Cariere no 231

Page 1

Octombrie 2016 | anul 13 | numărul 231 | 9.9 lei

Scanează codul QR pentru a te abona la revistă

BANII {I PASIUNEA ÎN VREMEA MILENIALILOR Mit sau realitate? Despre ei se spune că sunt fie narcisiști leneși, fie optimiști energici care vor să salveze lumea. Cum reacționează față de colegi și angajatori, cum transformă mediul de lucru, piața muncii și societatea, în general?

În imagine: Cristi Badea, CEO MavenHut Octombrie 2016 | anul 13 numărul 231 | 9.9 lei



EDITORIAL

De ce sunt milenialii altfel?

V

remurile în care ne formăm și schimbările din societate își pun amprenta asupra felului în care trăim, gândim și muncim. Se tot spune despre mileniali că sunt diferiți de generațiile anterioare, așa încât am vrut să vedem prin ce anume. Primul mare factor de influență este tehnologia digitală și impactul ei tot mai mare. Tinerii adulți de astăzi au crescut într-un timp în care tehnologia a fost omniprezentă în viața lor. Telefoanele inteligente și alte dispozitive portabile conectate la internet au modificat esențial viteza și modul în care tinerii accesează și procesează informațiile, felul în care comunică, își fac cumpărăturile sau caută o anumită destinație. Vârsta la care își întemeiază o familie a crescut. Milenialii parcurg mai greu decât generațiile anterioare etapele tradiționale ale „maturizării”: pleacă mai greu de lângă părinți într-o locuință proprie, se căsătoresc mai târziu, au copii după vârsta de 30 de ani. Cea mai spectaculoasă evoluție față de generațiile anterioare se observă la femei. Tot mai multe tinere merg la universitate, își completează studiile cu programe de masterat și doctorat. În multe cazuri, soțiile milenialilor câștigă mai bine decât soții lor, iar în unele cazuri, sunt unicii susținători ai familiei. Primim tot mai multe semnale că femeile tinere sunt mai interesate de ascensiunea în carieră decât bărbații. În schimb, tot mai mulți bărbați tineri își iau în serios rolul

ADRESA: Str. Nicolae G. Caramfil nr. 22A, birou IV B, etaj 4, sector 1, Bucureşti, tel: 021.410.83.58, fax: 021. 410.83.71 e-mail: cariere@cariereonline.ro web: www.cariereonline.ro ISSN: 1583-5804 Distribuţia se face prin centrele de difuzare a presei din Bucureşti şi din ţară. TIPAR: ART GRUP | www.artdesign.ro Prepress: CPC, tel.: 021.224.16.15 Publicaţia este auditată de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), pe perioada aprilie 2012 - martie 2013. Revista CARIERE beneficiază de rezultate de audienţă conform Studiului Naţional de Audienţă FOCUS, măsurate în perioada

din cadrul familiei, altădată fiind de neconceput ca un tată să rămână în concediu paternal pentru a-și îngriji copilul. O schimbare serioasă se petrece și în relația dintre angajați și angajatori. Dacă părinții lor ieșeau la pensie de la același loc de muncă, milenialii și-au dat seama că nimeni nu le poate garanta siguranța locului de muncă și a unei pensii la vârsta a treia – așa încât tinerii se văd pe ei înșiși ca pe niște liberi profesioniști, nevoiți să își schimbe locul de muncă frecvent pentru a-și atinge obiectivele de carieră. Despre mileniali se spune că vor să schimbe lumea luptând pentru diverse cauze sociale sau de mediu, iar studiul „Millennials: Atitudini, aşteptări, aspiraţii şi decizii”, efectuat de Lowe Group şi compania de cercetare iSense Solutions, indică implicarea tinerilor în tot felul de activităţi de voluntariat. În sfârșit, dacă e să mă credeți pe mine, fiecare generație a avut puseurile ei de rebeliune împotriva regulilor și regulamentelor rigide și oricare dintre noi a avut așteptări similare de la viața sa profesională și socială: să conteze ca individ, să își poată urma chemarea și să fie răsplătit financiar, să fie luat în serios, să fie tratat corect și cu respect la serviciu, să lucreze pentru o companie etică, în care să i se recunoască meritele. Vă întrebați prin ce sunt milenialii altfel? Pe fondul unei scăderi demografice masive și, implicit, a forței de muncă, ei reușesc să impună toate aceste aspirații ca normă socială și organizațională.

