FD_9

Iunie 2008

or I i r e I int IZ NT n Î C EME

DEMANADE RISC G

pă du e a 37 p e in înc pag

CÂND SCHIMBĂRILE SOCIALE AFECTEAZĂ BUGETELE...

SUMAR

ROMÂNIA v

Iunie 2008 ANALIZĂ

10 TENDINȚE ÎN INDUSTRIA AUTO EUROPEANĂ Comisia Europeană a organizat începând cu anul 2005 consultarea principalelor părţi interesate din industria auto europeană pentru a contura viitoarele politici din domeniu.

OPINII

12 NOI AJUSTĂRI ÎN ECONOMIE Adoptarea euro impune o gestionare realistă, care să ia în considerare faptul că economia României necesită o perioadă de ajustare înainte de intrarea în ERM II.

22

COVER STORY

FIRMELE ROMÂNEȘTI NU AU MARI PROBLEME CU DATORNICII

Sumele restante pe care companiile din centrul şi estul Europei le au de încasat se situează între 15% şi 25% din cifra de afaceri, se arată în studiul realizat de EOS Group. În cazul companiilor româneşti, volumul datoriilor de încasat reprezintă circa 15% din cifra de afaceri, iar valoarea lor medie este de cel puţin 10.000 de euro. În România, datoriile care nu mai pot fi recuperate înregistrează unul dintre cele mai mici procentaje în total creanțe.

16 CÂND SCHIMBĂRILE SOCIALE AFECTEAZĂ BUGETELE...

Violarea obligaţiilor semiformale sau informale, din cadrul contractului cu societatea poate afecta în mod serios reputaţia firmei, finanţele companiei, precum şi cererea clienţilor pentru produsele acesteia

LEGISLAȚIE

MANAGEMENT DE RISC suplimentul începe după pagina 37

«PRACTICILE DE PIAŢĂ ACCEPTATE» ŞI MANIPULAREA PIEŢEI Acestea reprezintă un subiect de o importanţă majoră pentru piaţa financiară europeană şi piaţa de capital autohtonă, iar legislaţia europeană în domeniu a tratat cu maximă importanţă subiectul, deoarece în funcţie de aplicabilitatea «practicilor de piaţă acceptate» se stabileşte in concreto «abuzul de piaţă».

14 EFICIENTIZAREA PROCESELOR Societăţile ce vor prezenta interes pentru investitori trebuie să-și demonstreze capacitatea sustenabilității, precum și flezibilitatea și adaptabilitatea la o piață în continuă schimbare.

RUBRICI PERMANENTE

2 EDITORIAL Investitorii nu vor să dea în gropile româneşti

6 ȘTIRI Mercedes a ales Ungaria în detrimentul României datorită infrastructurii rutiere

56 TREND ROMÂNIA România nu îndeplinește criteriul de la Maastricht cu privire la cursul de schimb.

58 TREND ECE Coroana slovacă a fost reevaluată.

32

IUNIE 2008

1

EDITORIAL

INVESTITORII NU VOR SĂ DEA ÎN GROPILE ROMÂNEŞTI

GABRIEL NIȚULESCU

România nu s-a calificat în fazele superioare la Euro 2008. În acelaşi timp însă, România nu s-a calificat nici într-o altă competiţie, aceea a atragerii unui investitor important, la noi în ţară Grupul auto german Daimler a ales oraşul Kecskemet, situat în centrul Ungariei, pentru a construi o nouă fabrică. Alegerea s-a făcut în detrimentul României şi al Poloniei. Ceea ce este însă remarcabil este faptul că diferenţa a fost dată de calitatea infrastructurii rutiere, după cum a arătat însăşi premierul ungar Ferenc Gyurcsany. Mai exact, nemţii nu s-au împăcat cu gropile din şoselele noastre şi nu au fost înduioşaţi nici de promisiunile oficialilor români din administraţia centrală sau locală, chiar dacă în campania electorală pentru locale aceste promisiuni s-au repetat obsesiv, egalând poate doar numărul repetatelor asfaltări şi peticiri ale şoselelor româneşti. Şi probabil că nu numai gropile, ci şi nealinierea canalelor, proasta semnalizare a străzilor şi în general tot ce arată neseriozitatea noastră au fost factori care au înclinat balanţa în favoarea altei locaţii decât a uneia din România.

De altfel, pentru România „concurau” trei oraşe: Câmpulung Muşcel, Cugir şi Timişoara, dar după cum se vede nici unul nu a reuşit să se ridice la standardele dorite de compania germană.

Drumurile sunt o piedică şi pentru turism, alt domeniu cu potenţial în România, potenţial care însă nu s-a concretizat mai deloc. Şi pentru a şti mai exact ce am pierdut, precizăm că în această fabrică de 800 milioane de euro, se vor produce cel mai probabil, noile generaţii Mercedes-Benz A Klasse şi B Klasse.

Noua uzină va susţine extinderea gamei de automobile compacte de la două la patru modele, va produce peste 100.000 de maşini anual şi va crea 2.500 de locuri de muncă.

Gabriel Nițulescu, redactor șef gabriel.nitulescu@bpgroup.ro

În acest număr Nu ar trebui să pierdeţi articolul din paginile 26-27 care ne oferă toate amănuntele despre cum trebuie tratată din punct de vedere fiscal şi contabil operaţiunea de sale&lease back.

2

IUNIE 2008

Băncile au înăsprit standardele de creditare pentru IMM-uri, percepându-le pe acestea cu un risc de credit în creştere.

Amănunte puteţi afla din pagina 28.

Pentru a vă informa cu tot ceea ce trebuie să ştiţi despre contabilitatea operaţiunilor de factoring consultaţi articolul din paginile 30-31.

LINK-URI ROMÂNIA Publisher Cristian Iosif Redactor-şef Gabriel Niţulescu Redactori-şefi adjuncți

Colaboratori

DTP Secretar general de redacţie Advertising group director Advertising sales manager Marketing Director

Assistant Marketing Abonamente

gabriel.nitulescu@bpgroup.ro Bogdan Bârligea bogdan.barligea@bpgroup.ro Dana Dobre dana.dobre@bpgroup.ro Emilian Nedelcu, Mihai Mătieş Alexandra Crăciun, Diana Maria Nestor, Cosmin Gheorghe Doru Iordache Carmen Grigore Iuliana Zamfirescu iuliana.zamfirescu@bpgroup.ro Livia Pană livia.pana@bpgroup.ro Andreea Ranja andreea.ranja@bpgroup.ro marketing@bpgroup.ro Nicu Berbecel nicu.berbecel@bpgroup.ro abonamente@bpgroup.ro

Pre-press Rompit Tipărit la

RECOMANDAREA LUNII www.financialdirector.co.uk

Suplimentul S li l Decizii D i ii all revistei i i FiFi nancial Director din Marea Britanie tratează managementul flotelor. În condiţiile în care preţul carburanţilor este în continuă creştere, iar

îngrijorările cu privire la mediul î înconjurător se adâncesc, manageî mentul de flotă trebuie să identifice modelele de maşini ce pot fi folosite, astfel încât să se obţină atât costuri mai mici dar şi emisii reduse de dioxid de carbon. În topul celor mai „verzi autoturisme”, colegii din Marea Britanie au poziţionat pe primele locuri, în 2008, Mini Cooper S, Seat Ibiza Ecomotive, BMW X5 3.0sd SE, Audi A3 1.9TDI e, Toyota Prius, BMW 320d ES, BMW 520d ES, Lexus LS460h, Ford Kuga Zetec, Citröen C4 Grand Picasso 1.6 Hdi.

www.financialdirector.ro

ISSN 1843-4819 Publicație auditată de Biroul Român de Audit al Tirajelor, BRAT

Publicaţie lunară editată de:

Business Publishing Group SRL Str. Constantin Noica nr. 136A, etaj 1, sector 6, Bucureşti Tel.: 021. 311.94.26; 031.228.10.46/47/48/49 Fax: 021.311.94.27 Este interzisă reproducerea oricărui material scris sau a oricărei ilustraţii din această publicaţie fără acordul prealabil scris al Business Publishing Group.

EDITOR DEPUTY EDITOR PRODUCTION EDITOR ART EDITOR CONTRIBUTING EDITORS

PUBLISHING DIRECTOR POSTAL ADDRESS

Andrew Sawers David Rae Salvatore Spagnuolo Chris Gardner Robert Bruce, Dennis Turner, Peter Williams, Sarah Perrin, David Kern Kumaran Ramanathan Incisive Media 32-34 Broadwick Street London W1A 2HG Switchboard: (020) 7316 9000

Winner: Periodical Publishers Association Business Magazines Writer of the Year 2002 and 2005 Winner: Periodical Publishers Association Business & Professional Monthly Magazine of the Year 2004 Winner: Institute of Internal Auditors Writer of the Year 2002 and 2004 Winner: Work Foundation Magazine Journalist Award 2002 Winner: Magazine Design Awards Business to Business Front Cover of the Year 2002 Winner: Institute of Financial Accountants Business to Business Front Cover of the Year 2006 FINANCIAL DIRECTOR is published by Incisive Media © 2007 Incisive Media All rights reserved.

Published from FINANCIAL DIRECTOR with the permission of Incisive Media Reproduction in any manner in any language in whole or in part without prior written permission from Incisive Media is prohibited.

4

IUNIE 2008

Noua structură a site-ului revistei Financial Director permite un acces mai facil a articolelor, interviurilor, analizelor şi a suplimentului Decizii. În numărul curent, suplimentul Decizii şi Analiza performanţei vor

oferi soluţii de finanţare a riscurilor, în timp ce rubrica de Contabilitate va exemplifica înscrierea operaţiunilor de factoring. Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, vorbeşte, în acest număr, despre „Noi ajustări în economie”, înainte de intrarea României în Mecanismul Ratelor de Schimb – ERM II. După scandaluri care au zguduit pieţele bursiere internaţionale, dar şi bursa locală, odată cu listarea Rompetrol, Financial Director încearcă să identifice practicile de piaţă acceptate şi modurile în care bursa poate fi manipulată.

DE VIZITAT - Site-uri care ne-au fost de folos în această lună

www.marsh.ro Site-ul consultantului independent Marsh, specializat în desfăşurarea activităţilor de management al riscului, de consultanță și intermediere pe piața de asigurări.

www.contractdemunca.ro Un site dedicat angajatorilor şi angajaţilor, deopotrivă. Legislaţie, formulare şi adrese utile şi un calculator de salarii, alături de cele mai recente ştiri legate de piaţa muncii.

www.pwc.com Site-ul global al companiei PricewaterhouseCoopers, din care se pot accesa serviciile şi publicaţiile subsidiarei din România.

ȘTIRI

MERCEDES A ALES UNGARIA ÎN DETRIMENTUL ROMÂNIEI DATORITĂ INFRASTRUCTURII RUTIERE

Grupul auto german Daimler a ales orasul Kecskemet, situat în centrul Ungariei, pentru a construi o nouă fabrică, în detrimentul Romaniei şi Poloniei, potrivit Autonews. În această fabrică, care cel mai probabil va produce noile generaţii Mercedes-Benz A Klasse si B Klasse, constructorul va investi 800 milioane de euro. Noua uzină va susţine extinderea gamei de automobile compacte de la două la patru modele şi va crea 2.500 de locuri de muncă. Noua uzina va produce peste 100.000 de maşini anual. Premierul ungar Ferenc Gyurcsany a precizat că toate ţările aflate în cursa pentru a găzdui investiţia au oferit nivelul maxim de subvenţie autorizat de UE, dar la alegerea Ungariei a contribuit şi infrastructura rutieră modernă din zona aleasă

AUTORIZAREA FONDULUI DE PENSII FACULTATIVE RAIFFEISEN ACUMULARE Raiffeisen Asset Management a obţinut autorizarea fondului de pensii facultative ( pilonul III) Raiffeisen Acumulare.

Fondul îşi propune creşterea pe termen lung a capitalului investit în condiţiile asumării unui nivel de risc moderat.

Pentru diminuarea riscurilor, structura portofoliului pe termen lung presupune investirea preponderentă în titluri de stat (aproximativ 60%) şi obligaţiuni tranzacţionate la bursă (aproximativ 10%). În scopul creşterii randamentului, circa 25% din active sunt investite în acţiuni.

Depozitarul fondului este Bancpost, iar auditul este realizat de KPMG. ■ 6

IUNIE 2008

19,7 miliarde euro va primi România ca fonduri comunitare, pentru infrastructură şi crearea de noi locuri de muncă, în perioada 2007-2013 Sursa: euractiv.ro

STIMULENTE FINANCIARE PENTRU FIRMELE CARE ANGAJEAZĂ ELEVI ŞI STUDENŢI, ÎN VACANŢĂ Firmele care angajează elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor beneficiază de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, pentru fiecare elev şi student. Sumele se vor deduce de către angajator din contribuţia de asigurări pentru şomaj, datorată lunar.

Legea nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor prevede că perioada de acordare a stimulentului financiar nu poate depăşi 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic. Conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 72/2007, stimulentul va fi acordat

angajatorilor care încadrează în muncă elevi şi studenţi, pe perioada vacanţelor, fie pe baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial, fie prin încheierea unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.

Pentru a beneficia de stimulentele financiare, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor aflaţi în perioada vacanţelor.

Aceste documente trebuie depuse până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declaraţiei lunare privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj aferente lunii respective. ■ Sursa: Avocatnet.ro

Soluții pentru Managementul Financiar Timișoara - 26 iunie 2008 Cluj - 18 septembrie 2008 Constanța - 9 octombrie 2008 Craiova - 30 octombrie 2008 Iași - 13 noiembrie 2008

Organizator:

Detalii și înscrieri: Monica David, tel.: 0723.677.696; 021/311.94.53; e-mail: monica.david@bpgroup.ro www.financialdirector.ro/evenimente.html

Parteneri:

ȘTIRI

FONDURILE DE PRIVATE EQUITY ACŢIONEAZĂ CU PRUDENŢĂ

TEHNIC VORBIND INVESTIREA CU FORMULĂ EXECUTORIE A CAMBIEI, BILETULUI LA ORDIN ŞI A CECULUI

▼

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a înaintat recent un recurs în interesul legii care vizează inexistenţa unui punct de vedere unitar în ceea ce priveşte investirea cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin şi cecului. În recursul în interesul legii înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general a constatat că, în practica instanţelor de judecată, nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3741 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 459/2006, raportate la prevederile art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin şi ale art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, referitor la investirea cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin şi cecului.

Unele instanţe au considerat că pentru a fi puse în executare, cambia, biletul la ordin şi cecul, chiar dacă legea le recunoaşte calitatea de titluri executorii, trebuie investite cu formulă executorie prevazută de art. 269 alin.1 din Codul de procedură civilă. În argumentarea acestui punct de vedere au fost invocate dispoziţiile art. 374 alin.

1 din acelaşi cod, potrivit cărora hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este investit cu formulă executorie, afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizorii şi de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formulă executorie.

Totodată, s-a făcut trimitere şi la prevederile art. 376 alin.1 din Codul de procedură civilă, conform cărora se investesc cu formulă executorie prevăzută de art. 269 alin.1, hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege. S-a apreciat că punerea în executare a titlurilor comerciale de valoare din categoria cărora fac parte cambia, biletul la ordin şi cecul, este reglementată de norme speciale, care impun investirea acestora cu formulă executorie, prin derogare de la prevederile art. 3741 din Codul de procedură

8

IUNIE 2008

Încrederea specialiştilor din domeniul fondurilor închise de investiţii din Europa Centrală s-a diminuat în ultima perioadă, pe fondul tendinţei globale din industria de private equity (capital de risc), ajungând sub minimele din 2003, potrivit unui studiu realizat de Deloitte Central Europe. „În ciuda acestui nivel scăzut de încredere, mai multe fonduri europene şi globale importante şi-au deschis birouri şi au recrutat specialişti în private equity în Europa Centrală, în ultimele 6 – 12 luni. Este şi motivul pentru care Deloitte are încredere şi anticipează o creştere semnificativă a pieţei de profil, pe termen mediu”.

Indicele de încredere (Deloitte Private Equity Confidence Index) este calculat pe baza răspunsurilor primite de la specialiştii în domeniu din Europa Centrală. Dacă specialiştii sunt mai puţin încrezători pe termen scurt, Garret Byrne, Partener Servicii Tranzacţii M&A pentru Deloitte Europa Centrală, mizează pe creşterea puternică pe termen mediu a activităţii firmei în regiune. Aceasta evoluţie, spune el, va fi determinată de numărul tot mai mare de nume mari la nivel global care vor pătrunde în Europa Centrală, precum şi de numărul crescut de persoane interesate de tranzacţii cu capital de risc.

Deşi ţările din regiune tind să genereze multiplii mai mici comparativ cu Europa de Vest, concurenţa cu alţi investitori

este mică, iar estimările pe următorii cinci ani spun că ritmul de creştere economică din Europa Centrală va fi superior celui din Europa de Vest. „Perspectivele de creştere pentru fondurile de capital de risc sunt în continuare ridicate în regiune, pentru că economiile din Europa Centrală marchează pe toate planurile. În 2007 au raportat cele mai mari rate de creştere ale PIB-ului din ultimii zece ani”, a precizat Byrne. De exemplu, avansul anual al PIB la preţuri constante a ajuns anul trecut la 6,5% în Republica Cehă, respectiv 10,4% în Slovacia.

Industria de private equity din Europa Centrală s-a schimbat considerabil în ultimii 20 de ani. Spectrul economic şi de afaceri îşi continuă dezvoltarea în sens pozitiv, în ciuda crizei lichidităţilor la nivel mondial. Ţările din regiune rămân în fruntea destinaţiilor în care fondurile europene şi societăţile de capital de risc vor să exploateze oportunităţi de afaceri.

Fondurile şi societăţile de investiţii s-au reorientat pe achiziţii de tip addon pentru a-şi consolida portofoliul de companii. Exemple ar fi Penta, care a cumpărat producători din industria cărnii din Ungaria şi Slovacia; MidEuropa Partners, care a preluat Centrum Medyczne; NetCentrum, companie parte a Warburg Pincus, care a cumpărat Atlas. cz. O astfel de strategie pare să fie în prezent cea mai bună soluţie pentru eficientizarea portofoliului. ■

INVESTIŢII MAJORE ÎN PRIMUL TRIMESTRU AL ANULUI 2008 Compania

Fondul

Data

Valoarea*

Participaţia

Debreceni Hus Zrt.

Oaktree Capital Management

Apr

n/a

49%

Centrum Medyczne LIM

Mid Europa Partners LLP

Apr

n/a

100%

Tes Vsetin, s.r.o.

Penta Investments

Apr

n/a

100%

Simcor Group

Enterprise Investors (EI)

Apr

53

78%

GTS Central Europe

Capital, M/C Venture Partners, Innova Capital

Apr

n/a

n/a

Energeticke Opravny, a.s.

J&T Finance Group

Mar

n/a

100%

Bengoss Comimplex

Advent International

Mar

18,9

100%

Atlas.cz

Warburg Pincus

Feb

39,9

100%

Agencja Ochrony Skorpion Security

SGAM Eastern Europe

Feb

n/a

100%

*) milioane € Sursa: Deloitte Private Equity Confidence Survey

ȘTIRI

DE CE A AJUNS PREŢUL PETROLULUI LA CEL MAI ÎNALT NIVEL DIN ISTORIE? Nici măcar economistul-şef al concernului British Petroleum nu poate estima, la ce valori va mai ajunge preţul petrolului. Expertul a oferit însă explicaţii pentru evoluţia recentă a acestor preţuri într-un raport prezentat la Berlin. Unul dintre motive este limitarea producţiei de ţiţei de către organizaţia ţărilor exportatoare de petrol (OPEC), a explicat economistul-şef de la British Petroleum, Christof Rühl: „Am asistat la o renaştere a organizaţiei OPEC şi la un control al producţiei. Multe dintre statele OPEC şi-ar dori poate să producă mai mult, dar nu sunt în stare să realizeze acest lucru - ca de pildă, Iranul, Nigeria şi Irakul. În al doilea rând, oferta a fost limitată pentru că există tot mai multe restricţii pentru investiţiile private în unele ţări care nu fac parte din OPEC.” Pe plan mondial, consumul de petrol a crescut în 2007 în medie cu 1,1 la sută, iar în spaţiul asiatic chiar cu 2,3 procente, dar a scăzut cu aproape un procent în statele puternic industrializate. Datorită acestei evoluţii, producţia nu a fost extinsă, consideră expertul Christof Rühl. Astfel, creşterea preţurilor este motivată

politic, nefiind un semn că rezervele de ţiţei se vor epuiza în curând. Potrivit concluziilor lui Rühl, rolul investitorilor financiari şi cel al speculaţiilor nu trebuie supraestimat.

Printre aceste schimbări se numără creşterea consumului de carburanţi în ţările exportatoare de petrol şi în statele aflate în curs de dezvoltare, în special în cele în care petrolul este subvenţionat de stat: „Un sfert din petrolul consumat anul trecut a fost subvenţionat. Consecinţa a fost însă aceea, că la sfârşitul anului 2007 şi la începutul lui 2008, a crescut numărul ţărilor care nu îşi mai permit aceste subvenţii. De pildă, India şi Indonezia au fost nevoite să adapteze preţurile la standardele internaţionale,” a precizat Rühl.

Un consum ridicat de carburanţi indică o creştere economică impresionantă în ţările în curs de dezvoltare. În statele puternic industrializate, nu mai există însă o legătură atât de directă între consumul de petrol şi evoluţia pozitivă a conjuncturii economice, din moment ce energia este utilizată între timp mai eficient. ■ Sursa: Deutsche Welle

TEHNIC VORBIND civilă. Astfel, cambia şi biletul la ordin, deşi au valoare de titluri executorii, este necesară investirea acestora cu formulă executorie, în condiţiile în care art. 61 alin.3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, prin raportare la art. 106 alin.1 din acelaşi act normativ, prevede în mod expres că judecătoria este competentă pentru a investi aceste înscrisuri cu formulă executorie. Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că nu este necesară investirea cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin şi cecului, cu motivarea că art. 3741din Codul de procedură civilă prevede , în mod expres, că înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără investirea cu formulă executorie. Procurorul general Kovesi consideră că acest ultim punct de vedere este în conformitate cu litera şi spiritul legii. ■ Sursa: Avocatnet.ro

ANALIZĂ

TENDINŢE ÎN INDUSTRIA AUTO EUROPEANĂ Comisia Europeană a organizat începând cu anul 2005 consultarea principalelor părţi interesate din industria auto europeană pentru a contura viitoarele politici din domeniu. În decursul anului 2009, aceasta împreună cu toate părţile implicate, va realiza o evaluare intermediară a acţiunilor propuse, pentru a monitoriza progresul realizat şi, dacă este cazul, pentru a adapta cadrul general de reglementare în sectorul autovehiculelor pe baza rezultatelor acestei evaluări.

Anual se produc în UE aproximativ 18,6 milioane de autovehicule, camioane şi autobuze, ceea ce reprezintă 27% din producţia mondială. 2,3 milioane de persoane sunt angajate direct în industrie în timp ce alte 10 milioane sunt ocupate în sectoare conexe.

20 de miliarde de euro sunt investiţi anual în cercetare şi dezvoltare. Industria auto este cel mai valoros sector în privinţa exporturilor cu 41,6 de miliarde de euro, contribuţie netă. Taxele în favoarea statelor, generate de autovehicule se ridică la 360 de miliarde de euro anual, ceea ce reprezintă 3,5% din PIB-ul UE. Pe de altă parte autovehiculele generează 12% din emisiile de gaze cu efect de seră din Europa şi o parte importantă din emisiile poluante.

Simplificarea şi internaţionalizarea cadrului de reglementare Ca urmare a creşterii îngrijorării industriei auto cu privire la costurile ridicate pe care le implică reglementările, costuri care au un efect negativ asupra competitivităţii şi care duc la creşterea inutilă a preţului autovehiculelor, grupul CARS 21 a recomandat înlocuirea a 38 de directive cu regulamente CEEONU fără a prejudicia nivelul de siguranţă şi de protecţie a mediului. De asemenea, grupul CARS 21 a identificat o directivă care ar putea fi abrogată şi 25 de directive şi regulamente CEE-ONU propuse pentru auto10

IUNIE 2008

testare şi testare virtuală pentru a reduce costurile de punere în conformitate cu reglementările pentru industrie prin diminuarea costurilor şi timpului alocat procedurilor administrative.

Comisia susţine aceste recomandări, dar este conştientă de necesitatea de a menţine posibilitatea de legiferare independentă a UE faţă de sistemul CEE-ONU, atunci când este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor UE în ceea ce priveşte sănătatea, mediul şi alte obiective politice.

două domenii principale de politici cu privire la mediul înconjurător în relaţie cu industria vehiculelor sunt Strategia tematică privind poluarea aerului şi Strategia Comunităţii pentru reducerea emisiilor de CO2. De asemenea, politica UE cu privire la deşeuri şi poluarea fonică interacţionează cu sectorul automobilelor. Sporirea problemelor legate de energie (costuri şi furnizare) şi de mediu joacă un rol important în dezbaterea cu privire la forma şi modul de funcţionare al vehiculelor în viitor.

Transport rutier durabil din perspectiva mediului: abordarea integrată

Emisiile poluante

Autovehiculele generează 12% din emisiile de gaze cu efect de seră din Europa şi o parte importantă din emisiile poluante. În consecinţă, cele

De când au fost adoptate primele norme Euro privind limitele de emisii, s-a ajuns la reduceri de aproximativ 70-90% pentru emisiile de NOx şi pulberi în suspensie, conform măsurătorilor

efectuate în condiţiile omologării de tip. Intenţia Comisiei este de a continua reducerea limitelor de emisii Euro pentru vehiculele utilitare uşoare şi grele, conform Strategiei tematice privind poluarea aerului, şi de a urmări o reflectare mai bună a emisiilor reale în cadrul procesului de testare a emisiilor.

Reducerea emisiilor de CO2 din sectorul transportului rutier Comisia va urmări o abordare integrată care vizează atingerea obiectivului comunitar de 120g/km de CO2 până în 2012 prin acţiuni combinate ale statelor membre şi ale UE. Pentru realizarea obiectivului UE se preconizează reducerea emisiilor pentru media parcului de autovehicule noi la 130g/ km prin îmbunătăţirea tehnolo-

ANALIZĂ

giei motoarelor, acompaniată de o reducere de 10g/km, sau echivalentul acesteia, dacă va fi necesar din punct de vedere tehnic, prin alte îmbunătăţiri tehnologice şi printr-o utilizare sporită a biocombustibililor, în special prin: stabilirea unor cerinţe minime pentru eficienţa sistemelor de aer condiţionat; montarea obligatorie a unor sisteme fiabile de monitorizare a presiunii pneurilor; stabilirea unor limite maxime de rezistenţă la rulare a pneurilor; utilizarea indicatoarelor de schimbare a vitezelor, progresul eficienţei combustibililor vehiculelor utilitare usoare (camionete) în obiectivul atingerii a 175g/km CO2 până în 2012 şi 160g/km CO2 până în 2015; şi utilizarea crescută a biocombustibililor pentru maximizarea prestaţiilor privind mediul. În afara cadrului legislativ, strategia Comisiei de reducere a emisiilor de CO2 ar trebui să încurajeze eforturi suplimentare din partea statelor membre în ceea ce priveşte alte mijloace de transport rutier (vehicule utilitare grele etc.), introducerea unei impozitări şi a unor stimulente fiscale privind emisiile de CO2, recurgerea la achiziţii publice, gestionarea traficului, infrastructură etc., precum şi din partea consumatorilor (alegerea autoturismului în funcţie de impactul asupra mediului, conduita responsabilă faţă de mediu la volan).

Pe lângă cele menţionate mai sus, au impact deosebit asupra mediului şi reglementările asupra reciclării vehiculelor sau poluarea fonică determinată de acestea (această problemă va fi abordată luând în considerare factorii cum ar fi: administrarea traficului, conduita la volan, tehnologia vehiculelor şi a pneurilor sau suprafeţele drumurilor).

Creşterea siguranţei pe drumurile europene: un efort comun În ceea ce priveşte siguranţa drumurilor europene, s-au

înregistrat progrese remarcabile: în ultimii 30 de ani, traficul pe drumurile europene s-a triplat, în timp ce numărul accidentelor s-a redus la jumătate în cadrul aceleiaşi perioade. Scopul declarat al Comisiei este de a reduce numărul morţilor cu 50% pe drumurile europene, până în 2010.

Comisia consideră că o strategie eficientă pentru siguranţa drumurilor ar trebui să se bazeze pe interacţiunea dintre îmbunătăţirile în ceea ce priveşte tehnologia vehiculelor, infrastructura rutieră, conduita şoferilor şi aplicarea legii.

Iniţiative preconizate de Comisie vizează: introducerea obligatorie a sistemului Isofix la dispozitivele de siguranţă pentru copii; folosirea obligatorie a farurilor pe timp de zi; includerea controlului electronic al stabilităţii la vehiculele noi, începând cu vehiculele utilitare grele şi continuând cu autoturismele si vehiculele utilitare uşoare; introducerea obligatorie a sistemului de avertizare cu privire la folosirea centurilor de siguranţă; amendarea Directivei cu privire la protecţia pietonilor; îmbunătăţirea măsurilor de aplicare tranfrontalieră a amenzilor impuse pentru încălcarea regulilor de circulaţie într-o altă ţară membră a UE; promovarea iniţiativei – Maşina Inteligentă i2010 şi implementarea programului eCall începând cu anul 2010.

Comerţul şi pieţele externe: lupta pentru concurenţă globală echitabilă Dimensiunea internaţională este decisivă pentru competitivitatea industriei auto din Europa. Politica europeană ar trebui să se asigure că acţiunile companiilor europene desfăşurate în exterior nu se confruntă cu o discriminare neloială. Comisia urmăreşte sporirea şi extinderea principiilor de reglementare la nivel internaţional, în special prin intermediul cadrului CEE-ONU, cu scopul de a reduce barierele ne-

tarifare în comerţ şi de a susţine dezvoltarea unei reglementări uniforme pentru operatorii de pe piaţă din întreaga lume. De asemenea, industria autovehiculelor şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la aplicarea normelor privind proprietatea intelectuală, în unele zone din lume. Comisia este preocupată de accesul pe piaţa din China şi de condiţiile de operare de acolo. Această preocupare este importantă nu numai datorită potenţialului pieţei chineze, ci şi datorită faptului că astfel de preocupări se pot ivi şi pe alte pieţe extinse în curs de dezvoltare.

Cercetare şi dezvoltare: fundamentul concurenţei în viitor Aproximativ 20 de miliarde de euro, reprezentând 5% din cifra de afaceri a acestui sector, sunt investite în cercetare şi în dezvoltarea produselor, industria automobilelor fiind cel mai mare investitor industrial în domeniul cercetării şi dezvoltării din Europa, în termeni absoluţi.

Comisia consideră că cercetările europene în cadrul Programului Cadru 7 trebuie să-şi îndrepte atenţia atât asupra cercetării de dezvoltare (de exemplu, tehnologii pentru motoare termice curate şi eficiente din punct de vedere energetic, sisteme de siguranţă integrate), cât şi asupra tehnologiilor inovatoare (spre exemplu, pile de combustie şi hidrogen, dezvoltarea hibrizilor reîncărcabili, o a doua generaţie de biocombustibili).

Impozitare şi stimulente fiscale Discuţiile din cadrul grupului CARS 21 au indicat că diferitele regimuri de impozitare pentru vehicule, în statele membre, reprezintă una dintre principalele bariere în calea unei funcţionări eficiente a pieţei interne, în timp ce utilizarea stimulentelor fiscale ar trebui coordonată în toate ţările membre şi ar trebui să contribuie în mod considerabil la

atingerea unor obiective politice comunitare în domenii ca mediul şi siguranţa. În acest context, la propunerea Comisiei, Parlamentul European şi a Consiliului au aprobat, în cadrul regulamentului Euro 5 şi Euro 6, un articol care reglementează condiţiile pentru acordarea stimulentelor fiscale.

Provocări pe care trebuie să le depăşească industria auto europeană Industria auto europeană este în urma Statelor Unite şi a Japoniei în termeni de productivitate a muncii. Productivitatea muncii în UE-15 este cu 25% mai mică ca în SUA şi cu 30% mai scăzută ca în Japonia.

Costurile cu forţa de muncă pe oră în UE-15 sunt comparabile cu cele din SUA însă cu 10% mai ridicate ca în Japonia şi aproape de trei ori mai mari decât în Coreea.

