Zile și Nopți București - noiembrie, 2022

Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro

Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro

Director

Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro

Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro

Dezvoltare

Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro

REDACTORI

Redacție

Media: Vlad T. Copilu, vlad.copilu@zilesinopti.ro Anastase Ștefania-Antonia, Lică Antonia-Gabriela, site@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE BUCUREȘTI: Publisher: Ioan Big ioan.big@zilesinopti.ro Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro

Dan Budoi

EDIȚIA DE BRAȘOV: Redactor Șef: Vlad T. Copilu vlad@zilesinopti.ro

EDIȚIA

Nevoie (eventuală) de ancoră în istoria noastră recentă

Ioan BIG, publisher

Pentru aproape fiecare dintre noi realitatea în care trăim în prezent este una confuză, alimentată de impredictibilitatea evoluţiei societăţii din care, inerent, facem parte. Nu ştim ce va aduce ziua de mâine în războiul din vecinătate, nu ştim ce mutaţii mai poate suferi virusul, nu ştim de ce tâmpenii mai sunt capabili politicienii, nu ştim cât vom plăti gazele la iarnă... nu ştim înfricoşător de multe, iar scenariile legate de viitor care se nasc în minţile noastre infectate cu incertitudini sunt mai degrabă sumbre decât optimiste. Asta e realitatea. În aceste condiţii, simţim nevoia de ancore care să ne stabilizeze, deopotrivă raţional şi emoţional, şi, de aceea, înclinaţia noastră de a privi înspre trecut, nu doar cel personal, ci şi al comunităţilor în care suntem integraţi, e una firească, iar creatorii de produse culturale nu aveau cum să se dovedească imuni la impulsul de a căuta eventuale repere în fapte sau întâmplări relevante din istoria recentă a societăţii în care ne-am format şi ne consumăm existenţa.

Privind din perspectiva revalorizării propriului trecut, alegerea conceptului Graniţe fragile. Istorii fluide pentru Festivalul Naţional de Teatru (5-13 noiembrie), ultimul eveniment cultural de mare anvergură din 2022, este adecvată, mai ales că, din argumentul curatorilor, „Istorii fluide grupează spectacole care revizitează relația cu trecutul și interoghează prezentul, recitesc istorii colective și de familie din perspective subiective, chestionează episoade controversate din istoria oficială.”. Astfel, în FNT, putem vedea modul

în care membrii unor comunități se raportează la episoade majore ale istoriei recente în Myth Show. O istorie a neîncrederii (Teatrul Tineretului Piatra Neamț), Oameni. De vânzare (Teatrul German de Stat Timișoara) sau Millennial History (Resonate Productions, Olanda). Iar Vrabia (Teatrul Fani Tardini Galați), un alt exemplu, este un spectacol must-see întrucât autoarea urmărește evoluția până la maturitate a unei fete ce crește într-un oraș industrial din România postcomunistă, spectacolul vorbind, de fapt, despre o întreagă generație. În alt plan, în cinema, nu ar trebui ratat zilele acestea Metronom, a cărui poveste de dragoste se petrece cu exact 50 de ani în urmă, în “Epoca de Aur”. De altfel, ficţiunile cu fundal istoric sau inspirate din fapte reale cu impact social recent, destinate marilor ecrane, au jalonat întreg anul 2022, dacă ne amintim de Potemkiniştii din Almanah Cinema. Şase filme scurte, Anul pierdut 1986, Dirijorul tăcerilor, R.M.N. sau Dosarul 631. Într-un fel sau altul, toate subliniaza că, într-un prezent tributar contextului imprevizibil, un clişeu lipsit de substanţă - ‘înapoi în viitor’ - a dobândit pentru mulţi dintre noi un contur... real. Dincolo de asta, fiecare își defineşte însă propria relaţie cu istoria. Dacă ne gândim că Ziua Bărbatului de-o sărbătorim pe 19 noiembrie e preluată din Trindad Tobago şi că bujorul, noua floare naţională a României, e un simbol secular al Chinei şi, totodată, floarea oficială a statului american Indiana, ar fi de preferat, poate, să continuăm a ne raporta la istorie mai mult prin intermediul creatorilor de artă şi cultură decât al făcătorilor de... realitate.

Descoperă colecția Rocko Tiles, plăci rezistente la umiditate cu stabilitate dimensională ridicată, pe bază de compozit mineral, în showroom-ul Daqora situat pe strada Nicolae Titulescu, nr. 2, Brașov. Aici vei găsi inspirație și materiale de calitate pentru casa ta, consultanță și proiectare.

Amenajează-ți spațiul visurilor tale în tonuri Bosco, Metal, Color și Stones, alegând plăcile Rocko Tiles.

Scanează codul QR pentru a vizualiza decorurile disponibile și vizitează showroom-ul Daqora pentru o experiență autentică.

Cum ajunge un bărbat să cunoască succesul

I

ndiferent de subiect, topurile sunt făcute, de cele mai multe ori, pentru două lucruri: pentru a premia performanța, dar și pentru a descoperi o oarecare rețetă a succesului� Topul din acest an al celor mai de succes 10 bărbați din România ne poate învăța câteva lucruri importante despre masculinitate și reușită, dar și cum ajunge un bărbat să cunoască succesul, acel succes care-l face un exemplu pentru restul semenilor și care face ca numele să-i răsune altfel și să rămână imprimat în memoria colectivă�

În tot acest context, trebuie menționat că succesul nu are legătură cu norocul, nu e un gamble, iar asta o știu până și cei mai împătimiți jucători de poker. Succesul nici nu se întâmplă din senin, nu pică din cer și nu ține de alinierea planetelor - cine folosește expresia asta, o face doar pentru a evita răspunsurile mai complicate. Succesul nu se cumpără și nici nu se lasă moștenire. Deci, cum ajunge un bărbat (căci el e subiectul acestui top) să cunoască succesul? E destul de simplu, nu trebuie decât să ne uităm la cei 10 bărbați pe care i-au votat românii ca fiind cei mai de succes în 2022. Ei se împart în trei mari categorii: sportivi, artiști și oameni de afaceri. Deși pare că nu au nimic în comun (David Popovici cu Gheorghe Zamfir; Cărtărescu cu Hagi; Țiriac cu Smiley sau Dineș cu Rebengiuc), există un fir roșu care-i unește pe toți, o calitate pe care o împărtășesc și care le-a făcut cunoștință cu succesul: pasiunea. Determinarea, încrederea și încăpățânarea cu care și-au urmat pasiunea i-au transformat în ceea ce sunt astăzi: cei mai de succes bărbați din România. David Popovici n-a făcut niciun compromis, când a venit vorba de pasiunea sa: înotul. Cărtărescu nu a renunțat la scris pentru o meserie mai bănoasă. Iar Dineș a visat de mic să devină scriitor și când a pus mâna pe o carte despre limbajul de programare C++, s-a transformat în cel mai de succes scriitor de cod din România, cu o afacere evaluată acum la miliarde de dolari. Așadar, topul nostru recunoaște încă o dată performanțele acestor 10 bărbați, dar ne dezvăluie și rețeta succesului: aceea de a-ți urmări pasiunea, chiar și atunci când ar fi mai ușor să renunți la ea și să o apuci pe o cale mai simplă. Nu există succes în absența pasiunii!

BĂRBAȚI

În topul de anul trecut, David Popovici nu a ocupat nicio poziție, asta și pentru că este foarte tânăr, iar cariera sa sportivă a explodat la propriu în 2022� Faptul că acum, la doar 18 ani, el ocupă prima poziție în topul celor mai de succes 10 bărbați din România, este o altă performanță pentru el� În niciun caz nu are averea lui Țiriac și nici cariera sportivă a lui Hagi, dar într-un scurt interval de timp, el a făcut ca lumea întreagă să-și întoarcă privirile admirativ și către steagul României, pe care David l-a purtat tot timpul cu mândrie�

David a început să practice înotul la recomandarea unui medic ortoped, pentru a-și corecta mici deformații ale coloanei vertebrale, iar în scurt timp, a realizat nu doar că se simte mai bine în apă decât cu picioarele pe pământ, dar și că este extrem de talentat. La 10 ani a cucerit primul său titlu național la înot. Acest lucru l-a încurajat și mai mult să urmeze performanța în cadrul acestui sport. Întâlnirea și începutul colaborării cu tehnicianul Adrian Rădulescu au reprezentat punctul din care au început să apară rezultatele remarcabile.

După o serie de noi recorduri naționale stabilite la categoria sa de vârstă, în 2019, la Festivalul Olimpic al Tineretului European, de la Baku, a cucerit medalia de aur la 100 m liber, cu record național la categoriile de vârstă de 15, 16, 17 și 18 ani, și două de argint, la 50 și 200 m liber. Încă de atunci, rezultatele sale au intrat în atenția presei. Însă, în următorul an, din ce în ce mai multă lume începea să înțeleagă că Popovici era „copilul minune al natației mondiale.”

La 16 ani, în 2020, a cucerit titlurile naționale de seniori la 100 și 200 m liber și 200 m mixt, iar în mai 2021, la Campionatele Europene de la Budapesta, în calificările probei de 100 m liber, a reușit să înoate sub baremul pentru Jocurile Olimpice Tokyo 2020 și și-a asigurat prezența în întrecerile olimpice din capitala niponă. Mai mult, înainte de participarea la Tokyo 2020, la Campionatele Europene rezervate juniorilor de la Roma, David a câștigat titlul mondial la 100 m liber cu un nou record mondial la juniori (47:30).

A fost cel mai bun timp al anului, nu doar la juniori. Nu s-a lăsat îmbătat de acest succes, iar câteva zile mai târziu, s-a calificat în semifinalele probei de 200 m liber, tot cu record mondial. A terminat competiția cu patru medalii - trei de aur (50, 100, 200 m liber) și una de argint în proba de ștafetă 4 X 100 m liber cu echipa României, alături de Mihai Gergely, Ștefan Cozma și Patrick Dinu.

Deja, presa internațională scria despre Popovici folosind titluri precum „Noua Torpilă” sau „Extraterestrul din bazin”. Însă, anul 2022 a fost cel magic pentru David Popovici. La 17 ani și 9 luni, când era încă junior, a uimit întreaga lume la Campionatele Mondiale de seniori, de la Budapesta. Acolo a devenit al doilea înotător din lume care a câștigat probele de 100 și 200 m liber la aceeași ediție a CM. Până la el, acest lucru s-a mai întâmplat doar o dată în istorie, în urmă cu jumătate de secol, când americanul Jim Montgomery a reușit această performanță la Belgrad.

Nu s-a oprit aici. Deși încă junior, la prima sa participare la Campionatele Mondiale de seniori a devenit primul înotător român care a cucerit aurul mondial la seniori și cel mai tânăr campion mondial din istoria natației. În finala de la 200 m liber a reușit cel de-al patrulea timp din istoria înotului mondial, un nou record la juniori. După ce s-a impus și în finala de la 100 m liber, a devenit primul înotător român din toate timpurile dublu campion mondial. Chiar și dacă s-ar fi oprit aici, ar fi fost suficient pentru a uimi lumea, dar la Campionatele Europene de seniori de la Roma a cucerit titlurile continentale atât la 100, cât și 200 m liber. Iar comentatorii au rămas stupefiați când au văzut timpul înregistrat în finala de la 100 m liber: 46,86 s - noul record mondial și european la seniori și juniori, noul record al competiției și al 4-lea cel mai bun timp din istorie la această probă. De asemenea, la 17 ani și aproape 10 luni, a devenit cel mai tânăr sportiv din lume care a coborât sub 47 de secunde la 100 m liber.

FOTO: David Popovici, Facebook

Anul trecut, miliardarul Daniel Dineș a strâns cele mai multe voturi și s-a clasat pe prima poziție în topul celor mai de succes bărbați din România � Acum, succesul fulminant al lui David Popovici a făcut ca „Șeful Boților” să coboare o poziție pe podium�

Dineș are 50 de ani și a devenit, întrun timp relativ scurt, cel mai bogat român din lume, cu o avere personală estimată de Forbes.com la 2,9 miliarde de dolari pe anul 2022, în scădere față de 2021, când estimarea publicației a fost de 6 miliarde de dolari. A reușit acest lucru prin muncă multă și dedicare, dar mai ales datorită viziunii pe care a avut-o. Compania pe care a fondat-o și pe care o conduce, UiPath, este primul „unicorn românesc” și se ocupă cu dezvoltarea de roboți

software. De asemenea, este liderul mondial în tehnologie RPA – robotic process automation. Dineș s-a născut în Oneşti, într-o familie în care tatăl era inginer și mama profesoară. Ajuns în București după Revoluție, el a fost captivat de descoperirea limbajului de programare și a învățat de unul singur limbajul de programare C++, dintr-o carte pe care a împrumutat-o de la bibliotecă. A terminat Facultatea de Matematică-Informatică în 1997, iar în intervalul 2000-2005 a lucrat pentru Microsoft, în Seattle. Cu toate acestea, el se caracterizează ca un programator ok, în niciun caz strălucit, iar în interviuri, spune despre el că este un om care ia decizii bune cu informaţii puţine, o calitate ideală pentru un CEO. Întors în România, Dineș a fondat compania DeskOver, cu sediul într-un apartament din București. Aceasta avea să devină mai târziu UiPath, care a crescut treptat și a ajuns în prezent să valoreze peste 35 de miliarde de dolari, după listarea la bursa din State, la începutul lui 2021. Dacă în viitor, roboții vor ajunge să ne ajute în viața de zi cu zi, atunci, sigur va fi și datorită companiei UiPath, și lui Daniel Dineș.

FOTO: Daniel Dineș, Uipath Facebook

L

Victor REBENGIUC

BĂRBAȚI DE SUCCES

Deși în topul din 2021 au existat actori, Victor Rebengiuc nu s-a numărat printre aceștia � Însă, românii s-a grăbit să-l pună pe locul 3 în topul celor mai de succes bărbați din România din 2022, după ce actorul a anunțat că se retrage și că rolul tătălui din spectacolul cu același nume, de la Teatrul Bulandra, este ultimul pe care îl va mai juca, după o carieră de 67 de ani în teatru și film�

Victor Rebengiuc are acum 89 de ani și o carieră impresionantă, fiind cu siguranță unul dintre cei mai importanți oameni de teatru şi televiziune din istoria României. A debutat pe marele ecran în 1956, în lungmetrajul „Mândrie” (Marius Teodorescu), iar în 1964 a cucerit publicul cu rolul din „Pădurea spânzuraţilor” (regia Liviu

Ciulei). Însă, rolul care s-a lipit cel mai bine de el a fost cel din „Moromeții” (Stere Gulea), din 1986. De-a lungul timpului, a interpretat peste 70 de roluri în filme, iar pe scenele teatrelor din România a dat viață altor peste 200 de personaje. Bineînțeles, pentru rolurile sale a strâns și numeroase premii, dintre care le amintim pe cele UNITER, în 2003, 2009, 2013, 2018, dar și premiile Gopo din 2011, 2014. De asemenea, pe 18 octombrie 2017, el a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler. Rebengiuc este iubit de români și pentru integritatea sa, deoarece în ciuda faptului că a fost confruntat cu campanii de recrutare înainte de 1989, el nu s-a alăturat niciodată Partidului Comunist Român. În timpul Revoluției Române, Rebengiuc și-a exprimat pentru prima oară mesajul său politic. Fiind prezent în clădirea Televiziunii Române, în acele momente memorabile, el a arătat spre cameră o rolă de hârtie igienică, îndemnând privitorii și membrii personalului din televiziune care au promovat cultul personalității lui Ceaușescu să se șteargă la gură. Și astăzi, chiar dacă aflat la o vârstă înaintată, el rămâne vocal la adresa necesității de a lupta cu corupția din societatea și politica românească.

FOTO: Victor Rebengiuc, facebook

Gheorghe

În 2021, Regele fotbalului românesc se afla pe locul 2 în topul celor mai de succes români, dar noile intrări au făcut ca și el să cadă două poziții� Chiar și așa, e greu de imaginat un astfel de top, indiferent de an, în care Hagi să nu ocupe o poziție fruntașă� Gheorghe Hagi nu este doar cel mai bun fotbalist român din toate timpurile, dar e și unul dintre cei mai buni din întreaga istorie a sportului cu balonul rotund� În cei 57 de ani ai săi, Hagi a strâns o carieră marcată de momente memorabile, care au ridicat în picioare stadioane întregi și i-au făcut pe comentatorii sportivi săși piardă mințile�

Să ne amintim că Hagi a jucat pentru naționala României la trei campionate mondiale, în 1990, 1994 (unde a fost numit în World Cup

All-Star Team) și 1998, cât și în trei campionate europene, în 1984, 1996 și 2000. A avut 125 de prezențe pentru Naționala României, fiind al doilea după Dorinel Munteanu, și este pe prima poziție a marcatorilor (alături de Adrian Mutu), cu 35 de goluri. În noiembrie 2003 a fost numit de către Federația Română de Fotbal drept cel mai bun jucător al României din ultimii 50 de ani. În 2004 a fost numit de Pelé drept unul dintre cei 125 cei mai mari fotbaliști în viață, la o ceremonie de premiere a FIFA. De asemenea, Hagi este unul dintre puținii fotbaliști care au jucat pentru ambele cluburi rivale spaniole Real Madrid și Barcelona. Niciodată fotbalul românesc n-a arătat mai bine ca în perioadă în care Hagi a jucat în echipa națională. Și nu doar românii îi sunt recunoscători, de-a lungul timpului, mari personalități ale fotbalului, precum: Cruyff, Matthaus, Fatih Terim, Maradona, Michel Platini sau Eusebio, i-au adus elogii fotbalistului român, spunând despre el că „a creat fotbal”, „că i-a învățat fotbal pe turci” sau că a fost „unul dintre cei mai tehnici jucători din fotbalul european”. În lumina acestor lucruri, este evident de ce românii iubesc fotbalul atât de mult, pentru că l-au avut pe Hagi.

Numele Hagi merge oricum mai departe, pentru că fiul său, Ianis Hagi, face deja senzație în Europa și se preconizează că va avea o traiectorie similară cu cea a tatălui.

FOTO: Gheorghe Hagi, facebook

Marcel

Oaltă

nouă intrare în topul din acest an o reprezintă actorul Marcel Iureș� Și el este unul dintre numele grele ale cinematografiei românești� Însă, spre deosebire de Rebengiuc, Iureș şi-a construit, de-a lungul anilor, o carieră actoricească atât la nivel naţional, cât şi internaţional� Numele său se regăsește pe posterele mai multor producții cu nume grele de la Hollywood, precum: Bruce Willis, Tom Cruise, Brad Pitt, Johnny Depp, dar a avut schimburi de replici pe marele ecran și cu Morgan Freeman sau Antonio Banderas�

Marcel Iureş a debutat în teatru cu piesa „Menajeria de sticlă”, de Tennesse Williams, în rolul lui Tom, la Teatrul Naţional Cluj, unde a jucat în perioada 1978-1980. Ulterior a avut spectacole şi la Bulandra (1980-

1992), Odeon (1992-1993) şi TNB. În paralel cu rolurile de pe scena teatrului, Marcel Iureş a reușit să dea viață unor personaje memorabile și în filme precum: „Punga cu libelule” (1980), „Castelul din Carpaţi” (1981), „Să mori rănit din dragoste de viaţă” (1983), „Sezonul pescăruşilor” (1985), „Domnişoara Aurica” (1986), „Somnul insulei” (1993), „Faimosul paparazzo” (1999) sau „Amen” (2002). Ascensiunea internaţională a lui Marcel Iureş a început după Revoluţie, cu turneul pentru spectacolul „Richard al III-lea” (în regia lui Mihai Măniuţiu), susţinut în Marea Britanie, în 1994. A urmat un mic rol în „Interviu cu un vampir”, alături de Tom Cruise şi Brad Pitt. Apoi, un alt rol episodic în „Misiune imposibilă”, dar şi trei roluri principale, în „Pacificatorul” (cu Geroge Clooney şi Nicole Kidman), „Războiul lui Tom Hart” (cu Colin Farrell şi Bruce Willis) şi „Layer Cake” (cu Daniel Craig). În 1995, Marcel Iureș devine preşedinte al Fundaţiei Cultural Artistice Teatrul ACT, punând astfel bazele primei scene independente de teatru din România, singurul teatru în producţiile căruia joacă cu regularitate. De asemenea, din 2004 Iureș este și președintele Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul.

Marcel Iureș, facebook

Ion ȚIRIAC

Cunoscut

și drept Contele Dracula, în anii în care era activ ca jucător de tenis, Țiriac este în prezent unul dintre cei mai bogați foști sportivi din toate timpurile� El a fost, la un moment dat, și cel mai bogat român, iar în prezent, averea sa este estimată la 1,4 miliarde de dolari�

La cei 83 de ani ai săi, Ion Țiriac nu este doar unul dintre cei mai de succes afaceriști din România, dar are și o mare influență la nivel politic, nu doar local. Până să o ia pe calea afacerilor, Ion Țiriac a cucerit inimile românilor cu mult înainte să fie bogat. Puțini știu că între 1958 și 1964, el a fost membru al echipei de hochei pe gheață a României, cu care a participat la Jocurile Olimpice de Iarnă din Innsbruck și la Campionatele Mondiale. Abia apoi a devenit un jucător de tenis

care s-a impus pe scena internațională. În 1970, el a câștigat împreună cu Ilie Năstase turneul de la Roland Garros. Talentul său pe teren s-a materializat mai ales la dublu, câștigând alături de Ilie Nastase, în afară de Roland Garros, numeroase alte turnee, precum: Foro Italico, Open Philadelphia Indoor (1970), Monte Carlo Open, Open Suedia, Italian Open și Canadian Open (1972), Campionatului Mondial de tenis, São Paulo (1974) etc. Țiriac a fost component al echipei României în Cupa Davis între anii 1959 și 1978, disputând trei finale cu SUA, în 1969, 1970 și 1972, în toate trei avându-l ca partener pe Ilie Năstase. În plus, din 1984 până în 1993 a fost managerul lui Boris Becker, tenisman german de clasă mondială. Acum, noua generație îl cunoaște pe Ion Țiriac mai ales pentru numărul mare de firme pe care le deține în domeniul bancar, auto și al transporturilor. Alte lucruri interesante despre el sunt și că e primul român care a intrat în lista Forbes a miliardarilor lumii, dar și că deține o colecție impresionantă de mașini, cu peste 400 de modele, printre care se numără și mașina lui Al Capone sau Sammy Davis Jr.

FOTO: Ion Țiriac, topantreprenori ro

L

CUL

PUNCT

Gheorghe

ZAMFIR

Dacă pe pozițiile anterioare am avut actori trecuți de prima tinerețe, pe poziția a 7-a a topului celor mai de succes bărbați din România îl avem pe Gheorghe Zamfir, care la cei 81 de ani ai săi continuă să uimească prin muzica sa �

Zamfir, supranumit și Regele naiului, este unul dintre marii muzicieni ai lumii, cu o carieră fabuloasă, ce se întinde pe mai bine de 55 de ani. În acest interval a compus peste 300 de lucrări, ce trec naiul prin toate stilurile, de la folcloric la simfonic. Este și cel mai de succes artist muzical român din toate timpurile, ale cărui reușite e greu de imaginat că vor fi prea curând egalate. Are peste 190 de albume înregistrate și peste 120 de milioane de albume vândute, iar turneele sale l-au purtat prin toată

BĂRBAȚI

lumea. De asemenea, a câștigat 120 de discuri de aur și platină, fiind singurul artist european care a primit două discuri de aur în Statele Unite.

Nu e de trecut cu vederea nici faptul că în anul 1982, după o carieră muzicală strălucitoare în plin comunism, Zamfir face gestul sfidător de a dedica un concert lui Dumnezeu. Autorităţile comuniste iau imediat decizia de a-l supune presiunilor, iar artistul se vede nevoit să plece în exil, la Paris. Patru ani mai târziu se naște în Canada, din relaţia cu Susan Nichols, unicul fiu: Emmanuel Teodor Zamfir. Și el a urmat o carieră muzicală și este baterist într-o formaţie rock din Montreal.

Muzica genială a lui Zamfir a atras şi atenţia producătorilor de film de la Hollywood. De exemplu, Zamfir a fost invitat să realizeze coloana sonoră a unor pelicule renumite, precum: „Once Upon a Time in America” (alături de Ennio Morricone), „Karate Kid” sau „The Tall Blonde Man with One Black Shoe” (alături de Vladimir Cosma). Însă, Zamfir ar merită la un moment dat, și un film biografic, nu doar datorită reușitelor din cariera muzicală, dar și grație vieții colorate și zbucimate pe care a dus-o, presărată cu scandaluri și aventuri politice total neinspirate, ce au făcut deliciul tabloidelor.

FOTO: Gheorghe Zamfir, facebook

L oCUL 7 / 17.630 PUNCT e

eW e NT rY T oP 10

Oprește pe oricine pe străzile

din România și pune-l să-ți numească un artist român de succes, iar Smiley se va număra printre primele opțiuni� Pe numele său real Andrei Tiberiu Maria, Smiley este unul dintre artiștii pop din România cu cea mai mare priză la public� Are 39 de ani, s-a născut în Pitești, iar numele de scenă l-a primit de la colegii din trupa Simplu, datorită atitudinii sale optimiste, care nu s-a schimbat deloc odată cu trecerea anilor� Popularitatea sa a crescut și mai mult în momentul în care a devenit tată, în 2021, un rol pe care l-a îmbrățișat public cu multă emoție�

După ce a făcut istorie alături de trupa Simplu, împreună cu care a lansat cinci albume premiate cu Discul de Aur, Smiley s-a îndreptat

către o carieră solo, care a depășit-o, ca succes, pe cea a trupei care l-a lansat. A lansat cinci albume: „În lipsa mea” (2008), „Plec pe Marte” (2010), „Acasă” (2013), „Confesiune” (2017) și „Mai mult de-o viață” (2021).

Smiley și-a asumat și rolul de producător și a contribuit la dezvoltarea a numeroase proiecte, care au ajuns numărul 1 pe piața muzicală (Soré, Feli, Cabron, Paul Damixie, Radio Killer, Alex Velea, Don Baxter, Dorian, Jazzy Jo). Pentru că și-a dorit dintotdeauna propria casă de producţie, în 2009 a apărut HaHaHa Production, una care este și în prezent printre cele mai de succes de pe piață, cu o echipă puternică de artişti şi producători talentaţi.

Deloc de trecut cu vederea este și faptul că, de ani buni de zile, Smiley este implicat și în două dintre cele mai de succes formate de televiziune din România: „Românii au talent” (în calitate de co-prezentator) și „Vocea României” (în calitate de antrenor).

De-a lungul timpului, artistul a fost implicat și în diferite producții cinematografice. A fost protagonist în serialul TV „Cu un pas înainte” şi a jucat în mai multe lungmetraje – „Un film Simplu”, „Nașa”, „#Selfie”, „#Selfie69”, „Legații” etc.

FOTO: Smiley, smiley ro

Tudor CHIRILĂ

BĂRBAȚI

ȘiTudor Chirilă a picat două poziții în topul din acest an, dar rămâne artistul cu un număr surprinzător de mare de fani și cu o priză la un public foarte divers, atât ca vârstă, dar și ca preferințe muzicale�

Chirilă s-a născut în București, pe 28 mai 1974, și este fiul actriței și regizoarei Iarina Demian și al regretatului gazetar sportiv Ioan Chirilă. Cariera artistică și-a început-o după ce a absolvit UNATC-ul, secția Actorie, în anul 1996. În aceeași perioadă ajunge și solistul formației Vama Veche, devenită un adevărat fenomen. Zece ani mai târziu, trupa se destramă, iar Tudor Chirilă, împreună cu Eugen Caminschi (chitară) pun bazele unui nou proiect muzical: VAMA. Alături de acesta cântă și în prezent, iar în anii de activitate a susținut

de fiecare dată concerte în fața a mii de spectatori, pe scenele multor festivaluri importante, precum: Peninsula, BestFest, Cerbul de Aur, Folk You, Coke Live Festival, UNTOLD etc.

Ca actor, a jucat în numeroase filme de scurt și lungmetraj și a interpretat roluri de referință în spectacolele de teatru ale unora dintre cei mai importanți regizori români.

Un episod important din cariera lui Chirilă îl reprezintă anul 2014, când devine al patrulea jurat la „Vocea României”, în cel de-al patrulea sezon. În primul lui sezon, Tudor Chirilă a câștigat concursul cu Tiberiu Albu, în al doilea sezon cu Cristina Bălan, iar în al treilea sezon cu Teodora Buciu, având astfel trei victorii consecutive ca antrenor, o premieră la Vocea României. Deloc de trecut cu vederea este și latura activistă a lui Tudor Chirilă, care și-a folosit celebritatea și popularitatea pentru a protesta împotriva nedreptăților din societatea românească. De-a lungul anilor, Chirilă s-a implicat activ în protestele Roșia Montană și Rezist și nu se teme să vorbească, cu fiecare ocazie, despre importanța luptei împotriva corupției și despre importanța reformării sistemului educațional. Mai mult, în piesele sale, el a inclus, nu de puține ori, mesaje de protest și revoltă, apreciate și preluate de fanii care preferă rebeliunea, în locul resemnării.

FOTO: Tudor Chirilă, facebook, credit: Tudor Cucu

L oCUL

Mircea CĂRTĂRESCU

Anul acesta, printre cei mai de succes bărbați din România a fost votat, pentru prima dată, și un scriitor� Mircea Cărtărescu este poet, prozator, eseist, critic literar și jurnalist român� Pasiunea pentru scris, dar și talentul său literar incontestabil au făcut să fie unul dintre cei mai premiați și traduși scriitori români de după Revoluție, cu peste 30 de volume publicate și traduse în 23 de limbi� Printre cele mai populare cărți publicate de Cărtărescu, se numără „De ce iubim femeile” și „Frumoasele străine” � Acestea au cunoscut succesul la box-officeul literar, transformându-se în bestsellere ale editurii Humanitas, cea care-i publică toate cărțile și cu care scriitorul are un contract de exclusivitate�

Ce-i drept, există scriitori români care au reușit să-și vândă volumele în număr mai mare decât Mircea Cărtărescu, dar niciunul dintre aceștia nu se poate lăuda că numele lor este frecvent menționat pentru nominalizare la Premiul Nobel pentru literatură. Cărtărescu a fost propus oficial de două ori pentru această distincție, de către Uniunea Scriitorilor din România. De asemenea, cărţile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România. Însă, volumele lui Cărtărescu au primit și foarte multe distincții internaționale, cum ar fi: Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană (2015), Premiul Leteo, Spania (2017), Prix Transfuge, Paris (2019), Premiul FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, Guadalajara (2022), pentru a enumera doar câteva. În vârstă de 66 de ani, Cărtărescu este și profesor universitar la Departamentul de Studii Literare al Facultății de Litere a Universității din București și este considerat un teoretician important al postmodernismului românesc, nu doar un autor contemporan de succes. În afară de calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor, Cărtărescu este și membru al PEN România.

FOTO: Mircea Cărtărescu, facebook

BĂRBAȚI

11� Andi Moisescu prezentator TV

Mircea Lucescu antrenor de fotbal

Stefan Bănică Jr� actor

S ebastian Stan actor

Zoltán Teszári om de afaceri

Dan Șucu om de afaceri

Frații Pavăl oameni de afaceri

Ilie Năstase tenismen/ om de afaceri

Pavel Bartoș actor/ prezentator TV

Alex Dima prezentator TV

R ăzvan Exarhu om de radio

Dragoș Pătraru prezentator TV

Adrian Nartea actor

Marian Godină polițist/ influencer

Cătălin Botezatu creator de modă

Horia Brenciu cântăreț/ prezentator TV

Ștefan Mandachi om de afaceri

Mihai Bendeac actor

Andrei Pleșu scriitor

Florin Piersic actor

Dan Negru prezentator TV

Horia Tecău tenismen

Cabral prezentator TV

ihai Bobonete actor/ stand-upper

Mihai Morar om de radio

ătălin Măruță prezentator TV

ani Oțil prezentator TV

Mutu antrenor fotbal

Marius Moga cântăreț/ compozitor

Dragoș Bucur actor

Dragoș Anastasiu om de afaceri

ihai Șora filosof

Iulian Dascălu om de afaceri

smin Nedelcu

actor/ stand-upper

adu Paraschivescu scriitor

Vasluianu actor

orian Popa influencer

erban Pavlu actor

Ianțu cântăreț/ prezentator TV

Talpeș om de afaceri

BĂRBAȚI

SUCCES

Top Bărbați de Succes este o campanie Zile și Nopți, Rock Fm și NIVEA MEN�

Topul final a rezultat în urma voturilor online, pe site-ul www.barbatidesucces.ro

Perioada de vot a fost 15 septembrie – 15 octombrie și, în total, au votat 2.879 de persoane.

Cum a fost realizat topul?

Fiecare persoană care a votat a avut posibilitatea să enumere 3 bărbați de succes din România. Locul 1 a primit 100 de puncte, locul 2 a primit 66 de puncte, iar locul 3 a primit 33 de puncte. Topul a rezultat prin adunarea numărului de puncte pentru fiecare nume nominalizat.

Rezultatele votului au fost certificate de firma de studii de piață Brandberry.

PoP-UP STories

Momente legendare din istoria Fashion Week

Înanul 1943, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când Franța se afla sub ocupația Germaniei naziste, iar jurnaliștii americani nu mai puteau călători la Paris pentru a vedea creațiile designerilor francezi, fashion publicist-ul Eleanor Lambert a organizat, pentru a oferi creatorilor din US un spațiu în care să își prezinte inovațiile, un eveniment pe care l-a numit, atunci, „Press Week”. Aproape 80 de ani mai târziu, ceea ce cunoaștem astăzi drept New York Fashion Week face parte din cele 4 evenimente principale ce țin de săptămânile modei, alături de prezentările din Paris (unde Fashion Week a luat naștere în 1973), Milano (1958) și Londra (1984).

În cadrul show-urilor Spring/Summer 2023, care au luat sfârșit în luna octombrie, iubitorii de modă au avut parte de multiple momente ce vor rămâne, cu siguranță, în istoria Fashion Week. Pentru început, ne putem gândi la cea de-a 25-a aniversare a faimoasei genți Fendi Baguette („It’s not a bag, it’s a Baguette!”), o creație a Silviei Venturini Fendi, devenită simbol pentru orașul New York și pentru universul Pop culture atunci când a apărut în Sex and the City, alături de Carrie Bradshaw (Sarah Jessica Parker). Pentru spectacolul aniversar, Fendi a realizat o colaborare cu casa de bijuterii Tiffany & Co., sub forma unei genți cu diamante purtată pe podium, de Bella Hadid, în timp ce întregul eveniment a fost gândit de

Kim Jones (actualul creative director Fendi) și de Marc Jacobs, având un final care a marcat reîntoarcerea Lindei Evangelista (cu titlul de brand ambassador), după 15 ani de pauză.

foto © Fendi/ Hbo

Un alt eveniment iconic, de data aceasta din cadrul Paris Fashion Week, a fost și reluarea temei distopice în show-ul Balenciaga, unde modelele au prezentat creațiile plimbându-se într-o lume imaginară (construită de artistul spaniol Santiago Sierra), acoperită de noroi (o continuare a momentului în care, pentru Fall/Winter 2022, ele au defilat într-un glob uriaș de zăpadă, dedicat schimbărilor climatice), fiind vorba despre un peisaj prin care directorul de creație Demna Gvasalia și-a dorit să sugereze ideea respingerii normelor sociale în ceea ce privește identitatea și creativitatea.

Apoi, nu putem uita nici de finalul prezentării Thom Browne, care a avut loc la Grand Palais des Champs-Élysées, unde, pentru a reinterpreta povestea Cenușăresei, pe podium a mers actrița Gwendoline Christie (Sandman, GOT), îmbrăcată cu o rochie brodată, din satin și mătase, alături de Michaela Jaé Rodriguez (Tick, Tick... Boom!) având, pe fundal, piesa You’re The One That I Want, pe care o recunoaștem din Grease.

Dacă ne mutăm atenția asupra London Fashion Week, designerul Richard Quinn i-a adus Reginei Elisabeta a II-a (pe care am putut să o privim în anul 2018, în primul rând, alături de Anna Wintour) un omagiu, sub forma unei colecții în care a combinat elementele stilistice caracteristice monarhului (precum culorile puternice, materialele prețioase și broșele florale) cu negrul de doliu, care, în context, a ilustrat perfect eleganța și moștenirea Reginei.

Totuși, unul dintre cele mai memorabile momente din universul prezentărilor Spring/ Summer 2023 (și cu siguranță cel mai viral) rămâne finalul show-ului Coperni, unde live, pe scenă, s-a pictat, timp de aproximativ 15 minute, pe Bella Hadid, o rochie albă făcută dintr-o fibră lichidă care se întărește

chimistului Manel Torres, fondatorul

experiențe din ce în ce mai diversificate, creativitatea și știința

parte din prezentările recente, putem întoarce în timp

atunci când este pulverizată (creație a chimistului Manel Torres, fondatorul companiei Fabrican Limited). Astfel, echipa Coperni și-a dorit să exprime cum, în secolul XXI, creatorii de modă se pot folosi de noi materiale și țesături pentru a oferi consumatorilor experiențe din ce în ce mai diversificate, creativitatea și știința mergând perfect împreună pentru a construi această nouă realitate. Pe lângă momentele iconice ce fac parte din prezentările recente, ne putem întoarce în timp pentru a trece în revistă și alte show-uri care au rămas în istoria Fashion Week și în sufletele celor care s-au regăsit în valorile și inițiativele creatorilor de modă.

și în sufletele celor care s-au regăsit și Coperni au fost principalele subiecte de discuție în ceea ce privește un albă, fără bretele, din colecția

Pentru început, pentru că Bella Hadid și Coperni au fost principalele subiecte de discuție în ceea ce privește Spring/ Summer 2023, ne putem aminti de un performance art asemănător, ce a avut loc în anul 1999, când, în cadrul show-ului Alexander McQueen, Shalom Harlow a pășit pe o platformă rotativă din lemn, purtând o rochie albă, fără bretele, din colecția McQueen No. 13, care a fost stropită cu vopsea (în negru, verde și galben) de două mâini robotizate, pentru a aminti atât de mișcarea Arts and Crafts (și de critica pe care aceasta o aducea industrializării), cât și de ceea ce spunea scriitorul John Ruskin: „Arta ia naștere atunci când mâna, mintea și inima omului funcționează împreună.”

foto © Thom browne

foto © balenciaga

Quinn

Mai departe, când ne gândim la momente legendare din lumea Fashion Week, nu putem uita de Karl Lagerfeld și de Chanel. În anii în care a fost directorul de creație al casei de modă, designerul a conturat o serie de show-uri spectaculoase, plimbând spectatorii, datorită puternicului element de storytelling, prin imaginarul și sufletul brandului.

Ne amintim astfel de Chanel casino-ul din 2015, unde personalități precum Kristen Stewart, Julianne Moore și Lara Stone au jucat, ca într-o scenă ce pare a fi extrasă din universul James Bond, poker, în timp ce modelele prezentau creațiile în jurul lor, de Chanel jet-ul din 2012, unde invitații au privit spectacolul așezați pe scaune de avion, de podiumul parcă scos din Alice în Țara Oglinzilor din 2017, completat prin lucrări fluide, împodobite cu mărgele, de Chanel Shopping Center (2014), când manechinele au defilat într-un supermarket reimaginat la Grand Palais, de manifestul din 2015, unde prezentarea, reproducând estetica străzilor din Paris, a luat forma unui protest dedicat egalității de gen și, nu în ultimul rând, de Chanel LAUNCHPAD N°5, când Karl Lagerfeld a plasat, în mijlocul scenei, o rachetă uriașă, care, la final, a oferit privitorilor iluzia unei decolări.

