Iunie 2017 | anul 14 numărul 238 | 9.9 lei
Iunie 2017 | anul 14 | numărul 238 | 9.9 lei
Scanează codul QR pentru a te abona la revistă
Editorial |
Programul flexibil ne face mai fericiţi
P
etrecem atât de mult timp la serviciu, încât este bine de ştiut că satisfacția nu provine din mărimea pachetului salarial, nici din statutul pe care ni-l oferă funcţia, ci mai degrabă de la cei alături de care lucrăm. Mai toate studiile dedicate satisfacţiei faţă de muncă susţin că la fel de importante sunt sprijinul pe care îl primim, libertatea şi flexibilitatea programului. Deşi succesul depinde de numărul de ore pe care suntem dispuşi să le alocăm muncii – ca să nu devenim nefericiţi –, nu ar trebui să depăşim 40 de ore lucrate pe săptămână.
Psihologul Ed Diener, unul dintre fondatorii psihologiei pozitive şi considerat printre cei mai importanţi cercetători ai lumii în fericire, a concluzionat că oamenii fericiți sunt mai productivi, mai creativi şi mai sănătoşi. Profesorul Diener, care studiază de peste 25 de ani ceea ce el numeşte „bunăstarea subiectivă” şi autor al studiului „Beyond Money–Toward an Economy of WellBeing” alături de Martin Seligman, declară că firmele cu angajaţi mai mulțumiți şi mai implicaţi au o fluctuaţie de personal redusă, costuri mai mici cu concediile medicale şi clienți mai loiali.
Iniţial, angajatorii au adoptat programul flexibil pentru a oferi o şansă femeilor care au devenit mame, celor care dintr-un motiv sau altul sunt nevoiţi să lucreze cu jumătate de normă sau au luat o pauză în carieră. Cercetările occidentalilor arată însă că programul flexibil este benefic pentru toate categoriile de angajaţi, iar cei care în fiecare săptămână pot lucra o parte din timp de acasă sunt mult mai mulțumiți de locul lor de muncă.
Este în natura umană să ne dorim să fim fericiţi inclusiv în viața noastră profesională şi merită să luăm în considerare orice metode care ne ajută să obţinem acest lucru. Cel mai recent studiu pe care l-am găsit (datează din mai 2017) se numeşte chiar aşa: „Happiness is flextime”, de Adam Okulicz-Kozaryn şi Lonnie Golden, publicat de Rutgers University, SUA. Dar care să fie efectele asupra fericirii (şi productivităţii) în cazul unei săptămâni de lucru de patru zile sau ale unei zile de lucru cu program de şase ore?
Există o probabilitate mai mare ca satisfacţia faţă de muncă să crească la cei care lucrează pentru o afacere mică decât pentru o companie mare. De asemenea, cei care muncesc în sectorul nonprofit sau neguvernamental au mai multe şanse să fie fericiți la locul de muncă. Aceste constatări merită o dezbatere mai amplă cu privire la noua atitudine faţă de muncă.
Studiului Naţional de Audienţă FOCUS, măsurate în perioada noiembrie 2012 – mai 2015. ADRESA: Str. Nicolae G. Caramfil nr. 22A, CARIERE este membră European PWN Romania şi susţine birou IV B, etaj 4, sector 1, Bucureşti, diversitatea de gen. tel: 021.410.83.58 e-mail: cariere@cariereonline.ro Nicio parte a revistei nu poate fi web: www.cariereonline.ro reprodusă, parţial sau integral, text ISSN: 1583-5804 sau imagini, fără acordul scris al Distribuţia se face prin centrele de editorilor. difuzare a presei din Bucureşti şi din ţară. TIPAR: ART GRUP | www.artdesign.ro Prepress: CPC, tel.: 021.224.16.15 Publicaţia este auditată de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), pe perioada aprilie 2013 - martie 2015. Revista CARIERE beneficiază de rezultate de audienţă conform
REDACTOR-ŞEF Daniela OANCEA daniela.oancea@cariereonline.ro EDITOR COORDONATOR Ionuţ AXINESCU ionut.axinescu@cariereonline.ro ONLINE PROJECT MANAGER Vali PÎRCĂLABU vali.pircalabu@cariereonline.ro
DANIELA OANCEA Redactor-Şef CARIERE
La noi dezbaterile serioase privind viitorul muncii lipsesc, deşi tot mai mulţi români şi-ar dori să lucreze mai puţine ore, cu condiţia să fie plătiţi echitabil şi angajați în mod legal. Dacă din ce în ce mai mulți oameni se simt stresați şi lipsiți de timp, oare n-a venit momentul să vorbim despre o reinventare a muncii?
