Costantin Tudor, op. cit., p. 256-257

După ocuparea Clujului, trupele maghiare şi secuieşti s-au fixat pe graniţa vestică a Transilvaniei istorice, pe linia Sighetul Marmaţiei - Zalău - Ciuci - Zam, „pentru a o apăra împotriva atacului român ”21. În acest stadiu al evenimentelor „Opinia publică ungară şi, în primul rând, rasa maghiară din Transilvania a înţeles că doar abuzarea bunei credinţe a Antantei de către România, naivitatea guvernului Kârolyi şi ipocrizia naţionaliştilor români din Ungaria au făcut posibilă ocuparea teritoriilor ungureşti, lucru care nu s-ar f i întâmplat, de altfel, niciodată şi care nu a fo st niciodată provocat din iniţiativa sau prin activitatea poporului român din Ungaria. In asemenea circumstanţe, sub supravegherea şi cu sprijinul eficace al armatei regale române, Consiliul Guvernamental de la Sibiu a trecut la luarea în posesie a imperiului de pe întreg teritoriul vechii Transilvanii şi la reorganizarea administraţiei “22. Pe plan militar, „ cum armata română de ocupaţie era numeric slabă şi nu exista speranţa sosirii de întăriri din Regatul Român, s-a ordonat recrutarea pe tot cuprinsul teritoriului, şi cum nu se puteau da fă ră teamă arme pe mâna maghiarilor dezarmaţi din Transilvania, în cadrul armatei regale române nu a fo s t extinsă obligativitatea recrutării printre unguri. Au transformat gărzile naţionale armate, cu ajutorul guvernului ungar, în soldaţi de linie simpli, reuşind astfel să întărească forţele militare plasate sub comandament român “23.

Cât priveşte „Nota Vyx” din 20 martie 1919, Apponyi o considera momentul în care sa produs dezastrul Ungariei, fiindcă la numai o zi după emiterea ei, „Kârolyi a predat puterea politică comuniştilor, cedând presiunii politice interne, din nefericire, atât de coruptă. Această schimbare de poziţie atât de lugubră a fost - potrivit lui Apponyi - consecinţa nefastă a relaţiilor româno-ungare devenite înveninate. Forţa militară ungară, nedisciplinată până atunci, s-a transformat repede în hoarde armate bolşevice “. În schimb, „Divizia de secui de pe frontul românesc şi-a păstrat singură caracterul naţional şi disciplina militară, ceea ce nu a întârziat să o pună într-o poziţie critică”. Conform părerii purtătorului de cuvânt al delegaţiei maghiare, această însuşire ar fi putut să-i confere diviziei misiunea de salvare a Ungariei de regimul bolşevic, căci, delimitându-se de sentimentele bolşevice din capitala Ungariei, corpul de militari şi ofiţeri s-a declarat dispus să meargă la Budapesta şi, cu asentimentul Antantei, să înlăture cu forţa armelor dictatura proletară, „cu condiţia să obţină garanţii de la Puterile Antantei că românii nu vor trece de zona neutră indicată în nota locotenent-colonelului Vix şi nu vor ataca din spate divizia de secui care se îndrepta spre Budapesta ”24. În susţinerile sale de la Conferinţa Păcii, Apponyi adăuga că, la 12 martie 1919, delegatul diviziei de secui a raportat Consiliului Guvernamental Român de la Sibiu informaţia că armata română s-a angajat să nu atace fără acordul Antantei, iar la 7 aprilie Cartierul General al forţelor armate din est ale Puterilor Antantei a acceptat dorinţa comandamentului de secui. Mai mult, la 16 aprilie 1919 curierul generalului francez

21 Ibidem. 22 Ibidem. 23 Ibidem, p. 181. 24 Ibidem, p. 182.

647