METODE SI TEHNICI DE CERCETARE IN STIINTELE COMUNICARII

UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALAŢI DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ SI FRECVENTA REDUSA FACULTATEA DE COMUNICARE

METODE ŞI TEHNICI DE CERCETARE ÎN ŞTIINŢELE COMUNICĂRII Anul I, Semestrul I

Mirela ARSITH

CUPRINS 1. Cercetarea în sfera umanului şi etapele ei Clarificare conceptuală Elaborarea proiectului de cercetare Norme academice de redactare Obiectivele specifice unităţii de învăţare Rezumat Teste de autoevaluare Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie minimală

2. Metode şi tehnici cantitative Ancheta

6

Experimentul

8

Obiectivele specifice unităţii de învăţare Rezumat

10

Teste de autoevaluare

10

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

11

Bibliografie minimală

11

Lucrare de verificare

3. Metode şi tehnici calitative Focus-grupul Interviul Observaţia Obiectivele specifice unităţii de învăţare Rezumat Teste de autoevaluare Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie minimală

4. Cercetarea specifică ştiinţelor comunicării Analiza de conţinut şi valorile culturale Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 2

6

Analiza lingvistică

8

Analiza vizuală Tehnici de analiza a tranzacţiilor dintre actorii comunicării Obiectivele specifice unităţii de învăţare Rezumat

10

Teste de autoevaluare

10

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

11

Bibliografie minimală

11

Lucrare de verificare

Bibliografie de elaborare a cursului

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 3

INTRODUCERE • investigarea ariilor circumscrise conceptelor fundamentale; • cunoaşterea, din perspectiva comunicării, în contexte sociale diferite, cu privire la modalităţile de cercetare ; • analizarea interdisciplinară a diferitelor metode şi tehnici de cercetare; • aplicarea diferitelor metode şi tehnici în studiul fenomenelor comunicării.

Modulul intitulat Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării se studiază în anul I şi vizează dobândirea de competenţe în domeniul cercetării comunicării şi a relaţiilor publice.

Competenţele pe care le vei dobândi sunt următoarele: Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare: -

Cercetarea în sfera umanului şi etapele ei;

-

Metode şi tehnici cantitative;

-

Metode şi tehnici calitative;

-

Cercetarea specifică ştiinţelor comunicării.

În prima unitate de învăţare intitulată Cercetarea în sfera umanului şi etapele ei vei regăsi operaţionalizarea unor obiective specifice, astfel încât vei avea capacitatea: • să explici corect noile concepte; • să caracterizezi motivaţia şi demersul cercetării ştiinţifice; • să descrii etapele cercetării, exemplificându-le în contexte diferite; • să analizezi fiecare etapă a cercetării ştiinţifice; • să oferi exemplificări pentru fiecare etapă; • să identifici etapele raţionamentului ştiinţific şi să oferi exemplificări; • să identifici cel puţin cinci norme academice de redactare; • să compari, prin enunţarea a cel puţin a unei asemănări şi a unei deosebiri, diferitele abordări ale realităţii sociale (de exemplu abordarea ştiinţifică şi cea jurnalistică); • să realizezi conexiuni pertinente între etapele procesului de cercetare, prin cel puţin trei argumente; • să oferi minim două argumente în favoarea interdisciplinarităţii în cercetarea specifică ştiinţelor comunicării; • să schiţezi un proiect pe o temă dată.

Toate acestea vor deveni achiziţii după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia recomandată. Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun exerciţii şi teste adecvate.

Odată parcursă informaţia esenţială din a doua unitate de învăţare, intitulată Metode şi tehnici cantitative, vei achiziţiona, odată cu cunoştinţele oferite noi Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 4

competenţe. La sfârşit vei avea capacitatea: • să operezi corect cu noile concepte; • să descrii ancheta şi experimentul; • să identifici, prin exemplificări, minim patru tipuri de anchetă; • să delimitezi etapele implicate de aplicarea metodei anchetei; • să explici etapele implicate de aplicarea metodei anchetei; • să realizezi un proiect de cercetare bazat pe metoda anchetei; • să caracterizezi tipurile de experiment şi particularităţile lor; • să delimitezi etapele implicate de aplicarea metodei experimentale; • să explici etapele implicate de aplicarea metodei experimentale; • să realizezi un proiect de cercetare bazat pe metoda experimentului.

Ca sa îţi evaluez gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de verificare pe care, după corectare, o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare. În a treia unitate de învăţare intitulată Metode şi tehnici calitative vei regăsi operaţionalizarea următoarelor competenţe specifice: • să operezi corect cu noile concepte; • să caracterizezi pertinent metoda focus-grupului; • să delimitezi etapele implicate de realizarea unui proiect bazat pe metoda focus-grupului; • să realizezi un proiect de cercetare bazat pe metoda focus-grupului; • să caracterizezi pertinent metoda interviului; • să delimitezi etapele implicate de realizarea unui proiect bazat pe metoda interviului; • să realizezi un proiect de cercetare bazat pe metoda interviului; • să caracterizezi pertinent metoda observaţiei; • să delimitezi etapele implicate de realizarea unui proiect bazat pe metoda observaţiei; • să realizezi un proiect de cercetare bazat pe metoda observaţiei; acestea după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia recomandată. Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun exerciţii şi teste adecvate.

După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a patra unitate de învăţare intitulată Cercetarea specifică ştiinţelor comunicării, vei achiziţiona, odată cu cunoştinţele oferite, noi competenţe, care iți vor conferi capacitatea: • să operezi corect cu noile concepte; • să caracterizezi metoda analizei de conţinut; • să exemplifici; • să delimitezi etapele implicate în metoda analizei de conţinut; • să probezi abilităţile practice necesare în realizarea unui proiect de cercetare bazat pe metoda analizei de conţinut; • să caracterizezi pertinent metodele analizei lingvistice; • să prezinţi tipologia metodelor analizei lingvistice; • să exemplifici procedeele de aplicare a unor metode de analiză lingvistică; Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 5

• săă probezi abilităţi abilit i practice necesare în cazul unui proiect de cercetare bazat pe una dintre metodele analizei lingvistice; • săă caracterizezi pertinent analiza vizuală; vizual • săă prezinţi prezin tipologia metodelor analizei vizuale; • săă exemplifici procedeele de aplicare a unor metode de analiză analiz vizuală; • săă probezi abilităţi abilit i practice necesare în cazul unui proiect de cercetare bazat pe una dintre metodele analizei vizuale; • săă caracterizezi tehnicile de analiză analiz a tranzacţ nzacţiilor dintre actorii comunicării. ării.

Ca sa îţi ţi evaluez gradul de însuşire însu a cunoştinţelor, ţelor, vei rezolva o lucrare de verificare pe care, după dup corectare, o vei primi cu observaţiile observa adecvate şi cu strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.

Pentru o învăţare învăţ eficientă ai nevoie de următorii paşi şi obligatorii: • •

citeşti modulul cu maximă maxim atenţie; evidenţ evidenţiezi informaţiile esenţiale iale cu culoare, le notezi pe hârtie, sau le adnotezi în spaţiul spa alb rezervat; • răspunzi ăspunzi la întrebări întreb şi rezolvi exerciţiilee propuse; • mimezi evaluarea finală, final autopropunându-ţi ţi o temă şi rezolvând-o fără săă apelezi la suportul scris; • compari rezultatul cu suportul de curs şi explică-ţi explică de ce ai eliminat anumite secvenţe; secven • în caz de rezultat îndoielnic reia întreg demersul de învăţare. în Pe măsură ă ă ce vei parcurge modulul îți î i vor fi administrate două dou lucrări de verificare pe care le vei regăsi reg la sfârșitul unităţilor ăţilor de învăţare înv 2 şi 4. Vei răspunde spunde în scris la aceste cerințe, cerin folosindu-te te de suportul de curs şi de resurse suplimentare tare indicate. Vei fi evaluat după dup gradul în care ai reușit reu să operaționalizezi ționalizezi obiectivele. Se va ţine cont de acuratețea țea rezolvării, rezolv de modul de prezentare şi ş de promptitudinea răspunsului. spunsului. Pentru neclarităţi neclarit şi informații suplimentare vei apela la tutorele tutor indicat.

N.B. Informația Informa de specialitate oferită de curs este minimală. minimal Se impune în consecință, ță,, parcurgerea obligatorie a bibliografiei recomandate si rezolvarea sarcinilor de lucru, a testelor şi lucrărilor rilor de verificare. Doar în acest fel vei puteaa fi evaluat cu o notă not corespunzătoare toare efortului de învățare. învă

Lista tabelelor Tipurile de eşantionare eş statistică Tipurile de eşantionare eş non-probabilistică

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 6

1. CERCETAREA ÎN SFERA UMANULUI ŞI ETAPELE EI 1.1. Clarificare conceptuală 1.2. Etapele 1.1.cercetării 1.2. academice de redactare 1.3. Normele 1.3. specifice unităţii de învăţare Obiectivele Rezumat Teste de autoevaluare Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie minimală

Obiective specifice: La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea: • să explici corect noile conceptele; • să caracterizezi motivaţia şi demersul cercetării ştiinţifice; • să descrii etapele cercetării, exemplificându-le în contexte diferite; • să analizezi fiecare etapă a cercetării ştiinţifice; • să oferi exemplificări pentru fiecare etapă; • să identifici etapele raţionamentului ştiinţific şi să oferi exemplificări; •

să identifici cel puţin cinci norme academice de redactare;

• să compari, prin enunţarea a cel puţin a unei asemănări şi a unei deosebiri, diferitele abordări ale realităţii sociale (de exemplu abordarea ştiinţifică şi cea jurnalistică); •

să realizezi conexiuni pertinente între etapele procesului de cercetare, prin cel puţin trei argumente;

• să oferi minim două argumente în favoarea interdisciplinarităţii în cercetarea specifică ştiinţelor comunicării; • să elaborezi un eseu pe o temă dată.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 3-4 ore

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 7

Mirela Arsith

1.1. Clarificare conceptuală conceptual Cadrul ştiinţelor ştiinţ umane îl reprezintă viaţa cotidianăă şi ş stilurile vieţii, care exprimăă adevărul adevă existenţei ei umane. Universul uman este un univers istoric şi fiecare cultură are stilul său, un stil de viaţă care se proiectează proiecteaz pe imaginea lumii. Orice cunoaştere cunoa apare ca rezultat al acţiunii iunii unor metode bine definite, plecând de la nişte ni ipoteze bine formulate.

Socio-umanul, umanul, spre deosebire de celelalte domenii ale realităţii, realit are o caracteristică cteristică fundamentală: prezenţa comunicării ării verbal-simbolice. verbal întradevăr, ăr, comunicare, uneori foarte subtilă subtil - sau, poate, pentru observatorul uman, foarte subtilă subtil - există şii la nivel animal. Prin informaţia informa condensată în limbaj verbal, oral sau scris, având ca vehicul cuvintele, ce reprezintă reprezint noţiuni, prin simboluri, în general, g comunicarea capătă ă ă o eficienţă eficien mult sporită în societăţile ăţile umane.

Informaţia ţia poate fi stocată, stocat selectată, procesatăă şi transmisă transmis la mare distanţă.

Comunicarea este rapidă, rapid complexă şi flexibilă. ă. Datorită Datorit capacităţilor intelectual-comunica comunicaţionale ionale ale oamenilor, orice ins normal poate oferi cercetătorului ătorului date despre trecutul, trecu prezentul şi intenţiile ţiile lui de viitor (sau ale semenilor lui). Asemenea date, în condiţiile iile respectării respectă unor exigenţe metodologice, pot fi şi sunt de o înaltă acurateţe.

1.1.1. Motivaţia cercetării ării ştiinţifice ş Orice activitate de cercetare este un act de cunoaştere. cunoaştere. Ea vizează vizeaz un obiect asupra căruia ăruia îşi îş fixează un obiectiv precis al cercetării ării sale.

Orice formă form de cercetare şi de cunoaştere ştere este fundamentată fundamentat de următorii ătorii factori motivaţionali: motiva -interesul interesul pentru pentr un domeniu sau o temăă ştiinţifică ş ţifică; -curiozitatea curiozitatea de a afla, de a cunoaşte, cunoa te, dominată, în mare măsură, m de o stare afectivă afectiv particulară,, care are o determinare dominant raţionalra intelectuală intelectuală; - o stare de tensiune, de nelinişte nelini interioară, ă, ce generează genereaz interogaţii din partea cercetătorului, cercet torului, legate de tema pentru care prezintă prezint interes.

Nici o activitate de cercetare ştiinţifică nu este întâmplătoare. întâmplă Există nişte mobiluri şi motive precise ale cercetătorului, cercet torului, raportate la propria sa personalitate, în virtutea cărora acesta preferă,, alege o anumită anumit temă sau un anumit domeniu de cercetare. Alegerea şi urmărirea ărirea obiectului cercetării cercet sunt interioare personalităţii pers cercetătorului şi rezultă dintr-oo tensiune a interogaţiilor interoga acestuia.

Orice activitate de cercetare ce ştiinţifică trebuie săă aibăă un caracter disciplinat, de o riguroasă planificare şi organizare a desfăşurării ăş ării sale şi trebuie să fie conformăă cu un anumit tip de raţionament ra şştiinţific, ţific, adaptat la specificul domeniului de cunoaştere: cunoa tehnică, biologică, umanistă, ă, comunicare, socioogie, psihologie etc.

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 8

Mirela Arsith

Raţionamentul ştiinţific trebuie să se desfăşoare în următoarele etape: a.alegerea şi fixarea obiectivelor sau a tematicii de cercetare; b.formularea ipotezelor; c. alegerea modelului de a gândi obiectul cercetării, ca atitudine metodologică mintală, ca formă de a conduce judecata ştiinţifică; d.culegerea, analiza şi compararea rezultatelor obţinute de cercetarea ştiinţifică, prin observare, experiment sau modelare; e.formularea unor concluzii care se desprind din cercetarea efectuată; este ceea ce am dorit să aflăm prin cercetarea ştiinţifică întreprinsă, iar ea va reprezenta „acordul“ ipotezelor cu concluziile sau, dimpotrivă, „dezacordul“ dintre ipoteze şi concluzii; urmează apoi verificarea rezultatelor şi, o dată cu aceasta, se încheie şi activitatea de cercetare ştiinţifică.

Scopul şi semnificaţia descoperirii în cercetarea ştiinţifică trebuie să răspundă la întrebarea: la ce servesc rezultatele cercetării ştiinţifice efectuate?

Rezultatele unei cercetări pot avea atât valoare teoretică cât şi o valoare practic-aplicativă.

Sarcina de lucru 1 Argumentează, în minim cinci fraze, cum se manifestă motivaţia cercetării

1.2. Elaborarea proiectului de cercetare I.2.1.Formularea problemei de cercetat Orice activitate de cercetare ştiinţifică trebuie să aibă o justificare sau o fundamentare raţională atunci când se trece la desfăşurarea ei. În cazul alegerii temei (problemei) de cercetat trebuie să se ţină seama de: -motivele alegerii temei respective; -importanţa teoretică şi practică a problemei; -ce se intenţionează să se realizeze prin activitatea de cercetare propusă; -care sunt rezultatele scontate şi ce valoare vor avea ele pentru cunoaşterea ştiinţifică, teoretică sau practică.

O dată aleasă, problema de cercetat se va concentra pe câteva aspecte mai concrete. Alegerea unui subiect şi a unei probleme de cercetare presupune Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 9

Mirela Arsith

formularea unor motivaţii motiva ii pentru cercetare. Tema de cercetare are o anumită anumit semnificaţie. ţie. Cercetarea propriu-zisă propriu trebuie săă ducă a soluţionarea solu unei probleme legate de comunicare.

Exemple de teme de cercetare din domeniul comunicării: comunic Influenţarea rea prin comunicare asupra unui grup social; Potenţialul ţialul şi limitele comunicării comunic dintr-o organizaţie; Dimensiuni ale evoluţiei evolu unui mediu de comunicare etc.

Orice activitate de cercetare ştiinţifică trebuie, în mod obligatoriu, să s fie precedatăă de o informare ştiinţifică serioasă, întinsăă şi aprofundată aprofundat în domeniul căruia ruia aparţine ine tema de cercetare. Informarea bibliografică bibliografic trebuie să se adreseze următoarelor urmă aspecte: a. cunoaşterea terea datelor fundamentale, clasice, bine stabilite în domeniul respectiv al ştiinţei, ş ei, privind obiectul ce va fi supus cercetării cercetă b. informarea la zi, cu lectura bibliografică bibliografic de specialitate, privind stadiul actual al cercetării cercet ştiinţifice, pe tema aleasă, ă, consultându-se consultându lucrările de specialitate din ţară şi străinătate; c. faţă ţă de informaţiile informa culese din literatura ştiinţifică ştiinţific de specialitate, cercetătorul ătorul trebuie să-şi s i asume responsabilitatea morală moral şi intelectualştiinţifică ţ ă cu cu privire la ceea ce poate aduce nou prin cercetarea pe care îşi î propune să o întreprindă.

I.2.2.Formularea întrebării ării de plecare

Orice demers de cercetare este iniţiat ini iat de una sau mai multe interogaţii fondatoare ca expresie a dorinţei de a diminua sau de a elimina fondatoare, incertitudinea. Răspunsurile R la întrebările cercetării ării orientează orienteaz activităţile acesteia. Formularea întrebărilor întreb rilor este punctul de plecare real în iniţierea ini unei cercetări.

I.2.3. Opţiunea iunea pentru un cadru conceptual. Operaţionalizarea Opera ionalizarea conceptelor Orice proiect de cercetare în comunicare are ca etapă distinctă trecerea în revistăă a principalelor teorii, idei şii ipoteze care sunt legate de problema specificăă de cercetare. Sistematizarea Sistematizarea principalelor direcţii direcţ teoretice reprezintă cadrul teoretic specific proiectului de cercetare dat.

Conceptelee teoretice sunt generalizări generaliz ri ale fenomenelor şi proceselor particulare. Prin operaţionalizare, opera ionalizare, conceptele devin mai puţin pu generale, chiar particulare, ticulare, ajungând să s desemneze evenimente şi procese din plan real.

Exemplu Propunem opţiunea opţ pentru conceptul de comunicare. Acesta, în cadrul unui proiect de cercetare, trebuie operaţionalizat, opera pentru că, ă, în plan practic, nu pot fi abordate toate dimensiunile sau formele de manifestare ale comunicării. comunic Prin urmare, se impune, mai întâi, delimitarea tipului de comunicare pe care Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 10

Mirela Arsith

proiectul şi--l asumă.. De exemplu, comunicarea de masă, masă care poate fi suboperaţionalizată ţionalizată în: (a) Mijloace de transmitere a informaţiei: in presă,, radio, televiziune; (b) Efectele la nivelul receptorului: pe termen lung şi pe termen scurt; (c) Tipul de expunere la comunicarea de masă: mas : frecvenţa vizionării vizion / audierii, expunere accidentală accidental sau voluntară.

I.2.4.Formularea ipotezei şi obiectivele cercetării Formularea ipotezelor de lucru,, a ideilor de la care se pleacă pleac în activitatea de cercetare propriu-zisă. propriu Ipotezele pot fi principale şi secundare.

Ceea ce urmăreşte urmă să realizeze cercetarea se concretizează concretizeaz în obiectivele cercetării ştiinţifice; ştiin este ceea ce se vizează săă se descopere la obiectul cercetat. De obicei, există exist un obiectiv principal şi obiective secundare, care sunt corelate cu cel dintâi.

Obiectivele sunt probleme de realizat prin conversia întrebărilor întreb la care cercetătorul ătorul încearcă încearc să răspundă.. Pe parcursul cercetării, cercetă cercetătorul nu trebuie săă se abată abat de la realitatea obiectului cercetat şi ş să nu îşi schimbe obiectivul urmărit. urm Se stabileşte, te, de asemenea, locul în care se desfăşoară desf activitatea de cercetare ştiinţifică,, a caracteristicilor acestuia şi ce se urmăreşte să se facăă acolo.

Ipotezele se formulează formuleaz prin judecăţii ipotetice de tipul „Dacă „Dac X...atunci Y...“.

Astfel, în cadrul comunicării comunic de masă,, se poate vorbi despre o relaţie rela cauzală între „mijloacele de transmitere a informaţiei“ informa iei“ (A) şi ş „efectele receptării mesajelor media la nivelul receptorului“(B), de tipul A B. Această Aceast relaţie poate fi formulată formulat astfel: „Tipul mass-media media determină efectele receptării mesajelor media“.

Sarcina de lucru 2 Realizează un exerciţiu iu de identificare a unor posibile ipoteze de cercetare şi ş a obiectivelor aferente (minim două)

I.2.5.Determinarea .Determinarea variabilelor şi a indicatorilor Cercetătorul ătorul determină determin varibilele şi unităţile de analizăă pe care le va folosi în proiect.

O variabilă este un concept, o idee sau un construct definibil şi măsurabil care variază, variază adică are valori diferite pentru cazuri diferite. Variabilele pot lua două sau mai multe valori.

Conceptul de „variabilă“ „variabil are mai multe conotaţii ţii încercetarea socio-umanului. socio Ea desemnează, desemneaz în sens restrâns, calitatea. Înn sens general, termenul de Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 11

Mirela Arsith

„variabilă“ ă“ priveşte prive indicarea proprietăţii ii fenomenelor şi ş proceselor sociale de a schimba, de a lua valori diferite de la un moment la altul, de la un individ la altul, de la o colectivitate la alta, indiferent de natura fenomenului respectiv. În aceasta accepţie, accep termenul de „variabilă“ ă“ este pus în relaţie rela cu cel de „criteriu“. „crite R. Boudon considera că c variabila este „rezultatul împărţ ărţirii colectivităţii după unul sau mai multe criterii“ – sexul, ul, nivelul de calificare sau vârsta populaţiei popula studiate sunt tot variabile conform definiţiei de ţiei enunţate. enunţ Despre natura variabilelor,, se poate consemna faptul faptul ca acestea sunt privite atât ca realităţi realit manifeste (observabile în mod nemijlocit), cât şi ca stări ri latente, care nu pot fi direct observabile (măsurabile), (m surabile), dar care pot fi cercetate prin indicator direct observabil.

Indicatoriii reprezintă reprezint instrumente de măsurare surare a unor caracteristici specifice obiectului cercetării cercet şi reprezintă un mijoc de măsurare ăsurare a elementelor din realitate pe care le studiem. studiem. Scopul indicatorilor este de a facilita descrierea, evaluarea şi ş anticiparea devenirii irii unui fenomen sau proces.

Ei satisfac nevoia de a cunoaşte cunoa starea prezentă şşi evoluţia ţia trecută, trecut precum şi de a dirija în mod sistematic dezvoltările dezvolt rile viitoare. Indicatorii sunt operaţionalizări opera ale variabilelor identificate în câmpul cercetării. cercetării. Operaţionalizarea Opera este procesul dezvoltării dezvo măsurilor, construcţia ia tehnicilor concrete, reale de măsurare.

Astfel, pentru subconceptul „mijloace de transmitere a mesajelor comunicării comunic de masăă pot fi consideraţi indicatorii: opinii referitoare la rolul social al televiziunii; încrederea sau neîncrederea în diferite canale de comunicare în masă; mas imaginea despre raportul jurnaliştilor jurnali tilor cu sfera politică; politic relaţiile relaţ de simpatie şi de antipatie faţă de jurnalişti; jurnaliş încrederea în jurnaliştii jurnali cunoscuţi; opinii despre rolul social al jurnaliştilor. jurnali

Sarcina de lucru 3 Realizează un exerciţiu de operaţionalizare ionalizare a unui concept şi identifică minim trei indicatori şi trei variabile.

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 12

Mirela Arsith

I.2.6. Alegerea metodelor Metodele şi şi tehnicile de lucru sunt instrumentele pe care le va folosi cercetătorul ătorul pentru abordarea teoretică teoretic şi practicăă a obiectului de cercetat. Pe baza reflecţiei reflecţ asupra experienţelor elor trecute de cercetare, se formulează formuleaz strategii de investigare; se indică in atât eventuale dificultăţi dificultăţ şi neajunsuri, cât şi căi ă de obţinere ţinere inere a unor rezultate valide din punct de vedere ştiinţific.

Cercetătorul ătorul trebuie să s adapteze metodele şii tehnicile de cercetare la specificul naturii obiectului cercetat şi nu invers. O sursăă principală principal de variaţie în asumarea şi aplicarea ansamblului de tehnici şii metode este concepţia concep teoretică luatăă ca referinţă. referin În ştiinţele comunicării, rii, de exemplu, se manifestă manifest structuri teoretice alternative, care uneori sunt teoretice, alteori sunt s complementare şi fiecare teorie a comunicării comunic ţine să îşi formuleze şi să-şi şi elaboreze propria sa metodologie. În literatura de specialitate sunt: sunt •

metode comune ştiinţelor comunicării şi ansamblului ştiinţelor socioumane (sociologia psihologia, antropologia antropologia etc.), care se grupează, grupeaz la rândul lor, în: metode cantitative: cantitative: ancheta, sondajul de opinie, experimentul, analiza de conţinut; conţ metode calitative: calitative interviul individual, interviul de grup, focus-grupul, observa coparticipativă,, analiza autobiografiilor. observaţia autobiografiilor Sunt foarte multe situaţiile situa în care cele douăă tipuri de metode sunt combinate. De exemplu, elaborarea unui chestionar ar trebui să s fie precedată îndeosebi în cazul unor populaţii precedată, ţii sau probleme mai puţin pu cunoscute, de un studiu pregătitor, preg în care săă se folosească foloseasc interviuri individuale şi de grup libere şii de profunzime, analize de documente, d autobiografii etc.

•

Metode specifice ştiinţelor comunicării:: analiza semiotică, semiotic analiza vizuală metodele electronice de analizăă a receptării vizuală, receptă mesajelor media.

I.2.7.Eşantionarea În cadrul oricărei orică cercetări, nu este practic posibil de a intervieva individual toţi membrii unei populaţii popula de interes. Există, însă, ă, posibilitatea teoretică teoretic de a descrie întregul prin aplicarea unor tehnici de eşantionaj. eşantionaj. În domeniul comunicării, ării, eşantionul eşantionul este definit în orice proiect de cercetare drept un model la scarăă mică a universului cercetării.

Eşantionarea şantionarea este un set de operaţii opera ii cu ajutorul cărora, că din ansamblul populaţiei ţiei iei vizate de cercetare se allege o parte, numită numit eşantion, care va fi supusăă nemijlocit investigaţiei. investiga Eşantioanele antioanele pot fi probabiliste (statistice), (statistice), când proiectul de cercetare este centrat pe o metodologie de tip cantitativ. Modalitatea prin care se extrage din populaţia ţia investigată investigat eşantionul antionul folosit în cercetare are drept presupoziţie faptul Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 13

Mirela Arsith

că „fiecare individ din populaţie are o şansă calculabilă şi diferită de zero de a fi ales în eşantion“ (Rotariu & Iluţ, 1997, p. 130). Scopul acestui eşantion este de a fi reprezentativ, adică de a avea capacitatea de a reproduce cât mai fidel structurile şi caracteristicile populaţiei din care este extras.

Tabelul nr.1 Tipuri de eşantionare statistică Tip de eşantionare

Caracteristici

Eşantionarea simplă Selecţie simplă aleatoare; alege din totalul unităţilor numărul aleatoare şi cvasipretabilit, folosind un procedeu de tip „loterie“. Fiecare unitate aleatoare de eşantionare are, în acest fel, o şansă egală de a fi inclusă în eşantion.

Eşantionarea stratificată

Elementele populaţiei de bază sunt clasificate în funcţie de criteria care se consider a fi semnificative pentru problematica cercetării.

Eşantionul este construit respectându-se configuraţia distribuţiei din populaţie.

Eşantionarea pe cote

La nivelul întregului univers de selecţie se realizează o stratificare, în funcţie de obiectivele cercetării şi informaţiile disponibile. Alegerea finală a unităţilor de anchetă este lăsată la latitudinea anchetatorului. Acesta trebuie să respected oar cotele sau proporţiile care i-au fost prestabilite în baza stratificării pe totalul populaţiei de bază.

Eşantionarea de tip Selectarea prealabilă a unei grupări de unităţi (localităţi, cartier cluster etc.) în cadrul cărora se aleg ulterior unităţile ultime pentru investigaţie.

Sursa: Marinescu, 2009, p. 7

De asemenea, eşantioanele pot fi neprobabiliste, când proiectele de cercetare se bazează pe metode calitative. În acet caz, procedura de selecţie nu permite determinarea probabilităţii de includere a unei unităţi de eşantionare în eşantion, şansa de a fi ales, pentru fiecare element dintr-o populaţie fiind necunoscută.

Tabelul nr.2 Tipuri de eşantionare non-probabilistică Tip de eşantionare

Caracteristici

Variaţia maximă

Documentează diferite variaţii şi identifică modelele comune importante.

Omogenă

Concentrează atenţia, reduce simplifică, facilitează interviurile de grup.

Cazul critic

Permite generalizarea logică şi aplicarea maximă a informaţiei la alte cazuri.

Bazată pe teorie

Găseşte axa constructului theoretic, îl elaborează şi îl studiază.

Confirmarea sau marea cazurilor

infir- Elaborarea analizei iniţiale, caută excepţiile, caută variaţiile.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 14

Mirela Arsith „Lanţ“ sau „Bulgure de Identifică cazurile de interes de la oamenii care cunosc zăpadă“ alţi oameni ce ştiu care dintre aceste cazuri sunt bogate în informaţii.

Cazul extrem deviant

sau/şi Învăţarea din manifestarea fenomenului studiat.

foarte

neobişnuită

a

Cazul tipic

Evidenţiază ceea ce este normal în medie.

Intensitate

Cazuri bogate în informaţii care manifestă interes pentru fenomen, dar nu în forma sa extremă.

Cu scopuri aleatoare

Adaugă credibilitate la eşantion când eşantionarea cu scop este prea mare.

Stratificată cu scop

Ilustrează sub-grupurile , faciitează comparaţiile.

Criterii

Toate cazurile satisfac un criteriu, sunt folositoare pentru asigurarea calităţii.

Oportunistică

Folosirea unui avantaj neaşteptat.

Combinaţie sau amestec

Flexibilitate, satisfac multe nevoi şi interese.

Convenienţă

Salvează timpul, banii şi efortul, dar cu preţul informaţiei şi al credibilităţii.

Sursa: Marinescu, 2009, p.8

Cea mai mare problemă este însă cea care s-ar putea numi, după o expresie din limbajul economic, uzura morală a eşantionului sau, cu o altă expresie, de asemenea consacrată, condiţionarea indivizilor care sunt supuşi unei anchete repetate. E vorba de faptul simplu că oamenii, conştienţi fiind că vor fi interogaţi în mod repetat, în privinţa anumitor aspecte ale vieţii lor, pot ajunge să-şi schimbe caracteristicile (opiniile, atitudinile, comportamentele) în raport cu aceste probleme, ceea ce înseamnă că eşantionul îşi pierde, încetul cu încetul, din reprezentativitate. Ştiind, de pildă, că cineva va veni să-1 tot întrebe ce a văzut la televizor, omul s-ar putea să înceapă să privească mai mult programele TV şi deci, pe ansamblul eşantionului, să apară o tendinţă de creştere a timpului mediu petrecut în faţa televizorului. Dacă lucrurile se întâmplă aşa, o asemenea tendinţă va fi adevărată (corectă) pentru indivizii din eşantion, dar ea este inexistentă la nivel de populaţie.

Sarcina de lucru 4 Exersează un proces de realizare a unui eşantion dintr-o populaţie ce urmează a fi supusă unei investigaţii. Poţi alege, în această etapă, modalitatea cea mai simplă.

„ Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 15

Mirela Arsith

De la centru“ eşantionul poate fi stabilit exact doar până la nivel de comună/oraş sau, eventual (dar foarte rar se întâmplă aşa), până la nivel de localitate. După aceea, revine operatorului sarcina de a ajunge la indivizii ce vor fi chestionaţi şi deci este necesar ca el să aibă instrucţiuni foarte clare şi detaliate cu ceea ce are de făcut în acest proces de căutare a subiecţilor, iar cei ce conduc cercetarea trebuie să verifice foarte atent modul cum sunt respectate aceste instrucţiuni.

Am subliniat această din urmă expresie căci, după cunoştinţa noastră, la noi se verifică îndeosebi - atunci când se face verificare! - dacă operatorul a chestionat persoana de la adresa la care spune că a fost nu şi felul cum a ajuns la adresa respectivă.

I.2.8.Efectuarea cercetării Este etapa în care se acţionează asupra obiectului cercetării prin intervenţia metodelor şi a tehnicilor de lucru, în scopul probării ipotezelor formulate.

Urmându-se un plan de cercetare bine formulat, riguros, se trece la cercetarea propriu-zisă, ca activitate formată din etape şi faze, încheiate parţial cu rapoarte, concluzii, elaborări scrise.