septembrie 2011 - iunie 2013. PROJECT MANAGER CARIERE este membră European PWN Magda GHEORGHIŢĂ Romania şi susţine diversitatea de gen. magda.gheorghita@cariereonline.ro

MARKETING-PR Daniela NICULESCU daniela.niculescu@cariereonline.ro

Nicio parte a revistei nu poate fi reprodusă, parţial sau integral, text sau ART-DIRECTOR imagini, fără acordul scris al editorilor. Dragoş CÎMPEANU

PROJECT MANAGERI EVENIMENTE Laura GHEBOIANU laura.gheboianu@cariereonline.ro Georgiana ENE georgiana.ene@cariereonline.ro

REDACTOR-ŞEF Daniela OANCEA daniela.oancea@cariereonline.ro

Foto: SHUTTERSTOCK

EDITOR COORDONATOR Luiza GIREADĂ luiza.gireada@cariereonline.ro

DIRECTOR DE PUBLICITATE Anne-Marie SLAV ana.slav@cariereonline.ro

EDITORI Dana BADEA dana.badea@cariereonline.ro Roxana ROSETI roxana.roseti@cariereonline.ro Sebastian RADU sebastian.radu@cariereonline.ro

PUBLICITATE Doina COŞOI doina.cosoi@cariereonline.ro SALES MANAGER Adriana GHEŢA adriana.gheta@cariereonline.ro

FINANCIAR Leni PARASCHIV leni.paraschiv@cariereonline.ro DIRECTOR EXECUTIV Dorin Valeriu COZMA dorin.cozma@cariereonline.ro DIFUZARE Mircea BĂRBULESCU

DANIELA OANCEA Redactor-Şef CARIERE

BUSINESS DEVELOPMENT DIRECTOR Liliana MUNTEANU liliana.munteanu@cariereonline.ro Amalia BĂDESCU amalia.badescu@cariereonline.ro DIRECTOR GENERAL Monica NEUMORNI monica.neumorni@cariereonline.ro Cititorii din străinătate se pot abona pe site-ul www.cariereonline.ro/abonamente sau prin Manpres Distribution, magazinul online de vânzare ziare, reviste şi cărţi www.romanianjournals.com

3


SUMAR

14

36

Banii şi pasiunea în vremea milenialilor

Tineri care vor mai-binele

COVER STORY

3 EDITORIAL 6 CALENDAR, NEWS 10 MANAGING

TREND

31 DOSAR

58 SPECIALIST Liderul tinerilor care luptă cu „nu se poate face nimic”

Mâinile la control! Cinci feluri în care să vă controlaţi mâinile în timpul unei prezentări

MILENIALII, GENERAŢIA CSR-ULUI 32 Cum au strâns 120 de manageri de bancă 14.000 de euro, în 24 de ore 34 Digitalizarea şcolilor de la sate, soluţie pentru performanţă

12 PASTILA DE LEADERSHIP

42 RECENZIE

Dincolo de salarii, doar cultura organizaţională face diferenţa

22 SPECIAL Românii sunt datornici, deoarece nu primesc de mici educaţie financiară

24 EMPLOYMENT Ce joburi li se potrivesc milenialilor?

Forţa anonimatului în era autopromovării fără milă

43 DOSAR

62 OPORTUNITĂŢI Generaţia afacerilor simple

64 WELL-BEING Dependenţa de internet sau cum ne „dresează” tehnologia

68 RESPONSABILITATE SOCIALĂ

O PIAŢĂ DE 100.000 DE ANGAJAŢI ÎN 2017 44 Cum creşti pe o piaţă aflată în plin avânt 46 Instrumentul care te ajută să faci schimb de tură 48 Recrutarea în outsourcing, provocarea unui domeniu

