FD_7

Aprilie 2008

ROMÂNIA

VIZIBILITATE = PRODUCTIVITATE

Aprilie 2008

r rio II E e t in Z IV În CI RNAT E

DEE ALT ANȚA E

R

pă du 2 pe na 5 e i înc pag

RS IN SU DE F

SUMAR

ROMÂNIA v

Aprilie 2008 ANALIZĂ

18 MIZE PENTRU ROMÂNIA Tendințele de armonizare fiscală la nivelul Uniunii Europene aduc o serie de provocări pentru România.

OPINII

21 CONCENTRAREA ECONOMICĂ Omisiunea notificării unei concentrări economice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de până la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancţionării.

32

COVER STORY

26 VIZIBILITATE = PRODUCTIVITATE Dacă cea mai importantă provocare pentru un manager este să-şi motiveze angajaţii pentru atingerea şi chiar depăşirea obiectivelor propuse, în cazul celor care lucrează în domeniul serviciilor, acest lucru este o sarcină mult mai greu de îndeplinit.

Există totuși soluții.

START PE PIAŢA MANAGEMENTULUI FLOTELOR AUTO

În domeniul managementului flotelor auto, nou intrata companie LeasePlan încearcă să aducă încredere şi flexibilitate. CFO-ul companiei, Martin Brix, cunoaşte aceste concepte de peste opt ani şi încearcă să le adapteze la specificul românesc.

Venit în vara anului trecut de la LeasePlan Cehia, Martin Brix a început să lucreze cot la cot cu echipa din România pentru a demara lucrurile.

Anul acesta este primul efectiv de lucru şi rămâne de văzut cum se va descurca cu implementarea tuturor produselor și serviciilor pentru clienții pe care îi are la nivelul grupului, dar și cu cei autohtoni.

EVENIMENT

PROVOCĂRILE MANAGEMENTULUI FINANCIAR

SURSE ALTERNATIVE DE FINANȚARE PENTRU COMPANII

Revista Financial Director a organizat primul eveniment care s-a adresat specialiştilor financiari din companiile româneşti.

suplimentul începe după pagina 52

14

23 ORGANIZAREA PE CENTRE DE COST A COMPARTIMENTELOR COMPANIEI Alegerea modului optim de organizare a companiei elimină pericolul ca ineficiența operațională să ia amploare sau să fie ignorată.

RUBRICI PERMANENTE

2 EDITORIAL Suflatul în iaurt 8 ȘTIRI Prețuri corecte pentru piața imobiliară, de la BNR 37 LECȚII PENTRU ROMÂNIA Aderarea la Uniunea Europeană nu înseamnă automat dezvoltarea economiei noului stat membru.

48 SECURITATE IT Pe când a doua amendă pentru spam?

50 STRATEGIE IT ERP, un partener de business

72 TREND ROMÂNIA Scenariu optimist: PIB ar putea crește cu peste 7%

APRILIE 2008

1

EDITORIAL

SUFLATUL ÎN IAURT

GABRIEL NIȚULESCU

Agenţia de rating Fitch a coborât ratingul României cu privire la riscurile sistemice care vizează sectorul bancar. Acum acesta este notat cu ratingul 3, cel mai ridicat grad de vulnerabilitate, România aflându-se în această ierarhie, alături de Turcia, Kazahstan, Rusia, Azebaidjan, dar şi Slovacia. Motivaţia analiştilor agenţiei se leagă de creşterea prea rapidă a creditării şi de volatilitatea mare a cursului de schimb.

Ar trebui să fie acesta motiv de îngrijorare pentru mediul de afaceri din România?

Răspunsul ar fi mai degrabă nu. Creditarea, în ciuda ritmului rapid de creştere, nu este în pericol de a copia modelul american al crizei „subprime”. În primul rând gradul de intermediere financiară din România este printre cele mai mici din Europa, iar fenomenul de prindere din urmă al altor state UE presupune şi un astfel de ritm. Un alt motiv care ar trebui să ne înlăture temerile ar trebui să fie acela că majoritatea băncilor din România au acţionar majoritar străin (de obicei mari instituţii de credit) care cu siguranţă ar veni în ajutorul subsidiarelor din România, dacă întradevăr ar exista probleme. Nu în ultimul rând, conform datelor BNR, ponderea creditelor restante şi îndoielnice în total credite a rămas neschimbată, în 007, în timp ce ponderea acestora în total active s-a majorat cu 0,1 puncte procentuale faţă de decembrie 2006. Ponderea creanţelor restante şi îndoielnice în capitalul propriu a înregistrat o creştere cu 1,1 puncte procentuale, până la nivelul de 2,6%.

Al doilea argument al celor de la Fitch se leagă de volatilitatea mare a cursului de schimb.

Dacă ne uităm însă la valoarea medie a cursului de schimb pentru anul 2007 şi la valorile zilnice întâlnite în primul trimestru din 2007 vom vedea că nu există o depreciere sau apreciere mai mare de 5-6%, valoare de variaţie acceptabilă şi deloc îngrijorătoare pentru orice monedă din lume. În plus, există şi alte semne pozitive pentru economie. Deşi deficitul de cont curent a fost în creştere cu 5,6% pe primele două luni ale anului, gradul său de acoperire cu investiţii străine directe a crescut faţă de media din 2007, la 55%, iar ritmul de creştere al exporturilor de bunuri şi servicii l-a devansat pe cel al importurilor pentru a treia lună consecutiv. O continuare a acestui ultim trend va reduce probabil în viitor deficitul comercial şi prin influenţă pe cel de cont curent. În concluzie, am putea afirma că analiştii de la Fitch au început „să sufle şi în iaurt după ce s-au fript” cu criza „subprime”. ■ Gabriel Nițulescu, redactor șef gabriel.nitulescu@bpgroup.ro

În acest număr Dacă vreţi să aflaţi care sunt provocările ce apar în faţa României în privinţa tendinţelor legate de armonizarea fiscală citiţi articolul din paginile 18-20.

2

APRILIE 2008

Pentru a afla cum vă puteţi organiza compania pe baza centrelor de cost consultaţi articolul din paginile 23-24.

Dacă doriţi să aflaţi care sunt riscurile asociate trimiterii de mesaje comerciale prin intermediul e-mail-urilor vă recomandaăm articolul din paginile 34-35.

LINK-URI ROMÂNIA Publisher Cristian Iosif Redactor-şef Gabriel Niţulescu Redactori-şefi adjuncți

Colaboratori

DTP Secretar general de redacţie Advertising group director Advertising sales manager

Marketing Director

Assistant Marketing Abonamente

gabriel.nitulescu@bpgroup.ro Bogdan Bârligea bogdan.barligea@bpgroup.ro Dana Dobre dana.dobre@bpgroup.ro Emilian Nedelcu, Mihai Mătieş, Alexandra Crăciun, Diana Maria Nestor, Cosmin Gheorghe Doru Iordache Carmen Grigore Iuliana Zamfirescu iuliana.zamfirescu@bpgroup.ro Livia Pană livia.pana@bpgroup.ro Silviu Bogdea silviu.bogdea@bpgroup.ro Andreea Ranja andreea.ranja@bpgroup.ro marketing@bpgroup.ro Nicu Berbecel nicu.berbecel@bpgroup.ro abonamente@bpgroup.ro

Pre-press Rompit

RECOMANDAREA LUNII www.financialdirector.co.uk

Pentru a afla ce se ascunde în spatele deciziei autorităţilor din SUA de a permite firmelor americane să utilizeze standardul internaţional de contabilitate nu este nevoie decât de un singur click pe link-ul din pagina de start a www. financialdirector.co.uk ce vă conduce spre articolul principal al revistei (cover

story). Nu este însă singurul articol interesant. Mai puteţi citi un interviu cu preşedintele IASB, Sir David Tweedie sau puteţi afla lucruri interesante depre răspunsurile neconvenţionale necesare contracarării crizei „subprime” În suplimentul intitulat „Decision” este dezbătută pe larg problema administrării flotelor de autovehicule în condiţiile aplicării normelor din ce în ce mai stricte legate de protejarea mediului şi al creşterii preţului petrolului.

Tot o problemă de mediu este şi cea avută în vedere de Comisia Europeană legată de elaborarea unor ghiduri care să ajute companiile europene să se conformeze cerinţelor de mediu.

Tipărit la ISSN 1843-4819

www.financialdirector.ro

Publicație auditată de Biroul Român de Audit al Tirajelor, BRAT

Publicaţie lunară editată de:

Business Publishing Group SRL Str. Constantin Noica nr. 136A, etaj 1, sector 6, Bucureşti Tel.: 021. 311.94.26; 031.228.10.46/47/48/49 Fax: 021.311.94.27 Este interzisă reproducerea oricărui material scris sau a oricărei ilustraţii din această publicaţie fără acordul prealabil scris al Business Publishing Group.

EDITOR DEPUTY EDITOR PRODUCTION EDITOR ART EDITOR CONTRIBUTING EDITORS

PUBLISHING DIRECTOR POSTAL ADDRESS

Andrew Sawers David Rae Salvatore Spagnuolo Chris Gardner Robert Bruce, Dennis Turner, Peter Williams, Sarah Perrin, David Kern Kumaran Ramanathan Incisive Media 32-34 Broadwick Street London W1A 2HG Switchboard: (020) 7316 9000

Winner: Periodical Publishers Association Business Magazines Writer of the Year 2002 and 2005 Winner: Periodical Publishers Association Business & Professional Monthly Magazine of the Year 2004 Winner: Institute of Internal Auditors Writer of the Year 2002 and 2004 Winner: Work Foundation Magazine Journalist Award 2002 Winner: Magazine Design Awards Business to Business Front Cover of the Year 2002 Winner: Institute of Financial Accountants Business to Business Front Cover of the Year 2006 FINANCIAL DIRECTOR is published by Incisive Media © 2007 Incisive Media All rights reserved.

Published from FINANCIAL DIRECTOR with the permission of Incisive Media Reproduction in any manner in any language in whole or in part without prior written permission from Incisive Media is prohibited.

4

APRILIE 2008

Aşa cum vă anunţam şi în numărul trecut al revistei Financial Director, procesul de dezvoltare a website-ului continuă, iar prima îmbunătăţire a funcţionalităţii acestuia va fi existenţa unei secţiuni de ştiri care va fi

actualizată zilnic şi care vă va sta la dispoziţie în scurt timp. Adăugarea zilnică de informaţii relevante pentru cititori va accentua latura dinamică a site-ului, permiţând o interactivitate mai mare cu publicul ţintă. În plus, site-ul www.financialdirector.ro va apărea cu un conţinut propriu, util şi nou, care va ocupa o parte din ce în ce mai importantă din structura sa.

Secţiunea dedicată Insider Business Club va fi îmbogăţită cu informaţii noi.

Din cadrul acesteia veţi putea afla informaţii despre viitoarele evenimente organizate de revista Financial Director România, care sperăm noi vor fi din ce în ce mai dese.

DE VIZITAT - Site-uri care ne-au fost de folos în această lună

www.bcr.ro Grupul BCR, preluat de Erste Bank, este liderul pieţei bancare din România, prin subsidiara BCR, în jurul căreia au fost create și alte divizii financiare.

www.alb-leasing.ro Asociaţia de Leasing şi Servicii Financiare NeBancare reuneşte 21 de companii subsidiare ale băncilor şi ale mari unor grupuri financiare.

www.avocatnet.ro Avocatnet.ro oferă informaţie selectată şi structurată atât consultanţilor cât şi celor implicaţi direct în administrarea şi conducerea afacerilor.

ADVERTORIAL

CARAVANA HYUNDAI GOODWILL BALL AJUNGE LA BUCUREŞTI Hyundai Motor dă lovitura de start la Campionatul European de Fotbal UEFA ELVEŢIA - AUSTRIA 2008...în Bucureşti! În perioada 11 – 13 aprilie 2008, Hyundai Motor a organizat la București, în Parcul Herastrău, intrarea Charles de Gaulle, GoodWill Ball, un eveniment special, dedicat tuturor iubitorilor de fotbal, maşini bune şi distracţie în aer liber.

Timp de trei zile, concursuri, demonstraţii auto, demonstraţii de fotbal şi renumita minge GoodWill Ball au pigmentat acest eveniment unic, parte din caravana organizată de Hyundai, sponsor oficial al Campionatului European™ de Fotbal, 6

APRILIE 2008

UEFA ELVEŢIA-AUSTRIA 2008.

Totodată, dorind să aducă o rază de lumină şi multă bucurie copiilor Centrului de Plasament Sf. Dimitrie din Bucureşti, Hyundai Motor i-a invitat pe aceştia la lansarea oficială a acestui eveniment.

Vineri, 11 aprilie 2008, aceşti copii au avut şansa de a juca fotbal şi de a afla mai multe secrete despre această pasiune comună de la adevărate legende vii ale sportului românesc, printre care Dănuţ Lupu, Andrei Marinescu, Marian Rada, Nae

HYUNDAI – PARTENER OFICIAL AL CE UEFA 2008 Campionatul European™ UEFA 2008 are loc în Elveţia şi Austria între 7 şi 29 iunie 2008. Hyundai Motor Company este sponsor principal al evenimentelor fotbalistice încă de la UEFA EURO 2000™ şi 2002 FIFA World Cup™, UEFA EURO 2004™, FIFA WORLD CUP 2006, în calitate de Partener Auto Oficial.

Manea, Dani Coman, Emil Dică, Ionuț Stancu, Cristian Burdujan, Marius Cogălniceanu, Marius Bratu, Cristi Costache etc.

La inaugurarea oficială a GoodWill Ball au participat de asemenea numeroase personalităţi din sfere de interes diferite, ca de exemplu domnul

Ludovic Orban, unite însă de aceeaşi pasiune pentru sport şi implicare în social - administraţie locală, mass-media locală şi centrală, sport sau business.

Ca element central al evenimentului, pe parcursul celor trei zile, distribuitorul Hyundai Motor Bucureşti, parte a grupului

ADVERTORIAL

ADRESE SHOWROOM-URI • Showroom Expoziţiei Bd. Expoziţiei, nr 2, sect. 1, Bucureşti Vânzări Tel: 021/318 19 51 Fax: 021/318 19 48 Mobil: 0741.333.030; 0729.333.030 Orar: L - V: 09:00 - 19:00 Sâmbătă: 10:00 - 14:00 • Service Hyundai Bd. Expoziţiei, nr 2, sect. 1, Bucureşti Tel: 021/318 19 52; 021/319 55 80 Fax: 021/318 19 53; Mobil: 0749.334.079; 0729.333.119 Orar: L - V: 08:00 - 22:00 Sâmbătă: 08:30 - 13:30 • Showroom Ştefan cel Mare Str. Reînvierii, nr. 3, sect. 3, Bucureşti Tel: 021/211 05 75 Fax: 021/211 05 65 Orar: L - V: 09:00 - 19:00 Sâmbătă: 10:00 - 14:00 • Showroom Militari Bd. Iuliu Maniu, nr. 59, sect. 6, Bucureşti Tel: 021/430 39 64 Fax: 021/430 39 67 Orar: L - V: 09:00 - 19:00 Sâmbătă: 10:00 - 14:00

ŢiriacAuto, a prezentat o minge uriaşă, cu diametrul de patru metri, prin intermediul căreia fanii din întreaga ţară ai echipei naţionale de fotbal au putut trimite mesaje de încurajare echipei de fotbal favorite, participantă la Campionatul European™ UEFA ELVEŢIAAUSTRIA 2008.

GoodWill Ball a fost expusă în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle, împreună cu steagul României şi toate celelalte materiale oficiale purtând însemnele mărcii Hyundai şi ale Campionatului European™ UEFA ELVEŢIA-AUSTRIA 2008.

Uriaşa minge, ce poartă semnăturile fanilor fotbalului din România, va ajunge în Austria şi Elveţia la începutul lunii iunie şi va fi prezentată la meciul de deschidere oficială a Campionatului European™ UEFA ELVEŢIA-AUSTRIA 2008!

Nici iubitorii mărcii Hyundai

HYUNDAI MOTOR BUCUREŞTI Hyundai Motor Bucureşti, parte a grupului ŢiriacAuto, este dealer autorizat pentru Bucureşti al Hyundai Auto România, importator unic al mărcii Hyundai în România. Încă de la înfiinţarea sa, în martie 2006, Hyundai Motor s-a evidenţiat ca un dealer auto competitiv care a reuşit să vină în întâmpinarea aşteptărilor şi nevoilor clienţilor şi potenţialilor clienţi.

Hyundai Motor comercializează 10 modele auto, care răspund tuturor nevoilor de confort, siguranţă şi status social. În acest an va fi lansat cel de-al unsprezecelea model, Hyundai i10 din clasa mini. Autoturismele Hyundai sunt expuse şi comercializate în 7 showroomuri din Bucureşti si clienţii pot beneficia de cel mai bun service din Bucureşti, care oferă o gamă completă de servicii aftersales.

nu au fost uitați: de vineri până duminică, toţi cei prezenţi au putut admira şi testa modelele Hyundai şi au obţinut informaţii despre dotările, versiunile şi modelele expuse de la consultanţii de vânzări Hyundai, special prezenţi la eveniment, în cadrul unui showroom în aer liber.

Vizitatorii au participat la concursuri antrenante şi au putut câştiga premii deosebite, constând în produsele oficiale ale Campionatului European de Fotbal Elveţia- Austria 2008!

Evenimentul din Bucureşti,

organizat de dealerul Hyundai Motor Bucureşti, este cea mai importantă etapă a acestei caravane unice către finalele Campionatului European găzduit anul acesta de Elveţia şi Austria!

Evenimentul a fost un spectacol al fotbalului şi bunei dispoziţii.

De asemenea, copiii au avut şansa de a-şi cunoaşte idolii şi de a avea parte de o zi magnifică alături de legendele fotbalului autohton şi Hyundai Motor, parte a grupului ŢiriacAuto. ■

• Showroom Pantelimon Şos. Pantelimon, nr. 245, sect. 2, Bucureşti Tel: 021/255 00 91 Fax: 021/255 00 92 Orar: L - V: 09:00 - 19:00 Sâmbătă: 10:00 - 14:00 • Showroom Kogălniceanu Bd. Kogălniceanu, nr. 35, sect. 5, Bucureşti Tel: 021/310 23 03 Fax: 021/310 23 04 Orar: L - V: 09:00 - 19:00 Sâmbătă: 10:00 - 14:00 • Showroom Decebal Bd. Decebal, nr. 3, sect. 3, Bucureşti Tel: 021/323 90 44 Fax: 021/323 90 43 Orar: L - V: 09:00 - 19:00 Sâmbătă: 10:00 - 14:00 • Showroom Titulescu Bd. Nicolae Titulescu, nr. 95 - 103, sect. 1, Bucureşti Tel: 021/223 48 42 Fax: 021/223 48 41 Orar: L - V 09:00 - 19:00 Sâmbătă 10:00 - 14:00

APRILIE 2008

7

ȘTIRI

PREȚURI CORECTE PENTRU PIAȚA IMOBILIARĂ, DE LA BNR

„Preţurile care se vântură sunt cele ce ţin de ofertă şi trebuie să vedem dacă sunt adevărate pentru că se mediatizează şi au darul de a speria. Pe aceste informaţii se creează o întreagă fantasmă privind piaţa imobiliară. Notarii pot să furnizeze date reale despre tranzacţii. Trebuie să avem o analiză pe bază de realitate. Pe baza acestor date, se va putea constata daca opiniile potrivit cărora piaţa imobiliară este în pericolul de a se prăbuşi sunt corecte”, declara guvernatorul Mugur Isărescu în urma întâlnirii dintre BNR şi a Uniunii Notarilor Publici din România. Sursa: BNR

SERVICIUL BUSINESS BANKING PENTRU COMPANIILE MIJLOCII, DE LA ABN AMRO ABN Amro este prima bancă din România care introduce un serviciu online integrat pentru segmentul de piaţă reprezentat de firmele mijlocii. Acesta este destinat celor mai frecvente nevoi bancare ale clienţilor, legate de fluxul de numerar, tranzacţiile financiare sau schimbul valutar.

Printr-un portal web denumit Business Banking Online, clienţii deţin controlul total asupra activităţilor bancare curente. Aceştia îşi pot gestiona tranzacţiile bancare zilnice, cum ar fi plăţile, acreditivele, schimburile valutare, serviciile de administrare a lichidităţilor 8

APRILIE 2008

9,5% Cifra de afaceri în industrie a crescut, în februarie, cu 9,5% faţă de luna precedentă şi cu 5,1% faţă de februarie 2007, potrivit cifrelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

şi finanţarea ciclului comercial.

Clienţii lucrează cu un singur sistem integrat, care le furnizează, de asemenea, instrumente sofisticate de raportare şi de monitorizare. Platforma integrată este disponibilă 24 de ore pe zi, în toată lumea.

Aceasta înlocuieşte software-ul pe care clienţii ar fi trebuit să-l instaleze pe calculatoarele personale. Problemele de securitate sunt gestionate prin digipass, card bancar şi parole. Un alt aspect inovator al serviciului Business Banking este modul unic de stabilire a preţurilor, Dynamic Pricing.

Acesta oferă clienţilor un grad ridicat de control şi transparenţă asupra costurilor bancare şi poate oferi discount-uri interesante.

Programul de reduceri se bazează

atât pe volumul operaţiunilor bancare realizate, cât şi pe numărul produselor utilizate.

Astfel, cu cât un client foloseşte mai mult Business Banking de la ABN Amro, cu atât plăteşte mai puţin pe tranzacţie. În plus, clienţii beneficiază de un Relationship Banker dedicat, cât şi de un punct unic de contact pentru serviciul de relaţii cu clienţii. „Întrucât Business Banking Online ne dă oportunitatea de a le oferi clienţilor o transparenţă sporită asupra costurilor pentru serviciile bancare şi preţuri mai mici atunci când volumul este mai mare, acesta poate reprezenta un avantaj competitiv. Noul serviciu reduce timpul şi efortul depus de clienţi pentru desfăşurarea activităţilor lor bancare şi le permite companiilor să se concentreze pe administrarea creşterii afacerii”, a declarat directorul direcţiei Clienţi Comerciali din cadrul ABN Amro România, Daphne van Hoorn. ■

ȘTIRI

IMPOZIT MAI MARE PENTRU VEHICULELE DE TRANSPORT MARFA, DIN 2009 Ministerul Transporturilor a elaborat un proiect de Hotărâre cu privire la stabilirea unor noi impozite pentru autovehiculele de transport marfă, ce va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2009. Creşterea impozitului va fi resimţită doar de autovehiculele care depăşesc masa de 12 tone. Astfel, până la sfârşitul anului curent, la autovehiculele de transport marfă cu două axe şi masa cuprinsă între 12 şi 18 tone, impozitul este de 72 până la 899 de lei. Începând cu 1 ianuarie, pentru aceleaşi tipuri de autovehicule, impozitul va fi cuprins între 86 şi 946 de lei. Pentru vehiculele cu patru axe, având masa cuprinsă între 25 şi 32 de tone, impozitul începe de la 331 lei şi poate ajunge la cel mult 1.762 lei. Începând de anul viitor, noul impozit va fi de 398 de lei până la 1.853 de lei. În cazul unei combinaţii de autovehicule

de transport marfă cu 2+1 axe şi masa de 16 până la 28 de tone, impozitul este cuprins între 33 şi 1.007 lei, comparativ cu 40 până la 1.060 de lei cât va fi de la 1 ianuarie 2009. În cazul unei combinaţii de 3+3 axe la vehiculele de transport marfă, cu masa cuprinsă între 36 şi 44 de tone, impozitul actual este de minim 427 lei şi maximum 1.755 lei, faţă de 514 lei, respectiv 1.846 lei, valoarea stabilită pentru anul viitor.

Pentru calcularea impozitului pe anul fiscal 2009, întreprinderile şi operatorii de transport rutier sunt obligaţi, ca până pe data de 31 martie 2009, să declare pe proprie răspundere dacă vehiculul a efectuat sau urmează să efectueze în cursul anului viitor cel puţin o operaţiune de transport rutier internaţional. Noua grilă de impozitare a fost calculată la o valoare medie a monedei europene de 3,45 de lei, estimată pentru anul viitor de Comisia Naţională de Prognoză. ■ Sursa: Avocatnet.ro

ECS - SOLUŢIA DE EXTERNALIZARE A GESTIUNII PARCURILOR INFORMATICE Compania ECS, controlată în totalitate de Groupe Société Générale, unul dintre primii jucători europeni în managementul şi pilotajul infrastructurilor informatice ale companiilor a intrat în România, printr-un joint-venture realizat împreună cu BRD-Groupe Société Générale.

Subsidiara grupului financiar francez gestionează în prezent peste 1.000.000 de computere, 64.000 de servere şi 400.000 echipamente periferice pentru 12.000 de clienţi în 16 ţări, realizând o cifră de afaceri de peste 1,8 miliarde euro. ECS îşi asistă clienţii în procesul de creştere a disponibilităţii, adaptabilităţii şi controlului

resurselor informatice, contribuind la mărirea gradului lor de flexibilitate şi competitivitate.

Know-how-ul deţinut în inginerie locativă şi în servicii pentru infrastructuri delocalizate şi centralizate îi permit să ofere companiilor o soluţie globală şi modulară total personalizată. „Extinderea activităţilor ECS se înscrie în strategia noastră globală, care urmăreşte să pună la dispoziţia clienţilor capacitatea de a le satisface atât necesităţile în materie de leasing evolutiv de echipamente informatice, cât şi nevoia de expertiză în acest domeniu”, a declarat preşedintele-director general al Grupului ECS, Jacques Sorrel. ■

AMENZI REDUSE LA CONTRAVENȚIILE REGIMULUI PENTRU PRODUSELE ACCIZABILE Contravențiile privind regimul pentru produsele accizabile vor fi sancționate cu amenzi cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei, conform unui proiect de lege pentru aprobarea OUG nr. 19/2008 pentru modificarea Codului de procedură fiscală, adoptat recent de Senat.

Potrivit proiectului de lege, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 3.000 de lei următoarele fapte: ■ netransmiterea în termenul legal a documentului administrativ de însoțire a mărfii către autoriatea fiscală competentă, la momentul expedierii produselor accizabile în regim suspensiv

primirea produselor accizabile fără prezentarea documentului administrativ de însoțire a mărfii la destinație, cu excepția cazului în care, prin lege se prevede altfel.

OUG 19/2008 prevede sancționarea acestor încălcări ale regimului pentru produse accizabile, cu amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei.

Proiectul de Lege pentru aprobarea OUG nr. 19/2008 pentru modificarea Codului de procedură fiscală va fi trimis pentru dezbateri la Camera Deputaților. ■ ■

TEHNIC VORBIND NOUTĂŢI LEGISLATIVE ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI MEDIULUI Hotărârea de Guvern (HG) nr. 140 stabileşte cadrul instituţional necesar aplicării Regulamentului Comisiei Europene nr. 166/2006 privind înfiinţarea Registrului European al Poluanţilor Emişi şi Transferaţi (EPRTR) şi a unor modificări de Directive ale Consiliului European.

Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD) este autoritatea competentă pentru coordonarea aplicării prevederilor Regulamentului EPRTR. MMDD transmite rapoartele întocmite conform regulamentul EPRTR, în format electronic, Comisiei Europene şi Agenţiei Europene de Mediu. Centralizarea și crearea bazei de date şi informaţii suplimentare, precum şi elaborarea rapoartelor preliminare la nivel naţional şi transmiterea lor către MMDD sunt asigurate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM).

Operatorii care desfăşoară una sau mai multe activităţi prevăzute în anexa 1 a Regulamentului EPRTR au următoarele obligaţii: să întocmească şi să gestioneze rapoartele conform cu cerinţele Regulamentului EPRTR; să asigure calitatea informaţiilor prezentate în raportul transmis; să păstreze înregistrările datelor din care au rezultat informaţiile raportate; să folosească pentru raportarea datelor formatul prevăzut în anexa 3 a Regulamentului.

Rapoartele se trimit autorităţilor competente pentru protecţia mediului până la: 31 mai 2008 pentru primul an de raportare, respectiv anul 2007; 30 aprilie 2009 pentru al doilea an de raportare, respectiv anul 2008; 30 aprilie n+1 pentru următorii ani de raportare, unde n reprezintă anul de raportare.

Regulamentul cuprinde: Anexa 1, cu lista activităţilor supuse regulamentului; Anexa 2, care cuprinde lista poluanţilor raportaţi; Anexa 3 - formatul de raportare a datelor de emisii de către statele membre, către Comisie.

Hotărârea de Guvern aprobă Planul Naţional de Alocare (PNA) privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008 – 2012. ■

Sursa: Avocatnet.ro

APRILIE 2008

9

ȘTIRI

TEHNIC VORBIND REGLEMENTĂRI PRIVIND PATRIMONIUL TEHNIC ŞI INDUSTRIAL Regimul protecţiei juridice a patrimoniului tehnic şi industrial din România a fost completat recent prin Legea privind regimul juridic al patrimoniului tehnic şi industrial, publicată în Monitorul Oficial nr.

24 din 11.01.2008.

Patrimoniul tehnic şi industrial reprezintă totalitatea bunurilor mobile, imobile şi a unor ansambluri ale acestora, reprezentând mărturii semnificative ale activităţii tehnice şi de producţie care au stat la baza evoluţiilor socioeconomice ale societăţii umane, de la primele manifestări preindustriale şi până în prezent.

Conform art. 4 din Legea privind regimul juridic al patrimoniului tehnic şi industrial, identificarea bunurilor susceptibile de a face parte din patrimoniul tehnic şi industrial naţional se face pe baza criteriilor elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.

Conform legii, bunurile ce aparţin patrimoniului tehnic şi industrial naţional se clasează în categoria patrimoniului cultural mobil, având statut de monumente istorice, inventarierea acestora efectuându-se conform reglementărilor în vigoare menţionate de art. 11 din Legea 422/2001.

Având în vedere această clasificare, bunurile aparţinând patrimoniului tehnic şi industrial vor suferi orice tip de intervenţii de casare, demolare sau orice alte activităţi ce ar putea afecta integritatea acestora numai cu avizul Ministerul Culturii şi Cultelor, avizul fiind obţinut ca urmare a unei solicitări scrise de declasare, formulată de către proprietarii ori titularii drepturilor de administrare sau a altor drepturi reale constituite conform legii asupra bunurilor respective.

Intervenţiile asupra bunurilor aparţinând patrimoniului tehnic şi industrial clasate se pot realiza numai în măsura în care respectivele intervenţii nu afectează integritatea istorică sau autenticitatea acestor bunuri. ■ Sursa: KPMG

10

APRILIE 2008

ACCESAREA CU SUCCES A FONDURILOR EUROPENE Prin Ordinul nr. 184 din 21 ianuarie 2008 al Ministerului Economiei şi Finanţelor (Ordinul 184) s-au aprobat listele de cheltuieli eligibile pentru proiectele finanţate în cadrul axei prioritare 1 din cadrul Programul operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice” (POS CCE) 2007 – 2013, aferente următoarelor domenii majore de interventie: Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia de piaţă a întreprinderilor, în special a IMM ( „Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile”); Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului („Sprijin pentru consultanţă acordat IMM”). Programul operaţional sectorial „Creșterea competitivităţii economice” (POS CCE) este gestionat de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Autoritatea de Management pentru POS CCE. Domeniile majore de intervenţie ale POS CCE sunt: Sistemul productiv, în special cel al IMM; Cercetare/dezvoltare; IT şi Comunicaţii; Energie; Asistenţă tehnică. Ordinul 184 prevede şi cheltuieli eligibile aferente serviciilor de consultanţă tehnică. În funcţie de domeniul de intervenţie vizat, atât costurile aferente achiziţiei de teren cât şi cele pentru achiziţia de clădiri pot fi eligibile în limita unui anumit procent din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului, respectiv 10% pentru terenuri şi 50% pentru clădiri şi instalaţii. ■ Sursa: KPMG

PREŢUL GAZELOR AR TREBUI SĂ CREASCĂ CU 19% LA 1 IULIE Preţul gazelor ar trebui să crească cu 19% în trimestrul al treilea, dar dacă măsura va fi amânată, avansul preţului va fi mult mai mare în perioada de iarnă, afirmă reprezentanţii distribuitorului de gaze E.ON Gaz România, controlat de grupul german E.ON. „Cu cât se amână mai mult majorarea necesară a preţului, cu atât mai mare va fi majorarea preţului pentru populaţie în sezonul rece”, a declarat, într-un comunicat, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei, Achim Saul.

Potrivit E.ON, având în vedere că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu a aprobat creşterea preţului gazelor la 1 aprilie, cu 12%, compania va înregistra în primul semestru al acestui an pierderi de 45 milioane de lei. „Din totalul preţului final plătit de către clienţi, companiei E.ON Gaz România îi revin aproximativ 5% pentru serviciile de furnizare. Restul

ROMÂNIA, RETROGRADATĂ DE FITCH Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a încadrat România în cea mai ridicată categorie în ceea ce priveşte vulnerabilitatea la potenţiale riscuri sistemice, alături de alte ţări, pe fondul creşterii accelerate a creditării şi a volatilităţii mari a cursului de schimb, se arată într-un raport al agenţiei.

Astfel, potrivit raportului bianual al agenţiei de evaluare, România a fost retrogradată din clasa de risc „2” în clasa „3” după indicatorul macroecomic atribuit de Fitch pentru a măsura potenţialele riscuri sistemice, care pot apărea din cauza creşterii rapide a creditării bancare, a inflamării artificiale a valorii activelor din diverse pieţe şi/sau a cursului de schimb valutar.

Indicatorul folosit de Fitch pentru a măsura acest tip de riscuri - MPI (MacroPrudential Indicator) - evaluează vulnerabilitatea sistemelor bancare din mai multe state, pe o scală de la „1”, pentru un nivel scăzut de risc, la „3”, pentru cele mai ridicate grade de risc.

Anul trecut, creditele acordate de bănci populaţiei şi firmelor au crescut cu 60,4%, ritm depăşit în primele două luni ale acestui an, în care avansul anual al creditării s-a accelerat la peste 65%.

Analiştii Fitch mai notează că „volatilitatea cursului de schimb şi viteza cu care inflaţia s-a accentuat reprezintă riscuri pentru stabilitatea economică a României şi a sistemului financiar românesc, mai ales că 55% din împrumuturi sunt în valută”. ■ de 95% sunt costuri externe - cu achiziţionarea, înmagazinarea, transportul şi distribuţia gazelor naturale - pe care compania nu le poate influenţa”, se menţionează în comunicat.

Estimările distribuitorului indică un avans al preţului gazelor de import, de la nivelul de 370 dolari pe 1.000 metri cubi. Astfel, în trimestrul al treilea preţul ar urma să urce la 470 dolari, în trimestrul al patrulea la 480 dolari, nivel care va rămâne constant până în trimestrul al patrulea din 2009. Ultima creştere a preţului gazelor a avut loc la 1 februarie, cu 8,5%, dar E.ON consideră că acest avans nu a fost suficient pentru a acoperi costurile de achiziţie ale gazelor. „Pentru a acoperi această pierdere şi costurile tot mai ridicate de achiziţie, compania are nevoie de o ajustare de preţ de 19% în trimestrul al treilea din 2008”, consideră reprezentanţii companiei.

Oficialii E.ON au precizat că dacă preţul la gaze nu va creşte, compania va întrerupe furnizarea pentru 1,3 milioane de clienţi, ceea ce ar însemna pierderi financiare grave. ■

ȘTIRI

PREŞEDINTELE BCE CERE GUVERNELOR EUROPENE SĂ ŢINĂ INFLAŢIA SUB CONTROL Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a cerut guvernelor europene să facă tot posibiliul pentru a ţine sub control inflaţia, care s-a accelerat în ultimele luni într-un ritm îngrijorător, a transmis AFP. Inflaţia din zona euro a atins în luna martie nivelul record de 3,5%, cel mai ridicat de la înfiinţarea monedei unice, în 1999. „Încurajăm guvernele să facă tot posibilul, în conformitate cu propriile competenţe, pentru a reduce riscurile legate de inflaţie”, a afirmat Trichet după o reuniune a miniştrilor de Finanţe din zona euro, organizată în Slovenia.

Trichet a cerut în special evitarea alimentării „efectelor secundare, altfel spus a unei spirale

inflaţioniste determinată de creşterea salariilor, şi să evite creşterea excesivă a importurilor şi a preţurilor”.

Miniştrii de Finanţe din zona euro şi reprezentanţii Comisiei Europene şi-au exprimat îngrijorarea legată de încetinirea creşterii economice. „Riscurile privind încetinirea creşterii economice s-au amplificat”, a declarat comisarul european pentru Afaceri Economice, Joaquin Almunia, iar punctul său de vedere a fost susţinut şi de preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker. Şeful Eurogroup, organizaţie din care fac parte miniştrii de Finanţe din zona euro, a adăugat totuşi că nu există riscul producerii unei recesiuni în Europa. ■

BNR A LUAT MĂSURI PENTRU TEMPERAREA VOLATILITĂŢII CURSULUI

temperăm volatilitatea o găsiţi în rapoartele marilor jucători internaţionali, care indicau niveluri de curs mult mai largi”, a spus Isărescu.

Cursul de schimb a atins minimul ultimilor ani la 2 iulie 2007, când un euro a fost cotat la 3,1112 lei/euro. Începând cu a doua jumătate a anului trecut, moneda naţională s-a depreciat comparativ cu cea europeană, astfel că a atins un maxim de 3,7695 lei/euro la 24 ianuarie 2008. În intervalul menţionat, leul a pierdut 21,1% faţă de moneda europeană. ■

Banca Naţională a României a avut în vedere şi a luat măsuri pentru temperarea volatilităţii cursului de schimb, în ciuda variaţiilor semnificative de anul trecut, care ar fi putut fi însă mult mai ample, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „Am temperat această volatilitate cât am putut. Dovada peremptorie că am încercat să

FONDURILE MUTUALE DE OBLIGAŢIUNI AU CRESCUT, ÎN MARTIE, CU 10% Corecţiile prelungite pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au determinat investitorii să îşi îndrepte plasamentele spre fondurile mutuale de obligaţiuni, care au atras în martie 15,3 milioane lei şi au înregistrat o creştere a activelor cu aproape 10%, potrivit datelor publicate de Uniunea Naţională a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC). În schimb, pe ansamblu, activele nete ale fondurilor deschise de investiţii (FDI) au scăzut luna trecută cu 5,3%, la 820 milioane lei (220 milioane euro), şi au consemnat o devalorizare de 14% de la începutul anului, relevă datele UNOPC. La sfârşitul lunii februarie, activele fondurilor mutuale se ridicau la 866 milioane lei (234,05 milioane euro). În ciuda corecţiilor înregistrate pe piaţa de capital, fondurile deschise de investiţii au atras, în luna martie, 83.588 de investitori, în creştere cu 10% comparativ cu februarie. Fluxul intrărilor nete în fonduri pe primul trimestru (subscrieri minus răscumpărări) a scos în evidenţă importanţa fondurilor de obligaţiuni în perioadele în care bursa suferă corecţii prelungite. ■

TEHNIC VORBIND COMISIA EUROPEANĂ PROPUNE MODIFICAREA DIRECTIVEI PRIVIND ACCIZELE ARMONIZATE Comisia Europeană a lansat o propunere privind modificarea Directivei 92/12/CEE privind accizele armonizate.

Prin această propunere se urmăreşte întărirea măsurilor de combatere a fraudelor privind plata accizelor pentru produsele aflate în regim suspensiv.

Măsurile propuse vizează identificarea riscurilor privind accizele şi crearea unor instrumente eficiente care să vină în sprijinul celor care urmăresc circulaţia produselor accizabile pe teritoriul comunitar. În acest fel vor fi mai uşor de identificat tranzacţiile frauduloase.

Propunerea Comisiei include crearea unui sistem electronic de urmărire a circulaţiei bunurilor care să înlocuiască treptat actualul sistem bazat pe schimbul de documente, pentru o supraveghere mai bună a circulaţiei produselor supuse accizelor armonizate. ■ Sursa: KPMG

ȘTIRI

CODUL FISCAL, FĂRĂ MODIFICĂRI ÎN 2008

TEHNIC VORBIND ARMONIZAREA REGLEMENTĂRILOR INTERNE CU LEGISLAŢIA EUROPEANĂ PRIVIND PROTECŢIA CONSUMATORILOR

▼

Guvernul României a adoptat Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor. Legea stabileşte sfera noţiunilor de practici comerciale incorecte. Practicile comerciale incorecte sunt, în special „practica comercială înşelătoare’’ şi „practica comercială agresivă’’.

Prin armonizare cu norma europeană, acestea sunt definite ca fiind: acţiune înşelătoare dacă aceasta cuprinde informaţii false, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu; practica comercială agresivă dacă, în contextul prezentării situaţiei de fapt si ţinând cont de toate caracteristicile şi circumstanţele, limitează sau este susceptibilă să limiteze în mod semnificativ libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului mediu cu privire la produs.

Conform noilor prevederi, sancţiunea nerespectării normelor o reprezintă amenda de la 1.000 lei la 30.000 lei.

Instituţia autorizată să aplice aceste amenzi este Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC).

Asimilarea normelor europene creează prin prezentele modificări, cadrul formării la nivel naţional a centrelor de consultanţă şi informare ale consumatorilor.

