10 minute read
Costel Avrămescu Între relativ úi absolut
Costel AVR{MESCU
#ntre relativ ]i absolut
Advertisement
Motto: ùtiinĠa făUă religie este úchioapă, religia făUăútiinĠă este oarbă. (Albert Einstein)
ùi, personal, sunt convins de lucrul acesta. De ce? Voi face o încercare de a proba această afirmaĠie în cele ce urmează pe baza unor convicĠiuni personale úi cunoútinĠe aprofundate studiind o seamă de FăUĠi religioase úi útiinĠifice despre geneza úi evoluĠia holistică a lumii cosmogonice úi a vieĠii.
CondiĠia sine-qua-non a oricărei societăĠi, cu atât mai mult a celei moderne, o constituie fiinĠarea într-o civilizaĠie marcată atât de proSăúirea tehnico-útiinĠifică, cât úi de pluralitatea de probleme, pricini úi întrebări făUă răspuns. Cred că nimeni nu poate tăJădui legătura dintre mentalul colectiv úi comportamentul psihic al fiecăruia dintre noi. Să spui despre mentalul colectiv că este oglinda societăĠii, în principiu, este corect, dar nu úi suficient. Între descătuúarea entuziasmului iniĠial úi decepĠia orizontului de aúteptare, existând o relaĠie de ambivalenĠă.
De-a lungul timpului, dezvoltarea conútiinĠei umane, această busolă a cumpănirii dinamice interioare, dar úi interpersonale, morală, atitudinalăúi comportamentală de la caravela săOăúluinĠei, „lucrul cel mai dumnezeiesc din noi” (Oscar Wilde) a depins de două osaturi de cunoaútere fundamentale: útiinĠa úi credinĠa. Privind retrospectiv, apogeul eficacităĠii acestei evoluĠii s-a atins în perioadele în care fiecare dintre aceste sisteme a reuúit să concerteze cu celălalt.
Biblic, nu sunt. Cu convingere neclintită, afirm că sunt mistic de profunzime, făUă habotnicie; cred cu tărie că realitatea autentică, în totalitatea ei, este inaccesibilă conútiinĠei. Sunt creútin-ortodox din bun simĠúi din respect pentru tradiĠie. De existenĠa unui Dumnezeu unic nu mă îndoiesc pentru că-L recunosc pretutindeni úi în toate úi pentru că-L simt săOăúluindu-mi fiinĠa.
Valorile spirituale ale neamului meu mă preocupă până la insomnie úi uitare de sine. Iubesc tot ce este bun úi credibil, sincer úi frumos, valoros úi adevărat úi murmur făUă istovire alături de Eminescu: „...FăUă eu, nu e Dumnezeu. FăUă poporul meu, nu e lume...!”
Cu „cerul înstelat deasupra mea úi norma morală în mine” (Immanuel Kant), socot cu tărie că receptarea credinĠei este bidimensională: primordial, este un fapt de conútiinĠăúi, secundar, se bazează pe imitaĠie úi contagiune socială, ambele proteguite simbiotic de transmiterea, restrictiv sau normativ, din generaĠie în generaĠie, spre inexorabila posteritate. CredinĠa nu poate fi o construcĠie artificială, este un fel de identitate vie ale cărei celule nu fac competiĠie, ci colaborează în vederea servirii aceluiaúi scop - viaĠa -, care se înrudeúte până la suprapunere cu propovedania asupra originii úi evoluĠiei ei úi care úi-a asigurat, în timp, un soi de imunitate la orice strădanie de tăJăduire.
În toate formele sale, procesul gnoseologic empiric, informaĠional, útiinĠific, epistemic, de la percepĠia lucrurilor până la adevărul lor, este un dat natural al omului, un dar al lui Dumnezeu. Fenomenul percepĠiei nu poate fi decât adevărat, dar rezultatele lui, opiniile sau presupunerile pot fi adevărate sau false. Avem instrumente să le măsurăm veridicitatea? Firesc, úi, mai ales, necesar, din motive de asmuĠire subiectivă la consecvenĠă, cu cât pătrundem mai adânc în cunoaútere, orizontul ei se lărgeúte în timp ce orizontul înĠelegerii se îngustează.