Datele rezultate din cercetarea ştiinţifică trebuie să reproducă, într-o formă coerentă, logică, ceea ce s-a obţinut în urma acţiunii metodologice prin cercetarea ştiinţifică a obiectului sau temei supuse cercetării, cu un limbaj clar, explicit, de tip codificat ştiinţific.

I.2.9.Interpretarea rezultatelor şi valorificarea rezultatelor cercetării După prelucrarea datelor rezultate din cercetarea ştiinţifică, acestea vor fi analizate, comentate, pentru a se putea pune în evidenţă valoarea lor şi importanţa lor teoretică şi practică.

Datele rezultate din cercetare pot proba următoarele aspecte privind domeniul de cunoaştere ştiinţifică în care s-a desfăşurat cercetarea, şi anume, comparându-le cu datele deja existente în literatura ştiinţifică de specialitate: a.datele obţinute confirmă cunoştinţele existente în literatura ştiinţifică de specialitate; b. datele rezultate din cercetare le infirmă pe cele existente în literatura de specialitate; c.datele obţinute prin cercetarea întreprinsăaduc cunoştinţe noi, necunoscute anterior în domeniul respectiv, îmbogăţind sau chiar schimbând complet modul de gândire şi de acţiune al specialiştilor, creind noi teorii.

Valorificarea rezultatelor cercetării. Rezultatele finale ale cercetării trebuie valorificate. Acestea sunt introduse în circuitul cunoştinţelor ştiinţifice, în limbajul ştiinţific, în teorie şi în practică.

Domeniile de aplicare a noilor descoperiri pot fi imediate sau îndepărtate.

Valorificarea, dacă este acceptată, demonstrează importanţa cercetării Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 16

Mirela Arsith

ştiinţifice realizate şi va avea calitatea de a deschide noi perspective în domeniul cercetării şi al cunoaşterii ştiinţifice. Ea va reprezenta premisele unor viitoare activităţi de cercetare.

Concluziile cercetării. Orice activitate de cercetare ştiinţifică trebuie să ducă la nişte concluzii. Acestea vor reprezenta, într-o manieră sintetică şi concisă rezultatele ştiinţifice obţinute. Din aceste concluzii se vor construi viitoarele teorii ştiinţifice sau vor putea fi realizate proiecte de acţiune practică în domeniul respectiv.

Elaborarea unei lucrări ştiinţifice. Datele rezultate din cercetarea ştiinţifică vor trebui difuzate, aduse la cunoştinţa specialiştilor din domeniul respectiv.

Ele vor fi făcute cunoscute mediilor ştiinţfice prin comunicări ştiinţifice, prin articole sau monografii publicate pe tema cercetării respective, prin conferinţe publice.

Sarcina de lucru 5 Schiţează un proiect de cercetare pe o temă pe care o poţi identifica tu sau o poţi prelua dintr-o lucrare.

1.2.10. Fenomenologia – viziune filosofică şi metodă de abordare ale lumii omului (propunere de modele de analiză) Fenomenologia, în sens larg, este descrierea a ceea ce apare. In acelasi timp, desemnează metoda şi modalităţile folosite pentru o asemenea descriere. Trebuie să luam în considerare ceea ce se întamplă în natură, în lumea aflată în faţa noastră, în conştiinţa eului, aşa cum ni se oferă în experienţa psihologică şi vom descifra presupoziţiile esenţiale.

Conştiinţa este intenţională şi, în acelaşi timp, sursă de semnificaţie şi de valoare. Orice fiinţă umană gândeşte şi există prin mediul ei uman.

Cercetătorul trebuie să înţeleagă felul de a fi al fiecărui individ şi faptul că acesta este un „proiect“ inserat într-o istorie.

Prin comunicare se poate ajunge la o „reinterpretare“ a fiinţei în lume.

Fiecare individ uman este actor în lumi specifice – lumea copilăriei, lumea habitudinilor culturale, lumea privată; specialiştii au pus problema posibilităţilor de înţelegere între indivizi ale căror lumi diferă. Această înţelegere se fundamentează pe principii şi reguli construite în cursul schimburilor comunicaţionale.

Comunicarea propune şi impune o perspectivă comună asupra lumii, În mod normal, toate „realităţile“ pe care ne sprijinim pentru a trăi şi a comunica zi de zi sunt rezultatul unei activităţi colective de construcţie realizate prin Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 17

Mirela Arsith

intermediul comunicării şi bazându-se pe câteva reguli de gândire pe care le împărtăşim cu membrii grupului nostru cultural.

Analiza fenomenologică. Fenomenologia explicitează sensul pe care lumea obiectivă a realităţilor îl are pentru noi toţi în experienţă. Ea răspunde nevoii de a descrie şi de a înţelege experienţa trăită a adevărului, fără a eşua în relativism şi sesizează sensul de profunzime nemijlocit al faptului uman în care ne implicăm.

Explicitarea esenţelor fenomenologice se realizează pornind de la o intuiţie globală, nemijlocită şi experenţială, un fel de „luare la cunoştinţă intuitivă“ care poate fi absolut spirituală. În majoritatea cazurilor, această intuiţie originară trebuie prelucrată prin metoda variaţiilor, care va servi la consolidarea ei. De exemplu, pentru a studia percepţia din punct de vedere fenomenologic, va trebui să ne imaginăm toate felurile posibile de acte perceptive; de asemenea, pentru a găsi esenţa oraşului, va trebui să ne plasăm în gând în diferitele oraşe pe care le cunoaştem. Luând în considerare aceste variaţii realizate cu ajutorul imaginaţiei, vom putea pune în evidenţă nucleul dur invariabil al fenomenului studiat.

Aşadar, metoda fenomenologică reprezintă investigarea sistematică a subiectivităţii, adică a conţinuturilor de conştiinţă. Ea privilegiază datele experienţiale deoarece acestea furnizează informaţiile cele mai complete cu privire la semnificaţiile proprii subiecţilor.

Sarcina de lucru 6 Realizează un exerciţiu de analiză fenomenologică pe următorul text: „Imaginaţi-vă că staţi la soare pe o pajişte la munte sau pe o plajă, complet destins şi împăcat cu lumea. Nu faceţi nimic, iar tot ce vă înconjoară este ca un fel de veşmânt moale, care vă oferă tihnă şi adăpost. Dar iată că brusc auziţi o voce strigând: „Ajutor!“ „Ajutor!“ Cât de diferit vi se pare acum – ţi cât de diferit a devenit – tot ceea ce vă înconjoară!“

Analiza fenomenologică se bazează pe o descriere aproape naivă a unui fenomen cotidian, prezentată din punctul de vedere al celui care îl trăieşte.

Analiza constă în a ne ridica la un anumit nivel de generalitate şi a verifica totodată dacă această trecere este legitimă, adică dacă nu există exemple care ar putea să contrazică (variaţiile imaginare).

Analiza comprehensivă. Faptele umane diferă foarte mult de faptele fizice şi pot fi percepute printr-o abordare specifică: „comprehensiunea“. Experienţa Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 18

Mirela Arsith

existenţei altor fiinţe umane şi a semnificaţiei acţiunilor lor este o observaţie empirică fundamentală pe care le poate face un om. Lumea noastră, care este o lume interpersonală şi socială, este experimentată, de la bun început, ca o lume care are sens. Ştim ce face semenul nostru, de ce face acel lucru, pentru ce îl face într-un anumit moment şi în anumite împrejurări. Ceea ce înseamnă că noi experimentăm acţiunea semenilor noştri în conformitate cu motivele şi scopurile ei.

Comprehensiunea nu este problema unei singure persoane, a unui observator, ci este problema unui întreg grup social. În numeroase cazuri, este posibil să fi experimentat noi înşine motivele şi scopurile semenului când ne-am aflat în situaţii identice şi, pe baza acestor experienţe să fi ajuns să elaborăm modele tipice pentru motivele şi scopurile umane.

Aptitudinile empatice există cu certitudine, dar, ca şi alte caracteristici psihice, ele pot fi puse în evidenţă tot prin mijloace „pozitiviste“. Un exemplu este chestionarul prin procură, în care un subiect A răspunde la un chestionar aşa cum crede că ar răspunde un alt subiect, B, pe care are pretenţia că îl cunoaşte bine. Prin comparaţia răspunsurilor lui A şi B ne dăm seama de calităţile empatice ale subiectului A. Nu dorim să spunem că problema empatiei -şi cu atât mai mult cea a comprehensiunii - se reduce la această situaţie.

Afirmăm doar că prin actul de comprehensiune nu ne plasăm neapărat în afara raţionalului şi că acest act poate fi, la rândul lui, „înţeles" şi descris în termeni raţionali, Despre subiectivitatea, interioritatea umană avem varii şi multiple semne şi semnale sensibile (vorbe, gesturi, manifestări, comportamente).

Inferenţa de la datele exterioare (inclusiv comportamentul verbal) la cele interioare nu este simplă şi fără riscuri.

Interacţiunea cu alţii, jucărea de roluri, motivaţiile, strategiile şi consecinţele acţiunilor proprii, semnificaţia atribuită acestora, experienţa noastră culturală şi profesională, deci aproape tot ce este subsumabil comprehensiunii, poate servi ca punct de plecare în proiectarea unor cercetări „pozitiviste" (plan experimental, chestionar, plan observational). Acelaşi bagaj comprehensiv este inevitabil prezent în faza de analiză şi interpretare calitativ-globalistă a unor date statistice.

Metoda comprehensivă constă în a sesiza sensul subiectiv şi intersubiectiv al unei activităţi concrete pornind de la intenţiile pe care le putem anticipa la unul sau mai mulţi actori sociali, precum şi de la propria noastră experienţă trăită referitoare la mediul social. Ea utilizează în acest scop empatia. Acest gen de intuiţie afectivăse bazează pe o capacitate umană de „comprehensiune“ nemijlocită a celuilalt ca fiinţă omenească.

Analiza etnometodologică Pentru etnometodologie, faptul social este un fapt emergent, fiind rezultatul unor procese ascunse. În general, acestea sunt procese de interacţiune cotidiene, banale repetitive, care generează fenomenul vizibil. Prin urmare,obiectul studiilor etnometodologice îl vor constitui procedurile (etnomodelele) care stau la baza descrierilor şi comentariilor referitoare la practicile cotidiene, comunicării în sens larg.

Reducţia etnometodologică trebuie să permită explicitarea câtorva dintre schemele care generează aceste pratici. Ea are ca obiect interacţiunile, comentariile şi dialogurile puse în evidenţă sau observate.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 19

Mirela Arsith

Această analiză este efectuată pentru a aduce un răspuns la întrebarea:: „Ce procese operatorii acţionează pentru a crea fenomenul pe care îl observ?“.

Această analiză utilizează simpla capacitate de reflecţie a cercetătorului, aptitudinea sa de a formaliza, de a analiza etc.

Etnometodologii folosesc, printre altele, tehnica introspecţiei dirijate. Aceasta constă în a le cere subiecţilor să descrie ceea ce se petrece în mintea lor în condiţii experimentale precise şi controlate de experimentator (Mucchielli, 2005, p. 62).

Exemplu Garfinkel a ilustrat metoda cerându-le studenţilor săi să transcrie un fragment din conversaţiile lor familiale obişnuite şi să-i dezvolte sensul comentând dialogul. Studentul care dezvoltă sensul acestor schimburi comunicaţionale îşi face comentariul în dreapta conversaţiei, care este prezentată în coloana din stânga (apud Mucchielli, 2005,p. 63): Soţul: Daniel a reuşit azi să pună o monedă în automatul din parcare fără să mai fie ridicat.

Azi după-amiază, când îl aduceam pe Daniel, băiatul nostru în vârstă de patru ani, de la grădiniţă, a reuşit să se ridice destul de sus ca să pună o monedă în automatul din parcare atunci când ne-am oprit într-o zonă cu plată, câtă vreme înainte trebuia de fiecare dată ridicat.

Soţia: L-ai dus la magazinul de discuri?

Dacă a pus o monedă în automat înseamnă că te-ai oprit la magazinul de discuri când te-ai dus după el sau la întoarcere, de vreme ce-l aveai cu tine, sau te-ai oprit la dus, apoi în altă parte când v-aţi întors?

Soţul: Nu, la cizmar.

Nu, m-am oprit la magazinul de discuri când m-am dus să-l iau, apoi la cizmar când mă întorceam cu el.

Soţia: Pentru ce?

Ştiu eu un motiv pentru care ai fi putut să te opreşti la cizmar. Poţi să-mi spui care anume?

Soţul: Mi-am cumpărat şireturi noi la pantofi.

Îţi aduci aminte, ieri mi-am rupt un şiret de la pantofii maro, aşa că m-am oprit să-mi cumpăr şireturi noi.

Soţia: Pantofii tăi negri au mare nevoie de nişte tocuri noi

Mă gândeam că ai fi putut să faci altceva. Ai fi putut să-ţi duci pantofii negri, care au nevoie să fie pingeliţi ca lumea. Ar trebui să te ocupi de ei fără întârziere.

Toate aceste comentarii reliefează întreg contextul vieţii în comun şi toate presupoziţiile pe baza cărora funcţionează înţelegerea obişnuită. Semnificaţia finală a comunicării îşi află sursa în procedurile automate (etnometode), Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 20

Mirela Arsith

inconştiente în mare măsură inconştiente şi împărtăşite de indivizii care fac parte din aceeaşi cultură, totul fundamentându-se pe un fundal de presupoziţii.

Sarcina de lucru 7 Plecând de la analiza de mai sus, realizaţi propria voastră analiză a unei conversaţii.

O altă tehnică a etnometodologiei este analiza de documentare interpretativă.

Această analiză constă în a afla care este ansamblul cunoştinţelor comune împărtăşite de o comunitate, care oate fi considerată o „bază de date documentare“. Această bază este organizată şi dinamică, generând exprimări.

Analiza de documentare interpretativă constă în a „documenta“, într-o manieră interpretativă, un fenomen, un dialog, un comportament etc. Astfel, căutăm în tot ceea ce cunoaştem în materie de cunoştinţe împărtăşite social unee elemente care au scpul de a face comprehensibil, adică înzestrat cu semnificaţie acel fenomen. La rândul lor, stările mentale guvernează exprimările, iar indicii pe care îi conţine comunicarea sunt analizţi pentru a se ajunge la reprezentări şi la stări interne.

Din perspectiva individului, comunicarea este o problemă de participare la elaborarea continuă şi emergentă a unei lumi relaţionale care, la rândul ei, participă la definirea fiecărei identităţi şi a lumii comune de referinţă.

Ansamblul conceptelor şi metodelor constituie o importantă trusă de instrumente pentru cercetătorul în ştiinţele comunicării. Toate acestea trimit întotdeauna la un punct de vedere parţial asupra realităţii totale.

3. NORME ACADEMICE DE REDACTARE

• Titlul, care trebuie să rezume cât mai adecvat conţinutul articolului, urmat de numele autorilor, cu specificarea instituţiilor în care aceştia activează.

• Rezumatul (Abstract), în care se prezintă, în mod succint, lucrarea (se recomandă aproximativ 150 de cuvinte). În rezumat se menţionează domeniul ştiinţific în care se încadrează articolul şi se subliniază relevanţa, originalitatea şi calitatea cercetării. În rezumat nu se recomanda utilizarea citărilor bibliografice.

• Cuvintele cheie (Keywords) sunt consacrate domeniului ştiinţific în care se înscrie lucrarea. Este recomandabil să se înceapă cu cele având un grad mai mare de generalitate şi să se continue cu cele particulare. În general, 5-7 cuvinte cheie sunt suficiente.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 21

Mirela Arsith

Structura unei lucrări ştiinţifice conţine următoarele paragrafe succesive, considerate oarecum canonice în practica redactării (Vintan, 2006): • Introducerea (Introduction), descrie cadrul ştiinţific general al lucrării, provocările abordate şi importanţa lor în cercetare, ipotezele ştiinţifice ale lucrării, metodologia de principiu care a fost selectată şi utilizată, structura paragrafelor ulterioare ale lucrării. Mulţi autori obişnuiesc să redacteze introducerea şi rezumatul abia după redactarea tuturor celorlalte paragrafe.

• Alte abordări (Related Work), unde se descriu în mod critic lucrările considerate relevante, în special cele din fluxul principal de publicatii şi care abordează provocări ştiinţifice identice, similare sau chiar conexe celor abordate în articol. Un asemenea paragraf trebuie deci să descrie stadiul actual al cunoaşterii în domeniu, într-un mod clar, sistematic, critic, coerent şi concis, raportat la realizări anterioare şi, recomandabil, recente.

• Metodologia cercetării, în care se prezintă metodele, tehnicile, algoritmii, tehnologiile, cadrul experimental, cadrul de evaluare a rezultatelor, materialele utilizate în cadrul investigaţiei ştiinţifice. Desigur că metodologiile diferă, fiind extrem de diverse şi specifice, de la cercetarea fundamentală la cea aplicativă, precum şi de la un domeniu ştiinţific la altul.

Important este ca acest cadru al cercetării sa fie unul acceptabil din punct de vedere ştiinţific, astfel încât să ofere elementele necesare reproducerii acelei cercetări în oricare alt loc, cu garanţia obţinerii, practic, a aceloraşi rezultate esenţiale, de către orice alt grup de cercetare care o utilizează întocmai (caracterul repetitiv si reproductibil al ştiinţei). Aceste aspecte sunt legate şi de caracterul deschis al cercetării ştiinţifice de tip academic, care îşi valorifică rezultatele prin publicare.

• Rezultate cantitative si calitative. Interpretări. Se expun rezultatele obţinute, se compară cu cele cunoscute prin intermediul altor cercetări şi se interpretează importanţa şi utilitatea acestora (posibile aplicaţii). Este inacceptabila prezentarea aceloraşi rezultate în mai multe forme (prin tabele, grafice, text etc.). Graficele trebuiesc însoţite de legende lămuritoare care sa utilizeze abrevieri şi notaţii consacrate.

Se recomandă ca redactările metodologice şi cele cu privire la rezultate, să se facă run-time, adică chiar pe parcursul efectuării cercetării, din motive de exactitate a prezentării (altfel, fenomenul de uitare a unor detalii poate interveni în mod nedorit). În special în acest paragraf se recomandă o redactare concisă, ne-repetitivă şi obiectivă.

•

Concluzii şi dezvoltări ulterioare (Conclusions and Further Work), unde se extrag în mod sintetic principalele concluzii ale cercetării şi, în baza acestora, viitoarele oportunităţi de cercetare considerate a f i fezabile şi fertile din punct de vedere ştiinţific.

Concluziile vor furniza răspunsuri clare la întrebările cercetării. În paragrafe distincte se vor rezuma concluzii referitoare la limitele cercetării şi posibilitatea Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 22

Mirela Arsith

depăşirii lor; la legătura părţii aplicative cu premisele teoretice formulate; la gradul de atingere a obiectivelor de cercetare şi de confirmare a ipotezelor; la deschiderile şi aplicabilitatea rezultatelor obţinute.

• În mod opţional, lucrarea poate prezenta un scurt paragraf de mulţumiri (acknowledgments), în care, de obicei, autorii prezintă recunoştinţa lor instituţiilor şi persoanelor fizice care i-au sprijinit, din punct de vedere ştiinţific sau/şi material, pentru buna desfăşurare a cercetării expuse.

•

Articolul se încheie cu referinţele bibliografice (references) utilizate. Acestea trebuie sa f i e relevante, recente si, de recomandat, aparţinând fluxului principal de publicaţii. Fiecare referinţă bibliografică trebuie citată în textul lucrării, cu motivarea clară a contribuţiei ştiinţifice la care se face referire. Nu este recomandat să se facă referinţe la lucrări ne-publicate. Modul formal de a insera o citare în text diferă de la o publicaţie la alta. Uneori, articolul poate conţine şi o anexă (appendix) în care se pot detalia anumite rezultate folosite în corpul principal al lucrării.

Prezentarea unui articol ştiinţific este recomandabil a f i una coerentă, completă dar concisă şi neredundantă, necontradictorie, clară, scrisă într-un limbaj extrem de atent la fiecare detaliu şi cu fiecare interpretare.

Fiecare domeniu conţine termeni cu accepţiuni precise, care trebuie utilizaţi corespunzător în lucrare, evitând ambiguităţile de limbaj şi jargoanele obositoare. O lucrare ştiinţifică nu trebuie să detalieze aspecte considerate didactice sau bine cunoscute din alte lucrări.

Dacă acestea sunt necesare în dezvoltarea lucrării originale, vor f i prezentate succint şi vor fi citate lucrările reprezentative în care cititorul poate găsi detalii. Detalierile din articol trebuie să se focalizeze strict pe contribuţiile considerate originale, care trebuie clar evidenţiate.

În general este recomandabilă adresarea impersonală prin diateza pasivă („se demonstrează că“, „s-au obţinut următoarele rezultate“) evitându-se, deci, folosirea persoanei întâi, cu anumite excepţii (spre exemplu în cazul emiterii unor opinii puternic personalizate etc.). Nu se pot da reguli clare în acest sens.

Sarcina de lucru 8 Alege un articol sau un studiu ştiinţific şi identifică părţile constitutive ale acestuia, analizând măsura în care sunt respectate cerinţele.

După redactarea unei lucrări de cercetare ştiinţifică, înainte de publicarea acesteia, se impune o autoevaluare riguroasă din partea autoruui. Se recomandă să se verifice dacă lucrarea oferă răspunsuri consistente unor probleme şi întrebări de genul: Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 23

Mirela Arsith

•

Care este scopul lucrării? lucr rii? Care este provocarea ştiinţifică ş abordată?

Este aceasta prezentată prezentat în mod clar?

•

Lucrarea se încadrează încadreaz în domeniul ştiinţific ţific al publicaţiei? publica

•

Scopul propus este unul semnificativ? Problema pusă pus este una reală, de interes? Dezideratul propus nu contrazice rezultate ştiinţifice tradiţ tradiţionale, unanim recunoscute?

•

Metodologia de abordare este validă? ă? Este aceasta suficientă suficient în vederea obţinerii ob inerii obiectivelor propuse? Nu cumva vreo eroare existent în cadrul acesteia poate invalida rezultatele? existentă

•

Care sunt ipotezele şii cât de realiste sunt acestea? Cât de corelate sunt rezultatele cu aceste ipoteze ştiinţifice? ţifice? Ideile originale sunt prezentate suficient de limpede?

•

Cercetarea prezentată prezentat este corectă din punct de vedere ştiinţific?

•

S-au au extras concluziile corecte din cadrul rezultatelor obţinute? ob Ce implica implicaţii, respectiv aplicaţii, au rezultatele tele obţinute? obţ Sunt acestea analizate adecvat?

• Prezentarea articolului este satisfăcătoare? satisf • Rezumatul descrie corect articolul? Introducerea explică explic adecvat problema tratată tratat şi cadrul de cercetare?

• Secţiunile Secţ sunt clare şi urmeaza într-o ordine logică? logic Gramatica şi sintaxa lucrării lucr sunt corecte?

Rezumat Caracteristica fundamentală fundamental a sferei socio-umanului umanului o reprezintă reprezint comunicarea verbal-simbolică. verbal . Aceasta este abordată gnoseologic de diversitatea ştiinţelor ş comunicării. Cunoaşterea şi cercetarea în domeniul ştiinţelor ţelor comunicării comunic abordează în mod specific etapele de elaborare a proiectului de cercetare: formularea întrebării întreb rii de plecare, operaţionalizarea opera conceptelor, formularea ipotezelor şii a obiectivelor cercetării, cercet determinarea variabilelor şii a indicatorilor, alegerea metodelor, eşantionarea, e efectuareaa propriu-zisă propriu a cercetării, rii, interpretarea rezultatelor şi valorificarea acestora. Analiza comunicării comunic rii este o reconstruire a intenţiilor inten şii reprezentărilor reprezentă fiecărui, rui, acestea fiind direct accesibile atât subiectului, cât şi observatorului. Rezultatele oricărei oric cercetări ări sunt sintetizate, de obicei, într--o lucrare, ce trebuie să respecte anumite norme şi o anumită structură, ă, care să s probeze un anumit nivel ştiinţific.

Teste de autoevaluare I.. Redactează o lucrare de 500 de cuvinte despre etapele proiectului de cercetare, prin care să s utilizezi conceptele, caracterizările caracteriză şi tipologiile prezentate în această aceast unitate de învăţare.

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 24

Mirela Arsith

II. Unul dintre colegii tăi t intenţionează să realizeze un proiect de cercetare în domeniul iul comunicării comunic organizaţionale. ionale. El a studiat o bibliografie alcătuită alc din volume şi articole, dar nu a găsit g o idee care săă îi placă şi vine să îţi ceară sfatul: „Tu ce subiect crezi că c ar trebui să abordez?“ Sugeraţi ţi două probleme de cercetare pe care colegul tău ău ar putea să s le utilizeze ca punct de plecare în proiectul său s u de cercetare. Argumentează-ţi Argumenteaz alegerile în maximum o jumătate jum de pagină.

Răspunsuri ăspunsuri la întrebările întreb rile din testele de autoevaluare I. Pentru fiecare etapă identificată şi comentatăă vei primi 0,75 puncte; pentru coerenţa coerenţ şi corectitudinea elaborării, rii, vei primi 1,50 puncte; din oficiu, primeşti şti 1 punct.

II. Pentru fiecare problemă problem sugerată primeşti şti 2 puncte; pentru argumentare primeşti 5 puncte; pentru coerenţa coeren şi corectitudinea tudinea elaborării, elabor primeşti 2,00 puncte; din oficiu, primiţi primi 1 punct.

Bibliografie minimală minimal Marinescu, V. (2009).

(2009 Cercetarea ercetarea în comunicare. Metode şi ş tehnici, Bucureşti: Editura „Comunicare.ro“. pp. p 1-9.

Chelcea, S. (2001).

(2001 Tehnici de cercetare sociologică, sociologică Bucureşti: Editura SNSPA, pp. 10-35.

10 Enăchescu, ăchescu, C. (2007). Tratat de teoria cercetării ştiinţifice, ştiinţ Iaşi: Editura „Polirom“,, pp. 133-140 133

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 25

Mirela Arsith

2. METODE ŞI TEHNICI CANTITATIVE 2.1. Ancheta 2.2. Experimentul 1.4.

Obiectivele specifice unităţii de învăţare 1.5.

Rezumat 1.6.

Teste de autoevaluare Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie minimală Lucrare de verificare Obiective specifice: La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea: •

să operezi corect cu noile concepte;

•

să descrii ancheta şi experimentul;

•

să identifici, prin exemplificări, minim patru tipuri de anchetă;

•

să delimitezi etapele implicate de aplicarea metodei anchetei;

•

să explici etapele implicate de aplicarea metodei anchetei;

•

să realizezi un proiect de cercetare bazat pe metoda anchetei;

•

să caracterizezi tipurile de experiment şi particularităţile lor;

•

să delimitezi etapele implicate de aplicarea metodei experimentale;

•

să explici etapele implicate de aplicarea metodei experimentale;

•

să realizezi un experimentului.

proiect

de

cercetare

bazat

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 6 ore

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 26

pe

metoda

Mirela Arsith

2.1. Ancheta Încăă de la început, vom v accepta şi practica o distincţie ţie între metode, tehnici şi instrumente de cercetare. în principiu, aceastăă înşiruire şiruire a celor trei noţiuni no merge de la general spre particular.

Metoda este o modalitate generală, strategicăă (din punctul de vedere al mijloacelor de cercetare şii nu al teoriei) de abordare a realităţii. realit

Tehnicile sunt formele concrete pe care le îmbracă metodele, fiind deci posibil ca una şi aceeaşi metodă să see realizeze cu ajutorul unor tehnici diferite (de pildă, pild , putem vorbi de tehnica experimentului cu grup de control, ca o formă form concretă de punere în aplicare a metodei experimentale)

Instrumentul nstrumentul este un mijloc, ce poate îmbrăca îmbrăca o formă mai mult sau mai puţin ţin materială, material cu ajutorul căruia se realizeazăă „captarea“ informaţiei ştiinţifice, ţifice, e cel care se interpune între cercetător cercetă şi realitatea studiată. studiat Multitudinea tehnicilor prin care se aplică aplic o aceeaşi şi metodă metod derivă şi din diversitatea instrumentelor de cercetare şii a modului diferit de folosire a lor.

Cu alte cuvinte, prezentarea unei tehnici de investigare presupune, de regulă, regul specificarea instrumentelor cu care se lucrează lucrează şi a modului concret de utilizare a acestora.

Societatea modernă modern contemporană, depinde, într-oo mare măsură mă de rapiditatea şii precizia fluxurilor de informaţii informa privind preferinţele, ţele, nevoile şi tendinţele comportamentale ale populaţiei popula sale. Ca răspuns spuns la această necesitate, marile instituţii ţii sociale au mizat mult pe anchete şi sondaje.

O anchetă este o metodă metod de culegere de informaţii ţii de la un eşantion e de indivizi, ce reprezintă reprezint o fracţiune a populaţiei iei studiate. În afara de credinţa credin în democraţie, ţie, metoda de anchetare şii de sondare exprimă exprim credinţa în posibilitatea de a cuantifica fenomenele sociale.

Există, ă, în prezent, o adevărată adev industrie consacrată culegerii de opinii, intenţiilor ţiilor de vot, reacţiilor, reac preferinţelor elor etc. unei populaţii. populaţ Aceste metode au repercursiuni asupra vieţii vie publice.

Anchetele au devenit mijloace dominante, folosite de către c că mass-media şi formatorii de opinie, pentru a măsura m sura valorile omului mediu. Conceperea unei anchete este un exerciţiu exerci intelectual îndelungat şi dificil, în cursul căruia c suntem obligaţi, obligaţ în mod constant, să ne definim din nou şi ş neîncetat obiectivele cercetării.

Protocolul de cercetare nu este o simplă simpl aplicare a unei tehnici, trimiţând trimi la strategia fundamentală fundamental a cercetării şii la logica subiacentă, subiacentă ceea ce ar permite desprinderea unor concluzii. Primul Pr demers constăă în a decide atât obiectivele studiului, cât şi şi teoriile subiacente ce trebuie examinate. Prin conceptualizare se formulează un obiectiv îmbunătăţit şii mai detaliat, în strânsă strâns legătură cu cadrul teoretic.

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 27

Mirela Arsith

Ipotezele trebuie să s fie specifice situaţiei. iei. Articularea ipotezelor va releva variabilele ce trebuie măsurate, m în aşa fel încât săă se poată poat elabora serii de întrebări ă şii de indicatori. Ancheta are drept scop explorarea unor ipoteze precise. Alegerea protocolului de anchetă anchet va depinde de întrebările puse şi de populaţia ţia studiată. studiat Relaţia ţia de comunicare - ce este caracteristicăă interviului şi anchetei - este puternic asimetrică, asimetric în sensul că cercetătorul torul este cel ce concepe, formulează formuleaz şii adresează o serie de întrebări la care aşteaptăă răspuns ăspuns din partea subiecţilor subiec chestionaţi sau, altfel spus, el stimulează stimuleaz producerea unui comportament verbal a cărui că interpretare îl ajută să descopere alte tipuri de comportamente ale indivizilor, sistemul de atitudini şii valori, caracteristici ale mediului social etc.

Ca urmare, rareori subiectul este perfect conştient con tient de „rostul" întrebărilor întreb ce i se adresează şi, dreptt urmare, comportamentul lui verbal nu va fi dependent doar de conţinutul conţ întrebării ci şii de modul în care el însuşi însu interpretează scopul pentru care i se adresează adreseaz o anumită întrebare şi nu alta.

Ancheta reprezintă reprezint o cale eficientă de obţinere a unei informa nformaţii bogate.

Existăă douăă tipuri principale de anchetă; anchet ; primul tip recurge la chestionare, iar cel de-al al doilea la discuţii.. Chestionarul este un instrument pentru culegerea de date, Întrebările trebuie să s fie în funcţie ie de obiectivul central al studiului, atât în privinţa ţa conţinutului, conţ cât şi al înlănţuirii.

Un caz particular îl reprezintă reprezint ancheta prin corespondenţă. corespondenţă Subiecţii supuşi sondajului sunt uşor u de contactat şi pot răspunde spunde la întrebări întrebă după propriul lor ritm şşi dupăă cum le convine, cu tot confortul pe care îl oferă ofer domiciliul. În fine, este evitatăă distorsiunea indusă indus de intervievator, care, prin prezenţa prezen sa fizică, le sugerează, ă, în mod involuntar, răspunsurile. r

Sarcina de lucru 1 Realizează,, în minim 10 fraze o caracterizare a anchetei ca metodă Realizează metod de cercetare.

În cazul discuţiilor discuţ directe, intervievatorul trebuie săă folosească foloseasc întreaga sa pricepere pentru a face în aşa a fel încât toţi participanţii ţii să aibă parte de aceleaşi întrebări, ări, în aceiaşi aceia termeni, cu aceleaşi intonaţii, într-oo aceeaşi aceea ordine şi în acelaşi cadru. Ele se prezintă prezint în forme variate. Discuţiile ţiile pot fi faţă fa în faţă sau telefonice. În cazul unei anchete, unul dintre primele lucruri ce trebuie luate în seamă seam priveşte şte populaţia popula studiată. Din această populaţie ţie se prelevează preleveaz un mic grup reprezentativ numit eşantion. Persoanele selectate reprezentativ, tate vor deveni subiecţi pentru anchetă..