51 MANAGEMENT CORNER

27 LEADERSHIP FOCUS De ce e bine să nu angajăm „clone”, după chipul şi asemănarea noastră

28 STRATEGIE Bani sau beneficii? Ce-şi doresc milenialii 4

52 Ce „coace” Google în laboratorul său semisecret de cercetare–dezvoltare? 54 Şase indicii că eşti minţit

56 SPECIAL Cum îţi poţi înfiinţa şi modifica o firmă din faţa computerului

Să ieşi în lume şi să faci bine. Pentru Veronica fiecare zi e o minune

72 ANTREPRENOR Diana Goanţă strânge Zestre din motivele tradiţionale româneşti www.cariereonline.ro


5


NEWS

Calendar „THE LEADER OF TOMORROW“ 17 OCTOMBRIE, BUCUREŞTI John C. Maxwell este coach, speaker, autor de succes, care s-a făcut remarcat în întreaga lume prin vânzarea a peste 26 de milioane de cărţi. Dacă vreuna dintre cărţile lui John Maxwell te-a marcat în vreun fel, dacă leadershipul este pe lista ta de interese sau dacă pui preţ pe dezvoltarea personală şi profesională, eşti aşteptat la un eveniment unic despre puterea leadershipului personal. Întâlnirea inedită despre leadership şi dezvoltare personală va avea loc la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Start-up-urile se finanţează fără ajutorul băncilor

SALES TEAM UPGRADE 19 OCTOMBRIE, BUCUREŞTI Revista CARIERE, cu sprijinul Asociaţiei Naţionale a Vânzătorilor Profesionişti, organizează cea de-a doua ediţie a evenimentului Sales Team Upgrade, pe 19 octombrie, la Hotel Arc de Triomphe, din Bucureşti. Evenimentul este dedicat profesioniştilor în vânzări şi afaceri, managerilor care înţeleg că succesul unui lider se află în strânsă legătură cu performanţa şi afirmarea echipei sale. Participanţii se vor bucura de o experienţă de învăţare şi relaţionare de calitate, cu prezentări, sesiuni interactive şi workshopuri orientate către creşterea performanţei echipei de vânzări. HR [PLAY] TECH MARATHON 10 NOIEMBRIE, BUCUREŞTI Aflat la a doua ediţie, HR [PLAY] Tech Marathon vine cu noi provocări pentru managerii de Resurse Umane! Ultimele tendinţe şi soluţii în recrutare, metode de engagement, comp & ben, well-being şi instrumente software de HR devin personajele unui joc de învăţare dinamic şi antrenant, susţinut de tehnologiile care au devenit deja o a doua natură pentru noi toţi: tablete, telefoane mobile, gadgeturi de realitate virtuală. Evenimentul se desfăşoară sub forma unui maraton cu regulament, provocări şi premii specifice unei curse de anduranţă. Participanţii la eveniment sunt Alergători, Parteneri şi Sponsori de cursă, Organizatori. HR INNOVATION CONFERENCE 3 NOIEMBRIE, BUCUREŞTI Cei mai influenţi oameni din HR îşi dau întâlnire la #hrinnovationconference. Charles Handy, unul dintre cei mai mari vizionari britanici în materie de management, va fi unul dintre vorbitorii importanţi ai conferinţei HR Innovation, care va avea loc pe 3 noiembrie la Bucureşti. #hrinnovationconference îţi va prezenta cele mai noi produse şi proiecte ale furnizorilor din domeniul resurselor umane, cu un nou concept de zonă expoziţională.

