Fl. Smarandache Versuri paradoxiste

Remarca Vavila Popovici, în luna iunie a anului 2015: „În zilele noastre oamenilor timizi le este greu să avanseze. ùi sunt oameni cu foarte multe cunoútinĠe, dar le Ġin în propria valiză închisă (...). Se instalează o jenă, o neputinĠă de a exprima părerea (...). Cred Fă nu trebuie să dăm posibilitatea altora să vorbească în locul nostru, să acĠioneze în locul nostru (...) Dacă îi lăVăm, trebuie să útim că niciodată nu vor ajunge la rezultatul dorit de noi.” Ei, prietenă Vavila... Dac-ar fi, ce bine-ar fi!... Vorba lui Moú Ion Creangă: „Oameni buni, în Ġara asta n-ar fi rău să fie bine...” De unde, însă, atâta bine? Nu ajunge pentru toată lumea, chiar de s-ar da pe cartelă. În zilele noastre, în România, cel puĠin, binele este apanajul provocatorilor úi promovatorilor răului. Spre binele lor, se înĠelege. Se întreabă, pe bun temei, Vavila Popovici (octombrie 2015): „Mai există dragoste la oameni aleúi să reprezinte acest popor aúezat úi cu bun simĠ, sau doar interes, egoism, grandomanie úi prefăFătorie? Ce-i împiedică să spună adevărul, de ce folosesc minciuna?” Răspunsul ar putea fi formulat úi a?a: ,,Pentru că minciuna nu mai stă doar cu regele la masă; ea stă cu toĠi demnitarii administrativi ai politicii; dar úi cu alĠi ,,corifei” ai unor domenii care ar trebui săĠină steagul sus, nu în bernă. Mă gândesc, în primul rând, la cei ce vor să reprezinte domeniile în care se cred mari úi tari, necum ceea ce sunt cu adevărat: nimicuri.

Adevăruri care mustesc úi în cartea de faĠă, în filele căreia se regăsesc úi suferinĠele poporului român. ùi a cărui înĠelepciune străveche capăWă niúte nuanĠe noi. ùi triste. ùi dureroase. „Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie.” Dar îl umileúte! „O mână spală pe alta.” Dar obrazul tot pătat rămâne! „Cu o singură floare, nu se face primăvară.” „Cu un singur fulg, nu se face iarnă.” Cea mai încurajatoare primăvară, în sufletul curat al omului se găseúte; úi cea mai geroasă iarnă, tot înlăuntrul omului se află. Am înĠeles úi din această carte, printre multe alte adevăruri úi îndemnuri exprimate în diverse feluri de Vavila Popovici, că: „veninul din vorbele omului poate fi mai ucigaú decât glonĠul; nu te înăOĠa pe umerii altora, ajută-i pe ei să se ridice”. O carte de eseuri memorialistice, meditative úi concluzive. Pe fondul unor incursiuni planetare prin istorie úi spiritualitate, comentariile sunt îndemnuri prieteneúti la efortul mental, emoĠional de a ieúi din starea de lentoare úi a deveni, toĠi, minĠi úi inimi vii, active, folositoare. Mersul pe propriile picioare, printre jaloanele sugerate de marii gânditori ai neamului úi ai lumii ce pot fi asemuite cu „Un cer de stele dedesubt/ Deasupra cer de stele...!”

Florentin SMARANDACHE (SUA)

Pazvante Chioru

Omul se găseúte la strâmtoare: între Marea Neagrăúi Marea Mediterană, vinde la negru un pardesiu alb. - Bă, boule, nu fi măgar!, i-am zis.

Trăieúte mort de slab. Are o boală săQătoasă. De când úi-a pierdut un ochi: a rămas numai cu vederi de dreapta, dar merge înainte cu spatele. Picioarele îi dau bătaie de cap.

- Unde te duci mă?, l-am întrebat. - Mă duc, mă duc - mi-a spus - mai am de spart lemne, de mestecat măPăliga úi de bătut nevasta.

EducaĠia fizică a nervilor

Marcel s-a tuns. S-a făcut Gigel/Marcel. Deúi major, ca poet este minor compune poeme mici nu în „metru”,

Albert Bierstadt - 5ăVă rit de soare

ci în centimetru antic, sau kilometru pătrat Spiritul i se stinge ca o Ġigară... Azi i-a cerut un foc/ lui Prometeu. Examenul de LIMBĂ l-a luat căzând pe subiect.

În general, studiază în particular: ÎNVAğĂ DUPĂ MULTE CĂ5ğI ùI NU ùTIE DUPĂ NICI UNA!

Gheorghe Dracu

ToĠi au venit cu soĠia, doar el fiind un om făUă pereche. Unii sunt înalĠi, ca niúte zgârie-nori, alĠii ca niúte zgârie-brânză. Nea Vasile Gheorghe este dintr-o bucată, úi fratele dintr-o altă bucată. Mereu are úi el două vorbe de spus: Nu útiu!, deúi este deútept când face pe prostul.

Dar, ce tot crede Gheorghe că e Gheorghe Dracul?

La serviciu - femei făUă serviciu

Ele stau ce stau, apoi mai iau câte o pauză. Ele stau ce stau, apoi mai iau câte o pauză.

- Prea ÎnăOĠate Doamne Pe vârful tocurilor d-voastră - intervine directorul -, aruncaĠi-vă la coú ochii/ úi observaĠi dezordinea.

(De emoĠie, unele căzură pe podea, altele căzură pe gânduri)

- Să se aleagă praful úi pulberea de pe mobiliere!, úuieră directorul. (ùtia el că nu termină cu una cu două, úi cu trei sau patru cucoane. Dar ele stăteau ce stăteau, úi iar mai luau câte o pauză.)