FăzuĠi

Petru-Ilie BIR{U

David Boia, poetul @ngerilor c[zu\i

David Boia, Cu îngerii la drum, Portal cu îngeri, Casa CăUĠii de ùtiinĠă, 2015 úi 2016

La o primă lectură, versurile poetului David Boia pot părea anoste, liniare, făUă efervescenĠe metaforice, aproape ca un murmur, sau poate ca ruga făcută de Ana, soĠia lui Elcana, în Templul Domnului, în prezenĠa Preotului Eli, din Sfintele CăUĠi. Aprofundate, însă, poemele devin strigăte entuziaste de bucurie, avertis-mente, ori abisale gemete grave, ale unui spirit sub a cărui aparentă acalmie clocoteúte un vulcan de concepte úi trăiri.

Unele versuri sunt incantaĠii celeste disimulate în rugi adresate DivinităĠii: „...Când ce-le rele avansează/ ùi traiul zilnic ne stresează,/ Doamne, ne binecuvântează!// Când avem griji úi nevoi,/ Aici úi-n lumea de apoi,/ Doamne, ai grijă de noi!” („Doamne, Doamne”, vol. „Portal cu îngeri”, p. 83)

Marcate de tragismul existenĠial cu toate netrebniciile umane, alte poeme sunt strigăte de durere ale unui înger terestru, care nu mai poate tolera nepăsarea: „Niúte úarlatani rapace trag sfori/ Niúte sforari manevrează mascote/ Niúte mascote escamotează realul/ Sau denaturează valori evidente// Niúte farsori falsifică principii/ Sau le sustrag sau le plagiază/ Niúte înúelători înúelă aúteptările/ În ipostaze demonice sau diabolice...” („Niúte”, vol. „Cu îngerii la drum”, p. 9)

Specialist al stilurilor japoneze de haiku úi tanka, cu o profundă concentrare conceptuală, David Boia îúi structurează volumele intercalând acest gen de exprimare cu distihuri úi poeme vaste, în cuprinzătoare compoziĠii imagistice, unele de un acut dramatism dat de conútientizarea ostilităĠii unei omeniri aflată în derivă: „O pajură duce în gheară epopeea neamului/ Neatârnarea, atârnă crunt în ghearele ei,/ În văzduh roiesc vorace păVări de pradă,/ Jur împrejur bântuie haite de Uăpitori cruzi,/ Pe planetă stăpâneúte atroce legea junglei,/ De peste tot atacă jefuitori haini în găúti...” („O pajură”, vol. „Portal cu îngeri”, p. 77)

Este evidentă buna cunoaútere úi stăpânire de către autor a mijloacelor prin care se exprimă, de la disciplina cugetării, sintaxa filosofică,

până la gramatologie, cu organizarea silabică a cuvântului, dar úi vădita nedumerire în faĠa nonsensului rapacităĠii omeneúti, a tendinĠei nesăbuite a omului de a-l asupri pe om. De aici senzaĠia că viziunea lirică este a unui înger, căzut din cer între oameni, neadaptat, care prin perspectiva ingenuităĠii sale vede toate atrocităĠile cu care omul de rând sa obiúnuit: „Trăim seduúi o vastă clipă de rutină/ Dar clipa de rutină-i viaĠa toată/ Când vremu-rile sumbru ne dezbină/ ùi anii grei ne trag iaUăúi pe roată.” („Vremuri actuale”, vol. „Cu în-gerii la drum”, p. 30)

Printre suspinele poetului regăsim bucuria condensată în reveria iubirilor platonice úi în mirifice imagini ale naturii: „De la pol de printre gânduri/ Vine iarna rânduri rânduri/ La început puĠin sfioasă/ Dar apoi mai curajoasă// Prin plaiuri adiacente/ Cu ifose úi cu accen-te/ Cerne ea dintr-un burduf/ O catifea albă de puf...” („Iarna”, vol. „Cu îngerii la drum”, p. 49)

Inserate ca niúte refrene din itemi, hiperbole úi concepte, poemele în gen tanka, ori haiku, scrise de David Boia, reprezintă silogisme concludente, fragmente cromatice intense de concentrare ideatică, în amplul său vitraliu izodin, sau popasuri de frumos pentru retina obosită de căutările asidue ale luminii: „De dimineaĠă/ Zorile răsar din glastră/ Cu majuscule/ În vii culori purpurii/ Din azurul infinit.” („Tanka”, vol. „Portal cu îngeri”, p. 22)