„Start-up-urile se finanţează fără ajutorul băncilor, ceea ce reprezintă un semnal de alarmă”, a afirmat Ana Maria Cazacu, economist principal, Direcţia de Stabilitate Financiară din Banca Naţională a României, potrivit Agerpres. „În sectorul IMM-urilor, instituţiile financiare autohtone sunt abia pe locul 3 în topul creditelor. Banca Naţională desfăşoară un sondaj adresat firmelor privind accesul la finanţare, în care întrebăm aproape 10.500 de firme, dintre care 85% sunt IMM-uri, care este relaţia cu băncile. Majoritatea vede un proces birocratic anevoios cu băncile. Credem că o prioritate este creşterea gradului de conştientizare a publicului-ţintă, prin care să facilităm accesul la aceste produse”, a subliniat Cazacu. Economistul din Banca Naţională a mai spus că personalul din bănci care se ocupă cu acordarea de credite ar avea nevoie de pregătire profesională suplimentară, pentru a putea înţelege mai bine doleanţele IMM-urilor din domeniul creativ, IMM-urile fiind creditate în special pe baza garanţiilor imobiliare.

On THe Move Bernhard Spalt

BERNHARD SPALT va prelua responsabilităţile de Chief Risk Officer în Banca Comercială Română, de la 1 ianuarie 2017. Numirea sa este supusă aprobărilor autorităţilor de supraveghere. Bernhard Spalt are o experienţă profesională de 25 de ani în domeniul financiar, dobândită în cadrul Erste Group.

Virgil Şoncutean

Noua conducere a Allianz-Ţiriac a primit undă verde de la ASF. Virgil Şoncutean a preluat funcţia de Director General al Allianz-Ţiriac Asigurări, începând cu 1 septembrie. Noul CEO deţine o experienţă profesională de peste 15 ani în cadrul Grupului Allianz, experienţă dobândită atât pe plan local, cât şi pe plan internaţional.

Nihat Bayiz

Arctic l-a numit pe Nihat Bayiz în funcţia de Director General, începând cu septembrie 2016. Bayiz are o experienţă de 22 de ani în cadrul grupului Arçelik, timp în care a deţinut diferite funcţii de conducere în cercetare şi dezvoltare, management de produs şi în cadrul unor fabrici din grup. Bayiz deţine o diplomă în Inginerie Mecanică de la Universitatea Tehnică Middle East.

Ai fost promovat? Lucrezi pentru o altă companie? Un nou membru s-a alăturat echipei tale? Contactează-ne la tel. 021-410.83.58, marilena.ispas@cariereonline.ro 6

www.cariereonline.ro


7


NEWS

Angajaţii vor cuantificarea muncii în sarcini, nu în ore Angajaţii şi angajatorii îşi doresc să muncească după un program flexibil, potrivit unui studiu efectuat de IRES la cererea Up România. Această schimbare de paradigmă a dus, în ultimii ani, la creşterea autonomiei angajaţilor, înţeleasă în primul rând prin lucrul după un program flexibil în anumite domenii, pauze în timpul programului de muncă, participarea angajaţilor la procesul decizional şi modelarea spaţiului de lucru pentru creşterea creativităţii şi productivităţii angajaţilor. În ceea ce priveşte programul de lucru, este de remarcat faptul că tot mai mulţi angajatori sunt receptivi la ideea de lucru într-un regim flexibil, singura condiţie fiind de a respecta un anumit număr de ore pe zi, restul elementelor fiind variabile: posibilitatea de a lucra în afara biroului, distribuirea orelor de lucru după preferinţele angajaţilor, ora de