Pe lângă evenimentele enumerate mai sus, nu putem uita nici de show-urile Yves Saint Laurent, care sunt coordonate de directorul creativ Anthony Vaccarello, având loc în Paris, cu Turnul Eiffel pe fundal, de creațiile Viktor

& Rolf din 2019, când modelele au purtat mesaje precum „No photos please”, „I am my own muse” sau „Trust me, I am a liar” (devenite virale), de momentul Valentino all-red din 2008, de construcțiile tip mască, acoperite cu pietre prețioase, de pe podiumul Maison Margiela Haute Couture din 2012, de colaborarea dintre Karl Lagerfeld și Silvia Venturini Fendi din 2016, care a dus la o prezentare ce a avut ca punct central Fontana di Trevi, de John Galliano, care în 1998 a încheiat prezentarea Dior la Opéra Garnier, pe faimoasele trepte de marmură, și de Kate Moss, pe scena Louis Vuitton, în 2011, fumând, ca statement pentru libertatea de alegere, o țigară.

prezentarea Dior la Opéra faimoasele Moss, ca sau ne îndreptăm privirea spre

Fie că ne limităm la săptămânile modei din Paris, New York, Milano și Londra sau ne îndreptăm privirea spre cele din Tokyo (unde avem puternice elemente de street style și tehnologie), Stockholm sau Copenhaga (unde designerii au adoptat moda minimalistă și sustenabilă), Fashion Week va rămâne întotdeauna un eveniment artistic prin care, precum primul „Press Week” newyorkez, creatorii își vor prezenta emoțiile, identitățile și inovațiile celor care vor să privească. Așa cum spunea regretatul designer japonez Issey Miyake, „Cred că în design există speranță. Designul evocă, în sufletele oamenilor, surpriză și bucurie.”

foto © Chanel

foto © Vogue

muzică

Playlist ghidat după citate tomnatice

Frunze arămii de adunat de pe jos, miros intens de struguri la preț de inflație, paltoane din nylon nu prea călduroase, care se târăsc pe asfalt, ochelari hazlii în formă de dovleac și otravă de șoareci. Așa ar începe un eseu realist despre toamnă sau, cum îmi mai place mie să îi zic, anotimpul în care personalitatea multora are dintr-o dată ceva legătură subită cu pumpkin spice latte-ul. Dar toamna mai are ceva aparte, incontestabil de special, de minunat, anume: cele mai înduioșător de nelalocul lor citate, perfecte pentru zile ploioase, când stăm în casă și postăm pe Instagram, iar băutura cu dovleac artificial vine prin curier. Așadar, am luat la mouse internetul, în căutarea celor mai suculente ziceri și le-am asociat cu ceva muzică, pentru un playlist cinstit:

Ăsta e genul de propoziție pe care dacă ai vedea-o online, alături de o poză, să zicem, a vreunei verișoare, verișor, șef cu care să te pui bine, i-ai arunca la întâmplare un like, o micuță inimă digitală. Însă, dacă ți-ar spune cineva la prima întâlnire acest lucru despre el/ea, te asigur că te-ai preface că mergi la baie. Și ca să nimerești la fix ușa, îți las și piesa Exit a trupei Firma

Trăim, darling, într-o lume în care dacă ești stresat, înseamnă că ești important, că ai lucruri de făcut și că viața îți surâde, că ești binecuvântat, ce să mai! Pe deasupra, dacă la prima îngălbenire de frunză începi să cauți disperat cele mai dulci preparate cu dovleac, pentru a lua o pauză de la viața ta minunat de stresată, felicitări, ești de o sută de ori mai cool! Și ca să meargă totul strună, poftim și piesa Meditation a lui Dennis Lloyd.

Distrugând expresia you are the apple to my eye și aducând-o în plan sezonier, țin să transmit că plăcinta nu se face oricum. În afară de remarca evidentă că un singur măr nu e suficient, el mai trebuie și verificat. Mărul se poate prezenta cu imprefecțiuni, stricat, cu viermi, prea dulce ș.a.m.d., așa că aveți grijă cu ce mere vă înhăitați la o plăcintă. Și ca să vă conving, vă las și soundtrack-ul de la Albă ca Zăpada, animație unde intriga e dată de un măr otrăvit.

N-aș fi zis niciodată că alternativul românesc, un artist israelian și un personaj Disney se vor regăsi cândva în același context, dar ca să închei cu un citat la fel de uzat... viața e plină de surprize.

„My favourite colour is October

„Stressed, blessed and pumpkin obsessed”

„You are the apple to my pie”

WWW.ZILESINOPTI.RO/MUZICA/

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII DIALOGURI FĂRĂ NOTE/ MUZICĂ NOUĂ/ OMUL CU DISCURILE/ DEPECHE MODE

Ce ascultăm în noiembrie

Luna aceasta, rock-ul, pop-ul și folk-ul își dau întâlnire în cadrul unor lansări discogra ce cât se poate de originale. Dacă unii cantautori se întorc către cântecele ce le-au in uențat adolescența, alții continuă să creeze muzică proprie, chiar și într-un spațiu muzical în care nu ei sunt cei care domină topurile. Îmbrățișăm, așadar, curioasa supremație a albumului în zona non-mainstream, chiar dacă am zis că single-urile câștigă din ce în ce mai mult teren.

Bruce Springsteen

Only The Strong Survive După extraordinarul succes al primului album de coveruri din cariera sa, We Shall Overcome: The Seeger Sessions, lansat în 2006 și primit cu entuziasm de critici și fani, Springsteen revine cu cel de-al doilea material de prelucrări ale hit-urilor R&B și soul ale anilor ’60 – ’70, cu un focus important pe moștenirea sonoră a casei de discuri Motown. Dacă ar fi să judecăm după single-ul Do I Love You (Indeed I Do), un cover al piesei interpretate de Frank Wilson în 1965, LP-ul pare că va reuși să ne introducă în peisajul american al orchestrațiilor luxuriante și al tobelor ritmate, reîmpachetate și servite pe tavă ascultătorului din 2022.

Nickelback

Get Rollin’

Cea mai ,,detestată” trupă americană de rock (asta dacă ne luăm după miile de memeuri care inundă Internetul) lansează cel de-al zecelea album de studio, la cinci ani distanță de la precendentul material discografic, Feed The Machine. Deși a trecut ceva timp de când Nickelback dominau topurile cu hit-urile alt-rock, noul LP încearcă, totuși, readucerea la viață a Zeitgeist-ului începutului de mileniu, cu rezultate cel puțin interesante. Noul single, San Quentin, nu surprinde și nici nu dezamăgește, așa că nu ne rămâne decât să îi ascultăm pe aceiași Nickelback ai adolescenței, plini de nerv și linii melodice fredonabile.

Avându-l pe copertă pe tatăl artistului, jurnalistul Scott Young, cel mai recent LP al cantautorului canadian este produs de legendarul Rick Rubin (producător al unor albume de referință ale pop-rock-ului, precum Californication sau Oral Fixation, vol.2), înregistrat și mixat pe casetă analog, gata să fie consumat cât se poate de oldschool. După spusele lui Young, albumul ne va prezenta o ,,combinație unică de instrumente”, total diferită față de precedentul efort discografic, Barn. Rămâne, așadar, să ascultăm cel de-al 42-lea (!) album de studio al neobositului Neil Young și să pornim într-o călătorie unde folk-ul se îmbină cu pop-ul și muzica rock.

Neil Young & Crazy Horse World Record

Impresii și păreri despre creativitate, direct din lumea Hip-Hop

Uneori trebuie să râşnesc boabele de cafea, să fierb apă, să cotrobăi după cana franceză și să fac spumă de lapte, pentru ca mai apoi să leg informații și să fac scheme abstracte pe agendă. Alteori, nu e nevoie de niciun proces. Unde vreau să ajung, totuși? La cre-a-ti-vi-ta-te! Căci aș putea aștepta o idee sau, așa cum spune Edward de Bono în cartea sa, „Creativitatea serioasă”, aș putea aplica în liniște și sistematic o tehnică intenționată a gândirii laterale. OK, dar oare există vreo diferență de satisfacție și strălucire între creativitatea calculată și cea spontană? Mai bine pasez întrebarea și mă duc unde mișună ideile. Așa am ajuns ca, printre altele, în rubrica HIP-HOPUL CAPITALEI de pe site-ul revistei, www�zilesinopti�ro, să le lansez practicanților acestui stil muzical întrebarea: ce este creativitatea, o sclipire de moment sau un mușchi ce trebuie antrenat?

Cred că un pic din amândouă. Dacă sclipirii de moment îi spun Freestyle, care este un geniu ascuns ce iese atunci când freci lampa, mușchiului antrenat i-aș spune Excelență, și aici vorbim de practică și antrenament puternic. –AFO, MC

linie melodică, am ajuns la studio și am lăsat acolo ideea și s-ar putea să se transforme într-o piesă chiar tare. Asta a fost o inspirație pe care n-am căutat-o și mai sunt și alea antrenate, în care te duci tu să găsești inspirația, dar sunt de părere că prima variantă are mai mult farmec, să vină de nicăieri. Aia e partea negândită și o obțin cu emisfera stângă mai mult, de obicei. – Vlad Flueraru, MC și producător

Am dat de ambele faze ale creativității. Am avut inspirație și când nu mă simțeam inspirat. Acum vreo două zile mă duceam, eram un pic tulburat de gânduri, mergeam cu metroul și când m-am dat jos, mi-a venit o piesă, patru versuri mi-au venit în cap și le-am scris repede pe foaie. Am ajuns acasă, au prins și o formă, o

Păi, e un pic din ambele, practic. Degeaba ai mușchiul dacă nu știi ce să faci cu el. E un pic din toate, trebuie să ai și sclipirea și să o și antrenezi. Antrenamentul, mai ales la DJ de scratch, de exemplu, e necesar, altfel nu ai cum să îți ascuți skill-urile – DJ Gharaa

Există strofe care se scriu în 20 de minute și sunt o capodoperă totală, zici pur și simplu: bă, asta s-a scris

singură! Și o simți ca și cum ai deschis poarta din astral și îți vine ditamai găleata de inspirație și îți dă tot, la fel cum sunt strofe pe care poți să stai o săptămână. Creativitatea, inspirația, până la urmă, trebuie și șlefuite, pe stilul: pofta vine mâncând, adică nu te aștepta să-ți iasă ceva grandios dacă nu te pui la masă să scrii, dă cu virgulă, e imposibil. Dar da, există și varianta să te așezi o dată pe lună și să scrii o chestie de îți pui mâinile în cap, zici: bă, de unde a ieșit asta?, există și șansa să stai în ecare zi, timp de o săptămână, să scoți o strofă bună și să nu iasă exact ce ți-ai dorit. – Faust, MC

Foto © Vladimir Pogonariu

EMILY HAINES

Muzica din punct

Metric, trupa canadiană de Indie Rock, era deja la patrulea album, Fantasies - care a debutat pe prima poziţie în Billboard’s Top Heatseekers -, când a captat atenţia melomanilor din întreaga lume datorită cinematografiei. Împreună cu reputatul compozitor de muzică de film Howard Shore, Emily Haines, co-fondatoarea Metric alături de chitaristul James Shaw, a scris piesa ce dă titlul părţii #3 din populara saga Twilight, Eclipse, lansată în 2010. La scurtă vreme, Metric au putut fi ascultaţi şi pe OST-ul Scott Pilgrim vs. the World, filmul lui Edgar ‘Baby Driver’ Wright, pentru ca, în 2012, să colaboreze din nou cu Shore pentru straniul

thriller al lui David Cronenberg, Cosmopolis. A trecut de atunci un deceniu şi perspectivele s-au nuanţat, deopotrivă ale ascultătorilor şi muzicienilor, care, având-o pe Haines ca frontliner şi catalizator al identităţii artistice, au continuat să profite de libertatea creativă din spaţiul Indie pentru a explora diverse forme inedite de fuziune, de la Electronica sau Gothic Rock la New Wave şi Synth Pop. Lansat cu discreţie în această vară inundată de consumerisme post-pandemice, inventivul lor LP Formentera reprezintă un punct de plecare adecvat pentru (re)descoperirea uneia dintre cele mai interesante cantautoare din afara mainstream-ului.

Fiica poetului Paul Haines, parte deja a istoriei muzicii, prin colaborările cu Carla Bley

la opera Jazz Escalator over the Hill şi cu avangardistul Albert Ayler la Ghosts, crescută într-un ambient propice experimentelor, Emily Haines şi-a produs şi distribuit singură primul album, Cut in Half and Also Double, încă din studenţie, dar abia întâlnirea cu Shaw a determinat-o să transforme muzica în carieră, odată cu formarea, în ’97, al duoului Mainstream, ce avea să evolueze în Metric, în paralel cu proiectele ei solo cu bandul The Soft Skeleton. Cu o persona amintind de Debbie Harry, Emily Haines (voce, sintetizatoare) şi-a văzut astfel susţinute incursiunile estetice în Baroque-Pop şi Retro-New Wave, care au avut vârful în implicarea de câţiva ani în notoriul colectiv muzical Broken Social Scene, printr-un suport sonic foarte solid, dar nu mai puţin ludic, de sorginte Punk-Rock. Deopotrivă sumbru ca bilanţ şi dătător de speranţă, Formentera, albumul Metric prin care Emily Haines încearcă să “cure the blues that seemed to be destroying me”, reprezintă un statement personal ce merită atenţie, prin noua raportare a artistei la propria creaţie, într-un timp al crizelor profunde: “I have one purpose, and that is to write these songs and sing them, and in doing so be reasonably useful. So I hope that’s the case with this new music, that it’s useful to people”. În ce mă priveşte, Emily Haines şi-a atins scopul.

Emily Haines (Foto

Justin Broadbent)

27 noiembrie, ar fi împlinit 80 de ani - nu a scos la iveală mulți astfel de reprezentanți, și în niciun caz în zona muzicii rock.

la 80 de ani JIMI HENDRIX,

Adesea,

tindem să judecăm muzica trecutului prin filtrele prezentului, fie că aducem în discuție tentativele timpurii ale rock’n’roll-ului, primele albume house sau, în cazul de față, inovațiile chitarei electrice. Și totuși, pentru a înțelege magnifica influență a lui Hendrix, ar trebui să facem un exercițiu de imaginație și să ne teleportăm în deceniul șaizecist, moment în care arta prindea aripi sub influența schimbărilor sociale, culturale și tehnologice. Îl plasăm, așadar, pe Hendrix în mijlocul tumultului artistic din cea de-a doua parte a deceniului, înconjurat de experimentele sonore ale Beatleșilor și de explorarea ideii de album conceptual.

În plus, spre deosebire de muzicienii care au rămas întipăriți în mentalul colectiv drept interpreți originali și atât, fără a avea tentacule extinse și în alte zone ale culturii pop, Hendrix s-a transformat, de-a lungul anilor, într-un veritabil Pop icon, influențând felul în care artiștii cântă, se îmbracă și se comportă. De altfel, așa cum Michael Jackson ne apare în gând ,,înghețat” în mijlocul unui moonwalk, iar cei de la Beatles ni se arată mereu îmbrăcați la costum, Hendrix

este alipit chitarei în flăcări de la Monterey Pop Festival, episod șamanic întipărit pe vecie în galeria marilor momente ale culturii pop. În momentul de față, înconjurați de artiști precum Steve Vai sau Joe Satriani, poate ne este greu să ne imaginăm o lume fără showmeni ai chitarei, însă contextul ce l-a precedat pe Hendrixcare, pe

În mijlocul exploziei consumului de LSD și a rock-ului psihedelic, Jimi Hendrix pășește în pantofii -ului instrumentist, tratând chitara ca pe o extensie a propriei ființe. Cele trei LP-uri lansate alături de Jimi Hendrix Experience (împreună cu Noel Redding la chitară bas și Mitch Mitchell la percuție) sunt exemple clare ale contraculturii finalului de deceniu, unde virtuozitatea instrumentală se împletește cu fredonabilitatea melodiilor, carismă, showmanship și arte vizuale psihedelice. Cum era de așteptat, evoluția muzicii a dat la o parte diverse estetici pentru a face loc altora, chitara electrică fiind una dintre victimele colaterale ale inevitabilelor schimbări, însă nu trebuie să uităm dominația instrumentului asupra întregului peisaj sonor al celei de-a doua jumătăți din secolul XX, dominație care nu s-ar fi putut realiza fără imensa influență a lui Hendrix. Ne aducem aminte, așadar, de primul mare mesager al chitarei în rock, căruia îi datorăm o bună parte din muzica pe care o ascultăm astăzi.

alături de Jimi Hendrix Mitch percuție) sunt exemple clare deceniu, unde virtuozitatea cu fredonabilitatea

Hendrix pășește în pantofii aminte, așadar, de din care o ascultăm

Cadoul Corbului Troian, ALTERNOSFERA și noile ei forme Interviu cu MARCEL BOSTAN

Sunt sigură că recomandările de pe Spotify au plecat de la clasicul i-auzi, băi, cum e piesa asta! În fond, cea mai onestă formă de prietenie poate însemna împărțirea muzicii, pentru unii dintre noi. Așa am ajuns și eu să experimentez, din vorbă în vorbă, noul proiect al formaţiei ALTERNOSFERA, intitulat Theatroll | Corbul Troian, care promite a fi un cadou și nicidecum o capcană, precum s-ar putea înțelege. Și a livrat într-adevăr, un sound nou, redat cu ajutorul sensibilității unei orchestre, un suflu fresh, piese nemaiauzite live și o mai mare greutate în versuri. Discutând cu MARCEL BOSTAN, solistul trupei, am aflat că fanii Alternosfera au fost îngrijorător de cuminți anul acesta, așadar, urmează să primească în dar, în luna noiembrie, mai multe reprezentații Theatroll, în Timișoara, Sibiu, Brașov și o posibilă reîntoarcere în București, dar și....(inserați tobele) un album nemaiauzit.

Crezi că ați ajuns la o maturitate artistică odată cu acest performance cu orchestra? Am citit că, inițial, Alternosfera era formată din 11 muzicieni. Povestea e că nu poți spune că ai ajuns neapărat la o maturitate artistică făcând un nou program și experimentând cu alte instrumente. Noi, din Alternosfera, să-i spunem așa, grupul creativ, noi suntem cu studii muzicale, adică nu suntem băieți care au învățat chitară undeva în curte sau cântând în diverse trupe, și noi mereu am fost foarte aproape de tot ce înseamnă muzică clasică. Eu, când eram mic, pe lângă faptul că ascultam Queen sau Nirvana, mai aveam și discuri cu Mozart și cu Bach. Taicămeu mi-a cumpărat primul casetofon cu disc în ’94, l-a adus din Germania și a adus un disc Pink Floyd și două Mozart. Habar n-avea nici de Pink Floyd și nici nu avea foarte mare tangență cu muzica, în general, așa i-au recomandat băieții care i-au vândut aparatul. Și noi ne știam ca trupă rock, dar ni se trăgea din copilărie povestea cu orchestra. Teoretic, am fi putut să facem mult mai devreme pasul ăsta spre așa un program, d-aia nici nu consider că putem să numim asta o maturitate, cumva. Motivele erau diverse, ba nu e timp, ba trebuie să conștientizăm exact ce vrem să obținem printr-un astfel de program și eu cred că acum e mai mult sau mai puțin legat de starea internă și starea psihologică, de faptul că ești gata să pășești pe scenă, că nu ai oameni care să stea în picioare și

să se miște sub beat-ul tobelor, iar tu ai un public care stă foarte focusat. Tu ești ca într-o palmă pe o scenă de teatru, unde absolut totul este vizibil și nu ai cum să te ascunzi în spatele luminilor, care sunt epileptice și îți accentuează anumite lucruri. Și e vorba de timp, noi chiar nu am vrut să facem un fel de outsource, cum fac majoritatea artiștilor, iau piesele, angajează pe cineva care știe să facă orchestrație de genul, cunoaște anatomia specifică fiecărui instrument și își face aranjamentele. Apoi, tu vii ca maimuțica, frumos, bine mersi, pe scenă, el a fluturat frumos din bagheta magică și toată lumea... înțelegi? Noi am mers pe altă cale, noi am mers, am studiat, am făcut o selecție de piese, am făcut orchestrația, am învățat să lucrăm pe voci, deci a fost și un proces autodidactic destul de interesant.

Cum v-aţi simțit lucrând pentru noul album?

Materialul nou este foarte ambițios, se scrie destul de complicat, destul de greu, fiindcă, dacă partea, ca să-i spun lirică și armoniile sunt

făcute, păi, atunci, tot ce înseamnă experimentele cu sound-ul continuă. Eu atât de mult am săpat în zona de synth-uri, doar anul ăsta mi-am cumpărat șase synthuri, chestie care o să se simtă mult în materialul care vine curând. Eu cred că o să fie bine pentru publicul nostru și nu doar pentru el, o să fie o surpriză mare tot albumul, în sine, ce ne așteaptă. Noi,

de fapt, am decis să pornim de la o piesă care este puțin, așa, în tranziție, adică să nu venim dintr-odată cu stress shock Deci, undeva pe la al treilea, al patrulea single care va fi lansat din noul album o să înceapă mica metamorfoză și migrația noastră, așa simțim acum� Noi avem deja experiența de a ține concerte mari, am înțeles cum funcționează, pentru că noi suntem într-o combinație de schimb energetic între artist și public, noi am înțeles care sunt sentimentele pe care vrem să le provocăm, cu ce rămâi tu după ce pleci de la concert și asta ne-a ghidat foarte mult în elaborarea noului salt. [...]

Citiţi interviul complet cu MARCEL BOSTAN pe www.zilesinopti.ro

Theatroll. Corbul Troian. foto © Emil Stoica

30 de ani de acțiune şi balade siropoase The Bodyguard:

toamna lui 1992, înconjurată de febra rock-ului din anul precedent (unde, în decurs de doar câteva luni, Guns N’ Roses, Metallica și Pearl Jam lansau magnum opus-uri de maximă influență asupra genului), coloana sonoră a filmului The Bodyguard, regizat de Mick Jackson și avându-i în rolurile principale pe Kevin Costner, Whitney Houston, Gary Kemp și Bill Cobbs, începea să domine topurile de pe întreg mapamondul, devenind cel mai bine vândut soundtrack album din istorie. Până astăzi, 45 de milioane de casete, CD-uri și vinyl-uri au dus interpretările lui Whitney Houston prin toate colțurile planetei, transformând LP-ul într-un punct de referință al soundtrack-urilor pop, separate de tradiția hollywoodiană a orchestrelor simfonice à la John Williams.

Pe de altă parte, de-a lungului timpului, metamorfozate în repertoriul ideal pentru concursuri vocale, baladele LP-ului par că s-au transformat și în monumente semi kitschoase ale deceniului nouăzecist, scăldate în sintetizatoare cheesy și abuzate de concurenții show-urilor de talente. De altfel, moștenirea albumului s-a clădit și pe acest aspect fredonabil și ultra melodramatic al cântecelor, reinterpretate, reorchestrate și reîmpachetate în fel și chip de diverse trupe sau interpreți.

O bună parte din succesul albumului îi este datorată lui Whitney, căci la doar 29 de ani, aceasta creează un nou reper în cântatul vocal al muzicii pop, mai ales dacă luăm în calcul primirea extraordinară a baladelor I Will Always Love You și I Have Nothing. În plus, demnă de estetica lui 1992 este și I’m Every Woman, un cover cu iz house al piesei lui Chaka Khan, lansată în 1978. De fapt, în afară de Queen Of The Night, toate cântecele interpretate de Houston sunt fie reinterpretări, fie compoziții create de echipe profesioniste de compozitori (de la David Foster până la duo-ul Ashford & Simpson), însă Whitney le transformă în piese proprii, influente pentru o generație întreagă de soliști vocali.

Cât despre film, nu multe pelicule se pot lăuda cu nominalizări la Oscar pentru cântecele I Have Nothing și Run To You, dar și cu șapte nominalizări la Zmeura de Aur (cel mai prost actor, cea mai proastă actriță, cel mai prost… film). Dacă specialiștii au fost împărțiți, publicul se pare că iubește în continuare siropoșenia producției cinematografice, chimia dintre Costner și Houston, dar și coloana sonoră, demnă de Oscar. La 30 de ani de la premieră şi de la lansarea albumului, în noiembrie 1992, ne aducem aminte de soundtrack-ul inovator, de orchestrațiile melodramatice, dar și de interpretările fără cusur ale lui Whitney Houston, deschizătoare de drumuri pentru o nouă generație de soliste ale universului pop.

nominalizări la Zmeura de Aur (cel actor, împărțiți, se pare că iubește în continuare

Artă

KMSKA

CAPITOLUL ARTĂ ESTE SUSȚINUT DE

redeschis porţile

Depeste un deceniu, Muzeul Regal de Arte Frumoase Antwerp, cel mai mare muzeu din Flandra, cunoscut și sub numele de KMSKA, a fost închis pentru un proces de renovare majoră. Muzeul a fost inaugurat în 1890, dar în 1910 se confrunta deja cu o lipsă de spațiu, cauzată de creșterea colecției. A urmat o serie de renovări şi adăugiri, etaje de dimensiunea unui teren de fotbal, galerii lungi de la parter și grădini interioare transformate în săli de expoziție, dar politica activă și continuă de achiziții au făcut să persiste problema spațiului.

Noile încăperi ale muzeului vor fi dedicate artei moderne, grupate în jurul a trei teme majore - culoare, formă şi lumină -, în care lucrări precum 16 septembrie al lui Magritte sau Marele Soare al lui Otto Piene, vor fi puse optim în valoare.

„KMSKA este prea adesea asociat doar cu vechii maeștri. Datorită spațiului câștigat, colecția noastră fantastică de artă modernă obține locul pe care îl merită.” - Luk Lemmens, președinte KMSKA. Dincolo de eclectica și bogata colecţie a Muzeului Regal de Arte Frumoase din Antwerp, principala atracţie pentru public continuă să o reprezinte

Situat într-o clădire neoclasică din cartierul Zuid, din Antwerp, muzeul și-a redeschis ușile în această toamnă, după ce a reușit să mărească spațiul expozițional cu 40%, prin construirea de săli destinate artei contemporane, fără a compromite țesutul istoric și atmosfera clădirii din secolul al XIXlea. Galeriile istorice, prin care vizitatorii pot parcurge acum traseul inițial prevăzut, au fost complet restaurate, cu stucaturi elegante, tapet și parchet, oferind un fundal impresionant pentru picturile unor artiști precum Rubens și Van Dyck

cea mai mare colecție din lume de opere de artă ale lui James Ensor, artist plastic belgian, excelând ca pictor și gravor, unul dintre cei care au exercitat o puternică influență asupra mișcărilor artistice ale expresionismului și suprarealismului. Evoluând de la pictura mai narativă la experimente mai sălbatice, el însuși reprezintă legătura dintre arta de dinainte de 1880 şi de după.

KMSKA își propune să fie un loc de întâlnire, în care toată

lumea să se simtă binevenită. Pragul noului muzeu a fost coborât la nivelul solului, unde s-a creat o intrare suplimentară, instituția angajându-se ferm într-o poziție de incluziune și de participare. Accentul nu se mai pune doar pe dobândirea de cunoștințe, ci și mai mult pe experiență. KMSKA vrea să ofere fiecărui vizitator un sentiment care rezonează cu mult dincolo de zidurile muzeului.

foto © Karin Borghouts

BYOUNG-IL SUN

Cuo istorie multiseculară, ale cărei rădăcini se regăsesc în Japonia, în arta Ukiyo-e şi reproducerile cu ajutorul tiparelor cioplite în lemn ale desenelor lui Hokusai şi Hiroshige, grafica din spaţiul Poster Art şi-a dobândit popularitatea prin utilizarea ca vehicul de promovare consumeristă şi politică la nivel de masă odată cu apariţia afişelor litografiate, dar, în paralel, s-a insinuat printre preferinţele iubitorilor de frumos datorită creaţiilor memorabile, semnate de artişti precum Toulouse-Lautrec, Alphonse Mucha sau Aubrey Beardsley şi, mai târziu, pe valul resurgenţei din anii ’60, René Magritte, Tamara de Lempicka ori Andy Warhol. În era digitală, afişul tipărit şi-a pierdut progresiv menirea mercantilă sau propagandistică, devenind, în cele mai multe cazuri, un mijloc de expresie eminamente artistic, iar seria de lucrări expuse de către reputatul şi multipremiatul graphic designer coreean Byoung-il Sun, sub tema Korean Beauty in Poster Art, în cadrul expoziţiei Art Safari, deschisă la Bucureşti până pe 11 decembrie, reprezintă o dovadă de ataşament de apreciat pentru un mediu care, altfel, ar putea părea desuet artiştilor tineri. Puşi în faţa unor creaţii vizuale care îmbină în mod remarcabil tradiţiile filosofiei şi artei asiatice cu principiile graficii de afiş europene, am simţit nevoia să aflăm mai multe detalii de la autorul acestora, prezent pentru câteva zile în România.

Prin definiţie, un poster promovează ceva sau e doar un element de decor, înglobează creativitate, dar nu e obligatoriu o operă de artă... de ce şi când vorbim despre Poster Art?

Poster design-ul a devenit actualmente cel mai popular mediu de expresie artistică, tocmai pentru că reprezintă şi un instrument de comunicare, având posibilitatea să transmită mesaje publicului în modul cel mai simplu şi accesibil cu putinţă. În anii ’60-’70, Poster Art se constituia într-un mediu prin care se livrau îndeobşte mesaje desprinse din diverse ideologii, pentru ca, odată cu trecerea timpului, mai ales după 9/11 şi posterele de felul celor cu In God We Trust, să fie purtătoare de mesaje cu caracter social, ecologic sau comunitar, la care privitorii reacţionează în asentimentul autorilor lucrărilor respective. Publicul putea simţi realmente, măcar fragmentar, ce anume vroia să le împărtăşească artistul, personal, prin acel poster imaginat pe marginea

art.raiffeisen.ro

„Sunt inspirat de ecare element ce îmi compune viaţa”

Symbol of Korea - Fine Tree

unui anume subiect. În zilele noastre, însă, peisajul general s-a nuanţat şi s-a diversificat, iar designul de afiş a devenit tot mai mult un mediu orientat în primul rând spre imagine, spre constructul vizual, care poate avea drept punct de plecare creativ o varietate de teme extraordinar de mare.

Unde cauţi inspiraţia pentru compoziţiile vizuale din postere?

Eu mă inspir de obicei din cotidian, din viaţa mea de zi cu zi, fără a încerca în mod deliberat să caut un tip de motive specific sau prestabilit. Nu-mi propun neapărat să explorez o anume zonă, ci absorb firesc, în permanenţă, ceea ce îmi oferă propria existenţă, trecând totul, desigur, prin filtrul propriilor simţiri. Mi se pare natural să simt intens fiecare element ce îmi compune viaţa şi să fiu constant inspirat de acestea în crearea de noi vizualuri... cred că asta diferenţiază poster design-ul de pictura realizată în

maniera clasică. Să privim, de exemplu, la lucrarea aflată acum, întâmplător, în faţa ochilor noştri. Ne prezintă imaginea unei cărţi albe, în care cuvintele fugare s-au îngrămădit îndărătul ei, sub carte, de fapt, şi ele doar se întrezăresc.... este o imagine simplă, dar care trăieşte cu putere în sine, interpretabilă în felurite moduri, în funcţie de privitor.

Născut în ‘58, ai fost expus, fără îndoială, lucrărilor Şcolii poloneze, lui Milton Glaser, ideii de liberation of typography al lui Wofgang Weingart ş.a.m.d. Cât de mult ai fost influenţat de Poster Art-ul occidental în definirea propriului ID? Evident, m-am familiarizat cu Primul Val al PostModernismului încă din anii mei de formare ca artist, dar, pe măsură ce a trecut timpul, am devenit tot mai mult interesat de cultura coreeană şi de frumuseţea, să îi spun tradiţională, a Coreei, astfel încât am încercat să găsesc

formule de a combina cele două direcţii în modul în care mă exprim eu artistic. Inclusiv din punct de vedere al imaginii, nu doar al limbajului, vreau să continui să rămân concentrat pe asta în Poster Art, deci şi după ce expoziţia din România se va fi încheiat.

“I prefer to create artwork by hand� Therefore, I do draw, I take a photo, I make an object and I cut out a piece of paper� This process is to disrupt my identity”, spuneai cândva. De ce nevoia de redefinire identitară prin lucrul cu materiale? Am folosit termenul ‘disruptiv’ în conexiune cu identitatea şi cu nevoile mele, asimilându-l unui nou început, în raport cu lucrările mele de artă pre-existente. Asta e o componentă imuabilă a practicii mele artistice, un catalizator. Lucrând manual, pot crea vizualuri pe care instrumentele digitale nici măcar nu le pot reproduce. A face totul “de mână” reprezintă, în esenţă, o expresie a unei anume stări de spirit. A desena sau a scrie tu însuţi îţi personalizează stilul şi îl face singular, pentru că nu poate fi apropriat. Aşa că încerc din răsputeri să rezist tentaţiei permanente de a face uz de digital. [...]

Citiţi interviul complet cu Byoung-il Sun pe www.zilesinopti.ro

foto

Remo Ubezio

Vidak poster

În

ziua de azi, este aproape imposibil să nu fi intrat, cel puțin o dată, în contact cu cultura sudcoreeană. Poate ai văzut Squid Game (2021) sau Parasite (2019), ești fan K-pop, ai încercat vreun beauty trend sau ai dezvoltat o pasiune pentru bucătăria tradițională. Nici nu e de mirare că te-a prins acest val. Coreea de Sud este una dintre puținele țări din lume, dacă nu chiar singura, care are un obiectiv dedicat de a deveni principalul exportator mondial de Pop(ular) culture. Această mișcare a primit un nume în 1990, hallyu, termen originar din China și care s-ar traduce prin „valul coreean”, reprezentând creșterea popularității globale a culturii sud-coreene.

Muzeul de artă şi designV&A din Londra ne propune o călătorie prin istoria Coreei de Sud, cu un focus pe contemporan, din toamna asta până pe 25 iunie 2023. Hallyu! The Korean Wave prezintă o cultură colorată și dinamică, explorându-i elementele și impactul său global asupra industriilor creative de cinema, teatru, muzică, fandom, frumusețe și modă. Exportul de produse de consum și cultură este asociat cu o etapă recentă din istoria Coreei de Sud, după căderea dictaturii în 1987, iar expoziția de la V&A trece în revistă inclusiv modul în care bogatele sale tradiții și evoluția politică au contribuit la cultura contemporană.

„Hallyu!”

Pop culture în stil coreean, la V&A

pentru bărbați, a fost reinventat, de la un costum alb-negru cu dantelă până la o rochie de lenjerie intimă deconstruită. Unul dintre cele mai atrăgătoare aspecte ale culturii K-pop este libertatea sa de renunța la imaginile preconcepute ale genului. Nu numai hainele masculine și feminine se îmbină, la fel se amestecă și standardele de frumusețe feminine și masculine. Există o întreagă secțiune despre cosmetice și tratamente de înfrumusețare, care arată modul în care vedetele coreene își obțin aspectul.

Nu-i un mod mai bun de a începe această poveste decât cu fenomenul K-pop, muzica pop coreeană, mai exact cu senzația „Gangnam Style”, de Psy. Moda este un alt aspect fundamental al acestei expoziții, mai exact o colecție de haine care sunt, în același timp, futuriste și străvechi, un remix istoric orbitor. Stilul Hanbok, îmbrăcămintea tradițională, cu fuste largi pentru femei și halate de mătase

Muzeul V&A este celebru inclusiv pentru crearea de instalații impresionante, atractive și imersive, care duc mai departe simbolistica contextului și a istoriei, iar expoziția Hallyu! The Korean Wave nu se lasă mai prejos. O cameră care prinde viață prin proiecții de videoclipuri muzicale, prezentarea ținutelor idolilor, o recreare a decorului din baia filmului câștigător de Oscar Parasite, scena brutală de luptă din Oldboy și șansa de a-ți încerca propriile mișcări de dans și de a le proiecta pe marile ecrane te vor face ca la finalul expoziției să vrei să vezi și să afli mai mult.

Vezi în premieră absolută un film de Oana Pellea despre dramaturgul Teodor Mazilu. Doar în art.raiffeisen.ro ai acces la acest film inedit, deoarece este special creat pentru #StagiuneaVirtuală. Povestea despre Teodor Mazilu este a șaptea din seria „Întâlnirile Oanei Pellea”, în care talentata și creativa actriță prezintă, într-o manieră foarte personală și surprinzătoare, mari scriitori români. Vezi cum îl descifrează pe Teodor Mazilu, dragmaturgul care a stăpânit ca nimeni altul umorul și al cărui sarcasm a urzicat atât de mult nomenclatura comunistă, încât mulți ani piesele lui nu s-au putut juca. Dacă povestea te-a prins, vezi și celelalte episoade din „Întâlnirile Oanei Pellea”: Marin Sorescu, Mihai Eminescu, I�L� Caragiale, Nichita Stănescu, Gellu Naum și Tudor Arghezi. Le poți vedea doar aici!

Joi, 24 noiembrie, de la ora 19�00, participă la turul virtual live, să descoperi oameni care au marcat istoria Bucureștiului. De la George Enescu la Ivan Patzaichin și Ana Aslan, de la Mircea Eliade la Titulescu și Ionel

Brătianu, de la Maria Tănase la Constantin Brâncuși. Ghidul tău îți va dezvălui povești captivante, cu multe detalii, pe care nici nu le bănuiai! Ai parte gratuit de un tur online live, de aproximativ 90 de minute, iar la final, poți să pui întrebări ghidului, dacă vrei să afli mai multe.

Încă te mai poți bucura, în luna noiembrie, de comedia N-ai tu treabă! Profită de acest prilej rar și îl vezi într-un rol magistral pe Marcel Iureș, ca Dănilă Prepeleac modern, care povestește savuros cum a ajuns de la condiția de sărăntoc și idiot al satului la o bunăstare strălucitoare. După un text de Ion Creangă, actualizat de Cătălin Ștefănescu, sub bagheta regizorală inegalabilă a lui Alexandru Dabija.

Iar dacă ești pasionat de muzică, bucură-te de cinci episoade foarte speciale din Saloanele SoNoRo! Descoperă povești cu detalii inedite

un praf de umor despre muzică, spuse chiar de muzicieni, în: The Cellist on the Roof, Rhapsodie Roumaine, Sound Waves,

Room Music, Stan Golestan.

The BEATLES şi artele vizuale Culorile muzicii

Legitimizarea ca artă a muzicii de club, acum 60 de ani, de către The Beatles, patru tineri aparent nu foarte culţi, dintr-un oraş englezesc de provincie, ar putea părea ciudată, iar faptul că şi-au numit compania Apple, inspiraţi fiind de o pictură al Suprarealistului René Magritte, sau că l-au angajat pe designerul Heinz Edelmann, unul dintre pionierii Psychedelic-Pop, ca art director la Yellow Submarine... de-a dreptul inexplicabil. Asta doar aparent, fiindcă piesele se aşează uşor în puzzle, dacă privim cu ochii imaginaţiei în trecut, înspre mediul în care a evoluat legendarul cvartet, şi facem abstracţie de muzică, întrucât nu doar aceasta a contat în “upgrade”-ul de la entertainment la artă, ci şi identitatea vizuală, cu totul ieşită din comun, prin care s-au definit public The Beatles.

Liverpool, oraşul în care au crescut băieţii, are cele mai multe galerii de artă şi muzee naţionale din UK, cu excepţia, evident, a Londrei şi, până să se deschidă Tate Modern în Capitală, Tate Liverpool dispunea de cel mai întins spaţiu de expunere a artei moderne din ţară. Din Liverpool, cei patru au ajuns la Londra via Hamburg, unde fuseseră însoţiţi de Stuart Sutcliffe pe post de basist, cel mai bun prieten al lui John Lennon şi fost

coleg cu el la Liverpool College of Art, care şi-a continuat studiile în Germania cu celebrul artist Pop Eduardo Paolozzi, părăsind trupa pentru a se dedica integral artei plastice. Cu John, Paul, George şi Ringo ştim ce s-a întâmplat muzical în continuare, însă trebuie adăugat aici că pasiunea pentru artele frumoase, dezvoltată în anii de formare, nu s-a diluat niciodată şi, cu excepţia lui Harrison, ce a ales calea explorării culturii şi spiritualităţii hinduse, ceilalţi s-au dovedit artişti plastici deosebit de talentaţi, ba, mai mult, Lennon poate fi caracterizat drept un veritabil “Renaissance man”.

Ringo Starr este actualmente un autor de Computer Art foarte bine cotat, după ce începuse cu decenii în urmă să picteze cu vopseluri în ulei şi acrilice, având expoziţii pe toate continentele lumii. Ca autor de Pop Art, imagini create de el au fost utilizate inclusiv pe bocanci Timberland sau tricouri din signature series pentru Hard Rock Hotels.

