Revista AGRIMEDIA - Februarie 2013

Page 1

1

Ianuarie 2013


2

Ianuarie 2013


Bugetul nostru cel de toate zilele Ar trebui ca întotdeauna să planificăm cheltuielile noastre după veniturile pe care le realizăm. Acest mecanism constituie însăşi esenţa cinstei noastre” SAMUEL SMILES, scriitor şi filozof scoţian Începutul lunii februarie a fost marcat de cel puţin trei evenimente cu efecte semnificative în evoluţia economică a României, dar şi cu influenţe majore asupra nivelului nostru de trai. Succint, ne referim la aprobarea bugetului anual, la modificarea şi completarea Codului Fiscal şi la recentul Raport al Curţii de Conturi. Astfel, bugetul anual, a cărui configurare este caracterizată de iniţiatori pe un concept de dezvoltare economică, asaltat de mii de amendamente, a trecut relativ uşor prin comisiile de specialitate din Parlament şi a fost aprobat, după pertinente susţineri, dar şi justificate critici, de forul legislativ al ţării. Rezumându-ne la bugetul pentru agricultură, aflăm că acesta este de 5,56 miliarde de lei, deci majorat cu 0,84% faţă de execuţia preliminată a anului 2012. Agricultura va mai putea beneficia de fonduri europene în valoare de peste 3 miliarde de euro, condiţionat de promovarea unor proiecte eligibile, dar şi de asigurarea cofinanţării. În total deci agricultura va conta pe un buget de peste 17,3 miliarde de lei, fiind prevăzută o creştere semnificativă la capitolul „cheltuieli de personal”, probabil ca urmare a reorganizării acestui sector de activitate şi ca efect al reîntregirii salariilor. Se mai înregistrează creşteri ale alocărilor bugetare la „achiziţii de bunuri şi servicii”, inclusiv pentru acoperirea dobânzilor bancare. Se speră în corecţii inspirate la rectificarea bugetului pentru agricultură, preconizată în vară, dar şi pe alocări corespunzătoare din bugetul UE. Cu aceste resurse sperăm ca priorităţile propuse de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, în domeniul susţinerii cercetării agricole, al reabilitării unor sisteme de irigaţii, al

www.agrimedia.ro

sprijinirii stabilirii tinerilor în mediul rural, al modernizării exploataţiilor agricole, inclusiv al dezvoltării microinteprinderilor prin PNDR, să devină realităţi. Motivat de asigurarea resurselor pentru alimentarea bugetului, prin modificarea recentă a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal se instituie noi taxe şi impozite locale, inclusiv în domeniul activităţilor agricole, prin impozitarea persoanelor fizice care deţin în proprietate peste 2 ha teren, un anumit număr de animale, familii de albine etc. Accizarea suplimentară a unor produse şi alte taxe speciale pe venitul microîntreprinderilor, a veniturilor realizate în România de rezidenţi etc. vor contribui la alimentarea bugetului numai în măsura în care acestea nu vor fi împovărătoare pentru contribuabili. O măsură logică şi pragmatică salutată şi completată sub aspectul metodologiei de aplicare de către mediul de afaceri este plata TVA la încasarea facturilor, dar nu mai târziu de 90 de zile. Potrivit recentului Raport anual prezentat de Curtea de Conturi în faţa comisiilor de specialitate din Parlamentul României, importante sume de banii publici dispar în economia subterană. Astfel, în ultimii ani, la nivelul unor autorităţi centrale şi locale s-au înregistrat prejudicii deosebit de mari. Parte din aceste sume au fost recuperate în perioada verificărilor, iar în 61 din cazuri dosarele au fost transmise la Parchet. Se aşteaptă, potrivit opiniei unor specialişti în materie, o finalitate a sesizărilor Curţii de Conturi de către cei abilitaţi, dar şi măsuri ferme pentru întărirea disciplinei contractuale a tranzacţiilor cu bani publici şi comunitari, ca mijloc principal de eradicare a evaziunii fiscale. Se mai aşteaptă măsuri legislative de încurajare a mediului de afaceri pentru investiţii şi creare de noi locuri de muncă. Nu vom avea şanse de redresare economică fără oferte suplimentare pe piaţa muncii - oricâte taxe şi impozite ar afecta resursele contribuabililor. În acelaşi sens, trebuie avut în vedere că actualul buget include povara rambursării ratelor scadente la împrumuturile externe contractate în ultimii ani, dar şi influenţe negative generate de o inflaţie de 5-6% în următoarele luni, aşa cum a fost comunicată recent de Banca Naţională a României! Simona MUNTEANU Februarie 2013

3


SUMAR: ISSN 2069 - 1238

Editorial

Cioloş: «Reforma PAC nu va fi afectată de reducerea bugetului»

SC AGRI MEDIA INVEST SRL Str. Rîul Sadului nr. 8, Bl. R22, Sc. B, Et. 9, Ap. 77 Sector 4, Bucureşti

12

Tehnologia de cultură a ovăzului

Tel. 031 / 439.97.46 Tel. / Fax: 021 / 317.05.87 redactie@agrimedia.ro

16

Tehnologia de cultură la sorgul pentru boabe cultivat în sistem neirigat

20

Euralis Seminţe a lansat Campania de Primăvară 2013

24

Fertilizarea cu NPK la cultura de porumb

26

Pachete tehnologice Alcedo pentru o bună protecţie a culturilor

30

Tehnologia de cultură a florii-soarelui cultivată în sistem neirigat

34

O nouă serie de evenimente BASF ce conectează fermierii la inovaţie!

36

Combaterea buruienilor cu Roundup Clasic şi Roundup Energy

38

Sumi Agro oferă soluţii unice pentru agricultură

42

Ofertă completă şi diversificată de seminţe

46

Productivitate mărită cu hibrizi de porumb şi floarea-soarelui LG

48

Tehnologia de cultură a porumbului pentru boabe cultivat în sistem neirigat

52

ALCEDO lansează programul de testare a fertilităţii solului

54

Combaterea bolilor şi a buruienilor cu produse BASF

58 62

Energia regenerabilă, sursă de energie ieftină, ecologică şi inepuizabilă

64

Boli de sezon ale caprinelor (I)

66

Furajarea caprelor în lactaţie

68

Cu una dintre cele mai moderne ferme, Cris-Tim se lansează pe piaţa lactatelor

74

Alegerea terenului şi plantarea viţei-de-vie

76

Compania care a revoluţionat recoltarea culturilor agricole

Anul VII, Nr. 2 / 2013 (71) Februarie 2013 REDACTOR-ŞEF Simona Munteanu simona@agrimedia.ro 0752.24.25.35 031.439.97.46 REDACTORI Ana Mustăţea ana@agrimedia.ro 0752.24.25.32 Victor Vătămanu redactie@agrimedia.ro 0757.11.09.99 Ionuţ Vînătoru ionut@agrimedia.ro 0724.35.36.98 CORECTOR Gabriela Dinţă MARKETING redactie@agrimedia.ro 031.439.97.46 ABONAMENTE ŞI DIFUZARE Oana Neagu 0752.24.25.31 031.439.97.46 oana@agrimedia.ro CONCEPT GRAFIC & DTP Bogdan Mareş redactie@agrimedia.ro Andrei Arabolea

4

3 8

Februarie 2013

Biso Schrattenecker: târg de maşini agricole second-hand şi de stoc

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013

5


 În dialog cu fermierii

• Care sunt riscurile din agri să faceţi sau aţi realizat în Nicolae Rotaru, SC Bacrimil Agro SRL, localitatea Victoria, judeţul Brăila „În opinia mea, cel mai mare risc din agricultură este legat de comercializare. Cu câţiva ani în urmă, prin 2005, când am început această afacere, vânzarea producţiei agricole era destul de dificilă, o făceam prin intermediari, iar preţurile de valorificare erau mici. Acum încercăm să rezolvăm această problemă, încheind contracte de valorificare. În lipsa spaţiilor de depozitare, întotdeauna am vândut recoltele direct din lan. În ideea de a obţine un preţ mai bun, poţi să duci producţia la un depozit, dar nici această alegere nu este lipsită de riscuri. Cunosc colegi agricultori care au depozitat producţia de porumb, iar acum au obţinut un preţ de 0,95 lei/kg, mai mic decât cel de la recoltare. În toamnă, am valorificat porumbul la 1,10 lei/kg, iar producţia obţinută, în condiţiile secetei de anul trecut şi fără irigaţii, a fost de 5.400 kg/ha. Hibridul pe care l-am cultivat se numeşte Bonito şi provine de la firma Saaten-Union. Nu am avut niciodată cultură de rapiţă în asolament, însă în toamna trecută intenţionam s-o înfiinţez, dar din cauza condiţilor climatice nefavorabile nu am mai putut ara, iar riscul era destul de mare. Cunosc în zona noastră agricultori care au întors suprafeţe mari de rapiţă. Poate o să încerc în acest an să înfiinţez cultura de rapiţa de primăvară, măcar pe o suprafaţă de 20 de hectare. În parcul tehnic avem două tractoare de 65 şi 68 CP şi gama de utilaje necesară, dar nu avem o combină. În zona noastră nu există prestatori de servicii, iar terenul pe care îl cultiv este poziţionat la hotar cu judeţul Ialomiţa şi de acolo aduc combina. Din această cauză, mai întârzii cu recoltatul, pentru că utilajele se duc prima oară acolo unde există suprafeţe mai mari şi mai compacte. Suprafaţa lucrată, proprietate personală, este de 116 hectare şi încerc s-o comasez în sole mai compacte, însă este destul de dificil. Din cauza că nu este comasată, toate lucrările agricole pe care le fac, cum ar fi pregătirea terenului, erbicidarea etc. sunt mai costisitoare. Cultivăm grâu, porumb şi floarea-soarelui. Acum am 40 ha de grâu, cultura s-a dezvoltat bine, iar în primăvară intenţionez să înfiinţez cultura de porumb pe o suprafaţă mai mare. Mă gândesc ca anul următor să introduc în asolament mazărea furajeră, pentru că, tot semănând floarea-soarelui, solul a mai sărăcit în nutrienţi. Am început afacerea în agricultură în 2005, iar de anul trecut conducerea a fost preluată de fiica mea.” 6

Februarie 2013

Ion Nedelcu, administrator SC Lorion, localitatea Frăţeşti, judeţul Giurgiu „Una dintre marile probleme ale acestui sector este lipsa sprijinului din partea autorităţilor. Legea 150 privind creditele agricole şi Legea 381 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi sunt abrogate. Nu putem, de pildă, asigura riscul de îngheţ de toamnă sau alţi factori climatici nefavorabili pentru că nu ne despăgubeşte nimeni, iar noi suferim pierderi mari. Factorii de decizie trebuie să înţeleagă că fără finanţare în agricultură nu se poate şi de aceea trebuie înlesnit accesul la finanţare, pentru că noi fără linie de credit nu ne putem descurca. Anul agricol 2012 a fost dificil, ne-am confruntat cu seceta încă de la înfiinţarea culturilor de toamnă. Rapiţa, înfiinţată pe o suprafaţă de 160 ha, a trebuit s-o întoarcem. Ploile căzute în primăvară au mai salvat producţiile, la grâu şi orz am obţinut 3 t/ha, la porumb 4 t/ha şi 2 t/ha la floarea-soarelui. Preţurile mari obţinute la valorificare ne-au ajutat şi am reuşit să fim pe linia de plutire. În privinţa realizării sistemelor de irigaţii, nu sunt speranţe nici în următorii 10 ani. Dispun de magazii de stocare cu o capacitate de 1.000 de tone, însă am depus un proiect pe Măsura 123, în luna august, pentru construcţia a 4 celule verticale a câte 750 de tone fiecare. În 2006, am depus un proiect SAPARD care ne-a ajutat foarte mult şi pe care l-am finalizat în 2011. Am achiziţionat o combină şi acest lucru ne-a ridicat foarte mult. În felul acesta nu mai depind de terţi. În 2008, am depus un proiect care includea achiziţia unui tractor şi a altor utilaje, care a fost declarat eligibil, dar, din păcate, fără finanţare. Pentru că ne trebuia acest tractor, am apelat la varianta cu leasing. Cea mai recentă investiţie a fost realizată în 2011, când am cumpărat o combină New Holland. Din cele 800 de hectare pe care le cultiv, am însămânţat grâu - 310 ha, rapiţă - 130 ha, orz şi orzoaică - 130 ha, în primăvară voi însămânţa porumb pe 100 ha, iar pe restul suprafeţei p ţ floarea-soarelui.”

www.agrimedia.ro


ricultură? Ce investiţii doriţi în ferma dvs.? „Dacă ar fi să enumăr două riscuri, în ordinea importanţei, cu care ne confruntăm în activitatea agricolă, acestea sunt seceta şi valorificarea superioară a producţiei agricole. Anul trecut, producţia de sămânţă a fost mică, iar cheltuielile au fost mari, ţinând cont că am irigat de 3 ori cu o normă de 30-50 litri/mp, iar circa 70 ha de porumb le-am irigat la treapta a 4-a de pompare. Nu ne-am plâns de seceta telurică din sol, ci mai mult de cea atmosferică, ce ne-a împiedicat să realizăm un procent de fecundare de 100%. Faptul că sunt şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Seminţe Ialomiţa m-a facut să nu renunţ la producerea de sămânţă, astfel încât şi în acest an vom cultiva 170 ha. Acum s-au negociat contractele de multiplicare pentru anul în curs şi sperăm să ne acoperim cheltuielile de anul trecut plus un profit. Produc sămânţă de foarte mulţi ani. La început am produs de porumb, grâu, floarea-soarelui şi soia. Acum produc sămânţă de porumb, grâu şi orzoică. Lucrez cu firmele KWS, Pioneer, Monsanto şi Saaten-Union. Toată suprafaţa pe care o exploatăm este irigabilă. După 1990, am refăcut sistemele de irigaţii, am investit în infrastructură în subteran, canale, staţii de pompare, ploturi şi sisteme de irigat: 4 instalaţii Valmont, 14 tamburi, 47 aripi de ploaie. Depindem însă mult de cei din amonte, pentru că apa vine de la Dunăre, iar noi suntem la a 3-a şi a 4-a treaptă de pompare, unde costurile sunt mai mari. Am făcut şi investiţii cu fonduri europene, una pe SAPARD, iar cealaltă pe FEADR, iar în ianuarie am depus un proiect pe Măsura 121, toate pentru achiziţia de maşini şi utilaje agricole. Spaţiile de stocare, cu o capacitate de 3.600 de tone, sunt realizate din fonduri proprii. Având lecţia din 2012, am hotărât să cultiv hibrizi timpurii şi semitimpurii la porumb şi floarea-soarelui şi să diminuez din densitate, pentru că în anii anteriori foloseam o densitate de 70 mii de plante/ha. Anul trecut doar preţurile mari la valorificare au făcut ca societatea să nu încheie anul agricol cu un bilanţ negativ. Lucrăm o suprafaţă de 1.750 de hectare, iar în toamnă am semănat 534 ha cu grâu, 214 ha cu rapiţă şi 30 ha cu orz pentru sămânţă de la Saaten-Union. La ora actuală, culturile arată excelent, am irigat 80 de hectare de rapiţă atât înainte, cât şi după semănat.”

www.agrimedia.ro

Moise Nicolae, localitatea Traia, judeţul Ialomiţa „Un prim pas pe care îl facem pentru a proteja culturile agricole împotriva unor factori climatici nefavorabili este să încheiem poliţe de asigurare, lucru pe care îl facem în fiecare an. Regretul nostru este acela că pierderile înregistrate din cauza secetei nu sunt asigurate. Lipsa apei din sol ne-a creat probleme la înfiinţarea culturilor de toamnă. Am avut terenul pregătit pentru a cultiva rapiţă, dar nu au căzut precipitaţii şi a trebuit să renunţ, pentru că riscul era prea mare. În ultimii 2 ani, condiţiile pentru cultura de rapiţă au fost neprielnice şi, drept urmare, în toamnă am înfiinţat doar cultura de grâu. În acest an, aceasta ocupă o suprafaţă de 75 de hectare. Seceta şi-a pus amprenta şi asupra producţiilor, care în 2012 au fost sub aşteptări. În activitatea de producţie ne confuntăm cu o serie de riscuri. Anul trecut, de exemplu, am avut probleme din cauza atacului unui dăunător la cultura de floarea-soarelui. Pentru că nu am intervenit la timp cu tratamentul, am fost nevoit să întorc o solă de 7 hectare. La valorificarea producţiilor agricole, sunt nevoit să accept preţul din momentul recoltării, vând recolta direct din câmp pentru că nu am spaţii de depozitare. Cu privire la dotarea tehnică, în fermă mi-ar trebui o semănătoare de păioase performantă, cu discuri, care îmi va permite să obţin o adâncime de semănat uniformă şi o economie de sămânţă, combustibil şi timp. Acum folosesc o semănătoare SUP şi operaţia de semănat se realizează destul de dificil. Nu am implementat proiecte finanţate din bani europeni, dar intenţionez să depun un astfel de proiect pentru a achiziţiona o semănătoare şi un tractor de 120 CP. Suprafaţa exploatată are 300 de hectare.”

Februarie 2013

Ana MUSTĂŢEA

Victor Căprăroiu, preşedinte Societatea Agricolă Diana, localitatea Scânteia, judeţul Ialomiţa

7


La data de 11 februarie a.c., la sediul MADR a avut loc o conferinţă de presă susţinută de Victor Ponta, premierul României, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, şi Dacian Cioloş, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală. În cadrul acestui eveniment au fost abordate subiecte privind bugetul Politicii Agricole Comune în perioada 2014-2020, desemnarea României ca ţara anului la expoziţia Biofach de la Nürnberg şi comercializarea frauduloasă a cărnii de cal pe teritoriul Europei.

Cioloş: «Reforma PAC nu va fi afectată de reducerea bugetului» În deschiderea conferinţei de presă, comisarul european a vorbit despre scopul vizitei sale în România, precizând faptul că reforma Politicii Agricole Comune (PAC) cuprinde elemente ce pot fi adaptate în funcţie de specificul şi necesităţile agriculturii româneşti. „Am trecut în revistă principalele elemente din conţinutul aceastei reforme şi modul în care România se poate pregăti pentru implementarea acestor noi oportunităţi, prevăzute de Politica Agricolă Comună, atât pentru modul de acordare a plăţilor directe, cât şi pentru pregătirea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Am avut o discuţie detaliată privind aceste

8

Februarie 2013

puncte, în ideea ca în luna martie să ne vedem din nou, în măsura în care va exista interes, eventual şi cu reprezentanţi ai agricultorilor din România, pentru a discuta concret care sunt elementele de flexibilitate pe care România, ca stat membru, le poate folosi pentru a-şi adapta conţinutul reformei Politicii Agricole Comune la specificul şi necesităţile din România”, a precizat comisarul Cioloş. Acesta a vorbit şi despre necesitatea unor măsuri care să conducă la accelerarea execuţiei unor proiecte, la creşterea absorbţiei de fonduri europene pe actualul PNDR, pentru

ca la sfârşitul acestui an şi începutul lui 2014, când va exista un vârf de plată, să nu existe riscul de dezangajare a fondurilor europene. În privinţa bugetului total alocat politicii agricole europene, comisarul european a afirmat că, spre deosebire de propunerea iniţială a Comisiei Europene, acesta a suferit o reducere de circa 13-14 miliarde de euro. „Faţă de alocarea bugetară propusă de CE, reducerea pe agricultură este de sub 10%. Pe plăţi directe, reducerea a fost de mai puţin de 5%, iar pe cea de dezvoltare rurală, mai puţin de 10%. Regret această reducere pe partea de dezvoltare rurală, dar global nu cred că d vva afecta conţinutul reformei, pentru că aaceasta merge pe o folosire mai bună a fondurilor europene, pe stimularea iinstalării tinerilor fermieri, introducerea eelementelor de cercetare şi inovare îîn agricultură, pe elemente care să sstimuleze competitivitatea din agricultura eeuropeană”, a susţinut Dacian Cioloş, ccomisar european pentru agricultură. Ministerul Agriculturii a dorit să clarifice M ccă fondurile europene de coeziune

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013

9


Ana MUSTĂŢEA

solicitate de România în această perioadă pentru reabilitarea sistemelor de irigaţii nu au fost aprobate. „Îmi exprim dezamăgirea că nu am reuşit să obţinem foduri pentru programul de irigaţii, însă aş dori să fac o precizare clară: solicitarea României a fost aceea de a avea acces la 1 mld. euro din anvelopa bugetară actuală pentru reabilitarea sistemului de irigaţii, sumă dirijată din fondurile de coeziune. Infrastructura primară de irigaţii se finanţează din fondurile de coeziune şi în acest sens România a făcut solicitarea. Reabilitarea sistemelor de irigaţii rămâne o ţintă reală pentru România şi sper să reuşim în discuţiile care vor urma cu comisarii pentru politica de coeziune şi cea regională să obţinem această decizie importantă ce stă la baza dezvoltării agriculturii româneşti în perspectivă”, a menţionat ministrul Agriculturii. Potrivit acestuia, în 2013 Ministerul Agriculturii va încerca să direcţioneze o parte din banii europeni prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, probabil sub formă de ajutor de stat, pentru ajutorarea fermelor familiale.

„Există o premisă foarte bună pentru ca în perioada 2014-2020, o dată cu adoptarea reformei PAC, să finanţăm direct din fondurile europene fermele familiale, aşa cum le vom defini în această perioadă. Avem susţinerea comisarului european în implementarea acestei decizii”, a afirmat dl Constantin. În privinţa suspiciunilor că din România ar fi plecat carne de cal etichetată greşit, ministrul Agriculturii şi premierul României au afirmat că aceastea sunt nefondate şi că nu există vreun indiciu în acest moment care să confirme că etichetarea greşită ar fi avut loc în România.

România - ţara anului la BioFach România a obţinut acest statut foarte important la cea mai mare expoziţie din lume destinată agriculturii ecologice. BioFach se va desfăşura la Nürnberg (Germania), în perioada 13-16 februarie. „În România, agricultura ecologică are un ritm de creştere de 23%. Acest sector s-a dezvoltat foarte bine; dacă în 2010 existau în România 3.155 de operatori

înregistraţi în sistemul de agricultură ecologică, în anul 2012 erau 26.736 de operatori. Suprafeţele au crescut considerabil în ultimul timp în România, astfel că a adus produse care astăzi se găsesc pe pieţele internaţionale, cu un grad ridicat de competitivitate. Până în 2012, România a susţinut sectorul de producţie cu plăţi din Fondul European de Garantare Agricolă, în valoare de 3 milioane de euro, sumă care a crescut în 2013 până la un nivel de 5 milioane de euro. O creştere importantă pentru sector, dar insuficientă pentru nevoia pe care o are sectorul în momentul de faţă”, a spus ministrul Agriculturii. La expoziţia BioFach, din partea României vor participa 55 de expozanţi, iar spaţiul expoziţional va avea o suprafaţă de 630 mp. Firmele îşi desfăşoară activitatea în domenii precum cereale şi oleaginoase, fructe de pădure, ceaiuri, plante medicinale, miere de albine, vinuri, produse de panificaţie, dulceţuri, sucuri de fructe etc.

comentează articolul pe www.agrimedia.ro/blog.html

România este «Ţara Anului» la BioFach excelentă de a promova produsele ecologice româneşti şi pentru a prezenta tutoror participanţilor potenţialul agriculturii ecologice din România. Participarea ţării noastre cu 55 de expozanţi la acest eveniment important asigură cooperarea cu alte ţări care ţintesc acelaşi scop: crearea un sector al agriculturii ecologice puternic şi competitiv, pregătit pentru viitor.

România este “Ţara Anului” la BioFach, târgul mondial de comerţ cu produse ecologice, care şi-a deschis porţile la data de 13 februarie la Nürenberg (Germania). Acest statut reprezintă o oportunitate 10 Februarie 2013

La deschiderea oficială au participat Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Andre Leu, preşedinte al Federaţiei Internaţionale a Mişcării pentru Agricultură Ecologică (IFOAM), Felix Prinz zu Lowenstein, preşedintele Federaţiei Întreprinderilor din Alimentaţia Organică din Germania, Robert Kloos, secretar de stat în cadrul Ministerului Alimentaţiei, Agriculturii şi a Protecţiei Cumpărătorilor din Germania, precum şi Marian Ciocianu, preşedintele Ascoiaţiei Bio România etc. „Obiectivul nostru este acela de a oferi o gamă diversificată de produse ecologice

de calitate care să poată asigura o viaţa sănătoasă consumatorilor şi în mod special cetăţenilor europeni, luând în considerare faptul că ultimele statistici arată o creştere a cererii de alimente ecologice, astfel încât 4 din 10 europeni aleg astfel de produse”, a declarat Achim Irimescu la ceremonia de inaugurare a Biofach 2013. În cadrul deschiderii oficiale au avut loc momente artistice susţinute de pianistul Teo Milea şi de cunoscutul naist Nicolae Voiculeţ. Momentul artistic al pianistului Teo Milea a fost realizat de Institutul Cultural Român, a cărui misiune este aceea de promovare a culturii şi a civilizaţiei româneşti în ţară şi în afara ei. Turul oficial al târgului a pornit de la standul României. Achim Irimescu, alături de ambasadorul României în Germania, domnul Lazăr Comănescu, şi de Robert Kloos au degustat şi au apreciat produsele expozanţilor români - miere, sucuri de fructe, mere, ceaiuri, vinuri, lactate, fructe de pădure, produse de panificaţie etc.

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 11


Arealul de cultivare a ovăzului este mai restrâns faţă de cel al culturii de orz şi orzoaică de toamnă din cauza faptului că ovăzul are o perioadă de vegetaţie mai lungă cu circa 2-3 săptămâni. În anumite zone, la altitudini înalte sau la latitudini îndepărtate, ovăzul poate să nu ajungă la maturitate. De asemenea, în zonele cu climat mai călduros, ovăzul suferă de secetă şi implicit boabele suferă de fenomenul de şiştăvire. Ovăzul se cultivă cu bune rezultate în zonele muntoase, relativ umede şi răcoroase, respectiv în Alpii elveţieni (1.400 m) sau în Carpaţi (1.100 m).

Tehnologia de cultură a ovăzului În România, deşi în ultima perioadă s-au micşorat suprafeţele cultivate cu ovăz, importante suprafeţe sunt cultivate în Transilvania, vestul ţării şi nordul Moldovei. De asemenea, condiţii bune de vegetaţie întâlneşte ovăzul în zona mai umedă din sudul şi nord-estul ţării. Ovăzul de toamnă se poate extinde în cultură în Câmpia Banatului şi în sud-vestul Olteniei (C. Cojocaru, I. Borcean, 1983). Reducerea însemnată a suprafeţelor cultivate cu ovăz în lume este, fără îndoială, determinată de reducerea efectivului de cabaline. Autorii italieni consideră ovăzul ca fiind o „cereală minoră”.

Rotaţia - cele mai bune rezultate de producţie au fost obţinute când ovăzul a fost cultivat după plante care lasă solul bogat în azot sau după prăşitoare îngrăşate abundent. Ovăzul prezintă o mare sensibilitate la efectul remanent al erbicidelor triazinice. Producţii mici de ovăz se obţin atunci când ovăzul este cultivat după el însuşi, dar şi când este cultivat după sfecla de zahăr, deoarece aceste două specii agricole au dăunători comuni, respectiv nematozi. Ovăzul este însă o bună premergătoare pentru plantele care se cultivă primăvara 12 Februarie 2013

devreme, chiar şi pentru prăşitoare, cu excepţia sfeclei de zahăr.

Lucrările solului după plante premergătoare care se recoltează timpuriu constau

Fertilizarea - ovăzul solicită mari cantităţi de îngrăşăminte chimice, în special îngrăşăminte pe bază de azot şi potasiu, depăşind în ceea ce priveşte azotul consumul culturii de grâu de toamnă. Îngrăşămintele pe bază de potasiu influenţează pozitiv raportul dintre producţia de boabe şi de paie. Rezultatele experienţelor efectuate de către Gh. Ionescu-Şişeşti au demonstrat faptul că aplicarea îngrăşămintelor cu azot au o eficienţă mare în toate condiţiile pedoclimatice ale României. Totuşi, este recomandabil ca îngrăşămintele pe bază de azot să fie însoţite de cele pe bază de fosfor, în cantităţi egale pe solurile din seria cernoziomurilor şi mai mult pe solurile din regiunile umede, în special pe solurile podzolice. Ovăzul este cultura agricolă care valorifică foarte bine gunoiul de grajd, fie aplicat direct, fie aplicat plantei premergătoare. În condiţiile oferite de România, este mai indicat ca gunoiul de grajd să nu fie aplicat direct, ci în urmă cu 2-3 ani. În aceste condiţii, se pot aplica direct numai îngrăşămintele minerale.