SENIOR EDITOR Roxana ROSETI roxana.roseti@cariereonline.ro
SALES MANAGER Adriana GHEŢA adriana.gheta@cariereonline.ro
EDITORI Dana BADEA dana.badea@cariereonline.ro Constantin PESCARU constantin.pescaru@cariereonline.ro
MARKETING-PR Daniela NICULESCU daniela.niculescu@cariereonline.ro
ART-DIRECTOR Dragoş CÎMPEANU Foto: SHUTTERSTOCK, 123 RF, Pixabay Dănuţ Tolea DIRECTOR DE PUBLICITATE Anne-Marie SLAV ana.slav@cariereonline.ro PUBLICITATE Doina COŞOI doina.cosoi@cariereonline.ro
PROJECT MANAGERI EVENIMENTE Laura GHEBOIANU laura.gheboianu@cariereonline.ro FINANCIAR Leni PARASCHIV leni.paraschiv@cariereonline.ro DIRECTOR EXECUTIV Dorin Valeriu COZMA dorin.cozma@cariereonline.ro DIFUZARE Mircea BĂRBULESCU
BUSINESS DEVELOPMENT DIRECTOR Liliana MUNTEANU liliana.munteanu@cariereonline.ro DIRECTOR GENERAL Monica NEUMORNI monica.neumorni@cariereonline.ro ILUSTRAŢIE COPERTĂ Georgian CONSTANTIN Cititorii din străinătate se pot abona pe site-ul www.cariereonline.ro/abonamente sau prin Manpres Distribution
3
| Sumar
14
26
COVER STORY
EMPLOYMENT
Noua atitudine faţă de muncă
Munca temporară, soluţie pentru angajaţi sau angajatori? 6 NEWS 7 LEADERSHIP FOCUS
10 RECENZIE
8 LEADERSHIP
11 WORK & LIFE CHOICES
Cât de cool este sa fii smerit în afaceri
De la vulnerabilitate la curaj, o lecturaaventura
24 SPECIALIST
Provocarile unei femei lider în România Stefan Minovici în perpetua cautare a visului american Românul scolit în Anglia, care a creat în tara un business de la zero 4
22 SPECIAL
Cafea savuroasa, obtinuta cu grija fata de mediu
29 DOSAR - TOP EMPLOYER Retentia angajatilor, provocarea angajatorilor de top
36 PASTILA DE LEADERSHIP
Top trei lucruri esentiale în industria ospitalitatii www.cariereonline.ro
44
48
TREND
STRATEGIE
Tinerii români nu mai stau opt ore la birou şi devin freelanceri
Compania din România unde se lucrează (doar) de marţi până vineri
37 DOSAR - PROVINCIE
58 ANTREPRENOR
66 WORK LIFE BALANCE
51 MANAGEMENT CORNER
si urmeze propria cale
68 OPORTUNITATI
Revolutia provinciei
- Cum sa înveti din trecut, fara sa ramâi blocat în el - Lectii de afaceri învatate din revolutia digitala produsa în mass-media
A renuntat la jobul din corporatie ca sa-
62 RESPONSABILITATE SOCIALA
Cum alegi o bona pentru copilul tau
56 ANTREPRENOR
Tânarul de 21 de ani care vrea sa dea lovitura cu vinul „made în Ticleni”
Tinerii români care au traversat Europa pe biciclete pentru copiii defavorizati de acasa
A spus „Adio, multinationala!”