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 28

Mirela Arsith

Unul dintre aspectele cheie ale cercetării cercet este de a găsi ăsi mijloacele pentru a obţine ţine cooperarea subiecţilor subiec şi de a-i provoca săă ne răspund ăspundă la întrebări. Este important să-i să asigurăm pe participanţi că datele vor fi prelucrate confidenţial, confiden adicăă cercetătorul cercetătorul va fi singurul care va avea acces la ele şi ş trebuie luate măsuri care săă garanteze că c nici o informaţie ie despre persoane nu va fi publicată. publicat Anchetele necesită necesit un efort serios, astfel încât cercetătorul ătorul nu se limitează limiteaz la a pune altora întrebări întreb pe care nu şi le pune sieşi ş şi la care aşteaptă a răspunsuri, fărăă săă le fi căutat că el mai întâi.

2.1.1. Ancheta oralăă sau directă direct Avantajele dar şii dezavantajele anchetei directe provin din situaţia de interacţiune ţiune dintre persoana care chestionează chestionează şi cea chestionată. chestionat Anchetele orale au o serie de avantaje, legate şi de modalităţile ăţile lor practice de punere în aplicare.

Tehnica anchetei orale îmbracă îmbrac două variante principale de realizare: realizare • ancheta faţă în faţă; • ancheta prin telefon.

Prima formă se realizează fie la domiciliu, fie ia locul de muncă munc (pentru persoanele nele ocupate) sau în şcoli, facultăţii (pentru elevi şi ş studenţi), pe stradă sau la ieşirea şirea de la manifestări manifest colective : spectacole, concerte, meciuri etc.

Alegerea uneia sau alteia dintre posibilităţile posibilit ile enumerate mai sus depinde de: de • populaţia vizată de cercetare; • procedura de eşantionare; • tematica cercetării; • mijloacele materiale şii umane avute la dispoziţie dispozi de cercetător.

Exceptând xceptând anchetele a căror c tematică impune în mod obligatoriu alegerea unor categorii restrânse de persoane, definite în genere prin participarea lor la anumite activităţi activit (elevi sau studenţi, i, muncitori sau alţi alţ salariaţi ai unor întreprinderi şi ş instituţii, spectatorii unei manifestări ări culturale etc.), în cea mai mare parte a cazurilor se utilizează utilizeaz ancheta prin vizita operatorilor la domiciliul persoanei anchetate, această formă având o serie de avantaje ce nu sunt deloc de neglijat.

Revenind la avantaje, să spunem că ancheta orală la domiciliu este preferabilă preferabil atunci când chestionarul de aplicat este relativ lung. într--adevăr, se subînţelege că pe stradăă sau la ieşirea ie irea de la un spectacol, omul nu poate fi abordat pentru o discuţie ţie ce ar putea dura mai mult mul de 3-5 minute, dat fiind că c oamenii sunt grăbiţi ţ şi nu au, în astfel de circumstanţe, circumstan e, disponibilitatea de a răspunde r la un set lung de întrebări. întreb ri. De altfel, nici operatorul nu poate manevra în asemenea condiţii ţii chestionare prea lungi şi cu modalităţi mai sofisticate de înregistrare a răspunsurilor. spunsurilor.

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 29

Mirela Arsith

Nici la locul de muncă munc şi în timpul muncii situaţia ţia nu este mai bună, bun din punctul de vedere al timpului avut la dispoziţie. dispozi ie. Ba, dimpotrivă, dimpotriv cei cuprinşi în anumite activităţi activităţ nu pot fi deloc sustraşi de la acestea. Înn al doilea rând, calitatea rezultatelor este, probabil, cea mai bună bun în aceastăă variantă variant tehnică a anchetei. în adevăr, r, discutând cu omul în casa lui, dupăă ce acesta a avut amabilitatea să s te pofteascăă înăuntru înă şi să accepte dialogul, aflându-se aflându deci în mediul său obişnuit şnuit de viaţă via şi simţindu-se oarecum „stăpân „stă pe situaţie", subiectul este mai puţin ţin stresat decât în alte împrejurări. ri. în multe cazuri, în sufrageria sau în bucătăria buc bucătă celui anchetat, se creazăă o situaţie situa comunicaţională bună, se instaurează taurează un sentiment de încredere între cei doi interlocutori.

Este mai uşor şor să-i s observăm şi să-i controlăm reacţiile, ţiile, să ne dăm seama dacă ascunde ceva sau chiar dacă dac este cel care susţine căă este. Ancheta aceasta poate fi coroborată cu observaţia directă,, ceea ce constituie un mare avantaj atunci când tema cercetării cercet rii impune culegerea unor informaţii mărunte m dar foarte numeroase cum ar fi cele ce privesc modul de trai al persoanei chestionate. Înn al treilea rând, se apreciază apreciaz în majoritatea ea lucrărilor metodologice că c ancheta directă, direct faţă în faţă,, deci inclusiv cea la domiciliu, este cel mai puţin afectatăă de fenomenul de nonrăspuns. nonr Nonrăspuns spuns înseamnă înseamn şi refuzul de a fi primit în casă cas pentru realizarea chestionării şi evitarea răspunsurilor r la anumite întrebări întreb din chestionar şi imposibilitatea găsirii ăsirii unei persoane alese în eşantion şantion într-un într timp dat şi cu eforturi rezonabile etc.

Ancheta orală la domiciliu înlătură practic nonrăspunsurile spunsurile parţiale par (refuzul de a răspunde ăspunde la unele întrebări sau la părţii din chestionar), îndeosebi datorită datorit presiunii psihice pe care o exercită exercit prezenţa ţa operatorului sau capacităţii capacit acestuia de a crea o relaţie rela ie de încredere cu subiectul. în general, în anchetele orale ponderea nonrăspunsurilor nonr este mai redusăă decât în cele în scris.

Madeleine Graviz (apud Rotariu&Iluţ, 2001, p.46) consideră consider că, în general, succesul anchetei - din punctul de vedere al proporţiei ţiei mari a persoanelor ce acceptăă săă răspundă ră - ar putea fi explicat pe baza a trei factori principali, princi dintre care ultimul joacă joac un rol efectiv în favoarea celei directe:: •

Reflexul de politeţe. polite Este greu să refuzi să-ii vorbeşti vorbe cuiva care ţi se adreseaz politicos, te roagă să-1 ajuţi adresează ţi în realizarea muncii pe care o are de îndeplinit, care a bătut drumul pânăă la uşa ta etc.

•

Dorinţa de influenţare. Cu cât subiectului i se sădeşte Dorin să o convingere mai puternică puternic asupra faptului că prin răspunsurile ăspunsurile sale va putea contribui la schimbarea unor situaţii, ii, la ameliorarea unor stări st de lucruri care-1 care privesc direct, el va fi dispus într--o măsură mai mare să se angajeze în discuţie discu şi să te invite în casă.

•

Nevoia de a vorbi. Nevoia de comunicare, de a te face înţeles în de către celă celălalt, este una dintre nevoile de bazăă ale omului, dar realizarea ei, în anumite an privinţe, a fost drastic limitatăă de societatea modernă, modern prin izolarea individului şi scoaterea de sub influenţa influenţ grupului comunitar căruia ăruia îi aparţine. apar

A Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 30

Mirela Arsith

ncheta prin telefon îşi î păstrează o serie de avantaje, sintetizate A. Lajouanie (apud Rotariu & Iluţ, Ilu 2001, p.48). Acestea sunt legate, în principal, de următoarele ătoarele aspecte : • rapiditate, • aria de acţiune, acţ • costul, • fiabilitatea, • realizarea studiului pilot în condiţii condi reale, • controlul constant al terenului, • excerptarea imediată imediat a chestionarului. Înn genere, ancheta prin telefon se realizează realizeaz de o echipă concentrată într-un singur loc, ceea ce permite schimbul permanent de informaţii informa între operatori şii conducătorul cercetării. cercet

Sarcina de lucru 1 Realizează,, în minim 10 fraze o caracterizare a anchetei directe.

Realizează Exemplifică Exemplifică.

2.1.2. Ancheta indirectăă (în scris sau prin autoadministrarea chestionarului) O primăă formă form de aplicare în scris a chestionarului este similară similar anchetei la domiciliu, persoana solicitată solicitat putând completa chestionarul pe loc, în prezenţa ţaa operatorului, sau operatorul putând reveni după dup o zi sau mai multe pentru a recupera chestionarul completat. c O altăă variantă variant tehnică utilizată cu destul de mare frecvenţă frecven este cea a aplicării ării simultane de chestionare unui număr număr mai mare de indivizi strânşi strân într-o sală:: persoane cu acelaşi loc de muncă,, elevi, studenţi, studen oameni aflaţi la o reuniune etc.

A treia variantă variant principală este cea amintită deja: ancheta prin poştă. po în fine, o a patra variantă, variant dar care are o mult prea redusăă aplicabilitate în studiile cu caracter ştiinţific ştiin ific pentru a o lua în considerare, este ancheta realizată realizat prin chestionar publicat publ în ziare şi reviste.

Avantajele anchetei în scris: scris - costul mult mai redus; redus astfel, stfel, un operator poate împrăştia împrăş într-o zi zeci de chestionare, pe care c la va recupera în altă zi; costurile osturile scad şi ş mai mult în cazul variantei a doua, când mai mulţii indivizi pot fi grupaţi grupaţ şi, ş de asemenea, în ancheta prin poştă; po Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 31

Mirela Arsith

- se înlătură ătură influenţa perturbatoare a operatorului, diminuându-se diminuându până la dispariţie ţie acel efect de interacţiune inte care creazăă o componentă component a trăirilor individului determinată determinat de prezenţa celuilalt, adicăă de cercetare; persoanele care răspund ăspund singure la chestionar nu sunt influenţate influenţate în răspunsurile r lor de prezenţa, ţa, atitudinile şi acţiunile operatorului şi, i, de asemenea, din acest punct de vedere, ele recepţionează recep toate, în mod identic, un acelaşi mesaj (uniformizarea „stimulului"), adică adic răspund efectiv la aceleaşi întrebări; - laa întrebările libere, fără f variante de răspuns, spuns, în ancheta orală oral cel care transcrie (de regulă, regul , rezumând, concentrând, stilizând etc.) răspunsurile subiectului iectului este operatorul, care, din neatenţie neatenţie sau dintr-o dintr neînţelegere a sensului acordat de subiect întrebării, întreb rii, poate deforma conţinutul conţ răspunsului. în scris, omul se va strădui str să-şii rezume cât mai fidel ceea ce crede c că e necesar să răspundă; ă ă; prin p urmare, se înlătură greşelile elile de înregistrare şi interpretare datorate operatorului, adică se înlătură o verigăă perturbatoare perturba în procesul de comunicare; - anonimatul, anonimatu care este apreciat de subiecţi,, ei nedorind să-şi asume nici un risc; - lasăă omului timp de gândire pentru ntru formularea răspunsurilor; ră aceasta constituie un evident avantaj atunci când genul de informaţie informa solicitată presupune rememorarea unor evenimente, consultarea unor materiale.

- este posibilă o dispersie teritorială mai mare a subiecţilor subiecţ aleşi, ceea ce înseamnăă nu doar avantaje de cost, ci şi de reprezentativitate a eşantioanelor e alese iniţial. ţial.

Sarcina de lucru 1 Identifică trei neajunsuri (dezavantaje) ale anchetei în scris.

Dezavantajele anchetei în scris: scris - nu avem nici o certitudine că persoana aleasă de noi este cea care răspunde r la chestionar; chestionar doar atunci când chestionarul se autoadministrează autoadministreaz sub supravegherea egherea operatorului (acasă (acas sau în grup) existăă şanse ca răspunsurile r să fie individualizate. Altfel, s-ar putea să răspundăă altăă persoană, persoan care are mai mult timp liber sau un grad de instrucţie instruc mai ridicat, ori s-ar s putea chiar ca răspunsurile spunsurile să capete o elaborare în colectiv (în familie); - se pierde spontaneitatea răspunsurilor, esenţială ţ ă pentru multe întrebări de opinie; „confecţionează“ „confec răspunsuri spunsuri în conformitate cu ceea ce subiectul crede că se aşteaptă şteaptă de la el şi se pierde posibilitatea ca, printr-o printr aranjare adecvată a întrebărilor ărilor în chestionar, să se elimine efectele de contaminare a răspunsurilor r la diferite întrebări; întreb o întrebare sensibilă, „dificilă“,, care în ancheta orală oral se adreseazăă spre finalul discuţiei, discu iei, poate aici provoca o reacţie reacţ de refuz, ratânduse întreg chestionarul; Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 32

Mirela Arsith

- această tehnică de anchetă generează o proporţie mai mare de nonrăspunsuri, comparativ cu cea orală; lucrul este perfect valabil dacă ne referim la nonrăspunsurile parţiale, adică la „golurile“ de răspunsuri în chestionare completate, dar şi la nonrăspunsuri totale: refuzuri de a primi spre completare chestionare şi, mai ales, greutatea cu care se completează şi se returnează chestionarele primite; - prin autoadministrarea chestionarului se pierde o mare cantitate de informaţie,îndeosebi la întrebările deschise, datorită faptului că oamenii au mult mai scăzute abilităţi de a răspunde în scris decât sub formă orală; foarte multă lume priveşte scrisul ca o corvoadă şi cei care au aplicat chestionare de această natură ştiu că nu se pot aştepta la texte prea consistente în spaţiile afectate răspunsurilor libere; - teama de răspunsuri în scris; - nu orice problemă poate fi abordată pe o asemenea cale; - în ancheta în scris, nu avem nici o şansă de a elimina ambiguitatea, imprecizia,inconsistenţa sau incompletitudinea unor răspunsuri.

2.1.3. Ancheta transversală şi studiul longitudinal În ancheta transversală datele sunt adunate ăntr-un unic moment de timp.

Ancheta de acest tip furnizează informaţii despre starea opiniei publice, cunoştinţe şi opinii ale populaţiei într-un anumit moment de timp. În studiul longitudinal datele sunt adunate în două sau mai multe momente din timp.

Tipuri de studii longitudinale: a. Studiile de tendinţă, care folosesc eşantioane diferite din aceeaşi populaţie în momente diferite de timp şi analizează schimbările pe termen lung sau scurt care au loc în opinia publică sau în comportamentul social. b. Analiza de cohortă ca studiu asupra unor grupuri de indivizi care sunt legaţi într-un mod specific (de exempu au aceeaşi profesie) sau au martorii aceloraşi evenimente în timpul vieţii lor. c. Studiile panel, care sunt anchete realizate asupra aceluiaşi eşantion dintr-o populaţie, în diferite momente de timp. Aceste studii sunt folosite de reşelele de televiziune, de agenţiile de publicitate şi companiile de marketing pentru a identifica schimbările din comportamentele consumatorilor.

2.1.2. Chestionarul Chestionarul este o suită de propoziţii, având o anumită formă şi o anumită ordine, pe baza cărora se solicită unui subiect interogat părerea, judecata sau evaluarea.

Chestionarele sunt administrate unor eşantioane reprezentativeale populaţiei.

Un eşantion este reprezentativ când prezintă aceleaşi caracteristici ca şi Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 33

Mirela Arsith

populaţia faţă de care cercetătorul înţelege să generalizeze opiniile, atitudinile şi comportamentele pe care le înregistrează în anchetă.

Construcţia oricărui chestionar trebuie să înceapă cu specificarea foarte clară şi detaliată a problemei de cercetat.

Problemele sociale au, de regulă, un grad de complexitate care impune descompunerea lor în mai multe dimensiuni.

La rândul lor, aceste dimensiuni se cer traduse în indicatori, deci în modalităţi empirice de detectare a prezenţei/absenţei sau a stării sau a intensităţii unor caracteristici.

Fiecare întrebare din chestionar - reprezintă un indicator, dar un indicator prelucrat, tradus, ajustat etc. de aşa manieră încât el să fie valid şi funcţional în procesul comunicării dintre cercetător şi subiect. Astfel, o întrebare de genul: Cât timp aţi petrecut ieri privind la televizor ? Întrebarea - este traducerea verbală a indicatorului „timp alocat, în ziua X, vizionării programelor de televiziune", care, împreună cu mulţi alţi indicatori de aceeaşi natură, contribuie la creionarea dimensiunii „consum cultural", parte, de exemplu, a unei problematici mai generale privind stilul de viaţă.

Sarcina de lucru 1 Formulează cinci întrebări- indicatori, după modelul prezentat mai sus..

Orice întrebare din chestionar are un „rost“; ea derivă, în cel mai nefericit caz, dintr-o ipoteză neexplicitată privind o relaţie dintre două fenomene. De pildă, cercetând opţiunile electorale ale unui public şi solicitând vârsta respondenţilor, se presupune că aceste opţiuni sunt variabile după vârstă.

Construcţia chestionarului are la bază, întâi de toate, o cunoaştere prealabilă a problematicii vizate de anchetă, eficienţa instrumentului depinzând, evident, de soliditatea acestor cunoştinţe. Faptul nu exclude, desigur, posibilitatea ca orice persoană să poată elabora un chestionar, căci, aşa am mai spus-o, fiecare dintre semenii noştri practică o sociologie la nivelul simţului comun, care nu este altceva decât un ansamblu de noţiuni, descrieri de fenomene, ipoteze şi „teorii“ asupra relaţiilor dintre acestea.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 34

Mirela Arsith

O problemă la fel de dificilă ca selecţia indicatorilor, constă în traducerea indicatorilor în întrebări şi aşezarea întrebărilor în chestionar, adică cea care ţine de „tehnologia“ redactării unui chestionar. într-adevăr, prins în hăţişul problemelor de conţinut, cercetătorul, şi cu deosebire cel fără experienţă, riscă să scape din vedere multitudinea capcanelor de această natură ce-1 pândesc la tot pasul, începând cu formularea întrebărilor şi terminând cu punerea în pagină a chestionarului.

Atunci când construim un chestionar, să folosim un limbaj care să fie înţeles de toată lumea şi să fie înţeles de către toată lumea la fel. Această cerinţă elementară, ce derivă din necesitatea de a putea comunica cu toţi subiecţii şi din aceea de a-i supune pe toţi la aceiaşi „stimuli“ (căci altfel n-are rost să le comparăm „reacţiile“), nu este uşor de realizat.

După delimitarea temei anchetei, formularea obiectivelor şi a principalelor ipoteze, se trece la redactarea întrebărilor.

Acestea pot fi: Închise sau deschise; o întrebare este deschisă atunci când nu presupune răspunsuri prestabilite şi oferă respondentului posibilitatea de a-şi exprima liber părerea; o întrebare este închisă dacă răspunsurile posibile sunt prevăzute dinainte, iar respomdentul efectuează o alegere dintre aceste răspunsuri. Întrebările deschise şi închise pot dirija, pe rând, răspunsuri spre aspecte mai mult sau mai puţin stereotipe la temele în discuţie şi să incite sau să tempereze varietatea răspunsurilor şi contrastele dintre diferitele categorii ale populaţiei.

Foarte importante sunt întrebările care permit o estimare cantitativă a atitudinilor individuale. Acestea sunt definite, în general, drept nişte predispoziţii dobândite pentru a acţiona, favorabil sau nefavorabil, faţă de un obiect sau o clasă de obiecte.

Totuşi, scalele1 ce servesc la măsurarea atitudinilor nu se reduc la nişte simple formate de întrebări. Măsurarea atitudinilor ţine, mai degrabă, de modele teoretice care privesc structura sau funcţionarea acestor variabile subiacente, latente, ipotetice, care sunt tocmai atitudinile.

O scală de atitudini constă, în general, dintr-un ansamblu de propuneri şi afirmaţii care denotă diferite grade de favorabilitate în rapoert cu conţinutul atitudinii, la care participanţii răspund în termeni dihotomici: adevărat sau fals, acord sau dezacord, sau în termeni progresivi: absolut de acord, oarecum de acord, indiferent, dezacord parţial, dezacord total. Întrebări directe şi indirecte. O întrebare directă pune în lumină, fără ocolişuri, ipoteza sau una dintre ipotezele anchetei. O întrebare directă este utilizabilă atunci când participanţii nu se tem că vor fi judecaţi, când ei nu pot stabili un raport evident între întrebare şi scopurile anchetei, când relaţiile lor cu anchetatorul le asigură o perfectă confidenţialitate şi atunci 1

Scalele de apreciere comportă mai multe alternative de răspuns, numite în diferite feluri, în funcţie de ţintă: măsurarea frecvenţei unor comportamente, intensitatea stărilor sau sentimentelor subiective, a gradului de acord, de satisfacţie sau de importanţă a fiecărei propoziţii etc.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 35

Mirela Arsith

când nu există nici o persoană cu rol de observator

Când este vorba despre a hotărî ordinea întrebărilor în chestionar, nivelul de generalitate al acestora este crucial. Rolul pe care îl joacă poziţia unei întrebări este unul dintre aspectele cele mai complexe ale conceperii unui chestionar.

Chestionarul trebui să prezinte o anumită coerenţă între diversele teme abordate. Pentru a putea fi atenuate efectele de ordine, se recomandă, de obicei, ca întrebările să aibă spaţii destul de mari între ele, pentru ca respondentul să „uite“ criteriul pe baza căruia a formulat răspunsul la întrebarea precedentă.

Sensul pe care participanţii îl oferă întrebărilor ce le sunt puse depinde şi de cadrul temporal. În sondajele de opinie în care s-au aplicat chestionare, vârsta, sexul, starea civilă, profesia, venitul, nivelul de educaţie, afilierea politică şi religioasă, naţionalitatea şi originea etnică constituie filtrele cele mai des folosite prin care examinăm răspunsurile participanţilor.

Chestionarele aduc o contribuţie decisivă la explicarea modulărilor răspunsurilor în termeni de interpretări contextuale ale răspunsurilor observate care fac apel, la rândul lor, la diferite teorii ale ştiinţelor sociale.

Conţinutul întrebărilor de opinie vizează aspecte ce ţin de universul interior al individului, cum ar fi părerile, atitudinile, credinţele, aşteptările, proiectarea în viitor, evaluările, ataşamentul faţă de valori, explicaţiile fenomenelor din jurul său, justificările şi motivaţia acţiunilor etc. Se înţelege deci că aici termenul de opinie este luat într-un sens mult mai larg decât cel în care se foloseşte în mod curent; apare deci discutabilă utilizarea sa într-un asemenea context, însă, pe de o parte, expresia s-a încetăţenit iar, pe de alta, este greu de găsit o altă sintagmă capabilă să acopere un asemenea conţinut foarte larg.

Caracteristic informaţiei conţinută în răspunsul la aceste întrebări este faptul că ea nu -poate fi obţinută în mod direct prin alte metode decât cele ce fac apel la comunicarea verbală cu subiecţii şi, deci, că verificarea celor afirmate de aceştia este o întreprindere dificilă, posibil (uneori) de realizat doar prin metode indirecte.

De asemenea, prin intermediul unor întrebări de cunoştinţe, putem evalua interesul oamenilor pentru anumite domenii ale artei şi, indirect, chiar despre sistemul lor de valori, credinţe, atitudini etc. întrebările de cunoştinţe pot furniza informaţii şi despre anumite comportamente, cum ar fi, spre pildă, lectura scrierilor religioase ori frecventarea bisericii.

Sarcina de lucru 1 Formulează cinci întrebări de cunoştinţe.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 36

Mirela Arsith

Întrebările ările de cunoştinţe cuno pot fi folosite şi ca întrebări ări de control. Aşa cum o aratăă şi numele, acest gen de întrebări întreb ri nu sunt adresate pentru a aduce o informaţie ţie propriu-zisă propriu din partea respondentului, ci pentru a verifica, a controla acurateţea acurate răspunsurilor sale la alte întrebări.

Printre altele, ele pot fi folosite pentru pentru a testa sinceritatea subiectului. în acest caz, într-un un limbaj mai tehnic, ele sunt consemnate cons şi ca „itemi de minciună“ minciun (lie items), cel mai tare dintre aceşti ace itemi constituindu--1 chiar întrebarea ce-i cere subiectului să s spună dacă a minţit sau nu vreodată.

De exempu, o listă de titluri fictive de cărţii sau de nume de autori, din care subiectul este pus să s menţioneze ioneze ceea ce a citit, constituie un indicator al onestităţii ăţii răspunsurilor sale, în general. Întrebările ările de cunoştinţe cuno pot avea funcţia de întrebări ări de control mai cu seamă seam pentru itemii ce vizează vizeaz comportamentul autodeclarat al indivizilor. Dacă, Dac de pildă, ă, un subiect nu poate reproduce sau nici măcar măcar recunoaşte, recunoa din mai multe filme pe care declară declar că le-a văzut, zut, nume de actori, regizori ori personaje, atunci avem suficiente motive să s ne îndoim de sinceritatea afirmaţiilor afirma lui. Întrebările ările de control sunt întrebări întreb ri indirecte, iar marea problemă problem cu toate tehnicile indirecte este aceea că c ele fac să se interpună, aproape întotdeauna, întotdea variabile incontrolabile. Înn exemplul de mai sus, faptul că c individul nostru nu are cunoştinţe cuno elementare despre filmele vizionate înseamnă, înseamn , cu mare probabilitate, că nu le-a văzut, dar nu este valabilă şi situaţia reciprocă: nu este deloc sigur că cel care este capabil să dea ample informaţii informa despre un film 1-a şi vizionat, acestea putând fi obţinute ţinute pe baza lecturii, a discuţiilor discu cu alţii etc. Mai poate interveni apoi şi chestiunea decalajelor temporale mari între momentul momentul stocării stoc în memorie a informaţiei ţiei şi cel al reactualizării reactualiz ei.

O specie aparte de întrebări întreb o constituie cele de motivaţie, motiva care sunt, în înţelesul ţelesul elesul foarte larg (explicat la începutul acestui paragraf) întrebări întreb de opinie, dar de o distinc-tivitate distinc sporită. Relevanţa ţa lor derivă deriv din aceea că sondeazăă o zonă zon a subiectivităţii ii umane de o importanţă capitală, şi anume cea a universului cauzal-motivaţional cauzal ional al aprecierilor, deciziilor şi acţiunilor umane.

Dacă, ă bunăoară ăoară, cunoaştem motivele pentru care indivizii simpatizează simpatizeaz cu un partid sau cu o personalitate politică, politic , putem anticipa mai bine ce alte partide ori personalităţi ăţii ar putea intra în aprecierea acestor indivizi şi/sau ş ce ar trebui să facăă partidele şi ş personalităţile respective pentru ca săă se întâmple acest lucru. Întrebările ările de motivaţie motiva ie aduc, în principiu, la cunoştinţa cunoş cercetătorului explicaţiile ţiile şi ş interpretările rile subiectului cu privire la opiniile şi faptele sale, în corelaţie ţie cu stările stă mediului social înconjurător şi cu evaluările evaluă acestor stări, pe care individul le realizează realizeaz necontenit. înregistrarea răspunsurilor r la respectivele întrebări întreb necesită precauţii ii sporite, fiind necesară necesar consemnarea fidelăă a declaraţiilor declara celor chestionaţi, adică utilizarea întrebărilor întreb deschise

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 37

Mirela Arsith

: Exemplu Varsta: CHESTIONAR NR. |__|___|___|___| (Cetăţeni) Bună dimineaţa / bună ziua /bună seara, mă numesc ......................... şi sunt operator de interviu la ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI EUROPEAN BACĂU. Am dori să cunoaştem opiniile (părerile) dumneavoastră în legătură cu diferite probleme sau schimbări din viaţa de zi cu zi din comuna aceasta. Pentru a discuta aceste aspecte, dumneavoastră aţi fost ales la întâmplare, ca într-o loterie. Dacă sunteţi de acord să ne răspundeţi la întrebări, sperăm să nu vă răpim mai mult de 30 de minute.

Răspunsurile pe care le vom obţine nu le vom comunica nimănui în această formă. Ne interesează doar numărarea persoanelor care au o părere sau alta.

ORA1. Ora la care a început chestionarul |__|__|.|__|__|

A1 Credeţi că în ţara noastră lucrurile merg într-o direcţie bună sau într-o direcţie greşită?

1. direcţia este bună

2. direcţia este greşită

8 Nu ştiu

9 NR

A2 Cât de mulţumit sunteţi în general de felul în care trăiţi?

4. foarte mulţumit

3. destul de mulţumit

2. nu prea mulţumit

1. deloc mulţumit

8 NS

9 NR

A3 Cum este viaţa dumneavoastră în prezent comparativ cu cea de acum un an?

1. mult mai bună 3. aproximativ la fel 5. mult mai proastă acum 2. mai bună acum 4. ceva mai proastă 8 NS 9 NR A4 Cum credeţi că veţi trăi peste un an?

1. mult mai bine 3. aproximativ la fel 2. ceva mai bine 4. ceva mai prost

5. mult mai prost 8 NS 9 NR

RELPR1. Dumneavoastră credeţi că se poate avea încredere în cei mai mulţi dintre oameni?

1.Da

2.Nu

8. NS

9. NR

RELPR2. După părerea Dvs., în prezent cine conduce Primăria comunei? ______________________________ 8. NS 9.NR RELPR3. cunoaşteţi zilele şi orele când au loc şedinţele de audienţă la primărie?

1. DA 2. NU 3 NR RELPR4. Cum apreciaţi relaţia dintre cetăţean şi primar?

1. de egalitate 2. cetăţeanul este inferior primarului 3. primarul este în slujba cetăţeanului RELPR5. Prezentaţi trei probleme pe care vi le-a rezolvat primăria până acum (prin intermediul primarului, viceprimarului, secretarului sau alţii ________________________________________________ Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 38

Mirela Arsith RELPR6. Prezentaţi trei greutăţi pe care vi lea creat primăria până acum (de către primar, viceprimar, secretar sau alţii) _________________________________________________________________ PR7. Enumeraţi 3 lucruri sau acţiuni pe care le aşteptaţi sau vi le doriţi de la actuala conducere a comunei _________________________________________________________ RELPR8. Cât de des vă întâlniţi cu autoriăţile comunei (primar, viceprimar, secretar) la: SCOM1 Primărie SCOM2 Căminul cultural SCOM3 Birt SCOM4 Gospodăria cetăţeanului SCOM5 Biserică SCOM6 Pe stradă

Foart e des

Des

Foarte puţin

Deloc

N C

N S

N R

4 4

Oca zio nal 3 3

5 5

2 2

1 1

7 7

8 8

9 9

5 5

4 4

3 3

2 2

1 1

7 7

8 8

9 9

5 5

4 4

3 3

2 2

1 1

7 7

8 8

9 9

Foarte Câtă încredere aveţi în multă următoarele instituţii…

PERF1 Biserică 5 PERF2 Preşedinţie 5 PERF3 Guvern 5 PERF4 Parlament 5 PERF5 Justiţie 5 PERF6 Armată 5 PERF7 Poliţie 5 PERF8 Partide politice 5 PERF9 Sindicate 5 PERF10 Organizaţii ne- 5 guvernamental e PERF11 Bănci 5 PERF12 Întreprinderi 5 private PERF13 Fonduri de 5 investiţii

Multă Puţină 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4

3 3 3 3 3 3 3 3 3 3

Foarte puţină 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2

Deloc

NS NR

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1

Nu cunosc 7 7 7 7 7 7 7 7 7 7

8 8 8 8 8 8 8 8 8 8

9 9 9 9 9 9 9 9 9 9

4 4

3 3

2 2

1 1

7 7

8 8

9 9

4

3

2

1

7

8

9

COR6. Care credeţi că este în prezent cauza principală a corupţiei?

1. legile 2. birocraţia 3. conducerea politică 4. şefi incompetenţi puşi în funcţii pe criterii politice

5. dorinţa unora de a se îmbogăţi peste noapte 6. alt motiv, CARE _____________________ 8. NS 9.NR

PERF. Cât de mulţumit sau nemulţumit sunteţi domenii…

Foarte Mulţumulţumit mit ACTPR1 Nivel de trai 4 3 ACTPR2 Ordine publică 4 3 ACTPR3 Locuri de muncă 4 3 ACTPR4 Agricultură 4 3 Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 39

o singură variantă

de activitatea Primăriei în următoarele Nemulţumit 2 2 2 2

Foarte nemulţumit 1 1 1 1

NS NR 8 8 8 8

9 9 9 9

Mirela Arsith

ACTPR5 ACTPR6 ACTPR7 ACTPR8 ACTPR9 ACTPR 10

Privatizare Sănătate Educaţie, învăţământ Locuinţe Industrie Reducerea corupţiei

Foarte mulţumit 4 4 4

Mulţumit 3 3 3

Nemulţumit 2 2 2

Foarte nemulţumit 1 1 1

8 8 8

9 9 9

4 4 4

3 3 3

2 2 2

1 1 1

8 8 8

9 9 9

Ce notă de la 1 (nu ştiu nimic) la 10 (ştiu totul) v-aţi da pentru câte ştiţi despre …?