Statul dă prime de instalare şomerilor, la angajare

începere a programului. În plus, angajaţii şi-ar dori ca flexibilitatea programului de lucru să însemne şi adaptarea orarului la volumul de muncă sau cuantificarea timpului de lucrul în sarcini şi task-uri, nu în ore. Studiul a fost realizat în perioada 1-21 iunie în focus grupuri din patru mari oraşe din România: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Angajatorii vor avea noi obligaţii de raportat în REVISAL Angajatorii vor avea noi obligaţii de raportat în REVISAL (registrul salariaţilor), cu scopul de a eficientiza controalele Inspecţiei Muncii, potrivit unei propuneri, scrie profit.ro. Modificarea cadrului legislativ le va permite angajaţilor instituţiei să gestioneze atât registrul general de evidenţă a salariaţilor care lucrează în mediul privat, cât pe cel al angajaţilor de la stat. Datele transmise de angajatori ar urma să fie folosite, în cazul personalului plătit din fonduri publice, pentru elaborarea unei noi legi a salarizării, iar în cazul celorlalte categorii de angajaţi, pentru controale. Instituţia vrea să obţină astfel o evidenţă a personalului plătit din fonduri publice, a angajaţilor cu contracte de muncă temporară şi a celor detaşaţi, se arată în nota de fundamentare. În ceea ce priveşte angajaţii detaşaţi, nota de fundamentare arată că inspectorii nu au în acest moment temei legal să ia măsuri şi să aplice sancţiuni contravenţionale pentru netransmiterea informaţiilor referitoare la aceştia, pentru că detaşarea reglementată de Codul Muncii şi detaşarea transnaţională reglementată de Legea nr. 344/2006 nu sunt diferenţiate în acest moment.

Statul va da peste 2.800 de euro (12.500 de lei) primă de instalare pentru şomerii care-şi găsesc de lucru în alt oraş decât cel de domiciliu. Guvernul vrea să stimuleze astfel angajarea. Prima va fi plătită în două tranşe, jumătate putând fi încasată abia la un an de la angajare. Prima de instalare se va acorda în cuantum diferenţiat în funcţie de cum va avea loc relocarea. Şomerii care sunt înregistraţi la Agenţiile de Ocupare a Forţei de Muncă şi îşi găsesc de lucru într-o altă localitate (aflată la 50 de km de zona unde locuiesc) vor primi 12.500 de lei (2.800 de euro) primă de instalare. Dacă mutarea implică şi familia, suma creşte la 15.500 de lei. Dacă angajatorul asigură locuinţă sau suportă cheltuielile cu chiria, atunci angajatul va primi suma de 3.500 de lei indiferent dacă se mută sau nu cu familia şi 6.500 de lei dacă şi soţia se va angaja. Pentru cei care vor avea locuinţe de serviciu iar chiria este decontată de angajator, prima de instalare se acordă într-o singură tranşă. Aceleaşi sume se vor acorda şi românilor care au lucrat în străinătate minimum 3 ani şi se întorc să muncească în ţară.

On THe Move Carmen Dumitrache

Carmen Dumitrache este noul Director Executiv de Resurse Umane al Telekom România. Cu peste 20 de ani de experienţă în poziţii de management executiv de resurse umane, Carmen Dumitrache va fi responsabilă de coordonarea activităţilor de resurse umane în întregul grup de companii. Este licenţiată în medicină şi deţine un MBA Româno-Canadian în marketing.

Cristian Popescu

Cristian Popescu se alătură echipei de management a SAP România după ce, în ultimii 2 ani, a ocupat poziţia de Country Sales Director în cadrul Fujitsu România. Noul Managing Director al SAP România este absolvent al Universităţii Politehnice din Bucureşti – Facultatea de Inginerie Electrică – şi deţine o serie de certificări postuniversitare din partea ASEBUSS şi a IMD Business School, din Elveţia.

Andre Vivan da Silva

Andre Vivan da Silva a preluat funcţia de General Manager GSK România începând cu 1 septembrie. Andre Vivan da Silva a deţinut până în prezent funcţia de vicepreşedinte Primary Care şi Commerical Operations în Italia şi a contribuit la creşterea competitivităţii pe segmentul Primary Care. S-a alăturat echipei GSK Brazilia în 2009, ca Specialty Business Unit Director.