La un moment dat, majoritatea încercărilor de respingere sau înlocuire a credinĠei s-a lovit de zidul gros al neputinĠei explicării unor fenomene. Două din multitudinea de astfel de exemple constiuie dovezi convingătoare: imposibilitatea explicării útiinĠifice credibile a miracolului metamorfozei materiei nevii în cea vie sau miracolul făcut de „degetul” lui Dumnezeu pus pe o rană pe care medicii au conturat-o ca fiind incompatibilă cu viaĠa.
Atunci, cum se poate explica eminamente útiinĠific minunea numită om? Cine organizează acest splendid mozaic al vieĠii? Prea multe speculaĠii úi prea puĠine lucruri concrete. ViaĠa este mult prea complexă. Trăim înconjuraĠi de mistere, de foarte multe „zone gri” pe care, cu logica, niciodată, nu le vom putea explica. Oricât ar fragmenta úi simplifica realitatea, singură, útiinĠa nu o poate face.
Plasându-se la jumătatea drumului între sensibil úi inteligibil, între logicăúi presupunere, între raĠional úi absurd, între imaginar úi realitate, între incontestabil úi ideal, între autonom úi dependent, între concret úi abstract, între subiectiv úi obiectiv, între relativul úi absolutul indefinibile, orice încercare de a defini „adversitatea” dintre credinĠăúi útiinĠă este a prióri condamnată la insuficienĠă.
Oamenii de útiinĠă au remarcat că există un raport de proporĠionalitate între útiinĠăúi religie úi că acest lucru ar trebui să le apropie cât mai mult pe ambele, „fiindcă dacă puĠinăútiinĠă îndepărtează de Dumnezeu, multăútiinĠă apropie de El”; spunea creatorul noii metodologii de abordare a útiinĠei Francis Bacon. Majoritatea studiilor serioase relative la raportul dintre útiinĠăúi credinĠă contrazic ateismul universal al comunităĠilor útiinĠifice. Mai mult, există, în acest sens, exemple úi de oameni de útiinĠă români care, deúi úi-au dedicat viaĠa cercetării úi s-au îndepărtat de religie, au sfârúit prin a îmbrăĠLúa credinĠa în Dumnezeu, ajutaĠi adesea chiar de experimentele întreprinse. Evident, nu trebuie să excludem grupările radicale din cele două tabere. ExcepĠiile - conflicte întâmplătoare - nu fac altceva decât să întărească această convingere. ùi nu ar putea să fie altfel din moment ce realitatea - subiect úi obiect al fiecăreia dintre ele, cauza úi suportul întregii fenomenologii - materialăúi spirituală, naturalăúi supranaturală, în totalitatea ei, este una úi aceeaúi. )ăUă a mai fi privite ca domenii concurente, útiinĠa úi credinĠa sunt, mai degrabă, aspecte conexe ale aceluiaúi deziderat al umanităĠii: aflarea adevărului. Din moment ce útiinĠa înseamnă cunoaútere, iar credinĠa are nevoie de cunoaútere, ele merg foarte bine împreună. Un bun creútin trebuie să aibă credinĠă în Dumnezeu úi respect pentru útiinĠă. Adevărul este mai degrabă apanajul credinĠei decât al logicii. În această dilemă diacronică, el nu poate fi decât unul singur: atât credinĠa în Dumnezeu, cât úi respectul pentru útiinĠă trebuie să fie absolute.
Marin MIHALACHE (Chicago, USA)
Despre rostirea poetic[
A scrie poezie înseamnă a imortaliza „clipa cea repede, ce ni s-a dat” care altfel s-ar úterge din memoria noastrăúi a timpului. A scrie poezie înseamnă a depăna fuioarele ascunse ale gândirii úi ale sensibilităĠii sufleteúti úi apoi de a ne folosi de aceste fuioare precum Tezeu de firul iubirii Ariadnei pentru a Jăsi calea ieúirii din labirint úi un rost mai înalt existenĠei.
Fiindcă mintea omenească nu-úi poate imagina, nici înĠelege ori reprezenta conceptual Logosul divin, fiindcă finitul are limite pe care infinitul nu le are, în ceaĠa incertitudinilor úi a îndoielilor metafizice nu ne rămâne decât să invoFăm úi să ascultăm vocea aceea plăpândăúi tainică din noi care ne insuflă rostirea poetică. Scriind poezie devenim creatori ai unei lumi a noastre, unice úi irepetabile, aducem la lumina realităĠii perceptibile ceea ce înainte de a scrie era imperceptibil úi totuúi real chiar dacă doar în intuiĠia ori imaginaĠia noastră.