în efectuarea arăturii de vară şi întreţinerea acesteia. Dacă este posibil, lucrarea de arat trebuie să facă parte din fluxul: recoltat-eliberat terenul-arat, întrucât după descoperirea terenului, prin recoltarea plantei premergătoare, pierderea apei din sol are loc cu o intensitate foarte mare, astfel că, în câteva zile, condiţiile în care se poate efectua aratul se înrăutăţesc substanţial. Arătura de vară trebuie grăpata cu grapa stelată, pentru a asigura nivelarea solului, reducerea suprafeţei de evaporaţie a apei, mărunţirea bulgărilor şi asigurarea unui strat protector împotriva evaporaţiei. În condiţii de secetă, lucrarea de arat poate fi înlocuită temporar cu lucrarea superficială cu grapa cu discuri, care are rolul de a crea un strat protector pentru conservarea apei (un strat de mulci), şi prin care se combat buruienile şi un mediu favorabil proceselor de nitrificare. Realizarea aratului, imediat după planta premergătoare, constituie măsura de bază în pregătirea solului pentru semănatul ovăzului şi orice întârziere în toamnă atrage reducerea producţiei.

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 13


Arătura de vară, imediat după recoltarea plantei premergătoare, determină sporuri de producţie la cultura de ovăz, în comparaţie cu arăturile efectuate cu întârziere, în toate regiunile din ţară, pe toate tipurile de sol. În continuare, arătura trebuie întreţinută curată de buruieni, prin lucrări cu grapa cu colţi reglabili, deoarece solul arat, mai ales în urma unor ploi, se îmburuienează. Lucrarea arăturii cu grapa trebuie realizată când buruienile sunt mici, abia răsărite, pentru a fi distruse de colţii grapei. În acelaşi timp, grapa mai sfărâmă din bulgări şi reface la suprafaţa solului stratul superficial afânat (de mulci), care protejează apa împotriva evaporaţiei.

Ana MUSTĂŢEA

Lucrările solului după plante premergătoare care se recoltează târziu comportă anumite dificultăţi, uneori foarte mari, în primul rând din cauza unei cantităţi reduse de apă din sol în momentul recoltării, în al doilea rând din cauza resturilor vegetale şi, în sfârşit, în al treilea rând, din cauza timpului scurt până la venirea iernii. După premergătoare târzii, imediat după eliberarea terenului, se efectuează arătura în agregat cu grapa stelată la adâncime mai mare sau mai mică, în funcţie de umiditatea solului, urmărindu-se încorporarea în sol a tuturor resturilor vegetale. Dacă este necesar, înainte de a fi arat, solul se lucrează cu grapa cu discuri, perpendicular pe direcţia rândurilor plantei premergătoare, pentru mărunţirea resturilor vegetale şi a solului la suprafaţă. Pentru obţinerea de producţii ridicate la cultura de ovăz este necesar să se efectueze o arătură fără bulgări, aceasta constituind o lucrare de mare importanţă. Pentru realizarea acestui deziderat, în urma plugului se va lucra cu grapa cu discuri obişnuită, care sfărâmă foarte bine bulgării încă umezi. Puţina apă pe care o conţine brazda întoarsă este suficientă pentru ca grapa cu discuri să mărunţească solul, să creeze o situaţie favorabilă pregătirii patului germinativ.

Sămânţa şi semănatul reprezintă o verigă tehnologică extrem de importantă, deoarece masa de seminţe de ovăz reprezintă un amestec de seminţe de diferite greutăţi şi mărimi. 14 Februarie 2013

Cele mai importante pentru semănat sunt boabele mari, deoarece au energia de germinaţie mult mai mare şi asigură un nivel de producţie mai ridicat. STAS-ul pentru seminţele de ovăz prevede o puritate a boabelor de circa 97% şi o capacitate germinativă minimă de 85%. Pentru combaterea tăciunelui zburător, se execută un tratament al sămânţei înainte de semănat cu formalină 40%, în soluţie de 0,3%. Tratamentul se va efectua cu câteva zile înainte de semănat. Se poate face şi un tratament prin stropire şi sudaţie înainte cu 2-3 luni de semănat (E. Rădulescu, E. Docea, 1967). Ovăzul se seamănă primăvara foarte timpuriu, practic când se poate ieşi în câmp. Prin aceasta se asigură umiditatea necesară pentru germinaţie, iar plantele tinere vegetează foarte bine la temperaturi mai scăzute. Întârzirea numai cu câteva zile a semănatului poate conduce la scăderi de producţie importante, mai ales în sudul ţării şi în Dobrogea. Ovăzul se seamănă în rânduri obişnuite, la distanţă de 12,5 cm, iar norma de semănat este de 130-140 de kilograme la hectar, asigurând astfel 450-550 de boabe germinabile pe metrul pătrat. Adâncimea de semănat este mică la cultura ovăzului, practic 2-3 cm, cerinţa principală fiind încorporarea superficială. Mărirea adâncimii de semănat conduce la pierderea unui număr însemnat de plante şi la o reducere pronunţată a capacităţii de înfrăţire.

Lucrări de îngrijire - principalele lucrări de îngrijire la cultura de ovăz constau în: combaterea crustei, combaterea buruienilor şi combaterea dăunătorilor. Combaterea crustei se face cu ajutorul

grapei stelate. Combaterea buruienilor se poate face cu ajutorul erbicidelor recomandate de către specialiştii Laboratorului Judeţean de Protecţia Plantelor, prin buletinele de avertizare, care conţin denumirea erbicidului, doza şi momentul aplicării acestuia. În general, momentul aplicării erbicidelor se regăseşte în perioada de la înfrăţire până la începerea alungirii paiului. Momentul aplicării trebuie bine determinat, pentru că, dacă erbicidele se aplică mai devreme, plantele de ovăz manifestă suferinţă şi îşi reduc din productivitate, iar aplicarea târzie micşorează din efectul erbicidului aplicat, deoarece buruienile devin mult mai rezistente. Dăunătorul cel mai periculos pentru cultura de ovăz este gândacul ovăzului (Lema melanopa). Combaterea acestui dăunător periculos se face imediat după primirea buletinului de avertizare emis de către specialiştii Laboratorului Judeţean de Protecţia Plantelor.

Recoltarea - reprezintă o verigă destul de pretenţioasă dacă avem în vedere faptul că, la cultura de ovăz, coacerea este mai puţin uniformă decât la celelalte culturi de cereale păioase, iar pericolul de scuturare prin întârzierea recoltării este, de asemenea, mai mare. Tocmai de aceea, stabilirea momentului recoltării este o verigă foarte importantă în obţinerea de producţii ridicate, cu parametri calitativi buni. Indiciul de bază al maturităţii culturii de ovăz şi al începerii recoltatului este trecerea spre maturitatea completă a boabelor din partea superioară a inflorescenţei. În această fenofază de dezvoltare, recoltarea ovăzului se poate face cu ajutorul combinelor de mare productivitate şi în cele mai bune condiţii. Pentru loturile semincere, recoltarea se va efectua numai la ajungerea culturii de ovăz în faza de maturitate deplină. Producţiile de ovăz din România se situează în jurul a 1.700-1.800 kg/ ha, nivel mic dacă avem în vedere producţiile obţinute în Europa, în unele ţări cum ar fi Olanda, Anglia, Suedia etc., unde producţiile de ovăz depăşesc permanent nivelul de 4.000 kg/ha.

comentează articolul pe www.agrimedia.ro/blog.html

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 15


Sorgul pentru boabe are origine tropicală (Africa) şi se cultivă mai mult în regiunile cu climat cald, acid, dar temperat-continental, de la 40-45 grade latitudine nordică la 40-45 grade latitudine sudică. Planta este adaptată climelor aride şi semiaride şi pe soluri foarte diferite din punct de vedere textural şi al pH-ului. În trecut, în România, sorgul s-a cultivat mai mult pentru mături („tătarcă”) şi furaj (verde sau însilozat). În ultimele 3 decenii însă predominant în cultură este sorgul hibrid pentru boabe, care, în unele condiţii de sol, asigură producţii mai mari decât porumbul. Sorgul pentru boabe este luat în considerare în programul de cercetare pentru combaterea secetei.

Tehnologia de cultură a sorgului pentru boabe cultivat în sistem neirigat Importanţa furajeră Valoarea economică şi furajeră a sorgului este dată de următoarele însuşiri: boabele de sorg se folosesc direct în alimentaţia oamenilor în unele zone din Africa şi Asia şi în industrie, pentru extragerea amidonului şi a alcoolului; având o valoare nutritivă apropiată porumbului, boabele de sorg au o largă întrebuinţare în alimentaţia taurinelor la îngrăşat şi a păsărilor; fânul de sorg este superior calitativ fânului de porumb, deoarece conţine cantităţi mari de săruri de calciu, fosfor şi caroten; sub formă de siloz, sorgul are aceeaşi valoare ca şi porumbul siloz şi se însilozează foarte uşor datorită conţinutului ridicat de hidraţi de carbon; în faza tânără, plantele de sorg conţin glocozidul cianogen denumit „durrhina”, care prin hidroliză şi în contact cu enzima emulsivă din stomacul animalelor se descompune şi formează acidul cianhidric - această substanţă toxică este favorizată de vârsta plantelor, de secetă, temperaturi scăzute, îmburuienare, fertilizare excesivă cu azot, irigare; doza letală de acid cianhidric este de 1 mg/kilogram greutate vie la taurine şi 0,1 mg/kilogram greutate vie la oi. Dintre speciile de sorg, cel zaharat nu este toxic şi poate fi consumat de către 16 Februarie 2013

animale; pentru evitarea intoxicaţiilor la animale, sorgul nu trebuie păşunat, iar la iesle se administrează după ofilirea plantelor, când acidul cianhidric se descompune în compuşi netoxici. Dintre plantele furajere anuale cultivate în România, sorgul are rezistenţa cea mai ridicată la secetă, datorită sistemului radicular foarte dezvoltat şi a reducerii creşterii în cazul insuficienţei apei. Aceasta explică şi coeficientul de transpiraţie redus al sorgului (140-170) (N. Dragomir, 2009). Datorită rezistenţei mari la secetă, sorgul este denumit „cămila vegetală”. Arealul de cultivare a sorgului este, în mare parte, acelaşi areal de răspândire ca şi pentru cultura de porumb.

Rotaţia Condiţia cea mai importantă a unei plante ce premerge cultura sorgului este aceea de a lăsa terenul cât mai curat de buruieni. Aceasta din cauza faptului că, la începutul vegetaţiei, sorgul creşte încet şi se îmburuienează foarte uşor. În acest sens, cele mai bune premergătoare pentru cultura de sorg sunt culturile prăşitoare (porumbul, floarea-soarelui) şi plantele furajere.

Monocultura de sorg se poate practica timp de 3-5 ani, dar nu este indicată deoarece gradul de epuizare a rezervelor de apă din sol şi de substanţe nutritive (în special azot) este foarte puternic. În procesul de descompunere a substanţei organice, lăsată în sol în mare cantitate de plantele de sorg, o însemnată parte de azot este temporar sustrasă de microorganismele implicate în descompunerea acestei substanţe organice. Ridicând doza de azot, efectele negative ale sorgului ca plantă premergătoare pentru porumb sunt mult diminuate (A. Giardini, 1981).

Fertilizarea Sorgul este un mare consumator de elemente fertilizante din sol. Astfel, pentru realizarea unei tone de biomasă (boabe, tulpini, frunze), sorgul extrage din sol cantităţi de aproximativ 25 kg azot, 8 kg fosfor şi 7 kg potasiu. Reacţia sorgului la îngrăşăminte este puternic influenţată de umiditatea şi natura solului. În regiunile secetoase, reacţia este foarte slabă, din care cauză este recomandabil ca îngrăşămintele azotoase şi fosfatice, date împreună, să fie aplicate plantei premergătoare. În condiţii de irigare, sorgul

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 17


reacţionează foarte bine la îngrăşarea directă cu îngrăşăminte azotate şi fosfatice sau chiar la gunoiul de grajd. Aplicarea gunoiului de grajd pe solurile azonale (nisipoase şi sărăturate) constituie o măsură eficientă pentru sorg, doza aplicată fiind de 20-30 tone/hectar. În cultura sorgului tehnic (sorgul de mături) nu trebuie folosit gunoiul de grajd direct deoarece, din cauza acţiunii lui prelungite, întârzie vegetaţia şi paniculele nu ajung la maturitatea tehnică. Fertilizarea cu îngrăşăminte chimice se face în doze de P 60-80 şi K 4060, aplicate toamna, şi N 70-100, aplicat primăvara, înainte de semănat. În condiţii de irigare, dozele de azot pot fi mai mari (N 150-200).

Lucrările solului Pentru cultura de sorg pentru boabe, solul se pregăteşte asemănător ca şi pentru cultura de porumb boabe. După recoltarea plantelor premergătoare, se efectuează arătura adâncă, la 22-25 cm adâncime, cu plugurile echipate cu scormonitori şi în agregat cu grapa stelată. Dacă terenul este acoperit cu resturi vegetale, înainte de operaţiunea de arăt, se va executa o lucrare cu grapa cu discuri, la adâncimea de 10-12 cm. În primăvară, solul se lucrează cu grapa cu discuri, urmată de grapa cu colţi reglabili. Patul germinativ pentru cultura de sorg trebuie să fie bine mărunţit şi aşezat şi foarte curat de buruieni. Folosirea cultivatorului combinat pentru pregătirea patului germinativ şi cultivaţie totală a solului realizează un bun pat germinativ, optim pentru seminţele de sorg.

Victor VĂTĂMANU

Sămânţa şi semănatul Sămânţa de sorg se caracterizează prin capacitate de germinaţie în câmp foarte slabă. Cercetările efectuate au demonstrat faptul că sămânţa de sorg, în cele mai bune condiţii de temperatură şi umiditate, îşi reduce în sol capacitatea de germinaţie cu 30-50% faţă de rezultatele obţinute în laborator. Seminţele de sorg se tratează înainte de semănat, la fel ca şi seminţele de porumb, cu diverse insectofungicide (pentru a fi ferite în sol de dăunătorii vegetali), conform buletinelor de avertizare emise de către Laboratoarele Judeţene de Protecţia Plantelor, cu specificarea produselor, dozele şi a momentele optime de aplicare. Sorgul se seamănă târziu, când temperatura solului se ridică la 14-15 18 Februarie 2013

grade Celsius, dimineaţa, la ora 8. Cu cât creşte valoarea temperaturii în timpul germinaţiei în câmp, cu atât numărul de seminţe care răsar este mai mare. Practic, în condiţiile din România, sorgul se seamănă în prima jumătate a lunii mai, data exactă stabilindu-se în funcţie de condiţiile pedoclimatice ale fiecărui an agricol. Seminţele de sorg se seamănă obişnuit pe terenurile luto-argiloase, la adâncimea de 3-5 cm (numai pe solurile nisipoase putând ajunge până la 5-6 cm). Densitatea sorgului pentru boabe este de 180-200 mii plante/hectar, la distanţă de 70-80 cm între rânduri şi cu o normă de semănat de 12-15 kilograme/hectar, în funcţie de caracteristicile seminţei folosite. Densitatea plantelor la sorgul pentru boabe este în strânsă dependenţă cu particularităţile hibrizilor de sorg cultivaţi, cu regimul de precipitaţii şi gradul de fertilitate al solului. Fenomenul de înfrăţire excesivă trebuie împiedicat printr-o densitate a plantelor la hectar mult mai mare ca la porumb. În condiţiile corespunzătoare de vegetaţie, sub aspectul umidităţii, indicele suprafeţei foliare optim la sorg este cuprins între 5 şi 5,5. Semănatul se poate realiza în rânduri apropiate (25-30 cm), folosind semănătorile universale pentru cereale (tip SUP) sau în rânduri distanţate (50-80 cm), folosind semănătorile pentru culturile prăşitoare (tip SPC).

Lucrările de îngrijire Sorgul constituie una dintre plantele foarte pretenţioase la lucrările de îngrijire. Există la această plantă pericolul unei răsăriri neuniforme, din cauza crustei solului şi a îmburuienării după răsărire sau din cauza ritmului redus al creşterii plantelor în prima parte a vegetaţiei. În acelaşi timp, există pericolul ca plantele de sorg tinere să fie atacate de aphide. După

semănat, tăvălugirea asigură o foarte bună răsărire a plantelor. După răsărire, când sorgul are 4-5 frunze, sorgul se poate lucra cu sapa rotativă, respectând aceleaşi reguli de folosire ca şi în cazul culturii de porumb. Lucrarea de îngrijire cea mai importantă în cultura sorgului este prăşitul. În cazul culturilor semănate în rânduri distanţate se execută 2-3 praşile mecanice şi 1-2 praşile manuale, caz în care nu mai este necesară combaterea buruienilor pe cale chimică. Se pot folosi pentru combaterea buruienilor şi erbicide de ultimă generaţie indicate de către specialiştii-cercetători în probleme de erbicidare, cu indicarea produsului, a dozei de aplicare şi a momentului aplicării. Indiferent de erbicidele folosite, se execută una sau chiar două praşile mecanice şi, dacă este cazul, o praşilă manuală selectivă. Mari daune aduce, în special în primele faze de creştere a plantelor de sorg, păduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum). În urma atacului, frunzele se răsucesc şi prezintă pe suprafaţa lor pete caracteristice de culoare roşie. Combaterea păduchelui reprezintă o măsură obligatorie când atacul înregistrat este puternic şi ea se realizează prin tratamente cu preparate organofosforice.

Recoltarea La sorgul hibrid pentru boabe, maturarea boabelor în inflorescenţe are loc în mod treptat, dinspre vârf şi periferia inflorescenţelor spre bază şi spre axul principal. Se înregistrează o maturare mult mai prelungită, dacă plantele au format fraţi, fapt nedorit în cultura sorgului pentru boabe. Recoltarea sorgului pentru boabe trebuie începută pe cât posibil (în funcţie de condiţiile climatice) când boabele sunt „uscate”. Boabele recoltate la o maturitate cât mai avansată se treieră şi se conservă mult mai bine, nefiind necesară uscarea artificială. Sorgul hibrid pentru boabe se recoltează cu combina pentru cereale direct din lan, luând măsuri ca hederul combinei să taie numai inflorescenţele de sorg. Sorgul pentru boabe poate asigura producţii de circa 4-7.000 de kilograme la hectar, producţii comparabile şi chiar mai bune decât producţiile obţinute la porumbul pentru boabe în aceeaşi zonă pedoclimatică.

comentează articolul pe www.agrimedia.ro/blog.html

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 19


La data de 1 februarie 2013, la Sinaia, compania Euralis Seminţe a lansat Campania de Primăvară 2013, în prezenţa a peste 120 de distribuitori, fermieri, parteneri din agribusiness şi presă. Evenimentul a debutat cu o conferinţă de presă, în cadrul căreia top managementul companiei a susţinut prezentări cu ultimele noutăţi Euralis.

Euralis Seminţe a lansat Campania de Primăvară 2013 Euralis Seminţe lansează în premieră hibrizi cu genetică 100% Euralis pentru culturile de floarea-soarelui, porumb şi sorg. • Noii hibrizi de porumb cu genetică 100% Euralis au un randament ridicat şi toleranţă sporită la secetă datorită utilizării în premieră a unor linii parentale exotice, linii ce provin din ţări tropicale (Africa). • Lansarea în premieră a hibrizilor Clearfield de floarea-soarelui cu protecţie dublă la Orobanche: rezistenţi genetic la rasele superioare de Orobanche şi prin combatere chimică (rezistenţă la Pulsar). Pentru culturile de sorg, Euralis Seminţe lansează hibrizi noi, timpurii, dar cu potenţial de producţie ridicat, asemănător hibrizilor tardivi, cu rezistenţă sporită la secetă şi arşiţă. Invitat special la acest eveniment a fost dl Jean-Pierre Dufourcq - International Markenting Manager în cadrul Euralis Semences (Franţa), care a vorbit despre cele 6 angajamente ale companiei la nivel European: genetică garantată pentru toate cele 5 culture promovate (porumb, floarea-soarelui, sorg, răpiţă de toamnă şi soia), inovaţie garantată prin promovarea celor mai bune programe de cercetare din Europa, trasabilitate garantată a seminţelor de la producător până la sac, calitate garantată prin îndeplinirea tuturor standardelor internaţionale de calitate,

asistenţă tehnică prin cele 10 filiale la nivel european şi accesul permanent la informaţii, datorită testărilor agronomice multiple din fiecare ţară în parte. Dl Florin Constantin, Country Manager Bulgaria & România Euralis Seminţe, a continuat ordinea prezentărilor explicând tema Campaniei de Primăvară 2013 -„Hibrizi ultraperformanţi pentru situaţii dificile”. A vorbit despre managementul riscului în anii deosebit de dificili prin integrarea de culturi cu valoare adăugată. Euralis Seminţe vine în sprijinul fermierilor cu o varietate mare de hibrizi rezistenţi la erbicide specifice, selectaţi şi testaţi local, alternative agronomice la culturile convenţionale. EUROSORGHO - cel mai mare program de selecţie din Europa a sorgului hibrid pentru boabe a fost readus în atenţia ţ participanţilor. p p ţ

ROOTS POWERTM - în premieră absolută, lansat în exclusivitate pe piaţa agricolă din România de Euralis Seminţe, este cel mai nou şi original concept dezvoltat pentru hibrizii de porumb Euralis. Reprezintă o metodă originală de selecţie a hibrizilor cu cel mai adecvat sistem radicular, pentru o rezistenţă sporită la secetă şi cădere. Prin această metodă de selecţie se aleg spre comercializare numai hibrizi cu rădăcini mai puternice şi mai bine dezvoltate care pot extrage apa din profunzimea solului. Această inovaţie plasează Euralis Seminţe printre companiile de top, inovatoare, care alocă un buget considerabil cercetării şi dezvoltării pentru crearea de hibrizi adecvaţi condiţiilor pedoclimatice din ţara noastră. Domnul Dan Maftei, director tehnic Euralis Seminţe, a prezentat în cadrul evenimentului noii hibrizi performanţi de porumb boabe, porumb pentru siloz, la floarea-soarelui, hibrizii convenţionali, dar şi Clearfield, iar pentru sorg a prezentat atât hibrizii fără tanin, cât şi hibrizii de sorg pentru siloz.

PORUMB: hibrizi noi cu genetică originală, 100% EURALIS Avantajele noilor hibrizi de porumb boabe sunt: genetică 100% Euralis; randament

www.agrimedia.ro

20 Februarie 2013

Jean Pierre DUFOURCQ


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 21


FLOAREA-SOARELUI

Florin CONSTANTIN ridicat, idi t ttoleranţă l ţă sporită ită lla secetă tă ddatorită t ită utilizării în premieră a unor linii parentale exotice ce provin din ţări tropicale (Africa), linii ce induc o toleranţă sporită la secetă; bobul este dentat şi la grupele mai timpurii. Au o viteză mare de uscare a boabelor pe ştiulete către sfârşitul perioadei de vegetaţie şi o adaptabilitate perfectă la condiţiile pedoclimatice din România. Hibrizii de porumb boabe ES CUBUS din grupa FAO 330, ES MOSQUITO grupa FAO 350, hibridul ES ANTONETTI grupa FAO 390 şi hibridul ES CORTES cu FAO 420. Avantajele noilor hibrizi de porumb pentru siloz sunt: genetică 100% Euralis, randament ridicat datorită unei cantităţi mai mari de biomasă, tehnologie „LEAFY” la hibridul Flanker, o pereche de frunze în plus deasupra ştiuletelui, bob mai puţin vitros şi amidonul din interior mai uşor digerabil, palatabilitate ridicată. Viteza de uscare a boabelor a fost încetinită pentru un raport optim la recoltare între gradul de uscare a boabelor şi a părţilor verzi ale plantei. Hibridul pentru siloz FLANKER are grupa FAO 450, iar hibridul siloz - ES FERIA FAO 550.

Avantajele noilor hibrizi de floarea-soarelui Clearfield sunt: Hibridul ES NOVAMIS CL beneficiază - în premieră! - de rezistenţă la rasele superioare de Orobanche printr-o protecţie dublă, atât chimică, cât şi genetică, datorită rezistenţei specifice. Are o productivitate ridicată, similară cu a hibrizilor semitardivi, conţinutul de ulei este de 48%, foarte tolerant la Sclerotinia pe tulpină sau capitul, dar şi foarte tolerant la secetă. Hibridul ES TERRAMIS CL beneficiază - în premieră! - de rezistenţă la rasele superioare de Orobanche, printr-o protecţie dublă, atât chimică, cât şi genetică, datorită rezistenţei specifice. Are o productivitate ridicată, similară cu a hibrizilor semitardivi, conţinutul de ulei este de 48%, foarte tolerant la Phoma, Phomopsis, la Sclerotinia pe tulpină sau capitul, dar şi foarte tolerant la secetă. Avantajele noului hibrid convenţional de floarea-soarelui ES BELLA sunt: toleranţă la rasele superioare de Orobanche; productivitate ridicată, similară cu a hibrizilor semitardivi; conţinut de ulei de 50%; foarte tolerant la Sclerotinia pe tulpină sau capitul, dar şi foarte tolerant la secetă.

SORG Cei doi hibrizi de sorg pentru boabe fără tanin prezentaţi sunt ES AQUILON şi ARACK (EUG 124) din grupa de maturitate semitimpurie. Avantajele noilor hibrizi de sorg: pentru boabe fără tanin sunt reprezentate de rezistenţa sporită la secetă şi arşiţă; foarte rezistenţi la scuturare; toleranţă sporită la Fusarium; capacitate de uscare rapidă a boabelor către sfârşitul

Dan MAFTEI

perioadei de vegetaţie. Este un hibrid mai timpuriu şi mai productiv. Avantajele noilor hibrizi de sorg pentru siloz sunt evidenţiate de faptul că se păstrează o perioadă mai lungă decât silozul de porumb, datorită conţinutului ridicat de zahăr; are o rezistenţă sporită la secetă şi arşiţă şi o calitate gustativă superioară silozului de porumb; are toleranţă sporită la Fusarium, iar în condiţii de secetă produce o cantitate mai mare de siloz decât porumbul. Hibridul BIOMASS 150 are grupa de maturitate tardivă. Dl Mihai Postelnicu, director naţional de vânzări, a fost cel care a încheiat seria prezentărilor din cadrul conferinţei, prezentând evoluţia filialei Euralis Seminţe şi perspectivele de viitor. „Succesul şi performanţele filialei din România au fost posibile datorită clienţilor săi, partenerilor de afaceri şi, nu în ultimul rând, cu ajutorul echipei de profesionişti din cadrul companiei.”

comentează articolul pe www.agrimedia.ro/blog.html

Euralis a depăşit un milion de doze de seminţe produse pentru primăvara anului 2013 Producătorul european de seminţe Euralis a depăşit deja cifra de un milion de doze produse pentru a aproviziona fermierii de pe întreg continentul în Campania de Primăvară 2013, au declarat, la data de 7 februarie, la Pau (Franţa), surse oficiale din cadrul companiei. O performanţă extraordinară, având în vedere faptul că însămânţările încă nu au început, iar campania de vânzări este în toi. Fabricile din Franţa şi Spania lucrează în regim de 24 ore/24 şi 7 zile/7 pentru a satisface cerinţele crescute de seminţe

22 Februarie 2013

Mihai POSTELNICU

hibride certificate de calitate de porumb, sorg, floarea-soarelui şi răpiţă de primăvară. Seminţele proaspăt tratate şi însăcuite pleacă imediat din uzine spre depozitele celor 10 filiale comerciale europene ale Euralis Semences, urmând mai apoi livrarea către fermieri, via distribuitori. Seminţele Euralis sunt tratate în conformitate cu cele mai exigente norme de calitate de la nivel european, respectându-se cu stricteţe limita maximă admisă, de 3 grame de pulberi la 100 kg de seminţe.

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 23


Cum să eficientizăm aplicarea de îngrăşăminte chimice complexe pentru ca rezultatul final să fie unul pozitiv, iar investiţia în fertilizanţi să nu fie una mare? Aceasta este întrebarea cel mai des întâlnită printre fermierii români.

