Little journalist Learning past history for present and future-the Holocaust. No. 3/2020

GUIDE BOOK FOR STUDENTS GHID PENTRU ELEVI „Learning past history for present and future-the Holocaust“ Să învățăm istoria trecutului pentru prezent și viitor-Holocaustul

PROJECT FUNDED BY THE OLGA LENGYEL INSTITUTE

No. 3 ROMANIA, COSTEȘTI 2020

LICEUL TEHNOLOGIC COSTEȘTI COSTEȘTI TECHNOLOGICAL HIGH SCHOOL

HOLOCAUST PROJECT 2019-2020

All rights reserved. No part of this publication may be reproduced, in any form or any means, without permission in writing from the authors.

,,The Olga Lengyel Institute is not responsible for any uploaded or submitted content. The content reflects the views only of the European Commission cannot be held responsible for any use which may be made of the information contained therein.”

ISSN 2601-9094, ISSN-L 2601-9094

COORDINATOR/COORDONATOR 2

Teacher/Profesor: Mrs. Drăguț Violeta, Costeşti Technological High School, Romania

COLLABORATORS/COLABORATORI

STUDENTS/ELEVI: Nițu Ana Maria, Stoica Nicoleta Alexandra, Badea Adriana TEACHERS/PROFESORI: Prof. Stănculescu Magdalena, Şcoala Gimnazială „Prof. Univ. Dr. Ion Stoia” Căldăraru, Romania Prof. Vorniceanu Cristina, Colegiul Tehnic Samuil Isopescu Suceava, Romania Prof. Stoica-Bogdan Teodora, Școala Gimnazială Vrănești, Romania

EDITORS/EDITORI Mrs. Drăguț Violeta, Costeşti Technological High School, Romania Student Ceche Vanessa Mihaela, Costeşti Technological High School, Romania Student Crucean Raluca, Pitești National College Zinca Golescu, Romania

CORRECTOR/CORECTOR Mrs. Daniela Ghițulescu, Costeşti Technological High School, Romania

TRANSLATION/TRADUCERE Mrs. Daniela Ghițulescu, Costeşti Technological High School, Romania

Romania Costești, 2020

3

Cuprins/Content

Cuprins/Content ................................................................................................................................. 4 Lagărul de concentrare de la Auschwitz .............................................................................................. 5 Auschwitz concentration camp ........................................................................................................... 8 Camerele de gazare din lagărele de exterminare naziste .................................................................. 11 Gas chambers in Nazi extermination camps ...................................................................................... 12 Datorită creionului gros de tâmplărie... ............................................................................................. 13 Because of the thick carpenter's pencil ... ......................................................................................... 16 Rolul fizicii în educaţie și distrugerea barierelor culturale .................................................................. 19 Despre Holocaust.... .......................................................................................................................... 21 About the Holocaust.... ..................................................................................................................... 25 Soluția credinței și a culturii, ............................................................................................................. 28 15 ani după holocaust-suferința evreilor continuă-Cazul Nicolae Steinhardt..................................... 28

4

Lagărul de concentrare de la Auschwitz Elevă: Nițu Ana Maria Prof. coord. Drăguț Violeta Liceul Tehnologic Costești-România

Auschwitz sau Auschwitz-Birkenau (Konzentrationslager Auschwitz, KL Auschwitz (Stammlager), KL Birkenau (Auschwitz II), scurt Konzentrationslager Auschwitz-Birkenau) este numele unui complex de lagăre de concentrare și exterminare al Germaniei naziste de pe teritoriul Poloniei.

Cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz a devenit locul emblematic de implementare a soluției finale, un element central în punerea în practică a Holocaustului; se estimează că cel puțin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.

Auschwitz este numele german al orașului din apropiere, Oświęcim, situat la aproximativ 60 kilometri vest de Cracovia, în sudul Poloniei. Unul din motivele pentru care a 5

fost aleasă această localitate îl constituie faptul că era un nod feroviar foarte dezvoltat, având 44 de linii paralele, ceea ce facilita transportul unui mare număr de evrei și alte naționalități din întreaga Europă.

După ocuparea Poloniei, armata germană a preluat, sub conducerea ei, cazărmile

orașului

Oswiecim,

transformându-l în cel mai mare complex de lagăre al perioadei naziste. Din vara anului 1940, Auschwitz a fost declarat lagăr model și pus la dispoziția delegațiilor internaționale, iar când au fost întrebați de ce au înființat acest lagăr, naziștii au spus că este singura măsură bună să asaneze această lume de elementele ei precare. La momentul construirii acestui lagăr, Heinrich Himmler a pus problema încercuirii acestuia cu garduri de sârmă ghimpată, sub tensiune electrică, cu ziduri imposibil de trecut și turnuri de observație dotate cu mitraliere. În 1942, capacitățile de "cazare" ale lagărului Auschwitz I nu mai erau încăpătoare și s-a procedat la construirea altor două asemenea lagăre, respectiv Birkenau (Brzezinka și Auschwitz II). Aceste două noi centre de ucidere în masă și-au arătat foarte curând productivitatea, dimensiunile crimelor din această perioadă, depășind orice limită a imaginabilului. Aceste crime se executau sub deviza "munca eliberează", înscrisă pe frontispiciul porții de la intrare, cu litere de fier forjat - dovadă a xenofobiei conducătorilor naziști. Semnificația acestui slogan urma să fie în curând înțeleasă de către deportații aduși cu forța în lagărele respective, dar era prea târziu. Atât înainte, cât și după transportul lor, efectuat cu trenuri de marfă, ca niște vite, deportații erau dispuși în rânduri compacte și sortați pe categorii de vârstă și putere de muncă.

Trupele SS germane efectuau aceste operații de selecție a noilor veniți în lagăr.

Bătrânii, bonlavii, femeile însărcinate și copiii erau despărțiți de grupurile apte de muncă, pregătindu-se să facă ultimul drum al vieții lor, către camerele de gazare, ascunse sub forma unor dușuri în camere etanșate. Deportații 6

apți de efort erau încartiruiți în așa-numitele spații de carantină. Batjocoriți, înfometați exploatați în muncă, își pierdeau încetul cu încetul personalitatea, la aceasta contribuind și înfățișarea lor, după ce erau rași în cap și îmbrăcați în uniformă de lagăr, cu inscripțiile numerale pe piele. Urma înregistrarea și tatuarea respectivelor numere pe braț și drumul spre cazarmament, pentru a-și ridica ținuta de lagăr. Cel care supraviețuia carantinei urma să se întegreze într-o grupă de muncă, care-și avea sediul la Auschwitz III, lagăr situat în afara complexului, în localitatea Monovitz. Deportații munceau în industria de apărare, în condiții inumane, în mod special pentru concernul IG-Farben, la care era asociată și firma Degesch.

Această întreprindere producea gazul de luptă Ciclon B, care, după 1941 a fost intens folosit în lagărele de concentrare, în vederea gazării deținuților sub binecunoscuta metodă. Efectul gazului se face simțit numai după 20 de minute și provoacă o moarte în chinuri groaznice.

Odată cu anul 1941, la numărul existent al deținuților s-a adăugat și un număr din ce în ce mai mare de deportați provenind din rândul armatelor aliate. Numai în toamna acelui an intraseră prin această poartă a morții un număr de 12.000 de soldați ai Armatei Roșii, ca nouă luni mai târziu, la apel, să răspundă numai 150 de oameni înfometați, loviți, restul fiind otrăviți, împușcați, maltratați. Femeile și copiii serveau ca și cobai de experiență a doctorilor SS, care aveau sediul în renumitul bloc 10. Celor uciși li se extrăgeau dinții de aur iar părul lor era folosit în industrie. În ianuarie 1945, pentru a șterge urmele acestor masacre colective, conducătorii naziști ai acestor lagăre au hotărât să distrugă orice urmă a crimelor lor, prin raderea de pe fața pământului a lagărelor.

Multe dintre barăci au căzut pradă incendiilor, altele, construite din cărămidă, au fost distruse prin explozie. Datorită faptului că armata sovietică a înaintat mai repede decât se așteptau naziștii, o parte a lagărului de la Auschwitz, cu cele 39 de incinte ale sale, a rămas nedistrusă, constituind mărturia tragismului acestor locuri.

Surse https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Lag%C4%83rul_de_concentrare_Auschwitz, accesat la 09.04.2020 https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Lag%C4%83rul_de_concentrare_Auschwitz, accesat la 09.04.2020 https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Lag%C4%83rul_de_concentrare_Auschwitz, accesat la 09.04.2020 https://en.wikipedia.org/wiki/Monowitz_concentration_camp#/media/File:Bundesarchiv_Bild_146-20070068,_IG-Farbenwerke_Auschwitz.jpg, accesat la 10.04.2020 https://en.wikipedia.org/wiki/Auschwitz_concentration_camp#/media/File:Concentration_camps_in_occupied_E urope_(2007_borders).png, accesat la 10.04.2020

7

Auschwitz concentration camp Student: Nițu Ana Maria Coord. Teacher: Drăguț Violeta Costești Technological High School, Romania

Auschwitz or Auschwitz-Birkenau (Konzentrationslager Auschwitz, KL Auschwitz (Stammlager), KL Birkenau (Auschwitz II), short Konzentrationslager Auschwitz-Birkenau) is the name of a concentration camp and extermination camps of Nazi Germany.

