Laura Gheorghiu, Florin Stan, op. cit., p. 299

o făceau Sârbii, de pildă, cari aveau la dispoziţia lor mai multe milioane. Dânşii au avut norocul să aibă la Paris pe un ministru foarte cult şi foarte intelligent, pe d. Vestnici, membru corespondent al Institutului Franţei. Pe când d. Victor Antonescu ne părăsea cu totul, ba încă încerca să ne oprească să avem ori ce activitate cât de mică, ministrul Serbiei intervenea pe lângă guvernul francez în favoarea compatrioţilor săi. Prin intervenţia sa oficială, profesorii universitari sârbi, cari erau departe de a vorbi franţuzeşte ca noi, au fost ataşaţi să facă cursuri publice pe lângă universităţile franceze, din Paris şi din provincie. Guvernul francez le plătea regulat salariile, le dădea o indemnizaţie de „scumpirea traiului” de 20 franci pe zi. Fiecare profesor, pe lângă leafa sa, mai avea dreptul, ca ori care din compatrioţii săi, să schimbe 500 de dinari (lei) din banii săi proprii. Studenţii sârbi primeau de la guvernul francez 200 de franci lunar, iar internatele liceelor erau obligate ca, în schimbul unei plăţi de 70 de franci de fiecare, să le dea masa. Profesorii şi studenţii sârbi erau deci minunat plasaţi, ca să facă cea mai puternică propagandă. Aceaşi situaţie li s’a creat şi în Anglia. La Paris, s-a pus profesorilor universitari sârbi la dispoziţie peste un million de franci. Ei au cumpărat o tipografie, pe care a numit-o „Yugo-Slavia”, unde s-au tipărit sute de cărţi nu numai de propagandă, ci chiar de literatură şi de ştiinţă, hărţi, reviste, ziare etc. Sârbii aveau mai multe cluburi, dintre care unul rezervat profesorilor. Aici se adunau ei şi discutau chestiunile ce interesau propaganda lor. Toate aceste organizări naţionale erau susţinute oficial de guvernul sârbesc. Guvernul nostru dimpotrivă, nu numai că părăsise atâtea forţe, pe care ar fi putut să le utilizeze de minune, dar căuta din potrivă să le paralizeze acţiunea naţională ponegrindu-le. Lefurile de la o vreme ni s-au suprimat - suspendarea aceasta a durat un an de zile ca pedeapsă că ne făceam datoria către neam şi ţară. Studenţii noştri au fost reduşi să-şi câştige blidul de linte, spălând vasele la restaurantele Parisului. Cu inima îndurerată, cu scârba în suflet de ceea ce se comitea, am rezistat totuşi şi am luptat, fără să scoatem un strigăt, fără să atacăm pe nimeni. „Era datoria, era patria în jo c”, cum se exprima despre noi d. Paul Dechanel. Colaboratorii ziarului „La Roumanie” au avut meritul de a fi întreţinut mereu calde simpatiile aliaţilor noştri şi de a fi oprit tendinţele nefavorabile, care se desemnau faţă de atitudinea scandalos de antinaţională şi antiantantistă a guvernanţilor nemţofili din ţară. Iată numele cele mai activi dintre colaboratorii organului nostru: D-nii P. Brătăşanu, C. Banu, C. Mille şi Emil D. Fagure, Dr. Thoma Ionescu, C. Sipsom, George Mironescu, D. Negulescu, profesori la Universitatea din Bucureşti, Dr. N. Lupu, socialist, dar bun român, G. Many, profesor la Şcoala de poduri din Bucureşti, V. Dimitriu, profesor la Universitatea din Iaşi, Goga, Take Ionescu, Părintele Lucaciu, Sever Bocu, Jean Pangal, director al ziarului „La Roumanie” din Bucureşti, N.S. Russenescu, C. Xeni, deputat, precum şi mai toţi membrii misiunii universitare, trimişi pentru propagandă şi anume: profesorii universitari Dănăilă, I. Găvănescu, Dr. Hurmuzescu, Traian Lalescu, E.G. Neculcea, E. A. Pangrati, O. Tatrali şi Ioan Ursu. Secretarul ziarului şi al propagandei în general era d. N.S. Russenescu. D-sa a depus o muncă uriaşă şi desinteresată şi a făcut şi

703