INSTL1. Primărie INSTL2. Consiliu Local INSTL3. Prefectură INSTL4. Consiliul Judeţean

NS NR

Notaţi în clar nota între 1 şi 10

N S 98 98 98 98

P RIM3. Credeţi că primarul localităţii ar trebui ales prin votul direct al NS 9.NR cetăţenilor ca până acum sau de către consilierii8. locali?

1. prin vot direct de către cetăţeni 2. de către consilierii locali PRIM4. Există un consilier local care vă reprezintă pe Dvs.?

1. Da 2. Nu 8.NS 9.NR COR6. Care credeţi că este în prezent cauza principală a corupţiei? o singură variantă 1. legile 2. birocraţia 3. conducerea politică 4. şefi incompetenţi puşi în funcţii pe criterii politice

NR 99 99 99 99

5. dorinţa unora de a se îmbogăţi peste noapte 6. alt motiv, CARE _______ 8. NS 9.NR

MND. Dumneavoastră cît de mândru sunteţi în calitate de cetăţean al acestei comune?

Mare Mic Foarte Cât de mare credeţi Foarte mare ă mică că a fost corupţia ...?

COR1. Înainte de 4 3 2 1 1989 COR2. După 2000 4 3 2 1 4. Foarte 3. Mândru 2. Oarecum 1.

Nu mândru mândru mândru Cât de des discutaţi părerile Dvs. despre cum merg lucrurile în comuna dvs cu...

OP1. familia OP2. prietenii OP3. vecinii

Deloc 0 0 prea

N S

NR

8

9

8 9 8. NS 9. NR

Dese ori

Une ori

Nicio dată

N C

NS

N R

3 3 3

2 2 2

1 1 1

7

8

9

7 7

8 8

9 9

Credeţi că în România în prezent ...

Da LEG1. toţi cetăţenii sunt egali în faţa 1 legii LEG2. legile sunt bine făcute 1 LEG3. legile sunt aplicate şi respectate 1 OP4. colegii de la locul de muncă 3 2 OP5. şeful de la locul de muncă 3 2

Nu 2

NR 9

NS 8

2 2

9 9

8 8

OP6.

consilierii Primăriei sau cu

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 40

3

2

1 1 1

7 7 7

8 8 8

9 9 9

Mirela Arsith primarul OP7. senatorii sau cu deputaţii care vă reprezintă

3

2

7

1

8

9

În continuare ne interesează câteva date despre gospodăria dvs. Pentru noi, gospodăria = persoanele care locuiesc la aceeaşi adresă, mănâncă împreună, şi participă împreună la bugetul gospodăriei.

NRMEM1.

|__|__|

Total membri în gospodărie (inclusiv respondentul)

COP1.

Din care copii sub 6 ani |__|__| COP2.

Din care copii între 7 şi 14 ani |__|__|

COP1P. Aveţi copii sub 6 ani daţi temporar sau definitiv la leagăn/casă de copii |__|__| în grija unei rude |__|__| COP2P. Copii de 7-14 ani daţi temporar sau definitiv la leagăn/casă de copii |__|__| în grija unei rude |__|__| la casa de corecţie |__|__|

ADULT. Din care persoane de 15 ani şi peste

PLECAT. Adulţi plecaţi temporar (peste 6 luni de zile) În armată |__|__| În spital |__|__| În închisoare |__|__| La muncă în altă localitate în ţară |__|__| La muncă în străinătate |__|__| La şcoală în altă localitate |__|__| La studii în străinătate |__|__|

|__|__|

Aveţi în gospodăria Dvs. Da N … u Maşină (inclusiv de 1 2 serviciu)

D a 1

N u 2

alb- 1

2

TVC

Televizor color

Telefon mobil 1 (inclusiv de serviciu)

2

TVAN

Televizor negru

Telefon

1

2

CONG

Congelator

1

2

Frigider

1

2

MS

Maşină de spălat 1 neautomată

2

Antenă satelit / 1 televiziune prin cablu

2

MAUT

Maşină de spălat 1 automată

2

O a doua locuinţă 1 (casă sau apartament)

2

PC NET

Calculator 1 Acces la Internet 1 (inclusiv la serviciu)

2 2

În ultimele 12 luni, în gospodăria Dvs., veniturile băneşti ale tuturor membrilor gospodariei au provenit din ... ?

SURS1. salariu de stat SURS2. salariu de la particular SURS3. salariu de la firmă mixtă SURS4. salariu compensator SURS5. venit din convenţie civilă / contract colaborare SURS6. activităţi ne-agricole pe cont propriu autorizate SURS7. activităţi suplimentare (venituri din munca de zilier sau venituri ocazionale) Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 41

1 1 1 1 1 1

N u 2 2 2 2 2 2

N R 9 9 9 9 9 9

1

2

9

Da

Mirela Arsith SURS8. venituri băneşti din propria producţie agricolă SURS9. pensie stat (de asigurări sociale, de urmaş, de handicap, de boală şi alte tipuri de pensii) SURS10. pensie CAP SURS11. ajutor şomaj / alocaţie de sprijin SURS12. burse de studiu şi pregătire SURS13. alte transferuri sociale (de ex. alocaţii de copil, concediu de maternitate - paternitate) SURS14. venit din investiţii, economii sau chirii de la proprietăţi SURS15. profit dintr-o afacere SURS16. a primit bani de la rudele plecate definitiv sau care muncesc temporar în străinătate SURS17. bani de la părinţii / alte persoane sau alte transferuri particulare (de ex. pensie alimentară) SURS18.

Alte surse, CARE ________________________________________

1

2

9

1

2

9

1 1 1

2 2 2

9 9 9

1

2

9

1

2

9

1

2

9

1

2

9

1

2

9

1

2

9

SURSPR. Şi dintre toate sursele de venit ale tuturor membrilor gospodăriei care a fost cea mai importantă sursă de venit în ultimele 12 luni? O SINGURĂ ALEGERE. UTILIZAŢI CODURILE TABELUL DE MAI SUS SURS ________ 98 NS 99.NR A15 Cum apreciaţi veniturile actuale ale gospodăriei dumneavoastră?

1. Nu ne ajung nici pentru strictul necesar 2. Ne ajung numai pentru strictul necesar 3. Ne ajung pentru un trai decent, dar nu ne permitem cumpărarea unor bunuri mai scumpe 4. Reuşim să cumpărăm şi unele bunuri mai scumpe, dar cu restrângeri în alte domenii 5. Reuşim să avem tot ce ne trebuie, fără să ne restrângem de la ceva 8. NS 9.NR GRADINA. Gospodăria Dvs. are în proprietate sau în folosinţă o grădină cu zarzavaturi, legume, vie, porumb, pomi fructiferi etc.?

1. Da

2. Nu

9. NR

AUTOCONS. În luna trecută produsele obţinute în gospodăria Dvs. sau primite (de la rude, prieteni, etc.) au asigurat din consumul gospodăriei ...? ÎNTREBAREA SE REFERĂ LA CONSUM UMAN, INDIFERENT CÂND AU FOST OBŢINUTE/ PRIMITE PRODUSELE 1. nu am obţinut / 2. cam un sfert din consumul nostru 8. NS nu am primit 3. cam o jumătate din consumul nostru 9. NR astfel de produse 4. aproape trei sferturi din consumul nostru (tot ce s-a consumat a fost cumpărat)

5. aproape în totalitate

AUTOCS. În luna trecută, aceste produse au fost obţinute/primite...?

RĂSPUNS MULTIPLU 1. în gospodărie (curte, grădină, pământ, etc.)

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 42

98. NS 99. NR

Mirela Arsith 2. de la rude, prieteni 3. în schimbul muncii cu ziua pentru alţii 4. de la instituţii (cantina socială, fundaţii, organizaţii caritabile, biserică) 5. altă situaţie, CARE _______________________________ 97. NC, nu a obţinut/primit produse, tot ce s-a consumat a fost cumpărat CHEL. Cam câţi bani s-au cheltuit in total, în luna trecută în gospodăria Dvs.? __________________________ lei 8. NS 9.NR CONSAL. Dar pentru produsele alimentare pe care le-aţi cumpărat în gospodărie în luna trecută (alimente, băuturi inclusiv alimentaţie publică, cafea, ţigări, suc), cu aproximaţie, câţi bani s-au plătit? __________________________ lei 8. NS 9.NR STCIV. În prezent sunteţi…

1. căsătorit(ă) cu acte 2. căsătorit(ă) fără acte / concubinaj

3. divorţat(ă) 4. separat(ă)

5. necăsătorit(ă) 6. văduv(ă)

9. NR

OPERATORUL DE INTERVIU VA COMPLETA RĂSPUNSURILE PENTRU ÎNTREBĂRILE DE MAI JOS

SEL Selecţia acestui subiect a fost făcută: din listele electorale din alte liste, în afară de cele electorale prin metoda drumului aleator prin alte metode, care JUDEŢ: LOCALITATE: NUME OPERATOR:

COD JUDEŢ:

COD OCAITATE:

COD OPERATOR: DURATA INTERVIULUI ZIUA: ORA LA CARE S-A ÎNCHEIAT INTERVIUL: Sursa: Mocanu & Arsith, 2008

Sarcina de lucru 2 După ce studiezi chestionarul de mai sus, elaborează un chestionar din minim 10 întrebări cu privire la relaţiile dintre părinţi şi copii, aplicabil părinţilor.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 43

Mirela Arsith

2.2.Experimentul Experimentul este definit ca „analiza efectelor unor variabile independente asupra variabilelor dependente într-o într situaţie ie controlată, controlată cu scopul verificării ipotezelor cauzale“ (Chelcea, 2001, p. 399).

Variabila independentă independent reprezintă tratamentul, manipularea sau modificarea condiţiilor pe care cercetătorul cercet torul le va modifica în interiorul mediului în care indivizii vor fi observaţi observaţ şi testaţi.

Exemplu. În cercetarea impppactului anumitor caracteristici asupra memoriei audienţei ţei legate de conţinutul con unui program de ştiri,, variabila independentă independent este programul de ştiri ş produs în două variante diferite de către ătre cercetător. cercet

Variabila dependentă dependent experimentale.

este

rezultatul

măsurabil ăsurabil

al

manipul manipulării

Exemplu.. În cercetarea asupra impactului anumitor caracteristici asupra memoriei audienţei audien legate de conţinutul inutul unui program de ştiri variabila dependentă este rezultatul măsurabil surabil al reamintirilor din d programele de ştiri vizionate.

În cercetarea din ştiinţele comunicării, rii, analiza experimentală experimental are următoarele utilizări ări fundamentale: a. Investigarea ipotezelor şii a problemelor de cercetare în condiţii condi controlate. b. Dezvoltarea teoriilor care pot fi testate pe teren. c. Rafinarea teoriilor care există exist şii a rezultatelor pre-existente pre ale cercetă cercetării. d. Investigarea problemelor din aproape în aproape.

Pentru a controla grupurile cercetătorul cercet trebuie săă realizeze un procedeu în doi paşi: a) Alocarea aleatoare a subiecţilor subiec în fiecare grup. b) Realizarea unei pre-testări, pre adică măsurarea surarea variabilei dependente înaintea introducerii tratamentului şi a unei post-testări, ări, adică măsurarea variabilei independente după ce s-au pus în aplicare condiţiile experimentale.

2.2.1. Etapele unui experiment • • •

Se începe cu formularea unei ipoteze despre o relaţie rela dintre două sau mai multe variabile cuantificabile.

Se urmăreşte urm să se schimbe ceva într-o situaţie ţie particulară particular care deja există există.

Se realizează realizeaz o comparaţie între o situaţie ţie modificată modificat cu alte situaţii nemodificate.

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 44

Mirela Arsith

Exemplu Ipoteza de cercetare: indivizii care s-au expus la violenţe în media se vor comporta mai agresiv decât cei care au vizionat emisiuni non-violente. Apoi, se realizează măsurători cantitative ale comportamentului uman.

Se vor crea două situaţii în care două grupuri din audienţă vor viziona două grupuri din audienţă vor viziona două tipuri de de programe de televiziune: un grup va viziona programe violente, iar celălalt programe non-violente.

La final, ambele grupuri vor fi plasate în altă situaţie în care se prezintă ocazii de a se purta agresiv şi se va măsura agresivitatea membrilor din fiecare grup.

Pentru a se demonstra relaţia de cauzalitate, este necesar ca experimentul să aibă loc în condiţii de laborator, în care cercetătorul controlează total: Condiţiile expunerii la media.

Conţinutul programelor tv.

Răspunsurile audienţei.

Cercetătorul creează o situaţie şi apoi o modifică.

Sarcina de lucru 2 Proiectaţi un experiment pentru a aduna date pentru fiecare dintre temele următoare: A. Tineretul şi mass media.

B. Efectele unei campanii electorale.

2.2.2. Tipuri de experimente Studiul experimental clasic, care cuprinde alocarea aleatoare a subiecţilor în A grupuri, un pre-test şi un ost-test, un grup experimental şi un grup de control. .

Exemplu Se intenţionează studierea efectelor violenţei din filme asupra atitudinii spectatorilor acestor filme. Un grup, compus din subiecţi aleşi aleatoriu, urmăreşte un film cu scene violente şi un alt grup, aleşi aleatoriu, vizionează un film fără scene violente.

Ambele grupuri completează un chestionar înainte de vizionare şi un chestionar după vizionare. Chestionarele cuprind întrebări despre atitudinea indivizilor legată de violenţă.

Scopul este să se identifice dacă după vizionare apare o tendinţă spre o mao mare violenţă în grupul celor care au văzut filmul cu scene violente în comporaţie cu grupul care a vizionat un film non-violent.

Pre-experimentul, în care cercetătorul omite pre-testarea sau utilizarea grupului Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 45

Mirela Arsith

de control.

Experimentul Salomon cu patru grupuri; grupuri subiecţii ţii sunt împărţiţi împ aleatoriu în patru grupuri din care două dou sunt supuse pre-testului şi celelalte două dou nu sunt supuse pre-testului testului. În proiect este prezentată fiecare alternativă alternativ pentru pretestare şi post-testare. post

Experimentul factorial, factorial care este important în cercetarea media interesainteresa tă de comportamentul a două dou variabile independente la nivelul aceluiaşi aceluia eşantion tion variabilele variabi fiind considerate atât separat cât şi în relaţia rela reciprocă.

Exemplu. Fie F studiul factorilor care pot influenţa ţa prezentarea agresiunii.

Cercetătorul ătorul poate fi interesat de cât de mult din efectele enervării enerv cotidiene sau a prezentării prezent unui film violent poate produce reacţie agresivă a subiecţilor.

Procedura implică implic utilizarea unui eşantion antion aleatoriu care va fi pus în fiecare din următoarele toarele patru situa situaţii: 1. enervarea anterioară anterioar plus film violent; 2. enervarea anterioară anterioar şi nici un film violent; 3. nici o enervare anterioară anterioar şi film violent; 4. nici o enervare anterioară anterioar şi nici un film violent.

Termenul de „proiect cu doi factori“ indică faptul căă sunt manipulate dou două variabile independente. Factorii au două dou sau mai multe nivele-deci, deci, termenul proiect factorial 2 X 2 înseamnă: înseamnă „două variabile independente, fiecare cu dou două nivele“.

Exemplu Fie situaţia ţia în care administratorul unei sta staţii TV ar dori să se realizeze un studiu despre campania de promovare a unei serii noi de filme ale săptămânii. s să Directorul planificăă săă facă reclamă seriei în ziare şi la radio. Subiecţii ţii aleşi ale aleator sunt plasaţi într-una una din celulele proiectului factorial 2 X 2: Un proiect factorial 2 X 2.

Experimentul de acest tip permite testarea a două dou nivele ale variabilelor independente, expunerea punerea la radio şii expunerea la ziare. În studiu sunt implicate patru grupuri: -grupul rupul I este expus atât la materialele radio cât şii la cele din ziare; -grupul grupul II este expus numai la ziare; -grupul grupul III este expus numai la radio; radio -grupul grupul IV nu este expus nici la radio şi nici la ziare.

Dupăă ce grupurile au trecut prin tratamentul experimental, cercet cercetătorul a putut administra un scurt chestionar pentru a determina ce mediu sau combinaţii combina de media funcţionează ţ ă cel mai bine.

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 46

Mirela Arsith

Experimentul repetat, care studiază efectele manipulărilor multiple la nivelul ni aceluiaşi şi grup: Efectele fiecărei fiec manipulări ri sunt evaluate prin monitorizarea şi cuantificarea schimbărilor schimb în ceea ce fac subiecţii ii de fiecare dată când este aplicat un tratament. ment. Experimentul de acest tip are două dou forme principale:

1. Seria de timp întreruptă întrerupt -este este experimentul cu un grup şi ş în care se realizează măsurători ători pre-test pre înainte de tratament şi multiple măsurători ă ători după dup tratament.

Exemplu. Dacă D se introduce TV într-oo comunitate cercetătorul cercetă este interesat să vadă ce efect are acest lu lucru asupra activităţilor ilor din timpul liber. Sunt m măsurate activităţile ăţile din timpul liber timp de câţiva iva ani înainte de introducerea TV şi apoi aceleaşi şi activit activităţi după introducere TV pentru a se face o comparaţie. compara

2. Experimentul seriilor de timp echivalente-implică implică un grup şi are următorii paşi: pre-test, test, tratament, post-test, apoi iar pre-test, test, tratament, post-test ş.a.m.d.

Exemplu. Dacă D se doreşte introducere TV într-oo comunitate, poate că c există numai un post TV iniţial, apoi după 2 ani apare încă unul apoi după alţi 2 ani încă unul.

Poate fi studiat impactul creşterii cre numărului lui de canale TV asupra activităţilor activit de timp liber din comunitate.

Sarcina de lucru 4 Recitiţi ţi tipurile de experimente şi caracterizaţi-le le în minim 500 de cuvinte.

Avantajele utilizării utiliz metodei experimentului:

Caracterul structurat.

Permite demonstrarea existenţei existen unor relaţii ţii cauzale între fenomenele şi procesele comunicaţionale. comunica Dezavantajele utilizării utiliz metodei experimentului:

Este realizat într-un într un mediu artificial, de laborator.

Pentru că c este o metodă ce testează un număr ăr redus de relaţii rela dintre variabile prin controlul factorilor externi acestor variabile, este foarte posibil ca într-un un mediu „natural“ să s se înregistreze influenţe ţe diferite, ale unor factori care nu au fost incluşi. inclu

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 47

Mirela Arsith

Rezumat Metodele cantitative semnificative în cercetarea din ştiinţele ştiinţ comunicării sunt ancheta şi ş experimentul. Ancheta are drept scop satisfacerea cerinţei cerin de reprezentativitate, în raport cu o populaţie populaţie mai mare. Se caută caut furnizarea de date adunate dintr-o populaţie ie de subiecţi asupra unui întreg număr ăr de teme. Ancheta are o tipologie complexă, ă, determinată determinat de criterii cum sunt aria de cuprindere, natura problemei studiate, perioada de timp în care se realizează. realizeaz În contextul cercetării din ştiinţ iinţele comunicării, experimentul presupune crearea unui set de condiţii condiţii în care un grup de subiecţi ţi este expus unei mulţimi mul de stimuli şii apoi sunt invitaţi invita să răspundă într-un un anume fel. Variabilele independente şii variabilele dependente sunt factori esenţ nţiali iali în realizarea unui experiment. Toate tipurile de cercetare experimentală au avantaje şi limite.

Teste de autoevaluare 1. I. Elaboraţi Elaboraţ cinci întrebări şii patru ipoteze care pot fi testate prin intermediul anchetei. Ce tip de întrebări întreb pot fi utilizate pentru a aduna date despre mai multe tipuri de subiecte?

II. Realizaţi ţii un proiect de cercetare care are drept metodă metod ancheta cu tema Rolul comunicării comunică în cadrul grupului de la locul de muncă

III. Identifică şi argumentează cu privire la importanţa importanţ experimentului ca metodăă cantitativă, cantitativ în minim 500 de cuvinte.

Răspunsuri ăspunsuri la întrebările întreb rile din testele de autoevaluare I. Pentru fiecare întrebare şi ipoteză primeşti şti câte un punct. Pentru corectitudinea redactării redact primşti 1 punct.

II. Pentru rezolvarea acestui test trebuie să aveţi ţi în vedere etapele cercetării cercet în funcţie ţie de modul de aplicare a anchetei: • •

Definirea problematicii de studiu. studiu Trecerea în revistă revist a perspectivelor teoretice şi ş opţiunea pentru un cadru conceptual general.

• Operaţionalizarea Operaţ conceptelor.

• Elaborarea ipotezelor.

• Alegerea metodelor de cercetare.

• Eşantionarea. şantionarea.

• Elaborarea instrumentelor de culegere a datelor.

Nu uita căă cea mai importantă important cerinţă pe care trebuie săă o satisfacă satisfac un eşantion proiectat şi realizat pentru pen o anchetă este cea a reprezentativităţii. reprezentativit III. Îţi ţi recomand să s reciteşti, din prezenta unitate de învăţare învăţ paginile despre experiment şi ş am convingerea că vei putea realiza argumentarea cu uşurinţă. u

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 48

Mirela Arsith

Lucrare de verificare Dezvoltaţi ţii un proiect de cercetare care ar studia tendinţele tendin agresive ale adolescenţilor, ţilor, ilor, respectând toate etapele abordate în unităţile unit unităţ de învăţare de pânăă acum. Îţi recomand să revezi indicaţiile iile de la punctul al II-lea privind rezolvarea întrebărilor întreb de la testele de autoevaluare.

Bibliografie minimală minimal Marinescu, V. (2009).

(2009 Cercetarea ercetarea în comunicare. Metode şi ş tehnici, Bucureşti: Editura „Comunicare.ro“. pp.10p 58 .

Chelcea, S. (2001).

(2001 Tehnici de cercetare sociologică, sociologică Bucureşti: Editura SNSPA, pp. 398-410.

3 Rotariu, T. & Iluţ, Ilu P. (2001), Ancheta sociologică şi sondajul de opinie, opinie Iaşi: Polirom, pp. 44-93.

44

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 49

Mirela Arsith

3. METODE ŞI TEHNICI CALITATIVE 3.1. Focus - grupul

6

1.7.

3.2. Interviul 1.8.

3.3. Observaţia

8

1.9.

Obiectivele specifice unităţii de învăţare Rezumat Teste de autoevaluare Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie minimală

Obiective specifice: La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea: •

să operezi corect cu noile concepte;

•

să caracterizezi pertinent metoda focus-grupului;

•

să delimitezi etapele implicate de realizarea unui proiect bazat pe metoda focus-grupului;

•

să realizezi un proiect de cercetare bazat pe metoda focus-grupului;

•

să caracterizezi pertinent metoda interviului;

•

să delimitezi etapele implicate de realizarea unui proiect bazat pe metoda interviului;

•

să realizezi un proiect de cercetare bazat pe metoda interviului;

•

să caracterizezi pertinent metoda observaţiei;

•

să delimitezi etapele implicate de realizarea unui proiect bazat pe metoda observaţiei;

•

să realizezi un proiect de cercetare bazat pe metoda observaţiei; Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 50

10

Mirela Arsith

Abordările calitative sunt de patru tipuri: -observaţia participantă; -discuţia individuală; -discuţia de grup; -studierea documentelor (scrise, vizuale, iconice şi sonore).

Tehnicile calitative pot fi aplicate diferitelor aspecte ale realităţii sociale, culturale şi psihologice: -viaţa unui grup: obiceiurile sale, credinţele, structurile gândirii, codurile de conduită; -reacţiile indivizilor sau ale colectivităţilor la un eveniment care apare în istoria lor: o boală, un accident natural sau tehnic, o schimbare politică etc.; -procesele şi schimburile verbale care se dezvoltă în diverse situaţii de interacţiune interindividuală sau intergrup; -reprezentările împărtăşite într-o formaţiune socială privind unele persoane, obiecte, fenomene care au importanţă pentru membrii săi; -experienţa trăită în viaţa cotidiană de către actorii sociali etc.

Un principiu fundamental al cercetării calitative este atenţia dată emergenţei şi derulării spontane a fenomenelor. Abordarea calitativă se străduieşte să nu intervină în desfăşurarea lucrurilor observate; de exemplu, o conversaţie din viaţa cotidiană. Acţiunile sau cuvintele ce vin de la sine, pe care le considerăm drept ceva dobândit, şi deseori de o ordine socială implicită, pe care cercetătorul trebuie să o pună în evidenţă. În societăţile contemporane, ce au drept caracteristică schimbarea şi diversificarea socială sau culturală, abordarea calitativă se impune pentru a înfrunta plualitatea grupurilor a a aparteneţelor sociale, diversitatea stilurilor şi a modurilor de viaţă şi noutatea situaţiilor şi a condiţiilor de viaţă, precum şi singularitatea devenirii ulterioare.

Prin deschiderea către celălalt, recursul la calitativ este singurul în stare să favorizeze descoperirea de fenomene emergente datorate mobilităţii sociale, pluralismelor culturale, ideologice, religioase etc.; în al doile rând, sesizarea caracterului evolutiv şi dinamic al fenomenelor înscrise în contexte şi momente istorice diverse dau ocazia unei varietăţi de perspective adoptate de către actorii sociali angajaţi.

Discuţia, ca metodă aplicată în analiza calitativă. Discuţia cu membrul eşantionului cercetat poate fi episodică, dacă subiectul intervievat descrie evenimentele recent petrecute în viaţa sa sau elementele de rutină pe care le întreprinde în mod obişnuit, sau poate fi narativă, dacă subiectul reconstruieşte din perspectivă proprie, evenimentele la care a participat ca actor. În timpul discuţiei, trebuie să recurgem la diverse moduri de abordare, mai ales în măsura în care vrem să accedem la universul gândirii şi la reprezentările proprii celor intervievaţi; trebuie avut grijă ca aceştia să se simtă în largul lor, centrându-i pe propria experienţă şi făcându-i să pornească de la nişte aspecte Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 51

Mirela Arsith

concrete ale vieţii lor cotidiene, pentru a explora cu ei sensurile lucrurilor pe care le fac. Trebuie favorizată expresia cea mai liberă a subiecţilor.

Studiul documentelor în legătură cu cercetarea de teren. Prin lecturarea unor studii ştiinţifice, a unor documente de arhivă sau de presă, se dobândesc informaţii şi se realizează familiarizarea cu situaţiile ce urmează a fi întâlnite pe teren. Totodată, se pot formula ipoteze pertinente. Recurgerea la datele textuale este utilă şi pentru a completa datele de teren, a le confirma şi a le măsura mai bine.

Studiul documentar pe bază de imagini şi de sunet. Materialul cu care se lucrează în acest caz este de natură iconică, vizuală şi sonoră (cinema, media etc.). Se pune problema definirii corpusului de documente ce trebuie prelucrat şi a punerii la punct a unui sistem de analiză semiologică a acestui material.

Ca urmare a conştientizării părţii ce revine cercetătorului şi a interacţiunii sale cu membrii grupurilor studiate, cărora li se atribuie calificativul de „parteneri“, în măsura în care contribuie activ la producerea bagajului de cunoştinţe, în privinţa construcţiei datelor calitative se vorbeşte despre „plauzibilitatea“ şi „credibilitatea“ rezultatelor. Întrucât fenomenele studiate nu sunt constante, trebuie avută în vedere pertinenţa aplicării lor, pentru a interpreta situaţii comparabile în medii diferite.

Sarcina de lucru 1 Realizează un comentariu de 200 de cuvinte privind tehnicile de analiza calitativă.

3.1. Focus-grupul Focus-grupul esteo metodă de cercetare bazată pe discuţii colective ibere ce explorează o anumită întrebare sau un ansamblu de întrebări. Discuţiile sunt schimburi pe care cercetătorul le invocă în sprijinul obiectivului de cercetare pe care şi l-a propus.

Tipuri de focus-grup: 1. Focus-grup simplu: un grup este invitat să discute pe baza unui ghid de discuţie care cuprinde întrebări deschise şi în prezenţa unui moderator care invită pe fiecare participant la grup să discute , să-şi spună părerile şi opiniile. Se foloseşte aceeaşi procedură pentru mai multe grupuri pentru a se putea compara datele între ele.

2. Focus-gropul extins: în acest caz participanţilor la grup li se administrează înaintea discuţiei un chestionar care include problemele care vor fi discutate în timpul grupului.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 52

Mirela Arsith

Focus-grupurile grupurile sunt comunicări ri situate în plan social, în cadrul cărora c participanţii ţii negociază negociaz semnificaţii, creează altele noi şi dau naştere na diversităţii şii divergenţei de opinii, precum şii consensului. De asemenea, focus-grupurile focus pot permite studierea proceselor colective colective de rezolvare a problemelor.

Caracteristicile focus-grup-urilor focus Focus-grupul grupul constă const dintr-un mic numărr de oameni care sunt adunaţi aduna de cercetător ător pentru a discuta un subiect dat. Discuţiile Discu de tip „focus“ nu sunt structurate deşi de în unele cazuri subiecţilor ilor li se cere să s completeze un chestionar.

Grupurile în acest caz au mai puţin pu de 10-12 persoane--numărul fiind mic, nu se pot generaliza gene rezultatele obţinute inute în acest caz la nivelul întregii populaţii. popula Pentru căă grupul este aleator şi membrii sunt aleşi şi pe baza unei caracteristici comune, se spune că c grupul are o validitate externăă redusă. redusă Etapele cercetării cercetă de tip focus-grup

Recrutarea participanţilor participan la focus-grup-Recrutarea Recrutarea se face pe baza unui chestionar de recrutare, în funcţie func ie de obiectivele studiului, de informaţiile informa pe care le avem despre grupul gru ţintă şii de caracteristicile acestuia.

Chestionarul de recrutare cuprinde o scurta prezentare prezentare a operatorului şi a firmei care realizează realizeaz studiul, scopul întâlnirii, tema generală general a discuţiei, întrebări ări filtru, întrebări întreb nespecifice, întrebări ări de natură natur demografică şi întrebări ări ri despre coordonatele persoanei chestionate (număr (num de telefon, disponibilitate de timp în zilele în care sunt programate programate discuţiile discu de grup).

Intrebările ările filtru se formulează formuleaz în funcţie de obiectivelee cercetării cercet şi sunt cele care „filtrează“ „filtreaz subiecţii astfel încât să ne asigurăm ăm că aceştia sunt exact persoanele de care avem nevoie.

Ghidul de interviu, care este instrumentul principal ncipal de lucru în focus grup. Întrebările ările din ghidul de interviu trebuie trebuie: • săă respecte o succesiune logic logică, să decurgă logic unele din altele, • săă pară spontane, fire fireşti, • săă acopere toate obiectivele propuse, • săă permită obţinerea unor informaţii ii complete în timpul alocat discuţiei. discu

În ghidul de interviu se pun întrebări întreb deschise, subiecţii ţii fiind puşi pu în situaţia de a relata, de a povesti ceva (o experienţă experien o opinie), de a explica o atitudine, un comportament.

Numărul ărul de întrebări întreb nu trebuie să fie foarte mare, căci ăci trebuie să ţinem cont de faptul ca la fiecare întrebare vom avea 8 - 10 răspunsuri şi, i, în plus, comentariile subiecţilor subiec

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 53

Mirela Arsith la răspunsurile surile altor persoane din grup sau întrebările întreb rile suplimentare venite din partea moderatorului. lui.

Desfăşurarea ăşurarea discu discuţiei şi analiza rezultatelor - Discuţiile ţiile trebuie înregistrate video sau audio şi supravegheate discret de sponsorul cercetării. cercetării. Cercetătorul Cercet sau un înlocuitor al lui serveşte serve drept moderator.

Moderatorul are câteva sarcini important: a menţine discuţia ţia centrată centrat pe tema de cercetare (de obicei acesta este un produs sau un serviciu); a garanta şi a asigura că discuţia ţia nu este dominat dominată de unul sau doi participanţi ţi mai importanţă; importan a încuraja pe toţi ţi subiecţii să discute liber.

De obicei o discuţie discu de grup de o oră sau douăă este înregistrată înregistrat şi studiată în profunzime-analiza analiza comentariilor participanţilor participan ilor poate fi în totalitate anecdotică anecdotic sau observaţională ţională sau poate implica tehnici ale analizei de conţ conţinut pentru a număra temele recurente sau a măsura m sura intensitatea cu care acestea sunt dezb dezbătute.

Referitor la numărul num de grupuri necesare-nu existăă un numă număr fix, unele proiecte solicitând numai 1-3 1 3 iar în altele fiind nevoie chiar de 10. Regula principală principal este ca atunci când interviurile interviurile nu aduc nimic important, interviurile ar trebui stopate.

Sarcina de lucru 1 Studiaţi exemplul de mai jos şi elaboraţii un proiect al unei cercetări cercet calitative pe o temă tem aleasă de voi.