Known as the largest Nazi extermination camp, Auschwitz became the iconic place to implement the final solution, a central

element

in

the

implementation of the Holocaust; it is estimated that at least 1.1 million people were killed there, of whom over 90% were Jews. Auschwitz is the German name for the nearby town of Oświęcim, located about 60 kilometers

west

of

Kraków

in

southern Poland. One of the reasons why this town was chosen is the fact that it was a highly developed railway junction, with 44 parallel lines, which facilitated the transport of a large number of Jews and other 8

nationalities from all over Europe. After the occupation of Poland, the German army took over, under its leadership, the barracks of the city of Oswiecim, transforming it into the largest camp complex of the Nazi period. In the summer of 1940, Auschwitz was declared a model camp and made available to international delegations, and when asked why they set up this camp, the Nazis said it was the only good way to clean up this precarious world. At the time of the construction of this camp, Heinrich Himmler raised the issue of encircling it with barbed wire fences, under electrical voltage, with impossible walls and observation towers equipped with machine guns. In 1942, the "accommodation" capacities of Auschwitz I were no longer large and two more such camps were built, namely Birkenau (Brzezinka and Auschwitz II). These two new mass murder centers soon showed their productivity, the size of the crimes of this period, exceeding any limit imaginable. These crimes were carried out under the motto "labor liberates", inscribed on the frontispiece of the entrance gate, in wrought iron letters - proof of the xenophobia of Nazi leaders. The significance of this slogan was soon to be understood by deportees forcibly brought to the respective camps, but it was too late. Both before and after their transport, carried by freight trains, like cattle, the deportees were arranged in compact rows and sorted by age and labor force.

German SS troops were conducting these operations to select newcomers to the camp. The elderly, the good-natured, the pregnant women and the children were separated

from

the

able-bodied

groups,

preparing to make the last journey of their lives, to the gas chambers, hidden in the form of showers in sealed rooms.

Effortless deportees were housed in so-called quarantine spaces. Mocked, hungry, exploited at work, they gradually lost their personality, to which their appearance also contributed, after they were shaved on the head and dressed in a camp uniform, with the numerical inscriptions on the skin. He followed the recording and tattooing of those numbers on his arm and on his way to the barracks to raise his camp uniform. The survivor of the quarantine was to join a working group, which was based at Auschwitz III, a camp located outside the complex in Monovitz. The deportees worked in the defense industry, in inhumane conditions, especially for the IG-Farben concern, to which Degesch was also associated. This company produced the Cyclone B fighting gas, which, after 1941, was heavily used in concentration camps to gas detainees under the well-known method. The effect of the gas is felt only after 20 minutes and causes death in terrible torment.

With

the

year

1941,

an

increasing number of deportees from the Allied armies were added to the existing number of 9

detainees. In the autumn of that year alone, a number of 12,000 Red Army soldiers entered through this gate of death, and only nine months later, on appeal, only 150 hungry, beaten people responded, the rest being poisoned, shot, mistreated. The women and children served as experienced guinea pigs of the SS doctors, who were based in the famous block 10. The killed had their gold teeth extracted and their hair was used in industry. In January 1945, in order to erase the traces of these collective massacres, the Nazi leaders of these camps decided to destroy any trace of their crimes by erasing the camps from the face of the earth. Many of the barracks fell prey to the fires, others, built of brick, were destroyed by the explosion. Due to the fact that the Soviet army advanced faster than the Nazis expected, part of the Auschwitz camp, with its 39 enclosures, remained undestroyed, testifying to the tragedy of these places.

Sources: https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Lag%C4%83rul_de_concentrare_Auschwitz, accessed on 09.04.2020 https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Lag%C4%83rul_de_concentrare_Auschwitz, accessed on 09.04.2020 https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Lag%C4%83rul_de_concentrare_Auschwitz, accessed on 09.04.2020 https://en.wikipedia.org/wiki/Monowitz_concentration_camp#/media/File:Bundesarchiv_Bild_146-20070068,_IG-Farbenwerke_Auschwitz.jpg, accessed on 10.04.2020 https://en.wikipedia.org/wiki/Auschwitz_concentration_camp#/media/File:Concentration_camps_in_occupied_E urope_(2007_borders).png, accessed on 10.04.2020

10

Camerele de gazare din lagărele de exterminare naziste Elevă: Stoica Nicoleta Alexandra Prof. coordonator: Drăguț Violeta Liceul Tehnologic Costești, România

În camerele de gazare au fost uciși bărbați, femei și copii, iar corpurile neînsuflețite ale acestora erau arse în cele două cuptoare din lagărul de exterminare.

Interiorul unei camere de gazare

Corpurile neînsuflețite erau cărate în roabe ce patinau pe șine de tren, iar cadavrele lor erau vărsate direct în cuptoare zidite din cărămidă.

Muncitori din lagăr erau recruții din rândul deportaților, care trebuia să se supună în orice acțiune, pedeapsa neexecutării ordinelor, era pedeapsa cu moartea.

Intrarea în camera de gazare

După

gazare,

soldații

(naziști

în

principal) și funcționarii (everi care fuseseră deportați și obligați să munceasca, fără salarii), smulgeau dinții de aur de pe cadavrele neînsuflețite, dacă o persoană gazată încerca să-și revină, aceștia își continua munca...și persoana în cauză era arsă de vie.

Cuptor pentru arderea cadavrelor gazate

Surse www.vice.com, accesat la 14.04.2020 www.historia.ro, accesat la 14.04.2020

11

Gas chambers in Nazi extermination camps Student: Stoica Nicoleta Alexandra Coordinating professor: Drăguț Violeta Costești Technological High School, Romania

Men, women and children were killed in the gas chambers, and their lifeless bodies were

burned

in

the

two

kilns

in

the

extermination camp.

Inside a gas chamber

The dead

bodies were carried

in

wheelbarrows skating on train tracks, and their bodies were dumped directly into brick-built ovens. Workers in the camp were recruits from among the deportees, who had to submit to any action, the punishment for non-execution of orders, was the death penalty.

Entrance to the gas chamber

After gassing, soldiers (mainly Nazis) and officials (everi who had been deported and forced to work, without pay), plucked gold teeth from dead bodies, if a gassed person tried to recover, they continued their work. .and the person in question was burned alive.

Furnace for burning gassed corpses

Sources www.vice.com, accessed on 14.04.2020 www.historia.ro, accessed on 14.04.2020

12

Datorită creionului gros de tâmplărie...

LIVIU BERIS : „ Când vorbim despre Holocaust vorbim de fapt despre o culme a degenerării relațiilor interumane”

Elev: Badea Adriana Prof. coord. Drăguț Violeta Liceul Tehnologic Costești-România

Ținutul Herța, regiunea a fost întotdeauna parte a Moldovei, la graniță cu Imperiul Austro-Ungar, respectiv cu Bucovina. Ținutul Herța a fost ocupat de ruși în iunie 1940, apoi dat Ucrainei sovietice și de la 1991 până astăzi, face parte din Ucraina. Conform tratatului de prietenie dintre România și Ucraina din 1997, din timpul președintelui Emil Constantinescu, România renunță la acest teritoriu. Herța are și acum 80% din locuitori de origine română, dar la 1940 avea 4000 de locuitori dintre care 45% - erau români evrei.

Conform Pactului Ribbentrop-Molotov din din 23 august 1939, URSS urma să ocupe Bucovina și Basarabia, din trupul României așa cum au cerut prin ultimatumul din 26 iunie 1940 și pentru că erau vremuri de război și România este o țară mică, deci nu reprezintă un dușman puternic, rușii au recurs la ocuparea teritoriului promis, dar au delimitaat pe harta de ocupație cu un creion gros de tâmplărie... Grosimea liniei se face vinovată de faptul că pe lângă Bucovina care urma să fie ocupată, rușii au ocupat și o zonă românească mică, de lângă Bucovina, respectiv Ținutul Herța din județul Dorohoi. Românii din Ținutul Herța erau liniștiți, inclusiv soldații români din Herța, dar în data de 29 iunie 1940, regimente rusești pătrund în Herța, militarii români în frunte cu Ioan Boroș din Regimentul 16 artilerie au încercat să explice rușilor că este o greșeală, aici nu este Bucovina. Rușii au început să tragă și au existat mai multe victime în rândul artileriștilor români, printre care s-au aflat căpitanul comandant al bateriei de artilerie, Ioan Boroș și soldatul evreu Iancu Solomon.

Liviu Beriș este un locuitor originar din Herța, un român evreu, un om care a fost contemporan evenimentelor din 1940, fiind născut în 1928, era la vârsta de 12 ani, vârstă de la care îți aduci aminte totul, inclusiv astfel de fapte dureroase. Liviu Beriș povestește momentul în care rușii ocupă prin ultimatum de la România Ținutul Herța, iunie 1940: „Într-o zi

ne-am trezit cu

blindatele rusești pe străzi. S-a făcut o naționalizare rapidă, brutăria tatei(cu 20 de muncitori) a fost preluată, noi am fost trimis într-o altă casă. Așa am scăpat de prima deportare. Familiile de pe strada principală au fost trimise în Siberia, de unde nu s-au mai întors decât cațiva 13

tineri, dar pe noi ne mutaseră deja într-o altă locuință”. Deportarea se făcea în etape, pe străzi, toți evrei rămași așteptau cu teroare noi vești, sperând în evitarea deportării.