Poziţia României La momentul actual România nu are o poziţie oficială în ceea ce priveşte schimbările ce vor interveni în sectorul auto, deşi industria auto este una din cele mai importante ramuri ale economiei româneşti. ■ Sursa: Guvernul României, Departamentul Afaceri Europene

CE ESTE CARS 21?

Grup de lucru la nivel înalt, înfiinţat în anul 2005, care a reunit principalele părţi interesate (state membre, industrie, ONG-uri şi membri ai Parlamentului European) în legătură cu industria auto europeană. Grupul de lucru a avut ca obiectiv realizarea unei analize aprofundate a competitivităţii industriei auto europene şi a fost invitat să facă recomandări pe termen scurt, mediu si lung pentru politicile şi reglementările europene în domeniul industriei auto cu scopul de a mări competitivitatea şi numărul de locuri de muncă, susţinând în acelaşi timp progresul în siguranţă şi protecţia mediului înconjurător la un preţ acceptabil pentru consumatori.

IUNIE 2008

11

OPINII

NOI AJUSTĂRI ÎN ECONOMIE Adoptarea euro impune o gestionare realistă, care să ia în considerare faptul că economia României necesită o perioadă de ajustare înainte de intrarea în ERM II.

MUGUR ISĂRESCU

În România, liberalizarea contului de capital şi adoptarea strategiei de ţintire a inflaţiei au fost realizate cu o relativă întârziere faţă de alte ţări din Europa Centrală şi de Est. Amânarea liberalizării contului de capital a fost justificată de mai multe motive. În primul rând, abordarea graduală în ceea ce priveşte reformele structurale şi programele de macrostabilizare din anii ’90 s-a reflectat în creşterea inflaţiei şi a ratelor dobânzilor în comparaţie cu alte ţări din zonă şi cu statele membre UE. În al doilea rând, s-a impus amânarea liberalizării contului de capital până în momentul în care, în urma restructurării sistemului bancar, sectorul financiar devenea suficient de solid pentru a face faţă fluxurilor de capital cu potenţial sporit de reversibilitate. În al treilea rând, era necesar ca banca centrală să atingă un nivel satisfăcător de acoperire a importurilor cu rezervele internaţionale, acest obiectiv fiind îndeplinit în prima jumătate a deceniului actual.

Trebuie menţionat faptul că, în pofida acestei întârzieri, liberalizarea contului de capital a fost realizată în conformitate cu următoarele principii: ■ intrările înaintea ieşirilor; ■ fluxurile pe termen mediu şi lung înaintea fluxurilor pe termen scurt; ■ investiţiile directe înaintea investiţiilor de portofoliu; ■ respectarea succesiunii bănci-firme-gospodării.

Respectând principiile menţionate anterior, liberalizarea deplină a contului de capital a fost finalizată în anul 2006, înainte de aderarea României la UE, şi s-a suprapus peste adoptarea strategiei de ţintire a inflaţiei.

Această strategie a fost implementată în anul 2005, după ce a fost luată în considerare pentru prima dată în anul 2001, atunci când aceasta a fost menţionată în Programul Economic de Preaderare ca opţiune majoră a băncii centrale.

Rezervele minime obligatorii au fost utilizate intens Principalele motive care au stat la baza opţiunii menționate au fost următoarele: (i) necesitatea realizării unei dezinflaţii sustenabile, inclusiv din perspectiva convergenţei cu UE; (ii) relaţia instabilă dintre agregatele monetare şi inflaţie; (iii) faptul că un regim de curs de schimb ancorat la o altă valută este extrem de riscant în condiţiile unui trend de apreciere determinat de procesul de convergenţă şi ale unei deschideri progresive a contului de capital. Adoptarea mai rapidă a strategiei de ţintire a inflaţiei nu a fost posibilă întrucât

12

IUNIE 2008

nu erau îndeplinite toate precondiţiile, mai precis: (i) rata inflaţiei se situa la un nivel exprimat prin două cifre; (ii) dominanţa fiscală, deşi în scădere, era persistentă datorită influenţei exercitate de Ministerul Finanţelor Publice asupra pieţelor financiare încă insuficient dezvoltate; (iii) mecanismul de transmitere a politicii monetare şi poziţia de debitor net a BNR faţă de sistemul bancar au antrenat reducerea eficienţei acţiunilor de politică monetară; (iv) capacitatea de prognozare a băncii centrale nu era suficient dezvoltată.

Adoptarea de către România a strategiei de ţintire a inflaţiei în luna august 2005 şi liberalizarea până în luna aprilie 2005, în contextul aderării la UE, a unor intrări de capital pe termen scurt amânate anterior au fost urmate de intrări masive de capital. Totuşi, reducerea diferenţialului dintre ratele dobânzilor nu a fost suficientă pentru atenuarea acestor intrări de capital. În aceste condiţii, s-a impus elaborarea unei strategii pentru a preveni căderea în capcana „imposibilei trinităţi”.

Astfel, începând cu luna noiembrie 2004, BNR a adoptat o politică de flexibilitate sporită a cursului de schimb, caracterizată prin intervenţii mai puţin frecvente şi previzibile, pentru a se evita formarea unui cerc vicios al politicii monetare.

Totodată, Banca Naţională a României a redus constant rata dobânzii de politică monetară şi a sterilizat doar parţial surplusul de lichiditate cu scopul de a afecta atractivitatea pieţei monetare din România pentru capitalurile speculative.

Ca urmare a insuficientei libertăţi de mişcare şi a eficienţei reduse în ajustarea instrumentului de politică monetară în absenţa restricţiilor referitoare la mişcările de capital (de exemplu, majorarea ratei dobânzii, deşi limitează expansiunea creditului în monedă naţională, ar avea ca rezultat aprecierea monedei, contribuind, ceteris paribus, la sporirea suplimentară a atractivităţii creditului în valută), banca centrală a trebuit să identifice alte modalităţi prin care să asigure restrictivitatea politicii monetare în contextul expansiunii rapide a cererii agregate. În general, politica monetară a devenit mai restrictivă, în pofida reducerilor semnificative ale ratei dobânzii. În acest sens, rezervele minime obligatorii au fost utilizate intens, fiind astfel evitată creşterea excesivă, din perspectiva stabilităţii financiare, a ratei dobânzii de politică monetară.

De asemenea, au fost adoptate măsuri administrative şi prudenţiale, concomitent cu acţiunile de persuadare a sectorului bancar şi cu demersurile de conştientizare a publicului cu privire la riscul de curs de schimb, cu scopul de a completa rolul instrumentelor tradiţionale ale politicii monetare în atenuarea cererii agregate şi de a reduce lipsa de corelare dintre resurse şi plasamente la nivelul sistemului bancar în ceea ce priveşte moneda de denominare (adăugându-se astfel la politica deja existentă privind majorarea rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută).

Pachetul de măsuri administrative şi prudenţiale, actualizat în mod repetat, a vizat atât debitorii, cât şi creditorii, obiectivele acestuia constând în înăsprirea criteriilor de eligibilitate pentru persoanele fizice, pe de o parte, şi limitarea, în cazul băncilor, a expunerii decurgând din împrumuturile în valută, pe de altă parte. Totodată, legislaţia adoptată la începutul anului 2006 i-a permis BNR să exercite

OPINII

supravegherea asupra intermediarilor financiari nebancari, în vederea limitării efectelor propagate generate de restricţiile impuse de BNR, precum intensificarea activităţii de leasing ca substitut pentru intermedierea bancară.

Prin urmare, regulamentele cu privire la activitatea băncilor comerciale au fost aplicate şi intermediarilor financiari nebancari, şi anume constrângerile legate de adecvarea capitalului, criteriile de eligibilitate pentru clienţi, cerinţele de raportare statistică etc.

După aderarea României la Uniunea Europeană la începutul anului 2007, care a însemnat şi dobândirea libertăţii depline de furnizare de servicii financiare la nivel transfrontalier prin intermediul paşaportului unic european, unele dintre aceste măsuri au devenit ineficiente, întrucât acestea se aplicau doar în cazul instituţiilor de credit autohtone.

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2007, BNR a eliminat limitele de expunere aferente persoanelor fizice şi juridice neacoperite în mod natural la riscul valutar. De asemenea, în luna martie 2007, au fost modificate limitele privind angajamentele de plată ale solicitanţilor de credit, persoane fizice.

Totodată, instituţiilor de credit li s-a permis să îşi desfăşoare activitatea de creditare pe baza regulamentelor interne de evaluare a riscului, supuse anterior aprobării de către Banca Naţională a României. Băncile ale căror regulamente interne nu au fost încă aprobate de banca centrală trebuie să respecte în continuare plafonul general de 40 la sută,

bru între îndrăzneală şi prudenţă în momentul configurării parametrilor acestor măsuri în cadrul setului de instrumente de politică monetară. În urma implementării acestor măsuri de către banca centrală, rata medie anuală a inflaţiei a coborât de la 11,9% în anul 2004 la 4,8% în anul 2007. Cu toate acestea, politica monetară nu a putut evita adâncirea treptată a deficitului de cont curent de la 8,4 la sută din PIB în anul 2004 la aproximativ 14 la sută din PIB în anul 2007.

Totuşi, nu trebuie subestimată contribuţia mai puţin favorabilă a expansiunii consumului. Evoluţiile recente reprezintă o sursă de preocupare, deoarece ponderea investiţiilor străine directe în finanţarea contului curent a scăzut în favoarea datoriei, îndeosebi celei private, pe termen scurt, care a crescut considerabil la aproximativ 20 miliarde € în anul 2007 de la 2 miliarde € în anul 2003. Apelul frecvent la intrările pe termen scurt sporeşte gradul de vulnerabilitate a economiei, îndeosebi în contextul turbulenţelor consemnate recent pe pieţele financiare internaţionale şi generate de criza creditelor ipotecare din Statele Unite; în cazul în care, în perioadele de optimism al pieţelor, investitorii par mai puţin preocupaţi de factorii fundamentali, contribuind adeseori la crearea dezechilibrelor pe care încearcă ulterior să le evite, aceştia devin mult mai temători vizavi de evoluţia respectivilor factori fundamentali în urma producerii şocurilor economice şi financiare.

Perioada de ajustare înainte de intrarea în ERM II trebuie considerată o oportunitate de finalizare a reformelor structurale şi de consolidare a stabilităţii macroeconomice şi nu o „pauză“ care poate avea ca rezultat relaxarea prematură a politicilor macroeconomice. asemenea instituţiilor financiare nebancare a căror activitate este reglementată şi supravegheată de BNR. În cazul României, măsurile administrative şi prudenţiale elaborate în vederea temperării expansiunii creditului s-au dovedit utile, deşi acestea tind să devină mai puţin eficiente pe termen mediu, pe măsură ce devin mai permeabile, iar instituţiile de credit autohtone optează pentru reconfigurarea activităţii în vederea evitării lor. În România, efectele colaterale ale acestor măsuri, asociate cu atenuarea înregistrată de ritmul de creştere a creditului în valută, au fost reprezentate de transferul creditelor în bilanţul instituţiei de creditmamă (consemnându-se o anumită îmbunătăţire în ceea ce priveşte stabilitatea financiară internă, dar nu şi diminuarea solvabilităţii cererii agregate), precum şi de expansiunea împrumuturilor directe acordate de companii şi persoane fizice care posedă active nete semnificative. Efectele colaterale au avut ca rezultat creşterea accentuată a datoriei externe private, cu precădere în cazul scadenţelor pe termen scurt.

Această situaţie indică, de asemenea, faptul că măsurile administrative şi prudenţiale funcţionează doar împreună cu instrumentele mai tradiţionale de politică monetară şi că, în cazul în care anumite niveluri sunt depăşite, efectele secundare ale acestora fac ca înăsprirea în continuare a măsurilor în cauză să devină contraproductivă; totodată, se conturează ideea conform căreia trebuie stabilit un echili-

Privind în perspectivă, procesul de convergenţă reală şi nominală a economiei României se va realiza într-un ritm care depinde în bună măsură de coerenţa generală a politicilor economice implementate de autorităţi.

Apreciez că este esenţial ca liniile directoare ale programelor economice să fie respectate cu stricteţe, dincolo de orizontul scurt al unui ciclu electoral. Procesul de adoptare a euro impune o gestionare realistă, dar şi vizionară, care să ia în considerare faptul că economia României necesită o perioadă de ajustare înainte de intrarea în ERM II. Această perioadă trebuie considerată o oportunitate de finalizare a reformelor structurale şi de consolidare a stabilităţii macroeconomice şi nu o „pauză“ care poate avea ca rezultat relaxarea prematură a politicilor macroeconomice.

Banca centrală trebuie să asigure, menţinându-şi strategia de ţintire a inflaţiei, apropierea treptată a ratei inflaţiei de nivelurile compatibile cu îndeplinirea criteriului de la Maastricht privind stabilitatea preţurilor. Implementarea unei politici fiscale prudente va susţine sustenabilitatea finanţelor publice. În aceste condiţii, există posibilitatea ca România să intre în zona euro la orizontul anului 2014. ■ Sursa: BNR, Studiul „Probleme ale politicii monetare într-o ţară emergentă.

Cazul României”, Discurs susţinut la Academia Regală de Ştiinţe Economice şi Financiare, la data de 21 februarie 2008 de academicianul corespondent din România domnul Mugur Isărescu

IUNIE 2008

13

OPINII

EFICIENTIZAREA PROCESELOR Societăţile ce vor prezenta interes pentru investitori trebuie să-și demonstreze capacitatea sustenabilității, precum și flezibilitatea și adaptabilitatea la o piață în continuă schimbare.

DAN GHEORGHE

Mediul economic din România a fost pus la încercare la începutul acestui an (volatilitatea cursului de schimb, creşterea preţurilor la materiile prime şi alimente, scăderea indicatorilor bursieri, etc), diminuând exuberanţa investitorilor. Cu toate acestea, profiturile continuă să fie prezentate în procente cu doi „digiţi” şi este de asteptat, în continuare, ca piaţa să se consolideze prin achiziţii în marea majoritate a sectoarelor de afaceri. În contextul acestei anticipate consolidări, se pune următoarea întrebare legitimă: care vor fi societăţile ce vor prezenta interes pentru investitori? Din experienţa noastră, o componentă semnificativă o reprezintă capacitatea acestora de a demonstra investitorilor că au o afacere sustenabilă, dublată de o structură flexibilă şi adaptabilă la o piaţă într-o continuă schimbare. Pentru a atinge asemenea performanţe, societăţile încep pregătirile cu mult timp înainte. Un prim pas îl constituie eficientizarea atât a proceselor operaţionale cât şi a celor care oferă suport pentru afacere. Sunt întâlnite diferite abordări pentru demararea unui asemenea proiect, în acest articol fiind menţionate numai două dintre ele.

Reducerea cheltuielilor Primul tip de abordare consta în stabilirea unui procentaj de reducere a cheltuielilor concomitent cu menţinerea sau creşterea veniturilor. Acest fapt face ca abordarea să fie caracterizată ca fiind radicală. Ea poate avea un impact negativ asupra societăţii dacă nu este însoţită de o comunicare bună şi este destul de greu de controlat deoarece nu are şi componenta certitudinii asupra rezultatelor, bazându-se foarte mult pe experienţa managerului de proiect. Societatea va găsi metode de eficientizare dar nu va avea o imagine asupra nivelului de eficienţă atins. Cu alte cuvinte, nu o să ştim cât de zemoasă este portocala pe care vrem să o stoarcem!

Analiza comparativă Cel de al doilea tip de abordare este cea care operează prin analiza comparativă (benchmarking) a proceselor între societăţi care au acelaşi domeniu de activitate şi deţin operaţiuni într-o anumită ţară, regiune sau la nivel global. În anumite cazuri, analizele comparative se efectuează chiar între unităţi, aflate în locaţii diferite, ce aparţin aceleaşi societăţi. Avantajele unor asemenea analize comparative sunt numeroase şi prezentate în cele ce urmează.

Această abordare permite mai întâi să se stabilească cât

14

IUNIE 2008

de zemoasă este portocală, iar apoi cât se poate stoarce din ea, mergând pâna la a afla, de exemplu, câte picături se pot obţine la o singură rotire a ”storcătorului”. Astfel, se poate proiecta cât mai riguros modul în care se vor efectua activităţile ce vor trebui întreprinse, inclusiv comunicarea intenţiilor de eficientizare şi, nu în ultimul rând, beneficiile aşteptate la finalul acestui proiect. Se întâlnesc destul de des cazuri în care scopul proiectului se limitează numai la o singură fraza declarativă, fără a se merge în detaliu, pentru a stabili ce indicatori de performanţă urmează a fi îmbunătăţiţi, care este nivelul calităţii unui anumit proces, ce riscuri au fost eliminate sau ce grad de eficienţă s-a atins cu ocazia implementării unui proces nou.

Cele mai utilizate sunt analizele comparative cantitative şi evaluarile calitative ale proceselor interne. În cadrul analizelor comparative cantitative se compara performanţa efectivă a unei societăţi cu cea a altor societăţi.

De exemplu, pentru evaluarea eficienţei funcţiei financiare, se analizează următorii indicatori: costul total al funcţiei financiare raportat la veniturile companiei, numărul total de reconcilieri manuale raportat la numărul total de reconcilieri automate, numărul mediu de zile pentru închiderea şi raportarea rezultatelor financiare, numărul total de zile de şcolarizare alocat şi utilizat de funcţia financiară, numărul mediu de zile pentru identificarea şi alocarea veniturilor, numărul de zile în care este încasată o factură, numărul controalelor automate ce operează în cadrul procesului de vânzări. Lista poate continua până la un număr de aproape 300 de indicatori pentru măsurarea eficienţei financiare.

Procesul de colectare şi agregare a informaţiei pentru un asemenea exerciţiu consumă un timp semnificativ şi se recomandă selectarea unei liste restrânse de indicatori specifici procesului ce se doreşte a fi analizat. În practică, se folosesc seturi de indicatori proiectaţi pe anumite procese sau sub-procese (exemplele date anterior au fost din categoria proceselor de raportare financiară şi vânzări). În cadrul evaluărilor calitative se analizeazăa modul în care un anumit proces operează în comparaţie cu cele mai bune practici. În conformitate cu metodologia Global Best Practices® al PriceWaterhouseCoopers, procesele sunt analizate din punct de vedere calitativ iar întrebarile pe baza cărora se efectuează analiza sunt axate pe existenţa anumitor activităţi în cadrul proceselor şi pe gradul de eficienţă al acestora. Pentru generarea raportului, răspunsurile sunt analizate în comparaţie cu răspunsul ideal pentru acel proces. Rezultatele analizelor sunt prezentate sub forma grafică pe o scară standard, unde maximul reprezintă cele mai bune practici. Pentru fiecare întrebare, este prezentată o explicaţie detaliată ce ajută la identificarea răspunsurilor care nu au coincis cu răspunsul ideal precum şi expunerea motivului pentru care acestea nu reprezintă răspunsul ideal.

Indicatorii utilizaţi în cadrul unor asemenea analize pot fi folosiţi ulterior la dimensionarea sau evaluarea impactului pe care îl poate avea o creştere sau o reducere în activitatea operaţională. Un exemplu îl reprezintă societăţile care înregistrează creşteri semnificative în procesul de achiziţii ca urmare a unui plan de investiţii. Odată ce s-a efectuat o analiză cantitativă a procesului de achiziţii pentru determinarea metricelor şi s-au corelat aceste metrice cu calitatea

Foto: Guliver/Getty Images

OPINII

Costurile pentru derularea unui proiect de eficientizare sunt semnificativ mai mici decât diferenţa de valoare a societăţii înainte şi după finalizarea proiectului procesului, se va putea aprecia ce resurse sunt necesare pentru a nu înregistra întârzieri în prelucrarea comenzilor şi derularea planului de investiţii asa cum a fost proiectat. În acelaşi mod, se poate folosi această combinaţie a rezultatelor celor două analize şi în procesul de dimensionare a necesarului de resurse pentru extinderea regională a operaţiunilor unei societăţi sau pentru crearea centrelor de servicii de suport. În ceea ce priveşte costul pentru un asemenea proiect de eficientizare, sunt de remarcat câteva consideraţii: - costurile pentru derularea unui proiect de eficientizare sunt semnificativ mai mici decât diferenţa de valoare a societăţii înainte şi după finalizarea proiectului (în particular, în cazul societăţilor listate pe bursă, valoarea de tranzacţionare a acestora a fost semnificativ mai mare); - costul exclusiv pentru analiza comparativă calitativă şi cantitativă este nesemnificativ în comparaţie cu costul total al proiectului de eficientizare; şi

- investitorii au plătit sume semnificativ mai mari pentru societăţi care au derulat astfel de proiecte, pentru simplul fapt că operau cu un grad mare de eficienţă şi, totodată, dispuneau de flexibilitatea necesară pentru a face faţă noilor strategii. În loc de concluzie Având în vedere cele prezentate mai sus şi luând în calcul beneficiile realizate versus costuri, considerăm că, atunci când profiturile sunt prezentate în procente cu doi digiţi, situaţie curentă a multor societăţi din România, există condiţiile, cel puţin materiale, pentru derularea unor asemenea proiecte, care ar pregăti societatea pentru o flexibilitate mai mare în operare, indiferent de intenţiile acţionariatului.

Cu alte cuvinte, să-ţi faci iarna car şi vara sanie prin folosirea celor mai bune practici. ■ Dan Gheorghe este Senior Manager în cadrul Departamentului de Consultanţă PricewaterhouseCoopers

IUNIE 2008

15

COVER STORY

CÂND SCHIMBĂRILE SOCIALE AFECTEAZĂ BUGETELE...

Cei din conducerea companiilor, de multe ori ignoră, în detrimentul lor însă, problemele sociopolitice... TEXT GABRIEL NIȚULESCU

16

IUNIE 2008

COVER STORY

de lobby-ul din sferele politice sau administrative pentru o cauză economică, în ceea ce priveşte activismul companiilor făcut în mod constant şi cu obiective precise în domeniul social sau în arena politică, se poate afirma că este aproape inexistent. Acestă deficienţă, după cum mărturisesc directorii financiari sau cei generali din cadrul companiilor intervievate de firma de consultanţă McKinsey, sunt rezultatul presiunilor financiare pe termen scurt sau al unei cunoaşteri insuficiente a problemelor sociopolitice.

O astfel de abordare se dovedeşte însă, de multe ori periculoasă şi neproductivă pentru firme. Cei care au decizia în cadrul unor companii ar trebui să se implice în dezbaterile sociopolitice, nu doar pentru că firmele lor au ceva de spus la un moment dat, ci şi pentru au un interes strategic pe termen lung să o facă.

DEMOGRAFIA ŞI PLANIFICAREA FINANCIARĂ O problemă ignorată atât de administraţie, cât şi de companii este evoluţia demografică. Între 1990 şi 2008, circa 2 milioane de români au plecat la muncă în străinătate. Dacă într-o primă fază această situaţie nu a părut să creeze probleme, iată că în ultima vreme, nevoia de forţă de muncă se face simţită din ce în ce mai mult. Primii care au resimţit şocul plecării românilor din străinătate au fost cei din sectorul construcţiilor, care au fost nevoiţi să mărească salariile anumitor categorii de muncitori de 1,5-3 ori. În aceste condiţii regândirea structurii costurilor a fost obligatorie, pentru ca dezvoltatorii imobiliari şi firmele cu care aceştia lucrează să nu sufere pierderi. Şi alte sectoare economice este de aşteptat să sufere influenţe din această cauză.

La aceasta se adaugă schimbarea structurii populaţiei, în sensul îmbătrânirii acesteia, în condiţiile în care natalitatea nu reuşeşte să asigure înlocuirea populaţiei. Odată cu îmbătrânirea populaţiei se va produce şi o modificare a consumului. Anumite afaceri se vor restrânge (cele ce oferă produse pentru copii sau tineri), în timp ce altele vor prospera (cele ce au produse pentru populaţia de vârsta a treia, dar asta doar dacă veniturile totale ale acestora nu vor scădea).

Toate aceste tendinţe ar trebui avute în vedere de companiile ce activează pe piaţa românească, o gândire pe termen mediu şi lung oferindu-le posibilitatea de a se adapta mai uşor la schimbări.

De altfel, forţele sociale şi politice pot afecta fundamental mediul de afaceri dintr-un sector economic; ele pot torpila reputaţia unei afaceri prin culpabilizarea companiei care nu ia în considerare astfel de probleme; şi de asemenea pot crea interesante oportunităţi de piaţă prin descoperirea unor nevoi sociale nesatisfăcute sau a unor noi preferinţe a consumatorilor (vezi preferinţa în creştere a consumatorilor pentru produse ecologice, fie ele alimente sau automobile).

Principala provocare este găsirea de către firme a unei căi de includere a cunoştinţelor despre diferitele probleme sociopolitice, în mod sistematic, în cadrul procesului de luare a unor decizii strategice. Afacerile niciodată nu au făcut un „corp” izolat de problemele sociale sau politice.

Ceea ce este diferit acum faţă de trecut este intensificarea presiunilor ce vin din spaţiul public, creşterea complexităţii acestor forţe, viteza cu care aceste fenomene se modifică şi abilitatea activiştilor din domeniul social sau politic de a mobiliza oamenii. Însă, chiar dacă forma şi conţinutul contractului social evoluează, răspunsul tipic al companiilor pare să se producă la un nivel scăzut.

Modificarea contractului social Firmele au avut dintotdeauna un contract cu societatea. Iar acest contract nu se referă doar la relaţiile directe cu partenerii tradiţionali dintr-o afacere (clienţi, angajaţi, legislatori, şi acţionari), ci şi la acele relaţii cu alte tipuri de parteneri (cum ar fi comunităţile în care companiile operează, media, mediul academic şi sectorul organizaţiilor nonprofit).

Parte a acestui contract este stabilit în mod formal prin legi, iar încălcarea acestora are implicaţii juridice. O altă parte este mai puţin formalizată: aşteptările clienţilor, angajaţilor, acţionarilor, etc., care atunci când sunt ignorate pot determina răspunsuri rapide din partea acestora. Multe multinaţionale din SUA, spre exemplu, respectă aceleaşi standarde legate de forţa de muncă pentru tot lanţul lor global de distribuţie, chiar dacă legislaţia locală nu impune astfel de măsuri.

Violarea obligaţiilor semiformale sau informale, din cadrul contractului cu societatea poate afecta în mod serios reputaţia firmei, finanţele companiei, precum şi cererea clienţilor pentru produsele acesteia. Cel mai recent exemplu este cazul Nokia şi problemele acesteia legate de relocarea producţiei din Germania în România. Astfel, Nokia a fost obligată să facă cheltuieli deloc neglijabile pentru a rezolva problema închiderii fabricii sale din Bochum. Aceasta a fost nevoită să încheie un acord cu autorităţile landului german Renania de Nord-Westphalia pentru rambursarea a circa 30 milioane de euro, sumă

VIOLAREA OBLIGAŢIILOR SEMIFORMALE SAU INFORMALE, DIN CADRUL CONTRACTULUI CU SOCIETATEA POATE AFECTA ÎN MOD SERIOS REPUTAŢIA FIRMEI, FINANŢELE COMPANIEI, PRECUM ŞI CEREREA CLIENŢILOR PENTRU PRODUSELE ACESTEIA IUNIE 2008

17

▼

Chiar dacă nu de puţine ori vorbim

COVER STORY

▼

ce reprezintă o parte din subvenţiile primite de grupul finlandez pentru deschiderea fa bricii de la Bochum. Totodată, grupul finlandez a convenit cu reprezentanţii salariaţilor uzinei sale de la Bochum, Germania, acordarea de indemnizaţii de 200 de milioane de euro.

Contractul social este prin natura sa unul fluid. Adesea, problemele care ajung a fi reglementate pornesc de la anumite aşteptări legate de modul în care se derulează o afacere; pe de altă parte, anumite aspecte formale ale contractului companiei cu societatea pot ajunge a fi dereglementate. Companiile din UE, de exemplu, se aşteaptă la mărirea numărului de garanţii cerute de lege, legate de locul de muncă al angajaţilor lor, în defavoarea unei mai mari flexibilităţi a mişcării forţei de muncă. Şi mai intersante, dar şi mai complexe sunt acele probleme aflate „la graniţă”, necuprinse în contractul formal sau semiformal al companiei cu societatea şi care, în timp, ar putea da naştere la probleme sociale – puncte la care nimeni nu s-ar gândi că ar putea constitui o problemă pentru o companie. Să luăm ca exemplu obezitatea. Întotdeauna a fost larg înrădăcinată părerea că aceasta ţine de alegerea personală a ceea ce mănâncă, a fiecăruia şi nu de firmele care produc sau comercializează alimente ce conţin multe grăsimi. Dar, la fel ca şi în cazul industriei tutunului, dezbaterile pe aceste teme au trans-

ferat o mare parte a acestei responsabilităţi asupra industriei, percepută ca făcând un marketing foarte agresiv produselor lor.

Companiile din industria alimentară nu pot fi bineînţeles forţate la ora actuală să modifice conţinutul de zahăr şi grăsimi din produsele lor, dar momentul în care problema va căpăta o aşa amploare încât legiutorii vor fi presaţi să impună noi restricţii nu este prea îndepărtat.

Aşteptări mai mari Sursele ce aduc valoare pe termen lung companiilor (de examplu, marca, talentele, şi relaţiile de afaceri) sunt din ce în ce mai afectate de creşterea aşteptărilor partenerilor de afaceri (aşa cum au fost definiţi în rândurile de mai sus) cu privire la rolul social al firmei. Două forţe importante conclucrează la aceasta: un set de megatendinţe sociopolitice în dezvoltare ce influenţează viaţa indivizilor, comunităţilor şi societăţilor, precum şi o mai mare putere de influenţă a partenerilor de afaceri.

Dispariţia graniţelor dintre reposabilităţi şi reglementările legislative În prezent, este din ce în ce mai puţin clar cine ar trebui să ofere anumite servicii sociale (de exemplu pensiile sunt oferite de stat, dar şi de companii, şi la fel se întâmplă şi în cazul serviciilor medicale sau al educaţiei), cine ar trebui să reglementeze afacerile şi comportamentul indivizilor (coduri proprii de etică ale firmelor vs. legislaţie propusă de administraţie).

REZOLVAREA PROBLEMELOR SOCIOPOLITICE CERE ABILITĂŢI DE POLITICIAN, ÎNCURAJAREA RELAŢIILOR DINTRE PĂRŢILE IMPLICATE ŞI CULTIVAREA UNOR VALORI NUMITE „REPUTAŢIE” 18

IUNIE 2008

TIPURI DE MEGATENDINŢE CE AFECTEAZĂ MEDIUL SOCIOPOLITIC, ÎN CARE ACTIVEAZĂ FIRMELE Dispariţia graniţelor dintre reposabilităţi şi reglementările legislative Efectul propagării (al aripii de fluture, care bătând la Tokio stârneşte un uragan la New York) Discontinuităţile legate de evoluţia demografică şi cea a resurselor Creşterea temerilor legate de securitate; sensibilitatea la risc Mărirea inegalităţii sociale Schimbarea valorilor şi a normelor sociale Ominprezenţa technologiei

Reacţia înceată a managerilor Marile companii ar trebui să-şi modifice atitudinea. De obicei, firmele sunt surprinse atunci când se confruntă cu o atitudine negativă din partea presei sau cu presiuni din partea partenerilor de afaceri (clienţi, angajaţi, legislatori, acţionari, comunităţile în care companiile operează, mediul academic, sectorul organizaţiilor nonprofit). Ele însă trebuie să anticipeze şi să înţeleagă aşteptările pe care partenerii le au de la ele şi să le includă în propria strategie de afaceri. În industria bancară de exemplu, astfel de aşteptări le-au făcut pe unele dintre acestea să reacţioneze, prin restricţionarea accesului la finanţări pentru companii care au proiecte ce pot afecta mediul.

Spre exemplu, în 2006, Deutsche Bank, UniCredit Group şi Societe Generale s-au

COVER STORY

Cum poţi controla aceste forţe?

Trei sunt modurile principale în care problemele sociopolitice pot influenţa ativitatea unei companii. În primul rând aceste forţe pot altera în mod fundamental peisajul dintru-un anume sector economic. În industria farmaceutică, de exemplu, temerile societăţii legate de preţul şi siguranţa produselor, precum şi accesul la acestea au făcut reglementările în domeniu mult mai severe. În al doilea rând, impactul financiar imediat

şi cel reputaţional pe termen lung poate fi enorm. Un exemplu este firma Monsanto, care a pierdut o mare prte din valoarea de piaţă ca urmare a reacţiei negative a UE cu privire la organismele modificate genetic. Un alt exemplu este compania ExxonMobil, care, în urma naufragiului petrolierului Exxon Valdez, a trebuit să cheltuiască 2 miliarde dolari, costuri care se adaugă la cele 5 miliarde dolari plătite ca amenzi. În sfârşit noile produse sau noile strategii de piaţă pot porni de la manifestarea unor noi forţe sociale sau politice. Succesul Toyota Motor cu modelul Prius poate fi atribuit creşterii interesului pentru produse prietenoase cu mediul înconjurător. Produsele inovatoare ale Unilever, oferite în ţările în curs de dezvoltare, precum detergentul Wheel comercializat în India, a fost un răspuns la nevoile nesatisfăcute ala consumatorilor cu venituri reduse.