Fertilizarea cu NPK la cultura de porumb Marius MARICA, marketing manager TIMAC AGRO ROMÂNIA Practica agrotehnică din România din ultimii ani a demonstrat că prima încercare de a reduce costurile cu fertilizarea a fost aplicarea, prin împrăştiere, la pregătirea patului germinativ, a unor cantităţi de nutrienţi din ce în ce mai reduse, cu mult sub cerinţele plantei. Un al doilea mod de a reduce costurile a fost fertilizarea preponderentă doar cu azot (element nutritiv cel mai puţin costisitor într-o fertilizare). Prin acest tip de fertilizare, s-a renunţat în primul rând la potasiu (pe principiul că solurile din România sunt bogate în acest element) şi la reducerea aplicării de fosfor. Cu atât mai puţin acest tip de fertilizare ia în calcul asigurarea de macroelemente secundare, precum calciu, magneziu, sulf sau microelemente. Un al treilea mod de a reduce costurile cu fertilizarea a fost aplicarea îngrăşămintelor complexe pe rând (localizat) o dată cu semănatul. În multe cazuri, dozele (şi aşa reduse în cazul fertilizării prin împrăştiere) au fost diminuate mai mult pe baza faptului că „sunt mai bine utilizate de către plantă”. Toate aceste variante de fertilizare sunt eficiente, în primul rând doar în privinţa reducerii costurilor. Avem trei metode prin care s-a încercat obţinerea unui randament mai bun. 24 Februarie 2013

Administrarea unei cantităţi mici de NPK prin împrăştiere Necesarul de nutrienţi pentru a obţine o producţie anume rămâne constant prin reducerea cantităţii de fertilizant aplicat, efectul va fi unul de reducere a producţiei. Aplicarea fertilizanţilor doar prin împrăştiere, la pregătirea terenului, va întârzia dezvoltarea plantei (nutrienţi mai greu solubili - P, K şi mai greu accesibili plantei). Recomandarea este ca în cazul fosforului şi al potasiului să se realizeze o fertilizare de bază în toamnă, pentru a avea disponibilitate maximă a nutrienţilor în primăvară, urmând ca nutriţia cu N, S, Ca, Mg să se realizeze la semănat şi în vegetaţie. Fertilizarea preponderentă cu azot - se va crea un dezechilibru în nutriţie, pentru că planta are nevoie în acelaşi timp de fosfor pentru dezvoltarea radiculară, potasiu - circuitul apei în plantă, sulf - sinteza proteică, magneziu - fotosinteză, calciu - rigiditate pereţi celulari şi dezvoltare radiculară. Lipsa oricăruia dintre aceste elemente, conform teoriei lui Liebig, va limita producţia finală. O fertilizare preponderent cu azot va da doar creştere vegetativă, în dauna celei radiculare, făcând planta mai sensibilă la boli şi mai predispusă la stresul hidric.

Fertilizarea pe rând - într-adevăr, planta consumă mult mai uşor şi mai rapid aceste elemente, dar avantajul este pierdut din cauza reducerii cantităţilor aplicate pe hectar. O altă teorie spune că prin acest tip de fertilizare planta nu îşi va dezvolta sistemul radicular, având hrană în apropiere. O variantă alternativă a acestor tipuri de fertilizare este propusă, ca noutate, în 2013, de firma TIMAC AGRO. Aceasta presupune aplicarea de NPK la pregătirea patului germinativ (ideală este aplicarea de P, K în toamnă), prin împrăştiere, urmând ca startul culturii să fie dat de noul produs al TIMAC AGRO - PHYSIOSTART. Acesta este un îngrăşământ solid granulat (N, P, S, Ca, Zn) aplicat ultralocalizat, cu efect biostimulator asupra dezvoltării radiculare şi a sistemului foliar. Prin această variantă combinată se asigură un start bun al culturii, dar şi o disponibilitate pe termen lung a nutrienţilor NPK. Planta se va dezvolta armonios, iar rădăcina, bine dezvoltată, va explora mai bine solul, în căutare de apă şi nutrienţi cu efect pozitiv în producţia finală.

comentează articolul pe www.agrimedia.ro/blog.html

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 25


La data de 23 ianuarie a.c., la Hotel Ramada Nord, din Bucureşti, a avut loc un eveniment organizat de ALCEDO, în cadrul căruia au fost prezentate ultimele noutăţi din activitatea firmei în materie de distribuţie, precum şi oferta de pachete tehnologice din acest an.

Pachete tehnologice ALCEDO pentru o bună protecţie a culturilor Distribuitor de tehnică agricolă Cunoscut ca un important distribuitor naţional de produse fitosanitare, îngrăşăminte chimice şi seminţe, ALCEDO include în listă, începând din acest an, maşinile şi utilajele agricole. „Acest serviciu este mai nou şi se adresează exclusiv clienţilor noştri, cărora le cunoaştem profilul activităţii şi avem încredere în ei. Nu venim cu o ofertă de utilaje, să impunem anumite mărci, ci vom cumpăra utilajele pe care agricultorii le doresc şi de care au nevoie. Plata se va face în 2-3 ani sau poate mai mult, în funcţie de complexitatea investiţiei, iar dobânda va fi mai bună decât tot ceea ce există pe piaţă. Nu avem limită de credit, însă gradul de expunere va fi stabilit în funcţie de specificul fiecărei ferme. Pentru 2012, avem 7 milioane de euro pentru a finanţa achiziţia de tehnică agricolă”, a afirmat dl Vicenţiu Cremeneanu, director general al ALCEDO. Potrivit acestuia, noul produs a fost lansat pentru a consolida relaţia cu fermierii, pentru un plus de imagine şi o siguranţă a afacerii pe termen lung. În privinţa preţurilor la îngrăşămintele 26 Februarie 2013

chimice, directorul general a declarat că acestea au crescut cu 5 până la 10%, iar la seminţe între 10 şi 15%. „S-a produs sămânţă într-un an foarte dificil, cantităţiile obţinute au fost reduse, iar cheltuielile de producţie au fost foarte mari. Mărirea de preţ este justificată şi în cazul hibrizilor noi, care fac parte din noua generaţie”, a spus dl Cremeneanu. Referitor la cantitatea insuficientă de seminţe la culturile de primăvară, acesta le-a recomandat fermierilor să aibă încredere în firmele producătoare şi în distribuitori

şi să încerce şi alţi hibrizi, înclusiv pe cei din categoria de noutăţi. „Mulţi fermieri vor acei hibrizi pe care îi cunosc foarte bine, nu au curajul să încerce alte varietăţi, şi cumva îi înţeleg, pentru că şi eu sunt fermier şi sunt de fel mai conservator, însă companiile prezente pe piaţă aduc produsele cele mai bune, pe care le recomandă pentru fiecare regiune în parte, sunt hibrizi zonaţi, productivi şi trebuie să avem încredere şi în ce este nou.”

www.agrimedia.ro


Soluţii pentru o combatere integrată Oferta din acest an a ALCEDO cuprinde 37 de pachete tehnologice: 13 la cerealele păioase, 12 la floarea-soarelui şi câte 6 la porumb şi rapiţă. „Pachetele tehnologice la cerealele păioase reprezintă acum 65-70% din totalul vânzărilor, pe când cu 3 ani în urmă acestea ocupau o pondere de 40-45%. Creşterea vânzărilor de pachete tehnologice este, în general, din ce în ce mai mare, pentru că am început să dezvoltăm la mai multe culturi agricole şi să le personalizăm. Celor care au livezi sau cultivă sfeclă de zahăr, cartofi le putem oferi pachete personalizate, în funcţie de problemele specifice din zona unde îşi desfăşoară societatea activitatea. De asemenea, fermierul doreşte să aibă un singur partener, de unde ştie că poate găsi toate produsele necesare unei întreţineri optime a culturii agricole”, a menţionat dl Cremeneanu. În cadrul acestor pachete tehnologice se pot regăsi câte 4, 3 şi 2 fungicide, dar important este faptul că produsele nu conţin aceleaşi substanţe active în ideea unei combateri eficiente a bolilor din cultură şi a unei utilizări raţionale şi responsabile a produselor de protecţia plantelor. Primele pachete tehnologice prezentate de directorul general al ALCEDO la cerealele păioase au fost cele din categoria Diamond, recomandate, în special, pentru loturile semincere unde starea fitosanitară a culturii trebuie să fie excepţională şi calitatea producţiilor, asemenea. Într-unul dintre pachetele Diamond există fungicidul Allegro, un produs nou al companiei BASF, şi care, pe lângă rolul său de combatere a bolilor foliare, are şi un efect de prelungire a perioadei de vegetaţie cu 4-5 zile, ceea ce asigură obţinerea unor seminţe de grâu mai mari, cu indici de panificaţie buni. Tot din această categorie, în ofertă mai există produsul Acanto Plus, care conţine două substanţe active, picoxistrobin şi ciproconazol, cu moduri de acţiune diferite şi eficace împotriva unui spectru larg de boli foliare la cereale. În privinţa combaterii dăunătorilor din culturile de cereale păioase, insecticidele recomandate de ALCEDO sunt cele din grupa piretroizilor. „Pentru combaterea dăunătorilor, în principal a ploşniţei, aplicarea unor

www.agrimedia.ro

insecticide pe bază de piretroid este suficientă, nu trebuie să tratăm cu produse scumpe, însă important este să se facă la momentul optim”, a spus dl Cremeneanu. Un alt pachet pentru culturile de păioase, denumit Silver Mystic Pro, conţine erbicidul Rival Superstar, insecticidul Kaiso Sorbie, fertilizantul foliar Microfert-U şi fungicidele Bumper şi Mystic Pro. „Produsul Bumper, cu substanţa activă propiconazol, se comportă bine şi în amestec cu alte fungicide. Are un rol bun în protejarea spicului împotriva bolilor, precum fusarioza şi cladosporium. Trebuie să ştiţi că ultimul agent patogen, pe care noi nu îl băgăm prea mult în seamă, este urmărit în analiza micotoxinelor de către toţi procesatorii. La insecticide, este important de ştiut că acelea granulate, de contact, cum sunt Kaiso Sorbie şi Decis, au un efect cu 2-3 zile acoperire în plus faţă de cele care sunt formulate sub formă de emulsii sau suspensii.” Referitor la distrugerea buruienilor din culturile de păioase, directorul general al firmei a recomandat ca, în cazul celor termofile, cu frunza lată, aplicarea erbicidului să se facă puţin mai târziu. „Dacă facem erbicidarea prea devreme şi urmează un sezon ploios, buruienile termofile, precum volbura sau hrişca, creează probleme mari la recoltare. Trebuie să aşteptăm momentul optim de erbicidare şi să facem tratamentul la apariţia acestor buruieni. În zona de sud, acestea apar, de regulă, după data de 10-15 aprilie. Pentru combaterea obsigăi, denumită Bromus secalinus, pe care mulţi fermieri o confundă cu iarba vântului, Apera spica-venti, avem două erbicide: Attribut şi Pallas. Erbicidele pentru combaterea buruienilor graminee trebuie aplicate mult mai devreme decât cele folosite pentru distrugerea dicotiledonatelor. Nu este bine să le amestecăm, deoarece aşteptăm prea mult şi buruienile graminee înfrăţesc şi capătă o rezistenţă mai mare. De aceea, recomand aplicarea erbicidelor imediat după desprimăvărare.” La cultura de porumb, dl Cremeneanu a amintit că anul acesta, până la data de 23 iunie, se mai pot utiliza erbicide pe bază de acetoclor. În oferta ALCEDO, aceste produse sunt Guardian şi Acetogan. Un pachet tehnologic la porumb

cuprinde erbicidul Gardoprim Plus Gold, ce conţine două substanţe active, metaloclor şi terbutilazin, care se aplică în doză de 4 l/ha pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale, dar şi a unor dicotiledonate anuale. Se administrează în preemergenţă sau postemergenţă timpurie, când plantele de cultură au până la 2-3 frunze. „În vegetaţie, dacă apariţia buruienilor cu frunza lată şi cele graminee are loc în acelaşi timp, se poate asocia produsul Astral 40 SC cu Ceredin Super. De regulă, primele care răsar sunt cele dicotiledonate, cum ar fi pălămida, şi produsele trebuie aplicate separat. Erbicidarea cu Astral se face până la faza de 6-8 frunze a culturii de porumb. Pentru combaterea costreiului din rizomi este bine să nu ne grăbim, pentru că ştim că are o răsărire eşalonată. Un alt erbicid pe care îl vom promova pe scară largă este Frontier Forte, care conţine dimetenamid-P, iar doza recomandată este de 1,2 l/ha. Se aplică în preemergenţă, dar în zonele unde ştim că nu sunt precipitaţii sau terenul este uscat recomandăm să se încorporeze în sol, la 2 cm adâncime, înainte de semănat. Fiind un erbicid pelicular, nu putem beneficia de avatajele lui dacă nu avem un sol reavăn”, a afirmat dl Cremeneanu. Acesta a mai adăugat că una dintre problemele cu care se confruntă producătorii de porumb este prezenţa micotoxinelor în recolte. „În anii următori, tratamentul cu fungicide la porumb va deveni important. În România este omologat un singur produs, şi anume Opera. Se aplică când porumbul are 6-10 frunze şi recomand să-l achiziţionaţi pentru experienţă, să vedeţi dacă costul tratamentului este justificat de producţia realizată şi de calitatea acesteia. Produsul este omologat, în primul rând, pentru combaterea Helminthosporium turcicum şi se aplică preventiv.” La floarea-soarelui, directorul general al ALCEDO a precizat că în pachetele tehnologice sunt incluse şi fungicidele, pentru că rotaţia culturii la 4 sau 6 ani nu se mai respectă, astfel că presiunea atacului de boli, precum Sclerotinia sau Phomopsis, este foarte mare. „Topsin este unul dintre produsele recomandate şi este important de ştiut că la substanţa activă, tiofanat metil, cu toate că este cea mai veche de pe Februarie 2013 27


Ana MUSTĂŢEA

piaţă, nu s-au manifestat forme de rezistenţă. Îl recomandăm în prevenirea şi combaterea bolilor foliare, dar şi a tulpinii florii-soarelui, în doză de 1,4 l/ha. Dacă presiunea de infecţie este mare, putem aplica la 6-8 frunze sau la apariţia calatidiului, dacă dispunem de utilajele necesare aplicării.” Pentru combaterea buruienilor, s-a recomandat aplicarea în postemergenţă timpurie a produsului Gardoprim Plus Gold. „Acest erbicid îl cunoşteam doar pentru aplicare la porumb, însă se poate folosi şi la floarea-soarelui, imediat după semănat. Îl utilizez chiar în ferma proprie, deoarece am văzut acţiunea lui în câmpurile comparative ale colegilor din Ungaria”, a susţinut dl Cremeneanu. La cultura de rapiţă, în cazul în care nu s-a erbicidat din toamnă împotriva samulastrei de grâu sau orz, se recomandă ca în primăvară, când deja este înfrăţită, să se utilizeze dozele maxime de erbicide. Pentru combaterea gărgăriţei Ceutorhynchus la cultura de rapiţă, dl Cremeneanu a afirmat că aplicarea unui insecticid de contact asigură rezultate bune doar dacă se face la momentul optim. „Ceutorhynchus are nevoie de 10 zile peste temperatura de 9-10 grade Celsius ca să poată depune ponta. Dacă pierdem momentul optim de aplicare a tratamentului, va trebui utilizat un erbicid complex, cu acţiune sistemică şi de contact.”

Laborator pentru analiza agrochimică a solului La jumătatea anului trecut, ALCEDO a investit 150.000 de euro în construcţia unui laborator performant pentru efectuarea

28 Februarie 2013

analizelor agrochimice ale solului. „Avem nevoie de un sol sănătos ca să facem culturi şi producţii sănătoase şi de aceea a trebuit să realizăm această investiţie. Nu avem o echipă care să preleveze probe de sol, fermierii sunt cei care vor trebui să le obţină şi să le trimită apoi laboratorului nostru. Este important de ştiut că de buna prelevare a acestor probe depinde şi rezultatul analizelor. Probele trebuie să fie elocvente, să reprezinte corect ceea ce există în sol, deoarece aplicarea tipurilor de îngrăşăminte chimice şi doza lor se vor face ţinând cont de rezultatele obţinute. Am publicat un ghid practic, unde fermierii pot găsi informaţii utile privind buna prelevare a probelor de sol”, a afirmat dl Vicenţiu Cremeneanu, director general al ALCEDO. În urma rezultatelor analizelor agrochimice, specialiştii firmei vor face recomandări privind aplicarea îngrăşămintelor chimice pentru fiecare tip de sol şi plantă. Pachetul de analize de sol cuprinde: conţinutul de humus, pH, conductivitatea electrică, nutrienţii principali (NPK) şi secundari (Ca, Mg) în extract apos, textura solului, interpretarea rezultatelor şi recomandări. Preţul pachetului de analize de sol, fără TVA, este de 179 lei/probă, iar proba medie este pentru 10 ha. Clienţii care achiziţionează pachete tehnologice ALCEDO beneficiază de o reducere de 20% din preţul pachetului de analize de sol pentru un număr de hectare corespunzător numărului de hectare pentru care s-au achiziţionat pachete tehnologice.

comentează articolul pe www.agrimedia.ro/blog.html

Joint venture AgriPlanta RomAgroTec Începând din acest an, cele două expoziţii de renume din domeniul agricol, AgriPlanta şi RomAgroTec, vor fi organizate de DLG InterMarketing ca o singura expoziţie. Expoziţia în camp AgriPlanta RomAgroTec va avea loc în perioada 6-9 iunie 2013, la Fundulea, judeţul Călăraşi şi va reuni producători şi importatori de utilaje şi input-uri pentru agricultură. Acest proiect consemnează demararea colaborării dintre DLG InterMarketing şi Asociaţia Producătorilor şi Importarilor de Maşini Agricole din România (APIMAR), colaborare care sperăm să aducă un plus de valoare evenimentului, oferind o platformă extinsă de comunicare şi networking pentru profesioniştii din agricultură. AgriPlanta - RomAgroTec este un concept de expozitie agricolă unic în România, dezvoltat pe model german, care combină loturi demonstrative pentru principalele culturi agricole, demonstraţii comentate cu maşini agricole şi standuri expoziţionale pentru maşini şi utilaje agricole, seminţe, îngrăşăminte, produse pentru protecţia plantelor, echipamente şi tehnologii pentru energii regenerabile, sisteme de irigaţii, sere, sisteme de uscare şi depozitare, tehnică de transport, finanţare, management, asigurări, consultantă etc. Parteneri ai evenimentului: Linzer Agro Trade şi IKB Leasing.

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 29


Floarea-soarelui ocupă un loc important între plantele oleifere. Fructele (achenele) de floarea-soarelui conţin un procent de minimum 50% ulei semisicativ, ulei cu calităţi alimentare de excepţie şi grad ridicat de conservabilitate, excelent pentru gătit şi salate, gustos şi aromat, bogat în vitamine şi având o culoare plăcută.

Tehnologia de cultură a florii-soarelui cultivată în sistem neirigat Uleiul de floarea-soarelui se întrebuinţează în alimentaţia umană (prin procesul de rafinare) şi în industria alimentară (pentru obţinerea margarinei, la conserve, săpun, lecitină, fosfatide etc.). Prin industrializare, după extragerea uleiului, rămân şroturile, utilizate ca sursă de proteină în hrana animalelor şi materie primă pentru concentrate de proteine în industria mezelurilor. Din cojile seminţelor se fabrică furfurolul, folosit în industria fibrelor artificiale, a maselor plastice etc. Măcinate, cojile se folosesc la fabricarae drojdiei furajere, circa 150 de kg/tonă produs. Capitulele se utilizează în hrana animalelor, tulpinile sunt utilizate drept material combustibil sau în industria materialelor de construcţii. Fiind o plantă meliferă apreciată, floarea-soarelui asigură în perioada înfloririi 30-130 de kilograme miere/hectar.

precum şi solurile acide neamendate. Premergătoarele favorabile pentru cultura de floarea-soarelui sunt culturile timpurii (cereale de toamnă, care asigură o rezervă de apă în sol), precum şi cele târzii (cultura de porumb). Se vor evita ca premergătoare culturile agricole cu boli comune şi, în special, cele care contribuie la propagarea putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum), dintre care menţionăm: soia, fasolea şi răpiţa, care ocupă suprafeţe mari în zona de cultură a florii-soarelui. Este, de asemenea, contraindicată revenirea florii-soarelui pe aceeaşi suprafaţă la intervale mai scurte de 5-6 ani. Organizarea asolamentelor este o cerinţă obligatorie pentru diminuarea atacului de boli, dăunători şi a infestării cu buruieni, reducerea necesarului de pesticide şi obţinerea de producţii ridicate de floarea-soarelui.

Amplasarea culturii

Fertilizarea

Floarea-soarelui întruneşte condiţii favorabile pe solurile cu valoarea pH-ului cuprinsă între 6,8 şi 8,0, profunde, cu textură mijlocie, care înmagazinează şi păstrează bine apa, fără exces de umiditate. Se vor evita terenurile nisipoase, cele erodate,

În toate zonele agricole ale ţării, pentru realizarea de recolte superioare cantitativ, calitativ şi economic, o importanţă deosebită o prezintă starea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive. Optimizarea dozelor de îngrăşământ are la bază cartarea

30 Februarie 2013

agrochimică a solului cu elemente nutritive, determinată cu cel mult 4 ani în urmă. Azotul este elementul determinant pentru creşterea plantei de floarea-soarelui. La insuficienta aprovizionare cu acest element, tulpinile sunt subţiri, frunzele sunt mici, de culoare verde-gălbuie, cele din partea inferioară se usucă prematur. La carenţa pronunţată, planta se opreşte din creştere şi chiar piere. De asemenea, excesul de azot este dăunător prin următoarele fenomene: frunzele sunt prea suculente, supuse atacului de boli, aparat vegetativ prea dezvoltat, în detrimentul producţiei de sămânţă (Vrânceanu, 1974), sensibilitate la secetă şi la cădere etc. O importanţă deosebită o prezintă starea de fertilizare cu fosfor, cerinţele culturii fiind deosebit de ridicate. Floarea soarelui nu se poate cultiva în orice asolament fără fertilizarea cu fosfor. Din acest punct de vedere, conţinutul de fosfor mobil în sol trebuie să depăşească 50 ppm fosfor. Acest nivel se realizează şi se menţine numai prin aplicarea de îngrăşăminte minerale cu fosfor, în diferite combinaţii din următoarele tipuri de îngrăşăminte: gunoi de grajd,

www.agrimedia.ro


superfosfat, îngrăşăminte complexe sau simple. La parcelele gunoite, cantitatea de îngrăşăminte chimice cu fosfor se reduce cu 1 kilogram pentoxid de fosfor/tona de gunoi de grajd semifermentat. Parcelele fertilizate cu gunoi de grajd şi îngrăşăminte complexe vor fi fertilizate cu doze mai mici de azot şi potasiu, corespunzător cantităţii de azot şi potasiu introduse în sol cu îngrăşămintele organice. Gunoiul de grajd semifermentat asigură între 2,5 şi 3,5 kilograme de oxid de potasiu şi 1,5-2,0 kg azot/tonă. Îngrăşămintele organice, ca şi cele minerale cu fosfor şi potasiu, se vor aplica toamna, înaintea lucrărilor de bază ale solului. În cazul îngrăşămintelor minerale simple, acestea se vor aplica separat, din cauza incompatibilităţii lor fizice. Pe parcelele cu resturi vegetale este necesară aplicarea suplimentară a unei cantităţi de azot mineral, în funcţie de cantitatea acestora, pentru stimularea mineralizării ligninei. În acest sens, se vor aplica 7,5 kilograme azot/tona de resturi vegetale. Îngrăşămintele minerale cu potasiu sunt eficiente numai în parcelele cu un conţinut sub 150 ppm potasiu. Pe aceste soluri se vor aplica în mod obligatoriu doze cuprinse între 30 şi 60 oxid de potasiu/hectar, în funcţie de starea de aprovizionare cu potasiu a solului şi de doza de gunoi de grajd aplicată direct culturii sau plantei premergătoare. Se recomandă sarea potasică administrată în toamnă sau îngrăşăminte complexe de tipul NPK, înainte sau concomitent cu semănatul. Azotul mineral este valorificat superior de floarea-soarelui dacă se respectă următoarele cerinţe: s-au aplicat îngrăşăminte cu fosfor sau solul are un conţinut mai mare de 50 ppm; doza se stabileşte în funcţie de consumul specific al plantei, care este în medie pe hibrizi de 25 kilograme azot/tona de sămânţă planificată de obţinut; îngrăşămintele minerale cu azot se aplică fracţionat, şi anume: - toamna înainte de arat, pe solurile cu resturi vegetale, pentru a favoriza mineralizarea acestora, precum şi pe solurile cu textură luto-argiloasă sau argilo-lutoasă; - la pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul se folosesc îngrăşăminte complexe; în timpul vegetaţiei, când plantele au înălţimea de 15-20 cm, o dată cu praşila mecanică. Dintre sursele de azot, floarea-soarelui valorifică bine, în afară

www.agrimedia.ro

de gunoiul de grajd, şi îngrăşămintele complexe, urea, nitrocalcarul (pe solurile slab acide), azotatul de amoniu (pe terenurile cu reacţie neutră sau slab alcalină) şi, indiferent de reacţia solului, îngrăşămintele lichide cu azot. La prepararea amestecurilor dintre îngrăşămintele lichide şi erbicide se va avea în vedere ca îngrăşămintele lichide să se adauge peste soluţia de erbicide. Plantele de floarea-soarelui prezintă, uneori, semne de suferinţă specifice dezechilibrelor de nutriţie cu microelemente, mai frecventă fiind carenţa de molibden (în primăverile secetoase), carenţe care se combat prin încorporarea, o dată cu lucrările de bază ale solului, a unei cantităţi de 0,5-1,1 kg/ha molibdat de amoniu sau 0,75-1,5 kg/ha molibdat de sodiu.

Lucrările solului Floarea-soarelui are un sistem radicular pivotant puternic dezvoltat, ceea ce impune o bună afânare a solului. Adâncimea arăturii va fi de 22-25 cm pe solurile puternic îmburuienate sau cu cantităţi mari de resturi vegetale, precum şi pe solurile compacte. Pe

terenurile normale, adâncimea arăturii va fi de numai 22 cm şi chiar mai redusă pe solurile cu strat arabil subţire. Pe terenurile plane se recomandă ca arătura să se facă perpendicular pe direcţia de arăt în anul precedent, pentru a se asigura o uniformitate mai bună a nivelării terenului. Arătura dinn vară se va efectua obligatoriu în agregat cu grapa stelată, pentru a reduce pierderile de apă din sol. Pregătirea patului germinativ are ca scop crearea unui strat de sol bine mărunţit pe adâncimea de semănat, aşezat în profunzime şi bine afânat la suprafaţă, în care să poată fi introdusă perfect uniform sămânţa. Pentru obţinerea acestei cerinţe, numărul lucrărilor şi al agregatelor de lucru vor fi diferite, după cum urmează: pe solele arate bolovănos din toamnă, denivelate, este necesară ca primă lucrare la desprimăvărare o discuire în agregat cu lama nivelatoare şi grapa cu colţi; pe arăturile normale, bine nivelate din toamnă, pregătirea patului germinativ se execută cu discul, pentru încorporarea erbicidelor, sau direct cu combinatorul, care asigură o bună afânare a stratului de sol în care se încorporează sămânţa. Ca principiu de bază, pregătirea patului germinativ trebuie executată printr-un număr redus de lucrări care să realizeze calitatea cerută de cerinţele biologice ale plantei, cu pierderi minime de apă din acest strat de sol şi cu o minimă tasare a straturilor mai adânci. Calitatea pregătirii patului germinativ este asigurată şi de reglarea corectă a agregatelor de lucru şi de umiditatea solului. Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se execută cu combinatorul în ziua sau preziua semănatului, şi nu mai devreme, pentru a nu favoriza condiţii de îmburuienare a terenului înainte de răsărirea culturii.

Sămânţa şi semănatul Sămânţa folosită la semănat trebuie să fie din generaţia F1, obţinută în anul precedent şi care să nu conţină seminţe sparte, seminţe de lupoaie, seminţe atacate de boli de putrezire. O atenţie deosebită se va acorda tratamentului seminţei, care se va efectua în preziua semănatului cu produsele şi doza indicată de specialiştii-cercetători în domeniul protecţiei plantelor. Epoca de semănat - semănatul începe atunci când în sol se realizează pragul minim de temperatură pentru germinarea seminţelor de floarea-soarelui (7,5 grade Celsius) la adâncimea de încorporare Februarie 2013 31


a seminţei. Întârzierea semănatului este însoţită de răsărirea neuniformă a plantelor, din cauza reducerii umidităţii din sol şi a deplasării fazei de înflorire în perioada de secetă acută din a doua jumătate a lunii iulie, ceea ce determină importante pierderi de producţie. Se seamănă mai întâi parcelele tratate cu erbicide şi apoi cele netratate, pentru a preveni infestarea cu buruieni a culturii înainte de răsărire. Densitatea optimă de semănat se stabileşte în funcţie de gradul de aprovizionare a solului cu apă în primăvară şi de talia hibridului cultivat. Densitatea optimă pentru cultura de floarea-soarelui în sistem neirigat este de 40-50 mii plante/hectar. Limita maximă se recomandă hibrizilor de talie redusă. Reglarea maşinii de semănat se va face în funcţie de valoarea culturală a seminţei şi de gradul de patinare a roţii tasatoare a semănătorii. Foarte important este ca repartizarea seminţelor pe rând şi pe adâncimea de semănat să fie uniformă, pentru a asigura răsărirea explozivă a tuturor plantelor şi o dezvoltare armonioasă a acestora. Distanţa între rânduri va fi de 70 cm, distanţă care asigură posibilitatea executării praşilelor mecanice pentru combaterea buruienilor în primele faze de creştere şi de dezvoltare a plantei. În condiţiile de cultură din ţara noastră, corelate cu cerinţele hibrizilor cultivaţi, adâncimea de semănat va fi de 4-6 cm, în vederea asigurării apei, căldurii şi a aeraţiei necesare germinării seminţelor şi a răsăririi rapide a plantelor.