Momentul așteptat vine, în momentul în care Ion Antonescu aliat cu Adolf Hitler, declară război URSS-ului și Armata Română trece Prutul, în 22 iunie 1941. Eliberatorii români ajung în Herța la data de 5 iulie 1941, momentul așteptat de un an de zile în Herța, pare să fi venit... Este adevărat că soldații români eliberează regiunea Herța și atunci în mintea evreilor apare o licărire de speranță. Când blindatele românești pătrund în Herța localnicii se adună în centul orașului să se bucure de eveniment și să felicite eliberatorii. Liviu Beriș pleacă cu tatăl său în centru, erau plini de speranță, dar soldații români ordonă ca evereii să se așeze departe de grupul mare. Apoi le solicită să se descalțe, atunci evreii se descalță, inclusiv Liviu Beriș și tatăl său. Primesc ordine să se așeze cu fața la gard și cu mâinile ridicate, soldații români urmau să tragă, atunci vine în fugă un superior român și-și întreabă colegii dacă au ordin de execuție, atunci procedura execuției se încheie, evreii sunt trimiși acasă. Despre aacest episod Liviu Beriș povesstește: a venit un cetățean la tata și i-a spus “Trupele române sunt la marginea Herței”, iar tata mi-a spus “Vino să-i întâmpinăm pe ai noștri, am scăpat de deportarea în Siberia”, asta era obsesia lui. Mă ia de mână și mergem și pe drum se mai adună vreo 10 evrei și vreo 20 de români și mergem noi în pas vioi spre marginea orășelului și când ajungem, era un soare foarte puternic.Si acum am în memorie cum străluceau căștile soldaților. Era un căpitan care în loc de bună ziua ne-a luat direct “Care dintre voi sunt jidani să treacă la o parte”, astea au fost primele lui cuvinte. După care ne indică o margine de șanț. Ne ducem acolo ăștia 10 care eram, toți bărbați, nicio femeie, între care și un copil ca mine. A doua comandă a lui a fost “Descălțați-vă!” Ne-am aplecat să ne descălțăm și când ne-am ridicat în fața noastră era un grup de ostași cu armele îndreptate spre noi.

Atunci, din grupul de români unul, nu mai rețin cine, a sărit în fața noastră, a început să-și facă cruce și să strige “Ce faceți dom’ căpitan, ăștia-s oameni care au suferit de-a valma cu noi.” Din grupul de români au început să vină și alții care și-au data seama ce se întâmpla. Și-atunci când a văzut asta căpitanul nu a mai dat ordin să ne împuște. Acești oameni sărmani nu fuseseră încă influențați de propaganda românească. Ulterior toți au plecat, inclusiv evreii, dar nu au mai luat încălțămintea...

Acesta este momentul așteptat de evreii din Herța după un an de zile de ocupație sovietică, așteptau întoarcerea administrației românești, după un an de groază petrecut sub ocupație rusească. Dar ceea ce s-a întâmplat după 5 iulie 1941, după venirea românilor, avea să fie și mai cumplit. Trupele românești au executat 131 de evrei din localitate, după care a început operațiunea de evacuare a evreilor.

Holocaustul din România s-a desfășurat în ritmul în care mergea războiul. Când toți erau convinși că Hitler va învinge, Holocaustul s-a desfășurat cu toate forțele și cu sprijinul majorității populației germane. Pentru Hitler a fost foarte ușor să găsească pentru toate relele aduse Germaniei și lumii un singur vinovat, iar acest țap ispășitor pentru perioada dificilă a Germeniei interbelice și a lumii, să fie in în viziunea germană, evreii. În România pronazistă se vehiculau informații că evreii erau de vină pentru pierderea Basarabiei (iunie1940), că evreii erau de vină pentru pierderea nordului Bucovinei (iunie 1940), că evreii au chemat pe ruși la Herța și totuși toate aceste minciuni au avut efecte, chiar dacă se consideră că o minte limpede nu ar fi judecat așa. Românii de rând au crezut și de ce să nu creadă? E foarte ușor să crezi astfel de lucruri, se rezolvă o problemă!

14

După ocuparea Herței de către România, aceasta va rămâne în granițele țării până în 1944, la întoarcerea armelor și schimbarea alinței. În aceasta perioadă România a aplicat politica nazistă de deportare a evreilor, dar în zona Transnistriei, în Ucraina. Everii erau duși sute de kilometri, pe jos, către zona deportaților. Românii evrei, dar și Liviu Beriș pe atunci adolescent a fost nevoit să participe la această călătorie în care moartea l-a pândit la fiecare pas. Drumul din localitatea sa natală, Herța, până în Transnistria a fost o continuă luptă pentru supraviețuire. Se mergea cam 15-20 de kilometri pe zi, în condiții de caniculă, fără apă, cine rîmânea în urmă, era împușcat. Liviu Beriș povestește ca în urma convoiului a rămas un bătrân evreu, nu mai putea merge, atunci soldații l-au împușcat, iar din lanul de porumb, de pe marginea drumului au apărut mai multe persoane, probabil localnici, care au dezbrăcat decedatul, luându-i totul, apoi în câteva secunde au lăsat cadavrul în drum dezbrăcat și ei au dispărut.

S-a anunțat că au ajuns în lagăr, dar așteptau mult, nu știau ce se întâmplă, ulterior au aflat că nemții nu voiau să-i primească. Era localitatea Secureni din nodrul Basarabiei și de acolo au plecat, pe jos, la Edineț, într-un așa numit lagăr de tranziție. Acolo i-au cazat în casele evreilor care fuseseră deportați și ei, erau complet goale, fără mobilă. Acolo au ajuns la sfîrșitul lunii august începutul lui septembrie când și numărul lor era deja la jumătate. La Edineț erau cazați câte 12 – 15 într-o cameră, erau plini de pâduchi și nu primeau mâncare. Hrana o procurau, prin troc cu localnicii, așa cum spune Liviu Beriș: De mâncat te duceai cu vreo haină

sau

așa

ceva

la

sârma

ghimpată din jur și făceam troc cu sătenii, încât unii ajunseseră goi când să plecăm de acolo. Și apa era o problemă, eram 11000 acolo, mai târziu am găsit niște rapoarte, în care cei care ne păzeau scriau “Nu li se dă de mâncare.”

La sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie 1941, au început frigul și ploile și atunci au fost duși spre Nistru, numai pe jos și tot în coloane, convoaie. De această dată, dacă rămânea cineva în urmă, fiind drumul cu noroi, fără să ajungă să cadă, era împușcat imediat.

Drumul continuă, durerile vin lanț, nu mai vorbim de dorul familiei, de gândurile la cei apropiați, de tot și toate, totul de la un creion de tâmplărie... Dacă acest cerion era unul simplu, poate evenimentele ar fi fost altele, dar alianța României cu Germania tot ar fi adus antisemitismul, poate mai târziu, dar tot la fel de crud. România nu a avut Holocaust, spun unii istorici, dar atunci de ce există această poveste?

Surse: https://images.app.goo.gl/FBJBvGn5FhmEZdmTA , accesta la 14.04.2020 https://images.app.goo.gl/JTAC43XNvMCtRVjt5 , accesta la 14.04.2020

15

google.com/search?q=tinutul+herța&rlz=1C1AVFC_enRO829RO830&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2a hUKEwirnrbg-L3sAhVvx4sKHROlAXwQ_AUoAXoECBAQAw&biw=1350&bih=580#imgrc,

accesta

la

14.04.2020 http://www.inshr-ew.ro/ro/marturii/239-interviu-liviu-beris.html, accesta la 14.04.2020

Because of the thick carpenter's pencil ...

LIVIU BERIS: "When we talk about the Holocaust we are actually talking about a peak of the degeneration of human relations"

Student:Badea Adriana Coord. Teacher: Drăguț Violeta Costești-Romania Technological High School

Herța County, the region has always been part of Moldova, on the border with the Austro-Hungarian Empire and Bucovina, respectively. Herzhazia was occupied by the Russians in June 1940, then given to Soviet Ukraine and from 1991 until today, it is part of Ukraine. According to the friendship treaty between Romania and Ukraine in 1997, during the time of President Emil Constantinescu, Romania renounced this territory. Herța still has 80% of the inhabitants of Romanian origin, but in 1940 it had 4000 inhabitants, of which 45% were Romanian Jews. According to the Ribbentrop-Molotov Pact of August 23, 1939, the USSR was to occupy Bukovina and Bessarabia, from the body of Romania as requested by the ultimatum of June 26, 1940 and because it was a time of war and Romania is a small country, so it is not a strong enemy, the Russians resorted to the occupation of the promised territory, but delimited on the occupation map with a thick carpenter's pencil ... The thickness of the line is to blame for the fact that in addition to Bucovina to be occupied, the Russians also occupied an area small Romanian, near Bucovina, respectively Herța County in Dorohoi County. The Romanians from Herța County were calm, including the Romanian soldiers from Herța, but on June 29, 1940, Russian regiments entered Herța, the Romanian soldiers led by Ioan Boroș from the 16th Artillery Regiment tried to explain to the Russians that it was a mistake, here not is Bucovina. The Russians started firing and there were several casualties among the Romanian artillerymen, among whom were the captain of the artillery battery, Ioan Boroș, and the Jewish soldier Iancu Solomon.

Liviu Beriș is a resident of Herța, a Jew, a man who was contemporary with the events of 1940 and was born in 1928, he was 12 years old, an age from which you remember everything, including such painful deeds. Liviu Beriș recounts the moment when the Russians occupied the Herța Land by ultimatum from Romania, June 1940: “One day we woke up with Russian armor on the streets. A quick nationalization was made, my father's bakery (with 20 workers) was taken over, we were sent to another house. That's how I got rid of the first deportation. The families on the main street were sent to Siberia, from where only a few young people returned, but they had already moved us to another house ”. The deportation 16

was done in stages, on the streets, all the remaining Jews were waiting with terror for

new

news,

hoping

to

avoid

deportation.