Aceste entităţi juridice nou formate sunt organizaţii neguvernamentale, fără a urmări realizarea de profit pentru membrii lor şi au ca unic scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor lor sau ale consumatorilor în general. Alături de aceste modificări, Ordonanţa a urmărit introducerea unor ajustări sau completări ale dispoziţiilor legale din domeniul protecţiei consumatorului, printre care cele referitoare la: posibilitatea soluţionării plângerilor pe cale extrajudiciară, aplicarea preferenţială a normei mai favorabile, creditele de consum, clauzele abuzive

12

APRILIE 2008

Ministerul Economiei si Finanţelor a analizat toate posibilităţile de modificare a codului fiscal şi a decis că în 2008 nu va aduce modificări care să fie puse în aplicare din 2009, a declarat ministrul de resort, Varujan Vosganian. „De la modificarea codului fiscal din 2004 am avut stabilitate fiscală, iar în ciuda reproşurilor, stabilitatea fiscală este o formă evoluată de strategie fiscală”, a afirmat Vosganian. Acesta a precizat că orice creştere de venituri nu se va realiza prin majorarea impozitelor. „Probabil este pentru prima dată în istoria ultimilor ani în care am decis să nu modificăm Codul Fiscal. Este un semn că am ajuns la o armonizare legislativă”, a spus Vosganian. În ultimii ani, România a avut un plus de 4-5% din produsul intern brut (PIB) la încasările publice, cu toate că din 2007 a trecut la metodologia europeană, a apreciat Vosganian. Ministrul a ţinut să menţioneze că impozitul marginal pe forţa de muncă era în 2004 de 40%, la care se adăugau contribuţiile, ajungându-se astfel la 89%. În prezent, impozitul pe venituri este de 16%, la care se adaugă contribuţiile sociale şi, în total, se plăteşte pentru fiecare loc de muncă 55,5% din venitul brut.

ANAF VA AVEA UN SISTEM DE MONITORIZARE A TVA LA TRANZACŢIILE IMOBILIARE ŞI AUTO Agenţia Naţională de Autorizare Fiscală (ANAF) va realiza un sistem de monitorizare a tranzacţiilor imobiliare şi auto pentru identificarea transferurilor care presupun plata TVA, a declarat ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

Preşedintele ANAF, Daniel Chiţoiu, a precizat că Agenţia va încheia un protocol cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici şi cu Agenţia Naţională de Cadastru pentru monitorizarea tranzacţiilor imobiliare.

Ministrul Economiei şi Finanţelor anunţa recent că va fi creată o bază informatică care să includă toate tranzacţiile imobiliare pe care le fac notarii, „o oglindă” a acestor operaţiuni, pentru eliminarea evaziunii fiscale.

Valoarea impozitelor pe veniturile din tranzacţiile imobiliare încasate de către notari au totalizat în primele două luni ale anului 175 milioane lei (48 milioane euro), în creştere cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.

FIRMELE DIN SECTORUL COMERCIAL, PE PRIMUL LOC IN TOPUL FALIMENTELOR DIN 2007 Sectorul comercial, incluzînd retail-ul, comerţul en-gros şi distribuţia, detine 41,4% din totalul cazurilor de faliment înregistrate la sfârşitul anului 2007, conform unui studiu realizat de Coface România.

Numărul de mici comercianţi falimentaţi creşte tot mai mult din cauza marilor lanţuri de hypermarketuri care se extind anual în oraşe din ce în ce mai mici. În 2007, marii retaileri locali şi internaţionali au deschis 152 de magazine, în timp ce aproape 6.000 de comercianţi au intrat în faliment, se arată în acelaşi studiu. Pentru 2008, retailerii autohtoni şi internaţionali au anunţat deschiderea a altor 56 de supermarket-uri, hypermarket-uri sau magazine tip cash & carry şi 77 de magazine de tip discount. În studiul falimentelor realizat de Coface România, poziţia a patra este ocupată de sectorul construcţiilor, care, deşi în ultimii ani a înregistrat cel mai bun ritm de creştere dintre toate ţările europene, de 35%, rămâne totuşi unul dintre cele mai riscante din Romania. În 2007 au fost finalizate aproximativ 46.000 de locuinţe noi, iar pentru 2008 a fost anunţată construcţia a 17 de mall-uri în ţară,

iar în Bucureşti vor apărea alte trei mall-uri şi 8.000 de locuinţe în peste 40 de centre rezidenţiale.

Cele mai sigure domenii, cu o rată scăzută a insolvenţei, rămân în continuare industria energetică, extractivă, telecomunicaţiile, IT-ul şi intermedierile financiare, fiecare avand ponderi sub 1% din totalul falimentelor. Însă industria energetică şi cea extractivă nu pot fi comparate cu un domeniu precum comerţul, unde accesul pe piaţă este facil, iar numărul de agenţi economici este foarte mare.

Pe ultimul loc în clasamentul firmelor falimentate se află sectorul de sănătate şi asistenţă socială, cu doar 26 de firme falimentate. Anul trecut, din punct de vedere al repartiţiei geografice, zona de sud-est a ţării ocupa primul loc în topul falimentelor, cu 2.696 de firme aflate în faliment. Astfel, Capitala, care era lider în 2006, a coborât pe cea de-a doua poziţie, cu un total de 2.313 firme aflate în faliment. Cea mai favorabilă evoluţie din punct de vedere al scăderii numărului de falimente în 2007 comparativ cu 2006 a fost înregistrată în judeţele Dolj, Mehedinţi, Teleorman şi Ialomiţa. ■

ȘTIRI

FORD TREBUIE SĂ RESTITUIE AJUTORUL DE STAT PENTRU AUTOMOBILE CRAIOVA În toamna anului trecut, după ce a avut loc semnarea contractului de privatizare, Comisia Europeană (CE) a deschis o investigaţie cu privire la această tranzacţie.

După finalizarea anchetei, în februarie 2008, CE a solicitat Guvernului să recupereze 27 de milioane de euro de la Automobile Craiova, sumă care reprezintă ajutor de stat ilegal. În luna martie, după semnarea documentelor de finalizare a tranzacţiei, preşedintele comisiei de privatizare, Sebastian Vlădescu, a declarat că Automobile Craiova trebuie să plătească suma de 27 de milioane de euro, iar Ford a preluat, o dată cu fabrica, şi această datorie, astfel că noii proprietari vor achita la buget suma respectivă. ■

AJUTORUL PUBLIC JUDICIAR VA FI ADOPTAT ÎN REGIM DE URGENŢĂ Transpunerea directivei Consiliului Uniunii Europene privind îmbunătăţirea accesului la justiţie în cazul litigiilor transfrontaliere, va fi adoptată prin ordonanţă de urgenţă, în urma normelor stabilite de Uniune. Deoarece termenul acordat de Comisia CE pentru transpunerea directivei a expirat deja, Guvernul a hotărât că cea mai bună soluţie ar fi adoptarea actului normativ privind ajutorul public judiciar în materie civilă sub forma unei ordonanţe de urgenţă, deşi, iniţial, elaborase un proiect de lege.

Comisia Europeană a avertizat statul român că, dacă până la data de 29 aprilie, nu va da un răspuns corespunzător, se va trece la faza contencioasă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor ca stat membru, respectiv introducerea unei acţiuni în faţa Curţii

de Justiţie a Comunităţilor Europene. Ajutorul public judiciar reprezintă forma de asistenţă acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii.

Potrivit ordonanţei de urgenţă, ajutorul public judiciar se acordă în cauze civile, comerciale, administrative, de muncă şi asigurări sociale, precum şi în alte cauze, cu excepţia celor penale, asigurând un acces efectiv la justiţie cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene. ■ Sursa: Avocatnet.ro

PRIME DE STABILITATE PENTRU PERSONALUL CONTRACTUAL DIN UNITĂŢILE SANITARE Ministerul Sănătăţii a elaborat un proiect de hotărâre privind stabilirea cuantumului primei de stabilitate şi a modului de acordare a acesteia personalului contractual din unităţile sistemului sanitar. Potrivit propunerilor ministerului, personalul din sistemul sanitar va beneficia, în cel de-al doilea şi cel de-al patrulea trimestru ale fiecărui an calendaristic, de câte o primă de stabilitate egală cu salariul de bază minim corespunzător funcţiei, gradului sau treptei profesionale sau, după caz, salariul de bază pentru funcţia, clasa, gradul profesional şi treapta de salarizare, din luna în care se face plata primei de stabilitate. Conform proiectului de hotărâre categoriile de personal care beneficiază integral

de prima de stabilitate sunt: personalul care desfăşoară activitate în baza unui contract individual de muncă sau, după caz, raport de serviciu pe durată determinată; personalul care desfăşoară activitate în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată prin cumul cu pensia; persoanele angajate în cursul anului, persoanele care au fost în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani; cadrele didactice care desfăşoară activitate integrată în baza unui contract individual de muncă; persoanele care sunt în concediu de maternitate sau în concediu pentru incapacitate temporară de muncă. ■

TEHNIC VORBIND ▼

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va notifica producătorul auto american Ford că trebuie să achite, până cel mai târziu la 26 iunie, suma de 27 de milioane de euro, reprezentând ajutor de stat acordat ilegal la privatizarea Automobile Craiova. „Colegiul Director al AVAS a decis că termenul până la care Ford trebuie să achite cele 27 milioane de euro considerat ajutor de stat acordat ilegal de către oficialii europeni este 26 iunie”, a declarat vicepreşedintele AVAS pe probleme de valorificare şi membru în comisia de privatizare a Automobile Craiova, Laszlo Gyerko.

Ford a preluat 72,4% din acţiunile Automobile Craiova pentru 57 de milioane de euro.

în contracte, contracte încheiate în afara spaţiilor comerciale.

Interpretarea normei armonizate formează cadrul pentru interpretare unitară în domeniul aplicării prevederilor în domeniu.

Sursa: KPMG

NOUL COD VAMAL COMUNITAR Comisia Europeană (CE) a adoptat noul Cod Vamal european. CE a modernizat legislaţia vamală pentru a o adapta nevoilor actuale ale operatorilor economici şi pentru a simplifica activitatea autorităţilor vamale la nivel european. Noua legislaţie ţine cont şi de schimbările intervenite în economie la nivel global. Codul Vamal anterior era relevant în contextul anilor ’90 şi mai puţin pentru condiţiile din prezent, de aceea necesita actualizări.

Noul Cod a fost introdus ca urmare a consultărilor avute în cursul anului 2007 cu reprezentanţii statelor membre ale Uniunii Europene. Principalele schimbări sunt următoarele: întocmirea formalităţilor de vămuire prin mijloace electronice, imediat ce statele membre îşi vor fi actualizat tehnic sistemele informatice; posibilitatea schimbul electronic de informaţii între autorităţile vamale din diferite state membre odată ce actualizarea sistemelor informatice va fi realizată în întreaga Uniune; instituirea conceptului de „vămuire centralizată” potrivit căruia un operator autorizat înregistrat într-un stat membru poate importa bunuri în orice alt stat membru UE şi transporta aceste bunuri oriunde în UE, având posibilitatea să plătească toate taxele vamale pe care le datorează în statul în care este înregistrat şi nu separat în fiecare ţară; se instituie conceptul de ghişeu unic, care creează posibilitatea ca la momentul declarării bunurilor atât autorităţile vamale cât şi celelalte autorităţi implicate să efectueze un singur control.

Noul Cod Vamal va intra în vigoare în 20 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Regulamentului corespunzător. Cu toate acestea, unele prevederi, care vor necesita clarificări ulterioare prin regulamente şi norme, vor intra în vigoare la o dată viitoare.■ Sursa: KPMG

Sursa: Avocatnet.ro

APRILIE 2008

13

EVENIMENT

PROVOCĂRILE MANAGEMENTULUI FINANCIAR Financial Director România a organizat conferinţa „Soluţii pentru managementul financiar”, primul eveniment de acest fel care s-a adresat specialiştilor financiari din companiile româneşti.

Cele trei sesiuni ale conferinţei au adus faţă în faţă reprezentanţi ai Guvernului, specialişti financiari din renumite firme de consultanţă, avocaţi specializaţi pe domeniul fiscal, directori financiari sau directori economici, care au dezbătul cele mai fierbinţi teme de interes pentru managementul eficient al companiilor.

Problematica TVA după aderarea la UE, costurile cu capitalul uman, politica preţurilor de transfer între companiile asociate, căi de gestionare optimă a performanţei financiare, surse de finanţare pentru companii au fost printre cele mai interesante teme de discuţie abordate în cadrul conferinţei.

Schimbarea la faţă a TVA Schimările în legislaţia fiscală şi în special în cea privind TVA, de după ianuarie 2007, au însemnat pentru companiile care activează în România un efort de adaptare şi regândire a strategiei fiscale. Taxa pe valoarea adăugată nu mai este doar o taxă, este un sistem pentru că înlocuieşte partea vamală în tranzacţiile intracomunitare. „Ca directori financiari aţi văzut impactul acestui sistem de TVA în multe departamente şi în multe funcţii ale companiilor dumneavoastră”, a spus Alexandru Cristea, Tax Manager la Deloitte Romania în prezentarea sa.

Pe partea de Financiar-Contabilitate, noile reguli de TVA şi de taxe au trebuit să fie implementate în proceduri la nivelul firmei şi foarte importantă este ajustarea sistemelor IT, pentru a putea face faţă noilor raportări de TVA care au apărut la nivel de comerţ internaţional.

Noul sistem de TVA a avut impact asupra tuturor operaţiunilor, dar unele au fost mai afectate decât altele de schimbări. „O astfel de zonă de impact, care am crezut iniţial că va fi puţin aplicabilă companiilor româneşti, dar s-a dovedit a fi de reală importanţă, sunt operaţiunile speciale referitoare la comerţul intracomunitar. Este vorba de operaţiunile tripartite sau livrări în lanţ.

Sunt caracterizate de mai multe operaţiuni comerciale şi un singur transport. Aceste tranzacţii trebuie raportate diferit şi poate da naştere la înregistrări de TVA în alte state membre. Multe companii româneşti nu s-au înregistrat fiscal în alte state UE şi riscă penalităţi”, a subliniat reprezentantul Deloitte.

Au apărut multe probleme, însă pot exista şi soluţii.

Corelarea viziunilor autărităţilor competente din punct de vedere fiscal, vamal şi contabil, ar ajuta foarte mult mediul de afaceri, precum şi implementarea best practice-ului din statele europene.

14

APRILIE 2008

Chiar dacă armonizarea directivelor europene privind fiscalitatea nu a fost definitivată în România, autorităţile, dar şi companiile, trebuie să se pregătească pentru următoarele reforme care vor avea loc la nivelul Uniunii Europene. Despre schimbările care vor avea loc din 2010 a vorbit Adrian Ciocănea, Secretar de Stat, Şef al Departamentului Afaceri Europene, din cadrul Guvernului României. „Au fost stabilite trei directive la sfârşitul anului 2007: Locul prestării serviciilor, Restituirea TVA pentru persoanele impozabile nestabilite în statele membre şi regulamentul privind îmbunătăţirea cooperării privind aplicarea TVA.” Noile reglementări vor avea o serie de implicaţii la nivel naţional, mai crede Ciocănea. „Veniturile fiscale vor trebui bine gândite, pentru că depind de alte state membre şi va exista o relocare a companiilor româneşti spre UE”, crede acesta.

Finanţări alternative pentru dezvoltarea afacerii Pentru că multe companii apelează la credite bancare pentru a-şi finanţa afacerile, este bine să cunoască capcanele contractelor de creditare pe care le semnează.

Abordarea generală de până acum în relaţiile cu băncile a fost că un asemenea contract este un contract de adeziune, care nu prevedea posibilitate de negociere şi cunoaşterea în detaliu a riscurilor. „Companiile care au reuşit să întocmească documentaţia şi să primească finanţarea, au ajuns să regrete, pentru că prin derularea contractului semnat nu mai pot beneficia de bunurile mobile sau imobile, nu mai pot contracta alte credite şi se pot trezi cu datorii la altă bancă, în condiţii de creditare dezavantajoase”, spune Andrei Burz-Pânzaru, Senior Manager la Reff&Asociates, societate de avocatură afiliată Deloitte România.

Apelarea la un consultant de specialitate poate schimba lucrurile, aducând beneficii companiilor, prin negocierea anumitor puncte din contractul de împrumut şi atenta analiză a condiţiilor impuse de bănci. „Cunoaşterea în avans a conţinutului documentaţiei aduce companiei solicitante un avantaj major prin deţinerea controlului asupra informaţiei în negocierea cu reprezentantul băncii”, crede Andrei Burz-Pânzaru.

Creditul bancar nu este însă singura sursă de finanţare a afacerilor, chiar dacă tinde să fie, în continuare, cel mai popular.

Valentin Miron, Managing Partner la societatea VMB Partners, crede că nu se acordă atenţia necesară

EVENIMENT

„SISTEMUL DE IMPOZITARE ARMONIZATĂ SE COMPLICĂ ŞI CREAZĂ COSTURI SUPLIMENTARE. PROBABIL CĂ CELE MAI MARI COSTURI LE VOR PLĂTI COMPANIILE MICI ŞI MIJLOCII.” Adrian Ciocănea, Secretar de Stat, Şef al Departamentului Afaceri Europene, Guvernul României

„NU PUTEM EVALUA UN OM, SAU DACĂ FACEM ASTA, NU ŞTIM CARE ESTE VALOAREA LUI. FOLOSIND NIŞTE INDICATORI FINANCIARI PUTEM SUSŢINE EVALUAREA VALORII CAPITALULUI UMAN.” Ruxandra Stoian, Director HR Services PriceWaterhouseCoopers

„OBLIGAŢIUNILE RĂMÂN UN PRODUS CARE SE ADRESEAZĂ COMPANIILOR MARI. ESTE EVIDENT CĂ MAJORITATEA COMPANIILOR VOR APELA ŞI ÎN CONTINUARE LA CREDITUL BANCAR.” Valentin Miron, Managing Partner, VMB Partners

obligaţiunilor corporatiste, ca instrument de finanţare. „Obligaţiunile sunt produsul cel mai puţin cunoscut, atâta vreme cât cadrul legislativ nu ne ajută foarte mult, permiţând îndatorarea prin obligaţiuni, în proporţie de doar 75% din capitalul social al emitentului”, spune acesta.

Operaţiunea, chiar dacă se adresează încă firmelor mari, are o serie de avantaje demne de analizat: prin obligaţiuni, emitentul împrumută bani direct de pe piaţă, eliminând banca din ecuaţie; obligaţiunile pot fi emise fără garanţii; costul capitalului împrumutat este mai scăzut decât în cazul unui credit bancar.

Legi greşite şi căi de atac împotriva lor Multitudinea de directive europene, care au trebuit transpuse în legislaţia autohtonă, a dus şi la implementări greşite. Cauzele pot fi multiple (neînţelegerea sistemului comunitar, greşeli de traducere etc.), dar efectele asupra companiilor pot fi atacate şi îndreptate. David Oprea, avocat la firma de avocatură Marco&Udrea şi Diana Maria Nestor, consultant fiscal, au prezentat câteva căi de atac împotriva acestor implementări eronate ale actelor normative europene.

O abordare interesantă a fost cea legată de capitalul uman. Acesta poate fi analizat şi evaluat, folosind indicatori financiari. Un studiu al companiei PriceWaterhouseCoopers, prezentat de Ruxandra Stoian, Director HR Services în cadrul PwC, arată că evaluarea capitalului uman se poate calcula din perspectiva ROI (Return of Investment). ROI este raportul dintre venit minus cheltuielile nesalariale, împărţit la cheltuielile salariale.

„În România acest ROI este de 1,4, în timp ce în Europa de vest este de 1,1, iar în Europa Centrală şi de Est este puţin mai mic”, spune Ruxandra Stoian. Rezultatul, în cazul României, reflectă clar o influenţă a costurilor salariale. „Întrebarea este cum vom reuşi să menţinem acest ROI, care este interesant pentru investitorii străini, dacă vom creşte aceste costuri, sau ne vom alinia la media europeană?”, se întreabă Ruxandra Stoian.

Participanţii la conferinţă s-au familiarizat cu o noţiune nouă în mediul de afaceri autohton, dar chiar şi în Europa – preţurile de transfer. În prezentarea sa, Sorin Robu, Director General al Omega Consulting&Management, a schiţat principalele caracteristici ale preţurile la care o întreprindere transferă bunuri fizice, proprietăţi necorporale sau furnizează servicii unor întreprinderi asociate, vorbind şi despre actorii acestui gen de operaţiuni.

Performanţele financiare ale unei companii se datorează şi unui controlling eficient. Perceput de multe ori greşit, un controller este o instanţă economică în firmă, care înţelege ce face afacerea, care interpretează cifrele şi are o înţelegere a businessului, aşa cum a explicat Kurt Weber, Directorul General al Horvath&Partners.

Primul eveniment organizat de Financial Director România a fost şi momentul lansării Financial Director – Insider Business Club, o adevărată platformă de comunicare pentru directorii financiari.

Pe lângă alte beneficii, membrii Financial Director Insider Business Club au şansa de a participa la evenimente care tratează cele mai importante şi relevante teme de interes, stabilite în urma unor discuţii interactive. ■ APRILIE 2008

15

EVENIMENT

David Oprea Avoc at, M arko& U

Ruxandra Stoian Director HR Services,

drea

PriceWaterhouseCoopers rtners n Miron MB Pa Valenti rtner, V ing Pa Manag

ers ber &Partn Kurt We Horvath neral, e G r Directo

ÎN FIRMELE PERFORMANTE MANAGEMENTUL NU SE RAPORTEAZĂ LA ATINGEREA UNUI ANUMIT BUGET. UN MANAGER DINTR-O ASEMENEA COMPANIE ESTE INTERESAT DOAR SĂ-ŞI ATINGĂ OBIECTIVELE DE BUSINESS

Ultima sesiune de prezentări a generat discuții constructive cu asistența din sală

Conferința a început cu analizarea Directivelor europene și modul în care au fost interp

16

APRILIE 2008

EVENIMENT

stor aria Ne Diana M al c s fi ltant Consu

Alexand ru Cristea Tax Man ager, D e

loitte Ro

mânia

zaru iates Burz-Pîn &Asoc Andrei er, Reff g a n a M Senior

Sorin Rob u Directo r Genera l, Omega Consulti ng&Ma n

agemen

t

Adria n Cio căne Secr a etar de S Șef a tat, l Dep artam Euro entu pene lui A , Gu face vern ri ul Ro mân iei

Al doilea pannel a reunit specialiști în probleme de fiscalitate

pretate în legislația internă

APRILIE 2008

17

ANALIZĂ

MIZE PENTRU ROMÂNIA Tendințele de armonizare fiscală la nivelul Uniunii Europene aduc o serie de provocări pentru România.

Progresele reglementărilor comunitare referitoare la impozitele directe sunt constrânse puternic de existenţa regulii unanimităţii.

Pe de altă parte, există diferite instrumente şi tentative de utilizare a lor prin care se urmăreşte neutralizarea parţială a impactului cerinţei unanimităţii asupra dezvoltării acquis-ului comunitar în domeniu.

O opţiune importantă pentru România, în acest context, este dacă să sprijine demersurile pentru restrângerea aplicării regulii unanimităţii în domeniul impozitării sau să prefere statu-quo-ul. Există argumente convingătoare în favoarea primei alternative. În primul rând, ca putere de vot în Consiliu, România este a şaptea ţară din Uniunea Europeană, deci poate exercita o influenţă mai mare decât multe alte state membre în cazul trecerii la votul cu majoritate calificată.

Pe de altă parte, regula unanimităţii nu pare să fie foarte utilă (deci, a fortiori, nu este indispensabilă) României.

Această regulă are valoare pentru statele care au situaţii extreme sau apropiate de extreme în materia respectivă.

Or, în ciuda semnalelor pe care pare să le trimită faptul că, la ora actuală, România are printre cele mai mici rate de impunere a profitului dintre statele membre, interesele sale în materia impozitării sunt mult mai aproape de zona mediană.

Astfel, România împărtăşeşte cu statele susţinătoare ale extinderii armonizării fiscale în UE condiţia de ţară relativ mare şi cu un sector financiar puţin dezvoltat, deci susceptibilă a fi mai degrabă «victima» unei 18

APRILIE 2008

concurenţe fiscale dăunătoare decât iniţiatorul său. Pe de altă parte, România are în comun cu multe din ţările care se opun îngustării disparităţilor fiscale în UE faptul că preferinţa societăţii pentru bunuri furnizate public (şi disponiblitatea sa de a plăti impozitele cerute pentru această furnizare) este limitată. Or, în asemenea condiţii, este greu de văzut ce ar putea pierde România din renunţarea la unanimitate, de vreme ce este dificil de imaginat vreun caz de oarecare importanţă în domeniul impozitării în care România să fie singura voce divergentă (adică unica situaţie în care existenţa unui drept de veto este crucială).

Puterea de vot a României Dată fiind situaţia României, apropiată de mediană, precum şi puterea ei de vot (şi, implicit, de blocaj) ne putem aştepta ca ea să fie foarte adesea în situaţia de a găsi o minoritate de blocaj pentru a evita introducerea de reglementări care nu îi convin.

Uşurarea luării deciziilor prin mecanisme specifice „metodei comunitare” este preferabilă statu-quo-ului şi pentru că, în mod paradoxal, acesta este dinamic. Metodele alternative de avansare pe calea unei anumite armonizări fiscale, în afară de faptul că generează un acquis de calitate mai slabă (ceea ce nu ar trebui să fie lipsit de importanţă din punctul de vedere al niciunui Stat Membru), tind să nu îi fie favorabile României. Construcţia ad hoc de acquis pe care o realizează CEJ, pe lângă problemele generice pe care le comportă şi care au fost descrise anterior, riscă se creeze dificultăţi

suplimentare României. Aşa cum s-a arătat, deciziile CEJ tind să fie „creatoare” şi să avantajeze contribuabilii. Aceştia, de regulă corporaţii transnaţionale, dispun în mai mare măsură de expertiza şi resursele necesare adjudecării în favoarea lor a unui conflict cu autorităţile fiscale române. Chiar şi fără ipoteza unei anumite înclinaţii a Curţii, simplul fapt că, în cazuri pe care o legislaţie comunitară secundară foarte lacunară nu le poate poate lămuri, există riscul de a cheltui resursele administraţiei pentru apărarea intereselor România în faţa CEJ, ceea ce este dezavantajos.

Asumarea de către Comisie, prin instrumente de soft law, a unui rol de ghid în diferite privinţe neelucidate explicit din cauza absenţei legislaţiei secundare, este şi ea inferioară - din punctul de vedere al României unor soluţii explicit adoptate prin „metoda comunitară”. Aceasta nu numai deoarece, măcar din punct de vedere al puterii de vot, influenţa ei în Consiliu (şi, dacă este cazul, în Parlament) este semnificativă, ci şi pentru că opţiunile Comisiei Europene nu sunt întotdeauna perfect simetrice din punctul de vedere al implicaţiilor pentru statele membre, iar precedentele arată că acele state membre ai căror cetăţeni sunt mai bine reprezentaţi în staff-ul Comisiei (şi, a fortiori, în funcţiile de conducere) au mai puţine surprize neplăcute. Or, cetăţenii români sunt, la ora actuală, puternic sub-reprezentaţi în serviciile Comisiei, iar perspectiva corectării acestui dezechilibru este foarte îndepărtată.

O problemă interesantă o constituie şi măsura în care România ar trebui să fie dispusă

în asumarea unor obligaţii suplimentare în condiţiile unei eventuale utilizări a mecanismului „cooperării întărite” pentru convenirea, între un subgrup de State Membre, a unor reguli mai cuprinzătoare în domeniul impozitelor directe. Desigur că decizia concretă depinde, în fiecare caz, de particularităţile sale, deci nu poate exista o recomandare generică. Trebuie însă reţinut, în adoptarea unei asemenea decizii, că dezavantajele aderării ulterioare la o asemenea iniţiativă sunt importante. Practic, „fondatorii” unei „cooperări întărite” stabilesc regulile, pe care cei care aderă ulterior la acest mecanism sunt nevoiţi să şi le însuşească.

Presupunând că un grup de State Membre convin asupra unei anumite armonizări a ratelor şi bazelor de impunere, iar acest grup constă în ţări cu niveluri înalte de impozitare, este de aşteptat ca ratele armonizate convenite să fie foarte ridicate din perspectiva celorlalte ţări, ceea ce se traduce prin nevoia sporirii abrupte a poverii fiscale din aceste ţări în cazul în care se aliniază aceluiaşi regim.

Relația CEJ - magistrații români Atât autorităţile fiscale din România, cât şi instanţele confruntate cu cazuistica fiscală vor trebui să ţină cont de jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, a cărei respectare este obligatorie pentru toate statele membre, obligaţie prevăzută şi în Tratatul de Aderare a României. Deciziile CEJ sunt parte integrantă din legislaţia UE şi, mai mult decât atât, reprezintă singura sursă pentru interpretarea textelor juridice

CEJ, bazându-se pe slaba eficienţă a instanţelor în ceea ce priveşte racordarea la cazuistica europeană.

Clivajul semnificativ care se menţine între cadrul juridic comunitar şi jurisprudenţa CEJ pe de o parte şi politica în materie fiscală a autorităţilor române pe de altă parte a fost într-o bună măsură redus prin programele de cooperare administrativă şi asistenţă tehnică derulate în

perioada de pre-aderare dar şi după 1 ianuarie 2007, care au avut ca obiectiv modernizarea administraţiei fiscale şi racordarea ei la sistemul instituţional şi practicile comunitare.

Câteva dintre lacunele apărute în desfăşurarea proiectelor de cooperare administrativă şi asistenţă tehnică ar fi: ■ lipsa unor evaluări realiste privind disfuncţionalităţile instituţionale concrete de

la care să se pornească în găsirea căilor de implementare a reformei ■ lipsa unor pârghii de motivare şi co-interesare sistematică a factorilor de decizie din administraţia românească vizată de programele în cauză (de multe ori funcţionarii români percepeau activităţile comune ca o corvoadă adăugată responsabilităţilor APRILIE 2008

19

▼

comunitare. Curtea Europeană de Justiţie, devenită operaţională începând din 1953, a dat naştere de-a lungul celor peste 50 de ani de existenţă unui număr impresionant de decizii care stau la baza interpretării şi aplicării legislaţiei europene.

Această nouă realitate cu care magistraţii români sunt deja obligaţi să se confrunte creează un întreg sistem de referinţă la care trebuie raportate şi demersurile de armonizare în materia impozitării indirecte.

De asemenea, CEJ se poate pronunţa asupra aplicabilităţii sau conformităţii actelor normative naţionale cu legislaţia UE. În mod evident, CEJ nu poate decide asupra abrogării unei norme adoptate de un stat membru şi nici măcar nu poate sugera abrogarea acesteia, decizia aparţinând în ultimă instanţă autorităţilor naţionale. Cu toate acestea, odată ce CEJ declară un act normativ ca nefiind conform cu legislaţia europeană sau cu principiile şi libertăţile fundamentale prevăzute prin Tratat, orice act de aplicare a actului normativ respectiv poate atrage fie plângeri din partea persoanelor afectate, fie acţiuni directe din partea Comisiei Europene împotriva statului român. O asemenea situaţie a apărut prin introducerea de către statul român, începând cu 1 ianuarie 2007 a taxei de primă înmatriculare. În mod evident, dincolo de acest caz de notorietate, va fi nevoie de un proces sistematic şi de durată pentru luarea în considerare cu responsabilitate a jurisprudenţei CEJ de către instanţele din România.

Mai mult decât atât, un proces de o mult mai mare anvergură va fi necesar pentru adaptarea comportamentului autorităţilor fiscale la ansamblul surselor de drept comunitar. În prezent se constată o puternică inerţie din partea autorităţilor fiscale române care ignoră, uneori în mod deliberat jurisprudenţa

Foto: Gulliver/Getty Images

ANALIZĂ XXXXXXXXX

ANALIZĂ

▼

lor specifice) ■ gradul ridicat de formalism

în evaluarea rezultatelor proiectelor ■ sistemul deficitar de comunicare cu categoriile de contribuabili, beneficiarii indirecţi ai reformei administrative ■ transparenţa redusă şi slaba diseminare a informaţiei privind desfăşurarea proiectelor care au rămas în cvasi-totalitatea lor necunoscute publicului şi celorlalte instituţii interesate de reforma administraţiei fiscale (deşi aproape fiecare proiect avea printre altele ca obiectiv diseminarea informaţiilor privind procesul de armonizare fiscală şi reformă administrativă).

Aceste elemente sunt demne de reţinut atât la nivelul eforturilor de reformă instituţională îndreptate către armonizarea cu normele şi principiile comunitare cât şi în ceea ce priveşte eforturile pe termen lung ale administraţiei fiscale din România în vederea creşterii transparenţei şi eficienţei instituţionale coroborată cu obiectivul uşurării poverii fiscale pentru contribuabilul român.

Măsurile de contracarare a „concurenţei fiscale dăunătoare” împreună cu celelalte state membre care au aderat la UE în cursul actualului deceniu, România a fost plasată de la bun început într-o situaţie asimetrică faţă de ceilalţi membri ai Uniunii. În vreme ce aceştia din urmă sunt supuşi unui acquis soft, rezultat dintr-un Cod Conduită (privind impozitarea afacerilor) neobligatoriu legal, deci nejustiţiabil în faţa CEJ, şi pus în aplicare pe baza recomandărilor unui Grup de Lucru şi a rezoluţiilor Consiliului, în care statele „în defect” îşi pot apăra poziţiile şi pot iniţia tranzacţii de tip log-rolling cu alte state membre, noii membri ai Uniunii au trebuit, în cadrul negocierilor de aderare, să subscrie la 20

APRILIE 2008

MODERNIZARE LA MINISTERUL DE FINANŢE La nivelul Ministerului Finanţelor s-au derulat şi încă se află în derulare numeroase programe cadru şi proiecte de înfrăţire instituţională, majoritatea coordonate prin programe PHARE şi având ca obiective printre altele, următoarele: ■ încheierea procesului de armonizare a legislaţiei fiscale şi consolidării administraţiei fiscale (buget alocat 1,2 milioane euro) ■ consolidarea capacităţii de prezentare a prevederilor financiare consolidate şi a rapoartelor consolidate referitoare la implementarea bugetului (buget alocat 0,7 milioane euro) ■ reevaluarea cadrului TVA (buget alocat 0,6 milioane euro) ■ control fiscal (buget alocat 1,2 milioane euro) ■ dezvoltarea şi implementarea unei soluţii integrate pentru sistemul informatic, parte a angajamente constrângătoare legal de eliminare a unor măsuri fiscale de genul celor incriminate de Codul de Conduită.

Aceată asimetrie nu este însă necesarmente dăunătoare şi ar putea fi utilizată în continuare în avantajul României. În primul rând, trebuie admis că proliferarea în România, la sfârşitul deceniului trecut şi începutul celui actual, a numeroase scheme de stimulare fiscală (pentru „zone defavorizate”, „întreprinderi mici şi mijlocii”, „parcuri industriale”, „porturi libere”, „investiţii cu impact semnificativ în economie” şi, în fine, „parcuri ştiinţifice şi tehnologice”) a fost profund iraţională şi dăunătoare din punct de vedere economic.

Pe de-o parte, ele au fragilizat încasările bugetare, contribuind indirect la tergiversarea procesului de macrostabilizare. Pe de altă parte, ele şi-au anulat reciproc efectele într-o anumită măsură, deoarece esenţa avantajelor pe care aceste scheme le oferă ţine de tratamentul comparativ mai bun faţă de cei care nu beneficiază de ele.

Or, dacă aceştia pot beneficia de alte scheme de facilităţi, dimensiunea acestui avantaj relativ se diminuează până la eventuala dispariţie. Niciun alt nou stat membru nu a promovat

Strategiei de informatizare a Ministerului Finanţelor Publice (buget alocat 10 milioane euro) ■ sprijin pentru Planul Strategic elaborat de Ministerul Finanţelor Publice (buget alocat 15,5 milioane euro).

Aceste programe şi proiecte precum şi multe altele au avut un rol important, reflectat atât de sumele alocate cât şi de obiectivele propuse, în restructurarea şi reorganizarea finanţelor publice.

Cu toate acestea, în multe cazuri, rezultatele scontate au întârziat să apară, ceea ce creează necesitatea continuării eforturilor în direcţia reformei administraţiei fiscale.

Programele menţionate au contribuit într-o foarte redusă măsură la eficientizarea relaţiilor dintre administraţia fiscală şi contribuabili, comunicarea şi transparenţa rămânând la niveluri care încă lasă mult de dorit.

într-un mod mai lipsit de viziune conceptul facilităţilor fiscale selective.

Codul de Conduită Multe ţări (Bulgaria, Cehia, Estonia şi Lituania) nu au recurs la asemenea măsuri decât într-un mod extrem de parcimonios, pe când celelate, care au făcut uz pe scară mai largă de aceste stimulente, le-au concentrat într-un număr limitat de scheme, referitoare de regulă la IMM şi la „zone economice speciale”.

Nu există nici un caz în regiune în care să coexiste, cum a fost la un moment dat situaţia în România, șapte scheme diferite, din care cinci cu definiţie regională. Evident că, într-un asemenea context, „asimetria” menţionată mai sus a avut mai curând efecte benefice pentru România. În al doilea rând, fiind actualmente într-o situaţie mai corectă din punctul de vedere al măsurilor de concurenţă fiscală dăunătoare decât mai multe vechi state membre, România, ca şi alte ţări care au aderat recent, pot şi trebuie să utilizeze pârghia Codului de Conduită pentru a determina efectuarea de corijări, similare celor pe care le-au făcut ele însele, ale stimu-

lentelor fiscale cu externalităţi negative care mai sunt încă aplicate de ţări din UE-15. În ceea ce priveşte trecerea la aplicarea „principiului originii” pentru colectarea TVA, aceasta este singura opţiune rezonabilă dacă se doreşte frânarea expansiunii unui fenomen care generează o enormă irosire de resurse: frauda fiscală. În consecinţă, apare necesitatea instituirii unui sistem de redistribuire la nivel comunitar a încasărilor din TVA. Un asemenea sistem ar putea să comporte, fie o compensare “micro”, bazată pe documentarea tranzacţiilor intra-comunitare, fie o compensare “macro”, bazată pe date statistice privind consumul agregat şi comerţul intracomunitar. Atâta vreme cât România va continua să înregistreze deficite comerciale în schimburile cu partenerii din UE, iar administraţia sa fiscală va continua să fie relativ ineficientă, alegerea unui sistem de compensare „macro”, bazat mai ales pe date de producţie şi consum, îi va fi a priori mai favorabil. ■ Sursa: Institutul European din România, Proiect SPOS 2007 – Studii de strategie şi politici, Studiul nr. 5 „Tendințe de armonizare fiscală la nivelul Uniunii Europene. Provicări pentru România”, autori : Conf. univ. dr. Dragoş Negrescu – coordonator, Drd. Anton Comănescu

LEGISLAȚIE

Concentrarea economică se referă la situaţia în care un număr redus de agenţi economici deţine o pondere ridicată a activităţii economice – exprimată prin totalul vânzărilor, activelor sau forţei de muncă utilizate etc. - pe o anumită piaţă. Mărimea acestor indicatori caracterizează gradul de concentrare economică la un moment dat.

Potrivit prevederilor legii concurenţei nr. 21/1996, concentrarea economică se realizează prin orice act juridic, indiferent de forma acestuia şi care, fie operează transferul proprietăţii sau al folosinţei asupra totalităţii ori a unei părţi a bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor unui agent economic, fie are ca obiect sau ca efect să permită unui agent economic ori unei grupări de agenţi economici de a exercita, direct sau indirect, o influenţă determinantă asupra unui alt agent economic sau mai multor alţi agenţi economici.

Scopul controlului concentrărilor Sunt interzise concentrările economice care, având ca efect crearea sau consolidarea unei poziţii dominante, conduc sau ar putea conduce la restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia.

Forme de concentrare economică Operaţiunile de concentrare economică se realizează prin fuziune sau prin dobândirea controlului. De notat totuşi că operaţiunile de fuziune, respectiv de dobândire a controlului, nu constituie concentrare economică, în sensul legii concurenţei nr. 21/1996, atunci când părţile implicate fac parte din acelaşi grup.

CONCENTRAREA ECONOMICĂ Operaţiunea de concentrare economică nenotificată autorităţii de concurenţă, potrivit legii, va avea consecințe asupra societății implicate agenţi economici.

Formele uzuale de dobândire a controlului sunt: a) cumpărarea de participaţii la capitalul social prin achiziţionare de acţiuni (părţi sociale), inclusiv în cadrul procesului de privatizare b) cumpărarea de elemente de activ c) relaţiile de dependenţă economică, instituite sau întărite prin contracte sau prin alte mijloace.

Controlul poate fi dobândit, între altele, fie de către un agent economic (control unic), fie de doi sau mai mulţi agenţi economici care acţionează în comun ori de o asociaţie de agenţi economici (control în comun).

Controlul unic se exercită, de regulă, prin deţinerea majorităţii drepturilor de vot sau prin deţinerea unei poziţii minoritare de control. De exemplu, atunci când unui acţionar (asociat) minoritar îi sunt acordate drepturi spe-

Omisiunea notificării unei concentrări economice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de până la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancţionării.

Dobândirea controlului Controlul reprezintă dreptul şi/sau posibilitatea unor agenţi economici ori persoane fizice de a exercita, direct sau indirect, o influenţă determinantă asupra unuia sau mai multor

ciale, cum ar fi acţiuni preferenţiale care conferă majoritatea drepturilor de vot sau puterea de a stabili strategia comportamentului comercial, acesta poate numi mai mult de jumătate din numărul membrilor organelor de conducere.

Controlul în comun există atunci când doi sau mai mulţi acţionari (asociaţi), agenţi economici ori persoane fizice ajung la un acord pentru luarea deciziilor importante privind compania controlată, având astfel posibilitatea să exercite o influenţă determinantă asupra acesteia. Controlul se poate exercita fie asupra unuia sau mai multor agenţi economici care constituie entităţi independente (control total), fie asupra unor active ale agentului economic (control parţial), cum ar fi una sau mai multe entităţi legale separate (filiale etc), subdiviziuni interne ale agentului economic (de exemplu, o secţie sau o unitate), elemente ale fondului de comerţ, cărora li se poate atribui o cifră de afaceri pe piaţă (de exemplu mărci de fabrică, mărci de producţie, licenţe).

