Învăţământ profesional şi tehnic Sfântu Gheorghe

Page 1



B1 1


Recomandări „Formarea profesională joacă un rol determinant în economia de piaţă, deoarece, conform cerinţelor Uniunii Europene, pentru ocuparea unor posturi este necesară o calificare specializată. Aliniindu-se la aceste cerinţe, şi angajatorii folosesc criterii riguroase de selecţie, în vederea identificării şi angajării celor mai bine calificaţi specialişti. Persoanele care nu au calificări profesionale pornesc cu un dezavantaj enorm pe piaţa forţei de muncă. Pe parcursul studiilor profesionale, elevii îşi însuşesc cunoştinţele teoretice, practice şi specifice într-o proporţie corespunzătoare care le va facilita ocuparea unui loc de muncă şi, în caz de nevoie, schimbarea acestuia, precum şi continuarea studiilor de specialitate şi pregătirea profesională continuă, necesare în cariera profesională.” Director Gazdag Ildikó, Liceul Tehnologic Economic Administrativ „Berde Áron”


„Ne-am dori ca educaţia profesională să-şi recâştige aprecierea socială şi materială de drept, să reprezinte o alternativă reală pentru continuarea studiilor şi o oportunitate pentru asigurarea unui trai sigur în viitor pentru absolvenţii şcolilor generale. Condiţia de bază pentru alegerea unei cariere de succes este cunoaşterea de sine şi cunoaşterea profesiei respective, pentru a înţelege raportul dintre „ce-mi place” şi „ce pot face”. Sfatul meu pentru fiecare elev de clasa a opta este acela de a decide împreună cu părinţii şi dirigintele, ce studii va urma, ţinând cont de dorinţele, aspiraţiile, oportunităţile, talentele sale şi de realitate. Acum, scopul este acela de a te simţi bine în şcoala ta, de a-şi însuşi cunoştinţele, a-şi forma deprinderile, pentru a iubi meseria aleasă şi a avea o carieră de succes.” Director Kiss Imre, Liceul Tehnologic „Kós Károly”

„După schimbarea regimului, în România s-a uitat faptul că progresul şi bunăstarea unei ţări depind în mare parte de producţia bunurilor materiale. Iar aceasta este legat de cultura şi nivelul de pregătire al oamenilor. Specialiştii din Transilvania au corespuns întotdeauna celor mai înalte standarde profesionale. Însă astăzi, situaţia s-a schimbat. Dacă vrem să fim eficienţi, trebuie să acumulăm cunoştinţe relevante şi moderne. Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar” asigură dobândirea acestor cunoştinţe tuturor celor care-şi doresc un viitor plin de succes.” Director Demeter Dávid, Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar”

3


Instituţia

Liceul Tehnologic Economic Administrativ „Berde Áron”

4

Specializare/ Calificare profesională

Domeniu

Forma de învăţământ

Limba de predare

Durata studiilor

Tipul diplomei

Nr. de locuri

Tehnician în activităţi economice

Economic

Liceu tehnologic

secţie maghiară

4 ani

Diplomă de bacalaureat, diplomă de calificare tehnician (nivel 3)

28

Tehnician în administraţie (secretar)

Economic

Liceu tehnologic

secţie maghiară

4 ani

Diplomă de bacalaureat, diplomă de calificare tehnician (nivel 3)

28

Lucrător în hotelărie

Turism şi alimentaţie

Şcoală profesională

secţie maghiară

3 ani

Certificat de calificare (nivel 2)

28

Ospătar (chelner)– vânzător în unităţi de alimentaţie

Turism şi alimentaţie

Şcoală profesională

secţie maghiară

3 ani

Certificat de calificare (nivel 2)

28


Instituţia Liceul Tehnologic „Kós Károly”

Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar”

Specializare/ Calificare profesională

Domeniu

Forma de învăţământ

Limba de predare

Durata studiilor

Tipul diplomei

Nr. de locuri

Zidar, pietrar, tencuitor

Construcţii, instalaţii şi lucrări publice

Şcoală profesională

secţie maghiară

3 ani

Certificat de calificare (nivel 2)

28

Tâmplar universal

Fabricarea produselor din lemn

Şcoală profesională

secţie maghiară

3 ani

Certificat de calificare (nivel 2)

28

Confecţioner produse textile

Industrie textilă şi pielărie

Şcoală profesională

secţie maghiară

3 ani

Certificat de calificare (nivel 2)

28

Dulghertâmplarparchetar

Construcţii, instalaţii şi lucrări publice

Şcoală profesională

secţie română

3 ani

Certificat de calificare (nivel 2)

28

Tehnician operator tehnică de calcul

Electronică şi automatizări

Liceu tehnologic

secţie maghiară

4 ani

Diplomă de bacalaureat, diplomă de calificare tehnician (nivel 3)

28

5


Instituţia

6

Specializare/ Calificare profesională

Domeniu

Forma de învăţământ

Limba de predare

Durata studiilor

Tipul diplomei

Nr. de locuri

Tehnician prelucrări pe maşini cu comandă numerică

Mecanică

Liceu tehnologic

secţie maghiară

4 ani

Diplomă de bacalaureat, diplomă de calificare tehnician (nivel 3)

28

Electronist aparate şi echipamente

Electronică şi automatizări

Şcoală profesională

secţie maghiară

3 ani

Certificat de calificare (nivel 2)