The expected moment

comes,

when Ion Antonescu allied with Adolf Hitler, declares war on the USSR and the Romanian Army crosses the Prut, on June 22, 1941. The Romanian liberators arrive in Herța on July 5, 1941, the moment awaited for a year in Herța, he seems to have come ... It is true that the Romanian soldiers liberated the Herța region and then a glimmer of hope appears in the minds of the Jews. When the Romanian armored vehicles enter Herța, the locals gather in the center of the city to enjoy the event and to congratulate the liberators. Liviu Beris leaves with his father in the center, they were full of hope, but the Romanian soldiers ordered the Jews to sit away from the large group. Then he asks them to take off their shoes, then the Jews take off their shoes, including Liviu Beriș and his father. They receive orders to sit with their faces on the fence and with their hands raised, the Romanian soldiers were to shoot, then a Romanian superior comes running and asks his colleagues if they have an execution order, then the execution procedure ends, the Jews are sent home. Liviu Beriș tells about this episode: a citizen came to my father and told him “Romanian troops are on the edge of Herta”, and my father told me “Come and meet our people, we escaped deportation to Siberia”, this it was his obsession. He takes my hand and we walk and on the way about 10 Jews and about 20 Romanians gather and we walk briskly towards the outskirts of the town and when we arrive, it was a very strong sun. And now I remember how the soldiers' helmets shone. He was a captain who instead of saying hello to us directly, "Which of you are Jews to step aside," were his first words. Then it shows us a ditch edge. We go there these 10 who were, all men, no women, including a child like me. His second command was "Take off your shoes!" We bent down to take off our shoes and when we got up in front of us there was a group of soldiers with guns pointed at us. Then, from the group of Romanians, one, I don't remember who, jumped in front of us, started to make his cross and shout “What are you doing, Captain, these are people who have suffered a lot with us. " Others started to come from the group of Romanians and they realized what was happening. And when he saw this, the captain stopped ordering us to shoot. These poor people had not yet been influenced by Romanian propaganda. Later, everyone left, including the Jews, but they didn't take their shoes on ...

17

This is the moment expected by the Jews from Herta after a year of Soviet

occupation,

they

were

waiting for the return of the Romanian administration, after a year of horror spent under Russian occupation. But what happened after July 5, 1941, after the arrival of the Romanians, would be even worse.

The

Romanian

troops

executed 131 Jews from the locality, after which the operation to evacuate the Jews began.

The Holocaust in Romania took place at the pace of the war. When everyone was convinced that Hitler would win, the Holocaust took place with all its might and with the support of the majority of the German population. It was very easy for Hitler to find a single culprit for all the evil done to Germany and the world, and for this scapegoat for the difficult period of interwar Germany and the world to be in the German vision, the Jews. In pro-Nazi Romania, information was circulating that the Jews were to blame for the loss of Bessarabia (June 1940), that the Jews were to blame for the loss of northern Bukovina (June 1940), that the Jews called the Russians to Herta and yet all these lies had effects, even if it is considered that a clear mind would not have judged so. Ordinary Romanians believed and why not believe? It's very easy to believe such things, it solves a problem!

After the occupation of Herta by Romania, it will remain within the borders of the country until 1944, when the weapons return and change the line. During this period, Romania applied the Nazi policy of deporting Jews, but in the Transnistrian area, in Ukraine. The Everii were taken hundreds of kilometers on foot to the deportees' area. The Jewish Romanians, but also Liviu Beriș, then a teenager, had to take part in this journey in which death awaited him at every step. The road from his hometown, Herța, to Transnistria was a continuous struggle for survival. He walked about 15-20 kilometers a day, in hot weather, without water, whoever was left behind was shot. Liviu Beriș tells that after the convoy an old Jew remained, he could not go, then the soldiers shot him, and from the cornfield, on the side of the road appeared several people, probably locals, who undressed the deceased, taking And then in a few seconds they left the corpse naked and they disappeared. It was announced that they arrived at the camp, but they waited a long time, they did not know what was happening, later they found out that the Germans did not want to receive them. It was the locality of Secureni in the heart of Bessarabia and from there they left, on foot, to Edineț, in a so-called transition camp. There they lodged them in the houses of the Jews who had also been deported, they were completely empty, without furniture. They arrived there at the end of August and the beginning of 18

September, when their number was already half. At Edinet they were accommodated 12-15 in a room, they were full of lice and did not receive food. The food was procured by bartering with the locals, as Liviu Beriș says: To eat, you would go with a coat or something to the barbed wire around it and we would barter with the villagers, so that some of them would be naked when we left. And water was a problem, we were 11,000 there, later we found some reports, in which those who guarded us wrote "They are not fed."

At the end of October, the beginning of November 1941, the cold and the rains started and then they were taken to the Dniester, only on foot and also in columns, convoys. This time, if anyone was left behind, being the muddy road, without falling, he was immediately shot.

The road continues, the pains come chain, we are not talking about the longing of the family, the thoughts of those close to us, everything and everything, everything from a carpenter's pencil ... Romania's alliance with Germany would have brought anti-Semitism, perhaps later, but just as cruel. Romania did not have a Holocaust, some historians say, but then why does this story exist?

Sources: https://images.app.goo.gl/FBJBvGn5FhmEZdmTA, accessed at 14.04.2020 https://images.app.goo.gl/JTAC43XNvMCtRVjt5, accessed at 14.04.2020 google.com/search?q=tinutul+herța&rlz=1C1AVFC_enRO829RO830&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2a hUKEwirnrbg-L3sAhVvx4sKHROlAXwQ_AUoAXoECBAQAw&bih=20, acc 14 http://www.inshr-ew.ro/ro/marturii/239-interviu-liviu-beris.html, accessed at 14.04.2020

Rolul fizicii în educaţie și distrugerea barierelor culturale -studiu de specialitate-

Prof. Stănculescu Magdalena Şcoala Gimnazială „Tudor Cornel” Ungheni, Şcoala Gimnazială „Prof. Univ. Dr. Ion Stoia” Căldăraru - Argeş

Copiii au dreptul la o educaţie de calitate, indiferent de naționalitate, căci educația are rolul de a le asigura egalitatea de şanse, dar şi dezvoltarea personalităţii. Educația diferă de la o etapă istorică la alta în funcție de condițiile materiale și spirituale ale societății, fiind un fenomen social, specific uman, care apare odată cu societatea, dintr-o anumită necesitate proprie acesteia – aceea a dezvoltării omului ca om, ca forță de muncă și ființă socială egală între semeni.

19

Dreptul copiilor la educaţie este esenţial pentru buna dezvoltare şi funcţionare a societăţii, deoarece educaţia din familie şi educaţia din cadrul instituţiilor şcolare sunt factorii care determină formarea personal şi profesională a copiilor.

Indiferent de nivelul veniturilor, de naționalitate, de tipul şi situaţia familiei, de gradul de autonomie sau de dizabilitate al copilului de vârstă şcolară, de locul de viaţă al familiei (urban/rural), de situaţia legală a copilului (fără acte de identitate, copilul de imigranţi ilegali, copilul străzii, copilul instituţionalizat, copilul lăsat singur acasă) sau de orice alte considerente, dreptul la educaţie al copilului trebuie să se bucure de respect. Fiecare copil are dreptul să beneficieze atât de o educaţie informală, care vine din partea familiei, cât şi de o educaţie acordată într-un cadru formal (grădiniţă, şcoală).

Odată cu succesiunea epocilor istorice idealul, mecanismele, conținuturile, finalitățile educației s-au schimbat, au evoluat și s-au perfecționat. Educația este deci supusă schimbărilor istorice, ea apărând odată cu societatea din comuna primitivă. În momentul în care strămoșii îndepărtați ai omului au început să muncească, prin aceasta, felul lor de viață a început să se deosebească fundamental de cel al animalelor.

Acestea din urmă au continuat să se adapteze și să se comporte față de mediul natural în mod instinctiv. Omul însă a adoptat față de mediu o atitudine activă, transformându-l cu ajutorul uneltelor pe care le confecționează. Astfel, apare atitudinea activă a omului față de propria sa dezvoltare, simțul de răspundere pentru generația viitoare, exprimat prin grija adulților de a transmite celor tineri experiența de confecționare și utilizare a uneltelor în vederea formării lor ca forță de muncă. Între muncă și educație s-a stabilit astfel un raport de intercondiționare, raport care se află la baza perfecționării uneltelor de muncă.

Dezvoltarea vieții sociale, îmbogățirea experienței umane fac să se complice însuși procesul de transmitere a experienței acumulate, de procesul de educare. Generațiile adulte transmit tinerelor generații nu numai experiența de muncă, ci și limba și regulile de comportare. Prin educație se dorește dezvoltarea conștientă a potențialului biopsihic al omului și formarea unui tip de personalitate solicitat de condițiile prezente și de perspectiva societății.

Educația are următoarele caracteristici: pune accent pe oameni, urmărește dezvoltarea unor calități umane și explorarea orizonturilor, este orientată predominant spre pregătirea pentru viață, are în vedere, cu precădere, întrebări asupra existenței, vizează cu precădere dezvoltarea unei stări sau a unei structuri atinse, finalitatea în educație îmbină viziunea pe termen scurt cu cea pe termen lung. Activitatea educațională este dinamică și flexibilă în același timp, iar educația stimulează idealul ființei umane exprimat prin „a fi și a deveni”.