Poezia se naúte lăuntric, în adâncurile tainice ale sufletului unde există ca potenĠialitate úi devine realitate din însăúi momentul germinal al inspiraĠiei úi al imaginaĠiei plăsmuitoare. Dacă îúi găseúte expresia úi forma potrivită de comunicare, starea sufletească, de spirit úi de graĠie a inspiraĠiei, se obiectiveazăúi se întrupează, devenind artă poetică. Nu însă toate impulsurile creatoare devin artă. Sunt mari poeĠi care nu scriu sau care nu pot scrie dar care pot trăi în starea de graĠie a poeziei.
Poezia apare úi dispare ca un izbuc din inima muntelui magic, precum o lumină sau ca o umbră la linia transparentă dintre sensibilitate úi intelect, dintre intuiĠie poeticăúi concept estetic. Pentru a se naúte poezia trebuie însă captată, limpezităúi decantată în imagine estetică, în metaforă, în expresie úi reprezentare lingvistică, simbolicăúi inteligibilă, toate organizate úi orânduite după o logică poetică aparte.
Cuvintele poetice, metaforele, sunt precum nucile toamna. ConĠin sub coaja lor amarăúi tare mireasma florilor din care s-a format miezul. Pentru a degusta poezie trebuie să spargem carapacea pentru a putea găsi înăuntru miezul, substanĠa lirică, esenĠa florii. Aromele miezului astfel eliberate din corsetul fibrei materiale se eliberează, plutesc imponderabil până întâlnesc afinitatea afectivă a simĠurilor spre a crea o stare de reverie emoĠională.
Cuvintele precum strugurii toamna trebuiesc stoarse de mustul lor care fierbe pentru a putea scoate din teasc úi a decanta apoi ideile limpezi úi revelatoare. Cuvintele tulburi la început se limpezesc apoi acolo unde există lumina inspiraĠiei autentice, starea de spirit făUă de care intuiĠia poetică este de multe ori oarbă, perplexăúi buimacă.
Când nu există un nexus conceptual, o conecĠie cauzală, relaĠională, între cuvinte úi realitate, atunci poezia, compoziĠia literară, ne apar ca fiind ermetice, criptice úi lipsite de sens. În ciuda aparenĠelor, realitatea ultimă, arhetipală, creaĠia, lumea văzutăúi nevăzută nu sunt haotice ori arbitrare. ùi în nebuloasa primordialăúi în norii de pe cer există o unitate úi ordine subterană, arhetipală, o intenĠionalitate prestabilităúi predeterminată de condiĠiile în care capăWă formă. Cosmosul a fost úi continuă să fie creat din lumina Logosului prin puterea úi înĠelepciunea Spiritului creator. Între creaĠie úi revelaĠie există Cuvântul. Prin Cuvânt sunt create, calibrate úi distruse lumile. Prin cuvinte omul îúi crează o lume a sa croită după prototipul Cuvântului întrupat.