70 ANTRISTRES 5
| News
Calendar BOOTCAMP4CAREER 24 IULIE, BRASOV 4CAREER organizează, în perioada 24-29 iulie 2017, un bootcamp dedicat tuturor celor care doresc să fie integraţi în procesul de management (planificare) al carierei. Accentul va fi pus pe evaluarea capacităţilor participantului, care învaţă să identifice singur oportunităţile. În plus, acesta va fi susţinut şi asistat de un specialist, astfel încât să parcurgă cu succes drumul profesional. RETREAT PIATRA CRAIULUI 7 IULIE, BRASOV Programul Weekend cu alt sens, paşi către fericire şi împlinire este un produs creat şi organizat de Innerchords, care vine în întâmpinarea oamenilor interesaţi să evolueze. Programul îmbină armonios cunoştinţe din medicină, din filosofia tibetan-budistă şi cele mai moderne tehnici de health & wellness. Evenimentul se va desfăşura în trei weekenduri şi vor fi abordate teme diferite folosind aceeaşi metodologie. FESTIVALUL ENESCU 2017 2 SEPTEMBRIE, BUCURESTI Între 2 şi 24 septembrie 2017, Festivalul Internaţional George Enescu aduce la Bucureşti şi în alte şapte oraşe din ţară - Iaşi, Braşov, Cluj, Timişoara, Bacău, Ploieşti şi Sibiu - peste 3.000 de artişti din întreaga lume, în cadrul a 80 de evenimente. Ediţia 2017 lansează în premieră seria Muzica secolului XXI, desfaşurată la Sala Radio, unde vor fi interpretate lucrări ale unora dintre cei mai importanţi compozitori contemporani ai lumii.
YouTuber, cea mai râvnita „meserie” În Marea Britanie, mulţi copii vor să aleagă o carieră neconvenţională pentru unii: YouTuber. Adică să filmeze clipuri, să le urce pe platforma video deţinută de Google şi să facă suficienţi bani încât să trăiască din asta. Trei sferturi dintre cei 1.000 de tineri - cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani - care au participat la un sondaj realizat de compania First Choice au precizat că îşi doresc să lucreze în industria video online, relatează The Sun. În acelaşi timp, doar unu dintre 25 de copii a spus că vrea să fie model, iar unu din şase îşi doreşte să ajungă star pop. Interesant este faptul că mulţi tineri tind să se axeze pe cariere care dezvoltă creativitatea şi le permite să îşi exprime opiniile, în detrimentul „gulerelor albe“, medici sau avocaţi, de exemplu. Un alt punct de atracţie îl constituie câştigurile fabuloase ale starurilor de pe această platformă. De exemplu, PewDiePew, cel mai popular YouTuber, cu 49,7 milioane de urmăritori, a avut venituri de 15 milioane de dolari în 2016.
Munca part-time, taxata mai scump Patronii firmelor care au angajaţi part-time vor plăti, de la 1 iulie, aceeaşi contribuţie pe care o plătesc pentru salariul minim pe economie, pentru o normă întreagă. Măsura se va aplica de la 1 iulie tuturor angajaţilor part-time care lucrează 2, 4 sau 6 ore, nu au nicio altă sursă de venit (contract de muncă sau pensie) şi câştigă sub 1.065 lei net/lună. Prin această măsură, Ministerul Finanţelor vrea să aducă la lumină salariile din aşa-numită „zonă gri” a economiei. Oficialii din Finanţe susţin că mulţi patroni încheie contracte part-time şi o parte dintre salarii nu apar în acte, oamenii fiind plătiţi „la negru”. Multe firme mici nu au nevoie de angajaţi cu normă întreagă şi patronii spun că principalii afectaţi de această măsură vor fi tinerii, pe care nu vor ezita să-i concedieze. Măsura este una dintre încercările Guvernului de a atrage venituri la buget şi are un impact estimat la 620 milioane lei în 2017.
On The Move Anca MOLDOVAN
Hun LEE
Adela SMEU
a fost numită Health & Benefits leader pentru Europa Centrală şi de Est. În acest nou rol, Anca Moldovan va fi responsabilă pentru gestionarea şi dezvoltarea relaţiilor de afaceri şi creşterea portofoliului de clienţi ai companiei. Este pentru prima dată când un coleg al biroului din România are o poziţie regională în cadrul Willis Towers Watson.
este noul preşedinte Samsung Electronics România. În noul său rol el va gestiona activitatea pe pieţele din România şi Bulgaria. Anterior, el a fost preşedinte al Samsung Electronics Cehia (2015-2017). Hun Lee s-a alăturat echipei Samsung Electronics în anul 2002, în funcţia de Marketing Manager la sediul central din Coreea.
a fost numită CEO al Brico Depôt România. Adela este în prezent Director Financiar în cadrul Brico Depôt România şi s-a alăturat companiei în 2015. Timp de opt ani a fost Director Financiar în cadrul OBI Group. În trecut, Adela a deţinut funcţii la United Technology Corporation Paris şi PwC România.