De-a lungul istoriei, educația și-a demonstrat rolul vital pentru dezvoltarea civilizației, culturii umanității, pentru creșterea gradului de ordine și raționalitate în viața socială, pentru cultivarea valorilor spirituale și conferirea în acest fel a unui statut elevat condiției umane.

Fizica este una dintre cele mai vechi discipline academice, poate cea mai veche (prin includerea astronomiei ). De-a lungul secolelor s-a demonstrat că fizica a fost promotoarea evolutiei ştiintei; fizica a influentat hotarâtor celelalte ştiinte inclusiv cele sociale ca biologia, medicina, psihologia, fiziologia, ştiintele economice şi sociale. Uneori sinonimă cu filozofia, chimia și chiar unele ramuri ale matematicii și biologiei,de-a lungul ultimelor două milenii, fizica a devenit știință modernă începând cu secolul al XVII-lea, iar toate aceste discipline sunt considerate acum distincte, deși frontierele rămân greu de definit.

20

Alături de fizică, una dintre cele mai vechi ştiinţe studiate de om este astronomia.

Astronomia Egipteană începe în timpurile preistorice. Rolul fizicii şi astronomiei asupra societăţii este unul enorm, aceste ştiinţe fiind vântul mişcător, motorul societăţii contemporane, orice descoperire,orice invenţie implică cunoştinţe în aceste ştiinţe.

Fizica a fost cunoscută drept filosofie naturală până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Începând cu secolul al XIX-lea, fizica a fost considerată o disciplină distinctă de filosofie și celelalte științe. Descoperirile în fizică ajung de cele mai multe ori să fie folosite în sectorul tehnologic, și uneori influențează matematica sau filozofia. De exemplu, înțelegerea mai profundă a electromagnetismului a avut drept rezultat răspândirea aparatelor pe bază de curent

electric

-

televizoare,

din termodinamică au dus

computere,

electrocasnice

la dezvoltarea transportului

etc.;

motorizat,

iar

descoperirile descoperirile

din mecanică au dus la dezvoltarea calculului infinitezimal, chimiei cuantice și folosirii unor instrumente precum microscopul electronic în microbiologie.

Fizica este poate cea mai importantă știință a naturii. Astăzi, este un subiect vast și foarte dezvoltat şi acoperă o gamă largă de fenomene, de la particule elementare (cum ar fi cuarcii, neutrinii și electronii) până la cele mai mari super-roiuri de galaxii. Prin urmare, fizica este uneori numită „știința fundamentală” care își propune să descrie diferitele fenomene care apar în natură în termeni de fenomene mai simple. Astfel, fizica își propune să conecteze ambele lucruri observabile oamenilor cu cauzele primordiale, și apoi să conecteze aceste cauze între ele.

Surse: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fizică, accesat la 17.06.2019 https://ro.wikipedia.org/wiki/ Educație, accesat la 17.06.2019 www.academia.edu › Eseu_perticiparea_copiilor_la_educ, accesat la 17.06.2019

Despre Holocaust....

Profesor Vorniceanu Cristina Colegiul Tehnic Samuil Isopescu, Suceava De secole, creștinii din Europa au avut o atitudine discriminatorie față de evrei.

Pentru mulți, prejudecățile împotriva evreilor iau forma antisemitismului; unii cercetători consideră că antisemitismul este o prejudecată religioasă. Alții o văd ca pe o varietate antievreiască a unui sentiment general de ură împotriva minorităților etnice. În concepția antisemită, evreii reprezintă forțe misterioase, mitice și malefice, sunt atotputernici și joacă un rol sinistru în istoria umană. În Evul Mediu, creștinii antisemiti au propovăduit interzicerea contactului cu evreii, iar mulți credeau că evreii erau aliați ai Diavolului. Mulți credeau că evreii nu erau nici măcar umani și că foloseau magia pentru a face să pară că sunt ca toți ceilalți. Toate aceste credințe s-au amestecat cu superstiții despre puterea magică a sângelui uman, a vrăjitoriei și a perversiunii, ducând la „eticheta de sânge”, acuzația falsă că evreii 21

folosesc sângele copiilor creștini în ritualurile lor. Astfel de idei stereotipe despre evrei au interacționat în mintea multor europeni cu teama de orice lucru străin de cunoștințele lor, dar și cu tensiuni economice și sociale. Drept urmare, violența antisemită s-a manifestat în mai multe rânduri. Biserica creștină și diferite guverne au adoptat legi care interzic evreilor să desfășoare anumite activități, să ocupe anumite profesii, să-i oblige să trăiască numai în anumite zone, împiedicându-i să urmeze studii universitare sau chiar să-i scoată din anumite state. Timp de secole, Biserica Romano-Catolică a încurajat credințele și atitudinile antisemite, iar broșura despre evrei și minciunile lor, scrisă în 1542 de reformatorul religios german Martin Luther, conținea un limbaj extrem de violent. El i-a îndemnat pe creștini să ardă sinagogile, să distrugă casele evreiești și să pună evreii în grajduri și i-a sfătuit pe oamenii de stat să-i alunge pe evrei din țările lor. Scrierile lui Luther au avut o influență semnificativă asupra teologilor protestanți germani și au contribuit la crearea unui climat de opinie care cerea sau aproba persecuția evreilor. În secolul al XIX-lea, evreii din majoritatea țărilor europene au fost emancipați, adică li s-au acordat drepturi egale cu cetățenii creștini și cu ceilalți cetățeni ai acestor state. Revoluția industrială era în desfășurare și evreii au început să joace un rol important ca antreprenori în noi industrii și afaceri. Mobilitatea socială și economică, precum și progresul cultural al evreilor europeni din această perioadă l-au făcut unul dintre cele mai vizibile simboluri ale modernizării. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, antisemitismul modern a pătruns în cercuri și instituții. Partide politice catolice. Ziarul iezuit Civilta Cattolica, publicat la Roma, a răspândit în mod constant prejudecăți antisemite a căror influență a fost resimțită cu mult dincolo de granițele italiene. În Austria, Partidul Social Creștin, care s-a bucurat de sprijinul Bisericii Catolice, conținea elemente antisemite puternice și a reînviat eticheta de sânge. În Franța, presa catolică a diseminat idei antisemite, în special în timpul afacerii Dreyfus (propagandă de presă controversată care implică un ofițer evreu din armata franceză condamnat în mod greșit pentru trădare în 1894).

O noua teorie a apărut în Europa: cea a rasei. Conform acestei teorii, omenirea era împărțită în rase „superioare” și „inferioare”. Potrivit adepților acestei teorii, evreii erau o rasă sub-umană și o amenințare de moarte pentru „puritatea” raselor „superioare”. Apariția partidelor și organizațiilor antisemite, indiferent dacă au fost întemeiate pe principii economice, religioase sau rasiale, sau o combinație a tuturor acestora, este cea mai proeminentă caracteristică a antisemitismului politic modern. Aceste partide s-au manifestat în principal în Germania în anii 1880.

La începutul secolului al XX-lea, existau mulți antisemiti acerbi în toată Europa, dar mai ales în Franța, Germania, Austria-Ungaria, Rusia și România. Deși partidele antisemite nu au primit prea mult sprijin din partea electoratului, antisemitismul nu a fost doar răspândit, ci și acceptat social. Între sfârșitul primului război mondial și începutul celui de-al doilea război mondial în unele țări, măsurile antisemite au devenit politica oficială a statului. În țări precum Polonia, România și statele baltice din Lituania, Letonia și Estonia, ideile tradiționale antisemite erau strâns legate de noua imagine a evreilor ca promotori ai comunismului.

Atitudinea față de evrei în Germania după primul război mondial.

Mulți germani au acuzat evreii că au învins Germania în Primul Război Mondial, unii chiar susținând că au trădat națiunea germană în timpul acelui război. În plus, la sfârșitul 22

războiului, un grup orientat spre comunism a încercat să organizeze o revoluție de tip bolșevic în statul german Bavaria. Majoritatea liderilor acestei încercări eșuate au fost evrei. Drept urmare, unii germani i-au asociat pe evrei cu bolșevicii și au privit ambele grupuri drept dușmani periculoși ai Germaniei.

Politicienii și intelectualii evrei au jucat un rol important în viața germană în timpul acestei republici, iar mulți non-evrei au fost nemulțumiți de influența lor. Pe baza credințelor sale antisemite, Adolf Hitler a atacat rolul impresionant pe care l-au jucat evreii în societatea germană în timpul Republicii de la Weimar, în special în cercurile intelectuale și în politica de stânga, numindu-i ciumă și cancer.

Naziștii credeau că evreii erau responsabili pentru ceea ce era văzut ca degenerarea societății moderne. Hitler a văzut ideologiile moderne care susțineau ideea egalității și emancipării ca o revoltă a claselor conduse de evrei și a indivizilor inferiori. Naziștii au văzut bolșevismul ca fiind cea mai radicală formă recentă a vechii conspirații evreiești pentru a dezmembra și dezintegra națiunea, iar pentru Hitler nazismul era o doctrină a salvării umanității de pericolul iudeo-bolșevic. El era convins că rasa germană trebuie să dobândească și să mențină supremația totală printr-un război complet împotriva evreilor, un război în care singura alternativă, pentru ambele părți, a fost victoria totală sau dispariția.