Paul McCartney a început cu desenul încă din şcoală, însă abia în anii ’80 s-a apucat sistematic să picteze şi a fost extrem de rezervat în a-şi expune lucrările, pentru a nu fi privit ca un

art.raiffeisen.ro

“celebrity painter”. Picturile sale au fost prezentate publicului larg abia în 1999, iar spiritul său luminos se degajă, într-un fel sau altul, din fiecare, indiferent cât de serios sau de sumbru ar fi subiectul acesteia.

John Lennon, deopotrivă iubitor de literatură - a scris şi ilustrat trei cărţi: In His Own Write, A Spaniard in the Works, Skywriting by Word of Mouth - şi arte vizuale, s-a reîntors spre cele din urmă în ‘69, prin suita Bag One Series, concepută ca un cadou de nuntă pentru Yoko Ono. Odată cu mutarea la New York, în 1970, Lennon avea să îşi extindă spaţiul de expresie înspre instalaţii şi performanceuri, cea mai faimoasă lucrare a lui rămânând, totuşi, The Complete Yoko Ono Word Poem Game, poem colaj conceptual bazat pe tehnica découpé, creată de Dadaişti şi popularizată în SUA de scriitorul Beat William S. Burroughs.

În universul British al artei contemporane din acea vreme, muzica pop(ulară) nu mai făcea notă aparte, ci devenise parte nedisociabilă a amalgamului creativ, Beatlesii fiind cei care i-au conferit această poziţie, iar asta le-a permis să se asocieze cu colaboratori iluştri din Pop Art, precum: monştrii sacri ai artei moderne Peter

Blake şi Richard Hamilton sau polivalentul artist-muzician Klaus Voormann, în crearea a ceea ce Nicholas Schaffner, autorul biografiei The Beatles Forever, avea să numească “a revolution in artwork” . Revoluţie vizibilă începând cu Rubber Soul, album a cărui poză de pe copertă a fost realizată de Robert Freeman, care îi câştigase pe The Fab Four prin expresivitatea fotografiilor sale alb-negru făcute unor muzicieni de Jazz precum John Coltrane, Dizzy Gillespie sau Cannonball Adderley. Ulterior, coperta lui Revolver, prima care a adus cvartetului un Grammy pentru Best Album Cover, a subliniat interesul Beatlesilor în artele vizuale, întrucât prietenul lor, Klaus Voormann, inspirat de stilul monocrom al ilustratorului

88 de figuri, a deschis practic complet uşa muzicienilor spre experiment, şi nu doar cel muzical, ci şi ca tehnică de înregistrare sau packaging de album. Ca artist, Peter Blake a fost întotdeauna inspirat de ‘Părintele Pop Art’, Richard Hamilton, şi nu întâmplător, mai târziu, la invitaţia lui Paul McCartney, Hamilton a acceptat să creeze coperta pentru ceea ce cunoaştem acum drept The White Album, artistul alegând în mod deliberat să vină cu o propunere estetică radical diferită de Sgt. Pepper, care a sfidat orice aşteptare legată de continuarea asocierii cvartetului cu Psychedelia. The Beatles şi-au asumat, încă o dată, statutul de trendsetteri, de lideri în artă, şi nu de followeri. De aici încolo, plimbarea continuă pe... Abbey Road!

Aubrey Beardsley, căruia stilul Art Nouveau îi datorează enorm, a desenat-o ca un colaj, în alb-negru, în contrast cu uzualele culori psychedelice.

Schimbarea de perspectivă estetică avea să fie confirmată de (acum) ultracelebra copertă a lui Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band, realizată de Peter Blake şi Jann Haworth. Adoptarea acestei “persona” de grup, ce încorpora

Citiţi textul complet despre The Beatles şi artele vizuale în ediția specială SUNETE – The Beatles, disponibilă pe sunetelive�ro

Spunem „Hello, Robot!”, la Vitra Design Museum

Înuniversul Pop culture, roboții au avut întotdeauna un loc special. Fie că ne gândim la prima lor apariție, în 1921, când scriitorul ceh Karel Čapek a introdus, în piesa de teatru Rossum’s Universal Robots, ideea androizilor care preiau sarcinile nedorite și considerate dificile de către oameni (unde, în punctul culminant, ei realizează că le sunt superiori creatorilor lor, din punct de vedere intelectual), la universul Star Wars, unde îi avem pe C-3PO și R2-D2, la micuțul WALL-E sau la personaje din Terminator și X-Men, datorită imaginației povestitorilor, am putut percepe întotdeauna, ca spectatori, o lume în care roboții trăiesc printre noi.

Explorând acest fenomen, expoziția Hello, Robot. Design between Human and Machine, din cadrul Muzeului Vitra Design din Germania, ne propune, cu ajutorul obiectelor tehnologice, designului grafic, artei, filmului, sculpturii, modei, arhitecturii și fotografiei, o călătorie prin lumea entităților cu caracter uman, pentru a vedea, în 4 mari categorii, care este rolul roboților în lumea contemporană și ce spun noile tehnologii despre natura umană.

Astfel, prima secțiune este dedicată androizilor din imaginația noastră și plimbă vizitatorii prin 100 de ani de istorie Pop culture, cu ajutorul personajelor din producții precum The Jetsons,

Blade Runner, The Matrix și Forbidden Planet, pentru a arăta (și distruge) stereotipurile existente în mentalul colectiv.

Următoarea parte a expoziției continuă această idee, aducând în fața publicului spațiul industrial, în care robotul trece de clasicul arhetip good/bad robot, devenind o mașinărie ce poate fi percepută și folosită în realitate. Aici putem privi colecția fotografului Eric Pickersgill, Removed, în care sunt ilustrate momente sociale în care oamenii își folosesc telefoanele mobile (dar fără prezența lor), și lucrările fotografului francez Yves Gellie, intitulate Human Version, în care roboții sunt cei care îndeplinesc sarcinile

umane. Apoi, a treia porțiune introduce un alt concept în discuția despre mașinării, robotul privit ca prietenul omului, spectatorii putând observa cum tehnologia este folosită în domeniul medical și în educație, devenind un real ajutor.

Expoziția, deschisă publicului până pe 5 martie 2023, se încheie cu un spațiu imaginar, în care umanitatea și mașinăriile devin imposibil de despărțit, unde vedem construcțiile lui Philip Beesley, numite Hylozoic Grove, care reproduc mișcările spectatorilor, alături de robotica integrată în modă, prin rochia 3D Spider 2.0, creată de Anouk Wipprecht, mesajul final al curatorilor amintind de ceea ce spunea Kyle Reese în Terminator: „This is the world now. Plugged in, logged on, all the time.”

www.zilesinopti.ro

Hello, robot foto © Mark Niedermann

„Objects of Desire”: Suprarealismul și designul

Dacă expoziția Hello, Robot ne poartă printr-o lume tehnologizată, în care omul și mașinăria devin aproape de nedespărțit, Objects of Desire: Surrealism and Design 1924 – Today, din cadrul Design Museum, din Londra (dar organizată tot de Vitra Design), recent vernisată şi deschisă până pe 19 februarie 2023, ne propune o călătorie în subconștientul uman, prin observarea efectelor suprarealismului asupra designului.

Astfel, expoziția are ca punct de pornire anul 1924, când poetul André Breton a publicat primul manifest al curentului artistic, și se încheie arătând cum suprarealismul influențează designul și moda în lumea contemporană, prin respingerea convenționalului și prin eliberarea creativității.

Având la dispoziție aproximativ 350 de piese, prima încăpere prezintă vizitatorilor două dintre lucrările lui Salvador Dalí, The Lobster Telephone și canapeaua Mae West Lips, create în anul 1938, care, datorită modului în care sunt plasate în spațiul muzeului, încurajează schimbarea percepției privitorului, prin trecerea de la elementele de artă, văzute ca sculpturi ieșite din comun, la înțelegerea lor ca obiecte de design interior (o temă comună pe parcursul spectacolului).

Astfel, începutul expoziției se concentrează asupra perioadei 1920-1950, prin creații ce aparțin artiștilor precum René Magritte (The Red Model), Max Ernst (Forest and Sun), Méret Oppenheim (Traccia, Fur Bracelet) și Elsa Schiaparelli (care s-a folosit foarte mult de tehnica trompe-l’oeil), fiind completată de o secvență dream-like, care face parte din animația Destino, rezultată din colaborarea dintre Dalí și Walt Disney, în anii ’40.

www.zilesinopti.ro

Următoarea secțiune este dedicată modului în care suprarealiștii au explorat arhetipurile obiectelor de zi cu zi, modificând semnificațiile lor și construind, astfel, o nouă lume, cu un nou sistem de referință. Aici, publicul poate privi generația de artiști care a succedat anii ’50, marcată de personalități ca Gaetano Pesce (scaunul La Mamma) și Pedro Friedeberg (Hand Chair).

După ce a treia parte a expoziției prezintă temele abordate de artiștii suprarealiști, cele mai importante fiind corpul uman și erotismul, finalul ne apropie de modernitatea care, conform curatorilor, este profund influențată de un suprarealism ce poate fi simțit extrem de puternic în mediile digitale, un exemplu perfect fiind construcția Sketch Chair, făcută de Front Design, alături de exprimări artistice ce aparțin personalităților precum Björk, Daniel Roseberry și Iris van Herpen.

Păstrând umorul și iraționalul specifice curentului, expoziția ne amintește, în fiecare moment, de cuvintele lui Salvador Dalí: „Suprarealismul este distructiv, dar zdrobește doar cătușele care ne limitează viziunea.”

Brașov 1987 - de la filmul documentar la banda desenată

”A-ți cunoaște istoria este la fel de important în toate timpurile și pentru toți. În cazul nostru, este cam la fel de important ca medicamentul pe care trebuie să-l ia un om care a fost foarte bolnav, așa cum a ieșit societatea noastră din comunism, foarte bolnavă, și vrea să se facă bine, să-și depășească sechelele, să trăiască o viață normală. Sper că asta vrem”, declară LIVIU TOFAN, fost jurnalist la postul de radio Europa Liberă, mai întâi ca redactor de știri, apoi ca șef al serviciului de știri din 1980 și director adjunct al Departamentului Românesc. Revenit în România după înlăturarea regimului comunist, a înființat și condus până în 1994 redacția din București a Radio Europa Liberă. A realizat diverse producții TV. Din 2008 este directorul Institutului Român de Istorie Recentă.  Romanul grafic interactiv „Revolta anticomunistă de la Brașov, 15 noiembrie 1987” va fi lansat în noiembrie 2022,

la 35 de ani de la evenimentele din orașul de sub Tâmpa. Banda desenată se bazează pe filmul documentar „Brașov 1987. Doi ani prea devreme”, scris și regizat de Liviu Tofan. Revolta din noiembrie 1987 a fost cea mai mare mișcare de protest în istoria comunismului român. Au ieșit în stradă un număr estimat de 10.000 de oameni și s-a strigat pentru prima dată Jos Ceaușescu!

M.C.

momente din

Tofan. de Ideea

realistă a câtorva momente dramatice din film. protestului avut că mai textul, imediat în

„La realizarea documentarului am apelat la un număr de desene care să ilustreze momente din povestirile martorilor la evenimentele din ’87, pentru a suplini și chiar a scoate în evidență lipsa de imagini din acele zile”, continuă Liviu Tofan. „Știam că Securitatea a făcut atunci sute de fotografii, folosite chiar în cadrul anchetei pentru identificarea participanților. Au dispărut toate, așa cum a dispărut, adică a fost făcut dispărut, întregul dosar al acelei anchete, care a vizat câteva sute de persoane. Ideea reconstituirii prin desene a fost a producătorului documentarului, Mihai Dragomir, care îl cunoștea pe Mihai I. Grăjdeanu și știa că ar putea să ne ajute cu o redare realistă a câtorva momente dramatice din film. Așa a și fost, și de aici și ideea unei benzi desenate. Presupun că lui Mihai I. Grăjdeanu i-a plăcut implicarea în proiectul filmului documentar și a înțeles relevanța istorică și dramatismul protestului de la Brașov. Cunoscând bine subiectul, el a avut ideea excelentă de a-și extinde creația asupra întregii narațiuni, cu un rezultat remarcabil, acest roman grafic interactiv. Ideea este mai mult decât bună, pentru că imaginea este mult mai atrăgătoare și mai expresivă decât textul, te atrage și te apropie imediat de poveste. Lucru valabil în special în cazul tinerilor și tocmai aici, benzile desenate pot juca un rol esențial în promovarea subiectelor istorice. ”

Political Correctness. De ce te pasionează subiectul și de ce l-ai ales ca temă de creație?

Păi, n-aș zice că e taman o pasiune aici, dar, da – este un subiect! Nu pasiune, deoarece nu fac parte din categoria activiștilor, ca să existe vreo implicare înfocată, ori vreo dăruire pentru cauză etc. Sunt doar un martor al fenomenului, ca marea majoritate dintre noi. Și, în această calitate, pot spune atât: nu mi se pare că lucrurile o iau în direcția bună. Consider că sunt multe (prea multe) excese, iar excesele și extremele, așa cum istoria a demostrat în multe rânduri, nu fac decât rău. Corectitudinea

Political Correctness (PC) sau Corectitudinea politică este o expresie ce are la bază ideea că oamenii trebuie să aibă grijă să nu se exprime sau să nu acționeze într-un fel în care ar putea să ofenseze, să excludă sau să marginalizeze oameni dezavantajați social. Ca urmare a acestui fenomen, apărut în SUA și exacerbat apoi la nivel mondial, clasicele desene animate Peter Pan, Pisicile Aristrocrate și Dumbo au fost scoase din grila pentru copii, fiindcă promovează rasismul, iar titlul celebrei cărți Zece negri mititei, de Agatha Christie, a fost schimbat în Erau 10, din motive similare. Nici Albă ca Zăpada sau Frumoasa adormită nu au scăpat de vânătorii de corectitudine politică, care au cerut rescrierea acestor basme, întrucât eroinele sunt sărutate fără consimțământ - acest comportament fiind asociat cu mișcarea #metoo și cu agresiunea sexuală. În acest context a luat naștere și Political Correctness, de la Teatrul În Culise din Bucureşti, un spectacol al momentului, cu un umor acid și o puternică amprentă socială. Despre motivațiile de a aborda o astfel de temă, am stat de vorbă cu THEO HERGHELEGIU, autoarea piesei, care face parte dintre pionierii teatrului independent din România, în 1998 fondând TEATRUL INEXISTENT, prima și cea mai activă (la acea vreme) companie independentă din perioada postcomunistă din țară. Spectacolele scrise şi regizate de ea au reprezentat și reprezintă o adevărată declarație artistică de avangardă.

politică, în forma în care este ea promovată, impusă și aplicată azi, a devenit un exces dubios. Foarte dubios. Devine o idee care își iese din matcă și face ravagii sociale. De asemenea manifestări te ții departe. Subiectul – da, mă preocupă, în măsura în care îl percep, de multe ori, ca pe o cenzură, amintind dureros de cenzura comunistă, pe care am trăit-o și am urât-o douăzeci și doi de ani. Am citit mărturisiri ale unor personalități din cultură cărora le-au fost dinamitate carierele doar dintr-o interpretare răuvoitoare a unei afirmații sau dintr-o răstălmăcire țintit distructivă. Așa ceva, în ziua de azi? Grețos de injust.

Cum te afectează personal acest fenomen? Încerc să nu-l las să mă afecteze prea tare. Cred în bun simț, cred în educație și în cei 7 ani de acasă, care ne obligă la respectul semenilor, indiferent de rasă, religie, opțiuni sexuale, gen, formă, culoare, greutate, înălțime etc. Nu cred în dictatura minorităților ori a raselor și nici în obligarea individului la reguli bizare și contorsionate, doar ca să recupărăm... ce?! Să îndreptăm... ce? Faptul că un văr de-al doilea al stră-străbunicului a avut sclavi? Corectezi o nedreptate comițând 1000 de alte nedreptăți?! Lucrurile nu se repară niciodată fiind vindicativ, radical și scandalagiu. Lucrurile se repară prin toleranță și prin educație corespunzătoare, iar această educație nu o faci trecând cu buldozerul peste repere și valori; nu o faci dărâmând statui și interzicând filme artistice, ci o faci cu inteligență și generozitate, diseminând ideea de OMENIE și încercând să elimini conflictele și să cultivi toleranța, înțelegerea, înțelepciunea, acceptarea. Din tot pachetul promoțional al acestui fenomen (cu puternic iz de bolșevism, de altfel) cel mai mult mă revoltă „direcția” cancel culture. Adică, pe românește, anularea culturală. Pe bune!?... Ce minte bolnavă ajunge până în punctul în care militează pentru interzicerea Simfoniei a V-a de Beethoven, ca fiind „elitistă, exclusivistă și susținătoare a supremației rasei albe” Ca să dau doar un singur exemplu, din multe, multe alte exemple. Asta mă afectează personal, adevărat. Mutilarea istoriei și a culturii. Asistăm la o demonstrație halucinantă de prostie și isterie.

Spre ce crezi că se îndreaptă lumea, dacă luăm în considerare amploarea pe care a luat-o acest fenomen?

Spre o contra-reacție puternică, părerea mea, și nu numai. În fapt, au și apărut, în mod firesc, unele contra-reacții substanțiale. Mai ales în artă, deoarece Arta încă beneficiază de avantajul de a fi liberă. Alt aspect este cel lingvistic; susținătorii mișcării vor în mod declarat să modifice limba, respectiv – semantica și vocabularul. Așa ceva nu se poate impune, decât într-o tiranie și nici atunci, pentru că apare imediat fenomenul subversivității, deci – NU! Limba este ceva viu; ceva dinamic și cu un sistem propriu de a evolua și de a se schimba, în funcție de o sumă de factori la scară mare: sociali, psihologici, culturali, economici ș.a.m.d. Limba nu e un boț de lut pe care pune oricine mâna, îl modelează după bunul plac, apoi îi obligă pe toți ceilalți să recunoască strâmbăciunea respectivă drept „noua limbă corectă”. Nu merge așa. Niciodată n-a funcționat. Este aberant și contra naturii însăși a limbii vorbite de către oameni; a limbajului articulat, ca mijloc de comunicare inteligentă între ființe evoluate. [...]

Citiţi interviul complet cu THEO HERGHELEGIU pe www.zilesinopti.ro

Political Corectness (Teatrul în Culise)

Political Corectness (Teatrul în Culise)

Trebuie

să fii omul potrivit, la locul potrivit ca să poți vedea un graffer cum creează. Totuși, mulțumită unui vernisaj de graffiti pe pânză, găzduit în spațiul artistic Footshop, am reușit să fim mai mulți oameni potriviți, la momentul potrivit, în care ERPS aka OGE (Original Gipsy Erps) aka o legendă a artei stradale aka unul dintre pionierii graffiti-ului românesc, își lăsa amprenta prin semnătura specifică, chiar în fața ochilor noștri. Omul potrivit a fost și doamna locatară, care era măcinată de două întrebări: cine e omul pentru care s-a adunat atâta lume și dacă respectivul a făcut facultatea de arte? Răspunsul meu a fost că nu, nici nu ar avea nevoie și e și adevărat, pentru că la vremea la care ERPS se familiariza cu spray-urile, nu putea fi decât autodidact. Și totuși, am zis să iau exemplul doamnei și să mă macine curiozitatea, așa că m-am dus să aflu de la ERPS ce poveste are, ce îl motivează să fie super activ de atâta vreme și vă las și vouă, bineînțeles, discuția:

Cum ai deprins tehnica graffiti-ului, având în vedere că ai fost printre primii grafferi din București și din România probabil? Care a fost punctul tău de plecare?

Punctul meu de plecare în a desena, nu știu, cred că Ferentari. De când eram la grădiniță îmi plăcea să desenez, făceam tot felul de povești, cu pirați, cu corăbii.

Pirații din Caraibe - cred că eu am făcut scenariul pentru ei și nu și-au dat ei seama. Țin minte că desenam pe asfalt cu cretă, tot felul, și mi-a plăcut chestia asta, să devastez sau să mă exprim așa în stradă. Cred că doar acolo puteam să desenez, acasă poate nu aveam atât de multe foi, ai mei fiind mai altfel. De acolo m-am mutat într-un cartier mai în centru și aici am aprofundat, nu știu de unde

mi-a venit asta cu graffiti, mi-a plăcut să mă iscălesc, să desenez pereții, nu știam că fenomenul se numește graffiti, la noi mai greu a venit. Plus internetul, cine avea calculator pe timpul ăla? Prin ’94 m-am apucat și de acolo a pornit totul.

De unde vine pseudonimul tău? Înainte dădeam cu OG, de la numele meu, Oprea George, dar am format mai multe litere, am

amestecat ca la 6 din 49 și de acolo am format EARPS. De acolo am mai tăiat din ele și a ieșit ERPS. E un nume foarte... cred că nu are niciun înțeles la noi în țară sau în altă limbă. Totul pornește pentru a crește un nume. Și m-am jucat: și ERPS invers e spre, spre rai, OGE invers, ego. M-am jucat mult sudoku când eram mic, cred.

Când și cum te-ai decis să îți transformi numele într-un brand? Știu că ai colecția ta de haine, Gipsy ERPS Wear, și un magazin de spray-uri. Și de la desenat, dar îmi plac și hainele. Era foarte greu în perioada 2000 să îți procuri, să găsești niște haine pe măsură, largi, erau luate cu o măsură mai mare, de obicei, și diferite firme. Și m-am gândit de ce nu avem și noi așa ceva, la noi? Poate nu aveam nici bani să dau atâta pe ele și le luam tot secondhand, purtate de la alții, și am zis să-mi fac eu propriul brand. Mi-am făcut niște căciuli, niște tricouri, pantaloni, mama fiind și croitoreasă, m-a ajutat foarte mult, respect pentru ea!

Cum ar arăta orașul fără graffiti, în viziunea ta, cel puțin? Fără graffiti ar fi viața cea mai... dacă am avea fiecare salariul de 7000 de euro pe lună, cred că n-ar mai face nimeni graffiti, dar într-o țară coruptă, crede-mă, cred că de acolo și pornește elementul ăsta de graffiti. A fost atunci pana aia de curent, greva aia a omenilor în New York și de acolo a venit defularea și cred că graffiti e la fel, o defulare, un mod de a te exprima. Street art acum e plătit, nu mai e un mod de a defula când te pune proprietarul să-i desenezi un lan de maci sau de flori. E doar faza de mâncare, câți bani ies. Dar eu când desenez, trebuie

să mă confrunt și cu riscul meseriei față de poliție, jandarmerie, proprietari și după, vine chestia asta de artist, dacă te consideri artist, unii nu prea se consideră, simpli grafferi, unii nu prea își dezvăluie identitatea. Ce artist e Banksy, dacă nu știe nimeni cum arată? Eu știu că un artist îl știam la față, Leonardo Da Vinci.

Cum ți se pare că s-a schimbat Bucureștiul? Cred că îl cunoști ca în palmă. Stai să mă uit în palmă. S-a schimbat foarte mult, din anii ’90 și până acum, de la construcții, clădiri și până la graffiti, foarte mult. Stăm bine la capitolul ăsta, cu graffiti, street art, Sweet Damage Crew desenează majoritatea proiectelor urbane în tot felul de cartiere. Eu sunt pe partea de real graffiti, metrouri, street și să duc steagul sus mai departe în lume. Nu cred că vorbesc alții din afară cât câștigă și ce a mai făcut un partid politic și cât a dat să deseneze nu știu cine o centrală. Nu cred că interesează pe nimeni, până la urmă, tot aceeași boschetari sau săraci dorm acolo lângă centrala aia, nu se face nimic. Am văzut unele centrale desenate frumos, dar fațadele erau căzute, nu au putut să le repare în față, au desenat prin spate. Trebuie să fie și o d-asta de mascaradă, de fațadă, așa un pic.

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI PROGRAM FILME / VIDEODOME/ PREMIERE CINEMA/ POINT OF VIEW/STREAMING/ TV/ CINE COMBO

WWW.ZILESINOPTI.RO/FILME/

Insula postmodernă a Ancăi Damian

Când

vine vorba de arta animației românești l-am tot menționat pe Ion Popescu Gopo în și cu „Scurta istorie” a acestei arte, dar cam acolo am rămas. Asta pentru că animația cere multe lucruri care, din punct de vedere tehnic, sunt greu de realizat în țara noastră.

Asta nu înseamnă că nu avem oameni talentați, care ar putea duce cu brio la capăt un astfel de proiect laborios.

Anca Damian este omul care a deschis şi jalonat acest drum artistic, în primul rând prin realizarea documentarului animat Crulic, în anul 2011, care a câștigat competiții majore ale cinematografiei de gen, precum Annecy International Animated Film Festival sau Milwaukee Film Festival. Şi pentru că tot l-am amintit pe Gopo, Crulic a reușit să plece atunci acasă cu două trofee, pentru cel mai bun sunet și cea mai bună muzică. Între timp, Anca Damian a continuat să realizeze animații, (co)produse în străinătate şi la fel de bine primite, precum Muntele Magic sau Călătoria fantastică a Maronei Insula, noul proiect al Ancăi Damian, ne pune pe harta comorilor animate din aceste vremuri. Povestea acestei producții este inspirată de celebrul roman Robinson Crusoe, al lui Daniel Defoe, dar în versiunea suprealistului Gellu Naum, transpusă muzical de Ada Milea, împreună cu Alexander Bălănescu. Anca Damian spunea despre Insula că este „povestea lui Robinson Crusoe cu susu-n jos”. Scenariul, scris de Damian și Augusto Zanovello, îl împrumută pe personajul Robinson Crusoe, și-l transpune ca fiind un medic care se izolează voluntar pe o insulă, urmând ca liniștea

în industria cinematografică

lui să fie întreruptă de migranți, paznici și ONG-iști. Oamenii care dau voci în animația/ musical Insula sunt Alexandru Bălănescu, Lucian Ionescu, Cristina Juncu și Ada Milea. Dacă nu mai aveți răbdare până la al doilea weekend din luna noiembrie, atunci când va apărea Insula în cinematografe, vă invit să puneți pe repeat trailer-ul, dar și să căutați interviurile pe care Anca Damian le-a dat în ultimii ani. Modul său de a vedea lucrurile în industria cinematografică actuală vă va produce un ușor cutremur... ideologic. Animația muzicală Insula poate fi unul dintre proiectele românești care au posibilitatea să schimbe structura cinematografică autohtonă.

Anca Damian

Javier Bardem revine acum ca Blanco, în filmul „The Good Boss”, în traducere originală: „El buen patron”, „Cel mai tare șef”.

lunii

Filmul lui Alexandru Belc, câștigător al trofeului „Un Certain Regard”, este o adevărată lecție de istorie.

Filmul este cea mai recentă adaptare a popularei serii de romane ale lui Gregory McDonald, cu Jon Hamm în rol principal.

„The Estate” este o nouă comedie neagră, regizată de Dean Craig, cu Toni Collette în rol principal, dar și David Duchovny.

Patru ani au trecut de la prima parte a francizei „Black Panther” și până acum, în prezent, când ne pregătim să o primim pe a doua.

Inspirat de celebrul roman „Robinson Crusoe”, filmul Ancăi Damian ne pune pe harta comorilor animate din aceste vremuri.

Satira socială „Triunghiul tristeţii” are în prim plan povestea unui cuplu de modele, Carl (Harris Dickinson) și Yaya (Charlbi Dean). Acțiunea filmului se petrece pe o insulă privată, al cărui bucătar-șef, Slowik (Ralph Fiennes), este cunoscut ca fiind cel mai bun din lume.

Pe lista de cadouri includeți și „Crăciunul Ursulețului Teddy”, o animație potrivită pentru întreaga familie, plină de magie, culoare și bucurie.

Prezintă povestea anchetei New York Times, care, în octombrie 2017, a dezvăluit zeci de ani de abuzuri sexuale ale mogulului Harvey Weinstein. În 2022, Walt Disney Animation Studios le aduce spectatorilor săi o nouă animație, de data aceasta sub forma unei magice, excentrice și ciudate lumi.

Un film ce are toate premisele

western clasic, cu singura

diferență că acțiunea

petrece în România rurală,

precis în Moldova.

Javier Bardem este...

CEL MAI TARE ŞEF

avier Bardem a intrat repede în cultura colectivă ca fiind unul dintre cei mai mari actori ai generației sale. Cred nu există un cinefil înrăit care să nu aibă în listă cel puțin un film cu Javier Bardem. Ascensiunea sa în zona de mainstream a cinematografiei a început în anul 2000, odată cu lansarea peliculei Before Night Falls, în care îl interpretează pe poetul și autorul cubanez Reinaldo Arenas. Jocul actoricesc din pelicula lui Julian Schanbel i-a adus lui Bardem prima nominalizare la Oscar. Apoi a urmat capodopera lui Alejandro Amenábar, Mar Adentro, în 2004, iar trei ani mai târziu a fost distribuit de frații Coen într-unul dintre cele mai bune și mai înfricoșătoare roluri din istoria cinematografiei, Anton

Chigurh, din No Country for Old Men, fapt care i-a adus singurul Oscar din carieră de până acum. A mai fost însă nominalizat la Premiile Academiei Americane și pentru rolurile din Biutiful și Being the Ricardos. În plus, a reușit să ofere publicului și un imens villain, Silva, din franciza James Bond.

Javier Bardem revine acum pe ecrane în comedia dramatică Cel mai tare șef, în original: El buen patrón, care a obţinut anul acesta numeroase premii Goya(Oscarurile spaniole), pentru Cel mai bun Film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor într-un rol principal (Bardem, evident), Cel mai bun scenariu original, Cea

mai bună muzică, Cel mai bun montaj. Poate vă este greu să-l asociați pe actorul originar din Las Palmas cu un rol într-o comedie, dar vă asigur că și în acest film, talentul său este copleșitor.

Cel mai tare șef se desfășoară în interiorul și în jurul fabricii „Básculas Blanco”, unde toate lucrurile trebuie să fie în echilibru, în orice moment.

La urma urmei, aici sunt fabricate cântare industriale, de toate formele și dimensiunile. Acolo, șeful aparent binevoitor, Blanco (Javier Bardem), își pregătește forța de muncă pentru o viitoare inspecție a unui grup care vizitează întreprinderile locale ca să ofere un premiu. Tensiunile încep însă să crească atunci când Jose, un angajat recent concediat, apare împreună cu cei doi copii ai săi și cere să fie repus în funcție. Când echipa de conducere a fabricii refuză, angajatul începe o cruciadă de unul singur pentru a-l discredita pe Blanco și, mai ales, pentru a-l împiedica să câștige trofeul mult râvnit.

Filmul, regizat de Fernando Leon de Aranoa (A Perfect Day, Los lunes al sol), are premiera în cinematografele de la noi pe 4 noiembrie.

Meniul cinematografelor oferă câte o porție de râs la felul principal

Atunci când gradele încep să scadă în termometre, ce te poate încălzi mai bine decât o porție de râs copios alături de partener, prieteni sau familie? Și pentru ca trecerea către sezonul rece să fie mai ușoară, sălile de cinema sunt pregătite să îți ofere luna aceasta doza de comedie de care ai nevoie, datorită noilor

relaxeze și distreze, în același timp. Iată două dintre acestea, care

lansate

pregătite

moȘTeNire CU SCANDAL

(r� Dean Craig)

The Estate (Moștenire cu scandal) este o nouă comedie neagră, scrisă şi regizată de Dean Craig (Love. Wedding. Repeat). Scenariul prezintă două surori în praf de faliment, Macey (Toni Collette – Nightmare Alley) şi Savanna (Anna Faris - Scary Movie), care încearcă să-și convingă mătușa bolnavă în stadiu terminal, dar greu de mulțumit, să le lase moștenire întreaga ei avere consistentă. Doar că, mai târziu, ele descoperă că și restul membrilor familiei au același plan lacom. Filmul îi mai are în distribuție pe David Duchovny, Rosemarie DeWitt, Ron Livingston, Keyla Monterroso Mejia și, nu în ultimul rând, pe Kathleen Turner (The War of the Roses), în rolul mătușii Hilda cea morocănoasă.

mĂrTUriSeȘTe, FLeTCH! (r� Greg Mottola)

Confess, Fletch este cea mai recentă adaptare a popularei serii de romane ale lui Gregory McDonald, în care îl întâlnim pe actorul Jon Hamm în rolul principal (care îi calcă pe urme lui Chevy Chase), un jurnalist de investigație înțelept, care ajunge în diverse situații dificile. Totul este orchestrat de Greg Mottola, regizorul din spatele hiturilor de comedie Superbad și Adventureland. Devenit suspect principal într-o serie de crime, Fletch se chinuie să-și dovedească nevinovăția, în timp ce încearcă să recupereze colecția de obiecte de artă furată a logodnicei lui. Filmul ne prezintă o faună de personaje ciudate, învăluite într-un mister care îi va menține pe spectatori captivați până la final.

Pelicula este semnată de Ruben Östlund (regie şi scenariu), cineast suedez deja consacrat prin câștigarea Palme d’Or în 2017, cu filmul The Square, o perspectivă ironică asupra lumii contemporane a artei. Triangle of Sadness reprezintă debutul său regizoral în lungmetraj în limba engleză, având o distribuție cu nume interesante, precum: Woody Harrelson (True Detective, Venom, Hunger Games), Charlbi Dean (Spud, Black Lighting), Harris Dickinson (Beach Rats, County Lines) sau Zlatko Buric și Dolly De Leon. Trebuie amintit şi tristul fapt că filmul reprezintă ultima apariție într-un rol a actriței sud-africane Charlbi Dean, aceasta încetând din viață în luna august. În ceea ce privește titlul, Östlund l-a formulat în jurul unui termen utilizat chiar în industria frumuseții, „Triangle of Sadness” referindu-se la un banal rid dintre sprâncene, care necesită un mic retuş cu ajutorul botoxului. În suedeză, acesta poartă denumirea de „rid de necaz” şi reprezintă rezultatul greutăţilor pe care le întâlneşti de-a lungul vieții.

Având

premiera la Festivalul de Film de la Cannes şi câștigând la doar câteva zile distanță Palme d’Or, în cadrul galei de închidere a prestigiosului eveniment, Triangle of Sadness este o captivantă comedie neagră cu accente satirice, care aduce un nou punct de vedere din care putem privi lumea, prezentând, fără prea multe ocolișuri, modul neașteptat în care rolurile și clasele sociale pot fi ranversate.

Sinopsis: Satira socială are în prim plan povestea unui cuplu de modele, Carl (Harris Dickinson) și Yaya (Charlbi Dean), invitat într-o croazieră exclusivistă alături de o suită de pasageri cel puțin interesanți - oameni bogați, un oligarh rus, traficanți și un căpitan alcoolic. Deși totul ia aspectul unei vacanțe de vis, povestea face ca, în urma unor serii de evenimente mai puțin fericite, cuplul să ajungă abandonat în mijlocul unei insule pustii, alături de câțiva miliardari și, ironic, o simplă femeie de serviciu. Astfel, scara ierarhică este răsturnată, regizorul subliniind fără inhibiții felul în care frumusețea este folosită „ca monedă de schimb”, precum și modul în care până și cei obscen de bogați și faimoși sunt nevoiți să facă față luptei pentru supraviețuire.

Astfel, pornind de la o premisă cât se poate de simplă, anume faptul că aspectul fizic este unul dintre cele mai importante lucruri care ne pot influența profund fiecare interacțiune umană, Östlund reuşeşte să realizeze o punere în scenă amplă, abordând subiectul din multiple perspective.

Triangle of Sadness are premiera în România pe 11 noiembrie

„Triunghiul tristeţii” ... rid de necaz sau monedă de schimb?

un film pentru mai multe generaţii

Libertatea de exprimare este mereu un subiect preferat de către cineaști, scriitori sau documentariști. Principalul motiv este dat, probabil, de capacitatea privitorului/ cititorului de a se transpune mai ușor în pielea personajelor, careși caută cu orice preț dreptul fundamental de a fi liber. Dacă finalul operei deschide și spre o anumită „răzbunare”, atunci, de cele mai multe ori, actul artistic este un succes. Libertatea poate fi exprimată în artă prin mai multe feluri, iar filmele ajung cel mai bine şi direct la sufletul oamenilor.

Prezența filmelor românești la Festivalul de la Cannes nu mai este o noutate. Începând cu primul trofeu Palme d`Or cucerit de animația lui Gopo, Scurtă Istorie, continuând cu premiul pentru regia filmului Pădurea spânzuraților, din 1965, marele premiu adjudecat de 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile și încheind cu seria de „Un

Certain Regard” pe care filmele românești le-au primit, putem spune că suntem obișnuiți ca lumea bună a cinematografiei să ne aprecieze producțiile. Cea mai recentă propunere, câștigătoare, de asemenea, a trofeului „Un Certain Regard” este filmul lui Alexandru Belc, Metronom. Personal, cred că Metronom este mai important decât orice lecție de istorie care ne-ar vorbi despre Radio Europa Liberă. Prin acest film, generația nouă află cât de negre erau acele vremuri pentru tinerii din România. Libertatea, pe care noi o avem acum și pe care generațiile următoare o vor trata ca pe un bun prieten,

era acum 50 de ani un vis aproape imposibil.

În filmul Metronom, Alexandru Belc îşi imaginează povestea unui cuplu de liceeni, implicat, în anii ’70, în scrierea de scrisori către emisiunea Metronom de la Europa Liberă. Unul dintre cele mai importante simboluri al rezistenței anti-comuniste prin muzică, Metronom va rămâne în memoria colectivă a celor care au trăit în perioada comunistă și au evadat din întunecimea „Epocii de Aur” ca fiind arma libertății, iar vocea lui Cornel Chiriac, unicul balsam, într-un imens penitenciar rigid și friguros. Acesta a prezentat-o din iunie 1969 până în martie 1975, când a fost asasinat, la München.

Punctul zero al scenariului este constituit de momentul în care personajul principal masculin primește șansa de a pleca definitiv din țară împreună cu întreaga familie şi, astfel, cei doi îndrăgostiți trebuie să se despartă. Cum vor arăta ultimele zile din povestea lor de iubire este motivul pentru care nu trebuie să ratați acest film.

Metronom are premiera în cinematografele noastre pe 4 noiembrie�

Metronom, lungmetrajul de debut care i-a adus lui Alexandru Belc premiul pentru cel mai bun regizor al secţiunii Un Certain Regard la Cannes, anul acesta, este un love story adolescentin care se consumă cu exact 50 de ani în urmă, într-o Românie comunistă în care se resimţeau acut efectele Tezelor din iulie, enunţate de Ceaușescu, reîntoarcerea la realismul socialist și transformarea culturii într-un instrument de propagandă. Intelectualii “necorespunzători”, reticenţi la conformarea strictă de ordin ideologic, erau urmăriţi și vânaţi, iar tinerii, încă în formare, se aflau și ei sub lupa Securităţii, inclusiv cei pentru care ascultarea în mod clandestin a muzicii difuzate de Cornel Chiriac în cadrul emisiunii sale, Metronom reprezenta un stimulent inocent al visării și speranţei. Reputatul muzicolog Virgil Mihaiu, parte a generaţiei care a prins vremurile, scria: ‘Emisiunile sale au căpătat amploare la Europa Liberă, devenind un fel de școală a gustului muzical pentru ascultătorii din țară. Cu toate riscurile pe care le implica statutul nostru de ascultători ai unei <<oficine a duşmanilor poporului>>, noi, elevii și studenții de atunci, nu ne sfiam să ne manifestăm deschis admirația pentru Cornel Chiriac.’. Dinspre muzică am plecat în dialog cu ALEXANDRU BELC, autorul acestui film “de epocă”, o ficţiune în care contextul istoric este recreat însă cu acribie de către cineast într-o manieră aproape de documentar.

Alexandru, filmul tău, Metronom, își are originea într-o cercetare personală despre ‘efectele muzicii lui Cornel Chiriac’� Ce te-a motivat, la vremea aceea, să începi documentarea pe acest subiect cu totul aparte?