Părţile implicate sunt agenţii economici sau persoanele fizice participante la o operaţiune de concentrare economică.

Praguri valorice Este important de reţinut că doar operaţiunile de concentrare economică care depăşesc pragurile valorice

▼

Fuziunea Fuziunea este combinarea a doi sau mai mulți agenţi economici într-unul singur, cu scopul de a creşte eficienţa economică şi uneori de a evita concurenţa.

O fuziune, în înţelesul legislaţiei concurenţei, poate avea loc într-una din următoarele forme: a) contopire, care are loc atunci când doi sau mai mulţi agenţi economici independenţi se reunesc într-un nou agent şi încetează să mai existe ca persoane juridice distincte b) absorbţie, care are loc atunci când un agent economic este înglobat de un alt agent economic, iar cel din urmă își păstrează personalitatea juridică, în timp ce primul încetează să mai existe ca persoană juridică c) fuziunea de facto, în care combinarea activităţilor a doi sau mai mulţi agenţi economici independenţi care, deşi îşi păstrează personalitatea juridică, în absenţa unui act juridic legal, creează un grup care se manifestă concurenţial ca o singură entitate economică.

ADELA UDREA

APRILIE 2008

21

LEGISLAȚIE

▼

cumulative menţionate mai jos sunt supuse controlului şi trebuie notificate Consiliului Concurenţei: (i) cifra de afaceri (la nivel mondial) cumulată a agenţilor economici implicaţi depăşeşte echivalentul în lei a 10.000.000 euro, şi (ii) există cel puţin doi agenţi economici implicaţi în operaţiune care să realizeze pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 euro (echivalent care se calculează la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru ultima zi a exerciţiului financiar din anul anterior operaţiunii).

De notat că cifra de afaceri care se utilizează pentru compararea cu pragurile valorice menţionate este corectată faţă de cifra de afaceri contabilă. Ca regulă generală, această cifră de afaceri ajustată se calculează prin următoarea formulă: QA = Q – (F+E), în care QA = cifra de afaceri ajustată Q = cifra de afaceri din bilanţul contabil F = accizele datorate cu titlu de obligaţii fiscale E = valoarea contabilizată a exporturilor efectuate direct sau prin intermediar ori mandatar.

Obligaţia de notificare Cui îi incumbă această obligaţie?

Părţile obligate să înainteze notificarea sunt: a) în cazul fuziunii, participanţii la fuziunea proiectată/ preconizată b) în cazul unei concentrări realizate prin dobândirea controlului unic, partea care dobândeşte controlul sau agentul economic care o controlează (de exemplu, societatea-mamă) c) în cazul unei concentrări economice realizate prin dobândirea controlului în comun asupra unui agent economic, părţile care dobândesc controlul în comun d) în cazul unei concentrări realizate prin înfiinţarea unei societăţi în comun concentrative, părţile care participă la înfiinţarea respectivei societăţi. Notificarea trebuie înaintată Consiliului Concurenţei în termen de 30 de zile. În acest interval, Consiliul Concurenţei, la solicitarea scrisă a părţilor, poate prelungi perioada cu maxim 15 zile, atunci când această cerere este întemeiată. În plus, părţile trebuie să informeze, în scris, Consiliul Concurenţei cu privire la operaţiunea ce urmează să fie notificată, în termen de 7 zile (acest termen fiind inclus în cel de 30 de zile).

Ca regulă generală, este interzisă punerea în aplicare a unei operaţiuni de concentrare economică (de exemplu, schimbarea de către compania achizitoare a organelor de conducere ale firmei preluate sau schimbarea planului de afaceri) până la emiterea de către Consiliul Concurenţei a unei decizii cu privire la aceasta.

Acesta este motivul pentru care, de obicei, în actul prin care se realizează operaţiunea de concentrare economică (cum ar fi, contractul de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni într-o societate) se prevede că acesta este încheiat sub condiţia suspensivă a obţinerii deciziei de autorizare a operaţiunii respective din partea Consiliului Concurenţei.

Notificarea concentrării economice trebuie redactată cu

22

APRILIE 2008

multă grijă şi acurateţe, astfel încât informaţiile furnizate să nu poată fi considerate inexacte şi/sau incomplete de către Consiliul Concurenţei ori să conducă la investigaţii suplimentare partea autorității cu privire la eventuale încălcări ale legislaţiei (operaţiuni de concentrare economică anterioare, care ar fi trebuit să fie notificate ori suspiciuni de practici anticoncurenţiale, care ar putea atrage sancţionarea părţilor implicate).

Dacă informațiile furnizate Consiliului Concurenței sunt inexacte și/sau incomplete, autoritatea poate aplica o amendă de până la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancţionării.

După examinarea notificării, Consiliul Concurenţei va emite o decizie, după cum urmează: ■ decizie de refuz, dacă prin operaţiunea respectivă de concentrare economică se creează sau se consolidează o poziţie dominantă care conduce sau ar putea conduce la restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia ■ decizie de autorizare, dacă prin operaţiunea respectivă de concentrare economică nu se crează şi nici nu se consolidează o poziţie dominantă care conduce sau ar putea conduce la restrângerea, înlăturarea ori denaturarea semnificativă a concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia; Într-un asemenea caz, se plăteşte o taxă de autorizare de 0,1% din cifra de afaceri cumulată a agenţilor economici implicaţi în concentrarea economică autorizată pe pieţele relevante afectate, determinată conform reglementărilor Consiliului Concurenţei ■ decizie de autorizare condiţionată, prin care se stabilesc obligaţiile şi/sau condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca operaţiunea respectivă să fie compatibilă cu un mediu concurenţial normal.

Sancţiuni aplicabile în cazul nerespectării obligaţiei de notificare Omisiunea notificării unei concentrări economice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de până la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancţionării.

Pe de altă parte, punerea în practică a unei operaţiuni de concentrare economică până la emiterea unei decizii a Consiliului Concurenţei cu privire la aceasta se sancţionează cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării.

Extrateritorialitate În sfârşit, trebuie menţionat faptul că şi o operaţiune de concentrare economică realizată în străinătate, care produce efecte pe teritoriul României (de exemplu, schimbarea acţionarului majoritar al unei societăţi de naţionalitate franceză, care controlează o societate din România, conduce la schimbarea controlului asupra respectivei societăţi), trebuie notificată dacă sunt reunite cumulativ, pragurile valorice menţionate în lege. ■

Adela Udrea este avocat la Markó & Udrea Societate Civilă de Avocatură

GUVERNARE CORPORATISTĂ

Cheltuielile aferente centrelor discreţionare – alocare versus nealocare Exista o gamă largă de teorii, tehnici şi instrumente de alocare a cheltuielilor prin intermediul aşa-ziselor chei de repartiţie.

Contabilitatea de gestiune implică alocarea costurilor între centrele de responsabilitate, în scopul previzionării efectelor deciziilor luate de management, calculului pre-

BAZA DE ALOCARE A CHELTUIELILOR INDIRECTE ÎN CAZUL UNUI HOTEL CHELTUIELI INDIRECTE

BAZA DE ALOCARE

Administraţie: Salariul managerului general Compartimentul de personal Personalul Tesa.

Numărul de angajaţi bugetat pe fiecare centru de cost standard:

Contabilitate: Facturare Creditori Contabilitate financiară

Vânzările bugetate generate de centrele de responsabilitate

Facilităţi: Amortizarea clădirilor Taxe de proprietate

Metrii pătraţi ocupaţi de centrele de responsabilitate.

Marketing: Publicitate media Comisioane la agenţiile de turism Programe promoţionale

Vânzările bugetate generate de centrele de responsabilitate

Utilităţi: Energie Salubrizare Apă

Metrii cubi ai spaţiului aferent centrelor de responsabilitate

ORGANIZAREA PE CENTRE DE COST A COMPARTIMENTELOR COMPANIEI Centrele de cost pot fi standard (în care există o relaţie directă între intrările şi ieşirile din centrul de cost respectiv) sau discreţionare (în care nu există o relaţie directă între intrările şi ieşirile din centrul respectiv). ţurilor şi ofertării, plăţii costurilor, motivării salariaţilor, evaluării activelor şi determinării veniturilor, estimării costurilor de oportunitate.

Se utilizează două metode alternative de alocare a costului produselor pe centrele de responsabilitate. Prima este metoda de calculaţie a costului complet (absorbtion costing/full costing), în care toate cheltuielile indirecte fixe sunt alocate pe produse, intrând în calculul stocurilor. Ce de-a doua este metoda de calculaţie a costurilor parţiale (variable costing/direct costing/marginal costing), prin care cheltuielile indirecte fixe de producţie sunt asimilate costului perioadei respective.

Metoda de calculaţie a costului complet este utilizată pentru raportările financiare externe şi calculul taxelor ce trebuie plătite de către întreprindere, în vreme ce metoda de calculaţie a costurilor parţiale este mult mai potrivită pentru analizarea deciziilor cu caracter operaţional, care solicită separarea componentelor fixe de cele variabile ale costului. În ceea ce priveşte centrele de cost aferente producţiei din întreprinderile prelucrătoare, se face distincţie între alocarea şi absorbţia/repartizarea cheltuielilor indirecte generate de acestea, pe unitatea de cost.

Alocarea se realizează atunci când cheltuielile indirecte de producţie pot fi identificate direct pe centrul de cost

CRISTINA LECA

▼

Centrele de cost standard tipice sunt compartimentele de producţie prin care un produs trece prin faze succesive de prelucrare. Fiecare astfel de compartiment tinde să îşi realizeze funcţiunea sa în condiţiile minimizării costurilor de producţie.

Performanţa unui astfel de centru de cost este măsurată prin calitatea relativă a produsului la costurile implicate de producerea acestuia. Baza de comparaţie o constituie costurile standard, în cazul în care se optează pentru metoda costului standard, sau cele bugetate, tradiţional sau prin bugete flexibile.

Centrele de cost discreţionare pot fi compartimentele de marketing, IT, de cercetare-dezvoltare, de personal, contabilitate, administraţie, pentru că de la ele se aşteaptă rezultate pozitive, deşi nu există o relaţie bine definită între suma alocată acestor centre pentru cheltuieli şi rezultatele obţinute.

Obiectivul acestora nu constă în minimizarea cheltuielilor, ci în cheltuirea sumelor alocate în condiţii de eficienţă maximă.

Performanţa centrelor de cost discreţionare se măsoară prin realizările centrului relativ la fondurile alocate.

Din punct de vedere metodologic, problema care se ridică este legată de decizia de alocare sau nealocare a cheltuielilor aferente centrelor de cost discreţionare pe centrele de cost standard, în vederea bugetării costurilor şi, implicit, a reflectării lor în rapoartele de performanţă.

BAZA DE REPARTIZARE A CHELTUIELILOR INDIRECTE ÎN CAZUL UNEI ÎNTREPRINDERI CHELTUIELI INDIRECTE Lumină, căldură şi chirii: Cheltuieli legate de forţa de muncă: managementul operaţional, cantina, compartimentul de personal Amortizarea şi asigurările fabricii şi maşinilor

BAZA DE REPARTIZARE Suprafaţa Numărul de angajaţi bugetat pe fiecare centru de cost standard Valoarea fabricii şi a maşinilor

APRILIE 2008

23

GUVERNARE CORPORATISTĂ

▼

24

respectiv (salariile controlorilor sau materialele indirecte pe care centrul respectiv le-a consumat).

Urmează repartizarea costului serviciilor care susţin activitatea de producţie din cadrul centrului de cost, astfel că, în final, centrele de producţie vor avea alocate suma totală a cheltuielilor de regie generală, prin: - alocare - repartizare (absorbţie) - procent al costului compartimentelor de servicii (discreţionare).

Atunci când se alocă cheltuielile indirecte, trebuie să se ţină seama de principiul costurilor controlabile, specific CCR. Astfel, elementele de cheltuieli ce nu pot fi controlate de managerul de centru vor fi atribuite centrului general, ca fiind responsabilitatea managerului întreprinderii respective.

Aşadar, din punctul de vedere al sistemului CCR, alocarea costurilor indirecte se realizează în două etape: - alocarea costurilor controlabile - transferul costurilor repartizate de la centrele de cost generale În ceea ce priveşte costurile alocate sau repartizate compartimentelor de servicii, de susţinere a producţiei (centrele de cost discreţionare), acestea trebuie re-repartizate compartimentelor de producţie (centrelor de cost standard).

Cu privire la modul de repartizare al cheltuielilor indirecte de producţie, se folosesc chei de repartiţie stabilite ca raportul dintre cheltuielile indirecte ale centrului de cost şi activitatea centrului de cost. De remarcat este faptul că, în cadrul unui centru de cost pot fi utilizate mai multe chei de repartiţie.

Recomandată ca necesitate de multe din lucrările de contabilitate managerială, ca opţiune la îndemâna firmelor, metodologia de alocare a cheltuielilor generate de centrele de cost discreţionare este, însă, destul de «stufoasă». În plus, necesită un volum de muncă mult prea mare în raport cu rezultatele, și anume, plusul de eficienţă şi transparenţă adus derulării activităţii centrelor de cost standard sau discreţionare.

Mai mult, alocarea contravine, cel puţin în parte, principiului primar al controlabilităţii costurilor specific CCR – cheltuielile nu se pot aloca conform unor criterii strict obiective, există totdeauna o marjă de eroare sau subiectivism ce nu intervine în tehnica de alocare.

De obicei, cheile de repartiţie sunt destul de obiectiv și «ştiinţific» elaborate. Practic, alocarea se realizează prin atribuirea unui „preţ” intern pentru serviciile prestate de centrele discreţionare pentru centrele standard, uneori stabilit unitar, alteori pentru întreaga cantitate de servicii.

Centrele de cost discreţionare vor fi, astfel, considerate ca subunităţi „non-profit”, preţul fiind considerat costul efectiv al serviciilor prestate. În cele ce urmează, vom evidenţia avantajele şi dezavantajele pe care alocarea cheltuielilor generate de centrele de cost discreţionare pe cele standard le implică în întreprinderile care utilizează această tehnică de alocare.

Nu punem în discuţie necesitatea alocării contabile a acestui tip de cheltuieli în vederea stabilirii preţului de

APRILIE 2008

ACTIVITATEA CENTRULUI DE COST POATE FI DETERMINATĂ PE BAZA: Resurselor intrate în proces: - costul materialelor baza de repartizare - salariile o constituie % de cost - costul de producţie - costul cu salariile directe baza este lei/oră - ore-maşină.

- PRODUSELE/ SERVICIILE PRELUCRATE - unităţile de produs/ serviciu – baza de repartizare o constituie lei/unitate - costul vânzărilor - valoarea vânzărilor

baza de repartizare: % din cost/vânzări

vânzare, al costului de oportunitate etc, ci pledăm doar în favoarea neutilizării acestei tehnici în cadrul CCR şi, implicit, a rapoartelor de performanţă generate de aceasta - aşa cum reiese şi din tabelul de mai jos, argumentele ce susţin recomandarea de nealocare a cheltuielilor aferente centrelor de cost discreţionare pe cele standard fiind în concordanţă cu principiile şi modul de funcţionare a sistemul CCR. ■

Foto: Gulliver/Getty Images

GUVERNARE CORPORATISTĂ

ARGUMENTE ÎN FAVOAREA ALOCĂRII SAU A NEALOCĂRII CHELTUIELILOR CENTRELOR DE COST DISCREŢIONARE ALOCARE

NEALOCARE

În cazul în care nu se alocă cheltuielile, centrele de cost standard vor considera serviciile oferite de cele discreţionare ca fiind o resursă care nu costă nimic şi vor avea tendinţa să facă abuz de utilizarea acesteia, cu repercusiuni asupra eficienţei activităţii de bază.

În cazul utilizării sistemului CCR, costul implicat de alocarea cheltuielilor şi explicaţia abaterilor de la acestea îl depăşeşte pe cel generat de posibilitatea abuzului unor astfel de resurse. Pe de altă parte, prin responsabilizarea managerilor centrelor de cost discreţionare se pot preveni abuzurile de acest gen.

Nealocarea cheltuielilor generate de centrele de cost discreţionare determină izolarea acestor centre în raport de presiunile competitivităţii şi de tehnicile externe de măsurare a performanţei, generând pericolul ca ineficienţele operaţionale să ia amploare sau să fie ignorate.

Controlul bugetar specific unor astfel de centre discreţionare garantează tocmai îmbunătăţirea şi eficientizarea continuă a activităţii lor prin utilizarea CCR. Inovarea este încurajată şi are mai multe şanse să apară în cazul în care nu există presiuni financiare generate de procesul alocării costurilor (de exemplu, compartimentul IT se poate concentra pe activităţile specifice şi poate crea noi softuri de natură să eficientizeze activitatea)

Alocarea costurilor se pretează organizaţiilor care au tradiţie şi cultură de stabilire a tarifelor pentru serviciile prestate atât pe piaţa naţională cât şi la export.

Nealocarea este conformă cu principiile CCR, cu toate beneficiile ce decurg din stabilirea unor costuri strict controlabile.

Utilizarea alocării costurilor la evaluarea performanţei pleacă de la premisa că, fiind în responsabilitatea întregii organizaţii, cheltuielile indirecte trebuie să preocupe toate segmentele întreprinderii.

Alocarea costurilor generează o serie de complicaţii şi fricţiuni, atâta vreme cât modul de stabilire a tarifelor implică elemente arbitrare: imposibilitatea cuantificării costurilor cu comunicarea internă, irealismul benchmarking-ului prin raportarea la preţul pieţei de natură să inducă în eroare, sistemul complex de stabilire a preţului, ce necesită timp şi eforturi suplimentare, posibilitatea apariţiei conflictelor interne etc.

APRILIE 2008

25

COVER STORY

VIZIBILITATE = PRODUCTIVITATE

26

APRILIE 2008

COVER STORY

Dacă cea mai importantă provocare pentru un manager este să-şi motiveze angajaţii pentru atingerea şi chiar depăşirea obiectivelor propuse, în cazul unor şefi care sunt direct răspunzători de activitatea echipelor de teren acest lucru devine o sarcină greu de îndeplinit. În ultimii ani, o serie de studii s-au axat pe găsirea unor căi de creştere a productivităţii a acestor angajaţi „invizibili” din sectoare precum industria de cablu (TV), serviciile de curierat, telecomunicaţiile, serviciile de pază şi securitate.

Multe din programele tradiţionale de îmbunătăţire a productivităţii din domeniul serviciilor se bazau pe indicatori şi rapoarte care arătau celor din conducere doar ce se petrecea în trecut, pierzând de multe ori oportunitatea de a îmbunătăţii activitatea respectivă din prezent. Totuşi, o serie de companii utilizează din ce în ce mai mult noile tehnologii pentru a obţine informaţii mai exacte, în timp real, despre activitatea celor care au activitate de teren, astfel că managerii pot lua decizii în cunoştinţă de cauză. Această abordare are la bază utilizarea fluxurilor de informaţii obţinute în timp real (spre exemplu, utilizându-se echipamente wireless care arată când anume un lucrător se apucă de treabă, când şi cât lucrează şi când termină), combinată cu analiza statistică a cererii venite de la consumatori pentru un anume serviciu.

Rezultatele sunt de obicei trimise către centre de prelucrare a datelor care îi ajută pe cei ce au în subordine echipe de teren să utilizeze mai eficient forţa de muncă. În afara unei mult mai flexibile abordări legate de planificarea sarcinilor şi a unui stil de management mult mai atent, astfel de tehnici pot îmbunătăţii substanţial productivitatea muncii şi satisfacţia clientului.

Una din companiile de cablu ce a început să utilizeze astfel de sisteme a reuşit să extindă cu 80% numărul de sarcini rezolvate pe zi şi să reducă, în acelaşi timp, cu 30% timpul de aşteptare al clienţilor. În cazul unei alte firme de securitate, numărul de

alarme instalate a crescut cu 35%, iar timpul de așteptare al clientului s-a înjumătățit. În acelaşi timp şi cei care lucrează în afara sediilor companiilor trebuie să se adapteze, învăţând să fie mai flexibili în organizarea timpului de lucru, dar şi să accepte limitările impuse de noile condiţii. În cadrul unui recent sondaj realizat în rândurile unei companii de pază şi securitate, 92% dintre respondenţi au apreciat că aspectul favorit al slujbei lor este independenţa.

De aceea, una dintre provocările ce vor apărea în calea noilor manageri este aceea de a-i convinge pe cei din subordinea lor să se concentreze mai mult asupra performanţelor şi a satisfacerii clienţilor. De altfel, lucrătorii de teren doresc și ei să contribuie la creşterea satisfacţiei clienţilor, din acelaşi sondaj reieşind că 91% dintre aceştia sprijină punerea în practică a noilor obiective.

prânzul dura mai mult decât era necesar și încheiau programul de lucru mai devreme.

Interesant este faptul că sarcinile de serviciu erau rezolvate foarte eficient, posibilitatea îmbunătăţrii productivităţii apărând doar în cazul timpului dintre rezolvarea a două solicitări.

Pentru identificarea oportunităţilor, conducerea companiei trebuie să înțeleagă mai bine activitatea de zi cu zi a celor de pe teren.

Creşterea vizibilităţii activităţii angajaţilor şi implementarea unui sistem mai flexibil şi rapid de rezolvare a solicitărilor au fost punctele de cotitură ale transformării activităţii companiei în vederea îmbunătăţirii productivităţii şi a calităţii serviciilor. Acestea s-au concretizat prin scurtarea timpului de aşteptare pentru clienţi și creşterea punctualităţii lucrătorilor.

Utilizând un soft de desenare a rutelor îmbunătăţit şi eficientizând utilizarea telefonului mobil, echipa care a participat la un studiu

Identificarea pierderilor de productivitate Pentru a înţelege provocările cărora managerii trebuiau să le facă faţă, se poate folosi exemplul unei companii de cablu TV, care are angajați ce au muncă de teren. Înainte de introducerea noilor metode de lucru, un angajat obişnuit de teren putea să meargă la patru-cinci solicitări într-o zi (instalări sau reparaţii). Rapoartele de productivitate, pe care managerii le primeau, ofereau câteva informaţii despre pierderile de randament. Dar o mulţime de date esenţiale, cum ar fi modul exact de folosire a timpului de lucru, evidenţa anulării unor deplasări sau alte asemene motive nu existau în respectivele rapoarte.

Un studiu subsecvent realizat prin observarea activităţii zilnice a unor angajaţi cu muncă de teren dezvăluia o serie de oportunităţi de a îmbunătăţi productivitatea prin construirea unor trasee mai eficiente, reducerea timpilor neproductivi. Și asta pentru că s-a constatat că lucrătorii soseau la prima solicitare a zilei cu întârziere, luau o lungă pauză de cafea, APRILIE 2008

27

▼

Informaţiile obţinute în timp real pot ajuta companiile să îmbunătăţească performanţele angajaţilor „invizibili”.

COVER STORY

▼

pilot a creat un dispecerat ce furnizează informaţii în timp real despre programul forţei de muncă de pe teren. Cu ajutorul acestuia, managerii responsabili de echipele de pe teren puteau vedea unde se află subordonaţii la un moment dat, când anume au început lucrul şi când l-au terminat şi puteau afla dacă o anumită sarcină, cum ar fi o nouă instalare, a fost îndeplinită într-adevăr cu succes. Acest lucru s-a realizat cu ajutorul unui semnal test, transmis prin reţeaua de cablu de la sediul clientului la compania de cablu. În plus, managerii pot vedea în timp real dacă angajaţii respectă procedurile sau nu și pot adopta imediat măsuri corective.

Impactul acestui nou program a fost uriaş.

La 18 luni după introducerea acestuia, angajaţii care aveau muncă de teren reuşeau să rezolve zilnic opt solicitări, faţă de doar 4,5 până atunci. Timpul de aşteptare în cazul clientului a scăzut la o medie de 1,2 zile faţă de cinci zile anterior, iar costul cu mâna de lucru s-a redus cu peste 30%.

Crearea şi eficientizarea plusului de transparenţă Orice program de îmbunătăţire a productivităţii în cazul forţei de muncă ce realizează activitate de teren trebuie să răspundă la trei tipuri de provocări.

Prima este legată de obţinerea unei imagini clare a activităţii de teren a angajaţilor şi de crearea unui dispecerat (centru de prelucrare a datelor) care să adap-teze programul de lucru la modificările nou apărute.

A doua este legată de modul de programare al operaţiunilor. Multe companii folosesc echipele de teren într-un mod care lasă neutilizată o mare parte din capacitatea de lucru a acestora.

A treia provocare este aceea de a adopta modele sofisticate de prognoză care să ia în considerare toţi factorii pentru a planifica munca personalului de teren.

Abordarea dinamică Abordarea tradiţională este planificarea operaţiunilor cu o zi înainte, fără posibilitatea reacţiei la schimbările apărute.

O abordare mult mai dinamică este aceea în care managerii iau cunoştinţă de modificările apărute şi ajustează programul de lucru prin realocarea sarcinilor şi eliminarea timpilor morţi. Într-o zi obişnuită, între 5% şi 10% din operaţiunile planificate pentru a fi realizate de lucrătorii cu activitate de teren dintr-o companie de cablu sunt anulate, în vreme ce între 20% şi 30% din operaţiuni durează mai mult sau mai puţin decât aloca28

APRILIE 2008

rea de timp stabilită iniţial. Schimbările apărute duc la folosirea insuficientă a forţei de muncă. Existenţa dispeceratelor permite conducerii realocarea sarcinilor. Chiar dacă tehnologia GPS poate fi de ajutor ea nu este necesară. Telefonia mobilă permite companiilor să primească informaţii despre munca de pe teren a angajaţilor.

Un alt beneficiu al vizualizării în timp real al activităţii angajaţilor este acela că pauzele lungi şi dese pot fi scurtate sau chiar eliminate. În plus, verificarea prin intermediul clienţilor furnizează datele de sosire şi plecare ale lucrătorilor, minimizând riscul de manipulare a sistemului de către angajaţi.

Îmbunătăţirea capacităţii de management Multe instituţii care desfăşoară activitate de teren nu-şi utilizează la maximum forţa de muncă, păstrându-şi o rezervă pentru sarcini care apar în mod neaşteptat.

Prin anularea unor operaţiuni, însă, se disponibilizează, de asemenea, forţă de muncă, ce depăşeşte ca număr, de obicei, angajaţii ţinuţi în rezervă pentru rezolvarea unor probleme neaşteptate. Multe firme nu iau în considerare această forţă de muncă în exces. Ţinînd cont de acest aspect, managerii pot eficientiza munca de teren a angajaţilor din subordine.

O altă problemă cu care se confruntă aceştia este aceea legată de împărţirea pe zone a echipelor. O firmă care se ocupă de instalarea de calculatoare şi sisteme audiovideo se confruntă de obicei cu vârfuri de cerere predictibile. Acestea se înregistrează, de exemplu, în săptămânile în care anumiţi comercianţi au oferte promoţionale sau atunci când studenţii se întorc la şcoală, în cazul centrelor universitare.

Printr-o organizare flexibilă, companiile pot direcţiona echipele către zone geografice care de obicei nu se află în aria lor de răspundere, reuşind să facă faţă vârfului de cerere, care este de cele mai multe ori, mai mare cu 15-30% comparativ cu zilele obişnuite.

Prognozarea mai bună a cererii viitoare Pentru diferenţele dintre prognoze şi realitate referitoare la cerere, managerii care conduc echipe de teren acuză, de obicei, vremea potrivnică sau defecţiuni ale reţelelor electrice.

Analizele arată însă că acestea au de fapt un impact foarte mic. Adevărata problemă

COVER STORY

este dată de lipsa unor modele eficiente de prognoză a cererii şi necesarului de forţă de muncă, înlocuite de multe ori prin instinct şi rutină. În multe companii, de exemplu, departamentele de marketing şi relaţii cu clienţii nu interacționează cu cel ce coordonează munca de teren.

De aceea de multe ori angajaţii aflați pe teren nu ştiu nimic despre promovarea unor produse de înaltă tehnologie sau despre promoţiile aflate în derulare, fenomene care influenţează cererea legată de instalări sau de operaţiuni de service.

Spre exemplu, în cazul unui distribuitor de electronice, introducerea în ofertă a echipementelor de înregistrare video digitale a însemnat, în faza iniţială, creşterea cererilor adresate departamentelor de service cu 40%.

O abordare mai potrivită pentru realizarea unor prognoze de calitate cu privire la activitatea angajaţilor de pe teren presupune identificarea trendurilor ce au o anume ciclicitate. Este vorba nu doar despre acele cicluri legate de anotimpuri sau vreme, ci şi de acelea ce ţin de agenda de marketing şi de vânzări a companiei, precum şi de evenimentele majore ale comunităţii, cum ar fi începutul anului universitar sau un eveniment sportiv important. În industria de cablu, modelele de prognoză construite pe baza principiilor enunţate mai sus au un grad mediu de acurateţe de 98% la nivel regional, comparativ cu modelele tradiţionale de prognoză ale forţei de muncă ce lucrează pe teren, care au un grad mediu de acurateţe de doar 75%, nivel insuficient pentru a realiza o planificare eficientă a sarcinilor angajaţilor cu activitate de teren.

O mai bună planificare asigură o reducere a costurilor finale. Iar dacă echipele de pe teren sunt susţinute şi prin asigurarea de piese de schimb prin intermediul unor ateliere-depozit mobile, evitându-se astfel deplasările repetate la aceeaşi adresă, lucrurile se vor îmbunătăţii şi mai mult, atât din punct de vedere financiar, cât şi al satisfacţiei clientului.

Implementarea schimbărilor Fără un management adecvat şi fără un control performant, doar puţine dintre aceste schimbări pot rezista.

De aceea, companiile care lansează programe de acest fel, pentru a avea succes au nevoie de totala implicare a managementului de top. Rezultatele legate de productivitate trebuie să fie vizibile pentru aceştia, pentru a putea scoate în evidenţă succesele şi a încuraja competiţia între regiuni.

Liderii regionali, care trebuie să se bazeze pe date exacte, ar trebui să încurajeze managerii de sucursale să lucreze mai puţin timp la redactarea rapoartelor şi să petreacă mai mult timp pe teren, supervizând activitatea salariaţilor din subordine. Studiile şi analizele arată că o implicare activă a managerilor - prin prezenţa pe teren alături de echipe pentru a observa şi promova cele mai bune practici în domeniu - poate avea un impact imediat asupra productivităţii. Comportamentul neproductiv - pauze lungi, program de lucru mai scurt - poate fi de asemenea stopat pe loc.

Dacă forţa de muncă manifestă „un entuziasm limitat” pentru aceste schimbări, liderii pot transmite un mesaj clar cu privire la hotărârea de implementare a noului mod de lucru. De asemenea, conducerea poate iniţia o competiţie între echipe sau regiuni pentru atingerea cât mai rapidă a noilor standarde de exemplu reducerea la maxim a procentului timpilor morţi în cadrul unei zile de lucru, competiţie care, pentru a obţine rezultatele scontate poate fi însoţită de acordarea unor stimulente financiare.

Firmele nu pot spera să culeagă toate avantajele legate de creşterea productivităţii dacă nu vor proceda şi la o redimensionare a forţei de muncă. Fie companiile vor rezolva mai multe sarcini păstrând acelaşi număr de salariaţi, fie vor derula acelaşi volum de activitate cu un număr mai mic de lucrători.

confuzii între variaţiile ce pot fi corectate.

Există însă trei principii care pot ajuta la înlăturarea acestor confuzii. Managerii care doresc să implementeze programe de monitorizare a afacerii în domeniul serviciilor sunt de multe ori surprinşi de diferenţele care apar între unităţi sau departamente similare din cadrul propriilor organizaţii și chiar de cele care apar între companii ce par a fi similare.

Directorii de top cu o experienţă vastă în domeniul bunurilor de consum, unde produsele sunt în general similare şi deci comparabile, sunt de foarte multe ori şocaţi de diferenţele care apar între unităţi sau departamente similare din cadrul propriilor organizaţii. În primul rând, companiile trebuie să se axeze pe compararea rezultatelor proprii şi mai puţin pe comparaţii cu alte companii din domeniu. Utilizând referinţe externe, firmele nu fac altceva decât să mărească dificultăţile de a compara rezultatele obţinute de anumite părţi ale organizaţiei.

Companiile din domeniul serviciilor trebuie să se uite cu mai mare atenţie la costuri,

Principii de măsurare a activităţii de servicii Implementarea unor măsuri de creştere a productivităţii nu este posibilă fără măsurarea performanţelor celor ce prestează o muncă în domeniul serviciilor, care să identifice cele mai bune rezultate şi cele mai bune practici.

Mulţi directori ai unor companii ce oferă servicii întâmpină mari probleme în măsurarea şi administrarea unor activităţi ce par a avea un caracter irepetabil. De multe ori însă apar APRILIE 2008

29

▼

UNA DINTRE PROVOCĂRILE CE VOR APĂREA ÎN CALEA NOILOR MANAGERI ESTE ACEEA DE A-I CONVINGE PE SUBORDONAȚI SĂ SE CONCENTREZE MAI MULT ASUPRA PERFORMANŢELOR ŞI A SATISFACERII CLIENŢILOR.

COVER STORY

MULTE INSTITUŢII CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE PE TEREN NU UTILIZEAZĂ LA MAXIMUM FORŢA DE MUNCĂ, PĂSTRÂND O REZERVĂ PENTRU SARCINI CARE APAR ÎN MOD NEAŞTEPTAT ▼

pentru a putea afla cauzele acestor cheltuieli. Acest principiu pare uneori a fi atât de evident, încât în final multe din companii tind să îi acorde o mică importanţă, nereuşind astfel să ajungă la cauzele formării anumitor costuri.

De asemenea, companiile din domeniul serviciilor trebuie să construiască un sistem de măsurare a costurilor care să raporteze şi să compare toate cheltuielile realizate în cadrul organizaţiei şi al departamentelor sale.

Scopul este acela al îmbunătăţirii controlului pentru a putea reduce costurile.

Utilizarea referinţelor interne Cea mai des întâlnită greşeală legată de măsurarea performanţelor unei companii din domeniul serviciilor este utilizarea referinţelor externe (a comparaţiilor cu alte firme), deoarece lipsesc datele care să explice respectiva evoluţie.

Utilizând referinţe externe, firmele nu fac altceva decât să mărească dificultăţile de a-şi îmbunătăţi activitatea. Spre exemplu, dacă se iau ca referinţă costurile per serviciu prestat, vor apărea dificultăţi în definirea respectivei referinţe. Unele companii includ cheltuielile fixe şi cele cu salariile în respectivul cost, pe

când altele nu. În schimb, referinţele interne oferă mult mai multe amănunte, lucru ce permite unei companii să găsească cele mai bune practici şi să vadă care sunt condiţiile care permit obţinerea respectivelor rezultate.

Referinţele interne dau posibilitatea colectării oricărei informaţii relevante despre un anumit proces și permit sesizarea diferenţelor.

Construirea unui arbore al costurilor este un instrument important pentru definirea propriului sistem de referinţe în cadrul unei companii. Doar dezvoltarea unui astfel de arbore al costurilor pentru fiecare linie de servicii va ajuta o firmă să înţeleagă în profunzime mecanismele de formare a costurilor. Un astfel de arbore va permite unui manager să compare performanţele diferitelor unităţi ale companiei şi să calculeze ce îmbunătăţiri exercită cel mai mare impact asupra rezultatelor finale. Cu ajutorul acestuia firmele pot elimina anumite activităţi neprofitabile sau pot genera mai multe venituri prin impulsionarea activităţilor sau unităţilor mai profitabile.

În aceste condiţii, arborele costurilor trebuie să cuprindă cel puţin toate costurile variabile importante. În cele mai multe cazuri trei-cinci indicatori bine aleşi pot monitoriza 80% din variaţia cheltuielilor. Să considerăm din nou cazul companiei de cablu care şi-a propus reducerea timpului de răspuns la solicitările clienţilor. După stabilirea obiectivelor managerii văd o îmbunătăţire a respectivului indicator, care însă are loc împreună cu o creştere a costurilor. După o scurtă analiză este descoperit şi motivul unei astfel de evoluţii - creşterea apelurilor prin telefonia mobilă, mult mai scumpă decât telefonia fixă.

Pentru a rezolva problema, managerii vor trebui să construiască un arbore al costurilor pentru activitatea echipelor de pe teren şi a dispeceratelor şi apoi să monitorizeze felul în care sunt rezolvate problemele.

Următorul pas este încurajarea rezolvării apelurilor mai dificile de către cei din dispecerat, înainte de a le transfera către angajaţii din teren.

Crearea unor indicatori relevanţi

Construirea unui sistem de măsurare

Chiar dacă o companie din domeniul serviciilor va începe să utilizeze un arbore al costurilor, aceasta va trebui să descopere ceea ce stă în spatele fiecărei cheltuieli.

Măsurând costul unei reparaţii nu vor exista suficient de multe detalii care să ajute la îmbunătăţirea performanţelor firmei.

Mult mai eficientă este utilizarea unor indicatori precum costul per salariat (indicator al resurselor), incidentele per salariat pe zi (indicator al productivităţii) sau numărul incidentelor pe un produs/serviciu.

Desigur, companiile ar trebui să omită în astfel de analize coturile fixe, dar o serie de astfel de costuri pot influenţa productivitatea şi de aceea ele pot apărea în anumite analize.

Cu ajutorul acestor principii, conducerea unei companii poate trece la definirea indicatorilor, la colectarea datelor şi la implementarea procesului care să conducă la îmbunătăţirea productivităţii şi profitabilităţii.

Nici unul din aceste principii nu este uşor de implementat. Conducerea se va confrunta cu siguranţă cu opoziţia managerilor de nivel mediu şi a personalului direct productiv, care vor insista asupra faptului că serviciile au un anumit grad de imprevizibilitate şi irepetabilitate.

Dar, doar adoptarea acestor principii şi implementarea unui sistem riguros de măsurare a performanţelor poate conduce la mărirea predictibilităţii, la reducerea costurilor şi la îmbunătăţirea preţului şi a calităţii serviciilor oferite.

Unii manageri care doresc să implemeteze astfel de sisteme în companii care activează în domeniul serviciilor încep prin a administra procesele prin eliminarea timpilor morţi, îmbunătăţirea calităţii serviciilor, oferirea unui preţ mai corect pentru client şi prin încheierea unor contracte mai avantajoase. Şi, deşi o firmă poate face o mulţime de lucruri pen-

O gamă cât mai largă de indicatori Dacă firmele din servicii vor încerca să măsoare doar anumite costuri - fără a se orienta spre o abordare globală - ele pot avea surpriza atingerii de către unităţile monitorizate a ţintelor stabilite, în vreme ce situaţia financiară să nu cunoască nici o îmbunătăţire.

30

APRILIE 2008

COVER STORY

tru a cotrola diferenţele în ceea ce priveşte standardele de oferire a serviciilor, cele mai multe eşecuri se înregistrează în următoarele trei domenii: administrarea cererii venite de la clienţi, standardizarea operaţiunilor şi utilizarea celor mai la îndemână resurse pentru rezolvarea problemelor.

Administrarea cererii oferă cel mai mare potenţial pentru îmbunătăţirea activităţii.

Arborele costurilor îi ajută pe cei din conducere să identifice probleme, cum ar fi tipul și numărul produselor defecte, unităţile care oferă servicii de slabă calitate ori multe alte cauze.

Unele dintre aceste probleme pot fi rezolvate în cadrul organizaţiei, prin cursuri de perfecţionare, produse mai bune, sisteme automate de răspuns. O serie de alte probleme pot fi rezolvate cu ajutorul clienţilor, prin oferirea de instrumente şi ghiduri care să îi ajute să rezolve dificultățile.

Standardizarea operaţiunilor cere mai multă disciplină. Acolo unde este cazul, firmele pot standardiza nu numai serviciile oferite, ci şi mediul de lucru al salariaţilor, precum şi echipamentele utilizate pentru furnizarea acelor servicii.

Scrierea unor proceduri ajută la eliminarea erorilor şi permite realizarea unor performanţe înalte. În plus, un program bine construit limi-

tează suprapunerile şi supraofertarea, probleme des întâlnite în companiile din domeniul serviciilor.

Identificarea diferenţelor de costuri pot ajuta companiile să aloce resursele cele mai puţin costisitoare. Indicatorii de eficienţă, calculaţi per apel sau per echipament, arată beneficiile utilizării forţei de lucru ieftine. În sfârşit, firmele care au o viziune mai clară asupra costurilor pot evita pierderea unor venituri sau pot elimina activităţile neprofitabile.

Date exacte Toate problemele identificate în măsurarea eficienţei activităţii de servicii devin şi mai grave dacă firma nu poate construi un sistem care să identifice corect indicatorii ce trebuie folosiţi şi să construiască o medie care să elimine factorii de mediu.

Chiar şi companiile care au depăşit această problemă se pot confrunta cu o alta, aceea a acurateţii datelor. Informaţiile sunt rareori colectate în mod uniform la nivelul întregii organizaţii.

De exemplu, o companie care instalează două ascensoare poate considera acest proces ca pe o singură operaţiune, iar o alta ca pe două operaţiuni distincte.

Ceea ce măreşte şi mai mult ambiguităţile este faptul că de multe ori datele sunt colectate în forma cerută de anumite rapoarte financiare, fapt care duce la pierderea unor amănunte extrem de importante pentru analizele făcute de manageri.

De exemplu, din punct de vedere contabil, într-o firmă de IT, este important costul unui server, în vreme ce pentru un director tehnic, ce doreşte îmbunătăţirea performanţelor sistemelor şi reducerea costurilor, informaţiile relevante sunt numărul de incidente de service şi tipul acestora, precum şi timpul petrecut pentru rezolvarea respectivelor incidente.