Oricine cu trei sau patru prieteni evrei era considerat automat evreu, indiferent dacă aparținea sau nu comunității evreiești. Cei care aveau doar doi bunici evrei, numiți pe jumătate evrei, erau considerați evrei doar dacă erau de religie evreiască sau dacă erau căsătoriți cu un evreu. Toți ceilalți jumătate evrei, precum și oamenii care aveau un singur bunic evreu au fost clasificați ca Mischlinge. Evreii și Mischlinge erau „non-arieni”, spre deosebire de germanii „puri” care erau „arieni”. În doctrina nazistă, accentul pe descendență a fost văzut ca o afirmare a rasei, dar scopul principal al acestor clasificări a fost de a delimita în mod clar pe cei împotriva cărora au acționat legi și orientări discriminatorii.

La 15 septembrie 1935, Reichstagul s-a întâlnit la Nürnberg și a adoptat două legi, cunoscute sub numele de „Legile de la Nürnberg”. Prima, Legea privind cetățenia statului, prevede că numai persoanele „cu sânge german” pot fi cetățeni ai Reichului german (stat), privând astfel evreii germani de cetățenie. Al doilea, Legea pentru protecția sângelui și onoarei germane, a oficializat barierele dintre evrei și germani prin interzicerea căsătoriei și a relațiilor sexuale între evrei și „arieni”. Astfel, naziștii i-au privat pe evreii germani de drepturile lor civile și i-au exclus efectiv din viața socială și culturală. Politica lor s-a îndreptat apoi către exproprierea proprietăților evreiești cu intenția de a-i forța pe evrei să emigreze din Germania. În 1938, evreilor li s-a interzis exercitarea profesiei de medic și avocat și au fost obligați să-și înregistreze bunurile ca măsură preliminară pentru confiscarea și „arianizarea” lor sau vânzarea forțată către germani. De fapt, guvernul i-a forțat pe evrei să accepte prețuri de la cumpărătorii „arieni” care erau doar o fracțiune din valoarea reală a bunurilor.

Papa nu a criticat niciodată persecuția evreilor și nici nu a amenințat că îl excomunică pe Hitler (care era catolic) sau alți catolici implicați în Holocaust. Mai mult, deși Papa și consilierii săi au fost bine informați cu privire la exterminarea evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial, aceștia au refuzat să condamne crima pe motiv că Vaticanul, micul stat independent aflat sub conducerea Papei, trebuia să mențină o neutralitate strictă în relaţiile internationale.

23

Activitățile antisemite ale naziștilor au culminat cu pogromul Noaptea de Cristal (în germană: Kristallnacht, care a avut loc în Germania și Austria în noaptea de 9 noiembrie 1938. În acea noapte, bandele naziste au dus la uciderea a 90 de evrei, au bătut sute de oameni, au demolat 76 de sinagogi și au dat foc la 191 de alte persoane, au distrus și vandalizat mii de magazine și birouri deținute de evrei, au arestat 30.000 de evrei și i-au trimis în lagărele de concentrare unde au fost reținuți, deoarece a fost prima situație din istoria modernă în care violența a fost îndreptată pe scară largă și deliberat împotriva evreilor dintr-o țară occidentală.

Politica antisemită nazistă, 1939-1940 La 30 ianuarie 1939, Hitler a făcut o amenințare terifiantă într-un discurs în Parlament: „În viața mea am fost deseori profet și ... astăzi voi fi din nou profet: dacă cercurile financiare internaționale ale evreilor din Europa și dincolo de asta, vor conduce din nou națiunile într-un război mondial, al cărui rezultat nu va fi bolșevismul lumii și, prin urmare, victoria iudaismului, ci anihilarea rasei evreiești în Europa. " După izbucnirea celui de-al doilea război mondial în septembrie 1939, naziștii au căutat o soluție finală la problema evreiască. Cei mai înalți lideri se gândeau la o soluție teritorială pentru evreii europeni. Liderii SS, o secțiune de elită a Partidului nazist, au primit sarcina de a rezolva problema evreiască. Au oferit două opțiuni: prima a fost crearea unei rezerve în sud-estul Poloniei unde evreii urmau să fie expulzați; a doua soluție a fost propusă în așteptarea victoriei Germaniei asupra Angliei, o consecință firească a înfrângerii Franței în iulie 1940 și a constat în deportarea pe insula Madagascar a celor 4 milioane de evrei din țările ocupate sau controlate de Germania atunci. În timp ce evreii polonezi erau închiși în ghetouri, evreii din țările vest-europene ocupate sau controlate de naziști au suferit măsuri antisemite severe. Din Norvegia până în Africa de Nord, toți evreii și-au pierdut drepturile și proprietățile și au fost obligați să locuiască în anumite cartiere sau închiși în lagăre păzite. În timp ce evreii polonezi erau închiși în ghetouri, evreii din țările vest-europene ocupate sau controlate de naziști au suferit măsuri antisemite severe. Din Norvegia până în Africa de Nord, toți evreii și-au pierdut drepturile și proprietățile și au fost obligați să locuiască în anumite cartiere sau închiși în lagărele de pază.

Bibliografie: Oliver Lustig, Ecouri din Holocaust în literatura universală, AERVH, București, 2005.

Carol Iancu, Evreii din România (1866-1919). De la excludere la emancipare, Editura HASEFER, 2009.

Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, Editura PAIDEIA, București, 1999.

Carol Iancu, Shoah in Romania. Evreii sub regimul Antonescu (1940-1944), Iași, editura Polirom, 2001.

24

About the Holocaust....

Teacher Vorniceanu Cristina Samuil Isopescu Technical College, Suceava

For centuries, Christians in Europe have had a discriminatory attitude towards Jews. For many, prejudice against Jews takes the form of anti-Semitism; some scholars consider anti-Semitism to be religious prejudice. Others see it as an anti-Jewish variety of a general feeling of hatred against ethnic minorities. In the anti-Semitic conception, the Jews represent mysterious, mythical and evil forces, they are omnipotent and play a sinister role in human history. In the Middle Ages, anti-Semitic Christians preached a ban on contact with Jews, and many believed Jews to be allies of the Devil. Many believed that the Jews were not even human and that they used magic to make it look like they were like everyone else. All of these beliefs mixed with superstitions about the magical power of human blood, witchcraft, and perversion, leading to the "blood tag", the false accusation that Jews use the blood of Christian children in their rituals. Such stereotypical ideas about Jews interacted in the minds of many Europeans with fear of anything foreign to their knowledge, but also with economic and social tensions. As a result, anti-Semitic violence has manifested itself on several occasions. The Christian Church and various governments have passed laws prohibiting Jews from pursuing certain activities, occupying certain professions, forcing them to live only in certain areas, preventing them from pursuing university studies, or even removing them from certain states. For centuries, the Roman Catholic Church encouraged anti-Semitic beliefs and attitudes, and the pamphlet on the Jews and their Lies, written in 1542 by German religious reformer Martin Luther, contained extremely violent language. He urged Christians to burn down synagogues, destroy Jewish homes and put Jews in stables, and advised statesmen to drive Jews from their lands. Luther's writings had a significant influence on German Protestant theologians and helped create a climate of opinion that demanded or approved the persecution of Jews.

In the nineteenth century, Jews in most European countries were emancipated, that is, they were granted equal rights with Christian citizens and other citizens of those states. The Industrial Revolution was underway and Jews began to play an important role as entrepreneurs in new industries and businesses. The social and economic mobility as well as the cultural advancement of European Jews during this period made it one of the most visible symbols of modernization. In the second half of the 19th century, modern anti-Semitism penetrated circles and institutions. Catholic political parties. The Jesuit newspaper Civilta Cattolica, published in Rome, constantly spread anti-Semitic prejudices, the influence of which was felt far beyond the Italian borders. In Austria, the Christian Social Party, which enjoyed the support of the Catholic Church, contained strong anti-Semitic elements and revived the blood label. In France, the Catholic press also disseminated anti-Semitic ideas, notably during the Dreyfus affair (controversial press propaganda implicating a Jewish officer in the French army wrongly convicted of treason in 1894).

Towards the middle of the 19th century, a new theory has emerged in Europe: that of race. According to this theory, mankind was divided into "upper" and "lower" races.

25

According to the followers of this theory, the Jews were a sub-human race and a mortal threat to the "purity" of the "higher" races. The emergence of anti-Semitic parties and organizations, whether founded on economic principles, religious or racial, or a combination of all of them, is the most prominent feature of modern political anti-Semitism. These parties manifested themselves mainly in Germany in the 1880s.

At the start of the 20th century, there were many staunch anti-Semites all over Europe, but especially in France, Germany, Austria-Hungary, Russia and Romania. Although anti-Semitic parties did not receive much support from the electorate, anti-Semitism was not only widespread but also socially accepted.

Between the end of World War I and the start of World War II in some countries, anti-Semitic measures became official state policy. In countries like Poland, Romania, and the Baltic states of Lithuania, Latvia, and Estonia, traditional anti-Semitic ideas were closely linked to the new image of Jews as promoters of communism.

Attitude towards Jews in Germany after World War I. Many Germans accused the Jews of defeating Germany in World War I, with some even claiming that they betrayed the German nation during that war. In addition, at the end of the war, a Communist-oriented group attempted to organize a Bolshevik-type revolution in the German state of Bavaria. Most of the leaders of this failed attempt were Jews. As a result, some Germans associated the Jews with the Bolsheviks and viewed both groups as dangerous enemies of Germany.

