OPINIE
TEXT DE ALEX MUŞAT
Live is Life De ce iubim muzica anilor '90?
C
u doar patru ani înaintea căderii Zidului Berlinului, Michael Crețu, “tătic” al pop-ului european optzecist și mastermind-ul din spatele fulminantului succes al cântăreței Sandra deschidea porțile către un nou univers al disco-ului savuros odată cu lansarea hit-ului Maria Magdalena. De altfel, berlinezii ocupau în anii ’80 până la refuz cluburile de rave, noua estetică muzicală fiind puternic ancorată în folosirea până la refuz a sintetizatoarelor și a tobelor scrise pe drum machines. Cu un vânt al schimbării ce începea să sufle ușor înspre Est, românii ajung să fie însoțiți pe drumul libertății de acordurile Alphaville și
PAGINA
22
Modern Talking, urmând că începutul noului deceniu să aducă în fața ascultătorilor noi proiecte eurodance pe cât de kitschoase, pe atât de memorabile. Interesant este astfel și motivul ascultării… să fie oare memorabilitatea liniilor melodice? Ritmurile dansabile? Dorința de a asculta o muzica doar de dragul nostalgiei? Dacă stăm să ne gândim, noi nici nu am zăbovit în a împrumuta abordări occidentale de pe la jumătatea anilor ’90, atunci când copii ale band-urilor americane invadau televizoarele românilor. Ce-i drept, de la Backstreet Boys până la Lasămă Papa La Mare e cale lungă, dar deloc imposibilă dacă luăm în calcul show-urile muzicale de succes ale televiziunii publice
axate pe ritmuri minimaliste și instrumentale sărace în orice forță creativă, peste care viitoare staruri pop își dădeau concursul în livrări vocale simpliste, dar ușor de reținut și fredonat. Importantă așadar este și avalanșa pop-ului inocent de început de mileniu, adesea ironizat dar nelipsit de la aniversări și revelioane. Ei bine, e foarte posibil ca acest Wild West esteuropean al anilor ’80-’90 să fie fix contextul după care milenialii suspină cu atâta ardoare… nu de alta, dar seri cu casa închisă avându-i ca protagoniști pe duo-ul Savoy aproape că au devenit o obișnuintă în Bucureștiul familiarizat astăzi cu concerte ale trupelor de rock underground sau evenimente techno-house. Carevasăzică, observăm o audiție a muzicii motivată nu de valoarea ei artistică, ci de apartenența la un context social-cultural de mult apus. Totodată, avem de-a face și cu un curent de asumare și îmbrățișare a kitsch-ului în arta sunetelor…și unde găsim alăturări nefaste de curente și stiluri dacă nu în pop-ul european al anilor ’90? Astfel, de la serile de dans optzeciste în care adolescenții se zbenguiau pe Big In Japan până la petrecerile însoțite mereu de casetofoane pe care rulau Dr. Alban și Rednex, eurodance-ul rămâne la loc de cinste în preferințele publicului, “expirat” în istoria muzicii dar mereu fresh în inimile românilor! www.zilesinopti.ro