Ai fost promovat? Lucrezi pentru o altă companie? Un nou membru s-a alăturat echipei tale? Contactează-ne la tel. 021-410.83.58, marilena.ispas@cariereonline.ro 8

www.cariereonline.ro


4 DIN 5 ANGAJAȚI

au nevoie să utilizeze o limbă străină în activitatea zilnică.

CÂT DE BINE PREGĂTITĂ ESTE ECHIPA TA? Află utilizând voucherul de mai jos:

CERTIFIED MULTILINGUAL EMPLOYEE 3 testări scrise pentru orice limbă străină 2 testări orale de limba engleză, franceză sau germană Eucom Business Language Center București, PC Business Center 0374.045.050 I office@eucom.ro I www.eucom.ro

EucCar 9


MANAGING

Mâinile la control!

Cinci feluri în care să vă controlați mâinile în timpul unei prezentări Probabil vi se întâmplă şi vouă ca, atunci când vorbiți în faţa unui public, să gesticulați fără să vă dați seama şi astfel mesajul vostru să ajungă pe planul doi. În acest articol vă voi oferi câteva soluţii pentru prezentări de impact, astfel încât mesajul să ajungă la public, nealterat de gesturi. GESTURI DE EVITAT Văd multe prezentări în activitatea mea de trainer, aşa că am descoperit câteva tipologii de gesturi, unele chiar amuzante, pe care e bine să le evitați:

Alexandru IONESCU, Consultant Qualians

C

uvintele, imaginile, culorile, gesturile mâinilor şi chiar hainele pe care le purtăm ajung să fie urmărite, numărate şi catalogate cu mare atenţie. De aceea mesajul, chiar dacă este de calitate, pierde în faţa elementelor care se repetă şi ajunge să se situeze pe locul doi. DE CE REPETIŢIA ATRAGE ATENŢIA? Există o explicaţie antropologică pentru acest fapt. Oamenii sunt atenţi la acţiunile care se repetă şi devin foarte uşor fascinaţi de ele, deoarece acest lucru oferă siguranţă şi îndepărtează riscul necunoscutului. Chiar dacă noi ne considerăm evoluaţi, o parte din creierul nostru, cea primară, nu s-a schimbat de acum zeci de mii de ani. În continuare are nevoie de siguranţă, astfel că va căuta repetiţia, iar acolo unde o întâlneşte se va îndrepta şi atenţia. 10

Religiosul Este cel pe care îl vedem cu mâinile încrucişate, spunându-şi „rugăciunea” în faţa mulţimii pregătite să-l atace şi să-l condamne la moarte. Nu poţi decât să te rogi la Divinitate să scape teafăr şi nevătămat. Războinicul Acest tip de speaker lasă impresia că ţine o armă în mână şi se luptă cu duşmani imaginari care vor să-i ia viaţa. Face gesturi ample din mâini, ca şi când s-ar duela cu o sabie. Croitorașul cel viteaz Personajul de poveste care a reuşit să omoare șapte muşte dintr-o lovitură. Dă din mâini neîncetat, de parcă ar fi una sau mai multe muşte pe lângă el şi ar vrea să le îndepărteze. Superman/Femeia Fantastică Ţine mâinile în şold, gata să-şi ia zborul pentru a-i salva cu mândrie şi demnitate pe cei aflaţi în primejdie. Pistolarul Îşi ascunde mâinile în buzunar, fiind pregătit să scoată pistolul şi să ne împuşte