Inițial, am fost fascinat de personalitatea lui Cornel Chiriac și am vrut să fac un film despre cum era el, despre destinul lui - unul tragic, până la urmă -, dar citind și documentându-mă despre personalitatea lui, mi-am dat seama, am avut revelația asta, că el nu putea exista fără oamenii care-l ascultau. Atunci mi-am zis: OK, Cornel Chiriac a fost omul potrivit, în timpul potrivit, care făcea exact ceea ce trebuia pentru acea generație, dar și mai

interesant decât asta e... cum erau cei care îl ascultau? Cine erau cei care îl ascultau? Am găsit în dosarele de Securitate, în dosarul lui, al familiei lui, dar și în alte dosare pe care le-am citit după aia, foarte multe referiri la grupuri de elevi care se adunau în mod “organizat” să-l asculte pe acest „dușman al poporului” și care aveau diferite cutume. [...] Vorbind însă cu oameni care făceau parte din aceste grupuri, când am început cercetarea de documentare, mi-am dat seama că erau doar niște tineri care se vedeau - ca și în filmul meu - să discute, să bea un pahar de coniac, probabil, sau de vodcă... dacă erau mai nebuni, să asculte muzică, în principiu, să facă dedicații, poate chiar să trimită o scrisoare. Că ăsta era tot farmecul, să ceri niște melodii, după aia să faci o dedicație, să-ți auzi numele, bineînţeles, asta dacă ajungea scrisoarea respectivă la Cornel Chiriac. Fiindcă am aflat cum era și cu scrisorile, că Securitatea le deschidea, le citea şi după aia le dădea drumul mai departe, ca să le poată urmări, să vadă până unde se poate duce povestea...

Presupun că dosarele pe care le-ai studiat conţineau istorii personale foarte diferite între ele. Care e impresia ta, cât de importante erau aceste cazuri în ierarhia “pericolelor” sociale urmărite de Securitate?

Erau foarte importante, că de asta m-am și oprit asupra lor. Mi-am dat seama câte resurse se cheltuiesc și se consumă, că sunt colonei de Securitate, oameni care au făcut o facultate și care își dedică timpul urmăririi acestor grupuri de elevi, care dau directive, ordine, care cer deschiderea urmăririi acestor grupuri. Adică mi se părea că au fost tratate disproporționat față de realitate, față de ce făceau tinerii ăștia, pornind din start de la premisa că au de-a face cu niște criminali. Așa erau tratați acei tineri, or mi-era clar că nu are cum să fie așa, că nu erau niște dușmani ai poporului, în adevăratul sens al conceptului. E foarte interesantă disproporția asta, între punctul de vedere al Securității, ce reiese din dosarele ălea, și mărturiile pe care am început să le iau de la cei care erau vizați de securiști.

Cred că e important de punctat această disproporție, fiindcă un tânăr deacum, care vede Metronom, ar putea avea o reacție de incredulitate, adică: ‘Asta e o ficțiune� Exagerează cel care a făcut filmul!’���

Citiţi interviul complet cu ALEXANDRU BELC pe www. zilesinopti.ro

E interesant ce zici, pentru că uite, eu testez tot timpul publicul la Q&A-uri – vorbim însă de public de festival – și întotdeauna am, fără excepție, câte un tânăr în public care îmi mulțumește pentru ceea ce a văzut, pentru că nu s-a gândit niciodată așa la perioada aia. Acesta nu doar că n-are o problemă cu credibilitatea poveştii, ba dimpotrivă, îmi spune că își pune problema acum, în ziua de azi, ce înseamnă, de fapt, libertatea, ce înseamnă că el s-a născut în libertate și că aceasta, fiind pentru el un dat natural, nu-și dă seama că, real, poți să o pierzi foarte ușor... iar el se întreabă ce ar face dacă ar pierde această libertate, dacă ar lupta pentru ea, dacă nu ar lupta sau cum ar lupta. Adică, tinerii reacționează foarte, foarte bine şi ăsta a fost și pariul meu încă de când am gândit filmul. [...]

Wakanda Forever” - doliu și renaștere

Adoua

parte a francizei „Black Panther” s-a lăsat mult timp așteptată. Ce-i drept, au existat destule

pauza de patru ani între cele două părți. Cel mai greu de gestionat moment a fost, fără doar și

moartea actorului Chadwick Boseman. Acesta s-a stins din viață în

a

lupta cu

la colon. Bineînțeles, a mai fost și

dar

îi

misiunea de a continua și măcar de a egala o

Boseman:

Marvel

la Oscar

primul film Marvel care a și câștigat nu una, ci trei statuete, pentru: Cele mai bune costume, Cea mai bună coloană sonoră și Cel mai bun design. De asemenea, după moartea lui Boseman, regizorul și scenaristul „Black Panther”, Ryan Coogler, a anunțat că nu va exista alt actor care să

mai

„Geniul și dedicarea lui Chad, dar și impactul pe care l-a avut asupra acestei industrii vor fi resimțite pentru totdeauna. Ne-am pus toată dragostea pe care o simțim pentru el în acest film. E un adevărat rollercoaster cinematografic. Își va purta spectatorii în noi locuri din Wakanda, care n-au mai fost văzute până acum, dar și în locuri noi din Universul Cinematic Marvel. Vă spun sincer, simt mâna lui acum, pe umărul meu”, spunea Coolger, la evenimentul Comic-Con din San Diego, din luna iulie a acestui an.

Astfel, „Black Panther: Wakanda Forever” va începe cu o înmormântare și cu un moment de reculegere pentru Boseman și T’Challa. Vedem acest lucru în primul trailer lansat pentru această super producție. Wakanda apare îndoliată, apăsată și în derivă, din cauza dispariției protectorului ei. Mai mult, o nouă amenințare iese la iveală, la propriu. Namor the SubMariner (interpretat de actorul Tenoch Huerta), conducătorul puternicei națiuni subacvatice Talokan, își conduce armata la suprafață pentru a da lovitura de grație Wakandei, alimentat de un sentiment de răzbunare și megalomanie, dar și de conservare pentru regatul său. Antagonistul este unul cu super puteri, care-i bagă în sperieți pe mulți dintre aliații familiei regretatului T’Challa, iar în aceste condiții, e nevoie ca un alt personaj să îmbrace costumul de Black Panther. Cu „No Woman, No Cry” pe fundal, care apoi se transformă în „Alright” a lui Kendrick Lamar, e clar că în această parte, femeile vor salva Wakanda, pentru că tot trailerul ne dezvăluie: vom avea parte de o versiune feminină

a supereroului. Însă, misterul identității acesteia este păstrat cu sfințenie. Nu o să discutăm despre toate variantele posibile (Shuri, Nakia sau Okoye), deoarece există un consens între fani că, până la urmă, va fi vorba de sora lui T’Challa, Shuri (interpretată de controversata Letitia Wright, care în timpul pandemiei și-ar fi făcut publice, în repetate rânduri, convingerile antivacciniste, chiar și pe platoul de filmare).

Nu este singura femeie care va lua locul unui supererou ce până acum a fost reprezentat în MCU de un bărbat. În „Black Panther: Wakanda Forever” vom avea ocazia să o vedem în acțiune și pe Riri Williams aka Ironheart (Dominique Thorne). Ei îi revine rolul de a umple locul gol lăsat de Tony Stark. Așadar, ea va deveni noul Iron Man, pardon Iron Woman.

În trailer putem vedea chiar o scenă cu aceasta zburând în noul costum, acela care are o inimioară în locul cercului luminos din mijlocul pieptului, cel care-i menținea în viață inima lui Tony Stark. Fanii care au o afinitate pentru momentele poetice în oglindă, pot observa cum în trailer există o scenă în

care Shuri și Riri se salută întocmai cum T’Challa și Shuri se salută în laboratorul acesteia din urmă, în primul „Black Panther”. Este o imagine grăitoare, deoarece sugerează predarea ștafetei: Riri va deveni pentru Shuri ce era Shuri pentru T’Challa, pentru că și personajul lui Thorne este un geniu, care dezvoltă tot felul de armuri și gadgeturi.

Cu toate acestea, tot fanii, dar și benzile desenate, sugerează că franciza Black Panther nu o va păstra pe Shuri în acest rol prea mult, deoarece de-a lungul poveștii regatului Wakanda vor fi mai multe „black panthers”, chiar dacă Black Panther va rămâne unul singur: T’Challa, sursa de inspirație care-i va alimenta pe toți care-i vor urma. De exemplu, e posibil ca, într-un viitor apropiat sau chiar în această parte, să-l vedem și pe Mbaku (Winston Duke), un alt personaj îndrăgit din „Black Panther”, asumându-și acest rol.

Acestea fiind spuse, mai avem de așteptat până pe 11 noiembrie pentru a vedea ce ne-a pregătit genialul Ryan Coogler, în „Black Panther: Wakanda Forever” și cum va fi folosit și multiversul în toată această poveste complexă, pentru că sigur va avea și el un rol important aici - doar este motorul întregii Faze Patru din MCU, iar „Black Panther: Wakanda Forever” este ultimul film din acest calup și cel care deschide drumul pentru un nou serial din Faza Cinci: „Ironheart”.

„Meniul”

de savurat în cinematograf

Cu un titlu scurt și sugestiv, ce nu pare să lase loc de interpretări, Meniul aduce a film care s-ar încadra cel mult în subgenul comedie-thriller, dar să fie așa? Află că mare va fi surpriza când vei viziona această peliculă. Pentru că nu toţi au citit recenzii sau au vizionat trailerul lui The Menu, antreul pe care vi-l propun este reprezentat chiar de premisa inedită. Îi avem pe Tyler (Nicholas Hoult - The Great) și Margot (Anya Taylor-Joy - The Queen’s Gambit), doi dintre cei 12 invitați, care mai de care mai pasionați de gastronomie, care au plătit o sumă exorbitantă pentru o rezervare la Hawthorne, un restaurant căruia i-au fost conferite numeroase distincții, localizat pe o insulă privată, al cărui bucătar-șef, Slowik (Ralph Fiennes - The King’s Man), este cunoscut ca fiind cel mai bun din lume.

Acum, că am digerat ideea de bază, e timpul să trecem la felul principal: personajele și intenția filmului. Încă din trailer observăm că The Menu își propune să satirizeze snobismul din industria culinară prin Tyler, care cunoaște în amănunt tehnici și preparate din gastronomia moleculară, dar nu este în stare să prepare un ou. Şi dacă acesta își ia rolul prea în serios, la polul opus o avem pe Margot, cea prin ochii

căreia noi, spectatorii, vedem întreaga acțiune, o necunoscătoare în lumea gătitului, care nu înțelege pasiunea anumitor personaje pentru gastronomie. Nu putem uita de Slowik, bucătarul-șef ce este un planificator desăvârșit, gândind situațiile, asemeni preparatelor sale, în cel mai mic detaliu.

La felul următor vorbim despre directorul filmului, Mark Mylod, care până în prezent era cunoscut pentru creațiile sale din zona serialelor ca: Game of Thrones sau Succession. The Menu este, de fapt, primul lungmetraj al lui Mylod, de la Rom-Com-ul său din 2011, What’s Your Number, ceea ce îl transformă într-un ingredient... fresh. Pentru că nimeni nu e un fan al spoilerelor, desertul de final e format doar din câteva elemente ce conduc The Menu spre zona filmelor horror cu umor negru. Astfel, pelicula este plină de dezvăluiri tulburătoare, care duc în final la aflarea motivului din spatele cinei lui Slowik, dar filmul nu își propune să îndrepte simpatia către notoriul Chef... dimpotrivă. Cam atât a fost în meniu astăzi. Meniul se servește în cinematografe începând cu 18 noiembrie și ar fi păcat să lăsăm ocazia „să se strice” și să nu mergem să îl vedem.

Lupta împotriva unei industrii She Said.

Înoctombrie 2017, ancheta New York Times demarată de jurnalistele Jodi Kantor și Megan Twohey dezvăluie un adevăr revoltător - zeci de ani de abuz sexual instigat de mogulul cinematografic Harvey Weinstein. Peste 85 de persoane au adus acuzații împotriva lui Weinstein, inclusiv celebrele actriţe Gwyneth Paltrow, Angelina Jolie și Ashley Judd. Femeile au început să spună #MeToo. Asta spune ea (She Said) prezintă povestea acestei anchete care a scos la lumină hărțuirea sexuală și comportamentul incorect care pătrund în mass-media și în alte industrii.

Însă este imposibil să vorbim despre un singur vinovat. Harvey Weinstein a fost un monstru. Dar a existat și un sistem care l-a ferit de repercusiuni, care l-a protejat și care i-a permis să continue exploatarea femeilor. Mai mult, au existat o mulțime de oameni care au preferat să privească în altă parte, decât să recunoască posibilitatea ca Weinstein să fi

fost un abuzator sexual. Regizori, publiciști, critici de film, jurnaliști și organizații de știri, care au auzit poveștile înfiorătoare despre mogulul filmului și au decis că ar fi prea dificil să încerce să dezvăluie adevărul, preferând să lucreze cu și pentru el, aducându-i numeroase premii Oscar.

She Said se bazează pe cartea cu același nume, publicată în 2019 de către cele două jurnaliste. Kantor, un reporter veteran al hărțuirii la locul de muncă, după ce deja luase

parte la o investigație despre abuzul lui Bill O’Reilly, a fost informată despre povestea lui Rose McGowan, victima lui Weinstein. A început să colaboreze cu Twohey, acesta din urmă trecând printr-o depresie postnatală, împreună adunând informații și zvonuri off the record și ulterior, luând legătura cu numeroase figuri ale industriei, dintre care multe au preferat să le ignore apelurile telefonice. În cele din urmă descoperă un întreg sistem de plăți și decontări, o cultură a fricii, un model enervant de abuz, deghizat în întâlniri de afaceri.

Cel mai important mesaj al filmului reiese, însă, din curajul femeilor de a vorbi.

„Organizațiile de știri nu pot oferi servicii juridice”, spune Twohey, în scena filmului cu victima lui Donald Trump. Atunci când li se cere să depună astfel de mărturii, sunt pe cont propriu, cel puțin din punct de vedere legal. Însă, puterea mărturiei stă într-o solidaritate colectivă. Filmul este regizat de Maria Schrader, iar în rolurile principale le regăsim pe Carey Mulligan (Promising Young Woman), ca Megan Twohey, și Zoe Kazan (The Ballad of Buster Scruggs), ca Jodi Kantor. She Said va avea premiera în cinematografe pe 25 noiembrie.

o nouă lume animată din universul Disney „Strange World”,

Walt Disney Animation Studios lansează cel de-al 61-lea film al lor, care le aduce spectatorilor o nouă poveste, de data aceasta sub forma unei magice, excentrice și ciudate lumi animate. Strange World – sau O lume ciudată –care va fi lansat pe 25 noiembrie în cinematografele din România, are la bază povestea unei familii care se aventurează în descoperirea unei lumi pline de neprevăzut.

Filmul se concentrează, așadar, pe o familie din orașul fictiv Avalonia, ai cărei membri sunt cunoscuți ca fiind cei mai mari exploratori care au trăit vreodată. Searcher Clade, capul familiei și, totodată, personajul principal al filmului, are interese și preocupări diferite față de cele ale membrilor familiei sale, preferând să-și trăiască viața în liniște, ca fermier. Când însă apar probleme cu planta Pando, o descoperire mai veche de-a sa, familia Clade se angajează automat într-o călătorie, care îi va duce departe de tot ceea ce credeau că este posibil. Dincolo de uimitoarea aventură ce îi așteaptă pe protagoniști, povestea se concentrează inclusiv pe familie și, în general, pe relațiile dintre membrii ei, această latură fiind cea mai explorată pe tot parcursul poveștii.

Regizorul filmului, Don Hall, are în spate o istorie lungă și renumită în producția de animații, acesta fiind câștigătorul unui Oscar pentru filmul „Big Hero 6” și renumit pentru producții de succes, precum: „Moana”, „Winnie the Pooh” sau „Raya și ultimul dragon”. Ideea poveștii din Strange World i-a venit ca urmare a dorinței sale de a face un film care să pună accentul pe relațiile tată/fiu, inspirat fiind chiar de legătura pe care o avea el cu tatăl său în copilărie și, totodată, de cea dintre el și copiii săi. Rezonând cu acest concept propus de Hall, Qui Nguyen se alătură proiectului, devenind co-regizor și co-scenarist.

Disney a lansat un trailer oficial pentru Strange World, care a fost întâmpinat cu multe reacții pozitive și o doză considerabilă de entuziasm din partea fanilor. Aceștia se arată pur și simplu intrigați de grafica uimitoare și de creaturile unice din film, consemnând eforturile animatorilor care au creat o lume magică, ce pare totuși atât de reală. Așadar, dacă sunteți fani ai filmelor Walt Disney Animation Studios, nu rămâne decât să vă convingeți, mergând la cinema, de originalitatea și imprevizibilul din mult așteptata „lume ciudată”.

ce nu a mai fost până acum: justițiarul neobosit, care arestează toți vinovații. Deși, inițial, alege să vadă doar ce îi convine, evenimentele violente întâmplate în sânul comunității din care face parte și consecințele greșelilor din trecut îl pun pe bărbat într-o situație limită, în care ia cele mai proaste decizii. Viața lui se schimbă când alege să se implice în găsirea unor soluții.

Oameni de treabă

Comedia

Oameni de treabă, cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Paul Negoescu (O lună în Thailanda, Două lozuri, Povestea unui pierde-vară), care va avea premiera națională pe 25 noiembrie, îi are în rolurile principale pe Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc. După premiera din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo, unanim apreciat de publicul şi juriile festivalurilor în cadrul cărora a fost prezentat, filmul i-a adus actorului Iulian Postelnicu premiul pentru cea mai bună interpretare, la Festivalul Internațional al Filmului Francofon de la Namur, lungmetrajul primind și o mențiune specială din partea juriului.

Oameni de treabă aduce în prim-plan povestea lui Ilie, un polițist de la țară al cărui singur vis este să ducă o viață liniștită și, fără pretenții prea mari, acesta crede că o livadă poate marca începutul unei astfel de vieți. Văzând cum începe să îmbătrânească, Ilie vrea să simtă că are un rost al lui, așa că pune la cale un plan modest, care i-ar putea readuce liniștea și confortul - vrea să își cumpere o livadă și o casă. Când în sat încep să se petreacă lucruri neobișnuite, șeful de poliție încearcă să joace rolul a ceva

Scenariul scris de Radu Romaniuc și Oana Tudor conturează o comedie neagră, presărată cu momente de suspans sau un thriller cu nuanțe comice, care te face să treci printrun amalgam de stări... în goana după adevăr. Acțiunea este plasată în nordul-estul României, filmul fiind filmat în cursul anului trecut, în județul Botoșani. „Din punct de vedere profesional, a fost o experiență inedită să regizez un scenariu care nu a fost scris de mine, într-un univers neobișnuit pentru minepovestea petrecându-se la țară, în nordul Moldovei, în timp ce eu sunt născut și crescut în București, fără să fi avut până acum vreo relație cu viața la țară, cu atât mai puțin cu Moldova”, mărturisește regizorul Paul Negoescu.Rămâne de văzut pe marele ecran cum se încheie povestea polițistului din mediul rural, pe care greșelile trecutului, precum și o serie de evenimente violente care se întâmplă în sânul comunității îl împing către o situație fără scăpare.

Iulian, din punctul tău de vedere, cine este Ilie? Cum ţi-ai caracteriza personajul?

Este un un polițist între ghilimele, pentru că a făcut un curs la una dintre școlile de Poliție, nu a urmat Academia, deci gradul lui este de agent șef principal într-o comună, asta e poziția pe care o are. Altfel, e un om de vârstă mijlocie, singur, fără copii, divorțat, deci un om care a eșuat în satul ăsta, care a mers pe burtă, crezând

Unsinguratic om al legii, dintr-un cătun sărac, aflat în apropierea frontierei, tânjeşte să-şi întemeieze o familie, să se aşeze la casa lui, ca toţi ceilalţi, dar pentru asta trebuie ca, mai întâi, să aibă propriul petec de pământ. Deși în minuscula comunitate se întâmplă lucruri dubioase şi alţi “oameni de treabă” se ocupă, de fapt, cu ordinea locală, el a ales până acum să vadă doar ce-i convine. Asta până când ceva - sau cineva - îl face pe tolomac să încerce să devină... un adevărat justițiar. Povestea “şerifului” luat de prost de către mai marii satului, corupţi organic, care-şi redescoperă spre final verticalitatea, ar suna a Western clasic, dacă acţiunea nu s-ar întâmpla în România, în prezent, şi n-ar fi spusă pe un ton de Noir “rural”, ce înglobează un spectru larg de accente comice, de la satira crâncenă până la farsa ultra-brutală.

Cu toate că nu e un Western, Oameni de treabă, noul lungmetraj regizat de Paul Negoescu, are în el o stea şi nu e una... de tinichea, de pus în piept. Steaua veritabilă a filmului este aici interpretul lui Ilie, poliţistul autoexilat la sat, Iulian Postelnicu, absolut strălucitor într-un rol tragicomic, complet diferit de cele în care ne-a impresionat deja în anii trecuţi, în dramele Un etaj mai jos al lui Radu Muntean şi Arest al lui Andrei Cohn, pentru care a fost atunci nominalizat şi, respectiv, premiat la Gopo. Câştigător deja la festivalul de la Namur al premiului de interpretare pentru rolul “omului de treabă” Ilie, IULIAN POSTELNICU, popular nu doar ca actor, ci şi ca scenarist (Las Fierbinţi, Neidentificat), ne-a împărtăşit afabil cum s-a raportat la personaj şi la povestea acestuia, un must-see al lunii noiembrie în cinematografe.

că lucrurile o să se întâmple bine pentru el... până când, ajuns la jumătatea vieții, așa cum o percepe el, își dă seama că nu are nimic şi că nu înseamnă nimic. E în pragul acestei crize de identitate, dar una mai... la sat, aşa, de ‘Cine sunt?’, ‘Ce fac?’, ‘De unde vin?’, ‘Încotro mă duc?’, lucruri care îl îndrumă către... o livadă. Atât îl duce capul să facă. Aspirația lui este să aibă o livadă, să-și găsească - dacă reușește - pe cineva cu care să facă o familie, el simțindu-se foarte, foarte singur.

Ilie vede sau se face că nu vede ce se petrece în jurul său? Face pe prostul și preferă să fie privit astfel. Şi celorlați le convine chestia asta, şi tocmai din acest motiv nu l-a confruntat nimeni până atunci. Tuturor le-a convenit poziționarea asta a lui, iar el... evident că vede, dar îi este mult mai confortabil să ignore, atâta vreme cât nu se întâmplă ceva dramatic, cât nu e afectat, cât chestia asta îi servește. Drept pentru care, inclusiv în momentul în care află cine şi ce a făcut, el merge mai departe, alege să țină ochii închiși în continuare. Așa cum l-am privit eu, lui Ilie îi este frică de bătrânețea în singurătate, în izolare, îi este frică de neînsemnătate. Pe un traseu care îl duce în singurătate către moarte, nu înseamnă nimic pentru nimeni. Până la urmă, oricât închizi ochii, în momentul în care vezi că nimeni și nimic nu te respectă, că nu contezi… pe lângă frică, cred că intervine și depresia. Sunt mai multe în cazul lui Ilie...

Dar, până la urmă, Ilie ajunge să acţioneze, totuşi, dintr-un simț trezit al datoriei?

Nu! O face dintr-o disperare, din frustrare, la nervi, într-un moment în care nu e deloc cu mintea limpede, fiind destul de mult sub influența băuturii. El este un personaj alcoolic, adică omul bea de dimineață până seara, nu are nici un fel de problemă cu chestia asta. Doar că acum bea mai mult, se întâmplă o criză și atunci nu-și mai cenzurează impulsul ăsta.

N-are nicio urmă de realism ceea ce face el, în sensul că nu e deloc raţional, nu e deloc calculat...

Deși ești născut în Târgu Bujor, mare parte a vieții tale adulte ți-ai petrecut-o în București. Cum te-ai reobișnuit cu graiul moldovenesc? Fiindcă povestea “oamenilor de treabă” se petrece într-un sat din Botoşani.

Păi, sunt născut în Târgu Bujor pentru că ai mei sunt de acolo, dar ei au făcut facultatea în Galați şi au primit apoi repartiție - cum era pe vremuri - la

Focșani, la o întreprindere de acolo. Însărcinată cu mine, maică-mea a venit să nască în Târgu Bujor, unde am stat până la doi ani şi ceva la bunici, pentru că ai mei stăteau într-un cămin de nefamilişti în Focșani şi le era foarte greu. Apoi, grădinița primară, gimnaziul, liceul, leam făcut pe toate în Focșani, după care abia apoi am venit în București, la 18 ani, la facultate. Deci da, mai mult de jumătate din viața mea e în București. În facultate mi-a fost atrasă atenția că am un accent foarte puternic moldovenesc, dar eu nu sesizam chestia asta, normal. Cu timpul, m-am dezvățat de el. Pentru rolul ăsta, ce-am făcut a fost să mă înregistrez audio citind tot scenariul, cap-coadă, după care mi l-am pus la căști și l-am ascultat zilnic. Aşa mi-a reintrat… accentul de acasă. [...]

Citiţi interviul complet cu IULIAN POSTELNICU pe www.zilesinopti.ro

Am să încep prin a spune că nu mai există filme precum The Innocents (r: Eskil Vogt). Și nu cu un aer profund elegiac și pentru că este cel mai bun film făcut vreodată. Nu! Este pur și simplu un film special, care te lovește direct în plex și te lasă acolo, parcă așteptând și următoarea lovitură. Filmul, originar din Norvegia, a debutat la Cannes anul acesta, în cadrul secțiunii Certain Regard și spune povestea unui grup de copii care locuiesc împreună într-un cartier rezidențial. Treptat, fiecare dintre ei își dă seama că are puteri supranaturale. Până aici sună a ceva serial din anii 2000, de pe AXN. Diferența este însă că în The Innocents, joaca devine periculoasă și imaginația copiilor se transformă în ceva mult, mult mai dur.

că îl poți pedepsi pe celălalt pentru că nu s-a jucat cu tine? Ce faci când ai mai multă putere decât ai avut vreodată și orice gând negru care îți trece prin minte se poate manifesta chiar în fața ochilor tăi? Acestea sunt câteva dintre întrebările cu care se confruntă spectatorul în timpul filmului.

The Innocents

Vogt pune accentul și pe răul care se naște din… nimic. Copiii, în general, sunt mânați de instincte și tind să fie impulsivi. Deși au propriul filtru de gândire, acesta nu e suficient de bine dezvoltat cât să-l folosească la capacitate maximă și, de regulă, rezultă acțiuni realizate fără un gând bine pus la punct. Tocmai din această cauză, lupta dintre bine și rău, care este prezentă și aici, aduce de ambele părți argumente pro și contra. În primul rând, cât de rău poate fi, de fapt, un copil? Ce anume îl face să reacționeze într-un fel anume?

Banalitatea răului în ochii copiilor

Filmul nu este ușor de digerat. Părinții, aceste forțe superioare cu mai mult discernământ și echilibru al moralității, fac un pas în spate în acest thriller la granița cu horror-ul și joacă rolurile secundare. Vogt se concentrează pe banalitatea copilăriei și cum orice tip de interacțiune între cei mici capătă o greutate mult mai mare atunci când știi cu adevărat că ești capabil să-l rănești pe celălalt. O simplă îmbrânceală sau un gest de supărare se pot transforma în acte de violență voluntară. Ce faci atunci când știi

Și, că tot am adus vorba de copii, aș vrea să punctezpoate pentru prima dată de când scriu această rubrică - jocul actoricesc impecabil din partea celor mici. Cu vârste ce nu cred că depășesc 8-9 ani, tinerii actori sunt fascinanți. Aleși și conduși foarte bine, cel mai probabil de către regizor, au suficientă candoare cât să te atașezi de ei, dar în același timp, unele dintre secvențe te fac să vrei să îi arunci pe geam. Dacă adulții sunt ușor de judecat, copiii intră în altă categorie. Aproape că vrei să nu condamni pe nimeni, dar The Innocents nu te lasă să pleci indiferent cu privire la acest capitol. De fapt, e o joacă de-a șotronul… dar atunci când părinții nu se uită, copiii se joacă cum vor ei.

Degustările. Despre mici revelații în vin

Să

recunoaștem! Vinul este, de multe ori, intimidant� Mai ales când mergi la un restaurant și trebuie să îl comanzi�

Desigur, dacă restaurantul este și el pretențios, există o şansă destul de bună ca ospătarul să știe să-ți recomande ce se potrivește la ce comanzi de mâncare. Dar știu că uneori (sau de cele mai multe ori), îți dorești să știi chiar tu cum să comanzi acel vin special. Deci, cum te pregătești pentru asta? Cum înveți? Degustările sunt una dintre variantele cele mai bune și, aș adăuga, plăcute.

O degustare este o experiență în sine, căci poți descoperi regiuni, crame mici, crame premiate, vinuri bune. În plus, prețul este, de multe ori, foarte decent. O degustare cu vinuri excepționale poate fi între 200 și 500 de lei și vorbim despre 5-7 vinuri și un fel de mâncare inclus (cel puțin unul). În plus, degustarea mai înseamnă ceva. De obicei, este ținută de o persoană cultivată în vin, astfel încât poți afla atât povestea vinurilor, dar mai ales explicația unor termeni tehnici. Adicătălea, este o experiență de învățare. Inclusă și ea în preț.

Dar cum alegi degustările?

Eu m-aș uita așa:

Dacă este un wine bar, m-aș duce mai degrabă acolo, căci locul e mic și atmosfera se destinde repede.

Dacă degustarea are invitat oenologul cramei, e foarte bine, căci o să simți și toată munca din spate.

Dacă degustarea are și un pairing special pe partea de mâncare, poți fi sigur că nu o să-ți pară rău că te-ai dus!

Dacă degustarea este în a doua parte a săptămânii, înseamnă că și locația și-a dorit să aibă mai mulți oameni care să participe la eveniment, ceea ce nu poate fi decât de bine.

Dacă degustarea anunță vinuri noi, este un indicator că te vei putea bucura de o experiență bună sau cel puțin interesantă, căci, evident, nu toate vinurile sunt bune pentru papilele tale.

Dacă degustarea este o verticală, adică același vin din ani diferiți, o să te poți bucura de o evoluție a gustului.

Sigur, sunt multe alte criterii pe care le poți folosi pentru alegerea unei degustări, dar cel mai important pas e să te duci la prima. Vor urma multe altele.

Ștefan Chirițescu Publicitar și marketer

WWW.ZILESINOPTI.RO/EAT-DRINK/

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII CULINARIA, GURMAND, PE GUSTUL NOSTRU, HORECA, DRINK, CĂLĂTORIE CU GUST

Imunitatea și alimentele care ne ajută în sezonul rece

Imunitatea

este capacitatea organismului de a se apăra împotriva agenților patogeni (virusuri, bacterii, microorganisme) din mediu. În mod normal, un sistem imunitar echilibrat distruge germenii pătrunși în organism fără ca noi să fim conștienți de asta. Atunci când vorbim despre imunitate și creșterea ei, de fapt, ne dorim un sistem imun echilibrat, pentru că unul puternic/crescut se întâlnește în bolile autoimune și nu ne ajută.

Ne putem, totuși, susține sistemul imunitar printr-un stil de viață echilibrat: prin mâncare cât mai naturală, hidratare constantă cu apă, odihnă suficientă și mișcare zilnică. La toate aceste nevoi ale organismului, aș adăuga echilibrul emoțional și mental. Însă, ritmul de viață alert, stresul, calitatea aerului respirat și alimentația procesată ajung să influențeze negativ imunitatea, prin apariția unor dezechilibre hormonale sau de floră bacteriană. În acest context, este bine să suplimentăm alimentația obișnuită cu fructe și legume proaspete, cu alimente fermentate, bogate în probiotice și alimente cu prebiotice.

Alimente recomandate în această perioadă:







Merele - conținut bogat de vitamine C, E, A, B1 și B2, fibre, calciu și magneziu.

Strugurii roșii - bogați în resveratrol.

Sfecla roșie - conține mangan și vitamina C, cu efect antioxidant.

Hidratarea nu trebuie neglijată iarna: apa trebuie să fie prima opțiune, dar și băuturile fierbințiprecum o ceașcă de ceai cald (de lămâie, mentă sau ghimbir) - pot fi alegeri bune.

Iarna, din cauza expunerii reduse la soare, sinteza endogenă de vitamina D scade dramatic, deci e nevoie de un aport alimentar din: peștele gras, oul, ficatul, alimentele îmbogățite cu vitamina D.

Nu ignorați nici mișcarea, deoarece sportul este o componentă extrem de importantă în cadrul unui sistem imunitar echilibrat.

În concluzie, sistemul imunitar este păstrat echilibrat prin acțiunile pe care le facem zi de zi, în toate anotimpurile anului, și nu există ingrediente care să facă minuni de pe o zi pe alta.





Conopida - reprezintă o importantă sursă de vitamina B, C și K.

Legumele de sezon: varză crudă sau murată (probiotice), spanac (zinc și fier), morcovi (betacaroten, vitamina A și C), cartofi, ardei grași (vitamina C), dovlecei, fasole, linte, mazăre, ceapă, usturoi, dovleac.



Citrice: portocale, bogate în vitamina C și folați, clementine, bogate în vitamina C, fibre și potasiu, lămâi și grapefruit.

Maria Martac este biolog, tehnician nutriționist, health coach� www.mariamartac.ro

Mai avem (ne)VOIE și de ketchup?

Habar nu am dacă ne radicalizăm din ce în ce mai tare, dacă avem nevoie de din ce în ce mai multe reglementări și standardizări, dar Poliția Gustului există și e din ce în ce mai vocală.

Există unele rețete unde chiar nu ai voie să schimbi ingredientele, spre exemplu, celebrul caz al pastelor carbonara. Asta datorită faptului că acea rețetă are tot felul de protecții internaționale. Dacă o modifici, poți să îi spui, în cel mai bun caz, à la carbonara, stil carbonara...

Există, însă, milioane de alte rețete care nu sunt protejate și miliarde de gusturi subiective, care preferă miliarde de combinații de ingrediente. Doar că, plăcerea unora este sacrilegiu pentru alții. Scriu aceste rânduri după ce, în decurs de două

săptămâni, m-am întâlnit cu Poliția Ketchup-ului.

Prima dată, pe capacul interior al cutiei în care mi-a fost livrată mâncarea: probabil că oamenii au zis să facă o glumiță, dar să ne și educe și mi-au explicat, folosind chiar termeni ce au trebuit să fie cenzurați, că NU AM VOIE să nu mănânc marginile și să nu mă pună mama dracului să pun ketchup pe ea. În fine, am aflat ce am voie să fac cu mâncarea pe care am plătit-o.

A doua oară era să fiu acuzat de zădărnicirea combaterii pusului de ketchup pe sarmale. Un diplomat turc a făcut un apel pe twitter ca turcii și grecii să se unească împotriva unui inamic comun, „a unei crime împotriva gastronomiei”: cei care pun ketchup pe sarmale.

Acu’ stau nedumerit în fața frigiderului și mă întreb ce

să fac cu jumătatea plină a recipientului de ketchup de pe raft. Pe cartofi prăjiți nu pun, că nu îmi place, în schimb, îl iubesc în combinație cu sendvișurile făcute la sandwich maker. Doar că nu mai am sandwich maker. E adevărat că pe sarmale nu am pus niciodată, dar pe pizza mai pun. Din cel picant, că doar din ăla cumpăr. Apropo, și cafeaua o prefer lungă, că mă ajută la lubrifiat gâtul în timp ce îmi satisfac alt viciu. Altă crimă împotriva industriei. Nu pun lapte sau zahăr, pentru că o prefer amară. Dar asta e fix treaba mea și mai puțin a tuturor făcătorilor de cafea, care se uită cu dispreț la mine, chiar după ce le las tips. Un ristretto făcut cum trebuie este plin de arome și oferă satisfacție, dar de cele mai multe ori, beau cafea utilitar, nu doar pentru plăcere.

Și atunci, care e baiul? Am văzut enorm de multe comentarii cu tot felul de altfel de interdicții: NU AI VOIE să pui leuștean la ciorba x, NU AI VOIE să pui mărar la tocana Y. Ce să zic? Pun după cum am chef. Dacă funcționam cu astfel de limitări, încă mâncam terci de mei cu miere.

Aș zice să o luăm mai ușor cu verdictele pe scări și să nu ne mai c**ăm în gusturile altora, nu de alta, dar începem să îi încurajăm pe cei care consideră abominabilă combinația: cartofi prăjiți cu maioneză sau mici cu muștar.

Vanilia, aurul cofetarilor

Iubesc vanilia! Acest James Bond al ingredientelor. Și nu, nu este o glumă! Vanilia este al doilea cel mai scump condiment din lume, după șofran și un ingredient Top Secret, care dă savoare oricărui preparat, fie el dulce sau sărat (da, da, nu doar în deserturi!). Vom dezvălui acest mister în cel de-al patrulea episod din seria noastră dedicată ingredientelor de bază din cofetărie.

Aici începe totul ... mai precis în Mexic, Madagascar, Noua Guinee, Polinezia Franceză și alte câteva zone din America de Sud și America Centrală. Cu toate acestea, în Madagascar este cultivată 80% din vanilia distribuită la nivel mondial.

Dar de ce este vanilia atât de scumpă? Motivul este foarte simplu: durează patru ani pentru ca planta să ajungă la maturitate, iar florile de pe orhideele de vanilie se deschid doar pentru câteva ore, o singură dată pe an, timp în care trebuie să fie polenizate, manual!

Da, manual, pentru că în majoritatea zonelor în care este cultivată vanilia, nu sunt

Haideți

să stabilim, pentru început, în care categorie ne situăm noi, iubitorii de prăjituri. Suntem admiratorii secreți ai ciocolatei sau fanii înfocați ai vaniliei? Surprinzător sau nu, povestea celor două ingrediente contrastante se aseamănă foarte mult. Dacă ciocolata provine din boabele de cacao aflate în interiorul fructelor acestor arbori, ei bine, vanilia se găsește în păstăile desprinse de fermieri din florile „orhideelor de vanilie”.

Și ea este profund influențată de „terroir”, precum ciocolata și vinurile: sol, apă și climat. Aceste elemente îi imprimă anumite arome și nuanțe unice. Deși asociată, de cele mai multe ori, cu dulcele, vanilia se folosește de foarte multe ori și în preparate sărate, aceasta potențând și completând gustul unor ingrediente precum roșiile sau uleiul de măsline.

suficiente insecte sau păsări care să polenizeze aceste flori. De aceea, polenizarea este făcută cu mâna, de către oameni.

Nouă luni mai târziu, apar și fructele, sub formă de păstaie care trebuie tăiate și păstrate,

la uscat timp de 20 de zile, apoi începe procesul de fermentare. Sunt depozitate încă două luni în cutii de lemn acoperite cu rogojini din bambus, pentru ca aroma completă de vanilie să se dezvolte.

Regina Maria

Cocozette

Trei, Doamne, și toate trei!

Există 150 de tipuri de vanilie, însă cele mai cunoscute și folosite sunt cele din Madagascar, Tahiti și Mexic. Madagascar a devenit locul potrivit pentru a cultiva vanilie, grație climatului umed și cald și solului bogat, dar și datorită procesului de polenizare manuală a florilor de vanilie bine pus la punct. Cultivatorii selectează manual cele mai bune flori și le distanțează pe viță, rezultând o păstaie mai sănătoasă.

Vanilia de Madagascar sau vanilia Bourbon are o aromă mai intensă și mai dulce. Și nu, numele nu vine de la whisky, ci de la zona în care crește planta.

Diferența dintre extract și esență de vanilie

O găsim în ciocolată, în creme și mousse-uri, în blaturile însiropate, combinată cu frișca sau transformată în înghețată. Dar, iată sub ce forme poate să vină vanilia:

 Păstăi de vanilie –semințele din interiorul păstăilor au cea mai puternică aromă și influențează textura și gustul desertului;

 Extractul de vanilie – este folosit de cofetari destul de des, datorită gustului intens, obținut prin macerarea păstăilor în alcool sau într-un amestec realizat din alcool și apă, pentru o lună sau mai mult;

decât cele ale vaniliei de Tahiti.

Vanilia mexicană provine de la aceeași plantă, orhideea de vanilie, diferența este că în Mexic, albina polenizează planta, procesul nefiind manual, ca în Madagascar. Are o aromă mai delicată și subtilă decât celelalte două soiuri, iar păstăile sunt puțin mai subțiri decât cele ale vaniliei de Tahiti.