28

Mecanic auto

Mecanică

Şcoală profesională

secţie maghiară

3 ani

Certificat de calificare (nivel 2)

28

Lucrător în agroturism

Agricultură

Şcoală profesională

secţie română

3 ani

Certificat de calificare (nivel 2)

28

Mecanic agricol

Mecanică

Şcoală profesională

secţie maghiară

3 ani

Certificat de calificare (nivel 2)

28


Informaţii utile Toţi absolvenţii de clasa a VIII-a îşi vor putea continua studiile înscriindu-se în clasa a IX-a, în liceu tehnologic sau în şcoala profesională de 3 ani. După terminarea studiilor absolvenţii vor primi, după caz: diplomă de bacalaureat şi certificat de calificare, nivel 3 (tehnician) sau calificare de nivel 2 (muncitor calificat) într-o meserie care presupune atât cunoştinţe practice cât şi teoretice. Toate certificatele sunt recunoscute în ţările membre ale Uniunii Europene. Certificatul de calificare de nivel 3 (tehnician) şi diploma de bacalaureat pot fi obţinute de absolvenţii claselor a XII-a, după terminarea studiilor tehnice de 4 ani. Calificarea de nivel 2 poate fi obţinută după studii de specialitate de 2 ani sau de 3 ani. Alături de această calificare nu se acordă diplomă de bacalaureat. Cu cât gradul de calificare este mai mare, cu atât este mai înaltă funcţia în care se poate angaja absolventul. Cei care obţin o calificare de nivel 2, nu pot obţine o poziţie de conducere. În cadrul şcolilor profesionale, fiecare elev primeşte sprijin financiar de la stat, aceştia bucurându-se de o bursă profesională lunară de 200 de lei.

7


8


Liceul Tehnologic Economic Administrativ „Berde Áron” Liceul Tehnologic Economic Administrativ „Berde Áron” oferă studii de specialitate începând cu anul 1974. Colectivul de cadre didactice face tot ceea ce-i stă în putinţă ca elevii să iasă de pe băncile şcolii cât mai bine pregătiţi, cunoscându-se pe ei înşişi, să fie creativi, voioşi şi să se poată adapta la mediul economic schimbător. În acest sens se acordă o importanţă deosebită învăţării limbilor străine, deoarece piaţa muncii impune specialiştilor comunicarea în mai multe limbi. Şcoala, ţinând cont de asigurarea unei cunoaşteri competitive, dispune de un corp profesoral foarte bine pregătit, dăruit cu vocaţie, centrat pe elevi şi oferă un mediu şcolar la nivelul standardelor europene, în vederea asigurării unei educaţii de calitate şi învăţării eficiente. Pe lângă asigurarea pregătirii teoretice şi instruirii profesionale de înaltă calitate, şcoala pune un accent deosebit pe petrecerea timpului liber în mod plăcut şi util şi organizează competiţii şi evenimente sportive pentru care oferă condiţii şi echipamente excelente. Școala noastră oferă sprijin tuturor elevilor școlii, pentru absolvirea cu succes a studiilor.

9


Tehnician în activităţi economice • secţie maghiară Un bun tehnician în activităţi economice • are capacitate să analizeze condiţiile de piaţă • repartizează în mod raţional resursele financiare şi umane ale întreprinderii • participă la efectuarea operaţiunilor financiar-contabile • înregistrează în contabilitate fluctuaţiile monetare şi mişcările bugetare ale întreprinderii • colaborează la pregătirea, derularea şi decontarea unor operaţiuni şi tranzacţii financiare • pregăteşte şi înregistrează evenimentele economice specifice postului, conform normelor contabile în vigoare • urmăreşte şi înregistrează evenimentele economice • întocmeşte registrul jurnal şi registrele analitice • elaborează documente contabile

10

Principalele discipline studiate • patrimoniul întreprinderilor • organizarea întreprinderilor • calitatea produselor şi serviciilor • marketing • finanţarea întreprinderilor • tehnici de negociere • contabilitate şi finanţe • calculaţia costurilor • statistică • utilizarea calculatorului în contabilitate Posibilităţi de angajare Pe piaţa muncii există largi posibilităţi de încadrare pentru aceşti specialişti, deoarece ei sunt prezenţi în toate unităţile care au peste 2-3 angajaţi. • în domeniul industriei şi al serviciilor • în cadrul instituţiilor din sfera guvernamentală şi organizaţiilor civile • cu studii medii la casieriile din centrele comerciale, supermarket-uri, magazine universale, fast food-uri Numărul locurilor: 28 Tipul diplomei: diplomă de bacalaureat, certificat de calificare de nivel 3 – tehnician, recunoscute în ţările membre ale Uniunii Europene


