Zile și Nopți Cluj-Napoca, Noiembrie 2021

Page 114

TRENDURI

TEXT DE ANAMARIA GRUMEZA

Y2K STRĂLUCEȘTE, CHIAR ȘI 20 DE ANI MAI TÂRZIU!

S

tilul Y2K a revenit în trend! Tendințele actuale în materie de modă înclină în mod cert către o întoarcere în trecut, mai exact, în perioada anilor ‘90-2000, când stilul vestimentar predominant era marcat de vestimentația Y2K.

Britney Spears

Justin Timberlake

PAGINA

114

Revenirea Y2K în tendințele actuale demonstrează, încă o dată, natura ciclică a modei. În urma amplorii pe care a luat-o platforma TikTok, popularizarea stilurilor vestimentare specifice unor vremuri de mult apuse nu este deloc ceva greu de realizat: așa cum ținutele anilor ‘80 au renăscut datorită acestei aplicații, putem spune că s-a întâmplat același lucru și cu stilul Y2K. Se pare că generația Z are un apetit remarcabil pentru ceea ce reprezintă anumite perioade cu care n-a fost contemporană, mai ales din punct de vedere al modei. Astfel, Y2K este o tendință stilistică specifică perioadei cuprinse între anii ‘90 și începutul anilor 2000, rezultată din îmbinarea culturii pop a mileniului cu cele mai recente progrese tehnologice ale acelei vremi. Nostalgia față de perioada Y2K poate fi explicată, în primul rând, prin simplitatea și naturalețea – marcate chiar de un iz de naivitate – care descriau cotidianul de atunci, ce nu era invadat într-o manieră atât de masivă de tehnologie. Din punct de vedere vestimentar, www.zilesinopti.ro


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

CELEBRI ȘI ÎN RECLAME

13min
pages 135-140

CADOURI DE CRĂCIUN

4min
pages 141-148

Cu bărbăție, despre leadership

2min
page 134

GAMING: Cum ne-a salvat gamingul în pandemie

2min
pages 130-131

RECOMANDĂRI: Înțolirea de toamnă-iarnă

4min
pages 132-133

DESIGN / ARHITECTURĂ

4min
pages 121-129

NOIEMBRIE: Luna Bărbaţilor în Lumea Femeilor AWARDS Parfumul lunii noiembrie: BROTHERS IN

2min
page 103

TRENDURI: Y2K

3min
pages 114-115

unică folosință parțial biodegradabile”

5min
pages 101-102

să le ratezi în Barcelona

5min
pages 98-100

DRINK: VINUL ÎMPĂRAȚILOR

2min
page 94

bărbat?

2min
page 97

TOP FOOD: 5 restaurante cu friptură bună PE GUSTUL NOSTRU: Urâțenia noastră cea din toate

4min
pages 89-90

TOP DRINK: 5 locuri din țară cu vin fiert OPINIE: Numărul de beri dintr-o seară te mai face

2min
pages 95-96

CEVA DULCE: Papile și bun simț

4min
pages 92-93

farfuriile

2min
page 91

GURMAND: Dreptate pentru papanași

2min
page 88

bun

2min
page 87

ANIVERSARE: DUELUL lui Spielberg

2min
pages 85-86

FILM ROMÂNESC: INTERVIU TOMA CUZIN

4min
pages 80-81

FESTIVAL: Interviu Chad Ferrin

4min
pages 76-77

Mesaje ambigue în„Squid Game”

1min
page 84

SERIALE: Toate viețuitoarele mari și mici

3min
pages 82-83

ETERNALS”

4min
pages 72-74

FASHION & FILM: Haina îl face pe... personaj

2min
pages 78-79

POINT OF VIEW: DUNE

2min
page 75

CINE COMBO Cu ochii pe cele mai tari animații

2min
page 71

RESIDENT EVIL”

4min
pages 68-70

Un city break cu aer gotic și filme fantasy la Dracula FF

2min
page 63

ARTIȘTI URBANI: RECIS

4min
pages 58-61

SUCCES DE PUBLIC”

2min
page 67

FESTIVAL: PLANETARIUM

1min
page 62

XVI Dreamtigers

3min
pages 56-57

povești în Benzi Desenate PERFORMING ARTS: Muzicienii Festivalului SoNoRo

2min
page 55

PERSPECTIVE: Despre artă și pandemii B.D.: Promovarea patrimoniului cultural UNESCO prin

3min
pages 52-54

MUSICAL: INTERVIU RĂZVAN MAZILU

4min
pages 46-47

FESTIVAL: Festivalul Național de Teatru #31

3min
pages 48-49

REMEMBER: 30 de ani fără FREDDIE MERCURY

4min
pages 40-41

SNORRE KIRK - “Going Up”

1min
page 44

ARTĂ CONTEMPORANĂ: DANIEL RĂDULESCU

4min
pages 50-51

JEFF KOONS | „Shine” Între suprafață, senzație și realitate

2min
page 45

DIALOGURI FĂRĂ NOTE: LAURA COX

4min
pages 42-43

FASHION ÎN CINEMA: Poveștile de viață a celor mai renumiți creatori de modă

7min
pages 28-32

Live pe VIDEO. La ce ne uităm în noiembrie

2min
page 34

MISCHA BLANOS

3min
pages 36-38

Evadarea lui Lillie West din ‘Indie Rock box’

2min
page 39

POP & JAZZ Ce ascultăm zilele astea

1min
page 35

Muzică în loc de liniște: un playlist relaxant

2min
page 33

GUCCI: 100 DE ANI DE ISTORIE

6min
pages 25-27

BĂRBAȚI DE SUCCES

23min
pages 8-24
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.