Ai fost promovat? Lucrezi pentru o altă companie? Un nou membru s-a alăturat echipei tale? Contacteaza-ne pe adresa dana.badea@cariereonline.ro 6
www.cariereonline.ro
Leadership Focus |
Cât de cool este să fii smerit în afaceri Folclorul urban ne asigură că în orice psiholog există nevoia de a rezolva o problemă cu sine şi cu ceilalţi. Pentru că am învăţat în ultima decadă a vieţii mele să vorbesc mai puţin, în general, şi mai mult despre mine decât despre alţii, confirm că există o doză de adevăr.
În
ultimii 15 ani de carieră am avut ocazia să lucrez şi să observ mii de lideri, din diverse companii. Așa am ajuns la concluzia că nu există o legătură între încrederea în sine şi competenţa reală, nu pentru că nu există suficienţi oameni modeşti sau realişti, ci pentru că majoritatea se văd mai buni decât sunt în realitate. Literatura de tip pop psychology a luat avânt şi cum mediul virtual pătrunde în vieţile noastre urbane, nu poţi deschide Facebook sau e-mailul fără să „primeşti” informaţii de acest gen. Am înţeles din astfel de lecturi că există două avantaje ale încrederii pronunţate în sine: 1. te simţi bine să crezi că eşti mai bun decât ceilalţi, indiferent că poate e doar o iluzie şi 2. această iluzie te ajută (până la un punct) să îi convingi şi pe ceilalţi că eşti mai valoros decât eşti în realitate.
Pericolul încrederii exagerate în tine
Dar în doza excesivă de încredere în sine rezidă şi efecte negative accentuate. Nu de puţine ori, în mediul de business vedem glorificată ideea de a ignora ariile „întunecate” personale şi de a ne concentra strict pe calităţile pe care le avem. Ignorarea unor exagerări comportamentale, cum ar fi ego-ul gonflat, conduce la întreţinerea predispoziţiilor nocive. Cercetările psihologilor arată că su-
În același timp, sunt prea puţine femei la top, pentru că ele sunt mai modeste, dar și atâţia adolescenţi orbiţi de dorinţa de a fi faimoşi – doar de dragul de a fi celebri şi a primi like-uri.
O lume mai smerită e o lume mai bună
de Mădălina BĂLAN, Managing Partner la HART Consulting
praîncrederea în sine conduce la mai multe accidente rutiere, la un comportament de adicţie faţă de jocurile de noroc, alcool sau fumat (pentru că există iluzia că „mă pot oricând lăsa, nu există nu pot”) ori la o supraestimare a capacităţii de a plăti supraîmprumuturile făcute la bănci. Încrederea exagerată în forţele proprii, display-ul de ego pe care îl vedem în conferinţele care devin target de promovare a produselor și serviciilor conduc la celebrarea unei culturi sociale narcisiste, care promovează confuzia dintre competenţele reale şi încrederea în forţele proprii, trăită subiectiv. Există atâţia diletanţi în orice profesie, atâţia angajaţi narcisici promovaţi ca manageri, pentru că sunt văzuţi la început ca fiind charismatici.
Încrederea mai mică în sine are câteva avantaje-cheie pentru adaptare: ea este un semnal de alarmă care ne previne şi ne împiedică să facem lucruri necugetate sau riscante în viaţa de zi cu zi, dar şi în carieră şi afaceri; ne ajută să fim percepuţi ca fiind modeşti; ne ajută să luăm în seamă feedback-ul constructiv sau negativ al celor din jur, să ne dezvoltăm ca să reducem discrepanţa între ce vrem să fim şi ce suntem în realitate; nu în ultimul rând, ne face să fim mai plăcuţi celor din jur, mai deschiși la învăţare şi, în cele din urmă, să fim urmaţi. Deci, cum cred eu că ar arăta o lume mai smerită în sfera businessului? Evident, ar fi una mult mai bună.
