Mihai Vieru
Aer în iarbă
Aer în iarbă de Mihai Vieru seria Poezie | colecția Prezent © 2012
casa de pariuri literare
www.cdpl.ro | editura@cdpl.ro tel. : 021.2607596 ; 0741.587259 ; 0726.407349 editor : Cristian Cosma (un cristian) producție : Victor Jalbă‑Șoimaru © ilustrația de pe copertă Cia Vie (Felicia Tuns) typefaces Warnock Pro & Adobe Text Pro, designer Robert Slimbach, Adobe Systems Incorporated tipărit la Mega Print, Cluj‑Napoca 0 9 8 7 6 5 4 3 2 1 Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României Vieru, Mihai Aer în iarbă / Mihai Vieru. – București : Casa de pariuri literare, 2012 isbn : 978‑606‑8342‑66‑5 821.135.1–1
Mihai Vieru
Aer ĂŽn iarbă
casa de pariuri literare
Mihai (Miki) Vieru s‑a născut în 1974 la Ploiești. A urmat cursurile Facultății de Litere și Științe din aceeași urbe X, endroit social care i‑a potențat apetitul pentru literatura citită și destul de tîrziu și pentru cea scrisă. La întrebarea „De unde ești ?“ preferă să răspundă zen : „De pe drum.“ În prezent este asistent doctor la Universitatea din Oradea, Facultatea de Arte, Departamentul de Muzică, unde predă limba engleză. A debutat în revista de cultură Familia de la Oradea în anul 2000. Volume de poezie : Thermidor@Ketamidor (Editura Biblioteca revistei Familia, 2003), Leul Greu (Editura Brumar, 2005), Hai‑ku Miki (Editura Brumar, 2007), ShiNoBi (Editura Brumar, 2008). A participat la antologiile Colocviilor tinerilor scriitori din 2006 pînă în 2012, cu excepția anului 2008. A participat la tabăra de creație de la Săvîrșin și a pu‑ blicat în antologiile taberei, Poate ne vedem (Editura Mirador, 2010), Deranj (Editura Nigredo, 2011).
pentru Cia, fenix Č™i persefonă
fum trec moscovei de la umbră la soare. colț cu barițiu trei muze și ele. țîșnesc din abisuri. le văd. le întind pe plajele gîndurilor mele. 2 majuscule plus o minusculă, adică 2 bunăciuni și o secondantă nu mai prost îmbrăcată nu mai tens fumată. bairam gîndesc și ele deodată alta la volan. o împiedică o fricțiune de carosabil. încă două într‑un 206. la urmă un fiat prevăzut cu un bărbos cu lenoni nu mă liniștesc bine mă lovește un stol de flamingo cu ochi negri. fac stînga. feresc taxiul, mă strecor pe la umbră. e strada roman.
7
o emoție și o lumină
cînd infinitul bîntuie / soarele / ne înfiază pămîntul Ion Stratan
o emoție și o lumină (cadre) clopoței sfredeliți de tei cia e o minune eu sînt un tip zdrobit pe oscioare pe mădulare h băsescu își lungește whisky‑ul cu 4 cuburi de gheață letal monden pentru țară. între timp roșia de aur se pregătește de arderea prin cianurare pe mine mă ajunge altfel. vital. de nu mă mai doare zece metri la dreapta chitilei. în față sau pe criș și mai în spate. pe stînga se află machu pichu chircit de indiferența incașilor plecați în părăsire. pe victoriei fantoma lui cortez rînjește a umbră la soare. h clopoței zdrobiți de tei inima mea strigă exact cum îmi strig prietenii înainte. dau colțul spre crîșma cea mai îndepărtată. cea mai îndepărtată deopotrivă decadă. h sara o întreabă pe mama : cît de cunoscut îți pare pe voci impostat sunetul serii. locvace mi se pare ca oamenii care bat dimineața în tingiri că iar a venit mașina cu butelii h o emoție și o lumină clopoței struniți de olfactiv sinusuri compulsive la tei. 11
o emoție și‑o lumină II un gol subalpin expiră pe dealurile lui ciuda lui van gogh o ploaie deasă de iarbă. la o altă masă a tăcerii o frescă naturală consumabilă plană. tu en vogue eu boem fără boèmie numai cu berea formată pe zeci de suprafețe plane drept rouă dolina doi : motanul hefaistos pui mănîncă cu zece guri din acel zeu de piatră turcoaz din celălalt întuneric azur surzește genarul din stînd în șezut pe stricta masă de tăceri făcută din piatră să miaune pentru hades și cerberi.
12
gondolier – les deux de asta tu ai nevoie de bulgări de sare nu numai iarna. de tequila lungită sub pasajul vulturul negru ca un șarpe prin care se uită omul. tocmai pentru ca de dulcele din care te afli să mă sărute pe cînd clipești. de asta tu mi‑ai spus cum că ai nevoie mereu de semințe cu grăunțe de sare și vara. așa cum plaja tocită se strecoară ca o palmă sub mare chemînd toate pisicile ei să putem călca pasul pe stele glissando ferm. jumătăți de meteoriți verzi cad din picioare pe planete cu sentimente suprapuse între inele primare printre iubiri perene în fiecare zi altfel.