Ca un cugetător autentic, poetul vine cu câteva răspunsuri la degringolada creată pe scena terestră de evoluĠia oamenilor, îngerilor, demonilor úi a altor entităĠi, cea mai plauzibilă fiind considerată de autor soluĠia morală, ca abordare individuală a vieĠii, prin care poate fi influenĠată acĠiunea comunităĠii: „Caută armonia/ În luminăúi pace/ Nu cocheta/ Cu răutatea/ Nici nu gândi/ La cele rele/ Mai bine fugi/ Inteligent/ De tot ce-i perfid/ Iute úi de-grabă/ Mai bine caută/ Iubire úi dreptate/ Mai bine înfăptuieúte/ Fapta bună/ Cu voie bună/ Lumină úi pasiune/ În virtutea iubirii/ Fii prieten cu mulĠi/ Inclusiv cu tine.” („Atestat”, vol. „Consemne îngereúti”, p. 7)

Importante sunt úi cugetările aforistice ale poetului, în care de altfel excelează, transpuse liric în distihuri de un profund substrat filozofic: „Fapta bună e un viu reper,/ O scară, ce urcă spre cer.” („Fapta bună”, vol. „Portal cu îngeri”, p. 36)

RaĠiunea sa este, pe alocuri, marcată firesc de onirism úi sublimare, din care extrage valenĠele paradigmatice ale creaĠiei sale lirice: „Adunam cuvinte úi expresii bizare/ În tolba reveriei eminamente vie/ Acolo pe meleaguri concludente/ Se gângurea un destoinic pretext//Sub forma unui formular contemplativ/ ùi acolo se hrăneau cititorii de baútină/ Adunam aforisme în plus la proverbe/ ùi cu ele se delectau înĠe-lepĠii...” („Adunare cu râvnă”, vol. „Cu îngerii la drum”, p. 89)

Avem deci de-a face în persoana poetului David Boia cu un autor aflat la o maturitate spirituală evidentă, a cărei poezie complexă, de înaltăĠinută artisticăúi intelectuală se înscrie în registrul autenticei literaturi contemporane româneúti.

Livia CIUPERC{

Invita\ie la lectur[

Cristina Chiprian, Echipa de úoc úi ZeiĠa, Echipa de úoc úi Gânditorul, Ed. Junimea, Iaúi, 2017 úi 2020

Prima úi cea mai consistentă prezentare a romanului în două păUĠi: Echipa de úoc úi ZeiĠa (vol. I) úi Echipa de úoc úi Gânditorul (vol. II), apărut la Editura Junimea din Iaúi, în 2017, úi respectiv, 2020, a poetei Cristina Chiprian, aparĠine cunoscutului critic ieúean, Ioan Holban, o proză care ne transferă într-un univers fantezist. Anume, Insolia, o aúezare urbană, care „se învecinează” cu Raiul, un „deúert” plasat undeva, într-un loc retras, „mai departe de oameni” (vol. I, p. 9,10). Un slalom între două „lumi” (diferite din punct de vedere genetic), un slalom sinectic, o formă specială de a îmbrăĠLúa emoĠia. ùi totuúi, între reprezentanĠii lor, vom recunoaúte dorinĠa de comunicare úi conlucrare „permanentă”.

Nimic úocant. Dar această modalitate de comunicare pare „deficitară” (vol. II, p. 87), úi aceasta, pentru că pământenii sunt „tradiĠionaliúti”, pe când ceilalĠi - cam libertini. E drept Fă se doreúte, insistent, a se micúora aceste cutume, la modul concret, printr-o armonizare profitabilă între „echipa de úoc” úi „voluntarii tereútri”, indiferent dacă unele proiecĠii nu se dovedesc a fi tocmai „ortodoxe”. ReĠinem, iniĠiatorii nici măcar nu se formalizează dacă se scaldă-n „conlucrări ilegale” („spargeri”, „găselniĠe”, „mafie”, „schimburi dubioase” etc.)!

În acest sens, explicabilă utilizarea unui lexic literar învăluit într-o armură diversificată, de la expresii neaoú româneúti („noaptea - sfetnic bun” sau... „cele trei ceasuri rele”), argouri (precum: „baútani”, „gagica”, „OK. Termină-i pe ăútia”) úi până la forme neologice adaptabile momentului actual (precum: „mail”, „heruvimi Net”; existenĠa unui telefon para

disiac, a unui „Divin Mall” sau a unui post TV „insolian”, prezenĠa unor „heckeri” etc.). ùi cum autorul úi-a dorit implantarea acĠiunii în contemporaneitate, nici nu ne miră acele vizibile similitudini între participanĠii la acest experiment, prin încălcarea logicii morale.

