Istoria Românilor, vol. VII, tom II, p. 484 26Ibidem; Ioan Scurtu, Dumitru Almaş, M. Goşu, I. Pavelescu, Gheorghe I. Ioniţă, I. Şişcanu, N.

„Mănăstirea era surpată de obuze germane şi ploua înăuntru pe cărţi şi pe ce mai rămăsese, erau cărţile călcate de cai şi udate de ploaie, timp de 8 săptămâni”11. Având aceste date am putea presupune că schitul a fost bombardat pe data de 8 septembrie 1916. Marele savant Nicolae Iorga descrie situaţia schitului după evenimentele petrecute în tim pul Primului Război Mondial astfel: „într-un luminiş răsare turnul, fulgerat de bomba germană, al Cornetului. Biserica întreagă e spintecată la altar de năpraznica lovitură. Frânturi de odăjdii profanate zac prin colţuri supt praf. Icoanele au dispărut, arse de fo cu l avangardelor degerate. In fund, între zidurile roase de ani ale cetăţii, care odată înconjura lăcaşul, cele dintâi cruci ale începutului apărării noastre din 1916. Le-ar putea îngriji băieţii de la Silvicultură, care sunt trimişi la practică în solida zidire de piatră pe care Eforia a pus-o alături de biserica lui Mareş Băjescu. Inscripţia din 7174 de la facerea lumii, 1666 de la Hristos, scrisă în piatră, pe vremea lui Radu vodă Leon, de popa Stan din Băjeşti, cel „mult greşit”, a rămas neatinsă, clară şi armonioasă, cum a tăiat-o în piatră mâna deprinsă a părintelui. Opera de zugrăvire a meşterilor refacerii din secolul al XVIII-lea, Mihai, Radu, Iordache (1761) nu s-a distrus cu totul. De ju r împrejurul zidului, care nu s-a rupt de zguduitura exploziei, se înşiră pătrate de faianţă, de culoare închisă, cuprinzând cercuri rotunde în ju ru l celor două linii încrucişate de la mijloc. Şi măreţ se ridică turnul clopotniţei la intrare, cu zigzagul de cărămizi supt acoperiş, cu punctele rotunde de smalţ, care picură arcadele şi se înşiră de-a lungul zimţilor de sus” 18. Preotul Florea Pleşanu, din Mălaia, a fost prins de nemţi pe drumul Piteştiului. Pus să cureţe cizmele unui soldat prusac, a refuzat. Pentru acest lucru a fost bătut şi schingiuit după care a rămas surd toată viaţa. Starea aceasta era generalizată, încât se afirma la un moment dat că „este surd aproape complet”19. Preotul Oprea Popescu din satul Bumbuieşti, comuna Boişoara, a fost obligat să se refugieze la Tecuci, pentru că era urmărit de nemţi. A ici şi-a schimbat numele din Ştefănescu în Popescu pentru a i se pierde urma şi a se putea întoarce la Boişoara ca să slujească. Pr. Ioan Negoiescu din satul Grebleşti, comuna Câineni, a participat la spitalul de eliberare al Corpului l de Armată, de unde a fost demobilizat în martie 1918. Despre această perioadă el a lăsat preţioase însemnări, prin cele trei tomuri, de 1435 pagini. Acest preot a dezgropat şi adunat din hotarul comunei „unde a fo s t frontul din perioada Primului Război Mondial peste şase sute cincizeci de eroi cu osemintele lo r ”, pe care le-a aşezat în opt rânduri, într-un mormânt comun „ unii lângă alţii, în linie dreaptă în curtea bisericii vechi din Grebleşti şi i-a înmormântat cu toată cinstea cuvenită ”20.

17 Nicolae Moga, Sfântul Schit Cornet, Editura Credinţa strămoşească, Iaşi, 2008, p. 41. 18 Nicolae Iorga, România mamă a unităţii naţionale cum era până la 1918, Bucureşti, 1939, p. 999-992; Nicolae Moga, Loviştea..., p. 130-131. 19 Arhiva Arhiepiscopiei Râmnicului, 1877-1926, dos. 128, inv. 87, f. 12.; Preot Nicolae Moga, Mălaia. Repere monografice, Editura Conphys, Râmnicu-Vâlcea, p. 50-51. 20 Preot Ioan Negoescu-Hagi, Călătoria la locurile Sfinte-Ierusalim, 1908, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2008, p. 118.

514

În urma păcii de la Bucureşti, Imperiul Austro-Ungar a anexat comunele din nordul judeţului Vâlcea: Voineasa, Racoviţa şi Câineni21. După ocuparea acestui teritoriu, ocupanţii au exploatat bogăţiile solului şi subsolului. Cu toate necazurile pe care le-au îndurat, preoţii bisericii noastre au sprijinit pe credincioşii lor în acele momente grele prin care au trecut, dacă ţinem seama că autorităţile civile erau subordonate noilor autorităţi. Preotul a rămas singurul în comună, cel care mai alina suferinţele păstoriţilor săi.

21 Arhivele Statului Vâlcea, fond Prefectura Judeţului Vâlcea, dos. 98 /1919, f. 074-090. 515