7
| Leadership
Românul școlit în Anglia, care a creat în țară un business de la zero Dan Boiangiu a fost primul angajat din România al companiei Arval și cel care a construit acest business de la zero. În 2006, când a intrat în sediul din București al firmei, a găsit un spațiu imens cu birouri goale. „În acel moment am avut o senzație de responsabilitate și mi-am dat seama că munca mea trebuie să fie temeinică și sustenabilă”, mărturiseşte actualul General Manager al Arval România. de Ionuț AXINESCU
C
ompania, care are sediul principal la Paris și birouri în 28 de țări de pe glob, se ocupă cu leasingul operațional auto, un produs complex și necunoscut pieței din România din acele vremuri. Spre deosebire de leasingul financiar, unde clientul devine proprietar după ce achită ultima rată din contract, leasingul operațional nu prevede obligația de cumpărare a mașinii. Practic, clientul plătește pentru închirierea autoturismului – pe termen scurt sau lung – , iar cheltuielile de întreținere și reparație sunt suportate de compania de leasing.
Cum să reușești într-o piață nouă, cu un produs nou
Tocmai pentru că intra într-un domeniu aflat la început în România, Dan Boiangiu a înțeles că primii pași sunt crearea unei entități locale și adaptarea la specificitățile țării. Mai ales la cele legale: „Reglementările în această industrie sunt foarte diferite de la stat la stat, la fel ca sistemele de taxare și impozitele pentru folosirea autovehiculelor de companie”, explică Dan Boiangiu. Pe lângă chestiunile acestea, el s-a concentrat pe formarea unei echipe de viitor. „Încă din primele zile, prioritatea mea a fost să formez noii colaboratori astfel încât să-și însușească o cultură a calității, a orientării spre client și a expertizei. În plus, am ales să avem parteneriate de tip win-win, pe termen lung, cu furnizorii noștri,”, completează el. Ca să pregătească lansarea produsului pe piața din țara noastră, el a făcut un training de două săptămâni la filiala din Italia a companiei, unde a luat contact cu toate joburile care urmau să existe și în biroul din România: de la contabili și account manageri până la unele specifice leasingului auto, precum analiști de risc de active sau specialiști în asistența rutieră. S-a întors acasă, a creat o rețea de furnizori și a prospectat piața din perspectiva clienților. „Pe scurt, am încercat să îmbin nevoile expri8
mate de clienți cu posibilitățile furnizorilor. Așa s-a născut produsul nostru. Și acum, după mai bine de zece ani, produsul funcționează, în linii mari, la fel”, spune Boiangiu. În primul an de activitate, au existat două momente reprezentative pentru el. „N-o să uit primul client care a semnat un contract cu noi, pentru un Logan MCV. M-am simțit extraordinar. Tot în primul an, am semnat un contract mare, de 800 de mașini. Ne-a ajutat să creștem rapid echipa și să punem bazele tuturor rolurilor operaționale”, își amintește Boiangiu. Astăzi, după aproape 11 ani de acwww.cariereonline.ro
tivitate, compania a ajuns la o flotă de peste 7.500 de vehicule și 55 de colaboratori.
Promovarea tinerilor în funcții de conducere
Boiangiu consideră că în orice business, cu atât mai mult când e derulat într-o industrie incipientă cu joburi noi, trainingurile sunt esențiale. „Ele au fost și rămân un factor motivațional important pentru colegii mei. Avem abordări diverse de formare. În ultimii ani, spre exemplu, folosim intensiv e-learningul. Dar cele mai uzitate rămân trainingurile «umăr la umăr» (mai ales pentru cei nou-veniți) și cele desfășurate pe teme specifice meseriei (cu traineri interni) sau generale (cu traineri externi)”, explică el. Un aspect la care Boiangiu, în calitate de lider, ține foarte mult este promovarea tinerilor în roluri de management. De altfel, aceasta este una dintre deciziile pe care le-a luat când a devenit director general. „Am practicat rotația joburilor, pentru a stimula motivația angajaților și pentru dezvoltarea lor”, explică el. Odată cu rotația personalului pe diverse funcții, el a implementat o nouă modalitate de luare a deciziilor în cadrul companiei: „Cele mai multe hotărâri se iau la nivelul echipei mele, după consultări. Am vrut să las un nivel ridicat de autonomie colegilor, pe care i-am simțit că au suficientă maturitate. Odată ce am delegat aspectele operaționale, mie mi-au rămas deciziile strategice și cele legate de dezvoltarea profesională a colegilor – în special prin promovări interne.”