Managerii desemnaţi să urmărească cheltuielile în concordanţă cu standardele contabile vor fi nevoiţi să se adapteze acestor noi cerinţe şi să le implementeze corect la nivelul întregii organizaţii.

Interesul vizibil venit din partea managementului de top pentru aceste date va transmite un mesaj puternic pentru toţi cei din firmă cu privire la determinarea ce există pentru identificaea factorilor diferenţiatori şi pentru îmbunătăţirea performanţelor serviciilor oferite.

Cum serviciile devin o parte importantă a economiei globale, managerii companiilor din acest domeniu se vor confrunta din ce în ce mai mult cu găsirea de soluţii pentru a îmbunătăţi productivitatea şi eficienţa firmelor. ■ Sursa: McKinseyQuaterley APRILIE 2008

31

INTERVIU

32

APRILIE ILIE 2008

INTERVIU

START PE PIAŢA MANAGEMENTULUI FLOTELOR AUTO Apariţia unei noi companii care se ocupă de managementul flotelor de maşini pe piaţa românească dovedeşte fie că acest gen de afacere este în creştere, fie că aceste activităţi se pot face mai eficient decât până acum. Administrarea flotelor auto se poate face după mai multe „reţete”, fiecare având

CURRICULUMVITAE NUME VÂRSTA

Martin Brix 33

PREGĂTIRE PROFESIONALĂ:

absolvent al Universităţii Economice din Praga - Facultatea de Administrare a Afacerilor.

EXPERIENȚĂ 2007 – prezent

Director financiar al LeasePlan Romania

2002 - 2007

Risk Manager în cadrul LeasePlan Cehia

1999 - 2002

Credit Manager în cadrul LeasePlan Cehia

1998 - 1999

membru în cadrul echipei de proiect a departamentului de Credit Management al Cetelem Cehia

1998 - 1997

broker la Komerio Brokerage House Konecný

altă abordare şi alte avantaje pentru clienţi.

Dacă în cazul companiilor multinaţionale externalizarea flotelor de maşini este o practică curentă, companiile româneşti sunt încă reticente atunci când vine vorba de rentabilitatea unei asemenea acţiuni.

Cu peste 45 de ani de activitate şi birouri în 29 de ţări, Grupul LeasePlan a intrat anul trecut şi în România, conştient de potenţialul încă existent şi sperând ca produsele sale să convingă marile companii româneşti.

Prezenţa LeasePlan în România este legată şi de clienţii multinaţionali ai grupului, care doresc să beneficieze de aceleaşi servicii peste tot în lume.

Anul acesta este primul efectiv de lucru şi e important cum se va descurca o companie cu un puternic caracter occidental pe o piaţă cu specificităţile româneşti.

Primii paşi Venit în vara anului trecut de la LeasePlan Cehia, Martin Brix a început să lucreze cot la cot cu echipa din România pentru a demara lucrurile. Compania a început oficial activitatea în martie 2007 şi a devenit operaţională abia în septembrie.

Au fost recrutaţi oamenii, s-au stabilit procedurile de lucru şi s-au semnat înţelegerile cu dealerii de maşini. Cea mai importantă

activitate, care continuă şi în prezent, este punerea la punct a softului pe baza căruia se desfăşoară activităţile companiei şi a celui care va furniza date către clienţi. „Oamenii au fost instruiţi, s-au stabilit procedurile şi softul pe care îl folosim, acest din urmă lucru fiind cel mai dificil. A trebuit să modificăm programele IT în funcţie de legislaţia fiscală românească”, spune directorul financiar al LeasePlan.

Perioada de început este întotdeauna dificilă. Totul trebuie luat de la zero din anumite puncte de vedere, iar adaptarea procedurilor grupului pentru fiecare reprezentanţă locală este uneori mai dificilă decât conceperea unora noi. În România mai toată lumea gândeşte în euro, însă facturile trebuiesc emise în moneda naţională. „A trebuit să dezvoltăm un produs special pentru această piaţă. L-am numit EuroProduct. Clienţii văd cotaţiile în euro, dar facturile sunt emise în lei, pe baza cursului de schimb din ziua respectivă. Este ceva nou pentru LeasePlan, dar dacă am simţit că piaţa are nevoie de aşa ceva, am venit cu o soluţie”, spune Martin Brix. CFO-ul LeasePlan susţine că acest principiu al flexibilităţii se aplică până la nivelul clienţilor. „Fiecare beneficiază de soluţia care i se potriveşte cel mai bine”, afirmă Brix.

APRILIE 2008

33

▼

În domeniul managementului flotelor auto, nou intrata companie LeasePlan încearcă să aducă încredere şi flexibilitate. CFO-ul companiei, Martin Brix, cunoaşte aceste concepte de peste opt ani şi încearcă să le adapteze la specificul românesc. TEXT BOGDAN BÂRLIGEA

INTERVIU

Lupta pentru încrederea clientului ▼

LeasePlan a lansat pe piaţa românească patru produse. Cel mai simplu este Fleet Management, care nu include şi finanţarea cumpărării maşinilor, acestea fiind în proprietatea clientului. LeasePlan poate, prin intermediul unui alt produs, să cumpere portofoliul de maşini al clientului şi să îl închirieze apoi tot acestuia. Acest serviciu de sale&leaseback include finanţarea şi managementul flotei.

Produsele cele mai importante sunt însă ComfortPlan şi PartnerPlan. Cel din urmă reprezintă 80% din portofoliul companiei şi, spune Martin Brix, „este un produs pe care competitorii noştri nu îl oferă pe piaţa românească.” PartnerPlan este bazat pe sistemul Open Calculation şi dă clienţilor posibilitatea să obţină câştiguri din vânzarea maşinii sau din economiile pe care LeasePlan le poate obţine din activitatea de management.

Nivelul acestor economii poate fi destul de substanţial, ducând la reduceri ale costurilor pentru client de până la 30%.

Externalizarea flotelor auto nu este încă un concept îmbrăţişat de toate companiile din România. Cele multinaţionale apelează frecvent la această soluţie, însă companiile româneşti mari şi medii sunt mai reticente. „Este o concepţie pe care o înţeleg într-un fel, pentru că aici, în România, companiile nu au încredere în parteneri. Nu sunt multe companii de profil care le pot oferi încrederea şi flexibilitatea de care au nevoie. LeasePlan încearcă să le dovedească clienţilor că externalizarea managementului flotelor funcţionează, că avem experienţa necesară în cadrul grupului, că înţelegem piaţa şi îi putem ajuta”, spune Martin Brix.

Relaţia cu dealerii de maşini este foarte importantă în această activitate. O companie specializată pe leasingul operaţional şi managementul flotelor auto poate negocia în alţi termeni cu dealerii şi poate aduce valoare adăugată pentru client, prin asigurarea unei calităţi mai bune a service-ului şi printr-o mai mare flexibilitate.

Piaţa auto din România este în plină expansiune şi acest lucru nu este în favoarea clienţilor. „Cererea este mare şi nu există suficientă presiune asupra dealerilor să furnizeze servicii adiţionale, să fie flexibili, să repare maşinile la timp, să asigure suficiente stocuri de piese de schimb. Au atât de mulţi clienţi că nu se gândesc la servicii suplimentare. În aceste zone noi vrem să punem presiune pe dealeri pentru a ne ajuta clienţii”, afirmă directorul financiar al LeasePlan.

Alegerea dealerilor trebuie făcută cu atenţie, fiind semnate deja parteneriate pentru 34

APRILIE 2008

GRUPUL LEASEPLAN ÎN CIFRE ■ LeasePlan este în prezent cea de-a treia

corporaţie din lume în privinţa investiţiilor private, conform datelor furnizate de Dealogic în ianuarie 2008.

■ LeasePlan şi-a consolidat poziţia în 2007, iar reţeaua propriilor companii s-a extins în 29 de ţări, odată cu deschiderea companiilor LeasePlan din România şi LeasePlan din Turcia ■ Profitul net în 2007 a fost de 255,4 milioane de euro (+21,2%) ■ Numărul de maşini aflate în gestiune a crescut cu 57.000 de unităţi (+4,5%), până la un total de 1.315.000.

■ Portofoliul (cu contracte de închiriere) a crescut cu 666 de milioane de euro (+5,1%), până la 13,9 miliarde de euro ■ Numărul angajaţilor a fost redus la 5,971 (-5,2%). distribuirea mărcilor Volkswagen, Skoda şi Renault şi discuţii pentru distribuirea altor mărci.

Avantajul apartenenţei la un grup internaţional Perioada de pregătire şi lansare a unei companii pe o piaţă nouă este o provocare pentru orice director financiar.

Cheltuielile sunt semnificative, iar gestionarea resurselor financiare trebuie să fie foarte riguroasă. Într-o perioadă dificilă pentru economia mondială, banii nu sunt la fel de uşor de găsit ca acum câţiva ani. Martin Brix nu trebuie să-şi facă însă griji prea mari în această privinţă. Compania mamă este o bancă. „Suportul companiei mamă este esenţial pentru noi. Nu am fi putut obţine finanţări competitive, dacă nu am fi fost sprijiniţi. Pe oricare din pieţele pe care intrăm avem două opţiuni: fie apelăm la fondurile companiei mamă, dacă legea locală permite acest lucru, fie apelăm la băncile partenere, dar având garanţii din partea grupului LeasePlan”, spune Martin Brix.

Nu poate vorbi încă de câştiguri. Se gândeşte la atingerea cât mai rapidă a break even-ului. „Poate peste trei ani”, spune directorul financiar al LeasePlan. “Am investit mult în softul pe care îl folosim, în dezvoltarea serviciilor pentru clienţi, în activitatea de consiliere, iar aceste investiţii vor continua şi în perioada următoare”, adaugă Brix.

Cea mai mare parte a cheltuielilor o reprezintă salariile pentru angajaţi. Găsirea unor specialişti pentru această activitate nu a fost deloc uşoară. „Din această cauză am avut şi întârzieri în procesul de recrutare. Dar cred că

am reuşit să găsim echipa potrivită”, crede Martin Brix. Recunoaşte că fiecare a avut câte ceva de învăţat după formarea echipei de start. „Eu, ca specialist LeasePlan, trebuie să învăţ specificul pieţei româneşti, iar colegii mei români, care cunosc bine piaţa auto locală, trebuie să înveţe cum funcţionează LeasePlan.”

Angajaţii LeasePlan Romania beneficiază de instruire în cadrul grupului. Participă la traininguri fie în România, fie în alte ţări, în special în Cehia, unde LeasePlan are o reprezentanţă foarte bine dezvoltată, în Germania, Austria sau în Spania. „Acum suntem 11 oameni la LeasePlan România, dar ne vom extinde substanţial, în funcţie de volumul activităţilor pe care le vom avea”, spune Martin Brix.

INTERVIU

PE CÂND FLOTE DE MAŞINI “VERZI”?

Grija pentru mediu nu se află încă pe lista de priorităţi a autorităţilor sau a companiilor din România. Dacă în multe ţări occidentale este încurajată dotarea flotelor auto cu maşini «verzi», ecologice, care au un consum redus de CO2, la noi lucrurile se mişcă mai greu.

Anul trecut LeasePlan a lansat proiectul GreenPlan, care permite măsurarea şi reducerea emisiilor de dioxid de carbon în cadrul flotelor auto. „Programul, spune Martin Brix, a fost conceput în special pentru companiile din ţările occidentale, mai ales acolo unde legislaţia naţională permite companiilor să investească în maşini cu un nivel scăzut al emisiilor de dioxid de carbon.

Pe locul secund în ceea ce priveşte cheltuielile de până acum ale LeasePlan Romania se află costurile pentru serviciile IT. „Avem un departament IT aici, dar avem şi o serie de operaţiuni IT externalizate către centrul nostru de date din Dublin. O parte din softul utilizat este dezvoltată în Cehia și Austria”, spune

Dacă există un astfel de suport legislativ este mai uşor pentru firmele private să implementeze astfel de soluţii. În alte ţări, precum Cehia sau Polonia, legislaţia nu prevede în mod expres acest lucru, totul fiind la latitudinea companiilor.” „În România nu avem până în acest moment niciun client care să fi solicitat maşini care utilizează soluţii moderne de reducere a emisiilor. Chiar dacă legislația în vigoare nu include astfel de facilități, ne așteptăm ca cel puțin companiile multinaționale să dorească să aibă flote de maşini cu tehnologii eficente de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, pentru a proteja mediul”, crede directorul financiar al LeasePlan.

Martin Brix. Softul este necesar în primul rând pentru distribuirea serviciilor, dar este important şi pentru clienţii LeasePlan, care pot avea acces la Fleet Reporting Tool, program ce va fi lansat anul acesta şi prin care aceştia pot accesa toate datele despre flota de maşini, prin intermediul internetului. Cu o

vastă experienţă în cadrul grupului LeasePlan, Martin Brix vrea să dezvolte cât mai rapid afacerea din România şi este convins că ţintele stabilite pentru perioada următoare (900 de maşini livrate în 2008 şi o flotă de 1.900 de maşini în 2009) vor fi atinse şi chiar depăşite. ■ APRILIE 2008

35

RESURSE UMANE

ABSOLVENŢII IT&C SE CONFRUNTĂ CU O ALTĂ REALITATE CIO Council: Absolvenţii români ai facultăţilor tehnice vor salarii prea mari şi nu sunt suficient de pregătiţi.

Anual, 5.000 de informaticieni ies de pe băncile facultăţilor de profil din România.

Ei sunt vânaţi atât de firmele româneşti, cât şi de cele străine, uneori chiar din timpul facultăţii.

Potrivit lui Călin Rangu, reprezentantul CIO Council, asociaţia directorilor de IT din România, absolvenţii facultăţilor tehnice româneşti nu numai că nu sunt suficient de pregătiţi pentru a intra direct în pâine într-o companie multinaţională, dar au şi aşteptări finaciare mari, din cauza unei imagini trunchiate pe care ar avea-o despre „imensele” salarii pe care le iau programatorii.

Aşteptările sunt create pentru că România este într-o perioadă de efervescenţă, în care multe companii străine doresc să vină aici şi să investească. În plus, şi la nivel local se dezvoltă multe firme cu profil IT. „Resursele devin din ce în ce mai puţine” Deşi facultăţile generează resurse noi, spune oficialul CIO Council, unei companii multi-

CELE MAI BINE PLĂTITE POSTURI ÎN IT&C Potrivit lui Rangu, administratorii de baze de date au salarii cuprinse în 500 şi 2.500 de euro. „Dacă cineva a învăţat să lucreze cu Oracle nu înseamnă că va fi plăti maxim”, atrage atenţia Rangu. Oficialul CIO Council spune că a întâlnit cazuri în care studenţii au cerut la angajare 1.500 euro pe lună. „Normal că nu le dă nimeni şi crează frustări atât lor, cât şi nou, ca angajatori”.

Rangu este de părere că cele mai bine plătite posturi în IT&C sunt pentru tehnologiile rare. „Există puţini dezvoltatori în limbaj RPG (Report Program Generator)”, spune Rangu. Acest limbaj a fost dezvoltat de IBM pentru aplicaţii business şi este folosit în prezent cu precădere de către companiile din domeniul financiarbancar.

36

APRILIE 2008

naţionale, care angajează un tânăr absolvent, îi ia cel puţin şase luni pentru a-l face pe noul angajat să acumuleze cunoştinţele necesare pentru poziţia care i se acordă.

Rangu recunoaşte că în facultate studenţii nu pot învăţa toate tehnologiile IT care se folosesc în acest moment, iar şcoala nu-i pregăteşte pe partea de management al proiectelor. „Care este rolul unui angajat? Nu contează că este programator, că este proiectant de soluţii, de fapt nu contează gradul de pregătire profesională. În orice companie se lucrează pe proiecte. În zona de IT, cel puţin, organizările sunt matriceale, nu sunt organizări ierarhice, acestea contează mai puţin.

Teme precum, «Ce înseamnă un proiect?», «Care sunt fazele unui proiect?», «Ce se aşteaptă de la fiecare etapă în cadrul unui proiect?», acestea nu se învaţă în şcoală”, afirmă Rangu.

Noii veniţi în cadrul unei companii, spune reprezentantul CIO Council, găsesc o entitate funcţională, nu una care o ia de la zero (greenfield). Angajatul este nevoit să înveţe din mers ce s-a dezvoltat în cadrul firmei şi să cunoască foarte bine unde să caute informaţiile necesare. „De multe ori oamenii nu au timp să explice.

Noul angajat este integrat imediat într-un proiect şi trebuie să poată citi o documentaţie şi să înţeleagă o metodologie de lucru, iar acestea nu se învaţă în şcoli”, a declarat Rangu.

Costurile unei companii IT&C pe cap de angajat Potrivit CIO Council, într-o companie costurile anuale în cursuri de perfecţionare sunt de aproximativ 500 de euro pe angajat.

Această medie se regăseşte într-un departament IT, fără să mai conteze dacă firma are 50 sau 200 de angajati. Pe lângă aceste costuri, mai există unele ascunse - costurile de integrare ale angajatului - faptul că altcineva îl

învaţă pe el cum să lucreze. Astfel, angajatul „profesor” devine neproductiv. „Dacă un angajat bun, care are un salariu net de 1.500 de euro, lucrează o săptămână cu un nou angajat, costurile sunt de aproximativ 400 de euro”, spune Rangu.

Cine sunt mai buni, străinii sau românii? În Austria, spune Rangu, care este director pentru Europa de Est în cadrul companiei Raiffeisen Informatik, salariile specialiştilor nu sunt cu mult mai mari faţă de România.

Un manager de proiect austriac are în jur de 3.000 euro net pe lună, în timp ce unul din România ajunge până la 2.000 euro. Diferenţa ar fi că în Austria rămâi cu mai puţini bani decât în România. „Salariul în sine nu contează, ci contează costul vieţii şi cu cât rămâne omul la sfârşitul lunii după ce şi-a acoperit cheltuielile. În România se rămâne cu bani. Mi s-a părut intersant că anumiţi colegi din Viena erau interesaţi să analizeze oportunitatea de a veni în România”, spune Rangu.

Nu întotdeauna străinii sunt mai bine pregătiţi decât românii, este de părere reprezentantul CIO Council. La un moment dat lucrurile se egalizează. Nicio companie nu este interesată să dea un salariu dublu cuiva doar pentru că este expat.

Totuşi, multe dintre companiile româneşti duc lipsă de experienţă, în termeni specifici know-how, iar aici angajaţii străini pot lua faţa românilor. „Românii au bune intenţii, vor să înveţe, sunt capabili, dar know-how-ul care este adunat în urma unei expertize de zeci de ani nu poţi să-l câştigi decât dacă ţi se dă pur şi simplu sau dacă ajungi să ai experienţă, care se acumulează în cel puţin 10 ani”, explică Rangu. ■

Pagină realizată de Emilian Nedelcu

ANALIZA PERFORMANȚEI

LECŢII PENTRU ROMÂNIA

Orientările actuale ale diferitelor politici comunitare ţintesc primordial către creşterea competitivităţii şi implicit, pe această bază, a coeziunii economice şi sociale. Acest lucru ar însemna eliminarea diferenţelor mari de dezvoltare economică şi de venituri între economiile unor ţări şi între indivizii unui stat.

Orientările la nivel comunitar influenţează, la rândul lor, performanţele ţărilor membre, în aceste două domenii prioritare.

Una dintre cele mai importante tendinţe este aceea de consolidare a funcţionării Pieţei interne unice, văzută ca suport al creşterii competitivităţii firmelor europene. Totodată,

Noua Agendă Lisabona, orientează ţările membre, prin obiectivele sale, către reforme structurale, centrate pe creştere şi ocupare.

Un alt aspect important al creşterii competitivităţii şi coeziunii Pieţei interne îl constituie reglementarea concurenţei cu scopul de a favoriza restructurarea industrială şi de a facilita realocarea activităţilor economice.

Remodelarea pieţei interne în scopul creşterii competitivităţii pleacă de la abordarea, în plan instituţional-legislativ a transpunerii directivelor comunitare în legislaţiile naţionale. O evaluare recentă a Comisiei Europene privind implementarea directivelor

Pieţei interne arată că, până în martie 2007, aproximativ 1,6% din totalul directivelor care trebuiau implementate, pentru 25 de state membre la acea dată, aveau termenul de implementare depăşit.

Criteriile de convergenţă nominală şi prevederile Pactului de Stabilitate şi Creştere reprezintă constrângeri severe pentru ţările nou intrate, mai cu seamă din perspectiva îndeplinirii obiectivelor de coeziune, având în vedere consolidarea bugetară pe care o cer.

Constrângeri aduce şi politica de concurenţă.

Rezultă deci că pot apărea situaţii conflictuale între diferitele obiective conturate de politicile comunitare, între ele sau între politicile comunitare şi politicile naţionale. Simultan însă, apar şi sinergii între aceste politici, care sprijină îndeplinirea obiectivelor de coeziune şi de competitivitate.

Extinderea Pieţei Interne, introducerea euro şi lărgirea Uniunii Europene de la 15 la 27 de state au condus, în prezent, la o resuscitare a dezbaterilor privind tandemul competitivitatecoeziune, ţintind către argumentarea nevoii reformei politicii de coeziune. În strânsă legătură cu dezbaterile privind viitorul politicii de coeziune se află şi dezbaterile privind bugetul comunitar. Acesta se află, în prezent, într-o etapă de restructurare fundamentală, dictată de schimbarea priorităţilor de politică economică la nivelul UE, chemate să răspundă evoluţiei unor factori endogeni, de tipul extinderii sau al intensificării integrării sau a unor factori exogeni de tipul creşterii dependenţei de energie, migraţiei internaţionale a forţei de muncă sau al schimbărilor climatice.

Sumele alocate politicii de coeziune au înregistrat o creştere constantă, urmând ca în anul 2013 să reprezinte 35,7% din totalul alocaţiilor bugetare, din care două treimi sunt destinate competitivităţii, creşterii economice şi a gradului de ocupare. Finanţarea altor politici, în principal legate de competitivitate, APRILIE 2008

37

▼

Aderarea la Uniunea Europeană nu înseamnă automat dezvoltarea economiei noului stat membru. Aceasta este concluzia raportului intitulat „Scenarii privind evoluţiile comunitare în domeniul competitivităţii, politicii de coeziune şi politicii de dezvoltare regională”, publicat la sfârşitul lui 2007 de Institutul European din România.

ANALIZA PERFORMANȚEI

▼

acţiuni externe şi dezvoltare rurală, iniţial limitată, a căpătat amploare odată cu modificarea priorităţilor de dezvoltare economică şi competitivitate, astfel încât aceste politici vor reprezenta, în 2013, peste 26% din totalul bugetului comunitar.

Referitor la rezultatele politicii de coeziune, analiza Comisiei europene reflectă diminuarea, în cursul ultimului deceniu, a disparităţilor privind veniturile şi ocuparea forţei de muncă pe teritoriul Uniunii Europene.

Totuşi, se consideră că mai este necesar depunerea unui efort pe termen lung, în vederea reducerii diferenţelor existente între zonele cele mai defavorizate şi restul regiunilor. Cu alte cuvinte, cele mai sărace state încă probează o dispersie ridicată între nivelele regionale ale veniturilor.

Observaţia este valabilă pentru toţi noii membri, dar de asemenea pentru Portugalia şi, într-o oarecare măsură, pentru Italia. Dar, pe de altă parte, persistenţa disparităţilor chiar în pofida asistenţei pentru coeziune, ar trebui interpretată nuanţat. Ea poate însemna fie că stimulentele instituţionale sunt încă slabe, fie că datele naturale potrivnice nu pot fi surmontate, oricât de mari ar fi transferurile comunitare, fie că pot exista disparităţi asumate.

Există o serie de similitudini între experienţa vechilor state de coeziune şi situaţiile cărora trebuie să le facă faţă noile state membre ale Uniunii, dar şi unele diferenţe.

Deosebirea de substanţă dintre cele două situaţii e dată de contextul geo-politic actual în care provocările globalizării cer un ritm de reacţie rapid, iar Uniunea Europeană se află simultan şi sub presiunea unor modificări structurale interne ample. S-a dovedit, din experienţa vechilor state de coeziune, că situaţiile diferite de pornire din punctul de vedere al dezvoltării socio-economice, al tradiţiilor, obiceiurilor, structurilor şi împărţirii pe sectoare de activitate diferite au determinat, chiar în condiţiile aplicării aceluiaşi tip de politici, instrumente şi strategii, obţinerea unor efecte diferite din perspectiva covergenţei şi a coeziunii economice.

Politicile naţionale sunt decisive Experienţele de până acum ale ţărilor de coeziune, cu politici destinate să elimine decalajul de dezvoltare dintre ele şi statele dezvoltate din UE, dar şi disparităţile dintre veniturile locuitorilor lor, fie acestea state vechi membre, fie noi, arată că politicile naţionale rămân decisive sub aspectul performanţelor acelor ţări, atât din perspectiva competitivităţii, cât şi a convergenţei şi a reducerii disparităţilor.

38

APRILIE 2008

În prezent, impactul cel mai mare asupra performanţelor de acest tip îl au reformele structurale, menite să extindă dereglementarea şi funcţionarea flexibilă a pieţelor, să susţină dezvoltarea spiritului antreprenorial, activităţile de cercetare-dezvoltare şi formarea şi pregătirea continuă a resurselor umane.

Dar, rămân deosebit de importante şi politicile fiscale, atât sub aspectul taxării veniturilor şi a profiturilor, cât şi al nivelului, structurii şi modului de administrare ale cheltuielilor bugetare.

Tendinţa actuală de reducere a cheltuielilor publice nu afectează creşterea economică dacă sunt efectuate deodată reforme structurale care conduc la creşterea investiţiilor private în economie.

Dincolo însă de judecăţi sintetizatoare, ca cele de mai sus, trebuie precizat că există, în interiorul acestor „modele” instituţionale, anumite specificităţi care obligă la nuanţări mai atente. Astfel, de pildă, în cazul Irlandei, lăudată pentru contracţia puternică a cheltuielilor bugetare, ar trebui precizat că această evoluţie s-a asociat cu menţinerea unei ponderi ridicate în totalul cheltuielilor publice a investiţiilor publice (3,3% din PIB în 2005) şi cu unul dintre cele mai ridicate niveluri ale ajutorului public pe locuitor destinat regiunilor defavorizate la nivel de UE, cifrat la 300 euro în anul 2005, comparativ cu o medie de aproxiamtiv 100 euro, potrivit evaluărilor Comisiei Europene.

Convergenţa între statele membre ale UE Marii beneficiari ai politicii de coeziune în perioada 1994-2006 - Grecia, Spania, Irlanda şi Portugalia - au înregistrat, ca grup, o creştere economică impresionantă, însă una inegal distribuită între ele, decalajul faţă de restul UE-27 cunoscând, cu excepţia Portugaliei, o scădere sensibilă. Mai exact, între 1995 şi 2005, Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor faţă de media comunitară (UE-27) a evoluat după cum urmează: în Grecia - de la 74% la 88%, în Spania - de la 91% la 102%, în Irlanda - de la 102% la 145%, în timp ce, pe

de altă parte, Portugalia a reuşit să facă notă discordantă faţă de restul grupului, înregistrând o scădere a acestui indicator de la 80% în 1999 din media viitoarei UE-25, la 70% în 2006 sau 74% din media UE-27, în 2005.

Noile state membre ale Uniunii, în special cele cu un PIB/locuitor foarte scăzut, sunt cele care înregistrează vizibil o creştere mai accentuată şi o diminuare mai rapidă a decalajelor.

PIB-ul celor trei state baltice aproape că s-a dublat între 1995 şi 2005. Ratele de creştere din Polonia, Ungaria şi Slovacia sunt mai mult decât duble faţă de media UE. Totuşi, un pronostic realist asumat de Comisia Europeană este acela potrivit căruia deși s-a pornit de la un PIB/locuitor foarte scăzut şi ţinându-se cont de ratele de creştere curente, este probabil să treacă peste 15 ani până când Polonia şi, în special, Bulgaria şi România, vor ajunge la un PIB pe cap de locuitor de 75% din media UE-27.

Irlanda: Reducerea cheltuielilor publice, superioară intrărilor de fonduri europene Între cauzele decisive ale apariţiei fenomenului „Tigrului Celtic” sunt vehiculate, adesea explicaţii multiple, precum transferurile europene (subsidii agricole, plus fonduri structurale şi de coeziune), „economia cunoaşterii”, respectiv, dereglementarea şi despovărarea fiscal-bugetară. Totuşi, care este povestea adevărată a succesului irlandez?

ANALIZA PERFORMANȚEI

EXTINDEREA PIEŢEI INTERNE, INTRODUCEREA EURO ŞI LĂRGIREA UE LA 27 DE STATE AU CONDUS LA O RESUSCITARE A DEZBATERILOR PRIVIND TANDEMUL COMPETITIVITATE-COEZIUNE, ŢINTIND CĂTRE ARGUMENTAREA NEVOII REFORMEI POLITICII DE COEZIUNE pentru existenţa unor zone «speciale», unde impozitele aplicate companiilor erau de 10% (în condiţiile în care nivelul general era de 24%) - de către statele din aceeaşi «Europă socială», ale căror capitaluri migrau spre insulă -, Irlanda s-a conformat şi a nivelat fiscalitatea. La doar 12,5%.

După un efort susţinut cu rate de creştere de peste 5% între 1990-1995 şi de peste 9% între 1996-2000 - şi ceva mai mici după -, cu influxuri importante de capital (preponderent american), cu exporturi înfloritoare, cu un spor demografic bun (comparativ cu „nucleul dur” al continentului), şi cu acceptarea ideii de imigraţie inserată productiv în societate, iar nu pe ştatul de plată al protecţiei sociale, ca în alte părţi, Irlanda a reuşit „mai mult decât ajungerea din urmă”, având în prezent, după Luxemburg, cel mai mare decalaj „pozitiv” faţă de media UE - 145% din media PIB/ locuitor comunitar. În ceea ce priveşte fondurile europene şi posibilitatea ca ele să constituie explicaţia majoră a succesului economic irlandez, se observă că: ■ reducerile de cheltuieli publice au fost mai mari decât intrările de fonduri europene ■ există o corelaţie negativă între ratele de creştere economică şi dimensiunea asistenţei ■ nici o altă ţară receptoare masiv de asemenea transferuri din Uniunea Europeană (şi nici din altă parte) nu a avut performanţe satisfăcătoare.

Deci, mai probabil, exemplul irlandez este o dovadă vie a forţei liberei întreprinderi private. Încetinirea creşterii economice irlandeze, după începutul anilor 2000, trebuie interpretată nuanţat. Adică, fie prin modificările conjuncturale din economia mondială - după 2001, când Statele Unite, partenerul comercial şi investiţional principal al Irlandei, au intrat într-o perioadă de recesiune din cauza volatilităţii creşterii anterioare care a determinat căderea titlurilor listate la bursă, provenind din sectoarele intensiv teh-

nologice („tech bubble burst”), fie din cauza apariţiei în peisaj a unor contagiuni cu opţiuni politice de tip „Welfare State”.

Nimic din toate acestea nu invalidează şi nu epuizează reţeta şi semnificaţiile creşterii prin libertate economică.

Portugalia: Fondurile UE nu au compensat deficitul structural de reforme Sunt peste două decenii de când Portugalia a intrat în Europa unită şi continuă să rămână una dintre poveştile ambigue ale „dezvoltării (asistate financiar) prin integrare europeană”.

Providenţială după dictatura de dreapta (una, de altfel, deschisă economic spre exterior), a lui Salazar, şi după democraţia de stânga ce i-a succedat (odată cu „Revoluţia Garoafelor” din 1974), intrarea în Comunitatea Europeană a marcat destinul probabil celei mai „balcanice” economii a vestului european.

Aderarea în 1986 a Portugaliei nu a produs, până la începutul anilor ’90, decât mişcarea cu un punct procentual, faţă de momentul revoluţiei din ’74, a convergenţei reale cu UE-12, la vremea respectivă. Disciplina de tip structural - şi mai puţin „ajungerea din urmă” irigată cu fonduri -, impusă de intrarea în Uniunea Economică Monetară, a început să fie

APRILIE 2008

39

▼

În ultimele două sute de ani, Irlanda a fost cea mai săracă regiune a arhipelagului britanic. După intrarea Irlandei în Comunitatea Economică Europeană, în 1973, «ajungerea din urmă» a devenit obiectivul zero, însă instrumentele iniţiale au fost tipice activismului guvernamental de tip keynesian. Cu alte cuvinte, cheltuieli publice mari pentru a absorbi şomajul, impozite mari, credite mari pentru sectorul public. Astfel, datoria publică a explodat, iar impozitele, spoliatoare, nu mai puteau creşte.

Apartenenţa la CEE a privat Irlanda de „artificii” monetare. Expansiunea monetară inflaţionistă pentru a finanţa datoria publică era incompatibilă cu statutul de membru al Sistemului Monetar European (SME). Guvernul irlandez a fost nevoit să descopere alte principii de acţiune, care pe alte meridiane ar fi privite ca atentate la democraţia economică. În 1988, executivul de la Dublin a aplicat cea mai drastică reducere a cheltuielilor publice din ultimele trei decenii, rezolvând criza fiscală. Libertatea economică avea să se extindă viguros, iar rolul guvenului în economie să se diminueze corespunzător.

Reţeta irlandeză a dezvoltării avea să fie cea clasică (ante- şi anti-keynesiană): diminuarea ponderii sectorului public în economie, bugete mici şi echilibrate, stabilitate monetară, comerţ exterior liber. Un alt „secret” irlandez al începuturilor reformei a fost absenţa populismului şi compromisul transpartinic. Puterea şi opoziţia îşi dădeau mâna în 1987, anul «0» al reformelor, cu partenerii sociali, angajându-se într-un «contract social» şi responsabil, şi responsabilizator. Guvernul se angaja la impozite şi inflaţie mici contra moderaţie salarială din partea sindicatelor.

Efectele virtuoase şi disciplinatorii ale apartenenţei la UE s-au materializat între 1990 și 1995 printr-o conduită monetar-fiscală foarte responsabilă - criteriile de la Maastricht au disciplinat finanţele publice (deficitul bugetar şi datoria publică), iar perspectiva adoptării euro a disciplinat managementul monetar.

Totodată, fiscalitatea avea să fie relaxată atât la nivelul impunerilor asupra veniturilor, cât şi asupra profiturilor companiilor.

Ulterior, guvernul de la Dublin a mai şocat o dată. Acuzată de „distorsionarea concurenţei”

ANALIZA PERFORMANȚEI

O ANALIZĂ A COMISIEI EUROPENE, REFERITOARE LA REZULTATELE POLITICII DE COEZIUNE, A REFLECTAT DIMINUAREA, ÎN CURSUL ULTIMULUI DECENIU, A DISPARITĂŢILOR PRIVIND VENITURILE ŞI OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ PE TERITORIUL UE ▼

tratată responsabil abia recent. Guvernele portugheze din ultimii ani au ales „să sacrifice” convergenţa nominală, sanitară, pentru o prost înţeleasă convergenţă reală.

Creşterea economică înregistrată în Portugalia a evoluat sub media UE începând cu 1999. Convergenţa a crescut cu 21 puncte procentuale din 1974 până în 2002, ajungând la aproximativ 74% din media UE-12. Însă dintr-o altă perspectivă, PIB-ul pe locuitor a scăzut de la 80% în 1999 din media viitoarei UE-25, la 70% anul trecut sau 74% din media viitoarei UE-27, în condiţiile în care intrările de fonduri au fost mai mari din postura de ţară de coeziune, decât la alţi performeri în catching-up! După 2000, Republica Cehă, Malta şi Slovenia (din grupul noilor state membre ale UE), precum şi Grecia (dintre vechile ţări de coeziune din UE-15) au depăşit Portugalia în ceea ce privește PIB/ locuitor. Astăzi, economia Portugaliei se distinge prin poziţii cronic codaşe în clasamentele mai tuturor indicatorilor de performanţă economică europeni.

Creşterea PIB-ului în 2006 a fost cea mai mică nu doar din Uniunea Europeană, ci chiar cea mai redusă de pe întregul continent european. Istoricul derapajelor economice din ultimii ani conţine informaţia că Portugalia a fost prima ţară membră a Uniunii ameninţată cu sancţiuni pentru încălcarea Pactului de Stabilitate şi Creştere, întrucât cheltuielile guvernamentale scăpate de sub control împinseseră deficitul bugetar în 2005, la 6,9%, cel mai mare nivel din Euroland la acel moment. În prezent, guvernul portughez condus de José Sócrates propune continuarea „lisabonizării” reformei economice pan-europene, însă viziunea portugheză pare să pornească astăzi mai clar de la conturarea unei discipline a mijloacelor.

Acasă, Sócrates a început deja curăţenia finanţelor publice. În ultimii doi ani, de când este premier, deficitul bugetar a scăzut de la 6,9% la 3,8%, iar prin creşterea vârstei minime legale de pensionare de la 60 la 65 de ani, Sócrates vrea să continue depresurizarea structurală a deficitului bugetar al ţării pentru a-l duce în 2008 sub limita de 3% cerută în UE. Dacă portughezii vorbesc despre Irlanda ca despre o economie „mică şi atipică”, cu care 40

APRILIE 2008

compararea nu ar fi relevantă, comparaţia cu Spania nu mai lasă loc scuzelor.

Portugalia împarte pensinsula cu Spania, ţară percepută drept locomotiva Iberiei, în care ritmul anual de creştere economică a fost în jur de 3% în ultimul deceniu (cu excepţia unui singur an). Explicaţia performanţelor inegale dintre cele două state variază între analişti, dar esenţialul nu poate fi ocolit - Spania şi-a reformat sectorul public şi şi-a disciplinat finanţele publice înainte de a trece la euro şi nu după aceea, cum s-a întâmplat în Portugalia. În momentele în care ratele dobânzii au convers în jos către finele deceniului nouă, odată cu trecerea la euro, Portugalia nu a capitalizat premisele creşterii economice făcând „provizioane” bugetare pentru a acoperi deficitele viitoare, ci a forţat o amplificare a creşterii printr-o politică bugetar-fiscală expansionistă. Ratarea acestei oportunităţi indică de ce fondurile europene, oricât de generoase sau de bine orientate, nu puteau găsi decât un teren labil de fructificare în economia sa.

Fondurile au reprezentat în medie 2,3% din PIB-ul spaniol între 1990 şi 2000 şi, respectiv, 3,8% din PIB-ul portughez, în vreme ce creşterea economică nominală a fost de 2,5% în Spania şi de 2,6% în Portugalia. Mai mult, contribuţia fondurilor de coeziune în investiţiile publice a fost între 2000 şi 2006 de 60%, nivel care a reprezentat cea mai mare pondere din UE-15. Însă rezultatul a fost cel menţionat, și anume rate de creştere care s-au încăpăţânat să rămână sub media UE.

Grecia : două decenii pierdute şi, în fine, ultimul, pe cale de a fi câştigat În prima perioada de după aderare (1981), în pofida unor importante transferuri financiare de la fondurile structurale

(echivalentul a 45% din PIB), Grecia a fost singura ţară membră a UE, care a cunoscut un recul al PIB/locuitor, ca nivel relativ, în perioada 1981-1997.

Explicaţiile acestei evoluţii sunt complexe, iar factorii de influență au fost atât interni cât și externi.

Cauzele externe privesc în primul rând ajustările economice produse ca urmare a aderării la UE, atât din anii ‘80 cât şi din anii ‘90. În acest ultim interval ele au fost determinate de intrarea în funcţiune a Pieţei Interne şi de pregătirea economiei de aderare la zona euro. În ceea ce priveşte impactul Pieţei Interne, una dintre explicaţii este dată de aşa numitul „efect de aglomerare, de concentrare”, care s-a concretizat în concentrarea efectelor benefice în regiunile cu avantaje deja câştigate (economii mult mai dezvoltate din UE, membre vechi ale sale).

Referitor la adoptarea euro, acest proces a obligat Grecia la aplicarea unor politci monetare şi fiscale restrictive, pentru atingerea criteriilor de convergenţă. Ori, majoritatea economiştilor au recunoscut că aceste politici se asociază cu costuri sociale mari, cum ar fi reducerea veniturilor reale,

ANALIZA PERFORMANȚEI

DIFERENŢELE ÎNTRE CREŞTERE PIB/LOC. REAL ÎN ŢĂRILE DE COEZIUNE DIN UE-15, COMPARATIV CU MEDIA UE-15, ÎNTRE 1996 ŞI 2005 (DIFERENŢA ÎN UNITĂŢI PROCENTUALE A MODIFICĂRILOR ANUALE ÎN PIB/LOCUITOR)

Grecia Spania Portugalia Irlanda

Sursa: Fourth Report on Economic and Social Cohesion

competitivităţii).

Fondurile obţinute de Grecia de la fondurile structurale în perioada 1984-1993 au fost orientate către următoarele șase priorităţi: ■ consolidarea infrastructurii de bază (transporturi, telecomunicaţii, energie) ■ dezvoltarea sectorului primar şi a activităţilor economice rurale ■ ameliorarea competitivităţii industriale ■ dezvoltarea economică echilibrată a turismului ■ dezvoltarea resurselor umane şi a ocupării forței de muncă (ameliorarea formării, flexibilizarea mecanismelor pieţei muncii) ■ reducerea inegalităţilor dintre regiuni, printr-o mai bună exploatare a potenţialului lor de dezvoltare. În perioada 1994-1999, pentru a accelera înfăptuirea convergenţei au fost adăugate alte noi axe la cele anterioare, dintre care cea mai importantă era cea privind ameliorarea competitivităţii tuturor sectoarelor economice (19% din finanţarea totală).

Evoluţiile de după anul 2000 au indicat voinţa politică de a schimba performanţele economice ale ţării.