Tehnician în administraţie • secţie maghiară Un bun tehnician în administraţie • efectuează sarcini de introducere a datelor în calculator • întocmeşte, elaborează, editează, multiplică, gestionează şi arhivează diferite tipuri de documente, scrisori • utilizează programe şi aplicaţii administrative pe calculator • urmăreşte şi gestionează evidenţele forţei de muncă ale organizaţiei • achiziţionează echipamentele necesare pentru activitatea de birou • utilizează echipamente echipamente de tehnică de calcul şi pentru comunicaţii • reprezintă organizaţia • este capabil să efectueze independent activităţi PR • ţine legătura cu colegii, clienţii şi partenerii • îndeplineşte sarcini administrative • organizează evenimente şi programe în cadrul şi în afara organizaţiei Principalele discipline studiate • patrimoniul întreprinderilor • organizarea întreprinderilor • calitatea produselor şi serviciilor • marketing • tehnici de negociere • contabilitate şi finanţe • finanţe şi fiscalitate • corespondenţă • relaţii publice şi protocol • cunoştinţe de drept Posibilităţi de angajare Se pot angaja, în primul rând, la firme sau instituţii cu mai mulţi angajaţi în posturi administrative pentru activităţi desfăşurate la birou. Şansele de angajare cresc considerabil acelora care, pe lângă pregătirea de operator de calcul şi în domeniul administrativ, stăpânesc şi limbi străine. • la instituţii de stat şi cele ale autorităţilor locale • organizaţii non-profit • întreprinderi private Numărul locurilor: 28 Tipul diplomei: diplomă de bacalaureat, certificat de calificare de nivel 3 – tehnician, recunoscute în ţările membre ale Uniunii Europene

11


Lucrător în hotelărie • secţie maghiară Un bun lucrător în hotelărie • participă la activitatea secţiilor housekeeping, conduse şi organizate eficient • asigură curăţenia şi păstrarea ordinii în hotel, în spaţiile comune şi în camerele de oaspeţi • asigură pregătirea camerelor înainte de sosirea vizitatorilor • asigură schimbarea lenjeriei hoteliere • coordonează activitatea cameristelor • la nevoie, ajută la curăţarea camerelor • verifică, facturează şi umple zilnic minibarurile

12

Principalele discipline studiate servicii hoteliere • calitatea serviciilor hoteliere • gestiune economică • pregătirea locurilor de cazare • comunicaţia în industria hotelieră • servicii orientate către client Posibilităţi de angajare • în mai multe tipuri de locuri de cazare – hotel, hotel de tratament, hotel balnear, pensiuni, campinguri, bungalouri, unităţi de cazare turistice cămine studenţeşti etc. • aceşti agenţi economici funcţionează în locuri cu atracţie turistică mare, iar succesul lor depinde, în mare măsură, de gradul de satisfacţie al clienţilor Numărul locurilor: 28 Tipul diplomei: certificat calificare de nivel 2, recunoscut în ţările membre ale Uniunii Europene


Ospătar (chelner)–vânzător în unităţi de alimentaţie • secţie maghiară Un bun ospătar • îndeplineşte sarcini specifice şi duce la bun sfârşit dife­rite activităţi ale serviciilor de alimentaţie publică şi restauraţie în unităţile din această reţea • asigură servirea produselor solicitate de clienţi sau a celor recomandate acestora şi oferă servicii conexe, la cel mai înalt grad de profesionalism • serveşte mâncăruri şi băuturi • întâmpină oaspeţii • eliberează facturi şi depune în casă banii primiţi Principalele discipline studiate • sortimentul de băuturi şi produsele culinare • tehnica servirii • gestiune economică • alcătuirea meniurilor • decorarea unităţilor de restauraţie • organizarea meselor festive Posibilităţi de angajare • în diferite unităţi de alimentaţie publică (restaurante, baruri, hoteluri, cafenele, berării) • acestea, în marea lor majoritate, sunt societăţi mici şi mijlocii care funcţionează mai ales în locaţii turistice importante, în oraşe, în organizaţii care s-au dezvoltat în jurul turismului, respectiv funcţionează ca servicii de divertisment Numărul locurilor: 28 Tipul diplomei: certificat calificare de nivel 2, recunoscut în ţările membre ale Uniunii Europene

13


Oportunităţi de formare suplimentare • cursuri de formare profesională cu reduceri pentru elevii care care au împlinit vârsta de 16 ani, în următoarele domenii: ospătar (chelner) – vânzător în unităţi de alimentaţie, bucătar, coafor-stilist, manichiurist, comerciant-vânzător • posibilitatea însuşirii mai multor profesii aliate • în timpul vacanţelor acceptarea muncilor sezoniere, în domeniul de pregătire

SERVICII

14

• organizarea concurselor sportive • închirierea sălii de sport • închirierea bucătăriei şi a sălii de masă pentru evenimente mai mici • închirierea camerelor aferente clasei cu profilul lucrător hotelier


15


Amintiri ale foŞtilor elevi ai liceului

Veress Ildikó, director executiv – Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe

16

„Îi datorez foarte multe fostei mele diriginte şi întregului corp profesoral bine pregătit şi dornic să ofere sprijin. Ne-au învăţat ce înseamnă responsabilitatea şi ne-au făcut să înţelegem că nimic nu se poate obţine fără multă muncă, dăruire şi o atitudine corespunzătoare. Cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele am trăit-o în această şcoală, unde am primit tot ce-i necesar pentru a porni la drum, această şcoală m-a făcut să iubesc contabilitatea, aici am descoperit farmecul comerţului. Cunoştinţele acumulate le-am fructificat la Facultatea de Ştiinţe Economice. Sunt mândră de faptul că am avut oportunitatea de a fi eleva acestei şcoli şi sunt convinsă că nu aş fi acea persoană care sunt azi, dacă nu aş fi absolvit aici.”