Cum l-a ajutat EMBA-ul din Anglia să devină mai eficient
Între 2006 și 2008, Dan Boiangiu a urmat cursurile EMBA ale Universității Sheffield. Acolo a descoperit rigoarea unei școli reputate de business și și-a dezvoltat abilități noi, din toate zonele operaționale ale unei afaceri. Dar, peste toate, cursurile din Anglia l-au învățat să fie mai eficient din punctul de vedere al gestionării timpului, o abilitate-cheie pentru orice CEO sau antreprenor, mai ales într-o lume complexă și incertă. „EMBA-ul l-am făcut chiar la începutul proiectului Arval România, care mă solicita enorm. Aveam un bagaj adițional de sarcini și deadline-uri stricte. Spre exemplu, de la o lună la alta trebuia să citesc câteva cărți din literatura recomandată pe un anumit subiect, apoi să trimit o lucrare academică sau să realizez diverse proiecte ori studii de echipă cu alți colegi, la fel de ocupați”, povestește CEO‑ul despre experiența sa la Sheffield. Evident, a fost nevoit să-și prioritizeze sarcinile. Nu citea în întregime toate cărțile, dar urmărea ce capitole sau pasaje sunt mai relevante. „Studiul devine o prioritate doar
când prioritățile de serviciu sunt rezolvate. Dacă faci asta timp de doi ani, reușești să găsești lejeritatea de a te organiza pentru atingerea tuturor obiectivelor tale”, adaugă Boiangiu.
„Pentru orice problemă există o soluție. Trebuie doar să privești problema mai de la distanță”
Unui lider tânăr, aflat la început de drum, care i-ar cere câteva sfaturi, Dan Boiangiu i-ar spune, în primul rând, să întrebe și să asculte mereu. De asemenea, în leadership e esențial să ceri și să oferi feedback, precum și să fii autentic, pentru că „atunci ești cea mai bună versiune a ta”. Dar sunt și alte direcții pe care un lider adevărat trebuie să le aibă în vedere. „Să anticipeze, acțiune care se traduce prin creșterea unui succesor, pe care să-l învețe tot ce știe. În plus, liderul trebuie să inoveze mereu, pentru că succesul din trecut nu-l garantează pe cel viitor. La fel de important este să aibă încredere în oamenii săi. De fapt, de la încredere pleacă totul”, completează el. Cât despre sfaturile valoroase primite de-a lungul timpului, directorul general de la Arval își amintește unul primit de la un fost coleg de companie, cu experiență de peste 20 de ani în industrie: „Oricât de grea ar fi, pentru orice problemă există o soluție. Trebuie doar să o privești mai de la distanță.” Boiangiu n-a uitat niciodată aceste vorbe, mai ales că le-a auzit într-o perioadă în care entuziasmul și energia îl determinau să pună prea multă pasiune în cotidian. „De multe ori căutam soluții «la cald». Am învățat că e important să le caut abia după ce m-am detașat emoțional de probleme, după ce am luat o anumită distanță”, explică el.
Compromisuri în viața privată pentru reușite profesionale
Dar cum îmbină un CEO viața profesională cu cea personală? Găsirea unui anumit echilibru în acest sens e o misiune complicată, zice Dan Boiangiu. „Aș fi ipocrit să nu recunosc că au fost necesare anumite compromisuri, pentru reușita profesională. Dar am fost atent ca aceste compromisuri să aibă efecte minime pentru viața mea privată. Cred în echilibrul dintre muncă și plăcere, așa că reușesc să împac destul de bine timpul de business cu cel dedicat familiei, precum și cu cel dedicat exclusiv mie”, mai spune el. De altfel, în viitorul apropiat, Dan Boiangiu plănuiește să se dezvolte din punct de vedere personal. Intenționează să se înscrie la cursuri de psihologie online, care să-l ajute inclusiv pe plan profesional. „Împreună cu echipa mea, vreau să explorez o nouă metodologie de stimulare a inițiativei și de acceptare a schimbărilor”, încheie Boiangiu. 9
| Recenzie
De la vulnerabilitate la curaj, o lectură-aventură de Ioana MANEA, Ioana Manea și-a petrecut 20 de ani din carieră ca director de creație și strategie în publicitate și branding, iar azi este lector universitar și, sub pseudonimul Captain Brainstorm, trainer și life coach specializat în creativitate, încredere în sine, charisma, vorbire publică, fericire.