Vanilia de Tahiti este o combinație hibrid între vanilia Bourbon și vanilia odorata, un tip foarte rar de vanilie găsit în pădurile din Belize și Guatemala. Și planta din care provine această vanilie este polenizată manual. Aroma sa este influențată de climatul tropical și de sol.

 Esența de vanilie – este preparată artificial, folosit ca un substitut al extractului de vanilie în preparatele în care ea nu este ingredientul principal. Dă foarte puțină aromă desertului.

Și acum, după ce am descoperit atât de multe lucruri despre vanilie, ne întoarcem la întrebarea „Ciocolată sau vanilie”?

lucruri despre vanilie, ne întoarcem la întrebarea

Răspunsul este pentru mine foarte simplu: ciocolată și vanilie.

este polenizată manual. Aroma sa este influențată de ghidului

AnaConsulea este chef cofetar & owner Zexe Braserie şi Zelato. A studiat cofetăria în Franța, la Școala de Cofetari din Montbeliard. În 2017, 2018 și 2019, a primit titlul consecutiv de „Cel mai bun Chef Cofetar din România”, la Gala Horeca Awards, iar în 2019 a primit titlul „Pastry Chef of the Year”, din partea ghidului Gault&Millau.

Sensation Blanche

Foret Noire

Jardin d`Eden

Zelato de vanilie

Turul culinar al țării

Anul acesta am călătorit destul de mult prin România, suficient cât să vă propun un ocol cu șase opriri.

Public de vreo douăzeci de ani ceea se numește cronică de tip culinar și am rămas cu acest obicei: ca în a unsprezecea lună, să trec pe răboj călătoriile mele gastronomice. De aceea, în acest număr, vă propun un ocol culinar al țării, fără pretenții și fără ifose, cu opriri în Brașov, Sibiu, Iași, Cluj, Constanța și Gura Humorului.

Încep cu orașul în care poposesc, fără excepție, cu mare plăcere: Brașov. Am multe ținte preferate, la fiecare deplasare se adaugă altele noi, dar cel mai bine am mâncat la Bistro de l’Arte, considerat o bijuterie ascunsă a Centrului Vechi. Și anume, m-am delectat, dincolo de ambianța elegantă, cu o pizdulice (foto) – hai să lăsăm sfiala, așa se numește un mușchi de purcel sau de vițel – de o frăgezime divină, cu straturi de grăsime deosebit de fine, o poezie gastronomică. Partenera mea, dedulcită la un meniu fără carne, a ales o foarte bine făcută chiftea de dovlecel, să știți că mă bucură să găsesc o varietate de mâncăruri vegetariene în restaurantele românești, în condițiile în care, încă, dacă nu mănânci carne, trebuie să te mulțumești cu niște garnituri,

în majoritatea cazurilor. Dacă mai am drum toamna asta, sigur nu voi ezita să-mi comand de acolo o zamă de șalate cu papară și jumări de slănină, iar la desert, găluște umplute cu vișine bete și ciocolată, în pesmet rumenit, cu smântână grasă. Așa că nu m-a surprins să dau de Oana Irina Coantă, șefa bucatelor de la stilatul bistro brașovean și Chef of the Year by Gault & Millau în 2019, pe FineDiningLovers – publicația susținută de S.Pellegrino, care organizează prestigiosul concurs Cel mai bun Chef din lume. Am tot fost reprezentantul presei române la acest concurs de vis, l-am însoțit pe Adi Hădean, mentor regional la acest concurs (țin minte un fel de mâncare delicios preparat de un concurent maghiar supravegheat de Adi, obraz de porc Mangalița cu piure de conopidă caramelizată, sos de stafide și tortellini cu sfeclă roșie umplute cu rinichi de porc), așa că știu ce înseamnă faptul că Chef Oana este, anul acesta, judecătoare în finala regională,

sud-estul european și zona mediteraneană, a competiției S.Pellegrino Young Chef Academy.

Cluj, renumit pentru restaurante cu meniu sofisiticat, înseamnă pentru mine, de fiecare dată, un omagiu adus simplității. Din acest motiv, vizitez mereu Vărzăria. Și plec sătul, cu o porție de varză roșie călită cu ciolan afumat la bord. La Sibiu, la bistroul Jules, alt loc pe care nu-l știe chiar toată lumea, mi-a reținut atenția un mușchiuleț de mangaliță cu piure de varză roșie. La Iași, nu voi rata niciodată Cuptorul Moldovencei, fie că e vorba de torturi, cornulețe sau biscuiți crăpați de buni. La Constanța, am descoperit cu mare entuziasm un loc special, Brasserie L’oeuf, unde am savurat o shakshuka. Iar la restaurantul hotelului Best Western Bucovina, din Gura Humorului, până și o banală ciorbă de pui a la grec are o savoare memorabilă.

6 restaurante unde poți mânca un burger bun

De ceva vreme, românii au prins gustul burgerilor gourmet, făcuți cu ingrediente de calitate și care sunt cu totul diferiți de ceea ce se servește prin restaurantele de tip fast-food� Avem deja festivaluri dedicate acestui preparat și foarte multe localuri care încearcă (unele și reușesc) să ducă burgerul la un alt nivel� Dintre acestea, am ales câte unul reprezentativ pentru fiecare mare oraș din țară�

BUCUREȘTI

HYGGE SOCIAL KITCHEN

 Calea Victoriei 21

Hygge Social Kitchen este un bistro specializat în brunch-uri și cocktailuri, dar a dedicat o bună parte din meniu și burgerilor. Indiferent că-i vei încerca prin delivery sau la fața locului, noi zicem că vei fi surprins plăcut. Ca recomandare, încearcă El Rey, un burger cu guacamole.

BRAȘOV

GRĂTAR URBAN

 Michael Weiss 11

0731.832.033

După o drumeție pe munte sau o rătăcire pe frumoasele străduțe din Centrul Vechi, meriți să te recompensezi cu un burger excelent, cu ingrediente de calitate, preparat pe cărbuni, în cuptorul Josper (o combinație între un grill și cuptorul clasic).

CLUJ CIMBRU

37

Cimbru Restaurant, imaginația

măiestria în bucătărie sunt la ele acasă. Aici se face ceea ce se numește Author Cuisine, adică se gătește în funcție de inspirație și săptămânal, în meniu mai apar și alte nebunii. Dar unul dintre preparatele care nu lipsesc niciodată este burgerul, a.k.a. Angus Steak Sandwich.

TIMIȘOARA

BUN BURGER

 Constanța 2  0725.464.888

Cei de la Bun Burger sunt lăudați că ar face cei mai buni burgeri din Timișoara, cum sugerează și numele. Mai mult, cică ar avea și cel mai bun burger vegetarian, intitulat Piparcă. Până și chiflele și le fac singuri, deci e clar că avem de-a face cu niște oameni dedicați.

IAȘI TOUJOURS

 Gându 2

 0232.708.811

Restaurantul Toujours reunește sub aceeași umbrelă cele mai gustoase mâncăruri din bucătăria internațională, fiind singurul loc din Iași unde poți încerca preparate din bucătăria italiană, franceză, americană, mexicană, mediteraneană și asiatică. Burgerii sunt neapărat de încercat, mai ales cel cu creveți sau cel cu foie gras.

CONSTANȚA

BURGHERIA TOMIS

 Bdul Tomis 107

 0731.001.003

Burgerii de la Burgheria Tomis arată într-un mare fel și sunt foarte apreciați de constănțeni, food porn de-a dreptul. Nu degeaba terasa (încălzită) de aici este mai tot timpul plină. E bine de știut și că, pentru cei mai greu de săturat, există și o versiune King Kong.

Darce înseamnă acest termen? Pentru a afla răspunsul, va trebui să ne întoarcem ceva ani în urmă, prin 1988, când fizicianul maghiar Nicholas Kurti și chimistul francez Hervé This introduc termenul de gastronomie moleculară, referindu-se la știința care se ocupă cu înțelegerea fenomenelor culinare ce se produc în procesul de gătit. Nou creata sintagmă a fost respinsă de mulți bucătari, aceștia preferând alternative ca bucătăria modernistă, gătitul senzorial, bucătăria experimentală sau fizica culinară.

Toată povestea aceasta și nu am ajuns încă la bucătăria moleculară. Termenul, în sine, se referă la arta de a produce mâncarea pe care o avem prezentată și în secvențele din The Menu. Printre principalele tehnici ale bucătăriei moleculare se numără: gelificarea, sferificarea, folosirea azotului lichid pentru congelare rapidă și spargere sau utilizarea dioxidului de

Gastronomia & bucătăria moleculară

„We harvest. We ferment. We gel.”, replica aleasă strategic în trailerul filmului The Menu, ce are premiera luna aceasta în cinematografe, poate părea atipică sau chiar comică pentru cei care nu au încă idee despre specificul fictivului local Hawthorne, un restaurant axat pe bucătăria moleculară. De ce spun „încă’? Pentru că, în cele ce urmează, vom afla cum gătitul și chimia fac o echipă pe cinste și dau naștere conceptului ce poate scoate din zona de confort orice bucătar: bucătăria moleculară.

carbon pentru crearea bulelor. Bucătăria moleculară are la bază un singur obiectiv��� de a impresiona. Așa s-au născut câteva dintre cele mai interesante preparate, precum: ravioli transparenți, spaghetele cu agar agar, caviarul din ghimbir și multe altele. Câțiva bucătari-șef care au îmbrățișat acest stil de gătit sunt: Ferran Adrià, renumitul bucătar spaniol, ce a abordat tehnicile nonconformiste la restaurantul El Bulii, din Costa Brava, care însă a fost închis în 2011 și redeschis drept centru de creație, în 2014;  Heston Blumenthal, ce își impresionează și astăzi clienții de la The Fat

Duck prin preparatele sale inovative, și Alessandro Stratta, care a dus bucătăria moleculară în SUA, la restaurantul Alex, care, din păcate, s-a închis în 2011.

Acum, că suntem cu toții puși în temă, hai să aflăm și pe unde putem mânca preparate ale bucătăriei moleculare. Dacă tot am amintit mai sus restaurantul chef-ului Heston Blumenthal, începem chiar cu The Fat Duck, restaurant din Bray Berkshire, Anglia, cu trei stele Michelin și cu numeroase premii la purtător, precum: cel mai bun restaurant din lume. Întreaga locație are drept motto „Question everything” și pe bună dreptate, având în vedere că foie gras-ul servit în acest loc arată ca o mandarină.

Heston Blumenthal

Un alt restaurant de acest gen, foarte apreciat, este Osteria Francescana, din Modena, Italia care are și el tot trei stele Michelin. Restaurantul, într-o manieră absolut jovială, își convinge clienții de faptul că mănâncă pe propriul risc, aceștia fiind întâmpinați de sloganul „Never trust a skinny italian chef”. Bucătarul-șef al Osteria Francescana, Massimo Bottura, se inspiră în preparatele sale din arta contemporană, fapt observat și în cel mai comandat preparat al său: vițel psihedelic, un mușchi de vită gătit în crustă de cenușă și marinat în lapte în care sosurile viu colorate, obținute din reducții de sfeclă roșie, portocală sau vin, par aruncate, asemeni unor culori pe o pânză.

Locul trei în topul locațiilor „moleculare” îl ocupă Noma, din Danemarca, cu două stele Michelin, condus de chef René Redzep. Noma își ia unicitatea din modul de a vedea experiența mâncatului la ei, ca pe un joc, motiv pentru care „jucătorilor” le apare mesajul „Welcome to the game”, în momentul în care pășesc în locație. Cea mai interesantă farfurie a lui Redzep a fost un gândac al cărui corp era realizat din jeleu de mure, iar interiorul dintr-un mousse din mai multe flori comestibile și vanilie, pentru a semăna cu interiorul unui gândac strivit.

Experiențele moleculare pe o pânză.

nu au fost ignorate nici în România, având și noi câteva restaurante, precum The Artist, de pe Calea Victoriei, condus de chef Paul Oppenkamp. Ceea ce face unic acest restaurant este faptul că își schimbă meniul în fiecare sezon, așa că puțin probabil să mâncăm de două ori același preparat. Alte locații de bucătărie moleculară ce merită menţionate sunt la restaurantul Belvedere, din Brașov, sau chiar la Loft, unde chef Adrian Tihulcă își impresionează clienții cu plăcinta sa de dovleac reinterpretată.

Acum că am clarificat toate detaliile bucătăriei moleculare, parcă replica din The Menu are mai mult sens și dacă ideea de... a mânca ceva ce nu seamănă cu realitatea tot nu ne surâde, măcar ne-a stârnit curiozitatea de a afla ce se află în spatele preparatelor prezentate la Hawthorne, în film, de către Chef-ul interpretat de Ralph Fiennes.

René Redzep

Massimo Bottura

Paul Oppenkamp

Evadare cu viță-de-vie

Am plecat urechea la rezonanțele unui vin Merlot sec din 2020 cu gândul la Dealu Mare și la o evadare pe drumuri pe care aștept să le bătătoresc.

Sefăcea că ajunsesem pe una dintre cele mai frumoase străzi într-unul dintre cele mai frumoase cartiere din București, Dr. Louis Pasteur din Cotroceni, și ciocneam un pahar cu tovarășul de gastroscrieri Cosmin Dragomir. Eram în curtea, nu mai puțin impresionantă, a unei case splendidă, care adăpostește o fascinantă galerie de pictură, dar și primul wine bar de la noi cu atribut de showroom al unei regiuni viticole. Îi spune The Great Hill, v-ați prins că e vorba despre Dealu Mare, și eram invitat acolo de Cezar Ioan, de la vinul.ro, acest „connaisseur” pe care, vorba poetului, vinul îl cunoaște pe de rost, precum și viceversa. Mă așezasem la masă alături de soții Dragoș Vasile și Diana Popescu, vechi amici, excelenți jurnaliști, pertinenți cronicari digitali și fini oameni de lume.

În frapiera de lângă masă am remarcat eticheta unei sticle, care înfățișa un butoi cu o pâlnie de rezonanţă, atașată îndeobște unui străvechi aparat pentru reproducerea sunetelor înregistrate pe o placă, prevăzut cu o doză de redare cu ac. Mi-am turnat în pahar și m-a învăluit un amalgam sofisticat al unor izuri de

cireșe amare și de mure amărui. Gustul a fost la fel de provocator, am identificat niscaiva note de piper. Pentru că e foarte la modă să te pricepi la „pairing”, adică să împerechezi băutura cu mâncarea, mă grăbesc să adaug că asocierile culinare ale acestui vin, Merlot sec 2020, de la Gramofon Wine, recomandă preparate din vânat, cu sosuri de legume – și nu cunosc ceva mai bun decât modul în care îi ieșea bunicii mele materne sosul vânătoresc, un preparat din cane de vită cu găluște de casă pe post de garnitură. M-a amuzat prezentarea de pe etichetă: „nu vă spunem aici faptul că postgustul acestui vin este de... nici cum Gramofon Wine este situată în Dealu Mare, continuând tradiția Fermei nr. 9 Mocești, sau că ideal ar fi să fie consumat cu... Dar o să vă spunem că nicio poveste grozavă nu începe cu cineva mâncând o salată”.

Rezonanțele acestui vin, provenit din cea mai reprezentativă podgorie pentru România, aflată – coincidență?, nu cred, cum spune domnul nostru Răzvan Exarhu! – pe aceeași paralelă cu podgorii celebre, precum cele din Bordeaux și Toscana, m-au dus cu gândul la o evadare. Așa se și numește, aveam să aflu, o idee excelentă, ajunsă la a treia ediție în această toamnă: #EvadareinDealuMare. Practic, asta înseamnă un weekend al cramelor deschise din această regiune, aflată extrem de aproape de București. Tururi ghidate, degustări specializate, sticle destupate în cea mai compactă regiune viticolă din România. N-am putut ajunge la finalul lui octombrie la plantațiile de viță-de-vie Gramofon Wine, aflate în vecinătatea orașului Urlați. Dar mi-am promis ca anul viitor să evadez în Dealu Mare. E un drum vechi și fain, inițiatic, precum un vin de calitate.

6 localuri unde poți să bei vin fiert

Din diverse motive, vinul fiert se mai numește și „ambrozia românilor”� Asta și pentru că, pe lângă efectul amețitor, această băutură caldă ne ajută să avem o rezistență ridicată în fața temperaturilor scăzute, dar și a răcelilor� Fiindcă luna noiembrie a adus deja frigul în toată țara, iată 6 locuri unde-ți poți întări sistemul imunitar cu o cană din „ambrozia românului”:

BUCUREȘTI

MODELIER

Duzilor 12

0799.630.693

Când se instalează sezonul rece, în meniul de la Modelier își face imediat apariția și vinul fiert. Și nu oricum, ci în mai multe variante: vin fiert cu Amaretto, cidru fiert, dar și shoturi de iarnă JagerBomb, Bran, Fireball, pentru a aminti doar câteva, sau cocktailuri fierbinți cu nume sugestive: Postăvaru, Dead Titi sau Tennessee Honey Toddy.

BRAȘOV TIPOGRAFIA

Postăvarului 1

băutură care nu lipsește niciodată din meniul de toamnă-iarnă de la Tipografia este vinul fiert. Când mai și ninge, e minunat să vii aici, să comanzi o cană de vin fiert și să ieși să o savurezi afară, cu ochii la copacii de pe Tâmpa, acoperiți de zăpadă.

CLUJ

BISTRO VIENA

Corvin

Viena este un local

vechime în Cluj și care nu duce lipsă de clienți, indiferent de anotimp. Pentru că în oraș s-a instalat frigul încă din octombrie, în meniu a apărut deja vinul fiert, care merge de minune cu specialitățile austriece de aici: costițe, cârnați sau ciolan la cuptor și, bineînțeles, șnițel.

TIMIȘOARA RIVIÈRE BRASSERIE

 Parcul Justiției 1  0746.095.573

Odată cu anotimpul rece, terasa de la Rivière Brasserie devine încălzită, rămânând deschisă chiar și pe temperaturi cu minus. În afară de preparatele bune de aici, în meniu te așteaptă și vinul fiert. Deci, după o plimbare prin zăpada din Parcul Rozelor sau din Parcul Justiției, te poți încălzi cu o băutură caldă aici.

IAȘI

LEGEND PUB

 Anastasie Panu 31  0743.847.828

La Legend Pub găsești burgeri, coaste și tot felul de alte nebunii care să-ți potolească foamea, dar la fel de multe băuturi care să-ți pună sângele în mișcare, printre care și vinul fiert. Bineînțeles, terasa este plină de încălzitoare și pături.

CONSTANȚA TARA’S GASTROPUB

 Alexandr S. Pușkin 36

 0770.653.055

Atunci când „Winter is coming!”, la Tara’s GastroPub se schimbă și meniul, își fac prezența ciolanul și cârnații, dar și vinul fiert și eggnog-ul, o băutură care nu e chiar atât de răspândită în barurile sau restaurantele de la noi. Deci, acum știi unde mergi la sigur pentru o cană de vin fiert când te prinde anotimpul rece la malul mării.

primul brand românesc care produce și livrează mâncare gătită pentru câini

Drooler

este un startup românesc care a găsit o nișă ce n-a mai fost exploatată până acum: mâncarea gătită și sănătoasă pentru câini. Rețetele sunt aprobate de medicii veterinari, iar ingredientele proaspete provin, în proporție de 65-85%, din agricultura românească. Chiar dacă la început de drum, Drooler e deja evaluat la 1 milion de euro, iar Andrei Cerbu, fondatorul startup-ului, ne-a povestit mai multe despre afacerea sa inedită.

Cum a apărut Drooler?

Cred că mai degrabă conceptul m-a găsit pe mine, ca stăpân de câine și proprietar de food truck, în ambele ipostaze la început de drum.

Altfel spus, trecând destul de brusc din domeniul IT în cel HORECA, indiferent de cât de analitic puteam fi cu stocul de marfă, mereu rămâneam cu câteva steak-uri de vită, pe care le „serveam” grațios câinelui meu, Foca, aproape zilnic.

Apoi, m-am întrebat dacă îi face bine această „dietă

exclusivistă” și am început o cercetare, care m-a condus încet către ideea de mâncare gătită pentru câini, în care cred atât de mult.

Spune-ne un lucru mai puțin știut despre Drooler�

Cred că mereu am avut teama de a-mi fura cineva ideea, pentru că, de la „momentul evrika” și până acum, au trecut cinci ani, timp în care am cercetat științific rețetele și am perfecționat planul de afacere și am pus la punct toate acțiunile pe care le vom întreprinde de la momentul lansării.

Urmăream toate edițiile de la emisiunile de business, cu frica de a nu apărea altcineva să prezinte ideea mea în fața investitorilor.

Povestește-ne un pic despre produsele Drooler și prin ce se deosebesc de (să zicem) concurență� Drooler este primul brand și prima fabrică de mâncare gătită pentru câinii din România.

Rețetele noastre sunt gândite, cercetate și testate științific, împreună cu domnul profesor doctor Adrian Macri și cu echipa lui, conducătorul catedrei de Nutriție Animală, din cadrul Facultății de Medicină Veterinară a USAMV Cluj-Napoca.

ȘI NOPȚI

Vom oferi prietenilor noștri patrupezi o dietă sănătoasă, calculată, transparentă din punctul de vedere al conținutului și ingredientelor și care economi sește timpul stăpânilor.

Iar în jurul Drooler dorim să dezvoltăm și prima comunitate de iubitori de câini din România, cărora le vom oferi multe alte beneficii foarte utile în micul nostru univers de dog humans.

Cât de greu e să ajungi cu Drooler la noi clienți? Ne va fi foarte ușor să ajungem la clienți.

Din studiul de piață realizat de noi, peste 80% dintre proprietarii de câini împărtășesc un scepti cism general cu privire la conți nutul real al mâncării clasice.

Apoi unul din opt câini are probleme de sănătate cauzate de mâncarea clasică: alergii, pierderi de blană, probleme de digestie etc.

De aceea, stăpânii sunt nevoiți să le ofere câinilor mai mult din timpul lor, mergând la cumpără turi și gătindu-le.

Și am mai identificat noi o a treia categorie de stăpân, cea care-și iubește câinele ca pe un membru al familiei, necondițio nat… ca pe un copil.

Și ei aleg să le gătească, din iubire, dar de cele mai multe ori, impropriu nutrițional. Iar unii chiar ajung să-i îmbolnăvească.

Astfel că soluția mea a fost aceasta: mâncare gătită pen tru căței:

• Ambalată într-o caserolă transparentă, cu bucăți reale de carne și legume la vedere;

• Cu un conținut de ingrediente controlat, din punct de vede re nutrițional;

www.zilesinopti.ro

• Și cu livrarea la ușa clientului, pentru a economi timpul acestuia.

Produsul se va viraliza de la sine, tocmai pentru că este timpul ca și industria de mâncare de câini să evolueze, să facă un pas către sănătate, transparență și eficiență, iar noi suntem acest pas firesc.

Cum arată, până acum, Drooler în cifre?

Noi suntem gata de lansare. Însă mai avem nevoie de un buget pentru capitalul de lucru și marketing – atât de necesar atunci când lansezi o industrie cu totul nouă.

Astfel că am decis să listăm business-ul nostru pentru o sesiune de crowdfunding, pe platforma Ronin, unde țintim o finanțare de 200.000 de euro și pentru care oferim 20% din afacere.

Evaluăm business-ul nostru la 1.000.000 de euro, în baza activelor și proprietății intelectuale, dar și a previziunilor financiare, care, în cel mai pesimist scenariu, cresc de la 500.000 de euro la 3.000.000 de euro cifră de afacere în primii trei ani.

Care a fost cea mai mare provocare de care te-ai lovit?

Pe măsură ce detaliam fiecare aspect al acestui business înțelegeam că nu urmează să lansăm un alt produs într-o industrie consacrată, ci o industrie nouă cu totul.

Iar pentru acest lucru, efortul financiar va fi unul considerabil în fiecare divizie a afacerii. Practic, să fii primul e cel mai greu.

Care e cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o din perioada în care ai dezvoltat acest brand?

Cu siguranță, răbdarea mi-a fost testată la extrem!

Business-ul de Street Food cu care am început (food truck-urile Mexican Bizness) este unul imprevizibil, dar care recompensează munca imediat. La finalul unui festival, după patru zile, știm exact cum arată contul și care este profitul.

Cu Drooler am înțeles că răbdarea este recompensată cu performanță și calitate. Dacă aceste valori sunt respectate mereu, atunci componenta financiară este doar o consecință.

Ce urmează pentru Drooler? Lansarea! Ne pregătim să lansăm produsele, site-ul, facem demersuri pentru a ne lista în supermarket-uri și petshop-uri.

La Drooler facem mâncare gătită pentru câini, din iubire și respect pentru aceștia și vrem să fim cât mai aproape de clienții noștri.

Lifestyle

LifeStyle-ul Desocializării

Trăim printre paradoxuri şi căi aparent fără ieşire. Vieţuim într-o mare de informație, dar experimentăm solitudinea profundă, aproape fiecare dintre noi, în forme specifice. Ne aplecăm din ce în ce mai mult spre spiritualitate, dar ne depărtăm zi de zi tot mai mult de noi înşine. Căutăm soluţii oriunde, ignorând pe cele din interiorul nostru, fugind chiar de ele. Aprofundăm seturi complexe de analize de psihologie, dar nu ne mai înţelegem copiii şi prietenii apropiaţi. Socializăm aparent în grupuri mari, dar comunicăm cu adevărat... zero!

Ne plac lucrurile complicate - dar nu complexe -, dispreţuind bucuriile simple, evidente. Am învăţat depresia ca abandon în faţa realităţii, scuzabilă cumva social, şi o exploatăm pe scară largă. Am renunţat la cuvânt în favoarea imaginii, iar selecţia între alb şi negru, bine şi rău e instantanee, fără analiză şi contextualizare. De empatie în faţa subiectului nici nu mai poate fi vorba! Suntem judecătorii justificaţi a orice.

Trăim într-o lume în care ajung la noi doar trăirile grosiere, dramele intense şi surprinzătoare, lăsând lumea să se scufunde în dezumanizări ce nu ne mai spun nimic. Mai grav e că asta a creat un sistem de ştiri şi direcţii de informare axate pe catastrofe. Viitorul este omorât cu fiecare ocazie, prin frici fără număr, alimentate de toate sursele de trăire publică din jur, născând fobii şi ucigând perspective, asfixiind orice vector de dezvoltare.

Criza climatică… criza medicală… criza bancară… criza locurilor de muncă… criza îmbătrânirii populaţiei… criza apei potabile... cea a suprapopulării planetei, a viciilor mortale, a sinuciderilor, a pericolului I.A., a foametei, a poluării fără limite… planeta colapsează! Crime, abuzuri, accidente... nu pun pe gânduri, nu duc la înţelegere, ci dau doar exemple, constant, că se poate mai rău şi mai rău. Ucigând definitiv speranţa. Suntem definiţi ca ambigui social, analfabeţi funcţional, oameni fără viitor, rotiţe ale unui angrenaj... aproape cu orice ocazie, peste tot în jur.

Ne rămân doar... familia - cum şi cât mai poate să reziste -, credinţa fiecăruia într-o forţă sau un viitor evadat din lanţurile prezentului, prieteniile - chiar şi în formele ciudate, dar esenţiale din prezent -, verticalitatea şi onoarea - dacă le mai putem ţine vii -, precum şi creaţia, pasiunile care nu s-au transformat, între timp, în vicii toxice.

Avem datoria ca în acest tragic şi perpetuu LifeStyle al Desocializării să fim pilonii unor universuri/ grupuri verticale, cu viziunea şi forţa de a-şi defini propriile căi de evoluţie, punând accent pe Valoare şi Uman, echilibrul fiind esenţa a tot ceea ce s-a pierdut şi de care avem, fundamental, nevoie. Trăim în lumea şanselor dezgropate! Revelate! Scoase din ceaţa prezentului spre viitor!

Parfumul lunii noiembrie: BLOOMASTRAL de J.U.S. Parfums, prin ELYSEE Perfumery

BLOOMASTRAL e o perfectă reflectare olfactivă, modernă - a fost creat în 2021 -, unisex, a unui cer înstelat privit nostalgic, dar happy, de pe Riviera Franceză, după o seară de neuitat. Este o evocare a serilor festive ale magiei Rivierei, unde timpul parcă stă în loc, ce te face să treci parcă într-o altă dimensiune. O compoziție în jurul iasomiei de noapte, care te va urmări 24 de ore.

Indiferent cum te lași imersat în poveștile Mediteranei, trăite magnific pe Riviera Franceză, aroma unică de BLOOMASTRAL o să facă din fiecare moment unul aparte, de visare intensă și trăiri explozive� Parfumul lunii noiembrie: BLOOMASTRAL, de la J�U�S� Parfums, prin ELYSEE� O formă de magie încapsulată într-o sticlă unică, venită dintre stelele unei nopți de visare pe Riviera�

BLOOMASTRAL este un amestec de arome lăptoase, senzuale și condimentate. Mixul de fructe gătite ca pentru dulceață, caramelul și aroma de migdale ale iasomiei din Egipt se îmbină perfect cu nota puternică și eminamente fructată de osmanthus.

Caracterul floral, ușor dens, dar și notele verzi, crude, de Petitgrain, conferă acestei compoziții toată luminozitatea și senzualitatea necesare pentru a te învălui într-o poveste olfactivă unică. Lemnul de santal - din nota de bază - va contribui și el cu o senzație puternică de mister, de atemporal, aproape magnetică.

„PLYMOUTH SLOE GIN”

Premiu în colaborare cu GINOTECA

Ginul

lunii noiembrie este unul special: GIN-LIQUER.  „Sloe Gin” reprezintă un tip aparte de gin, unul în care a fost introdus, în procesul fermentaţiei, sirop de prune sălbatice – „sloe”. Acesta a transformat ginul într-o formulă inedită, la limita lichiorului, mai dulce şi mai parfumat decât toate celelalte tipuri de gin, în care se simte şi o aromă soft de tarte, nuci, alune şi cireşe amare.

Asta face ca Plymouth Sloe Gin să fie foarte larg utilizat, fie în lunile toride de iulie - cu şampanie sau tonic cu multă gheaţă -, fie în cele reci, noiembriedecembrie, îndeobşte cu tonic, dar şi consumat direct, o altă specificitate a acestuia fiind aceea că alcoolizarea lui e mult mai mică decât a unui gin obişnuit, undeva între 25-30 de grade.

În rândul acestor ginuri-licoroase, cum mai sunt numite, PLYMOUTH este considerat liderul aproape de necontestat, pentru că rămâne singurul care mai foloseşte reţeta originală din 1883.

SLOE GIN a fost, iniţial, o băutură populară, făcută din fructele sălbatice (micile prune Sloe), ienupăr şi plante aromatice, încă din secolul XVII, dar deabia în secolul XIX, el a intrat în atenţia marilor distilerii londoneze, această evoluţie ducând şi la o diversitate de reţete inedite.

Singura dintre acele reţete păstrată până azi este cea a renumitului PLYMOUTH SLOE GIN – „Spirits Award”-ul lunii noiembrie, prin selecţia realizată împreună cu Ginoteca.

rețetă cocktail special: 60 ml Plymouth Sloe

ml apă tonică premium Coajă de lime Fructul pasiunii Zmeură

*Se poate adăuga puţină scorţişoară şi nucşoară rasă

Studiul bijuteriei ca terapie pentru momentele grele ale vieții

Interviu cu LILY KANELLOPOULOU

Marele Premiu

Romanian Jewelry Week 2022

Ce te-a făcut să devii designer de bijuterii?

M-am născut, am crescut și locuiesc în Atena. Inițial, am studiat Design Interior și Arte Aplicate și, ulterior, Actoria. Deși am avut o carieră de succes în ambele domenii, timp de douăzeci și cinci de ani, în 2010, criza economică în creștere din Grecia și pierderea bruscă a fratelui meu mi-au schimbat în mod neașteptat viața. Studiile de bijuterii pe care le-am început în 2013 au fost o încercare de a scăpa de o problemă serioasă pe care a trebuit să o confrunt după moartea lui și o încercare de a mă vindeca.

Lily Kanellopoulou, câștigătoarea Marelui Premiu la Romanian Jewelry Week, s-a apucat de bijuterie după douăzeci și cinci de ani de carieră în design interior și în actorie. Studiul bijuteriei a pornit ca terapie pentru momentele grele ale vieții, însă procesul de lucru și rezultatele au determinat-o să construiască colecții. Colecția câștigătoare de la ROJW 3.0 are drept materiale de bază bucăți de lemn, aduse de ploaie în curtea cabanei lui Lily, o colecție despre timp, rădăcini și moștenire.

Cum alegi conceptele pentru colecțiile tale, care este sursa ta de inspirație?

De multe ori, încep cu ceva care mă fascinează sau care mă atinge emoțional. Poate fi o imagine, un obiect, o amintire sau orice altceva. Alteori este o situație personală sau socială care mă mișcă. Deși încep să am mereu un anumit plan în minte, procesul de lucru și primele rezultate ale experimentării sunt cruciale pentru decizia finală a conceptului. Este complicat de explicat, dar uneori, este necesar și inteligent să lași materialul să te conducă și chiar să îți schimbe planurile, iar alteori, este mai bine să lucrezi cu un plan preformulat pentru un anumit concept. Munca mea, deocamdată, este organică. Mă inspir în principal din formele

www.zilesinopti.ro

estetice din natură, unde amprenta timpului joacă un rol decisiv.

Ce ne poți spune despre conceptul colecției cu care ai participat la Romanian Jewelry Week?

THE SIGHT OF MEMORY este o colecție despre bucăți de lemn erodate de vântul mării, aduse de ploaie și bătute de soare în curtea cabanei mele. Le-am ales cu grijă și au devenit materia primă pentru realizarea pieselor colecției. Compozițiile și elementele care s-au combinat exprimă amintiri, ruine îndrăgite și obiecte vechi, care au propriile lor povești pentru a povesti, și a vorbi despre timp, rădăcini și moștenire.

Care este bijuteria ta preferată și de ce?

Este greu să alegi o singură piesă. Piesele mele preferate sunt câteva cu care am avut multe probleme, până când mi-am dat seama care este modalitatea de a obține rezultatul dorit în rășină sau alt material.

Ce crezi că ar trebui să știe cei care poartă bijuteriile tale?

Aș spune doar că piesele mele au fost lucrate cu devotament și dragoste.

Care sunt cele mai importante evenimente de bijuterii la care ai participat până acum și cât de importante sunt premiile pentru tine?

Oslo, organizată de artistul și profesorul Jorge Manilla în 2020. Vorbind despre evenimente importante, „Schmuck” din München este un eveniment pe care încerc să-l vizitez aproape în fiecare an și la fiecare vizită parcă îmi predă o nouă lecție de bijuterie contemporană! Cred că premiile sunt întotdeauna importante. Este o onoare care încurajează artiștii să continue, le întărește convingerile și încrederea în sine și oferă lucrărilor lor șansa de a fi observate.

Lily, ce colecție urmează, la ce lucrezi?

Care este cel mai greu lucru pentru un designer de bijuterii?

Nu pot spune pentru alți designeri, dar cel mai greu lucru pentru mine (majoritatea pieselor mele sunt unice și este imposibil să produc o a doua) este când am reușit un rezultat foarte bun, într-un final, și se întâmplă un accident și se rupe piesa!

Având în vedere că în ultimii doi ani, majoritatea târgurilor au fost anulate și călătoriile au fost încă periculoase, am pierdut multe locuri pe care mi-am dorit să le vizitez, iar Romanian Jewelry Week este unul dintre ele. Pe de altă parte, pandemia a reprezentat o bună șansă de a învăța urmărind online evenimente importante, care ar fi greu de vizitat, precum expoziția Departamentului de Bijuterii a Academiei din

Deocamdată, lucrez la finalizarea colecției „Colorful comeback”, o colecție care a fost creată special pentru Bienala Israel 2022. Această lucrare este puțin diferită. Conform conceptului dat expoziției, am creat pentru prima dată piese colorate, exprimând optimism și fericire. În același timp, pregătesc piese pentru un nou apel deschis și continui să experimentez, pentru a produce material nou pentru piese, ceva care necesită timp în linia mea de lucru.

În jurul vetrei de olar Școala de la Piscu

la educație de calitate pentru toți copiii, indiferent de mediul din care provin, este, cel puțin la nivel declarativ, una dintre preocupările societății noastre. Cu toate acestea, infrastructura unităților de învățământ, începând cu ciclul preșcolar și terminând cu instituțiile de învățământ superior, este învechită, subdimensionată și, pe alocuri, lipsită de dotările elementare sanitare. În acest context, diferite instituții de învățământ privat au început să se dezvolte, inițial în clădiri adaptate funcțiunilor specifice. Reconversiile de spații diverse în spații de învățământ au acoperit parțial această nevoie și au creat premisele unei noi etape de dezvoltare. Apariția unor cerințe funcționale noi, adaptate curentelor de educație experiențială, au dus la apariția unor construcții noi, dotate și configurate conform celor mai moderne standarde europene, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

Accesul

„Singurul scop al educației este să transforme oglinzile în ferestre” Sydney Harris

Un astfel de loc dedicat educației putem să descoperim la 40 de km de București, într-un mic sat aflat la limita dintre județele Ilfov și Prahova. Aici, o familie tânără de bucureșteni a creat un refugiu din lumea tehnologiei. Pentru că „omul sfințește locul”, criticul de artă Adriana Scripcariu și sculptorul Virgil Scripcariu au inițiat proiectul prin care un mic sat de olari atrage tineri din toată țara să învârtă roata olarului și să intre în tainele meșteșugului.

Muzeul -Atelier-Școala de la Piscu este mai mult decât ceea ce îi spune numele, este un spațiu cultural de exprimare, un loc în care patrimoniul cultural se prezintă generației tinere pentru a fi experimentat și îndrăgit. Într-un cadru aerisit, în mijlocul unei curți generoase, se desfășoară ateliere de experimentare a tehnicilor tradiționale de lucru cu pământul și prezentări culturale.

„Memoria meșteșugului de Piscu este cea care a generat acest loc, este un nucleu de la care spațiul s-a extins și temele de studiu, la rândul lor, s-au extins. Piscu a fost pe vremuri un centru de olărit, în care s-a lucrat enorm. În cele mai bune timpuri, câte 200 de cuptoare ardeau aici și sute de mii de oale părăseau satul în fiecare an către târgurile din București și din împrejurimi.” – Adriana Scripcariu, istoric de artă și inițiator al proiectului.

Spațiul este unul interactiv, conceput și realizat prin aportul multor oameni deschiși către provocarea redescoperirii și conservării patrimoniului într-o manieră contemporană. Amplasat pe un teren generos, cu cea mai mare deschidere la stradă, curtea muzeului este prima care atrage atenția. Un spațiu de expunere în aer liber invită și călăuzește pașii către construcția cu plan pătrat amplasată în centrul acesteia. Construcția, născută printr-un efort colectiv, este nouă, modernă, cu toate dotările necesare secolului nostru și, în același timp, veche, cu toată încărcătura istorică încrustată în ea.

Structura rectangulară a muzeului este vitrată aproape în totalitate, lăsând vizitatorului posibilitatea să întrevadă spațiul interior încă de la intrarea în curte. Colonada de trunchiuri dezgolite, care delimitează cele patru laturi egale ale clădirii, fac trecerea între spațiul exterior și interior și aduc, totodată, o textură ce îndulcește liniile perfecte ale tâmplăriei. Învelitoarea din tablă fălțuită, material specific zonei, închide în partea superioară, în aceeași manieră simplă, forma perfectă a construcției.

Interiorul este structurat pe două niveluri: nivelul parter integral și nivelul superior, amenajat într-o zonă de subpantă, lăsând spațiul central liber cu o înălțime generoasă. Axul principal al clădirii, atât din punct de vedere structural, cât și simbolic, axis mundi, este susținut de un trunchi, și acesta dezgolit, care tranzitează întreaga construcție și se îndreaptă simbolic către cer prin luminatorul central.

La nivelul parterului, centrat pe plan, se regăsește un spațiu de uniune, dedicat momentelor de întâlnire, cursurilor teoretice sau prezentărilor. Nivelul, coborât cu două trepte supradimensionate, folosite drept bancă, este finisat, la fel ca și restul spațiului, cu o pardoseală ceramică în formă de solzi, montată pe axul diagonal al construcției.