La nivel practic, o companie poate lua o serie de măsuri pentru ca problemele sociale şi politice să devină de importanţă strategică. O firmă poate dezvolta un sistem „radar” pentru a putea anticipa viitoarele riscuri şi oportunităţi, pentru a vedea care sunt opţiunile disponibile pentru rezolvarea acestora, pentru a se angaja în dezbateri în societate şi pentru a se asigura că organizaţia reacţionează coerente la provocările apărute.

Dezvoltarea unui sistem „radar” de încredere O cunoaştere din timp a problemelor exprimate de organizaţiile neguvernamentale şi de alţi parteneri de afaceri ai companiilor le ajută

pe acestea din urmă să pornească un dialog şi să negocieze cu părţile implicate sau, cel puţin le pregăteşte din timp pentru ceea ce va urma. Firmele care ajung să poarte lupte cu acestea, în mod public, se pot confrunta cu o deteriorare a imaginii sau cu distrugerea moralului angajaţilor.

Pe de altă parte este mult mai uşor să recurgi la o cercetare de mică amploare a noilor condiţii, decât să fi forţat să te angajezi într-un război pe scară largă.

Cei din echipa de conducere a unei companii ştiu deja –cum o arată studiul McKinsey, că firmele lor trebuie să anticipeze cu un mai mare succes presiunile sociale viitoare. Pentru aceasta ei trebuie să utilizeze metode sistematice, ce includ tehnici precum analiza economică şi elaborarea scenariilor, pentru a evalua impactul strategic al tendinţelor sociopolitice. De asemenea, dacă un subiect apare cu o frecvenţă foarte mare în media, el poate constitui un semnal legat de schimbarea unor percepţii sau a unor obiceiuri ale consumatorilor. Dar nu întotdeauna numărul este un bun reper. Schimbarea comportamentului consumatorilor se poate produce şi prin intermediul liderilor de opinie.

Marile probleme încep de obicei ca mici probleme Sursele locale de informaţii sunt vitale. Problemele de mare anvergură încep de multe ori ca probleme regionale minore. Organizaţiile neguvernamentale care au influenţă şi contacte în media, lansează campanii globale, pornind tocmai de la astfel de probleme.

IUNIE 2008

19

▼

răzgândit în privinţa acordării finanţării pentru centrala nucleară bulgară ce se preconiza a fi construită la Belene (13 km de Zimnicea), în urma protestelor a mai multor organizaţii de mediu din 23 de state şi a unor campanii de trimitere de cărţi poştale şi de pichetare a sediilor respectivelor bănci (în România, în judeţul Teleorman au fost strânse circa 40.000 de semnături împotriva proiectului).

Companiile au adesea o atitudine defensivă în astfel de probleme, deoarece directorii generali sau alţi membri din echipa de conducere găsesc dificil de tratat ceea ce Joseph Nye de la Harvard numeşte „forme maleabile ale puterii” ori de a negocia cu jucători precum organizaţiile neguvernamentale, negocieri care de multe ori trebuie duse pornind de la factori emoţionali. Rezolvarea problemelor sociopolitice cere abilităţi de politician, încurajarea relaţiilor dintre părţile implicate şi cultivarea unor valori numite „reputaţie”, aspecte care nu sunt foarte uşor de depăşit de unii manageri. Iritant pentru mulţi „executivi” este şi faptul că argumentele grupurilor de presiune pleacă de multe ori de la lucruri prea puţin evidente. În plus, estimarea impactului pe care anumite trenduri sociopolitice îl au asupra valorii corporaţiei, cere din partea managerilor să facă prezumţii şi teste de senzitivititate, lucruri care la cursurile de MBA nu au fost tratate.

COVER STORY

▼

Spre exemplu, condiţiile de lucru acceptabile pentru anumite ţări, dar care nu respectă standardele occidentale sau oferirea unor facilităţi pentru cei din administraţia locală sau naţională dintr-o ţară se pot transforma în subiecte ce afectează reputaţia companiei atunci când activiştii le spun atenţiei unei audienţe globale.

Iar multe companii devin conştiente de astfel de riscuri, abia în ultimul stadiu, atunci când partnerii de afaceri îşi modifică deja comportamentul referitor la companie. Construirea unor baze de date cu privire la toţi partenerii de afaceri tradiţionali sau nu, ai unei firme este foarte importantă pentru construirea unui radar al problemelor sociopolitice importante pentru companie. Înţelegerea modului în care diverse grupuri influenţează afacerea, cunoaşterea agendei acestora şi a gradului de activism al acestora este vitală pentru construirea unei stategii sociopolitice eficiente.

Companiile pot agrega aceste informaţii pentru a identifica unde sunt riscurile cu cele mai mari implicaţii economice. Pentru a evalua o anumită componentă a afacerii este recomandată luarea în considerare a întregului lanţ de producere a valorii, de la sursele de materii prime şi până la modul de vânzare al produselor. Firmele pot dezvolta posibile scenarii viitoare, în care să ia în considerare reacţia competitorilor la noile probleme sociopolitice, schimbarea comportamentului consumatorilor şi posibilitatea apariţiei unor diferende de natură juridică sau a unor noutăţi

legislative. De exemplu, nu cu mult timp în urmă, Parlamentul a adoptat o lege prin care este interzisă vânzarea de produse în şcoli sau pe o rază de 50 m în jurul acestora, pe întreg teritoriul României.

La nivelul consumatorului, campaniile educaţionale şi articolele apărute în media, militează pentru o alimentaţie mai sănătoasă.

Pariuri strategice Înarmate cu o modalitate mult mai solidă de administrare a riscurilor ce-i pot afecta reputaţia, companiile pot chiar crea valoare, anticipând modificările sociopolitice viitoare.

Succesul automobilului Toyota Prius este un exemplu despre cum firma producătoare a câştigat un avans faţă de competitori în comercializarea unor autovehicule dotate cu

ÎNŢELEGEREA MODULUI ÎN CARE DIVERSE GRUPURI INFLUENŢEAZĂ AFACEREA, CUNOAŞTEREA AGENDEI ACESTORA ŞI A GRADULUI DE ACTIVISM AL ACESTORA ESTE VITALĂ PENTRU O STRATEGIE DE RĂSPUNS 20

IUNIE 2008

motoare hibride şi areuşit să se poziţioneze ca imagine, ca o companie preocupată de conservarea mediului. Iniţiativa GE de a fabrica bunuri ecologice, cu un grad scăzut al emisiilor ce afectează mediul, a fost o modalitate relativ ieftinăî şi păuţin riscantă de a anticipa o cerere în creştere pentru acest gen de produse, cerere bazată pe o tendinţă sociopolitică (protejarea mediului).

Participarea la dezbateri Cei ce se află la conducerea companiilor trebuie să fie pregătiţi să participe la dezbateri despre problemele ce pot influenţa structura industriilor în care activează propria companie sau la elaborarea reglementărilor legate de deciziile strategice pe termen lung. În acest context, directorul financiar trebuie să fie alături de directorul general pentru a-i furniza argumentele de natură financiară şi a-l ajuta pe acesta la stabilirea priorităţilor de acţiune.

Afacerile în esenţă, implică o serie de evoluţii contradictorii. În sectorul energe-tic obţinerea unor preţuri mici, securitatea energetică şi protecţia mediulu sunt obiective aflate în continuu conflict. La fel se întâmplă şi în domeniul farmaceutic, unde accesibili-

COVER STORY

tatea medicamentelor siguranţa produselor şi inovaţia sunt de asemenea în opoziţie. Managerii din companii trebuie să facă publicul să înţeleagă aceste incongruenţe.

Cuvântul lui John Browne, CEO la British Petroleum, din cadrul unui seminar ţinut în 1997, cu privire la schimbările climatice - când acesta a promis că BP va deveni un participant activ şi atent la problema încălzirii globale - a fost notabil prin faptul că pentru prima oară o companie multinanţională (care nu opera în domeniul reasigurărilor) a aderat la această problematică.

Pentru a reduce gradul de neprevăzut pentru toţi actorii mediului economic, inclusiv pentru investitori, firmele au nevoie de un cadru clar de evoluţie al industriilor lor. În cazul problemelor sociopolitice, pentru a desena acest cadru este nevoie de un dialog între părţi. Fără acest dialog, contractul social este unul imprevizibil, investitorii au de suferit, iar beneficiile sociale întârzie să apară.

Ca orice schimbare strategică însă, modificarea contractului social implică şi o doză de risc. Dar, acest fapt poate să aibă loc fără a produce nici cele mai mici regrete. În anumite cazuri schimbarea poate aduce un avantaj clar. De exemplu, în urma campaniei negative legate de „diamantele sângeroase” obţinute în zone de conflict, De Beers, cel mai mare jucător din domeniu a dezvolat un sistem de certificare menit să premieze acele diamante obţinute din regiunile fără conflicte armate.

tru a rezolva problemele ridicate de societate şi pentru a găsi noi căi de a crea valoare pentru industrie. Dificultatea este însă aceea de a şti când trebuie să lucrezi împreună cu alţii şi când pe cont propriu.

Coca-Cola şi PepsiCo au beneficiat de pe urma abordării comune a marketingului destinat copiilor de sub 12 ani: ambele au convenit să nu promoveze pe această piaţă principalele lor produse carbogazoase.

Colaborarea se poate dovedi atractivă dacă partenerii de afaceri consideră toate companiile în mod egal vinovate, dacă legislaţia este restrictivă pentru întreg domeniul sau dacă o acţiune individuală, izolată poate aduce prejudicii.

Adesea, asociaţiile profesionale nu dispun de capacitatea de a rezolva problemele cu care se confruntă un anume sector economic şi nu au puterea de a obţine suportul necesar pentru rezolvarea respectivelor probleme. De aceea şefii marilor companii miniere au construit o nouă structură, paralelă cu asociaţia internaţională de profil, care să se ocupe de problemele sociopolitice cu care e confruntă acest domeniu.

Colaborare, cooperare...

...şi coordonare

Multe probleme sociale sau politice sunt dificil de rezolvat de o companie sau chiar de un întreg sector industrial. Firmele cu cel mai mae succes sunt acelea care dincolo de rivalităţi încearcă să găsească căi de colaborare pen-

Mulţi dintre cei care fac parte din echipa de conducere a unei companii se aşteaptă ca directorul general să administreze agenda sociopolitică. Este adevărat însă că fără implicarea personală a CEO, agenda sociopolitică

DIFICULTATEA PENTRU O COMPANIE ESTE ACEEA DE A ŞTI CÂND TREBUIE SĂ LUCREZE ÎMPREUNĂ CU ALŢII ŞI CÂND PE CONT PROPRIU probabil că nu va putea să fie inclusă în sistemul de valori al organizaţiei. Ceea ce este totuşi mult mai important este însă modul în care firmele reuşesc să integreze aceste probleme nu doar în strategia de afaceri, ci şi pe fiecare dimensiune a afacerii, directorul financiar jucând de asemenea un rol important alături de cel al CEO. Riscul de nealiniere este unul real în multe companii – deşi directorul general declară ceva, restul companiei nu reuşeşte să pună în practică acele promisiuni ale directorului general. ■

CONCLUZII Tendinţele sociale şi politice vor afecta din ce în ce mai mult libertatea companiilor de elaborare a unor strategii. Pentru partenerii de afaceri (clienţi, angajaţi, legislatori, acţionari, comunităţile în care companiile operează, mediul academic, sectorul organizaţiilor nonprofit, media), companiile se constituie de multe ori în agenţi ai schimbărilor sociale şi de aceea ele trebuie să înţeleagă mult mai bine modul în care influenţează societatea. Firmele care au o astfel de abordare vor obţine mai multe beneficii de pe urma schimbărilor sociale.

Ele vor fi mult mai capabile să remodeleze propriul contract social şi să identifice căile de a crea valoare evitând concretizarea unor riscuri sau profitând de oportunităţile oferite de schimbările sociopolitice apărute.

IUNIE 2008

21

ANALIZA PERFORMANȚEI

FIRMELE ROMÂNEȘTI NU AU MARI PROBLEME CU DATORNICII

Foto: Guliver/Getty Images

În România, datoriile care nu mai pot fi recuperate înregistrează unul dintre cele mai mici procentaje în total creanțe. TEXT BOGDAN BÂRLIGEA

22

IUNIE 2008

ANALIZA PERFORMANȚEI

INTERVALE MEDII ACORDATE PENTRU EFECTUAREA PLĂȚILOR Polonia 32 zile

Grecia 105 zile

1 24

35

Rusia

România 36 zile

13

7

91 sau mai multe zile

16

31-90 zile

47

Rusia

România

84%

67%

2

50% și mai mult Sub 50% 0%

78

Nu știu/ niciun răspuns 72

Grecia 68%

86

68

73

Sub 50%

65 78

3

Ce intervale de efectuare a plăţilor sunt practicate în societatea dumneavoastră?

Vă rugăm să le menţionaţi în zile.

DURATA PLĂŢILOR EFECTUATE CU ÎNTÂRZIERE Polonia

Grecia

Rusia

2,6%

2,5%

2%

19

21

14

5 11

7

Care este cota creanţelor, respectiv a facturilor achitate la termen – în procente din numărul total al facturilor emise per an (comercial)?

EVOLUŢIA COMPORTAMENTULUI DE PLATĂ PE PARCURSUL VIITORILOR 2 ANI Polonia

România

Grecia

Rusia

România

2,1%

Îmbunătățire

5% și mai mult 13

20

3 14

18

19 Neschimbat

37

Sub 5% 48

57

47

45

51

0% 40

Nu știu/ niciun răspuns

36 28

11

7

16

Care este cota în procente a acestor aşa numite creanţe nerecuperabile (pierderi efective din creanţe neîncasate), raportat la fondul total de creanţe al unui an?

44

35

20

7

Nu știu/ niciun răspuns

54

56 20

Înrăutățire

6 8

8

3 8

4

În opinia dumneavoastră, cum va evolua comportamentul de plată al clienţilor pe parcursul viitorilor 2 ani, raportat la ramura dumneavoastră de activitate?

Sursa: EOS Group

3

8

16 Sursa: EOS Group

16

Sursa: EOS Group

2

ÎN CAZUL COMPANIILOR ROMÂNEŞTI, VOLUMUL DATORIILOR DE ÎNCASAT REPREZINTĂ CIRCA 15% DIN CIFRA DE AFACERI, IAR VALOAREA LOR MEDIE ESTE DE CEL PUŢIN 10.000 DE EURO Cele mai neplăcute situaţii se întâlnesc în Polonia, unde, deşi se înregistrează cel mai mic procent de datorii restante, doar 9% dintre facturi sunt achitate la termen. La polul opus se află Rusia, cu 84%, aici intervalul mediu de efectuare a plăţilor fiind de 78 de zile.

Potrivit studiului EOS, Grecia înregistrează cel mai mare termen de achitare a facturilor, respectiv 105 zile, înregistrând un procent de 68% în privinţa plăţilor efectuate la termen. În ceea ce priveşte datoriile care nu mai pot fi recuperate, studiul relevă că România

înregistrează unul dintre cele mai mici procentaje - 2,1% creanţe nerecuperabile, în comparaţie cu Grecia - 2,5%, Rusia - 2% şi Polonia - 2,6%.

Verificarea bonităţii diminuează riscurile Una dintre cele mai simple şi elementare reguli de protecţie a afacerilor este verificarea partenerilor. O firmă cu datorii sau în criză de lichiditate nu va face o prioritate din a vă plăti facturile.

IUNIE 2008

23

▼

Sumele restante pe care companiile din centrul şi estul Europei le au de încasat se situează între 15% şi 25% din cifra de afaceri, se arată în studiul realizat de EOS Group.

Cel mai mic procentaj de datorii restante se înregistrează în Polonia, doar 10%. Cu toate acestea, o corelaţie între ponderea restanţelor şi cea a pierderilor arată că Rusia este ţara în care companiile au cel mai bun comportament de plată, aici fiind raportat cel mai mare procentaj de facturi achitate la termen, respectiv 84%. În cazul companiilor româneşti, volumul datoriilor de încasat reprezintă circa 15% din cifra de afaceri, iar valoarea lor medie este de cel puţin 10.000 de euro.

Dacă avem în vedere procentul declarat de 67% al plăţilor efectuate la timp şi intervalul mediu de efectuare a plăţilor de doar 36 de zile, putem trage concluzia că firmele din România intră mai repede în posesia sumelor care li se datorează, comparativ cu cele din Rusia, Polonia sau Grecia. „Acesta poate fi un motiv pentru care mai bine de jumătate dintre aceste companii au o viziune pozitivă asupra viitorului şi aşteaptă în continuare o îmbunătăţire a comportamentului de plată”, a declarat Georg Kovacs, Managing Director EOS KSI România, parte a Grupului EOS.

9%

Până la 30 zile

24

Comportamente de plată diferite

Polonia

78 zile

15

COTA CEA MAI MARE A PLĂŢILOR EFECTUATE LA TERMEN

Sursa: EOS Group

Orice companie se expune unui număr mai mare sau mai mic de riscuri atunci când iese pe piaţa liberă. Gestionarea acestor riscuri este dificilă, dar de succesul acestor eforturi depinde performanţa pe care această companie o înregistrează la sfârşitul anului. Interacţiunea cu clienţii sau cu furnizorii implică un risc de neplată, care trebuie gestionat cât mai bine, pentru a limita pierderile. Întrebarea este: cine se ocupă de managementul acestor riscuri? În unele companii sarcina cade în seama unor reprezentanţi ai top managementului, precum directorii financiari, în alte companii se înfiinţează departamente specializate. Diferenţele de gestionare a acestei probleme diferă în funcţie de comportamentul de plată al companiilor şi de mediul economic în care acestea activează.

EOS Group, una dintre cele mai mari companii de management al riscului şi creanţelor la nivel mondial, a prezentat recent un studiu intitulat “Obiceiuri de plată în Europa”. În colaborare cu Ipsos, un institut de cercetare de piaţă independent, EOS a chestionat un total de 645 de companii din Grecia, Polonia, Rusia şi România cu privire la politicile de efectuare a plăţilor şi de management al riscului.

ANALIZA PERFORMANȚEI

Nevoia de profesionişti Managerii români preferă să prevină situaţiile neplăcute, decât să le gestioneze. „Societăţile din România au un apetit mai ridicat pentru evitarea şi limitarea riscului decât pentru ma24

IUNIE 2008

VERIFICAREA BONITĂŢII Polonia

Grecia

Rusia

România Da Nu Nu știu/ niciun răspuns

58 87 89

92

13 1

6 2

9 2

2

Vă rugăm să vă gândiţi acum la bonitatea clienţilor dumneavoastră: Este verificată în cadrul societăţii înainte de încheiera unui contract – chiar şi ocazional?

Sursa: EOS Group

41

VERIFICAREA BONITĂŢII – ROMÂNIA Cifră Cifră de afaceri de afaceri peste 5–25 mil. € 26 mil. €

Telecomunicaţii/ IT/ bănci/ cărţi de credit/ asigurări, edituri, spitale

Comerţ

Industrie

100

87

90

85

13

5 5

12

Vă rugăm să vă gândiţi acum la bonitatea clienţilor dumneavoastră: Este verificată în cadrul societăţii înainte de încheierea unui contract – chiar şi ocazional?

100

3 Da Nu Nu știu/ niciun răspuns

nagementul creanţelor, mai ales dacă ţinem cont şi de faptul că doar 20% dintre companii angajează experţi proprii pentru managementul creantelor, iar 45% nu apelează nici măcar la prestatori de servicii externi”, spune Georg Kovacs. În Polonia 75% dintre companii solicită un astfel tip de consultanţă, în timp ce in Grecia 63% dintre firme cer consultanţă de creanţe, iar în Rusia doar 17%.

Dezvoltarea accelerată a economiei şi creşterea numărului de contacte cu diverşi potenţiali parteneri de afaceri din ţară sau străini împinge firmele să apeleze la profesionişti.

Precauţiile nu mai sunt suficiente, iar managementul restanţelor este din ce în ce mai important. „Pe baza rezultatelor studiului şi a datelor noastre interne, estimăm că ponderea

Sursa: EOS Group

▼

Studiul EOS arată că 89% dintre companiile româneşti verifică solvabilitatea clienţilor înainte de încheierea unui contract, acoperindu-şi astfel într-un mod pozitiv riscurile financiare. „Este o măsură de precauţie des întâlnită în ţările aflate în plină dezvoltare economică”, a declarat Georg Kovacs, Managing Director al EOS KSI România.

Sunt domenii unde bonitatea este un criteriu nelipsit în analizarea potenţialilor parteneri de afaceri. Este vorba de bănci, asigurări, telecomunicaţii sau IT. Comerţul este o ramură mai permisivă, doar 87 dintre firmele româneşti făcând, chiar şi ocazional, această verificare. Studiul arată că firmele cu cifră de afaceri peste 26 de milioane de euro nu riscă nimic şi verifică bonitatea potenţialilor clienţi înainte de a semna ceva.

Firmele din Rusia îşi verifică mult mai rar clienţii - 58%, în timp ce firmele greceşti fac acest lucru foarte des, verificând clienţii înainte de încheierea unui contract în proporţie de 92%. În Polonia situaţia este foarte apropiată de cea din România, companiile apelând la metoda verificării bonităţii partenerilor de afaceri în proporţie de 87%.

Pentru a se informa asupra bonităţii clienţilor, companiile din România apelează în primul rând la informaţii bancare (50%), apoi informaţii din baze de date (43%) şi informații de la Camerele de Comerț şi Industrie (43%).

Companiile româneşti verifică şi aproape două treimi (64%) dintre clienţii deja existenţi, aceasta fiind cea mai ridicată valoare în cadrul studiului comparativ al EOS. Pentru a nu ajunge în situaţia de a nu-şi mai putea recupera creanţele, companiile apelează la o serie de măsuri de prevenire, mai mult sau mai puţin eficiente. În România, 40% dintre companiile participante la studiul comparativ îşi livrează produsele contra plăţii în avans, 33% solicită plata în numerar, iar 29% pretind certificate de garanţie, pentru a evita riscurile de neplată.

Firmele româneşti apelează foarte puţin la asigurările de credit (4%) sau la creanţele către prestatori de servicii externi (2%).

Plata în avans este şi în Rusia, Polonia sau Grecia principala măsură de siguranţă pe care o iau companiile în relaţia cu partenerii.

Dacă în Rusia, plata în avans este solicitată de 75% dintre companii, în Polonia este folosită de 64% dintre firme, iar în Grecia de 50%.

serviciilor de management al informaţiei pe care le oferim, adică a rapoartelor despre bonitatea altor companii, va creşte semnificativ în cifra noastră de afaceri”, apreciază Georg Kovacs.

Aceste rapoarte conţin o analiză cantitativă şi calitativă detaliată a indicatorilor financiari, precum şi previziuni referitoare la evoluţia companiei vizate. Rapoartele includ, de asemenea, o analiză detaliată a indicatorilor de risc, o limită de credit orientativă, precum şi un credit score, informaţii pe baza cărora clienţii pot decide dacă se implică sau nu în colaborarea cu un potenţial partener.

CFO în rolul principal Managementul riscului si al creanţelor este privit ca una din atribuţiile conducerii societăţilor care au participat la acest studiu. În majoritate cazurilor, directorul financiar este cel care trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru deciziile legate de managementul riscului. Astfel, 62% din companiile româneşti văd directorul financiar pe una din primele trei poziţii responsabile, urmat de administratorul firmei şi de directorul serviciului de contabilitate. Şi în Grecia directorul financiar este văzut de 57% dintre repondenţi ca principal responsabil. În Polonia sau Rusia, directorul financiar, administratorul şi directorul serviciului de contabilitate împart într-un mod mai echilibrat responsabilitatea pentru gestionarea creanţelor. Privind diversele domenii de activitate, observăm că în România res-ponsabilitatea privind managementul riscului creşte la nivelul directorului financiar în principal în companiile care activează în sectorul industrial (75%) şi este considerată mai redusă în sectoare precum telecomunicaţiile, băncile sau asigurările, fără a fi însă depăşită de un alt reprezentant al top managementului. Potrivit studiului EOS, responsabilitatea directorului financiar este percepută ca fiind mai mare în companiile româneşti cu cifră de afaceri cuprinsă între 5 şi 25 de milioane de euro, decât în cele cu o cifră de afaceri peste 26 de milioane de euro. În companiile occidentale există departamente specializate în managementul creanţelor şi al riscului. Oamenii din cadrul acestor departamente verifică bonitatea companiei şi examinează creanţele de încasat sau cele nerecuperabile. În cazul celor patru ţări incluse în studiul EOS se observă că firmele din Polonia şi Rusia au mult mai multe astfel de departamente specializate decât companiile din România sau Grecia. Dacă în Polonia 67% dintre companiile participante la studiu au declarat că

ANALIZA PERFORMANȚEI

PREVENIREA CREANŢELOR NERECUPERABILE Grecia

Plata în avans

România 75

50

64

40

RESPONSABILITATE CU PRIVIRE LA DEPARTAMENTUL DE MANAGEMENT AL CREDITELOR / CREANŢELOR Funcția

Plata (în numerar) la livrarea mărfurilor sau la prestarea serviciului 33

Garanţii bancare

24

Păstrarea dreptului de proprietate

22

Garanţii ale clienţilor (certificat de garanţie, garanţie cu execuţie directă)

21

5

Nu ştiu / nici un răspuns

5

4

58

5

14

27

21

27

9

4

28

25

29

2

5

16

Care dintre următoarele măsuri de prevenire a creanţelor nerecuperabil sunt utilizate în cadrul societăţii dvs?

RESPONSABILITATEA DIRECTORULUI FINANCIAR ESTE PERCEPUTĂ CA FIIND MAI MARE ÎN COMPANIILE ROMÂNEŞTI CU CIFRĂ DE AFACERI CUPRINSĂ ÎNTRE 5 ŞI 25 DE MILIOANE €, DECÂT ÎN CELE CU O CIFRĂ DE AFACERI PESTE 26 DE MILIOANE € au un astfel de departament sau angajaţi care gestionează riscul, în România ponderea este de doar 20%, în timp ce în Rusia procentul este de 58%, iar în Grecia de 39%. În cadrul acestor departamente de management al creanţelor/riscului, sunt angajate în medie trei sau mai multe persoane specializate. Firmele din Polonia au un procentaj mai mic, majoritatea angajând doar o singură persoană care să se ocupe de aceste probleme. Cu cât compania are o cifră de afaceri mai mare, cu atât cresc şansele ca în organigramă să existe un departament de management al riscurilor şi creanţelor, relevă studiul EOS. Ponderea este dublă în companiile cu cifră de afaceri de peste 26 de milioane de euro, faţă de procentul înregistrat în companiile cu cifră de afaceri între 5 şi 25 de milioane de euro. Studiul mai arată că telecomunicaţiile, IT-ul, băncile sau asigurările sunt industriile cele mai atente în a-şi gestiona riscurile.

Previziuni optimiste Companiile româneşti sunt cele mai optimiste atunci când vine vorba de creşterea importanţei managementului riscurilor şi a

Polonia

Grecia

Rusia România

Director financiar, respectiv CFO

40

57

53

62

Director financiar/director serviciu de contabilitate, contabilitate

36

31

50

20

35

47

44

42

12

17

23

7

11

10

11

4

7

12

23

7

7

6

9

7

Director serviciu de contabilitate

4

9

32

9

Director controlling

3

8

10

4

Nu ştiu/niciun răspuns

1

4

2

4

33

20

30

13

Outsourcing management debitori creanţe către prestatori de servicii externi

27

55

54

Garantarea livrărilor de marfă sau a prestărilor de servicii (asigurări de credit)

Sursa: EOS Group

Rusia

creanţelor în următorii doi ani. 58% dintre ele au declarat că tendinţa va fi de creştere. În Grecia, 51% dintre companii cred acelaşi lucru, în Polonia procentul este de 39%, în timp ce doar 33% dintre companiile ruseşti împărtăşesc această tendinţă.

Principala cauză a tendinţei de creştere a importanţei managementului riscului şi al creanţelor pare să fie, în majoritatea ţărilor participante la studiul EOS, contribuţia pe care o gestionare judicioasă o poate avea la succesul financiar al companiei. Între alte cauze enunţate de către companii se află creşterea continuă a procentului de întârzieri la plată şi de plăţi neefectuate de către clienţi, precum şi creşterea volumului activităţilor, în special în economiile emergente.

Un rezultat interesant în cadrul studiului EOS este procentul de 100% în care companiile din sectoarele de telecomunicaţii, IT, banci, asigurări sau spitale crede că managementul riscului va creşte în importanţă în următorii doi ani. Celelalte industrii sunt mai rezervate, doar jumătate văzând o schimbare pozitivă în acest sens.

Dacă în cazul companiilor autohtone previziunile pe termen mediu sunt optimiste, in-

Administrator/ membru în consiliul de conducere Directorul departamentului de management al creditelor Angajaţii departamentului de management al creditelor Serviciu de distribuţie serviciu extern Director departament incaso/ serviciul somaţii de plată

1.-3.

4.-6.

Sursa: EOS Group

Polonia

7.-9.

dicând o scădere a nivelului restanţelor sau cel puţin o menţinere la valorile actuale, pe piaţa de colectare a restanţelor persoanelor fizice nu se întrevede însă acelaşi optimism.

Aşa cum arată un recent studiu realizat de Coface România, se constată o creştere a valorii restanţelor individuale, „cauzată, în principal, de creşterea plafonului de creditare şi dispariţia creditelor garantate“, după cum observă Cristian Ionescu, director general Coface România. Potrivit studiului Coface se aşteaptă ca restanţele aferente creditelor acordate persoanelor fizice să crească în viitor cu o medie de 50% pe an. ■ IUNIE 2008

25

Foto: Guliver/Getty Images

FISCALITATE

CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR DE „SALE AND LEASE BACK” Până în decembrie 2007 legislaţia financiar-contabilă nu făcea nici o referire la modul în care ar trebui înregistrate operaţiunile de sale and lease-back. În prezent lucrurile stau cu totul altfel.

Operaţiunea de sale and leaseback, o variantă a contractului de leasing, reprezintă vânzarea de catre o întreprindere (care va deveni locatar/utilizator) a unor imobilizări către o societate de creditare (locatorul/ finanţatorul), urmată de preluarea lor imediată în regim de leasing.

Acest tip de operaţiuni este foarte atractiv pentru întreprinderi din simplul motiv că prin intermediul unui astfel de contract acestea pot beneficia de o infuzie importantă de lichidităţi ce poate fi utilizata pentru investiţii pe termen lung sau pentru capital de lucru, păstrând pe toată perioada de leasing drepturile de utilizare ale imobilizărilor respective.

Până la situaţiile financiare aferente anului 2006 nu au existat prevederi speciale privind tratamentul contabil (şi fiscal) al operaţiunilor de sale and lease-back, practic înregistrându-se o vânzare urmată de un leasing (financiar sau operaţional). Începând cu situaţiile financiare ale anului 2007 Ordinul 2374/2007 reglementează

tratamentul contabil al operaţiunilor de sale and lease-back, iar fiscalitatea, în lipsa unor pre-vederi speciale, va urma tratamentul contabil.

Leasingul reprezinta o tehnică contractuală de finanţare pe termen mediu prin care locatorul cedează locatarului, în schimbul unei plăţi sau a unei serii de plăţi, dreptul de a utiliza un bun pentru o perioadă convenită de timp.

Conform Ordonantei nr. 51/1997, leasingul reprezintă operaţiunea prin care o parte denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părţi, denumită locatar/utilizator, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale.

Leasing financiar vs. leasing operaţional Deşi, atât din punct de vedere contabil cât şi fiscal există două tipuri de leasing (financiar şi operaţional), la nivel doctrinar condiţiile necesare a fi îndeplinite, de o tranzacţie, pentru a fi încadrată în una din cele două categorii, nu coincid.