Tibodi Ferenc, redactor sportiv la cotidianul Háromszék „Şcoala m-a învăţat ce înseamnă responsabilitatea, perseverenţa, şi vocaţia. În cei patru ani petrecuţi acolo, pe lângă orele de specialitate – contabilitate, finanţe, economie – am frecventat cu plăcere cursurile de limba maghiară, limba română, istorie, geografie, fizică şi matematică, căci fără aceste cunoştinţe nu aş fi cel de azi. Pe atunci încă nu ştiam, dar cei doi ani petrecuţi la radioul şcolii mi-au influenţat viitorul, căci după promovarea examenulului de bacalaureat, mi-am început cariera de jurnalist la fostul post de televiziune STV, apoi am lucrat la Sepsi Rádio, iar acum sunt unul dintre redactorii sportivi ai cotidianului Háromszék. Îmi aduc aminte mereu, cu mare drag, de momentele petrecute cu colegii de clasă, de excursiile cu clasa şi cu şcoala, şi nu în ultimul rând, de petrecerile la care am participat împreună. Am învăţat ceva important de la fiecare profesor al meu şi, în prezent, menţin relaţii de prietenie cu mai mulţi dintre ei. Pentru mine, Liceul Berde Áron a reprezentat o staţie importantă pe drumul pe care l-am parcurs pentru a deveni adult, perioada petrecută acolo mi-a dăruit o mulţime de experienţe de neuitat, iar pe lângă diploma de bacalaureat, am obţinut şi vaste cunoştinţe de specialitate.”

17


18


19


20


Liceul Tehnologic „Kós Károly” Liceul Tehnologic „Kós Károly” este una dintre cele mai mari instituţii de învăţământ profesional din judeţul nostru. Profilurile liceului se leagă de industria textilă, industria lemnului şi cea de construcţii, acestea având o tradiţie de mai multe decenii în regiunea noastră. Liceul Tehnologic „Kós Károly” este situat în centrul oraşului, deasupra parcului Elisabeta. Denumirea actuală şi-a căpătat-o la începutul anului şcolar 2001–2002, după unificarea grupurilor şcolare Textila Oltul şi Perspektiva. Partea cu turn a clădirii principale a fost proiectată de către Kós Károly şi a fost construită în anul 1927. De-a lungul timpului clădirea a suferit mai multe adăugări şi modificări. Centrul şcolar a pus întotdeauna un accent deosebit pe dezvoltarea formării profesionale şi pe satisfacerea nevoilor pieţei forţei de muncă. Datorită implementării cu succes a unor proiecte finanţate din fonuri europene, instruirea elevilor se desfăşoară în săli şi în ateliere bine dotate. Comunitatea profesorilor acordă o atenţie deosebită educaţiei şi lărgirii orizontului de cultură generală a elevilor. Elevii instituţiei noastre au obţinut rezultate bune la diferitele concursuri pe meserii, organizate la nivel judeţean şi naţional. În şcoală, învăţământul şi instruirea se desfăşoară în cinci clădiri, în secţii cu predare în limba maghiară şi română.

21


Zidar-pietrar-tencuitor • secţie maghiară Un bun zidar-pietrar-tencuitor • construieşte, repară, demolează fundaţii, pereţi, coşuri înalte, cuptoare, clădiri • ştie să aplice tehnici de pavare a unor suprafeţe interioare şi exterioare • execută lucrări simple de pavare, betonare, schelărie şi izolare • amenajează spaţii interioare • realizează arcade, coşuri de fum, coloane • cunoaşte proprietăţile şi componenţa materialelor • efectuează calcule de suprafeţe şi volume • este familiarizat cu procedurile legate de umiditate şi izolare termică, cât şi alte proceduri necesare în construcţii

22

Principalele discipline studiate • studiul materialelor de construcţii • evidenţă economică • tehnologia construc­ ţiilor • zidărie • tehnici de pavare Posibilităţi de angajare În Sfântu Gheorghe şi împrejuimi funcţionează numeroase firme mai mari sau mai mici în domeniul industriei construcţiilor care fac parte dintre întrerpinderile tradiţionale ale Ţinutului Secuiesc. Elevii de la această specializare fac practică comasată la multe dintre aceste firme, iar pe viitor vor avea posibilitatea de a se şi angaja la aceste unităţi. Numărul locurilor: 28 Tipul diplomei: certificat calificare de nivel 2, recunoscut în ţările membre ale Uniunii Europene


Tâmplar • secţie maghiară Un bun tâmplar • este creativ şi are imaginaţie • cunoaşte proprietăţile bune şi slabe ale materialului lemnos • cunoaşte toată gama de materiale auxiliare • cunoaşte echipamentele, sculele de mână şi este familiarizat cu maşinile şi utilajele de prelucrare moderne • sarcinile principale ale tâmplarului sunt realizarea, asamblarea, repararea şi recondiţionarea produselor din lem • realizează mobiliere din structuri lemnoase diferite şi cu diferite destinaţii funcţionale, precum şi uşi şi ferestre • realizează amenajări interioare • achiziţionează materialele şi instrumentele necesare realizării produselor • efectuează operaţiunile de fabricaţie şi cele administrative aferente, până la realizarea produsului finit Principalele discipline studiate • materii prime şi materiale în industria lemnului • tehnologia prelucrării manuale şi mecanice a lemnului • designul şi estetica mobilierului • elaborarea documentaţiei tehnice a mobilierului • evidenţă economică Posibilităţi de angajare În Sfântu Gheorghe şi împrejuimi funcţionează numeroase firme mai mari sau mai mici în domeniul prelucrării lemnului şi al tâmplăriei care fac parte dintre întrerpinderile tradiţionale ale Ţinutului Secuiesc. Elevii de la această specializare fac practică comasată la multe dintre aceste firme, iar pe viitor vor avea posibilitatea de a se şi angaja la aceste unităţi. Numărul locurilor: 28 Tipul diplomei: certificat calificare de nivel 2, recunoscut în ţările membre ale Uniunii Europene