Victor VĂTĂMANU

Lucrările de îngrijire Combaterea buruienilor - pentru a diminua infestarea cu buruieni a culturii, se va efectua o serie de lucrări mecanice şi chimice, cu rolul de a reduce rezerva de buruieni din sol. În vară, după efectuarea arăturilor, imediat după recoltarea plantei premergătoare, ogoarele vor fi menţinute curate de buruieni prin 1-2 lucrări de discuire. Pe terenurile infestate cu buruieni mono- şi dicotiledonate perene se recomandă aplicarea în luna septembrie a unui tratament cu erbicide pe bază de Glifosat. Tratamentul se recomandă în anii cu veri ploioase, care favorizează răsărirea buruienilor şi o bună turgescenţă a plantelor, care să permită translocarea cât mai profundă a erbicidului în toate organele subterane ale plantelor. Primăvara se vor executa 2-3 lucrări 32 Februarie 2013

ale solului (grăpatul arăturilor la desprimăvărare, lucrare cu discul în agregat cu lama nivelatoare şi grapa cu colţi şi, în preziua semănatului, o ultimă lucrare cu combinatorul), în vederea asigurării patului germinativ, dar şi a combaterii buruienilor. După răsărirea florii-soarelui, la apariţia buruienilor se execută praşilele mecanice şi manuale pe rând. Erbicidele testate şi omologate în ţara noastră nu pot asigura o combatere totală a spectrului de buruieni existent în majoritatea zonelor de cultură. De aceea sunt necesare tratamente efectuate înainte de semănat şi imediat după semănat, motiv pentru care specialiştii agronomi au emis mai multe variante-strategii de combatere a buruienilor problemă din culturile de floarea-soarelui. Sunt situaţii în care, în ciuda acestor strategii aplicate corect, pot rămâne buruieni (inclusiv dicotiledonate perene) necombătute. Pentru prevenirea acestor situaţii se vor efectua două praşile mecanice, care vor completa acţiunea erbicidelor, ele efectuându-se înaintea erbicidărilor în vegetaţie, pentru un efect sinergic mai bun. La cultura de floarea-soarelui, pentru obţinerea unei diminuări semnificative a infestării cu buruieni, este impetuos necesară utilizarea tuturor măsurilor de combatere integrată (rotaţii raţionale, folosirea unei seminţe hibride de bună calitate, bine tratată, efectuarea tuturor lucrărilor mecanice în epoca optimă, respectarea cu stricteţe a epocii optime de semănat şi aplicarea în doze optime a îngrăşămintelor şi a erbicidelor recomandate). Prevenirea şi combaterea bolilor şi a dăunătorilor - cultura de floarea-soarelui este afectată de un complex de patogeni, dintre care cei mai

păgubitori sunt: Sclerotinia sclerotiorum, Botrytis cinerea, Plasmopara helianthi, Phomopsis helianthi, Orobanche cumana ş.a. Prevenirea atacului acestor patogeni impune măsuri de combatere integrată prin: cultivarea de hibrizi rezistenţi; respectarea rotaţiei de 6 ani; folosirea unei seminţe sănătoase provenite din loturi semincere libere de boli; aplicarea dozelor optime de îngrăşăminte NPK, în raport echilibrat; executarea în condiţii optime a lucrărilor solului şi de întreţinere a culturii; recoltarea la timp a culturii; tratamente chimice preventive la sămânţă şi în vegetaţie. Cei mai periculoşi dăunători ai culturii de floarea-soarelui sunt „gărgăriţa frunzelor” (Tanymecus dilaticollis) şi „viermele sârmă” (Agriotes ssp.), care atacă în special plantele în primele faze de vegetaţie şi care diminuează densitatea culturii până la compromiterea acesteia. O primă măsură preventivă a acestui atac constă în evitarea porumbului ca plantă premergătoare. Tratamentul seminţelor de floarea-soarelui cu insecticide se face centralizat, în cadrul centrelor de protecţia plantelor, cu respectarea strictă a normelor de protecţia muncii şi ţinându-se seama de toleranţa hibrizilor faţă de aceste tratamente. O atenţie sporită se va acorda manipulării seminţelor. Polenizarea suplimentară - pentru a obţine o cantitate sporită de seminţe este recomandată polenizarea suplimentară a plantelor de floareasoarelui. În acest sens, se vor asigura cel puţin două familii de albine pentru fiecare hectar. Stupii de albine trebuie instalaţi în apropierea lanului de floarea-soarelui, înainte de înflorire.

Recoltarea - recoltarea manuală se începe la o umiditate de 15-16%. Până la treierat, conţinutul în apă scade la 10-11%, prin uscare în câmp sau pe suprafeţe amenajate. Recoltarea mecanizată se face la umiditatea seminţelor de 13-14% şi trebuie să se termine până la conţinutul în apă de 10-11%. Morfologic, momentul recoltării mecanizate se poate stabili când 80-85% din calatidii au culoarea brună şi brun-galbuie, iar restul de 15-20% sunt încă complet galbene. Recoltarea se face cu combine de mare capacitate, dotate cu echipamente specifice recoltării florii-soarelui.

comentează articolul pe www.agrimedia.ro/blog.html

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 33


În perioada 15 ianuarie-5 februarie 2013, compania BASF a organizat o campanie-maraton de simpozioane în zonele importante ale ţării: Constanţa, Tulcea, Brăila, Craiova, Alexandria, Iaşi, Timişoara, Oradea şi Giurgiu.

O nouă serie de evenimente BASF ce conectează fermierii la inovaţie! Întâlnirile au reunit fermieri şi distribuitori din toată ţara, care au venit într-un număr impresionant pentru a afla cele mai noi soluţii BASF pentru protecţia culturilor de câmp, în vederea pregătirii sezonului agricol următor. Noul sezon agricol ar putea fi la fel de dificil ca şi cel anterior; de aceea, BASF vine în întâmpinarea posibilelor dificultăţi cu soluţii inovatoare şi performante de protecţie a culturilor, testate la nivel global, ajutându-i pe fermierii români să culeagă roade mai uşor, mai sigur, în condiţii mai bune. Continuând seria evenimentelor din vară, simpozioanele BASF din acest

34 Februarie 2013

început de an s-au desfăşurat sub egida Agroconnect. Agroconnect înseamnă interconectarea celor mai importante resurse de energie, intelectuale şi financiare, investite de BASF la nivel global, pentru a obţine recolte performante în condiţii locale. Cu alte cuvinte, BASF este prezent cu succes pe toate meridianele, dând dovadă de flexibilitate şi adaptabilitate la cerinţele fiecărei pieţe. În cadrul simpozioanelor au fost prezentate tehnologiile de protecţie a plantelor pentru culturile de câmp: cereale, floarea-soarelui,

porumb şi rapiţă. Pentru cultura cerealelor, BASF recomandă tehnologia intensivă de combatere a bolilor, bazată pe două tratamente foliare cu fungicide pe sezon. A fost evidenţiat în mod special produsul Allegro, un fungicid modern din gama AgCelence, cu efecte asupra proceselor fiziologice ale culturilor de grâu, ce duc la o performanţă superioară a recoltei, în comparaţie cu alte fungicide, deci la o îmbunătăţire a însuşirilor de panificaţie. A fost realizată o paralelă interesantă între efectele plantelor de cereale tratate

www.agrimedia.ro


cu Allegro, care devin mai viguroase şi mai rezistente, şi calităţile fizice remarcabile ale fetelor din echipa de fitness, ce a susţinut un număr incendiar pe scena Agroconnect. La cultura de floarea-soarelui, un accent deosebit a fost pus pe sistemul de producţie Clearfield pentru floarea-soarelui (hibrizi + erbicid Pulsar), singura soluţie chimică pentru combaterea completă a buruienilor (inclusiv Orobanche) în cultura de floarea-soarelui, printr-o singură aplicare. Şase fete frumoase, înzestrate cu 6 iPad-uri, au provocat la joc fermierii, pentru a demonstra importanţa sinergiei în îndeplinirea unui obiectiv comun. Printr-un experiment de tipul „Ştii şi câştigi!”, fermierii s-au organizat în echipe, pentru a demonstra că, aşa cum hibrizii Clearfield fac echipă bună cu erbicidul Pulsar pentru rezultate spectaculoase în eradicarea buruienilor dificile printr-o singură aplicare, la fel şi colaborarea între parteneri bine pregătiţi poate aduce succesul echipei. În cadrul tehnologiei de protecţie a culturii de porumb, a fost evidenţiat în mod deosebit erbicidul Frontier Forte, cu aplicare în preemergenţă pentru combaterea eficientă a principalelor buruieni graminee anuale şi a unor buruieni dicotiledonate anuale în cultura de porumb. În condiţiile în care, începând cu anul 2014, produsele pe bază de acetoclor nu vor mai putea fi aplicate, Frontier Forte reprezintă, cu siguranţă, o opţiune interesantă pentru fermierii care îşi doresc culturi reuşite de porumb încă de la început. Pachetul Rekord este soluţia de erbicidare în postemergenţă recomandată de BASF

www.agrimedia.ro

pentru o protecţie ideală a culturii de porumb împotriva buruienilor mono- şi dicotiledonate anuale şi perene, prezentând avantajul unei singure aplicări. Produsul Opera, din gama AgCelence, rămâne pilonul de rezistenţă al tehnologiei BASF pentru protecţia culturii de porumb atunci când se urmăreşte obţinerea unor sporuri de producţie considerabile, prin stimularea efectelor fiziologice ale plantelor pentru protecţia împotriva factorilor de stres. Pentru a demonstra importanţa eliminării stresului exercitat asupra plantelor, echipa BASF a organizat minişedinţe de masaj on-site, prin care participanţii s-au putut relaxa, aşa cum se „relaxează” şi plantele de porumb sub acţiunea produsului Opera. Ţinând cont de faptul că în ultimii ani condiţiile climatice nu au fost favorabile înfiinţării culturii de rapiţă, specialiştii BASF au arătat necesitatea efectuării în mod corespunzător a tratamentelor de primăvară pentru protecţia suprafeţelor de rapiţă ce au rezistat peste sezonul de iarnă. Aplicarea unor produse precum

Caramba Turbo şi Pictor reprezintă soluţia optimă pentru obţinerea unor recolte maxime pe suprafeţele cultivate cu rapiţă. Pe lângă efectul fungicid, aceste produse îmbunătăţesc stabilitatea tulpinii pentru a preveni căderea, asigură o inflorescenţă omogenă şi stimulează efectele fiziologice ale plantei de rapiţă pentru o absorbţie îmbunătăţită a apei şi nutrienţilor, protejarea plantelor de stres şi prevenirea coacerii premature. Efectele spectaculoase ale produsului Caramba Turbo au fost demonstrate printr-un moment amuzant de „hair-styling”, în cadrul căruia doi fermieri au fost invitaţi la un concurs de tuns... peruci de rapiţă. Aşa cum produsele de styling garantează frumuseţea coafurii, produsul Caramba Turbo este un ingredient esenţial pentru optimizarea arhitecturii tufei la cultura de rapiţă şi pentru asigurarea profiturilor mult visate. „BASF crede cu tărie în potenţialul de dezvoltare a agriculturii în România, dar acesta începe cu oamenii. Începe cu clienţii noştri, fermieri moderni, receptivi la nou, la inovaţie şi la progres. În anul 2012 am încercat - şi sper că am şi reuşit - să fim receptivi şi flexibili la nevoile pieţei, oferind soluţii special create pentru problemele existente. Ne dorim un dialog sincer şi susţinut cu partenerii noştri, pentru a putea creşte această frumoasă relaţie de parteneriat cu rezultate favorabile de ambele părţi”, ne-a declarat dl Tiberiu Dima, Country Manager al diviziei pentru protecţia plantelor BASF România.

comentează articolul pe www.agrimedia.ro/blog.html

Februarie 2013 35


Roundup Clasic şi Roundup Energy reprezintă o verigă importantă în combaterea buruienilor în diferite sisteme de lucrări ale solului.

Combaterea buruienilor cu Roundup Clasic şi Roundup Energy Lucrările solului se constituie ca măsură agrotehnică cu efecte deosebit de complexe asupra însuşirilor fizice, chimice şi biologice ale acestuia. Lucrările aplicate solului afectează în mare parte, prin acţiunea lor, însuşirea acestuia şi relaţia cu planta de cultură. Obiectivul principal al lucrărilor solului este crearea de condiţii de viaţă pentru plantele de cultură. Condiţiile în care agricultura îşi desfăşoară activitatea sunt extrem de variabile de la o zonă la alta (climă diferită, soluri diferite, buruieni diferite) şi cerinţele plantelor de cultură (hibrizi nou creaţi) sunt diferite: • influenţează regimul hidric al solului cu implicaţii directe în acumularea şi reţinerea apei în sol, iar în cazul excesului de umiditate îmbunătăţeşte drenajul intern (eliminarea excesului de apă prin infiltraţie); • influenţează pozitiv porozitatea solului şi apare un raport favorabil între porozitatea capilară şi necapilară, în favoarea celei capilare; • influenţează stabilitatea hidrică a agregatelor de sol; • influenţează eficacitatea celorlalte măsuri din tehnologia de cultură (eficaciatea îngrăşămintelor, a apei de irigat, a erbicidelor etc.); • influenţează eficacitatea economică a culturilor, determină profitul, cunoscând următorul fapt: cele mai mari cheltuieli în tehnologia unei culturi sunt cele 36 Februarie 2013

efectuate pentru executarea lucrărilor aplicate solului (carburanţi, lubrifianţi, uzura maşinilor agricole şi a tractoarelor, retribuţia mecanizatorului). Raportat la obiectivele urmărite a se realiza prin lucrările solului, sistemele de lucrări cuprind trei grupe mari: • sistemul clasic (convenţional); • sistemul neconvenţional; • sistemul de semănat direct. Astazi ne vom referi la ultimele două sisteme, care în noile condiţii climatice în continuă schimbare devin din ce în ce mai actuale. În aceste două sisteme, combaterea buruienilor se realizează, în principal, cu ajutorul produsului Roundup 360 g/l sau Roundup Energy 450 g/l, aplicate înainte de semănat, în funcţie de spectrul de buruieni vizate, singur sau în amestec cu alte erbicide.

Sistemul neconvenţional Se poate defini ca sistemul de agricultură în care se renunţă la arătura cu plugul cu cormană, total sau periodic, raţionalizarea numărului de lucrări şi păstrarea la suprafaţa solului a cel puţin 30% din totalul resturilor vegetale.

Sistemul de semănat direct Este sistemul de agricultură în care semănatul se face direct într-un sol

nelucrat, renunţându-se la orice fel de lucrare a solului. Dacă solul se lucrează, chiar şi superficial, nu mai avem de-a face cu semănatul direct. În semănatul direct, solul este lăsat nelucrat, de la recoltat la semănat şi de la semănat la recoltat. Singura prelucrare este o fantă creată de discurile, brăzdarele sau cuţitele semănătorii în timpul semănatului. Semănatul direct nu este un mod de pregătire a terenului, ci un sistem la care orice intervenţie (fertilizare, erbicidare) se face conform tehnologiei. Necesarul de cunoştinţe de specialitate pe care agricultorul trebuie să le aibă este mai mare în cazul aplicării tehnologiei semănatului direct, decât în cazul cultivării în sistem cu plugul. Avantajele semănatului direct sunt de natură agrotehnică şi economică. Agrotehnic: se îmbunătăţeşte structura solului, sporeşte conţinutul în humus, deoarece mineralizarea crescută provocată de lucrarea solului nu mai are loc. Prin activitatea biologică, numărul vieţuitoarelor folositoare din sol se echilibrează. Porozitatea solului creşte, la fel şi cantitatea de apă disponibilă pentru plante. Stratul de mulci împiedică formarea crustei pe suprafaţa solului, pierderea apei etc. Se obţine o protecţie ridicată contra eroziunii. Economic: se seamănă suprafeţe mari în timp scurt, cu economisire de timp, energie şi muncă. Deoarece lucrările solului sunt

www.agrimedia.ro


energointensive, prin semănatul direct se economiseşte motorină, contribuind astfel la reducerea emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă şi prin aceasta se reduce efectul de seră, se obţine aceeaşi recoltă, este necesară aceeaşi cantitate de îngrăşăminte şi erbicide. Există posibilitatea cultivării a aproape tuturor culturilor în sistem semănat direct, mai ales culturi ca floarea-soarelui şi porumb. Realizarea sistemului de lucrare semănat direct este condiţionată de alegerea terenului, care să aibă textură lutoasă sau luto-argiloasă, să fie bine structurat, aerat corespunzător, biologic activ, cu conţinut mare de humus. Astfel de condiţii sunt întâlnite pe următoarele tipuri de sol: sol bălan, cernoziom, cernoziom cambic, cernoziom argiloiluvial, sol cernoziomoid, sol cenuşiu, pseudorendzină, preluvosol roşcat, brun argiloiluvial, brun eu-mezobazic, lăcovişte cambică, aluvial tipic sau molic, coluvisol. Solurile nisipoase cu conţinut redus de humus nu corespund pentru semănatul direct, la fel ca solurile cu apă freatică la un nivel ridicat sau care sunt expuse des inundaţiilor, precum

www.agrimedia.ro

şi orice sol cu umiditate ridicată. Solurile pietroase se pot cultiva prin semănat direct dacă stratul de sol de la suprafaţă asigură dezvoltarea sistemului radicular al plantei şi zona are precipitaţii suficiente. Pentru a trece la tehnologia de semănat direct este necesară o perioadă de tranziţie de 3-4 ani. În această perioadă, recolta scade, dar se adaptează solul la noul sistem de lucrare şi se parcurg următoarele etape: • se alege terenul, se administrează îngrăşăminte cu fosfor, potasiu şi îngrăşăminte organice; • se afânează solul, dacă este tasat, sau se execută arătura, pentru încorporarea îngrăşămintelor organice; • se administrează Roundup Energy pentru distrugerea buruienilor anuale şi perene. Dacă terenul este îmburuienat cu pir, erbicidul total se administrează vara, pe mirişte, cu 10-12 zile înainte de semănat. Se combat buruienile folosind erbicide specifice, administrate preemergent: • cereala se recoltează în anul următor, iar resturile vegetale rămân pe sol.

Nu se face nici o lucrare, eventual se combat buruienile care sunt în mirişte; • se seamănă direct în mirişte, folosind o maşină de semănat direct, cu brăzdare tip disc sau cu brăzdare tip daltă. La semănătorile cu discuri, avantajul constă în faptul că pericolul înfundării este redus, chiar şi în cazul unor cantităţi mari de paie. În cazul paielor verzi de cereale şi în condiţii de sol umed, brăzdarul nu poate pătrunde prin paie şi se rostogoleşte peste acestea, apăsându-le pe fundul brazdei şi aşază sămânţa pe un strat de paie. În cazul când există suficientă umiditate, acest lucru nu constituie un dezavantaj deosebit de mare, nu are loc o înrăutăţire a germinaţiei sau a creşterii. În cazul secetei, efectul lipsei de apă se resimte până când rădăcinile plantei străpung stratul de paie. În acest caz, are loc o răsărire neuniformă a plantelor, iar cultura va deveni neuniformă şi cu goluri. În cazul miriştei de porumb, aceste probleme apar mai rar, mai ales în cazul în care resturile de plante sunt uscate şi casante.

Februarie 2013 37


La sfârşitul lunii ianuarie, Sumi Agro a lansat la Bucureşti, într-un cadru festiv, campania de promovare a produselor cuprinse în oferta din 2013. Pe piaţa din România, compania japoneză este prezentă de 16 ani, iar specificul său de activitate este comerţul cu produse fitosanitare, seminţe şi fertilizanţi. Noutăţile prezentate la eveniment au fost legate de producerea produselor fitosanitare şi comercializarea seminţelor sub brandul Sumi Agro Seeds.

Sumi Agro oferă soluţii unice pentru agricultură După o scurtă prezentare a Sumitomo Corporation, ce are o istorie de 400 de ani şi o filozofie bazată pe integritate şi management sănătos, Takanori Ando, preşedintele Sumi Agro România şi vicepreşedinte al Sumi Agro Europe, a vorbit despre strategia pe segmentul produselor de protecţia plantelor. „Acest segment este unul cheie în afacerile Sumitomo Corporation, iar Sumi Agro este reprezentantul său în România. Primul obiectiv din cadrul strategiei este extinderea modelului Sumi Agro în mai multe ţări din lume, iar cel de-al doilea este întărirea relaţiei cu firmele producătoare, în special cu cele japoneze. În acest moment, ne preocupă găsirea mai multor produse de protecţia plantelor pe care să le aducem pe piaţa românească.” Un alt obiectiv amintit de preşedintele filialei a fost producerea propriilor produse de uz fitosanitar. „Produsele pe care le comercializăm nu sunt suficiente. De exemplu, avem o lacună în privinţa erbicidelor destinate culturii de grâu şi de aceea vom investi în dezvoltarea unor 38 Februarie 2013

produse noi. Anul trecut, am încheiat un schimb de acţiuni cu Grupul Sipcam Oxon şi împreună vom dezvolta produse de protecţia plantelor pe care le vom adăuga portofoliului nostru. Cel de-al patrulea obiectiv se referă la relaţia noastră cu fermierii, ce presupune fuziune şi achiziţii”, a afirmat dl Ando. Sumi Agro este prezentă în 25 de ţări, fiind inclusă în acest an şi Turcia, unde s-a deschis o filială a companiei. O altă noutate a fost aceea că Sumi Agro Bulgaria a devenit surcusală a Sumi Agro România. „De la biroul din Bucureşti se va coordona mai bine activitatea din sud-estul Europei, dar şi cea din afara Comunităţii Europene”, a precizat preşedintele firmei. Liliana Ionescu, director de vânzări al Sumi Agro România, a declarat că în acest an compania va avea o participare mai activă pentru a-şi creşte cota de piaţă. Potrivit directorului de marketing al firmei, dl Daniel Stanciu, segmentele de seminţe şi fertilizanţi înregistrează un trend ascendent. Totodată, Sumi

Agro se diferenţiază de celelalte companii existente pe piaţă prin aducerea unor soluţii tehnice unice, ceea ce constituie un atu. „Sumi Agro este deschizător de drumuri. Dacă la cultura de rapiţă a fost cea care a adus primele varietăţi şi tehnologii de cultură, acum Sumi Agro aduce soluţii unice şi în domeniul fertilizanţilor. Produsul Teprosyn, de exemplu, este singurul fertilizant de pe piaţă cu aplicare pe seminţe”, a subliniat dl Stanciu.

Produse de top pentru fermieri Viziunea Sumi Agro România este de a oferi soluţii pentru agricultură, prin comercializarea de produse renumite, de înaltă calitate, în domeniul protecţiei plantelor, îngrăşămintelor chimice, seminţelor şi altor inputuri. Portofoliul de produse cuprinde o paletă completă de insecticide, acaricide, insecto-acaricide, dezinfectanţi pentru sol, moluscocide, fungicide, erbicide, adjuvanţi, tratamente pentru seminţe, fertilizanţi şi seminţe.

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Este un produs eficient şi sub aspect economic”, a precizat dna Dumitru. Din gama fungicidelor, a fost prezentat produsul Yamato, ce are în compoziţie două substanţe active, metil tiofanat şi tetraconazol. Este un fungicid sistemic, cu acţiune preventivă şi curativă împotriva unui spectru larg de agenţi patogeni din culturile de câmp şi horticole. Pentru a favoriza procesul de germinare a seminţelor, răsărirea rapidă a plantulelor în primele faze de vegetaţie şi pentru a le asigura o nutriţie timpurie, Sumi Agro recomandă aplicarea pe seminţe a produsului Teprosyn. Acesta este un îngrăşământ starter, conţine azot, fosfor şi zinc şi poate fi aplicat o dată cu tratamentele insecto-fungicide.

Sămânţă de înaltă calitate Cu privire la lansarea brandului Sumi Agro Seeds, a vorbit dl Mihai Miriţescu, precizând faptul că aceste seminţe vor fi comercializate nu doar pe piaţa din România, dar şi pe cele din Ungaria şi Bulgaria. Seminţele sunt destinate înfiinţării culturilor de

floarea-soarelui, porumb, rapiţă şi sorg. „Alegem hibrizi cu potenţial mare de producţie, cu reacţie bună la condiţiile nefavorabile de climă, cu toleranţă bună la secetă şi la atacul de boli şi dăunători. Testăm hibrizii în câmp şi, dacă corespund, îi promovăm, având astfel garanţia că aceştia vor performa”, a afirmat dl Miriţescu. Potrivit acestuia, seminţele se vor remarca prin calitatea superioară, deoarece au o puritate de 99% şi germinaţie la porumb de 92%, sorg 85% şi la rapiţă şi floarea-soarelui de 88%. Pe lângă aceste seminţe, Sumi Agro oferă informaţii complete privind caracteristicile hibrizilor, precum şi tehnologiile de cultură. La cultura de porumb, Sumi Agro a început studiul hibrizilor în anul 2009, iar acum portofoliul său s-a mărit, cuprizând varietăţi din mai multe grupe de maturitate, de la FAO 290 până la FAO 590.

comentează articolul pe www.agrimedia.ro/blog.html

Februarie 2013 39

Ana MUSTĂŢEA

În cadrul evenimentului, dna Violeta Dumitru, responsabil pe partea de legislaţie şi înregistrări din cadrul companiei, a prezentat câteva dintre produsele comercializate de Sumi Agro. „Pentru protecţia livezilor de meri şi peri vă propunem folosirea insecticidului Mospilan, în combinaţie cu adjuvantul pe bază de ulei de rapiţă Toil. Acest tratament reprezintă o soluţie ideală pentru combaterea păduchelui de San Jose, acarienilor şi afidelor. Produsul Toil este un înlocuitor ideal al adjuvanţilor pe bază de uleiuri minerale, nu produce fitotoxicitate, iar insecticidul Mospilan, cu acţiunea sa sistemică, combate un spectru larg de dăunători. Această combinaţie se poate folosi în orice fenofază, spre deosebire de uleiurile minerale, ce se pot folosi doar în repaus vegetativ. Un alt produs pe care îl supunem atenţiei este Trebon 30 EC, pe bază de etofenprox, destinat protecţiei culturilor de rapiţă, varză, măr şi viţă-de-vie. Insecticidul prezintă o serie de avantaje, are o acţiune puternică, de şoc, este repelent, combate dăunătorii în toate stadiile şi formele lor rezistente.


40 Februarie 2013

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 41


Ofertă completă şi diversificată de seminţe Anul trecut s-au împlinit 40 de ani de când Saaten-Union a început primele colaborări în domeniul producerii de seminţe în România şi 20 de ani de la constituirea în societate cu personalitate juridică. În tot acest timp, compania germană a pus la dispoziţia fermierilor cele mai productive varietăţi adaptate condiţiilor pedoclimatice din ţara noastră. Pentru 2013, Saaten-Union vine cu un portofoliu bogat şi variat de seminţe pentru culturile de cereale de toamnă, rapiţă de toamnă şi de primăvară, orz de primăvară, porumb, floarea-soarelui, mazăre şi şofrănel.

„Am început cu 6 salariaţi, am investit în performanţă şi am introdus managementul calităţii germane la seminţe. Suntem atenţi cu fiecare bob ce ajunge în fermele celor care seamănă varietăţile marca Saaten-Union”, a spus dl George Aldescu, director general al Saaten-Union România, în deschiderea evenimentului desfăşurat la sfârşitul lunii ianuarie la Slobozia, în judeţul Ialomiţa. Audienţa a fost una numeroasă, peste 200 de fermieri, distribuitori şi colaboratori au venit pentru a afla mai multe despre istoricul companiei şi despre oferta de seminţe propusă pentru această primăvară, iar întreaga echipă a Saaten-Union România a fost alături de aceştia pentru a le furniza toate informaţiile necesare.