Din punct de vedere contabil, leasingul financiar este operaţiunea care transferă cea mai mare parte din riscurile şi avantajele aferente dreptului de proprietate asupra activului. Astfel, un contract de leasing poate fi recunoscut ca leasing financiar dacă îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii: a) leasingul transferă locatarului titlul de proprietate asupra bunului până la sfârşitul duratei contractului de leasing; b) locatarul are opţiunea de a cumpăra bunul la un preţ estimat a fi suficient de mic în comparaţie cu valoarea justă la data la care opţiunea devine exercitabilă, astfel încât, la începutul contractului de leasing, există în mod rezonabil

FISCALITATE

certitudinea că opţiunea va fi exercitată; c) durata contractului de leasing acoperă, în cea mai mare parte, durata de viaţă economică a bunului, chiar dacă titlul de proprietate nu este transferat; d) valoarea totală a ratelor de leasing, mai puţin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egală cu valoarea de intrare a bunului, reprezentată de valoarea la care a fost achiziţionat bunul de către finanţator, respectiv costul de achiziţie; e) bunurile ce constituie obiectul contractului de leasing sunt de natură speciala, astfel încât numai locatarul le poate utiliza fără modificări majore.

Din punct de vedere fiscal reprezintă leasing financiar contractul de leasing care îndeplineşte cel puţin una dintre următtoarele condiţii: a) riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte; b) contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării contractului; c) utilizatorul are opţiunea de a cumpăra bunul la momentul expirării contractului, iar valoarea reziduală exprimată în procente este mai mică sau egală cu diferenţa dintre durata normală de funcţionare maximă şi durata contractului de leasing, raportată la durata normală de funcţionare maximă, exprimată în procente; d) perioada de leasing depăşeste 80% din durata normală de funcţionare maximă a bunului care face obiectul leasingului; în înţelesul acestei definiţii, perioada de leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit; e) valoarea totală a ratelor de leasing, mai puţin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egală cu valoarea de intrare a bunului.

Atât fiscal cât şi contabil leasingul operaţional reprezintă operaţiunea de leasing care nu îndeplineşte niciuna din condiţiile pentru a fi recunoscută ca leasing financiar.

Tratamentul contabil şi fiscal al operaţiunilor de leasing În cazul leasingului financiar, locatarul/utilizatorul este tratat din punct de vedere contabil şi fiscal ca proprietar al bunului, în timp ce în cazul leasingului operaţional proprietarul este considerat a fi locatorul/finanţatorul. În consecinţă amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se va înregistra de către: utilizator/locatar, în cazul leasingului financiar; finanţator/locator, în cazul leasingului operaţional.

Distincţia dintre cele două forme ale leasing-ului se concretizează în modalităţi difer-

ite de calcul a ratei de leasing şi, mai ales, în mecanisme diferite pentru înregistrarea în contabilitate.

Astfel, pentru leasingul financiar rata de leasing reprezintă cota parte din valoarea de intrare a bunului, la care se adaugă dobânda de leasing. În acest caz, dobândirea de mijloace fixe este tratată ca o investiţie, bunurile respective fiind supuse amortizării la locatar. De aici, apare evident caracterul de mijloc de finanţare al contractului de leasing financiar.

Pentru leasing-ul operaţional, rata de leasing este stabilită în funcţie de cota de amortizare, calculată conform normelor în vigoare, la care se adaugă un beneficiu stabilit între părţile contractante.

Sale and lease back în contabilitate Operaţiunea de sale and lease-back, aşa cum era menţionat şi la începutul articolului, constă în vânzarea de către o întreprindere (care va deveni locatar) a unor imobilizări către o societate de leasing (locatorul) şi închirierea lor imediată de către întreprinderea care le-a vândut.

Până în decembrie 2007 legislaţia financiarcontabilă nu făcea nici o referire la modul în care ar trebui înregistrate operaţiunile de sale and lease-back, iar în lipsa acestora înregistrarea acestor operaţiuni presupunea contabilizarea vânzarii bunurilor urmată de preluarea lor în regim de leasing.

Din punct de vedere fiscal, aceste operaţiuni urmau tratamentul contabil, iar locatarul/utilizatorul înregistra vânzarea bunului (un venit impozabil) şi descărcarea gestiunii cu bunul vândut (o cheltuială deductibilă).

Ulterior acestei operaţiuni se înregistra preluarea aceluiaşi bun în leasing, deducând pe perioada contractului dobânda şi amortizarea fiscală, în cazul leasingului financiar sau rata de leasing (chiria), în cazul leasingului operaţional. În decembrie 2007, Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 2374 transpune în legislaţia naţională, printre altele, prevederile IAS 17 Leasing în privinţa operaţiunilor de lease-back. Sunt aduse astfel clarificări suplimentare din punct de vedere al tratamentului contabil al acestor operaţiuni.

Ca urmare a acestor prevederi o tranzacţie de vânzare a unui activ şi de închiriere a aceluiaşi activ în regim de leasing (leaseback) se contabilizează în funcţie de clauzele contractului de leasing, astfel: ca o operaţiune de finanţare a locatorului (dacă operaţiunea are ca rezultat un leasing finan-

ciar); ca o operaţiune de vânzare şi preluare a imobilizării în chirie (dacă operaţiunea are ca rezultat un leasing operaţional).

Astfel, dacă tranzacţia de vânzare şi închiriere a aceluiaşi activ are ca rezultat un leasing financiar, tranzacţia reprezintă un mijloc prin care locatorul acordă o finanţare locatarului, activul având rol de garanţie.

Entitatea beneficiară a finanţării (locatarul) nu mai recunoaşte în contabilitate operaţiunea de vânzare a activului (nefiind îndeplinite condiţiile de recunoaştere a veniturilor). Ca urmare, imobilizarea rămâne înregistrată în continuare la valoarea existentă anterior operaţiunii de sale and lease-back, cu regimul de amortizare aferent.

Entitatea beneficiară a finanţării (locatarul) va înregistra primirea unui împrumut pe termen lung în contrapartida cu banii primiţi prin contractul de leasing.

Tratamentul fiscal al acestor operaţiuni, în lipsa unor prevederi fiscale specifice, va urma tratamentul contabil. Astfel, nu va mai exista un venit impozabil la vânzarea bunului.

Această abordare se fundamentează pe prevederile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, art.

19, care precizează că veniturile şi cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementarilor contabile.

Cum din punct de vedere contabil aceasta tranzacţie nu determina recunoaşterea unui venit şi implicit a unor cheltuieli aferente scoaterii din gestiune, locatarul/utilizatorul va înregistra primirea unei finanţări şi va deduce fiscal dobânda şi celelalte costuri aferente finanţării, în condiţiile prevăzute de Codul Fiscal. În situaţia în care tranzacţia de vânzare şi închiriere a aceluiaşi activ are ca rezultat un leasing operaţional, întreprinderea care cedează imobilizarea va contabiliza vânzarea acesteia (înregistrând un venit impozabil şi a cheltuielilor cu scoaterea din gestiune a activului) şi închirierea activului.

Operaţiunea de închiriere a activului în regim de leasing operaţional se contabilizează de utilizator conform reglementărilor legale privind aceste operaţiuni, iar fiscal utilizatorul va deduce chiria pe perioada contractului de leasing. ■

Sursa: PricewaterhouseCoopers, autori Silviu Sandache, Asistent Manager, Departamentul de Consultanţă pentru Impozitele directe ale companiilor şi Bogdan Asimionoaei, Tax Consultant, Departamentul de Consultanţă pentru Impozitele directe ale companiilor

IUNIE 2008

27

BĂNCI

RESTRICŢII LA CREDITE Diferenţa (spread-ul) ratei medii de dobândă a creditului faţă de ROBOR 1M a crescut.

Prima solicitată pentru creditele mai ris-cante s-a mărit, iar plafonul maxim pentru valoarea creditului s-a redus. În structură, băncile au înăsprit standardele de creditare pentru IMM-uri, percepându-le cu un risc de credit în creştere.

Factorii care au contribuit în opinia băncilor la această situaţie sunt: aşteptările privind situaţia economică generală, deciziile de politică monetară ale BNR şi situaţia actuală sau aşteptată a capitalului băncii.

Standardele de creditare Per total sistem bancar, standardele de creditare au rămas relative constante (sold conjunctural zero în Trimestrul (T) 1 din 2008, comparativ cu T4 2007). Instituţiile de credit se aşteptau la sfârşitul lui 2007 ca standardele de creditare să se relaxeze într-o anumită măsură în primul trimestru al anului 2008.

Comparativ, în zona euro, băncile au înăsprit standardele de creditare la nivel agregat, întro mai mare măsură decât previzionaseră în T4 2007, iar estimările lor pentru T1 2008 au fost apropiate de situaţia realizată. În structură, standardele de creditare au rămas relative neschimbate pentru companiile mari, în timp ce pentru IMM s-au înăsprit într-o oarecare măsură. Aşteptările băncilor privind modificările standardelor de creditare la IMM au fost divergente faţă de realizări (se previziona la sfârşitul anului 2007 o relaxare a standardelor pentru T1 2008). Băncile din zona euro, spre deosebire de cele autohtone, au înăsprit condiţiile de creditare, într-o mai mare măsură pentru companiile mari şi într-o mai mică măsură pentru cele mici.

Factorii care au contribuit la înăsprirea standardelor de creditare pentru companiile nefinanciare în T1 2008 au fost, conform răspunsurilor instituţiilor de credit : (i) deciziile de politică monetară sau prudenţială ale BNR, (ii) aşteptările privind situaţia economică generală, în sensul deteriorării acesteia şi (iii) factori specifici companiilor.

Băncile nu au perceput concurenţa din interior (din sectorul bancar) sau exterior (din sectorul nebancar) ca un factor care să determine modificări în standardele de creditare.

Factorii care au condus la înăsprirea 28

IUNIE 2008

condiţiilor de creditare sunt, într-o mare măsură, comuni celor aferenţi băncilor din zona euro: aşteptările privind evoluţia economiei, accesul mai dificil al băncilor la surse de finanţare şi factori specifici companiei sau sectorului de activitate.

Termenii creditării companiilor nefinanciare Termenii contractelor de creditare s-au înăsprit în T1 2008 faţă de T4 2007. Diferenţa (spread-ul) ratei medii de dobândă a creditului faţă de ROBOR 1M a crescut.

Prima solicitată pentru creditele mai riscante s-a mărit, iar plafonul maxim pentru valoarea creditului s-a redus. În acelaşi timp clauzele contractuale au devenit mai restrictive, scadenţa maximă de acordare a creditelor a fost diminuată şi costurile creditării altele decât dobânzile au crescut şi ele.

Dinamica cererii de credite către companiile nefinanciare Dinamica cererii de credite noi (exclusiv variaţiile sezoniere) s-a mai temperat în T1 2008, comparativ cu T4 2007. Nivelul cererii pentru primul trimestru din 2008 se situează la un nivel moderat mai mare comparativ cu trimestru patru din 2007. În cazul IMM, diminuarea dinamicii cererii de credite poate fi asociată într-o anumită măsură cu întărirea standardelor de creditare.

Dinamica cererii de credite noi este în continuare pozitivă, dar în scădere. Evoluţia este în concordanţă cu cea înregistrată la nivel european, unde însă cererea din partea companiilor a înregistrat un sold conjunctural negativ, datorită temerilor de încetinire a creşterii economice şi tendinţei de a sta în aşteptare până ce efectele turbulenţelor financiare se mai liniştesc.

Evoluţii ale riscului de credit asociat creditării companiilor nefinanciare Riscul de credit al companiilor pe sectoare de activitate s-a menţinut relativ constant în

T1 2008 comparativ cu T4 2007, cu unele excepţii. Sectorul agricol este perceput ca fiind considerabil mai riscant. Tranzacţiile imobiliare, intermedierea financiară şi construcţiile sunt într-o oarecare măsură mai riscante şi ele, în vreme ce comerţul şi turismul sunt într-o oarecare măsură considerate mai puţin riscante.

Spre comparaţie, în T4 2007, instituţiile de credit considerau toate sectoarele de activitate, cu excepţia agriculturii, într-o anumită măsură mai puţin riscante.

Riscul de credit evaluat după dimensiunea companiilor este considerat în creştere, datorită modificării percepţiei asupra IMM-urilor.

Corporaţiile sunt privite ca având risc de credit în scădere faţă de perioada precedentă.

Aceste evoluţii sunt contrare celor înregistrate la nivel european, băncile din zona euro percepând companiile mari ca având o evoluţie negativă din perspectiva riscului de credit. ■ Sursa: BNR

MODIFICAREA TERMENILOR CONTRACTELOR DE CREDITARE 30 25 20 15

2007 Q4 2008 Q1

10 5 0 T1

T2

T3

T4

T5

T6

T7

T8

T1 Spread-ul ratei medii de dobândă a creditului faţă de ROBOR 1M T2 Prima solicitată pentru creditele mai riscante T3 Plafon maxim pentru valoarea creditului T4 Cerinţele de colateral/garanţii T5 Clauze contractuale T6 Scadenţa maximă T7 Costurile creditării altele decât dobânzile (comisioane, etc.)

T8 Alţi factori Notă: Sold conjunctural (%) - valori pozitive semnifică o modificare a termenilor contractelor de creditare în sensul înăspririi standardelor de creditare

CONTABILITATE

CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR DE FACTORING

Foto: Guliver/Getty Images

Factoringul reprezintă operaţiunea prin care un client, numit „aderent” transferă proprietatea creanţelor pe care le deţine din facturi comerciale, către o altă entitate numită „factor”, care poate fi instituţie de credit sau instituţie financiară nebancară, în vederea obţinerii de finanţare imediată. TEXT MONICA TOMA

30

IUNIE 2008

CONTABILITATE

„Factorul” are, prin urmare, rol de finanţator.

Dacă operaţiunea de factoring reprezintă o modalitate rapidă de finanţare, înseamnă că, în mod implicit, este generatoare de credite de termen scurt. Aderentul urmăreşte să-şi încaseze preţul facturilor înainte de scadenţă, iar factorul urmăreşte să obţină un beneficiu, de obicei un anumit procent din facturile pe care le decontează în avans. În funcţie de natura contractului încheiat între părţi, factorul poate asigura administrarea şi încasarea creanţelor aderentului, asumându-şi în anumite situaţii riscul de neplată a acestora.

Clasificarea operaţiunilor de factoring În literatura de specialitate, există mai multe criterii de clasificare a operaţiunilor de factoring, spre exemplu, în funcţie de: sfera de cuprindere, momentul efectuării plăţilor, participanţii la operaţiunea de factoring.

Din punct de vedere contabil, factoringul este clasificat în funcţie de dreptul de regres pe care instituţia de credit sau instituţia financiară nebancară îl poate execita asupra aderentului, în următoarele clase: ■ factoring cu regres – în caz de neplată factorul îşi va recupera sumele neîncasate de la aderent prin exercitarea dreptului de regres, respectiv prin debitarea contului curent al aderentului sau prin valorificarea garanţiei; ■ factoring fără regres – când factorul plăteşte aderentului, de regulă, un procent (în general, procentul se situează în jurul valorii de 80%) din contravaloarea acceptată a facturilor imediat după emitere, restul banilor urmând a fi încasaţi într-un termen prestabilit calculat de la data scadenţei facturilor.

Contractul de factoring cuprinde următoarele elemente: ■ documentele ce fac obiectul factoringului (facturile) ■ suma pe care factorul o pune la dispoziţia aderentului la momentul cedării facturilor ■ garanţia constituită pe baza finanţării ■ suma pe care factorul se obligă să o achite la data încasării facturilor (factoring indisponibil) ■ dobânda pecepută de factor pentru operaţiunea de factoring ■ comisionul de factoring.

Efectuarea plăţii către aderent:

CUM FUNCŢIONEAZĂ OPERAŢIUNEA DE FACTORING 1 2

ADERENT

2521

=% 2711

„Conturi de factoring”

DEBITOR

750 740

„Conturi curente la instituţii de credit”

376

6 5

34

10

„Venituri înregistrate în avans”

FACTOR

1. Emite factura şi livrează bunurile 2. Acceptă factura 3. Transmite factura 4. Finanţează X% 5. Efectuează plata 6. Finanţează diferenţa

Exemplu O entitate achiziţionează la data de 15 iunie anul X facturi de la aderent în valoare de 1.000 lei. Contractul de factoring prevede următoarele: finanţare imediată 75%; comision de factoring 5% din valoarea facturii, încasat la data finanţării (comisionul este parte a ratei efective de dobândă); dobânda 10% din valoarea finanţată, încasată la data scadenţei facturii; dobânda anuală efectivă 24%; data scadentă a facturii 15 decembrie anul X.

Înregistrări în contabilitatea factorului (instituţie financiară nebancară) La data semnării contractului de factoring, factorul înregistrează în extrabilanţier contravaloarea facturilor achiziţionate de la aderent: 90319

= 999

„Alte angajamente

„Contrapartida”

Având în vedere că, potrivit Ordinului Băncii Naţionale a României nr. 5/2005 privind Reglementările contabile conform cu directivele europene aplicabile instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare, dobânda şi comisioanele se înregistrează în contabilitate obligatoriu lunar, trebuie înregistrată, la data de 30 iunie dobânda aferentă acestei luni.

Dobânda nominală la 30 iunie 2005 este următoarea: D = 750 X 10 / 100 X (30 – 15) / 180 = 6,25 Comision C = – 740 + 740 X (1 + 0,24)15/365 – 6,25 = 0,32 Înregistrarea comisionului de factoring: 376

= 70212

„Venituri

„Dobânzi la

înregistrate în avans”

operaţiunile de factoring”

0,32

Înregistrarea dobânzii: 2017

= 70212

„Creanţe ataşate”

„Dobânzi

6,25

la operaţiunile de factoring”

1.000

Încasarea facturii la scadenţă:

în favoarea clientelei”

Înregistrarea creanţei de factoring: 20112

= 2521

„Factoring cu recurs”

„Conturi de factoring”

750

Concomitent, în extrabilanţier se diminuează cu plata:

2711

= 2521

„Conturi curente la instituţii

„Conturi

de credit”

de factoring”

La data încasării facturii de la debitor, instituţia financiară nebancară va stinge creanţa şi va transfera clientului său diferenţa încasată.

2521

750

1.000

=% 20112

999

= 90319

„Contrapartida”

„Alte angajamente

„Factoring

în favoarea clientelei”

cu recurs”

„Conturi de factoring”

2711

1.000 750 250

„Conturi curente la

ÎNREGISTRAREA COMSIONULUI DE FACTORING

instituţii de credit”

Data

Principal

Dobânda nominală

Valoarea scadentă

Fluxuri de numerar

Dobânda efectivă

Diferenţa

15 iun.

-

-

-

(740)

-

-

15 dec.

750

75

825

825

85

10

IUNIE 2008

31

LEGISLAȚIE

«PRACTICILE DE PIAŢĂ ACCEPTATE» ŞI MANIPULAREA PIEŢEI Acestea reprezintă un subiect de o importanţă majoră pentru piaţa financiară europeană şi piaţa de capital autohtonă, iar legislaţia europeană în domeniu a tratat cu maximă importanţă subiectul, deoarece în funcţie de aplicabilitatea «practicilor de piaţă acceptate» se stabileşte in concreto «abuzul de piaţă».

Existenţa unei pieţe concurenţiale presupune existenţa unui regim juridic care să înlăture posibilitatea apariţiei unor distorsiuni în funcţionarea normală a pieţei ca urmare a folosirii unor «informaţii privilegiate». Prevenirea şi înlăturarea apariţiei «insider trading-ului» pe piaţa de capital a reprezentat întotdeauna o preocupare majoră a autorităţilor de supraveghere şi reglementare a pieţelor de capital, cu scopul declarat de a înlătura posibilitatea apariţiei unor situaţii de discriminare între participanţi, prin folosirea de către persoane clar definite, cunoscute sub denumirea generică de «insider», a unor informaţii ce nu au fost aduse la cunoştinţa tuturor participanţilor.

«Practicile de piaţă acceptate» reprezintă un subiect de o importanţă majoră pentru piaţa financiară europeană şi piaţa de capital autohtonă, iar legislaţia europeană în domeniu a tratat cu maximă importanţă subiectul, deoarece în funcţie de aplicabilitatea «practicilor de piaţă acceptate» se stabileşte in concreto «abuzul de piaţă».

«Practicile de piaţă acceptate» reprezintă practicile utilizate în cadrul uneia sau a mai multor pieţe şi care sunt agreate de C.N.V.M., în conformitate cu procedurile comunitare, iar o succintă prezentare a «practicilor de piaţă acceptate» va fi făcută în cele ce urmează.

Analiza juridică a «practicilor de piaţă acceptate» şi a «abuzului de piaţă» porneşte de la noţiunea de «informaţie privilegiată», aşa cum este definită în paragraful 1 al articolului 1 al Directivei privind abuzul pe piaţă, definiţie preluată în legislaţia română prin intermediul art.244, alin.(1)-(2) din Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital, modificată şi completată.

Potrivit art.244, alin.(1)-(2) din Legea nr.297/2004, «informaţia privilegiată» este «informaţia de natură precisă care nu a fost făcută publică, care se referă în mod direct sau indirect la unul sau mai mulţi emitenţi ori la unul sau mai multe instrumente finan32

IUNIE 2008

SE CONSIDERĂ CĂ PERSOANELE CE DEŢIN «INFORMAŢII PRIVILEGIATE» TREBUIE SĂ EVALUEZE EX-ANTE DACĂ ACESTEA SUNT SUSCEPTIBILE SĂ AIBĂ UN EFECT SEMNIFICATIV ASUPRA PREŢULUI ciare, şi care, dacă ar fi transmisă public, ar putea avea un impact semnificativ asupra preţului acelor instrumente financiare, sau asupra preţului instrumentelor financiare derivate cu care se află în legătură», iar atunci când se referă la instrumente financiare derivate pe mărfuri, «informaţia privilegiată» înseamnă «informaţia de natură precisă care nu a fost făcută public şi care se referă direct sau indirect la instrumentele financiare derivate şi pe care participanţii pe pieţele pe care se tranzacţionează respectivele instrumente financiare derivate se aşteaptă să o primească, în conformitate cu practicile de piaţă acceptate». Trebuie spus că directiva privind abuzul de piaţă nu dezbate însă problematica informaţiilor privilegiate referitoare la derivatele având ca activ suport mărfuri sau la ordinele în aşteptare ale clienţilor.

Însemnătatea unei informaţii variază de la o companie la alta Pentru persoanele răspunzătoare de executarea ordinelor privind tranzacţionarea instrumentelor financiare, s-a stabilit că «informaţia privilegiată» înseamnă, totodată, «informaţia de natură precisă, transmisă de un client, în legătură cu ordinele sale care nu au fost încă executate, referitoare în mod direct sau indirect la unul sau mai mulţi emitenţi ori la unul sau mai multe instrumente financiare, informaţie care, dacă ar fi făcută public, ar putea avea efecte semnificative asupra preţului respectivelor instrumente financiare sau asupra preţului instrumentelor financiare derivate cu care se află în legătură».

Directiva privind abuzul pe piaţă, legislaţia

naţională şi doctrina juridică franceză defineşte «informaţia privilegiată» prin intermediul următoarelor criterii: - informaţii de natură precisă; - informaţii ce nu au fost făcute publice; - informaţii ce privesc, direct sau indirect, unul sau mai mulţi emitenţi de instrumente financiare sau unul sau mai multe instrumente financiare; - informaţii care, dacă ar fi fost făcute publice, ar fi susceptibile să aibă efecte semnificative asupra preţului acelor instrumente financiare sau asupra instrumentelor financiare derivate având ca activ suport asemenea instrumente.

Directiva 2003/124/EC, prin art.1, pct.1, detaliază termenul de «informaţie de natură precisă», statutând că se consideră că o informaţie «are caracter precis» în cazul în care indică un «ansamblu de circumstanţe existente sau despre care există motive raţionale de a crede că vor exista, un eveniment care a avut loc sau despre care există motive raţionale de a crede că va avea loc, şi în cazul în care este suficient de precisă pentru a duce la o concluzie în legătură cu efectul posibil al tuturor circumstanţelor sau a evenimentului asupra preţurilor instrumentelor financiare în cauză sau a instrumentelor financiare derivate având ca activ suport asemenea instrumente».

Se consideră că persoanele ce deţin «informaţii privilegiate» trebuie să evalueze ex-ante dacă acestea sunt susceptibile să aibă un efect semnificativ asupra preţului, iar pentru a determina probabilitatea producerii unui anumit eveniment trebuie luate

Foto: Guliver/Getty Images

LEGISLAȚIE

evalua dacă o informaţie este susceptibilă să aibă un efect semnificativ asupra preţului, care se pot referi fără a se limita la: tipul de informaţie este similar cu cel al unor informaţii ce au avut un asemenea efect în trecut; rapoarte existente şi opinii ale analiştilor sugerează că respectivul tip de informaţie are efecte asupra preţului sau evenimente similare tratate de companie ca situaţii în care au fost folosite informaţii privilegiate.

Trebuie menţionat faptul că aceşti factori reprezintă doar indicatori ai existenţei unor

TEHNICI BURSIERE NEACCEPTATE, PRIN A CĂROR SĂVÂRŞIRE SE POATE COMITE DELICTUL DE «MANIPULAREA PIEŢEI»* Raţiunea principală a prezentării lor este dată de necesitatea eliminării unor astfel de practici bursiere şi evitării comiterii «abuzului de piaţă».

«Manipularea pieţei» realizată prin intermediul unor «tranzacţii false sau care induc în eroare», poate lua forma unor operaţiuni bursiere realizate prin tehnici bursiere neacceptate, ilicite, de tipul: «wash trades», «painting the tape», «ordine puse necorespunzător în corespondenţă», «plasarea ordinelor fără intenţia de execuţie a acestora».

«Wash trades». Tehnică bursieră neacceptată ce constă în efectuarea de tranzacţii ce vizează achiziţionarea sau vânzarea unui instrument financiar în condiţiile în care nu survin modificări relativ la beneficiar sau riscul de piaţă ori tranzacţii în care transferul riscului sau al beneficiului se realizează între parţi care acţionează concertat în mod deschis sau pe ascuns.

«Painting the tape». Practică bursieră ilicită

ce constă în iniţierea de acţiuni prin care se realizează tranzacţii vizibile în cadrul sistemului de tranzacţionare doar pentru a se crea impresia unei activităţi sau a unei modificări de preţ în ceea ce priveşte un instrument financiar. « Ordine puse necorespunzător în corespondenţă ». Efectuarea de tranzacţii pentru care atât ordinele de cumpărare cît şi cele de vânzare sunt introduse aproximativ la acelaşi moment, la acelaşi preţ şi cantitate de către părţi diferite, dar care acţionează împreună, cu excepţia cazului în care respectivele tranzacţii sunt derulate în conformitate cu regulile sistemului de tranzacţionare (tranzacţiile cross).

«Plasarea ordinelor fără intenţia de execuţie a acestora». Introducerea de ordine de tranzacţionare de valoare mai mare sau mai mică faţă de cele anterioare cu intenţia de crea o impresie falsă în ceea ce priveşte cererea sau oferta pentru un anumit instrument financiar, urmată de retragerea lor înainte de executare.

asemenea situaţii şi ca urmare nu trebuie consideraţi neapărat ca având efecte semnificative asupra preţului şi trebuie să se ia în considerare faptul că însemnătatea unei informaţii variază de la o companie la alta, în funcţie de anumiţi factori cum ar fi dimensiunea companiei, evoluţii recente, modul în care compania este percepută pe piaţă şi sectorul în care îşi desfășoară activitatea. Mai mult decât atât, efectul semnificativ poate fi diferit în funcţie de tipul de instrumente financiare.

Repere pentru încadrarea unei operaţiuni în sfera manipulării pieţei În categoria «informaţiilor privilegiate» se pot include atât informaţii legate în mod direct de emitent, cât şi informaţii legate în mod indirect de un emitent care se încadrează, de asemenea, în categoria informaţiilor privilegiate şi care vor fi prezentate subsecvent, fără a avea pretenţia ca enumerarea să fie exhaustivă, lista rămânând deschisă.

Informaţiile legate în mod direct de un emitent, care se încadrează în categoria informaţiilor privilegiate, pot viza, fără a se limita la, aspecte precum: rentabilitatea operaţională; schimbări în structura de control precum şi acorduri privind controlul asupra companiei; schimbări în structura de conducere şi în cea a consiliilor de administraţie/supraveghere; schimbări în structura auditorilor precum şi orice altă informaţie legată de activitatea auditorilor; operaţiuni vizând capitalul sau emisiunea de titluri de creanţă sau warrante în scopul cumpărării sau subscrierii de valori mobiliare; decizii vizând majorarea sau micşorarea capitalului social; fuziuni, divizări sau separări ale unei divizii sau subsidiare de IUNIE 2008

33

▼

în considerare: magnitudinea anticipată a efectului relevant în contextul întregii activităţi a companiei; relevanţa informaţiilor cu privire la principalii determinanţi ai preţului instrumentului financiar; gradul de încredere atribuit sursei şi variabilele de pe piaţă care influenţează preţul instrumentului financiar în cauză (preţuri, câştiguri, volatilităţi, lichiditate, corelaţiile dintre preţuri pentru diferite instrumente financiare, volum, ofertă, cerere).

Enumerăm în continuare câţiva indicatori utili ce trebuie luaţi în considerare pentru a

LEGISLAȚIE

▼

compania mamă (spin-offs); achiziţionarea sau vânzarea de interese de participare (equity interests) sau alte active ori ramuri de activitate corporativă; restructurări sau reorganizări ce influenţează activele emitentului sau pasivele acestuia, situaţia financiară, profitul sau pierderea; decizii vizând programele de răscumpărare - buy-back sau tranzacţii cu alte instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe financiare; schimbări în drepturile aferente clasei de acţiuni tranzacţionate ale emitentului; solicitarea de trecere în faliment sau emiterea de ordine ce

vizează această procedură; dispute legale; revocarea sau anularea unor linii de credit de către una sau mai multe bănci; dizolvarea sau verificarea unei cauze a dizolvării; schimbări intervenite în valoarea unor active; insolvenţa unor debitori importanţi ai companiei; reducerea valorii proprietăţilor imobiliare; distrugerea fizică a unor bunuri neasigurate; licenţe noi, patente sau mărci înregistrate; creşterea sau scăderea valorii unor instrumente financiare aflate în portofoliul companiei; scăderea valorii unor patente sau drepturi sau a unor active intangibile ca urmare a inovaţiilor

TEHNICI BURSIERE NEACCEPTATE, PRIN A CĂROR SĂVÂRŞIRE SE POATE COMITE DELICTUL DE «MANIPULAREA PIEŢEI» - PARTEA A II-A 2. «Manipularea pieţei» realizată prin operaţiuni de « manipularea preţului» se poate efectua printr-una din următoarele tehnici bursiere ilicite: «marcarea la închidere», «acţiuni concertate în perioada ulterioară unei IPO», «abusive squeeze», «crearea unui plafon minim în ceea ce priveşte preţul», «ecart cerere-ofertă excesiv», «tranzacţionarea pe o anumită piaţă pentru a influenţa în mod nepotrivit preţul unui instrument financiar de pe altă piaţă».

«Marcarea la închidere». Acestă practică bursieră ilicită implică achiziţionarea sau vânzarea deliberată a unor valori mobiliare sau instrumente financiare derivate la închiderea pieţei pentru a distorsiona preţul de închidere.

Această practică poate avea loc în oricare zi de tranzacţionare, dar este în special asociat cu anumite date cum ar fi date de expirare ale contractelor derivate, date de referinţă privind portofoliile trimestriale/anuale sau indici de referinţă/evaluare.

«Acţiuni concertate în perioada ulterioară unei IPO». Un grup de persoane acţionează în mod concertat ulterior unei emisiuni primare de acţiuni şi începerii tranzacţionării acestora cu scopul de a duce la creşterea artificială a preţului respectivelor acţiuni, moment în care respectivele persoane procedează la vânzarea acţiunilor, prin utilizarea unor metode de manipularea pieţei.

«Abusive squeeze». Tehnică bursieră realizată de una sau mai multe persoane ce exploatează poziţia dominantă pe care o deţin în legătură cu oferta, cererea sau mecanismele de livrare pentru un anumit instrument financiar şi/sau activul suport al unui instrument derivat cu scopul de a distorsiona preţul la care alte părţi trebuie să livreze, să primească sau să amâne livrarea respectivului instrument în scopul satisfacerii avantajoase a propriilor angajamente, dar trebuie menţionat faptul că interacţiunea

34

IUNIE 2008

corectă a cererii cu oferta poate conduce la „aglomerarea” pieţei, dar acest lucru nu trebuie considerat în sine ca reprezentând manipulare a pieţei. De asemenea, nici deţinerea unei poziţii dominante relativ la oferta, cererea sau mecanismele de livrare pentru un produs/ investiţie nu este considerată în sine ca reprezentând manipularea pieţei.