pe toţi în cazul în care avem ceva de adăugat sau comentat. Această postură este întâlnită mai ales la bărbaţi. Prizonierul Pare că a fost arestat şi stă încătuşat în faţă noastră cu mâinile la spate. Aparent, este calm, însă mâinile sunt foarte agitate la spate, încercând să se elibereze din strânsoare. Zombie Singurele mişcări ale acestui tip de speaker sunt din buze şi din ochi. Poziţia este fixă, iar mâinile sunt lipite pe lângă corp şi ai impresia că urmează să danseze precum Michael Jackson în „Thriller”. Toate aceste repetiţii ale gesturilor ajung să domine o prezentare, iar mesajul începe să se dilueze. Dacă participanţii ar fi întrebaţi la ieşirea din sală ce au reţinut, ar spune că subiectul a fost interesant, însă nu ar putea spune ceva anume. Cu alte cuvinte, sentimentul este plăcut, dar fără rezultate concrete. CEA MAI BUNĂ POZIŢIE PENTRU MÂINI ÎN TIMPUL PREZENTĂRII Recomandarea Qualians este să vă țineți mâinile pe lângă corp, relaxate şi gata să evidenţieze mesajul verbal. Iată câteva lucruri pe care le puteți face pentru a transmite mesajul eficient, iar audienţa să plece cu elementele-cheie ale prezentării voastre extraordinare: www.cariereonline.ro


#1 Fiți conştienți de gesturile pe care le faceți Filmați-vă sau rugați un prieten să vă spună care sunt acele gesturi pe care le repetați. Mulţumiți-i, chiar dacă nu o să vă convină ce spune şi fiți conştienți de ele la următoarea prezentare. Nu faceți greşeala de a încerca să schimbați imediat toate gesturile. Gândiți-vă când le faceți şi cu ce frecvenţă, apoi lucrați pe fiecare dintre ele la câte o prezentare, încercând să vă dați seama dacă la prezentarea următoare le puteți reduce numărul până la eliminare. #2 Cunoaşteți-vă subiectul Este unul dintre cele mai importante elemente pentru un trainer sau prezentator. Când nu îţi cunoşti bine subiectul, sunt şanse foarte mari să începi să foloseşti mâinile pentru a compensa. #3 Relaxați-vă Deşi creierul nostru percepe orice discurs ținut în public ca fiind cea mai mare amenințare din câte au existat până

acum, puteți sta liniştiți. Cei aflați în sală nu au la ei suliţe, pistoale sau otrăvuri pentru a vă curma viaţa în cazul în care prezentarea nu este perfectă. Frica e prezentă doar în mintea voastră. Ce puteți face este să vă întrebați: „Ce se poate întâmpla cu mine dacă nu ţin această prezentare cum trebuie? Voi muri?” Cel mai probabil răspuns este NU. #4 Respirați Dacă, bunăoară, creierul vostru nu primeşte oxigen, va intra în sistem de „apărare şi conservare”. Veți începe să experimentați câteva simptome cunoscute: greaţă, ameţeală, agitaţie, palme umede, privire înceţoşată etc. De asemenea, în astfel de situaţii, sistemul imunitar se opreşte şi pe termen lung pot apărea boli precum gastrită sau ulcer. Toate acestea pentru că în organism se vor afla cantităţi foarte mari de adrenalină şi nonadrenalină, eliberate după activarea protocolului de „luptă sau fugi”. Soluţia? Înainte de a începe prezentarea, respirați adânc de câteva

ori, iar în timpul prezentării respirați ca şi când ați sta în faţă unui tablou şi ați medita la ce a vrut să exprime artistul. #5 Ţineți-vă mâinile pe lângă corp Pare destul de simplu, însă cele şapte tipare confirmă că nu este uşor. Mâinile au un rol important în a transmite mesajul către participanţi şi dacă le folosiți mai mult decât trebuie, congruența dispare. Dacă sunteți la început, puteți începe prezentarea cu mâinile pe lângă corp, ca să vă obişnuiți cu poziţia. După fiecare mişcare încercați să le aduceţi, conştient, pe lângă corp. Foarte curând veți face inconştient mişcarea, iar prezentarea va fi una de impact. Aşadar, data viitoare când urmează să susțineți un training sau o prezentare, aplicați aceşti cinci paşi pentru a reduce şi apoi a elimina cele şapte tipare de gesturi: fiți conştienți, cunoaşteţi-vă subiectul, relaxați-vă (nu veți muri), respirați normal înainte şi în timpul prezentării şi ţineţi-vă mâinile pe lângă corp. 11