23


Confecţioner produse textile • secţie maghiară Un bun confecţioner produse textile • construieşte tiparele reperelor • realizează şi transformă, pe baza tiparelor sau după dimensiunile corpului, produsele de îmbrăcăminte, folosind uneltele manuale sau maşini de cusut speciale • ştie să lucreze eficient cu tabela de mărimi • ştie să orienteze reperele spre linia de fabricaţie, apoi le coase, le asambleză, le lipeşte, le ornează, coase nasturele • cunoaşte proprietăţile materialelor • cunoaşte noile tehnologii în confecţii şi ştie să facă calcule economice • este capabil să lucreze atât individual, cât şi pe linia de fabricaţie

24

Principalele discipline studiate • construirea tiparelor • materii prime în industria textilă • tehnologii industrie textilă • elaborarea documentaţiei tehnice • evidenţă economică • tehnologia industriei uşoare • desen tehnic • stiluri vestimentare Posibilităţi de angajare În Sfântu Gheorghe şi împrejuimi funcţionează numeroase ateliere de confecţii şi fabrici de pantaloni, deoarece industria textilă are o tradiţie îndelungată în Ţinutul Secuiesc. Elevii de la această specializare fac practică comasată la multe dintre aceste firme, iar pe viitor vor avea posibilitatea de a se şi angaja la aceste unităţi. Numărul locurilor: 28 Tipul diplomei: certificat calificare de nivel 2, recunoscut în ţările membre ale Uniunii Europene


Dulgher-tâmplar-parchetar • secţie română Un bun dulgher • realizează toate structurile de lemn necesare în industria de construcţii (schele, cofraje, elemente componente ale acoperişului, pereţi, lambriuri, podele, pardoseli etc.) • are un echilibru foarte bun • interpretează desenele tehnice • cunoaşte tehnicile de îmbinare • are o bună viziune şi orientare în spaţiu • respectă dimensiunile din documentaţiile tehnice • ştie să lucreze în echipă Principalele discipline studiate • materii prime şi materiale în industria lemnului • tehnologia realizării structurilor de acoperiş • evidenţă economică • realizarea îmbinărilor Posibilităţi de angajare În Sfântu Gheorghe şi împrejuimi funcţionează numeroase firme mai mari sau mai mici în domeniul construcţiilor. Elevii care şi-au ales meseria de dulgher fac practică comasată la aceste firme, iar bazele meseriei şi le însuşesc în atelierul de specialitate. Numărul locurilor: 28 Tipul diplomei: certificat calificare de nivel 2, recunoscut în ţările membre ale Uniunii Europene

25


Oportunităţi de formare suplimentare • cursuri de formare profesională pentru adulţi în meseriile tâmplar şi confecţioner produse textile

SERVICII

26

• bază de sport foarte bine dotată şi cu o gamă largă de facilităţi sportive • bibliotecă cu 23.000 de volume şi sală de lectură • sală de conferinţe cu 150 de locuri • cămin-internat modern • cantină • ateliere de confecţii şi de ţesut • ateliere de tâmplărie, instalaţii, apă şi centrală termică, sanitare • executarea lucrărilor specifice meseriilor • posibilităţi pentru realizarea programelor de recreere • asigurarea condiţiilor optime pentru organizarea de tabere, cantonamente, conferinţe, cursuri de specializare


27


Amintiri ale foŞtilor elevi ai liceului

Ördög Gábor, Ördög Construcţii Srl. – proprietar

28

„Înscrierea mea la Liceul de Construcţii – care şi-a deschis porţile în anul 1969 – s-a petrecut datorită faptului că mi-am ales conştient profesia şi mi-am continuat studiile cu mare drag. Această fermitate, împreună cu năzuinţele şi profesorii extraordinari ai şcolii, m-au făcut om şi m-au pregătit pentru viaţă. Mi-au oferit şansa să-mi însuşesc o meserie care, încă de pe atunci, mi-a oferit nu numai posibilitatea unui trai decent, dar a devenit şi hobby-ul meu preferat. Acum douăzeci de ani am înfiinţat firma Ördög Construcţii Srl., în cadrul căruia am asigurat zeci de locuri de muncă. Şi în ziua de azi, recomand cu toată convingerea învăţământul profesional tuturor elevilor cărora le place să lucreze şi ştiu ce meserie vor să aibă.”


Felician Ursache – director Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Covasna „Şcoala m-a învăţat ce înseamnă responsabilitatea, mai ales prin faptul că mi-a arătat consecinţele iresponsabilităţii, fie în privinţa chiulului, delăsării sau a indiferenţei faţă de o anumită materie. De asemenea, am mai învăţat să respect pe acei profesori care-şi dădeau silinţa şi se dedicau meseriei, dar şi să-i critic pe cei care dezonorau profesia. La urma urmei, respectul se câştigă, nu este un dar, aşa cum pretind unii profesori indignaţi. Un alt beneficiu câştigat în anii de liceu este raportul şi relaţiile sociale care se stabilesc şi se dezvoltă între colegi şi ne arată că nu poţi progresa în viaţă decât dacă lucrezi în echipă, iar modul de a colabora cât mai eficient te va îndrepta spre atingerea ţelului comun. Totuşi, cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o în şcoală a fost: viaţa este un meci mare, pentru care trebuie să te pregăteşti continuu pentru a-l câştiga.”