Exemplu Elaboraţi ţi faza de proiectare a unei cercetări cercet ri calitative de marketing utilizând metoda focus-group, focus având ca scop Studierea imaginii universităţii universit „Danubius” în rândul locuitorilor judeţului Galaţi ţ şi ai judeţelor jude limitrofe şi determinaţi ţi atractivitatea acesteia pe piaţa educaţională.

Evaluarea gradului de atractivitate atractiv a Universităţii ăţii „Danubius“ pe piaţa educaţională ţională din judeţul Galaţi şi din judeţele ele limitrofe Studierea imaginii universităţii universit „Danubius” Obiectivele cercetării cercet 1.

Definirea caracteristicilor structurale structurale ale receptorilor imaginii Universităţii ăţii „Danuius“; 2.

Configurarea imaginii percepute asupra Universităţii Universit Universităţ „Danubius”; 3.

Identificarea asemănărilor asem şi diferenţelor elor dintre imaginea percepută, perceput imaginea dorită dar şi imaginea transmisă; ţiune în vederea consolidării consolid Finalitate:: Identificarea modalităţilor de acţiune anumitor aspecte pozitive ale imaginii dorite şi modificarea, schimbarea şi ameliorarea aspectelor negative indezirabile şii necorespunzătoare; necorespunză Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 54

Mirela Arsith

Descrierea designului cercetării Componenţa celor 6-8 grupuri alese pentru desfăşurarea focus-grupurilor s-a realizat ţinându-se cont de următoarele criterii socio-demografice şi comportamentale: studii, mediul de proveninţă, opţiunile pentru continuarea studiilor.

Grupurile vor fi compuse astfel: 1.

Elevi de liceu din anii terminali (cls XI-XII), din mediul rural, care doresc să se înscrie la Universitatea „Danubius”; 2.

Elevi de liceu din anii terminali (cls XI-XII), din mediul rural, care nu doresc să se înscrie la Universitatea „Danubius”; 3.

Elevi de liceu din anii terminali (cls XI-XII), din mediul urban, care doresc să se înscrie la Universitatea „Danubius”; 4.

Elevi de liceu din anii terminali (cls XI-XII), din mediul urban, care nu doresc să se înscrie la Universitatea „Danubius”; 5.

Absolvenţi ai Universităţii „Danubius” (indiferent de profil), din mediul urban, care doresc să-şi continue studiile la Universitatea „Danubius”; 6.

Absolvenţi ai Universităţii „Danubius” (indiferent de profil), din mediul urban, care nu doresc să-şi continue studiile la Universitatea „Danubius”; 7.

Angajatori potenţiali

8.

Profesori de licee

Recrutarea participanţilor la focus-grup s-a realizat pe baza unui chestionar de recrutare, care cuprinde: (a) o scurtă prezentare a operatorului şi a firmei care realizează studiul; (b) scopul întâlnirii; (c) tema generală a discuţiei: Universităţile din România; întrebări filtru, care ne filtrează subiecţii, astfel încât să ne asigurăm că aceştia sunt persoanele de care avem nevoie; întrebări nespecifice, întrebări despre coordonatele persoanei chestionate (număr de telefon, disponibilitate de timp în zilele în care sunt programate discuţiile de grup).

Ghidul de conversaţie aplicabil grupului nr. 3, format din 12 persoane De regulă, un ghid de interviu cuprinde 8-15 întrebări pentru a da posibilitatea tuturor participanţilor ca, în limita de maxim 2 ore, să-şi poată împărtăşi gândurile, ideile, părerile, sentimentele etc. În timpul oricărui focus grup, fiecare participant poate face comentarii la răspunsurile celorlalţi, iar moderatorul poate pune întrebări suplimentare pentru a se asigura că a înţeles ce a vrut să transmită unul dintre participanţi şi că ceilalţi participanţi au înţeles sensul explicaţiilor pe care acesta le oferă.

Moderatorul informează participanţii de ce este implicat în focus grup şi care este rolul său în cadrul întâlnirii. Este recomandat ca moderatorul să prezinte informaţii despre sine şi despre experienţa sa profesională. Moderatorul explică regulile întâlnirii şi mulţumeşte pentru efortul participanţilor de a veni la Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 55

Mirela Arsith

întâlnire. Pentru o bună comunicare, pentru reţinerea numelor, moderatorul poate folosi ecusoane. „Bună ziua! Numele meu este…….şi, aşa cum probabil aţi aflat deja, ne-am întâlnit astăzi pentru o discuţie despre universităţile din România. Pe parcursul discuţiei noastre vă invit să vă spuneţi părerile cât se poate de deschis, de liber, fiindcă nu există răspunsuri corecte sau greşite. Ne interesează opiniile dvs., fie că sunt pozitive, fie că sunt negative faţă de ceea ce vom discuta la un moment dat. Regulile discuţiei sunt foarte simple: să vorbim tare, ca să ne putem auzi şi să vorbim pe rând, ca să ne putem înţelege.

Pentru început, să ne prezentăm. Aşa cum v-am spus, mă numesc…, sunt de profesie…. O să vă rog acum şi pe dvs. să vă prezentaţi, pe rând, să-mi spuneţi câteva cuvinte despre dvs. TUR PARTICIPANŢI Întrebările se adresează pe rând fiecărui participant, de către un moderator ales astfel încât să corespundă principiilor teoriei distanţei sociale. Întrebare de deschidere Care sunt principalele probleme ale tinerilor din România în prezent? Ce opţiuni au ei după finalizarea liceului? A facultăţii? Întrebări introductive 1.

Notează prima Universitate care îţi vine în minte……………………..

Întrebări de legătură 1.

Ce ştiţi despre Universitatea „Danubius”?

2.

Cunoaşteţi persoane care au absolvit sau au optat pentru vreo specializare de la Universitatea „Danubius”?

3.

Daca da, aceste persoane v-au motivat opţiunea lor?

4.

De unde deţii informaţii despre această Universitate? Întrebări cheie 1.

Care sunt motivele pentru care ai/nu ai opta pentru Universitatea „Danubius”?

2.

Ai auzit sau ai participat vreodată la evenimente culturale, educative sau artistice organizate de Universitatea „Danubius”?

3.

Cunoaşteţi absolvenţi ai Universităţii „Danubius” care se remarcă în comunitatea dumneavoastră în diferite domenii ( artistice, culturale, mediul de afaceri, ştiinţifice, etc) 4.

Cunoaşteţi care sunt specializările oferite de Universitatea „Danubius”?

5.

Ce părere informaţii aveţi despre profesorii care predau la „Danubius“?

6.

Care sunt facilităţile oferite (serviciile oferite) unui student sau unui masterand de către Universitatea „Danubius”?

7.

Care sunt avantajele / dezavantajele studierii la Universitatea „Danubius”? Întrebări finale

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 56

Mirela Arsith

8.

Alegeţi 1-3 atribute din lista de mai jos, pe care să le asociaţi Universităţii „Danubius”: Competenţă Incompetenţă Corectitudine Favoritism Transparenţă Aparenţă Integritate Corupţie Responsabilitate Profesionalism Dezinteres Parteneriat Credibilitate 9.

Care este primul cuvânt care vă vine în minte când vă gândiţi la Universitatea „Danubius” ............................................................

10.

Completaţi următoarea frază: Un absolvent al Universităţii să……………………………

11.

„Danubius”

va

reuşi

Cum ţi-ai reprezenta Universitatea „Danubius” ca animal?

Analiza Se înregistrează atât video, cât şi audio, tot ceea ce spun participanţii. Analiza este complexă şi ia mult timp. Casetele sunt vizionate în mai multe rânduri, accentul căzând pe conţinutul relatărilor, dar şi pe expresiile, gesturile şi mimica participanţilor. Apoi se realizează un raport.

Sarcina de lucru 5 Realizaţi o cercetare similară cu elevi de gimnaziu, care îşi doresc un anumit liceu.

3.2.

Interviul

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 57

Mirela Arsith

Interviul este un dialog a cărui c rui finalitate este adunarea de informaţii informa legate de o temăă determinată. determinat Intervievatorul pune întrebări ări pregătite pregă în prealabil, iar interlocutorul reacţionează reac la ele. În timpul acestui schimb. Persoana intervievată produce un discurs în care arată, dupăă caz, semnificaţia semnifica pe care o dăă practicilor sale, percepţia pe ia pe care o are asupra unui eveniment sau a unei situaţii, ţii, interpretarea unei reprezentări reprezent pe care şi-aa făcut-o fă despre lumea înconjurătoare. ătoare.

Prin întrebările întrebă şi reacţiile iile sale, intervievatorul urmăreşte urmă două obiective imediate: -pe de o parte, se străduieşte str să facă reflecţii ii mai profunde; -pe pe de altă parte, este atent să menţină conversaţia ţia în limita tematicilor cercetării.

A. În sens restrâns, interviul ştiinţific este o metodăă de investigaţie investiga caracterizată de un ansamblu samblu de tehnici şii proceduri specifice care permit instituirea unui proces de comunicare verbală verbal în vederea obţinerii unor informaţii ţii aferente scopului urm urmărit de cercetare; In sens larg, interviul ştiinţific este întreţinerea inerea unei comunicări comunic – investigaţia B. este te cu atât mai productivă productiv cu cât aria cercetată este mai lejeră, lejer există mai puţine restricţii. Există o serie de factori care facilitează interviul în analiza comunic comunicării: Factori legaţi de context Unii nii dintre aceşti aceş factori se raportează la situaţia însăşi ăşi a interviului, al alţii la intervievator şi alţii la intervievat. Între factorii legaţi lega de situaţia ţia însăşi însăş trebuie considerat în principal durata şi locul.

Este important să s se prevadă cât se poatee de exact timpul ce va trebui să fie consacrat unei întrevederi şi de a pune în temă subiecţii. ţii. Locul unde se va desf desfăşura interviul trebuie de asemeni să s fie planificat cu grijăă în funcţie func de obiectul cercetării. ării. Locul poate avea o influenţă influen asupra modalităţii ăţii în care respondentul percepe statu- sul şi rolul său, s u, disponibilitatea sa de spirit, deschiderea sa la întreb întrebări etc.

Între factorii legaţi lega de intervievat trebuie mai ales să considere pertinenţa pertinen temei; acesta trebuie săă co co- respundă preocupărilor rilor intervievatului din momentul întrevederii.

Intervievatul trebuie să s ştie cu exactitate care este rolul său ău din acest punct de vedere, pentru a nu apare disfuncţidisfunc onalităţi în relaţia ia sa cu intervievatorul. Acesta din urmă urm trebuie săă se asig asigure că intervie vatul reconstituie bine realitatea-pentru realitatea aceasta el poate săă ceară intervievatului probe scrise sau dări de seamăă oficiale care ssă vină în sprijinul a ceea ce el spune.

Alte elemente ale situaţiei situa iei de întrevedere sunt legate de anchetatorul însuşi. Sexul Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 58

Mirela Arsith sau aspectul pectul său s fizic pot influenţa această situaţie. Prin urmare, cadrul său s de referinţă ţă sau opiniile opi sale pot influenţaa obiectivitatea sa în formularea problemelor/întreb problemelor/întrebărilor sau în înregistrarea răspunsurilor. În fine, nivelul limbajului lim pe care îl utilizează trebuie săă fie accesibil acce intervievaţilor.

Intervievatorul trebuie, prin intermediul limbajului, să să motiveze per persoana să răspundăă indicându indicându-i că toate răspunsurile spunsurile posibile sunt valide.

Sarcina de lucru 5 Reaizaţi portretul unui intervievator eficient în 100 de cuvinte.

Reaizaţi

Informaţiile ţiile disponibile în situaţia situa de interviu: -informaţ informaţia inerentă conţinutului discursului; -informaţ informaţiile legateare fin de manifestăra discursul; -informaţ informaţiile care ţin de manifestările rile nonverbale sau expresive.

În majoritatea cercetărilor cercet din ştiinţele ele socioumane, tehnicile de interviu sunt folosite pentru a stoca informaţii de conţinut.

Distingem istingem trei mari tipuri, care corespund primelor trei instrumente (în ordinea frecvenţei) ţei) utilizate în situaţie situa interindividuală: A interviul nondirectiv; - interviul viul ghidat; - interviul directiv, a cărui c cea mai elaborată formăă este chestionarul.

Aceste ceste trei tehnici diferă difer în privinţaa unui aspect fundamental: partea de iniţiativă pe care i-o lasăă intervievatului. Fiecare dintre ele vizează vizeaz de altfel un obiectiv diferit: exprimarea sentimentelor şi a motivaţiilor iilor în cazul interviului nondirectiv, identificarea opiniilor, a atitudinilor şii chiar a comportamentelor în cazul chestionarului. Şi tehnicile menţionate men mai prezintă un aspect interesant. Ele sunt la ora actuală nişte te instrumente ale căror c principiii metodologice sunt prea puţin cunoscute publicului larg, dar care se află afl la originea unor decizii sau practici de o extremă extrem importanţă ţă pentru acesta: practicile comerciale bazate pe studiile asupra motivaţiei motiva Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 59

Mirela Arsith

realizate prin interviuri nondirective în campaniile politice, avide de chestionarea opiniei publice prin sondaje.

Interviul nondirectiv Nondirectivitatea se bazează pe instaurarea unui climat particular, în patru dimensiuni: acceptarea necondiţionată a celuilalt, neutralitatea I binevoitoare, autenticitatea şi empatia.

Climatul se dovedeşte a fi un aspect esenţial: tehnica se pune exclusiv în slujba lui şi, din această perspectivă, pare preferabil să admitem apariţia unor erori tehnice decât instaurarea unui climat relaţional necorespunzător.

Intervievatorul trebuie să trateze tot ceea ce se spune într-un interviu ca pe un element inseparabil de contextul în care apare; el trebuie să aibă în vedere dimensiunile latente ale spuselor subiectului şi să nu se ocupe doar de conţinutul lor manifest. Imaginea de sine pe care o oferă intervievatorul, precum şi relaţia intervievator - intervievat reprezintă un factor determinant pentru exprimare.

Nimic din ceea ce spune intervievatul nu trebuie considerat a priori adevărat sau fals. Niciun subiect nu trebuie considerat a priori non-pertinent.

Intervievatorul nu trebuie să se oprească la ceea ce subiectul interviului doreşte să exprime, ci să se ocupe şi de temerile acestuia şi de rezistenţa sa în a exprima alte aspecte. Intervievatorul nu trebuie să reacţioneze şi nici să evite să fie influenţat de sentimentele exprimate de intervievat. Într-un interviu nondirectiv, tema va fi formulată întotdeauna în modul cel mai larg, mai vag şi mai general cu putinţă. Nu doresc să orientez clientul, să-l canalizez, şi totuşi am de precizat o temă, de pus o întrebare, de formulat o cerinţă.

Exemplu: Un studiu al motivaţiei la fumătorii de Chesterfield, pornind de la interviul nondirectiv. Bineînţeles că tema nu poate fi formulată astfel: „Ce puteţi să-mi spuneţi despre Chesterfield,?“, situaţie în care ea ar fi mult prea îngustă şi inductivă, şi nici măcar într-un mod puţin mai general, ca de exemplu : „Vorbiţi-mi despre ţigările cu tutun brun/despre ţigări“.

Formularea nondirectivă cea mai potrivită pentru acest caz ar fi: „Ce puteţi să-mi spuneţi despre tutun?“, temă într-adevăr foarte largă şi foarte vagă, dar care conduce la o a doua dificultate: necesitatea de a respinge limitarea sau precizarea temei.

Este o cerinţă inevitabilă din partea intervievatului confruntat cu o temă prea generală: „Mai exact, despre ce anume doriţi să vă vorbesc?“ Orice răspuns al intervievatorului la această întrebare constituie o inducţie, o canalizare evidentă. în consecinţă, întrebarea este care ar fi soluţia optimă. Ea constă în opţiunea pentru un demers ce trebuie utilizat într-un mod cvasi-sistematic pe toată durata interviului: reformularea.

Altfel spus, „V-am cerut să-mi vorbiţi despre tutun şi îmi spuneţi că tema este prea generală şi că aţi dori câteva precizări“, iată o reformulare. Reformulez ceea ce spune celălalt, reformulez sentimentul pe care acesta îl exprimă. Şi dacă acesta continuă: „Când spui tutun, te gândeşti la ţigări sau la pipă“, reformulăm iarăşi: „Da, când spui tutun, te gândeşti la ţigări sau la pipă...“.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 60

Mirela Arsith Şi iată cum, prin reformulări progresive, căutăm să facem în aşa fel încât celălalt să-şi asume întrebarea care i-a fost adresată, să o abordeze după cum o înţelege, în funcţi Sarcina de lucru 5 e de ceea Reciteşte exemplul de mai sus şi formulează propriul tău ce crede exemplu. el, de mani era propr ie de a vedea, organiza şi structura tema.

Prima intervenţie - de altfel, în interviul nondirectiv se folosesc destul de puţine - este reiterarea. Ea constă pur şi simplu în a-i retransmite celuilalt ceea ce tocmai a spus, în a repeta într-un fel ideea exprimată de acesta: este ceea ce numim reflexul simplu. O asemenea intervenţie are scopul de a se constitui într-un semn al ascultării, de a-l recentra pe subiect asupra propriului discurs, eventual de a-l determina să caute el însuşi răspunsuri la întrebările pe care şi le pune.

Intervenţiile de tip reflex simplu constituie un fel de punctuaţie în cadrul interviului, întrucât îi permit celuilalt să-şi tragă sufletul şi să acţioneze pe îndelete. Contrar a ceea ce s-ar putea crede sau unei erori frecvent întâlnite, aceste intervenţii nu sunt intervenţiile majore ale interviului nondirectiv.

Intervenţia de tip reflex simplu este interesantă, însă nu trebuie utilizată decât cu mare prudenţă şi, în orice caz, niciodată în mod sistematic. Într-adevăr, folosirea reflexului simplu, a reiterării sistematice, are toate şansele să conducă la o degradare a climatului relaţional, în strânsă legătură cu perceperea unei anumite manipulări. Mecanismul este simplu : subiectul spune ceva, iar dumneavoastră îi retransmiteţi ceea ce tocmai a spus. La început nu veţi întâmpina nici o problemă. Subiectul continuă, apoi se opreşte, şi iarăşi dumneavoastră îi repetaţi spusele. Şi a doua oară poate să meargă. A treia oară când repetaţi ce spune, subiectul va începe să-şi pună unele întrebări. A patra oară se opreşte sau vă răspunde agresiv. Această intervenţie nu trebuie utilizată în mod sistematic, având în vedere faptul că ea se vădeşte repede ca fiind o „şmecherie“, un „şiretlic“, împiedicând instaurarea unui climat favorabil.

Intervenţia constând în reformularea sentimentului este intervenţia majoră a interviului nondirectiv, dar şi cea mai dificil de realizat. Ea constă în a relua Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 61

Mirela Arsith

spusele celuilalt (reiterare), adăugând ad ugând sentimentul care stă st la baza spuselor acestuia. Exprimăm Exprim astfel ceea ce s-aa spus, precum şi elementele implicite care stau la baza a ceea ce s-a s spus.

Un exemplu de reformulare a sentimentului utilizată utilizată la începutul interviului îl putem găsi ăsi în discuţia discu ia despre tutun; subiectul ne spune: „Mi-aţi „Mi cerut să vă vorbesc despre tutun, dar aţi a putea să-mi spuneţi ţi mai exact despre ce anume aţi a dori săă vorbesc?“ O intervenţie intervenţie de reiterare ar consta în repetarea exactă exact a spuselor intervievatului. Pentru reformularea sentimentului procedăm proced procedă în acelaşi mod, cu deosebirea că precizăm m în plus sentimentul pe care celălalt celă îl exprimă atunci când spune ceva: cu alte cuvinte, faptul că c este jenat, căă este puţin pu dezorientat, că nu prea ştie încotro să s se îndrepte. „V-am am pus o întrebare, rugându-vă rugându să-mi vorbiţi despre tutun; este o temă tem foarte largă, ă, văd vă că sunteţi puţin dezorientat, că nu prea ştiţi ş ţ cum să începeţi, şi îmi cereţi ţi să fiu mai exact.“ Reiterez astfel ceea ce a spus subiectul şii adaug sentimentul prezent pre în spusele sale. Este cât se poate de evident evide că acest tip de intervenţ venţie este o interpretare.

O asemenea intervenţie interven ie presupune deci din partea celui care conduce interviul o disponibilitate şii o ascultare de calitate, pe scurt, ceea ce Rogers numeşte nume empatie. Reformularea sentimentului presupune empatie şi se sprijină pe empatie. Ţinând inând cont de această aceast stare de spirit şii de obiectivele pe care şi le propun, intervenţiile ţiile de reformulare trebuie să s se subordoneze câtorva reguli simple: săă se concentreze asupra persoanei, nu asupra temei interviului; - săă constea în reformularea sentimentelor, nu a faptelor; - săă fie formulate într-un într mod acceptabil, adică într-oo formă form în care subiectul săă se poată recunoaşte.

Ne putem întreba de ce intervenţia interven ia de reformulare a sentimentului este intervenţia majoră major din cadrul interviului nondirectiv, deoarece, la ora actuală, ea reprezintă instrumentul cel mai performant pentru a stimula exprimarea şi verbalizarea sentimentelor şi a motivaţiilor latente.

Mecanismul ecanismul aprofundării aprofund prin reformulare poate fi ilustrat prin schema simplă simpl a unui aisberg. După Dup cum se ştie, trăsătura caracteristicăă a unui aisberg este aceea că c partea vizibilă nu există decât datorită faptului căă este susţinută susţ de o masă mult mai importantă, importantă care nu este perceptibilă. Tot astfel, exprimarea xprimarea unui individ este constituităă dintr-o dintr parte explicită şi una implicită, ă, invizibilă. invizibilă Orice discurs constă într-o serie de verbalizări verbaliz explicite, iar intervenţia ia de reiterare ia în considerare în mod direct şi exclusiv latura explicită, explicit ceea ce spune ne interlocutorul.

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 62

Mirela Arsith

Reformulând explicitul şi implicitul şii utilizând în mod sistematic acest tip de intervenţie, ţie, vom reuşi reu treptat să facem în aşa fel încât în cadrul explicitului să s apară la suprafaţă ţă o parte din ce în ce mai însemnatăă de implicit. Iată Iat de ce această intervenţie ţie va fi cea utilizată utilizat în mod sistematic în interviul nondirectiv.

Susţinerea ţinerea empatică empatic cuprinde toate intervenţiile ţiile verbale şi nonverbale care punctează interviul, constituind un indiciu al prezenţei prezenţei atente atent a intervievatorului.

Aceste intervenţii interven corespund tuturor reacţiilor iilor emise spontan atunci când dezvoltăm ăm o atitudine de ascultare faţă fa de un partener: toate sunetele şi onomatopeele care sunt semnul unei prezenţe. prezen Ele corespund apoi unor intervenţii interven ii nonverbale, manifestându-se manifestându prin mimică şi prin expresii gestuale sau posturale. Pe tot parcursul fazei reprezentate de interviu, ele constituie întăriri pozitive ale exprimării celuilalt.

Semnificaţia ţia generală general a tuturor acestor intervenţii ţii este: „încerc să înţeleg, fără însăă a judeca“, „Sunt aici şi vă ascult“. Intervenţiile ţiile de susţinere sus empatică nonverbale sau paraverbale - dovedesc că reuşita ita unei comunicări comunică este în mare parte rezultatul gesturilor, al posturilor şi al privirilor adoptate în timpul situaţiei situa de comunicare.

Intervenţia ţia de sinteză sintez este o reformulare organizatăă a ansamblului a ceea ce a produs intervievatul. vievatul.

Sintezele prezintă prezint trei tipuri de funcţii: Funcţia ţia de control. Permite intervievatorului săă verifice dacă dac a înţeles bine, iar celuilalt să rectifice în caz de eroare.

Funcţia ţia de retur. Verbalizând şi formulând pentru celălalt ălalt ansamblul ansam aspectelor exprimate, aceasta îi permite să s revină asupra unuia dintre punctele deja abordate, însă îns în privinţa căruia mai avea ceva de spus. I se dă d astfel încă o ocazie de a relua ceea ce doreşte, te, în raport cu ceva ce a exprimat deja.

Funcţia ţia de relansare. Formularea sintetică globalăă a ceea ce s-a s spus facilitează conştientizarea ştientizarea elementelor omise: când facem referiri la totalitatea lucrurilor spuse, elementele omise sau lipsurile lipsurile apar cu mai multă claritate.

Aceste intervenţii intervenţ cu rol sintetizator sunt aşadar adar fundamentale. În fapt, ele sunt cele care delimitează interviul. Orice interviu trebuie săă se încheie printr-o printr sinteză, care, de altfel, permite destul de des începerea unei noi faze a exprimării. exprim

Sarcina de lucru 4 Realizaţi un model de interviu şi arătaţii cum se aplică funcţiile de mai sus.

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 63

Mirela Arsith

Interviul ghidat. ghidat Interviul ghidat - sau semidirectiv - este utilizat cel mai adesea pe teren. În multe dintre anchetele sau cercetările cercet rile întreprinse se poate întâmpla să avem nevoie de informaţii informa punctuale asupra unui ansamblu de teme. Şi nu ne putem asuma riscul de a uza de o metodă metod - interviul nondirectiv - care, ce-i drept, ar permite celuilalt celui să se exprime în profunzime, însă îns nu în privinţa chestiunilor, a temelor cu privire la care avem nevoie de informaţii. informa Tehnica hnica interviului inter ghidat a fost creată tocmai pentru a preîntâmpina această aceast dificultate; de altfel, vom vedea în cele ce urmează urmează că această tehnică este foarte asemănătoare asemă ătoare cu cea a interviului nondirectiv, cu deosebirea că c prima implicăă cinci faze: Elaborarea rarea unui ghid de interviu Înaintea interviului propriu-zis, propriu se stabileşte o listăă ordonată ordonat de teme care trebuie săă fie abordate de către c intervievat. Ghidul este alcătuit alc în funcţie de obiectivele anchetei, de ipoteze, de rezultatele obţinute obţinute anterior etc. e Începerea nceperea interviului. Este o fază nondirectivă. Chiar dacă dac dispune de un ghid, intervievatorul va realiza mai întâi un interviu nondirectiv, caracterizat în special printr-o printr formulare largă şi generalăă a temei. Această fază este esenţială: ţială: ea îi permite terapeutului să obţinăă de la intervievat exprimarea reacţiei ţiei sale spontane cu privire la tema propusă. propus Introducerea ghidului. Este o fază directivă. ă. Atunci când exprimarea în faza nondirectivă nondirectiv pare a se fi epuizat, intervievatorul introduce direct di prima dintre temele din ghid care nu a fost abordată abordată de client. Această Aceast fază constă aşadar şadar în formularea directivă directiv a unei noi teme. Î ntoarcerea la atitudinea nondirectivă. nondirectiv Explorarea acestei noi teme va fi abordatăă în spirit nondirectiv: reformulări, sinteze.

Introducere directivă directiv a unei noi teme, apoi explorare nondirectivă. nondirectiv Şi în acest caz va fi prezentată, prezentat apoi aprofundată printr-oo atitudine şi o tehnică nondirectivă prima temă a ghidului care a rămas mas neabordată. neabordat Vedem, aşadar, că interviul ghidat este în esenţă un interviu nondirectiv, accentuat prin introduceri directive ale temelor pe care clientul nu le-a le abordat în mod spontan.

Această tehnică vizează în mod explicit să profite de avantajele pe care le presupune une o abordare centrată pe client, garantând în acelaşi timp analizarea tuturor chestiunilor ches care îl interesează pe intervievator. În mod oarecum paradoxal, existenţa existen a ghidului nu facilitează faciliteaz desfăşurarea acestui tip de interviu - în definitiv mult mai dificil de realizat decât unul nondirectiv.

Existenţa ţa unui ghid -cunoscut de intervievator - riscăă săă frâneze sau să s perturbe considerabil derabil tipul de ascultare pe care acesta o practică, practică, determinându-1 determinându în mod inconştient ştient să supraevalueze temele enunţate de client şi prezente pre în ghid.

De asemenea, intervievatorul este tentat ca, la fiecare dificultate pe care o întâmpinăă în interviu - spre exemplu, o problemăă de înţelegere, o problemă problem de Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 64

Mirela Arsith

reformulare - să utilizeze ghidul pentru a-şi rezolva propriile probleme apărute în situaţia concretă. Prin urmare, ghidul poate frâna aprofundarea. În ciuda tuturor acestor dificultăţi, interviul ghidat rămâne instrumentul de bază pentru psihosociologul care lucrează pe teren. El stă la baza unei alte tehnici de interviu, care poate fi considerată una dintre variantele sale: interviul focalizat.

Exemplu GHID DE INTERVIU DATE GENERALE 1. Aţi putea să-mi spuneţi cum vă numiţi, ce vârstă aveţi, care este ultima şcoală absolvită , care este ocupaţia dvs. actuală şi unde lucraţi?

2.Dvs. sunteţi căsătorit/văduv/divorţat? De cât timp sunteţi căsătorit/când v-aţi căsătorit- în ce an? Ce vârstă are soţul/soţia, ce pregătire şi unde lucrează în prezent?

3.Câţi copii aveţi? Ce vârstă au, ce fac în prezent- învaţă/ lucrează, unde ?

4.Câţi dintre copii dvs. sunt căsătoriţi şi de cât timp? Unde locuiesc ei- cu dvs., în altă casă/singuri, cu socrii ?De cât timp?

5.Aţi putea să-mi spuneţi cam care este venitul mediu lunar al familiei dvs.?

Din acesta cam cât reprezintă cheltuielile zilnice (mâncare,transport) şi cât reprezintă cele lunare legate de locuinţă?

RITMUL VIETII COTIDIENE 1.Aţi putea să-mi descrieţi o zi obişnuită în familia dvs.? De exemplu, ce aţi făcut în mod obişnuit/ zilnic dvs. şi ce face fiecare alt membru al familiei în ultima săptămână.

2.Există momente într-o zi obişnuită când majoritatea membrilor familiei staţi împreună în casă - care este acest moment ?

3.Ce face în general fiecare membru al familiei în momentele în care întreaga familie este acasă? De exemplu, puteţi să-mi descrieţi ziua de ieri -cum a fost atunci când v-aţi adunat acasă toţi membrii familiei, ce aţi făcut fiecare, aţi dis -cutat ceva- ce anume ?

4.În familia dvs. există o împărţire a sarcinilor casnice- realizate în casă- pentru fiecare membru al familiei? Ce activităţi le faceţi de obicei împreună cu alt membru al familiei şi pe care le faceţi de unul singur/una singură?

5.Dar în alte familii pe care le cunoaşteţi cam care este situaţia? Există familii care sunt deosebite din acest punct de vedere?

6.Cum ţineţi banii în familia dvs.-împreună sau separat?Cine hotărăşte cum şi când se cheltuiesc banii/se fac cumpărăturile zilnice?

DECIZIA ÎN FAMILIE 1.Aţi putea să ne spuneţi dacă există un membru al familiei pe care dvs. îl consideraţi mai important în raport cu ceilalţi ?

Cine este acest? De ce îl consideraţi mai important decât alţii - argumentaţi.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 65

Mirela Arsith

2.Aţi putea să ne spuneţi, succint, care consideraţi că au fost cele mai importante hotărâri pe care le-aţi luat de când aveţi o familie?

Cum le-aţi luat-singur, împreună cu alţi membrii ai familiei dvs.? Povestiţi-ne ultima situaţie de acest fel.

3.Ce se întâmplă dacă un membru al familiei nu este de acord cu o decizie luată în comun de restul familiei cum se comportă, ce face şi ce spune ? Cum reacţionaţi dvs. de obicei ? Dar ceilalţi membrii ai familiei?

Cine cedează şi de ce credeţi că o face?Aţi avut astfel de situaţii în ultimul timp în familie? Cum le-aţi rezolvat?

4.Alţi cunoscuţi-colegi de la locul de muncă, vecini, rude- v-au povestit despre situaţiile conflictuale apărute în familia lor? Cum au fost rezolvate acestea?

5.Despre ce discutaţi cu alţi membrii ai familiei în mod obişnuit? Dar ceilalţi membrii ai familiei între ei ?

6.Există situaţii în care membrii familiei discută separat de dvs.? Despre ce anume şi cine cu cine discută ?

7.În familie cu ce membru al familiei vă sfătuiţi cel mai des ? În general vă s f Sarcina de lucru 5 ă t u i ţ i numai legat de unele situaţii şi numai referitor la anumite probleme ? Care sunt acestea ? Care sunt situaţiile în care consideraţi că trebuie să vă sfătuiţi cu toţi membrii familiei- daţi-mi cel mai recent exemplu.

8.Au existat situaţii în care apreciaţi că opinia altui membru al familiei v-a influenţat în hotărârile pe care le-aţi luat şi în faptele dvs.?

Care au fost acestea ? Cum aţi simţit că v-a influenţat această persoană- puteţi fi mai explicit (ce a făcut, cum s-a exprimat, ce argumente a adus, cum v-a „convins“) ?

9.Dvs. discutaţi în familie despre viaţa politică din România? Cu cine din familie aveţi cele mai dese discuţii de acest fel şi cine le iniţiază/începe?