Jewish politicians and intellectuals played an important role in German life during this republic, and many non-Jews were unhappy with their influence. Based on his antiSemitic beliefs, Adolf Hitler attacked the impressive role Jews played in German society during the Weimar Republic, especially in intellectual circles and leftist politics, calling them a plague and cancer.

The Nazis believed that the Jews were responsible for what was seen as the degeneration of modern society. Hitler saw modern ideologies which supported the idea of equality and emancipation as a revolt of the Jewish-led classes and inferior individuals. The Nazis viewed Bolshevism as the most radical recent form of the old Jewish conspiracy to dismantle and disintegrate the nation, and for Hitler Nazism was a doctrine of saving humanity from Judeo-Bolshevik danger. He was convinced that the German race must acquire and maintain total supremacy through all-out war against the Jews, a war in which the only alternative, for both sides, was total victory or extinction.

Anyone with three or four Jewish friends was automatically considered Jewish, whether or not they belonged to the Jewish community. Those who had only two Jewish grandparents, called half-Jews, were only considered Jews if they were of the Jewish religion or if they were married to a Jew. All other half-Jews as well as people who had only one Jewish grandfather were classified as Mischlinge. The Jews and Mischlinge were "nonAryans", unlike the "pure" Germans who were "Aryans". In Nazi doctrine, the emphasis on descent was seen as an affirmation of race, but the main purpose of these classifications was to clearly delineate those against whom discriminatory laws and guidelines acted. On September 15, 1935, the Reichstag met in Nuremberg and passed two laws, known as the “Nuremberg Laws”. The first, the State Citizenship Act, stipulates that only persons "of German blood" can be citizens of the German Reich (state), thus depriving German Jews of 26

citizenship. The second, the Law for the Protection of German Blood and Honor, formalized the barriers between Jews and Germans by prohibiting marriage and sexual relations between Jews and "Aryans". Thus, the Nazis deprived German Jews of their civil rights and effectively excluded them from social and cultural life. Their policy then turned to the expropriation of Jewish property with the intention of forcing Jews to emigrate from Germany. In 1938, Jews were banned from practicing the profession of doctor and lawyer and were forced to register their property as a preliminary measure to their confiscation and "aryanization" or forced sale to the Germans. In fact, the government forced Jews to accept prices from "Aryan" buyers that were only a fraction of the real value of the goods.

The Pope never criticized the persecution of the Jews, nor threatened to excommunicate Hitler (who was Catholic) or other Catholics involved in the Holocaust.

Further, although the Pope and his advisers were well informed about the extermination of Jews during WWII, they refused to condemn the crime on the grounds that Vatican City, the small independent state under the rule of the Pope, had to maintain strict neutrality in international relations.

The anti-Semitic activities of the Nazis culminated in the Crystal Night pogrom (German: Kristallnacht), which took place across Germany and Austria on the night of November 9, 1938. That night, the Nazi gangs took over killed 90 Jews, beat hundreds of people, demolished 76 synagogues and set fire to 191 others, destroyed and vandalized thousands of Jewish-owned stores and offices, arrested 30,000 Jews and sent them to concentration camps where they were detained. The Crystal Night pogrom marked a crossroads for Nazi actions against the Jews, as it was the first situation in modern history in which violence was widely and deliberately directed against Jews in a Western country.

Europe. Nazi anti-Semitic policy, 1939-1940.

On January 30, 1939, Hitler made a terrifying threat in a speech in Parliament: "In my life I have often been a prophet and ... today I will be a prophet again: if the international financial circles of the Jews in Europe and beyond that they will once again lead the nations into a world war, the result of which will not be the Bolshevism of the world and therefore the victory of Judaism, but the annihilation of the Jewish race in Europe."

After the outbreak of World War II in September 1939, the Nazis sought a final solution to the Jewish problem. The highest leaders were thinking of a territorial solution for European Jews. The leaders of the SS, an elite section of the Nazi Party, have been tasked with solving the Jewish problem. They offered two options: the first was to create a reserve in southeastern Poland where Jews were to be expelled; the second solution was proposed in anticipation of the victory of Germany over England, a natural consequence of the defeat of France in July 1940, and consisted in the deportation to the island of Madagascar of the 4 million Jews of the countries then occupied or controlled by Germany.

While Polish Jews were imprisoned in ghettos, Jews in Nazi-occupied or controlled Western European countries suffered severe anti-Semitic measures. From Norway to North Africa, all Jews lost their rights and property and were forced to live in certain neighborhoods or imprisoned in guarded camps.

While Polish Jews were imprisoned in ghettos, Jews in Nazi-occupied or controlled Western European countries suffered severe anti-Semitic measures. From Norway 27

to North Africa, all Jews lost their rights and property and were forced to live in certain neighborhoods or imprisoned in guard camps.

Bibliography: Oliver Lustig, Echoes from the Holocaust in universal literature, AERVH, Bucharest, 2005.

Wikipedia, the free encyclopedia.

Carol Iancu, The Jews of Romania (1866-1919). From exclusion to emancipation, HASEFER Publishing House, 2009.

Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, History of Romanians in the 20th Century, PAIDEIA Publishing House, Bucharest, 1999.

Carol Iancu, Shoah in Romania. The Jews under the Antonescu regime (1940-1944), Iaşi, Polirom publishing house, 2001.

Soluția credinței și a culturii, 15 ani după holocaust-suferința evreilor continuă-Cazul Nicolae Steinhardt Prof. Stoica-Bogdan Teodora Școala Gimnazială Vrănești Holocaustul reprezintă o pagină întunecată din istoria națională și universală a secolului al XX-lea. A fost o realitate istorică, o puternică lovitură asupra libertății și a umanității dar nu atât de puternică încât să-i doboare pe toți. În studiul de față ne propunem să analizăm cazul unui evreu convertit la creștinism ce a reușit să supraviețuiască prin diverse metode unui alt ’’model de holocaust’’, instituit în închisorile comuniste.

Nicolae Steinhardt, intelectual evreu, a fost condamnat la închisoare în anul 1959. În anul 1960 acesta se botează în închisoare și devine creștin. Episodul dă naștere cărţii Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar. Însufleţit cu o credinţă mult mai puternică, Steinhardt face cu ușurinţă faţă la terorile închisorii, ajutat fiind de următoarele activităţi: dezbaterea unor teorii precum cea a dreptăţii, problemele ecumenismului, liturghiei, atributele puterii Lui Dumnezeu, învăţatul pe de rost al unor poezii. El mărturisește în Jurnalul fericirii: „Am intrat în închisoare orb și ies cu ochii deschiși”. Faptul că după eliberare devine bibliotecar la Rohia reprezintă reușita soluţiei de rezistenţă în închisoare.

De fapt, Steinhardt a fost închis pentru că nu i-a putut trăda pe prietenii lui. În lumea infernală a închisorii, el vede întâlnirea cu celălalt ca pe o adevărată oază de spiritualitate.

Transfigurarea lăuntrică e o fericire a spiritului descătușat în umilința și îngenuncherea 28

trupului. Temnița este spațiul abjecției, al suspiciunii și urii cultivate anume, dar și al unei posibile renașteri paradisiace (presupunând participarea, împărtășirea bucuriei celuilalt). În acest fel trăiește întâlnirea cu un fost legionar, în îmbrățișarea căruia găsește „starea aceea de nespusă fericire față de care orice băutură, orice erotism, orice spectacol, orice mâncare, orice lectură sunt nimica toată, praf și cenușă, amăgire, gol, pustietate, aramă sunătoare și chimval zăngănitor.” Fascinat încă de copil de creștinism, dar nepregătit, pe atunci, pentru întâlnirea cu Iisus, vede în suferința carcerei traseul crucificării, găsind, la capătul umilințelor și al torturilor, fericirea creștinării. Rezistența sufletului se concretizează în pagini de viață obișnuită sau în divagații eseistice, fără o cronologie sau fixație spațială. Memoria e recuperare dureroasă, prin afecțiune, a frânturilor sufletului, într-o viziune interogatoare. . Îl vedem, astfel, pe Steinhardt, ca analist politic al regimurilor totalitare. Un astfel de regim „nu poate fi detectat decât dacă regimul respectiv practică o brutalitate simplistă… Deîndată ce avem de a face cu sisteme subtile și grijulii de salvare a aparențelor – unde se lucrează sistematic și savant – depistarea este incomparabil mai grea și în fața istoricului se ivește problema crimei perfecte.”1 Jurnalul fericirii este o scriere cu caracter memorialistic, care evocă detenţia politică a lui Nicolae Steinhardt, închis între 1960-1964 pentru vina de a fi frecventat un grup de intelectuali – C. Noica, D. Pillat, Al. Paleologu, M. Rădulescu etc. –, unde se citeau manuscrise proprii și cărţile apărute în Occident ale lui M. Eliade și E. Cioran. Deoarece se considera că aceste cărţi făceau propagandă ostilă regimului comunist, erau interzise.