29


30


31


32


Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar” Este o instituţie care se mândreşte cu o tradiţie de peste 40 de ani în învăţământul profesional. Puskás Tivadar, al cărui nume îl poartă şcoala, a fost unul dintre inventatorii de seamă din prima jumătate a secolului 20, iar opera sa teoretică şi practică a revoluţionat sistemul de telecomunicaţii. Instituţia a fost inaugurată începând cu anul şcolar 1973, sub numele de Liceul Profesional Construcţii de maşini. Încă de la înfiinţare, în această locaţie au funcţionat mai multe tipuri de instituţii de învăţământ sau şi-au împărţit sediul în aceste clădiri. În spiritul moştenirii spirituale, instituţia oferă o gamă largă de domenii de interes educaţional, iar realizarea acestora este asigurată prin dotarea cu mijloace tehnice moderne şi un corp profesoral bine pregătit. Scopul lor a rămas acelaşi: prin munca comună a cadrelor didactice şi a elevilor, să pregătească specialişti care vor reuşi să se afirme în orice domeniu al vieţii. Şcoala dispune de săli de specialitate şi laboratoare dotate cu mijloace educaţionale moderne, tehnică de calcul şi maşini, echiparea acestora fiind realizată prin proiecte propuse de Fundaţia „Puskás Tivadar” şi autorităţile locale, obţinând finanţare din fonduri europene şi de la unele fundaţii din Ungaria. Şcoala întotdeuna a fost deschisă la nou şi la inovaţii, a fost printre primele instituţii care au aplicat inovaţiile pedagogice şi profesionale, fiind un pionier în implementarea noilor idei. Toate acestea au fost posibile datorită spiritului şcolii şi a activităţii profesorilor care întotdeauna au demonstrat un spirit antreprenorial şi inovator.

33


Tehnician operator tehnică de calcul • secţie maghiară

34

Un bun tehnician operator de tehnică de calcul • ştie să pună în funcţiune hardware-ul şi să instaleze software • foloseşte programele de birou într-un mod individual şi integrat • utilizează aplicaţii multimedia şi de comunicare • utilizează instrumentele de securitate IT • este capabil să îndeplinească sarcini cu caracter tehnic de montaj, punere în funcţiune, întreţinere şi reparare a sistemelor de calcul • testează prototipurile • concepe şi realizează scheme de montaj ale sistemelor de calcul • contribuie la estimarea cantităţilor şi costurilor materiale, cât şi la estimarea forţei de muncă necesare • asigură controlul tehnic al sistemelor de calcul • asigură întreţinerea calculatoarelor Principalele discipline studiate • tehnologie electronică • circuite electrice • măsurători electrice • programare pe calculator Posibilităţi de angajare • birouri • unităţi industriale • depozite • companii de IT Numărul locurilor: 28 Tipul diplomei: diplomă de bacalaureat, certificat de calificare de nivel 3 – tehnician, recunoscute în ţările membre ale Uniunii Europene


Tehnician prelucrări pe maşini cu comandă numerică (CNC) • secţie maghiară Un bun tehnician în prelucrări pe maşini cu comandă numerică este capabil să efectueze sarcini de dezvoltare a produselor şi a producţiei, de dirijarea procesului de producţie şi de asigurare a calităţii • ştie să realizeze – la indicaţia unui inginer –, cu ajutorul unui software de proiectare, desene tehnice corespunzătoare tehnologiei de fabricaţie • efectuează programarea liniilor de prelucrare automată • supraveghează şi operează liniile de prelucrare automată • efectuează monitorizarea sistemelor de calcul de producţie automatizată • cunoaşte construcţia utilajelor CNC • ştie să manevreze şi să utilizeze utilajele CNC • ştie să aplice cele mai moderne tehnologii • cunoaşte sistemul CAD/CAM şi ştie să-l folosească la prelucrarea controlată de calculator Principalele discipline studiate • desen tehnic • cunoaşterea materialelor • tehnici generale de mecanică • metrologie • programare computerizată • utilizare CNC Posibilităţi de angajare • secţii de întreţinere din cadrul unităţilor industriale • uzine de prelucrare a metalelor • ateliere • birouri de proiectare Numărul locurilor: 28 Tipul diplomei: diplomă de bacalaureat, certificat de calificare de nivel 3 – tehnician, recunoscute în ţările membre ale Uniunii Europene