Cum reacţionează ceilalţi membrii ai familiei - ce spun, cum se comportă, cât de mult discută şi ei pe această temă?

10. Aţi putea să ne povestiţi cum a fost ziua în care aţi mers ultima dată la vot?Cum şi când v-aţi hotărât să mergeţi să votaţi? Aţi mers singur sau cu alţi membrii ai familiei şi când s-a întâmplat aceasta? Înainte de a merge la vot aţi discutat în familie despre politică? Dar după ce aţi votat- ce aţi făcut ?

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 66

Mirela Arsith

Porneşte de la exemplul de mai sus şi elaborează şi tu un ghid.

Interviul focalizat. Acest tip de interviu a fost creat de către Merton pentru a studia fenomenele de persuadare în masă: de pildă, cunoaşterea efectelor pe care le are asupra publicului o campanie publicitară sau de propagandă.

Foarte puţin utilizată în Franţa din motive greu de înţeles, el se bucură în ultimii ani de un interes crescând în Europa, unde este destul de frecvent utilizat în interviurile de grup care vizează studierea reprezentărilor sociale sau analiza impactului campaniilor de informare cu privire la prevenirea unor maladii.

Principiul său este „să exploreze reacţiile subiectului la o situaţie pe care a trăit-o“ Tehnica: Toţi subiecţii care vor fi intervievaţi au trăit aceeaşi situaţie concretă sau experimentală (de exemplu, au văzut un anumit film).

1. Interviul, cât mai puţin directiv cu putinţă, urmăreşte reacţiile subiectului la această situaţie trăită (de exemplu, „Ce impresie v-a făcut filmul?“).

2. În prealabil a fost realizată o analiză a situaţiei concrete trăite, definindu-se trăsăturile principale ale acesteia. Vor fi studiate apoi reacţiile la aceste trăsături principale, analiza situaţiei oferind un „ghid“ al interviului.

3. Nu trebuie să ne interzicem să punem câteva întrebări precise.

3.3.

Observaţia Observaţia implică o varietate de metode de cercetare care permit accesul direct la comportamentul social care este analizat. Ea poate sau nu să ofere avantaje în raport cu alte metode şi abordări, dar ea este o parte importantă din arsenalul cercetării comunicării.

Observaţia este o formă de cercetare calitativă, diferită de cercetarea cantitativă. De exemplu, cercetarea audienţei a fost deseori criticată pentru că a furnizat numai descrieri uni-dimensionale ale relaţiilor oamenilor cu mass media. Ea ne spune câte aparate TV sunt deschise dar nu ce fac oamenii în timp ce urmăresc TV sau dacă chiar îl urmăresc. Şi dacă ei se uită la TV chiar îl urmăresc atent sau se gândesc la altceva, iau masa etc.?

D. Morley a observat că cercetarea asupra audienţei TV nu măsoară vizionarea ci altceva: prezenţa unui aparat TV deschis şi o persoană în aceeaşi cameră cu el. Ea presupune motivaţia de a urmării TV şi faptul că decizia de face acest lucru este una individuală. Ea nu pune sub semnul întrebării contextul în care s-a făcut această

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 67

Mirela Arsith alegere (cine are acces acces la aparat, ce altceva se mai face în prezenţa prezen lui, unde în altă parte se merge în casă cas etc.).

Cercetarea observaţională observa poate fi împărţită în mai multe tipuri în func funcţie de trei criterii: a. dacăă observatorul ia sau nu parte la activit activităţile ile indivizilor observaţi; observa b. dacăă observaţiile observa sunt structurate sau non-structurate; c. dacăă comportamentele observate apar în localizări localizări naturale sau artificiale.

.Tipurile Tipurile metodelor observaţionale-termenul observa termenul de „observaţie" ascunde de fapt o mulţime de abordări abord ri de cercetare, pe care le putem clasifica în trei categorii mari: (a) observaţia observaţ simplă; (b) observaţia observaţ participativă;

(c) etnografia.

1. Observaţia Observaţ simplă-reprezintă situaţia ia în care observatorul nu are nici o relaţie rela cu procesele sele şi oamenii pe care îi observă,, care nu sunt conştienţi conş că asupra lor se exercităă o acti activitate de cercetare.

De exemplu, un proiect de cercetare poate fi interesat de audienţa audien cinematografului cum par oamenii să s aleagă ce film să vadă la un „Multiplex". Cercetătorul Cercet poate administra un chestionar care să s cuprindă întrebări ri legate de acest lucru sau poate petrece câteva seri urmărind urm rind ce oameni vin la „Multiplex" şi ce filme aleg ei ssă vizioneze.

O cerinţă ţă fundamental fundamentală a observaţiei simple este ste accesul liber în localizarea de cercetare (aceasta din urmă urm fiind una „naturală"" sau din „viaţ „viaţa reală"). De exemplu, cercetarea cetarea experimentală experimental - care implică observaţia ia unui comportament controlat al vizionării TV de către copii şi are loc într-un laborator orator de psihologie socială social - este diferită de „observaţia „observa simplă" în sensul definit anterior.

Observaţia ţia participativă participativ reprezintă situaţia ia în care cercetătorul cercet ia parte la activităţile ăţile oamenilor observaţi. observa i. Termenul de „observaţie „observaţ participativă" este folosit sit deseori în sens larg pentru a descrie observaţia observa în care are loc o observaţ participare redusă redus a cercetătorului.

De exemplu, este evident că c observaţia participativăă va fi folosit folosită mai mult în domeniul consumului con media decât în cel al producţiei media, pentru că c sunt puţin acei cercetători tori care pot deveni membrii ai unei echipe de producţie produc media.

Observaţia ţia participativă participativ este deseori considerată drept cea mai pur pură formă de cercetare calitativăă pentru că c ea apare în localizările naturale şii îi cere cerce cercetătorului să înţeleagă Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 68

Mirela Arsith lucrurile din punctul de vedere al participantului la cercetare. În această aceast abordare, cercetătorul ătorul întră într în locul de cercetare şi, i, observând, discutând şi participând la aceleaşi şi activi activităţi ca participanţii la cercetare, încearcă săă înţeleag ţeleagă lumea ca şi ei.

Etnografia este a treia formă de observaţie-termenul termenul descrie actual o descriere difuză a oricărei oric cercetări calitative care implicăă observaţ observaţia extinsă sau chiar intervievarea, pe parcursul parcursul unei perioade de timp, a unui număr numă de indivizi.

Din punct de vedere al structurii activităţii activit ii de cercetare se pot diferen diferenţia sunt două tipuri puri de observaţie: observa Observaţia ţia structurată structurat - aceasta implică clasificarea şi cuantificarea comportamente comportamentelor conform unei scheme prestabiliteprestabilite se realizeazăă o "analiză "analiz de conţinut" a comportamentelor tamentelor .

Observaţia ţia nestructurată nestructurat - caz în care cercetătorul torul redacteaz redactează comentarii despre evenimentele mentele care au loc dar fără f a avea o schemă predefinită de urmărire a lor.

Dupăă forma sa observaţia este : Observaţia ţia directădirect caz în care cercetătorul torul ia parte la evenimentele care se întâmplă;

Observaţia ţia indirectăindirect caz în care cercetătorul torul utilizează o cameră ascunsă pentru a înregistra înre evenimentele şi analizează ulterior imaginile.

D e e x e m p l u

Sarcina de lucru 5 Reciteşte cu atenţie formee observaţieii prezentate. Pentru fiecare dintre ele: 1.

Identifică principiul/principiile care le explică; explic 2.

Notează un exemplu din experienţa experienţ ta;

acesta este cazul cu analiza ana modului în care oamenii acţioneaz ţionează acasă în faţa TV pentru a vedea cât timp rămân r ei în faţa aparatului TV şi pentru a m măsura gradul de atenţie ie pe care ei îl acord acordă diferitelor programe TV.

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 69

Mirela Arsith

Tipurile principale de studii observaţionale observa sunt: Studiile de teren complet nestructuratenestructurate caracterizate de metoda etnografică-au etnografic ca scop descrierea unei culturi particulare, deci cercetătorul cercetătorul trebuie să s devină „parte a culturii studiate“. studiate“ Observaţia ţia complet structurată-are structurat are loc mai curând în localizări localiză de laborator nu în cele naturale şi şi are ca scop testarea ipotezelor; instrumentul de m măsurare este o listă de ite-mi mi care sunt observaţi observa i (nu un chestionar) care este aplicat aplicată unor grupuri ( cât mai similare milare posibil) în diferite momente de timp în condiţii condi standardizate de laborator (identice în orice moment).

1. Studiul semi-structurat-realizat semi de cercetător în condiţii ţii naturale cu un instrument structurat.

2. Studiul de laborator nestructurat-permite subiecţilor ţ săă acţ acţioneze mai natural şi să fie observaţi ţi mai obiectiv.

Realizarea studiilor observaţionale observa - Există mai multe stadii în procesul de observaţie: (a) Intrarea; (b) Sponsorizarea; (c) Planificarea; (d) Adunarea datelor, (e) Analiza datelor.

A. Intrarea.. Prima sarcină a cercetării prin observaţie ţie este asigurarea accesului la situaţia ţia şi la oamenii care vor fi studiaţi. studia i. Deseori aceasta este cea mai îndelungată şi ş mai dificilă parte a procesului de cercetare. În mod fundamental existăă douăă tipuri de localizări localiz de cercetare: (a) Localizarea închisă închis - este una la care accesul este condiţional-de condi exemplu, casele particulare, organizaţiile organiza media; (b) Locaţiile ţiile deschise - sunt publice - de exemplu, plu, sala de lectură lectur într-o bibliotecă, ă, o librărie, libr holul unui cinematograf.

Cea de-aa doua distincţie distinc se referă la rolul observatorului, atorului, care poate fi „ascuns“ sau „deschis“: „deschis“ Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 70

Mirela Arsith

(a) Dacă cercetătorul vrea să joace un rol deschis el trebuie să se asigure că cei observaţi sunt conştienţi de cercetare sa şi el intră în situaţie ca un cercetător; (b) cercetătorul poate juca şi un rol ascuns, situaţie în care activitatea sa ca cercetător nu este dezvăluită şi motivul real pentru care se află în acel loc nu este cunoscut. Prin combinarea acestor distincţii se poate ajunge la patru situaţii de cercetare posibile B.

Sponsorizarea - Odată ce s-a stabilit localizarea de cercetare, activităţile

cercetătorului „din teren“ vor depinde de modalitatea sa de intrare. Cine li-a facilitat accesul şi sponsorizarea (cine îşi asumă responsabilitatea pentru el cât timp cercetează) sunt extrem de importante pentru libertatea sa de acţiune şi de adunare a datelor.

C. Planificarea - Nici un studiu bazat pe observaţie nu este posibil fără o planificare atentă. Trebuie să se stabilească: ce vrem să aflăm; de ce informaţii este nevoie; cu cine trebuie să se vorbească; ce trebuie observat; ce întrebări trebuie puse. Toate acestea se vor schimba şi vor evolua în timpul cercetării dar trebuie fixate clar de la început şi permanent revizuite în perioada de muncă în teren. Munca de teren trebuie realizată după ce cercetătorul a gândit la problemele care apar din lectura literaturii de specialitate.

Exemplu Fie cazul unui studiu bazat pe observaţie realizat la o staţie de radio locală. In literatura de specialitate există numeroase studii referitoare la acoperirea în media naţionale a ştirilor despre actele violente şi crime dar dintre acestea sunt puţine cele care se referă la staţiile de radio locale.

Se poate ca cercetătorul să dorească să studieze dacă relaţia dintre poliţie şi reporteri la staţia de radio locală este asemeni cu cea de la o staţie radio naţională.

O discuţie prealabilă poate dezvălui faptul că staţia locală de radio nu are reporteri specializaţi în investigaţii asupra crimelor, deci cercetătorul va şti ca trebuie să studieze activitatea mai multor reporteri. El: - va dori să aibă şi acces la şedinţele de redacţie, dar el are numai o săptămână la dispoziţie deci este esenţială o planificare atentă a timpului; - planifică să participe zilnic la şedinţele de redacţie, va petrece două zile în redacţie urmărind procesul de editare şi observând modul în care se iau deciziile în interiorul organizaţiei, alte două zile le va petrece pe teren cu reporterii pentru a vedea cum acoperă ştirea şi probabil o zi va implica participarea la o audiere la tribunal.

O astfel de planificare trebuie să fie flexibilă, acesta fiind motivul pentru care o zi lipseşte din planul anterior, zi în care se pot întâmpla evenimente neprevăzute.

Cercetătorul trebuie să aibă o listă cu întrebările la care trebuie să răspundă în cercetare şi, alături de aceasta, să realizeze o listă cu datele care trebuie adunate - listele sunt revizuite zilnic pentru a evita omisiunile şi pentru a adecva planul pentru a include datele care lipsesc.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 71

Mirela Arsith

Sarcina de lucru 1 Realizează o planificare a unei activităţi de observare. Alege tu tema.

D. Adunarea datelor - Cuprinde două probleme principale: -înregistrarea datelor; -organizarea datelor. Înregistrarea datelor este o problemă practică. În principiu regula este de „a înregistra totul“ dar acest lucru este imposibil în practică. Pentru înregistrarea datelor va trebui ca cercetătorul să dispară periodic pentru a completa aceste note de observaţie.

Eşantionarea în observaţia participativă este relativ o problemă „deschisă“. O problemă în acest caz este cea a deciziei legate de ce episod comportamental sau segmente de comportamente să se eşantioneze.

Observatorul nu poate fi peste tot şi nu poate vedea totul astfel încât ceea ce este observat devine un eşantion de facto a ceea ce nu este observat. Majoritatea observaţiilor de teren folosesc eşantionarea cu scop: observatorii se bazează pe cunoaşterea lor anterioară a subiecţilor studiaţi şi eşantionează numai acele evenimente sau comportamente care sunt importante.

Notele de teren constituie corpusul fundamental de date în orice studiu de teren. În ele observatorul înregistrează nu numai ce se întâmplă şi ceea ce s-a spus, ci ţi impresii personale, sentimente, şi interpretări a ceea ce a fost observat. O procedură generală este aceea de a separa opiniile personale de naraţiunea descriptivă prin includerea primelor în paranteze. Întotdeauna este mai bine să se înregistreze mai mult decât mai puţin. O observaţie aparent neimportantă poate deveni extrem de preţioasă ulterior.

Organizarea materialului obţinut este crucială pentru succesul studiului observaţional şi ar trebui să fie un proces continuu. Mulţi cercetători ţin un jurnal „de teren", o practică înrădăcinată în munca de teren antropologică. Se mai pot realiza note de observaţie accidentale, înregistrarea incidentelor semnificative , răspunsurile proprii la munca de cercetare.

O altă tehnică este re-organizarea notelor de observaţie pe măsură ce acestea sunt realizate, deseori acest lucru se realizează zilnic, regulat. Un sistem bun este relocarea notelor de observaţie pe „card“-uri indexate, care ar putea conţine trei categorii: -oameni; - localizare; - comportamente sau segmente de comportamente.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 72

Mirela Arsith Observatorul nu poate fi peste tot şi nu poate vedea totul astfel încât ceea ce este observat devine un eşantion de facto a ceea ce nu este observat. Majoritatea observaţiilor de teren folosesc eşantionarea cu scop: observatorii se bazează pe cunoaşterea lor anterioară a subiecţilor studiaţi şi eşantionează numai acele evenimente sau comportamente care sunt importante.

Notele de teren constituie corpusul fundamental de date în orice studiu de teren. În ele observatorul înregistrează nu numai ce se întâmplă şi ceea ce s-a spus, ci ţi impresii personale, sentimente, şi interpretări a ceea ce a fost observat. O procedură generală este aceea de a separa opiniile personale de naraţiunea descriptivă prin includerea primelor în paranteze. Întotdeauna este mai bine să se înregistreze mai mult decât mai puţin. O observaţie aparent neimportantă poate deveni extrem de preţioasă ulterior Organizarea materialului obţinut este crucială pentru succesul studiului observaţional şi ar trebui să fie un proces continuu. Mulţi cercetători ţin un jurnal „de teren", o practică înrădăcinată în munca de teren antropologică. Se mai pot realiza note de observaţie accidentale, înregistrarea incidentelor semnificative , răspunsurile proprii la munca de cercetare.

O altă tehnică este reorganizarea notelor de observaţie pe măsură ce acestea sunt realizate, deseori acest lucru se realizează zilnic, regulat. Un sistem bun este relocarea notelor de observaţie pe „card“-uri indexate-ele ar putea conţine trei categorii: oameni, localizare, subiecte.

Pe măsură ce activitatea în teren progresează cercetătorul va deveni tot mai analitic şi nu descriptiv astfel încât el poate organiza ceea ce observă pe categorii largi, care conţin tipuri de activităţi.

Exemplu Un card în cazul cercetării asupra relaţiei poliţie-staţie locală de radio ar putea fi numită „organizarea informală“ atunci când identităţile celor are au putere şi influenţă reală devin clare. Notele de observaţie dezorganizate anterior , care înregistrau pur şi simplu secvenţele auzite şi văzute poată fi codificate, prima localizarea lor spre categorii înainte de a le transfera spre card-uri. De exemplu, dacă se decide că rolul biroului de presă al poliţiei este important, se poate realiza o listă de categorii de tipul: A. rolul biroului de presă al poliţiei: A1: utilizarea comunicatelor de presă; A2: telefoane date din redacţie spre poliţie; A3. telefoane date de la poliţie spre redacţie; A4. tensiuni între jurnalişti şi poliţişti.

Sarcina de lucru 4 Alege un subiect şi planifică o adunare de date.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 73

Mirela Arsith

Analiza datelor Analiza datelor şi adunarea datelor sunt intim legate în studiile de observaţii-dacă datele sunt ordonate pe măsură ce cercetarea progresează atunci analiza este pe cale d a fi realizată atunci când se termină adunarea datelor.

Cel mai important lucru în cazul acestui tip de date este aplicarea criteriului selecţieise aplică la ceea ce este „semnificativ“-trebuie să se realizeze în acest caz o deplasare de la „concepte e prim ordin“, adică conceptele şi constructele folosite de oamenii pe care cercetătorul i-a observat, spre „concepte de ordin doi“, adică conceptele imaginate de cercetător pentru a înţelege şi a explica localizările pe care le-a observat.

Analiza datelor-procedeele analizei cantitative a datelor au numai o importanţă parţială pentru observaţia naturală/de teren („field observation“) datorită naturii calitative a datelor din teren. În observaţia naturală/de teren („field observation“ ) analiza datelor constă din interpretarea şi sortarea datelor („filingdata") şi din analiza de conţinut a lor.

Construcţia unui sistem de sortare („filing system“) este un pas important în observaţie-scopul sistemului de sortare („filing system“) este de a aranja datele primare din teren într-un format ordonat pentru a permite regăsirea lor ulterioară (categoriile precise de sortare sunt determinate de date).

De exemplu, într-un studiu asupra luării deciziei într-o redacţie categoriile de sortare pot include titlurile: „Relaţii", „Interacţiune-Orizontală“, „Interacţiune-Verticală“ şi „Dispute“.

O observaţie poate fi plasată în mai mult decât o categorie şi este bine să se facă copii multiple ale tuturor notelor de observaţie. O analiză de conţinut primară se realizează pentru a se descoperi modelele consistente după ce notele au fost alocate în categorii prestabilite.

Scopul general al analizei datelor în sistem de sortare („filing system“) este de a ajunge la o înţelegere generală a fenomenelor studiate. În timpul observaţiei cercetătorul poate analiza datele în timpul studiului şi schimba în conformitate cu ele proiectul de cercetare. 4.5. Ieşirea din teren-un observator participativ trebuie să aibă un plan pentru a părăsi localizarea sau grupul pe care îl studiază.

Această problemă nu este dificilă dacă identitatea lui este deschisă dar poate fi o problemă dacă ea este ascunsă. În unele cazuri grupul poate să fi devenit dependent de cercetător într-un anumit fel şi plecarea sa poate avea un efect negativ asupra grupului ca totalitate. În alte situaţii acest fapt poate duce la sentimente negative ale grupului studiat de un cercetător cu identitatea ascunsă.

Sarcina de lucru 4 Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 74

Mirela Arsith

Exerseaz o analză a observaţiei Exersează iei realizate anterior în minim 150 de cuvinte.

Rolul observaţiei observaţ Rareori observaţia observa este suficientă ca o metodă independentă. independentă Ea se pretează la utilizarea împreună împreun cu alte metode, atât calitative cât şi cantitative. cantita Eliott a subliniat că unul nul dintre punctele forte ale observaţiei observa ca tehnică de cercetare este ccă ea implică în mod implicit în sine alte metode ca interviul, studiul înregistrărilor înregistră documentare, şi al rezultatelor altor cercetări. cercet ri. A pierde un eveniment este mai puţin puţ important decât a nu obţine răspunsul ăspunsul la o întrebare în chestionar. Observaţia ţia acoperă acoper procesul total din care orice eveniment eveni este numai o parte.

Aceastăă afirmaţ afirmaţie devine importantă actual când multe discuţii legate de „etnografie“ şii pe accentuarea exagerat exagerată a tehnicilor au transmis smis un sens denaturat al complexităţilor ăţilor şi cerinţelor observaţiei iei care ar fixa standarde pe care pu puţini le-ar atinge. Aceste dezbateri care s-au s au concentrat pe activitatea de redactare a studiilor etnografice şi observaţionale observa ionale pun cu acuitate problema dificultăţ dificultăţii calităţii de autor şi obligativităţii ăţii reflexivit reflexivităţii ii inerente acestui tip de metodologie.

Avantajele antajele şi dezavantajele dezavant cercetării observaţionale A.

Avantajele principale :

1. Este o tehnică superioară anchetei, focus-gropului şii experimentului în adunarea datedate lor despre comportamentul non-verbal non şii despre comportamentul specific fiecărei fiec situaţii în parte.

2. Permite studiul în profunzime al indivizilor.

3. Permite înregistrarea comportamentului în localizări localizări naturale.

B.

Dezavantajele principale:

1. Observaţia non-structurată non nu este precisă şii nu permite compara comparaţia între cazuri.

2. Studiile de observaţie observa folosesc eşantioane mici şii care nu sunt compuse pe baza unei alocări ări aleatoare-de aleatoare unde lipsa lor de reprezentativitate şi dificultatea de a face genegene ralizări.

Rezumat Focus-grupul grupul este una dintre metodele de cercetare calitativă calitativ prin care se pot obţine ţine informaţii informa ii despre atitudinile, opiniile sau motivaţiile motivaţ indivizilor, sub Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 75

Mirela Arsith

forma unor discuţii discu ii relativ libere despre subiectul principal care au loc între un moderator şi ş indivizi. Această metodă de cercetare calitativă calitativ implică existenţa unui grup de discuţii între 6-10 10 persoane, condus de un moderator. Persoanele care iau parte la această aceast discuţie trebuie săă aibăă o serie de caracteristici comune, cum ar fi vârsta, sexul, aceeaşi aceea zonă geografică de rezidenţă, dar şi concepţii ţii asemănătoare asem în privinţa temei emei principale a discuţiei. discu Unul dintre avantajele aplicării aplic rii acestei metode de cercetare calitativă calitativ se referă la caracterul său său flexibil, dar, de asemenea, se poate aproxima mai atent caracterul natural al discuţiei, discu iei, care conduce la producerea de semnificaţii semnifi şi interpretări ări legate de utilizarea comunicării. comunic rii. Referindu-ne Referindu la dezavantaje, putem aminti imposibilitatea colectării colect rii unor date cantitative, statistice, dar şi lipsa posibilităţii posibilităţii de a generaliza la nivelul întregii populaţii popula a rezultatelor obţinute. Interviul este o formă form de comunicare stabilită între două persoane care nu se cunosc şii are drept scop adunarea informaţiilor despre o temă tem de cercetare. Interviul este o formă form de comunicare inter-personală inter care se realizeazăă prin intermediul simbolurilor simbolurilo şi al semnificaţiilor semnifica sociale.

Observaţia ţia este metoda calitativă calitativ prin care se colectează informaţii cu ajutorul simţurilor ţurilor (văz, (văz, auz, miros etc.) pentru a descrie mediul înconjurător, înconjur oamenii şi relaţiile ţiile iile interpersonale, comportamentele individuale şi colective. ţia poate fi simplă simpl sau participativă;; structurată sau nestructurată; TObservaţia edirectăă sau indirect. Observaţia structurată implicăă atât clasificarea, cât şi realizandu scuantificarea comportamentelor conform unei scheme prestabilite, realizanduastfel o analiză ana de conţinut inut a comportamentelor. Observaţia Observa nestructurată t se nu mai implică implic o schemă prestabilită în colectarea datelor despre indivizii eaflaţiţi sub observaţie. observa Observaţia directă se realizeazăă atunci când cercetătorul cercet ia parte efectiv la evenimentele care se desfăşoară, ăş ă, iar cea indirectă indirect implică ţia în care cercetătorul cercet utilizează o camerăă ascunsă pentru a înregistra dsituaţia evenimentele. e

autoevaluare I. Caracterizaţi Caracterizaţ tipurile de interviuri pe care le-aţi studiat.

II. Identifică trei tehnici calitative? Crezi că dacăă se aplică în mod combinat ele sunt mai eficiente?

III. Realizează, Realizează în 500 de cuvinte, un proiect despre un conflict pe care l-ai l observat, utilizând informaţiile din unităţile de învăţare ăţare pe care le-ai le studiat până acum.

Răspunsuri ăspunsuri la întrebările rile din testele de autoevaluare I. Fiecare caracterizare corectă, corect reprezintă,, de fapt, o sinteză sintez pe care o poţi realiza prin studierea cu atenţie a informaţiei pe care ţi-am am prezentat-o. prezentat Poţi, de asemenea, să exemplifici punctual, pornind de la sarcinile de învăţare înv pe care le-ai ai avut de rezolvat.

II. Îţi ţi recomand să s reciteşti ti textele din acest capitol. Cred că c vei putea găsi o cale săă formulezi formulezi argumente adecvate cu propria ta gândire privind această aceast problematică Poţii formula opinii diferite, dar cu o condiţie: problematică. condiţ să aduci minim un argument în favoarea lor.

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 76

Mirela Arsith

III. Pentru a realiza cu succes această aceast temă, îţi ţi recomand să s faci o alegere atentă.

Bibliografie minimală minimal Marinescu, V. (2009).

(2009 Cercetarea ercetarea în comunicare. Metode şi ş tehnici, Bucureşti: Editura „Comunicare.ro“. pp.42-65. p Moscovici, S. & Buschini, F. (2007), Metodologia ştiinţelor socioumane, Iaşi: Ia Polirom, pp. 270-294.

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 77

Mirela Arsith

4. CERCETAREA SPECIFICĂ ŞTIINŢELOR COMUNICĂRII 4.1. Analiza de conţinut şi valorile culturale 4.2. Analiza lingvistică 1.10.

4.3. Analiza vizuală 1.11.

4.4. Tehnici de analiză a tranzacţiilor dintre actorii 1.12. comunicării Obiectivele specifice unităţii de învăţare Rezumat Teste de autoevaluare Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Lucrare de verificare Bibliografie minimală Obiective specifice: La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea: • să opererezi corect cu noile concepte; • să caracterizezi metoda analizei de conţinut; • să exemplifici; • să delimitezi etapele implicate în metoda analizei de conţinut; • să probezi abilităţile practice necesare în realizarea unui proiect de cercetare bazat pe metoda analuzei de conţinut; • să caracterizezi pertinent metodele analizei lingvistice; • să prezinţi tipologia metodelor analizei lingvistice; • să exemplifici procedeele de aplicare a unor metode de analiză lingvistică; • să probezi abilităţi practice necesare în cazul unui proiect de cercetare bazat pe una dintre metodele analizei lingvistice; • să caracterizezi pertinent analiza vizuală; • să prezinţi tipologia metodelor analizei vizuale; • să exemlifici procedeee de aplicare a unor metode de analiză vizuală; • să probezi abilităţi practice necesare în cazul unui proiect de cercetare bazat pe una dintre metodele analizei vizuale; • să caracterizezi tehnicile de analiză a tranzacţiilor dintre actorii comunicării.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 78

Mirela Arsith

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 8-10 ore

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 79

Mirela Arsith

4.1. Analiza de conţinut ţinut şşi valorile culturale Analiza de conţinut con operează din perspectiva cconcepţiei cconcep potrivit căreia comportamentul verbal este o formă form a comportamentului uman, curgerea simbolurilor este o parte a curgerii evenimentelor, iar procesul comunicării comunic este un aspect a procesului istoric, Analiza de conţinut este o tehnică tehnic ce vizeazăă descrierea, cu optimă optim obiectivitate, precizie şi generalitate a ceea ce se spune despre un subiect dat, într-un într un loc dat, la un timp dat.

Ca tehnică de cercetare sistematică a varietăţii ăţii mesajelor, analiza de conţinut con este nonreactivă: nonreactiv cei studiaţi nu conştientizeazăă faptul că sunt parte într-un proiect de cercetare. Tehnicile nonreactive sau neconstrângătoare neconstrâng se bazează, ă, în mare parte, pe principii p ştiinţifice şi sunt folosite mai ales de cercetătorii ătorii interpretativişti interpretativi şi de reprezentanţii ţii abordării critice a socialului.

Analiza de conţinut con este o tehnică de colectare şi de analiză analiz a conţinutului textului. refer la cuvinte, înţelesuri, elesuri, imagini, simboluri, idei, teme sau Conţinutul se referă orice mesaj care poate fi comunicat.

Textul reprezintă reprezint orice este scris, vizualizat sau vorbit şi serveşte serve ca mediu de comunicare. El include cărţi, c i, articole de ziare sau reviste, reclame, recla cuvântări, documente oficiale, filme sau înregistrări înregistr ri video, versurile pieselor muzicale, fotografii, articole de îmbrăcăminte îmbr sau lucrări de artă.

Teme potrivite pentru tehnica analizei de conţinut: con -temele temele din cântecele populare sau religioase; -tendinţele ţele în subiectele abordate de ziarele de ştiri; -tonul tonul ideologic al editorialiştilor; editoriali -răspunsurile spunsurile la întrebările întreb deschise din chestionare; -temele temele mesajelor din reclame; -diferenţele ţele de gen social din reclame; -temele temele ideologice în cuvântările cuvânt liderilor derilor politici sau în intervenţiile managerilor executivi etc.

Analiza de conţinut conţ este centrată primordial pe analiza mesajului, mai ales sub forma lui scrisă. scris Avantajul utilizării ei este căă permite cercetătorilor cercet parcurgerea unui volum mare de date într-o într o manieră sistematică sistematic şi relativ facilă.

Obiectivul oricărei oric analize de conţinut inut cantitative este numărarea num categoriilor cheie şşi măsurarea ăsurarea cantităţilor cantit ilor distribuite pe variabile. În acest fel, ea urmăreşte urm producerea unor concluzii generalizabile. Datele cantitative sunt analizate statistic.

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 80

Mirela Arsith

Analiza de conţinut conţ calitativă este orientată primar spre descrierea conţinutului con textual pe baza organizării organiz textului codat într-un un sistem de noduri conceptuale, grupate ierarhic în structuri care, de obicei, sunt prezentate cu ajutorul unor software. Datele calitative sunt analizate ana pentru înţelegerea ţelegerea semnificaţiilor. semnifica Sarcina analizei de conţinut con este să examineze un corpus ales (eşantionat) (e de texte şşi săă clasifice conţinutul con conform cu un număr ăr de dimensiuni di predeterminate. Aspectul cel mai dificil conceptual al oricărei oric an analize de conţinut este săă definească defineasc dimensiunile au caracteristicile ticile care ar trebui analizate.

Caracteristicile cile de text care sunt extrase pentru analiză analiz ar trebui să se lege direct de întrebările întreb generale rale de cercetare sau ipotezele de cercetare care au determinat alegerea analizei de conţinut con ca metodă.

Catalogarea atalogarea şi ş categorizarea conţinutului comunicării ii este o sarcină sar laborioasă, care consumă mult timp. De aceea, în analiză este extrem de important să s se includăă numai acele dimensiuni sau caracteristici caracter ale textului care se aşteaptă a să producă informa formaţii „folositoare“ adică acele informaţii ţii care au importan importanţă pentru problemele de cercetare. cer Ce categorii ar trebui incluse în analiza de conţinut? con Categoriile analitice vor depinde de întotdeauna de scopurile şi obiectivele cercet cercetării, de contextul teoretic şi de întrebările rile formulate ca parte a problemei de cercetare. Mai exact, oricum, există exist un numărr de categorii care vot tinde să fie standard în orice analizăă de conţ conţinut şi anume categoriile de „identificare: -„mediul“ „mediul“ (în ce ziar, revistă, revist în ce program de radio sau TV apare textul); - „data" (ziua, luna, anul), poziţia pozi ia în interiorul mediului (de exemplu, „pagina“, în media tipărite, ărite, sau „timpul de pro programare“ gramare“ în media audiovizuală); audiovizuală -„mărime/durată rată/lungime“, /lungime“, clasificarea „tip/gen“ (de exemplu, conţinutul con ziarelor este deseori clasificat de-a de lungul direcţiilor iilor „reportajelor“, „ş „ştirilor“, „editorialelor“, „scrisorilor de la cititori“, „articole de opinie“ etc., iar programele TV sunt categorizate în termenii genurilor lor: „ştiri“, „program gram de informaţii informa interne“, „documentare“, „concursuri“, „talk-show“, „talk „serial dramă“, ă“, „film“, „reclam „reclamă“ etc.).