PASTILA DE LEADERSHIP

Dincolo de salarii, doar cultura organizațională face diferența Cătălin Ștef, SVP International Operations, 3Pillar Global IT-iștii sunt invidiați pe bună dreptate. Dar ce implică noile transformări pentru angajatori pe o piață unde, se știe, salariile sunt deja mari? Să crească nivelul salarial la infinit nu e sustenabil. Și atunci, cum te poți diferenția? Cultura organizațională e un răspuns, este ADN-ul, codul genetic al unei companii, stilul ei de viață, specificul ei. Dincolo de salarii sau de pachetul de beneficii, pe o piață saturată, fiecare companie trebuie să iasă în evidență. E un proces anevoios care implică valori, modul de lucru, istoricul, etica, angajamentele, atmosfera de la birou, spiritul de echipă etc. Sună complicat și corporate, dar e pur și simplu parte din joc. La fel ca și comunicarea, ea pur și simplu există. Lecția pe care am învățat-o în peste un deceniu de antreprenoriat și management e că orice firmă are o cultură organizațională implicită. Lăsată să se dezvolte în voia sorții sau, dimpotrivă, atent cultivată, cultura organizațională face „minuni” pentru companie. Odată conștientizat acest aspect, sunt trei faze pe care, ca manageri, e important să le avem în minte:

APLICAREA CONTINUĂ Cultura organizațională trebuie să fie prezentă în spiritul companiei și cultivată în orice moment. Valorile nu trebuie schimbate, nici etica, așa cum și mediul de lucru e important să rămână constant. Cultura nu poate fi impusă, ea va rămâne implicită, dar atent cultivată, doar așa permite crearea unui cadru natural. Totuși, constantă nu înseamnă inflexibilă. Cultura organzațională poate fi îmbunătățită.

IMPLICAREA OAMENILOR O cultură organizațională reală e cea care îi implică pe toți membrii echipei. Ea poate să izvorască din interior și astfel are șanse mai mari de reușită decât dacă este forțată. Dimpotrivă, adoptată în mod natural, implicându-i pe oameni, fără să-i oblige, va ajunge să se autoimpună. E singura cale pe care o vedem, deoarece nu există tipologie de companie mai rezistentă la schimbare decât cele de IT. Cultura organizațională arată sănătatea unei companii. Iar într-o companie sănătoasă, angajații se simt liberi să contribuie, se implică, au idei. Firma devine o parte din ei, e și a lor. Banii și beneficiile, într-o piață de IT care își răsfață angajații la propriu, nu mai sunt de-ajuns. Pentru a evita starea de letargie, mersul din inerție, pentru a nu deveni victima propriului succes, pentru a cunoaște progresul, e nevoie de implicare, de empatie reală din ambele sensuri. Cred cu tărie că viitorul e al firmelor unde angajații nu mai sunt priviți ca entitate distinctă, ci sunt parte integrantă dintr-un tot, parte din același organism viu în cadrul aceluiași ecosistem.

IMPLEMENTAREA ȘI MENȚINEREA UNEI CULTURI ORGANIZAȚIONALE Aceasta este una dintre principalele provocări. Comportamentul propriu trebuie să o reflecte, iar cultura însăși să devină un liant. Doar prin acțiuni specifice menite să o întrețină, să o facă să sporească, ajungem la obiectiv: angajamentul colegilor. Cazul ideal este cel în care există o suprapunere reală între propriile valori și cele ale angajaților, un factor decisiv pentru fidelizarea acestora. 12

www.cariereonline.ro


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.