«Crearea unui plafon minim în ceea ce priveşte preţul». Un emitent sau o entitate care controlează un emitent efectuează tranzacţii sau înregistrează ordine de tranzacţionare cu scopul de menţine preţul unei acţiuni peste un anumit prag şi a evita astfel eventuale consecinţe negative pentru respectivele acţiuni sau rating-ul de credit; fac excepţie tranzacţiile legale de tipul „buy-back” sau cele vizând stabilizarea preţului.

«Un ecart cerere-ofertă excesiv». Un intermediar care deţine o poziţie dominantă pe o piaţă acţionează astfel încât să modifice diferenţa dintre preţul de vânzare şi cel de cumpărare sau să menţină această diferenţă la un nivel artificial diferit de valoarea sa reală, făcând abuz de poziţia sa pe piaţă sau de lipsa competitorilor.

«Tranzacţionarea pe o anumită piaţă pentru a influenţa în mod nepotrivit preţul unui instrument financiar de pe altă piaţă». Efectuarea de tranzacţii pe o piaţă cu un anumit instrument financiar cu scopul de a influenţa tranzacţionarea aceluiaşi instrument, sau a unuia legat de acesta, pe o altă piaţă. De exemplu, tranzacţionarea unei acţiuni în scopul manipulării preţului unui instrument financiar derivat de pe altă piaţă sau tranzacţionarea unui activ suport în scopul influenţării preţului contractului derivat.

Tranzacţiile efectuate pentru a beneficia de diferenţa de preţ între instrumente financiare sau active suport tranzacţionate în locaţii diferite nu constituie manipulare.

apărute; primirea de oferte de preluare pentru active importante; produse sau procese inovative; responsabilitatea companiei cu privire la produsele proprii sau cazuri în care mediul este afectat ca urmare a acţiunilor companiei; schimbări intervenite în câştigurile sau pier-derile previzionate; ordine primite din partea clienţilor, anularea acestora sau apariţia unor schimbări semnificative; retragerea sau intrarea companiei din/în sectoare importante de activitate; schimbări intervenite în politica de investiţii a emitentului; data ex-dividend, schimbări intervenite în ceea ce priveşte data de plată a dividendelor sau mărimea acestora, schimbări privind politica de dividend, ş.a..

Informaţiile legate în mod indirect de un emitent care se încadrează în categoria informaţiilor privilegiate, pot viza, fără a se limita la, aspecte precum: date sau situaţii statistice publicate de către instituţii publice; publicarea aşteptată a rapoartelor agenţiilor de rating; publicarea aşteptată a cercetărilor, recomandărilor sau sugestiilor referitoare la valoarea unor instrumente financiare tranzacţionate; decizii ale băncilor centrale privind rate ale dobânzii; decizii ale guvernelor privind politica fiscală, reglementarea sectoarelor industriale, gestionarea datoriei publice; decizii referitoare la schimbări intervenite în gestionarea indicilor de piaţă, mai ales în ceea ce priveşte compoziţia lor; decizii sub formă legală sau nu cu privire la regulile aplicabile pe piaţă; decizii ale autorităţilor însărcinate cu supravegherea respectării competiţiei şi supravegherea pieţei referitoare la companii tranzacţionate; ordine relevante ale organismelor guvernamentale, autorităţilor regionale sau locale sau ale altor autorităţi publice; schimbări privind modalitatea de tranzacţionare; schimbări privind formatorul de piaţă sau condiţiile de încheiere a tranzacţiilor.

«Practicile de piaţă acceptate» constituie un proces stabilit la nivel naţional, în consecinţă, o practică pe care o autoritate competentă o consideră «practică de piaţă acceptată» poate să nu fie considerată astfel de către altă autoritate competentă, iar scopul introducerii conceptului «practicilor de piaţă acceptate» îl constituie evitarea penalizării operaţiunilor care ar constitui manipularea pieţei, în baza definiţiei manipulării pieţei cuprinse în art. 1, alin(2), lit.(a) din Directiva 2003/6/EC, deoarece, în anumite condiţii, unele operaţiuni care se pot încadra în categoria operaţiunilor de «manipularea pieţei» pot fi justificate, iar persoanele care săvârşesc astfel de fapte exonerate de răspunderea

ÎNCREDEREA OPINIEI PUBLICE ÎN BUNA FUNCŢIONARE A MECANISMELOR PIEŢEI DE CAPITAL ARE UN UN IMPACT DEOSEBIT ASUPRA BUNEI FUNCŢIONĂRI A PIEŢELOR FINANCIARE administrativă sau, după caz, penală.

Reperul pentru încadrarea unei operaţiuni în sfera «manipulării pieţei» este dată de distincţia dintre «practicile» şi «activităţile» desfăşurate pe pieţele financiare, astfel «activităţile» vor acoperi diferite «tipuri de operaţii sau strategii care pot fi efectuate precum arbitraj, hedging sau vânzarea în lipsă», iar pe de altă parte, «practicile de piaţă» vor acoperi «modul în care aceste activităţi sunt abordate şi executate în piaţă». Încrederea opiniei publice în buna funcţionare a mecanismelor pieţei de capital are un un impact deosebit asupra bunei funcţionări a pieţelor financiare, motiv pentru care am considerat de certă utilitate studierea principalului delict privitor la piaţa de capital, care este justificat de pericolul social deosebit privind buna funcţionare a pieţei financiare

de capital, prezentat de această faptă.

Potrivit art.244, alin. (5) din Legea nr.

297/2004 şi art.1, punct 2 din Directiva nr.

2003/06/EC privind abuzul de piaţă, «manipularea pieţei» reprezinta tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care: (i) dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare (tranzacţii false sau înşelătoare); (ii) menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial (manipularea preţului); (iii) presupun procedee fictive sau orice altă formă de înşelăciune (procedee fictive); (iv) diseminarea de informaţii prin massmedia, inclusiv internet sau prin orice altă mo-

dalitate, care dă sau ar putea sa dea semnale false sau care induc în eroare asupra instrumentelor financiare, inclusiv diseminarea zvonurilor şi ştirilor false sau care induc în eroare, în condiţiile în care persoana care a diseminat informaţia ştia sau trebuia să ştie că informaţia este falsă sau induce în eroare (informaţii false sau înşelătoare).

Este necesară existenţa unor tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care dau sau care ar putea să dea „semnale false”, ce constau în dereglări ale evoluţiei pieţei bursiere, manifestate prin evoluţii atipice ale pieţei bursiere, sau care să inducă în eroare în legatură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare, fapt care presupune realizarea de manevre dolisive pentru crearea unei situaţii denaturate pe piaţa financiară, care se materializeză în introducerea în sistemul electronic de tranzacţionare a unor ordine de cumpărare sau de vânzare care să creeze o situaţie falsă, artificială, de natură a duce la o creştere sau la o scădere artificială, forţată a preţului instrumentelor financiare, prin acţiunea unei persoane sau a mai multor persoane ce acţionează împreună, duc preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare la un nivel anormal ori artificial, fapt care presupune o activitate organizată de încălcare a legii, prin constituirea unui grup infracţional care are drept obiectiv manipulare pieţei de capital; procedee fictive sau orice alte forme de înşelăciune în utilizarea tranzacţiilor.

De o manieră generală, «manipularea pieţei» reprezintă manipularea preţului instrumentelor financiare prin tehnici bursiere neacceptate care pot provoca creşterea sau scăderea artificială a preţului instrumentelor financiare, ce afectează jocul liber al pieţei bursiere.

Legislaţia românească a inclus în cadrul delictului de «manipularea pieţei» şi efectuarea de tranzacţii sau introducerea în sistemul de tranzacţionare de ordine de tranzacţionare care presupun procedee fictive sau orice altă formă de înşelăciune, deşi legislaţia franceză, în special, tratează aceste ultime procedee drept faptă distinctă, respectiv «înşelăciune prin intermediul bursei».

De asemenea, «manipularea pieţei» reprezintă diseminarea de informaţii prin massmedia, inclusiv internet sau prin orice altă modalitate, care dă sau ar putea să dea semnale false sau care induc în eroare asupra instrumentelor financiare, inclusiv diseminarea zvonurilor şi ştirilor false sau care induc în eroare, în condiţiile în care persoana care a diseminat informaţia ştia sau trebuia să ştie că informaţia este falsă sau induce în eroare.

IUNIE 2008

35

▼

Foto: Guliver/Getty Images

LEGISLAȚIE

LEGISLAȚIE

▼

Directiva 2003/124/EC, prin articolul 4, stabileşte, fără a se limita la acestea, indicii ale unor tranzacţii false sau care implică manipularea preţului, dar care nu constituie în mod necesar cazuri de «manipularea pieţei»: a. măsura în care ordinele emise sau operaţiunile efectuate reprezintă o proporţie importantă din volumul zilnic de operaţii realizate pe piaţa reglementată a instrumentului financiar în cauză, în special în cazul în care aceste activităţi conduc la o variaţie sensibilă a cursului acestui instrument; b. măsura în care ordinele emise sau operaţiunile efectuate de persoanele care au o poziţie de vânzător sau cumpărător importantă pentru un instrument financiar conduc la o variaţie sensibilă a cursului acestui instrument sau a instrumentului asociat sau derivat corespunzător, admis la negociere pe o piaţă reglementată; c. dacă operaţiunile efectuate nu determină schimbarea proprietarului beneficiar al unui instrument financiar admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată; d. măsura în care ordinele emise sau operaţiunile efectuate se traduc prin răsturnări de poziţie pe termen scurt şi reprezintă o proporţie importantă din volumul zilnic de operaţii realizate pe piaţa reglementată a instrumentului financiar în cauză şi ar putea fi asociate cu variaţii sensibile ale cursului unui instrument financiar admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată; e. măsura în care ordinele emise sau operaţiunile efectuate sunt concentrate într-o perioadă scurtă de timp pe durata şedinţei de negociere şi determină o variaţie de curs care este apoi inversată; f. măsura în care ordinele emise modifică cele mai bune preţuri afişate la oferta şi cererea unui instrument financiar admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau în general prezentarea unui carnet de ordine la care au acces participanţii la piaţă, şi sunt anulate înainte de executare; g. măsura în care ordinele sunt emise sau operaţiunile efectuate la sau în jurul momentului calculării cursurilor de referinţă, al cursurilor de compensare şi al evaluărilor şi duc la variaţii ale cursurilor afectând atât cursurile, cât şi evaluările. ■

Pagini realizate de Iulian Buturugă, MBA, Managing Partner și Buturugă, Militaru&Asociaţii SPCJ - Societate profesională de consultanţă juridică Sursa: www.vanguard.ro

36

IUNIE 2008

TEHNICI BURSIERE NEACCEPTATE, PRIN A CĂROR SĂVÂRŞIRE SE POATE COMITE DELICTUL DE «MANIPULAREA PIEŢEI» - PARTEA A III-A 3. «Manipularea pieţei» realizată prin intermediul unor «tranzacţii care implică procedee fictive» poate lua forma următoarelor tehnici bursiere neacceptate, ilicite: «ascunderea identităţii», «diseminarea, prin media, de informaţii referitoare la piaţă false sau care induc în eroare», «pump and dump», «trash and cash», «deschiderea unei poziţii urmată de închiderea acesteia după ce a fost făcută publică», «diseminarea de informaţii false sau care induc în eroare», «orice activitate menită a disemina informaţii false/ înşelătoare».

«Ascunderea identităţii». Iniţierea unor tranzacţii menite să ascundă identitatea deţinătorului unui anumit instrument financiar prin deţinerea acestuia în numele unei persoane cu care acesta are legaturi nedezvăluite conform cu reglementările respectivei pieţe.

Dezvălurile pot fi înşelătoare în legătură cu adevărata deţinere a acţivului suportal unui instrument, dar această practică nu acoperă cazurile în care există motive întemeiate pentru ca o parte să deţină instrumente financiare în numele altei părţi decât deţinătorul beneficiilor, aşa cum nu orice situaţie în care nu sunt făcute dezvăluirile necesare este una de manipulare a pieţei.

«Diseminarea, prin media, de informaţii referitoare la piaţă false sau care induc în eroare». Diseminarea prin intermediul mass-media de informaţii false sau care induc în eroare cu intenţia de a modifica preţul unui instrument financiar sau al unui activ suport al unui instrument financiar astfel încât persoana care a iniţiat diseminarea să beneficieze de pe urma acestei modificări.

Acţiunea de a posta informaţii într-un buletin on-line sau de a emite un comunicat de presă conţinând informaţii false sau înşelătoare cu privire la o anumită companie ale cărei acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată. Persoana care desemnează informaţiile cunoaşte faptul că acestea sunt false sau înşelătoare şi face acest lucru pentru a crea o impresie falsă sau înşelătoare. Diseminarea unor asemenea informaţii prin intermediul unui canal recunoscut de diseminare de informaţii către utilizatori reprezintă o practică ce poate avea serioase efecte negative deoarece este important ca participanţii la piaţă să se poată baza pe informaţii diseminate prin intermediul unor asemenea canale oficiale.

«Pump and dump». Tehnica bursieră

neacceptată ce constă în acţiunea prin care un investitor adoptă o poziţie long pe o anumită valoare mobiliară urmată de o nouă acţiune de cumpărare şi/sau diseminare de informaţii care induc în eroare în legătură cu respectiva acţiune cu scopul de a ridica preţul acesteia, iar alţi participanţi pe piaţă sunt atraşi de efectul asupra preţului şi cumpără respectiva acţiune,în timp ce manipulatorul vinde ulterior deţinerile la un preţ ridicat.

«Trash and cash». Un investitor adoptă o poziţie short pe o anumită valoare mobiliară urmată de o nouă acţiune devânzare şi/sau diseminare de informaţii care induc în eroare în legătură cu respectiva acţiune cu scopul de a micşora preţul acesteia, iar manipulatorul îşi închide ulterior poziţia la un preţ scăzut.

«Deschiderea unei poziţii urmată de închiderea acesteia după ce a fost făcută publică».

Această practică este urmată de obicei de către un administrator de portofoliu sau un investitor important, ale căror decizii de investire sunt privite de către ceilalţi participanţi ca şi semnale relevante privind evoluţia viitoare a preţului, iar acţiunea incorectă se referă la închiderea pe o anumită piaţă a unei poziţii imediat ce aceasta este făcută publică, după ce anterior crease impresia unei deţineri de lungă durată, cu excepţia cazurilor în care poziţia este făcută publică în conformitate cu reglementările legale aplicabile.

«Diseminarea de informaţii false sau care induc în eroare». Această practică de «manipularea pieţei» implică diseminarea de informaţii false sau care induc în eroare chiar dacă nu a fost efectuată nici o tranzacţie ulterior. De exemplu, crearea unei impresii false prin ascunderea unei informaţii ce poate influenţa preţul, informaţie care ar fi trebuit dezvăluită, iar deţinerea unei informaţii catalogate în directivă drept «informaţie privilegiată» având ca rezultat crearea unei impresii publice false săvârşeşte o faptă ilicită la regimul bursier.

«Orice activitate menită a disemina informaţii false/înşelătoare». Acest tip de tehnică ilicită prin care se săvârşeşte delictul de «manipularea pieţei» se referă la orice comportament menit a crea o impresie falsă sau înşelătoare prin intermediul altor mijloace decît media. De exemplu, deplasarea unor cantităţi de marfă pentru a crea o impresie falsă cu privire la cererea/oferta în legătură cu această mărfă sau în legătură cu activul suport al unui instrument financiar.

Iunie 2008

Foto: Guliver/Getty Images

MANAGEMENT DE RISC LICHIDITATEA – CEL MAI MARE RISC AL INDUSTRIEI BANCARE ATITUDINEA FAŢĂ DE RISCURI IMPUNE MODIFICAREA VSTILULUI DE MANAGEMENT REPUTAŢIA, CEL MAI ÎNGRIJORĂTOR RISC PENTRU COMPANII

LICHIDITATE

este astăzi practicat de către companii, a apărut după cel de-al Doilea Război Mondial. Specialiştii spun că, între anii 1955 şi 1964, conceptele managementului de risc s-au cristalizat şi consideră acest interval ca fiind cel de început al practicii formale în domeniu.

Ca multe funcţii de management, administrarea riscurilor a evoluat dintr-o altă funcţie, aceea de cumpărare de asigurări. De altfel, această evoluţie se regăseşte şi în caracteristicile activităţilor de management de risc curente, care sunt de multe ori axate sau chiar limitate la achiziţia de asigurări. Evoluţia managementului de risc către practica curentă a însemnat o diversificare a metodelor folosite.

Deşi asigurările sunt încă folosite în mod curent ca metodă de finanţare a riscurilor, organizaţiile mari nu se mai bazează exclusiv pe produse tradiţionale, fie pentru că unele riscuri nu sunt asigurabile, fie că produsele de asigurare nu răspund unor expuneri speciale ale firmelor, fie sunt folosite metode de control intern pentru reducerea riscurilor.

Dana Dobre SUMAR LICHIDITATEA

54

BĂNCI

57

MANAGEMENT

59

IMAGINE

62

ASIGURĂRI

64

REPUTAȚIA

69

PUBLISHER Cristian Iosif REDACTOR-ŞEF - DECIZII Dana Dobre REDACTOR-ŞEF - FINANCIAL DIRECTOR Gabriel Niţulescu DTP Doru Iordache SECRETAR GENERAL DE REDACŢIE Carmen Grigore ADVERTISING GROUP DIRECTOR Iuliana Zamfirescu ADVERTISING SALES MANAGER Livia Pană MARKETING DIRECTOR Andreea Rânja ASSISTANT MARKETING Nicu Berbecelu © 2007 Incisive Media. All rights reserved. Reproduction in any manner in any language in whole or in part without prior written permission from Incisive Media is prohibited.

38 DECIZII - IUNIE 2008

Foto: Guliver/Getty Images

Managementul de risc, aşa cum

LICHIDITATEA – CEL MAI MARE RISC AL INDUSTRIEI BANCARE Lichiditatea reprezintă riscul major cu care se confruntă industria bancară în 2008, potrivit Banking Banana Skins – cel mai recent studiu al PricewaterhouseCoopers (PwC) şi al Centrului pentru Studiul Inovaţiei Financiare (CSFI). TEXT DANA DOBRE Cel mai sever risc care ameninţă piaţa bancară mondială este lichiditatea sau, mai bine zis, lipsa acesteia. În fiecare an, PwC şi CSFI realizează studiul Banking Banana Skins, care identifică cele mai importante riscuri la care este expusă industria bancară. În 2008, la chestionarul care a stat la baza studiului au răspuns 376 de bancheri, analişti şi autorităţi de reglementare din 38 de ţări. Patru entităţi din România au participat la studiul PwC şi CSFI. Băncile sunt imobilizate de penuria de fonduri şi de incapacitatea de evaluare a

activelor şi de dispunere asupra acestora, din cauza colapsului pieţei de credite subprime, declanşat la mijlocul anului trecut.

Concluziile studiului demonstrează că aceste dificultăţi vor continua şi vor avea efecte serioase şi asupra altor pieţe, fie acestea financiare sau nu.

Eficacitatea managementului de risc, sub semnul întrebării Criza globală a ridicat numeroase semne de îndoială cu privire la eficacitatea sistemelor de gestionare a riscurilor din cadrul băncilor.

FINANCIAL DIRECTOR

LICHIDITATE

TOP 10 RISCURI BANANA SKINS 1996

1997

1998

2000

1. Management defectuos 2. Credite neperformante 3. Produse derivate 4. Traderi incorecţi 5. Competiţie excesivă 6. Pieţele emergente 7. Ameninţări macroeconomice 8. Neglijenţe în back-office 9. Erori tehnologice 10. Fraude

1. Management defectuos 2. Turbulenţe cauzate de trecerea la Uniunea Economică şi Monetară 3. Traderi incorecţi 4. Competiţia excesivă 5. Credite neperformante 6. Pieţe emergente 7. Fraude 8. Produse derivate 9. Noi produse 10 Erori tehnologice

1. Un management al riscurilor inadecvat 2. Y2K – Year 2000 Bug 3. Strategii sărăcăcioase 4. Turbulenţe cauzate de trecerea la Uniunea Economică şi Monetară 5. Reglementarea 6. Pieţele emergente 7. Jucătorii noi 8. Competiţia cross-border 9. Distorsionarea preţurilor produselor 10. Puterea tehnologiei

1. Colapsul pieţei de acţiuni 2. Comerţul electronic (E-commerce) 3. Calitatea activelor 4. Puterea tehnologiei 5. Dependenţă ridicată de tehnologie 6. Suprabancarizarea pieţei 7. Nebunia fuziunilor 8. Supraîncălzirea economiei 9. Competiţia noilor intraţi pe piaţă 10. Instrumentele financiare complexe

2002

2003

2005

2005

1. Riscul de credit 2. Condiţiile macroeconomice 3. Pieţele de acţiuni 4. Instrumentele financiare complexe 5. Continuarea activităţii 6. Regulamentele interne 7. Asigurări 8. Pieţele emergente 9. Suprabancarizarea pieţei 10. Reglementările internaţionale

1. Instrumentele financiare complexe 2. Riscul de credit 3. Condiţiile macroeconomice 4. Asigurări 5. Continuarea activităţii 6. Reglementările internaţionale 7. Pieţele de acţiuni 8. Guvernanţa corporatistă 9. Ratele de dobânzi 10. Şocurile politice

1. Excesul de reglementare 2. Riscul de credit 3. Guvernanţa corporatistă 4. Instrumentele derivate 5. Fondurile speculative 6. Fraudele 7. Piaţa valutară 8. Dependenţă ridicată de tehnologie 9. Tehnicile de management al riscului 10. Tendinţele macroeconomice

1. Excesul de reglementare 2. Riscul de credit 3. Guvernanţa corporatistă 4. Instrumentele derivate 5. Fondurile speculative 6. Fraudele 7. Piaţa valutară 8. Dependenţă ridicată de tehnologie 9. Tehnicile de management al riscului 10. Tendinţele macroeconomice

2006

2008

1. Excesul de reglementare 2. Riscul de credit 3. Produsele derivate 4. Preţurile mărfurilor 5. Ratele de dobânzi 6. Dependenţă ridicată de tehnologie 7. Fondurile speculative 8. Guvernanţa corporativă 9. Pieţele emergente 10. Managementul riscului

1. Lichiditatea 2. Riscul de credit 3. Spread-urile de credit 4. Produsele derivate 5. Tendinţele macroeconomice 6. Managementul riscului 7. Pieţele de acţiuni 8. Excesul de reglementare 9. Ratele de dobânzi 10. Fondurile speculative

FINANCIAL DIRECTOR

serioase în managementul riscului, vor fi probabil tentate să taie din aceste costuri. „Băncile sunt supuse unor presiuni contradictorii. Pe de o parte, li se cere să reducă costurile, iar pe de altă parte, să menţină şi să îmbunătăţească controlul riscurilor”, a declarat unul dintre directorii Credit Suisse, Fenner Christian. În timp ce au implementat proceduri de administrare a riscurilor, băncile nu au procedat în mod similar cu programele de stress testing, care identifică evenimentele sau factorii care le

pot influenţa în mod major activitatea. „Instituţiile trebuie să fie capabile să-şi adapteze cu regularitate managementul de risc şi procedurile de stress testing, pentru a anticipa şi a reflecta schimbările care pot apărea în piaţă. Cei care nu vor face acest lucru, vor avea cel mai mult de suferit în perioade de criză”, a declarat John Tettersall, partener la PwC în Marea Britanie. Potrivit lui Paul Domjan, director al consultantului John Howell and Co, slăbiciunea înregistrată pe partea managementului de risc se datorează în parte autorităţilor

de reglementare, care au neglijat „să asigure acorduri semnificative cu cerinţele de stress testing”.

Mare parte dintre cei care au participat la chestionarul Banking Banana Skins sunt de părere că managementul riscului a fost devansat de dezvoltarea pieţei, adică de instrumentele financiare sofisticate. De aceea, este necesar ca practicile de gestionare a riscurilor să fie updatate pentru a putea depăşi acest decalaj. Criza globală a demonstrat slăbiciunea instituţiilor financiare în administrarea informaţiilor, în

▼

Şi asta pentru că, multe dintre dificultăţile pieţei s-au datorat produselor structurate pe derivate de credit construite pe ipoteci sub-prime. „Cu cât o bancă este mai mare, cu atât sistemul de control este mai slab”, sunt de părere unii dintre cei care au răspuns la chestionarul Pwc şi CSFI. Un alt respondent a afirmat că prea mulţi directori executivi şi directori financiari „au demonstrat, în ultimele luni, o ignoranţă înspăimântătoare faţă de riscurile asumate de instituţiile pe care le conduc”.

Deşi băncile au realizat investiţii

BĂNCILE SUNT IMOBILIZATE DE PENURIA DE FONDURI ŞI DE INCAPACITATEA DE EVALUARE A ACTIVELOR ŞI DE DISPUNERE ASUPRA ACESTORA, DIN CAUZA COLAPSULUI PIEŢEI DE CREDITE SUB-PRIME.

IUNIE 2008 - DECIZII 39

Foto: Guliver/Getty Images

LICHIDITATE

▼

mod particular a celor legate de expunerile la risc. „Complexitatea produselor financiare, interdependenţa riscurilor şi volatilitatea pieţei solicită înţelegerea şi predictibilitatea indicatorilor de risc. Multe companii financiare nu au această capacitate, ceea ce duce la injectarea în sistem a riscurilor de credit, de piaţă şi de lichiditate”, a afirmat auditorul şef al unei mari bănci din Statele Unite.

Modele de risc Încrederea în exces în modelele de risc, care sunt inadecvate, insuficient de riguroare ori neadaptate realităţii reprezintă, de asemenea, o mare problemă. „Basel II permite băncilor să-şi calculeze singure riscul, iar tentaţia este de a alege un model de risc prea optimist”, a afirmat directorul unei bănci olandeze. În orice caz, a adăugat acesta, modelele de risc sunt înţelese doar de o mică parte a staff-ului unei bănci, „dar sunt aproape imposibil de înţeles de autorităţile de reglementare”.

Basel II Elementele de bază ale Acordului Basel II au fost enunţate de către Comitetul de la Basel încă din anul 1999. Au urmat apoi ani de revizuiri succesive pe baza convenţiilor furnizate de reprezentanţii industriei bancare

40 DECIZII - IUNIE 2008

din întreaga lume, precum şi a unei serii de analize de impact efectuate în scopul calibrării diferitelor grade de risc, astfel încât efectul aplicării Acordului să fie unul suportabil. În final, transpunerea Acordului în practică a început la 1 ianuarie 2007, simultan în ţările Uniunii Europene şi în Statele Unite. În Europa, Basel II a fost adoptat sub forma a două directive, 2006/48/EC – pentru riscul de credit şi cel operaţional şi 2006/49/EC – pentru riscul de piaţă şi cel de contrapartidă. În România, aplicarea Basel II se realizează că efect al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului nr. 99/2006.

Faţă de acordul precedent, Basel II aduce următoarele noutăţi: ■ Existenţa unei structuri care se sprijină pe trei piloni. Primul dintre aceştia se referă

la reglementările privind calculul capitalului necesar. Pilonul 2 se referă la rolul deţinut de autorităţile de supraveghere, iar cel de-al treilea se referă la cerinţe mai extinse privind transparenţa modelelor utilizate în instituţiile de credit pentru administrarea riscurilor.

■ Un mod de calcul al cerinţelor de capital bazat pe o senzitivitate sporită la risc, care pune accentul într-o mai mare măsură pe propriul sistem de măsurare a riscului al instituţiilor de credit.

■ O recunoaştere mai extinsă a instrumentelor de atenuare a riscului.

■ Introducerea unor cerinţe de capital suplimentar pentru riscul operaţional.

Elementele care nu se vor modifica, faţă de Basel I, sunt nivelul minim al capitalului, care se menţine la 8%, modul de calcul al riscului de piaţă şi definiţia cerinţelor de capital. ■

ÎNCREDEREA ÎN EXCES ÎN MODELELE DE RISC, CARE SUNT INADECVATE, INSUFICIENT DE RIGUROASE ORI NEADAPTATE REALITĂŢII REPREZINTĂ, DE ASEMENEA, O MARE PROBLEMĂ.

FINANCIAL DIRECTOR

BĂNCI

FACTORI DE INFLUENŢĂ AI CRIZELOR BANCARE În ultimii 30 de ani, aproape toate statele lumii s-au confruntat cu crize bancare, chiar dacă în această perioadă s-a înregistrat dezvoltarea şi sofisticarea instrumentelor de supraveghere.

TEXT DANA DOBRE

dezvoltate şi emergente. De exemplu, în Statele Unite, în perioada 1980-1994 au fost închise 2.912 bănci şi case de economii, cu un cost total de 924 miliarde de dolari.

Principalele cauze ale crizelor bancare sunt evoluţia nefavorabilă a cadrului macroeconomic, comportamentul neprudenţial şi slaba guvernanţă corporatistă a băncilor şi implicarea autorităţilor în deciziile de acordare a creditelor de către bănci, respectiv amestecul factorului politic într-o activitate care trebuie să se desfăşoare în mod esenţial pe criterii economice. Astfel, şocurile macroeconomice au declanşat crize în ţări din America Latină, cum ar fi Chile (începutul anilor 1980), Mexic (1994-1995) şi Argentina (2001). Lipsa de prudenţă în acordarea creditelor a determinat criza bancară din Japonia, în anii ’90, problemele cu care s-a confruntat Credit Lyonnais (Franţa), tot în anii ’90, şi a fost factorul determinant al prăbuşirii Băncii de Credit şi Comerţ Internaţional, care a afectat activitatea bancară din Marea Britanie, Luxemburg şi Statele Unite. În ceea ce priveşte amestecul factorului politic în

deciziile de acordare a creditelor, acesta s-a manifestat, în principal, în ţări în care băncile sunt deţinute de stat, cum ar fi China sau India. Cu toate acestea, în anul 2001, Berliner Bankgesellschaft, deţinută de municipalitatea din capitala Germaniei, a intrat în dificultăţi majore din cauza deciziei politice de a acorda credite dincolo de limitele prudenţiale pentru finanţarea construcţiilor de locuinţe. „Practic, nici un sistem bancar nu este ferit de crize, indiferent de gradul său de dezvoltare. De altfel, pe măsură ce un sistem bancar devine mai sofisticat, apar vulnerabilităţi suplimentare, datorită relaţiilor complexe care se dezvoltă cu alte sectoare”, a declarat preşedintele Bancpost, Mihai Bogza.

Gestionarea „neprevăzutului” Managementul riscurilor a cunoscut o evoluţie exponenţială după falimentul băncii engleze Barings în anul 1995. Până atunci, funcţia de administrare a riscurilor nu era dezvoltată, în cadrul instituţiilor financiare, ca şi componentă activă a derulării activităţii. În domeniul bancar, managementul riscului

SPANIA 1978-1985

SUEDIA 1991-1993

Recesiunea economică declanşată de creşterea preţului ţiţeiului din 1973, combinată cu slaba calitate a managementului de risc, a afectat 58 de bănci din cele 110 existente în momentul respectiv, plus unele cooperative de credit.

Statul a intervenit la 52 de bănci - 3 au fost închise, 29 au fost restructurate, iar restul de 20, care aparţineau unei companii bancare de tip holding, au fost naţionalizate în 1983 şi privatizate în 1984.

Criza a fost declanşată de recesiunea economică, care a avut ca efect scăderea preţurilor din sectorul imobiliar cu peste 50% într-un interval de doar 18 luni, concomitent cu o creştere dramatică a şomajului. Astfel, calitatea portofoliului de credite al primelor şapte bănci suedeze, cu o pondere de 90% din piaţa internă de profil, s-a deteriorat puternic, iar pierderile înregistrate din împrumuturile acordate s-au ridicat la 12% din PIB.

FINANCIAL DIRECTOR

se constituie din totalitatea proceselor de administrare a riscurilor şi a modelelor care permit instituţiilor de credit să implementeze politici şi practici bazate pe minimizarea riscurilor. Aria de modele şi procese se extinde către toate riscurile – riscul de credit, riscul de piaţă, de lichiditate şi riscul operaţional. O componentă esenţială a gestionării riscurilor o reprezintă includerea în preţurile produselor şi serviciilor bancare a costurilor aferente. În cazul în care marja de risc este calculată corect, pierderile produse ca urmare a materializării riscurilor vor putea fi acoperite de bancă. Pe plan internaţional nu există o clasificare unitară a riscurilor bancare. Acordul Basel II identifică trei riscuri principale – de credit, de piaţă şi operaţional, considerând că toate celelalte riscuri sunt variante sau componente ale riscului operaţional.