Delimitând acest spațiu, regăsim structura din lemn a nivelului superior, zonă amenajată ca și spațiu de expunere pentru impresionanta colecție de ceramică. Obiectele, strânse în special de la localnicii din Piscu, însumează peste 1000 de vase, de diferite dimensiuni.

Parcursul în interiorul clădirii se continuă urcând pe scările delimitate de un perete din structura naturală până la zona nivelului superior. Aici găsim spațiul expoziției de artă contemporană și spații pentru ateliere. Acest nivel nu are un plan deschis similar cu cel al parterului, ci se lasă descoperit prin explorare. În zona centrală putem să ne apropiem din nou de axul clădirii, printr-un spațiu deschis.

Școala de la Piscu este un spațiu dedicat educației prin patrimoniu, al apropierii generației tinere de ideea de muzeu și, nu în ultimul rând, un exemplu de arhitectură pentru o funcțiune, din păcate, destul de rar întâlnită în programele de arhitectură actuale.

foto © Laurian Ghinițoiu.

Și băieții se machiază câteodată

Înmod tradițional, subiectul make-up-ului și al cosmeticalelor a fost dintotdeauna asociat cu femeile. Odată cu avalanșa nonconformistă care se resimte din ce în ce mai puternic în diverse zone și direcții, remarcăm faptul că inclusiv industria aceasta traversează o perioadă a schimbării. Cu toate că celebrități precum Prince, Michael Jackson, Johnny Depp, David Bowie și mulți alții au purtat negru la ochi, în diverse apariții sau în viața de zi cu zi, acest amănunt clar nu trecea neobservat, dar nici nu stârnea reacții extreme, pentru că nu se putea spune că poartă un makeup propriu-zis.

Actualmente, așa cum există femei de profesie makeup artist, există și băieți care se ocupă cu același lucru. Astfel, când vei te vei uita după un tutorial de make-up pe YouTube sau în alte surse online, motoarele de căutare îți vor sugera inclusiv băieți care te învață tehnici de machiaj și, implicit, trucuri și sfaturi de skincare.

Așadar, băieții care realizează și chiar poartă make-up reprezintă acum un aspect care intră din ce în ce mai mult în normalul cotidian. Ba mai mult, vei vedea că aceștia fac chiar o treabă bună și că ai, cu siguranță, multe de învățat de la ei, odată ce le urmărești tehnicile și sugestiile în materie de frumusețe. TikTok și Instagram, care au o bază mare de utilizatori, au contribuit foarte mult la popularizarea băieților care se machiază. Mai mult decât a face din asta un trend, ele au fost platformele care au încurajat practicarea acestui hobby, indiferent dacă ești fată sau băiat. Astfel, tot mai multe persoane de sex masculin au trecut de limitele prejudecăților și au arătat lumii că se pricep să (se) machieze. Cu toate că la început s-au confruntat cu reacții negative, aceștia nu s-au oprit din a face ceea ce le place. Iată câțiva băieți care activează în mediul online și de la care poți să te inspiri pentru un make-up de efect și nu numai:

JAMES CHARLES

James Charles este unul dintre cei mai importanți influenceri masculini ai frumuseții de pe rețelele de socializare, devenind, în 2016, primul brand ambasador masculin pentru CoverGirl. Inițial, acesta lucra ca make-up artist în orașul său natal, Bethlem, New York, după care și-a deschis un canal de YouTube, unde a început să posteze tutoriale în care se machia. De acolo, cariera sa a urcat din ce în ce mai mult pe scara succesului, care i-a adus inclusiv premii pentru activitatea sa de pe rețelele de socializare, precum două People’s Choice Awards, trei Streamy Awards, un Teen Choice Award și un Shorty Award. El are inclusiv linia sa de make-up, cu care și-a dezvoltat propria afacere și care, pe lângă numeroasele alte proiecte în care este implicat, îi aduce venituri impresionante tânărului de 23 de ani. James Charles a colaborat, de asemenea, cu celebrități importante, precum: Katy Perry, Kylie sau Kim Kardashian.

BRETMAN ROCK

Bretman este una dintre cele mai mari vedete ale internetului la momentul actual și s-a făcut cunoscut prin intermediul videoclipurilor cu și despre machiaj. Născut în Sanchez Mira, Filipine, el s-a făcut remarcat în această industrie încă din adolescență, devenind viral printrun videoclip de pe Instagram. După acel videoclip – în care realiza un machiaj, bineînțeles –contul de Instagram îi explodase, iar numărul său de următori creștea în fiecare săptămână cu câte alți 100.000 de urmăritori. În 2019, a câștigat premiul Beauty Influencer of the Year la People’s Choice Awards și a fost invitat să participe la Săptămâna Modei din New York pentru prima dată. El a colaborat cu brand-ul de make-up Wet n Wild pentru o colecție proprie, care a fost denumită Jungle Rock. În prezent, Bretman are 24 de ani și o carieră de succes.

MARIO SIMEN

Nișa aceasta nu este foarte dezvoltată încă

în România, însă Mario Simen, în vârstă de 24 de ani, este unul dintre băieții români care se machiază și împărtășește asta cu internetul. Pentru el, totul a început acum patru ani, când a realizat un make-up de Halloween, moment în care și-a dat seama că se pricepe și că îi place această activitate. El are un canal de YouTube, unde postează atât tutoriale de machiaj, cât și diverse alte materiale, însă cel mai activ este pe platforma TikTok. Cu toate că s-a confruntat cu un val considerabil de critici, Mario continuă să facă ceea ce îi place, mai ales datorită faptului că această activitate online a devenit preocuparea sa principală.

Iată, deci, doar câteva nume ale unor băieți ce practică o activitate care odinioară era considerată specifică femeilor, însă care, în prezent, este la fel de bine realizată și de tabăra masculină. Cu toate că subiectul încă poate fi

unul sensibil pentru unii, pentru alții, purtarea machiajului nu este considerat feminin sau masculin, ci este, mai degrabă, o practică ce oferă libertatea reală de a-ți crea și recrea identitatea, ori de câte ori dorești.

„O Gală de caritate reprezintă

tip de civism

cu totul aparte. Chiar dacă nu putem

direct un bine aproapelui nostru, așa cum o fac oamenii minunați

măcar putem

dacă rezultă

acest demers

ceva pozitiv- și în toți acești ani în care am colaborat, rezultatele au fost extraordinare, atunci totul merită trăit, degustat și dus mai departe. Gala Fundaţiei Inovații

Maria este un astfel de exemplu extraordinar, o fuziune între

modei și deschiderea

unor oameni

Aceasta a fost cea de a IX-a ediție a Galei de caritate a Fundației, iar ei s-au alăturat peste 60 de sponsori, donatori și artiști A fost o seară magică pentru a îndeplini misiunea Fundației, aceea de a da o șansă la o viață demnă prin acces la servicii medicale și educație celor nevoiași și, acum, numeroșilor refugiați din Ucraina, cărora statul român le-a acordat asistență medicală completă doar pentru trei luni. Concluzia: moda este artă, dar și implicare, lifestyle, dar și social și caritate! „IMAGINE PEACE, THEN CREATE IT!”

E cool să fii nostalgic

Înciuda definiției gri pe care nostalgia o are în DEX, se pare că aceasta a căpătat forma unui trend în rândul noilor generații tot mai dornice de a (re)trăi trecutul într-un mod autentic. Mașina timpului nu s-a inventat încă, dar, într-un fel sau altul, piața SH satisface nevoia unei călătorii în timp. Dincolo de hainele și accesoriile la mâna a doua, gadget-urile vintage se bucură acum de un val puternic de popularitate. Iată câteva care te pot ajuta să iei o pauză de la graba tehnologiilor noi și să te bucuri de câteva momente mai lungi de prezent trecut:

Camera pe film

You only have one shot, cam ca în viață. Acum, tinerii încearcă să trăiască momentul și, mai ales, să îl surprindă în imperfecțiunea lui autentică. Rafala de 100 de poze, dintre care o poți alege pe cea mai bună, nu mai e cool. Selfie-urile timp de jumătate de oră, până prinzi unghiul ăla bun, nu mai sunt nici ele cool. Acum se poartă esența momentului, cadrele unice, vibeul autentic al trecutului, care durează cât apeși pe butonul camerei – un click și dispare, dar măcar te-ai bucurat de el.

Vinyl-urile În 2020 au fost înregistrate mai multe vânzări de discuri de vinil decât de CD-uri muzicale, acest lucru având loc pentru prima dată după foarte mult timp. Se pare că, deși pandemia i-a împiedicat pe oameni să mai ia parte la concerte, aceștia au găsit un mod mai interesant de a experimenta muzica îndeaproape. Pentru că au rămas în vogă chiar și după ridicarea restricțiilor, discurile de vinil reprezintă totodată și un cadou foarte fain, mai ales pentru cei care au deja un pick-up acasă.

Ipod Shuffle

Cum alfel să își facă (re)apariția, decât printr-un trend pe TikTok? Când părea că toți au uitat de el, tinerii au început să posteze diferite materiale în care Ipod-ul era utilizat pe post de accesoriu – uneori, chiar și drept clame de păr, folosindu-l în același timp și pentru a asculta muzică în căștile cu fir –care, apropo, se pot intitula, de asemenea, trend. Varietatea de culori face ca Ipod-ul să fie, de fapt, chiar un accesoriu vintage foarte trendy și util, dacă vrei să salvezi din bateria telefonului.

printre

le arunci odată cu hârtiile,

Mașina de scris Pentru cei care vor să își ia timp pentru a se bucura de viață printre rânduri, mașina de scris permite acest lucru, cu siguranță! Fascinantă mai ales pentru cei care au crescut înconjurați de computere și smartphone-uri, aceasta are un farmec aparte. Poate pentru că îți permite să fii doar tu și tastele, fără distrageri. De asemenea, oferă o siguranță pe care internetul nu o deține în totalitate: nu poate fi hack-uită, nu contează dacă se ia curentul și îți permite să scrii cele mai intime gânduri, fără să-ți fie teamă de back-up-uri care nu funcționează - în caz contrar, gânduri pe care poți doar să le arunci odată cu hârtiile, atunci când vrei să uiți de tot de ele.

www.zilesinopti.ro

www.zilesinopti.ro

Salut, București! În noiembrie, toate drumurile duc la teatru

Fără a căuta să fie original, titlul de mai sus reflectă un simplu adevăr: este improbabil ca bucureştenii amatori de experienţe culturale să nu intre luna asta în contact cu teatrul, într-o formă sau alta, indiferent că e vorba de reprezentarea unor piese ori de lansări de carte, expoziţii de artă, fotografie sau costume, de creații online și VR sau instalații performative, şi asta pentru că, timp de câteva zile, teatrul se scrie cu majuscule - FNT!

Chiar dacă se numără cu zecile, evenimentele din Festivalul Naţional de Teatru, programate între 6 şi 13 noiembrie, nu ar putea, totuși, justifica generalizarea pe care am făcut-o, astfel că, dincolo de acestea, trebuie subliniată în egală măsură, densitatea de exprimări frumoase din teatrele Bucureştiului, de la festivalurile tematice - Zilele Dramaturgiei Româneşti, organizat de Teatrul de Comedie şi MNLR, Festivalul Naţional de Teatru pentru Adolescenţi “Ştefan Iordache” de la Bulandra - până la aşteptatele adaptări scenice ale unor texte inedite, precum Knockout, al lui Joy Wilkinson (Excelsior), Să vorbesc cu tine, al Anei Maria Bamberger (Teatrelli) sau Pandorium, viziunea lui Zoltán Balázs asupra fabulelor lui La Fontaine (Odeon). Tot aici se adaugă spectacole remarcabile lansate foarte recent, care abia aşteaptă să fie descoperite în stagiunea curentă, dintre care nu trebuie omise Cei drepţi, al lui Mihai Măniuţiu, şi Creatorul de teatru, al lui Alexandru Dabija, ambele la TNB, Masacrul, tratamentul în cheie comică a Jocului de-a măcelul de la unteatru, sau savuroasa comedie super-super-dark

Locotenentul din Inishmore, pusă în scenă de Vlad Massaci la Teatrul Mic. Natural, Festivalul Naţional de Teatru rămâne totuşi principalul pol de atracţie ale lunii noiembrie pentru going out-ul cultural, în primul rând pentru oportunitatea unică oferită spectatorilor bucureşteni de a vedea unele dintre cele mai reuşite montări ale anului din teatrele din provincie, fiindcă, altfel, e greu de crezut că avem o atât de mare disponibilitate pentru city break-uri la Piatra Neamț, Sfântu Gheorghe, Galați sau Oradea, de exemplu, având ca ţinte exclusive Myth Show. O istorie a neîncrederii, al lui David Schwartz, Lacrimile amare ale Petrei von Kant, al lui Radu Nica, Vrabia lui Leta Popescu sau Vinegar Tom, al lui Dragoș Alexandru Mușoiu.

În mod evident însă, miza de vârf în FNT pentru fanii artelor performative o reprezintă „importul” temporar în Capitală ale unor super-spectacole din teatrele naţionale, precum Oedip Rege (Declan Donnellan) şi câine cu om.câine fără om (Radu Afrim) de la Craiova, Macbett (Silviu Purcărete) şi Hamlet (Gábor Tompa) de la Teatrul Maghiar din Cluj, Trădare (Bobi Pricop) de la Naționalul din Târgu Mureș, Mama (Mariana Cămărășan) şi Trei surori (Andrei și Andreea Grosu) de la Sibiu, sau Antonin Artaud. Familia Cenci (Silviu Purcărete) de la Iași.

Sigur că, în baza acestei inflaţii de propuneri teatrale, rămâne ca fiecare să îşi asambleze propria agendă, a cărei configuraţie va depinde mult şi de şansa de a găsi bilete la spectacolele dorite. Oricum, ne vom vedea însă într-una dintre serile următoare la teatru, căci toate drumurile duc într-acolo, nu-i aşa?

Ioan BIG, publisher

Sâmbătă, 5 noiembrie

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București DESCHIDEREA OFICIALĂ A FNT 2022

Sala „Ion Caramitru” (Sala Mare), Foaierul Tapiseriei (etaj 1)

VERNISAJ

Caramitru – Dincolo de scenă Expoziție de fotografie, cu imagini inedite, inaccesibile publicului până în prezent

Producător: Florin Ghioca și

Lansarea cărții ION CARAMITRU... la plecare de George Banu Editura Muzeul Literaturii Române, 2022 INTRAREA LIBERĂ

INTERSECȚII ÎN FNT: Facultățile de Teatru în FNT

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Mică Cântec pentru Noema

De: Daniel Danis

Adaptarea și coordonarea proiectului: Anca Bradu

Producător: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București – Facultatea de Teatru

Durata: 1h 30min

INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

ISTORII FLUIDE. Macro-istorii. Societăți fragmentate 18.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Studio câine cu om.câine fără om

Un spectacol pe texte de: Lia Bugnar, Dan Coman, Simona Goşu, Maria Manolescu, Oana Pellea, Radu Tudoran și Radu Afrim

Durata: 1h 40min 14+

Spectacol în limba germană cu traducere în limbile română și engleză

Spectacol

Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian” Millennial History

Direcția artistică, jurnalism, cercetare, interviuri, concept & conținut: Andrea Voets

Dramaturgia și regia: Catinca Drăgănescu

Producător: Resonate Productions (Olanda)

Cu sprijinul: AFK, Fonds21, Stichting Norma, De Balie, AreWeEurope, Splendor, Bundesstiftung Aufarbeitung Durata: 1h 30min

Spectacol în limba engleză cu traducere în limba română

Regia, video și universul sonor: Radu Afrim Scenografia: Irina Moscu Producător: Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova Durată: 4h 20min (cu pauză) Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

Spectacol invitat din străinătate 19.00

Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu” (Icoanei)

Waste!

de Gianina Cărbunariu Regia: Gianina Cărbunariu Decorul și costumele: Dorothee Curio Producător: Schauspiel Stuttgart (Germania)

GRANIȚE FRAGILE. Teritorii hibride 21.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Pictură

Dragoste și alte crime de Stefan Arsenijević, Srđjan Koljević, Bojan Vuletić Regia: Theodor-Cristian Popescu Scenografia și conceptul video: Mihai Păcurar Producător: Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe Durata: 2h 16+

Spectacol în limba maghiară cu traducere în limba română

Spectacol invitat din străinătate 22.00

Teatrul Odeon, Sala Studio Koulounisation Conceptul și interpretarea: Salim Djaferi Scenografia: Justine Bougerol și Silvio Palomo Producător: Habemus papam, Cora-Line Lefèvre și Julien Sigard (Belgia) Cu sprijinul: Fédération WallonieBruxelles Durata: 1h 15min 14+

Spectacol în limba franceză cu traducere în limbile română și engleză

Duminică, 6 noiembrie

INTERSECȚII ÎN FNT: Târgul cărții de teatru

11.00 – 17.00

Cărturești Carusel

Prezentarea a 11 dintre cele mai relevante cărți de teatru din ultimul an și întâlniri cu autorii și autoarele lor: Virginia Rogin – Pasiune și destin și Constantin Dinulescu. Viață și teatru, teatru și viață, de Ion Moldovan; Ariel din spatele scenei, de Elisabeta Pop și Raluca Sas Marinescu; Marioara Voiculescu, Mareșala teatrului românesc, de Alina Nelega; Atelier de restaurări teatrale, de Miruna Runcan; Tegument și Diversiune în eter – romanul unei generații, de Radu Dinulescu; Plays from Romania: Dramaturgies of Subversion, de Jozefina Komporaly; O seară la Rialto, de Alexander Hausvater; Robert Lepage / Ex Machina – Revoluții în spațiul teatral, de James Reynolds; Revoluții. Antologie de Teatru Contemporan Polonez, de Katarzyna Niedurny.

GRANIȚE FRAGILE. Instalații performative, creații online și VR

16.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Atelier Omission Possible

Documentar. Instalație imersivă și interactivă

Introducere de: Oana Cristea Grigorescu Producător: Mutual Loop (Martina Tritthart, Holger Lang)

Durată: 1h 30min

Eveniment în limba engleză

INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

INTERSECȚII ÎN FNT: Expoziții

16.00

ARCUB, Sala Cafenea, Sala Arcelor și Sala Librărie

VERNISAJ

**Helmut Stürmer. Decor/ Costum/Desen

Expoziție de scenografie de Helmut Stürmer

Producători: Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, UNITER / FNT

INTERSECȚII ÎN FNT: Facultățile de Teatru în FNT 17.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Mică Anna Édes

de Dezső Kosztolányi

Regia: Marcel Bélai

Producător: Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca – Facultatea de Teatru și Film, Departamentul Maghiar de Teatru Durata: 2h 20min (cu pauză)

12+

Spectacol în limba maghiară cu traducere în limba română INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

ISTORII FLUIDE. Macro-istorii. Societăți fragmentate 17.00 și 21.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București - Sala „Ion Caramitru” (Sala Mare) Oedip Rege

de Sofocle Regia: Declan Donnellan Scenografia: Nick Ormerod Producător: Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova. Durată: 1h 20min 16+ Spectacolul conține scene de nuditate fără conotații sexuale Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

GRANIȚE FRAGILE. Teritorii hibride 17.00

unteatru Partea 1. Iubirea pe texte ale întregii echipe Regia: Petro Ionescu Scenografia: Alexandra Budianu Producător: Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca Durata: 1h 40min 14+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

Spectacol invitat din străinătate 18.00

ARCUB, Sala Mare Imperium Delendum Est! Poeme de: Kateryna Kalytko, Halyna Kruk, Marjan Pyrozh Regia: Dmytro Zakhozhenko

Decorul: Oleksiy Khoroshko Costumele: Mariya Antonyak Producător: Lesia Ukrainka Lviv Academic Dramatic Theatre (Ucraina) Durata: 1h 16+

Spectacol în limba ucraineană cu traducere în limbile română și engleză Spectacolul este urmat de o prezentare a artiștilor și a programatorilor ucraineni Accesul se face prin înscrierea la: am.tirlea@yahoo.co.uk

Spectacol invitat din străinătate 19.00

Teatrul Odeon, Sala Studio Koulounisation

Conceptul și interpretarea: Salim Djaferi Scenografia: Justine Bougerol și Silvio Palomo Producător: Habemus papam, Cora-Line Lefèvre și Julien Sigard (Belgia) Cu sprijinul: Fédération WallonieBruxelles. Durata: 1h 15min 14+

Spectacol în limba franceză cu traducere în limbile română și engleză

ISTORII FLUIDE. Micro-istorii. Familii scindate 19.00

Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei” (Izvor) 8 tați

de Tina Müller

Regia: Irisz Kovacs Scenografia: Theodor Niculae Producător: Teatrul de Stat Constanța Durata: 1h 30min

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

ISTORII FLUIDE. Macro-istorii. Societăți fragmentate 21.00

Teatrul Odeon, Sala Majestic Myth Show. O istorie a neîncrederii

de Daniel Chirilă

Regia: David Schwartz Scenografia: Alina Herescu Producător: Teatrul Tineretului Piatra Neamț. Durata: 1h 30min 14+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

Luni, 7 noiembrie

INTERSECȚII ÎN FNT

10.00 – 16.00

ARCUB, Sala Coloane Atelier introductiv: Finanțări europene în domeniul culturii

Susținut de: Helena Winter (în limba engleză)

Eveniment prezentat de: Institutul Francez din România Accesul se face prin înscrierea la: ioana.alexandru@institutfrancais.ro

GRANIȚE FRAGILE. Instalații performative, creații online și VR

15.00 și 16.30

Institutul Goethe București Actrițe. Adică, scuze că te ating de Michał Telega Regia și scenografia: Mihai Păcurar Coproducători: Teatrul Postnațional Interfonic și Institutul Polonez din București

Durata: 40min

16+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză. Accesul se face prin înscrierea la: noi@interfonic.ro

GRANIȚE FRAGILE. Instalații performative, creații online și VR

15.00 și 16.30

Teatrelli Notă de trecere de Agata M. Skrzypek Regia, muzica originală și sound design: Vlaicu Golcea

Instalație textilă: Cristina Milea O instalație cinetico-sculptural sonoră marca Teatrul Postnațional Interfonic Coproducător: Institutul Polonez din București Durata: 1h

16+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză. Accesul se face prin înscrierea la: noi@interfonic.ro

INTERSECȚII ÎN FNT: Facultățile de Teatru în FNT

17.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Mică Macbeth după William Shakespeare

Regia: Irina Wintze, Camelia Curuțiu-Zoicaș, Ciprian Scurtea Producător: Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca – Facultatea de Teatru și Film, Departamentul Român de Teatru Durata: 2h 40min (fără pauză) 16+

INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

INTERSECȚII ÎN FNT: Facultățile de Teatru în FNT 17.00

Teatrul Odeon, Sala Studio Stele în lumina dimineții de Alexandr Galin Adaptarea și regia: Bogdan Cioabă Producător: Universitatea din Pitești –Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte Durata: 1h 40min 16+

INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

GRANIȚE FRAGILE. Teritorii hibride 17.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Pictură Cartea cu poze a copiilor cuminți de The Tiger Lillies, Phelim McDermott, Julian Crouch Regia: Máté Hegymegi Decorul: Botond Devich Costumele: Ilka Giliga Producător: Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe Durata: 1h 45min 16+

Spectacol în limba maghiară cu traducere în limba română

GRANIȚE FRAGILE. Teritorii hibride 19.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Atelier Lacrimile amare ale Petrei von Kant

de Rainer Werner Fassbinder Regia: Radu Nica Scenografia: Theodor Niculae Producător: Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe Durata: 1h 10min 12+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

ISTORII FLUIDE. Micro-istorii. Familii scindate 19.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru” (Sala Mare) Părinți și copii

de Brian Friel

Regia: Vlad Massaci Decorul: Adrian Damian Costumele: Luiza Enescu Producător: Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București Durată: 3h 15min (cu pauză) Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

Spectacol invitat din străinătate 20.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Studio Zăpada / Snow după Orhan Pamuk

Regia: Bartosz Szydłowski Decorul și costumele: Małgorzata Szydłowska Co-producție: Teatrul Łaźnia Nowa, Cracovia, Gdańsk Shakespeare Theatre, STUDIO theatregalleryin Warsaw, Stanisław Wyspiański Silesian Theatre in Katowice (Polonia). Durata: 3h (cu pauză) Spectacol în limba polonă cu traducere în limbile română și engleză

ISTORII FLUIDE. Micro-istorii. Familii scindate 20.30

Teatrul Odeon, Sala Majestic Vrabia

Textul și regia: Leta Popescu Scenografia: Bogdan Spătaru Producător: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați. Durata: 2h

GRANIȚE FRAGILE. Teritorii hibride 21.00

unteatru Partea 1. Iubirea pe texte ale întregii echipe Regia: Petro Ionescu Scenografia: Alexandra Budianu Producător: Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca Durata: 1h 40min 14+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

Marți, 8 noiembrie

INTERSECȚII ÎN FNT

11.00 – 17.00

ARCUB, Sala Coloane Conferință: NEXT ON STAGE. Perspective în scenogra e, ediția a 2-a

Coordonator: Adrian Damian Curatori: Viorica Petrovici, Iuliana Gherghescu și Andrada Chiriac Producător: OISTAT România, în parteneriat cu FNT

INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

GRANIȚE FRAGILE. Instalații performative, creații online și VR

15.00 și 16.30

Institutul Goethe București Actrițe. Adică, scuze că te ating de Michał Telega Regia și scenografia: Mihai Păcurar Coproducători: Teatrul Postnațional Interfonic și Institutul Polonez din București Durata: 40min 16+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză. Accesul se face prin înscrierea la: noi@interfonic.ro

GRANIȚE FRAGILE. Instalații performative, creații online și VR

15.00 și 16.30

Teatrelli Notă de trecere

de Agata M. Skrzypek Regia, muzica originală și sound design: Vlaicu Golcea Instalație textilă: Cristina Milea O instalație cinetico-sculptural sonoră marca Teatrul Postnațional Interfonic Coproducător: Institutul Polonez din București. Durata: 1h 16+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză. Accesul se face prin înscrierea la: noi@interfonic.ro

INTERSECȚII ÎN FNT: Fragil. Dramaturgiile prezentului 16.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Media Lectură performativă Dumnezeu de Ferdinand von Schirach Coordonator: Bobi Pricop INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

INTERSECȚII ÎN FNT: Facultățile de Teatru în FNT 17.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Mică Trei surori după A.P. Cehov Regia și scenografia: Irina Moscu Producător: Universitatea de Arte din Târgu-Mureș – Facultatea de Arte Durata: 1h 20min 12+

INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

GRANIȚE FRAGILE. Teritorii hibride 17.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Atelier Lacrimile amare ale Petrei von Kant de Rainer Werner Fassbinder Regia: Radu Nica Scenografia: Theodor Niculae Producător: Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe Durata: 1h 10min 12+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

Spectacol invitat din străinătate 18.00

Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Media (Foaier)

VERNISAJ

***Les Loges / Cabinele Instalație imersivă în jurul scrierilor dramatice contemporane De: Joris Mathieu și Nicolas Boudier împreună cu Haut et Court Producător: Théâtre Nouvelle Génération: Centre Dramatique National de Lyon Coproducător: ARTCENA

În parteneriat cu: Comédie de Saint-Etienne | École Supérieure d’art dramatique

Cu sprijinul: Fonds de soutien à la création artistique et numérique [SCAN] de la Région Auvergne Rhône-Alpes, Communauté de communes des Monts du Lyonnais INTRAREA LIBERĂ

GRANIȚE FRAGILE. Teritorii hibride 18.00 și 21.00 unteatru (In)dependenții – homo sapiens non urinat in ventum

Un eseu performativ de: Catinca Drăgănescu O inițiativă: Idea77, realizată în parteneriat cu unteatru, Centrul de Teatru Educațional Replika și Teatrul LUNI de la Green Hours Durata: 1h 20min Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

ISTORII FLUIDE. Macro-istorii. Societăți fragmentate 18.30

Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei” (Izvor)

Vinegar Tom de Caryl Churchill Regia: Dragoș Alexandru Mușoiu Decorul: Răzvan Chendrean Costumele: Luiza Enescu și Oana Cernea Producător: Teatrul „Regina Maria” Oradea – Trupa „Iosif Vulcan” Durata: 2h 16+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

INTERSECȚII ÎN FNT 18.30

Teatrul Odeon, Sala Studio Lansarea Dicționarului Multimedia al Teatrului Românesc, ediția a 3-a

Producător: Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS), în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și Universitatea de Arte din Târgu Mureș INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

Spectacol găzduit în FNT 2022 19.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru” (Sala Mare) Capcana

de Mihail Bulgakov

Regia: Petru Hadârcă

Decorul: Adrian Suruceanu Costumele: Stela Verebceanu Producător: Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău Durata: 2h 45min (cu pauză)

Miercuri, 9 noiembrie INTERSECȚII ÎN FNT

11.00 – 17.00

ARCUB, Sala Coloane Conferință: NEXT ON STAGE. Perspective în scenogra e, ediția a 2-a

Coordonator: Adrian Damian Curatori: Viorica Petrovici, Iuliana Gherghescu și Andrada Chiriac

Producător: OISTAT România, în parteneriat cu FNT

INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

GRANIȚE FRAGILE. Instalații performative, creații online și VR

14.00, 15.00, 16.00, 17.00, 18.00 ARCUB, Sala Bolților Turnul #urmatorulnivel

de Ionuț Sociu, Alexandru Mihăescu și Teatrul Basca

Regia: Alexandru Mihăescu Costumele/Decorul: Lia Pfeiffer Producători: Teatrul Basca și StageOn Durata: 50min 14+

INTERSECȚII ÎN FNT: Facultățile de Teatru în FNT 17.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Mică Puzzle

Regia: Ianoș Petrașcu Producător: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – Facultatea de Litere și Arte Durata: 1h 30min 14+

INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

INTERSECȚII ÎN FNT: Facultățile de Teatru în FNT

Teatrul Odeon, Sala Studio

Visul unei nopți de vară după William Shakespeare Adaptarea, regia, scenografia și light design: Radu Horghidan Producător: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – Facultatea de Arte Durata: 1h 20min 12+

INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

ISTORII FLUIDE. Macro-istorii. Societăți fragmentate

21.00

Teatrul Odeon, Sala Majestic Nu mai ține linia ocupată de Alexandra Felseghi

Regia: Adina Lazăr

Decorul: Andreea Tecla Costumele: Andra Handaric Producător: Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca. Durata: 1h 45min

14+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

GRANIȚE FRAGILE. Teritorii hibride 22.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Pictură Are we human or are we dancers?

Regia și coregrafia: Ioana Marchidan Producător: Studio M, Sfântu Gheorghe

Durata: 50min. 14+ Spectacol în limba maghiară cu traducere în limbile română și engleză

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză Accesul se face prin înscrierea la: am.tirlea@yahoo.co.uk

INTERSECȚII ÎN FNT: Fragil. Dramaturgiile prezentului 16.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Media Lectură performativă Superglue de Tim Crouch Coordonator: Bobi Pricop INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

INTERSECȚII ÎN FNT: Expoziții 17.00

ARCUB, Sala Coloane VERNISAJ

****NOD ÎN CINCI – expoziție de fotogra e de teatru (însoțitoare a volumului „Nod în cinci. Câteva abordări în teatru”, de Cristina Rusiecki) INTRAREA LIBERĂ

Spectacol invitat din străinătate 18.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Studio

Pata oarbă / Blind spot de Cosmin Stănilă și Ionuț Sociu Regia: Andrei Măjeri Scenografia și costumele: Adrian Balcău Producător: Teatrul Național Sârb, Novi Sad (Serbia) Durata: 1h 50min Spectacol în limba sârbă cu traducere în limbile engleză și română

ZILE ȘI

ISTORII FLUIDE. Micro-istorii. Familii scindate

Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei” (Izvor)

Tatăl

de Florian Zeller

Regia: Cristi Juncu Scenografia: Carmencita Brojboiu Producător: Teatrul Bulandra București Durata: 1h 45min Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

Decorul: Andreea Diana Nistor (RO) și Greta Gasparini (IT) Costumele: Marilena Montini (IT) și Andreea Diana Nistor (RO) Co-producție: Teatrul „George Ciprian” Buzău (România) și Industria Scenica (Italia)

Durata: 1h 40min

Spectacol în limbile română și italiană cu traducere în limba engleză

Joi, 10 noiembrie

INTERSECȚII ÎN FNT

09.30

ARCUB, Sala Mare IFRo&FNT Mic dejun convivial și prezentarea programelor Institutului Francez din România și a programului Chimères (program inovator dedicat experimentării de forme artistice hibride multidisciplinare care utilizează tehnologiile digitale)

Eveniment prezentat de: Institutul Francez din România Durata: 2h

GRANIȚE FRAGILE. Teritorii hibride

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Atelier Münchausen

de Alexa Băcanu Regia și light design: Ovidiu Caița Scenografia și grafica live: Sebastian Rațiu Producător: Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava Durata: 1h 30min

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

INTERSECȚII ÎN FNT: Realități teatrale în dezbatere 12.00

ARCUB, Sala Coloane Peter Brook, un secol de teatru Moderator: Călin Ciobotari Invitați: George Banu, Andrei Șerban, Felix Alexa și prezentarea cărții Obiecte rănite de George Banu INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

ISTORII FLUIDE. Micro-istorii. Familii scindate

Teatrul Apropo

Medeea: Furie

Textul și regia: Radu Popescu Scenografia: Diana Miroșu Producător: Teatrul Apropo București Durata: 1h 35min

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

GRANIȚE FRAGILE. Instalații performative,

21.00

Teatrul Nottara, Sala „George Constantin” Cancún

de Jordi Galcerán

de Marina Hanganu și Bianca Trifan Regia: Marina Hanganu (RO) și Camilla Brison (IT)

Regia, light design și ilustrația muzicală: Felix Alexa Scenografia: Andrada Chiriac Producător: Teatrul „Nottara” București Durata: 2h 12+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

GRANIȚE FRAGILE. Instalații performative, creații online și VR 14.00, 15.00, 16.00, 17.00, 18.00 ARCUB, Sala Bolților Turnul #urmatorulnivel de Ionuț Sociu, Alexandru Mihăescu și Teatrul Basca Regia: Alexandru Mihăescu Costumele/Decorul: Lia Pfeiffer Producători: Teatrul Basca și StageOn Durata: 50min 14+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză Accesul se face prin înscrierea la: am.tirlea@yahoo.co.uk

GRANIȚE FRAGILE. Teritorii hibride 18.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Atelier Münchausen de Alexa Băcanu Regia și light design: Ovidiu Caița

ISTORII FLUIDE. Micro-istorii. Familii scindate

Scenografia și grafica live: Sebastian Rațiu Producător: Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava. Durata: 1h 30min Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

INTERSECȚII ÎN FNT: Facultățile de Teatru în FNT

17.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Mică Ceva rock și niște fete după „Some girl(s)”, de Neil LaBute Adaptarea și regia: Radu Niculescu Producător: Universitatea „Ovidius” din Constanța – Facultatea de Arte Durata: 1h 30min. 14+

INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

ISTORII FLUIDE. Micro-istorii. Familii scindate

18.00

Teatrul Nottara, Sala „George Constantin” Cancún

de Jordi Galcerán Regia, light design și ilustrația muzicală: Felix Alexa Scenografia: Andrada Chiriac Producător: Teatrul „Nottara” București Durata: 2h. 12+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

ISTORII FLUIDE. Macro-istorii. Societăți fragmentate

20.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru” (Sala Mare) Hamlet de William Shakespeare Regia: Gábor Tompa Decorul: András Both Costumele: Bianca Imelda Jeremias Producător: Teatrul Maghiar de Stat Cluj Durata: 2h 45min (cu pauză). 14+ Spectacol în limba maghiară cu traducere în limbile română și engleză

Spectacol invitat din străinătate

20.00

Teatrul Odeon, Sala Majestic Simfonia progresului / Simphony of Progress

de Nicoleta Esinencu și teatru-spălătorie Un spectacol de: Artiom Zavadovsky, Doriana Talmazan, Kira Semionov, Nicoleta Esinencu, Nora Dorogan, Oana Cîrpanu

Co-producție: HAU Hebbel am Ufer, Berlin (Germania) și teatru-spălătorie, Chișinău (Republica Moldova)

Durata: 1h 40min 12+

Spectacol în limba română moldovenească și rusă cu traducere în limbile română și engleză

ISTORII FLUIDE. Micro-istorii. Familii scindate 20.30

Teatrul Apropo

Medeea: Furie

Textul și regia: Radu Popescu Scenografia: Diana Miroșu Producător: Teatrul Apropo București Durata: 1h 35min 14+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

ISTORII FLUIDE. Micro-istorii. Familii scindate

21.00

Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei” (Izvor)

Trădare

de Harold Pinter Traducerea și regia: Bobi Pricop Scenografia: Oana Micu Producător: Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu” Durata: 1h 30min 14+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

GRANIȚE FRAGILE. Teritorii hibride

21.30

Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu” (Icoanei)

Furtuna

după William Shakespeare Regia, versiunea muzicală și versurile: Ada Milea Scenografia, conceptul vizual, video și lighting design: Andu Dumitrescu Producător: Teatrul Bulandra București Durata: 1h 20min Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

Vineri, 11 noiembrie

INTERSECȚII ÎN FNT: Realități teatrale în dezbatere 11.00

ARCUB, Sala Coloane Conferință: Hans Thies Lehmann și moștenirea teatrului postdramatic

Invitați: Victor Scoradeț și Ionuț Sociu Moderator: Cristina Modreanu INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

GRANIȚE FRAGILE. Instalații performative, creații online și VR 14.00, 15.00, 16.00, 17.00, 18.00 ARCUB, Sala Bolților Turnul #urmatorulnivel de Ionuț Sociu, Alexandru Mihăescu și Teatrul Basca Regia: Alexandru Mihăescu Costumele/Decorul: Lia Pfeiffer Producători: Teatrul Basca și StageOn Durata: 50min 14+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză Accesul se face prin înscrierea la: am.tirlea@yahoo.co.uk

INTERSECȚII ÎN FNT: Fragil. Dramaturgiile prezentului 16.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Media Lectură performativă (coupé), pe baza textelor: „Neputință”, de Alexander Hartmann, „Bolovan”, de Anamaria Feraru și „N-am fost acolo”, de Raluca Mirescu Ungureanu Coordonator: Bobi Pricop INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

ZILE ȘI NOPȚI BUCUREŞTI 125

INTERSECȚII ÎN FNT: Facultățile de Teatru în FNT

17.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Mică

IVANOV

de A.P. Cehov

Regia: Laura Avarvari și Claudia Ieremia Producător: Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru. Durata: 2h 10min (cu pauză) 16+

INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

ISTORII FLUIDE. Macro-istorii. Societăți fragmentate 20.30

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru” (Sala Mare) Macbett

de Eugène Ionesco

Regia: Silviu Purcărete Decorul: Helmut Stürmer Costumele: Lia Manțoc Producător: Teatrul Maghiar de Stat Cluj Durata: 2h 30min (cu pauză) 14+

Spectacol în limba maghiară cu traducere în limbile română și engleză

Sâmbătă, 12 noiembrie

INTERSECȚII ÎN FNT: Realități teatrale în dezbatere 11.00

ARCUB, Sala Coloane Conferință: Abuzul în mediul artistic. Cum creăm spații sigure?