Astfel, potrivit evaluărilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), între 2000-2006, PIB-ul real al Greciei a crescut cu 25%, comparativ cu perioada anterioară, iar creşterea PIB/locuitor a fost una dintre cele mai înalte între ţările membre ale OECD. Prin urmare, spre deosebire de anii ‘80 şi ‘90, s-a produs un progres în convergenţa reală, faţă de celelalte ţări din UE. Specialiştii apreciază că această evoluţie

favorabilă din anii 2000 se datorează acţiunii conjugate a mai multor factori: ■ politici publice mai eficiente, mai cu seamă ca urmare a aderării la zona euro - însănătoşirea substanţială a finanţelor publice, creşterea gradului de flexibilitate a pieţei muncii, reforma sistemului de educaţie ■ orientarea adecvată a fondurilor structurale ■ consolidarea efectelor de antrenare din zona euro, în primul rând sub două aspecte creşterea investiţiilor şi a exporturilor, acestea constituindu-se în principalii vectori de susţinere a creşterii economice de ansamblu în această perioadă. În perioada 2000-2006, priorităţile în orientarea fondurilor structurale au fost: resurse umane, transporturi, competitivitate, dezvoltare rurală, calitatea vieţii, societate informatică, dezvoltarea regională.

Potrivit autorităţilor elene, impactul şi eficienţa strategiei de utilizare a fondurilor comunitare sunt puternic influenţate de progresul în domeniile următoare: ■ reformele structurale pe pieţele muncii şi a serviciilor ■ dezvoltarea durabilă a mediului rural şi a agriculturii ■ mobilizarea sectorului privat în toate regiunile ■ îmbunătăţirea semnificativă a capacităţii de management la toate nivelurile - naţional, regional şi local.

Pentru perioada următoare, 2007-2013, se consideră că este nevoie de acţiuni ferme ale autorităţilor publice în câteva arii de politică economică deficitare, din perspectiva potenţării efectelor transferurilor structurale, APRILIE 2008

41

▼

creşterea şomajului etc.

Cauzele interne majore au fost considerate următoarele: A) O strategie de dezvoltare incoerentă, fără obiective strategice clar definite: ■ incapacitatea de a stimula investiţiile private interne, ceea ce a condus la o încetinire a formării brute a capitalului fix. Specialiştii subliniază ideea că rezultatele pozitive în economie se observă doar de la un anumit nivel “critic” al investiţiilor, în primul rând private ■ producerea unui accentuat fenomen de dezindustrializare, neînsoţit de crearea de activităţi de servicii care să producă valoare adăugată mare; ■ menţinerea ocupării forţei de muncă cu două costuri semnificative - nivel relativ înalt al inflaţiei (comparativ cu alte ţări comunitare) şi al deficitului bugetar ■ efectuarea unor cheltuieli mai reduse pentru formarea capitalului umane. Cheltu-ielile pentru educaţie s-au menţinut la 4% din PIB, în comparaţie cu o medie comunitară de 5%.

B) Puteri publice defetiste: Specialiştii străini vorbeau, la finele anilor ‘90, despre statul grec, ca despre un „stat de privilegii, corporatist şi clientelar”.

Relaţiile strânse existente între politicienii greci, administraţia sectorului public, managerii de bănci şi de mari întreprinderi au frânat ajustarea economiei la exigenţele pieţei.

Statul a fost incapabil să diminueze frauda fiscală, astfel încât sectorul subteran reprezenta în jur de 20-30% din PIB, ceea ce, în viziunea specialiştilor, echivala cu instituţionalizarea corupţiei.

La finele anilor ‘90, aceştia considerau că remediul principal pentru aceste probleme îl reprezenta susţinerea unei creşteri economice cu un puternic accent endogen, deoarece, ca urmare a distanţei mari geografice faţă de nucleele de creştere din UE, efectele de propagare dinspre acestea către Grecia erau mai slabe.

C) Strategii de folosire a transferurilor structurale neinspirate: În perioada 1984 -1993 strategia privind folosirea fondurilor structurale s-a caracterizat prin orientarea acestora către proiecte mici, această particularitate fiind văzută cu ochi critici în prezent de către autorităţile guvernamentale ale Greciei. Astfel, potrivit evaluărilor recente ale autorităților, acestei strategii i-a lipsit, pentru a fi cu adevărat eficientă, focalizarea pe proiecte mari de infrastructură (condiţie esenţială pentru atragerea de investiții străine directe) şi concentrarea pe susţinerea creşterii şi a productivităţii (deci, a

ANALIZA PERFORMANȚEI

▼

cum ar fi: ■ extinderea dereglementării, primordial pe

piaţa energiei ■ continuarea proceselor de privatizare a

firmelor autohtone şi încurajarea internaţionalizării acestora, cu orientarea către formarea de firme puternice ■ intervenţii publice ţintite către asigurarea suportului financiar pentru IMM-uri, având drept obiectiv principal recâştigarea pieţei interne, crearea de poli de competitivitate la nivel regional, încurajarea unor arii de excelenţă în domeniul industriei şi al turismului.

Concluzii pentru România O primă lecţie legată de orientarea politicilor economice ar fi aceea că reformele structurale trebuie continuate şi adâncite.

Potrivit diferitelor evaluări internaţionale şi naţionale România are o economie moderat liberă. Cele mai grave distorsiuni semnalate sunt înregistrarea drepturilor de proprietate, distorsiuni pe anumite pieţe, arii de corupţie numeroase - sistemul juridic şi administrativ, economie subterană de proporţii -, contribuţii fiscale înalte pe salariat, numărul taxelor etc.

Totodată, gradul de fructificare a fondurilor europene depinde de măsura în care mediul de absorbţie este reformat structural. Numai prin reforma multidimensională poate fi spart „paradoxul coeziunii”. Acest paradox poate fi formulat astfel: regiunile mai puţin slab dezvoltate au şanse relativ mai mari să atragă fonduri europene, iar disparităţile faţă de regiunile mai slab dezvoltate s-ar putea chiar accentua. În același timp, creşterea constantă a stocului de capital este o premisă necesară creşterii competitivităţii şi convegenţei. Acest lucru se poate realiza fie pe seama sectorului public - întrucât în România investiţiile publice reprezintă 3% din PIB, mai puțin decât în alte ţări nou membre -, fie a celui privat.

Cea din urmă cale ar presupune, în primul rând, atragerea de investiții străine directe de amploare, cale care a reprezentat explicaţia principală a succesului Irlandei.

Investiţii mari în resursele umane În Planul Naţional de Dezvoltare, resursele umane apar pe poziţia a patra printre cei mai importanţi factori de dezvoltare. Ori, orientarea către creşterea competitivităţii, deci, primordial, a productivităţii, presupune crearea de active şi servicii care înglobează muncă înalt calificată. Spre comparaţie, pe primul loc, între factorii determinanţi ai creşterii economice în Strategia naţională de dez42

APRILIE 2008

voltare a Marii Britanii pe anul 2003 se aflau competenţele (skills) - create prin educaţia şi formarea forţei de muncă. De asemenea, în formula de succes a Irlandei a intrat, înainte de orice, potrivit oficialilor săi, „educaţia, educaţia, educaţia”!

O altă lecţie ce ar trebui învăţată de România ar fi eficientizarea folosirii şi gestionării fondurilor comunitare. Ţările de coeziune au diferite tipuri de strategii privind fondurile structurale şi de coeziune, în raport cu nivelul lor de dezvoltare şi cu opţiunile politice ale respectivelor guverne.

Pentru statele nou membre ale UE, inclusiv România, la rândul lor ţări de coeziune, care au „strategii de dezvoltare de bază” (în termenii strategiilor de competitivitate aceste ţări au strategii bazate pe factori de producţie sau pe investiţii) se profilează câteva alegeri strategice dificile, de tipul: a) convergenţa la nivel naţional versus reducerea disparităţilor dintre regiuni b) investiţiile pe termen lung versus cele pe termen scurt c) concentrarea teritorială a fondurilor (de pildă orientarea lor către centrele urbane considerate poli de creştere naţională) versus o repartizare relativ echilibrată pe ansamblul teritoriului naţional d) centralizare versus descentralizare. Ţările de coeziune au avut opţiuni diferite privind cele două obiective de coeziune. Astfel, unele au optat pentru o creştere naţională mai accelerată, prin realizarea convergenţei reale prin creşterea PIB/locuitor, ca în cazul Irlandei, altele au acţionat simultan şi pentru reducerea disparităţilor regionale, ca în cazul Spaniei. Cele două exemple sugerează şi faptul că alegerile sunt puternic influenţate atât de opţiunile de politică economică generală, cât şi de cele politice.

Obiectivul general al Programului Operaţional Regional (POR) al României este acela de sprijinire a regiunilor defavorizate prin valorificarea resurselor specifice, insuficient exploatate, în vederea accelerării creşterii economice. Experienţele ţărilor de coeziune arată că adminis-

trarea eficientă a fondurilor comunitare cere o largă colaborare între instituţii şi organizaţii publice, private sau civice, de la toate nivelele implicate - central, regional şi local, sau, cum spunea comisarul european D.Hubner, o „coordonare a cooperării” şi largi parteneriate. În stategia Finlandei de utilizare a fondurilor structurale în actuala perioadă de programare este prevăzută organizarea în mod sistematic de „mese rotunde” între principalii actori ai politicii de dezvoltare regională la nivel naţional, pentru a crea un cadru organizat de comunicare permanentă şi deschisă între aceştia, cu scopul optimizării folosirii fondurilor comunitare.

Descentralizarea este eficientă doar dacă aceasta se asociază cu existenţa unei administraţii locale şi regionale eficiente şi a unor sisteme centrale performante de control a gestiunii de la nivel local şi regional, ceea ce nu este încă, din păcate, cazul României. ■ Sursa: Institutul European din România (Studii de strategie şi politici (SPOS 2007)), Studiul numărul 1 intitulat „Scenarii privind evoluţiile comunitare în domeniul competitivităţii, politicii de coeziune şi politicii de dezvoltare regională”, autori: Ana Bal – coordonator, Mihaela Luţaş, Octavian Jora, Vladimir Topan.

CONTABILITATE

REEVALUAREA ACTIVELOR CORPORALE ŞI UTILIZAREA REZERVELOR DIN REEVALUARE

Reevaluarea trebuie să fie înregistrată în contabilitate, iar tratamentul în scop fiscal al acesteia trebuie prezentat în notele explicative la situaţiile financiare anuale în care trebuie să se regăsească următoarele elemente: - valoarea rezervei din reevaluare la începutul exerciţiului financiar - diferenţele din reevaluare transferate la rezerva din reevaluare în cursul exerciţiului financiar - sumele capitalizate sau transferate într-un alt mod din rezerva din reevaluare în cursul

exerciţiului financiar, cu prezentarea naturii oricărui astfel de transfer, cu respectarea legislaţiei în vigoare - valoarea rezervei din reevaluare la sfârşitul exerciţiului financiar.

Reevaluarea se face la valoarea justă de la sfârșitul exerciţiului financiar în care se aplică reevaluarea. Valoarea justă reprezintă suma pentru care activul poate fi schimbat de bunăvoie între părţi în cadrul unei tranzacţii având la bază un preţ determinat obiectiv.

Pentru activele corporale reevaluate, amortizarea pentru perioada următoare reevaluării

(1 ianuarie a anului următor reevaluării) are în vedere noua valoare contabilă şi durata normală rămasă.

Standardele internaţionale de contabilitate au prevederi care reglementează înregistrarea activelor la valoarea justă, cum ar fi de exemplu IAS 12 Active recunoscute la valoarea justă, IAS 16 Imobilizări corporale, IAS 38 Active necorporale, IAS 39 Instrumente financiare - recunoaştere şi evaluare şi IAS 40 Investiţii imobiliare. În unele ţări, reevaluarea unui activ la valoarea justă afectează profitul APRILIE 2008

43

▼

La sfârşitul exerciţiului financiar firmele au posibilitatea să decidă asupra reevaluării activelor corporale existente. Acest lucru este permis din punct de vedere contabil prin Ordinul nr. 1752 din 17/11/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conform cu directivele europene, modificat şi completat cu Ordinul 2374 din 12/12/2007

XXXXXXXXX CONTABILITATE

▼

impozabil/pierderea fiscală din perioada curentă. Drept rezultat, baza fiscală a activului este ajustată şi nu apare o diferenţă temporară. În alte ţări, în care intră şi România, reevaluarea activelor nu afectează profitul impozabil al perioadei în care are loc reevaluarea. Astfel, baza fiscală a activului nu se ajustează.

Atunci când procedează la reevaluarea activelor, o firmă trebuie să țină cont de următoarele: - reevaluările trebuie făcute cu regularitate - reevaluarea trebuie făcută pentru toate activele din aceeaşi grupă. În situaţia în care un activ nu se mai poate determina la preţul pieţei active, atunci acesta se reflectă în contabilitate la valoarea ultimei reevaluări din care sunt scăzute ajustările cumulate de valoare.

Contabilitatea diferenţelor din reevaluare Atât activele corporale, cât şi cele financiare pot fi reevaluate, rezultatul reprezentând diferenţa dintre valoarea netă a activelor (valoarea netă = valoarea contabilă din care se scade amortizarea înregistrată) şi valoarea justă de la data evaluării.

Potrivit prevederilor art. 210 (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, diferenţele favorabile din reevaluarea patrimoniului vor fi incluse în rezerve, fără a majora capitalul social.

Diferenţa dintre valoarea rezultată în urma reevaluării şi valoarea la cost istoric, ca rezultat al reevaluării, se reflectă în contabilitate în contul 105 Rezerve din reevaluare din cadrul Clasei 1 – Conturi de capitaluri/10.

Capital si rezerve, cont cu ajutorul căruia se ţine evidenţa rezervelor din reevaluarea imobilizărilor corporale.

Din punct de vedere al conţinutului economic, contul 105 este un cont de capitaluri proprii, iar din punct de vedere al funcţiei contabile este un cont de pasiv.

Contul 105 se creditează cu diferenţele în plus din reevaluarea activelor corporale şi financiare, dacă rezultatul reevaluării este o creştere faţă de valoarea contabilă netă în condiţiile în care nu a existat o descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ: 211/ 212/ 213/ 214 =105

În situaţia în care a fost o descreştere recunoscută anterior, atunci creşterea din reevaluare se înregistrează ca un venit care să compenseze acea cheltuială: 44

APRILIE 2008

NOTĂ EXPLICATIVĂ ACTIVE IMOBILIZATE - lei –

Denumirea elementului de imobilizare

0

Ajustări de valoare ( amortizări şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare )

Valoarea brută Sold la începutul exerciţiului financiar

1

Creşteri

Cedări, transferuri şi alte reduceri

Sold la sfârșitul exerciţiului financiar

Sold la începutul exerciţiului financiar

Ajustări înregistrate în cursul exerciţiului financiar

Reduceri sau reluări

Sold la sfârșitul exerciţiului financiar

2

3

4=1+2-3

5

6

7

8=5+6-7

211/ 212/ 213/ 214 = 7813 Venituri în ajustări pentru deprecierea imobilizărilor

sau 211/ 212/ 213/ 214 = 7813, 105

Contul 105 urmează a se debita cu utilizarea diferenţelor din reevaluare: capitalizarea surplusului din reevaluare, prin transferul direct în capitalul propriu, atunci când acest surplus reprezintă câştig realizat, respectiv la scoaterea din evidenţă a activului pentru care s-a constituit rezerva din reevaluare sau pe măsura folosirii activului de către entitate.

Astfel surplusul din reevaluare inclus în contul 105 Rezerve din reevaluare este capitalizat prin transferul direct în rezerve în contul 1065 = Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare, atunci când acest surplus reprezintă un câștig realizat: (OMFP 94/2001

212=1058

1058=1175)

(OMFP 306/2002

212 =105

105 = 1068)

OMFP 1752/2005

212 = 105

105=1065

În sensul reglementarilor contabile câştigul este realizat la scoaterea din evidenţă a activului pentru care s-a constituit rezerva din reevaluare. Diminuarea rezervelor din reevaluare poate fi efectuată numai în limita soldului creditor existent. Rezervele din reevaluarea imobilizărilor corporale au caracter nedistribuibil. Nici o parte din rezerva din reevaluare nu poate fi distribuită, direct sau indirect, cu excepţia cazului în care activul reevaluat a fost valorificat, situaţie în care surplusul din reevaluare reprezintă câştig efectiv realizat.

Cu toate acestea, o parte din câştig poate fi realizat pe măsură ce activul este folosit de entitate. În acest caz, valoarea rezervei transferate este diferenţa dintre amortizarea calculată pe baza valorii contabile reevaluate şi valoarea amortizării calculate pe baza costului iniţial al activului.

Soldul creditor al contului 105 reprezintă rezerva din reevaluarea imobilizărilor corporale existente în evidenţa entităţii. ■ www.contabilul.ro

MEDIU

ALERTĂ PENTRU ŞASE INDUSTRII KPMG identifică șase industrii care trebuie să fie în alertă în ceea ce privește riscurile schimbărilor climatice. O avertizare este de asemenea emisă cu privire la faptul că toate sectoarele subestimează amploarea riscului schimbărilor climatice.

Conform unui raport publicat recent de către KPMG, şase sectoare majore sunt în special ameninţate de riscurile schimbărilor climatice.

Sectoarele aviaţie, sănătate, turism, transporturi, energie şi servicii financiare sunt incluse în „zona periculoasă” în raportul KPMG referitor la riscurile schimbărilor climatice – aceasta însemnând că au obţinut un punctaj ridicat la evaluarea riscurilor cu care se confruntă şi un punctaj scăzut în ceea ce priveşte nivelul lor de pregătire în a face faţă acestor riscuri. În plus, KPMG susţine că cele 18 sectoare incluse în raport – inclusiv cele trei ce se situează în „zona sigură” – nu sunt pregătite suficient pentru a se confrunta cu noile riscuri asociate schimbărilor climatice.

Riscurile schimbărilor climatice cărora societăţile ar trebui să le acorde atenţie sporită sunt următoarele: fizic, de reglementare şi de reputaţie, cât şi nou-apărutul risc de litigiu. Cu toate acestea, amploarea şi impactul potenţial al acestor riscuri pare să fie subestimat în cadrul tuturor sectoarelor. „Am analizat industrii din întreaga economie globală şi am constatat că există diferenţe enorme între acestea în ceea ce priveşte relaţia dintre riscurile schimbărilor climatice şi gradul de pregătire împotriva riscului. Industriile pot fi în zona periculoasă” sau între cele două – dar, indiferent de poziţia lor, există tendinţa de a subestima riscurile”, a declarat, directorul KPMG Sustainability, divizie ce a produs raportul, Barend van Berger.

Raportul, intitulat „Schimbările climatice vă schimbă afacerea”, reprezintă una dintre cele mai complete analize de acest fel efectuate până în prezent. Concluziile acestuia se bazează pe analiza a 50 de rapoarte publice privind riscurile asupra afacerii şi impactul economic al schimbărilor climatice la nivel de sector. Rapoartele publice au fost analizate şi pentru fiecare sector s-a evaluat un „nivel de risc”. În acelaşi timp, sectoarele de afaceri analizate au fost clasificate în funcţie de pregătirea lor pentru a face faţă impactului

schimbărilor climatice. Gradul de pregătire al fiecărui sector a fost determinat utilizând datele procesate în timpul ultimei runde a Proiectului Independent privind „Declaraţia Carbonului”.

Raportul a grupat sectoarele în trei zone în funcţie de riscurile cu care se confruntă şi de acţiunile preventive ce ar trebui întreprinse.

Datorită modului în care informaţiile au fost procesate, aceste clasificări reprezintă şi percepţia instituţiilor financiare şi a mediului de afaceri asupra riscurilor cauzate de schimbările climatice.

„Zona periculoasă“ În timp ce sectorul energetic este cu mult mai bine pregătit decât toate celelalte sectoare aflate în „zona periculoasă”, problemele legate de schimbările climatice cu care se confruntă fac din acesta cel mai riscant dintre cele 18 sectoare. În contrast cu acesta, sectorul transporturilor este cu mult mai puţin riscant dar, în

acelaşi timp, nivelul de pregătire este cel mai scăzut dintre toate cele 18 sectoare.

Cu toate acestea, analiza ulterioară a rezultatelor obţinute de KPMG sugerează că până şi sectoarele din „zona sigură” pot fi mai puţin sigure decât preferă să se considere. „Putem lua ca exemplu un sector ca cel alimentar şi al băuturilor. Se presupune că acest sector prezintă un risc scăzut şi cu toate acestea, evenimente recente au arătat faptul că această industrie este extrem de vulnerabilă la riscurile legate de climă, cum ar fi o creştere a costurilor cu materii prime din agricultură. În consecinţă, ideea conform căreia acest sector este relativ protejat împotriva efectelor schimbărilor climatice reflectă o subestimare semnificativă a riscului.”, se arată în studiul KPMG. „Analizând abordarea acestor riscuri climatice aferente sectoarelor mai sus enumerate, am remarcat o lipsa de atenţie flagrantă sau o concentrare superficială, chiar şi acolo

APRILIE 2008

45

▼

Trei riscuri majore

MEDIU

DIRECTIVELE UE PRIVIND SCHEMA DE COMERCIALIZARE A GAZELOR CU EFECT DE SERĂ (GES) AU FOST TRANSPUSE ÎN LEGISLAŢIA ROMÂNEASCĂ PRIN HOTĂRÂREA DE GUVERN 780/2006.

Gheorghița Diaconu, Advisory Senior Manager pe probleme de protecţia mediului în KPMG România

▼

unde există tehnici de administrare şi control a altor forme de risc”, a declarat Şerban Toader, Senior Partner al KPMG România „Unele riscuri se materializează indiferent de viteza schimbărilor climatice, câştigând o dinamică şi un ritm propriu. Societăţile ar trebui să încerce să-şi îmbunătăţească înţelegerea despre modul în care astfel de riscuri le afectează operaţiunile şi, de asemenea, să identifice modalităţi de anticipare şi atenuare a lor. Este profitabil să fii pregătit.

Companiile care înţeleg riscul climatic cu care se confruntă vor fi singurele capabile să administreze şi să obţină avantajul competitiv care vine o dată cu înţelegerea deplină şi timpurie”, continuă Toader.

Referindu-se la impactul schimbărilor climatice asupra afacerilor Româneşti, Gheorghiţa Diaconu, Advisory Senior Manager pe probleme de protecţia mediului în KPMG România, menţionează că „directivele UE 2003/87/CE şi 2004/101/CE (EU-ETS), privind schema de comercializare a gazelor cu efect 46

APRILIE 2008

de seră (GES) au fost transpuse în legislaţia românească prin Hotărârea de Guvern (HG) 780/2006.

Astfel, pe baza unei metodologii publice, prin Planul Naţional de Alocare (PNA) s-au stabilit limite ale drepturilor de emisii GES pentru companii din industriile ce cad sub incidenţa reglementării mai sus menţionate, după care PNA a fost transmis Comisiei Europene (CE) pentru aprobare în decembrie 2006. După câteva sesiuni de clarificare între Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile şi CE, aceasta a decis să reducă „drepturile de emisie” propuse la nivel naţional de România, după cum urmează: cu 10,8% faţă de propunerea iniţială, pentru 2007 și cu 20,7% faţă de propunerea iniţială, pentru perioada 2008-2012. În urma acestei hotărâri univoce (fără drept de negociere) a CE, autorităţile române au decis să reducă cu aceleaşi procente drepturile de emisie (numărul de certificate, un certificat reprezentând echivalentul a o tonă

de CO2) alocate iniţial companiilor ce intră sub incidenţa reglementării de mai sus. Ţinând cont că un certificat privind dreptul de emisie este în prezent evaluat pe piaţă la aproximativ 20-24 euro, certificatele care au fost reduse pentru industrii ar putea conduce la un impact financiar semnificativ pentru companiile în cauză, acestea fiind obligate să cumpere numărul de certificate lipsă de pe piaţă”. „Câteva sectoare majore (producţia de energie termica, rafinăriile, producţia si procesarea metalelor feroase, producţia de sticlă si materiale ceramice, celuloza si hârtie) vor fi în mod direct afectate”, a arătat Şerban Toader. Conştientizarea acestei probleme în rândul comunităţii de afaceri cât şi pregătirea privind gestionarea acestui risc în România este relativ limitată. În plus, sectoarele care nu sunt direct sub incidenţa Directivei EU-ETS, dar care pot fi şi ele afectate în mod indirect de această problemă, nu sunt pregătite deloc. ■

ADVERTORIAL

CERCETAREA STRUCTURATĂ ÎN DOMENIUL RECRUTĂRII – UN INGREDIENT AL SUCCESULUI Ne aflăm în plină schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte lumea afacerilor, aşa cum o ştiam din manualele, articolele şi realitatea anilor ‘90. Funcţiunea de HR începe să se alinieze la acest trend, iar procesele operaţionale pe care le derulam cu rezultate bune acum 5 ani încep să îşi piardă din eficienţă. Recrutarea şi selecţia de personal, ca şi activităţi primordiale de HR, înregistrează scăderi de randament traduse, în esenţă, în pierderi de oportunităţi la nivel de organizaţie.

Până aici, nimic nou faţă de mesajul des întâlnit în literatura curentă de afaceri din România. Dar, consider că este bine să recapitulam de fiecare dată situaţia – mai ales atunci când nu ne avantajează.

Cum am reacţionat? Un prim pas, natural, a fost să acceptam şi să trăim schimbarea, fără a-i opune o prea mare rezistenţă. Ceva vreme, o mare parte a colegilor din HR au crezut cu tărie că vor aplica aceleaşi metode şi tactici, iar perseverenţa le va fi răsplătită – rezultatele excelente ale proceselor de recrutare din 2000 – 2004 se vor întoarce. Nu s-a întâmplat, iar aplicarea aceloraşi metode, tradiţionale, a dus la scăderi şi mai accentuate de randament.

Ce se întâmplă acum? O citim în noile manuale ale anilor 2007, transpare din fiecare articol pe teme de afaceri legate de HR şi o simţim în realitatea curentă. Website-urile de recrutări online au depăşit 1.000.000 de CV-uri online – dar procentul de candidaţi găsiţi şi angajaţi din aceste surse a scăzut. Directorii de resurse umane consideră că 2007 este anul în care s-au confruntat cu cele mai mari probleme de recrutare de până acum.

Studiile recente (şi mă refer aici la principalul studiu disponibil – Romanian HR Profile 2007) arată o creştere a importanţei strategice a HR-ului în organizaţiile din România. Există semne că se întâmplă lucruri bune, iar bugetele investite în activităţi specifice precum recrutarea, training-ul sau dezvol-

tarea sistemelor de evaluare arată trenduri crescătoare.

Cum reacţionăm în continuare? Recrutăm din ce în ce mai mult bazat pe experienţa şi cerinţe profesionale stringente, nu pe potenţialul candidatului. Acest lucru denotă o nevoie acută de a angaja oameni, de a fi cu un pas înaintea concurenţei şi de a atinge rapid obiectivele calitative de selecţie şi plasare. Avem nevoie de oameni, iar aceştia nu mai sunt atât de evidenţi. Să însemne, oare, că am identificat o nevoie conştientă de structuri şi de procese care să ne potenţeze eforturile?

Rolul principal al cercetatorului este să ofere concepte şi să le generalizeze în teorii. Unul dintre rolurile consultantului este să ofere modalităţi concrete de utilizare a conceptelor în practică şi să ofere beneficii palpabile din abordarea propusă. Iată o scurta demonstraţie.

Există companii în România care utilizează déjà o soluţie software de management al recrutăarii. Clasic, se înregistrează automat candidaţi în baza de date iar informaţia se îmbogăţeşte cantitativ, pe masură ce respectivul candidat este trecut prin diverse faze ale procesului de recrutare. În cazurile fericite, la final unul dintre candidaţi primeşte statusul de angajat, iar procesul s-a încheiat cu success.

Există avantaje evidente de a utiliza un astfel de sistem dedicat şi nu este scopul acestui material să le scoatem în evidenţă.

Există însă nişte beneficii uriaşe, care rămân de cele mai multe ori neexploatate din lipsa de timp de reflecţie sau pur şi simplu datorită faptului că nu se pune problema în acest mod.

V-aţi gândit că un flux de 2-300 de candidaţi pe lună – ale căror date le înregistraţi în soluţia software – reprezintă de fapt un panel excelent de cercetare a tendinţelor din industria căreia îi apartineţi? Experienţa de marketing dictează să nu începi niciodată o linie de business fără să ai la bază o cercetare. Vă invit să priviţi lucrurile din această perspectivă

data viitoare când faceti design-ul proceselor de recrutare de care sunteţi responsabili.

Propriul panel de cercetare vă poate reduce eforturile iar calitatea muncii se va îmbunătăţi dramatic.

Care sunt parametrii critici pe care aţi vrea să îi înregistraţi în soft, să îi analizaţi şi să îi urmăriţi? Putem studia cateva exemple iar orizontul disponibil este limitat doar la nevoie şi, de ce nu, imaginaţie.

Variabila salarială (beneficiile, total reward, etc) poate fi o informaţie foarte utilă, dacă este stocată şi folosită coerent. Pe lângă abilitatea de a ne construi o imagine reală a pieţei în care ne aflăm, putem studia corelaţia între nivelele de venituri ale candidaţilor – intervievaţi pe diferite proiecte într-o perioadă dată - şi profilul salarial al celor care ajung cu success angajaţi.

Motivele de părăsire ale jobului actual, pe măsură ce sunt înregistrate în soft, ne conturează o imagine clară a aşteptărilor candidaţilor. În momentul în care datele pe care le deţinem sunt suficient de voluminoase, putem déjà construi profile pentru anumite specialităţi / domenii de interes. Nu am fost foarte uimit să constat că analiza datelor proprii de cercetare colectate în prima jumatate a anului 2007 au indicat ca prioritari aceeaşi factori regăsiţi în studiul Mercer 2006, de analiză a dinamicii globale a forţei de muncă.

Oamenii îşi părăsesc job-urile deoarece caută un pachet salarial şi beneficii mai bune (primul loc) şi din lipsă de comunicare cu şeful direct sau alţi superiori (locul 2).

Impactul în termeni de beneficii al acestui tip de cercetare în-house nu este limitat strict la dimensiunea de recrutare, ci poate oferi rezultate valoroase întregii funcţiuni de HR dacă nu chiar organizaţiei în ansamblu. Nu uitaţi că eforturile oricum le faceţi în activitatea de recrutare zilnică (screening, interviuri, testare, etc) – doar că lipsa unui proces structurat vă poate priva de obţinerea acestor rezultate. ■ Mihai Tataru, Managing Director, SincronHR

SECURITATE IT

PE CÂND A DOUA AMENDĂ PENTRU SPAM? Autoritatea în comunicaţii (ANRCI) avertizează: un e-mail comercial nu poate fi trimis decât dacă s-a obţinut în prealabil consimţământul destinatarului.

La mijlocul lunii martie, Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI) a aplicat pentru prima oară în România o amendă pentru trimiterea de e-mail-uri de tip spam. Suficient de mică încât să nu stârnească prea mari valuri, amenda de 1.000 lei pe care a încasat-o Urban & Asociaţii, firmă de recuperare de credite, a dat startul unei măsuri aşteptate de mult timp. „Toţi cei care doresc să transmită mesaje comerciale prin intermediul poştei electronice trebuie să reţină că, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice, pot face

acest lucru doar dacă au obţinut în prealabil consimţământului expres al destinatarului pentru primirea unor astfel de comunicări”, a declarat preşedintele Autorităţii, Dan Georgescu.

Acesta este mesajul pe care ANRCTI vrea să-l transmită în special companiilor, dar şi persoanelor fizice. Cine nu-l respectă este pasibil de amendă şi, chiar dacă prima a fost mică, sancţiunile pot ajunge până la 50.000 lei, şi asta doar în cazul în care fapta nu constituie infracţiune.

Companiile trebuie să ştie însă că, potrivit legii privind prelucrarea datelor cu caracter

personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, comunicările comerciale nesolicitate se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 100.000 de lei. Pentru societăţile comerciale care transmit mesaje spam şi au o cifră de afaceri de peste cinci milioane de lei, amenda poate fi până la 2% din cifra de afaceri.

Pentru că s-a aflat la prima abatere, societatea comercială Urban&Asociaţii a primit sancţiunea minimă prevăzută de lege. Scopul ANRCTI nu este acela de a da amenzi, ci acela de a corecta comportamentul companiilor şi de a descuraja activităţile nelegale, spun oficialii instituţiei.

BILL GATES PRIMEȘTE 4 MILIOANE DE MESAJE SPAM PE ZI

De ce doar o singură amendă?

Paul Wouters, un utilizator de Internet din Olanda, nu şi-a şters niciodată mesajele de tip spam.

Experimentul său, care a durat din 1997 până în 2005, a relevat că în această perioadă a primit nu mai puţin de 141.329 de mesaje spam, adică o medie de peste 48 de spamuri pe zi.

Potrivit Spamhaus, organizaţie internaţională non-profit, aproximativ 80% din mesajele spam de la nivel global sunt generate de cel mult 200 de reţele organizate. Pierderile cauzate de spam sunt de 10 miliarde dolari în Statele Unite, respectiv 10 milioane euro în Uniunea Europeană.

Curiozitate: spre bucuria fanilor sistemului de operare Linux, Bill Gates, fondatorul Microsoft, primeşte aproximativ patru milioane de mesaje spam pe zi, adică 0,004% din totalul de spam de la nivel global.

Cu toate că legea îi permitea să ia măsuri contravenţionale încă de anul trecut, ANRCTI nu a penalizat decât o singură companie în doi ani. Drept urmare, după anunţarea primei amenzi pentru spam, atât Urban & Asociaţii, care de altfel au şi dat în judecată ANRCTI, dar şi mulţi utilizatori români ai Internetului, au criticat instituţia pentru că nu a aplicat până acum decât o singură amendă.

Oficialii ANRCTI au explicat că instituţia nu

48

APRILIE 2008

SECURITATE IT

a primit anul trecut decât o singură plângere de spam, motivul fiind faptul că utilizatorii nu ştiau cine se ocupă de penalizarea acestor tipuri de mesaje. „Până la 21 martie 2008, ANRCTI a primit 133 de plângeri având ca obiect primirea de comunicări comerciale nesolicitate, majoritatea fiind transmise de către administratorul S.C. Urban & Asociatii S.R.L., începând din momentul în care ANRCTI a înştiinţat această societate comercială că se află în investigaţie”, spune Georgescu.

Preşedintele ANRCTI este de părere că utilizatorii au început să capete încredere în intervenţia autorităţilor privind combaterea spamului. „Ne exprimăm speranţa ca persoanele care reclamă să înţeleagă care este exact sfera atribuţiilor ANRCTI şi care sunt cazurile în care Autoritatea nu poate interveni.

Este, de asemenea, important ca investigaţiile să se realizeze cu minuţiozitate şi sancţiunile să se aplice numai acolo unde contravenţia poate fi dovedită şi contravenientul poate fi stabilit”, a afirmat preşedintele ANRCTI. Fără a reuşi să justifice de ce anul 2007 a fost unul sec pe frontul spamului, pentru perioada anterioară, oficialii ANRCTI ne arată cu degetul către Ministerul Comunicaţiilor (MCTI), ridicând din umeri. „Anterior momentului 2007, autoritatea responsabilă era Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI). Vă sugerăm ca pentru detalii privind combaterea şi sancţionarea comunicărilor comerciale nesolicitate în acea perioadă să contactaţi Biroul de presă al acestei instituţii”, au transmis reprezentanţii ANRCTI, instituţie aflată într-o strânsă colaborare cu MCTI.

NU ÎNCERCAŢI SĂ PĂCĂLIŢI, EXPLICAŢIILE SUNT INUTILE Potrivit legislaţiei româneşti, nu au nicio valoare diversele tipuri de menţiuni din finalul comunicărilor comerciale (ne)solicitate prin care se precizează, de exemplu că: „Acest mesaj nu poate fi definit drept SPAM. Conţine datele noastre de identificare şi instrucţiuni de dezabonare. V-a fost oferit din următoarele motive: aţi solicitat primirea ofertei noastre, sunteţi un client al firmei noastre, sunteţi în baza noastră de date ca urmare a unor corespondenţe anterioare, adresa dvs. a fost selectată dintr-o bază de date la care aţi subscris ori adresa dvs. a fost făcută publică prin afişări cu caracter publicitar (pe un website ori într-un catalog on-line sau tipărit). Ne cerem scuze dacă mesajul ajunge la dvs. dintr-o eroare sau dacă această comunicare nu vă aduce informaţii utile. [...]”

Întrebat de ce nu ia în considerare Autoritatea portalurile specializate în identificarea spamerilor din România, Georgescu a răspuns doar că „ARNCTI apreciază că autoreglementarea şi iniţiativele private destinate diminuării numărului comunicărilor comerciale nesolicitate prin intermediul poştei electronice pot contribui semnificativ la reducerea acestui fenomen”. Cu alte cuvinte, nici vorbă de colaborare sau autosesizare a instituţiei publice.

O ceaţă groasă se aşterne şi în ceea ce priveşte statisticile privind pierderile pe care le-au cauzat activităţile de spam în România, începând de anul trecut şi până în prezent. „În prezent nu sunt disponibile informaţii la nivel naţional privind pierderile cauzate de către comunicările nesolicitate efectuate prin intermediul poştei electronice, însă este unanim recunoscut că toţi utilizatorii poştei electronice au de suferit din cauza acestor mesaje nesolicitate”, ne-a declarat Georgescu.

Oficialul ANRCTI a ţinut să sublinieze că instituţia pe care o conduce nu poate investiga şi aplica amenzi decât în cazul mesajelor spam trimise din interiorul României. Cu alte cuvinte, dacă o companie românească trimite mesaje spam cu ajutorul unor servere care se află în Statele Unite, ANRCTI este neputincioasă.

Mass-media, o sursă continuă de spam?

Publicatiile online sau tipărite, care obişnuiesc sa trimită prin e-mail buletine de ştiri, sunt în pericol de a fi luate în vizorul ANRCTI. Nu puţine sunt publicaţiile care trimit mesaje nesolicitate, iar ANRCTI este foarte clară în ceea ce le priveşte. „Prevederile legale sunt clare: comunicarea comercială este orice formă de comunicare destinată să promoveze, direct sau indirect, produsele, serviciile, imaginea, numele ori denumirea, firma sau emblema unui comerciant ori membru al unei profesii reglementate şi efectuarea de comunicări comerciale prin poşta electronică este interzisă, cu excepţia cazului în care destinatarul şi-a exprimat în prealabil consimţământul expres pentru a primi asemenea comunicări”.

Cu alte cuvinte, publicaţiile mass-media trebuie să facă dovada faptului că buletinele de ştiri pe care le trimit au primit consimţământul destinatarilor.

Spamul la nivel global Portalul de Internet spamunit.com scrie că cercetătorii au estimat că, începând cu iunie 2007, în jur de 100 de miliarde de mesaje

spam sunt trimise la nivel global la fiecare 24 de ore. În februarie 2007 au existat aproximativ 90 de miliarde de mesaje spam. Numărul utilizatorilor de e-mail a ajuns anul trecut la 1,5 miliarde.

Europa ia locul Statelor Unite Potrivit producătorului de soluţii de securitate Symantec, reţelele de Internet din Europa au trimis, pentru a treia lună consecutiv, mai multe mesaje de tip spam decât cele din Statele Unite „Penetrarea conexiunilor de tip broadband din Europa este imensă”, spune Fredrik Sjostedt, reprezentant al diviziei europene Symantec.

Symantec crede că majoritatea celor care trimit spam locuiesc în Europa. „În mod obişnuit, spammerii erau localizaţi în Statele Unite, dar acum situatia s-a schimbat din cauza reţelelor din Europa de Est şi Rusia”, spune Sjostedt.

Penetrarea conexiunilor de tip broadband din Europa a ajuns la aproape 20% în primul trimestru din 2007, potrivit asociatiei European Competitive Telecommunications (ECTA). Opt dintre ţările Uniunii Europene au un nivel de penetrare al conexiunilor în bandă largă, de peste 20%, iar Europa de Nord înregistrează cel mai mare grad de adoptare a broadbandului, de peste 30%.

Uniunea Europeană a înregistrat pentru prima dată un grad de penetrare al conexiunilor de broadband comparabil cu cel din Statele Unite (19,6%) şi cu cel din Japonia (20,2%).

Potrivit Spamhaus, organizaţie internaţională non-profit, aproximativ 80% din mesajele spam de la nivel global sunt generate de cel mult 200 de reţele organizate. Pierderile cauzate de spam sunt de 10 miliarde dolari în Statele Unite, respectiv 10 milioane euro în Uniunea Europeană. ■ Pagini realizate de Emilian Nedelcu

APRILIE 2008

49

STRATEGIE IT

ERP, UN PARTENER DE BUSINESS

Foto: Gulliver/Getty Images

Companiile care urmăresc performanţa încearcă să-şi optimizeze activităţile, să crească eficienţa şi să reducă costurile. O soluţie pentru firmele mari este implementarea unui sistem ERP.

Pe plan local soluţiile de tip ERP (Enterprise Resource Planning) încep să fie implementate în tot mai multe companii, dar piaţa este departe de a fi saturată sau ajunsă la maturitate.

Liderii mondiali în domeniu, alături de dezvoltatori autohtoni, oferă o gamă largă de soluţii de tip ERP, fiecare încercând să răspundă cât mai bine nevoilor companiilor locale. O soluţie de tip ERP trebuie să urmărească foarte clar «conturul» companiei client pentru a fi cu adevărat eficientă.

50

APRILIE 2008

Complexitatea unei asemenea soluţii creşte proporţional cu dimensiunile companiei în care este implementată. Iar costurile sunt şi ele direct proporţionale cu complexitatea soluţiei ERP alese.