«Succesul rodeşte din calitate» Acesta este sloganul companiei şi denotă atenţia deosebită pe care o acordă calităţii genetice a fiecărei varietăţi din portofoliul său. Directorul 42 Februarie 2013

general al companiei a abordat în prezentarea sa şi acest subiect, subliniind faptul că în toate fazele tehnologice de producţie se urmăreşte menţinerea calităţii seminţelor: „Avem câmpuri de testare în fiecare judeţ, pentru a găsi varietăţile cel mai bine adaptate condiţiilor pedoclimatice şi verificăm capacitatea de producţie a acestora, rezistenţa la arşiţă şi la atacul de boli şi dăunători, pentru ca în final să rezulte o sămânţă cu valoare genetică ridicată. Multiplicarea are loc în ferme specializate, colaborăm cu fermierii şi suntem alături de aceştia de la semănat până la recoltat, deoarece asigurăm asistenţă tehnică pe toată perioada de vegetaţie a culturii agricole.” Pentru a se asigura de calitatea superioară a seminţelor, se fac verificări biotehnologice specifice, iar activităţiile de procesare, ambalare şi livrare sunt atent urmărite. În ţară, Saaten-Union deţine trei staţii de procesare a seminţelor, dotate cu utilaje performante ce pot selecta sămânţa inclusiv după culoarea tegumentului.

www.agrimedia.ro


Hibrizi de porumb recomandaţi pentru tehnologii intensive Prezentarea portofoliului de hibrizi destinaţi însămânţărilor de primăvară a fost făcută de dl Marius Creţu, director comercial al companiei. Potrivit acestuia, principalele caracterisitici ale hibrizilor de porumb marca Saaten-Union sunt: inserţia medie a ştiuleţilor, talia redusă a plantei, rezistenţa la frângere şi cădere, toleranţa la secetă şi arşiţă, rezistenţa la bolile specifice, precum Fusarium şi Helminthosporium, şi pierderea rapidă a apei din bob. „Hibrizii sunt produşi în România, pentru piaţa din România. Sunt adaptaţi utilizărilor multiple, cum ar fi pentru obţinerea de boabe, siloz şi biogaz”, a precizat dl Creţu. Compania deţine hibrizi de porumb din toate grupele de maturitate, începând de la FAO 220 şi până la FAO 570. Bonito, din grupa FAO 340, este cel mai bine vândut hibrid al firmei germane, urmat îndeaproape de SUM 0243. „În acest an, avem o gamă nouă de

www.agrimedia.ro

hibrizi de porumb, dezvoltată pentru acei fermieri care vor varietăţi care pot răspunde la tehnologii intensive de cultură şi care au rezistenţă superioară la condiţiile de stres, secetă şi arşiţă şi se dezvoltă rapid în primele faze de vegetaţie. Hibrizii noi pe care mizăm sunt Suzuka, Suarez şi Subianca, pentru zonele unde există posibilitatea irigării. Cei care au ferme zootehnice trebuie să aibă în vedere faptul că Saaten-Union este o firmă din Germania, acolo unde porumbul este cultivat în special pentru siloz sau biogaz, pentru recoltare ca plantă întreagă. În oferta pentru 2013 avem doi hibrizi, Montoni şi Surco, care, în afara unei foarte bune producţii în boabe, sunt recomandaţi datorită caracteristicilor favorabile (grad mare de palatabilitate, conţinut ridicat de proteină, înflorire timpurie, staygreen superior şi talie mare şi foarte mare) şi producţiei pentru siloz cu recoltare ca plantă întreagă”, a afirmat dl Bogdan Craiciu, director de produs şi marketing al firmei. O recomandare venită din partea directorului general, dl Aldescu,

a fost aceea ca fermierii care au posibilitatea irigării culturii de porumb să aleagă hibrizii din grupele 400 şi 500 FAO, pentru că sunt extrem de productivi, comparativ cu cei timpurii, din grupe de până la 300 FAO. „Sunt hibrizii care au dat producţiile cele mai mari şi care, prin ameliorare, au o toleranţă sporită la arşiţă şi secetă şi suportă densităţi mai mari.” La floarea-soarelui, Saaten-Union efectuează în România programe ample de testare şi dezvoltare a portofoliului, venind cu varietăţi adaptate tuturor condiţiilor de cultură. Gama cuprinde hibrizi clasici, destinaţi a fi cultivaţi în zone libere de Orobanche, varietăţi rezistente la lupoaie, precum şi hibrizi adaptaţi sistemului de producţie Clearfield, rezistenţi la erbicidul Pulsar. Toate aceste varietăţi se caracterizează printr-o capacitate superioară de producţie şi o rezistenţă bună la bolile specifice. „Hibrizii Yana si Alpin, precum şi cei noi, cum ar fi Veleka şi Vokil, sunt special dezvoltaţi pentru a avea rezistenţă la Orobanche şi sunt recomandaţi în

Februarie 2013 43


special pentru zonele din sud-estul României, unde virulenţa lupoaiei nu a depăşit rasa E. De asemenea, avem hibrizi care prefără condiţiile din Câmpia de Vest, cum ar fi SU Clarissa sau SU Inessa (nou pentru 2013), care au o rezistenţă foarte bună la mană şi sunt recomandaţi în special pentru aceste zone. Nu trebuie trecuţi cu vederea nici hibrizii clasici, fără rezistenţă la lupoaie, care au căpătat deja un renume în portofoliu şi sunt preferaţi de mulţi fermieri pentru producţiile foarte bune. Desigur, în portofoliu avem şi hibrizi Clearfield, deoarece orientarea noastră spre viitor este către un portofoliu solid în această grupă. Dacă am început cu Paraiso 102 CL, care este acum precum o carte de vizită pentru Saaten-Union, întreg portofoliul a fost îmbunătăţit cu Tamara CL şi Celia CL, apoi cu Sunflora CL, iar în 2012 am înregistrat la ISTIS un hibrid nou, Morena CL. Noutăţiile nu se opresc aici, iar alături de BASF vom promova pentru partenerii şi fermierii cu care colaborăm hibrizi de ultimă generaţie”, a spus dl Craiciu.

Ana MUSTĂŢEA

Rapiţa de primăvară - o cultură care câştigă teren În privinţa hibrizilor de rapiţă de primăvară creaţi de Rapool - o „societate-soră” a Saaten-Union, alcătuită din amelioratori de rapiţă -, dl Craiciu a afirmat că lansarea pe piaţă a pornit cu dreptul şi, în virtutea unui an 2012 favorabil, a fost constatată o productivitate a hibrizilor peste aşteptări, în condiţiile anului trecut, asigurând recolte de peste 2,2 tone/ha. „Suprafeţele cu rapiţă de primăvară s-au mărit foarte mult în 2012, pentru că rapiţa de toamnă nu a putut fi semănată din cauza condiţiilor secetoase, iar multe dintre culturile înfiinţate nu au trecut peste iarnă din cauza dezvoltării suboptimale. Astfel că, pe lângă

44 Februarie 2013

floarea-soarelui, anul trecut au fost fermieri care au mizat pe această cultură. 2012 a fost un an foarte bun, mulţi obţinând producţii neaşteptat de mari chiar şi pentru noi. Dacă anul trecut noi promovam în cadrul întâlnirilor producţii de 2-2,2 t/ha, am avut destui fermieri care au depăşit aceste producţii. A fost un an cu ploi timpurii, pe parcursul lunii mai, iar seceta s-a instalat după ce rapiţa a format silicvele şi astfel producţiile au fost asigurate. Fermierii care nu au o experienţă vastă cu această cultură trebuie să cunoască faptul că, pentru reuşita culturii, sunt esenţiale alegerea momentului semănatului, care trebuie să fie cât mai devreme, şi controlul optim al buruienilor în primele faze de vegetaţie, pentru a-i asigura culturii de rapiţă de primavară o dezvoltare rapidă”, a precizat directorul de produs şi marketing al companiei. Din raportările Ministerului Agriculturii, în 2012 rapiţa de primăvară a fost înfiinţată pe aproximativ 3.500 ha, însă din estimările companiei suprafaţa reală depăşeşte 10.000 ha, deoarece numai Rapool şi Saaten-Union au vândut sămânţă pentru înfiinţarea a mai mult de 3.500 ha cu această cultură. La orzoaica de primăvară, compania are în ofertă 5 soiuri: Xanadu, Thuringia, Beatrix, Marthe şi Annabell, destinate producerii de malţ pentru bere. Soiurile sunt acceptate şi chiar solicitate de principalele mălţării din ţară datorită caracteristicilor lor superioare pentru procesarea industrială. „Sunt discuţii legate de producţia obţinută la orzoaica de primăvară, cum că ar fi mai mică decât cea realizată la cultura de toamnă. Nu este adevărat, dacă ţinem cont că spicul la orzoaica de primăvară este mai mare decât la cea de toamnă şi MMB este mai mare.

Trebuie acordată o atenţie mai mare culturii de primăvară, în special la efectuarea lucrărilor tehnologice”, a menţionat dl Aldescu. La cultura de şofrănel, Saaten-Union recomandă cultivarea a două soiuri, CW 88 OL şi CW 74. Primul soi are un conţinut ridicat de acid oleic, se foloseşte pentru obţinerea uleiului alimentar superior calitativ, iar cel de-al doilea este un soi clasic, de tip linoleic. „Recomandăm aceste soiuri când sunt condiţii vitrege de cultură, acolo unde se întâmplă ca la floarea-soarelui să ajungă să se recolteze chiar şi sub 800 kg/ha, în zonele din S-V ţării, deoarece pot asigura producţii chiar mai mari. Costurile de producţie la această cultură sunt mici, însă, ca şi la rapiţă, trebuie respectate anumite condiţii, cum ar fi semănatul timpuriu, controlul optim al buruienilor şi cu cât anul este mai secetos, cu atât producţiile sunt mai mari faţă de cele de floarea-soarelui şi chiar de rapiţă”, a susţinut dl Craiciu. În afara utilizării pentru obţinerea uleiurilor şi a exportului de seminţe în ţări consumatoare precum Austria şi Germania, fermierii au descoperit şi o altă utilizare a şofrănelului: folosirea lui în benzi de protecţie a altor culturi împotriva animalelor sălbatice. Anul trecut, Saaten-Union a introdus în portofoliu cultura de mazăre furajeră. Soiul Salamanca are creştere determinată, este foarte rezistent la cădere şi aplecare şi are un potenţial de producţie ridicat. „În ultimii ani, genetica a făcut performanţe şi mazărea este o cultură ce se recoltează mecanizat, cu pierderi din ce în ce mai mici. Trebuie să mai ţinem seama că suprafeţele cultivate cu păioase, rapiţă şi floarea-soarelui s-au mărit şi riscăm să secătuim fertilitatea naturală a solului. Fiecare fermier ar trebui să aibă anual în fe asolament şi o solă amelioratoare. a Nu se mai cultivă suprafeţe mari N de lucernă, iar mazărea şi alte d leguminoase sunt plante amelioratoare le ccare îmbunătaţesc structura solului şşi măresc conţinutul de azot”, a afirmat dl George Aldescu, director a general al Saaten-Union România. g Evenimentul organizat la Slobozia este E al şaptelea din 2013, iar circuitul acestor a întâlniri va continua în principale zone în ale ţării, precum Constanţa, Alexandria, a Craiova, Botoşani, Roman şi Buzău. C

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 45


La începutul acestui an, Limagrain a organizat o serie de evenimente în mai multe judeţe ale ţării pentru a prezenta portofoliul său de produse. Unul dintre aceste simpozioane s-a desfăşurat la Alexandria, judeţul Teleorman, la data de 15 februarie. Din prezentările susţinute de reprezentanţii companiei, agricultorii au putut afla mai multe informaţii cu privire la istoricul companiei şi genetica LG.

Ana MUSTĂŢEA

Productivitate mărită cu hibrizi de porumb şi floarea-soarelui LG La nivel mondial, Limagrain ocupă locul 4 în clasamentul marilor companii producătoare de seminţe destinate legumiculturii şi culturii mari. Totodată, aceasta deţine una dintre cele mai mari fabrici de seminţe din lume, având 27 de centre de ameliorare şi peste 1 milion de microparcele unde sunt testate toate rezultatele cercetării în materie de soiuri şi hibrizi. Înainte ca o varietate să poată fi comercializată sunt necesari 8 ani de cercetări şi testări ce au loc atât în centrele proprii LG, cât şi în reţelele ISTIS. Hibrizii de porumb aflaţi în oferta comercială din acest an au fost prezentaţi de dl Cristian Gheranda, director regional al Limagrain pe zona de sud a ţării. În număr de 15, hibrizii fac parte din diferite grupe de maturitate, începând cu FAO 230 până la FAO 590, iar adaptabilitatea lor în condiţii diferite de climă, sol şi tehnologie este una foarte bună. Hibrizii au potenţial genetic foarte ridicat, toleranţă la secetă şi rezistenţă la boli precum Fusarium, Ustilago şi Helminthosporium - însuşiri ce caracterizează hibrizii companiei Limagrain. O altă calitate este pierderea rapidă a apei din boabe după sfârşitul umplerii acestora, însuşire foarte importantă, mai ales pentru hibrizii tardivi. În portofoliul său, LG are hibrizi de porumb destinaţi utilizării multiple, pentru producţia de boabe, siloz, mălai, dar şi biogaz. În acest an, LG lansează doi hibrizi de porumb, respectiv LG 30.310 şi LG 30.491. Din categoria hibrizilor recomandaţi în hrana vacilor de lapte se numără LG 32.52, 46 Februarie 2013

LG 34.90 şi Janett. Aceştia sunt excelenţi pentru producţia de lapte deoarece plantele au o digestibilitate ridicată. Potrivit directorului regional, unul dintre cei mai vânduţi hibrizi de porumb din portofoliul companiei este LG 33.30, iar recomandarea a fost aceea de a se respecta o densitate în cultură de 62.000 plaante/ha. În privinţa hibridului LG 33.50, a afirmat că, în condiţiile secetoase înregistrate anul trecut, producţiile realizate în judeţul Teleorman au fost de 3.500-4.900 kg/ha. Cel mai vechi hibrid de porumb din portofoliul LG este LG 23.06, din grupa FAO 310. Este un hibrid rustic, are o vigoare foarte bună la răsărire şi toleranţă foarte bună la secetă. „Producţia medie în 2012 la nivelul ţării a fost de 4.640 kg/ha, iar umiditatea la recoltare de 12,8%. În judeţul Telorman, media a fost între 3.500 şi 3.800 kg/ha, în condiţiile aplicării unor cantităţi moderate de îngrăşăminte chimice”, a afirmat dl Gheranda. Hibrizii de floarea-soarelui au fost prezentaţi de dl Laurenţiu Avram, reprezentant zonal pentru Ialomiţa şi Călăraşi şi responsabil Program Cereale România. Pentru început, acesta a subliniat faptul că hibrizii LG au rezistenţă genetică la mană prin gena P 16, ceea ce îi face favoriţi acolo unde se semnalează atacul acestui agent patogen. Alte atuuri ale hibrizilor LG sunt rezistenţa la Orobanche, toleranţa la Sclerotinia, Phompopsis şi Macrofornina, toleranţa la stres, în special la arşiţă, productivitatea şi conţinutul ridicat în

ulei. Specialistul LG a dorit să le explice agricultorilor prezenţi la eveniment că prezenţa unor dungi albe pe seminţele de floarea-soarelui nu influenţează conţinutul de ulei. Un alt aspect asupra căruia a insistat reprezentantul companiei a fost acela că poziţia calatidiului la hibrizii de floarea-soarelui LG este semierectă, ceea ce împiedică reţinerea de apă sau atacul unor păsări. La gama de floarea-soarelui, LG are hibrizi convenţionali, Clearfield şi High Oleici, cu conţinut ridicat de ulei. De asemenea, în ofertă există un hibrid Clearfield de tip oleic, respectiv LG 54.51 HO CL. Denistatea recomandată este de 55.000-60.000 plante/ha, iar producţia pe care o asigură este de 2,7-3,7 t/ha. Din categoria hibrizilor Clearfield face parte şi LG 56.63, care este, după aprecierile companiei, cel mai cultivat din România. Este un hibrid semitardiv, rezistent la Plasmopara şi, prin tratamentul cu Pulsar, la lupoaie. De asemenea, are toleranţă crescută la Phomopsis şi Sclerotinia de capitul. Din sezonul 2013, Limagrain oferă posibilitatea achiziţionării seminţei tratate cu insecticid Cruiser 350 FS în regim industrial, beneficiind astfel de o multitudine de avantaje faţă de tratamentul din fermă prin: aplicarea uniformă a insecticidului, respectarea dozei, garanţia calităţii şi economie de timp. Prin tratamentul la sămânţă se asigură un control superior al dăunătorilor de sol şi foliari apăruţi în primele faze de vegetaţie.

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 47


Porumbul a constituit dintotdeauna cultura de bază a ţăranului român. El are largi întrebuinţări în alimentaţia oamenilor, în furajarea animalelor, în industrie şi ca produs pentru activităţi de export. Din aceste motive, porumbul ocupă mai mult de o treime din suprafaţa arabilă a ţării.

Tehnologia de cultură a porumbului pentru boabe cultivat în sistem neirigat Porumbul are multiple particularităţi fitotehnice şi biologice deosebite, dintre care amintim: rezistă bine la secetă şi căldură; are puţine boli şi puţini dăunători; se poate cultiva pe terenuri foarte diferite şi în condiţii climatice diferite; suportă monocultura; fiind o plantă prăşitoare, lasă terenul curat de buruieni; constituie o bună premergătoare pentru foarte multe plante; valorifică foarte bine îngrăşămintele organice şi minerale; reacţionează foarte puternic la aplicarea irigării; poate fi semănat şi pentru nutreţ şi chiar pentru cultura a doua; are coeficient de înmulţire foarte mare; prin însuşirea sa de plantă unisexuat-monoică permite obţinerea comodă a hibrizilor foarte productivi şi adaptaţi zonelor de cultivare etc.

Rotaţia Porumbul este o cultură puţin pretenţioasă la planta premergătoare; el se autosuportă în cultură repetată, dar nu este indicat să dureze mai mult de 3-4 ani pe acelaşi teren, în condiţiile administrării gunoiului de grajd cel puţin o dată în acest ciclu. Cele mai bune premergătoare pentru cultura de porumb s-au dovedit a fi culturile care eliberează terenul de 48 Februarie 2013

timpuriu (plantele leguminoase: mazărea, fasolea, soia, borceagurile, trifoiul, lucerna etc.), dând posibilitatea executării lucrărilor solului din timpul verii. Sunt indicate ca bune premergătoare şi culturile târzii (cartoful, sfecla de zahăr etc.), dacă au fost bine gunoite şi se execută corect lucrările solului. Deoarece grâul şi porumbul ocupă mai mult de jumătate din suprafaţa arabilă a ţării, cea mai răspândită este rotaţia grâu-porumb. Această rotaţie prezintă neajunsul că poate duce la îmburuienarea solului şi există posibilitatea apariţiei unor boli comune (fuzarioza) sau a unor dăunători comuni (sfredelitorul, gărgăriţa frunzelor etc.). Pentru aceasta, se recomandă întrerupera periodică a rotaţiei grâu-porumb şi intercalarea, după 3-4 rotaţii, a altor culturi (mazărea, soia, floarea-soarelui, sfacla de zahăr etc.). La rândul lui, porumbul este o bună premergătoare pentru toate culturile de primăvară; de asemenea, el devine o bună premergătoare şi pentru grâul de toamnă.

grajd, aplicat direct, în doză de 20-40 de tone la hectar, la 3-4 ani. Îngrăşământul organic trebuie distribuit cât mai uniform pe mirişte şi încorporat imediat în sol prin arătură, pentru a evita pierderile prin volatizare. Îngrăşămintele minerale se administrează în funcţie de starea de fertilitate a solului şi de nivelul producţiei ce se doreşte a se obţine, având în vedere că porumbul consumă 20-22 kg de azot şi 8-9 kg de pentoxid de fosfor pentru fiecare tonă de boabe. Îngrăşămintele cu potasiu sunt necesare pe solurile uşoare, ş pe p cele acide şşi cele care au

Fertilizarea Cele mai bune rezultate se obţin atunci când se efectuează o fertilizare organo-minerală. Porumbul asigură o bună valorificare a gunoiului de

www.agrimedia.ro


conţinut scăzut de potasiu (sub 18 mg de oxid de potasiu la 100 g de sol). Îngrăşămintele cu fosfor (60-80 de kilograme la hectar de pentoxid de fosfor) şi cele potasice (40-80 de kilograme la hectar de oxid de potasiu) se administrează sub arătură. Îngrăşămintele cu azot (50-60 de kilograme la hectar de azot substanţă activă) se administrează la pregătirea patului germinativ, iar restul se poate aplica fazial, concomitent cu efectuarea praşilelor mecanice sau în apa de irigaţie. Necesarul de îngrăşăminte se reduce atunci când porumbul a fost fertilizat cu gunoi de grajd sau când porumbul urmează după planta premergătoare leguminoasă. Dintre microelemente, zincul constituie pentru porumb o problemă extrem de serioasă, deoarece s-a constatat scăderea pronunţată a recoltelor de porumb în lipsa acestui microelement. De asemenea, fertilizarea de tip „starter” stimulează dezvoltarea rădăcinilor, asigură o creştere mai viguroasă şi mai uniformă a plantelor de porumb, măreşte rezistenţa la secetă, chiar de la începutul vegetaţiei.

Lucrările solului Pregătirea unui pat germinativ corespunzător constituie una dintre cerinţele majore pentru reuşita culturii de porumb boabe. Astfel, pentru fiecare caz din cele ce urmează a fi prezentate se va aplica tehnologia adecvată, specifică, urmărindu-se conservarea apei în sol, distrugerea buruienilor şi asigurarea unui bun pat germinativ. - Parcelele pe care s-a efectuat corect arătura de toamnă şi la desprimăvărare se găsesc bine nivelate şi mărunţite se vor lucra numai în preajma semănatului, cu combinatorul, până la adâncimea de semănat. În situaţia când între desprimăvărare p şşi

www.agrimedia.ro

epoca de semănat a porumbului încep să apară buruieni, se va executa o lucrare cu grapa cu colţi reglabili, care distruge buruienile anuale mici, în curs de răsărire sau abia răsărite. - Parcelele pe care s-a efectuat o arătură de slabă calitate şi care se prezintă cu mari denivelări şi resturi vegetale la suprafaţă se vor lucra, imediat ce se poate ieşi pe câmp, cu grapa cu discuri prevăzută cu lamă nivelatoare şi în agregat cu grapa cu colţi reglabili. În preajma semănatului se vor lucra cu combinatorul până la adâncimea de semănat. - Parcelele care nu au fost arate până la desprimăvărare se vor trata diferenţiat, după cum urmează: tulpinile de porumb şi floarea-soarelui care nu au fost scoase de pe teren se vor evacua cu mijloacele existente la dispoziţia fiecărui cultivator sau se vor toca şi împrăştia cât mai uniform pe teren (în parcelele cu mai puţine resturi vegetale, pentru fragmentarea acestora se va lucra cu grapa cu discuri prin treceri repetate, însă lucrarea este costisitoare şi provoacă tasarea solului, ducând totodată la întârzierea semănatului); se va efectua cu prioritate arătura, la adâncimea de 16-18 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelată, pe parcelele cu sol greu, cu grad ridicat de îmburuienare, în special cu buruieni perene, şi pe cele cu cantităţi mari de resturi vegetale la suprafaţă; arătura se va executa când solul s-a zvântat şi brazda se revarsă în urma plugului. De regulă, arătura, la desprimăvărare, se efectuează atât timp cât se menţine fenomenul de îngheţ-dezgheţ. În condiţii speciale însă, se poate executa arătura fără a se întârzia semănatul şi pentru a evita pierderea apei din sol; pe celelalte sole, pentru a nu depăşi epoca de semănare, se va executa lucrarea de bază a solului cu grapa cu discuri, iar b ultima lucrare, de pregătire a patului u germinativ, se va efectua cu combinatorul, g până la adâncimea de semănat; p parcelele pe care, la desprimăvărare, p în î mod excepţional, solul se prezintă puternic tasat şi este târziu pentru a p efectua arătura se vor lucra cu cizelul e sau s cu plugul fără cormană (paraplow), la adâncimea de 16-18 cm, urmate de lucrarea cu grapa cu discuri, iar pregătirea l patului germinativ se va executa cu p combinatorul, până la adâncimea de c semănat (V. Popescu şi colab., 1996). s În Î toate cazurile, concomitent cu

pregătirea patului germinativ, se va efectua şi ebicidarea porumbului.

Sămânţa şi semănatul Sămânţa pentru semănat trebuie să aparţină hibrizilor recomandaţi pentru fiecare zonă de cultură. Se recomandă a se folosi numai sămânţa hibridă, certificată F1, obţinută de la unităţi autorizate sau unităţi de cercetare-dezvoltare. Nu este indicat a se folosi sămânţa „din pătul”, deoarece nivelul de producţie scade în acest caz cu circa 25-40%. România dispune de o paletă foarte largă de hibrizi de porumb, cu perioadă de vegetaţie diferită, cu compoziţia chimică a bobului şi folosinţe diferite, cu o anumită rezistenţa la secetă şi la arşiţă etc. Pentru fiecare zonă şi localitate, pe baza recomandărilor cercetării agricole şi a rezultatelor obţinute în câmpurile demonstrative, specialiştii centrelor agricole pot preciza hibrizii de porumb care se pretează cel mai bine pentru localitatea sau arealul de cultivare. Este de dorit să se folosească, pentru fiecare exploatare agricolă, câte 2-3 hibrizi cu perioade de vegetaţie şi alte însuşiri diferite. Elementele tehnice ale semănatului trebuie corelate de la început cu sistemul de întreţinere a culturii şi de recoltare. Epoca optimă de semănat este atunci când la adâncimea de însămânţare se înregistrează temperatura de 8-10 grade Celsius şi are tendinţă de creştere. Cercetările demonstrează că fiecare zi de pierdere, după epoca optimă, înregistrează minusuri de producţie de 50-100 de kilograme la hectar şi aceasta în primul rând din cauza faptului că porumbul este surprins, în perioada înfloritului, de seceta şi arsiţa verii. Totodată, se întârzie vegetaţia în toamnă, cu neajunsurile provocate de aceasta. Nu este indicat nici semănatul prea timpuriu, deoarece sămânţa rămâne prea mult în sol până se înregistrează temperatura minimă de germinare, mucegăieşte sau este atacată de diferiţi dăunători şi se reduce densitatea plantelor răsărite. Totodată, parcelele se îmburuienează înainte de răsărirea porumbului. Semănatul începe cu hibrizii timpurii, care sunt mai rezistenţi la temperaturi scăzute. Ultimele se însămânţează parcelele care nu sunt erbicidate, pentru a putea distruge buruienile, prin pregătirea patului germinativ. Este însă necesar Februarie 2013 49


a se face eforturi pentru respectarea cu rigurozitate a epocii de semănat. Densitatea la semănat se stabileşte în funcţie de hibridul cultivat, de nivelul de aprovizionare cu apă al solului, de gradul de fertilitate al solei care se cultivă cu porumb, de sistemul de cultură - în cazul nostru neirigat. Valorile medii de plante recoltabile la hectar se stabilesc în limitele a 45-60.000 de plante la hectar la hibrizii timpurii; 40-55.000 de plante la hectar la hibrizii semitimpurii; 40-50.000 de plante la hectar la hibrizii tardivi. Limita superioară a densităţii se stabileşte pe parcelele bine aprovizionate cu apă sau aport freatic şi pe cele cu fertilitate ridicată. În situaţia solurilor cu fertilitate scăzută şi slav aprovizionate cu apă, densitatea se reduce la 30-35.000 plante la hectar. Cantitatea de sămânţă necesară variază între 15 şi 25 de kilograme la hectar. Distanţa între rânduri este, de regulă, pentru cultura porumbului în sistem neirigat, de 70 cm. Adâncimea de semănat variază în funcţie de mai mulţi factori şi este de 5-8 cm. Se urmăreşte ca sămânţa să ajungă pe teren umed şi aşezat. Limita inferioară este de 5 cm şi se practică pe parcelele cu umiditate suficientă şi în solurile mai grele, cu textură argiloasă. Semănatul se execută cu semănătorile SPC-4, SPC6(8) sau SERO-6(8), bine pregătite şi corect reglate, pentru a asigura o repartizare cât mai uniformă a plantelor pe suprafaţa cultivată.