D
acă ai ajuns la etapa din viață când te năpădesc întrebări care încep cu „Și dacă…?” – „Și dacă n-o să reuşesc?”, „Și dacă de fapt sunt un impostor şi cei din jur îşi vor da seama de asta?” sau „Și dacă nu merit iubirea nimănui?” –, cartea Darurile imperfecțiunii, de Brené Brown, e o călătorie care te va inspira să găseşti răspunsurile. Brené Brown are un doctorat în asistență socială, este profesor cercetător la Universitatea din Houston, iar de 16 ani studiază curajul, vulnerabilitatea, ruşinea şi empatia. Ea a scris trei lucrări care au ajuns la vremea lor pe locul întâi în clasamentul New York Times al celor mai bine vândute cărți. Una dintre acestea este Darurile imperfecțiunii, subintitulată . Cartea este povestea descoperirii şi practicării unui mod de viață şi a filosofiei care-i stă la bază. Autoarea însăşi îşi defineşte lucrarea ca pe o combinație de „memorii ale unei deşteptări spirituale” şi „ghid de călătorie sufletească”. Cu inima deschisă, umor şi modestie, Brené Brown împărtăşeşte ce-a descoperit, dar şi ce-a învățat după primii zece ani de studiat sentimentul ruşinii. Acest amestec de descoperiri obiective ale cercetătorului şi revelații ale femeii-soție-mamăsoră „rimează” perfect cu autoportretul de cercetător-povestitor pe care Brené Brown şi-l face în discursul ei despre „Puterea vulnerabilității”. Aşadar, nu citeşti doar despre o lume analizată ştiințific de cercetătorul profesionist, ci şi despre trăirile şi viața unei femei lucide şi curajoase, care se străduieşte să asimileze şi să angajeze în bătăliile ei personale adevărurile descoperite în 10
sutele de interviuri ce constituie amplul ei studiu. Simplu spus, cartea îți arată că aceia care trăiesc din toată inima sunt convinşi că ei merită asta, chiar dacă nu sunt perfecți. Aceşti oameni exersează zilnic cele trei „daruri ale imperfecțiunii”: curajul, compasiunea şi conectarea interumană. Ei culeg roadele acestui mod de viață – iubirea, apartenența şi împăcarea că sunt îndeajuns aşa cum sunt – şi nu se lasă opriți de sentimentele care ne împiedică să ne considerăm meritorii: ruşinea şi teama că suntem de neiubit. Autoarea extrage din studiul său zece jaloane ale călătoriei către traiul din toată inima. Lucruri de cultivat, definite ca „muncă de-o viață, muncă de suflet”: Autenticitatea Compasiunea față de tine însuți Tăria de caracter Recunoştința şi bucuria Intuiția şi credința Creativitatea Joaca şi odihna Calmul şi liniştea Munca plină de sens Râsul, cântecul şi dansul. Darurile imperfecțiunii e o lectură-aventură, densă şi de referință, în care sigur vei aprecia: Aplecarea riguroasă a cercetătorului ştiințific către proprietatea termenilor şi către definirea lor fidelă descoperirilor studiului Apetența scriitorului-povestitor pentru poveşti de viață cu valoare de exemplu personal, piese din care se alcătuieşte marele puzzle al cărții Grija călăuzei luminate pentru călător, manifestată prin sfaturi concrete şi strategii practice la finele fiecărui jalon analizat. Dacă te ştii „atins” de perfecționism, conformism, escapism, dacă nu vezi decât ce-ți lipseşte, dacă îți identifici meritul personal numai prin comparația cu alții şi prin obsesia productivității, dacă epuizarea îți e simbol al statutului social şi anxietatea ți-a devenit mod de viață, dacă te îndoieşti de sine şi vocile interioare îți vorbesc doar cu „ar trebui” sau dacă a fi nepopular şi a nu avea controlul te înspăimântă, atunci citeşte această carte. Cu un caiet şi un creion la îndemână. Nu o să regreți. www.cariereonline.ro
Rubricã recomandatã de
Ilustraþie realizatã de Dan Perjovschi
WORK-LIFE CHOICES
12
www.cariereonline.ro