CRONICA DE GASTRONOMIE
Râul Sadului colibe, burdufi și ciobănași
V
reau să începem anul cu o poveste frumoasă, despre viața la munte. Vi-l prezint așadar pe Ion Răduț, din Râul Sadului. La doar 16 ani, m-a impresionat pasiunea lui pentru oierit și felul inedit în care o promovează prin intermediul rețelelor de socializare. Tocmai modalitatea aceasta de a traduce diverse obiceiuri, moduri de lucru arhaice sau tradiții în limba lumii de azi, adică de a le face atractive și pline de înțelesuri pentru tineri, mi se pare o provocare foarte bună, fiind exact ceea ce caut și eu zi de zi în activitățile asociației noastre. Pe scurt, îmi doresc să țes contemporanul cu elemente de teritoriu și povești cu tâlc. Prin urmare, m-am gândit că ar fi o idee bună să vă vorbesc mai mult despre Ion Răduț, motiv pentru care i-am și luat un interviu. Unul informal, ce-i drept, la o plimbare prin grădina unde pășteau caii cu care urcă el la munte. Redau aici câteva lucruri pe care mi le-a împărtășit. Fiind atât de bine ancorat în ocupația pe care a moștenit-o și pe care o îndrăgește, chiar și banala întrebare privind anotimpul preferat l-a dus pe băiat cu gândul la oi, la momentul în care acestea fată și mieii sunt mici și jucăuși – primăvara. Când l-am rugat să-mi spună povestea bâtei ciobănești pe care o ține în mână în poza lui de profil de pe Facebook, mi-a răspuns că „are și ea un scop”: poate fi folosită pentru apărare (întrebuințare pe care bâta lui nu a avut-o până acum, din fericire), pentru a face oile să te asculte, dar și pentru a te sprijini de ea la drumuri lungi (mersul cu oile de la colibă, la munte durează cinci ore). Mi-a spus că locul lui preferat e Panta Dealului – la munte, la stână, unde
PAGINA
32
CRISTIAN VALENTIN CISMARU
duce oile. Și dacă sunteți curioși și voi să știți ce moment îi place cel mai mult acolo, ei bine, el zice că „mereu îi fain, nu contează; că plouă, că e soare, ne-am obișnuit, nu mai avem treabă.” Nici nu i se pare greu stilul acesta de viață și crede că mai grea decât viața la stână, e școala online. Când l-am întrebat despre cum e dormitul afară, mi-a spus că e bine și că, deși vara asta i-a cam dat târcoale lupul, are prieteni de nădejde care îl păzesc tot timpul – câinii. În plus, nu e niciodată singur, ci cu un alt cioban. Ca să vă faceți o idee despre activitățile unui oier pe parcursul anului, transcriu mai jos chiar cuvintele lui Ion: „Prima dată ducem oile la colibă, acolo fată toate. În șură. Iar la jumătatea lunii februarie, le aducem acasă. Când se fac mieii mai mari, îi aducem în sat să mănânce. Aici avem și otavă, acolo au numai fân și aici se fac mai mari. Acolo sus începe să bată vântul, zăpada e mare. În martie, după ce dăm mieii putem să începem să mulgem oile în aceeași zi. La colibă stau oile din aprilie-mai și până la jumătatea lui iunie, după care ieșim cu ele la munte, la stână.” Bineînțeles, tehnologia face și ea parte din viața lui Ion Răduț, dar știe să aibă grijă și să nu-și irosească inutil bateria telefonului când e la munte, jucându-se sau ascultând muzică. Altfel cum ar putea face pozele pe care le postează mândru pe rețelele de socializare? Turiști la colibă n-a mai avut după Burduf Challenge (unde și-ar dori și el să alerge în viitor), dar poate reușesc să stârnesc puțin interes chiar eu acum. www.zilesinopti.ro
