1 - 15 Martie 2021 CRONICA DE GASTRONOMIE
Ceva dulce de gustat și rămas în formă
M
erge chiar așa ușor, mâncăm și rămânem în formă? Da, zic eu, și încă foarte aproape, la Cisnădioara. Azi e rândul poveștii satului din apropierea imediată a Sibiului cu îndemnul de a sosi aici fără mijloace motorizate, pentru a vă bucura de o zi petrecută afară, în natură. E foarte ușor de ajuns cu bicicleta sau pe jos, în drumeție sau alergare. Puteți alege fie drumul de acces principal, o stradă asfaltată care pleacă din Dumbravă, din a cărei lungime, jumătate este pista de biciclete, fie drumul prin pădure marcat de asociația Tură în Natură, pe care îl întâlniți cel mai târziu chiar vis-a-vis de intrarea principală a muzeului în aer liber ASTRA. Până acolo, puteți opta pentru mijloacele de transport în comun, mai exact autobuzul 13, care circulă cam la fiecare oră. Acum că v-am dezvăluit cât de simplu se poate ajunge în sat, cred că nu mai există motive să veniți cu mașina. Sper. Fiindcă mă preocupă în mod deosebit gastronomia rurală și poveștile din jurul ei, scriu azi despre două mici plăceri culinare pe care le puteți găsi în Cisnădioara - ambele din categoria dulce. E vorba, în primul rând, de hanklich, o specialitate săsească pe care familia Henning o prepară și acum cu regularitate. Hanklich, sau în românește hencleș, lichiu sau lichișor, este o prăjitură tradițională din Transilvania, făcută din aluat simplu. De obicei se cocea direct pe vatră după ce pâinea era coaptă
PAGINA
40
POP CULTURE CRISTIAN VALENTIN CISMARU MAGAZINE
într-un cuptor fierbinte. La fel se întâmplă și azi cu mențiunea că prepararea lui duce spre o zi întreagă. Coacerea în sine nu durează mult și se poate face în mai multe tăvi, pentru ca ziua să fie spornică. Hanklich-ul merge perfect la masa de la ora 16:00, adică atunci când e momentul cafelei servite cu prăjituri, dar e ideal și la începutul mesei. Următorul gust dulce de care mă bucur mereu în luna iunie este cel al cireșelor. În Cisnădioara existau pe vremuri foarte multe livezi de cireși și, deși astăzi mai sunt destul de puțini pomi fructiferi rămași, noi știm exact unde îi găsim pe cei mai buni. Sunt pomi care trec ușor de 100 de ani și care dau întrun sezon bun o recoltă bogată de cireșe foarte cărnoase. Cireșele de aici se coc mai târziu față de cele din alte regiuni și devin mai închise la culoare (căpătând o nuanță negricioasă sau de un albastru închis), neavând totuși un gust atât de dulce ca cele mai cunoscute soiuri. Cireșii erau de regulă plantați în jurul satului, acolo unde înainte era o vie, iar istoria lor merge cu mult în urmă. Ramurile de cireș apar ca simbol chiar și pe stema satului, culesul cireșelor fiind în trecut un eveniment emblematic pentru comunitate. Ce ziceți acum? Merită efortul deplasării fără mașină până la Cisnădioara pentru cele două bucurii dulci? www.zilesinopti.ro