Invitați: Katia Pascariu, Oana Mardare, Theodor-Cristian Popescu Moderator: Oana Stoica

INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

INTERSECȚII ÎN FNT: Târgul cărții de teatru 11.00 - 17.00

Cărturești Carusel

Prezentarea a 11 dintre cele mai relevante cărți de teatru din ultimul an și întâlniri cu autorii și autoarele lor:

ISTORII FLUIDE. Micro-istorii. Familii scindate

18.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Studio Oameni singuratici de Gerhart Hauptmann Regia, scenografia, adaptarea textului și universul sonor: Florin Caracala Producători: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, FaPt – Fabrica de Artă și Producție Teatrală și Centrul Cultural German Iași / Deutsches Kulturzentrum

Iași. Durata: 2h 10min Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

Spectacol invitat din străinătate 18.00

Teatrul Odeon, Sala Majestic Simfonia progresului / Simphony of Progress de Nicoleta Esinencu și teatru-spălătorie Un spectacol de: Artiom Zavadovsky, Doriana Talmazan, Kira Semionov, Nicoleta Esinencu, Nora Dorogan, Oana Cîrpanu

Co-producție: HAU Hebbel am Ufer, Berlin (Germania) și teatru-spălătorie, Chișinău (Republica Moldova)

Durata: 1h 40min. 12+

Spectacol în limba română moldovenească și rusă cu traducere în limbile română și engleză

ISTORII FLUIDE. Micro-istorii. Familii scindate

20.30

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Atelier Mama de Marta Barceló

Regia: Mariana Cămărășan Scenografia: Dragoș Buhagiar Producător: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu Durata: 1h 30min

14+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

ISTORII FLUIDE. Macro-istorii. Societăți fragmentate

21.00

Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei” (Izvor) Întoarcerea acasă

de Matei Vișniec Regia: Botond Nagy Scenografia: Andreea Săndulescu Producător: Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava Durata: 2h 10min

12+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

O istorie a sărutului în teatru, de Călin Ciobotari; Teatru (4 volume), Procesul comunismului prin teatru, Un secol de ceață și Povestea regelui supărat pe clovn, de Matei Vișniec; Curtea miracolelor. Teatru, de Iakovos Kambanellis; Teatrul telematic, de Marina Hanganu; Descoperiri și Un om sub semnul întrebărilor, de Eugène Ionesco; Friends, iubiri și marele lucru teribil, de Matthew Perry; Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, de Liviu Malița

GRANIȚE FRAGILE. Instalații performative, creații online și VR

14.00, 15.00, 16.00, 17.00, 18.00

ARCUB, Sala Bolților Turnul #urmatorulnivel

de Ionuț Sociu, Alexandru Mihăescu și Teatrul Basca

Regia: Alexandru Mihăescu Costumele/Decorul: Lia Pfeiffer Producători: Teatrul Basca și StageOn Durata: 50min 14+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză Accesul se face prin înscrierea la: am.tirlea@yahoo.co.uk

INTERSECȚII ÎN FNT: Fragil. Dramaturgiile prezentului

16.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Media Lectură performativă Schwarzindividele de Martyna Wawrzyniak Coordonator: Bobi Pricop INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

INTERSECȚII ÎN FNT: Facultățile de Teatru în FNT

17.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Mică Micul Prinț

după Antoine de Saint-Exupéry Regia, decorul și coregrafia: Alice Veliche și Alexandru Radu

Producător: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași –Facultatea de Teatru. Durata: 1h 20min INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

ISTORII FLUIDE. Micro-istorii. Familii scindate

17.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Atelier Mama

de Marta Barceló

Regia: Mariana Cămărășan Scenografia: Dragoș Buhagiar

Producător: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Durata: 1h 30min

14+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

GRANIȚE FRAGILE. Teritorii hibride

19.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru” (Sala Mare)

Pescărușul

de A.P. Cehov

Regia: Eugen Jebeleanu Scenografia: Velica Panduru Producător: Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București Durata: 2h 40min (fără pauză)

16+

Scene care pot afecta emoțional, nuditate. Scene cu conotație sexuală.

GRANIȚE FRAGILE. Teritorii hibride

19.00

Centrul Național al Dansului București (anti)aging – după 10 ani

Conceptul, coregrafia și interpretarea: Mădălina Dan și Mihaela Alexandra Dancs

Co-producători: Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, E-motional Bodies & Cities/Fundaţia Gabriela Tudor, artsf Durata: 1h 15min. +16 Spectacolul conține nuditate

ISTORII FLUIDE. Macro-istorii. Societăți fragmentate

20.00

Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei” (Izvor)

Oameni. De vânzare

Textul și regia: Carmen Lidia Vidu Costumele și asistență decor: Ioana Popescu

Producător: Teatrul German de Stat Timișoara. Durata: 1h 30min 12+

Spectacol în limba germană cu traducere în limbile română și engleză Spectacolul este urmat de o sesiune Q&A cu artiștii spectacolului și un History Talk cu Germina Nagâț, din partea CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii), despre vânzarea etnicilor germani în timpul regimului comunist.

Spectacol invitat din străinătate 21.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Pictură Scaunele / The Chairs

de Eugène Ionesco Regia: Gábor Tompa Scenografia: Dragoș Buhagiar Producător: Théâtre National du Luxembourg (Luxemburg)

Durata: 1h 15min

Spectacol în limba franceză cu traducere în limbile română și engleză

Spectacol invitat din străinătate 22.00

Teatrul Odeon, Sala Studio Înainte de sfârșitul ...(lumii)/Before The End... (Of The World) Conceptul și realizarea: Iva Sveshtarova și Willy Prager

Producător: Brain Store Project În parteneriat cu DNK: Space for Contemporary Dance and Performance (Bulgaria)

Durata: 1h 15min 14+

Spectacol în limba engleză cu traducere în limba în română

Duminică, 13 noiembrie

INTERSECȚII ÎN FNT: Târgul cărții de teatru 11.00 – 17.00

Cărturești Carusel

Prezentarea a 10 dintre cele mai relevante cărți de teatru din ultimul an și întâlniri cu autorii și autoarele lor: Evrei din România pe scena și ecranul secolului XX, de Sergiu Laurian Lupu; Caragiale – vizionarul, de Alexa Visarion; Jocul iscusit al dramei,de Anda Ionaș; Camil Petrescu. Interviuri, de Florica Ichim și Alexandru Buican; Teatru, de Federico García Lorca; nr. 9,10 / 2022 al Revistei Teatrul Azi; Sub vremuri. Teatru și conflict / Sign of the Times. Theatre and Conflict, de Oltița Cîntec; Teatrul ca rezistență, de Cristina Modreanu; Teatrul Româno-Canadian – Schimburi culturale și strategii manageriale, de Simona Hodoș; Nod în cinci – Câteva abordări în teatru, de Cristina Rusiecki

INTERSECȚII ÎN FNT: Realități teatrale în dezbatere

ARCUB, Sala Coloane Statutul artistului

Conferință despre muncă, serviciu public și generația de sacrificiu din cultură

Invitați: Alex Radu, Ilinca Manolache, David Schwartz

Moderator: Iulia Popovici

INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

INTERSECȚII ÎN FNT

11.00

CNDB – Centrul Național al Dansului București Granițe. Riscuri. Urgențe Maraton performativ Intervenții (10 minute) ale artistelor și artiștilor din arii diferite, care vor aborda o problematică pe care o consideră urgentă pentru zona lor de interes artistic.

INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

GRANIȚE FRAGILE. Instalații performative, creații online și VR

14.00, 15.00, 16.00, 17.00, 18.00

ARCUB, Sala Bolților Turnul #urmatorulnivel

de Ionuț Sociu, Alexandru Mihăescu și Teatrul Basca

Regia: Alexandru Mihăescu Costumele/Decorul: Lia Pfeiffer

Producători: Teatrul Basca și StageOn Durata: 50min

14+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză Accesul se face prin înscrierea la: am.tirlea@yahoo.co.uk

INTERSECȚII ÎN FNT: Facultățile de Teatru în FNT

17.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Mică Kcezyow (Woyzeck)

de Georg Büchner

Regia: Mike Săvuică

Producător: Unfortunate Thespians În colaborare cu: Teatrul Evreiesc de Stat, Universitatea „Hyperion” București –Facultatea de Arte și NIPAI Berlin

Durata: 1h 20min

16+

INTRAREA LIBERĂ, în limita locurilor disponibile

Spectacol invitat din străinătate

17.00

Teatrul Odeon, Sala Studio Înainte de sfârșitul... (lumii)/Before The End... (Of The World)

Conceptul și realizarea: Iva Sveshtarova și Willy Prager

Producător: Brain Store Project În parteneriat cu DNK: Space for

Contemporary Dance and Performance (Bulgaria)

Durata: 1h 15min 14+

Spectacol în limba engleză cu traducere în limba în română

ISTORII FLUIDE. Micro-istorii. Familii scindate

17.00

Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu” (Icoanei) Copiii nopții

de Andrei Radu

Regia: Alexandru Weinberger-Bara Scenografia: Corina Grămoșteanu Producător: Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara Durata: 1h 20min

12+

ISTORII FLUIDE. Micro-istorii. Familii scindate

19.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Studio Trei surori

de A.P. Cehov

Regia: Andrei și Andreea Grosu Scenografia: Vladimir Turturica Producător: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu Durata: 2h 15min 16+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

Spectacol invitat din străinătate 19.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Pictură Scaunele / The Chairs de Eugène Ionesco Regia: Gábor Tompa Scenografia: Dragoș Buhagiar Producător: Théâtre National du Luxembourg (Luxemburg) Durata: 1h Spectacol în limba franceză cu traducere în limbile română și engleză

ISTORII FLUIDE. Macro-istorii. Societăți fragmentate 20.30

Teatrul Odeon, Sala Majestic Cabaret

Libretul: Joe Masteroff După piesa lui John Van Druten și povestirile lui Christopher Isherwood Regia, coregrafia și costumele: Răzvan Mazilu Decorul: Sabina Spatariu Producător: Teatrul Odeon București Durata: 2h 30min 16+

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

ISTORII FLUIDE. Micro-istorii. Familii scindate 21.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru” (Sala Mare)

Antonin Artaud. Familia Cenci după Shelley și Stendhal Regia: Silviu Purcărete Scenografia: Dragoș Buhagiar Producător: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași Durata: 2h 10min Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

ALTE EVENIMENTE CU INTRARE LIBERĂ

GRANIȚE FRAGILE. Instalații performative, creații online și VR

Perioada: 5 – 13 noiembrie 2022 Program: 11.00 – 18.00

Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru” (Sala Mare) – Foaierul de Marmură (Parter) Insula de Teatru VR

Instalație performativă (se vor viziona secvențe din spectacolul RICHARD al III-lea, de William Shakespeare, regia Eugen Gyemant, produs de Teatrul „Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe)

INTRAREA LIBERĂ

GRANIȚE FRAGILE. Instalații performative, creații online și VR

Perioada: 5 – 13 noiembrie 2022

The Walks

Spectacol-experiment (aplicație) de: Rimini Protokoll

Traducerea versiunii în limba română: Ondine-Cristina Dăscălița, Adina Olaru Textul și regia: Helgard Haug, Stefan Kaegi, Daniel Wetzel

Coordonarea artistică și editarea video (versiunea în limba română): Vlaicu Golcea

Producător: Rimini Protokoll și creart/ Teatrelli, în parteneriat cu Institutul Goethe București

Spectacol în limbile: română, germană, engleză, franceză, italiană, spaniolă (la alegere)

„The Walks” by Rimini Protokoll este o colecție de 10 scurte spectacole audio concepute pentru anumite locuri specifice din orașul tău și o invitație de a redescoperi împrejurimile și de a interacționa cu ele. Dacă vrei să experimentezi acest spectacol-aplicație în cadrul FNT, poți obține gratuit un cod de activare, prin transmiterea unui e-mail în acest sens, la adresa teatrelli@creart.ro, în perioada 5-13 noiembrie. (Numărul de coduri este limitat).

Nu ai nevoie decât de un smartphone și de o pereche de căști. Descarcă aplicația (pentru IOS - https:// thewalks.page.link/ios, pentru Android - https://thewalks.page.link/android),

inserează codul de activare primit și poți începe plimbările oricând, urmând instrucțiunile din aplicație. Plimbările se pot face până în septembrie 2023, în orice ordine și în oricare dintre cele 6 limbi disponibile. Fiecare plimbare durează aproximativ 20 de minute.

GRANIȚE FRAGILE. Instalații performative, creații online și VR Worker of the Year home delivered performance

O poveste de: Tudor Ganea Conceptul și realizarea: Ioana Păun şi Flavia Giurgiu

Coordonator: Raluca Felezeu

Producători: Ioana Păun și Flavia Giurgiu, ARCUB și Centrul Cultural Clujean Durata: 1h

Informații și înscrieri la: ralu.felezeu@yahoo.com

INTERSECȚII ÎN FNT: Expoziții

Perioada: 5 – 13 noiembrie 2022 Program: 11.00 – 18.00

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru” (Sala Mare), Foaierul Tapiseriei (etaj 1)

Caramitru – Dincolo de scenă (expoziție de fotogra e)

Producător: Florin Ghioca INTRAREA LIBERĂ

INTERSECȚII ÎN FNT: Expoziții

Perioada: 5 – 29 noiembrie 2022 Marți – Duminică: 12.00 – 20.00

ARCUB, Sala Cafenea, Sala Arcelor și Sala Librărie Helmut Stürmer. Decor/Costum/ Desen

Expoziție de scengrafie, de: Helmut Stürmer

Producători: Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, UNITER / FNT În zilele de luni, expoziția este închisă Biletele pot fi achiziţionate online, de pe www.arcub.ro şi www.bilet.ro sau de la casa de bilete ARCUB (Str. Lipscani, nr. 84-90).

Preț: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile/talonul de pensie pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

Spectacol invitat din străinătate

Perioada: 5 – 13 noiembrie 2022 Program: 11.00 – 18.00

Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Media (Foaier) Les Loges / Cabinele, o instalație prezentată de Théâtre Nouvelle Générat

Instalație imersivă în jurul scrierilor dramatice contemporane De: Joris Mathieu și Nicolas Boudier împreună cu Haut et Court

Producător: Théâtre Nouvelle Génération: Centre Dramatique National de Lyon Coproducător: ARTCENA În parteneriat cu: Comédie de Saint-Etienne | École Supérieure d’art dramatique

Cu sprijinul: Fonds de soutien à la création artistique et numérique [SCAN] de la Région Auvergne Rhône-Alpes, Communauté de communes des Monts du Lyonnais INTRAREA LIBERĂ

INTERSECȚII ÎN FNT: Expoziții

Perioada: 5 – 13 noiembrie 2022 Program: 12.00 – 20.00

ARCUB, Sala Coloane NOD ÎN CINCI – expoziție de fotogra e de teatru (însoțitoare a volumului „Nod în cinci. Câteva abordări în teatru”, de Cristina Rusiecki) INTRAREA LIBERĂ

INTERSECȚII ÎN FNT: Expoziții

Perioada: 4 – 17 noiembrie 2022 Luni – Joi: 09.30 – 17.00 Vineri: 09.30 – 14.00

Institutul Liszt (Centrul Cultural Maghiar București – Str. Gina Patrichi, nr. 8)

VERNISAJ: 3 noiembrie, 19.00 Bagossy Levente. Proiecte de scenogra i Expoziție de machete Producător: Institutul Liszt (Centrul Cultural Maghiar București) INTRAREA LIBERĂ

Citește mai multe despre Festivalul Național de Teatru și în suplimentul online de pe zilesinopti.ro

ZILE ȘI NOPȚI

„Băieții de zinc”, o tragedie slavă

Premiera „Băieții de zinc”, bazată pe romanul documentar al Svetlanei Aleksievici, cu o dramatizare și o adaptare scenică semnate Yuri Kordonsky, aduce în repertoriul Teatrului Bulandra o răvășitoare realitate, zugrăvită sumbru de perspectiva unor mame care și-au pierdut fiii în război.

Înalta împlinire artistică, înnobilând stagiunea de la Bulandra cu o montare de istorie contemporană realizată impecabil, e cea mai fidelă punere în scenă a grozăviilor războiului. Căci pornește de la fapte.

Și cine putea fi mai potrivit să ne vorbească astăzi despre asta decât un mare regizor, născut și crescut la Odesa? Acesta extrage din literatura documentară a unei jurnaliste de teren, laureată cu Nobel – ea însăși venită pe lume în Ucraina -, arhetipul mamei care îi supraviețuiește celui căruia i-a dat în viață.

Piesa reputatului regizor Kordonsky, ale cărui montări au schimbat radical, de-a lungul timpului, scena românească, se inspiră din vocile-martor înregistrate de temerara jurnalistă bielorusă Svetlana Aleksievici în deceniul sumbru al războiului sovietic din Afganistan.

Dar ce s-a întâmplat în Afganistan se întâmplă acum

în Ucraina. „Celiabinsk, Ekaterinburg, Moscova –sicriele de zinc vin deja. Ne-ați spus că va exista o pregătire, că nu vor fi trimiși pe linia frontului într-o săptămână. Ați mințit din nou?” nu e o replică din spectacolul de la teatrul aflat, bizară ironie a hazardului, lângă Colegiul Național „Școala Centrală”, fost „Zoia Kosmodemianskaia”eroina sovietică menționată în discursul unei mame îndoliate. Replica îi aparține publicistei moscovite Anastasia Kașevarova și a apărut pe Telegram, la sfârșitul lui octombrie 2022. Se referă la noul război pe care rușii încearcă să-l minimalizeze și să-l tăinuiască, așa cum au făcut-o cu mult înaintea invaziei, din 2014 încoace. Și tot niște jurnaliști aveau să identifice faptele care au contrazis minciuna de stat. Publicația VICE a găsit dovezi de netăgăduit pe 3 martie 2015: „E o crimă guvernamentală:

sicriele cu soldați-fantomă ai Rusiei în Ucraina se întorc acasă. Săptămâna trecută, liderul opoziției, Boris Nemțov, a fost împușcat mortal la Moscova, în timp ce se pregătea să protesteze față de rolul Rusiei în Ucraina. Vladimir Putin spune că soldații săi nu sunt acolo –dar familiile acestora susțin contrariul”.

Spectacolul lui Kordonsky ne pune față în față cu șapte actrițe cu performanțe excepționale: Mariana Mihuț, Dana Dogaru, Anca Ioana Macaria, Rodica Lazăr, Profira Serafim, Mirela Gorea, Camelia Maxim, într-un decor vetust, al Ninei Brumușilă, care contribuie la relevarea unor realități zguduitoare: atrocitatea războiului și durerea celor care le-au dat viață băieților repatriați în sicrie de zinc.

Opriți războiul! Slavă Ucrainei!

mArIUS mANoLE

Cu rolul teroristului idealist Ivan Kaliaiev din piesa Cei drepţi al lui Albert Camus, spectacoleveniment care a avut de curând premiera la TNB, în regia lui Mihai Măniuţiu, MARIUS MANOLEaniversează 20 de ani de carieră, de la debutul său în Drept ca o linie, montarea lui Radu Apostol de la Teatrul Maria Filotti din Brăila. De tot atâta timp actor al Naţionalului, Marius Manole a interpretat pe scenele acestuia partituri memorabile, fie și dacă ne gândim doar la Pădurea spânzuraţilor și Trei surori, ale lui Radu Afrim, sau Viforul și Două loturi ale lui Alexandru Dabija, însă el este în egală măsură îndrăgit și respectat în spaţiul teatrului independent, în care s-a exprimat constant de-a lungul anilor, indiferent că a jucat la Green Hours, Godot sau Teatrul Act în București sau in turnee în ţară și străinătate. Dat fiind faptul că piesa lui Camus folosește istoria pentru a vorbi de lumea de azi, încorporând esenţa umanităţii în portretizarea psihologică a membrilor grupului de revoluţionari, am folosit la rândul nostru Cei drepţi ca punct de plecare într-un dialog despre cum se raportează MARIUS MANOLE la profesie și, în general, la viaţă, după două decenii de activitate teatrală intensă.

Marius, ce semnifică pentru tine cuvântul ‘drept’, dat fiind faptul că, în 2002, ai debutat în Drept ca o linie și acum, după 20 de ani de carieră, te numeri printre Cei drepți? E foarte complicat. Pentru mine, ‘drept’ înseamnă curaj, pentru mine, ‘drept’ înseamnă să fii asumat, pentru mine, ‘drept’ înseamnă să lupți pentru principiile tale. Pentru mine, ‘drept’, acum, nu prea mai înseamnă mare lucru, ca să fiu sincer, la 20 de ani de la debut... pentru că e foarte complicat în momentul ăsta să trăiești drept. Fiindcă uneori nu știi dacă luptele pe care le porți sunt luptele tale, că de multe ori ești influențat și duci niște lupte care nu-s ale tale. Alteori lupți pentru niște principii care sunt sănătoase, dar pot face mai mult rău decât dacă nu ai duce lupta aia. E foarte complicat să mai fii drept în perioada asta. Cred că acum trebuie să existe nuanțe între alb şi negru, nu cred că e bine să existe numai alb sau negru, pentru că e foarte ușor să condamni niște oameni, să-i acuzi fără să le cunoști povestea, fără să știi ce-i mână în treaba aia. Mult timp am fost genul de om

“Tot timpul găsesc personajelor mele ceva care să fie și în mine”

Foto © Florin Ghioca

care mă aruncam imediat în luptă, fără să culeg informații, fără să știu ce a declanșat într-un om sau într-o situație conflictul și așa mai departe, şi îmi dădeam seama pe la jumătatea conflictului că, de fapt, eram într-o luptă eronată. Eram greșit, pentru că ori, după aia, înțelegeam de ce omul a făcut ce a făcut, ori înțelegeam de ce situația e așa cum e, ori, pur și simplu, îmi dădeam seama că lupta mea nu schimbă nimic și că, uneori, o luptă care ți se pare dreaptă poate strica mai mult decât dacă nu ar fi fost dusă.

Teroristul Kaliaiev, personajul pe care îl interpretezi în Cei drepți, ucide și moare pentru o idee. Cum l-ai caracteriza tu ca personalitate?

Păi, Kaliaiev... să știți că seamănă destul de mult cu mine, de aceea nici nu mi-a fost atât de greu să-l fac. Mă rog, nu știu dacă l-am făcut bine, dar l-am făcut. Să nu uităm că el și-a luat numele de „Poetul”. El nu este un criminal, e un om cu principii, dar vezi [ca spectator] că nu e dispus să calce în picioare absolut tot pentru adevăr, pentru că și-a dat seama că lupta pe care o duce s-ar putea să fie o luptă greșită. Adică, e unul dintre oamenii care s-au pus sub semnul întrebării. Ar fi foarte bine ca, din când în când, să facem asta cu toții. Orice principii sănătoase am avea, să le mai punem, măcar din când în când, sub semnul întrebării, că și principiile astea, să știți, se schimbă odată cu timpurile, odată cu vârsta, odată cu contextul social, politic, cu experiența de viață. Eu nu l-am tratat neapărat ca pe un revoluționar, eu l-am tratat ca pe om care are niște credințe și, pe lângă toate astea, intervine și dragostea, ceea ce schimbă totul foarte mult... pentru dragoste ești în stare să îți calci principiul, pentru dragoste ești în stare să renunți la niște lupte, pentru dragoste ești în stare să continui sau să intri într-o luptă. Sunt foarte multe lucruri care vin din chestia asta. Altfel, eu, în general, nu prea construiesc personaje, că m-am și dezobișnuit. Deci... cred că seamănă mult cu mine. Sunt un om care am dus, de-a lungul vieții, niște lupte, unele inutile, altele bune, altele pe care le-am dus până la capăt și am luat plasă, cum se zice, am fost înșelat și îmi pare rău acum că le-am dus. Cred că așa e și Kaliaiev.

www.zilesinopti.ro

Mihai Măniuțiu aprecia că “Marius Manole este exact tipul ‘Kaliaiev’, cel care se aruncă cu capul în zid, chiar dacă știe zidul e de beton, dar zice: ‘Domnule, poate îl spargem!’”. Pare corect, din moment ce tu ziceai, la un moment dat, că “ai în fiecare dimineață șansa să alegi să vrei să fii câștigător... e atât de simplu, doar că noi suntem obișnuiți să nu acționăm.”. Ne e frică să ne asumăm riscuri sau nu mai suntem dispuși să credem suficient în ceva? Uneori o facem din comoditate. De fapt, cei mai mulți o fac din comoditate, dar, pe de altă parte, cred că trăim într-o lume în care suntem foarte nesiguri pe tot, nesiguri pe job-ul nostru, nesiguri pe relațiile noastre, nesiguri pe contextul în care trăim, nesiguri pe viața noastră socială, şi atunci multora ne e frică. [...]

Foto © Florin Ghioca

ACUARELA:

Localul în care creativitatea întâlnește sustenabilitatea

Anul acesta se împlinesc 10 ani de Acuarela, un local plin de creativitate și care promovează sustenabilitatea, dar care are și una dintre cele mai fotogenice terase din București. De-a lungul timpului, Acuarela n-a rămas la fel, ci a evoluat constant și a trecut prin multe schimbări, care o să tot urmeze. Despre acestea, despre afacerea lor de familie și despre amprentă pozitivă pe care doresc s-o lase asupra orașului, neau povestit Alexandra Bujeniță și Andrei Toader.

Spuneți-ne cum s-a schimbat Acuarela de la deschidere și până în prezent?

În primul rând, am crescut și noi odată cu Acuarela, dacă la început eram doar noi, cei doi frați (Andrei și Alexu Toader), de ceva timp, după formarea familiei extinse, ne-am împărțit: la Acuarela am rămas noi (Alexandra și Andrei), iar Alexu și soția lui au deschis în Transilvania - Viscri 32 Blue House and White Barn Restaurant.

Parte din conceptul nostru este și schimbarea, redecorăm în fiecare sezon câte ceva, reciclăm o stropitoare trecută de timp, o masă sau o sticlă de lapte. Neam maturizat, am îmbunătățit produsele, serviciile, designul. Am devenit și mai obsedați de sustenabilitate, noi fiind și întrun domeniu care încurajează consumul. Clienții care veneau acum 10 ani, între timp, au devenit părinți și vin cu copiii. Și în viața noastră a apărut fetița noastră. Și colegilor noștri li s-au mărit familiile. 10 ani nu sunt puțini deloc.

Ceva totuși nu s-a schimbat: acuarelele Colibri, muzica bună și principiile pe care le urmăm.

De curând, în curtea voastră a apărut și o frumoasă pictură murală. Ce ne puteți spune despre aceasta?

Avem o noutate, într-adevăr, dar e o completare la mai multe intervenții făcute în spați,u de-a lungul timpului. E o colaborare cu un partener de-al nostru și artista Maria Zurbagiu. De când suntem aici, ne doream să avem cât mai multe proiecte de genul acesta în spațiul nostru.

În grădină, mai avem: bus-ul semnat de Recis (redesenat a treia oară după Kitra și Argaetic), pomul cu mere, semnat de Misha Diaconu și Marian Mardare, încă trei sculpturi metalice, semnate de Misha Diaconu și una de Răduț Irinel, plus alte lucrări, de Pisica Pătrată, Aitch, Sinboy și, undeva ascuns în spatele barului, se mai văd niște semne de la muralul lui Argaetic.

Ce schimbări urmează să aibă loc în meniul vostru odată cu venirea anotimpului rece?

Urmează să introducem câteva preparate cu ingrediente specifice sezonului mai rece. Iese un ingredient foarte important pentru vară, și anume: roșia. Unele preparate nu vor ieși de tot, ci doar le vom adapta pentru perioada aceasta. Introducem ciorba cu tarhon, rețeta Marei de la Viscri 32, și am testat zilele acestea produse cu amprenta noastră și a bucătarilor noștri.

Următoarea modificare o vom avea în ianuarie și, tot așa, în funcție de sezon, hop și un preparat nou. Începem și evenimentele de sezon rece, cu langoși și brânzeturi de la micii producători și multe alte surprize, mai ales de weekend.

Ce ne puteți spune despre evenimentele pe care le pregătiți pentru următoarea perioadă? La ce ar trebui să se aștepte cei care vor să vă treacă pragul?

Vom continua seria de evenimente de anul trecut, dar venim și cu câteva concepte noi pentru activitatea noastră.

Urmează Langoși, Fluștucuri tematice ocazionale, degustări de www.zilesinopti.ro

vin și must, Hawaiian Apresski și, de ceva timp, ne-am achiziționat un cuptor foarte fain și o să începem o serie de events cu pizza, așa cum ne place nouă și suntem convinși că o să placă și celor care ne vizitează.

Sunteți și unul dintre locurile din București care promovează reciclarea și reducerea consumului de plastic. Povestiți-ne un pic și despre acest lucru și cum vreți să continuați această responsabilizare pe viitor.

Da, și este un lucru cu care ne mândrim, pentru că nu este ușor în domeniul nostru. Renunțarea la plastic ne-a ridicat costurile cu materia primă foarte mult, dar a venit cu mai multe beneficii: calitatea materiei prime, care nu este în plastic, este și de o calitate superioară, așa că produsul pe care îl preparăm s-a îmbunătățit.

Am eliminat 95% din plasticul de pe bar, iar în curând vom fi 99% plastic free. Pe bucătărie e un pic mai dificil, pentru că multe ingrediente nu au alternative în alt packaging în afară de plastic, dar suntem perseverenți și o să reușim. Viitorul se îndreaptă în direcția asta. Evident, colectăm selectiv, metal, sticlă, carton, hârtie, plastic.

Cum credeți că a schimbat localul vostru orașul sau măcar

Ne place să credem că lăsăm o stare de bine și pace după ce ne calcă pragul cineva.

Nu știu dacă am schimbat noi, Acuarela, ci credem că schimbarea vine la pachet cu mai multe entități, grupuri, comunități. Ele împreună fac lucrurile să se schimbe. Și facem și noi parte din aceste grupuri.

Despre zonă, știm că ne-am zbătut în a aduce oamenii. Strada Polonă nu este prea pietonală, ci deservește traficul dintr-un punct în altul.

Sperăm să apară și la noi niște studii pe importanța spațiilor ca al nostru pentru comunitatea locală. În nord și vest există acest concept, de „spații provizorii devenite permanente” și importanța pe care o aduc ele cartierelor respective și comunității.

Cum vedeți Acuarela peste 5 ani?

La fel de implicată și preocupată în descoperirea și îmbunătățirea de gusturi și culori în preparate. La fel de implicată în sustenabilitate și de devotată în alegerea producătorilor și furnizorilor. Pentru noi, e un stil de viață și sperăm să se observe asta și în abordare.

zona în care e deschis?

Foto

Festivalul Dramaturgiei Românești

Teatrul de Comedie & MNLR

Începând din anul 2019, Ziua Dramaturgiei Românești este sărbătorită pe data de 13 noiembrie, în amintirea premierei spectacolului O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale, din 13 noiembrie 1884, de la Teatrul Național din București. Extinderea intervalului aniversar la patru zile, 11 - 14 noiembrie, sub titulatura Zilele Dramaturgiei Românești, demers cultural iniţiat şi concretizat de către Teatrul de Comedie, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, reprezintă o continuare lăudabilă a acestui proiect original, care își propune să ofere o imagine cuprinzătoare a ceea ce a reprezentat și reprezintă astăzi creația dramatică, dar și crearea unui context favorabil pentru încurajarea inițiativelor în domeniu. Aflat, prin urmare, la prima sa ediţie, festivalul va aduce împreună specialiști și creatori din domeniu care vor facilita spectatorului contactul cu această parte mai puțin observabilă, care stă la baza oricărui spectacol de teatru.

Programul Zilelor

Dramaturgiei Românești va reuni evenimente diverse, care se vor desfăşura în sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie şi la sediul MNLR, din strada Nicolae Creţulescu, dintre care amintim: spectacole lectură (Mecanicul Bergson de Dumitru Solomon, Apostolul Pavel de Ion Druță), lansări de carte, precum: Povestea unui scenariu. O scrisoare pierdută, de Titus

reamintim cum au conlucrat existenței noastre pe harta Europei.

contexte istorice, au putut fi așezați lesne alături de marii creatori

Popovici și Mircea Cornișteanu, conferințe și evocări ale unor figuri marcante din dramaturgia românească, concursuri tematice de eseuri pentru liceeni sau reprezentații ale unor spectacole care au la bază texte din dramaturgia contemporană, aşa cum este Arta la domiciliu, ce are la bază un scenariu dramatic de Dragoș Huluba, după texte de Teodor Mazilu, Dumitru Solomon, Ion Băieșu și I. L. Caragiale. Trebuie menţionat de asemenea că, în timpul festivalului, Teatrul Național Radiofonic va lansa, pe site-ul www.eteatru.ro, colecția Zilele Dramaturgiei Românești, care va cuprinde cele mai noi producții radiofonice, realizate pe texte semnate de o serie de dramaturgi români contemporani, iniţiativă în egală măsură de apreciat, dacă ne reamintim cum au conlucrat marii clasici ai literaturii române, începând cu secolul al XIX-lea, pentru apariția unei dramaturgii românești originale, ca parte a existenței noastre pe harta Europei. S-a născut astfel o întreagă galerie de dramaturgi, care, în diverse contexte istorice, au putut fi așezați lesne alături de marii creatori de teatru ai lumii: I.L. Caragiale, E. Ionesco, Matei Vișniec etc.

Din această perspectivă, o

Din această perspectivă, o conferinţă ce n-ar trebui ratată în festival este Dramaturgia româneascăîmpliniri și neîmpliniri, avându-i ca invitați pe George Banu, Matei Vișniec şi Ioan Cristescu, programată pentru 13 noiembrie, de la ora 13:00, la Muzeul Național al Literaturii Române.

Arta la domiciliu

KNOCKOUT. Teatru și box la puterea FEMININ

„Când bate gongul în ring, soarta este în mâinile tale!”

Londra, 1869. În plină epocă victoriană, dominată de prejudecăți și inegalitate de gen, patru femei, cu background-uri sociale diferite, ajung în lumea underground a boxului feminin. Din corsete, direct în ring, Violet, Polly, Matty și Anna ajung să lupte pentru titlul de „Campioană Mondială la Box”, dar ceea ce câștigă ele cu adevărat, cu fiecare meci, surclasează orice trofeu. Descoperiți povestea fascinantă a acestor eroine pugiliste în KNOCKOUT. Dulcea știință de a face vânătăi, semnat de regizoarea Sânziana Stoican la Teatrul EXCELSIOR. Un spectacol visceral – must see! – despre curajul de a-ți găsi propria identitate într-o lume plină de încorsetări. În Amfiteatrul Îngerilor din inima Londrei, fiecare pumn încasat devine un simbol al redefinirii conștiinței de sine. Vă veți simți KO în fața acestor personaje feminine, excepționale prin nonconformismul și forța lor interioară.

În rolurile celor patru luptătoare pentru propria viață le veți vedea – în mare forță actoricească și pugilistică – pe Oana Predescu, Andreea Hristu, Dana Marineci și Andreea Șovan. Din sala de teatru, în sala de box și viceversa, ultimele două luni au fost pentru ele un meci intens, în care uppercut-urile emoțiilor s-au amestecat cu croșee, jab-uri și hook-uri adevărate, „livrate” cu toată convingerea.

Oana Predescu aka Violet Hunter: intelectuala care aspiră să devină medic la Sorbona și luptă cu descurajările celor din jurul ei. Animată de convingeri feministe, ea descoperă în box dovada vie că femeile pot face orice.

Andreea Hristu aka Matilda ’Matty’ Blackwell – imigranta din Irlanda pe care viața o obligă să își vândă trupul și să se împartă între jobul de babysitter și cel de tipografă la The Times.

Dana Marineci aka Polly Stokes – femeia de condiție precară, muncitoare în minele din Nord. Are toate calitățile pentru a deveni The Undisputed Lady of Boxing, dar este deturnată de singurul ei punct vulnerabil.

Andreea Șovan aka Anna Lamb - femeia de condiție materială bună, blocată într-o relație toxică. Descoperă cu fascinație lumea ascunsă a boxului feminin, iar energia celor pe care le vede luptând în ring o inspiră să își câștige independența.

Patru tipologii feminine fascinante pe care le veți descoperi într-un spectacol cu puternice ecouri în prezent. Nu ratați întâlnirea cu forța uluitoare a talentului: 2, 19, 20 și 25 noiembrie, la Teatrul EXCELSIOR.

PANDORIUM, după La Fontaine, la Teatrul Odeon

După montările cu Gardenia, de Elzbieta Chowaniec, și Pentru binele tău, de Pier Lorenzo Pisano, aflate încă în repertoriul curent al teatrului, regizorul Zoltán Balázs (Ungaria) revine pentru a treia oară la Odeon, cu PANDORIUM, un spectacol realizat după Fabule, de La Fontaine, care va avea premierajoi și vineri, 3 și 4 noiembrie, de la ora 19.00, la sala Majestic.

Limbajul artistic versatil și multi-fațetat al regizorului maghiar Zoltán Balázs, care semnează şi adaptarea, coloana sonoră şi coregrafia, oferă audienței o experiență teatrală complexă, în care mișcarea și muzica sunt ridicate la același nivel cu cuvintele. Alături de Conrad Mericoffer, intrat în echipa Teatrului Odeon în primăvara acestui an, din distribuţie fac parte: Alina Berzunțeanu, Mădălina Ciotea, Sabrina Iașchevici, Ioana Mărcoiu, Crina Mureșan, Cătălina Mustață, Paula Niculiță, Simona Popescu.

În privinţa celui ale cărui scrieri au inspirat spectacolul, așa cum italienii îl au pe Dante, englezii pe Shakespeare, spaniolii pe Cervantes, germanii pe Goethe, genii a căror operă rezumă o epocă și sufletul unui popor, la francezi, La Fontaine este unul dintre autorii cu adevărat reprezentativi ai psihologiei naționale, inofensiv autor de fabule, în aparență, de fapt, unul dintre criticii cei mai lucizi și mai necruțători ai societății

din timpul lui. La Fontaine (1621-1695) a creat o operă originală, de o extraordinară varietate și vitalitate, plină de umor și înțelepciune, constituind atât o panoramă a viciilor și defectelor umane, a nedreptăților și asupririi sociale, cât și un compendiu al unei morale care se sprijină pe bun simț, cumpătare și precauție. Verva, naturalețea, ironia și umorul fabulelor, aceste mici capodopere spirituale în care evoluează personaje alegorice, alese în special din regnul animal, rămân valabile și astăzi, deși au fost scrise acum aproape trei secole. Iar relațiile dintre bărbați și femei, cu secretele lor, se oglindesc la fel în acest caleidoscop, „o amplă comedie cu o sută de acte diferite și a cărei scenă este universul”, după cum își definea opera însuși La Fontaine. O comedie pe care o vom vedea pusă în scenă, în premieră, la Teatrul Odeon, de către Zoltán Balázs, la începutul lunii noiembrie.

Conrad Merico er

Locotenentul nebun de la Teatrul Mic

Un must see la Teatrul Mic în noiembrie, care a avut premiera la finele lunii trecute, spectacolul Locotenentul din Inishmore reprezintă transpunerea în viziunea regizorală a lui Vlad Massaci a multipremiatei piese semnate de Martin McDonagh, reputat nu doar în teatru (Vestul singuratic, Omul pernă), ci şi în cinematografie, pentru In Bruges sau Three Billboards Outside Ebbing, Missouri. Padraic (Ionuţ Vişan) este un locotenent nebun din insula Inishmore, liderul unui grup scindat din Armata de Eliberare Națională a Irlandei, care, din dorinţa de răzbunare, porneşte un adevărat quest de identificare a celui responsabil de moartea motanului Thomas Mâțâțelu, singura ființă de care s-a simțit vreodată ataşat. Câţi oameni omoară ţăcănitul de dragul lui Wee Thomas... rămâne de văzut. În sala Atelier a Teatrului Mic, de pe str. Constantin Mille.

„Locotenentul din Inishmore a lui Martin McDonagh e o comedie neagră. E atât de neagră încât rog sincer părinții să nu își aducă copiii la acest spectacol, dacă nu au măcar 14 ani. Știu, unii copii sunt mai precoce, înțeleg mai repede convenția teatrală, înțeleg de la vârste mai fragede de atât că ce văd nu e adevărat, că sângele e sirop, că nu moare nimeni, iar cadavrele sunt butaforie. De aceea, citind aceste rânduri, un părinte poate hotârî dacă va ține cont de recomandarea teatrului sau nu. Dar rămâne întrebarea: „de ce montați, dom’le, prostiile astea violente, de le ziceți «comedie neagră»?!” Iar răspunsul este: tocmai pentru a întelege că violența e cea mai extremă formă a prostiei. Iar dacă prostia mai îmbracă și forme ideologico-naționaliste, atunci fandacsia e gata.” - VLAD MASSACI

www.zilesinopti.ro

SĂ VORBESC CU TINE

Premieră la Teatrelli

Bamberger a avut premiera mondială la Paris, la Théatre Le Guichet Montparnasse, în 2018, producția creart/ Teatrelli fiind prima montare scenică din România. Construit ca un spectacol work in progress, Să vorbesc cu tine a fost prezentat, într-o primă etapă de lucru, ca lectură performativă online, în iunie 2020, la scurt timp după ieșirea din izolare, fiind adaptat ulterior câtorva spații outdoor și indoor. Spectacolul a crescut și a evoluat împreună cu vremurile și contextele pe care le trăim, încercând să integreze și să traducă, de la o etapă la alta, schimbările de gesturi și comportamente, impuse de noua normalitate.