Tipologiile tip/gen au un potenţial poten ial analitic mult mai mare-diferite mare formate/genuri/tipuri media fixează fixea limite diferite pentru ceea ce poate fi articulat şi de către tre cine, prin ce format/context.

Sarcina de lucru 1 Realizează o analiză de conţinut inut a unei emisiuni de divertisment TV.

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 81

Mirela Arsith

Avantajele analizei de conţinut: - urmăreşte direct comunicarea prin texte sau transcrieri, evidenţiind trăsătura centrală a interacţiunii sociale; -permite atât operaţiuni cantitative, cât şi calitative; -prin analiza textelor, oferă o valoroasă cunoaştere de profunzime din punct de vedere istoric şi cultural; -permite analiza statistică a formei codate a textului; -reprezintă un mijloc neconstrângător de analiză a interacţiunilor.

-identifică intenţii, tendinţe ale comunicării unui individ, grup sau instituţie; -descrie răspunsurile atitudinale şi comportamentale faţă de comunicare; -determină starea psihologică sau emoţională a persoanelor sau grupurilor; Dezavantajele analizei de conţinut: -este, de multe ori, lipsită de bază teoretică; -tinde prea des să se reducă lanumărarea unor cuvinte; -neglijează uneori contextul în care este produs textul, precum şi starea de lucruri de după producerea lor.

4.1.1. Analiza enunţării Analiza enunţării se bazează pe o concepţie despre comunicare ca proces şi funcţionează prin evitarea structurilor şi elementelor formale. Această analiză se aplică cu mult succes conversaţieu nedirijate şi se bazează pe o concepţie asupra discursului ca vorbire în act. Discursul este un proces de elaborare în care se înfruntă motivaţiile, dorinţele, proiectele subiectului şi constrângerile impuse de codul de limbaj şi de condiţiile producerii de sens. În analiza enunţării distingem trei niveluri: *analiza sintactică şi paralingvistică – studiul structurilor formale gramaticale; *analiza logică- cunoaşterea îmbinărilor discursului; cercetarea înlănţuirii propoziţiilor din discurs. *analiza elementelor formale atipice: omisiuni, greşeli logice, tăceri etc.

Organizarea analizei. Transcrierea conversaţiei trebuie să păstreze maximum de informaţie – atât lingvistică (înregistrarea tuturor semnificanţilor), cât şi paralingvistică (notarea tăcerilor, onomatopeelor, a dificultăţilor de exprimare, a aspectelor emoţionale etc.).

Etapele analizei: 1.Analiza tematică. Este transversală, adică acest tip de analiză decupează ansamblul convorbirilor pritr-o grilă de categorii proiectată asupra conţinuturilor lor. Se ţine cont de frecvenţa temelor relevate în discurs.

2.Analiza enunţării propriu-zisă. Fiecare discurs este studiat în sine, ca o totalitate organizată şi singulară.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 82

Mirela Arsith

Explicitul şi implicitul. Enunţarea este condiţionată de dreptul de a vorbi despre ceva, cu anumite intenţii, într-un anumit fel, urmărind anumite scopuri.

La acest nivel întâlnim o primă manifestare a implicitului, ca o condiţie de existenţă a actului de enunţare. Pentru a releva un alt nivel al implicitului, pornim de la teza că limbile naturale sunt coduri care exprimă, în mod explicit, conţinuturi, informaţii manifeste, care se dau ca atare.

Ceea ce se spune în cod este total spus, sau nu este spus deloc. Totuşi, sunt situaţii când trebuie rostit ceva şi trebuie să găsim calea de a putea face ca şi cum acest ceva nu ar fi fost spus, după cum afirma Oswald Ducrot, „într-un fel în care putem refuza responsabilitatea“ (Ducrot, 1972, p. 5). Aceasta este o cale implicită de a aduce completări sensului explicit, destinatarul trebuind să aibă capacitatea de a descifra acest cod secund.

Schema de relevare a implicitului propusă de lingvistul francez este următoarea: X, deci Y, prin urmare: Z. De exemplu: Ion a cerut la bancă un credit (X), deci Ion are nevoie de bani (Y); prin urmare: Ion nu are bani (Z).

Pentru ca Y să poată fi efectiv dedus din X, enunţul implicit Z trebuie să fie adevărat. Conţinutul real al unei fraze globale poate fi identificat, în planul implicitului, de către destinatarul discursului rostit de locutor.

Sarcina de lucru 4 Identifică trei ironii ca forme ale subînţelesului.

Dacă vom considera enunţul: „Deschide fereastra“, putem identifica sensul acestuia, fără a ţine seama de context, în măsura în care îl recunoaştem ca fiind diferit de alte enunţuri, cum sunt: „Deschide uşa“; „Te rog, deschide fereastra“; „Nu deschide fereastra“ ş. a.

Patrick Charaudeau consideră aceste alternative la primul enunţ parafraze structurale, ce relevă operaţii de comutare şi combinare între semne, a căror producere permite „stabilirea în limbaj a unui joc de recunoaştere morfo – semantică, joc ce construieşte sensul, trimiţând la realitatea înconjurătoare (activitate referenţială), conceptualizând-o (activitate de simbolizare)“ (Charaudeau, 1983, p. 17).

Dacă luăm în consideraţie împrejurările producerii enunţului şi intenţiile locutorului, putem presupune că, în momentul enunţării, locutorul comunică de fapt: că este frig, că este cald, că este zgomot etc. Prin urmare apare un sens implicit al limbajului, dependent de circumstanţele discursive şi rezultat dintrun „joc constructiv al semnificaţiei unei totalităţi discursive care trimite limbajul la el însuşi, ca o condiţie de realizare a semnelor“ (Charaudeau, 1983, p.18).

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 83

Mirela Arsith

4.1.2. Analiza evaluării Măsurarea atitudinilor. Analiza aserţiunii evaluative are drept scop măsurarea atitudilor locutorului faţă de obiectele sau subiectele despre care vorbeşte. Atitudinea este o predispoziţie a subiectului, relativ stabilă şi O organizată, de a se manifesta printr-o formă de opinie , la nivel verbal, sau de acţiune, la nivel comportamental, în privinţa unor persoane, idei, evenimente, lucruri etc.

Oamenii îşi exprimă opiniile prin judecăţi de valoare.

Direcţia atitudinii este sensul opiniei, potrivit unui cuplu bipolar: pozitiv/negativ, pro sau contra, optimist/pesimist, favorabil sau nefavorabil.

Se mai pot identifica indiferenţa sau neutralitatea. Intensitatea marchează forţa sau gradul de convingere exprimate: o adeziune poate fi lipsită de entuziasm sau pasionată, o opoziţie poate fi lejeră sau vehementă. În spaţiul acestei tehnici sunt luate în calcul doar aserţiunile care exprimă o evaluare.

Componentele enunţurilor evaluative: -Obiectele atitudinii sunt obiectele asupra cărora se face evaluarea: persoane, grupuri, idei, lucruri, evenimente etc. Ele sunt substantive sau pronume personale.

-Termeni evaluativi cu semnificaţie comună: adjectice: onest, curat; substantive: bunătate, pace; adverbe: încetişor, în mod loial etc. semnificaţia este comună şi stabilă pentru că există un anumit consens cu privire la înţelesul lor, pentru toţi oamenii Etapele analizei: 1.

identificarea şi extragerea obiectelor atitudinii.

2. normalizarea enunţurilor. Odată izolate enunţurile, se trece la pregătirea codării prin trecerea lor într-o formă canonică de tipul: obiect al atitudinii evaluat/conector verbal/material evaluative.

3. codarea. Cercetătorul stabileşte o direcţie pozitivă sau negativă pentru fiecare conector verbal şi fiecare calificator. În plus, această direcţie este evaluată cu intensitate pe o scară cu şapte puncte (-3 la +3) Notarea obiectelor atitudinii. Se calculează prin multiplicarea şi adunarea notelor acordate conectorilor şi calificatorilor pentru fiecare obiect de atitudine.

Cercetătorul colectează, pentru fiecare obiect al atitudinii, valorile tuturor aserţiunilor.

Această metodă este foarte laborioasă, limitându-i caracterul pragmatic şi promovând-o mai ales ca instrument de cercetare.

Exemplu

Discursul politic, prin însăşi natura sa, propune „lumi“ ce sunt rezultatul unei interpretări în orizontul interacţiunii modalelor: posibilitate, realitate, composibilitate imposibilitate, necesitate, contigenţă etc. Aceste „lumi“ se deosebesc una de alta prin faptul că ele conţin un grad diferit de realitate.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 84

Mirela Arsith

Pentru a surprinde dimensiunea modală şi configuraţia atitudinală pe care le poate releva discursul politic, propunem următorul fragment discursiv: „Este o nouă lume, dar America nu trebuie să se teamă de ea. Este o nouă lume şi noi trebuie să ajutăm la formarea ei. Este o nouă lume care face necesară o nouă politică externă americană – o politică bazată pe constanta decenţă a valorilor şi pe optimismul viziunii noastre asupra istoriei.

Nu mai putem avea o politică numai pentru naţiunile industriale ca fundament al stabilităţii globale, ci trebuie să răspundem noii realităţi a unei lumi aflate, din punct de vedere politic, în plină deşteptare.

Nu ne mai putem aştepta ca şi celelalte o sută cincizeci de ţări să urmeze dictatul celor puternici, ci trebuie să ne continuăm, cu încredere, eforturile de a inspira, de a convinge şi de a arăta calea“.

(Jimmy Carter, Drepturile omului şi politica externă (1977) Faptul că unul din verbele folosit frecvent în acest discurs este a trebui, considerăm că se impune să precizăm că unul din sensurile acestuia este deontic: formularea „X trebuie să efectueze T“; astfel, dacă X nu îndeplineşte T, acesta devine pasibil de a fi sancţionat într-o ordine normativă căreia îi este subiect. Însă, acest sens de obligaţie legală nu este prezent în discurs. În prezenta analiză, se impune să precizăm că folosirea verbului a trebui este realizată în sensul în care este exprimată o necesitate practică: (a) X trebuie să efectueze T; dacă X nu îndeplineşte T, acesta va eşua în atingerea unui scop al său; (b) X trebuie să efectueze T; dacă X nu îndeplineşte T, acesta nu este considerat calificat ca un agent dintr-o anumită categorie.

Putem identifica, mai întâi, o atitudine temerară în relaţia cu lumea: „America nu trebuie să se teamă de ea“. Sensul verbului trebuie exprimă necesitatea practică după care America trebuie să se califice drept un agent cutezător.

Următoarea atitudine este disponibilitatea implicativă în noua lume: „noi trebuie să ajutăm la formarea ei“. În această secvenţă discursivă, sensul verbului trebuie relevă necesitatea practică de realizare a unui scop. Considerăm că propoziţia „trebuie să răspundem noii realităţi“ relevă un demers de întâmpinare şi relaţionare discursivă, care cumulează ambele sensuri ale necesităţii practice.

O altă atitudine care se configurează este implicarea efectivă, acţională: „trebuie să ne continuăm, cu încredere, eforturile“, sensul de agent calificat fiind asumat ca aparţinnând agentului: „eforturile de a inspira, de a convinge şi de a arăta calea“, iar sensul de necesitate a atingerii scopului se relevă ca obiectiv: „să continuăm“. Prin enunţul „Este o nouă lume care face necesară o nouă politică externă americană“ se întemeiază (justifică) atitudinile exprimate; noua lume se constituie în condiţie necesară şi suficientă pentru o nouă politică externă americană.

Expresia „Nu mai putem avea o politică numai pentru naţiunile industriale “ este echivalentă cu formularea „Este necesar să nu mai avem o politică...“, sau cu enunţul „Este imposibil să mai avem o politică...“ ; se constată o stare din „lume“ care trebuie să se schimbe, pentru a corespunde noii lumi care este „din punct de vedere politic, în plină deşteptare“.

Considerăm că în discursul politic atitudinea locutorului are ca ţintă şi actul ilocuţionar, întrucât enunţiatorul, rostind, îşi exprimă credinţa, îndoiala, Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 85

Mirela Arsith

certitudinea, acţionând, astfel, asupra alocutorului. În acest fel ajungem la modalităţile pragmatice, ce influenţează relaţia discursivă dintre interlocutori.

Discursul politic evoluează, cu prioritate, într-un spaţiu specific, al posibilului, al verosimilului şi al credibilului, al promisiunii, pentru unii (chiar dacă dezirabil este pentru toţi), promovând o configuraţie atitudinală complexă: -este rostit în numele unui grup politic, unei categorii sociale, unei naţiuni; -este capabil să propună scopuri, soluţii, mijloace de realizare, pe care şi le asumă locutorul; -afirmă calificarea celui ce-l rosteşte (şi, implicit, a grupului pe care acesta îl reprezintă) ca agent competent, capabil, bine intenţionat, eficient ş. a., dar şi descalifică adversarii politici.

Sarcina de lucru 4 Identifică un text literar şi realizează o evaluare a atitudinilor întâlnite.

4.1.3. Analiza relaţiilor Analiza relaţională începe cu identificarea conceptelor prezente într-un text şi explorează relaţiile dintre ele, îndeosebi cele semantice.

Perspective metodologice Determinarea stărilor afective. Această perspectivă asigură o evaluare emoţională a conceptelor explicite din text. Acţiunea este problematică, întrucât emoţiile diferă în timp şi în raport de subiecţi. Specialiştii din domeniu susţin că starea emoţională/psihologică a vorbitorului poate fi stabilită cu ajutorul comportamentului verbal.

Analiza proximităţii. Această perpectivă este interesată de prezenţa simultană a unor concepte explicite în text.

Harta concept încearcă să creeze un model al înţelesului general al acestuia.

Acest înţeles poate fi reprezentat grafic ca o hartă care reprezintă relaţiile dintre concepte, realizându-se comparaţia legăturilor semantice din text. Hărţile concept pot reprezenta o varietate de modele mentale: al textului, al scriitorului sau vorbitorului, al grupului social, al perioadei istorice.

4.2. Analiza lingvistică Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 86

Mirela Arsith

4.2.1. Analiza de discurs Discursul trebuie înţeles în cea mai largă extensiune a sa: orice enunţare presupune un locutor şi un auditor şi primul are intenţia de a influenţa într-o anumită modalitate pe cel de-al doilea. El uneşte utilizarea limbajului ca text şi ca practică. Ceea ce noi identificăm ca discurs şi ceea ce noi identificăm ca social sunt profund legate. Întreaga vorbire, orice text au un caracter social.

Noi ne construim sensul propriu al lumii sociale prin limbajul pe care îl folosim, deşi orice element din acţiunea şi interacţiunea socială nu ar fi posibilă fără limbajul pe care îl folosim, în contexte istorice şi culturale - ca mijloace.

Analiza de discurs poate fi înţeleasă ca o încercare de a arăta legăturile sistematice dintre texte, practici discursive şi practici socio-culturale.

Specificitatea acestei metode de analiză constă în tentativa de a construi modele articulate asupra condiţiilor de producţie ale limbajului. Discursul este construit plecând de la limbă, dar el se diferenţiază de aceasta în următoarea modalitate: limba este un ansamblu de semne formale care solicită procedee riguroase şi care se combină în structuri şi în sisteme.

Chiar dacă fraza este o construcţie a limbii, ea este simultan şi o unitate de discurs. Totuşi, fraza presupune intrarea în manifestarea concretă a limbii, în comunicarea reală şi în acest fel se părăseşte domeniul limbii ca sistem de semne şi se intră în universul limbii ca instrument de comunicare a cărei expresie este discursul.

Analiza de discurs este preocupată în general cu studierea unor eşantioane extinse de vorbire sau text, cu caracteristicile structurale, stilistice şi retorice ale lor şi cu forma de dialog sau de interacţiune comunicativă care se manifestă prin vorbire şi texte. Scopul şi potenţialul critic al analizei de discurs rezidă în concepţia potrivit căreia: relaţiile şi structurile de putere sunt întrupate în formele limbajului cotidian şi, astfel, cum limbajul contribuie la legitimarea relaţiilor sociale care există şi a ierarhiilor de autoritate şi control.

Analiza retorică implică o reconstrucţie a compoziţiei sau organizării unui mesaj direct observabil şi perceptibil prin intermediul unei lecturi detailate a fragmentelor sau unităţilor mai mari de texte sau materiale vizuale. Prin urmare, ea impune clarificarea caracteristicilor externe formale ale limbajului sau/şi imagisticii utilizate, punând accentul fie pe construcţia (şi deci pe proprietăţile sintactice ale unui text), fie pe aspectele pragmatice ale limbajului utilizat (deci pe alegerile, practicile şi strategiile comunicatorului).

Analiza narativă se concentrează pe structura formală a textului dar realizează aceasta din perspectiva „naraţiunii". Definită simplu, „naraţiunea" este: „un text organizat secvenţial, prezentând acţiuni şi evenimente corelate de relaţii cauzale, finale, temporale şi de un pattern global: schema de acţiune".

Naraţiunea se deosebeşte de alte texte printr-un început şi sfârşit clar; naraţiunea în sine implică utilizarea personajelor plus a scenariului/intrigii şi a pattern-urilor care rezultă din aceasta. În acest tip de analiză sunt importante caracteristicile textului simplu şi personajele însele plus actele lor, problemele lor, alegerile pe care le fac şi dezvoltarea generală a acţiunii.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 87

Mirela Arsith

În analiza narativă mesajul este considerat a fi o variantă prezentată sau editată a unei secvenţe de evenimente ale cărei elemente sunt descrise şi caracterizate din punctul de vedere al structurii.

Procedeul analizei narative este axat pe reconstrucţia şi descrierea structurii narative plecând de la actele, evenimentele, dificultăţile şi secvenţialitatea evenimentelor aşa cum apar acestea din punctul de vedere al personajelor.

Sarcina de lucru 4 Realizaţi o analiză comparativă a tehnicilor prezentate în acest subcapitol.

4.3. Analiza vizuală „O haină, un automobil, o mâncare gătită, un gest, un film, o imagine publicitară, o mobilă, un titlu de ziar – iată, în aparenţă, o serie de obiecte eteroclite. Ele au însă în comun faptul că sunt semne şi li se aplică aceeaşi activitate: lectura. Omul modern îşi petrece timpul citind imagini, gesturi, comportamente: maşina îmi indică statutul social al proprietarului său, haina îmi spune cu exactitate doza de conformism sau excentricitate a posesorului său...Toate aceste lecturi sunt prea importante în viaţa noastră, implicând prea multe valori sociale, morale, ideologice pentru ca o reflecţie sistematică să nu încerce să le ia în discuţie“. (R. Barthes, L’aventure sémiologique, 1985, p. 227). În plan uman, comunicarea cu ajutorul imaginilor este mai eficienta şi apropie oamenii mai mult şi mai autentic decât limbajul analitic al conceptelor.

Comunicarea vizuală se realizează prin utilizarea a cel puţin două categorii de semen: iconice şi plastice. În mod empiric, nu este uşor de stabilit limita dintre semnul iconic şi cel plastic. În faţa unui fenomen vizual sunt posibile două atitudini: se poate spune, fie ca „acesta este albastru“,fie ca „acesta reprezinta albastru“. În primul caz, este vorba despre o percepere a fenomenului plastic, iar în al doilea, de sesizarea semnului iconic. Chiar dacă cele două semne pot apărea suprapuse în manifestarea lor materiala, este vorba de structuri distincte în plan teoretic.

Desi icon-ul, etimologic, trimite la domeniul vizualului, aria sa de cuprindere este mult mai largă. Există şi altfel de relaţii iconice, în afara celor ce se manifestă în imaginile vizuale bidimensionale: se poate vorbi despre iconism sonor, tactil, olfactiv sau chiar situat în lumea abstracţiilor.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 88

Mirela Arsith

Ca teorie şi metodă ce studiază capacitatea fiinţei umane de a genera funcţii semn şi de a opera cu ele în procesele de comunicare, semiotica s-a impus ca discliplină care studiază utilizările semnelor în procesele de semnificare comunicativă, dar şi semnele şi sistemele semnificante din natură, gândire şi societate. Această ştiinţă s-a instituit şi ca metalimbaj, ce are competenţa de a explica evoluţia diferitelor categorii de limbaje - obiect, de la cele fizice, la cele lingvistice (Traian Stănciulescu, 2001: p. 50).

Metodele structuralist-semiotice de analiză ale filmului au la bază presupoziţia conform căreia, fiind un tip de „limbaj“ semnificativ, filmul este compus din variate „coduri“ şi „convenţii“.

Acestea sunt de două tipuri: (a). tehnice - unghiuri ale camerei, mişcări ale camerei, lungimea cadrului, lumina, perspectiva, profunzimea de câmp, sunetele, efectele sonore, muzica, efectele speciale, cadrajul etc.;

(b). simbolice - culoare sau alb-negru, costume, obiecte, persoane celebre, localizare, acţiune (acele elemente ale limbajului imaginii filmate care sunt conţinute în ceea ce vede audienţa iar nu cele care sunt o parte a construcţiei sale tehnice) etc.

Elementele tehnice care pot fi „segmentate" şi analizate în cazul unei imagini de film sunt: (a). Elementele tehnice; (b). Elementele simbolice. Spre deosebire de imaginea fotografică, centrată numai pe organizarea spaţiului şi a luminii într-un cadru unic, imaginea de film este mobilă, ea reprezintă de fapt o dinamică a unor succesiuni de planuri. Într-un film elementul prim al constituirii unei astfel de flux este „planul de filmare“. Planurile legate împreună devin „scene", adică o serie de planuri întro locaţie. Scenele devin „secvenţe“ sau „blocuri de acţiune“ care au un conţinut de sine stătător. Aceste secvenţe sunt legate şi structurate conform unor procedee de organizare narativă şi conduc la apariţia „intrigii“ şi a „naraţiunii“ filmate .

Metoda analizei structuralist-semiotice a imaginii de film constă în identificarea părţilor distinctive ale imaginii vizuale (elementele tehnice şi cele simbolice). Sub-etapele distinctive ale aplicării acestei metode sunt: Etapa 1. Adunarea datelor - Numărul de filme sau programe care va fi analizat va depinde de o serie de factori cum ar fi: problemele de cercetare stabilite, mărimea studiului etc.

E tÎn literatura de specialitate se consideră că numărul maxim de filme pentru aorice proiect de cercetare va fi de 10 de filme analizate în profunzime; p a

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 89

Mirela Arsith

Se realizează o „transcriere“ a materialului vizual selectat - se poate face apel fie la unele „liste de transcrieri“ pre-existente, sau se poate dezvolta o „listă de sim-boluri (coduri) de transcriere“ specifică. Fundamentală în acest caz nu mai este „lista de transcriere verbală“, ci cea de „transcriere vizuală“ şi de această dată avem de-a face cu segmentarea imaginii vizuale în elementele componente (tehnice şi simbolice).

Sarcina de lucru 4 Alege un film care îţi place şi realizează o analiză vizuală.

4.5.

Tehnici de analiză a tranzacţiilor dintre actorii comunicării Analiza tranzacţională a fost pusă la punct în anii 1950, în SUA, de către profesorul doctor în psihologie Eric Berne şi un grup restrâns de psihologi şi terapeuţi, ca o teorie completă a personalităţii individuale. Pornind de la principalele comportamente observabile la om (manifestări, cuvinte utilizate, exprimări etc.), Eric Berne a creat o teorie complementară sensurilor tradiţionale ale psihologiei.

După cum subliniază unii specialişti, demersul AT constă în analizarea comportamentelor, atitudinilor, exprimărilor şi reacţiilor psihice şi emoţionale prin intermediul “grilelor analitice” (cum sunt, spre exemplu: starea de spirit; poziţia de viaţă; jocurile; simbioza; etc.). Aceste concepte ne permit să adoptăm, rapid şi facil, concluzii referitoare la alegerea comportamentului în diferite situaţii conjuncturale şi să analizăm rezultatele obţinute. AT s-a transformat, extrem de rapid, într-un domeniu mult căutat şi studiat de întreprinzători (şi nu numai), aceştia reuşind să „stăpânească“ din ce în ce mai mult „regulile jocului“ în afaceri.

Obiectivele AT constau în: a) identificarea şi modelarea propriilor stări de spirit ocazionate de relaţiile de afaceri; b) crearea celor mai eficiente mijloace de acţiune în cadrul relaţiilor interpersonale de afaceri.

Practic, scopul AT îl constituie oferirea celor mai subtile mijloace pentru a crea şi stăpâni situaţii conflictuale în raporturile cu partenerii.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 90

Mirela Arsith

Alegerea comportamentului; stările st de spirit. Ne schimbăm, schimb uneori, comportamentul într-o şi cu o asemenea viteză,, încât un observator neinformat (sau neavizat) s-ar s putea întreba dacă … este vorba despre una şi aceeaşi persoană. ă. Spre exemplu, să s ne imaginăm, un şef ef de serviciu care, într-o într singură zi, va apărea ărea rea patronului sau directorului general ca eficace şi ş serviabil, multora dintre subordonaţi subordona ca nervos şi autoritar, în timp ce secretarei i se va părea p că „şeful“ este dezgustat şi descurajat.

Conceptul de stare de spirit încearcă să dea o explicaţie acestei formidabile capacităţi ăţii de care dispunem, de a ne schimba atitudinile comportamentale cu o mare uşurinţă şurinţă, devenind dintr-un un moment în altul personalităţi personalit total distincte.

Stările rile de spirit constituie sisteme de gândire, de emoţii emoţii şi ş de comportamente legate de diferitele etape ale dezvoltării dezvolt rii unui individ sau chiar a unui grup.

Starea de spirit „Părinte“ (P) Starea de spirit Părinte ărinte se referă la gândirea, emoţiile ţ şi comportamentele pe care orice persoană persoană le-a le învăţat din surse exterioare propriei personalităţi, personalit prioritar de la părinţii ă ţii săi.

Ea este relevată, relevat spre exemplu, de unele exprimări ări ca: „Oamenii de valoare trebuie săă aibă o diplomă!“; „Nu trebuie să bei, să joci cărţi, că să fumezi etc.!“; „Să nu ai, niciodată, n încredere în patroni!“; etc. Având caracter social şi cultural, originea P este dată de modalităţile ile în care fiecare dintre noi am înregistrat registrat sistemele de a gândi, inclusiv pe cele de emoţii emo şi ş de comportamente sesizate la persoane importante cunoscute în perioadele copilăriei copil şi adolescenţei, ţei, sisteme care se constituie în adevărate adev şi demne modele de urmat.

Aşadar, adar, când o persoană persoan se află în starea de spirit P,, ea reproduce reprod atitudini şi comportamente „împrumutate“ de la „figurile“ parentale care au marcat-o, marcat în trecutul mai mult sau mai puţin pu îndepărtat: mamă, ă, tată, tată educator, profesor, patron etc.

Starea de spirit P poate avea două forme principale de manifestare, respectiv: Părintele rintele Normativ (PN) care, de regulă,, se exteriorizează exteriorizeaz prin atitudini comportamentale restrictive, impunând anumite norme de conduită conduit şi/sau, în general, obligaţii; obliga Părintele Grijuliu (PG) care, uzual, se manifestă man ca protector, sfătuitor sfă şi, în general, ocrotitor şii preocupat ca lucrurile să s „iasă foarte bine“, mai ales în urma „indicaţiilor“ „ date de el. PN se referă, prioritar, la judecăţile ăţile de valoare şii la normele sociale. Asemenea celorlalte stări st de spirit, PN se poate manifesta fie pozitiv (impune limite, drepturi şi/sau obligaţii şi urmăreşte ă şte aplicarea acestora), fie negativ (devalorizează, (devalorizeaz banalizează, constrânge şi chiar „reduce la tăcere“). t Vocea PN denotă denot relativă stăpânire de sine şi, i, de regulă, regulă poate fi: autoritară; indignată; ă; critică; critic intimidantă; tranşantă; dezgustată; ă; energică; energic „nervoasă“ etc.

Cuvintele prioritar utilizate sunt: bine; disciplină; ă; normal; important; întotdeauna; responsabil; valori; prost; bun; trebuie; etc.

Expresiile verbale prioritar apelate de un PN sunt proverbele, propoziţiile propozi şi frazele tendenţioase, tenden sloganurile, maximele şi „citatele moralizatoare“. moralizatoare“ Monologurile interioare ale PN sunt: - în stare pozitivă: „Îmi „ place ca lucrurile să fie în perfectă perfect ordine, bine făcute, ca oamenii săă se poarte aşa a cum trebuie; „Cred căă orice firmă firm trebuie să se concentreze, prioritar, asupra profitului“; profitului în stare negativă: negativ „Sunt Sunt considerat ca un persecutor şi am impresia că aşa chiar şi este!“; „Mi „ se spune că sunt mult prea sever şi exigent“; „Uneori, „ am Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 91

Mirela Arsith

impresia că sunt singurul om cinstit, demn şii corect şi mă m întreb la ce îmi serveşte săă fiu aşa?“. a

Principalele avantaje ale unui PN constau în faptul că o persoană aflată în aceastăă stare de spirit transmite, de regulă, regulă, elemente valorizatoare ale propriei structuri socioprofesionale şi, i, deci, favorizează favorizeaz integrarea individului.

Răspunsurile spunsurile PN prezintă marele avantaj că sunt, în general, neral, nu numai gândite, ci şi „gata preparate“ (prioritar se întâlnesc la clientul de tip atotştiutor), fiind majoritar admise. De asemenea, fiind asigurătoare asigurătoare şi ş impunând anumite restricţii ţ şi/sau limite, răspunsurile r PN protejeazăă de pericole.

Principalele avantaje ale unui PN constau au în faptul că o persoană aflată în aceastăă stare de spirit transmite, de regulă, regulă, elemente valorizatoare ale propriei structuri socioprofesionale şi, i, deci, favorizează favorizeaz integrarea individului.

Sarcina de lucru 1 Realizează, în minim 10 fraze o caracterizare a a stării Realizează stă de spirit de Părinte ărinte şi identifică identific 5 expresii potrivite.

Ca dezavantaj, menţionăm men faptul că, dacă este prea „rigid“ şi negativist, PN poate inhibaa exprimarea interlocutorului, „cenzurându-i“ „cenzurându i“ creativitatea. PG ne oferăă atât soluţii soluţ (“reţete”) ete”) la problemele cu care ne confruntăm, confrunt cât şi o serie de modalităţi concrete de asumare a responsabilităţilor. responsabilităţilor. Aflat în stare pozitivă, pozitiv PG din noi sfătuieşte, sfă protejează, susţine şi îşi dăă acordul.

Dimpotrivă, ă, un PG negativ este neprotector, uneltitor şi ş cu tendinţe vizibile spre a frâna orice tentativă tentativ de progres. În general, un PG este „săritor“ (chiar împotriva voinţei voinţ noastre! …), „reconfortant“ şi permanent în căutarea c noului (pe care să ni-l recomande! …). Gesturile salee sunt primitoare şi de „deschidere“ Un adevărat PG este, de asemenea, încurajator (te „bate“ pe „deschidere“. umeri, pentru a-ţi a da încredere! …) şii are, aproape mereu, braţele bra deschise şi un surâs care denotă denot multă stăpânire de sine.

Vocea PG este liniştitoare, lini caldă şii grijulie, “reconfortantă” “reconfortantă şi protectoare şi, nu mai puţin, ţin, „mieroasă“ „mieroas şi „dulce“.. Cuvintele pe care le apelează, apeleaz prioritar, un PG, sunt: asigurat; protecţie; protec sfat; ajutor; sprijin; aşa; şa; încredere; foarte bine; etc. În acelaşi acelaş timp, expresiile verbale apelează la proverbe, propoziţii propozi şi fraze calde, încurajatoare şi asigurătoare. Spre exemplu: „Dacă Dacă ai nevoie, nu ezita Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 92

Mirela Arsith

să-mi ceri sprijinul!“; „Te asigur că...“; „Nu te nelinişti!“; „Mă voi ocupa eu de asta!“; „Este bine pentru tine!“; „Am încredere în tine!“; etc.

Aflat în stare pozitivă, PG îşi formulează, de regulă, următoarele monologuri interioare: Îmi place să mă ocup de alţii; Ştiu că fac bine; Sunt atât de util celorlalţi!; Este important să fac aşa... ; Trebuie să ştii să-i ajuţi pe alţii, cu devotament; etc. Un PG aflat în stare negativă îşi va construi monologuri interioare supraevaluatoare, de genul:Oamenii mă tratează de parcă aş fi salvatorul lor.

