Gl. bg. Sever Neagoe, gl. Ilie Tender, gl. bg. Gheorghe Văduva, op. cit., p. 234

deputat, aparţinând partidului liberal şi pe d-nii C. Mille şi Emil Fagure. Scopul acestor buni Români, creând acest organ, era să apere interesele Românimei, cari în acele momente critice, erau adânc primejduite. „Acest ziar, spunea un articol intitulat „l’Union sacree” apărut în primul număr, se va feri cu cea mai mare grije de a se face ecoul oricărei lupte politice interioare şi de toate discuţiunile personale. Câmpul său de activitate va fi marea luptă, în care România a intrat pentru ţară şi pentru neam. Toate chestiunile, toate litigiile pur personale sunt deci fără milă excluse din cadrul ziarului nostru”. Acest program a fost observat până la sfârşit. „La Roumanie” a avut marele merit, să apere cu ardoare şi autoritate toate chestiunile mari ale neamului. Ea a fost sigurul glas românesc, care a ţinut cu cinste sus drapelul cauzei româneşti într-un timp când nemţii tronau pretutindeni în ţară, iar la Iaşi „lucra” un parlament înstrăinat de neam - pată veşnică în istoria României - în care patrioţii erau „rari nantes in curgite vasto” . D. Paul Brătăşanu a reuşit să grupeze în jurul său mai mulţi literaţi şi oameni de ştiinţă, cari au luptat din răsputeri pentru triumful cauzei româneşti şi pentru îndreptarea greşelilor şi bizantismului politicianilor noştri. D. Paul Brătăşanu a luat asupra sa publicarea organului nostru naţional. Amicii d-sale l-au ajutat puţin. Cheltuielile însă au epuizat repede fondurile modeste adunate. Ziarul apărea săptămânal în 5000-6000 numere pe patru pagini. D. Brătăşanu s-a văzut nevoit să suporte singur cheltuielile. Banii româneşti însă nu se puteau schimba. D. Victor Antonescu veghia, ca nici un român să nu schimbe mai mult de 1000 de lei lunar. Acest schimb s-a putut face numai până în Martie 1918; de la această dată din ordinul ministrului nostru la Paris, schimbul s-a suprimat, iar valuta monedei noastre a mers rostogolindu-se. D. Brătăşanu s-a văzut nevoit să vândă bijuteriile nevestei şi blănurile sale; apoi a contractat diverse împrumuturi. El a dat astfel dovada unui patriotism fără margini şi lui în primul rând, se datoreşte că glasul românesc n-a amuţit cu totul, atunci când ţara gemea sub călcâiul neamţului, al ungurului şi al bulgarului. Mai târziu, a venit d. Aristide Blank la Paris. Prin d-sa s-a făcut un împrumut de 600.000 de franci, cu cari s-au plătit cheltuielile, imprimarea în mii de exemplare a mai multor hărţi etnografice ale României Mari, ale Banatului, ale Basarabiei, ale Bucovinei etc., precum şi a celor treizeci şi mai bine de cărţi, broşuri şi albumuri. Pe lângă acesta, s-a putut obţine cedarea unei coloane din anumite ziare din străinătate, franceze, engleze, italiene, americane, unde se făcea o propaganda utilă; în sfârşit, pe lângă ajutorul dat prizonierilor de răsboi români din Franţa şi Italia, s-a tipărit pentru ei un ziar românesc, „România Mare”, menit să le înalţe moralul şi să le dea ştiri de acasă. E bine să se cunoască numele celor care au contribuit la acoperirea acestui împrumut. D. Apostolu, mare proprietar din Brăila şi Prinţul Brâncoveanu, au subscris fiecare câte 100.000 de franci; d. Chrysoveloni 60.000; d-nii Olănescu, fost ministru, Paul Brătăşanu, I. Pangal (Vlaşca), Elias şi Aristide Blank câte 50.000 fiecare; d-na Maria Nicolae Filipescu, soţia marelui patriot, 40.000; d. Ştefan G. Popp din Romanaţi 30.000; d. E. Miclescu 20.000; Al. Florescu 10.000. Dar trebue să se ştie că s-a cheltuit mult mai mult peste aceste sume subscrise de către D-nii Brătăşanu şi Aristide Blank. Sumele acestea erau totuşi neîndestulătoare faţă de nevoile unei propagande mai întinse, aşa cum

702