Directorul financiar trebuie să fie unul dintre actorii principali în procesul de selectare, configurare şi implementare a unei soluţii de tip ERP. Dincolo de faptul că el trebuie să aprobe bugetul pentru un asemenea proiect, directorul financiar este „unul dintre beneficiarii cheie

al implementării”, spune Cosmin DodocMarina, Senior Sales Consultant, Oracle Romania. Rolul directorului financiar în achiziţia unui sistem informatic integrat „este foarte important deoarece, în esenţă, un sistem ERP este un sistem financiar-contabil care acoperă, în primul rând, acestă latură a afacerii şi abia după, prin module specializate, pe cea a domeniului în care activează firma (leasing, retail, producţie, distribuţie, servicii etc.)”, crede şi Florentina Andrei, director de vânzări, TotalSoft.

STRATEGIE IT

Alegerea potrivită Experienţele de până acum ale companiilor care au implementar un sistem de tip ERP arată că nu alegerea soluţiei şi a modului de implementare a acesteia sunt cele mai importante etape într-un asemenea proces, ci momentul în care sistemul ERP trebuie să înceapă să funcţioneze.

Evident că sunt puţine cazurile în care o firmă implementează prematur un astfel de sistem integrat. De cele mai multe ori companiile amână până în ultimul moment demararea unui asemenea proiect şi ajung în imposibilitatea de a-şi continua activitatea în condiţiile date. Întotdeauna banii sunt cauza acestor amânări. Un sistem integrat ERP costă mult, iar valoarea fluctuează în funcţie de mai mulţi factori, cum ar fi: furnizorul soluţiei, numărul de module, numărul de utilizatori, domeniul de activitate al companiei client, complexitatea proceselor de business etc.

Momentul în care se impune un sistem ERP este strâns legat de ritmul de creştere al unei companii. „Adoptarea unei soluţii ERP performante, care să acopere mai multe arii de activitate, vine în general ca o nevoie firească în cadrul companiei, ca urmare a dezvoltării afacerii, creşterii în dimensiune şi/sau complexitate. Aşa cum se schimbă echipamentele hardware IT sau chiar echipamentele industriale, care reprezintă obiectul muncii, tot aşa şi software-ul de business este inclus în planurile de dezvoltare pe termen mediu şi lung şi se alocă bugete pentru asta”, spune Cristian Herghelegiu, Microsoft Dynamics Manager.

Tocmai pentru că pe piaţa românească există numeroase aplicaţii de tip ERP, alegerea uneia sau a alteia este foarte dificilă.

Presupune o înţelegere foarte clară a nevoilor companiei, viziune, determinare şi o implicare a tuturor factorilor de decizie. Nu este vorba doar de un proiect IT, ci de un proiect de business, „care oferă o viziune de ansamblu asupra companiei, permiţând o bună gestionare a relaţiei furnizor-client şi luarea deciziilor în timp real”, aşa cum spune Florentina Andrei.

Reprezentanţii companiei client, împreună cu dezvoltatorul soluţiei ERP, trebuie să stabilească caracterisiticile soluţiei ce va fi implementată. Datorită faptului că aplicaţiile ERP sunt construite din module, implementa-

ERP INTERNAŢIONAL SAU ERP LOCAL? În procesul de selecţie a unei aplicaţii de tip ERP una dintre dileme este legată de tipul soluţiei. Specificitatea pieţei româneşti şi desele schimbări ale cadrului legislativ, determină o creştere a importanţei localizării soluţiilor.

Acestea trebuie să fie uşor de modificat şi de adaptat la schimbările legislative.

Oracle sau SAP, lideri internaţionali pe piaţa soluţiilor de tip ERP, dezvoltă aplicaţii utilizate în toată lumea. „O soluţie internaţională beneficiază de avantajul experienţei acumulate pe mai multe pieţe, sistemul beneficiind astfel de un know-how încorporat în funcţionalităţi şi procese informaţionale”, spune Zemy Apfelbaum, Managing Director, Wizrom. În ultima vreme Oracle sau SAP au acordat o atenţie mai mare adaptării soluţiilor ERP la diverse pieţe şi au echipe specializate şi alocate pe

diverse domenii de activitate, care lucrează la localizarea produselor. Pe piaţa românească există şi dezvoltatori locali, care creează soluţii de tip ERP customizate pentru companiile româneşti. O soluţie românească este mult mai indicată deoarece, spre deosebire de soluţiile internaţionale, beneficiază de o echipă locală de dezvolatare care poate asigura customizări şi up-date-uri mult mai prompt şi în condiţii mult mai avantajoase”, susţine Florentina Andrei, director de vânzări, TotalSoft. Ea susţine că TotalSoft şi alţi dezvoltatori privaţi locali au şanse mari de a concura pe piaţa din România cu soluţii performante.

Concurenţa între cele două tipuri de dezvoltatori a dat naştere unor produse performante, iar acest lucru este în beneficiul companiilor care utilizează aceste soluţii.

rea acestora este foarte flexibilă. „Unii dintre clienţii noştri au preferat să implementeze de la început toată soluţia integrată, pentru a avea un bun management al fluxurilor de lucru, fluxuri care traversau majoritatea modulelor din ERP. Alţi clienţi au preferat să implementeze iniţial câteva module şi după aceea să ajungă la un produs final integrat”, spune Cosmin Dodoc-Marina.

of Investment) pozitiv şi la avantaje majore pe piaţă, inclusiv creşteri semnificative ale businessului”, crede reprezentantul Oracle.

Cosmin Dodoc-Marina crede că este important ca în procesul de selecţie să fie urmărită „o tehnologie cât mai bună, iar pentru simplificarea proceselor, reducerea timpilor şi eficientizarea costurilor trebuie optat pentru o soluţie web based.” Implicaţiile implementării unei aplicaţii de tip ERP asupra costurilor companiei client sunt destul de greu de determinat înainte de finalizarea proiectului. „Avantajele apar abia în momentul în care compania începe să lucreze live cu aplicaţia”, spune Florentina Andrei.

Beneficiile se văd nu numai la nivelul costurilor operaţionale. „Unificarea «insulelor de date» duce, pe langă o reducere a costurilor legate de întreţinerea fiecărei aplicaţii şi la o optimizare din punct de vedere a timpului alocat de angajat pentru operare, precum şi la evitarea introducerii redundante de date, respectiv o mai bună integritate a datelor. (…)

Prin optimizarea timpului de lucru al angajatului şi prin utilizarea unei singure aplicaţii se obţine alocarea timpului în mod eficient pentru task-uri productive şi eliminarea timpilor asociaţi căutării informaţiei, pe scurt, productivitate crescută”, afirmă reprezentantul Microsoft. ■

Un furnizor, adică un partener Alegerea furnizorului soluţiei ERP trebuie făcută pe baza unei analize complexe, având în vedere că parteneriatul cu acesta este de lungă durată. Este important ca furnizorul să fie serios, să dispună de posibilităţi de investire pe termen lung în produsele pe care le oferă şi să aibă de o echipă de dezvoltare disponibilă. „Microsoft a publicat un roadmap care asigură suport şi dezvoltare până în 2013 pentru toate soluţiile sale de business. Sunt stabilite încă de acum când vor apare următoarele versiuni şi care sunt noile funcţionalităţi ce vor fi disponibile în acele versiuni”, spune Cristian Herghelegiu.

Experienţa altor companii care au apelat la un anume furnizor este relevantă. „Nu trebuie neglijate referinţele şi modalităţile prin care alte companii din aceeaşi arie de activitate a companiei client au ajuns la un ROI (Return

DIRECTORUL FINANCIAR TREBUIE SĂ FIE UNUL DINTRE ACTORII PRINCIPALI ÎN PROCESUL DE SELECTARE, CONFIGURARE ŞI IMPLEMENTARE A UNEI SOLUŢII DE TIP ERP APRILIE 2008

51

BUSINESS-UL OTP LEASING CREŞTE ALĂTURI DE CHARISMA Dezvoltarea corectă şi profitabilă a unei companii impune utilizarea unui sistem informatic integrat care să asigure infrastructura optimă unui management eficient.

TotalSoft este dezvoltatorul primului sistem de acest gen din România care a devenit, în câţiva ani de la lansare, lider al pieţei private. În domeniul financiar-bancar, Charisma Enterprise deţine un market-share de 85% prin cele peste 50 de implementări realizate atât în România, cât şi în ţări din Europa de SE. Între companiile care au ales anul trecut sistemul Charisma Enterprise pentru managementul afacerii se numără şi OTP Leasing România, o companie nou intrată pe piaţa de profil din România, care a înregistrat la finele anului trecut o cifră de afaceri de 36 milioane de euro. Compania are ca acţionari majoritari pe Merkantil Bank Ungaria, parte a Merkantil Group şi OTP Bank România şi prestează servicii de leasing financiar, printr-o gama variată de produse (leasing auto, echipamente şi imobiliar).

Principalul obiectiv al OTP Leasing România, anunţat la înfiinţarea companiei, este să devină unul dintre primii 10 jucători din piaţa de leasing din România, după primii 2 ani de activitate, cu o cotă de piaţă de aproximativ 7-8%.

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, dar şi pentru că managementul companiei este conştient că desfăşurarea unei activităţi în condiţii optime este imposibilă fără o soluţie de tip ERP, s-a achiziţionat, încă de la început, sistemul Charisma Enterprise al companiei TotalSoft. „Pe piaţa ERP din România există diverse soluţii dar ele nu sunt dezvoltate conform cerinţelor unei companii de leasing. Faptul că poţi urmări evoluţia contractului, de la întocmire şi până la finalizarea lui, este un atuu al sistemului Charisma Enterprise”, apreciază doamna Loredana Rusu, Deputy CEO-CFO, OTP Leasing, o bună cunoscătoare a ERP-ul TotalSoft, deoarece lucrează cu sistemul încă din 2005.

Doamna Rusu apreciază de asemenea că, în cazul companiilor de leasing, alegerea unui furnizor de ERP trebuie făcută cu mare grijă deoarece acest domeniu este supus unor 52

APRILIE 2008

raportări specifice impuse de Banca Naţională a României. Din acest motiv, furnizorul de software trebuie să se implice constant în dezvoltarea aplicaţiei conform reglementărilor impuse de această instituţie. Practic, partenerul de software trebuie să fie mai mult decât un furnizor, el trebuie să-si asume şi rolul de consultant, pe opiniile căruia să te poţi baza. În cazul OTP Leasing, TotalSoft a instalat o soluţie care cuprinde modulele standard ale sistemului Charisma, cele care susţin şi modelează activitatea de business a companiei - inclusiv leasingul, cărora li se adaugă şi eCare, o soluţie de customer service care permite, prin intermediul internetului, o comunicare rapidă şi uşoară între companie şi clienţii săi.

Un aspect important de menţionat este acela că sistemul Charisma permite companiei urmărirea tuturor tranzacţiilor ce au loc la nivelul contractului. Această acţiune ar fi altfel imposibil de realizat întrucât, OTP Leasing are deja un număr de 4.000 de contracte active pe care le urmăreşte şi pentru care emite lunar, pe baza datelor contractuale, aproximativ 3.500-4.000 facturi. „Deoarece procesul de facturare este automat iar datele utilizate sunt preluate din sistem este practic imposibil să pierzi informaţii sau să apară diverse erori”, ne-a împărtăşit doamna Rusu un beneficiu al utilizării aplicaţiei. Şi dacă tot suntem la capitolul beneficii, oficialul OTP Leasing ne-a mai povestit şi despre activarea contractelor care se face într-un mod semi-automat, în urma unor rapoarte zilnice care indică contractele ce trebuie activate în funcţie de anumite condiţii.

La OTP Leasing se merge pe principiul dobânzii variabile, repoziţionarea acesteia fiind un alt proces automat în sistem. „Vă daţi seama ce ar însemna ca la 4000 de contracte să facem repoziţionarea dobânzii manual? Ar fi o muncă imensă care ar implica probabil 4-5 persoane, timp de câteva zile, numai pen-

Loredana Rusu, Deputy CEO - CFO, OTP Leasing Romania

tru această activitate”, spune doamna Rusu.

Ca orice companie, OTP Leasing are propriile proceduri şi propriul model de business şi de aceea TotalSoft a customizat soluţia conform acestora. S-a dorit, de exemplu, ca aplicaţia să calculeze costurile de prefinanţare în mod automat sau ca modulele de bază să fie configurate conform standardului intern al companiei. „Mi-a plăcut cum am gândit facturile de la brokeri. În momentul în care s-a înregistrat o factură de broker pe un contract, sistemul nu mai permite o a doua înregistrare. Este o tranzacţie uşor de urmărit care ne facilitează evitarea dublărilor şi comiterea unor greşeli, ca de exemplu plata unui comision de mai multe ori”, ne-a povestit doamna Rusu.

Business-ul OTP Leasing este în creştere, chiar în acest an compania a deschis 7 sucursale în ţară care îşi desfăşoară activitatea tot cu sistemul Charisma. Până la sfârşitul anului, compania are în plan să deschidă încă trei sucursale în vederea atingerii cifrei de afaceri propusă pentru 2008 şi anume 200 milioane euro. În încheiere, trebuie să menţionăm că succesul parteneriatului dintre cele două companii a fost premiat anul acesta în cadrul Premiilor Fin Media, motivul care a prilejuit P distincţia fiind, desigur, Charisma. ■

Aprilie 2008

SURSE ALTERNATIVE DE FINANȚARE PENTRU COMPANII

PIAȚA DE CAPITAL

Teoreticienii spun că bursa, cea mai importantă componentă a pieţei de capital a apărut la Anvers. Aici se întâlneau oamenii de afaceri pentru a negocia scrisorile de schimb sau mărfurile care urmau să fie livrate ulterior încheierii tranzacţiei. Acest edificiu a primit numele de bursă. Cercetătorii consideră că numele provine de la familia Van den Börse, care locuia la câţiva kilometri de acolo, la Bruges.

Lângă hotelul lor comercianţii aveau obiceiul să se întâlnească pentru a negocia. Această bursă, al cărui frontispiciu era ornamentat cu inscripţia „pentru folosinţa comercianţilor din toate ţările şi de toate limbile” va deveni centrul financiar al imperiului lui Carol Quintul, în secolul al XVI-lea. În Anglia, prima bursă a fost inaugurată de Regina Elisabeta I la 23 ianuarie 1571 sub numele de Royal Exchange. În cursul secolului al XVII-lea şi al XVIII-lea au fost înfiinţate burse în majoritatea ţărilor europene: în Germania, la Ausgburg şi Nurnberg, şi, apoi, la Hamburg şi Koln; în Austria, la Viena; în Belgia, Elveţia, Italia, Spania, Rusia, România.

Dana Dobre

SUMAR

PIAȚA DE CAPITAL

54

PRIVATE EQUITY

57

LEASING

61

FISCALITATE

67

FACTORING

70

PUBLISHER Cristian Iosif REDACTOR-ŞEF, DECIZII Dana Dobre REDACTOR-ŞEF, FINANCIAL DIRECTOR Gabriel Niţulescu DTP Doru Iordache SECRETAR GENERAL DE REDACŢIE Carmen Grigore ADVERTISING GROUP DIRECTOR Iuliana Zamfirescu ADVERTISING SALES MANAGER Livia Pană, Silviu Bogdea MARKETING DIRECTOR Andreea Ranja ASSISTANT MARKETING Nicu Berbecel © 2007 Incisive Media. All rights reserved. Reproduction in any manner in any language in whole or in part without prior written

COMPANIILE, RETICENTE LA METODELE ALTERNATIVE DE FINANŢARE Decizia de finanţare a companiilor este semnificativ influenţată de modul în care crizele economice afectează mecanismele care funcţionează la nivel naţional, regional sau mondial.

TEXT DANA DOBRE România a fost şi încă mai este caracterizată de o situaţie economicosocială şi politică relativ instabilă, ceea ce îşi pune serios amprenta asupra rezultatelor financiare ale firmelor, astfel încât chiar şi companiile care au echipe manageriale foarte bine pregătite se pot confrunta cu dificultăţi în desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor specifice.O analiză a particularităţilor mediului economico-financiar asupra deciziei de finanţare la nivelul unei companii nu poate ignora elemente cum ar fi inflaţia, evoluţia cursului de schimb sau evoluţia ratei dobânzii pe piaţă. În acelaşi timp, „supravieţuirea” unei firme într-un mediu economic dinamic şi dezvoltarea acesteia implică apelul la resurse financiare. Sursele de fonduri care pot fi apelate sunt diverse, dar pot fi grupate în trei mari categorii: ■ surse interne, care prin natura lor sunt pe termen lung, şi acestea provin din fondul de amortizare şi din profitul reinvestit ■ surse externe pe termen lung ■ surse externe pe termen scurt. În ceea ce piveşte sursele externe, companiile româneşti sunt încă reticente cu privire la metodele alternative de finanţare.

Creditul bancar este, în continuare, principala sursă de atragere de fonduri. „Studiem îndeaproape acest fenomen, acela al reticenţei companiilor faţă de piaţa de capital, pentru că ne interesează în mod direct.

Cred că un factor esenţial ţine de dezvoltarea economiei româneşti şi a companiilor lo-

cale. Doar de câţiva ani putem vorbi de firme româneşti mari, moderne, care pot aspira la o listare pe bursă. În urmă cu patru-cinci ani, managerii companiilor româneşti nu ştiau mare lucru despre bursă, nu erau interesaţi de acest subiect. Astăzi, există din ce în ce mai mulţi manageri de firme interesaţi de o listare”, a explicat directorul general al Intercapital Invest, Răzvan Paşol.

Creditul bancar vs instrumentele piaţei de capital Unul dintre principalele motive pentru care companiile apelează cu precădere la creditul bancar este accesul facil la un astfel de produs. „În România, băncile se bat practic pentru clienţii mari, în ceea ce priveşte acordarea de credite, şi nu invers. Existând această lejeritate în a obţine un credit bancar, nu ai nevoie, până la un punct, să cauţi alternative. Pe lângă această concurenţă între bănci şi piaţa de capital pentru finanţare, există şi concurenţa din partea fondurilor de investiţii. Din ce în ce mai multe companii româneşti sunt curtate de firme de private equity. Şi atunci există şi această tentaţie pentru un antreprenor, aceea de a-şi vinde afacerea unui fond sau căutarea unui investitor strategic”, a arătat Răzvan Paşol.

Potrivit acestuia, există firme care încă nu sunt pregătite pentru listarea la bursă, dar îşi doresc acest lucru. „Listarea la bursă presupune o anume dimensiune a companiei, un anumit nivel de profitabilitate, transparenţă, pregătire operaţională. În mare, factorii

permission from Incisive Media is prohibited.

54 DECIZII - APRILIE 2008

FINANCIAL DIRECTOR

sunt aceiaşi şi în cazul unei emisiuni de obligaţiuni. Este un moment acum în care managerii şi antreprenorii se pot gândi serios fie la o listare pe bursă, fie la o emisiune de obligaţiuni. Dacă până în urmă cu câţiva ani, bursa era prea mică, reglementările nu erau foarte prietenoase, procesul de listare dura foarte mult, problemele acestea în mare parte s-au rezolvat. Pentru manageri şi antreprenori, finanţarea prin piaţa de capital - prin emisiuni de acţiuni sau de obligaţiuni - este o alternativă pe care o pot lua în calcul şi o pot implementa”, argumentează directorul general al Intercapital Invest.

Opţiuni de finanţare pe bursă Emisiunea de acţiuni este interesantă pentru o companie întrucât prin intermediul acesteia se atrag fonduri care nu trebuie returnate.

„Există costuri legate de comisioanele plătite tuturor colaboratorilor implicaţi în acest proces, dar sunt minore raportat la banii efectiv

atraşi. Bineînţeles, există un cost indirect, respectiv diluarea deţinerilor acţionarilor fondatori. Dar, trecând peste aceasta, banii

OBSTACOLE

MECANISM

■ Slabă cultură investiţională a managerilor

O companie, care are nevoie de bani pentru dezvoltarea activităţii sau finanţarea unui proiect de investiţii, pune în vânzare acţiuni şi/sau obligaţiuni. Această vânzare se realizează prin companii specializate pe piaţa de capital – societăţi de servicii de investiţii financiare (SSIF). Cumpărătorii acţiunilor şi/ sau obligaţiunilor plătesc pentru titluri iar banii ajung la compania emitentă, care-i foloseşte pentru investiţii şi dezvoltare. La rândul lor, cumpărătorii de acţiuni primesc dividende, iar cei de obligaţiuni - dobânzile aferente fiecărui cupon.

companiilor locale ■ Neîncrederea faţă de valorile mobiliare emise de firmele româneşti sau cu activitate în România este strâns legată de pesimismul investitorilor privind evoluţia parametrilor macroeconomici ■ Legislaţie lacunară şi viteză de reacţie destul de scăzută a Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare (CNVM) ■ Lipsa proiectelor care să necesite o finanţare de mai mare anvergură sau lipsa posibilităţii de a mobiliza aceste fonduri

▼

Foto: Gulliver/Getty Images

PIAȚA DE CAPITAL

FINANŢAREA PRIN INTERMEDIUL PIEŢEI DE CAPITAL ESTE O ALTERNATIVĂ LA ÎMPRUMUTURILE BANCARE, DAR, ÎN ROMÂNIA, ESTE O METODĂ PREA PUŢIN CUNOSCUTĂ ŞI UTILIZATĂ FINANCIAL DIRECTOR

APRILIE 2008 - DECIZII 55

PIAȚA DE CAPITAL

▼ ▼

obţinuţi prin emisiunile de acţiuni sunt surse de finanţare fără costuri, până la urmă”, a arătat Răzvan Paşol. În ceea ce priveşte costurile unei emisiuni de obligaţiuni, acestea variază de la caz la caz şi sunt comparabile cu cele ale unei finanţări bancare. Însă, emisiunea de obligaţiuni oferă o flexibilitate mai mare companiei, întrucât nu se mai pune problema garanţiilor, ca şi în cazul creditului bancar, iar parametrii împrumutului obligatar sunt stabiliţi chiar de companie. „Piaţa de capital a făcut paşi serioşi în atragerea de noi emitenţi. A avut loc o îmbunătăţire a legislaţiei, o reducere a comisioanelor cerute de instituţiile pieţei, a avut loc o creştere a dimensiunii pieţei, pentru că una dintre principalele plângeri ale potenţialilor emitenţi era faptul că piaţa este prea mică. Iată că de câţiva ani piaţa nu mai este mică. Anul trecut au avut loc la bursă tranzacţii totale de 5 miliarde euro. Se fac eforturi din partea instituţiilor pieţei pentru promovarea acestor oportunităţi în rândul companiilor. Cred că este nevoie de anumit timp pentru ca directorii de firme, proprietarii acestora, să analizeze aceste lucruri, să înţeleagă, să urmărească alte companii care au recurs la astfel de instrumente de finanţare”, a arătat Paşol. Acesta a precizat că Intercapital Invest se va lista pe Bursă undeva în anul 2010. „Unul dintre motivele pentru care ne vom lista este acela de a arăta că noi credem în această variantă. Avem însă nevoie de această perioadă, de până la doi ani, pentru a mai creşte puţin”, a declarat directorul general al societăţii de servicii de investiţii financiare (SSIF) Intercapital Invest.

Emisiunile de titluri şi actorii-cheie În procesul de listare al unei companii, cea mai importantă entitate implicată este firma de brokeraj, care îndeplineşte trei roluri – de consultant, tehnic şi de vânzare. „Rolul tehnic presupune pregătirea şi autorizarea ofertei pentru listarea la bursă.

Aceasta se realizează în două etape - cea de ofertă publică iniţială, prin care o companie îşi pune la dispoziţie o parte din acţiuni pentru public, pentru a deveni companie deschisă, şi cea de listare propriu-zisă.

Al doilea este rolul de vânzare a acţiunilor. Practic acţiunile emise în oferta publică iniţială - IPO - trebuie vândute către public, către investitori şi firma de brokeraj

56 DECIZII - APRILIE 2008

OFERTELE PUBLICE Ofertele publice sunt operaţiuni speciale prin care se cumpără sau se vând pachete de acţiuni. Ofertele publice sunt de două feluri – de cumpărare şi de vânzare. Ofertele publice de vânzare se împart în două categorii – primare şi secundare.

Prin ofertele primare de vânzare, emitentul vinde acţiuni nou emise în vederea finanţării activităţii. În cazul ofertelor secundare de vânzare, un acţionar vinde o parte din titlurile

deja deţinute.

Oferta publică primară este o operaţiune specială de majorare a capitalului social, prin care acţiunile nou emise sunt oferite publicului, adică oricărei persoane fizice sau juridice interesate. Parametrii ofertei publice sunt stabiliţi de compania emitentă a acţiunilor durata ofertei, numărul de acţiuni emise şi ponderea acestora în capitalul social, preţul la care acţiunile sunt oferite etc.

EMISIUNILE DE OBLIGAŢIUNI Oferta publică de vânzare de obligaţiuni se derulează similar cu cea de vânzare de acţiuni, numai prin intermediul unei SSIF. Intermediarul se ocupă de coordonarea tuturor operaţiunilor legate de finanţarea prin obligaţiuni: ■ elaborarea prospectului de emisiune pe baza parametrilor stabiliţi de comun acord cu firma emitentă şi a datelor primite de la aceasta ■ relaţia cu autorităţile pieţei de capital ■ coordonarea operaţiunilor de vânzare a obligaţiunilor ■ elaborarea raportului de închidere a ofertei organizează acest proces. În al treilea rând are rolul de consultant al emitentului, pe care îl ghidează şi îl ajută în toate etapele acestui proces. Pe lângă firma de brokeraj, în funcţie de dimensiunea şi complexitatea ofertei, acţionează mai multe alte entităţi.

Este vorba despre un auditor, care trebuie să auditeze rezultatele companiei pe ultimii trei ani. Apoi, dacă este nevoie - un consultant juridic, care să verifice şi să avizeze prospectul şi documentaţia din punct de vedere juridic. Pentru partea de vânzare a acţiunilor, dacă este cazul, se include în acest proces şi o bancă, astfel încât acţiunile să poată fi distribuite şi prin reţeaua unei bănci. Sigur că, la acest proces participă, indirect, şi instituţiile pieţei de capital. Comisia Naţională de Valori Mobiliare (CNVM), care autorizează oferta, Bursa de Valori Bucureşti, care admite acţiunile la tranzacţionare, depozitarul central păstrează registrul acţionarilor după oferta publică iniţială”, a explicat Răzvan Paşol. În cazul emisiunii de obligaţiuni, a fost eliminată condiţia impusă companiilor, ca valoarea emisiunii să fie legată de capital,

■ listarea obligaţiunilor

Firma emitentă a obligaţiunilor stabileşte, prin consultare cu SSIF şi pe baza nevoilor de finanţare, parametrii emisiunii: ■ valoarea totală a împrumutului obligatar ■ valoarea nominală şi numărul obligaţiunilor ■ dobânda la care se oferă obligaţiunile ■ durata de viaţă şi frecvenţa plăţilor ■ perioada de vânzare a obligaţiunilor şi tipul acestora (convertibile în acţiuni sau neconvertibile) ■ modalitatea de garantare şi listarea pe bursă pentru a nu restricţiona astfel de operaţiuni. „Compania trebuie să convingă investitorii în cazul unei emisiuni de obligaţiuni. Şi investitorii, mai ales în cazul celor sofisticaţi, îşi fac bine calculul, mai ceva ca o bancă. De exemplu, o firmă cu capitaluri proprii de un milion euro nu poate face un împrumut obligatar de 50 milioane de euro.

Trebuie să existe un anumit raport, dar care nu este bătut în cuie.

Depinde foarte mult de profilul de activitate al firmei, de ramura în care-şi desfăşoară activitatea. Aici tot firma de brokeraj poate să consilieze un potenţial client, în funcţie de bilanţul acestuia. Pentru emisiunea de acţiuni, nu există o limită inferioară. Bursa de Valori Bucureşti pune o condiţie pentru listare, ca firma să deţină cel puţin un milion de euro capitaluri proprii.

Pentru firmele mai mici există piaţa Rasdaq. Şi în acest caz, mai importante sunt rezultatele financiare ale companiei decât dimensiunea acesteia, adică rata de profit, rata de creştere, perspectivele, contractele, domeniul de activitate etc”, a precizat Paşol. ■

FINANCIAL DIRECTOR

FONDURI DE CAPITAL PRIVAT

FONDURILE DE PRIVATE EQUITY CAUTĂ AFACERI CU POTENŢIAL Afacerile antreprenorilor români sunt atent monitorizate de fondurile de capital privat (private equity funds), care vizează intrarea în companii cu potenţial de creştere. TEXT DANA DOBRE

investiţiile fondurilor de capital privat în România erau considerate riscante, de tipul celor de venture capital. Astăzi, investiţiile de venture capital vizează doar start-up-uri şi domenii cu grad mare de risc. Fondurile de private equity acordă finanţare din surse private companiilor care au un potenţial mare şi rapid de creştere şi care au nevoie de resurse financiare. De regulă, fondurile de private equity investesc pe perioade între trei şi şapte ani şi se aşteaptă la un randament anual de cel puţin 20%-40%.

Pe pieţele mature, fondurile de private equity cumpără o acţiune până ajung la o deţinere de peste 95% din capital şi apoi delistează compania respectivă. Apoi, fondul îşi foloseşte know-how-ul pentru a îmbunătăţi semnificativ compania cumpărată şi, după aceea, o relistează, la un preţ mai mare. În România, fondurile de private equity care şi-au făcut exitul din companiile în care au investit nu au folosit piaţa bursieră. Explicaţia – lichiditatea şi valoarea tranzacţiilor de la Bursa de Valori Bucureşti nu au volume suficiente pentru ca fondurile de private equity să folosească ofertele publice la retragerea din afacere.

Industria fondurilor de private equity Piaţa europeană a fondurilor de private equity şi a celor de capital de risc a mobilizat, în 2007, fonduri de 74,3 miliarde de euro, potrivit raportului The European Private FINANCIAL DIRECTOR

ROMÂNIA OFERĂ PUŢINE OPORTUNITĂŢI PENTRU MARILE FONDURI DE INVESTIŢII Fondurile de private equity au încheiat puţine tranzacţii pe piaţa românească, deşi sumele disponibile pentru investiţii sunt de ordinul miliardelor de euro, unul din principalele motive fiind lipsa oportunităţilor care implică preluări de peste 50 milioane euro, potrivit estimărilor Oresa Venture. Un alt factor care limitează numărul tranzacţiilor încheiate de fondurile de private equity, identificat de Oresa, este oferta mare de pe piaţă de companii de 1-10 milioane de euro. „Sunt foarte mulţi bani disponibili, dar sunt puţine deal-uri. În plus, echipele de management ale celor zece fonduri de investiţii prezente în România nu au capacitatea de a pune la lucru banii pe care îi au la dispoziţie”, a declarat directorul de investiţii al companiei Oresa Venture, Cornel Marian.

Equity and Venture Capital Association (EVCA). La nivel global, industria de private equity totalizează 2 trilioane de dolari şi 10.000 de fonduri, gestionate de 5.200 de companii, în 93 de ţări, se arată în ultima analiză a Private Equity Intelligence Ltd (Preqin).

Potrivit acestei surse, industria de private equity a marcat, în 2007, depăşirea pragului de 2 trilioane de dolari de active gestionate.

Dacă în anii ’90, industria de private equity mobiliza fonduri de 10-20 miliarde de dolari anual, în 2006 şi în 2007, volumul acestora a atins 500 miliarde anual. Pe de altă parte,

fondurile de private equity se află în căutarea unor surse alternative de finanţare pentru tranzacțiile în care folosesc capital împrumutat (leverage). Şefii industriei de private equity din SUA şi Marea Britanie, afirmau, la începutul lunii martie, în cadrul unei conferinţe care a avut loc la Munchen, că vor apela la fondurile suverane de sănătate, la cele de pensii şi de hedging pentru a-şi finanţa afacerile de tip leverage buyout (LBO). „Perioada care urmează va fi una critică pentru finanţarea unor anumite tipuri de operaţiuni, chiar şi pentru fondurile de private equity care folosesc capital împrumutat.

Firme care au nume mari pe private equity – Blackstone, BC Partners, 3i Group, poate vor vor reuşi în continuare să atragă fonduri, dar nu este valabil pentru toţi”, a declarat directorul general al BRD Securities, Cornel Fumea.

Pe de altă parte însă, Laurenţiu Ispir, investment officer la Oresa Ventures - companie suedeză de investiţii, spune că, în România, există bani pentru investiţii şi bănci dispuse să finanţeze proiectele de achiziţii ale fondurilor de private equity.

Capitalul investit anul trecut de fondurile de private equity în Europa Centrală şi de Est ar putea depăşi volumul de 71 miliarde euro, înregistrat în 2006.

Investiţii în România La finele lunii iunie a anului trecut, fondul suedez de investiţii Oresa Ventures

▼

În urmă cu zece ani, aproape toate

APRILIE 2008 - DECIZII 57

Foto: Gulliver/Getty Images

FONDURI DE CAPITAL PRIVAT

▼

achiziţiona un pachet semnificativ de acţiuni al brokerului de credite Gemini Capital Consult. Investiţia iniţială a fondului a fost de 3 milioane euro. Compania a fost înfiinţată în anul 2003, de Anca Bidian.

De la finele lunii februarie a acestui an, Gemini Capital Consult a devenit Kiwi Finance. În 2006, Oresa a achiziţionat un pachet important de acţiuni al producătorului de lacuri şi vopsele Fabryo Corporation (Guzu Chim).

O altă investiţie importantă a fondului suedez a fost realizată în 1997, în lanţul de magazine electrocasnice Flanco. În 2006, compania Flanco a fost vândută către Flamingo. În urma acestei tranzacţii, Oresa a obţinut o participație importantă în grupul astfel format. În 1996, Advent International şi Jupiter Asset Management au înfiinţat Brewery Holdings Ltd. (BHL) pentru a achiziţiona producătorul şi distribuitorul regional de bere din România - Bere Miercurea Ciuc. Compa58 DECIZII - APRILIE 2008

nia avea în acel moment o cotă de piaţă de 4% şi beneficia de o echipă de conducere cu gândire strategică şi orientată spre cali-

TIPURI DE TRANZACŢII PRIVATE EQUITY Buyouts ■ Companii bine poziţionate, cu profituri

reale şi cashflow ■ Dimensiunea tranzacţiilor - mici

(100 milioane euro), medii (500 milioane euro) şi mari (peste 5 miliarde euro) ■ La exit, fondul câştigă, de regulă, de două ori banii investiţi

Venture ■ Start-up-uri cu profit şi cashflow minime ■ Structurarea tranzacţiilor pentru a include

un grad mare de capital ■ Tranzacţii de mici dimensiuni ■ Câştigul fondului la retragerea din afacere

este de cinci până la zece ori investiţia

tate, care cumpărase societatea de la stat în anul 1994, într-una din primele achiziţii de tip MEBO (preluare de către angajaţi şi conducere) de pe piaţa românească. Cu toate că în perioada 1997-2000, rata inflaţiei era semnificativă iar cursul de schimb - volatil, compania a înregistrat o rata anuală reală de creştere de peste 30% în acest interval. În 1996, Brewery Holdings, în care Advent şi Jupiter aveau participaţii egale, au investit 13,1 milioane de dolari pentru un pachet de 48% din capitalul Bere Miercurea Ciuc.

Un al treilea investitor, Meinl Bank, a preluat, în 1998, un pachet adiţional pe care ulterior l-a vândut către Oresa Ventures.

Investiţia totală la nivel operaţional a depăşit 35 milioane de euro şi în anul 2000, compania avea deja o cotă pe piaţa locală de bere de 20%. În acel an, Brewery Holdings a fost vândut către BBAG AG din Austria, al doilea mare producător de bere din Europa Centrală şi de Est. Preţul tranzacţiei, de 154 milioane euro, a reprezentat pentru Advent o FINANCIAL DIRECTOR

FONDURI DE CAPITAL PRIVAT

TIPURI DE TRANZACȚII PRIVATE EQUITY Investiţii în companii mature

Investiţii iniţiale Investiţii

Capital iniţial

Start-up

Expansiune/Dezvoltare

Buyout

Capital de înlocuire/ achiziţionare secundară

Vârsta companiilor în care se investeşte

1-2 ani

2-3 ani

3-5 ani

peste 5 ani

peste 5 ani

Dezvoltarea şi finalizarea conceptului iniţial al afacerii

Lansarea activităţii şi începerea vînzării produselor companiei

Expansiunea şi creşterea companiei

Aducerea companiei la nivelul următor

Aducerea companiei la nivelul următor

Finalizarea cercetării şi dezvoltarea planului de business

Finalizarea produsului şi începerea campaniei iniţiale de marketing

Finanţarea creşterii capacităţii de producţie, dezvoltarea unor produse noi sau intrarea pe pieţe noi

Achiziţia afacerii sau a unei divizii cu păstrarea managementului existent

Achiziţionarea afacerii de la un alt fond de private equity caz de la o altă entitate financiară

FINANCIAL DIRECTOR

miliarde euro

112,3

EVOLUȚIA FLUXURILOR FIRMELOR EUROPENE DE PRIVATE EQUITY

74,3 68,3

Investiții

71,2

71,8

Fonduri mobilizate

1997

1999

2000

2001

2003

33,1

29,8

23,3

19,6

13,6

10,7 2002

27,5

27 29,1

27,5 27,6 12,5

9,1

8,6

7 1998

24,3

25,4 25,1

35

40

36,9

48

47,1

Exit-uri

20,3 14,5

2004

2005

2006

2007

Sursa: The European Private Equity and Venture Capital Association (EVCA) și PEREP_Analytics

INVESTIȚII ÎN EUROPA 17,3 11,6

56,8 53,9 Capital de risc (Venture Capital)

miliarde euro

multiplicare de peste patru ori a investiţiei. În 2004, fondul de private equity Polish Enterprise Fund V, administrat de Enterprise Investors, achiziţiona, de la antreprenorul român Florentin Banu, lanţul de supermarketuri Artima, pentru 17 milioane euro. Artima opera, în acel moment, 14 supermarketuri, cu o suprafaţă totală de 15.000 metri pătraţi, în 13 oraşe din Transilvania şi Banat. Cifra de afaceri consolidată a retiler-ului era de 31 milioane euro. În toamna trecută, Enterprise Investors a vândut Artima către Carrefour România. Valoarea tranzacţiei a fost de 55 milioane euro, ceea ce reprezintă o multplicare de peste 3 ori a investiţiei iniţiale.

Enterprise Investors (EI), operează în Europa Centrală şi de Est din anul 1990. La finele anului trecut, EI administra şase fonduri, care totalizau 1,6 miliarde euro. Fondurile de private equity administrate de EI au investit un miliard de euro în 105 companii şi au vândut 90 de investiţii pentru 1,2 miliarde euro. Fondul a deschis un birou în Romania în urmă cu patru ani, a încheiat patru tranzacţii, din care a vândut două.

Fondul Româno-American de Investiţii (RAEF) a preluat 100% din compania Motoractive Leasing la finele anului 2002. Un an mai târziu, fondul de investiţii devine acţionar majoritar la Domenia Credit şi, împreună cu Domo cofinanţează afacerea Estima Finance. În 2006, RAEF se retrage din cele trei companii, pe care le vinde către GE Money, divizia internaţională de servicii financiare de retail a General Electric. În cazul Motoractive Leasing, RAEF a câştigat la exit de opt ori investiţia, în timp ce vânzarea Estima Finance a multiplicat de nouă ori finanţarea inițială. Pentru Domenia Credit, fondul a câştigat de trei ori mai mult decât investiţia. ■

20

Folosirea capitalului

9,7 5,8

Scopul investiţiei

12,7

Buyout 10,3 34,4

19,7 9,8 10,7

8,4 26,6

12,2 20,7

6 4,1

14,4

15,3

1999

2000

17,9 12,1

8,5

5,6 1997

1998

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

Sursa: The European Private Equity and Venture Capital Association (EVCA) și PEREP_Analytics

APRILIE 2008 - DECIZII 59

Foto: Gulliver/Getty Images

LEASING

60 DECIZII - APRILIE 2008

FINANCIAL DIRECTOR

LEASING

LEASING VERSUS ALTE SURSE DE FINANŢARE Aspectul esenţial în alegerea sursei de finanţare îl constituie costul acesteia. În cadrul politicii de finanţare, principala alegere se face, de regulă, între autofinanţare şi împrumuturi.

La prima vedere, finanţarea din fonduri proprii pare să fie cea mai ieftină sursă pentru companii. Însă, în acest caz trebuie luate în calcul şi implicaţiile imobilizării sumelor necesare investiţiei, cele ale reducerii lichidităţii şi ale imposibilităţii plasării acelor resurse în alte activităţi, poate cu o marjă de profit mai ridicată.

Leasingul poate reprezenta o metodă de creştere a vânzărilor, dar şi o procedură de finanţare. Obiectul contractului de leasing îl formează finanţarea oricăror bunuri mobile sau imobile cu valoare ridicată şi de folosinţă îndelungată. Finanţatorul, respectiv compania de leasing, cumpără bunurile de la producători şi acoperă preţul acestora prin redevenţele plătite de cei care preiau în leasing bunurile respective.

Contractul de leasing specifică perioada contractuală, redevenţa, părţile responsabile de costuri, asigurarea bunului finanţat, întreţinerea şi repararea activului, condiţiile anulării înţelegerii, opţiunea de a cumpăra activele la finele leasingului.

Definiţii Leasingul financiar este definit ca operaţiunea care îndeplineşte una din FINANCIAL DIRECTOR

următoarele condiţii: ■ Riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului de leasing ■ Părţile au prevăzut expres ca dreptul de proprietate asupra bunului să fie transferat utilizatorului, la expirarea contractului de leasing ■ Utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar preţul de cumpărare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piaţă) pe care acesta o are la data la care opţiunea poate fi exprimată ■ Perioada de folosire a bunului în sistemul de leasing acoperă cel puţin 75% din durata normală de utilizare a bunului, chiar dacă în final dreptul de proprietate nu este transferat.