„Un spectacol care te obligă să te identifici cu cei de pe

scenă și să-l urmărești gâtuit de emoție că se spune povestea ta. [...] E ceva mistuitor și magic în felul în care-și transpun artistic aparițiile actorii Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, îndrăgostiții scenei românești de azi”, scria colegul nostru Horia Ghibuțiu, despre prima etapă a producției work in progress.

Varianta finală a montării încearcă să aducă o abordare mai puțin obișnuită pe scena de teatru din București - cea de comics în mișcare, pornind de la o realitate cu care ne confruntăm permanent: lipsa unei comunicări reale și distanțele pe care le creăm între noi. Să vorbesc cu tine este, așadar, o alegorie a poveștilor de dragoste din zilele noastre, cu tot absurdul pe care îl conțin, prezentată însă într-o notă ludică și comică.

„Mi-am dorit, împreună cu Daniel Pascariu și Vladimir Turturică, să construim o poveste despre oamenii contemporani, despre barierele pe care le punem în comunicarea cu celălalt, despre neîncredere, despre distanțare, despre timpul și spațiul de care avem nevoie ca să ne împăcăm cu noi înșine și să primim alt om în viața noastră. Sper ca noi să reușim să vorbim cu umor despre o poveste romantică, cu multiple semnificații actuale. Am căutat să inventăm o cheie comună de joc, comică și ironică totodată, care să sublinieze absurdul pe care îl generează frica. Uneori vorbim atât de mult și nu ne spunem nimic, de fapt. Uneori avem atâta nevoie să vorbim și, când ajungem față în față, nu avem curaj să zicem mare lucru. Învățăm să ne închidem neîncetat, în mii de feluri, și ne deschidem foarte rar. Și timpul trece sau îl lăsăm să treacă”, mărturisește Antoaneta Cojocaru.

Pe 26 și 27 noiembrie este programată la Teatrelli premiera spectacolului Să vorbesc cu tine, pe un text de Ana-Maria Bamberger, un spectacol de și cu Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, scenografia și video: Vladimir Turturică.

Piesa Anei Maria

Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu. Foto © Leea Moraru.

Orice copil poate să fie TILL, la Teatrul Ion Creangă

Dacă nici acum nu vă aduceți aminte nimic de Till, atunci toți copiii cu vârsta peste 6 ani ar trebui să vină la Teatrul Ion Creangă, la cel mai nou spectacol din stagiune, intitulat „TILL”. Reprezentația urmează să intre în repertoriul Teatrului la începutul lunii decembrie și va avea premiera la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, partener de încredere al Teatrului.

Textul spectacolului este scris de Ioana Petre și Radu Crăciun, care-și propun

să le spună copiilor și părinților, într-un limbaj în versuri, ritmat cu acțiunea, despre Till, care ar putea să fie orice copil. Regia este semnată de Radu Crăciun, scenografia de Roxana și Andrei Răduț, muzica de Radu Mihalache, iar din distribuția spectacolului fac parte actorii Teatrului

Ion Creangă: Alexandrina Halic, Anca Zamfirescu, Claudia Revnic, Carmen Palcu, Valeria Stoian, Andra Mirescu, Andreea Gaica, Grațiela Teohari-Duban și Alexandru Prica.

Despre „TILL”, Radu Crăciun ne spune: „Este un spectacol despre copiii care nu se mai văd de teme, de sarcini, de tot felul de așteptări pe care le avem de la ei și care, cumva, ajung să joace, copii fiind, după regulile adulților; și să-și transforme propria lor lume într-un fel de copie a lumii adulților, în loc să-și dezvolte și să-și descopere ei lumea lor.”

Mai multe informații despre spectacol, data premierei și bilete vor fi disponibile în curând, pe site-ul Teatrului www.teatrulioncreanga.ro

Repetiții TILL @ Teatrul Ion Creangă

Stagiunea CALEIDO - despre diversitatea culturală, în

5 spectacole la unteatru

Menite să ne facă să reflectăm asupra importanței dialogului între culturi, interdisciplinaritatea și multiculturalismul fiind cuvintele-cheie, cinci spectacole produse sau apreciate de Caleido, festivalul multicultural de arte performative, revin pe scenă, în cadrul evenimentului Stagiunea Caleido, care și-a propus să descopere și să promoveze diversitatea culturală și etnică. Între 11 - 14 noiembrie, la unteatru (Sfinții

„O familie fericită” (de Alina Berzunțeanu și István Téglás), un spectacol invitat în Stagiunea Caleido și produs de unteatru, este un colaj din întâmplări care te trezesc când în jur încă e crepuscul și nu te lasă să adormi la loc. Pornit de la dialogurile personale ale actorilor – venite mai mult din inconștient – replicile par mai degrabă amuzante decât triste și ne amintesc că e imposibil să mergem mai departe fără o oarecare vindecare.

Apostoli 44, București), publicul din București poate vedea gratuit spectacolele: „O familie fericită”, „Domnișoara Iulia”, „Libretto Impostura”, „Aleea stereotipurilor” și „Pelicanul”. Programul evenimentului va fi completat de proiecția filmului „R.M.N.” și de un concert de improvizație muzicală. Accesul la eveniment este liber și se face pe bază de rezervare online, pe caleido.ro/stagiunea-caleido/. Stagiunea Caleido pune în scenă diversitatea culturală și vorbește despre cele mai importante teme care polarizează societatea actuală. Prin aceste producții, Caleido urmărește să ofere spațiu de manifestare tinerilor actori aflați la început de drum, dar și să îi aducă pe cei cunoscuți mai aproape de public.

„Pelicanul” (regia: Florin Liță) este o poveste despre iertare și relația disfuncțională mamă-copii, care speră să fie un important punct de discuție despre felul în care relaționăm în familie. Este omenesc, etic și moral să îți idolatrizezi mama. Dar dacă acesta nu vrea sau nu poate să trăiască și să ofere, la rândul său, aceleași sentimente față de propriii copii? Lipsa iubirii duce la o implozie sufletească în căutarea descoperirii de sine, șlefuirea unor personalități ori explorarea identității de gen.

„Aleea stereotipurilor” (coordonatori: Ionuț Oprea, Mădălina Dorobanțu), în interpretarea trupei Playhood, mixează elemente din poetry-slam, hip-hop și dans contemporan pentru a descrie diferite forme de discriminare născute din stereotipuri. Rezultatul este un spectacol de teatru în care performerii vorbesc deschis și cu umor despre provocările vieții de adolescent.

www.zilesinopti.ro

În „Libretto Impostura” (regia: Matei LucaciGrünberg), un spectacol colectiv, comedie pe alocuri tristă, pe alocuri optimistă, descoperim o poveste despre mediocritate și escrocherie, despre religie și sport, despre condiția actorului, despre om, în general.

„Impostura există, sindromul imposturii există, iar spectacolul nu își propune să judece impostura, ci să o descopere și eventual, să o înțeleagă și să o accepte.” - Matei Lucaci-Grünberg

„Caleido este programul nostru care vizează crearea unui context în care dezvoltăm dialogul intercultural și interdisciplinar. Am început ca un festival prin care curatoriam spectacole care celebrează diversitatea și multiculturalismul, ulterior implicându-ne și în producția de spectacole de arte performative care oglindesc aceste principii. Stagiunea Caleido este o ocazie bună pentru noi de a prezenta cinci dintre spectacolele pe care le-am produs din 2019 și până în prezent. În spiritul interdisciplinarității pe care o considerăm necesară, am inclus în program proiecția unuia dintre cele mai complexe filme românești create în ultima perioadă, care ne reflectă și completează demersul. Este vorba despre R.M.N., în regia lui Cristian Mungiu”, spune Ion Borșan, președinte al Fundației Amfiteatru.

„Domnișoara Iulia” (regia: Andrei și Andreea Grosu), un spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani, „despre cum se descompun oamenii în nopțile nedormite și despre mersul pe sfoară fără plasă de siguranță”, cu Dana Rogoz, Richard Bovnoczki și Mihaela Trofimov, vorbește despre diferențele dintre clase și relațiile de putere, despre vulnerabilitate, despre egalitatea dintre sexe și despre constrângerile și presiunile sociale, capabile să distrugă destine.

Programat pe 13 noiembrie, „R.M.N.”, filmul lui Cristian Mungiu, prezentat în competiția oficială la Cannes, vorbește despre resorturile profunde ale comportamentului uman în fața realităților care îl

surprind, despre relația cu celălalt și despre felul în care ne raportăm cu toții astăzi la un viitor neliniștitor. În rolurile principale: Marin Grigore, Judith State, Macrina Bârlădeanu, Orsolya Moldován și Maria Drăguș.

„This kind of intellectual jazz that I hate”

Și atunci te întrebi dacă e cazul să lupți pentru a păstra identitatea unui loc și calitatea artistică sau nu e mai puțin riscant (mai ales pentru sănătatea mintală a tuturor) să fie aleasă o muzică potrivită, perfectă pentru ca micul să alunece nestingherit pe gât și nu cumva, Doamne ferește, să rămână blocat pe drumul spre sfântul stomac. Cu alte cuvinte, dacă nu ar trebui să contribuim chiar toți la acutizarea unui autism social, care e din ce în ce mai pregnant.

Până când îmi veți răspunde la această întrebare prin intermediul unor scrisori pasionale, trimise la adresa redacției, mă duc să-mi pun un vin, să ascult Bugge Wesseltoft și să mă gândesc la următoarele concerte de la Green Hours.

La începutul toamnei am decis să-mi lărgesc orizontul artistic și am vizitat tot felul de expoziții, în principal de artă contemporană. La unul dintre vernisaje, aflată pe balcon, la o țigară și-un rom, o aud pe o doamnă declamând în engleză: „This kind of intellectual jazz that I hear at Green Hours… I hate it”. M-a pufnit râsul și m-am simțit deodată mândră de playlist-ul meu divers, antrenant și, pe alocuri, experimental. Mi s-a părut haios că o doamnă, aparent intelectuală, s-a arătat deranjată pentru că nu-și putea mânca micii în liniște în grădina unui club de jazz, la o adică un hub cultural.

Desigur, aș da dovadă de un optimism profund dacă mi-aș imagina că de fiecare dată când cineva intră în Green Hours, la o bere, e fermecat de playlist și deschide Shazamul. Nu, acesta e un lucru pe care-l fac eu, de obicei, în locurile în care muzica mă bucură sau mă intrigă. Dar sunt, recunosc, oarecum dezamăgită de o superficialitate nesuferită de care dai de tot pasul, chiar și în cele mai neașteptate locuri.

*acest text este un pamflet, în sensul că și mie îmi plac micii.

Rozana Mihalache este nepoetă, jazz & cats mama & director artistic Green Hours & Jazzunique Festival.

Fotografii © Florentina Drăgan

SARMALELE RECI sunt excelente la Quantic

Acum un an, la jumătatea lui decembrie, eram în Quantic, fiindcă Sarmalele Reci şi-au lansat albumul Țara te vrea prost pe vinil, reînregistrat în componența actuală - Zoltan Andras, Emil Viciu, Mircea Laszlo Horvath, Ciprian Almășan, Bogdan Valentin Bereucă - , împreună cu Mihai Iordache. După aia, i-am cam pierdut din vedere pe băieţi, fiindcă au plecat în turneul naţional de promovare a discului, de la Băicoi până la Întorsura Buzăului, dar n-am pierdut speranţa că anul ăsta nu se va sfârşi fără sarmale din cele reci. Tot la Quantic, că ştiu drumul. Drept urmare, voi fi negreşit în public la cântarea de pe 18 noiembrie. Mă gândesc însă că şi pe voi v-ar putea tenta, aşa că de-aici îi las chiar pe unii dintre ei să vă convingă, adică pe Florin, că el e cu textele, şi pe Zoltan, că are gura mare... şi de-aia au Sarmalele Reci o voce aparte.

FLORIN DUMITRESCU (textier): Sarmalele Reci s-au înființat oficial în toamna lui 1993 și au avut primele concerte în luna decembrie a aceluiași an. În anii următori, am tot organizat concerte în decembrie, ca niște aniversări „la mișto”, cu aluzie la spectacolele triumfale ale marilor trupe care sărbătoreau cifre rotunde de ani: 15, 20, 30... Iordache și cu mine nu credeam că Sarmalele vor dura atât. Dar se pare că Zoltan și Emil, ceilalți fondatori ai trupei, aveau gânduri mai serioase. Datorită tenacității și creativității lor, am ajuns în toamna asta în al 29-lea an de existență a trupei. Iar la anul, ne ajunge „blestemul” longevității: vom celebra și noi treizeci de ani, ca marile trupe „de rockeri pensionari” de care râdeam altădată. Veniți pe 18 noiembrie în Quantic, la ultima noastră aniversare cu prefixul 2. Veniți să sărbătorim 29 de ani de muzică de dragoste și protest. Ca să mă autocitez: „cântece și descântece, pentru inimă, minți și pântece”.

ZOLTAN ANDRAS (vocalist):

Există o tradiție, pornită de fani, care ne-au cerut să sărbătorim fiecare an de activitate. Ne pregătim pentru anul aniversar 30, când vom avea multe festivaluri și un concert mare, cu invitați. Nu ne considerăm o trupă „de rockeri pensionari”, cum spune Florin. Avem mare poftă de cântat, suntem într-o formă foarte bună și într-o formulă armonioasă. Anul acesta am cântat prin mai toate orașele și ne-am bucurat să ne reconectăm cu publicul nostru, după cei doi ani de pauză. Pe 18 noiembrie vă invităm la Quantic, pentru un concert ca pe vremuri, un concert Sarmalele Reci curat și fără artificii sau zorzoane. Am zis să facem un concert cât mai suntem încă tineri :), cât mai avem prefixul 2. Vom cânta mult, vom cânta toate piesele pe care le mai știm. Este un concert prin care le mulțumim sarmaliștilor că au fost alături de noi atâția ani.

BErTI BArBErA

Live @ Sala Radio

C el mai nou album înregistrat de Berti Barbera se potrivește perfect în această categorie, fiind un produs unic în peisaj, cel puțin în România. Este vorba despre un concert aniversar care, inițial, nu a fost destinat să devină parte din discografia artistului. Pe 27 ianuarie, când Berti a împlinit 50 de ani, a fost invitat să susțină un concert la Sala Radio, acompaniat de Big Band-ul Radio, în virtutea unei colaborări bune și de durată. Atmosfera acestui concert, precum și

Experimentatul şi versatilul artist Berti Barbera cântă cu pasiune şi dezinvoltură la mai multe instrumente, dar, înainte de toate, ascultă mult și ne-a obișnuit cu recomandări care trimit la o calitate artistică incontestabilă, la fel cum s-a implicat în propriile producții, influențat de artiștii care s-au reprezentat printr-un nivel muzical ridicat și prin producții premium. „Dacă tot o faci pentru că-ți place, atunci fă ceva care să fie diferit de majoritate, ceva pe care să-ți pui dezinvolt semnătura.” putea mai bine!

calitatea sonoră s-au păstrat pe o înregistrare care, ulterior, a devenit LP-ul 50 & Swingin’, o celebrare a unei vieți dedicate muzicii, capturată pe un disc care „sună și arată grozav”.

Odată produs, albumul a apărut pe toate platformele digitale și în format fizic, pe CD, disponibil în rețelele Cărturești și la concertele lui Berti, oferite cu sinceritatea cu care ne-a obișnuit, într-un cadru intim și bine definit de pasiune muzicală. „Nu e vorba doar de a asculta un disc, ci de a păstra muzica sub forma unui obiect de artă palpabil, de a percepe artistul cu cât mai multe simțuri stimulate de ceea ce exprimă. Înainte de a fi muzician, sunt un pasionat care admiră muzicienii, ceea ce fac este inspirat de calitățile lor, așa mă pot apropia de ei”. Fără îndoială, colecția de discuri bune făcute în România s-a îmbogățit cu un nou exemplar. Pe 24 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Radio va avea loc concertul de lansare a albumului 50 & Swingin’, unde Berti Barbera va cânta alături de Big Band-ul Radio, dirijat de Simona Strungaru, un repertoriu divers, cu piese de pe recentul album, precum și titluri noi, care-i anunță noua direcție pe care o va urma alături de redutabila orchestră. După concert, Berti se va întâlni cu spectatorii, pentru autografe, fotografii și alte amintiri care să mențină reală apropierea dintre artist și publicul său. Sau, după cum spunea chiar muzicianul... „50 and swingin’! E clar că nu se putea mai bine!”.

Foto © Alexandru Dolea

Tony Saik are 19 ani, a trecut printr-o transformare fizică extraordinară și este românul care a reușit, prin propriul exemplu și prin vlogurile sale, să popularizeze calisthenics în rândul tinerilor din întreaga Românie. Este dublu campion național la fitness, categoria de Juniori Men’s Physique, și a absolvit studiile în cadrul FRCF (Federația Română de Culturism și Fitness).

DE GRUIA DRAGOMIR

Deși nu ești personal trainer, foarte multă lume urmărește vlogul tău și se inspiră de acolo, atunci când practică calisthenics. Povestește-ne un pic despre cum ai ajuns să știi atât de multe despre acest tip de antrenament. Nu sunt personal trainer, cu toate că am școala necesară, terminată în cadrul Federației de Culturism și Fitness. Am preferat să antrenez oamenii doar online, îmi permite mult mai multă flexibilitate cu timpul meu. Toată informația pe care o cunosc am acumulat-o din experiență, căci mi-am supus corpul la destul de multe perioade grele, am continuat și am citit foarte multe cărți legate de știința sportului și biomecanică.

Cum ai descoperit calisthenics și de ce ai ales această metodă de antrenament, în loc de mersul la sală de exemplu? Am descoperit calisthenics la 14 ani, încercând să decodez „secretul” unui corp frumos. Eram doar un tânăr, ca mulți alții, dependent de jocurile pe calculator, dar totuși doritor să mă schimb. Am început să mă antrenez acasă, în camera mea, făcând doar flotări, pentru aproximativ șapte luni. Nu pot să zic că am avut rezultate extraordinare pe atunci, dar m-a disciplinat destul încât să continui.

Spune-ne un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre calisthenics. Oamenii au impresia că nu ai cum să pui masă musculară

„Eram doar un tânăr, ca mulți alții, dependent de jocurile pe calculator”

TONY SAIK, calisthenics athlete și dublu campion național la fitness:

cu calisthenics, ceea ce este total neadevărat. Corpul nu știe ce fel de stimul îi oferi, atât timp cât îi oferi. De asemenea, dacă scopul tău este doar masa musculară, trebuie să te intereseze hipertrofia musculară, respectiv antrenamentele de hipertrofie musculară!

Care este cel mai important lucru atunci când începi să faci calisthenics, ce trebuie să aibă în vedere orice începător?

La început este important să nu exagerezi și vrei să faci prea mult, pentru că te poți accidenta, dacă nu se poate recupera corpul tău. Ia totul ușor, începe cu 3-4 zile de antrenament pe săptămână și nu uita că orice exercițiu de împins (flotări) are nevoie și de unul de tras (tracțiuni).

Care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac românii atunci când vorbim despre sport / mișcare?

Românii, cel mai des, greșesc la exagerare, tind să țină diete foarte grele, reușesc să scape de multe kilograme, iar apoi revin kilogramele pierdute, de multe ori cu „prieteni”. Dieta se numeș te Yo-Yo, pentru că nu o poți ține pe termen lung, deci răbdarea e cheia. Iar când vine vorba despre sport, se antrenează foarte tare trei săptămâni, iar apoi corpul obosește și se lăsă de tot.

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care ți le oferă antrenamentele de tip calisthenics?

Calisthenics îți oferă coordonare și forța senzațională. Te simți extrem de împlinit atunci când

reușești să faci prima ta mișcare mai grea, te învață disciplina perseverenței, căci de multe ori vei ajunge la antrenament și nu te vei simți energic, dimpotrivă, va trebui să tragi de tine, ca în orice sport, de altfel!

Care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai da cuiva careși dorește să treacă printr-o transformare similară cu cea prin care ai trecut tu?

Cel mai important lucru pe care aș fi dorit să-l știu este că „alimentația, accentuând proteina, e cea mai importantă”. Eu nu am știut ce înseamnă proteine, carbohidrați etc. și aș fi putut să am un progres mult mai rapid, dacă mă alimentam cum trebuie, de la început.

FitBucurEști

Pentru cei care doresc să se apuce de acest sport, spune-ne câteva locuri din București unde ar putea să se antreneze, unde există stații de calisthenics pe care le recomanzi? În București există câteva locuri unde te poți antrena precum: Parcul Tineretului (zona Orășelul Copiilor), Parcul IOR, Parcul Lunca Florilor și Parcul Tei.

Când vine vorba despre sport, ce-i caracterizează cel mai mult pe români, din experiența ta? Pe români îi caracterizează bucuria, în sensul că știu să zâmbească inclusiv atunci când poate nu au o zi bună. Am antrenat online chiar și șoferi de tir, care fiind foarte obosiți după tură, totuși glumeau cu mine. E o atitudine pe care o respect la maxim!

ȘI

GastroMir(ifice)

Chiftele, dragele noastre chiftele

Episodul de astăzi este centrat pe două mâncăruri tradiționale românești: chiftelele și ciorba de burtă. Dacă în cazul primelor putem discuta interminabil despre formă, conținut, sosuri ș.a.m.d., la ciorba de burtă, treaba e simplă: o iubești sau nu și nu e la îndemâna tuturor să o pregătească exact cum trebuie.

Trafalgar Pub

Balls

 Bulevardul Elisabeta nr. 26

E adevărat că mingiuțele de carne, cereale sau legume sunt ofertante și numărul de combinații – ingrediente, sosuri, condimente, ierburi aromatice sau garnituri, tinde spre infinit. Partea bună e că nu trebuie să ne punem noi capul la treabă, deoarece a făcut-o Ala Dumitrache și i-a ieșit de minune. Trebuie să recunosc că de când s-a mutat la casă nouă, pe Bulevardul Elisabeta, nu am reușit să ajung, dar și pe timpuri am comandat frecvent. Iubesc chiftele în aproape orice formă și cele de aici sunt delicioase. Au și mai multe verdețuri decât altele, ceea ce pe mine mă încântă. Poți lua de vită, porc sau pui, de năut cu halloumi, de conopidă sau cele reci, din linte și bulgur, ba chiar și combo, cu combinații între ele, așa că te poți duce cu toată gașca și o să găsiți câte ceva pentru orice gust. Dacă vrei să descoperi gusturi noi, încearcă-le pe cele cu curry. În caz că nu ești fan, au și alte opțiuni: supe sau pipercki (mâncare etnică din ardei). Gustul preparatelor de aici se aproprie de cel home-made mai mult decât în multe alte restaurante de profil. Neapărat să cereți desert, ca să vedeți câtă dreptate am avut în fraza precedentă!

 Str. David Emmanuel nr. 4A În cazul în care vrei să mă cunoști sau vrei un autograf, sau să-mi spargi vreo sticlă în cap, aici sunt cele mai multe șanse să mă găsești la bere. Din când în când, Guinness, e unul dintre locurile în care poți bea liniștit Guinness draft – e proaspătă, dar cel mai frecvent, berea casei. Meniul este destul de stufos, dar cum nu se schimbă des, e stăpânit bine de bucătari. Mâncarea nu e musai de pub, e o simbioză între preparate specifice și hiturile tradiționale. Găsești și fish & chips, dar și mititei, și pizza, și salate. Grătaragiul e bun, știe cu focul și nu usucă hălcile :). Dar, ușor paradoxal, aici mănânc cel mai frecvent ciorbă de burtă, pentru că e făcută ca la carte. E posibil să nimerești în ziua în care nu au, că durează mai mult de 24 de ore să o facă. Fierb oasele molcom și la final nu se zgârcesc cu burta în bol. La fripturi, vă recomand murăturile de casă, în saramură, lăudate mult și de o groază de amici pe care i-am adus acolo. P.S. – dacă joacă Dinamo sau Liverpool, e mai bine să lăsați cina pe altă dată, e foarte aglomerat și gălăgios, că deh!, e bar sportiv. P.S.2 - salutări ospătarilor și reverențe și, după ce citiți textul ăsta și mă vedeți, să-mi aduceți, vă rog, o berea casei!

ZILE ȘI NOPȚI BUCUREŞTI

5 restaurante unde să... ne dining

Dacă ești pasionat de mâncare sau dacă ai de sărbătorit un eveniment special, care merită tratat cu o masă memorabilă, trebuie să treci și pe la un restaurant de fine dining. În București ai de unde alege, când vine vorba de acest capitol, așa că, pentru a-ți face misiunea mai ușoară, am pus pe hârtie această listă scurtă, cu cinci restaurante cu adevărat deosebite.

Fork

 Blvd. Poligrafiei 1C, Ana Tower  0784.001.806

Restaurantul Fork, aflat la etajul 25 al clădirii de birouri Ana Tower, este amenajat după un concept inedit, care-și propune să îmbine autenticul românesc cu designul contemporan și oferă o experiență culinară fine dining sub umbrela conceptului de „gourmet tradițional”. Este rezultatul a peste 15 ani de călătorii culinare și cercetări amănunțite despre gastronomia de top și face parte din același lanț în care se mai regăsesc și Balvanyos Resort și Gastrolab.

KAIAMO

 Ermil Pangratti 30A  0722.202.204

Kaiamo mizează pe reinterpretarea bucătăriei românești prin filtrul nostalgiei. Restaurantul îi aparține lui Radu Ionescu, care a studiat la vestita școală Cordon Bleu din Londra, a lucrat prin restaurante cu stele Michelin și apoi s-a întors în România pentru a-și deschide un restaurant cu rădăcini străbune.

NOUA

 Popa Nan 7  021 794 3294

NOUA este unul dintre cele mai cunoscute restaurante cu bucătărie fină românească și

reinventată din București. Este situat în zona Foișorului de Foc, într-o frumoasă casă veche, iar proprietar și head chef este Alex Petricean, un bine-cunoscut și apreciat bucătar român, care, înainte să-și deschidă propria afacere, a trecut prin multe restaurante cu stele Michelin.

Maimuca

 Edgar Quinet 7

 0755.330.898

Maimuca este un foarte mic bistro cu meniu fine dining new age sau punk. Adică, în meniul de aici poți da peste preparate rafinate și elegante, dar cu un twist de autoironie și caterincă. Interiorul are un design industrial, iar bucătăria este deschisă, ceea ce înseamnă că vei vedea cum ți se gătește mâncarea. Nu te plictisim cu sugestii din meniu, pentru că se schimbă săptămânal.

Grai

 Logofăt Luca Stroici 40

 0758.765.703

La Grai, își face de cap chef Daniel Pălici, care e co-proprietar al localului și unul dintre cei mai creativi bucătari de la noi. Meniul este unul a la carte, plin de surprize și de preparate memorabile, toate pregătite din cele mai bune ingrediente, provenite de la mici producători locali. De curând a fost finalizat și meniul de toamnă.

Și, unde bem matcha în Bucureşti?

Toamna este despre plimbări lungi, admirând metamorfozarea naturii, seri nostalgice și dimineți târzii de weekend, petrecute într-o cafenea învăluită într-o atmosferă cozy, alături de o băutură fierbinte și câțiva oameni dragi. Iar în cazul în care te afli printre persoanele care fie evită cafeaua, fie preferă să încerce de fiecare dată câte o băutură diferită, află că matcha este o opțiune ideală, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în anotimpul rece.

Rekolta

măcinare a frunzelor de ceai verde, dar care

Matcha este o pudră fină, obținută prin simpla măcinare a frunzelor de ceai verde, dar care este specială atât prin istoria sa, care se învârte în jurul legendelor, cât și prin aroma unică și autentică pe care o deține. După prima ceașcă, un singur lucru este cert: de matcha ori te îndrăgostești, ori fugi!

Fiind înlocuitorul ideal al cafelei de dimineață și având, în același timp, numeroase beneficii pentru sănătate, matcha a devenit, de-a lungul anilor, o băutură extrem de îndrăgită în întreaga lume, fapt pentru care există și în București din ce în ce mai multe locuri unde te poți bucura de un matcha latte gustos.

Calea Floreasca 102 Învăluită într-un vibe boem, dar cool, potrivită atât pentru hipsteri, dar și pentru corporatiștii din zonă, care caută un refugiu în pauza de masă, Rekolta este una dintre cafenelele acelea pe lângă care treci și care cu siguranță îți atrage atenția. Cafeneaua care a luat locul ceainăriei Rendez-Vous este situată într-o clădire superbă, recondiționată, având un stil minimalist, îmbinat cu cel industrial și completat cu numeroase elemente din lemn. Când vine vorba despre meniu, Rekolta se laudă cu preparate urbane, gustoase și de efect, în ciuda dimensiunii limitate a acestuia – cheesecake, biscuiți vegani, banana bread cu caramel sărat, shrimp quesadilla sau veggie toast, completat perfect de o selecție de cafea, atent aleasă, chiar de la Origo Roastery, fiind, de asemenea, cunoscut și pentru unul dintre cele mai bune matcha latte-uri din zonă.

Noi2 Cafe

Strada Tirana 3

Situată chiar la câteva minute de Calea Victoriei, destul de ferită, totuși, de aglomerația urbană zilnică, se află Noi2, o cafenea micuță, cu măsuțe de lemn amplasate direct pe bulevard, în covorul de frunze perfect aranjat de natură, fără prea mult efort. Aceasta se află la demisolul unei clădiri din zona Dorobanți și primul lucru care îți rămâne în minte când treci prin zonă este chiar numele – Noi2, scris cu galben, deasupra unui balcon.

La cafenea vei găsi doar sortimente alese cu atenție de la prăjitorii de specialitate, iar când vine vorba despre ceaiul matcha, acesta provine de la Matcha Bar Shop, un magazin online dedicat special matcha-ului, importat chiar din Japonia. Deci, nu e de mirare că aici te vei delecta cu unul dintre cele mai bune matcha-uri din Capitală.

PS: Dacă îți place atât de mult, află că Noi2 îți oferă posibilitatea de a te bucura de ea și la tine acasă.

Two Minutes

Strada Constantin Aricescu 50A

Two Minutes este genul acela de loc cunoscut de toată lumea, aflat chiar la intersecția dintre Floreasca și Dorobanți, pe o mică stradă ferită (mai mult sau mai puțin) de agitație. Deși nu este foarte spațioasă, cafeneaua este mai mereu aglomerată, fapt care se datorează atât cafelei preparate după rețete personalizate, cât și atmosferei friendly regăsite acolo.

Cafeaua provine de la Right Side Coffee Roastery, o prăjitorie cool din Barcelona, iar cuvântul care definește cel mai bine Two Minutes este diversitatea originilor. Pe lângă cafeaua iubită de oricine ajunge aici, cafeneaua oferă un Chai Latte foarte aromat, precum și un Matcha Latte delicios, savurat alături de un biscotti.

AMARcoffee Tribe

Strada Puțul lui Zamfir 20 Tot undeva prin zona Floreasca-Dorobanți se află și Amar Coffee Tribe – o cafenea la fel de micuță, cu accente de design nordic și numeroase piese de mobilier, confecționate din lemn. Ajuns la cafenea, vei fi întâmpinat energic de un personal nice, amabil și de mesajul „You are exactly where you need to be!”, reminder de care fără doar și poate avem cu toții nevoie. Când vine vorba despre cafea, aceasta provine de la una dintre cele mai bune prăjitorii, MABO, fapt care te va convinge cu siguranță să mai treci pragul celor de la Amar. Totodată, pe cât de bună este cafeaua, pe atât de gustos este și matcha, preparat exact așa cum trebuie.

Unde găsești revista Zile și Nopți?

Fiecare număr publicat ne bucură enorm, pentru simplul fapt că știm că ne-am îndeplinit încă o dată misiunea de a oferi cititorilor noștri cele mai bune, noi și interesante opțiuni de going out și timp liber. Lună de lună primim confirmarea că avem echipă, experienţă, audienţă şi parteneri de încredere. Și, apropo de parteneri și de ieșit în oraș, iată o listă cuprinzătoare de locuri recomandate de noi în Bucureşti și în care se distribuie revista Zile și Nopți, la fiecare început de lună.

Artele Spectacolului

Apollo 111

Palatul Universul Str. Actor Ion Brezoianu 23-25 Programul complet pe apollo111.ro

FF Theatre Str. Smârdan 5Bis contact@ffentertainment.ro tel. 0732.624.167

Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”

Bd. Nicolae Bălcescu 2, București Programul complet pe tnb.ro Telefon: 021 313 9175

Opera Naţională București

Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 70-72 Programul complet, pe operanb.ro Telefon: 021 314 6980

Teatrul Bulandra

Bd. Schitu Măgureanu nr. 1

Programul complet, pe bulandra.ro Telefon: 0735 835 681

Teatrul de Comedie

Centrul Vechi str. Sfântul Dumitru nr. 2 Programul complet, pe comedie.ro

Teatrul Nottara

Bulevardul General Gheorghe Magheru nr. 20 Programul complet, pe nottara.ro

Teatrul Odeon

Calea Victoriei nr. 40-42 Programul complet, pe teatrul-odeon.ro

Teatrul Avangardia

Lipscani 53 0791 616 583 TeatrulAvangardia.ro

Teatrul Elisabeta

B-dul Regina Elisabeta nr. 45 Programul complet pe teatrulelisabeta.ro

Teatrul Act

Calea Victoriei nr. 126 teatrulact.ro

Teatrul de Artă

Str. Sfântul Ștefan 21 Programul complet, pe teatruldearta.ro

Teatrul Apropo

Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 8 Programul complet, pe teatrulapropo.ro

Teatrul în Culise

Str. Alecu Russo nr. 12 Programul complet, pe teatrulinculise.ro

Teatrul Excelsior

Str. Academiei nr.28 teatrul-excelsior.ro

Teatrul Godot

Palatul Bragadiru Calea Rahovei 147 – 153 teatrulgodot.ro

Teatru Infinit

Str. Mihai Eminescu nr. 127 Programul pe teatruinfinit.ro

Teatrul Coquette

Calea Călărași nr. 94, Tel. rezervări: 0754 990 017 rezervari@teatrulcoquette.ro Programul complet pe teatrulcoquette.ro

Teatrul Mic

Str. Constantin Mille, Nr. 16 Telefon: 0725.211.005 Str. Gabroveni, Nr. 57 Telefon: 031.069 95 91 Programul complet pe teatrulmic.ro

Teatrul Ion Creangă Programul complet, pe teatrulioncreanga.ro

Teatrul Muzical Ambasadorii Bulevardul Tineretului 8-10 Programul complet, pe www.teatrulmuzicalambasadorii.ro

Teatrul Stela Popescu

Bulevardul Tineretului nr. 8–10 teatrulstelapopescu.ro

Teatrelli

Piața Alexandru Lahovari nr. 7 Programul complet, pe teatrelli.com

unteatru Str. Sfinții Apostoli nr. 44 Programul complet, pe unteatru.ro

Point, hub cultural Str. Eremia Grigorescu nr. 10 Programul complet, pe pointhub.ro

MARe

Muzeul de Artă Recentă

Bulevardul Primăverii nr. 15

Deschis zilnic între: 11:00 și 19:00. Marți, închis. Mai multe informații pe mare.ro

MNAC - Muzeul Naţional de Artă Contemporană

Palatul Parlamentului, Str. Izvor 2-4, aripa E4. Intrarea se face prin Calea 13 Septembrie,

poarta B3.

Program de vizitare muzeu: miercuri – duminică: 11:00 - 18:00 (ultimul acces, ora 17:30).

Mai multe informații pe mnac.ro

MNAR - Muzeul Naţional de Artă al României Calea Victoriei 49-53

Program de vizitare muzeu: miercuri - duminică, 10:00 - 18:00.

Mai multe informații pe mnar.arts.ro

Galerii de artă

str. Franceză,

Spații culturale

Fundaţia

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” Șoseaua Pavel Kiseleff nr. 1 Muzeul adăpostește peste 2.000.000 de exponate.

Program de vizitare: marți – vineri: 10:00 – 18:00 (ultimul acces, ora 17:00), sâmbătă – duminică: 10:00 – 19:00 (ultimul acces, ora 18:00)

Mai multe informații pe antipa.ro

Kulterra Gallery Știrbei Vodă nr.

luni - vineri: 12:00 - 18:00, sâmbătă

-

Teatrul

Unde ieși luna asta în oraș?

Unde mâncăm bine în București?

Acuarela, bistro

Str. Polonă, nr. 40

Acuarela nu e doar unul dintre cele mai fotogenice locuri din oraș, ci și o afacere de familie plină de creativitate și responsabilitate. Tel. rezervări: 0745.662.889

Alt Shift

Going out with your friends eating good food in a cosy spot in the middle of Bucharest.

Str. Constantin Mille nr.4, Tel. rezervări: 0727 316 245

Bistro by Green Hours

Calea Victoriei, nr. 120 Tel. rezervări: 0751.772.275

Botanic Restaurant

Calea Victoriei, nr. 91-93

Fie că iubești pastele, fie că preferi mâncarea tradițională, aici vei găsi feluri de mâncare savuroase și gustoase. Tel. rezervări: 0721.261.262

HARE

Bulevardul Mareșal Constantin Prezan nr. 1, Herăstrău Signature drinks, fusion menu & more. We’ve isolated the terrace with glass walls and added powerful heaters all around the place. Now you can enjoy this amazing view and party outside as long as you like. Promise we’ll keep you warm!

Tel. rezervări: 0725.544.669

J’ai Bistrot

Calea Griviței, nr. 55. Creative Bistrot. A relaxed space where people communicate with one another.

Tel. rezervări: 0790.229.922

Reper by ESS

Calea Victoriei Nnr.176 Noul reper în gastronomia locală! One restaurant with two conceptsbusiness lunch & fine Cuisine for a great experience!

Zilnic de la 11:30 la 22:00

Tel. rezervări: 0749.053.163

Trattoria Angoli Restaurant cu specific italian & românesc.

Calea Piscului, Orășelul Copiilor Tel. rezervări: 0728.264.654

Urban Dada. Strada Tudor Arghezi nr. 5 Locul tău de relaxare și sărbătoare în centrul Capitalei, la parterul Teatrului Național București (lângă Sala Atelier)

Tel. rezervări: 0729.997.405

Zăganu

Bistro & Craft Beer Bar Calea Victoriei, nr. 91-93 Susținem berea artizanală românească. Burgeri & specialități. Tel. rezervări: 0770.550.234

Unde ne distrăm?

Club 16

Ion Câmpineanu nr. 16 Dance & Night Club. Good music brings people together!

Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/club-16bucuresti/ Tel. rezervări: 0746 800 752

Club 99 - The Comedy Club

Bd. Dacia nr. 99

Primul club de stand-up comedy din București unde îi puteți vedea pe Teo, Vio, Costel & mulți alții. Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/club-99 Tel. rezervări: 0733.500.301

Comics Club

Strada Nerva Traian nr. 4 Club de comedie unde poți vedea în fiecare zi a săptămânii stand-up! Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/comics-club Tel. rezervări: 0741 426 426

Control Club

Str. Constantin Mille, nr. 4 Lumea bună din București se adună la… Control. Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/control-club Tel. rezervări: 0733.927. 861

Green Hours Jazz Café Calea Victoriei nr.120 Unul dintre cele mai cunoscute cluburi de jazz bucureștene, înființat în 1994 și situat în plin centrul capitalei. Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/green-hoursjazz-cafe Tel. rezervări: 0788.452.485

The Pub – Universităţii Bulevardul Regina Elisabeta nr. 9 Distracție între prieteni, ca nicăieri în altă parte! The Pub is live music! Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/the-pubuniversitatii Tel.: 0728843782

Hard Rock Café Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff nr. 32 „Love all. Serve all.” It’s a simple reminder to love one another and live for the moment... with a dash of rock! Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/hard-rock-cafe Tel. rezervări: 0754.400.900

Trei Beţivi

Strada Vasile Lascăr, nr. 66 Te imbeti cu muzică! Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/trei-betivi-bar Tel.: 0753.238.484