Atât acasă, cât şi la serviciu adultul poate părea rece, fără sistem de valori şi sentimente profunde. Dezvoltarea sa interioară va fi lentă şi, drept consecinţă, A îi va trebui mult timp pentru a deveni capabil să direcţioneze comportamentul altor persoane.

PG constă în acordarea şi chiar încurajarea permisiunii de a face (întreprinde) ceva, de a crede în ceea ce faci. În sens contrar, dezavantajul PG este generat de faptul că poate împiedica dezvoltarea personalităţii indivizilor cu care vine în contact. Prea multă protecţie poate genera inacţiune, mai ales în situaţiile în care este impusă!

Starea de spirit Adult (A) Starea de spirit Adult are o foarte mică legătură cu vârsta fiecăruia dintre noi şi se referă, prioritar, la modul nostru de a gândi. A din noi este orientat, prioritar, asupra realităţii obiective şi include toate modalităţile de tratare a informaţiilor, faptelor, ideilor etc. Având o origine logică şi culturală, A se bazează pe fapte, idei, evidenţe sau chiar şi pe „lucruri“ probabile, exprimările şi acţiunile întreprinse fiind rezultanta unor raţionamente bine structurate. În vederea enunţării corecte a faptelor, precizării obiectivelor de atins, adoptării celor mai adecvate decizii şi evaluării rezultatelor obţinute, A primeşte, înregistrează şi utilizează informaţii atât din mediul ambiental, cât şi din partea propriilor sale trăiri interioare.

Spre exemplu, formulările tipice pentru starea de spirit A pot fi: Dacă vânzările vor avea ritmul actual, vom epuiza stocurile în maximum o săptămână!; Cred că ar fi mai oportun să transferăm discuţia noastră pe un alt plan, superior. În mod evident, dacă A va deţine informaţii insuficiente şi/sau chiar inexacte din mediul ambiental, el nu va putea fi capabil să aprecieze, corect, realitatea exterioară. Aflat în stare pozitivă, A soluţionează probleme, prevăzând şi impulsionând acţiunile întreprinse de către respectiva persoană. Funcţionarea deficitară sau exclusivistă a A din noi, precum şi/sau nonfuncţionarea sa pot fi considerate ca tot atâtea aspecte specifice unui A negativ. Adeseori, spre exemplu, acest tip de A ia decizii fără să dispună de informaţii suficiente sau se pierde în detalii nesemnificative, căutând prea multe informaţii.

Din punct de vedere al comportamentului general, A se manifestă, de regulă, neutru: ascultă, reformulează, caută informaţii obiective şi păstrează o anumită „distanţă“, pentru a înţelege mai bine realitatea şi/sau situaţiile create. Prioritar, atitudinile fizice sunt caracterizate printr-o ţinută „dreaptă“ şi destinsă, A din noi fiind deschis şi foarte atent la toate informaţiile parvenite din mediul ambiental.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 93

Mirela Arsith

Având A la control, vocea ne este “egală”, “egal destinsă, ă, neutră, neutră afirmativă, calmă, încrezătoare ătoare şi ş chiar dătătoare de speranţe, e, iar expresiile verbale utilizate sunt foarte clare şi ş concise, „tehnice“, informative şi logice, având un conţinut con precis şi substanţial substan (spre exemplu: Înţeleg ce vreţi săă spuneţi! spune …; Dacă înţeleg bine, doriţi ţi să... să ; Există următoarele două soluţii... ii... ; Pe scurt, ideea este să... ; În acest caz, vom... ; etc). Cuvintele prioritar apelate sunt: ce; când; unde; cine?; e?; alternativă; alternativ posibilitate; relativ;; da; nu; cred că; că fapte; rezultate; obiective; mijloace; exact; ipoteze; ipoteze etc.

Sarcina de lucru 1 Realizează, în minim 10 fraze o caracterizare a a stării Realizează stă de spirit de Adult şi identifică identific 5 expresii potrivite.

Aflat în stare pozitivă, pozitiv A îşii poate formula o serie de monologuri interioare cum sunt, spre exemplu: Am mare încredere în mine; Când mă m apuc de ceva, nu mă las până nu termin; Practic, în situaţia dată, ă, nu este nici un mister; mister etc. În stare negativă negativ şi fără a fi în contact cu celelalte stări ări de spirit, A se consideră profund privat de bogăţia bog umană a personalităţii ăţ şi, drept urmare, devine exclusivist usivist şi „matematic“ în trăirile interioare: Degeaba m-am m frământat!...; Am să le-ară arăt eu lor!...; Câtă dreptate aveam când le-am am spus că, c fără mine, nu se poate! …; … etc.

Starea de spirit Copil (C) se referă la simţurile ţurile noastre şi include multitudinea de nevoi, senzaţii şi emoţii ii ce apar, în mod natural, la orice persoană. Spre exemplu: “Îmi este teamă de cee se va întâmpla”; "Mi-e "Mi cald” etc. Această stare de spirit conţine, ine, în majoritatea situaţiilor, situaţ “înregistrarea” experienţelor ţelor trăite tr de C şi modalităţile (emoţiile ţ şi comportamentele) prin care el a reacţionat. reac C este prima dintre cele trei stări stă de spirit care se manifestă la nivelul fiecăruia fiec dintre noi.

Ea dovedeşte, sub formă form de senzaţii interne şi/sau externe, toate nevoile şi dorinţele ţele manifestate de o persoană persoan şi le exprimăă ca sisteme de comportamente (reflectate în gândiri şi emoţii).

Pe de altăă parte, comportamentul C explică faptul că, nu arareori, arareori suntem înclinaţi ţ săă acţionăm acţ conform dorinţelor şi plăcerilor ăcerilor noastre; în alte cazuri, avem tendinţa tendinţa de a ne feri de lucruri (fapte) care, în anumite circumstanţe, circumstan neau creat reale neplăceri nepl şi/sau chiar suferinţe. e. "Recondiţionarea" permanentă permanent a C sub “guvernarea” guvernarea” lui A constituie una dintre cerinţele cerinţ fundamentale ale dezvoltării ării personalităţii personalit umane.

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 94

Mirela Arsith

Precizăm ăm faptul că, c atunci când este în starea de C,, fiecare dintre noi poate trăi tr senzaţii ţ şi/sau emoţii emo atât prezente, cât şii provenind din perioade trecute. tre Având, prioritar, origine socială social şi culturală (şi, i, rar, biologică, biologic numai în cazul Copilului Spontan), Spontan starea de spirit Copil aparţine ţine domeniului sentimentelor şi poate avea următoarele urm toarele trei forme principale de manifestare: Copilul Adaptat (CA), care include reflexele noastre condiţionate condi şi, la rândul său, u, se poate exterioriza în două dou modalităţi, astfel: Copil Adaptat Supus (CAS) şi Copil Adaptat Rebel (CAR) … Copilul Adaptat Supus (CAS) se bazează pe “etichetă”, ă”, pe “ştiinţa” “ de a trăi, pe condiţionări şi, mai ales, pe sentimente. În general, CAS din noi reacţionează cu supunere la propriile-i propriile figuri parentale şi la normele instituţionale institu impuse, ţinând inând cont, întotdeauna, de părerile p altora.

Chiar hiar dacă se manifestă ca fiind “rezervat”, CAS respectă, cu stricteţe, uzanţele ţele şi normele comportamentale şii este, în acelaşi timp, încântat de tot ceea ce i se spune. El priveşte, prive te, mereu, spre interlocutor, aşteptând aş să sesizeze aprobarea acestuia pentru tot ceea ce face. Dar … mare atenţie! aten Acesta este chiar comportamentul specific elevilor şi/sau i/sau studenţilor, atunci când sunt ascultaţi ţi sau examinaţi. examina

Vocea lor devine, “instantaneu”, “dulceagă”, “dulceag ”, greu perceptibilă, perceptibil respectuoasă, rezonabilă, ă, “mormăită”, “morm “plângătoare” şi ezitantăă … Cuvintele prioritar apelate de un CAS sunt: vinovat, ruşine, ine, timid, emotiv, încerc, ascultător ascult etc., în timp ce expresiile sale sal verbale uzuale abundă în propoziţii ţii şi/sau fraze “anonime”, de genul: “Mi-ar “Mi plăcea să...”; “Aveţii dreptate!”; “Voi încerca să...”; s “Vă rog să măă credeţi, crede aş putea să o fac, dar … “; “Săă facem astfel, încât să...!”; s etc.

Sarcina de lucru 1 Realizează, în minim 10 fraze o caracterizare a a stării Realizează stă de spirit de Copil şi identifică identific 5 expresii potrivite.

Monologurile interioare apelate de CAS sunt caracteristice unor stări st negative (“Nu “Nu este corect!”; “Nu trebuie să s exagerez!”; “Nu serveşte serve nimănui şi la nimic săă măă afirm!”; “Alţii “Al ştiu, mai bine ca mine, aşa şa că nu are nici un rost să încerc!”; “Mai rău r aş stârni valuri-valuri!”; valuri!”; “Important este ca alţii al să se înţeleagă, ă, eu neputând face face mare lucru în acest sens!”; etc.

Determinat să se integreze în “automatismele” socioprofesionale cotidiene, CAS se poate dovedi un foarte bun executant. În “contrapartidă”, “contrapartid ca cert dezavantaj, excesul de supunere (“supuşenia”) (“ ”) poate conduce, adeseori, CAS la indecizie şi ş (mare) nelinişte interioară.

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 95

Mirela Arsith

Copilul Adaptat Rebel (CAR) se bazează pe reflexe condiţionate condi şi pe sentimente, reacţionând reac ionând împotriva figurilor parentale şi a instituţiilor institu şi, în general, împotriva normelor impuse propriei persoane. Un CAR este, prioritar, un tip nonconformist … Ia în considerare alte persoane dar da se “revoltă” (poate merge pânăă la violenţă!) violen şi “adoră” să “taie” cuvântul celor care i se adresează, adreseaz ridicând vocea şi surâzând maliţios ios (eventual, “grosolan” şi ş ironic!). Este chiar tipul copilului obraznic, care încalcă încalc normele şi legile “nescrise” ale al bunei cuviinţe ţ şi are un debit verbal rapid şi, i, adeseori, incoerent. Vocea sa este “profundă”, puternică, violentă, energică şi răzbunătoare, ă ătoare, exponentă exponent a unor cuvinte care denotă denot dezacordul total al utilizatorului lor (nu!; ( neîncredere; drept; îndrăzneşte!; îndrăzne etc.

Expresiile verbale la care apelează apeleaz un CAR,, sunt permanent negativiste, acesta încercând să “distrugă” totul (spre exemplu: “Nu aveţi aveţ dreptul!”; “N-aveţi decât săă spuneţi spune ce vreţi!”; “Hai, s-o văd şi pe-asta! asta! …”; “Mai termină termin odată!”; !”; “Nu puteţi pute să mă obligaţi!”; “O să vedeţii voi!”; “Nu vreau!”). vreau!”

CAR se dovedeşte dovede un bun protector, dar reacţioneazăă astfel încât să s îşi asigure propria securitate. Monologurile sale interioare sunt specifice stării st negative de manifestare: "Întotdeauna este la fel!"; “Trebuie săă măă feresc, pentru că c toată lumea încearcă să mă aibă!”; "Nu au dreptul săă facă aşa aş ceva!"; "Este un abuz de putere"; “O să s le arăt că ştiu să mă apăr!”;”Dac ăr!”;”Dacă alţii se lasă manipulaţi, ţi, eu trebuie să s reacţionez şi să împiedic asta!”; etc.

Cel mai ai mare dezavantaj prezentat de CAR constăă în predispoziţia predispozi sa către generarea tensiunilor (care, uneori, pot ajunge chiar la violenţă! violen …) şi a agitaţiei ţiei care, nu o dată, dat , se pot “întoarce” împotriva propriei persoane! …

Copilul Creator (CC) sau, cum mai este numit uzual, “Micul Profesor", include, de regulă, regul intuiţiile şii ideile noastre “magice” (“salvatoare”). Din punct de vedere al comportamentului general, CC este tipul “lunatic”, absorbit de propriile--i vise, dar şi observatorul prioritar intuitiv, capabil să s “navigheze dupăă radar”. Privirea sa este “strălucitoare”, “str inteligentă, ă, activă activ şi, uneori, chiar agitată. ă. În multe situaţii, situa găsim CC stând pe scaun şi ş balansându-se, sub “imperiul” propriilor preocupări. preocup Din dorinţa de a primi răspunsuri r care să-ii confirme intuiţiile intui sau presupunerile, CC pune întrebări ri cu capul înclinat şi ş parcă “ţinându-şi” respiraţia ţia … Are o voce fermecătoare, fermec “săritoare” ritoare” în ajutor, cu variaţii varia armonioase, investigatoare şi, i, nu arareori, manipulatoare (care denotă denot “suferinţa”, ţa”, capabilă capabil să ne impresioneze în maniera “Săra ăracul de el!… ”).

Cuvintele apelate prioritar fac apel la intuiţie, intui ie, “aranjamente” şi presupuneri, în timp ce expresiile verbale se caracterizează caracterizeaz prin punerea unor “mari întrebări” întreb referitoare la evidenţe eviden e sau la subiecte “tabu” (spre exemplu: “Şi dacă?… ”; “Pentru ce să fac?... ; “Arată-mi că este aşa!…”; “Am ideea că c ar trebui să...” ...” ; “Intuiţia “Intuiţ îmi spune că...” ; etc. Dar … mare atenţie! atenţ … CC se bazează pe imaginaţie, intuiţii intui şii … manipularea oamenilor! … În acest context, el îşi î urmăreşte ă şte scopul cu maximă maxim abilitate, manifestându-se manifestându ca interesat sau neliniştit ştit faţă de anumite probleme, amuzat sau indiferent faţă fa de acestea. În stare pozitivă, pozitiv monologurile interioare ale CC sunt de genul: “Mi-ar plăcea să fac un tur de orizont!”; orizont! “Îmi place să abordez noi persoane şi noi probleme şi să văd ăd ce se ascunde în ele!”; ele! “Întotdeauna existăă o şmecherie ş sau un truc pentru a ieşi din dificultate”, dificultate”, în timp ce, în stare negativă, negativă acestea pot avea următorul ătorul gen de conţinut: con “Simt că lucrurile sunt confuze!”; confuze! “Forţe oculte, Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 96

Mirela Arsith

manipulate de oamenii care mă m înconjoară mă împiedică să fac ceea ce trebuie să fac!”;; “Mă întreb de ce, încă,, nu merge cum trebuie?!”; trebuie?! “În mod sigur, va veni şii ziua în care voi fi, în sfârşit, sfâr apreciat!”; etc.

Remarcăm ăm faptul că, c în relaţiile interpersonale, CC poate constitui, mai ales pentru A,, un ghid şi un exemplu preţios. Înţelege elege bine toate celelalte tipuri de C şi le stimulează stimuleaz activitatea de creaţie şii pe cea artistică. artistic Ca principal dezavantaj al CC, remarcăm faptul că,, adeseori, acesta este superficial şi întreţine ţ şi perpetuează perpetueaz situaţii ii ipotetice, idealuri magice şi superstiţii, antrenându-ii şi ş pe semenii săi într-o atmosferă misterioasă, misterioasă “apăsătoare”.

Copilul Spontan (CS) are la bază nevoi fiziologice şi ş biologice, senzaţii (plăcere ă şi suferinţă) suferin şi emoţii (bucurie, forţă, ţă, nervi, tristeţe). triste El include senzaţiile ţ şi emoţiile emo trăite de fiecare dintre noi şi se manifestă manifest ca o persoană liberă, ă, naturală, naturală asemănătoare unui mic copil. Ţine foarte puţin pu cont de constrângerile mediului social în care trăieşte tr şi îi place să s se amuze, să nu “aibăă stare”, să “exploateze” şi să creeze.

CS are o privire directă direct foarte expresivă şii se exteriorizează exteriorizeaz fără a se jena sau a-i păsa ăsa de reacţiile reac anturajului. Făcând când dovada debitului său s verbal bogat, chiar “excitat”, CS îşi “trăieşte”, te”, “din plin”, toate senzaţiile, senzaţ având o voce “înaltă”, ă”, liberă, liberă energică, spontană, fluctuantăă şi neinhibată. neinhibat Îl vom auzi, frecvent, apelând la expresii verbale caracteristice, caracteristice, care se evidenţiază eviden printr-un limbaj simplu, onomatopeic şi imitativ.

Adeseori, CS vorbeşte “de unul singur” (“Ia uite-1 şi pe ăsta!”) ă şi apelează la imperative de genul: “Hei!”;“Gata!”; “Nu ţine! ”;; “Ehee, ce-ar ce fi dacă …!?... ”;; “Oauuu! …”; “Haide!”; “O.K.!”; etc. Întrezărind, ărind, rapid, surse de plăcere pl şi/sau de suferinţă, CS este capabil să îşi declanşeze şeze propriile-i propriile emoţii şii sentimente, generate de situaţiile situa concrete manifestate în mediul înconjurător. înconjur Principala limită a CS o reprezintă faptul că,, uneori, acesta se poate manifesta ca un “sălbatic” “s lbatic” sau îl pot năpădi n lacrimile … Iar sentimentalismul său s u îl poate duce la “pierzanie”!…

Sarcina de lucru 1 Realizează o comparaţie a stărilor de Copil şi exemplifică exemplific prin expresii adecvate.

4.1. Tehnici de analizăă a tranzacţiilor tranzac

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 97

Mirela Arsith

Tranzacţiile ţiile pozitive. Vorbind despre stările rile Adult, Copil şi Părinte în diversele lor forme, s-a s spus că acestea simbolizează, simbolizeaz respectiv, comportamentul nostru raţional ra ional (Adult), cel emotiv infantil (Copil) şi acela care reflectă modelele de comportament şii de autoritate ale parintilor pa noştri (Parinte). Important este es să ne fixam în minte că orice stare este utilă uti şi că are funcţiunea ţiunea sa, dacă dac este folosită într-un un moment oportun.

Aceasta înseamnă, înseamn de exemplu, că oricine se găseşte într--o poziţie cu autoritate (manager, educator, judecator) va face uz deseori de starea de Părinte P Normativ; cel care are în schimb o activitate creativă creativ va utiliza mai des starea star Copil, ceea ce nu va face, să s zicem, un inginer, care se va îndrepta cu predilecţie ţie către că starea Adult.

Nu este vorba deci de a privilegia un model de comportament comportament faţă fa de altul, ci de a-ll folosi pe cel adecvat situaţiei situa şii interlocutorului (şi ( stării în care se găseşte înn acel a moment). Fundamental este săă te angajezi tu însuţi însu în menţinerea ţinerea oricărei oric relaţii la nivelul Eu sunt OK - Tu esti OK, evitând evitâ pe cât posibil, săă intri în rolul de Victimă, Victim , Persecutor sau Salvator. Să S vedem deci care sunt tipurile de relaţii rela care permit aceasta.

Tranzacţia ia directivă. directiv Este tranzacţia Părinte rinte Normativ Pozitiv - Adult şi este folosităă în toate situaţiile situa vieţii cotidiene care implicăă a da ordine şi directive cu acordul părţilor. pă ţ Este esenţial să ne adresăm stării rii Adult a interlocutorului, care doar înn acest caz va v colabora la maximum pentru obţinerea obţ rezultatelor. Înn caz contrar, contrar dacă, de exemplu, atitudinea noastră este e aceea a Părintelui Normativ Negativ, interlocutorul va activa automat starea de Copil Rebel sau de Copil Adaptat, transformând imediat relaţia rela într-unaa de tipul Eu sunt OK Tu nu eşti ti OK, prejudiciind preju mult rezultatul colaborării. ării. În acelaşi acela fel, acest tip de tranzacţie poate fi folosită folosit atunci când este nevoie să s corectăm comportamentul cuiva.

Doar separând persoana de comportament şi adresându-ne ne părţii p sale raţionale fără a minimaliza interlocutorul, interlocutorul s-ar putea obţine ţine cele mai bune rezultate.

Tehnicaa de a întreţine între relaţii bune cu subordonaţii ţii este foarte importantă. important Evident, cel care are o poziţie pozi de director se găseşte, de multe ori, ori în situaţia de a-şii mustra şi corecta proprii angajaţi. angaja Dar există o diferenţă iferenţă fundamentală între a spune „Esti un idiot incapabil“ şii a spune „Tu esti OK, însă, îns în situaţia dată, comportamentul tău t nu a fost eficace; să încercăm împreună împreun cea mai bună soluşie pentru viitor“). viitor“

Sarcina de lucru 4 Identifică în mediul tău de viaţă persoane care săă manifestă manifest cele mai numeroase din stările st studiate.

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 98

Mirela Arsith

Tranzacţia ia afectivă. afectiv Este tranzacţia Părinte Afectiv - Copil, prin intermediul căreia manifestăm manifest faţă de alţii stimă, susţinere, inere, încurajare. Se foloseşte folose atunci când lăudăm, m, facem un compliment compliment pentru un lucru bine făcut fă sau pentru o altă calitate a unei persoane.

Atenţie! ţie! Dacă laudele nu sunt sincere, vor fi interpretate imediat imedi ca o tentativă de manipulare. manipulare În acelaşi mod, această tranzacşie ie este aceea care ne permite să susţinem, ţinem, să ajutăm ajut sau să oferim im compasiune cuiva care se află afl în dificultate fizicăă sau psihologică. psihologic Evident,, folosirea acestui tip de relaţie rela atunci când nu este nevoie ne va transforma automat în î Salvatori.

Tranzacţia ia informativă şi de solicitare este cea clasică Adult - Adult, ce se foloseşte şte ori de câte câ ori este te necesar un schimb de informaţii informa non emotive. Se utilizeazăă în toate situaţiile situa în care se lucreazăă la un proiect comun şi se conteazăă pe o relaţie rela de bază.

Cel mai dificil, difici în acest caz, este să nu ne lăsăm înşelaţi, ş ţi, mai ales de noi înşine, în prin contaminarea stărilor st rilor sau prin ascunderea în spatele unei aparenţe aparen raţionale, ţionale, a prejudecăţilor, prejudec judecăţilor şi a pretenţiilor iilor nesocotite.

Logica ogica este un instrument ciudat care, dacă nu este folosit losit corect poate da o aparenţă ţă raţională raţional la ceea ce nu este deloc raţional, ţional, cu un mecanism care în tehnica psihoanalitică psihoanalitic se numeste tocmai „raţionalizare“;; Totusi, cel mai adesea ar fi suficient suficien sa reflectam sincer la motivaţiile şi credinţele credinţ noastre, pentru a evita astfel comiterea unor erori er grosolane.

Tranzacţia ţia Adult - Adult, după cum s-aa mai spus, este şi relaţia rela pe care trebuie să o stabilim tabilim cu oricine încearcă încearc să ne implice într-unul unul din jocurile psihologice negative.

Tranzacţia ţia autentică. autentic Este tranzacţia Copil - Copil, în î care ne referim la starea Copil a interlocutorului int cu autenticitate şii spontaneitate, spontaneitat pentru a exprima sentimente sentimen şi emoţii.

Menţinută ţ ă la nivelul Eu sunt OK - Tu eşti ti OK, este în mod sigur relaţia rela cea mai bogata şi ş mulţumitoare, umitoare, care permite libera exprimare a celei mai autentice Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 99

Mirela Arsith

părţi ţi din noi înşine, înş denumită Intimitate sau Proximitate.

Mai mult, este tranzacţia care ne permite să ajungem ungem la partea noastra creativă creativ pentru a găsi ăsi impreuna soluţii solu originale la o problemăă (legat de aceasta, vreau să intaresc ideea că c abordarea raţională, chiar dacăă este indispensabilă indispensabil în definirea unei probleme, este e deseori absolut insuficientă pentru rezolvarea sa.

Ideile valoroase nu s-au s născut niciodată din rationamente simple, ci din intuitia creativa. Iar marile idei care au schimbat lumea sunt chiar acelea care c dintr-un un punct de vedere raţional ra au fost catalogate drept rept „imposibile“. „imposibile“ Tehnica denumita „brainstorming“ pune în acţiune tocmaii acest tip de tranzacţie. tranzac Tranzactia Parinte - Parinte. Reprezintă baza a ceea ce Eric Berne a definit ca fiind „Recreerea“ - un soi de conversaţie plină de automatisme de bar sau sa de cocktail, unde se abordează abordeaz subiectele preferate, fără a vi se transmite informaţii, ţii, ci scopul este de a avea o relaţie ie cu interlocutorul.

Cu toate căă ar putea să s se transforme uţor în jocul „Nu--i aşa că este teribil?“, acest tip de relaţie rela este aşa de utilă relaţiilor iilor sociale, încât poate fi menţionată, men pe bună dreptate, printre cele mai pozitive.

Sarcina de lucru 5 Reciteşte cu atenţie ie tehnicile prezentate. Pentru fiecare dintre ele: 3.

Identifică principiul/principiile care le explică; explic 4.

Notează un exemplu din experienţa experienţ ta; 5.

Gândeşte-te la cel puţin ţin o modalitate de contracarare a efectelor,, când starea este dăunătoare d pentru cei din jur.

Rezumat Analiza de conţinut con este o metodă utilizatăă pentru descrierea şi analiza conţinutului ţinutului comunicării comunic într-oo modalitate mai comprehensivă, comprehensiv dar şi mai puţin ţin înclinată înclinat spre subiectivitate. În cadrul acestei metode, se iau în considerare anumite caracteristici, cum cum ar fi obiectivitatea, caracterul sistematic şi şi caracterul cantitativ. Scopurile pentru care se foloseşte folose analiza de conţinut ţ ţin de descrierea tendinţelor tendin în prezentările ările media, testarea ipotezelor despre strategiile media, compararea conţinutului con inutului media cu lumea reală.

Pentru utilizarea acestei metode de cercetare, este nevoie de ,,schema de Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 100

Mirela Arsith

codificare” a conţinutului con ce urmează a fi cercetat. Acest instrument de lucru constă într--o listă de variabile care trebuie codificate pentru fiecare unitate de analizăă ce urmează urmeaz a fi analizată. În aceastăă listăă se fixează fixeaz valorile sau posibilităţile ăţile de codificare asociate cu această această variabilă. variabilă Analiza lingvistică foloseşte şte ca metode sintaxa, semantica şii pragmatica. Tipologiile metodelor de analizăă lingvistică lingvistic sunt: analiza structuralist-semiotică semiotică, analiza de discurs, analiza retorică, retoric analiza narativă şi cea interpretativă. ă. Analiza structuraliststructuralist semioticăă este preocupată preocupat de relaţiile iile structurale din interiorul textului analizat. Prin analiza de discurs se studiază studiaz anumite eşantioane eş extinse de vorbire sau text, cu caracteristicile lor structurale, stilistice şi retorice. Analiza retoricăă este interesată interesat de studiul modalităţii ii în care mesajul este prezentat vizual sau textual şi alegerile comunicaţionale ionale existente. Analiza A narativă se concentrează pe structura formală a textului din punct de vedere narativ.

Analiza interpretativă interpretativ studiază semnificaţiile iile multiple care se transmit prin intermediul mesajelor comunicării. comunic Analiza vizualăă are în centrul ei imaginea, care este ste ambivalentă, ambivalent fiind şi obiectivă, dar şi subiectivă, subiectivă fiind o variabilă a realităţii. ăţii. În tipologia metodelor de analiză analiz vizualăă amintim: metoda analizei structuralist structuralist-semiotice, în care se studiază fotografia şi ş filmul şi metoda analizei naraţiunii, naraţ care se concentrează pe identificarea dinamicii şi structurii naraţiunii ţiunii vizuale. Tehnicile de analiză a tranzacţiilor ţiilor se concentrează concentreaz pe tranzacţii ţii pozitive, în care nu se privilegiază un model de comportament faţă fa de altul, ci de a-l folosi pe cel adecvat situaţiei şi interlocutorului (şi ( stării în care se găseş ăseşte în acel moment), tranzacţia directivă, ă, care implică implic situaţiile în care se dau ordine şi directive cu acordul părţilor, ilor, tranzacţia tranzacţ afectivă, prin care manifestăm ăm faţă fa de alţii stimă, susţinere, încurajare, urajare, tranzacţia tranzac informativă şi de solicitare, solicitare care se foloseşte în toate situaţiile ţiile în care se lucrează lucreaz la un proiect comun şi se contează pe o relaţie de bază, ă, tranzacţia tranzac autentică, care permite libera exprimare ex a celei mai autentice părţi ărţi din noi înşine, în este tranzacţia ţia Copil - Copil, înn care ne referim la starea Copil a interlocutorului, interlocutorului cu autenticitate şi spontaneitate, e, pentru a exprima sentimente şi emoţii şi tranzacţia ţia Părinte-Părinte, Pă în care se abordeazăă un soi de conversaţie conversa plină de automatisme me de bar sau sa de cocktail, unde se regăsesc ăsesc subiectele preferate, fărăă a vi se transmite informaţii, informa ci de a avea o relaţie ie cu interlocutorul.

Tes te de aut oevaluare I. Definiţi ţi o unitate de analiză analiz care poate fi folosită într-o într analiză de conţinut ale: (a) emisiunilor siunilor de cunoştinţe generale TV; (b) ştirilor principale dintr-un ziar şi dintr-un un săptămânal; s (c) rolulului femeilor în reclamele TV. II. Analizează două imagini publicitare.

III. Se dau starea de adult şi cea de Copil. Trece-le le prin tehnicile specifice de analiză.

Răspunsuri ăspunsuri şi comentarii la întrebările ările din testele de autoevaluare I. Îţi ţi recomand să s reciteşti cu atenţie ie subcapitolul. Strategia ta trebuie să s ţină cont de temă, temă de context, de persoane…

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 101

Mirela Arsith

II. Îţi recomand să s studiezi cu atenţie etapele de realizare a analizei.

III. Îţi ţi recomand să s reciteşti cu atenţie ie caracterizarea tehnicilor.

Lucrare de verificare Identifică o temă tem de cercetare şi elaborează,, pentru fiecare, strategia sau combinaţia ţia de strategii pe care o consideri cea mai eficace. Lucrarea ta trebuie să aibăă cel puţin puţ 1000 de cuvinte.

Bibliografie minimală minimal Marinescu, V. (2009).

(2009 Cercetarea ercetarea în comunicare. Metode şi ş tehnici, Bucureşti: Editura „Comunicare.ro“. pp.59p 85 .

Mucchielli, A. (2005), Arta de a comunica, Iaşi: i: Editura „Polirom“, pp. 27-39 Moscovici, S. & Buschini, F. (2007), Metodologia ştiinţelor socioumane, Iaşi: Ia Polirom, pp. 295-323.

Metode şii tehnici de cercetare în ştiinţele ş comunicării rii 102

Mirela Arsith BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ DE ELABORARE A CURSULUI

Arsith, M. (2005), Semiotica discursului politic, Iaşi: Editura „Ştefan Lupaşcu“.

Arsith, M., Semotica (note de curs) (2007, Bacău: Editua „EduSoft“.

Borţun, D., Săvulescu S (2004)., Analiza discursului public, Bucureşti: Comunicare.ro“.

Bougnoux, D. (2000), Introducere în ştiinţele comunicării, Iaşi: Editura „Polirom“.

Chelcea, S. (2001). Tehnici de cercetare sociologică, Bucureşti: Editura SNSPA. Culic I. (2004), Metode avansate în cercetarea socială, Iaşi: Editura „Polirom“.

Drăgan, I. (2007), Comunicarea. Paradigme şi teorii, vol. I, II, Bucureşti: Editura „Rao“.

Enăchescu, C. (2007). Tratat de teoria cercetării ştiinţifice, Iaşi: Editura „Polirom“.

Guilenburg, J.J. V. et alii (1998), Ştiinţa comunicării, Bucureşti: Editura „Humanitas“.

Marinescu, V. (2009), Cercetarea în comunicare, Bucureşti: Editura „Beck“ McQuail, D. (1999), Comunicarea, Iaşi: Institutul European.

Miège, B. 2008, Informaţie şi comunicare. În căutarea logicii sociale, Ed. „Polirom“, Iaşi,

Moscovici, S. & Buschini, F. (2007), Metodologia ştiinţelor socioumane, Iaşi: Polirom Mucchielli, A. (2005). Arta de a comunica, Iaşi: Editura „Polirom“.

Mucchielli, A. (2002). Arta de a influena. Iaşi: Editura „Polirom“.

Pânişoară, Ioan-Ovidiu (2008). Comunicarea eficientă. Iaşi: Editura „Polirom“.

Rotariu, T. & Iluţ, P. (2001), Ancheta sociologică şi sondajul de opinie, Iaşi: Polirom.

Roventa-Frumuşani, D. (1999). Semiotica, societate, cultura. Iaşi: Institutul European.

Rovenţa-Frumuşani, D. (2005), Analiza discursului. Ipoteze şi ipostaze, Ed. „Tritonic“, Bucureşti

Vintan L. (2006), Calitatea cercetarii prin abordari scientometrice, Euroeconomia XXI, nr. 53, Sibiu, 24 februarie.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 103

Mirela Arsith

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării 104