Spre deosebire de leasingul financiar, leasingul operaţional presupune folosirea bunului finanţat pe o perioadă limitată de timp, fără asumarea unor riscuri şi beneficii aferente proprietarului, în general, pentru rezolvarea punctuală a unor activităţi specifice.

Astfel, utilizatorul este practic decis, încă de la semnarea contractului, asupra returnării bunului finanţat la finele perioadei de leasing, urmând ca locatorul să preia

riscul de realizare a valorii rămase neamortizate la finele contractului.

Sale and lease back este operațiunea de leasing în care utilizatorul este şi furnizorul bunului finanţat, iar locatorul achiziţionează bunul de la acesta, la o valoare agreată.

Printr-o astfel de operaţiune se realizează finanţarea utilizatorului, prin scoaterea în afara bilanţului contabil a unui bun aflat în proprietate, urmând ca acesta să fie reachiziţionat la finele contractului de leasing. Evaluarea bunului ce face obiectul contractului este hotarâtoare şi aparţine în exclusivitate locatorului.

Leasingul cross-border (extern) - în care una dintre părţile implicate este nerezidentă - poate fi financiar sau operaţional.

Operaţiunile de leasing care sunt efectuate între doi rezidenţi se numesc leasing intern. În variantele clasice ale definirii conceptuale, transpuse asupra înregistrărilor în contabilitate, leasingul nu este asimilat îndatorării. În consecinţă, pentru companiile care au restricţionări la îndatorare suplimentară, leasingul reprezintă o modalitate de achiziţionare a activelor necesare în situaţia în care firma nu dispune de suficiente fonduri proprii. Începând cu februarie

▼

TEXT DANA DOBRE

APRILIE 2008 - DECIZII 61

LEASING

ÎN VARIANTELE CLASICE ALE DEFINIRII CONCEPTUALE, TRANSPUSE ASUPRA ÎNREGISTRĂRILOR ÎN CONTABILITATE, LEASINGUL NU ESTE ASIMILAT ÎNDATORĂRII. ▼

2006, România s-a aliniat majorităţii ţărilor europene care recunosc leasingul financiar ca pe o activitate de creditare, iar pe cel operaţional ca pe o închiriere cu drept de opţiune asupra transferului proprietăţii. Înregistrarea în contabilitate a achiziţiilor prin leasing se face diferit, în funcţie de tipul acestuia. Astfel, în cazul leasingului financiar, operaţiunea va modifica, pe de o parte, valoarea contului mijloace fixe, iar pe de altă parte va majora valoarea contului alte împrumuturi şi datorii asimilate şi a contului corespunzător de dobânzi la aceste împrumuturi. În schimb, în cazul leasingului operaţional, intrarea de imobilizări corporale se va înscrie numai în debitul contului de ordine şi evidenţă redevenţe, locaţii de gestiune, chirii şi alte datorii asimilate. Acest cont se va debita şi în cazul leasingului financiar cu valoarea imobilizărilor corporale, inclusiv dobânda. Contul mijloace fixe se va modifica numai dacă utilizatorul decide cumpărarea bunului respectiv.

Practic, se poate spune că doar leasingul operaţional nu este asimilat îndatorării şi poate fi, prin urmare, mai accesibil firmelor cu restricţii la îndatorare.

Leasing vs credit Combinând caracteristicile unei achiziţii cu cele ale unui împrumut clasic, leasingul oferă “confortul” unei finanţări care poate fi modelată după necesităţile unei companii.

Practic, leasingul constituie o tehnică de finanţare pe termen mediu sau lung, ca o alternativă la îndatorare, permiţând unei firme exploatarea unui bun fără a fi nevoită să recurgă la împrumuturi sau la capitaluri proprii.

Rata de leasing este formată, în cazul leasingului operaţional, din cota de amortizare calculată în conformitate cu actele normative în vigoare şi un beneficiu stabilit de părţile contractante, iar în cazul leasingului financiar, din cota-parte din valoarea de intrare a bunului şi a dobânzii de leasing.

Leasingul, în forma sa clasică, se poate asemăna cu creditul de investiţii, chiar dacă beneficiarul nu devine imediat proprietarul bunului. Prima diferenţă dintre leasing şi 62 DECIZII - APRILIE 2008

credit provine din costul împrumutului bancar. Costul direct al creditului este format din valoarea totală a investiţiei, inclusiv taxele şi comisioanele aferente, la care se adaugă şi valoarea dobânzii plătite pentru capitalul împrumutat. În calculul eficienţei investiţiei trebuie luate în considerare şi costurile legate de contractarea creditului. Aceste costuri sunt formate din comisioane de acordare şi verificare, din costurile legate de constituirea garanţiilor materiale (ipoteci, comisioane pentru evaluare, prime de asigurare a garanţiilor etc.), costurile necesare întocmirii dosarului de credit (incluzând un studiu de fezabilitate realizat de firme autorizate).

Leasingul apare ca o variantă de finanţare mai accesibilă pentru că singura garanţie este tocmai bunul care face obiectul contractului.

Totodată, în cazul contractului de leasing, utilizatorul îşi poate administra mult mai avantajos afacerea din punct de vedere al cashflow-ului, repartizându-şi resursele financiare pe toată perioada de derulare a contractului, fără a suporta „şocuri financiare”. În evidenţa contabilă creditul apare ca o datorie, ceea ce va duce la modificarea structurii bilanţiere, cu obţinerea unor indicatori ai bonităţii financiare mai reduse, fapt ce va influenţa negativ obţinerea finanţărilor viitoare.

Dacă în cazul contractului de leasing, care în prima fază poate fi considerat un contract de închiriere, redevenţa se stabileşte în funcţie de costul de achiziţie al bunului şi de o serie de elemente predefinite (dobândă, profit, TVA), în cazul contractului de închiriere, chiria se stabileşte strict în funcţie de condiţiile pieţei şi reprezintă contravaloarea dreptului de folosinţă. Faptul că bunul nu trece niciodată în proprietatea utilizatorului este relevant.

Acest lucru duce, pe termen scurt, la un cost redus al finanţării. Astfel, dacă activitatea ce se doreşte a fi desfăşurată nu are caracter permanent sau dacă, într-o primă fază, este vorba doar de o testare a pieţei, atunci contractul de închiriere este mai avantajos. În schimb, dacă activitatea se va desfăşura pe o perioadă mai îndelungată, costurile aferente contractului de închiriere ar putea depăşi costurile celorlalte surse de finanţare.

Leasing vs cash Comparaţia leasing - plată cash trebuie realizată în contextul în care achiziţia cu plata imediată conduce la un efort financiar mai mic comparativ cu leasingul dar presupune antrenarea de fonduri realizate în perioadele precedente şi nu pe cele realizate din exploatarea bunului.

Dacă bunul provine din import, la operaţiunile de leasing, calculul TVA, al taxelor vamale şi al eventualele accize datorate se va realiza la expirarea contractului de locaţie, la valoarea reziduală, în timp ce la achiziţia cu plata cash se va face integral în momentul importului, iar cotele procentuale vor fi aplicate la costul total al activului.

Leasing vs închiriere

Elementele componente ale ratei de leasing

La prima vedere, leasingul are natura contractului de închiriere, însă, analizând operaţiunea din punctul de vedere al utilizatorului, aceasta apare ca un procedeu de finanţare a investiţiilor productive, mobiliare şi imobiliare.

De asemenea, spre deosebire de chirie, redevenţele contractului de leasing includ şi ratele de amortizare a bunului, iar contractul oferă opţiunea transferului de proprietate.

Contractul de închiriere, chiar dacă nu este o formă de finanţare a investiţiilor (bunul nu ajunge în proprietatea beneficiarului), este util în asigurarea bunurilor cu valoare ridicată dar a căror utilizare nu are caracter permanent (sau cel puţin acest caracter nu este definit în momentul încheierii contractului).

În principiu, ratele de leasing financiar cuprind o parte din finanţarea care trebuie recuperată (principalul, respectiv valoarea bunului), precum şi o dobândă care reprezintă câştigul companiei de leasing pentru plasamentul realizat.

Orice finanţare a unui bun solicitat de clienţi trebuie să reprezinte, atât pentru utilizator, cât şi pentru finanţator, o afacere.

Pentru finanţator această afacere trebuie să asigure recuperarea integrală a sumelor avansate pentru achiziţia bunului, întreţinerea acestuia pe perioada locaţiei, derularea operaţiunii, acoperirea riscurilor de degradare fizică sau de intrare în incapacitate de plată a clienţilor, recuperarea taxelor şi impozitelor plătite, precum şi un profit. ■ FINANCIAL DIRECTOR

LEASING

AVANTAJE disponibilitatea de finanţare a firmei ■ asigură recuperarea rapidă a activelor în caz de faliment al utilizatorului ■ permite divizarea riscului între utilizator şi finanţator ■ flexibilitate ■ beneficii contabile ■ avantaje fiscale

Foto: Gulliver/Getty Images

■ majorează

PRINCIPALELE ELEMENTE UTILIZATE LA CALCULUL RATEI LEASING OPERAȚIONAL ■ preţul de achiziţie al bunului ■ valoarea reziduală = ultima rată ■ durata locaţiei şi cuantumul amortizării ■ asigurarea bunului ■ cheltuielile de transport ■ cheltuielile datorate achiziţiei bunului ■ cheltuielile de întreţinere şi reparaţii ■ cheltuielile neprevăzute ■ dobânda

FINANCIAL DIRECTOR

■ TVA ■ profitul

de gestiune devalorizării monedei ■ taxele vamale şi de înmatriculare a bunului

acestea să fie calculate şi plătite o dată cu achitarea valorii reziduale, la nivelul acesteia.

■ comisionul ■ rata

În operaţiunile de leasing financiar, taxele vamale şi TVA aferente bunurilor importate nu se includ în ratele de leasing întrucât bunul este în regim de import temporar, urmând ca

LEASING FINANCIAR ■ preţ achiziţie (minus avans) = suma finanţată, care reprezintă de fapt principalul ■ avans ■ dobândă ■ TVA (care se adaugă la principal şi la dobândă)

APRILIE 2008 - DECIZII 63

LEASING

DINAMICA PIEŢEI DE LEASING DIN ROMÂNIA Piaţa românească de leasing a finanţat, în 2007, bunuri în valoare totală de 4,94 miliarde euro, în creştere cu aproape 52% comparativ cu anul precedent, potrivit datelor centralizate de Asociaţia de Leasing şi Servicii Financiare NeBancare (ALB) şi de Asociaţia Societăţilor de Leasing din România (ASLR). TEXT DANA DOBRE Secretarul general al ALB, Adriana Ahciarliu, declara că, în 2007, segmentul imobiliar şi-a dublat ponderea, de la 5% la aproape 10%, iar cel al echipamentelor a crescut de la 20 la 22%, în timp ce finanţările auto au scăzut de la 75% la 70%. În timp ce finanţările auto s-au înscris pe o pantă constant descrescătoare, de la o pondere de 88%, deţinută în 2003, la una de 70% în 2007, leasingul de echipamente este în continuă creştere - de la 11,1%, în 2003, la 21,9%, în 2007. „Această tendinţă este explicată de ritmul susţinut al creşterii economiei româneşti în ansamblu, în ultimii ani, cât şi de necesitatea modernizării, a retehnologizării industriei, ca urmare a cerinţelor Directivelor Uniunii Europene”, se arată într-un raport al ALB. Astfel, cele mai semnificative creşteri s-au remarcat pe piaţa echipamentelor de construcţii şi pe cea a echipamentelor industriale, unde se înregistrează o dezvoltare puternică datorită achiziţiilor atât din sectorul privat cât şi din cel public. Potrivit acestei surse, în finanţarea

PONDEREA ÎN PIAȚĂ DUPĂ CATEGORIA COMPANIILOR DE LEASING (2003-2007) 5.000.000

Captivi

4 300 000

Subsidiare bănci

4.500.000

Piață totală leasing

4.000.000

Independenți 3 268 003

3.500.000

2 881 000

3.000.000 2.500.000 2 015 521

2.000.000

1 925 583

1 384 080

1.500.000

1 098 829

1.000.000

954 197 680 998

500.000

442 659

618 694

471 861

442 659

0

723 726

130 644

2003

903 000

614 174

231 221

302 518

2004

2005

2006

516 000 2007 estimare

Sursa: ALB

echipamentelor, companiile subsidiare băncilor deţin ponderea cea mai importantă - 95% în 2003, 91% în 2004, 90% în 2005, 83% în 2006 şi 82% estimat pentru 2007.

„Această pondere este vizibil în scădere în favoarea companiilor de leasing independente, care încep să atace şi acest sector.

Astfel, firmele independente au reprezen-

MANAGERII ROMÂNI AU ÎNCEPUT SĂ REALIZEZE CĂ, PENTRU A OBŢINE PROFIT SAU PENTRU A SATISFACE O ANUME NECESITATE TEMPORARĂ A COMPANIEI, ESTE MAI EFICIENT, PE TERMEN LUNG, SĂ UTILIZEZE UN BUN ÎNCHIRIAT DECÂT SĂ ÎL CUMPERE. 64 DECIZII - APRILIE 2008

FINANCIAL DIRECTOR

LEASING

tat, în 2007, 16% din totalul finanţărilor de echipamente, comparativ cu 15% în 2006 şi aproape 10% în 2005”, se precizează în raportul ALB. Cea mai spectaculoasă creştere a continuat să fie înregistrată pe segmentul leasigului imobiliar, de la 1% în 2003, la 7,2% în 2007. „Analizând sectorul imobiliar, se observă că majoritatea finanţărilor în leasing pentru construcţii s-au realizat de către subsidiare ale băncilor, întrucât acestea beneficiază de surse de refinanţare mai mari şi pe perioade mai lungi. Companiile independente au reprezentat, anul trecut, 9% din totalul finanţărilor în leasing imobiliar”, se arată în raportul ALB. Aceste evoluţii demonstrează o deplasare a interesului utilizatorilor spre investiţii de anvergură şi de durată - echipamente industriale şi clădiri - pe fondul ritmului de creştere, de peste 6% al economiei din ultimii ani. „Această creştere economică este susţinută mai ales prin investiţii, care sunt, la rândul lor, finanţate şi prin leasing. Investiţiile, ca şi componentă a PIB, au avut cea mai rapidă creştere în 2007, fiind impulsionate de efervescenţa din sectorul construcţiilor şi de infuziile de capital în infrastructură. Fluxurile investiţiilor străine sunt atrase spre România atât datorită îmbunătăţirii climatului de afaceri, după aderarea la Uniunea Europeană, cât şi datorită sistemului unic, atractiv ca nivel, de impozitare”, se precizează în raportul ALB. Reprezentanţii pieţei de leasing susţin că această industrie se maturizează de la an la an, pe fondul unei creşteri la turaţii normale a economiei naţionale, care devine tot mai funcţională. În următorii şapte-opt ani, se estimează că se va face simţită o balansare a pieţei spre leasingul operaţional. De asemenea, cererea va fi stimulată, pe lângă puterea de cumpărare în creştere, de oferirea unor servicii adiacente, cum ar fi schimbarea maşinii în caz de daună, şi de realizarea unei simplificări sau fluidizări a finanţării prin leasing, cum ar fi leasingul mobil la sediul clientului sau leasingul instant pe baza scoringului şi aprobării on-line. „Dat fiind faptul că acum, în România, gradul de intermediere financiară al leasingului este de 3% din PIB şi dacă sperăm ca, într-o economie deplin funcţională, acest grad de intermediere să evolueze spre 5%, aşa cum există în ţările puternic industrializate, rezultă că la un PIB de aproximativ 145 miliarde euro, în 2010, leasingul - atât cel financiar cât şi cel operaţional - ar putea atinge 7 miliarde euro”, se precizează în raportul ALB. ■ FINANCIAL DIRECTOR

PONDEREA ECHIPAMENTELOR ÎN PIAȚA TOTALĂ DE LEASING (2003-2007) 5.000.000 4.500.000

Echipamente

4 300 000

Pondere segment bunuri Piață totală leasing

4.000.000 3 268 003

3.500.000 3.000.000 2.500.000

21% 1 384 080

1.500.000 1.000.000 500.000

22%

2 015 521

2.000.000

954 197

16%

11% 106 037

941 700

13% 314 077 179 179

672 010

0 2003

2004

2005

2006

2007 estimare

Sursa: ALB

PONDEREA SECTORULUI IMOBILIAR ÎN PIAȚA TOTALĂ DE LEASING (2003-2007) 5.000.000 Imobiliar

4.500.000

4 300 000

Pondere segment bunuri Piață totală leasing

4.000.000 3 268 003

3.500.000 3.000.000 2.500.000 2 015 521

2.000.000

8% 1 384 080

1.500.000 1.000.000

4%

954 197 1%

2%

9 455

20 629

2%

500.000 0

147 488

2003

2004

309 600

47 625

2005

2006

2007 estimare

Sursa: ALB

PONDEREA VEHICULELOR ÎN PIAȚA TOTALĂ DE LEASING (2003-2007) 5.000.000 Vehicule

4.500.000

4 300 000

Pondere segment bunuri Piață totală leasing

4.000.000 3 268 003

3.500.000 3.000.000

88%

3 048 700

85% 82% 75%

2.500.000 2 015 521

2.000.000

2 448 505

70%

1 384 080

1.500.000

1 653 819

1.000.000

954 197

500.000

838 705

1 184 272

0 2003

2004

2005

2006

2007 estimare

Sursa: ALB

APRILIE 2008 - DECIZII 65

Foto: Gulliver/Getty Images

FISCALITATE

66 DECIZII - APRILIE 2008

FINANCIAL DIRECTOR

FISCALITATE

ASPECTE FISCALE PRIVIND LEASINGUL IMOBILIAR În contextul actual al pieţei imobiliare efervescente din România, leasingul imobiliar a câştigat teren, devenind o modalitate de finanţare adoptată de multe companii pentru achiziţia şi mai ales construcţia de bunuri imobile. TEXT ANGELA ROȘCA

Regimul fiscal Începând cu 1 ianuarie 2007, legat şi de aderarea României la Uniunea Europeană, regimul fiscal aplicabil activităţii de leasing imobiliar pe piaţa locală a suferit o serie de modificări semnificative, atât în privinţa impozitării directe, cât şi în legătură cu impozitele indirecte.

O primă modificare semnificativă adusă Codului Fiscal de la 1 ianuarie 2007 a fost legată de criteriile de calificare a unui contract de leasing drept leasing financiar sau operaţional, calificare importantă atât FINANCIAL DIRECTOR

pentru calculul impozitului pe profit, cât şi pentru aplicarea taxelor locale. Criteriile de calificare ale unui contract ca operaţiune de leasing financiar din punct de vedere fiscal (prevăzute de Codul Fiscal) nu coincid însă cu cele de determinare a naturii contractului de leasing din perspectiva contabilă, în baza regulilor prevăzute de Ordinul 1752/2005 precum şi de IAS 17.

Astfel, în anumite cazuri, atât societăţile de leasing cât şi utilizatorii trebuie să ţină o evidenţă separată a acestor contracte din punct de vedere contabil şi respectiv fiscal.

Implicaţiile fiscale care decurg din clasificarea operaţiunilor de leasing sunt legate de recunoaşterea activelor în bilanţ şi respectiv a cheltuielilor deductibile cu amortizarea şi dobânda sau a celor deductibile cu chiria (leasing operațional), atât la nivelul companiilor de leasing cât şi la cel al utilizatorilor.

O altă prevedere nou introdusă priveşte posibilitatea recunoaşterii din punct de vedere fiscal a reevaluărilor contabile efectuate începând cu 1 ianuarie 2007 cu privire la imobile şi terenuri. Aceste reevaluări sunt luate în considerare la calculul valorii fiscale

a clădirilor şi terenurilor, iar în contextul trendului crescător al valorii acestor active pe piaţa românească actuală, această prevedere permite deducerea unor cheltuieli suplimentare cu amortizarea (în cazul clădirilor), precum şi calcularea câştigurilor de capital impozabile din vânzarea activelor (clădiri/terenuri) pe baza valorii fiscale mărite a activelor cedate. Impozitarea rezervelor rezultate din reevaluare se va face în măsura utilizării acesora pentru acoperirea pierderilor, distribuirea către acţionari etc.

Impozitarea locală În ceea ce priveşte impozitarea locală, începând cu 1 ianuarie 2007, taxele locale pentru clădirile care fac obiectul contractelor de leasing imobiliar financiar se datorează de către locatar şi nu de către societatea de leasing, pe tot parcursul derulării acestor contracte. Societăţile de leasing devin din nou obligate la plata acestor taxe doar în cazul în care contractele de leasing încetează altfel decât prin ajungerea la scadenţă.

Pentru companiile de leasing imobiliar, impactul alinierii sistemului român de taxă pe APRILIE 2008 - DECIZII 67

▼

Potenţialul pieței imobiliare din România este însă mult mai mare, dar complexitatea acestor tranzacţii şi anumite aspecte fiscale sunt percepute ca o piedică în calea dezvoltării pe o scară şi mai largă a acestor operaţiuni. În acest context, o analiză a costurilor fiscale asociate operaţiunilor de leasing imobiliar în România şi mai ales o analiză a posibilităţilor de reducere a acestora devine importantă pentru protagoniştii aceastei industrii.

FISCALITATE

▼

valoarea adăugată la cerinţele Uniunii Europene s-a resimţit în special prin modificarea regimului de TVA aplicabil tranzacţiilor imobiliare, dar şi prin introducerea prevederilor cu privire la ajustarea dreptului de deducere a TVA aferentă imobilelor.

Conform aceloraşi modificări ale Codului Fiscal, o serie de operaţiuni privind bunurile imobile au devenit scutite de TVA fără drept de deducere. Astfel, leasingul de bunuri imobile, considerat în contextul legislaţiei române privind TVA drept o prestare de serviciu indiferent de natura sa financiară sau operaţională, precum şi vânzarea de terenuri „neconstruibile” şi construcții „vechi” au devenit operaţiuni scutite de TVA fără drept de deducere începând de la 1 ianuarie 2007.

Dacă în ceea ce priveşte vânzarea de bunuri imobile scutirea de TVA fără drept de deducere se aplică doar terenurilor „neconstruibile” (pe care nu se pot executa construcţii, conform reglementărilor legale în vigoare) şi respectiv doar construcţiilor „vechi”, în cazul operaţiunilor de leasing imobiliar scutirea de TVA fără drept de deducere se aplică indiferent dacă tranzacţia se referă la construcţii noi sau vechi sau la terenuri construibile sau neconstruibile. În categoria construcţiilor vechi intră acele construcţii vândute după data de 31 decembrie a anului următor celui primei utilizări după finalizarea construcţiei sau după terminarea lucrărilor de modernizare, în cazul în care a fost vorba de o modernizare prin care s-a transformat fundamental destinaţia sau structura clădirii sau modificările aduse au dublat valoarea de piaţă a clădirii.

Aplicarea TVA Totuşi, Codul Fiscal permite contribuabililor să opteze pentru aplicarea TVA atât pentru operaţiunile de leasing imobiliar, cât şi pentru vânzarea de bunuri imobile subiect al scutirii de TVA, prin depunerea unei notificări specifice la organele fiscale competente. De remarcat însă că notificarea trebuie depusă înainte de începerea aplicării regimului de taxare pentru operaţiuni de leasing imobiliar, respectiv înaintea vânzării de bunuri imobile, întrucât până la data depunerii notificării contribuabilii sunt obligati să aplice regimul general de scutire de TVA fără drept de deducere prevăzut de Codul Fiscal.

Astfel, companiile de leasing imobiliar sunt puse în faţa unei alegeri, atât în ceea ce priveşte regimul de TVA aplicabil pe durata contractelor de leasing imobiliar, cât şi în ceea ce priveşte regimul TVA aplicabil vânzării bunurilor imobile ce au făcut 68 DECIZII - APRILIE 2008

obiectul contractelor de leasing, la sfârşitul acestora, acolo unde este cazul. Introducerea scutirii de TVA fără drept de deducere în prevederile noului Cod Fiscal nu ar trebui în principiu să dezavantajeze societăţile de leasing imobiliar faţă de situaţia din anul 2006, deoarece regimul de taxare poate fi în continuare aplicat în baza opţiunii exprimate de aceste companii. În consecinţă, regimul de scutire de TVA fără drept de deducere ar trebui utilizat de societăţile de leasing imobiliar numai în cazurile în care astfel s-ar obţine un cost fiscal mai favorabil pentru totalitatea operaţiunii, privit atât din perspectiva societăţilor de leasing cât şi din prisma clienţilor acestora.

Decizia corectă Pentru a lua o decizie cu privire la regimul de TVA cel mai favorabil, societăţile de leasing imobiliar ar trebui să evalueze impactul fiscal corespunzător aplicării fiecăruia dintre cele două regimuri de TVA (scutire fără drept de deducere vs. taxare) în contextul fiecărei tranzacţii semnificative.

Din perspectiva societăţilor de leasing imobiliar, consecinţa directă a aplicării regimului de scutire de TVA fără drept de deducere pe parcursul derulării contractelor de leasing imobiliar este pierderea dreptului de dedu-cere a TVA aferentă costurilor de achiziţie sau construcţie sau modernizare a bunului imobil care face obiectul respectivului contract. Mai mult decât atât, desfăşurarea de operaţiuni scutite de TVA fără drept de deducere va afecta calculul TVA deductibil pe baza de pro-rată al societăţilor de leasing imobiliar, motiv pentru care o parte din taxa pe valoarea adaugată aferentă costurilor indirecte ale activităţii de leasing (de exemplu, chiriile birourilor, utilităţi, onorarii pentru servicii de consultanţă, management) ar putea fi nedeductibilă. Toate acestea se traduc în costuri adiţionale pentru societatea de leasing, costuri care în mod normal fie vor trebui recuperate de la clienţi, fie vor reduce profitabilitatea operaţiunilor.

Un alt element de noutate adus de noul Cod Fiscal, aplicabil de la data de 1 ianuarie 2007, este faptul că trecerea de la un regim la altul (de exemplu, de la regimul de taxare la regimul de scutire de TVA sau invers) nu mai este condiţionată de trecerea a 5 ani de la exprimarea opţiunii precedente, aşa cum prevedea legislaţia din 2006 în cazul închirierii de imobile. Astfel, societăţile de leasing sunt libere să îşi modifice opţiunea pentru un regim sau altul la orice moment doresc, prin

simpla depunere a unei noi notificări în acest sens la organele fiscale de care aparţin.

Totuşi, schimbarea regimului de TVA pe parcursul contractelor de leasing atrage o altă consecinţă fiscală importantă, şi anume necesitatea ajustării de către societăţile de leasing a dreptului de deducere exercitat anterior cu privire la taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţionării, construirii sau modificării bunului imobil care face obiectul contractului de leasing.

Regulile de ajustare a dreptului de deducere existau şi în anul 2006, însă cu aplicabilitate mult mai restrânsă şi pe o perioadă de numai 5 ani. Începând cu anul 2007 însă, modificarea regimului de TVA pentru un contract de leasing imobiliar pe parcursul derulării acestuia duce la necesitatea ajustării dreptului de deducere exercitat iniţial de societatea de leasing, proporţional cu perioada rămasă până la împlinirea a 20 de ani de la momentul dobândirii bunului imobil respectiv de către societatea de leasing. Regulile de ajustare a dreptului de deducere cuprind şi o serie de prevederi speciale şi măsuri tranzitorii pentru bunurile imobile care au fost dobândite de societăţile de leasing imobiliar înainte de 1 ianuarie 2007, limitând în cele mai multe cazuri perioada de ajustare la doar 5 ani.

La expirarea contractelor de leasing imobiliar, în cazul în care utilizatorii vor opta pentru achiziţionarea bunului imobil care a făcut obiectul contractului de leasing, companiile finanţatoare vor trebui să decidă dacă aleg să vândă clădirea respectivă în regim de taxare sau în regim de scutire de TVA fără drept de deducere. La acest moment devin din nou importante regulile de ajustare a dreptului de deducere a TVA exercitat anterior de societatea de leasing, deoarece ar putea apărea din nou o modificare a regimului de TVA în care este utilizat bunul respectiv.

La momentul vânzării, dacă locatorul optează pentru regimul de taxare, având în vedere recenta eliminare a măsurilor de simplificare pentru livrările de clădiri, părţi de clădiri şi terenuri de orice fel, acesta va trebui să factureze TVA-ul datorat, care va trebui plătit efectiv de către locator. Pe parcursul anului 2007, aceste măsuri de simplificare s-au aplicat obligatoriu (doar dacă vânzătorul şi cumpărătorul erau persoane înregistratre în scopuri de TVA în România), impozitarea făcându-se prin mecanismul de „taxare inversă”, fără plata efectivă a TVA între părţi. Eliminarea acestor măsuri, de la începutul anului 2008, duce aşadar la obligaţia plăţii efective a TVA-ului între părţi.■

FISCALITATE

POTENŢIALUL PIEȚEI IMOBILIARE DIN ROMÂNIA ESTE SEMNIFICATIV, DAR COMPLEXITATEA ACESTOR TRANZACŢII ŞI ANUMITE ASPECTE FISCALE SUNT PERCEPUTE CA O PIEDICĂ ÎN CALEA DEZVOLTĂRII PE O SCARĂ ŞI MAI LARGĂ A ACESTOR OPERAŢIUNI. Angela Roșca, Managing Partner TaxHouse - Taxand

STUDIU DE CAZ Să presupunem că o societate de leasing imobiliar a încheiat un contract de leasing financiar cu o companie de asigurări pentru o clădire de birouri la data de 20 iunie 2003, contract cu durata de 7 ani. Valoarea finanţată a clădirii a fost de 2.000.000 euro, iar suma TVA aferentă achiziţiei clădirii, plătită de societatea de leasing prin taxare inversă, a fost de 380.0000 euro. La terminarea contractului de leasing, pe 20 iunie 2010, societatea de leasing vinde clădirea de birouri către societatea de asigurări la o valoare reziduală de 700.000 euro. Presupunem că pe parcursul derulării contractului nu s-au făcut lucrări de modernizare sau îmbunătăţire la această clădire.

Iniţial, la începutul contractului de leasing financiar, societatea de leasing a avut dreptul de a deduce integral suma TVA aferentă construcţiei clădirii, având în vedere că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data începerii contractului de leasing, operaţiunile de leasing în vederea cărora a fost utilizată clădirea erau operaţiuni taxabile din perspectiva TVA. De la începutul contractului şi până la 1 ianuarie 2007, societatea de leasing a fost obligată să emită facturi purtătoare de TVA pentru ratele lunare de leasing (mai puţin elementul de dobândă). De la 1 ianuarie 2007 însă, societatea de leasing poate alege între regimul de taxare aplicat până la acea dată şi regimul de scutire de TVA fără drept de deducere prevăzut de modificările Codului Fiscal.

Având în vedere că TVA cuprinsă în facturile de leasing pe parcursul derulării contractelor reprezintă,cel mai probabil un cost pentru societatea de asigurări (asumând că utilizatorul foloseşte clădirea în scopul desfăşurării activităţilor de asigurare, operaţiuni care sunt scutite de TVA fără drept de deducere pentru utilizator), societatea de leasing ar putea lua în considerare aplicarea regimului de scutire de TVA pentru a diminua costurile la nivelul clientului sau. Astfel, dacă societatea de leasing ar opta pentru aplicarea regimului de scutire de TVA de la data de 1 ianuarie 2007, ar interveni necesitatea ajustării dreptului de deducere exercitat iniţial la achiziţionarea clădirii. În acest caz, deoarece clădirea a fost utilizată pentru prima dată înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, perioada de ajustare va fi limitată în principiu la 5 ani. Având în vedere că de la 20 iunie 2003 (data începerii contractului de leasing) şi până la 1 ianuarie 2007 nu au trecut încă cei 5 ani ai perioadei de ajustare, societatea de leasing ar trebui să ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial (suma de 380.000 euro) proporţional cu perioada rămasă până la expirarea celor 5 ani. Astfel, societatea de leasing ar înregistra un cost suplimentar generat de proporţia devenită nedeductibilă din taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiei iniţiale a clădirii - 380.000 euro x (17luni/60 luni), adică 107.666 euro -, cost care ar trebui recuperat în principiu de la utilizator. În aceste condiţii, nu s-ar obţine un avantaj fiscal faţă de situaţia în care s-ar fi continuat facturarea ratelor de leasing în regimul de taxare aplicat de la începutul contractului de către societatea de leasing, deoarece

utilizatorul (societatea de asigurări) ar suporta aceeaşi sumă de TVA pe costuri care i-ar fi fost facturată în mod normal odată cu ratele de leasing purtătoare de TVA. Mai mult decât atât, necesitatea ajustării dreptului de deducere ar putea crea probleme de flux de numerar la nivelul societăţii de leasing (şi implicit al companiei de asigurări), deoarece ar necesita plata unei sume relativ mari de TVA într-o singură tranşă către bugetul de stat, faţă de situaţia în care această sumă de TVA s-ar fi platit în tranșe lunare la bugetul de stat la scadenţa ratelor de leasing. În concluzie, trecerea de la regimul taxare la cel de scutire de TVA fără drept de deducere în ceea ce priveşte derularea contractului de leasing imediat după data aderării României la Uniunea Europeană nu rezultă în costuri fiscale optime în exemplul de mai sus.

O altă decizie importantă este cea legata de regimul de TVA în care se va face vânzarea clădirii la sfârşitul contractului de leasing. Având în vedere că la momentul vânzării clădirea nu mai este nouă, întrucât vor fi trecut mai mult de doi ani de la data primei utilizări, Codul Fiscal actual permite vânzarea acestei clădiri fie în regim de taxare (cu depunerea prealabilă a unei notificări), fie în regim de scutire de TVA fără drept de deducere.

Dacă societatea de leasing ar alege să aplice regimul standard prevăzut de Codul Fiscal, şi anume cel de scutire de TVA fără drept de deducere, atunci compania de asigurări ar putea beneficia de scăderea costurilor sale cu TVA aferentă valorii reziduale a clădirii.

De asemenea, societatea de leasing nu va fi nevoită să suporte costuri adiţionale rezultate din ajustarea dreptului de deducere exercitat iniţial, deoarece perioada de ajustare a TVA, limitată la doar 5 ani, va fi expirat la acel moment. Mai mult decât atât, vânzarea clădirii în regim de scutire de TVA nu afectează pro-rata societăţii de leasing, întrucât această operaţiune reprezintă o vânzare de bunuri de capital, care este exclusă expres din calculul pro-ratei TVA. Un alt exemplu de tranzacţie care are implicaţii fiscale complexe este cel al operaţiunilor de sale & lease-back – impactul privind impozitul pe profit şi implicaţiile de TVA trebuie analizate în amănunt atât de firma de leasing, cât şi de utilizator, pentru a optimiza costurile fiscale ale unei astfel de tranzacţii.

Exemplele de mai sus ilustrează complexitatea aspectelor care trebuie luate în considerare în luarea deciziilor legate de calificarea contractelor de leasing din punct de vedere fiscal, precum şi de aplicarea unuia sau altuia dintre regimurile de TVA permise în baza Codului Fiscal armonizat cu Directiva a 6-a a Consiliului Europei în cadrul operațiunilor de leasing imobiliar.

Complexitatea acestor aspecte fiscale creşte pe măsură ce apar modernizări şi transformări ale clădirilor ce fac obiectul contractelor de leasing imobiliar, pe parcursul derulării acestor contracte.

APRILIE 2008 - DECIZII 69

FACTORING

FACTORING SAU TRANSFORMAREA CREANŢELOR ÎN LICHIDITĂŢI

Foto: Gulliver/Getty Images

Factoringul este din ce în ce mai mult perceput ca un produs care susţine dezvoltarea companiilor, prin transformarea creanţelor acestora în lichidităţi. TEXT DANA DOBRE

Produsul de factoring reprezintă mai mult decât o simplă finanţare pe termen scurt, fiind mai curând asimilat unui pachet de servicii care include alături de componenta de finanţare şi servicii de management al creanţelor, respectiv administrarea facturilor, proceduri de colectare şi, după caz, acoperirea riscului de neplată al debitorilor.

Avantajul principal al produsului pentru companii îl reprezintă îmbunătăţirea cash70 DECIZII - APRILIE 2008

flow-ului, întrucât finanţarea este realizată rapid, în aceeaşi zi în care se solicită. Însă şi securizarea încasărilor sau/şi serviciile de colectare capătă o importanţă din ce în ce mai mare. Externalizarea părţii de încasare a creanţelor determină eficientizarea proceselor de bază din activitatea unei companii şi permite concentrarea atenţiei acesteia pe partea de producţie şi respectiv pe cea de vânzare. Prin aceste avantaje, produsul de

factoring se adresează în special întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), fără a exclude companiile mari care doresc să pătrundă în condiţii securizate pe noi pieţe de desfacere.

De ce factoring? „O întrebare pertinentă, pe care tot mai multe firme o ridică atunci când analizează portofoliul de produse pus la dispoziţie de instituţiile financiare din piaţa românească.

FINANCIAL DIRECTOR

FACTORING

Răspunsul este simplu şi se referă în principal la posibilitatea de accesare a operaţiunii de factoring precum şi la nivelul maxim al finanţării. Pentru a putea obţine o facilitate de factoring, o companie trebuie să demonstreze că are o afacere viabilă, în dezvoltare”, a declarat directorul departamentului Factoring din cadrul BRD-Groupe Societe Generale, Mihaela Dimitriu. Aceasta a precizat că nivelul finanţării se stabileşte în funcţie de vânzările estimate pe o perioadă de 12 luni şi de calitatea portofoliului de creanţe al acestuia şi nu în baza situaţiei financiare la un moment dat sau a capacităţii de garantare. „Vorbim aşadar de un produs care nu solicită garanţii materiale”, a precizat oficialul BRD. În România, factoringul modern şi-a făcut apariţia în 1994, prin inţiativa BRD de a introduce acest produs în ofertă. Pentru anul 2007, se estimează un volum al pieţei româneşti de factoring de 1,3-1,4 miliarde euro, din care 500 milioane euro reprezintă operaţiunile BRD. „Evoluţia factoringului în România pe parcursul acestor ani, în special dezvoltarea factoringului intern, a fost strâns legată de gradul de dezvoltare al economiei româneşti, de sănătatea şi performanţa mediului de afaceri în general. Un mediu de afaceri competitiv, construit pe firme viabile, cu un comportament din ce în ce mai disciplinat la plată, au reprezentat premise suficient de bune pentru companiile specializate în factoring să facă pasul către această nouă piaţă”, a arătat Mihaela Dimitriu. „Dacă anul trecut piaţa factoringului din România a înregistrat un volum estimat al operaţiunilor de 1,3 miliarde euro, pentru 2008 valoarea acestora va atinge un nivel de 1,7-2 miliarde euro, adică se va înregistra o creştere cu minim 30%. Din totalul operaţiunilor, o pondere de 20% va fi deţinută de operaţiunile de factoring internaţional - export şi import - şi 80% de cele de factoring domestic”, a precizat Dimitriu. În opinia acesteia, pentru următorii ani, se aşteaptă o dezvoltare accelerată a operaţiunilor de factoring, în special a celor

de factoring domestic (intern), al căror potenţial este încă neexploatat suficient, dar şi a factoringului internaţional de import. „De asemenea, potenţialul pieţei va fi şi mai bine exploatat pe măsură ce băncile vor înţelege importanţa factoringului în susţinerea dezvoltării companiilor şi vor opta fie la separarea activităţii de factoring de cea bancară, prin înfiinţarea unor societăţi de factoring specializate, fie vor crea departamente specializate în cadrul activităţii bancare”, este de părere oficialul BRD-Groupe Societe Generale. Banca este membru al organizaţiei Factors Chain International, organism care funcţionează din anul 1968 şi are în prezent 229 de membri din peste 60 de ţări.

Studiu de caz Compania Torent Computers SRL, înfiinţată în anul 1994, cu sediul central în oraşul Constanţa, a fost contactată în anul 2005 de către BRD-Groupe Societe Generale.

Banca a propus companiei facilitatea de factoring domestic pentru vânzările din România. Torent este o companie care vinde şi distribuie computere asamblate, piese de schimb IT din import şi produse IT. Totodată, compania oferă servicii de întreţinere pentru echipamentele tehnice vândute. Managementul companiei, o familie tânără, cu un background solid în zona IT, a acceptat soluţia propusă de bancă. De fapt, aceştia căutau soluţii pentru a îmbunătăţi fluxul de numerar, având în vedere că majoritatea portofoliului de clienţi era formată din firme mici, care plăteau cu întârziere.

După semnarea contractului de factoring, lucrurile au decurs firesc, fără probleme comerciale sau dispute. Când banca a constatat istoricul pozitiv al companiei pe factoring intern şi faptul că Torent plătea în avans importurile, a propus managementului un contract de factoring pentru facturile de import. Compania Torent a luat legătura cu furnizorii externi şi le-a explicat beneficiile factoringului. În aceste tranzacţii, BRD-GSG urma să garanteze capacitatea de plată a Torent Computers. Compania a înţeles foarte repede că, bazându-se pe suportul băncii va avea acces la volume mai mari de

PROFIL BRD – Groupe Société Générale a derulat, în anul 2007, operaţiuni de factoring în valoare de 1,7 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 151% faţă de 2006. În structura operaţiunilor, cea mai mare creştere, de aproximativ 150%, au înregistrat-o operaţiunile de factoring intern, care au atins un nivel de 1,25 miliarde lei, în timp ce volumul operaţiunilor de factoring internaţional – export şi import – a crescut cu 147% comparativ cu anul 2006. Banca a înregistrat, anul trecut, 496 de clienţi care au accesat serviciile de factoring, ceea ce corespunde unui portofoliu de peste 1000 de debitori şi peste 180.000 facturi administrate.

Produsele de factoring ale BRD acoperă atât piaţa internă, cât şi pe cea internaţională (export şi import), în varianta cu şi fără regres asupra clientului. În funcţie de propriile necesităţi, clienţii pot accesa întregul pachet de servicii de factoring - finanţare, administrare de creanţe, colectare, acoperirea riscului de neplată,sau o combinaţie de cel puţin două dintre acestea.