Riscul de piaţă Pierderea substanţială din valoarea unor active aflate în portofoliul băncilor, înainte de a putea fi vândute, reprezintă, de fapt, concretizarea riscului de piaţă. Primele 50 de bănci din lume au înregistrat deprecieri ale

▼

Crizele bancare au lovit deopotrivă ţări

ELVEŢIA 1991-1996 Şi în cazul Elveţiei, criza a fost declanşată de scăderea accentuată a preţurilor în sectorul imobiliar, pe fondul recesiunii economice, în condiţiile în care băncile aveau expuneri ridicate pe împrumuturi garantate cu ipoteci. Criza a afectat cele mai multe bănci, al căror volum de credite neperformante era estimat la 42 miliarde franci elveţieni, nivel care reprezenta 10% din PIB.

IUNIE 2008 - DECIZII 41

Foto: Guliver/Getty Images

BĂNCI

activelor de 332,3 miliarde de dolari, anunţa, la mijlocul lunii mai, agenţia Bloomberg. „În general, deşi nu întotdeauna, riscul de piaţă este legat de anumite cicluri economice. Perioade de creştere accentuată a valorii unor active, de pildă a celor imobiliare, sunt urmate de prăbuşiri bruşte şi fără semnale de avertisment prealabile a preţurilor acestora, provocând pierderi importante investitorilor şi finanţatorilor acestora, inclusiv băncilor. Dificultatea anticipării unor astfel de crize a fost numită în literatura de specialitate «disaster myopia» şi, deşi fiecare dintre acestea au fost ulterior pe larg analizate în vederea evaluării cauzelor şi desprinderii învăţămintelor necesare, ele continuă să se producă în fiecare generaţie”, a explicat Mihai Bogza.

Riscul operaţional Riscul operaţional, ca şi definiţie, este cel al înregistrării unor pierderi ca urmare a

JAPONIA 1994-2005 Prăbuşirea preţurilor activelor financiare şi imobiliare la începutul anilor 1990 şi practica băncilor japoneze de a acorda credite doar pe baza bunelor relaţii stabilite în timp cu debitorii au declaşat falimentul a 18 bănci şi a 158 de instituţii de credit cooperatist. Până în septembrie 2001, costul crizei a fost estimat la 102 trilioane de yeni, respectiv 20% din produsul intern brut al Japoniei.

42 DECIZII - IUNIE 2008

deficienţelor interne în activitatea unei bănci.

Unul dintre cele mai cunoscute riscuri din categoria riscurilor operaţionale este cel de fraudă.

Practica a demonstrat că fraudele sunt frecvente şi sunt realizate fie de persoane din exterior, uneori cu sprijinul voluntar sau involuntar al personalului bancar, fie chiar de salariaţi ai instituţiilor de credit. „Riscurile operaţionale tind să fie adeseori subestimate, considerându-se că pierderile pe care le pot cauza sunt în general minore şi nu pot pune în pericol supravieţuirea unei bănci. Banca engleză Barings a demonstrat contrariul. După 200 de ani de existenţă, pe fondul ineficienţei mecanismelor interne de control, a intrat în faliment ca urmare a pierderilor produse de unul dintre traderii

TURCIA 2000-2004 Punctul de pornire al crizei au fost problemele macroeconomice ale Turciei. Băncile locale au finanţat din împrumuturi externe în valută datoria internă în moneda naţională statului turc, care oferea dobânzi ridicate. În toamna anului 2000, statul a renunţat să protejeze lira, care s-a devalorizat cu 50% în doar câteva luni, iar băncile au înregistrat pierderi substanţiale din diferenţe de curs. Acestora li s-au adăugat practicile frauduloase privind creditele acordate părţilor aflate în relaţii speciale cu băncile. Peste 20 de bănci au fost naţionalizate şi ulterior închise, fuzionate sau privatizate.

băncii”, a arătat preşedintele Bancpost.

Cazuri de fraude mari s-au înregistrat la Allied Irish Banks, unde un singur dealer de la subsidiara din Statele Unite a produs în anii 2000-2001 o pagubă de 691 milioane de dolari, precum şi la Rijecka Banka din Croaţia, unde pierderile provocate tot de un singur dealer au fost de peste 100 milioane de dolari. Cel mai recent caz, a fost înregistrat la Societe Generale, bancă păgubită de traderul Jerome Kerviel cu 5 miliarde euro. „O altă situaţie în care o deficienţă operaţională a ameninţat să pună în pericol sănătatea sistemului bancar – şi nu numai – la scară mondială a fost mult-mediatizata problemă a anului 2000, respectiv riscul ca toate sistemele informatice să intre în colaps datorită unei erori de proiectare a câmpurilor privind data calendaristică. Faptul că problema a fost identificată cu mai mulţi ani înainte de data limită a făcut ca riscul să nu se materializeze, dar eforturile financiare pentru rezolvare au fost considerabile”, a exemplificat Mihai Bogza.

Scurgerile de informaţii privind clienţii bancari reprezintă, de asemenea, un risc operaţional. De exemplu, pe piaţa neagră din Rusia, au început să apară, din vara anului 2006, informaţii despre clienţii băncilor.

Potrivit experţilor, sursa acestor scurgeri de informaţii o constituie chiar ofiţerii de securitate bancară din instituţiile de credit.

Riscul de credit Efectul riscului de credit este măsurat prin costul de înlocuire al fluxurilor financiare care s-ar fi produs în cazul în care cel care a beneficiat de împrumut (contrapartida) şi-ar fi onorat obligaţiile. Conform datelor statistice, pentru instituţiile financiare, riscul de credit este mult mai important decât cel de piaţă, întrucât are o diversificare scăzută, datorită concentrării geografice sau sectoriale. Acesta reprezintă principala cauză a falimentelor bancare. ■

PIERDERI DE 379 MILIARDE DE DOLARI 2007-PREZENT Primele 50 de bănci din lume au raportat pierderi din credite şi deprecieri ale activelor de 379 miliarde de dolari, cauzate de colapsul pieţei ipotecare sub-prime din Statele Unite. Cele mai mari pierderi au fost anunţate de Citigroup 42,9 miliarde de dolari (37,3 miliarde de dolari din deprecierea activelor şi 5,6 miliarde - pierderi din credite), UBS – 38,2 miliarde de dolari şi Merril Lynch – 37 miliarde de dolari.

FINANCIAL DIRECTOR

MANAGEMENT

ATITUDINEA FAŢĂ DE RISCURI IMPUNE MODIFICAREA STILULUI DE MANAGEMENT În administrarea riscurilor, atitudinea faţă de risc este mai importantă decât modelele şi tehnicile care sunt folosite. Acest concept impune modificarea stilului de management.

Managerii unei organizaţii nu

Răspunsul la risc

trebuie să se limiteze la a trata, de fiecare dată, consecinţele unor evenimente care s-au produs. Gestionarea consecinţelor nu ameliorează cauzele şi, prin urmare, riscurile materializate deja se vor produce şi în viitor, de regulă, cu o frecvenţă mai mare şi cu un impact crescut asupra companiei. Prin urmare, trebuie abordat un stil de administrare reactiv, ceea ce prespune că managerii trebuie să conceapă şi să implementeze măsuri susceptibile de a atenua manifestarea riscurilor. În teorie, riscurile care s-au manifestat deja, dar care sunt administrate necorespunzător, şi pot apărea în viitor, se numesc riscuri reale. Acestea sunt mai uşor de identificat, dar nu şi la fel de uşor de gestionat. Stăpânirea riscurilor reale reprezintă o garanţie că sistemele de control intern sunt eficace. Cu toate acestea, procedurile de control intern nu au ca efect dispariţia completă a unui risc, ci doar atenuarea acestuia. Incertitudinea este controlată, dar nu eliminată. Riscul care rămâne după aplicarea măsurilor de control intern se numeşte risc rezidual. De regulă, partea din risc care rămâne după punerea în practică a mijloacelor de control intern trebuie să se încadreze în toleranţa la risc a companiei.

De regulă, răspunsul la risc poate fi acceptarea acestuia, monitorizarea, evitarea, externalizarea sau atenuarea.

Fiecare companie îşi desfăşoară activitatea într-un mediu care influenţează riscurile, dar care creează, în acelaşi timp, cadrul în care riscurile trebuie gestionate. În plus, fiecare organizaţie are parteneri pe care mizeză în demersul de a-şi atinge ţintele propuse. Din acest motiv, un proces eficace de gestiune a riscurilor trebuie să ia în calcul priorităţile stabilite de parteneri în gestionarea riscurilor.

FINANCIAL DIRECTOR

Expunerea Riscurile trebuie identificate şi evaluate, din perspectiva combinaţiei dintre probabilitatea ca ceva (riscul) să se întâmple şi impactul (consecinţa asupra companiei) pe care concretizarea respectivei posibilităţi îl va avea. Rezultatul evaluării acestei combinaţii probabilitate – impact este denumită expunere la risc.

Studiu de caz Înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, unităţile de management al fondurilor europene nu puteau efectua la timp plăţile pentru proiectele admise la finanţare.

Motivul era sosirea cu întârziere a fondurilor europene, iar acesta genera amânări în derularea proiectelor şi în întocmirea noilor solicitări ce aveau la bază justificarea cheltuielilor eligibile efectuate.

Capacitatea scăzută de autofinanţare a titularilor de proiecte, precum şi costurile destul de ridicate a resurselor împrumutate, ca şi condiţiile de garantare a creditelor puteau genera un blocaj cu consecinţe în neutilizarea fondurilor europene alocate României în cadrul unor programe.

Unităţile de management al fondurilor europene au identificat riscul „întârzierii în plăţi”, precum şi consecinţele materializării acestuia. Prin evaluare s-a stabilit că acest risc are o expunere foarte mare. De asemenea, s-a constatat că acest risc nu era sub control propriu, deoarece nu se putea interveni în mod direct asupra cauzelor. Pe de altă parte, nu se putea solicita Comisiei Europene o simplificare a procedurilor, întrucât România era percepută ca o ţară cu risc ridicat de neregularitate. Prin urmare, unităţile de management al fondurilor europene au constatat că ţinta lor deriva dintr-un obiectiv general, gestionat de Guvern, şi anume creşterea capacităţii României de absorbţie a fondurilor europene. Prin urmare, Guvernul era interesat IUNIE 2008 - DECIZII 43

▼

TEXT DANA DOBRE

MANAGEMENT

▼

în controlarea acestui risc de către unităţile de management al fondurilor europene.

Pornind de la această constatare, una dintre unităţi a propus constituirea unui fond, alimentat cu titlu de avans de la bugetul statului, care să acopere temporar golurile de finanţare datorate întârzierilor generate de autorizările Comisiei Europene, urmând ca la primirea finanţării externe să se restituie la buget suma avansată. Constituirea a fost acceptată şi unitatea de management al fondurilor europene a operaţionalizat fondul cu sprijinul Ministerului de Finanţe.

Prin această măsură, unitatea respectivă a internalizat controlul riscului de întârziere la plăţi. Ca urmare, a fost constituit un sistem de evidenţă contabilă a fondului, s-a elaborat o procedură de legătură cu bugetul statului şi una de stabilire a ne-cesarului de finanţare temporară a golurilor de finanţare externă.

Toate aceste măsuri de control intern au făcut ca expunerea la riscul iniţial (risc inerent) să se reducă simţitor. O perioadă de timp, sistemul a funcţionat conform aşteptărilor, fără să iasă la iveală o eroare de proiectare a sistemului de control intern. Eroarea s-a datorat neidentificării riscului valutar, care decurgea din următoarele circumstanţe: fondurile europene se transmiteau în euro, în contul unităţii respective, deschis la o bancă agreată; fondurile provenite de la buget se transmiteau la aceeaşi bancă, dar într-un cont de lei; plăţile către titularii de proiecte se realizau în euro.

Practic, operaţiunile se desfăşurau astfel: Faza I – fondurile europene aferente proiectului X (contabilitatea se ţine pe proiect) nu sosiseră în contul euro, iar plata în euro către titularul de proiect trebuia efectuată.

Se solicitau fonduri de la buget, la cursul de vânzare euro al băncii care administra cele două conturi ale unităţii de management al fondurilor europene, se efectua plata către beneficiarul de proiect şi se realiza înregistrarea contabilă.

Faza a II-a – soseau fondurile europene şi se vindea euro la cursul de cumpărare al băncii care administra conturile. Leii obţinuţi se virau la bugetul de stat, iar apoi se efectuau înregistrările contabile. În perioada în care unitatea de management al fondurilor europene a luat decizia de internalizare a riscului de întârziere la plăţi, leul urma o tendinţă de devalorizare continuă faţă de euro. Prin urmare, riscul de inversare a tendinţei de evoluţie a leului în raport cu moneda europeană şi intrarea acestuia întrun culoar de oscilaţie avea o probabilitate foarte redusă. Unitatea de management al 44 DECIZII - IUNIE 2008

BUGETARE PE BAZA VALORII AȘTEPTATE Riscuri

Probabilităţi de apariţie a riscurilor (P)

Riscul 1

Impact majorare costuri (I)

Expunerea la risc (PxI)

67%

3,5 mil. lei

2,345 mil. lei

Riscul 2

28%

2 mil. lei

0,560 mil. lei

Riscul 3

50%

5 mil. lei

2,5 mil. lei

Riscul 4

90%

1 mil. lei

0,9 mil. lei

Riscul 5

10%

30 mil. lei

3 mil. lei

41,5 mil. lei

9,305 mil. lei

Total

fondurilor europene a considerat acest risc drept o ipoteză, fapt pentru care a construit sistemul bazându-se pe premisa că leul se va devaloriza în continuare. Ceea ce însemna, de fapt, acelaşi lucru cu ipoteza că riscul menţionat nu se va materializa cel puţin într-o perioadă previzibilă.

Dacă s-ar fi optat pentru o variantă a ipotezei respective, riscul trebuia introdus în regim de monitorizare atentă, lucru care nu s-a întâmplat în fapt. Regimul de monitorizare ar fi permis detectarea din timp a semnalelor de pe piaţa valutară şi a implicaţiilor modificării politicii de către Banca Naţională. În noile circumstanţe, riscul valutar a devenit unul cu expunere ridicată, adică cu probabilitate mare şi impact semnificativ. Efectul a fost materializarea riscului, iar unitatea respectivă a fost pusă în situaţia de a gestiona o problemă dificilă şi nu un risc.

Intrarea leului într-o tendinţă de apreciere faţă de euro a făcut ca gestiunea fondului în lei, constituit pe seama bugetului în vederea finanţării temporare a fondului de resurse europene, să se soldeze cu pierderi pentru bugetul de stat.

Metode de evaluare a expunerii la risc Una dintre metodele de evaluare cantitativă a expunerii la risc este aceea a valorii aşteptate. Aceasta defineşte operaţiunea de multiplicare ca modalitate de combinare

a probabilităţii şi impactului, după formula E (expunerea la risc) = P (probabilitatea de apariţie a riscului) x I (impactul asupra companiei, dacă riscul se materializează).

Expunerea la risc este o măsură probabilistică, cu semnificaţie doar înainte de materializarea riscului. O dată cu

RISCURILE TREBUIE IDENTIFICATE ŞI EVALUATE, DIN PERSPECTIVA COMBINAŢIEI DINTRE PROBABILITATEA CA CEVA SĂ SE ÎNTÂMPLE ŞI IMPACTUL PE CARE CONCRE-TIZAREA RESPECTIVEI POSIBILITĂŢI ÎL VA AVEA. FINANCIAL DIRECTOR

Foto: Guliver/Getty Images

MANAGEMENT

materializarea riscului, acesta devine stare de fapt, iar probabilitatea evenimentului sigur este 1, conform teoriei probabilităţilor.

Prin urmare, expunerea la risc își pierde semnificaţia, devenind impact. În acest caz, se trece la adoptarea unor măsuri de gestionare a unei situaţii dificile, de impact materializat.

Bugetarea riscurilor Resursele financiare sunt tratate cu prioritate în orice organizaţie, fie doar şi pentru simplul motiv că acestea pot fi oricând convertite în alte resurse, pentru acoperirea eventualelor deficite.

Practica bugetării, fără a lua în considerare riscurile, poate genera un alt risc major, FINANCIAL DIRECTOR

acela de insuficienţă a resurselor financiare.

Bugetarea pe bază de riscuri nu înseamnă alocarea de resurse financiare, care să acopere impactul tuturor riscurilor. Aceasta ar însemna risipă de resurse financiare şi negarea funcţiei de management de risc, care are drept scop ţinerea sub control a riscurilor.

Se presupune că au fost identificate cinci riscuri. Utilizând metoda valorii aşteptate se poate calcula un buget, pe baza evaluării probabilităţilor de apariţie, a impactului în costuri, în cazul în care riscurile s-ar materializa.

Bugetul pe bază de risc nu va fi suplimentat cu 41,5 milioane lei, ci doar cu 9,3 milioane lei, ceea ce demonstrează că în acest tip de bugetare relevanţa este dată de

expunerea la risc şi nu de impact. Deşi riscul 5 are o probabilitate mică de apariţie, acesta va fi tratat cu prioritate, întrucât, în cazul materializării, impactul în costuri va depăşi de trei ori rezerva de risc cu care s-a majorat bugetul.

Pe o poziţie diametral opusă se situează riscul nr. 4, care deşi are o probabilitate foarte mare de apariţie, impactul materializării ar afecta doar a zecea parte din rezerva bugetară de risc.

Riscurile 1 şi 3 au expuneri „probabilitate medie – impact mediu”. În cazul în care aceste riscuri s-ar produce, ar consuma, prin impact, întreaga rezervă de risc. Prin urmare, aceste riscuri ar trebui controlate în mod similar cu riscul 5. În cazul riscului 2, care are o probabilitate redusă de apariţie şi un impact redus, acesta poate fi reţinut de către companie.

Bugetarea pe bază de riscuri presupune alocarea în buget şi a unei rezerve aferente riscurilor neidentificate. Această rezervă este însă destul de redusă, pentru că se porneşte de la premisa că s-a realizat o analiză riguroasă, care a permis identificarea riscurilor semnificative.

Bugetarea pe bază de riscuri presupune asumarea responsabilităţii unui management al riscurilor eficace. Rezerva de risc nu trebuie interpretată ca fiind o suplimentare a bugetului pentru orice eventualitate.

Utilizarea acestei sume trebuie justificată.

Dacă se practică o administrare performantă a riscurilor, o parte semnificativă din rezerva de risc devine economie bugetară. ■

STRUCTURA UNUI BUGET CARE IA ÎN CONSIDERARE RISCURILE A. Costuri aferente activităţilor,

XXXX

din care: ....

XXXX

....

XXXX

....

XXXX

....

....

...

....

B. Rezerva de risc, din care:

XXXX

- riscuri identificate

XXXX

- riscuri neidentificate Total buget

XXXX XXXX

IUNIE 2008 - DECIZII 45

IMAGINE

REPUTAŢIA, CEL MAI ÎNGRIJORĂTOR RISC PENTRU COMPANII Clasamentul riscurilor în ordinea importanţei pentru o companie a pus pe primul loc riscul reputaţional, urmat de întreruperea de activitate şi riscurile legate de răspunderile faţă de terţi.

TEXT KARINA ROȘU

În perioada 2006-2007, compania AON, broker internaţional de asigurări şi reasigurări şi unul dintre liderii mondiali în consultanţă de management de risc, a realizat un studiu cu privire la percepţia şi gradul de pregătire al companiilor cu privire la riscuri. Studiul a acoperit 320 de companii, cu o cifră de afaceri de peste un miliard de dolari din întreaga lume şi din toate domeniile de activitate.

Este interesant de menţionat că riscul reputaţional s-a aflat pe primul loc ca importanţă în toate cele trei regiuni analizate - America, Asia-Pacific şi Europa. Industriile care au plasat riscul reputaţional pe primul loc au fost sectoarele financiar - bancar şi asigurări, industria agricolă şi a produselor alimentare, industria farmaceutică, telecomunicaţiile, reţelele de angrosişti şi retaileri, seviciile profesionale (consultanţă, servicii juridice etc.).

Reputaţia Deşi intangibilă, reputaţia companiilor este cel mai important activ al acestora dar şi cel mai greu de protejat, întrucât se construieşte într-un timp îndelungat, dar poate fi distrusă peste noapte.

Un eveniment care afectează reputaţia companiei are ca efecte publicitatea negativă, reducerea preţului acţiunilor, litigii costisitoare, reducerea ratingului companiei, reducerea cotei de piaţă şi dificultăţi în atragerea şi reţinerea personalului. Procesul de globalizare şi accelerarea transferului de informaţii accentuează şi ele vulnerabilitatea companiilor.

Reputaţia depinde de nivelul de încredere în companie pe care îl au acţionarii acesteia, iar acesta depinde la rândul său de o multitudine de factori.

46 DECIZII - IUNIE 2008

TOP 10 RISCURI Risc reputaţional Întrerupere de activitate Răspundere faţă de terţi Probleme în lanţul de distribuţie Riscuri legate de mediul economic, social şi politic Schimbările legislative/de reglementare Imposibilitatea de a atrage sau de a reţine angajaţi Risc financiar Daune materiale Fuziuni/achiziţii/restructurare şi nefuncţionarea planurilor de dezastru Sursa: AON

GRADUL DE PREGĂTIRE AL COMPANIILOR PENTRU A RĂSPUNDE RISCURILOR Procent de companii nepregătite să răspundă riscului Risc reputaţional

52%

Întrerupere de activitate

30%

Răspundere faţă de terţi

25%

Probleme în lanţul de distribuţie

37%

Riscuri legate de mediul economic, social şi politic

65%

Schimbările legislative/ de reglementare

59%

Imposibilitatea de a atrage sau de a reţine angajaţi

45%

Risc financiar

44%

Daune materiale

23%

Fuziuni/achiziţii/restructurare

31%

Nefuncţionarea planurilor de dezastru

35%

Sursa: AON

FINANCIAL DIRECTOR

IMAGINE

DEŞI INTANGIBILĂ, REPUTAŢIA COMPANIILOR ESTE CEL MAI IMPORTANT ACTIV AL ACESTORA DAR ŞI CEL MAI GREU DE PROTEJAT, ÎNTRUCÂT SE CONSTRUIEŞTE ÎNTR-UN TIMP ÎNDELUNGAT, DAR POATE FI DISTRUSĂ PESTE NOAPTE. Karina Roșu este CEO, AON România Broker de Asigurare - Reasigurare

Întreruperea activităţii Păstrarea capacităţii de a produce venituri şi profit este, desigur, una dintre priorităţile oricărei companii.

Devine astfel din ce în ce mai evident că pierderea de venit care urmează unui eveniment poate avea efecte mult mai serioase asupra companiei decât pierderea materială în sine. Există o serie de factori care accentuează acest risc, cum sunt interdependenţele globale, concentrarea geografică şi folosirea sistemului de producţie.

Riscurile legate de întreruperea de activitate au fost considerate ca fiind cele mai importante pentru producătorii de echipamente şi utilaje, producătorii din industria lemnului şi hârtiei, domeniul minier, producătorii de mijloace de transport (auto şi naval).

Răspunderea faţă de terţi Îngrijorarea cu privire la aceste riscuri provine în special din creşterea cererilor de despăgubire de la terţi, inclusiv clienţi, atât ca număr cât şi ca valoare.

Majoritatea sistemelor legale din lume evoluează în sensul lărgirii drepturilor consumatorilor şi impunerii unui regim de răspundere strictă cu privire la produse şi servicii.

Litigiozitatea societăţii creşte pe măsură ce o cultură bazată pe dreptul la despăgubire devine din ce în ce mai predominantă. Acţiunile comune şi daunele punitive au devenit astfel din ce în ce mai obişnuite şi în afara Statelor Unite.

Riscurile legate de răspunderea faţă de terţi au fost considerate ca fiind cele mai importante pentru domeniul construcţiilor şi producătorii din chimie şi petrochimie.

interdependenţelor globale, a activităţilor de externalizare, utilizării de furnizori unici, dorinţei de a elimina ineficienţele din sistemele de distribuţie (avnd ca rezultat şi eliminarea rezervelor sau soluţiilor duplicate), concentrării geografice a riscurilor şi amplasării unui număr din ce în ce mai mare de furnizori fie la distanţe foarte mari, fie în zone geografice expuse catastrofelor naturale sau instabilităţii politice.

Mediul economic, social si politic Schimbările în mediul în care îşi desfăşoară activitatea companiile pot fi foarte rapide şi sunt, de multe ori, în afara controlului acestora. Companiile trebuie să îşi administreze în mod eficient riscurile în arii cum sunt disponibilitatea forţei de muncă, aspecte legate de legislaţie şi taxe, de cultură şi religie, mediul politic şi stabilitatea acestuia, preferinţele consumatorilor.

Pentru companiile cu prezenţă globală, operarea în mai multe ţări aduce o creştere a complexităţii acestui tip de risc dar, în acelaşi timp, le oferă şi posibilitatea reducerii lui prin diversificare.

Nivelul de pregătire al companiilor Sunt companiile pregătite să răspundă riscurilor la care sunt expuse? Pentru multe dintre acestea răspunsul este „Nu”.

Studiul AON a încercat să scoată în evidenţă gradul de pregătire al companiilor în ceea ce priveşte administrarea riscurilor identificate ca fiind cele mai importante pentru ele.

Analiza, pe baza răspunsurilor primite de la companii, a relevat că pregătirea pentru a face faţă riscurilor a fost evidenţiată prin existenţa unui plan de răspuns pentru riscurile identificate sau prin realizarea unei evaluări detaliate a acestuia.

Pentru riscurile tradiţional asigurabile, cum sunt daunele materiale şi întreruperile de activitate, companiile au demonstrat un nivel mai ridicat de pregătire. Riscurile complexe, şi de regulă neasigurabile, cum sunt riscul reputaţional şi riscurile legate de mediul economic, social şi politic, au un nivel redus de pregătire, probabil datorită faptului că acestea au crescut în importanţă mai recent şi nu există încă suficientă experienţă in tratarea lor. ■

MULTITUDINEA DE FACTORI DE CARE DEPINDE REPUTAȚIA UNEI COMPANII

Probleme în lanţul de distribuţie Riscurile legate de lanţul de distribuţie au devenit o problemă din ce în ce mai importantă, datorită creşterii FINANCIAL DIRECTOR

IUNIE 2008 - DECIZII 47

ASIGURĂRI

CONTINUITATEA OPERAŢIUNILOR ŞI IMPORTANŢA ASIGURĂRILOR Identificarea tuturor surselor potenţiale generatoare de crize în afaceri este puţin probabilă, dar înţelegerea unor categorii majore de riscuri poate facilita pregătirea unei companii în punctarea evenimentelor ce trebuie evitate. TEXT DANA DOBRE Continuitatea operaţiunilor reprezintă

Analiza de impact

cel mai important obiectiv pentru un business. În momentul în care un risc semnificativ prinde nepregătită o companie, este posibil ca aceasta să nu îşi poată reveni după şoc. „În momentul în care un risc se produce, dacă a fost identificat anterior, şi a fost anticipat impactul asupra companiei, dacă există metode de finanţare a riscului prin asigurări sau au fost prevăzute fonduri cu ajutorul cărora să se poată relua activitatea, este evident că se poate reveni mult mai uşor”, a explicat directorul executiv al AON România, Karina Roşu.

Potrivit reprezentantului AON, în România, cel puţin deocamdată, foarte multe dintre companii, chiar şi dintre cele mari, abordează managementul riscului mai mult din perspectiva asigurărilor. Cu alte cuvinte, achiziţionează produse de asigurări, din ce în ce mai multe şi din ce în ce mai complexe. „Deja nu mai discutăm doar de asigurările de maşini, firmele au început să-şi asigure bunurile, întreruperea de activitate, pentru a-şi acoperi profitul în cazul în care nu funcţionează o anumită perioadă de timp din cauza producerii unui risc asigurat, şi au început să cumpere asigurări de răspundere cu limite mai mari”, a arătat Karina Roşu.

Cele mai multe dintre riscuri sunt determinate de profilul de activitate al companiilor. Firmele au învăţat din experienţă să menţină o atenţie continuă asupra unor surse de risc legate de specificul industriei în care operează. Analiza surselor de risc ale unei afaceri, a lucrurilor care pot merge rău şi evaluarea acestora constituie, prima etapă a fundamentării unui plan de continuitate în afaceri. Această procedură este denumită analiză de impact.

Construirea unui plan de continuitate eficient şi efectiv nu este deloc o sarcină simplă şi necesită un proces ciclic de fundamentare, implementare, exersare, corecţie, creştere graduală a complexităţii exersării şi identificarea şi aplicarea de corecţii în plan după fiecare exersare, după care ciclul se repetă. Potrivit companiei de consultanţă Marsh, printre problemele care împiedică sau îngreunează construirea sau perfecţionarea unui plan de continuitate a unei afaceri, cel mai frecvent se regăsesc următoarele elemente: angajamentul insuficient al top managementul firmei, analiza incompletă a surselor de risc, un sistem slab de prevenire materială a riscurilor, planificarea deficitară a construirii planului de continuitate, actualizarea inconsistentă a planului, testarea

48 DECIZII - IUNIE 2008

insuficientă a acestuia şi deficienţe în verificarea consistenţei planului.

Departamentul de gestionare a riscurilor Activitatea de management al riscurilor este încă la început de drum în România. „AON a fost prima companie de consultanţă care a ajutat o societate locală, în acel moment deţinută de stat, să-şi creeze un departament de management de risc.

Acest lucru se întâmpla undeva în anul 2000 sau 2001. Era vorba despre un departament de management de risc, cu trei persoane, care se ocupau de identificarea, evaluarea şi finanţarea riscurilor. În momentul de faţă, Transelectrica, de exemplu, are un proiect la care lucrăm şi noi, de creare a unui departament de management de risc. Există astfel de departamente şi la nivelul companiilor private”, a exemplificat Karina Roşu. În pieţele mature, departamentul de gestionare a riscurilor a evoluat de la persoana care se ocupa de achiziţia de asigurări, care încet-încet a început să aibă mai multe atribute şi să se uite la toate riscurile, nu doar la cele asigurabile. „Suntem puţin în urmă, dar cred că vom ajunge şi noi acolo.

Deocamdată, cred că majoritatea companiFINANCIAL DIRECTOR

ASIGURĂRI

ilor au o persoană sau un departament care se ocupă de achiziţia de asigurări, dar au început să se uite la mai multe riscuri – răspunderi faţă de terţi, întreruperi de activitate. Apoi, au început să se ia şi decizii prin care să se reţină anumite riscuri în cadrul companiei. Cu un management bun de flotă auto, în mod normal nu ai avea nevoie de asigurare, pentru că poţi să prevezi suficient de bine care va fi numărul şi valoarea daunelor şi să aplici măsuri prin care acestea să se reducă.

Practic, relaţia cu asigurătorul nu este neapărat obligatorie, pentru dacă poţi să-ţi finanţezi singur aceste riscuri. Piaţa de asigurări din România este încă foarte competitivă, în sensul că preţurile pe anumite clase de asigurare sunt mici şi atunci este încă interesant să cumperi acoperire decât să finanţezi singur riscurile. Dar în momentul în care primele de asigurare vor creşte s-ar putea să se ia decizia în cadrul unor companii de reţinere a riscului, dar va trebui ca riscul să fie reţinut în mod conştient”, este de părere CEO-ul AON România.

Nu acelaşi lucru este valabil când este vorba de asigurări de bunuri, pentru că, pe acest segment, un eveniment poate să provoace o daună semnificativă. Dar, o companie poate constata că suportă, de exemplu, o daună de 500.000 de euro, şi atunci acest risc poate fi reţinut intern. În acest caz, compania poate cumpăra asigurare doar peste această limită, pentru daune de natură catastrofală. Preţul pe care îl va plăti, adică prima de asigurare, va scădea, pentru că există o franşiză de 500.000 de euro.