13
cireșe sun rise light flies
kasabian
îți muști dintre buze un sărut simplu ca dintr‑un pumn de cireșe fără sîmburi implicat într‑o cursă pe‑o vreme candidă amară latino‑crimhildă înnozi codițele săruturilor colțurile zîmbetului cu limba un duel de florete. de la prima existență certă tăcerea împletește dorința pe vorbe tăcute de la facerea lumii luminii înainte. sorb dintr‑o cafea lungă tandrețea vărsată pe stele toridă o noapte ne susură parfumat în ureche erotoclit întunericul. pe‑o dungă. la capătul lui zațul se sparge cu primele ciocănituri. în fereastra de ozon. zorile indigo. apoi purpurii. apoi tăcute. și‑apoi tu. sărutul tău mușcătură pumn înfășurat în sînge bătaie de inimă în inimă. anunță cu gong începutul filmului nostru bălăioara : gong / dong / bong.
14
bălăioara trebuie să știți că bălăioara era posesivă dur. un soi puternic. un cabernet sauvignon care ar dărui connaisseurului buchet specific pînă și din căldura reziduală a unei conducte pentru transport de lichide la o centrală nucleară. bălăioara era posesivă. la tema de română dintr‑a treia o lungancă prințesă știa să împartă energii ca ideile principale din lecțiile cu pictori. luchian cînd era mic. luchian cînd era mare. luchian a murit. egal esențializare mulți dintre poeți astăzi nu mai fac față.
15
pucini pucini era mic. copilul cartierului. s‑a hotărît să îi scrie un poem bălăioarei. era mic pe atunci. ea îi spusese pucini. el preda chitară la un liceu din provincie. frustrarea viorii îl lăsase indiferent la mai multe. pînă cînd a revăzut‑o pe bălăioară din nou. lungă frumoasă ochii mari. obișnuia să îi zică : cînd mă uit de aproape am senzația că privesc în ochii iubitei mele. ea l‑a ascultat. cînd au ajuns la lancrăm din corespondența poetului i‑a deslușit numai trifoiul cu 4 foi presat de el însuși. orice istorist ar fi plîns imediat metafizic. într‑o sonoră coborîre în grădină bălăioara se repezise la o tufă de trifoi. de foaită latină. îl culese direct pe cel cu 4 foi. caré de ași bătu ea cuie în palmele situației. el îi mai scrise atunci un poem. cum îl aprecia pe maestrul înaintaș nu avea cum să nu se raporteze chiar la aznavour. la bohème. bălăioara avea tot 19 ani. parcă dăduse bacul. abia acum însă arăta brici. înainte era subțire fasciculară filiformă stranie ochii prea mari mult prea mari. o iubea. nu o iubea. niciodată nu a știut de ce nu i se poate sustrage bălăioarei. nu ca și cum ar fi fost ceva clasic în tipologia romanescă sau în galeria de personaje tipizate. c’est trop picaro. cînd o privea devenea un charles bovary bîntuit de astigmatism. un mîșkin care o enerva pe ea vampirul lui sufletesc. el se ratase sufletește. ea era o profesoară cu ștaif. de la bac îi unea o prăpastie. se suprapuneau chipuri și roluri peste ea dinspre el. se contracarau chipuri ale textelor lui ale lui cu el un om toropit de intensități. accidente biografice suave și dure. ea îi spunea că e o mîngîiere pe un obraz de diamant. el își mușca buzele și din pumn și din unde. declarase averea pe proprie sustenabilă răspundere semnase ostentativ : pucini.
16
o să stai cu două pisici. ba nu o să stai cu doi motani eu sînt pisica. pucini. tu ești un tigru. o pumă de cîte ori iubito vei ronțăi semințe să îmi apară că zdrobești sîmburi de cireșe pe o cotă înaltă de surîs. între dinți carnea lor va sta drept dreaptă rotunjire.
17
îi cresc jăratec plînsul pe var un verde sens (Sparset – sonetul bălăioarei) îmi plîng dintre axile singura cerneală a rugăciunii vesele din spart de mine mă dor sonore‑n port prăpăstii de beteală și dor îmi e de‑a plesnetului caldă pîine că te iubeam și‑abia mă‑ndoiam de tine cu lupe lungi priveam crestate piersici –zile și mă‑ntrebam de unde umbră și destine mă‑ndesam de versuri de încrudite mile primule‑n ochii lui novembre și de sete o viață. martorii‑s tăcuți de zîmbre tălpii ce‑i mearsă prin cețuri și vetre zigurate. a norilor vădiți de cernet vînt e‑un sînger cît noi ne‑am prins cu fulger trupurile‑n plasă ne‑ntețim în negru și zămislim un înger.
18