35


Electronist aparate şi echipamente • secţie maghiară

36

Un bun electronist aparate şi echipamente • are cunoştinţe de tehnică electronică, electronică, mecanică, desen tehnic, automatică, tehnică de calcul, economice, în management, organizatorice, şi e capabil de punerea în practică a acestora • rea­ lizează măsuri complexe de electronică, electrotehnică, protecţie şi măsurarea puterii • e capabil să îndeplinească sarcini cu caracter tehnic de montaj, punere în funcţiune, întreţinere şi reparare a sistemelor electronice din aparate şi echipamente industriale şi de uz casnic • poate să instaleze instalaţii electronice, utilaje electronice, transformatoare, instalaţii de măsurare şi protecţie, cabluri de joasă tensiune, cabluri, sisteme de alarmă, reţele informatice, generatoare de căldură şi echipamente de iluminat • concepe şi realizează scheme de montaj electronice analogice şi digitale • efectuează sarcini de planificare mai simple a reţelelor Principalele discipline studiate • tehnologie electronică • circuite electronice • măsurători electronice • informatică Posibilităţi de angajare • ateliere de reparaţii • distribuţie de piese şi • întreţinere şi mentenanţă utilaje • întreprinderi individuale Numărul locurilor: 28 Tipul diplomei: certificat calificare de nivel 2, recunoscut în ţările membre ale Uniunii Europene


Mecanic auto • secţie maghiară Un bun mecanic • e capabil să verifice elementele componente (direcţie, sistem de frânare, motor, sistem de suspensie) • repară şi înlocuieşte piesele de schimb • realizează măsurători, în timpul verificării sistemelor maşinii • ştie să ­utilizeze calculatorul în identificarea datelor, diagnosticare şi pentru rezolvarea sarcnilor administrative • poate să facă pregătirea pentru inspecţia tehnică periodică, examinarea diagnostică, întreţinerea periodică a maşinilor, repararea elementelor principale, repararea mecanismului de rulare • poate să interpreteze desene tehnice • realizează cla­si­­ ficarea autovehiculelor, din punct de vedere al stării tehnice • respectă prevederile legale în domeniul protecţiei muncii, protecţia împotriva incendiilor şi securitatea muncii Principalele discipline studiate • desen tehnic • cunoaşterea materialelor • tehnologii mecanice generale • metrologie • construirea şi funcţionarea autovehiculelor şi utilajelor Posibilităţi de angajare • ateliere de reparaţii şi service auto • distribuţie, vânzare piese de schimb • transport • fabrici Numărul locurilor: 28 Tipul diplomei: certificat calificare de nivel 2, recunoscut în ţările membre ale Uniunii Europene

37


LUCRĂTOR în agroturism • secţie română Un bun specialist în agroturism • contribuie la previnirea şi combaterea poluării mediului • prelucrează materiile prime de origine animală şi vegetală • înfiinţează ferme agroturistice • cultivă culturi agricole • întreţine şi exploatează pajiştile naturale • se ocupa de creşterea animalelor • e capabil să elaboreze proiecte necesare pentru a accesa fonduri europene Principalele discipline studiate • elemente de ecologie • protecţia mediului • climatologie şi agrometeorologie

38

Posibilităţi de angajare • mici ferme rurale • unităţi de turism rural • unităţi de prestări servicii Numărul locurilor: 28 Tipul diplomei: certificat calificare de nivel 2, recunoscut în ţările membre ale Uniunii Europene


Mecanic agricol • secţie maghiară Un bun mecanic agricol • este capabil să exploateze şi să întreţină tractoarele şi maşinile agricole • are cunoştinţe in domeniul mecanic şi agricol şi are cunoştinţe şi abilităţi antreprenoriale • poate să realizeze operaţiunile de cultivat, semănat, fertilizare sol, îngrijire a plantelor, de protecţie a acestora şi de recoltare • efectuează întreţinerea zilnică şi periodică a maşinilor, instalaţiilor agricole şi utilajelor forestiere, respectiv reparaţiile în ateliere mecanice Principalele discipline studiate • desen tehnic • cunoaşterea materialelor • tehnologii mecanice generale • metrologie • construirea şi funcţionarea autovehiculelor şi utilajelor agricole Posibilităţi de angajare • ateliere de reparaţii şi vehicule utilaje agricole • unităţi de comercializarea pieselor de schimb • întreprinderi individuale Numărul locurilor: 28 Tipul diplomei: certificat calificare de nivel 2, recunoscut în ţările membre ale Uniunii Europene

39


Oportunităţi de formare suplimentare • cursuri de recalificare acreditate pentru adulţi • cursuri de specializare • cursuri de pregătire electrician constructor* • cursuri tehnician operator maşini cu comandă numerică (CNC)* • cursuri lăcătuş la repararea automobilelor lucrări pe caroserie*

SERVICII

40

• asigurarea serviciilor de cazare şi masă pentru elevii şcolii • obţinerea diplomelor cu recunoaştere europeană ECDL şi ECL • obţinerea pentru elevii şcolii a permisului de conducere valabil pentru categoriile B şi C • lucrări de reparaţii şi verificare tehnică periodică (VTP) pentru autovehicule • închirierea sălilor de clasă, a sălii de sport, a sălii de conferinţă, a cantinei şi posibilităţi de cazare • servicii de producţie şi reparaţie: reperaţii autovehicule, servicii de sudură, debitare de metal, lăcătuşerie, reparaţia articolelor de uz casnic şi lucrări de instalaţii electrice

* cursurile sunt organizate pentru elevi care au terminat clasa a IX-a • cursuri cu predare în limba maghiară • certificat de calificare nivel 2 • durata: 2 ani


41


Amintiri ale foŞtilor elevi ai liceului

Albert-Tóth Jakab, Adjunct şef – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna

42

„Dotarea şcolii a fost foarte bună, atât în sălile de clasă, cât şi în ateliere, ­fiindu-mi de un real ajutor în însuşirea profesiei pe care mi-am ales-o. În cei patru ani petrecuţi acolo, nu am învăţat doar meserie, ci mi-am îmbogăţit şi cunoştinţele de cultură generală. Pentru acest lucru, îi datorez mulţumiri în special domnului profesor Kónya Ádám, care a fost o adevărată enciclopedie ambulantă, un profesor la orele căruia elevii nu trebuiau atenţionaţi şi disciplinaţi, căci a reuşit să ne acapareze atenţia în totalitate. Mi-aş dori din suflet să repet anii de liceu, a fost o perioadă frumoasă a vieţii mele. Evident, nu pot face altceva decât să recomand învăţământul profesional, fiind mare nevoie de specialişti şi este un avantaj în orice meserie, dacă persoana care vine să se angajeze este capabilă să-şi înceapă activitatea din prima zi.”


Tischler Ferenc, viceprimar – Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe „În primii cinci ani de carieră am reuşit să asigur siguranţa familiei mele mulţumită profesiei însuşite în liceu. Aceşti ani mi-au fost necesari pentru a învăţa cum trebuie să ne comportăm într-un colectiv, cum trebuie să ne raportăm la un angajator, şi de ce trebuie respectare regulile. Anii de şcoală au pus bazele viitorului meu, ale carierei mele şi, în acelaşi timp, am conştientizat faptul că orice persoană poate deveni un om de succes, dacă se dedică cu totul meseriei care-i place. Liceul Tehnologic Puskás Tivadar a fost şcoala care mi-a asigurat dezvoltarea abilităţilor proprii. Aici, împreună cu colegii de clasă, am avut primele încercări în ceea ce priveşte activităţile de organizare. Împreună cu colegii de şcoală, am fost printre primii din acest oraş care am înfiinţat radioul şcolii, consiliul elevilor, zilele şcolii şi, împreună cu elevii din celelalte şcoli, am organizat «Olimpiada elevilor». Pentru toate acestea a fost necesar spiritul de echipă care s-a format în rândul elevilor, însă sprijinul oferit de profesori şi priceperea acestora au fost cele esenţiale. Întotdeauna ne-am admirat profesorii, maiştrii şi pedagogii – şi pot afirma că relaţia dintre elevi şi profesori a fost una exemplară. În această şcoală se află cele mai bine dotate ateliere, laboratoare şi aici se află acea comunitate profesorală care joacă un rol important în consolidarea viitorului profesional al elevilor săi.”

43


44


45


NOTIลขE

46


NOTIลขE

47


Date de contact

Liceul Tehnologic Economic Administrativ „Berde Áron” Sfântu Gheorghe, 520032, strada Crângului, nr. 30 Telefon: 0267–318 429 Fax: 0267–318 429 Web: www.lec.educv.ro E-mail: office@lec.educv.ro

48

Liceul Tehnologic „Kós Károly” Sfântu Gheorghe, 520008, strada Gábor Áron, nr. 18 Telefon: 0267–315 536 Fax: 0267–314 067 Web: www.lkk.educv.ro E-mail: office@lkk.educv.ro

Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar” Sfântu Gheorghe, 520041, strada Pescarilor, nr. 41 Telefon: 0267–313 771 Fax: 0267–318 743 Web: www.puskas.educv.ro E-mail: office@puskas.educv.ro


CUPRINS Recomandări

2

Tabel privind specializările şi calificările pentru anul şcolar 2014–2015

4

Informaţii utile

7

Liceul Tehnologic Economic Administrativ „Berde Áron” • Tehnician în activităţi economice • Tehnician în administraţie • Lucrător în hotelărie • Ospătar (chelner) – vânzător în unităţi de alimentaţie • Oportunităţi de formare suplimentare. Servicii • Amintiri ale foştilor elevi ai liceului

8 10 11 12 13 14 16

Liceul Tehnologic „Kós Károly” • Zidar-pietrar-tencuitor • Tâmplar • Confecţioner produse textile • Dulgher-tâmplar-parchetar • Oportunităţi de formare suplimentare. Servicii • Amintiri ale foştilor elevi ai liceului

20 22 23 24 25 26 28

Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar” • Tehnician prelucrări pe maşini cu comandă numerică (CNC) • Electronist aparate şi echipamente • Mecanic auto • Specialist în agroturism • Mecanic agricol • Oportunităţi de formare suplimentare. Servicii • Amintiri ale foştilor elevi ai liceului

32 35 36 37 38 39 40 42

Notiţe

46

Date de contact

48

49


Viceprimar responsabil cu educaţia: Sztakics Éva-Judit • Redactor coordonator: Tamás Barta Mónika • Redactor: Bedő Krisztina • Concepţie şi design: Vetró Bodoni Barnabás • Tehnoredactare şi prelucrare imagine: Vasiliu Anna • Editare: Knop Ildikó • Traducere: Józsi Kinga • Corectură: Vasiliu Anna • Fotografii: Henning János, Vargyasi Levente • Colaboratori: Antalka Erika, Gombos Zoltán, Gy. Turoczki Emese Textele şi unele fotografii apărute în publicaţie au fost furnizate de Consorțiul Școlar „Sfântu Gheorghe”. Publicaţia a fost realizată la comanda Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe. Tipar executat la Tipografia T3 din Sfântu Gheorghe. www.sepsi.ro © Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Biroul de Imagine, 2014




Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.