Victor VĂTĂMANU

Lucrări de îngrijire Prin lucrările de întreţinere se urmăresc: combaterea buruienilor, conservarea apei în sol, combaterea bolilor şi a dăunătorilor etc. Se va avea în vedere că porumbul este o cultură sensibilă la îmburuienare, în special în primele faze de vegetaţie. În acţiunea de combatere a buruienilor se folosesc atât metode agrotehnice

50 Februarie 2013

d domeniu. În timpul perioadei de vegetaţie, p porumbul suportă mai bine tratamentele î fază de 3-5 frunze şi acestea se aplică în în î special pentru combaterea buruienilor perene. Este foarte indicată o alternanţă p a erbicidelor folosite la combaterea buruienilor din culturile de porumb. b

Recoltarea R

clasice (lucrarea cu sapa rotativă sau grapa cu colţi, praşile mecanice şi manuale), cât şi metode chimice, prin aplicarea erbicidelor şi, cel mai bine, aplicarea împreună a celor două metode. Lucrarea cu sapa rotativă se efectuează înainte de răsărire sau când porumbul are 4-6 frunze, când solul este zvântat şi numai după ce s-a ridicat roua. Sapa rotativă mobilizează solul pe adâncimea de 3-6 cm, agregatul se deplasează cu viteza de 11-13 km/h, realizând 35-40 ha/schimb. Praşilele trebuie să se efectueze la adâncimea minimă care asigură distrugerea buruienilor. Dacă se lucrează mai adânc, se răscolerste inutil şi se usucă solul, iar cuţitele taie sau vătămează rădăcinile porumbului. Se recomandă efectuarea a trei praşile mecanizate, cu cultivatorul, şi a două praşile mecanice, cu sapa, pe rând. Ele urmăresc distrugerea buruienilor, îmbunătăţirea permeabilităţii şi a regimului aerohidric şi termic al solului. Aplicarea lucrărilor de întreţinere clasice, în număr redus, împreună cu metodele chimice de combatere a buruienilor constituie o metodă modernă pentru combaterea acestora. Combaterea chimică a buruienilor din cultura porumbului asigură importante sporuri de producţie. Aceasta se realizează prin tratamente la sol, înainte re sau sa după semănat, şi tratamente în perioada de vegetaţie. Frecventele pe perioade secetoase din primăvară pe impun folosirea şi încorporarea în sol a im unor un erbicide volatile. Pentru folosirea erbicidelor nevolatile, se caută perioade er mai ma umede de aplicare a acestora sau zonele cu precipitaţii. Pentru a le folosi zo cu maximă eficienţă, este recomandabil ca aplicarea erbicidelor să se facă conform indicaţiilor inginerilor agronomi co sau sa a specialiştilor-cercetători în acest

R Recoltarea porumbului necesită un volum mare de muncă şi trebuie realizată într-un m ttimp cât mai scurt, în special în parcelele ppe care urmează să se însămânţeze ccereale de toamnă. Lucrarea de recoltat începe la coacerea deplină a boabelor, când acestea au acumulat cea mai mare cantitate de substanţă uscată şi au un conţinut de apă de aproximativ 30%. Determinarea momentului când porumbul a ajuns la maturitate se poate efectua şi în lan, prin metode organoleptice, însă criteriul sigur rămâne analiza conţinutului în apă al boabelor. Porumbul se poate recolta manual şi mecanizat. Recoltarea manuală este destul de greoaie şi necesită un volum mare de muncă, însă prezintă unele avantaje, dintre care amintim: pierderile de ştiuleţi sau boabe sunt practic nule; tulpinile nu sunt distruse şi se pot valorifica integral; terenul rămâne curat şi se poate elibera în scurt timp, astfel ca după lucrarea cu grapa cu discuri să se poată însămânţa grâu sau orz de toamnă. Recoltarea mecanizată se realizează cu maşini de recoltat corespunzătoare şi se poate face în mai multe variante: recoltarea sub formă de ştiuleţi depănuşaţi se efectuează atunci când conţinutul de umiditate al boabelor este cuprins între 25 şi 35%; recoltarea sub formă de boabe, atunci când conţinutul în umiditate al boabelor este cuprins între 20 şi 25%. În acest ultim caz, boabele rezultate trebuie să aibă puritatea mai mare de 98%, iar proporţia boabelor vătămate să nu depăşească 8%. Este necesar ca, imediat după recoltarea boabelor, acestea să fie introduse în procesul de uscare, pentru că altfel, din cauza umidităţii ridicate, boabele se pot încinge. Recoltarea mecanizată a porumbului trebuie bine organizată şi implică luarea de măsuri pentru asigurarea necesarului de mijloace de transport, realizarea zonelor de întoarcere la capetele parcelei etc.

comentează articolul pe www.agrimedia.ro/blog.html

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 51


Fertilitatea solului nu trebuie ghicită, nu trebuie estimată din ceea ce ştiam noi de acum 20 de ani, fertilitatea solului trebuie determinată prin testări periodice specifice. Poate fi considerată o recomandare depăşită, dar acum capătă un alt sens dacă analizăm fluctuaţiile de preţ ale cerealelor şi ale îngrăşămintelor chimice. Testarea fertilităţii solului este mai importantă ca niciodată, acum când preţul cerealelor şi al îngrăşămintelor chimice s-a dublat în ultimii ani. Informaţiile obţinute în urma efectuării analizelor de sol sunt mai preţioase ca niciodată.

Valerian IŞTOC

ALCEDO lansează programul de testare a fertilităţii solului Testarea fertilităţii solului se efectuează în scopul stabilirii corecte a nevoii de fertilizare şi presupune un sistem complex de analiză a solului. Apoi urmează o interpretare pe bază de corelaţii în raport şi cu ceilalţi factori care concură la realizarea producţiilor mari şi de calitate. Fertilizarea urmăreşte menţinerea la nivel ridicat a calităţii nutritive a solului, precum şi prevenirea poluării acestuia şi a apelor freatice cu reziduuri chimice de orice natură. Aplicarea îngrăşămintelor chimice este considerată o investiţie pe termen îndelungat, care determină prin recolta obţinută o creştere a venitului pe unitatea de suprafaţă sau la unitatea de substanţă activă utilizată. Schimbările petrecute în agricultură după Revoluţie, reprezentate prin schimbarea formei de proprietate, fărâmiţarea terenurilor agricole, lipsa capitalului au făcut ca majoritatea producătorilor agricoli să renunţe la fertilizarea pe bază ştiinţifică a culturilor, efectuată în urma analizei agrochimice a solului. În cele mai multe cazuri, pentru stabilirea dozelor de îngrăşăminte nu se folosesc rezultatele analizelor de sol. De cele mai multe ori, 52 Februarie 2013

recomandările sunt empirice şi stabilesc doze în limite foarte mari, care nu sunt justificate nici ştiinţific, şi nici economic. De cele mai multe ori, dozele fie sunt prea mari, fie prea mici, fie nu corespund cu potenţialul genetic al varietăţilor cultivate sau cu condiţiile de aprovizionare în elemente nutritive ale solului. Aceste recomandări de fertilizare de ordin general pot duce la dezechilibre nutritive, la limitarea sau chiar la scăderea producţiei, precum şi la efectuarea unor cheltuieli inutile cauzate de consumul ineficient de îngrăşăminte. Dozele calculate şi aplicate trebuie să se încadreze în tehnologia de cultură aleasă în concordanţă cu nivelul recoltei programate şi în completarea aportului cu elemente nutritive al solului şi trebuie să se regăsească în creşterea calitativă a produselor agricole rezultate. Pentru a veni în întâmpinarea fermierilor, ALCEDO a inclus în cadrul programului promoţional ALCEDO 2013 posibilitatea ca aceştia să-şi aleagă, pe baza punctelor acumulate, pe lângă pHmetre, laptop-uri, televizoare, excursii etc., şi efectuarea de analize de sol. În ultima partea a anului 2012, ALCEDO a făcut o investiţie de peste 100.000 de euro

în construirea şi dotarea unui laborator de analize agrochimice. Analizele de bază ce vor fi efectuate în cadrul laboratorului sunt: N, P, K, Ca, Mg, pH, conductivitate electrică, humus şi textură. La solicitare, se vor efectua şi alte tipuri de analize de sol. Procedura de lucru va fi destul de simplă: fermierul va trimite probele către laborator, acestea vor fi analizate, apoi i se va transmite fermierului fişa cu rezultatele analizelor, interpretarea rezultatelor şi, ceea ce este mai important, recomandările de fertilizare. Pentru a fi siguri că probele vor fi prelevate în mod corespunzător, ALCEDO a editat şi un ghid pentru prelevarea probelor de sol. Le recomandăm tuturor fermierilor să testeze fertilitatea solurilor pe care le lucrează pentru a-şi fundamenta dozele de îngrăşăminte şi amendamente care urmează a fi aplicate. În acest mod, vor avea asigurată o folosire cât mai eficientă a inputurilor şi vor putea obţine producţii cantitative şi calitative superioare, la costuri echilibrate pe unitatea de suprafaţă. Testarea fertilităţii solului trebuie să fie parte integrată din managementul fermei şi reprezintă ţinta valorificării superioare a elementelor nutritive din îngrăşăminte.

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 53


Seria evenimentelor Agroconnect ale BASF din acest sezon s-a încheiat cu cel organizat la Giurgiu, la data de 5 februarie. Agricultorii au fost „conectaţi” la inovaţie, la tehnologii performante pentru protecţia culturilor de cereale, floarea-soarelui şi rapiţă împotriva bolilor şi buruienilor.

Combaterea bolilor şi a buruienilor cu produse BASF Daniel Daia, director regional pentru partea de sud a ţării, a afirmat că în 2012 compania a ocupat poziţia de lider pe piaţa fungicidelor destinate culturilor de cereale, floarea-soarelui şi rapiţă de toamnă. Totodată, BASF a ocupat locul I şi la erbicidele utilizate pentru combaterea buruienilor din cultura de floarea-soarelui.

Fungicide pentru cereale Gheorghe Petcu, competence technical manager al BASF, a prezentat fungicidele de ultimă generaţie recomandate pentru combaterea bolilor la cereale. Acesta a precizat că, pentru siguranţa producţiilor, alegerea momentului optim de aplicare a tratamentelor este foarte importantă. „Cu un singur tratament aplicat la timp avem un foliaj sănătos, ce asigură un nivel ridicat de producţie. Este necesar să menţinem partea superioară curată, deoarece ea este responsabilă de realizarea a 75% din producţia de boabe”, a afirmat dl Petcu. Un fungicid recomandat pentru cultura de cereale este Duett Ultra, în doză de 0,5 l/ha. Conţine două substanţe active, tiofanat-metil şi epoxiconazol, ce asigură protecţie împotriva întregului 54 Februarie 2013

spectru de boli foliare. În funcţie de momentul şi de intensitatea atacului, se pot aplica unul sau două tratamente. În condiţiile în care la grâu se aplică un singur tratament, acest moment este de la începutul alungirii celui de-al doilea internod până la înspicare. „Cel de-al doilea tratament se aplică de la creşterea intensă a paiului până la faza de burduf. Este cel mai eficient azol şi, dacă l-am compara pe scara industriei de automobile, am putea spune că este Mercedes-ul plantelor”, a susţinut dl Petcu. Un alt produs prezentat a fost Tango

Super, recomandat pentru culturile de grâu şi orz în doză de 0,75 l/ha. „Dacă l-am compara cu alte produse, care lasă suprafaţa foliară neprotejată, acesta acoperă întreg limbul foliar deoarece are o formulă îmbunătăţită. Este un produs care îşi menţine eficacitatea chiar şi la 7-8 ore după ce au căzut precipitaţii. Are o acţiune deosebită, în special împotriva septoriozei. Pentru că acest agent patogen are o perioadă de incubare mai lungă şi momentul optim de aplicare este de multe ori dificil de preconizat,

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 55


recomandăm aplicarea produsului preventiv, ca prim tratament, împreună cu erbicidele”, a spus reprezenantul BASF. Cei care aplică o tehnologie economică, pentru obţinerea unui randament scăzut, de 3 până la 3,5 tone/ha, pot aplica un singur tratament în perioada de creştere a paiului până la înspicare. Capalo este un produs din noua generaţie de formulare (stick and stay) şi conţine 3 substanţe active, ce garantează o eficacitate foarte bună împotriva bolilor, în mod special asupra făinării. „La tehnologiile intensive, produsul se aplică de la creşterea intensă a paiului până la burduf, iar la cele superintensive see recomandă ca prim tratament, în asociere cu alte produse”, a precizat dl Petcu. O altă soluţie pentru protecţia sistemului foliar la cereale este utilizarea fungicidului Allegro la primele simptome ale atacului agenţilor patogeni. În funcţie de apariţia simptomelor, intensitatea lor şi de riscul de propagare, se vor aplica maximum două tratamente pe sezon, până la faza cea mai târzie de la mijlocul înfloritului. Potrivit testelor realizate de BASF la cultura de grâu, sporul de producţie datorat utilizării acestui produs este de aproximativ 1 tonă/ha. Fungicidul Allegro este inclus în promoţie, la achiziţia a 10 bidoane se acordă unul gratuit. La culturile de cereale, BASF recomandă tehnologiile intensive de combatere a bolilor, ce presupun aplicarea a două tratamente. „Trebuie să protejăm ultimele etaje foliare ale plantelor, inclusiv frunza-stindard, pentru a obţine o producţie superioară”, a subliniat dl Gheorghe Petcu.

Ana MUSTĂŢEA

Tehnologii de protecţie la floarea-soarelui, porumb şi rapiţă La cultura florii-soarelui, BASF oferă tehnologii de protecţie atât împotriva buruienilor, cât şi a bolilor. „Pe piaţă există două tehnologii de combatere a buruienilor, una convenţională, ce presupune cultivarea hibrizilor clasici, şi cea de-a doua, care se bazează pe hibrizi toleranţi la anumite erbicide. Din a doua categorie face parte şi tehnologia Clearfield dezvoltată de BASF”, a afirmat dl Daniel Daia, director regional pe partea de sud a ţării. În 2012, pe piaţă existau 8 companii 56 Februarie 2013

U, Gheorge PETCU, Competence Technical BASF

producătoare de hibrizi de floarea-soarelui rezistenţi la imazamox, iar din 2013 numărul acestora a crescut la 10, alăturându-se firmele Pioneer şi Codisem. Produsul la care aceşti hibrizi sunt toleranţi poartă denumirea de Pulsar, se aplică în doză de 1,2 l/ha şi asigură o combatere eficientă a buruienilor dicotiledonate şi a unor monocotiledonate anuale, precum şi a lupoaiei. În cazul tehnologiei convenţionale, BASF recomandă aplicarea erbicidului Stratos Ultra. Împotriva buruienilor graminee anuale până la înfrăţit, Stratos Ultra se aplică în doză de 1 l/ha împreună cu 1 l/ha adjuvant Dash, iar după înfrăţit, ambele produse se aplică în doză de 1,5 l/ha. Pentru combaterea buruienilor graminee perene, din rizomi, aplicarea se face când acestea au suficientă masă vegetativă, circa 20 cm înălţime, folosind doza de 2 l/ha împreună cu 2 l/ha adjuvant Dash. Produsul poate fi folosit şi la cultura de rapiţă, pentru combaterea samulastrei de cereale. Controlul bolilor din culturile de floarea-soarelui şi rapiţă se realizează cu produsul Pictor, un fungicid pe baza a două substanţe active - boscalid şi dimoxistrobin, cu acţiune preventivă şi curativă. Totodată, acesta are şi o acţiune secundară fiziologică. „Momentul de aplicare a produsului depinde de dotarea tehnică a fermei. În cazul în care dispune de echipamente cu lumină înaltă, tratamentul se face la apariţia butonului floral, până la începutul înfloritului. Dacă nu există astfel de echipamente, produsul se aplică atunci când în cultură se poate intra ultima oară fără să se producă pagube mecanice”, a spus dl Daia. În privinţa soluţiilor de erbicidare

la cultura de porumb, BASF a recomandat folosirea produsului Frontier Forte, aplicat în preemergenţă, în primele 3-4 zile după semănat. „Prin controlul în preemergenţă al buruienilor asigurăm un start foarte bun culturii de porumb şi o răsărire uniformă. Cultura nu mai intră în competiţie cu buruienile pentru apă şi substanţele nutritive din sol”, a precizat directorul regional. Pentru protecţia culturii în postemergenţă, compania propune utilizarea pachetului Rekord, ce cuprinde 3 produse diferite, cu moduri de acţiune diferite, astfel încât printr-o singură trecere să poată fi combătut un spectru larg de buruieni. La cultura de rapiţă, una dintre soluţiile de erbicidare presupune aplicarea produsului Butisan, atât în preemergenţă, cât şi în postemergenţă timpurie. Erbicidul nu trebuie aplicat în perioada în care seminţele sunt în curs de germinare. Cu privire la noua tehnologie Clearfield lansată la cultura de rapiţă, directorul regional a precizat că hibrizii folosiţi trebuie să prezinte rezistenţă la erbicidul Cleranda. Produsul combate un spectru foarte larg de buruieni, conţine două substanţe active foarte eficiente şi se foloseşte împreună cu adjuvantul Dash. Doza recomandată este de 2 l/ha, împreună cu 1 litru/ha Dash. „Este singura variantă pentru combaterea muştarului din cultura de rapiţă”, a afirmat dl Daia. Din categoria fungicidelor, a fost recomandată aplicarea produsului Caramba Turbo, ce poate fi folosit atât în toamnă, când planta are între 6 până la 8 frunze, cât şi în primăvară, aplicat de la desprimăvărare până la apariţia tijei florale. „Spre deosebire de alte produse, acesta, la jumătate de oră de la aplicare se găseşte în plantă.” Una dintre problemele întâmpinate la cultura de rapiţă, pe lângă căderea plantelor, este desfacerea silicvelor. Tratamentul cu produsul Pictor reduce dehiscenţa silicvelor. Potrivit specialiştilor BASF, produsul asigură un spor de producţie de 13 până la 15%, iar în condiţii prielnice de cultură, acesta poate ajunge până la 20%. Produsul poate fi folosit în amestec cu un insecticid.

comentează articolul pe www.agrimedia.ro/blog.html

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 57


O nouă victorie în domeniul energiilor regenerabile. Prin aplicarea noilor tehnologii de ardere, România devine un producător important de energie. Această tehnologie de ultimă oră asigură astăzi, dar şi generaţiilor viitoare, o sursă de energie ieftină, ecologică şi inepuizabilă.

Energia regenerabilă - sursă de energie ieftină, ecologică şi inepuizabilă Interivu cu dl ing. Iulian HORNET, preşedinte EcoHORNET Terrei i se acordă ocazia de a se salva de la colapsul dramatic pe care îl generează poluarea excesivă, iar guvernelor, posibilitatea înfiinţarii unei noi industrii, moderne, durabile şi în concordanţă directă cu imperativele mileniului 3, aşa-numita industrie a energiei verzi, industrie ecologică, industria curăţeniei, a aerului curat şi sănătos, a spaţiilor verzi. Şi pentru că am dorit să aflăm mai multe detalii despre noile tehnologii de ardere pentru obţinerea energiilor regenerabile, am stat de vorba cu dl ing. Iulian Hornet, preşedinte EcoHORNET.

De unde v-a venit ideea de a produce energie regenerabilă? Eu cred că ecologist trebuie să te naşti, chiar dacă nu ştii despre ce este vorba. Atât timp cât nu suporţi fumul, înseamnă că eşti ecologist şi încerci ca activitatea ta să nu producă asemenea noxe. Cred că asta este o calitate nativă, să fii ecologist. De aici şi până la necesitatea de a te încălzi ieftin a fost un singur pas. Să arzi biomasă la un nivel foarte ridicat de eficienţă şi cu cele mai scăzute noxe. Scopul centralelor ecoHORNET este arderea biomasei granulate sub formă 58 Februarie 2013

de peleţi şi ultilizarea energiei termice rezultate atât la încălzire, cât şi la obţinerea apei calde menajere.

Cu ce vin aceste centrale în folosul agricultorilor? Şi aici mă refer la cei care deţin ferme de animale, sere/solarii sau pensiuni. Aici vorbim de centrale pe agropeleţi. Centralele noastre sunt singurele din ţară care funcţionează cu peleţi fabricaţi din „tot ce arde”. Prin „tot ce arde” ne referim la: coji şi tulpini de floarea-soarelui, resturi şi deşeuri vegetale, buruieni neselectate, bălegar şi aşternuturi cu dejecţii, crengi şi corzi de viţă-de-vie, rumeguş şi resturi foioase, rumeguş şi resturi de conifere,

deşeuri de hârtie şi carton, crengi uscate, paie de grâu, orz, ovăz etc. Ceea ce este mai important este că prin această tehnologie noi venim în sprijinul fermierilor, agricultorilor şi îi ajutăm să valorifice superior aceste resturi vegetale agricole forestiere, resturile agrozootehnice din care pot face aceşti peleţi. Uneori, deşeurile din anumite culturi au valoare mai mare în bani decât produsul care a fost cultivat.

Care este rentabilitatea? De ce peleţi şi nu gaz? Este foarte simplu. Două kilograme de gunoaie făcute peleţi sunt egale cu 1 mc de gaze, ca energie mă refer. Dacă 2 kg de peleţi făcute din gunoaie costă jumătate sau sub jumătate decât 1 mc de gaz, asta înseamnă că am produs energie mai rentabilă, de două ori mai ieftină decât gazul, de 5 ori mai ieftină decât motorina sau de 7 ori mai ieftină decât energia electrică. Vorbesc de agropeleţi, care ne costă cel mai puţin să-i producem.

Cum facem aceşti peleţi? Cu ajutorul unei prese speciale. Cu excepţia a câtorva mici investitori în

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 59


România, în lume s-a trecut masiv la fabricarea de sisteme de presă de producere a peleţilor. Toate ţările europene au sisteme de producere a peleţilor. Lumea a plecat pe acest combustibil şi se dezvoltă rapid în industria de producere a energiei verzi. În afară de soare, vânt şi apă, pământul vine şi completează această gamă ecologică prin sistemele de producere biotermice din biomasă.

Iulian ANDREI

Câte tipuri de centrale există? Centralele produse de noi au o gamă largă; astăzi putem spune că avem produse de la 20 kW, cea mai mică, până la 350 kW, cea mai mare. Pentru fiecare locaţie se calculează necesarul de energie şi se montează o centrală corespunzătoare. Uneori se montează chiar 2 sau 3 centrale, în cascadă, ajungând astfel la 1 mW, în special în zonele unde există un risc mare de îngheţ, unde nu se recomandă a fi montată o singură centrală. Produsele noastre nu se referă doar la centrale termice. Datorită performanţelor

să se mişte mai bine, a început să se înmulţească numărul fabricanţilor de peleţi. Fiecare are în proiect acum fabricarea peleţilor pentru valorificarea deşeurilor. Această tehnologie a pus în mişcare un întreg sistem, în special cel din agricultură.

Ce idei noi aveţi în acest domeniu? foarte mari de ardere şi mici de noxe, ni s-a permis tehnic să facem pentru prima dată aplicaţia de arzătoare cu peleţi pentru încălzirea de tuburi radiante. Noxele, arderea uscată care nu produce fum şi particulele emise în atmosferă sunt aşa de mici încât permit ca tubul radiant să rămână curat pe timpul exploatării într-un an, chiar 2. Din experienţa noastră, timp de 2 ani nu trebuie curaţat.

Cum au acceptat fermieri această nouă provocare în domeniul energiei regenerabile? Creând un sistem care arde peleţi fabricaţi din „tot ce arde”, lumea agricolă a început

Urmează producerea energiei electrice, simultan cu producerea energiei termice în aşa fel încât agricultorul să-şi monteze centrale la casă, la grajduri şi în acelaşi timp cu energiea termică să poată produce şi energie electrică suficientă pentru a se decupla atât de la reţeaua de gaze, cât şi de la reţeaua electrică. În concluzie, cu această tehnologie agricultorii primesc cea mai ieftină şi curată gigacalorie, în schimbul celei scumpe şi poluante.

comentează articolul pe www.agrimedia.ro/blog.html

Serviciul online al Revistei Agrimedia edia.ro http://www.agrim

t Ştiri, comentarii, analize şi informaţii la zi din domeniul agricol românesc şi european. t Un mijloc modern, eficient şi interactiv de a te informa, de a comenta şi de a face agricultură. t O sursă autorizată de ştiri, comentarii, analize şi informaţii. Aici este locul unde profesioniştii din agricultură, fermieri şi producători de inputuri şi utilaje agricole se întâlnesc. t Aici poţi să dai gratuit un anunţ de mică publicitate, poţi comenta pe Blog un articol din revistă sau poţi urmări online emisiunile Agrimedia Live TV.

60 Februarie 2013

www.agrimedia.ro

INTRĂ PE www.agrimedia.ro


a

www.agrimedia.ro

Februarie 2013 61


În perioada 21-22 martie 2013, compania austriacă Biso Schrattenecker, unul dintre liderii pieţei europene de echipamente agricole, organizează la Drajna cel mai mare Târg de maşini agricole second-hand şi de stoc din România. Firma va oferi fiecărui fermier care se va înregistra ca participant la târg un voucher de 750 de euro.

Biso Schrattenecker: târg de maşini agricole second-hand şi de stoc Fermierii români sunt aşteptaţi la Centrul pentru Competenţe Agricole din Drajna, judeţul Călăraşi, al companiei Biso, să facă alegerea cea mai potrivită pentru utilajele cu care vor lucra pământul în acest an. Ei au la dispoziţie produse din Austria şi Germania, respectiv 100 de tractoare, 35 de combine şi 150 de unelte agricole (semănătoare, grape etc.) din care pot alege. Acestea sunt atât produse de stoc, cât şi maşini second-hand recondiţionate de specialiştii din cadrul centrelor de service Biso din Austria şi Germania, astfel încât să funcţioneze la parametri optimi de calitate.

Cu această ocazie, fiecare client care se înregistrează până la data de 10 martie pentru participarea la târg va primi un voucher în valoare de 750 de euro. Înregistrările se pot face la adresa secondhand@bisoromania.com sau la numărul de telefon 0752.159.532. „Prin organizarea târgului de maşini agricole second-hand şi de stoc din Drajna, ne-am propus să le oferim o alternativă viabilă fermierilor care doresc să aibă acces la soluţii moderne de lucrare a pământului, însă sunt nevoiţi să se încadreze într-un buget limitat“, spune Marian Martinescu, Sales Manager,

Departamentul de Second-Hand Biso România. Cele şase avantaje pe care le oferă Biso Schrattenecker fermierilor români: • tradiţie de peste 75 de ani; • tehnologii inovatoare şi performante la nivel mondial; • service în toate locaţiile Biso din ţară (Drajna, Roman, Timişoara, Giurgiu, Tulcea, Roşiorii de Vede, Buzău, Ostrov, Constanţa, Urziceni); • soluţii financiare adaptate fiecărei nevoi; • consultanţă 24/24; • o echipă formată din specialişti cu o pregătire impecabilă. Pentru mai multe detalii, vă aşteptăm la http://www.bisoromania.com. Nu uitaţi să ne trimiteţi un e-mail la secondhand@bisoromania.com pentru a primi un voucher în valoare de 750 euro. Contact: Telefon 0752.159.532 E-mail: secondhand@bisoromania.com

62 Februarie 2013

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 63


În această perioadă, efectivele de caprine sunt expuse riscului mai multor boli infecţioase. Am stat de vorbă pe această temă cu doamna doctor Irina Topoleanu, medic veterinar în cadrul Asociaţiei Naţionale a Crescătorilor de Capre din România.

Boli de sezon ale caprinelor (I) Principalele boli infecţioase cu etiologie bacteriană la care sunt expuse caprinele în această perioadă a anului sunt: chlamidioza sau avortul chlamidian, salmoneloza sau avortul salmonelic, agalaxia contagioasă sau răsfugul alb, mamita gangrenoasă sau răsfugul negru, anaerobiozele (dizenteria anaerobă a iezilor, enterotoxiemia anaerobă a caprelor) produse de bacterii din genul Clostridium spp., pleuropneumonia contagioasă a caprelor, pasteureloza, actinobaciloza, avortul campylobacterian. Acestea pot fi prevenite printr-o serie de măsuri, în funcţie de rezistenţa pe care o manifestă boala: • prin măsuri generale de profilaxie; • prin măsuri de profilaxie specifică (vaccinare); • prin măsuri de combatere (terapeutice), atunci când măsurile generale de profilaxie şi cele de profilaxie specifică nu dau rezultatele scontate şi, prin urmare, boala apare în efectiv.

Clamidioza este o boală infecţioasă produsă de Chlamydia psittaci, care determină cele mai multe avorturi la capre după a 90-a zi de gestaţie, iar semnele clinice ale bolii sunt: pneumonia, cheratoconjunctivita, poliartritele şi febra. Chlamydia se localizează în tractul intestinal, iar în timpul gestaţiei va afecta cotiledoanele placentei. Purtătorii bolii sunt porumbeii şi vrăbiile, însă un mare rol în transmiterea la animale îl au insectele, mai ales căpuşele. În 64 Februarie 2013

focarele de avort chlamidian se instituie carantina, iar caprele care au avortat se izolează şi se tratează cu antibiotic cu spectru larg de acţiune (tetraciclinele). Femelele gestante din efectivul contaminat sunt supuse unui tratament individual de necesitate cu antibiotice.

măsuri generale, accentul punându-se pe asigurarea condiţiilor corespunzătoare de zooigienă şi a raţiilor alimentare echilibrate. Imunoprofilaxia se poate face cu un vaccin preparat dintr-o tulpină inactivată de S. abortus ovis (Salmovin) în a 2-a şi a 3-a lună de gestaţie.