Gestionarea riscurilor înseamnă tot procesul – de la identificare, care se poate face printr-o mulţime de metode şi ideal este să se folosească mai multe metode, pentru că fiecare dintre ele identifică mai bine anumite tipuri de riscuri şi nu le vede pe altele – până la evaluare. „După părererea mea, aici este partea cea mai dificilă, pentru că, de regulă, într-o companie nu există suficiente informaţii astfel încât managementul să identifice care FINANCIAL DIRECTOR

este probabilitatea de producere a riscurilor şi magnitudinea maximă a acestora. Aceasta este partea cea mai dificilă, să încerci să pui o valoare numerică asupra riscului respectiv, şi ca probabilitate şi ca magnitudine. Şi este foarte important, pentru că în funcţie de această evaluare se poate face o clasificare a riscurilor, care va

arăta care sunt cele mai serioase şi ce măsuri se pot adopta”, a explicat Karina Roşu. „Pot fi luate măsuri de control, dar acestea pot fi foarte costisitoare. Apoi, trebuie văzut în ce măsură pot fi finanţate riscurile care nu pot fi controlate. Aici, în majoritatea cazu-rilor, vorbim despre asigurări. Dar dacă ne uităm la o gamă mai largă de riscuri – rată de schimb, variaţii de preţuri de materii prime – atunci trebuie ca firma să încerce să găsească soluţii de finanţare în celelalte pieţe financiare. Asigurările sunt soluţia cea mai frecventă dar nu sunt singura soluţie”, consideră reprezentantul AON România.

Răspunderea directorilor Asigurarea de răspundere a managerilor Directors and Officers Liability (D&O) - este, de fapt, o asigurare de erori şi omisiuni în actul de management. Este foarte importantă, pentru că pot apărea acţionari minoritari care să dea în judecată directorii companiei pentru decizii care au dus la scăderea preţului acţiunilor sau pentru decizii de investiţii care au dus la scăderea dividendelor. „Au început şi în România să existe astfel de cazuri, deşi nu sunt încă mediatizate, pentru că firmele încearcă să le păstreze secrete. Prin această poliţă se mai asigură şi răspunderea pentru practici de angajare. Un angajat poate da în judecată managementul companiei dacă a fost dat afară incorect sau nu a fost promovat sau nu i s-a mărit salariul.

Astfel de situaţii sunt multe şi în România.

Până în momentul de faţă, nu sunt la curent, ca acest risc să fi fost acoperit printr-o poliţă D&O. Sigur, pe această zonă există un potenţial mare de cereri de despăgubire

din partea angajaţilor”, a explicat Karina Roşu. Aceasta a subliniat că, deşi în prezent, directorii nu văd riscul de a fi daţi în judecată de acţionarii minoritari, riscul de a fi daţi în judecată de angajaţi ar trebui să înceapă să-l perceapă, pentru că există deja multe cazuri de genul acesta.

Asigurarea D&O se încheie, de regulă, pentru toţi directorii din companie, inclusiv pentru cei din trecut şi viitor. Standardele internaţionale prevăd includerea în contractul de asigurare a tuturor managerilor. „Nu se poate încheia contractul pentru un singur director. Eventual, se pot include anumite poziţii, de exemplu directorul financiar, directorul general etc, dar în nici un caz persoana, pentru că cel care ocupă o anumită poziţie este irelevant. În România însă apar liste de persoane, cu limite specifice pentru fiecare în parte, adică ceva ce nu se încadrează în standardul normal. De regulă se cumpără o limită pentru toată lumea şi este vorba despre limite de ordinul milioanelor de euro”, a subliniat directorul AON România. În acelaşi timp, practica internaţională arată că asigurarea trebuie încheiată de companii şi nu de către directori, în nume personal.

Răspunderea faţă de terţi „Dacă acum 10-12 ani vroiam să obţinem o asigurare care nu exista pe piaţa românească, ne duceam la Londra, la underwriterii de la Lloyd’s şi, pentru a obţine acoperirea, trebuia să le explicăm despre România, ţară pe care nu o cunoşteau şi din acest motiv le era frică să preia riscuri de aici. În momentul de faţă, există pe pieţele europene, underwriteri specializaţi pe Europa Centrală şi de Est, care se simt confortabil cu riscurile din zona noastră.

Există în continuare riscuri pe care nu le cunosc şi nu sunt foarte fericiţi să le preia, mai ales dacă acestea se bazează foarte mult pe legislaţia locală, pe care nu o cunosc foarte bine. Aici însă intervine rolul nostru, de broker internaţional, de a le furniza informaţii, de a le prezenta mediul de afaceri, piaţa respectivă, care sunt riscurile, faptul că în România există foarte puţine cereri de despăgubire pe asigurările de răspundere.

Ni se solicită exemple de daune. Nu prea există, pentru că nu există încă procese, dar vor începe. Deja s-a modificat atitudinea faţă de răspundere. Lucrurile vor evolua în acest sens, adică vom deveni din ce în ce mai litigioşi. Companiile vor începe să cumpere din ce în ce mai mult asigurări de răspundere”, a declarat Karina Roşu. ■ IUNIE 2008 - DECIZII 49

ASIGURĂRI

CREANŢELE UNEI FIRME

REPREZINTĂ

DIN ACTIVE Portofoliul de creanţe al unei companii, respectiv sumele pe care trebuie să le încaseze de la partenerii de afaceri, reprezintă până la 40% din activele firmei. TEXT DANA DOBRE 50 DECIZII - IUNIE 2008

FINANCIAL DIRECTOR

ASIGURĂRI

Prin asigurarea de credit comercial, companiile îşi pot asigura portofoliul de creanţe, adică partea de active cea mai volatilă şi vulnerabilă.

Incidentele de plată şi neîncasarea creanţelor au un impact serios asupra lichidităţii şi veniturilor unei companii şi pot afecta chiar existenţa acesteia. Potrivit studiilor de piaţă, numărul falimentelor a crescut semnificativ, atât în România cât şi pe plan internaţional. Aproximativ jumătate din totalul falimentelor au la bază falimentele partenerilor de afaceri. În România, mai mult de 95% dintre firme experimentează întârzieri la plata creanţelor din partea clienţilor, se arată într-un studiu realizat de Coface.

Foarte multe companii româneşti au înţeles importanţa asigurării de credit comercial cu ajutorul partenerilor externi, care cumpără protecţie împotriva riscului de a lucra cu firme din România.

Potrivit datelor furnizate de compania Coface, în România, companiile plătesc facturile cu o întîrziere medie cuprinsă între 30 şi 60 de zile, deşi scadenţa facturilor este cuprinsă între 14 şi 45 de zile de la data emiterii. Plata efectivă se face după 30-90 de zile. „Acest lucru a devenit deja o cutumă comercială. Companiile din domeniu pharma, de exemplu, plătesc standard la 180 - 210 zile. Deşi pe factură scrie 30 de zile, se ştie că se va face plata la şase luni. Din acest motiv, noi nu putem asigura companiile din domeniul pharma, pentru că există un risc foarte mare de neîncasare. La fel se întâmplă şi cu agricultura, unde se fac plăţi la un an de zile”, a explicat directorul Coface România, Cristian Ionescu.

Pentru evitarea acestor situaţii şi recuperarea creanţelor, companiile pot folosi mai multe metode. Primul pas este acela de a se informa despre viitorul client folosind baza de date de marketing şi rapoartele de credit. Aceste servicii permit companiilor să afle informaţii despre acţionariatul, numărul de angajaţi, regimul plăţilor sau cel al debitelor actualilor sau viitorilor parteneri. De asemenea, partenerii de afaceri pot fi monitorizaţi pe o perioadă standard de 12 luni.

Externalizare managementului de risc Companiile pot alege să externalizeze părţi din managementul de risc, prin utilizarea unor soluţii diverse. Astfel, pentru FINANCIAL DIRECTOR

COMPANIILE LOCALE AU ÎNŢELES IMPORTANŢA ASIGURĂRII DE CREDIT COMERCIAL CU AJUTORUL PARTENERILOR EXTERNI, CARE CUMPĂRĂ PROTECŢIE ÎMPOTRIVA RISCULUI DE A LUCRA CU FIRME DIN ROMÂNIA prevenirea sau minizarea riscurilor, pot solicita rapoarte de credit pentru evaluarea partenerilor. În acelaşi timp, pentru a-şi minimiza pierderilor, se poate folosi managementul creanţelor. Prin această metodă se utilizează servicii de colectare atunci când se produce un eveniment de neplată.

O soluţie care cuprinde rapoartele de credit şi managementul creanţelor este cea a asigurărilor de credit comercial, care aduce în plus plata de despăgubiri în cazul apariţiei unei pierderi.

Suplimentar, poate fi folosit factoringul, care oferă şi finanţarea creditului furnizor acordat de companii.

Asigurarea de credit Coface Asigurarea de credit practicată de Coface în România este produsul care acoperă riscul ca un debitor să nu poată sau să nu fie dispus să achite facturile aferente diverselor contracte, la data scadenţei.

Contractul de asigurare acoperă furnizorul (creditorul) împotriva pierderilor cauzate de insolvenţa/incapacitatea de plată a unul client (debitor, cumpărător).

Produsul se adresează firmelor care au cifre de afaeri de peste 3-5 milioane de euro, care emit facturi cu plata la termen.

Pentru companiile care lucrează cu parteneri locali, Coface pune la dispoziţie trei tipuri de produse: asigurare pe întreaga cifră de afaceri sau pentru o linie de business sau pentru clienţii cei mai importanţi; asigurarea încasărilor şi minimizarea riscului de neplată; girarea asigurării către o bancă pentru obţinerea de finanţare. În cazul în care companiile lucrează cu parteneri externi, se foloseşte asigurarea de credit de export, al cărei preţ este mai ridicat dacă acoperă şi riscul politic.

Poliţa asigură riscul de neplată din motive comerciale - faliment sau neplată prelungită – şi acoperă datoriile cauzate de motive politice. Adică, se acoperă riscul intrării partenerului comercial în incapacitate de plată ca urmare a unei măsuri guvernamentale abuzive sau a unei situaţii politice instabile – revoluţie, război civil etc. De asemenea, prin module specifice, poliţa poate acoperi şi alte riscuri. ■

INSOLVENȚA - EFECTUL DE DOMINO

CARACTERISTICI PRINCIPALE

Pierderea înregistrată datorită insolvenței unui client (€)

■ Procent asigurat: în medie 85% ■ Cota de primă: în funcţie de volumul cifrei

Cifra de afaceri adițională ce trebuie realizată în funcție de marjă brută în €

4%

8%

10

10.000

250.000

125.000

100.000

25.000

625.000

312.500

250.000

50.000

1.250.000

625.000

500.000

100.000

2.500.000

1.250.000

1.000.000

Consecințe în cazul în care unul dintre partenerii de afaceri intră în insolvență: înregistrarea de pierderi și scăderea cifrei de afaceri; necesitatea găsirii de noi clienți; deteriorarea lichidității datorită incidentului de neplată Sursa: Coface România

de afaceri asigurate se poate situa între 0,3%-0,7% ■ Răspunderea maximă: de 25 de ori prima de asigurare plătită ■ Limita de credit: - analizată şi stabilită individual pentru fiecare cumpărător de către Coface - limită dicreţionară până la 30.000 lei ■ Plata despăgubirii: - în 30 de zile – în caz de insolvenţă, perioada care decurge de la data deschiderii procedurii de insolvenţă de către Tribunal - în maximum 5 luni de la notificare – în cazul neplăţii prelungite, perioadă în care se desfăşoară proceduri de colectare

IUNIE 2008 - DECIZII 51

ASIGURĂRI

52 DECIZII - IUNIE 2008

FINANCIAL DIRECTOR

REPUTAȚIA

RISCUL REPUTAŢIONAL – RISC REAL SAU DOAR „DE IMAGINE”?

Probabil că există în viaţa fiecărui consultant un moment în care telefonul sună la cinci după-amiaza, într-o vineri. Şi nu pentru o invitaţie la un eveniment monden peste week-end, ci pentru o solicitare urgentă. TEXT ANDREI SAVU

şi managementul are nevoie de ajutor. Prima reacţie pe care orice consultant o are este să se întrebe ce face. Se duce sau nu, dat fiind că nu ştie, probabil, nimic despre situaţie, puţine despre companie şi doar câte ceva despre cauzele probabile care au declanşat criza.

De cele mai multe ori, răspunsul e afirmativ. Puţin timp mai târziu, într-o cameră, un grup de persoane dezbat aprins ce trebuie făcut, atât operaţional cât şi pentru a păstra neştirbită imaginea companiei. Iar consultantul, omul care a fost chemat să dea cele mai bune sfaturi face primul pas – greşit în viziune tuturor celor prezenţi. Le spune că imaginea companiei nu va putea fi păstrată neştirbită. Că va fi nevoie de multă muncă, atât la nivel operaţional cât şi de comunicare pentru ca, în timp, efectele crizei să se estompeze, iar „imaginea” să revină la ceea ce îşi doreşte managementul să fie.

Evenimentele care produc vizibilitate explozivă Există mai multe definiţii ale crizelor. Unele sunt operaţionale, altele sunt pur şi simplu FINANCIAL DIRECTOR

de comunicare, iar altele nu ţin de companie. În toate cazurile, însă, reputaţia companiei are de suferit. O definiţie a crizelor, dată de James Lukaszewski, APR, unul dintre cei mai activi consultanţi de criză americani şi membru al Public Relations Society of America (PRSA), caracterizează crizele ca fiind acele evenimente care „opresc producţia, opresc banii, produc victime şi/sau vizibilitate explozivă” pentru o companie.

Oricum ai privi această definiţie, un lucru e clar – impactul unei crize nu se opreşte la un singur grup de oameni. Mai ales în situaţia în care vizibilitatea companiei „explodează” în media. Caz în care, căutarea soluţiei ideale sau a consultantului miraculos, care să restaureze instant „imaginea” companiei, este o utopie. Devine mult mai important modul în care este gestionată criza, atât la nivel operaţional cât şi din punctul de vedere al comunicării. Iar ceea ce trebuie reţinut este că cele două aspecte – operaţional şi de comunicare – nu pot fi privite separat.

Degeaba chemi un consultant de comunicare pe care îl pui să aştepte la uşă pentru a-i aduce la cunoştinţă deciziile managementului, iar el să le traducă în comunicate

de presă. Cum la fel de inutil este un consultant care se aşează la masă şi începe să ţină o lecţie de relaţii publice pentru a justifica acţiunile pe care le recomandă. Soluţia, aici, este implicarea consultantului atât în deciziile operaţionale cât şi în cele de comunicare.

Este o decizie grea, dar este singura în măsură să genereze sinergiile necesare.

Pentru că nici o criză nu se „tratează” cu comunicare – de fapt, despre ce să comunici, dacă nu ştii ce se întâmplă? Sau, şi mai grav, cum să comunici despre ceva ce, în realitate, nu se întâmplă?

Simulări, scenarii, informaţii Un alt aspect, la fel de important în asemenea situaţii, este identificarea tuturor celor afectați de criză. Unele grupuri sunt evidente – angajaţi, comunitate locală. Altele sunt extrem de difuze – autorităţi, atât locale cât şi centrale, mediul politic în general, clienţi şi furnizori, investitori etc. Un principiu important care nu trebuie scăpat din vedere este acela al informării prompte, deschise şi selective. Nu toată lumea are nevoie de aceleaşi informaţii, cu acelaşi grad de detaliu şi în acelaşi timp.

▼

O companie se confruntă cu o criză

IUNIE 2008 - DECIZII 53

REPUTAȚIA

▼

Identificarea corectă a grupurilor afectate, clasificarea lor din punctul de vedere al importanţei, sunt paşi obligatorii, încă din primele momente ale oricărei crize. Şi pentru a putea face toate aceste lucruri în două ore de la momentul declanşării unei crize, cea mai bună variantă este pregătirea din timp.

Multinaţionalele, în general, dar şi multe dintre companiile locale, au planuri de reacţie la crize, pregătite din timp şi repetate de mai multe ori. Simulările au în vedere cele mai plauzibile scenarii, dar scopul lor nu este de a asigura sută la sută din posibilele situaţii.

O statistică empirică arată că peste 95% din situaţiile de criză sunt operaţionale.

Previzibile, ele sunt prinse în planurile de comunicare şi reacţia în acest gen de situaţii este repetată de companii în decursul timpului. Este şi motivul pentru care, paradoxal, aceste situaţii nu se transformă în crize în adevăratul sens al cuvântului, în cele mai multe dintre cazuri. Pentru că managementul, la toate nivelurile, înţelege foarte clar ce trebuie făcut din punct de vedere operaţional – la urma urmei este meseria fiecăruia dintre manageri.

Un potenţial mult mai periculos îl au cele 5% dintre situaţii – cele în care operaţionalul nu are rolul principal, cum sunt accidentele cu victime, cataclismele, protestele consumatorilor, acuzaţiile de fraudă corporatistă 54 DECIZII - IUNIE 2008

etc. Deşi posibile, este foarte greu să te poţi pregăti pentru ele, din cauza consumului enorm de timp pe care l-ar presupune simularea tuturor acestor situaţii într-o companie.

Nici un director sau consultant de comunicare nu poate cere managementului unei companii să se ocupe în fiecare zi cu simulări de criză. Ar fi nu numai extrem de dificil, ci şi contraproductiv.

Alternativa este identificarea acelor situaţii potenţiale care pot dăuna grav companiei şi pregătirea a maximum cinci scenarii posibile, cu repetarea periodică a reacţiei companiei în fiecare dintre ele. Făcând acest lucru, orice echipă de management se va simţi mult mai sigură în situaţii de criză, pentru simplul motiv că principiile de reacţie sunt aceleaşi, iar sistemele şi responsabilităţile sunt clar definite.

Comunicarea în situaţii de criză Şi totuşi, de ce este atât de important să ştii să acţionezi şi să comunici în situaţii de criză? În definitiv, ciclul informaţional este astăzi atât de rapid, informaţiile se schimbă cu atât de mare viteză, încât este puţin pro-babil ca orice s-ar întâmpla să fie discutat sau analizat mai mult de câteva zile. Şi atunci, de ce să nu laşi criza să „dispară” de la sine?

Pare o prezumţie corectă, dar este, în realitate, extrem de greşită. Privită la nivel

general, din punctul de vedere al publicului larg, în totalitatea lui, este corectă. Cei mai mulţi nu vor fi interesaţi de un anumit subiect mai mult de câteva zile.

Dar, în realitate, cele mai importante grupuri vor fi interesate. Iar acestea sunt cele care contează, pentru că orice companie trăieşte în funcţie de reacţia lor. Furnizorii şi clienţii mari sunt întotdeauna interesaţi de ceea ce se întâmplă într-o companie cu care lucrează, pentru că orice distorsiune poate însemna întârzieri, calitate proastă etc.

Toate acestea se propagă în sistem, iar cei care sunt afectaţi vor fi foarte atenţi la orice informaţii pot primi despre o criză.

Iar reputaţia unei companii, odată afectată, duce, inevitabil la costuri mai mari, pierderi de clienţi sau, la limită, la dispariţia de pe piaţă. Cazuri celebre, gen Arthur Andersen sau, mai nou, Bear Stearns, sunt doar două exemple la îndemână.

Există un public separat, extrem de sensibil şi care reacţionează imediat la orice problemă. Iar acest public este atât de important pentru orice companie cotată la bursă, încât a primit un departament dedicat care se ocupă numai de comunicarea cu el.

Este vorba de investitori. Investor relations a devenit, mai ales în ultimele luni, o arie de comunicare cu impact major asupra companiilor. Într-o piaţă volatilă, afectată de FINANCIAL DIRECTOR

REPUTAȚIA

EXISTĂ MAI MULTE DEFINIŢII ALE CRIZELOR. UNELE SUNT OPERAŢIONALE, ALTELE SUNT PUR ŞI SIMPLU DE COMUNICARE, IAR ALTELE NU ŢIN DE COMPANIE. ÎN TOATE CAZURILE, ÎNSĂ, REPUTAŢIA COMPANIEI ARE DE SUFERIT. Andrei Savu, Senior Partner, Premium Communication

o criză mondială, orice risc reputaţional este unul major.

Evoluţii recente Oferta făcută de JPMorgan pentru preluarea Bear Stearns, aflată în criză acută pe Wall Street din cauza expunerii la criza subprime, este un exemplu excelent.

Pretinzând o acţiune rapidă de salvare, JPMorgan a oferit 270 de milioane de dolari pentru Bear Stearns, adică aproximativ 10% din valoarea pe bursă de cu numai două zile înainte de ofertă. Şi chiar şi pentru această ofertă a fost nevoie de implicarea şefului Trezoreriei SUA pentru a impulsiona negocierile.

E adevărat, pe de altă parte, că impactul crizei subprime din SUA a generat o criză de sistem în care, în ciuda unor eforturi comunicaţionale de excepţie din partea tuturor jucătorilor, regulile nu s-au mai aplicat. Efectul de domino a lovit şi companii din domenii care nu aveau nicio legătură, indiferent de performanţele economice sau de eforturile de comunicare.

Dar, odată valul de panică terminat, reputaţiile au contat din nou. Şi evoluţia bursieră a companiilor cotate ca „sigure” a revenit spre normal mult mai repede, spre deosebire de cele a căror reputaţie a avut de suferit.

Companiile cotate la bursele internaţionale au adoptat, din motivele de mai sus, dar şi ca urmare a unor experienţe neplăcute din trecut – cazurile Enron şi Worldcom sunt doar două dintre acestea – o serie de practici de comunicare valabile la nivel internaţional. Legea Sarbanes Oxley care guvernează comunicarea financiară pentru companiile publice din SUA a generat o serie întreagă de proceduri care sunt acum aplicate indiferent de ţara în care operează respectivele companii.

Unul dintre efectele imediate, generat de principiul informării în acelaşi timp şi în mod similar a tuturor acţionarilor, este limitarea FINANCIAL DIRECTOR

comunicării la nivel de subsidiare. Deşi din punctul de vedere al operaţiunilor globale această limitare este favorabilă, pentru că asigură o comunicare unitară a unei multinaţionale, lucrurile se schimbă când situaţia este privită din punctul de vedere al subsidiarelor.

Orice companie din România, de exemplu, parte dintr-o multinaţională, trebuie să respecte regulile de comunicare corporatistă.

Iar dacă, din cauza acestora, nu mai poate vorbi liber despre cifre de afaceri, profit sau creşterea vânzărilor, reputaţia companiei la nivel local poate suferi. Nu poţi să te poziţionezi ca un jucător dinamic, în continuă creştere, fără să comunici date care să justifice această poziţionare.

Sigur că există derapaje, sau variante de a „ocoli” reglementările foarte stricte. Dar orice abatere de la regulă poate avea consecinţe majore, dacă informaţia dezvăluită în România este de natură să aibă impact internaţional. Iar la nivelul investiţiilor străine din România, o mutare strategică de, să spunem, 1 miliard de dolari, este de natură să provoace emoţii în rândul investitorilor şi nu numai.

Cazul Nokia, care a relocat, pe fundamente de profitabilitate, o fabrică din Germania în România, provocând un val de proteste şi nemulţumire în Germania, este edificator. Internetul este baza comunicării internaţionale de azi. Agenţiile de ştiri au acces instantaneu la informaţii din orice parte a globului. Sunt numai două motive, suficiente, pentru ca orice comunicare locală să ţină cont de impactul pe care îl poate avea, în acelaşi moment, la nivel global.

Puterea Internetului Internet. Un „nor” imaginar in care intrau şi ieşeau nişte fire legate la nişte calculatoare. Este imaginea pe care poate şi-o amintesc cei care au trecut printr-un curs de comunicaţii, în urmă cu nu mai mult de zece

ani. Norul respectiv s-a transformat între timp în depozitarul central, accesibil oricând şi cu o memorie „de elefant”. Reputaţia unei companii nu se mai clădeşte peste noapte şi nici „petele” nu se mai şterg cu fard. Şi toate acestea datorită internetului.

Americanii, pentru că ei au inventat relaţiile publice şi pun un accent deosebit pe comunicare, au inventat şi conceptul de „alpha story”. Alpha story defineşte situaţia din istoria unei companii de care oricine îşi aminteşte spontan, indiferent cât timp a trecut de la întâmplarea respectivă. Tylenol şi Exxon Valdez sunt două asemenea alpha stories. Unul este exemplul clasic de cum se administrează o criză. Cel de-al doilea, de cum să nu administrezi o criză.

Internetul are extraordinara capacitate de a reţine aceste alpha stories pentru totdeauna. Sau, cel puţin, în acest moment aşa pare. Oricând foloseşti un motor de căutare pentru a te documenta despre o companie, vei vedea atât comunicatele oficiale ale respectivei companii, cât şi site-uri (ale media, ale blogger-ilor, ale concurenţei etc.) care îţi vor dezvălui sau aduce aminte de alpha story a companiei respective. Acesta este motivul pentru care afirmaţia de la început, că o criză va afecta iremediabil reputaţia unei companii, fără a mai exista niciodată posibilitatea întoarcerii la situaţia iniţială, stă în picioare.

Singura soluţie, pentru orice manager sau companie, este să înţeleagă că totul poate fi îndreptat. Că este nevoie de efort susţinut şi continuu pentru a clădi o reputaţie. Şi că este mult mai uşor să comunici de pe o bază, decât să încerci să-ţi faci cunoscut punctul de vedere din situaţia de criză. Iar odată cu sfârşitul crizei, începe o nouă etapă. Aceea de comunicare continuă şi susţinută, pentru clădirea unei reputaţii. ■

Andrei Savu este Senior Partner, Premium Communication

IUNIE 2008 - DECIZII 55

XXXXXXX TREND ROMÂNIA

România nu îndeplineşte criteriul de la Maastricht cu privire la cursul de schimb În ciuda estimărilor pesimiste ale analiştilor străini şi a încetinirii creşterii economice pe plan mondial, inclusiv în zona euro, creşterea economică a României de 8,2% din primul trimestru consolidează bazele unui avans economic mai puternic în 2008, în comparaţie cu anul anterior. Dacă estimările preliminare ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se vor adeveri, creşterea economică ar putea depăşi consistent 7% într-un scenariu optimist bazat pe un an agricol de excepţie.

Avansul produsului intern brut real a fost de 8,2% în primul trimestru, apropiat de estimările analiştilor BCR publicate în luna martie şi mult peste consensul pieţei. Pentru următoarele trimestre analiştii BCR anticipează o contribuţie majoră a agriculturii la creşterea economică, cu atât mai mult cu cât ponderea acesteia în produsul intern brut creşte de la o valoare de sub 3% în primele trei luni, până spre 7% către finalul anului. Singurele riscuri asupra producţiei agricole provin din partea unor fenomene meteorologice extreme.

Cele mai recente date statistice arată o creştere a investiţiilor din agricultură; astfel, în ianuarie – martie 2008 acestea au deţinut o pondere de 9,4% în totalul investiţiilor din economia naţionalăa faţă de 1,5% în 2007.

Creşterea preţurilor produselor agricole pe plan mondial alături de potenţialul tradiţional al agriculturii româneşti au stimulat investiţiile în acest sector.

Ritmul în construcţii se temperează În primele trei luni numărul angajaţilor din sectorul construcţiilor a fost cu 10% mai mare faţă de perioada corespunzătoare din 2007.

Chiar şi în condiţiile unor tensiuni pe piaţa forţei de muncă, companiile au găsit soluţii de susţinere a afacerilor inclusiv prin aducerea unor muncitori din ţări asiatice. În condiţiile maturizării pieţei imobiliare la începutul acestui an şi a stagnării preţurilor pe anumite segmente, identificăm unele riscuri de uşoară încetinire a lucrărilor de construcţii în special în sectorul rezidenţial.

Investiţiile în infrastructură ar putea continua la acelaşi nivel înalt, cu un sprijin important al fondurilor europene pe plan local şi având în vedere inclusiv promisiunile electorale din perioada alegerilor locale ce

au atins cu precădere subiectul investiţilor în infrastructură.

Investiţiile s-au orientat spre agricultură Dacă în trimestrul I 2007 impozitele nete pe produs au avut o contribuţie negativă de un punct procentual la creşterea economică de 6%, situaţia din 2008 este total diferită. Anumite riscuri de supraîncălzire a economiei ar putea fi atenuate în următoarele trimestre prin creşterea ofertei din agricultură şi industrie şi astfel îmbunătăţirea exportului net.

Contribuţia industriei la creşterea economică a fost modestă, după ce luna martie a adus o creştere a producţiei industriale cu numai 2,9%. Procesul de restructurare din unele ramuri ale industriei extractive şi inerţia în materializarea efectelor investiţiilor străine directe din ultimii ani din industria prelucrătoare afectează

oferta acestui sector. Ca urmare a rezultatelor foarte bune din perioada ianuarie – martie, analiştii BCR au revizuit în sens ascendent estimarea lor privind creşterea economică din 2008 la 7%. Un an agricol de excepţie şi o menţinere a ritmului de creştere a construcţiilor în jur de 30% ar face ca estimarea lor de 7% să fie una conservatoare.

Serviciile şi comerţul ar putea fi influenţate de politica monetară restrictivă a Băncii Centrale, iar întârzierea specifică de 2 – 3 trimestre în mecanismul de transmisie a politicii monetare implică o anumită prudenţă pentru estimarea datelor de la finalul anului. Investiţiile în economia naţională au avansat cu 35,2% în trimestrul I şi s-au orientat spre agricultură şi construcţii în detrimentul comerţului şi serviciilor.

Ponderea investiţiilor în comerţ şi servicii s-a redus de la 34,1% în 2007 la 23,5% la începutul lui

XXXXXXX TREND ROMÂNIA

2008 după ce ultimii ani au adus invesţitii importante în acest domeniu ca urmare a profitabilităţii înalte.

Agricultura taie din deficite şi inflaţie Conform datelor preliminare publicate de catre Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, producţia de cereale şi plante tehnice ar putea fi considerabil mai mare în acest an în comparaţie cu rezultatele foarte slabe din 2007.

Primele implicaţii economice ale unor rezultate pozitive ale agriculturii ar putea viza rata inflaţiei şi deficitul comercial.

Inflaţia s-ar putea înscrie pe o traiectorie descendentă din lunile august – septembrie, cu atât mai mult cu cât produsele alimentare deţin în România o pondere foarte mare în coşul de consum utilizat pentru calculul inflaţiei (37,5%). Totodată, deficitul comercial ar putea fi sensibil redus pe partea de produse agricole. În anul 2007 deficitul comercial FOB – CIF pentru grupa de produse alimentare şi animale vii a fost de 2 miliarde de euro, iar ritmul de adâncire a deficitului comercial pe partea de produse alimentare (+57%) a fost superior ritmului de creştere a deficitului comercial FOB – CIF pentru toate operaţiunile de comerţ internaţional (+44,3%).

Creşterea cotaţiei cerealelor pe bursele internaţionale a readus agricultura în prim plan, iar ţări precum Ucraina, Rusia, Brazilia sau China au în vedere atragerea de noi suprafeţe în circuitul agricol.

Pentru ca România să atingă criteriile de performanţă şi eficienţă ale Uniunii Europene este necesară o reducere a numărului de exploataţii agricole

Coridorul de stabilitate

DATE MACROECONOMICE ŞI PREVIZIUNI 2005

2006

2007

2008f

2009f

Creştere economică (%)

4,2

7,9

6

7

6

Formarea brută de capital fix (creştere anuală, %)

12,7

19,3

28,9

18

14

2

7,1

5,4

6

5,9

Soldul contului curent (% din PIB)

-8,7

-10,4

-13,9

-14,2

-14,1

Investiţii străine directe (miliarde €)

5,2

9,1

7,1

7,8

7,4

Rata inflaţiei (dec/dec, %)

8,6

4,9

6,6

6,2

4,5

Rata şomajului înregistrat (%)

5,9

5,2

4,1

4

3,9

Soldul bugetului general consolidat (% din PIB)

-0,8

-1,6

-2,3

-2,7

-2,7

RON/EUR (medie)

3,62

3,52

3,33

3,63

3,55

Producţia industrială (creştere anuală, %)

Sursa datelor: BCR Cercetare, BNR, INS

şi o creştere a suprafeţei medii a unei exploataţii agricole individuale. În anul 2005 în România existau 4.256.152 exploataţii agricole, un procent covârşitor revenind exploataţiilor agricole individuale în timp ce unităţile cu personalitate juridică deţineau o pondere de doar 0,4%.

Din tot acest număr de ferme, doar 30% se ridica la standarde europene ceea ce explică profitabilitatea redusă a agriculturii româneşti şi capacitatea relativ limitată de a atrage investiţii în această structură foarte divizată. În prezent există o tendinţă de modificare a structurii agriculturii ca urmare a prezenţei unor jucători importanţi ce acţioneaza în direcţia concentrării suprafeţelor agricole. Impulsionate la început de profitul din domeniul imobiliar, investiţiile în terenuri pot căpăta o nouă dimensiune dată de profiturile potenţiale din agricultură determinate de preţurile înalte şi de subvenţiile primite.