BRD a fost clasată de organizaţia Factors Chain International pe locul 6 în lume la categoria „Cel mai bun factor de export şi de import” din punctul de vedere al calităţii serviciilor oferite.

importuri. Contractul cu firma Torent a fost una dintre primele operaţiuni de factoring extern ale BRD-Groupe Societe Generale.

Banca a pus la dispoziţia companiei o listă cu corespondenţii organizaţiei Factors Chain International (FCI) din ţările de origine ale furnizorilor, iar Torent a transmis-o partenerilor săi. În acest mod, patru furnizori ai companiei Torent au intrat în program - PQI (Power Quotient International) din Taiwan, prin Chailease Credit Services, Aci Technologies Europe SA/NV din Belgia, prin Fortis Commercial Finance, Xpert Vision Gmbh din Germania, prin Fortis Commercial Finance – subsidiara din Germania şi SDT Information Technology din Coreea, prin Industrial Bank. ■

EXTERNALIZAREA PĂRŢII DE ÎNCASARE A CREANŢELOR DETERMINĂ EFICIENTIZAREA PROCESELOR DE BAZĂ DIN ACTIVITATEA UNEI COMPANII ŞI PERMITE CONCENTRAREA ATENŢIEI ACESTEIA PE PARTEA DE PRODUCŢIE ŞI RESPECTIV PE CEA DE VÂNZARE. FINANCIAL DIRECTOR

APRILIE 2008 - DECIZII 71

XXXXXXX TREND ROMÂNIA

Scenariu optimist: PIB ar putea creşte cu peste 7% Evoluția bună a colectării de impozite, menținerea unui ritm înalt de creștere a sectorului de construcții, ușoara accelerare a industriei și un an agricol normal pot face posibil un astfel de scenariu Într-un scenariu optimist, Produsul Intern Brut (PIB) ar putea creşte cu peste 7% în 2008, în conditiile în care trendul înregistrat la începutul anului va continua. „La baza acestei estimări se află evoluţia foarte bună a impozitelor nete pe produse şi servicii colectate la bugetul general consolidat de stat, menţinerea unui ritm înalt al construcţiilor, uşoara accelerare a industriei şi un an agricol cel puţin normal”,

se arată într-o analiză realizată de Departamentul de cercetare şi strategie al BCR, parte a grupului Erste.

Potrivit analiştilor băncii, primul trimestru al acestui an ar putea fi cel mai bun din 2008 din perspectiva creşterii economice. În acest interval, colectarea impozitelor indirecte s-a îmbunătăţit, ca urmare a unui efect de bază, care se va diminua considerabil începând cu luna aprilie. „Condiţiile meteo rămân un

INDICATORI 2005

2006

2007

2008e

2009e

Creştere economică (%)

4,2

7,9

6,0

6,1

6,0

Formarea brută de capital fix (creştere anuală, %)

12,7

19,3

28,9

18,0

14,0

Producţia industrială (creştere anuală, %)

2,0

7,1

5,4

6,0

5,9

Soldul contului curent (% din PIB)

-8,7

-10,4

-13,9

-15,0

-15,0

Investiţii străine directe (% din PIB)

6,5

9,4

5,8

5,4

4,6

Rata inflaţiei (medie, %)

9,0

6,6

4,8

7,6

4,8

Rata şomajului înregistrat (%)

5,9

5,2

4,1

4,0

3,9

Soldul bugetului general consolidat (% din PIB)

-0,8

-1,6

-2,3

-2,7

-2,7

Rata dobânzii de politică monetară (final an)

7,50

8,75

7,50

9,00

7,25

lei/euro (medie)

3,62

3,52

3,33

3,6

3,55

Sursa: BCR Cercetare, BNR, INS

factor de incertitudine, care ar putea influenţa economia românească în 2008 mai mult decât turbulenţele financiare

internaţionale”, precizează analiştii BCR. Impozitele pe produs colectate la bugetul general consolidat de

SINTEZE MACROECONOMICE ■ Creşterea producţiei industri-

ale din luna ianuarie, de 6,1%, a fost susţinută puternic de industria prelucrătoare, în special industria mijloacelor de transport rutier (48,6%) şi industria tutunului (56,4%) ■ Exporturile de autoturisme au crescut cu 53,5% în primele două luni din 2008, în timp ce importurile au pierdut din viteză până la 33,5% ■ Structura deficitului de cont curent s-a schimbat în luna ianuarie 2008; principalul determinant a devenit deficitul balanţei veniturilor, în timp ce deficitul comercial şi-a redus viteza de creştere; transferurile curente nete au scăzut în condiţiile în care sumele ieşite din ţară s-au majorat ■ Rata anuală a inflaţiei va creşte în luna martie ca urmare a unui efect de bază, a deprecierii lunare a leului, a creşterii preţurilor pentru chirii administrate şi pentru combustibili ■ Leul ar putea ramâne în zona 3,65 – 3,75 pe termen scurt, în absenţa unor ştiri importante despre România. „Se va înregistra o uşoară tendinţă de apreciere

a monedei naţionale spre finalul lunii aprilie, în condiţiile în care remiterile angajaţilor români din străinătate vor creşte cu ocazia sărbătorilor de Paşti”, se precizează în analiza BCR. ■ BNR a majorat rata dobânzii de politică monetară la 9,5%, ca urmare a posibilei deteriorări a presiunilor inflaţioniste şi a existenţei unor incertitudini pe termen lung. „Considerăm că acesta ar putea fi nivelul maxim al dobânzii de politică monetară din 2008, în condiţiile în care rata inflaţiei s-ar putea înscrie pe o traiectorie descendentă din a doua parte a anului. Nu excludem întărirea politicii monetare prin utilizarea unor măsuri administrative suplimentare îndreptate în special împotriva creditelor în valută”, spun analiştii băncii.

■ Scenariul referitor la un proces dezinflaţionist consistent în a doua jumătate a anului are anumite constrângeri – moneda naţională nu va suferi deprecieri importante, turbulenţele financiare internaţionale nu se vor agrava, iar presiunile asupra cererii agregate nu se vor intensifica.

XXXXXXX TREND ROMÂNIA

Creşterea producţiei industriale

Sectorul construcţiilor

„După cum am anticipat în lunile anterioare, anul 2008 prezintă perspective mai bune în ceea ce priveşte evoluţia producţiei industriale.

Producţia de energie electrică în centrale nucleare a crescut cu 97,2% în ianuarie, efectul punerii în funcţiune a unei noi unităţi spre finele anului 2007 fiind acum evident. În acelaşi timp, energia produsă în hidrocentrale a crescut cu 52,8% în prima lună a acestui an”, se arată în analiza BCR. Industria prelucrătoare, care deţine o pondere de peste 80% în totalul producţiei industriale şi care susţine exporturile, a avut o expansiune de 7,1%.

Industria tutunului şi cea a mijloacelor de transport rutier au afişat creşteri record în ianuarie, cu 56,4% şi, respectiv, cu 48,6%.

Conform analiştilor grupului BCR, evoluţiile din prima lună a anului 2008 sunt încurajatoare în ceea ce priveşte reducerea deficitului comercial, prin creşterea exporturilor cu valoare adăugată mare.

PRODUCȚIA INDUSTRIALĂ ȘI PRODUCTIVITATEA MUNCII

deficitului comercial la începutul anului s-a realizat inclusiv pe seama îmbunătăţirii considerabile a exporturilor de autoturisme. Importurile au fost mai puţin alerte şi au avansat cu numai 33,5%, în condiţiile în care consumatorii au preferat autoturismele din producţia autohtonă, inclusiv ca urmare a deprecierii leului. „Estimăm continuarea acestui trend pozitiv în paralel cu diversificarea ofertei producătorilor autohtoni”, spun analiştii BCR.

Lucrările de construcţii înregistrat o creştere cu 29,5% în ianuarie 2008, comparativ cu una de 27,2% din ianuarie 2007. Pe elemente de structură, construcţiile noi au avansat cu 28,9%, lucrările de reparaţii capitale cu 24,6%, iar lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 32,6%.

Investiţiile în infrastructură au continuat – construcţiile inginereşti au urcat cu 31,5%, clădirile nerezidenţiale au avansat cu 27,8%, iar cele rezidenţiale cu 22,2%. Potrivit datelor statistice, numărul de autorizaţii de construcţii eliberate în perioada ianuarie-februarie 2008, a înregistrat o creştere cu 11,8%.

Evoluţia sectorului construcţiilor în prima lună a anului este favorabilă din perspectiva creşterii economice. În 2007, construcţiile au contribuit cu 2,4 puncte procentuale la creşterea economică de 6%.

Deficitul de cont curent Investiţiile străine directe au acoperit 61,2% din deficitul de cont curent în luna ianuarie, consi-derabil peste media anului 2007 care a fost de aproximativ 42%. Principala noutate o reprezintă modificarea structurii deficitului de cont curent.

Deficitul balanţei comerciale (importuri şi exporturi de bunuri), până acum principalul determinant al dezechilibrului extern al României, şi-a redus ritmul anual de creştere la 0,8%.

Influenţa determinantă asupra deficitului de cont curent a

Exporturile de autoturisme Reducerea ritmului de creştere a

RATA ANUALĂ DE INFLAȚIE % 12

%

16

10

11

8 6

6

4

1

extractivă energetică productivitatea muncii Sursa: BCR Cercetare

prelucrătoare TOTAL

Produse alimentare Servicii Inflația de bază Sursa: BCR Cercetare

Feb-08

Jan-08

Dec-07

Nov-07

Oct-07

Sep-07

Aug-07

Jul-07

Jun-07

May-07

Apr-07

Mar-07

Ia n-08

0 -2

Feb-07

-9

Dec-07

Nov-07

Oct-07

Sep-07

Aug-07

Iu l-07

Iu n-07

Mai- 07

Apr-07

Mar-07

Feb-07

Ia n-07

-4

2

Produse nealimentare IPC

▼

stat au crescut Impozitele nete pe produse si servicii au crescut cu 92,3% în termeni nominali în ianuarie-februarie 2008 faţă de perioada corespunzătoare din 2007.

Taxa pe valoarea adăugată colectată la bugetul consolidat de stat a urcat cu 130,7%, iar taxele vamale cu 34,5% ca urmare a unui efect de bază şi a unei execuţii bugetare mai bune.

Impozitele nete pe produse şi servicii au fost afectate în primul trimestru din 2007 de o schimbare a metodologiei privind TVA şi de eliminarea unor taxe vamale după aderarea României la Uniunea Europeană.

Veniturile totale mai mari ale bugetului consolidat de stat, în creştere cu 51,5% în primele două luni şi jumatate ale acestui an, arată că,a până în prezent, bugetul de stat poate suporta cheltuielile sociale ambiţioase iar probabilitatea depăşirii pragului de 3% pentru deficitul bugetar în 2008 este extrem de redusă.

Totodată, sprijinul oferit creşterii economice din primul trimestru este consistent, aceasta putând depăşi unele estimări preliminare.

TREND ROMÂNIA

Leul a înregistrat fluctuaţii relativ reduse în luna martie, în contextul în care turbulenţele financiare internaţionale s-au manifestat în continuare la un nivel ridicat. În acelaşi timp, publicarea datelor peste aşteptări cu privire la creşterea economică din 2007 a avut un efect pozitiv limitat.

Dobânzile pe termen scurt au fost menţinute de către Banca Centrală peste nivelul dobânzii de politică monetară, ceea ce a furnizat un sprijin destul de consistent împotriva unei deprecieri a leului. „Pe termen scurt, estimăm că leul ar putea ramâne în zona 3,65-3,75 pentru un euro.

Ieşirea din această bandă

Creșterea preţurilor administrate pentru gazele naturale, cu 8,42% lunar, şi a combustibililor, cu 1,29% lunar, a determinat o inflaţie anuală de 7,97% în luna februarie. Mărfurile nealimentare au avut cea mai alertă evoluţie în februarie, în timp ce alimentele şi serviciile au consemnat creşteri de preţuri relativ reduse. „Evoluţia favorabilă a monedei naţionale a avut un impact pozi-

CURSUL DE SCHIMB LEU/EURO 3,8 3,7 3,6 3,5 3,4 3,3 3,2 3,1 3-Mar-08

3-Feb-08

3-Ian-08

3-Dec-07

3-Nov-07

3-Oct-07

3-Sep-07

3-Aug-07

3-Iul-07

3-Iun-07

3-Mai- 07

3-Apr-07

3-Mar-07

3-Feb-07

3,0

Sursa: BCR Cercetare

s-ar putea datora atât apariţiei unor ştiri deosebite, care să înrăutăţească percepţia investitorilor speculativi cu privire la România, cât şi contextului internaţional volatil. Posibila apreciere spre finalul lunii aprilie ar putea fi determinată de transferurile curente realizate de angajaţii români din străinătate cu ocazia sărbătorilor de Paşti”, se arată în analiza BCR.

Rata dobânzii de politică monetară

Moneda naţională

Rata inflaţiei

3-I an-07

▼

tiv asupra serviciilor, conform asteptarilor noastre. Luna martie va aduce o inflaţie înaltă, în contextul deprecierii lunare a leului cu aproximativ 1,9% şi a creşterii consistente a chiriilor administrate. Considerăm că rata inflaţiei la finele primului trimestru va depăşi proiecţia Băncii Centrale, de 8,3%, publicată în ultimul raport asupra inflaţiei”, sunt de părere autorii studiului.

avut-o deficitul balanţei veniturilor care s-a adâncit cu 21,2%, ca urmare a plăţilor de dobândă aferente creditelor contractate de sectorul real şi bancar. Transferurile curente nete au scăzut în luna ianuarie ca urmare a ieşirilor importante. „Considerăm că tendinţele din luna ianuarie în ceea ce priveşte structura deficitului de cont curent se vor accentua pe parcursul anului 2008. Deficitul balanţei comerciale ar putea încetini ca urmare a exporturilor îmbunătăţite. În acelaşi timp, politica monetară restrictivă a Băncii Centrale ar trebui însoţită de politici fiscale şi salariale mai prudente”, avertizează departamentul de cercetare şi strategie al BCR.

Banca Centrală a decis, în cadrul şedinţei de politică monetară din 26 martie, majorarea dobânzii cheie la nivelul de 9,5%, păstrarea nivelului actual al ratelor rezervelor minime obligatorii şi continuarea gestionării ferme a lichidităţii din piaţa monetară prin intermediul operaţiunilor de piaţă.

Rata anuală a inflaţiei se va menţine în următoarele luni peste limita superioară a intervalului de variaţie din jurul ţintei, din cauza persistenţei presiunilor exerci-tate de cererea internă în exces, dar şi prelungirii efectelor unor şocuri de natura ofertei (preţul combustibililor şi al produselor alimentare).

Dobânzile interbancare pe termen scurt s-au aliniat la noul nivel al ratei de politică monetară, iar stimularea economisirii este un element fundamental de corecţie pe termen lung a deficitului extern, prin reducerea dezechilibrului dintre economisire şi investiţii.

Deşi estimările analiştilor variau între menţinerea nivelului şi majorarea chiar cu un punct procentual, decizia de politică monetară nu a influenţat major cursul. „În condiţiile unui scenariu neutru, din estimările noastre,

BNR ar putea să oprească aici ciclul de majorări succesive ale dobânzii de politică monetară şi să aştepte în lunile următoare efectele politicii monetare restrictive. Întârzierea specifică prin care politica monetară se transmite asupra economiei reale este de cel puţin două-trei trimestre. Prin urmare, nivelul maxim al efectelor acestei politici restrictive ar trebui să se vadă din a doua jumătate a anului 2008. Mai mult decât atât, în această perioadă este posibilă o corec-tare în sens pozitiv a ofertei din agricultură, ceea ce ar contribui la reducerea inflaţiei”, sunt de părere analiştii BCR.

Titluri de stat Conform prospectului de emisiune pentru cel de-al doilea trimestru al anului, Ministerul Economiei şi Finanţelor intenţionează să emită titluri de stat în valoare de 3 miliarde lei.

Din această suma, 2,2 miliarde lei sunt prevăzute pentru luna aprilie, adică peste 70% din valoarea totală anunţată. „Estimăm că Ministerul Finanţelor nu va putea atrage fonduri consistente fără să plătească investitorilor randamente mai mari pentru titlurile pe termen scurt, în jurul nivelului dobânzilor de pe piaţa interbancară, de aproximativ 10%.

Pentru titlurile emise pe termen mediu şi lung, este posibil ca Ministerul Finanţelor să nu accepte plata unor randamente care să depăşească 9,5%, în condiţiile în care se estimează că pe termen mediu nivelul dobânzilor s-ar putea reduce”, apreciază departamentul de cercetare şi strategie din cadrul BCR. ■

XXXXXXX TREND EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST

Interes mărit pentru Europa Centrală şi de Est Activităţile Fondurilor Private în Europa Centrală şi de Est Numărul de tranzacţii ale fodurilor private s-a dublat în zona ECE în 2007, deşi Europa de Sud-Est (ESE) a arătat o creştere cu 50% de la an la an.

Pentru acest an, analiștii Raiffeisen Investment AG estimează că va continua creşterea pieţei fondurilor private în Europa de Est. Statistica strângerii de fonduri arată că dezvoltarea economică pozitivă şi constantă a stârnit interesul fodurilor de investiţii în Europa de Est. Rusia, Polonia, Ucraina şi Republica Cehă au fost, şi cel mai probabil vor rămâne, cele mai importante pieţe din ECE, în timp ce România, Bulgaria şi Turcia au fost cele mai atractive pieţe din regiunea ESE. Principalele

766 100

2.000

Valoarea tranzacțiilor Sursa: Thomson

200 14,5 110,2

100

a

0 Au st ri

ar

ia

21,9

Ru si a

5,4

ng

lo ni

Sursa: Thomson

105

140

0,8

Valoarea tranzacției

Numărul tranzacțiilor

160 18,6

U

2007

Po

2006

ga

ria

2005

0

Bu l

0

10

na

7,6

3,6

0

120 8,4

ai

120

a

52.524

20

300

240

cr

500

250

U

104.781

400

40

Tu rc i

1.000

500 60

ia

50.000

750

600

rb

100.000

1.500

miliarde USD

1.400

800 700

80 numărul tranzacțiilor

milioane USD

192.629 150.000

900

120

Se

200.000

2.500

a

2.300

FUZIUNI ȘI ACHIZIȚII ÎN 2007 ÎN ECE

ân i

250.000

Europa Centrală și de Sud-Est va continua să se mențină pe primul loc din perspectiva creşterii.

Analiștii Raiffeisen Investment AG consideră că în această zonă nu există risc pentru o recesiune. În același timp, ei estimează că mega-tranzacţiile, în special cele din SUA şi Europa de Est, nu se vor materializa sau vor dura mai mult. Criza creditelor subprime va afecta considerabil fondurile de investiţii private.

Pe de altă parte, rolul fondurilor de investiţii private va scădea în Europa de Vest.

Sectoarele vedetă în Europa Centrală și de Sud-Est vor continua să fie infrastructura, energia şi bunurile de consum, iar „locaţiile vedetă” vor fi Rusia, Ucraina şi Turcia. ■

Numărul de tranzacții

numărul tranzacțiilor

VOLUMUL ȘI VALOAREA PIEȚEI DE FUZIUNI ȘI ACHIZIȚII ÎN ECE

a

Aproape 60% din valoarea fuziunilor şi achiziţiilor din ECE a fost înregistrată în Rusia. În cel de-al doilea semestru al anului trecut, criza subprime a condus la o scădere semnificativă a fuziunilor şi achiziţiilor. Au fost afectate în special tranzacţiile mari. Pentru anul 2008, conform studiului Raiffeisen, perspectivele în domeniu sunt negative pentru Europa de Vest şi Statele Unite. Europa Centrală şi de Est şi Balcanii vor fi însă mult mai puţin afectate de efectul crizei de pe piaţa creditelor din SUA.

m

Rusia, 60% din piața M&A din ECE

Previziunile pentru fuziuni şi achiziţii ECE/ESE rămân favorabile

sectoare, din punct de vedere al valorii tranzacţilor legate de fondurile private investite în 2007, au fost retail-ul și industria prelucrătoare.

Strângerea de fonduri de către fondurile private dedicate Europei de Est au crescut constant în timpul ultimilor ani şi a atins un record după primele șase luni ale anului 2007.

Oricum, Europa de Est nu va fi complet izolată de impactul global al «credit squeeze» şi de efectul de restricționare al valabilităţii creditelor în viitorul apropiat, deşi creşterea competiţiei între investitori va garanta o puternică rată de propuneri în 2008. În timp ce Rusia a fost de departe cea mai importantă piaţă din ECE, Polonia a fost o piaţă foarte atractivă pentru oferte publice inițiale, dar cu medii scăzute pe tranzacţie.

Ro

În 2007 valoarea fuziunilor şi achiziţiilor în Europa Centrală şi de Est (ECE) a atins un nou nivel record trecând de pragul de 190 miliarde de dolari, potrivit unui studiu realizat de Raiffeisen Investment AG.

TREND INTERNAȚIONAL

Măsuri de armonizare a impozitelor directe asupra veniturilor persoanelor fizice în Uniunea Europeană La nivelul Comisiei Europene nu a existat până acum nicio încercare de armonizare a impozitelor pe veniturile personale.

Acest fapt reflectă sensibilitatea politică deosebită a problemei în mai mare măsură decât argumentele teoretice convingătoare. Într-adevăr, impozitul pe venitul personal poate influenţa deciziile de economisire şi investire la nivel internaţional, circulaţia persoanelor şi, indirect, alegerea amplasamentelor din care sunt conduse companiile. Chiar dacă, în timp, Comisia Europeană a relevat că o anumită coordonare în acest domeniu poate fi necesară pentru a preveni apariţia unor bariere în calea liberei circulaţii (e.g., dubla impozitare a muncitorilor) sau pentru combaterea evaziunii/ evitării fiscale, statele membre nu s-au dovedit receptive, deocamdată, decât faţă de ultimul argument.

De aceea, singura iniţiativă de reglementare înregistrată la scară comunitară în acest domeniu se referă la impozitarea dobânzilor aferente depunerilor persoanelor fizice.

Lipsa relativă de preocupare faţă de armonizarea impozitelor pe venitul personal reflectă şi faptul că mobilitatea persoanelor în spaţiul Uniunii Europene este, totuşi, limitată, bariere lingvistic şi de ordin cultural contribuind la menţinerea unei segmentări importante a pieţelor naţionale. Pe termen lung, însă, tendinţa este

de creştere a a acestei mobilităţi, ceea ce va necesita o mai mare atenţie faţă de problemele fiscale asociate acesteia.

Argumente O mai bună coordonare între statele membre cu privire la impozitul pe venitul personal este foarte dezirabilă, din cel puţin două puncte de vedere. Pe de-o parte, aceasta nu erodează ci, dimpotrivă, întăreşte suveranitatea fiscală.

Astfel, o ameliorare substanţială a schimbului de informaţii între administraţiile fiscale naţionale oferă statelor un mai bun control asupra surselor de venit ale contribuabililor individuali. Pe de altă parte, efectul favorabil al controlului îmbunătăţit asupra încasărilor bugetare din acest tip de impozit oferă statelor şi o mai mare marjă de manevră în domeniul impozitului pe profit, facilitând aderarea lor la iniţiative de armonizare în acest domeniu.

Concret, dacă un stat consideră că armonizarea rezultă într-o impozitare insuficientă a venitului corporaţiilor, el va putea majora impozitul personal pe dividende şi câştigurile de capital. Analog, dacă impozitarea veniturilor corporaţiilor este considerată prea împovărătoare de către anumite ţări, ele pot oferi credite fiscale acţionarilor.

Tendinţa pe plan mondial este de renunţare la impozitarea dobânzilor şi câştigurilor de capital cuvenite nerezidenţilor,

în special după decizia luată în 1984 de Statele Unite de a nu mai supune dobânzile cuvenite nerezidenţilor nici unei impuneri la sursă. Un studiu la nivelul a 19 economii dezvoltate a relevat că rata impunerii la sursă a dobânzilor bancare s-a înjumătăţit pe parcursul anilor ’90. Tentative ale unor state membre de a introduce asemenea impozite au eşuat în trecut. Astfel, în 1989, Germania a adoptat măsura de reţinere la sursă a unei cote de 10% aplicată asupra dobânzilor.

Această măsură a determinat un „exod” al economiilor, către Luxemburg, în valoare de aproximativ 20 miliarde de mărci germane, ceea ce a dus la abrogarea acestei decizii în aprilie 1989. Este adevărat însă că Germania avea să reintroducă aceiași măsură în 1992.

Dezirabilitatea reglementării la nivel comunitar a acestui impozit a fost justificată prin următoarele: ■ nevoia protejării bazelor de impunere ale unor state membre împotriva „braconajului” exercitat de partenerii lor comunitari ■ existenţa de disparităţi mari la nivel comunitar, atât cu privire la rata de impunere cât şi cu privire la utilizarea acestui instrument ■ riscul de dublă neimpozitare involuntară, deoarece în absenţa unei impuneri la sursă poate fi eludată şi plata impozitului în ţara de origine (lipsind informaţiile necesare autorităţilor fiscale) ■ faptul că impozitele la sursă au

un efect neutru pentru investitorii care îşi declară corect ansamblul surselor de venit.

Iniţiativele pentru reglementarea acestei probleme au variat în timp şi au necesitat o perioadă foarte îndelungată pentru a se materializa. Acestea reflectă exigenţa votului unanim în condiţiile existenţei unor interese divergente la nivelul UE. Pe de-o parte, Marea Bri-tanie, Luxemburg şi Austria s-au opus reglementării acestei probleme, dar din motive diferite. În timp ce Marea Britanie este preocupată de suveranitatea fiscală, Luxemburg şi Austria sunt interesate de păstrarea regulilor interne privind secretul bancar. În vreme ce poziţiile Germaniei şi Belgiei au fluctuat în timp, Franţa, Italia şi Spania s-au pronunţat constant în favoarea acestei iniţiative.

Prima iniţiativă a Comisiei Europeană datează din 1967 şi avea în vedere armonizarea completă a impozitelor la sursă, cuplată cu deductibilitatea integrală a impozitului în ţara de reşedinţă a contribuabilului.

Acordul nu a fost posibil din cauza divergenţelor cu privire la nivelul impozitului - Franţa, Belgia şi Italia au propus un nivel de 10%, considerat prea mare de Olanda şi Luxemburg.

Al doilea episod s-a petrecut pe fundalul adoptării Directivei pentru Liberalizarea Circulaţiei Capitalurilor, care a sporit mobilitatea acestei baze de impunere.

Comisia Europeană a întocmit

TREND INTERNAȚIONAL XXXXXXX

în februarie 1989 un proiect de Directivă care prevedea stabilirea unui nivel minim al impozitului la sursă de 15%. Pentru o perioadă tranzitorie, acest sistem ar fi urmat să coexiste cu un mecanism de schimb obligatoriu de informaţii între autorităţile competente, care să dea posibilitatea impozitării tuturor veniturilor unui contribuabil.

Statele membre urmau să opteze pentru una din cele două variante. Reacţiile membrilor Comisiei Europene au fost, din nou, divergente. Astfel, Franţa şi Italia au cerut un nivel mai înalt de impunere şi extinderea sistemului şi asupra câştigurilor din dividende, Danemarca şi Olanda şi-au manifestat preferinţa pentru un sistem bazat pe schimbul de informaţii, în vreme ce Marea Britanie şi Luxemburg, pe teritoriul cărora se află importante centre bancare internaţionale, s-au opus categoric introducerii unui nivel minim de impozitare. Iniţiativa a fost resuscitată în contextul „pachetului” din decembrie 1997, pentru care s-a obţinut acordul politic în Consiliul ECOFIN. Pe această bază, în mai 1998, Comisia Europeană a întocmit un nou proiect de Directivă. Spre deosebire de varianta din 1989, acest proiect avansa ideea coexistenţei celor două sisteme, fără a mai privilegia pe vreunul din ele, cu precizarea că nivelul propus al impozitului la sursă era, de această dată, de 20%.

Unele dintre statele membre s-au raliat la acest proiect doar cu condiţia explicită ca reglementarea să se aplice şi unor terţe ţări, potenţial concurente în atragerea de depuneri, cu care Comisia Europeană trebuia să ajungă la înţelegeri în acest sens - Elveţia, Monaco, Liechtenstein, San Ma-

rino, Andorra. În iunie 2000, Consiliul ECOFIN de la Feira a respins însă modelul coexistenţei, optând pentru un singur sistem, cel al schimbului de informaţii. Ţările interesate în mod deosebit de problema secretului bancar au aderat la acest acord politic doar în schimbul asigurării că vor beneficia de posibilitatea unor excepţii. În noiembrie 2000, miniştrii finanţelor din ECOFIN s-au pus de acord şi asupra ratelor de impunere care se vor aplica, tranzitoriu, de ţările care nu vor trece imediat la sistemul schimbului obligatoriu de informaţii. În urma acestor evoluţii, Comisia şi-a reconsiderat propunerea şi a înaintat în 2001 un proiect revizuit de Directivă.

Această statuează obligativitatea furnizării de informaţii autorităţilor fiscale din ţara de reşedinţă fiscală a deponentului, ca şi posibilitatea dată anumitor ţări să deroge temporar de la această obligaţie, cu condiţia însă a aplicării unui sistem de reţinere la sursă.

Noul proiect a întrunit acordul politic al Consiliului ECOFIN în iunie 2003, iar Directiva a intrat în vigoare la 1 iulie 2005.

Principalele prevederi sunt următoarele: ■ sistem obligatoriu de informare reciprocă a autorităţilor fiscale ■ posibilitatea de a deroga de la acest sistem pentru Austria, Belgia şi Luxemburg, derogare aplicabilă cel puţin până în 2015, cu posibilitatea prelungirii ei dacă problema cooperării cu ţări terţe concurente în atragerea depozitelor nu este soluţionată.

Până la expirarea perioadei de tranziţie, cele trei State Membre sunt însă ţinute să aplice un sistem de impunere la sursă, cu rate progresive în timp - 15%

până în iunie 2008, 20% până în iunie 2011 şi 35% ulterior. Produsul acestui impozit urmează a fi împărţit între ţara de impunere (1/4) şi ţara de reşedinţă (3/4) ■ aplicare limitată doar la persoanele rezidente într-unul din statele membre ale UE. De asemenea, nu sunt vizate dividendele şi câştigurile de capital din tranzacţionarea acţiunilor şi nici câştigurile din plasamentele în fonduri mutuale. În schimb, definiţia noţiunii de «dobândă» este una extinsă, care cuprinde şi randamentele obligaţiunilor guvernamentale şi corporative.

■ încheierea de aranjamente care să protejeze competitivitatea pieţelor financiare din interiorul UE. În acest sens s-au încheiat acorduri cu Elveţia, Liechtenstein, Andorra, Monaco, San Marino.

De asemenea, Marea Britanie şi Olanda au încheiat aranjamente corespunzătoare cu teritoriile lor dependente (e.g., Insula Man, Insulele Virgine, Aruba) pentru ca acestea să aplice depunerilor nerezidenţilor originari din UE „măsuri echivalente”.

Eficacitatea sistemului Graţie procesului de extindere a UE, aplicării prevederilor sale şi de către teritoriile asociate sau dependente de unele state membre (în baza unor acorduri bilaterale încheiate în acest scop) şi convenirii aplicării de măsuri echivalente cu terţe ţări (între care Elveţia şi Statele Unite), principiile Directivei erau în vigoare, la 1 ianuarie 2007, în 42 de jurisdicţii fiscale.

Evaluările apărute în li-teratura de specialitate la scurt timp după intrarea în vigoare a Directivei relevă o abundenţă de probleme susceptibile a îi reduce foarte mult eficacitatea

scontată: a) în ciuda progreselor făcute cu unele ţări terţe, rămân încă neacoperite importante centre financiare către care ar putea migra depunerile resortisanţilor comunitari; din acest motiv, în octombrie 2006 Consiliul a cerut Comisiei să iniţieze convorbiri exploratorii cu Hong Kong, Singapore şi Macao, în vederea găsirii unor soluţii de cooperare similare cu cele deja convenite cu alte ţări terţe. b) prevederile Directivei nu pot ţine sub un control adecvat enorma paletă de instrumente finaciare care pot substitui depozitele purtătoare de dobândă; în acest sens, este demn de menţionat că, imediat după ce Elveţia a acceptat să coopereze cu UE în acest domeniu, băncile eleveţiene au trecut la o publicitate agresivă a produselor financiare care nu sunt afectate de Directivă.

Simulări efectuate cu privire la rezultatul aplicării Directivei indică efecte foarte modeste la scara UE: veniturile fiscale cresc negljabil, iar PIB rămâne practic constant.

Efectele sunt sensibil mai pronunţate asupra celor trei ţări cu derogare care, în cazul trecerii la sistemul schimbului de informaţii, sunt susceptibile să piardă încasări echivalente cu 0,2-0,4% din totalul veniturilor fiscale. Nici în cazul lor, însă, PIB nu ar fi afectat de o manieră semnificativă (reduceri cu mai puţin de 0,1%). ■

Sursa: Institutul European din România, Proiect SPOS 2007 – Studii de strategie şi politici, Studiul nr. 5 „Tendințe de armonizare fiscală la nivelul Uniunii Europene. Provicări pentru România”, autori : Conf. univ. dr. Dragoş Negrescu – coordonator, Drd. Anton Comănescu

SPECIAL Ghid de termeni financiari Cotidianul britanic „The Independent” a publicat recent un ghid de termeni din jargonul financiar. Autorii acestui ghid cred că explicarea, într-o notă umorisitică, a acestora ar trebui să-i ajute pe cititori să înveţe limbajul bancherilor, pentru a percepe mai bine în perioada următoare riscurile pe care şi le vor asuma. Vă prezentăm aşadar o selecţie de termeni utili:

Adam Applegarth Fostul şef executiv al Northern Rock. Se bucura de o viaţă personală plină de culoare şi era adulat de pieţele financiare. După ce a transformat numele băncii în „Northern Wreck” (Dezastrul Northern), a primit salarii compensatorii de 760.000 de lire sterline şi o pensie de 346.000 de lire sterline.

American Home Mortgage Principalul simbol şi parte a ceea ce a cauzat declinul.

După ce a vândut mult prea multe ipoteci victimelor mai mult sau mai puţin dornice să trăiască „visul american” (creditele sub-prime), unul dintre cei mai mari furnizori independenţi de împrumuturi imobiliare din SUA a intrat în faliment, după ce şi-a concediat aproape tot personalul.

Banii altora (Other People’s Money) Un termen tradiţional al pieţei financiare care linişteşte conştiinţa şi ajută la un somn mai bun.

BC (Before Crunch) Înainte de prăbuşire. O epocă de aur. O stare financiară de gratie. Nu putea să continue aşa.

BCE Banca Centrală Europeană. Un jucător cu un rol mic până când s-a dovedit că multe bănci europene au intrat în încurcătură pentru că au făcut investiţii în subprime.

A trebuit să verse sume mari de euro în sistemul bancar european.

Bear Stearns Banca americană de investiţii, care a raportat cea mai mare pierdere de până acum, a fost preluată de JP Morgan, cu banii contribuabililor americani. UBS, Morgan Stanley, Lehman Brothers şi Goldman Sachs sunt alte nume care recunosc pierderi masive ca urmare a creditelor neperformante.

Bernanke, Ben Preşedintele Rezervei Federale a Statelor Unite şi ultima resursă de creditare pentru băncile americane. Hobby-ul lui Bernanke este istoria Marii Recesiuni.

Odată a făcut referire la declaraţia lui Milton Friedman despre folosirea banilor ca pe o „cădere de elicopter” în economie pentru a combate deflaţia.

De aici porecla de „Helicopter Ben” . Elicopterul său a fost văzut destul de des în ultima vreme deasupra Wall Street.

Bizarele Victime ale Prăbuşirii Creditului Tensiunea a ajuns în locuri nebănuite, foarte departe de America: Northern Rock, Sachsen Bank, BNP Paribas, IKB şi chiar în Australia.

78

APRILIE 2008

Studiile lor ne arată că...

COSTURI În România, costul lunar cu forţa de muncă este de 2 ori mai mic decât în Polonia şi de 2,3 ori mai mic decât în Ungaria ridicându-se la

413,8

euro.

Sursa: Eurostat

Bonus Sume mari de bani plătite bancherilor în vremurile bune.

310,9 miliarde de dolari anul trecut. Ar putea fi mai puţini în 2008.

Brown, Gordon Nu are legătură cu criza financiară, dar ar putea să-l coste şi pe el funcţia.

Case-Shiller Index Principalul indice privind preţul caselor din SUA. Preţurile medii în principalele zece oraşe ale SUA au scăzut în ultimul an cu 4%. Unii economişti anticipează că preţurile vor scădea cu 15 până la 30% în următorii câtiva ani.

China Poate menţine restul lumii în mişcare cu nevoia sa tot mai mare pentru materii prime şi bunuri de capital? Doar dacă continuăm să cumpărăm jucăriilor lor periculoase.

Creditare responsabilă Ce este aia?

Cuvântul R Recesiune. Nu-l menţionaţi. Tehnic, doua trimestre succesive de creştere economica negativă.

Dezechilibre financiare SUA datorează Chinei prea mulţi bani.

INTERES România este cea mai atractivă destinaţie pentru investiţii din Europa de Sud-Est, atrăgând interesul investitorilor pentru activităţi cu valoare adăugată, care au menţionat ţara noastră destinaţie atractivă în proporţie de

Epidemia Foarte temută. Este prăbuşirea înspăimântătoare care s-a răspândit de pe piaţa ipotecară a SUA, prin pieţele de creditare, până la pieţele de capital în jurul lumii, ajungând la o dimensiune că poate determina o recesiune.

Expunere Aşa cum zicea Warren Buffett: „Este atunci când vine refluxul şi-i vezi pe cei care înoată fără costum de baie”.

George W. Bush Al 43 lea preşedinte al SUA şi unul dintre puţinii preşedinţi care au distrus atât politica externă, cât şi pe cea economică.

Încredere

52%

Praful de stele magic care menţine investiţiie tentante şi economiile în mişcare.

Sursa: Ernst & Young

Împrumuturi Ninja

DOBÂNZI

Acronim pentru „No Income No Job or Assets” (Fără venit, fără slujbă sau bunuri). Deci, de ce să le dai un credit ipotecar?

.

Dobânda practicată pe piaţa monetară interbancară la 3 luni, în România este de 2,3 ori mai mare decât în Cehia (3,1%), dar este mai mică decât în Ungaria (7,86%) şi Estonia (8,68%), cifrându-se în 2007, la o valoare medie de

7,2%

.

Sursa: Eurostat

Împrumuturi toxice Indiciul se afla în nume. Un imprumut care afectează sănătatea financiară a finanţatorilor.

Lichiditate Capacitatea de a transforma rapid o actiune sau o asigurare în bani.

Se poate întâmpla şi aici?

Deja s-a întâmplat, într-o anumită măsură. În Marea Britanie, ipotecile sub-prime înseamnă 6% din piaţă - cam jumatate din proporţiile din America. Cât de mare este ipoteca ta?

Prăbuşire Atunci când acţiunile scad cu mai mult de 20%.

Victimele previzibile Bear Stearns, Morgan Stanley, Lehman Brothers şi Goldman Sachs, plus fonduri de hedging. Cu cât pierderile sunt mai groaznice, cu atât e mai greu să versi o lacrimă. ■

NUMAI PRIN COMPLETAREA ACESTUI TALON PUTEȚI BENEFICIA DE

XXXXXXX

ABONAMENT PE ANUL 2008 LA REVISTA

TALON ABONAMENT GRATUIT FINANCIAL DIRECTOR Nume companie: .....................................................................................................................................

Adresă companie: ....................................................................................................................................

Județ: .................................... Localitate: .................................................................................................

Nume: ............................... Prenume: ..................................................Funcție: .......................................

Telefon: ........................................... Fax: ........................................ Mobil: .............................................

E-mail/web: ..............................................................................................................................................

Domeniul de activitate: Industrie

Construcții

Comerț

Servicii

Alt domeniu .........................

Vă rugăm să trimiteți acest talon completat pe adresa redacției, fax sau e-mail.

București, 060056, Str. Constantin Noica nr. 136 A Sector 6 abonamente@bpgroup.ro Tel: 021 311.94.26; 031 228.10.46-48 Fax: 021 311.94.27

Business Publishing Group se obligă să păstreze confidențialitatea datelor personale ale abonaților.

Toate datele înscrise în taloanele de abonament vor deveni proprietatea Business Publishing Group, cu toate drepturile care decurg de aici.

Abonații sunt de acord ca datele personale să fie utilizate de către editură pentru acțiuni promoționale viitoare, fără alte obligații sau plăți.

Abonații au dreptul de a solicita, printr-o cerere scrisă adresată editurii, ștergerea sau actualizarea datelor, în conformitate cu prevederile legii 677/2001.

Foarte utile

Utile

Puțin utile

Deloc utile

Foarte bună

Secțiunile revistei 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Actual Analiză Contabilitate Management Strategie IT Macroeconomie Cover story Piețe în mișcare Supliment „Decizii“ Raport financiar Trend

Foarte bună

Bună

Nu prea bună

Deloc bună

1 Calitatea informației 2 Lungimea articolelor 3 Sursele de informare utilizate 4 Maniera de redactare a articolelor 5 Raportul dintre ilustrații și text 6 Titlurile

Bună

Nu prea bună

Deloc bună

Aprilie 2008

ROMÂNIA

VIZIBILITATE = PRODUCTIVITATE

Aprilie 2008

r rio II E e t in Z IV În CI RNAT E

DEE ALT ANȚA E

R

pă du 2 pe na 5 e i înc pag

RS IN SU DE F