Dacă în prima parte a romanului, Echipa de úoc úi ZeiĠa, acĠiunea de derulează în jurul unui „Centru de Plasament”, atenĠia fiind captată pe destinul lui Antonel, un „mic prinĠ” orfan al zilelor noastre; partea a doua, Echipa de úoc úi Gânditorul, surprinde prin continuarea aceloraúi trăiri-retrăiri, scopuri úi acĠiuni individuale, cu precădere, inepuizabilele acĠiuni implementate de inventiva úi energica grupare cu înzestrări úi preocupări speciale (úocante).

Fantezia „edenicilor” ia forme útiinĠifice, „locuitorii utilizează forĠa gândului, pentru aúi face cunoscute intenĠiile”; operează cu „unde fotoelectrice”, sunt preocupaĠi de „colmatarea particulelor purtate de vânt sau filtrarea lor” etc.

Forumul central, în jurul căruia acĠionează această specială „echipă de úoc”,se numeúte „DirecĠia de Comunicare Superioară”. Totul, sub strictă supraveghere, privind marea diversitate de preocupări. Avem în vedere: „centrul de plasament” úi „spitalul central” adiacent, laboratoarele „edenice” (unele, de fizică „aplicată”), secĠiile de expertiză în „arta neolitiFă”sau cele de „narcotice”.

Adevăratul specialist în comunicare este personajul Mai Blândul, úcolit cu un doctorat în „meditaĠie”, secondat de „învăĠăceii” săi: Sebastian, Fănel úi Amalia. Amalia, de altfel, va avea de îndeplinit úi o importantă „misiune de îngeriĠă îndrumătoare pe Pământ”.

GrupaĠi în jurul „Înaltului Colegiu Îngeresc”, ideile experĠilor, ce urmează a fi implementate, se vor (neapărat) „serafice”. Interesantă evoluĠia personajelor îngemănate: BoFănel úi Bocănica. Brusturica este preocupată de cercetarea unei statuete, Gânditorul, „realizată într-un atelier de ceramică din zona Cucuteni”.Steliana úi Bobocel mânuiesc un „radar edenic-terestru” care „captează undele electromagnetice transmise de o fiinĠă făUă ajutor”. Îngeraúul Fănel este inventator. Prună e preocupat de artefacte.

Ca în Alice în ğara minunilor, un Mânz este úeful unei grupări interlope. ùocant este rolul unui Tiger, miau-miau, care ne translează tot în „Ġara minunilor” Aliciei. Imaginarul ia proporĠii halucinante, atâta timp cât acest cotoi, parte din „echipa de úoc” (ce mai!), fi-va înăOĠat la gradul de „expert iniĠiat în arta neolitică”.

Dar în acest „Înalt Colegiu Îngeresc” din spaĠiul celest se predau discipline din domenii diferite - de la geometria „edenică” úi până la literatura „serafică”. „Îngerii care considerau Făúi îndepliniseră menirea în Rai sau pe 3ământ, se retrăgeau în stare de abur undeva printre straturile de nori”.

Liceenii edenici organizează în vacanĠa de iarnă o „veselă serbare de Crăciun”, cu muzică, dans, glume.

În Eden ca úi pe Pământ (doar distracĠie)?!

EvoluĠia úi jocul lor scenic este captivant, cităm: „La DirecĠia de Comunicare Supremă a Edenului se va evalua proiectul de voluntariat S.U.S. (salvaĠi ultima suflare). Fireúte, un altfel de S.O.S. Un excurs „úocant”, pe verticală, cu un dirijor experimentat. O adevărată „tramă poliĠistă”, subliniază cunoscutul critic Ioan Holban, amintindu-ne, până la un punct, de „Cireúarii”.

Imaginarul autoarei (pare-se, cu răGăcini inspiratorii în fake-news-ul contemporan) progreseazăúi incită. În fond, misia fiecărui „înger adult” este capitală. „Pitit printre boscheĠi” sau nu, coborând vreo „scară” anume, sau nu, important ca misiunea să fie îndeplinită, spre mulĠumirea vreunui Brusturos!