Considerând ca în 2007 valoarea adaugată brută din

sectorul agricol a scăzut cu 16,9% ca urmare a secetei puternice, analiştii BCR nu exclud în întregul an 2008 o creştere de până la 20% a agriculturii în termeni reali.

Rata anuală a inflaţiei ar putea să scadă în luna mai ca urmare a unei evoluţii favorabile a preţurilor produselor alimentare. Totodată, nu excludem atingerea unui vârf anual în luna iulie ca urmare a unui efect de bază nefavorabil şi a creşterii preţurilor administrate a gazelor naturale. Începutul unui proces dezinflaţionist consistent se amână pentru lunile august – septembrie conform scenariului de bază avansat de analiştii BCR. În urma analizei celor mai recente date cât şi ca urmare a posibilelor evoluţii nefavorabile ale preţurilor administrate şi a persistenţei impactului negativ al preţului petrolului pe pieţele externe, analiştii BCR au revizuit în creştere estimarea privind rata inflaţiei pentru finele anului 2008, la 6,2%.

Lipsa unor indicatori macroeconomici deosebiţi precum şi impactul mai redus al mediului internaţional în comparaţie cu lunile anterioare au determinat un curs relativ stabil în luna mai, deprecierea lunară a leului fiind de 0,5%.

Comisia Europeana a concluzionat în Raportul de Convergenţă din luna mai că România nu îndeplineşte criteriul de la Maastricht cu privire la cursul de schimb. Leul nu participă la mecanismul de schimb ERM II, iar turbulenţele declanşate pe pieţele financiare internaţionale au dat startul unei deprecieri bruşte şi semnificative în a doua parte a anului 2007.

De curând, reprezentanţi ai BNR au declarat că 3,5 – 3,7 reprezintă un coridor de stabilitate pentru cursul de schimb, opinie pe care o împartăşesc şi analiştii BCR. În acest context, aprecierea puternica din primele şase luni ale anului 2007 pare nesustenabilă, cu atât mai mult cu cât leul nu a fost sprijinit de îmbunătăţirea performanţei comerţului exterior.

O influenţă pozitivă asupra cursului de schimb poate proveni din performanţa mai bună a monedelor statelor emergente din Europa Centrală şi de Est (CEE 4) inclusiv din reevaluarea parităţii centrale a coroanei slovace, din politica monetara restrictivă a BNR, din emisiunea de obligaţiuni în lei de către entităţi străine şi din publicarea în continuare a unor indicatori macroeconomici peste aşteptări.

Pe partea negativă, ar fi de menţionat impactul crizei financiare internaţionale şi deficitul balanţei veniturilor cu influenţă negativă în deficitul de cont curent. ■

TREND EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST

Coroana slovacă a fost reevaluată Pe data de 29 mai 2008, coroana slovacă a fost reevaluată cu 17,6472% în cadrul MCS II. Coroana slovacă a început să participe la Mecanismul Cursului de Schimb II (MCS II sau mai cunoscut sub forma prescurtată din limba engleză ERM II) pe data de 28 noiembrie 2005 la o paritate centrală iniţială de 38,4550 SKK/EUR. Fiind susţinută de evoluţii macroeconomice solide şi de perspective economice favorabile, coroana a fost tranzacţionată preponderent

în partea superioară parităţii centrale a MCS II din momentul în care a aderat la MCS II (a se vedea graficul). În acest context, paritatea centrală a coroanei slovace în MCS II a fost reevaluată cu 8,5% la 35,4424 SKK/EUR pe data de 19 martie 2007 pe baza procedurii standard de curs de schimb MCS II . În urma acestei reevaluări, coroana slovacă a continuat să fie tranzacţionată sistematic în partea superioară parităţii centrale a MCS II, fiind afectată doar temporar de tensiunile de pe pieţele financiare

PARITĂȚILE CENTRALE FAȚĂ DE EURO ŞI CURSURILE DE INTERVENȚIE OBLIGATORIE PENTRU MONEDELE STATELOR MEMBRE UE CARE PARTICIPĂ LA MCS II, ÎN VIGOARE LA DATA DE 29 MAI 2008 Moneda

Limita superioară

Paritatea centrală

Limita inferioară

DKK

7,62824

7,46038

7,29252

EEK

17,9936

15,6466

13,2996

LVL

0,808225

0,702804

0,597383

LTL

3,97072

3,45280

2,93488

SKK

34,6449

30,1260

25,6071

EVOLUȚIA CURSULUI DE SCHIMB AL COROANEI SLOVACE DE LA INTRAREA ÎN CADRUL MCS II (DATE ZILNICE) (date zilnice) SKK/EUR paritate centrală limita superioară/inferioară de intervenție 45 43 40 38 35 33 30 28 25 nov.

Sursa: BCE 2005

45 43 40 38 35 33 30 28 25 mar.

iul. nov.

2006

mar.

iul. nov.

2007

mar.

2008

internaţionale. La jumătatea lunii ianuarie 2008, coroana a început să se aprecieze semnificativ faţă de euro în contextul unei creşteri economice puternice, aprecierea accelerându-se în urma publicării Rapoartelor de convergenţă de către Comisia Europeană şi BCE şi a propunerii prezentate Consiliului de către Comisia Europeană privind adoptarea euro la data de 1 ianuarie 2009 de către Slovacia. Pe data de 28 mai 2008, moneda slovacă se situa la un nivel de 30,662 SKK/EUR, cu 13,5% peste paritatea sa centrală. La cererea autorităţilor slovace, miniştrii statelor membre ale Comunităţii Europene care fac parte din zona euro, Banca Centrală Europeană şi miniştrii şi guvernatorii băncilor centrale din Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, şi Slovacia au hotărât, de comun acord, în urma unei proceduri obişnuite cu implicarea Comisiei Europene şi după consultarea Comitetului Economic şi Financiar, să ajusteze paritatea centrală a coroanei slovace în MCS II. Cum s-a precizat anterior, paritatea centrală a coroanei slovace a fost reevaluată cu 17,6472% pe data de 29 mai 2008. Noua paritate centrală a coroanei este de 30,1260 SKK/ EUR, la limita inferioară a benzii anterioare de fluctuaţie. Banda standard de fluctuaţie de ±15% în jurul parităţii centrale a coroanei continuă să fie respectată. În consecinţă, pe data de 29 mai 2008 au fost stabilite noi cursuri de intervenţie obligatorie pentru coroana slovacă. „Reevaluarea parităţii centrale

a coroanei slovace se justifică prin permanenta îmbunătăţire a fundamentelor economice.

Aceasta va ajuta autorităţile să menţină stabilitatea macroeconomică. Reevaluarea se bazează pe angajamentul ferm al autorităţilor de a promova politici adecvate de susţinere, în special pentru menţinerea stabilităţii preţurilor de o manieră sustenabilă, susţinerea competitivităţii externe şi consolidarea robusteţii economice. ■

PRINCIPALII INDICATORI ECONOMICI PENTRU SLOVACIA (variaţii procentuale anuale; procente pe an)

2001-2006

2007

Creşterea economică reală

5,5

10,4

Inflaţia IAPC

5,6

1,9

Soldul contului curent1)

-7,5

-5,1

Deficitul fiscal1)

-4,4

-2,2

Datoria guvernamentală1)

40,1

29,4

Rata dobânzii pe termen lung

5,5

4,5

Rata dobânzii pe termen scurt

5,6

4,3

Cursul de schimb faţă de euro (SKK)

41,3

33,8

Notă: Datele se referă la medii anuale.

1) Procente din PIB Sursa: BCE şi Eurostat (baza de date Ameco).

TREND INTERNAȚIONAL XXXXXXX

Expansiunea economiei mondiale este favorizată de creşterea economiilor emergente În şedinţa din data de 5 iunie 2008, Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) a hotărât, pe baza analizelor economice şi monetare periodice, ca ratele dobânzilor reprezentative ale BCE să rămână nemodificate. În acelaşi timp, Consiliul guvernatorilor a constatat că riscurile la adresa stabilităţii preţurilor pe termen mediu au continuat să se amplifice. Ratele inflaţiei au înregistrat creşteri semnificative începând din toamna anului trecut, în principal ca urmare a scumpirii pronunţate a energiei şi alimentelor. În prezent, se anticipează că rata inflaţiei măsurate prin IAPC se va menţine la un nivel ridicat pe o perioadă mai îndelungată decât s-a prevăzut anterior.

Riscurile în sensul creşterii la adresa stabilităţii preţurilor pe termen mediu sunt confirmate, de asemenea, de menţinerea expansiunii foarte puternice a creditului şi a agregatelor monetare şi de absenţa până în prezent a unor constrângeri semnificative privind oferta de credite bancare. Totodată, fundamentele economice din zona euro sunt solide. În acest context, Consiliul guvernatorilor subliniază că menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu rămâne principalul obiectiv al BCE, în conformitate cu mandatul încredinţat. „Consiliul guvernatorilor monitorizează toate evoluţiile cu deosebită atenţie şi se află în

stare de alertă sporită,” se arată în Buletinul lunar pe luna iunie al BCE. „Prin adoptarea unor măsuri ferme şi prompte, Consiliul guvernatorilor va preveni efectele secundare şi va asigura evitarea materializării riscurilor la adresa stabilităţii preţurilor pe termen mediu. Consiliul guvernatorilor îşi reafirmă hotărârea de a asigura ancorarea fermă a anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu şi lung la niveluri compatibile cu stabilitatea preţurilor”, continuă acelaşi document.

Ritmul de creştere a PIB real, superior celui anticipat În ceea ce priveşte analiza economică, ritmul de creştere a PIB real în primul trimestru al anului 2008 s-a situat la un nivel net superior celui anticipat, înregistrând o rată trimestrială de 0,8%.

Această consolidare de ritm a fost parţial rezultatul acţiunii unor factori temporari, în special al iernii deosebit de blânde din multe regiuni ale Europei, care se pare că a stimulat activitatea din domeniul construcţiilor. Cu toate acestea, dinamica alertă din primul trimestru ar putea fi parţial anulată în cel de-al doilea trimestru. Prin urmare, este mai adecvată evaluarea în comun a primelor două trimestre ale anului 2008, pentru a se evita erorile de interpretare determinate de rezultatele trimestriale extrem de volatile.

În conformitate cu proiecţiile disponibile, atât cererea internă, cât şi cea externă vor susţine ritmul constant de creştere a PIB real din zona euro în anul 2008, deşi într-o măsură mai mică decât în anul 2007. În pofida faptului că se află într-un proces de temperare, se anticipează că expansiunea economiei mondiale va rămâne robustă, fiind favorizată mai ales de menţinerea ritmului dinamic de creştere a economiilor emergente. Această evoluţie ar trebui să susţină cererea externă din zona euro. Fundamentele economice din zona euro se menţin solide, aceasta neprezentând dezechilibre majore. În acest context, se anticipează că dinamica investiţiilor din zona euro va

continua să susţină activitatea economică, în condiţiile în care gradul de utilizare a capacităţilor de producţie se menţine robust, iar rentabilitatea în sectorul societăţilor nefinanciare înregistrează un ritm de creştere susţinut. De asemenea, numărul persoanelor angajate şi rata de participare pe piaţa forţei de muncă au crescut semnificativ, iar rata şomajului a scăzut la niveluri record pentru ultimii 25 de ani. Aceste evoluţii favorizează venitul disponibil, deşi puterea de cumpărare este erodată de efectele majorării preţurilor energiei şi alimentelor.

Aceste perspective sunt relevate şi de proiecţiile macroeconomice ale experţilor Eurosistemului din luna iunie 2008. Proiecţiile anticipează, în

PROIECȚII MACROECONOMICE PENTRU ZONA EURO (variaţii procentuale anuale medii 1), 2) )

2007

2008

2009

IAPC

2,1

3,2-3,6

1,8-3,0

PIB real

2,7

1,5-2,1

1,0-2,0

Consumul privat

1,6

1,1-1,5

0,9-2,1

Consumul administraţiilor publice

2,1

1,3-2,3

1,2-2,2

Formarea brută de capital fix

4,7

1,3-3,5

-0,4-2,8

Exportul de bunuri şi servicii

5,7

3,5-6,3

2,4-5,6

Importul de bunuri şi servicii

5,2

2,9-6,3

2,2-5,6

1) Proiecţiile privind PIB real şi componentele acestuia se referă la date statistice ajustate cu numărul zilelor lucrătoare. Proiecţiile privind exportul şi importul includ schimburile comerciale efectuate între ţările din zona euro.

2) Cifrele raportate includ Cipru şi Malta încă din anul 2007, cu excepţia IAPC, caz în care Cipru şi Malta sunt incluse numai din anul 2008.

Ponderile pe care Cipru şi Malta le deţin în PIB al zonei euro sunt de aproximativ 0,2% şi, respectiv, 0,1%.

TREND INTERNAȚIONAL

ceea ce priveşte PIB real, un ritm mediu anual de creştere cuprins între 1,5% şi 2,1% în anul 2008 şi între 1,0% şi 2,0% în anul 2009.

Riscuri în sensul decelerării sunt predominante Comparativ cu proiecţiile experţilor BCE din luna martie, în ceea ce priveşte ritmul de creştere a PIB real, intervalul actual de variaţie proiectat pentru anul 2008 se situează în partea superioară a celui publicat în luna martie 2008, în principal ca o consecinţă a înregistrării în primul trimestru a unor rezultate mai bune decât cele anticipate.

Pentru anul 2009, intervalul a fost revizuit în sens descendent, ca urmare a majorării preţurilor materiilor prime în ultimele luni.

Ritmurile anuale de creştere trebuie interpretate cu deosebită precauţie. Deşi sugerează posibilitatea unei decelerări a ritmului de creştere în anul 2009 faţă de anul 2008, ratele anuale de creştere maschează faptul că, pe bază trimestrială, se preconizează ca dinamica PIB real să atingă un minim în anul 2008, după care va înregistra o revenire treptată. Pentru a nu se ajunge la concluzii eronate cu privire la ritmul de creştere sugerat de proiecţiile experţilor, este important să se aibă în vedere această distincţie. În opinia Consiliului guvernatorilor, gradul de incertitudine privind aceste perspective ale creşterii economice se menţine ridicat, iar riscurile în sensul decelerării sunt predominante.

Riscurile se referă în continuare mai ales la posibilitatea ca turbulenţele de pe pieţele financiare să aibă un impact negativ mai puternic asupra economiei reale decât cel anticipat. De

asemenea, riscuri în sensul decelerării decurg şi din efectul inhibitor asupra consumului şi investiţiilor exercitat de majorările suplimentare neprevăzute ale preţurilor energiei şi alimentelor, precum şi din preocupările privind manifestarea unor presiuni protecţioniste şi din eventualele corecţii abrupte determinate de dezechilibre pe plan mondial.

Presiunile inflaţioniste sunt generate mai ales de majorările la energie şi alimente În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor, rata anuală a inflaţiei măsurate prin IAPC s-a menţinut peste nivelul de 3% în ultimele şapte luni. Potrivit estimării preliminare a Eurostat, aceasta a fost de 3,6% în luna mai 2008, ceea ce confirmă persistenţa unor presiuni inflaţioniste semnificative în zona euro, generate mai ales de majorările considerabile din ultimele luni ale preţurilor energiei şi alimentelor la nivel internaţional.

Privind în perspectivă, pe baza actualelor cotaţii futures ale acestor materii prime, este probabil ca rata anuală a inflaţiei măsurate prin IAPC să se menţină o perioadă peste nivelul de 3% şi să înregistreze numai o moderare treptată în anul 2009. Prin urmare, zona euro traversează în prezent o perioadă prelungită caracterizată de rate anuale ale inflaţiei ridicate, care va persista probabil mai mult decât se anticipase anterior. În aceste condiţii, proiecţiile macroeconomice ale experţilor Eurosistemului preconizează o rată medie anuală a infl aţiei măsurate prin IAPC cuprinsă între 3,2% şi 3,6% în anul 2008 şi

între 1,8% şi 3,0% în anul 2009.

Faţă de proiecţiile experţilor BCE din luna martie 2008, intervalele proiectate pentru inflaţie în 2008 şi 2009 sunt semnificativ mai ridicate, reflectând în principal scumpirea petrolului şi a alimentelor, precum şi presiunile inflaţioniste din ce în ce mai mari în sectorul serviciilor. În acest context, trebuie reamintit caracterul condiţional al proiecţiilor experţilor Eurosistemului. Acestea se bazează pe o serie de ipoteze de natură pur tehnică, care nu au legătură cu intenţiile de politică monetară. În special, ipotezele tehnice referitoare la ratele dobânzilor pe termen scurt se bazează pe anticipaţiile participanţilor pe piaţă de la mijlocul lunii mai. De asemenea, trebuie precizat că proiecţiile experţilor pornesc de la premisa că dinamica recentă a preţurilor petrolului şi ale

celorlalte materii prime se va reduce pe parcursul orizontului de proiecţie, în concordanţă cu preţurile contractelor futures.

O altă ipoteză fundamentală este aceea că nu vor exista efecte secundare generalizate asupra salariilor.

Conform opiniei Consiliului guvernatorilor, în cadrul orizontului pe termen mediu relevant pentru politica monetară, se menţin riscurile în sensul creşterii asociate perspectivelor privind stabilitatea preţurilor, această tendinţă accentuându-se în continuare. Printre aceste riscuri se numără în special posibilitatea unor majorări suplimentare ale preţurilor energiei şi ale alimentelor, precum şi a unor creşteri peste aşteptări ale preţurilor administrate şi ale impozitelor indirecte. De asemenea, există temeri majore legate de accentuarea presiunilor infl aţioniste

COMPARAȚIA PROIECȚIILOR PENTRU CREŞTEREA PIB REAL ŞI INFLAȚIA MĂSURATĂ PRIN IAPC LA NIVELUL ZONEI EURO Creşterea PIB (variaţii procentuale anuale medii)

Inflaţia măsurată prin IAPC

Data publicării

2008

2009

2008

2009

FMI

aprilie 2008

1,4

1,2

2,8

1,9

Comisia Europeană

aprilie 2008

1,7

1,5

3,2

2,2

Survey of Professional Forecasters

aprilie 2008

1,6

1,6

3,0

2,2

Consensus Economics Forecasts

mai 2008

1,5

1,6

3,1

2,1

CDE

iunie 2008

1,7

1,4

3,4

2,4

Proiecţii ale experţilor Eurosistemului

iunie 2008

1,5-2,1

1,0-2,0

3,2-3,6

1,8-3

Sursa: Proiecţii economice ale Comisiei Europene, primăvara anului 2008; IMF World Economic Outlook, aprilie 2008, OECD Economic Outlook, nr. 83, iunie 2008, ediţia preliminară; Consensus Economics Forecasts şi Survey of Professional Forecasters sunt studii elaborate de BCE. Notă: Atât proiecţiile macroeconomice ale experţilor Eurosistemului, cât şi prognozele OCDE prezintă estimări ale ritmului anual de creştere ajustat cu numărul zilelor lucrătoare, în timp ce Comisia Europeană şi FMI publică ritmul anual de creştere care nu este ajustat cu numărul zilelor lucrătoare pe an. În cazul celorlalte proiecţii nu se specifică dacă datele sunt ajustate sau nu cu numărul de zile lucrătoare.

TREND INTERNAȚIONAL XXXXXXX

din cauza procesului de stabilire a preţurilor şi a salariilor. Poziţia firmelor în procesul de stabilire a preţurilor, cu precădere pe segmentele de piaţă cu concurenţă scăzută, cum ar fi o parte din sectorul serviciilor, s-ar putea dovedi mai puternică decât se anticipează în prezent. De asemenea, există posibilitatea unor majorări salariale peste aşteptări, având în vedere gradul ridicat de utilizare a capacităţilor de producţie, condiţiile tensionate de pe piaţa forţei de muncă şi riscul unor efecte secundare.

Atenţie la majorările salariale Consiliul guvernatorilor monitorizează cu deosebită atenţie derularea negocierilor salariale şi a procesului de stabilire a preţurilor în ţările din zona euro. În acest context, este imperios necesar ca anticipaţiile inflaţioniste pe termen mediu şi lung să se menţină ferm ancorate la niveluri compatibile cu stabilitatea preţurilor.

Toate părţile implicate, atât din sectorul public, cât şi din cel privat, trebuie să dea dovadă de responsabilitate, iar procesul de stabilire a salariilor să ţină seama de evoluţia productivităţii, de nivelul încă ridicat al şomajului în multe ţări, precum şi de competitivitatea preţurilor.

Sunt necesare majorări moderate ale costurilor cu forţa de muncă, îndeosebi în ţările în care competitivitatea preţurilor a fost afectată în ultimii ani.

Trebuie evitată generalizarea efectelor secundare generate de impactul scumpirii energiei şi a alimentelor asupra procesului de stabilire a preţurilor şi a salariilor. În aceste condiţii, Consiliul guvernatorilor este preocupat

de existenţa unor mecanisme de indexare a salariilor nominale cu indicele preţurilor de consum. Aceste mecanisme implică riscul ca şocurile în sens ascendent la adresa inflaţiei să declanşeze spirala preţuri-salarii, care ar afecta nefavorabil gradul de ocupare a forţei de muncă şi competitivitatea din ţările respective. Prin urmare, Consiliul guvernatorilor lansează un apel pentru evitarea unor astfel de mecanisme.

Analiza monetară confirmă prevalenţa riscurilor în sensul creşterii la adresa stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi lung. Ritmul anual de creştere a M3 s-a menţinut foarte alert în luna aprilie, fiind susţinut de persistenţa dinamicii accentuate a împrumuturilor acordate de IFM sectorului privat. Deşi efectele aplatizării curbei randamentelor şi alţi factori temporari sugerează că expansiunea masei monetare este în continuare supraestimată de ritmul anual de creştere a M3, chiar şi după luarea în calcul a acestora, evaluarea generală a celor mai recente date confirmă menţinerea unui ritm accelerat al expansiunii monetare şi a creditului.

Accesul la credite nu a fost limitat de turbulenţele financiare Ritmul anual de creştere a M1 s-a temperat în continuare în ultimele luni, reflectând nivelul mai ridicat al ratelor dobânzilor pe termen scurt, care a sporit din nou atractivitatea depozitelor la termen, în detrimentul celor overnight.

De asemenea, moderarea dinamicii împrumuturilor contractate de populaţie reflectă efectele inhibitoare ale majorării ratelor

dobânzilor pe termen scurt şi ale atenuării tensiunilor de pe pieţele imobiliare în unele ţări din zona euro.

Cu toate acestea, creşterea volumului creditelor acordate societăţilor nefinanciare s-a menţinut deosebit de alertă. În pofida unei posibile moderări în viitor, având în vedere înăsprirea condiţiilor de finanţare şi decelerarea creşterii economice, împrumuturile bancare contractate de societăţile nefinanciare din zona euro au înregistrat un ritm anual de creştere de 14,9% în luna aprilie 2008, iar volumul creditelor acordate din ultimele luni a fost semnificativ.

Analiza monetară a contribuit la susţinerea orientării necesare pe termen mediu a politicii monetare în contextul persistenţei turbulenţelor de pe pieţele financiare. Din această perspectivă, analiza monetară semnalează prezenţa riscurilor în sensul creşterii la adresa stabilităţii preţurilor pe termen lung. De asemenea, evaluarea aprofundată a agregatelor monetare sugerează că, până în prezent, accesul la credite bancare pentru populaţie şi societăţi nefinanciare nu a fost limitat de turbulenţele financiare într-o măsură semnificativă. În concluzie, coroborarea informaţiilor identificate în cadrul analizei economice cu rezultatul analizei monetare confirmă fără echivoc evaluarea conform căreia riscurile în sensul creşterii la adresa stabilităţii preţurilor sunt predominante pe termen mediu, date fiind expansiunea foarte puternică a creditului şi a agregatelor monetare, precum şi absenţa până în prezent a unor constrângeri importante legate de oferta de credite bancare.

De fapt, Consiliul guvernatorilor

a constatat că riscurile la adresa stabilităţii preţurilor pe termen mediu au continuat să se amplifice. Fundamentele economice din zona euro sunt solide, iar cele mai recente date macroeconomice indică în continuare menţinerea unui ritm moderat de creştere a PIB real.

Ancorarea fermă a anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu şi lung la niveluri compatibile cu stabilitatea preţurilor este esenţială.

Sprijin pentru eforturile de consolidare a concurenţei În ceea ce priveşte politica fiscală, Consiliul guvernatorilor salută orientările din primăvara anului 2008, adoptate de miniştrii din Eurogrup la data de 13 mai 2008, cu privire la politicile fiscale din zona euro. Multe guverne din zona euro trebuie să aplice în continuare politici mult mai ambiţioase pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor pe termen mediu specifice fiecărei ţări până cel târziu în anul 2010, după cum s-a convenit la Berlin în luna aprilie 2007.

Asigurarea şi menţinerea unor poziţii fiscale structurale solide sunt imperios necesare pentru a permite libera funcţionare a stabilizatorilor automaţi în toate ţările din zona euro şi pentru a contribui la demersurile necesare în vederea asumării costurilor bugetare pe care le presupune fenomenul de îmbătrânire a populaţiei.

Aplicarea constantă a unor politici fiscale prudente şi eficiente ar contribui, de asemenea, la limitarea actualelor presiuni inflaţioniste, precum şi la sporirea potenţialului de dezvoltare şi a gradului de ocupare a forţei de muncă. ■

SPECIAL Studiile lor ne arată că...

DIFERENȚE În Timiş, comparativ cu Vasluiul, PIB-ul pe locuitor e mai mare de peste

2

ori.

Sursa: Comisia Europeană

Economia şi numărul de medalii „În general, numărul de medalii creşte odată cu populaţia şi nivelul economic al ţării,” afirmă autorul unei analize recente a PricewaterhouseCoopers, Şeful Departamentului Macroeconomie al PwC, John Hawksworth. „David îl poate uneori învinge pe Goliat în arena olimpică, chiar dacă superputeri precum SUA, China şi Rusia continuă să domine topul ţărilor medaliate.”

Unele dintre cele mai interesante concluzii ce rezultă din modelul PwC sunt următoarele: Fiind ţara gazdă la Olimpiada de la Beijing şi având o economie în continuă dezvoltare începând din 2004, „obiectivul” de medalii pentru China este de 88 conform modelului nostru, cu mult mai mare decât totalul medaliilor obţinute la Atena (63) sau Sydney (59); de fapt, modelul estimează că de exemplu China s-ar putea clasa puţin înaintea SUA (87), deşi această diferenţă se află în marja de eroare a modelului, astfel încât cursa pentru primul loc este dificil de estimat pe baza acestei analize.

Rusia este prezentată de acest model ca o ţară ce îşi va continua performanţa remarcabilă în comparaţie cu dezvoltarea sa economică, situându-se pe locul trei (79 medalii), cu mult înaintea Germaniei (43) şi Australiei (41) ce ocupă locurile patru şi cinci; totuşi, având în vedere performanţele trecute, este foarte posibil ca toate aceste trei ţări să depăşească obiectivul de medalii estimat, ţinând cont de puternica lor tradiţie olimpică.

Cele două ţări care au de departe cea mai mare populaţie de pe glob sunt China şi India, dar performanţele lor olimpice trecute sunt extrem de diferite: China a câştigat 63 de medalii la Atena, în timp ce India a obţinut doar una (la fel şi pentru Sydney); modelul poate explica doar în parte această discrepanţă, dar sugerează că India este un exemplu de sub-performanţă, cu un obiectiv de 6 medalii pentru Beijing, potrivit modelului. Explicaţia cea mai plauzibilă

62

IUNIE 2008

CONCENTRARE La nivelul UE, 43% din necesarul economic este generat de teritorii cu o suprafaţă de doar

14%

.

Sursa: Comisia Europeană

CREȘTERE Zona cu cea mai alertă creştere economică, până în 2011, este Bucureşti-Ilfov, cu un ritm de aproape

6,3%

.

Sursa: Comisia Europeană

INFERIORITATE Nici măcar jumătate din cele 2,9 procente investite de SUA în învăţământul superior nu sunt folosite în UE în acelaşi scop, procentul respectiv fiind în medie, în cazul celor 27 de state din UE, de doar

este că, exceptând hocheiul, sportul în India tinde să se axeze pe evenimente care nu sunt sporturi olimpice, cel mai important fiind crichetul; China, dimpotrivă, este un exemplu, după cum s-a arătat mai sus, de planificare eficientă în domeniul sportului la nivel de ţară, exemplu comparabil cu cel al fostului bloc est-european.

Modelul sugerează că ţări europene, precum Franţa, Italia şi Olanda, trebuie să fie mulţumite dacă îşi ating performanţa de la Atena ca număr de medalii, care a fost în general puţin peste nivelul estimat pe baza dezvoltării economice şi a lipsei unui sprijin semnificativ pentru sport din partea statului în ţările menţionate.

Pentru Marea Britanie, modelul indică un obiectiv de 28 de medalii la Beijing, la fel ca la Sydney, dar reprezentând un rezultat puţin mai slab decât cele 30 de medalii obţinute la Atena. Ţările pentru care obiectivele pentru Beijng sunt identice, sau aproape identice, cu totalul de medalii obţinute la Atena includ Ucraina, România, Spania, Ungaria, Canada, Bulgaria, Turcia şi Republica Cehă. Ţările care conform modelului au potenţialul economic necesar pentru a evolua semnificativ mai bine decât la Atena sunt Polonia, Brazilia, Mexic şi Indonezia; va fi interesant de urmărit dacă ele îşi vor îmbunătăţi poziţia la Beijing.

Este pentru a treia oară când PricewaterhouseCoopers publică o analiză a modului cum performanţa materializată în medalii la Jocurile Olimpice poate fi determinată de factori cum ar fi performanţa în trecut, planificarea economică şi politică.

La obţinerea cifrelor legate de medalii - care trebuie interpretate ca obiective, mai degrabă decât ca estimări,următorii factori au fost consideraţi ca semnificativi din punct de vedere statistic: populaţie; nivel mediu de venit (calculat ca PIB pe cap de locuitor la cursul de schimb PPP); dacă ţara a făcut parte din fostul bloc est-european (precum Cuba şi China, sunt exemple de planificare în sport la nivel de stat); dacă ţara este gazda competiţiei şi repartizarea medaliilor la Jocurile Olimpice anterioare. ■ Sursa: PricewaterhouseCooper

INDICAȚII RUTIERE

1,2%

.

Sursa: Comisia Europeană Urcându-vă pe pod, puteți verifica dacă ați greșit sau nu drumul. Mult succes!

NUMAI PRIN COMPLETAREA ACESTUI TALON PUTEȚI BENEFICIA DE

XXXXXXX

ABONAMENT PE ANUL 2008 LA REVISTA

TALON ABONAMENT GRATUIT FINANCIAL DIRECTOR Nume companie: .....................................................................................................................................

Adresă companie: ....................................................................................................................................

Județ: .................................... Localitate: .................................................................................................

Nume: ............................... Prenume: ..................................................Funcție: .......................................

Telefon: ........................................... Fax: ........................................ Mobil: .............................................

E-mail/web: ..............................................................................................................................................

Domeniul de activitate: Industrie

Construcții

Comerț

Servicii

Alt domeniu .........................

Vă rugăm să trimiteți acest talon completat pe adresa redacției, fax sau e-mail.

București, 060056, Str. Constantin Noica nr. 136 A Sector 6 abonamente@bpgroup.ro Tel: 021 311.94.26; 031 228.10.46-48 Fax: 021 311.94.27

Business Publishing Group se obligă să păstreze confidențialitatea datelor personale ale abonaților.

Toate datele înscrise în taloanele de abonament vor deveni proprietatea Business Publishing Group, cu toate drepturile care decurg de aici.

Abonații sunt de acord ca datele personale să fie utilizate de către editură pentru acțiuni promoționale viitoare, fără alte obligații sau plăți.

Abonații au dreptul de a solicita, printr-o cerere scrisă adresată editurii, ștergerea sau actualizarea datelor, în conformitate cu prevederile legii 677/2001.

Foarte utile

Utile

Puțin utile

Deloc utile

Foarte bună

Secțiunile revistei 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Actual Analiză Contabilitate Management Strategie IT Macroeconomie Cover story Piețe în mișcare Supliment „Decizii“ Raport financiar Trend

Foarte bună

Bună

Nu prea bună

Deloc bună

1 Calitatea informației 2 Lungimea articolelor 3 Sursele de informare utilizate 4 Maniera de redactare a articolelor 5 Raportul dintre ilustrații și text 6 Titlurile

Bună

Nu prea bună

Deloc bună

Financial Director unica revistă dedicată exclusiv directorilor financiari

Food & Bar revista tendințelor în restaurante și baruri

Pharma Business revista de management medical și farmaceutic

Piața revista bunurilor de larg consum