Jurnalul… însuși se înscrie în categoria cărţilor cu destin special, eroic, interzise în regimul comunist, deoarece conţineau dezvăluiri incomode despre o perioadă de teroare pe care puterea ar fi vrut să o șteargă din memoria colectivă. Finalizat la începutul anilor ’70, Jurnalul… este confiscat de către Securitate. În aceste condiţii, autorul redactează o a doua versiune, și apoi o a treia, prescurtată, care va fi scoasă clandestin din ţară și parțial difuzată pe postul de radio Europa liberă. Tema centrală a Jurnalului… este considerată problema libertăţii. Astfel, observăm că libertatea e o problemă esenţială pentru Steinhardt. Acest fapt este susţinut și prin revenirea obsesivă în paginile Jurnalului a celebrei afirmaţii a lui Kierkegaard: „Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea.” Este o frază pe care Steinhardt o consideră „cea mai extraordinară cugetare citită vreodată în afara textelor evanghelice”. În acest sens, libertatea se opune clar păcatului. Interpretarea lui Steinhardt conferă o dimensiune creștină libertăţii ’’Creștinul e liber, așadar fericit.”2 Astfel, triunghiul credinţă-libertate- fericire devine tema centrală a cărţii și îi justifică și titlul: Jurnalul fericirii. Iată, așadar, o altă metodă de a rezista regimului comunist, de a ţine piept răului. De altfel, libertatea ne este relevată încă din primele rânduri ale cărţii: „Pentru a ieși dintr-un univers concentraţionar –și nu e neapărat nevoie să fie un lagăr, o temniţă ori o altă formă de încarcerare, teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitarismului – există soluţia (mistică) a credinţei.”.3

1

Nicolae Steinhardt, citat de Ion Pop, în Dicţionar analitic de opere literare româneti , vol. II, Casa Cărţii de Știinţă, ClujNapoca, 2004, pag. 311.

2 3

Ibidem, p.336 Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 13

29

Tema libertăţii constituie un puternic liant între Steinhardt și Dostoievski. De altfel, în privinţa experienţei de viaţă, Steinhardt și Dostoievski au ceva în comun: amândoi au fost închiși și au trecut prin experienţa convertirii. Dostoiesvki, de la socialism, de la o anumită indiferență religioasă, la creștinism; Steinhardt a trecut de la iudaism, după o lungă etapă de incertitudine ori de vid spiritual, de asemenea la creștinism. Pentru amândoi convertirea este legată de experienţa închisorii. Convertirea lui Steinhardt are loc în închisoarea de la Jilava, după ce în ianuarie 1960 refuzase presiunile Securităţii de a fi martor al acuzării în procesul Noica.

Soluţia mistică a credinţei este destinată ieșirii dintr-un univers concentraţionar și nu e neapărat nevoie sa fie un lagăr, o temniţă ori o altă formă de încarcerare, teoria aplicându-se oricărui tip de produs al totalitarismului. Această soluţie va fi descoperită treptat pe parcursul cărţii, reprezentând unul dintre evenimentele fundamentale ale destinului autorului său.

Prima soluţie, cea a lui Soljeniţân, constă deci într-o moarte consimţită, asumată, chiar provocată. Cel care își asumă moartea nu mai speră nimic și, implicit, nu m-ai poate trăda pentru că nu mai există moneda cu care să-i poată fi achitat preţul trădării: „Ea constă, pentru oricine peste pragul Securităţii sau altui organ analog de anchetă, în ași spune cu hotărâre: în clipa asta chiar mor. Îi este permis ași vorbi singur, consolându-se: păcat de tinereţile ori vai de bătrâneţile mele, de nevasta mea, de copiii mei, de mine, de talentul ori de bunurile, de puterea mea, de iubita mea, de vinurile pe care na-m să le mai beau, de cărţile pe care n-am să le mai citesc, de plimbările pe care n-am să le mai fac, de muzica pe care n-am s-o mai ascult etc. etc. etc..”4 Însă este obligatoriu ca hotărârea să fie fermă și definitivă pentru ca opoziţia să nu simtă șovăiala nici-o clipă.

A doua soluţie e cea găsită de unul din personajele cărţii Înălţimile găunoase, a lui Zinoviev. E metoda ,,zurbagiului”, refuzul categoric de a accepta integrarea în sistem.

Necesită un efort epuizant, o deplasare continuă. Trebuie să te proiectezi ca renegat – o negare perpetuă a regimului politic impus. Așadar, această a doua soluţie propune convertirea, transformarea atât morală, cât și fizică într-un zurbagiu. Zurbagiul nu are un domiciliu stabil, nu se identifică legal, nu muncește și trăiește de pe o zi pe alta din ceea ce primește de la semenii săi. El este imun pentru că nu are ce i se lua și nici ce i se oferi: „Personajul e un om tânăr, prezent sub porecla alegorică Zurbagiul. Soluţia stă în totala neadaptare la sistem. E lupul din fabula lui La Fontaine: habar nu are de zgardă. E liber, liber, liber.”5 Ultima soluţie constă în dorinţa (aparent absurdă) de a trăi și de a lupta. Cu cât presiunea e mai mare, cu cât ești mai lovit, cu atât să devii mai dornic de luptă: un fanatic în dorinţa de a face faţă. Nu victoria, ci lupta în sine trebuie să te atragă. Putem evada și putem fi liberi chiar purtând lanţuri. Libertatea nu e materială, nu are dimensiunea unei suprafeţe de câteva sute sau mii de kilometri. O astfel de libertate obligă (în cadrul unui regim totalitar).

Cei ce au dobândit-o i-au fost mai mult supuși, decât beneficiari. „Începi să fii liber cu adevărat doar în momentul în care nu mai ai nimic de pierdut.” Nu zidurile creează captivitatea, ci eul. Dincolo de ziduri sunt doar alte piedici, în timp ce dincolo de tine e un univers liber! Constrângerea duce la îngrădire, la suprimarea convingerilor proprii. Liberi sunt cei care își susţin punctul de vedere, nu cei care se susţin material pe un punct de vedere străin lor. Pe de altă parte, „independenţa” individului sau naţiunii, pentru a fi corect asimilată, 4 5

Ibidem, p.13.

Ibidem, p.14.

30

trebuie tratată ca și proces. Nu se dobândește și nu se moștenește, se învaţă. Autonomia spaţială e necesară omului, însă, doar pe un plan secundar. Libertatea „materială” apare sub aspect triplu pentru individ: ca și cauză a protestului, ca scop al său sau ca și consecinţă (deseori finalizându-se printr-o constrângere). Astfel înțelege Steinhardt darul libertății.

Ultima soluție vorbește de fapt despre întărirea forţei spirituale, a forţei de rezistenţă contra nenorocirii: „În prezenţa tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă scoţi din ele pofta nebună de a trăi și de a lupta.”6.

Este o soluţie salutară și absolută, cu atât mai mult cu cât se bazează pe un paradox: pe măsură ce ei te lovesc și iţi fac mai mult rău iţi impun pedepse din ce în ce mai nedrepte și te încolţesc în locuri mai fără ieșire, tu te veselești mai tare, tu te întărești, tu întinerești.

Neajunsurile și neplăcerile care năvălesc asupra ta te ambiţionează cu o forţă extraordinară de a răspunde durerii cu rezistenţă, neîncrederii cu încredere, urii cu iubire. Astfel, îţi demonstrezi ţie în primul rând că ești mai puternic decât durerea, ura, teroarea, decât orice alt pericol.7 N. Steinhardt intuiește și posibilele obiecţii care se pot aduce acestor soluţii: toate acestea subînţeleg o formă de viaţă echivalentă cu moartea sau implică riscul morţii. Citându-l pe Igor Safarevici, el afirmă că totalitarismul nu e atât o doctrină economică, biologică sau socială, cât manifestarea unei atracţii pentru moarte. Or, secretul celor care nu se pot încadra în hăul totalitar e simplu: ei iubesc viaţa, nu moartea. Cele trei soluţii de obţinere a libertăţii devin astfel ipostaze ale învierii: „Moartea însă cine Singur a învins-o? Cel ce cu moartea o a călcat.”8 Jurnalul fericirii este și o carte care atinge problema celuilalt ca prezenţă negativă.

Nicolae Steinhardt face trimitere la filosofia lui Jean Paul Sartre și la piesa de teatru Huis Clos, prin care Sartre își expune teoria. Acestă arată că „iadul este celălalt”, asemănând infernul cu o cameră închisă, în care trei personaje sunt osândite să își petreacă eternitatea una în tovărășia celorlalte, fără posibilitatea de a evada. Steinhardt pune accent, însă, pe nevoia de celălalt în închisoare. El povestește despre nenumăraţii prieteni pe care și i-a făcut în închisoare, și preferă să numească întâmplările care i-au adus fericirea, mai degrabă decât pe cele care l-au dus în beciurile mizeriei umane, fără a uita, însă, descrierea anumitor fapte greu de conceput. Jurnalul fericirii are o puternică încărcătură spirituală, reușind să surprindă anumite aspecte de mare valoare ale creștinismului. Steinhardt este cunoscut pentru perspectiva pe care o are asupra evenimentelor petrecute în închisoare. Spre deosebire de alţii care au scris despre trăirile și întâmplările din detenţie, autorul Jurnalului... cultivă iertarea creștină. În opoziţie cu această accepţiune, merită invocat un citat care îi aparţine lui Nicolae Dima, despre un răposat gardian: „Fiei ţărâna de plumb...” . Steinhardt pune accentul pe puterea absolvirii păcatului, spunând că „Iisus iartă tot” și făcând o inedită paralelă cu „diavolul contabil”.

Astfel, creează o imagine foarte sugestivă a unei forţe negative care urmărește să însemneze fiecare vină, în raport cu divina iertare, care îl pune pe om într-un raport de prietenie cu Dumnezeu.

6

Ibidem, p.15.

George Ardeleanu, Nicolae Steinhardt – monografie, antologie comentată, receptare critică, Ed. Aula, Brașov, 2000, pag. 34 8 Nicolae Steinhardt, op. cit., p. 16 7

31

Să nu se mai repete!

Don't repeat it!

32