Salmoneloza este o boală infecţioasă

Agalaxia contagioasă (răsfugul alb) produsă de Mycoplasma agalactiae este o boală infecţioasă extrem de contagioasă, specifică oilor şi caprelor. Se caracterizează prin mamite, scăderea sau oprirea secreţiei de lapte, artrite şi cheratoconjunctivite. Aspectul laptelui este vâscos, culoarea - verzuie sau gălbuie, se coagulează la fierbere. Tratamentul este în general ineficient şi din această cauză singura măsură de prevenire este vaccinarea caprelor gestante în a doua perioadă de gestaţie (lunile 3-4) cu produsele Agalaxin sau Agavac.

sporadico-enzootică, produsă de germeni din genul Salmonella. Apariţia bolii este influenţată de condiţiile de alimentaţie şi zooigienă neconforme (frig, umezeală etc.). Afectează animalele adulte, dar şi iezii. Caprele gestante se pot infecta cu Salmonella abortus, care induce o boală abortigenă gravă, avortul producându-se în luna a 4-a sau a 5-a de gestaţie. Avortul este precedat de unele semne generale ca febră, nelinişte, inapetenţă, scurgeri vaginale şi este urmat uneori de retenţii placentare şi metrite. Uneori, gestaţia poate fi dusă la termen, dar iezii sunt neviabili şi mor în primele 15 zile de viaţă. Infecţia iezilor cu Salmonella enteritis se traduce simptomatologic prin tulburări digestive (diaree), sindrom febril, uneori bronhopneumonie. Caprele care au avortat se izolează şi se tratează cu antibiotice cu spectru larg, iar la restul femelelor se pot administra, profilactic, antibiotice în furaje sau vor fi tratate injectabil cu antibiotice cu acţiune prelungită. Iezii se izolează şi se tratatează cu sulfamide sau antibiotice din grupa celor cu spectru larg. Profilaxia bolii se realizează prin

Mamita gangrenoasă (răsfugul negru), produsă de Staphiloccocus aureus, este o boală infecţioasă gravă, deseori mortală, care afectează caprele în lactaţie, caracterizată prin tulburări generale, modificări calitative şi cantitative ale laptelui, consecutiv gangrenei glandei mamare. Pronosticul este grav, întrucât 50% din cazuri sfârşesc prin moarte, iar cele care se vindecă devin neeconomice. Prevenirea prin vaccinare (produsul Mamivac) scade semnificativ şansele

www.agrimedia.ro


Anaerobiozele sunt un grup de 8 boli infecţioase produse de bacterii din genul Clostridium spp. (enterotoxiemia adultelor, nefropulpita enterotoxiemică, dizenteria bacilară la tineret, enterita hemoragică la miei şi iezi, hepatita necrotică, edem malign, gangrena gazoasă şi tetanosul), cu evoluţie extrem de rapidă şi gravă, provocând pierderi însemnate. Aceste bacterii pot afecta sistemul nervos, digestiv şi renal, adesea cu sfârşit letal. Tratamentul trebuie aplicat precoce, însă de cele mai multe ori este ineficient. Vaccinarea turmelor de capre oferă rezultate optime. Vaccinarea caprelor gestante în lunile 1-3 asigură imunizarea pasivă a iezilor împotriva dizenteriei anaerobe determinate de Clostridium perfringens. Există diferite preparate destinate imunizării contra diferitelor tipuri de bacterii din genul Clostridium, în funcţie de firma producătoare: Rompervac ABCD (Farmavet), Heptavac (Intervet), Coglavac (CEVA).

unor leziuni specifice pulmonare cu aspect fibrinos, determinate de Mycoplasma mycoides subsp. mycoides. Are adesea o evoluţie cronică la tineretul caprin, ceea ce duce la slăbire progresivă, până la cahexie. Tratamentul este în general ineficient, dar se pot încerca derivaţi de streptomicină. Prevenirea bolii se realizează prin măsurile nespecifice asociate alimentaţiei şi condiţiilor de întreţinere a caprelor.

Pasteureloza este o boală manifestată prin bronhopneumonie ca simptom principal, produsă de Pasteurella multocida, şi care afectează toate categoriile de caprine. La iezi apar mai ales formele acute, respiraţie dispneică, jetaj, tuse, rigiditate, în timp ce la adulţi, pe lângă semenele respiratorii, apar artrite, mamite, avorturi, edeme, abcese. Măsurile generale de prevenţie vizează respectarea regulilor de igienă, alimentaţie raţională, evitarea supraaglomerărilor. În cazul apariţiei îmbolnăvirilor, se izolează animalele bolnave şi se instituie tratament cu antibiotice de tipul penicilinelor.

abcese în ţesutul conjunctiv subcutanat, mai ales în zona capului şi a gâtului. De asemenea, poate apărea o mastită actinobacilară, cu prezenţa de abcese moi, fluctuante, ce conţin puroi alb-gălbui. Această boală poate fi confundată cu limfadenita cazeoasă (Corynebacterium pseudotuberculosis), care afectează şi sistemul limfonodal, iar nodulii au conţinut cazeos şi nu fluid-purulent. Tratamentul în ambele cazuri constă în aplicaţii locale de soluţii iodate şi tratament general cu antibiotice (peniciline). Profilactic, se recomadă evitarea factorilor ce pot cauza leziuni la nivel bucal şi cutanat.

Campylobacteriozele sunt provocate de Campylobacter fetus sau C. jejuni, întâlnit mai mult la oi decât la capre. Ca semne, la peste 30 la sută din iezii avortaţi se pot observa necroze ale ficatului. Placenta este adesea edemaţiată şi se produce necroza cotiledoanelor. În unele cazuri poate să apară şi diareea. Tratamentul constă în administrarea medicamentelor din grupa antibioticelor cu spectru larg, din grupa tetraciclinelor.

Pleuropneumonia contagioasă a caprelor este o boală contagioasă caracterizată prin sindrom de febră, afecţiuni pulmonare (tuse, jetaj), datorate

www.agrimedia.ro

Actinobaciloza are ca agent etiologic un germen infecţios numit Actinobacillus ligniersii, care determină apariţia unor

comentează articolul pe www.agrimedia.ro/blog.html

Februarie 2013 65

Iulian ANDREI

de apariţie a bolii şi, de asemenea, este foarte importantă igiena mulsului.


În această perioadă, o parte din efectivul caprelor din ferme a fătat sau se află deja la sfârşitul perioadei de gestaţie, de aceea atenţia nostră se îndreaptă către furajarea corectă a caprelor în perioada de lactaţie.

Furajarea caprelor în lactaţie Alimentaţia caprelor vizează obţinerea unei producţii optime de lapte. De aceea trebuie să adaptăm furajarea în funcţie de starea fiziologică, de cerinţele nutriţionale ale animalelor, astfel încât să evităm epuizarea rezervelor corporale la începutul lactaţiei.

Rolul rezervelor corporale Secretul alimentaţiei raţionale a caprelor rezultă din modul de gestionare a rezervelor corporale de grăsime. Rezervele energetice sunt esenţiale la capre şi se găsesc în ţesutul adipos. Aceste rezerve permit caprelor să se adapteze foarte bine la disponibilităţile furajere, la capacitatea lor de ingestie, la necesarul energetic în cursul unui ciclu de reproducţie. La caprele cu producţii ridicate de lapte, aceste rezerve sunt stocate mai ales în ţesutul adipos abdominal şi rareori în ţesutul adipos al carcasei. Acesta este probabil motivul pentru care unele capre se adaptează cu uşurinţă la un regim net deficitar energetic. După fătare, necesarul energetic al caprelor este maximum până la sfârşitul primei sau a celei de-a doua săptămâni de lactaţie, atunci când capacitatea 66 Februarie 2013

de ingestie creşte mult mai lent. Capacitatea de ingestie a furajelor atinge maximul între a 5-a şi a 8-a săptămână de lactaţie. Rezultă deci o mobilizare intensă a lipidelor, care indică un bilanţ energetic negativ. În cursul lactaţiei, reprizele lipogene sunt multe, influenţate de bilanţul energetic al raţiei de furajare, concret este legată de producţia de lapte, capacitatea de ingestie şi stadiul lactaţiei. Lipogeneza ţesutului adipos va fi deci intensă, mai ales la sfârşitul lactaţiei. Drept urmare, cunoaşterea stării de îngrăşare a caprelor trebuie să fie cât mai precisă, pentru a putea adapta programul furajer în funcţie de evoluţia metabolismului energetic al caprelor. Această stare de îngrăşare cel mai frecvent se apreciază prin palparea la nivel lombar sau la nivelul sternului.

Necesarul alimentar La stabilirea raţiei caprelor trebuie să ţinem cont de vârsta acestora. De aceea se va stabili separat raţia pentru caprele primipare, deoarece acestea sunt încă în creştere şi dezvoltare, iar perioada lor de fătare este puţin decalată faţă de cea a multiparelor (adultelor). La începutul lactaţiei, deficitul

energetic este acoperit de mobilizarea rezervelor adipoase. Starea nutriţională energetică este deci fragilă, riscând să se producă cetozele. Pentru evitarea acestor accidente, se recomandă limitarea deficitului energetic. Pe de altă parte, în timpul acestei perioade caprele pot prezenta accidente digestive în cazul în care cantitatea de furaje concentrate creşte prea repede sau raportul dintre fibroase şi concentrate atinge valori inferioare. La începutul lactaţiei, consumul de furaje uscate nu permite caprelor să-şi satisfacă necesarul nutriţional. Deficitul energetic este deci completat din rezervele adipoase (corporale). Pentru a reduce riscul de cetoză, trebuie să administăm nutreţuri combinate cu un conţinut energetic ridicat şi să limităm conţinutul în proteină digestibilă. Raţia trebuie să conţină aproximativ 7 g Ca şi 3,5 g fosfor per kg SU. Trebuie să ne asigurăm de creşterea graduală a cantităţii de furaj administrate 40 g/cap/zi, până la cantitatea de 2,5% din greutatea caprei. La caprele de lapte, producţia zilnică de lapte este echivalentă cu 9-10% din greutatea sa, astfel caprele depind într-o mare măsură de raţiile echilibrate

www.agrimedia.ro

C


profita de următoarele trucuri: • furajele administrate să fie de bună calitate; • furajele concentrate se vor administra fracţionat aproximativ 200-300 g/tain; • furajele să fie la dispoziţia caprelor 24 h/24 h; • orice modificare a raţiei să se facă progresiv. În sfârşit, dacă putem profita de acest comportament de liberă alegere, valoarea furajelor ingerate poate fi net superioară faţă de cea distribuită sau disponibilă şi putem decide în ce mod cantitatea ingerată să fie ameliorată. Capacitatea de ingestie a caprelor poate varia în funcţie de starea generală a animalelor, dar şi de curba de lactaţie. Cantitatea de furaje depinde, de asemenea, şi de natura furajului; aici putem discuta despre varietatea de furaj, stadiul de vegetaţie, când acesta a fost recoltat, de conţinutul în celuloză şi azot, dar şi de condiţiile de depozitare şi păstrare a acestora. La sfârşitul lactaţiei, raţia trebuie să le permită caprelor refacerea rezervelor corporale, pentru a nu determina epuizarea acestora. Cantitatea de furaje uscate variază astfel în funcţie de calitatea furajelor şi nivelul

de producţie de lapte a caprelor. Este obligatoriu să punem la dispoziţia caprelor o sursă de adăpare; în principal acestea consumă 3,5 litri apă/kg de substanţă uscată consumată (se calculează, de asemenea, şi conţinutul de apă din furaje). Cantitatea de apă consumată de capre după o raţie de fân este mai mare decât cantitatea de apă consumată după ce caprele sunt furajate cu masă verde. Consumul de apă redus are repercusiuni negative asupra producţiei de lapte. Orientativ, o raţie pentru caprele în periada de lactaţie poare fi formată din: fân (graminee în amestec cu leguminoase în diferite proporţii), fân de lucernă (1 kg), paie sau coceni tocaţi (1 kg), siloz sau rădăcinoase şi furaj combinat. În perioadele foarte reci, este necesar să asigurăm o temperatură cât de cât constantă, pentru a nu supune caprele la consum ridicat energetic pentru a-şi acoperi nevoile de termoreglare. Pentru a reduce acest fenomen, este bine să administrăm furaje de bună calitate şi în cantităţi suficiente.

Claudia IŞTOC

în funcţie de cerinţele lor fiziologice. Furajele concentratele nu trebuie să depăşească 5% din raţia furajeră administrată, deoarece caprele sunt animale rumegătoare şi trebuie să favorizăm o ruminaţie adecvată. De asemenea, trebuie să evităm scăderea cantităţii de grăsime din lapte. Este o recomandare foarte importantă, deoarece regimul alimentar influenţează cantitatea de grăsime şi proteină din lapte. O raţie care conţine minimum 18% fibroase, 25% sau mai puţin amidon şi între 2,5 şi 5% cereale favorizează producţia de lapte cu un conţinut optim de grăsime şi proteine, având un randament ideal dacă laptele se foloseşte pentru fabricarea brânzeturilor. Caprele sunt sensibile la conţinutul de azot din furaje, dar şi la conţinutul de glucide. Acest comportament de selectare a furajelor este, pe de altă parte, redus atunci când proporţia furajelor concentrate este ridicată în cadrul raţiei. Prin urmare, caprele de lapte au un comportament de a alege mai ridicat (accentuat) decât alte rumegătoare, ele adaptându-se uşor totuşi la furaje de o calitate mediocră. Ţinând cont de această particularitate, trebuie să fim atenţi ca ingestia de furaje să fie optimă, astfel putem

comentează articolul pe www.agrimedia.ro/blog.html

SC PIONEER HI-BRED ROMANIA SRL, cu peste 20 de ani de activitate, are ca obiectiv punerea la dispoziţia cultivatorilor din România a celor mai productivi hibrizi de porumb, floarea-soarelui, rapiţă şi soiuri de soia, cu o înaltă puritate genetică şi acordarea de asistenţă tehnică, precum şi de alte servicii pentru realizarea de producţii şi profituri mari, Angajează: PROMOTORI judeţele: BUZĂU, BRĂILA, CONSTANŢA, CĂLĂRAŞI, GIURGIU, GALAŢI, IALOMIŢA, ILFOV, TULCEA, TELEORMAN, OLT Responsabilităţi: 1. Menţinerea unui contact permanent cu fermierii din zona de activitate 2. Identificarea potenţialilor clienţi 3. Administrarea conturilor de clienţi din regiune 4. Pregătirea la standard Pioneer şi controlul loturilor şi a încercărilor din zona de activitate 5. Asigură asistenţă directorului de vânzări la diferite activităţi Cerinţe: • absolvent al unei facultăţi cu profil agronomic • abilităţi de comunicare şi relaţii personale excelente concentrate pe client • cunoştinţe minime de calculator • posesie www.agrimedia.ro auto

Oferim: • un mediu de lucru cu standarde profesionale foarte înalte • salariu motivant • instruire permanentă • posibilităţi de avansare

Februarie 2013 67

Cei interesaţi sunt rugaţi să trimită CV la e-mail: jean.ionescu@pioneer.com sau la fax: 021/303.53.01, până la data de 30 octombrie 2012.


La jumătatea lunii ianuarie, Cris-Tim, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de mezeluri din România, a anunţat lansarea şi pe segmentul lactatelor, cu gama de produse „Mândruţa”. Noua activitate a grupului se orientează spre obţinerea unor produse de nişă - certificate ecologic. Succesul este unul garantat, pentru că această afacere a fost gândită într-o manieră integrată: ferma zootehnică şi fabrica de procesare sunt în aceeaşi curte, iar terenurile agricole în vecinătate. La eveniment, alături de dl Radu Timiş, preşedintele grupului Cris-Tim, a participat şi ministrul Agriculturii, dl Daniel Constantin.

Cris-Tim se lansează pe piaţa lactatelor cu una dintre cele mai moderne ferme Ferma, denumită EcoFerm, este localizată în localitatea prahoveană Boldeşti-Scăieni, are 570 de capete de bovine din rasa Montbeliarde şi dispune de o suprafaţă agricolă de 800 de hectare. Potrivit dlui Timiş, investiţia a fost realizată cu fonduri proprii şi a constat, în principal, în realizarea unui grajd ultramodern, în valoare de 675.000 de euro, modernizarea vechilor adăposturi şi construcţia unităţii de procesare a laptelui, ce a însemnat alocarea a 720.000 de euro. „În fabricaţia produselor lactate marca Mândruţa se foloseşte doar laptele obţinut în ferma noastră. Conceptul nostru este de a obţine un lapte sănătos şi pentru aceasta acordăm o importanţă deosebită producţiei vegetale, astfel încât furajele folosite în hrana animalelor să fie de calitate. Terenurile agricole se află în conversie şi sperăm ca în 2 ani să fie certificate în sistem ecologic, astfel încât şi producţia de lapte obţinută de la animale să fie bio”, a afirmat preşedintele grupului. Vacile de lapte sunt din rasa Montbeliarde şi dau o producţie de 27 litri/zi, însă pentru a creşte această cantitate se fac încrucişări cu alte rase. 68 Februarie 2013

„Pentru a creşte şi îmbunătăţi producţia de lapte, am venit, mai întâi, cu o infuzie de Holstein roşu, după care cu Holstein negru. Media pe vacă este acum de 27 litri/zi, dar cu această infuzie vom ajunge cu siguranţă la 30 litri/zi. În Franţa, o vacă din rasa Montbeliarde realizează 6.700 litri/an, pe când noi am ajuns la 7.200 litri/an”, a spus dl Timiş. Această performanţă este explicată prin faptul că EcoFerm este una dintre cele mai moderne ferme de creştere a animalelor şi producere de cereale şi furaje din ţară. Ferma este echipată şi mecanizată conform ultimelor tehnologii din domeniu; numai în 2012 s-au făcut

achiziţii în valoare de 155.000 de euro. Toată activitatea este computerizată, animalele sunt atent monitorizate şi evaluate din punct de vedere al sănătăţii şi productivităţii; fiecare animal are implantat un cip electronic, care oferă informaţii complete cu privire la tratamentele la care a fost supus, cantitatea de lapte produsă zilnic sau pe mulsoare, proprietăţile acestuia etc. Cu privire la amortizarea investiţiei, preşedintele grupului a afirmat că se va realiza în 2-3 ani, deoarece furajele sunt asigurate din producţia proprie şi astfel costul pentru obţinerea unui litru de lapte este mai mic decât în cazul în

www.agrimedia.ro


www.agrimedia.ro

Februarie 2013 69


Ana MUSTĂŢEA

care ar fi trebuit să le achiziţioneze. „Cheltuielile cu furajele trebuie să fie sub 50% din preţul laptelui. În planurile de investiţii pe care le facem ţinem întotdeauna seama de acest raport. Cei care cumpără furaje au costuri care pot ajunge la 60-70% şi cu greu pot fi eficienţi”, a precizat dl Timiş. Tot în ideea reducerii cheltuielilor, fabrica de procesare a laptelui a fost construită lângă grajdurile animalelor, astfel încât transferul laptelui de la fermă în tancurile de procesare să se facă rapid. „Faptul că fabrica de procesare se află lângă grajduri nu înseamnă doar reducerea costurilor de producţie, ci şi obţinerea unui lapte de calitate mai bună, precum şi asigurarea trasabilităţii produsului”, a precizat preşedintele grupului. Tot procesul de obţinere a produsului, de la pământul în care este pusă sămânţa şi până la produsul finit aflat pe raft la vânzare, este controlat. La fertilizarea terenurilor agricole se foloseşte doar îngrăşământul natural obţinut din ferma zootehnică. Animalele au regim cu totul special, li se pune muzică clasică şi stau pe nişte saltele din latex. „De obicei, le punem Bach. Animalele nu mai sunt stresate şi lactaţia creşte. Considerăm că minimum 1 litru se datorează faptului că vacile sunt relaxate. În grajduri, am pus saltele din latex, pentru a reduce oboseala şi pentru a reduce acidul lactic din muşchi. Animalele se simt mai bine, consumă mai puţine furaje, iar producţia de lapte creşte. În general, în grajdurile clasice pe podea se pun paie, dar nu întotdeauna podeaua este din lemn, ci din beton şi atunci vaca este stresată, are musculatura încordată, nu se simte bine, iar acidul lactic se acumulează în muşchi. Cu aceste saltele din latex am rezolvat şi costul paielor, care trebuie aduse şi adunate. Totodată, lipsa paielor ne permite să împrăştiem dejecţiile pe terenurile agricole cu uşurinţă şi în mod uniform”, a spus acesta. Grajdul nou, care a costat 675.000 de euro, găzduieşte 186 de vaci, iar din această primăvară acesta va fi prelungit cu încă un modul, ce va presupune o investiţie de 200.000 de euro.

Lapte de calitate superioară După indicatorii de calitate ai laptelui, cum ar fi numărul total de germeni şi celule somatice, laptele obţinut la EcoFerm este superior. „Produsele 70 Februarie 2013

proaspete au termen de garanţie 30 de zile pentru că laptele este curat şi de calitate. De exemplu, numărul total de germeni este cuprins între 10.000 şi 12.000/ml, comparativ cu standardul european de 100.000/ml, iar numărul de celule somatice este de 100.000/ml, spre deosebire de standard, care trebuie să fie mai mic sau egal cu 400.000/ml. Laptele nostru are un nivel al proteinelor de 36-37%, procent de grăsime de 3-4%

şi substanţă uscată 11%. În concluzie, este un lapte foarte bun, de o calitate superioară”, a subliniat dl Timiş. Pentru început, gama cuprinde lapte proaspăt, lapte bătut, sana, iaurt şi smântână, urmând să se extindă ulterior şi cu alte produse. Produsele lactate vor fi valorificate, în special, în magazinele Cris-Tim, iar principalul avantaj este acela că vor avea un preţ mai mic cu circa 30-40% faţă de celelalte produse lactate de pe piaţă. „Ne propunem ca în decurs de 3 ani să ajungem la o producţie de lapte de 15 tone/zi, obţinută de la un efectiv de 500 de vaci, spre deosebire prezent, când mulgem numai 16 animale. Totodată, intenţionăm să intrăm şi în zona brâzeturilor, pentru a aduce plus valoare activităţii”, a declarat dl Timiş. Preşedintele grupului Cris-Tim a afirmat că produsele lactate vor fi valorificate şi pe alte pieţe, nu doar pe cea românească. „Am obţinut autorizaţia pentru a putea exporta, iar acum purtăm dicuţii cu mai mulţi parteneri pentru a valorifica produsele noastre şi pe alte pieţe din Spania, Italia, Cipru, Marea Britanie, unde se află mulţi conaţionali şi care doresc să cumpere produse româneşti de calitate”, a afirmat dl Radu Timiş. Prezent la eveniment, ministrul Agriculturii a afirmat: „Este un adevărat exemplu de excelenţă tehnologică, o investiţie semnificativă a unui important jucător din industria agroalimentară din România. Faptul că se află în proces de conversie pentru a obţine producţie bio este un exemplu lăudabil. Pe această zonă există o nişă importantă, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă. De asemenea, este lăudabilă iniţiativa de a avea un concept integrat, lucru care face ca produsul final să fie mult mai ieftin. Pe zona de zootehnie din România trebuie să facem mai mult, există o preocupare pentru dezvoltarea sectorului de creştere a vacilor pentru carne, dar în egală măsură trebuie să protejăm şi cresătorii care au vaci pentru lapte. Este foarte important anul 2014, atunci când se preconizează că la nivel european să vor elimina cotele de lapte, şi cred că trebuie să ne reorientăm, să gândim un program sau subprogram în viitorul PNDR, pentru a proteja crescătorii de vaci de lapte”.

comentează articolul pe www.agrimedia.ro/blog.html

www.agrimedia.ro


Nu putem nega faptul că ţara noastră trece prin momente grele. Mai ales cei care fac agricultură. De la impozite mărite şi înzecite ca număr, până la vremea care nu este tot timpul prielnică. Totuşi, trecând peste toate greutăţile pe care le întâmpinăm, există, conform specialiştilor, şi afaceri de viitor. Am stat de vorbă cu dl Claudiu Anghelescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Crescătorilor de Capre (ANCC), care ne-a lămurit în ceea ce înseamnă înfiiţarea unei ferme de capre, dar şi productivitatea ei.

Ferma de capre, o afacere de viitor De ce o fermă de capre şi nu una de oi sau vaci?

Ca să-ţi deschizi o fermă de capre, în primul rând trebuie să fii iubitor de caprine. Laptele de capră este mai bun, în comparaţie cu cel de oaie sau vacă. Furajarea este aceeaşi ca la oi, dar producţia de lapte este mai mare. În ferma de caprine contează foarte mult efectivul acestora. Cu cât numărul caprinelor este mai mare, cu atât producţia este pe măsură. Un fermier care are un efectiv de 50 de capete nu poate aduce profit decât pentru întreţinerea familiei. O fermă nu înseamnă numai creşterea animalelor, trebuie investiţi bani în procesare şi în distribuţie. Profitul fermei vine din procesarea laptelui şi asta depinde de cum se orientează fermierul. Poate să vândă laptele ca atare sau poate să-l proceseze în brânzeturi, kefir sau iaurt. Momentan, la noi se vând mult mai bine produsele procesate, pentru că laptele este greu de vândut din ferme mici. Pentru a avea profit din vânzarea

www.agrimedia.ro

laptelui, noi recomandăm asocierile. Este singura soluţie în momentul de faţă pentru a avea efectiv un profit. Fermele sunt mici, oamenii sunt săraci, nu-şi permit să investească. Doar prin asociere pot ajunge la un randament mai bun, pot face contracte cu magazinele mai mari, chiar cu hypermaketurile.

Ce presupune înfiiţarea unei ferme de capre?

În primul rând, pentru înfiinţarea unei ferme de caprine trebuie o documentare

iniţială, pentru că există persoane care nu au avut contact cu acest domeniu. Mulţi ajung într-o fază a proiectului şi nu mai stiu cum să facă. Prima întrebare pe care trebuie să şi-o pună un fermier care vrea să intre într-o asemenea afacere este: câţi bani am disponibili? Niciodată nu trebuie să cheltuieşti toţi banii pe care îi ai pe efectivul de capre. Maximum jumătate din banii pe care îi alocă pentru această fermă merg pentru cumpărarea de capete. Important pentru fermier este şi ce rase de capre vrea să cumpere. Diferenţa de preţ dintre rasele româneşti şi cele străine este considerabilă, dar şi sistemul de creştere este diferit. Dacă noul fermier dispune de un teren, sfatul nostru este să le crească în stabulaţie. Caprele nu aleargă pe câmp, nu consumă energie, doar produc. O diferenţă între caprele româneşti şi cele străine este dată de producţia de lapte. Dacă o capră românească produce 1-2 litri de lapte, o capră dintr-o rasă specializată ajunge la 4-6 litri pe zi, la o furajare corectă. Este mult mai uşoară Februarie 2013 71


furajarea în stabulaţie permanentă, pentru că există pe piaţă numeroase firme care produc nutreţuri granulate concentrate. O altă diferenţă între capra românească şi capra străină este la preţ, cea românească costând în jur de 300 de lei, iar cea străină ajungând la 300-400 de euro. Le dau un sfat celor care nu dispun de bani suficienţi, să cumpere capre româneşti şi să facă o ameliorare a rasei. Asociaţia CAPRIROM poate veni în sprijinul crescătorilor prin realizarea de însămânţări artificiale cu material seminal de la rase specializate. Revenind la proiectul noului fermier, următorul pas este adăpostul. Important la capre este ca adăpostul să nu aibă umiditate mare şi să fie aerisit. Trebuie să se ţină cont de bunăstarea animalelor. Sunt norme care prevăd strict modul de construire a unui adăpost, respectarea anumitor puncte ca: ventilaţie, adăpare, uşi/evacuări, locul de furajare, dimensiunea în sine. Sunt cărţi scrise în acest sens, unde este explicat punct cu punct ce trebuie făcut pentru deschiderea unei ferme de capre.

De ce este considerat laptele de capră un elixir?

Sunt foarte multe lucruri datorită cărora laptele de capră este considerat un elixir. În primul rând, compoziţia chimică prevede acizi graşi esenţiali de tip Omega 6, care nu pot fi sintetizaţi de către organism, vitaminele A, B, C, E, dar şi oligoelementele, considerabil mai mare decât la laptele de oaie sau vacă. Laptele de capră este un aliment complet din punct de vedere nutritiv. Asigură unui adult necesarul zilnic de proteine în proporţie de 50% şi necesarul de lipide, calciu şi fosfor în proporţie de 20-30%, la consumul unui litru de lapte pe zi. Din păcate, piaţa noastră

nu este pregătită pentru consumul de lapte de capră, deşi, făcând o statistică pe ultimii 10 ani, consumul a crescut. Oamenii nu ştiu că structura laptelui de capră este cea mai aproapiată de structura chimică a laptelui matern. Are foarte multe beneficii sub aspectul nutrienţilor pe care îi contine. În afara faptului că este un aliment complet, el este folosit benefic în diverse afecţiuni, cum ar fi rahitismul la copii, care încă este o problemă la noi. Ar mai fi artritele reumatoide, diabetul de tip 2, anemiile feriprive, osteoporoza, hipertensiunea arterială, diferite afecţiuni neurodegenerative. Contrar laptelui de vacă, laptele de capră este mai uşor asimilat. Grăsimile din laptele de capră se găsesc într-o formă mult mai mică, globulele de grăsime fiind de 5 ori mai mici decât cele din laptele de vacă, ceea ce înlesneşte digestia şi absorbţia nutrienţilor. Foarte important este că laptele de capră poate fi consumat şi de către persoanele care au intoleranţă la lactoză, asta pentru că laptele de capră are o cantitate de lactoză mai redusă decât laptele de vacă. Studiile arată că laptele de capră conţine acizi graşi şi aminoacizi esenţiali care acţionează împreună cu vitamina E şi vitamina A ca antioxidanţi faţă de anumiţi lideri care apar şi care sunt principalii promotori ai modificării celulare, respectiv a cancerului. Atunci, el este indicat nu ca tratament, ci ca prezenţă în alimentaţia umană. El este indicat chiar şi în primul stadiu al cancerului de colon sau mamar, în osteoporoză etc.

