Zile și Nopți Cluj-Napoca, Noiembrie 2021

Page 39

INDIE STAR

TEXT DE IOAN BIG

Lala Lala

Evadarea lui Lillie West din ‘Indie Rock box’

C

rescută în Londra până la 12 ani şi relocată apoi cu familia în Chicago după anii de liceu petrecuţi în L.A., Lillie West s-a făcut remarcată încă din adolescenţă în peisajul underground prin proiectul său Indie Rock Lala Lala, pseudonim sub care a scos pe spezele ei primul album, Sleepyhead, în 2016, în pofida propriilor îndoieli că muzica ar putea reprezenta o opţiune artistică viabilă în ce o priveşte. Următorul, The Lamb, a venit relativ rapid, în 2018, odată cu separarea completă de alcool şi droguri, şi i-a adus titlul de „Band to Watch” din partea multipremiatei publicaţii online Stereogum, unul dintre primele bloguri MP3 din istoria netului, dar notorietatea pe întreg continentul nordamerican a venit în urma turneului

www.zilesinopti.ro

naţional în care a cântat în deschidere la Better Oblivion Community Center, duo-ul format de Phoebe Bridgers – nominalizată în acest an la 4 premii Grammy - şi Conor Oberst. Al treilea LP Lala Lala, I Want the Door to Open, lansat cu doar câteva săptămâni în urmă, reprezintă un manifest radical al cantautoarei în favoarea libertăţii de expresie muzicală şi a sofisticării tonului şi mesajelor care, totuşi, evoluaseră deja de la naivitatea Indiepop emanată de Sleepyhead la o asumare Rock a unei explorări de sine mai profunde şi deci mai criptice - dar nu neinteligibile - pe The Lamb. Mai simplu, dacă debutul lui Lala Lala s-a construit pe teme luminoase (petreceri,

cunoscuţi, vise), următorul a fost conceput parţial în autoizolare - pandemia nu se prefigura - în urma morţii unui prieten foarte bun, care a dus-o pe Lillie aproape de paranoia, pentru ca I Want the Door to Open să ne vorbească într-un mod surprinzător de imaginativ, cu sprijinul masiv al.... sintetizatoarelor, de dinamica ei inter şi intrapersonală, într-o succesiune de melodii Electro-Rock ce se doresc a fi, după cum spune chiar West, ‘părţi ale unui poem sau ale unui puzzle’. Dincolo de plăcerea audiţiei muzicii în sine, ambiţiosul I Want the Door to Open trebuie perceput ca un act de maturizare emoţională în care intervenţia digitalului nu are menirea de a gonfla comercial produsul cultural ci de a sublinia, în cazul lui Lillie West, capacitatea de renaştere creativă odată cu fiecare privire pe care artista o aruncă în oglindă spre propria persoană, în urma căreia constată şi procesează diferenţele apărute cu trecerea timpului. Acum, Lala Lala îşi revizuieşte identitatea muzicală pe „o planetă utopică” suprarealistă, marcată de singurătatea impusă de cele 20 de luni de pandemie, prin revenirea sentimentului de apartenenţă la comunitate şi camaraderie. “I want the door to open!” Lala Lala oferă iubitorilor de experimente Indie una dintre bijuteriile de Dream Pop ale acestui an! PAGINA

39


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

CELEBRI ȘI ÎN RECLAME

13min
pages 135-140

CADOURI DE CRĂCIUN

4min
pages 141-148

Cu bărbăție, despre leadership

2min
page 134

GAMING: Cum ne-a salvat gamingul în pandemie

2min
pages 130-131

RECOMANDĂRI: Înțolirea de toamnă-iarnă

4min
pages 132-133

DESIGN / ARHITECTURĂ

4min
pages 121-129

NOIEMBRIE: Luna Bărbaţilor în Lumea Femeilor AWARDS Parfumul lunii noiembrie: BROTHERS IN

2min
page 103

TRENDURI: Y2K

3min
pages 114-115

unică folosință parțial biodegradabile”

5min
pages 101-102

să le ratezi în Barcelona

5min
pages 98-100

DRINK: VINUL ÎMPĂRAȚILOR

2min
page 94

bărbat?

2min
page 97

TOP FOOD: 5 restaurante cu friptură bună PE GUSTUL NOSTRU: Urâțenia noastră cea din toate

4min
pages 89-90

TOP DRINK: 5 locuri din țară cu vin fiert OPINIE: Numărul de beri dintr-o seară te mai face

2min
pages 95-96

CEVA DULCE: Papile și bun simț

4min
pages 92-93

farfuriile

2min
page 91

GURMAND: Dreptate pentru papanași

2min
page 88

bun

2min
page 87

ANIVERSARE: DUELUL lui Spielberg

2min
pages 85-86

FILM ROMÂNESC: INTERVIU TOMA CUZIN

4min
pages 80-81

FESTIVAL: Interviu Chad Ferrin

4min
pages 76-77

Mesaje ambigue în„Squid Game”

1min
page 84

SERIALE: Toate viețuitoarele mari și mici

3min
pages 82-83

ETERNALS”

4min
pages 72-74

FASHION & FILM: Haina îl face pe... personaj

2min
pages 78-79

POINT OF VIEW: DUNE

2min
page 75

CINE COMBO Cu ochii pe cele mai tari animații

2min
page 71

RESIDENT EVIL”

4min
pages 68-70

Un city break cu aer gotic și filme fantasy la Dracula FF

2min
page 63

ARTIȘTI URBANI: RECIS

4min
pages 58-61

SUCCES DE PUBLIC”

2min
page 67

FESTIVAL: PLANETARIUM

1min
page 62

XVI Dreamtigers

3min
pages 56-57

povești în Benzi Desenate PERFORMING ARTS: Muzicienii Festivalului SoNoRo

2min
page 55

PERSPECTIVE: Despre artă și pandemii B.D.: Promovarea patrimoniului cultural UNESCO prin

3min
pages 52-54

MUSICAL: INTERVIU RĂZVAN MAZILU

4min
pages 46-47

FESTIVAL: Festivalul Național de Teatru #31

3min
pages 48-49

REMEMBER: 30 de ani fără FREDDIE MERCURY

4min
pages 40-41

SNORRE KIRK - “Going Up”

1min
page 44

ARTĂ CONTEMPORANĂ: DANIEL RĂDULESCU

4min
pages 50-51

JEFF KOONS | „Shine” Între suprafață, senzație și realitate

2min
page 45

DIALOGURI FĂRĂ NOTE: LAURA COX

4min
pages 42-43

FASHION ÎN CINEMA: Poveștile de viață a celor mai renumiți creatori de modă

7min
pages 28-32

Live pe VIDEO. La ce ne uităm în noiembrie

2min
page 34

MISCHA BLANOS

3min
pages 36-38

Evadarea lui Lillie West din ‘Indie Rock box’

2min
page 39

POP & JAZZ Ce ascultăm zilele astea

1min
page 35

Muzică în loc de liniște: un playlist relaxant

2min
page 33

GUCCI: 100 DE ANI DE ISTORIE

6min
pages 25-27

BĂRBAȚI DE SUCCES

23min
pages 8-24
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.