În cuvinte există structurăúi energie fiindcă prin cuvinte, aceste pietre de zidire ale templului lăuntric, aceste schele nevăzute, se Calendar - Septembrie 1.09.1943 - s-a născut Constantin M. Popa (m. 2016) 1.09.1944 - a murit Liviu Rebreanu (n. 1885) 1.09.1972 - a murit Aniúoara Odeanu (n. 1912) 1.09.1974 - a murit Coca Farago (n. 1913) 2.09.1895 - s-a născut D. I. Suchianu (m. 1985) 2.09.1900 - a murit Aron Densuúianu (n.1837) 2.09.1928 - s-a născut Alexandru DuĠu (m. 1999) 2.09.1952 - a murit Corneliu Moldovanu (n. 1883) 2.09.1962 - a murit Natalia Negru (n. 1882) 2.09.1966 - a murit Teodor Murăúanu (n. 1891) 2.09.2002 - a murit Rodica Ojog-Braúoveanu (n. 1939) 2.09.2005 - a murit Alexandru Paleologu (n. 1919) 3.09.1716 - a murit Antim Ivireanul (n. 1660) 3.09.1887 - a murit Timotei Cipariu (n. 1805) 3.09.1907 - s-a născut Pavel Dan (m. 1937) 3.09.1919 - s-a născut Ovidiu Drimba (m. 2015) 4.09.1881 - s-a născut George Bacovia (m. 1957) 4.09.1992 - a murit Dan Deúliu (n. 1927) 5.09.1858 - s-a născut Alexandru VlahuĠă (m. 1919) 5.09.1921 - s-a născut Adrian Marino (m. 2005) 5.09.1929 - s-a născut Catinca Ralea (m. 1981) 5.09.1986 - a murit NicuĠă Tănase (n. 1924) 6.09.1817 - s-a născut Mihail Kogălniceanu (m. 1891) 6.09.1819 - s-a născut Nicolae Filimon (m. 1865) 6.09.2009 - a murit Damian Necula (n. 1937) 7.09.1902 - s-a născut ùerban Cioculescu (m. 1988) 7.09.1930 - s-a născut Gheorghe Mihăilă (m. 2011) 7.09.1993 - a murit Eugen Barbu (n. 1924) 8.09.1907 - a murit Iosif Vulcan (n. 1841) 8.09.1909 - s-a născut M. Blecher (m. 1938) 8.09.1926 - s-a născut ùtefan Bănulescu (m. 1998) 8.09.1930 - s-a născut Ion Arieúanu (m. 2019) 8.09.1930 - s-a născut Tudor Popescu (m. 1999) 8.09.1930 - s-a născut Petre Sălcudeanu (m. 2005) 9.09.1912 - s-a născut Horia Stamatu (m. 1989) 9.09.1943 - s-a născut Dana Dumitriu (m. 1987) 9.09.1944 - s-a născut Lucia NegoiĠă 9.09.1951 - s-a născut Gabriel Stănescu (m. 2010) 9.09.1999 - a murit Romulus Vulcănescu (n. 1912) 9.09.2002 - a murit Victor Ernest Masek (n. 1937) 10.09.1708 - s-a născut Antioh Cantemir (m. 1744) 10.09.1930 - s-a născut Liviu Călin (m. 1994) 10.09.1944 - s-a născut Eugen Evu (m. 2017) 11.09.1924 - s-a născut Franz Storch (m. 1982) 11.09.1924 - s-a născut Ion Rotaru (m. 2007 ) 11.09.1985 - a murit Ion Frunzetti (n. 1918) 12.09.1869 - a murit Constantin Stamati (n. 1786) 12.09.1882 - s-a născut Ion Agârbiceanu (m. 1963) 12.09.1977 - a murit Ovidiu Cotruú (n. 1926) 13.09.1881 - s-a născut Matila C. Ghyka (m. 1965) 13.09.1908 - s-a născut Edgar Papu (m. 1993) 13.09.1916 - s-a născut Eugen Schileru (m. 1968) 13.09.1922 - s-a născut Sergiu Al- George (m. 1981) 13.09.1923 - s-a născut Ioanichie Olteanu (m. 1997) 13.09.1952 - s-a născut Augustin Pop (m. 1998) 13.09.1970 - a murit Sanda Movilă (n. 1900) 14.09.1778 - s-a născut Costache Conachi (m. 1849) 14.09.1853 - s-a născut Radu Rosetti (m. 1926) 14.09.1856 - s-a născut Sofia Nădejde (m. 1946) 14.09.1993 - a murit Geo Bogza (n. 1908) 14.09.2004 - a murit Ion Chichere (n. 1954) 15.09.1823 - a murit Gheorghe Lazar (n. 1779) 15.09.1911 - s-a născut Emil Botta (m. 1977) 15.09.1948 - s-a născut Ioan Lăcustă (m. 2009) 15.09.1950 - a murit I. A. Candrea (n. 1872) 15.09.1984 - a murit Paul Sterian (n. 1904) 16.09.1910 - s-a născut Lucia Demetrius (m. 1992) 16.09.1937 - s-a născut Victoria Ana TăXúan (m. 2011) 16.09.1983 - a murit Horia Lovinescu (n. 1917) 16.09.1990 - a murit Aurel Dumitraúcu (n. 1955 )