În ce domenii poate fi utilizat laptele de capră?

Pe lîngă laptele de capră în sine, acesta poate fi procesat în diverse forme, cum

ar fi: brânzeturi, kefir, iaurt, sana, caş etc. În schimb, laptele de capră, având atâţia nutrienţi şi vitamine, poate fi utilizat şi în industria cosmetică, la fabricarea săpunurilor şi a cremelor. Unele centre de cosmetică renumite folosesc zerul din lapte de capră, deoarece conţine anumite principii active similiare cu cele prezente în epiderma umană.

Ce face fermierul cu laptele? Fermierul are două variante: ori vinde laptele direct, ori îl procesează. În prima variantă, el trebuie să vândă laptele, pentru că procesarea implică altă investiţie, iar la început este dificil să le faci pe toate. Este foarte important să ai un proiect iniţial, pentru că proiectul este cel care dirijează lucrurile şi nu invers. Ca primă investiţie în vânzarea laptelui recomand tonomatele. Este o investiţie mică, de aproximativ 3-6.000 de euro. Acum depinde de bazinul de răcire, că el trebuie să ţină laptele la o temperatură de 4 grade Celsius. Un alt mod de vânzare a laptelui presupune contractarea grădiniţelor sau a spitalelor de TBC. În a doua variantă, la procesare, în primul rând fermierului îi trebuie un spaţiu amenajat conform condiţiilor impuse de DSV. Importantă este achiziţionarea unei instalaţii prevăzute cu filtre, pasteurizator şi bazine de închegat. Aici depinde de produsul pe care vrei să-l obţii. Contează foarte mult şi cantitatea de lapte pe care o are fermierul. De la 50 de capre nu prea are ce să proceseze. De aceea le recomandăm crescătorilor mici să se unească în asociaţii.

La ce trebuie să fie atent fermierul când intră în această afacere?

Momentan, pentru tinerii fermieri este o oportunitate, deoarece Uniunea Europeană şi Guvernul României îi ajută. Ei trebuie să se gândească foarte bine la piaţa de desfacere. Într-o afacere ca acesta contează cel mai mult să ai unde să-ţi vinzi producţia. Foarte imporant este să faci un muls igienic, nu unul manual, să cumperi un utilaj de muls, cel mai ieftin fiind aproximativ 3.000 de lei. Cu acest utilaj, laptele nu mai are contact cu mâna fermierului, chiar dacă este spălată sau nu. Şi cel mai imporant este că mulsul este complet, spre deosebire de cel manual. Golirea 72 Februarie 2013

www.agrimedia.ro


glandei mamare este foarte importantă pentru sănătatea animalului.

genetic are. Cineva trebuie să garanteze pentru acea calitate. Crescătorul respectiv, dacă nu are studii în domeniu, poate să aibă nişte ţapi din rasa românească carpatină, să monteze cu ei şi să vândă produsul ca rasă din import.

Ca asociaţie, primiţi ajutor din partea statului?

Ce planuri de viitor aveţi?

per cap de animal. Dar fermierul care are între 10 şi 25 de capre nu primeşte acea subvenţie. Cum să-i ceri fermierului impozit când el nu beneficiază de subvenţie?! Asociaţiile de caprine, cum este şi a noastră, au mai multe probleme. De exemplu, se fac importuri în care, din cauza hotărârilor de Guvern, fermierii nu sunt obligaţi să anunţe asociaţiile. La mine, dacă vine fermierul să-mi spună că a facut un import, aflu. Dacă fermierul nu declară ce rasă de capră a importat, nimeni nu ştie ce creşte în acea fermă. Asociaţia trebuie să aibă habar ce rasă este şi ce fond

Ca asociaţie, vrem să ne extindem, să deschidem mai multe filiale în ţară. Tot ca asociaţie, noi căutăm o cale de mijloc în ameliorarea între rasa românească şi rasa străină, să fie bun atât preţul de achiziţie, cât şi producţia în sine, dar să păstrăm un fond genetic al rasei româneşti. Până la urmă, trebuie să ne păstrăm rasa noastră, dar într-un nucleu bun. Făcând un rezumat, producţiile caprinelor asigură o importantă cantitate de lapte şi carne. Şi să nu uităm, ele sunt recunoscute ca fiind produse dietetice, cu conţinut mic de colesterol, dar şi cu proprietăţi miraculoase în tratarea şi ameliorarea unor afecţiuni la om.

comentează articolul pe www.agrimedia.ro/blog.html

AGRO ENGINEER for Timiş Area Company’s description: our Client is a worldwide group of family farms. They manage pasture, arable and mixed farms in Argentina, Australia, New Zealand, Peru, Romania, Uruguay and the United States, and also forests in Romania. They believe that good farming can both feed the world and protect the environment.

Candidate’s profile

Main tasks

Our offer

• Agro Engineer Diploma • Experience is not mandatory •O pen to learn new technologies and methods of work •W illing to adapt to the company’s values • Availability to work long hours •S peak well and write in English – mandatory • Ability to work in team •O rganizational skills, planning and coordination of specific activities • Communication skills • PC skills (Word, Excel) • Driving license B

• Assists in planning and coordinating the • The opportunity to learn and gain agricultural process experience in a multinational •P rovides agricultural advisory services agricultural company technical and economic •G ood salary package – based on •M aintains a good relationship with the local performance and specialized authorities • T he opportunity to grow within •W ill be involved in the planning establishment, company’s structure. maintenance and harvesting crops •W ill be involved in the application of organic production, as recommended by the certification bodies • I dentifies technical problems and issues proposals for culture’s improvement •P repares reports and documentation for specific crop certification

If you are suitable for the position, submit your CV in English to: gabriela.rosca@point-consulting.ro or contact us at: 0314 181 800

www.agrimedia.ro

Februarie 2013 73

Iulian ANDREI

Ajutor din partea statului nu primim. Noi ajutăm fermierii şi crescătorii de caprine cu sfaturi şi bune practici, indiferent dacă sunt membri sau nu ai asociaţiei noastre. Dacă vor să devină membri ai asociaţiei, taxa de înscriere este de 250 de lei şi este pe viaţă. Dar chiar dacă nu sunt membri, noi îi ajutăm cu mare plăcere. Noi, ca asociaţie, am înfiinţat ferma special pentru ai ajut pe fermieri în ameliorarea raselor de caprine. De asta am făcut şi banca de spermă, unde facem recoltări. Facem şi inseminări artificiale, contra cost. O anomalie pe care noi am întâlnit-o în acest moment este că statul acordă o subvenţie de 41 de lei per cap de caprină pe an. Pentru ca fermierul să primescă acest ajutor din partea statului, trebuie să aibă un efectiv minim de 25 de capete. Dacă are mai puţine, statul nu-l ajută. Problema este că această lege a impozitării vine şi spune că dacă ai între 10 şi 50 de capete vei fi impozitat


Alegerea şi amplasarea eficientă a soiurilor de viţă-de-vie roditoare şi a portaltoilor este un factor important în realizarea unor plantaţii viticole. Prin aceasta se urmăreşte asigurarea unei concordanţe între cerinţele soiurilor şi resursele ecologice ale unui anumit teritoriu. Fiind o lucrare de pură specialitate, aceasta constituie obiectul de lucru al specialiştilor viticoli (A. Teodorescu şi colaboratorii., 2002).

Alegerea terenului şi plantarea viţei-de-vie Pentru cititorul deţinător al unor cunoştinţe medii, există o gamă variată de portaltoi, care au fost creaţi pentru a se putea adapta la varietatea deosebită a condiţiilor pedoclimatice, cum ar fi: rezistenţa la calcarul activ din sol, rezistenţa la secetă, rezistenţa la excesul de umiditate, rezistenţa la săruri, rezistenţa la aciditate ridicată, rezistenţa la nematozi etc. În alegerea portaltoiului, importanţă pentru longevitatea plantaţiei o are şi compatibilitatea la altoire dintre portaltoi şi altoi, care reflectă relaţia directă în convieţuirea celor doi parteneri altoiţi în condiţii ecopedologice date. Referitor la soiurile de viţă roditoare, la alegerea acestora trebuie să ţină seama de „Lista oficială a soiurilor şi hibrizilor recomandaţi şi autorizaţi la plantare în arealele viticole delimitate în România”. Pichetarea terenului este lucrarea care marchează în teren, cu ajutorul picheţilor, locul pe care îl va ocupa fiecare viţă în viitoarea plantaţie. Executarea corectă a acestei lucrări asigură obţinerea unor rânduri drepte, continui de la o parcelă la alta, care 74 Februarie 2013

să permită mecanizarea lucrărilor. În funcţie de forma de conducere a viţelor, picheţii trebuie să aibă înălţimea de 50-60 cm pentru formele joase şi 1,1-1,4 m pentru formele înalte, având în vedere că picheţii sunt elementele de susţinere a vegetaţiei pentru primii ani de după plantare. Orientarea rândurilor trebuie să satisfacă cerinţele faţă de lumină a viţelor, dar şi să contribuie la prevenirea eroziunii solurilor pentru pantele cu înclinare mai mare de 12%. Pe pante sub 12%, orientarea rândurilor nord-sud favorizează creşterea viţelor, iar orientarea est-vest favorizează maturarea strugurilor şi a coardelor, mai ales dacă forma de conducere nu produce o umbrire accentuată de la un butuc la celălalt, aşa cum se întâmplă în cazul conducerii butucilor în formă de pergolă raţională, liră, liră tronconică. În ceea ce priveşte plantarea viţelor-de-vie, amintim că perioada de plantare poate fi primăvara devreme, în lunile martie-aprilie, în zonele mai secetoase şi mai calde, şi în lunile

aprilie-mai în solurile grele, argiloase, cu exces temporar de umiditate. Este important ca la plantare temperatura solului la 40-50 cm să fie mai mare de 7 grade Celsius. Rezultate foarte bune se pot obţine la plantarea de toamnă pe terenurile fără băltiri, având grijă ca prin muşuroire să se protejeze atât punctul de altoire, cât şi cordiţa. Pentru viţele produse la ghivece nutritive perioada optimă de plantare este în lunile iunie-iulie, dar cu obligativitatea unor udări de aprovizionare.

Pregătirea viţelor pentru plantare - în urma unui control riguros se elimină de la plantare viţele necorespunzătoare. Se admit numai viţele bine hidratate (prin îndepărtarea scoarţei cu briceagul, suprafaţa verde secţionată străluceşte la lumina soarelui, spre deosebire de cea deshidratată, care este mată), cele cu sutură continuă la punctul de altoire, rădăcinile au în secţiune culoare alb-sidefie, iar mugurii cordiţelor sunt viabili. Viţele alese pentru plantare sunt fasonate, operaţie care constă în

www.agrimedia.ro


Plantarea obişnuită se realizează în gropi executate cu puţin timp înainte de aducerea şi pregătirea viţelor. Groapa se sapă pe direcţia rândului de aceeaşi parte a pichetului, la 3-5 cm faţă de aceasta. Adâncimea minimă este de 50 cm, iar lărgimea de 30-35 cm. Pe fundul gropii, lângă peretele cu pichetul, se face un mic muşuroi din pământ mărunţit şi fertil. Pe acesta se aşază rădăcinile proaspăt mocirlite, repartizate uniform în jurul axului vertical al viţelor. Moviliţa de pământ din fundul gropii este mai înaltă sau mai joasă în funcţie de înălţimea portaltoiului, astfel încât punctul de altoire să fie cu 2-3 cm deasupra nivelului solului. Peste rădăcini se aşază un strat de 10-15 cm pământ reavăn şi bine mărunţit, care se tasează uşor. Se adaugă 3-6 kilograme de mraniţă şi se udă abundent cu 5-10 litri de apă, în funcţie de umiditatea solului. După infiltrarea apei, se umple gropa până la nivelul solului dacă viţa a fost

www.agrimedia.ro

parafinată, iar dacă nu s-a parafinat, cordiţa se îngroapă într-un muşuroi mai înalt cu 4-5 cm.

Plantarea în vară se execută cu viţe obţinute la pungi, fie pentru plantarea golurilor, fie pentru înfiinţarea noilor plantaţii. Pentru asigurarea unei bune prinderi la plantare, trebuie îndeplinite o serie de condiţii obligatorii, dintre care amintim: timpul scurs de la scoaterea plantei din seră şi până la plantare să fie cât mai scurt (8-10 ore); transportul viţelor până la locul de plantare se va face cu multă atenţie, pentru a nu afecta nici rădăcinile şi nici lăstarii cu frunze care sunt expuse deshidratării rapide, întrucât ţesuturile respectivelor organe sunt deosebit de fragile; organele verzi (lăstari, frunze) şi rădăcinile trebuie să fie menţinute viabile, prin udări repetate; defacerea ghiveciului sau a pungii trebuie să se efectueze cu grijă, pentru a nu distruge rădăcinile active şi nici să se destrame amestecul nutritiv; udările de la plantat şi după aceea sunt obligatorii,

numărul acestora fiind în funcţie de condiţiile meteorologice şi pedologice existente în perioada următoare plantării. Plantarea viţelor la ghivece se face în gropi mai mari, cu adâncimea minimă de 60 cm şi lărgimea de 40 cm. Pe fundul gropii se administrează 3-4 kilograme de mraniţă (gunoi bine fermentat), care se acoperă cu un strat de pământ reavăn, bine mărunţit şi se tasează uşor (fără să se calce). Grosimea acestui strat de pământ va fi în funcţie de înălţimea ghiveciului nutritiv şi a portaltoiului, astfel încât punctul de altoire să fie cu 2-3 cm deasupra nivelului solului (se stabileşte aşezând viţa cu pungă cu tot lângă peretele de lângă pichet al gopii). Pregătirea viţelor pentru plantare constă în plivitul lăstarilor altoiului, îndepărtarea copililor şi a eventualilor lăstari crecuţi din portaltoi. Punga de material plastic se desface parţial (treimea inferioară) sau total (când se înlătură) numai în momentul plantării, având grijă să nu se deterioreze rădăcinile şi să nu se împrăştie amestecul de pământ. Jumătatea inferioară se acoperă cu pământ bine mărunţit, efectuându-se o uşoară tasare, având grijă să rămână spaţii libere în jurul amestecului de pământ din pungă. Se udă abundent cu 10-15 litri de apă, iar după infiltrarea acesteia, se mai adaugă 3-4 kilograme de mraniţă şi, dacă nu s-a fertilizat chimic, la pregătirea terenului se adaugă 15-20 grame substanţă activă de pentoxid de fosfor şi 30-40 grame de substanţă activă de oxid de potasiu, apoi se acoperă cu pământ până la nivelul solului. Îngrăşămintele chimice cu azot nu se folosesc decât pe solurile foarte sărace şi în cantităţi reduse (7-10 grame substanţă activă la fiecare groapă). Lăstarul verde se leagă lejer de pichet. Dacă după plantare urmează o perioadă de secetă atmosferică, se recomandă o udare pe frunze cu stropitoarea sau vermorelul, pe înserat, pentru refacerea turgescentei ţesuturilor foliare. În jurul punctului de altoire, se menţine în primul an de la plantare o copcă, pentru evitarea formării rădăcinilor adventive din punctul de altoire sau la baza altoiului.

comentează articolul pe www.agrimedia.ro/blog.html Februarie 2013 75

Victor VĂTĂMANU

scurtarea rădăcinilor la 10-12 cm şi a cordiţelor la 8-14 cm, în funcţie de lungimea maturată a lemnului. După fasonare, rădăcinile viţelor se mocirlesc într-un amestec de consistenţa smântânei, constituit din balegă proaspătă de bovine, pământ argilos şi apă. Pregătirea viţelor se execută în ziua plantării, având grijă ca în perioada plantării acestea să fie protejate împotriva deshidratării prin umbrire sau prin realizarea unui ritm corespunzător între pregătirea viţelor pentru plantare şi plantarea propriu-zisă. Dacă plantarea se execută într-o zonă cu regim pluviometric normal, se recomandă plantarea fără muşuroire. În acest caz, se parafinează pe treimea superioară cu un amestec de 94% parafină, 3% colofoniu (sacâz) şi 3% bitum încălzit la 70-80 de grade Celsius. În zonele mai secetoase sau la plantările din toamnă, cordiţele şi punctul de altoire se protejează împotriva deshidratării şi a gerurilor de peste iarnă printr-un muşuroi, a cărui înălţime trebuie să depăşească înălţimea cordiţei cu 4-5 cm. În continuare, dorim să prezentăm metodele de plantare a viţelor, dintre care amintim: plantarea obişnuită şi plantarea de vară.


De la o mică afacere de familie, Claas a devenit, pe parcursul a 100 de ani de existenţă, o companie multinaţională, cu 11 unităţi de producţie în întreaga lume, 9.000 de angajaţi şi peste 1.000 de parteneri de vânzări în diverse locuri ale globului.

Compania care a revoluţionat recoltarea culturilor agricole Invenţiile sale, pornind de la dispozitivul de înnodat snopi patentat în anii ’20, urmat apoi de „Pick-Up”-ul şi presa de balotat cu încărcător, au revoluţionat modul de recoltare a culturilor agricole, plasând-o astfel pe poziţia de lider la nivel mondial. Din anul în care a fost fondată, 1913, compania continuă să fie condusă de cei din familia Claas, de Helmut Claas, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, şi fiica lui, Cathrina Claas-Mühlhäuser, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere.

«Claas - 100 de ani de excelenţă în recoltat» Sub acest motto au ales reprezentanţii Claas să aibă loc primul eveniment de aniversare a unui secol de existenţă în acest an, desfăşurat cu ocazia expoziţiei „Săptămâna Verde” de la Berlin. În cursul serii din data de 18 ianuarie, jurnaliştilor din mai multe ţări europene li s-au prezentat istoricul firmei Claas şi planurile acesteia de a marca acest an jubiliar. Primele noutăţi vor fi dezvăluite în cadrul expoziţiei Sima de la Paris, 76 Februarie 2013

apoi în noiembrie, la Agritechnica, iar multe dintre aceste noutăţi vor fi, potrivit reprezentanţilor Claas, la gama de tractoare. La aceste evenimente, Claas va avea oportunitatea de a invita distribuitori, parteneri şi clienţi, pentru a sărbători împreună împlinirea celor 100 de ani de la înfiinţare. Un alt eveniment special, adresat celor din companie, va avea loc în septembrie, sub denumirea de „Family Day”, ce presupune transmisia online a manifestărilor ce vor avea loc în acea zi în toate filialele firmei, începând cu cele din emisfera sudică, precum Noua Zeelandă, şi terminând târziu, cu cele de pe continentul american. La începutul acestui an a fost lansată cartea aniversară Claas, ce aruncă o privire asupra istoriei de 100 de ani a companiei. Aceasta are 400 de pagini, în cadrul cărora sunt povestite întâmplări trăite de familia Claas şi sunt prezentate poze strânse de-a lungul celor 100 de ani. Cartea aniversară povesteşte întreaga istorie Claas, de la începuturile companiei şi până în prezent, şi priveşte spre viitor, incluzând numeroase povestiri scurte

şi anecdote ale clienţilor şi angajaţilor care au făcut din Claas ceea ce este astăzi: cea mai de succes companie de familie din domeniul utilajelor agricole.

«Descoperă noi căi!» La evenimentul aniversar de la Berlin, alături de Cathrina Claas-Mühlhäuser, au vorbit domnii Jorg Huthmann, directorul de relaţii publice, şi Theo Freye, purtătorul de cuvânt de marketing şi strategie al comitetului executiv. Vizibil emoţionată, Cathrina Claas-Mühlhäuser a vorbit despre solganul „Descoperă noi căi!”, care a ghidat timp de un secol activitatea

www.agrimedia.ro


companiei: „Este un slogan bun, deoarece, chiar şi după 100 ani, acesta este încă valabil şi de fiecare dată am căutat să descoperim noi căi, noi soluţii pentru clienţii noştri. Fondatorul companiei, August Claas, a brevetat maşina de recoltat, o invenţie extrem de costisitoare şi riscantă în acea perioadă. Din anii ’20, Claas începe să vândă la nivel internaţional. Mai precis, în anul 1928, un dealer din Franţa, cu care colaborăm şi astăzi, ne-a trimis prima factură, ceea ce la vremea respectivă era un lucru modern. Cu siguranţă avem în faţă noi provocări, însă ceea ce este important este faptul că suntem loiali şi devotaţi afacerii. În anul 2008, am întrebat toţi angajaţii ce cred despre Claas şi majoritatea au spus că apreciază că suntem o afacere de familie, că întotdeauna ne dorim să fim mai buni şi mai competitivi şi faptul că rămânem cu picioarele pe pământ. Am fost surprinşi şi ne-am bucurat că sunt mulţumiţi de modul în care este condusă afacerea. Peste 50 de ani sper să putem fi tot aici şi să sărbătorim aniversarea a 150 de ani de Claas.”

Lider modial Afacerea de familie a fost fondată în 1913 de August Claas, în Harsewinkel, Westfalia, după care i s-au alăturat şi fraţii săi. Firma a început cu fabricarea utilajelor de legat snopi. „Înodătorul" a fost patentat şi dezvoltat ulterior în 1921, iar acest mic dispozitiv inventat de Claas a facilitat trecerea de la o mică afacere de comerţ la producţia industrială de serie. În anii ’20, fraţii Claas şi-au extins producţia, incluzând distribuitoare de îngrăşăminte şi, mai târziu, prese de balotat. În ’30 începe dezvoltarea primei combine de recoltat care să se preteze condiţiilor specifice din Europa. După 6 ani de cercetare

www.agrimedia.ro

şi testări, lansează prima combină construită în Europa pentru Europa. În 1937 începe producţia combinelor tractate, după care în 1946 construieşte prima combină autopropulsată. Utilajele de recoltare de furaje verzi şi ataşamentele frontale pentru combinele de recoltat furaje Jaguar sunt dezvoltate şi construite în Bad Saulgau. Pe lângă o unitate ultramodernă de producţie, cea mai sudică locaţie Claas de producţie din Germania găzduieşte, de asemenea, unul dintre cele mai moderne centre de testare pentru recoltarea de furaje şi centrul de excelenţă pentru automatizarea instrumentelor de pe tractoare. i În Î 1970, are loc lansarea celei mai de succes serii de combine din d lume, Claas Dominator 80. La începutul anilor ’60, producţia în Harsewinkel rula la capacitate maximă, dar d existau şi alte pieţe, cum ar fi Statele Unite ale Americii, care trebuiau cucerite. Claas a încercat iniţial să obţină un C punct de sprijin pe piaţa americană, prin încheierea unui contract cu Ford. În Î 1965, Claas a acordat diviziei de tractoare a Ford Motor Company t

drepturi de vânzare pentru combinele agricole pentru întreaga piaţă nord-americană, inclusiv în Mexic. Cu toate acestea, vânzările au fost lente, aşadar, în 1979, Claas şi-a înfiinţat propria companie de vânzări, Claas of America (COA), în Columbus, Indiana. În 1997, Claas a înfiinţat un jjoint-venture cu compania americană Caterpillar (CAT), cu scopul de a creşte vânzările de combine agricole şi asigurarea lor pe termen lung. În 1999, a fost pusă piatra de temelie pentru prima fabrică de combine agricole în America de Nord, care a fost dată în funcţiune doi ani mai târziu. În cadrul unui contract de dezvoltare încheiat cu statul cubanez, Claas a dezvoltat un utilaj pentru recoltarea trestiei de zahăr, conceput special pentru ţările tropicale şi subtropicale. În 1972, a intrat în producţia de serie şi, câţiva ani mai târziu, utilajele au fost utilizate în întreaga lume - în America de Nord, America de Sud şi Centrală, Africa, Asia şi Australia. În 1973, este prezentată prima combină autopropulsată pentru furaje, iar în 1976 este prezentată presa de balotat Rollant. În 1995, este lansat Lexion, cea mai puternică combină din lume, capabilă să recolteze până la 40 de tone de grâu pe oră. În 2003, Claas a achiziţionat un pachet majoritar de acţiuni ale producătorului francez de tractoare agricole Renault şi, pe lângă utilaje agricole, a început să ofere o gamă completă de tractoare încă de atunci. Compania Claas este o afacere de familie, care a devenit lider de piaţă european în materie de combine agricole. Claas este lider mondial în ceea ce priveşte un alt grup mare de produse, şi anume combinele autopropulsate pentru recoltat furaje. De asemenea, este un executant de top la nivel mondial în ingineria agricolă referitoare la tractoare, prese de balotat şi utilaje agricole de recoltat fasole verde. Portofoliul de produse al Claas include, de asemenea, tehnologia informaţiei de ultimă oră în ceea ce priveşte agricultura. În exerciţiul financiar 2012, a raportat o cifră de afaceri record de 3,4 miliarde de euro.

comentează articolul pe www.agrimedia.ro/blog.html Februarie 2013 77


Ordinul nr. 6 din 11 ianuarie 2013 pentru aprobarea modelului cererii de ajutor privind Măsura 215 - pachet a - Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor M.O. nr. 0031 din 2013 Ordinul nr. 269 din 28 decembrie 2012 pentru aprobarea nivelului comisioanelor de garantare pentru anul 2013 - M.O. nr. 0034 din 2013 Decizia nr. 46 din 15 ianuarie 2013 privind aplicarea mobilităţii, la cerere, pentru domnul Sorin Sergiu Chelmu din funcţia publică de secretar general în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în funcţia publică de secretar general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - M.O. nr. 0034 din 2013

Decizia nr. 47 din 15 ianuarie 2013 privind aplicarea mobilităţii, la cerere, pentru domnul Ionescu Daniel din funcţia publică de secretar general adjunct din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în funcţia publică de secretar general în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - M.O. nr. 0034 din 2013 Ordinul nr. 8 din 12 ianuarie 2013 pentru aprobarea Regulamentului privind recunoaşterea organismelor private de inspecţie şi certificare a produselor agricole sau alimentare şi de supraveghere a activităţii organismelor private de inspecţie şi certificare a produselor agricole ori alimentare ce au dobândit protecţia indicaţiilor geografice (IGP), a denumirilor de origine (DOP) şi a 78 Februarie 2013

specialităţilor tradiţionale garantate (STG) - M.O. nr. 0046 din 2013

Decizia nr. 64 din 21 ianuarie 2013 pentru eliberarea domnului Gheorghe Albu din funcţia de secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - M.O. nr. 0046 din 2013 Decizia nr. 65 din 21 ianuarie 2013 pentru numirea domnului Valentin Olimpiu Soneriu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - M.O. nr. 0046 din 2013

Ordinul nr. 18 din 28 ianuarie 2013 privind desemnarea Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole pentru organizarea Congresului al XXXVI-lea şi a Adunării Generale Extraordinare a Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV) din luna iunie 2013 - M.O. nr. 0065 din 2013 Ordinul nr. 9 din 30 ianuarie 2013 pentru completarea articolului 7 din Norma sanitară veterinară privind controalele veterinare aplicabile comerţului intracomunitar cu produse de origine animală, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 256/2006 - M.O. nr. 0073 din 2013 Ordinul nr. 3885 din 20 noiembrie 2012 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, aprobate prin

Ordinul ministrului Sănătăţii Publice, al ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1.321/2006/280/90/2007 - M.O. nr. 0019 din 2013

Ordinul nr. 8 din 7 ianuarie 2013 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 172 „Declaraţie-inventar privind redevenţele restante rezultate din contractele de concesiune, arendă şi din alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă, aflate în sold la data de 15 noiembrie 2012 şi neachitate“ M.O. nr. 0023 din 2013 Decizia nr. 957 din 20 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, precum şi a prevederilor anexei nr. 3.35, cu referire la imobilul din Băneasa-Bucureşti, parcela 696 - M.O. nr. 0025 din 2013 Hotărârea nr. 6 din 9 ianuarie 2013 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia - M.O. nr. 0031 din 2013

www.agrimedia.ro


3

Ianuarie 2013


4

Ianuarie 2013


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.