Florentin Smarandache Poeme

ceas abstract” (barbian - n.m.) gole te clepsidre sensibil la muta ii, obsedat ca i maestrul ei m rturisit „de c ut ri în spa ii albe”. În „Concentr ri nesigure”, poeta î i schi eaz un metaportret poietic: „Perimate no iuni pe ruine/ se grefeaz -n teorii/ se g sesc expresii în reflexul/ mi tor transform ri reprezentate/ în fantastic nev zut” (Dr gu , 1994, 25).

Poezia-i „înv tur cuprins în nimic/ întoars evolu ie identitatea/ imit o lume cândva tr it ”. Aristotelicul concept de mimesis „însumând mereu destine fragmentate”, „emo ii cristalizate în armonii”, „acumul ri de no iuni” „în sfere triumf , pur în ideal”, adic în metapoeticole (lui Al. Husar - n.m.) tehnosfer , noosfer , poesfer .

Densitatea doctrinar a culegerii „Ceasuri de îndoieli” e formidabil , e mallarméean -valéryian , ori italogreceasc . Astfel lu m în act: echilibrul interior, m sura des vâr irii, simetria, extensia din increat, nedeterminarea (lui Umberto Eco - n.m.) cu centrul pretutindeni, mai ales c poeta sfideaz legile i evadeaz din sine îns i ca s se descopere - ca Roland Barthes - în pl cerea unor texte în „dulce convertire” cu „abateri de la joc” în „unit i pierdute în ansamblu” dar care încearc „o alt rânduial ”.

Odat spa iul deschis (vezi U. Eco: Opera deschis - n.m.) „dep r rile evolueaz în ecoul ondulat al m rii” ca în teoria lui Vasile Conta. i „Arborii în arcuiri/ geometrice ame esc/ de în ime”. În versura lefuit „îngân ri metalice ritmeaz ve nicia în clepsidre” „în alt form ”, desigur nuan at -n sens ascuns i „propagat -n adâncime” în chip de „feerii de linii frânte aluziv în armonii”.

Coresponden ele Doinei Dr gu cunosc acea „decantare de imagini/ pierdere în consisten / ... / cre tere neîncetat -n nemi care”. În Poezirea Lumii „muzici vagi descind în dans” c ci „nu exist centru margini” (ca-n „Sacrul i profanul” lui Mircea Eliade - n.m.), iar visele colorate i vraja se prelungesc într-o existen de „zbateri f sens” salutar „împresurate de diafane melodii” gra ie c rora „axa orizontal a visului” ori „r gazul unei cumpene” men in întregul liric.

Exclamativ-interogativ , poeta are viziunea unei alchimii oximoronice: „ i v d cum vin spre mine dou drumuri din sensuri opuse” (Ion Barbu i Lucian Blaga opinez eu - n.m.) „ erpuind i crescând prin t cerea înalt / M închid? sau se topesc în mine a a cum cre terea se termin în vârf?// i cump na adânc spre cer se-nclin ” (Dr gu , 1994, p. 42). „În spa iul dintre dou clipe” „o succesiune de planuri/ este spa iul prin cea a colorat i luminoas în care nu se mai disting nici vocile i nici contururile p rilor ce par joc de unde în calea pustiului”. Poemul „Spa iul prin cea ” îmi retreze te în memorie un Giuseppe Ungaretti reîntors în hegelianism convertit la heideggerianism.

Oricum poeta recurge i la îmb ierea lucrurilor în natur „a a cum într-o oglind se vede/ ceea ce nu intr în spa iu/ rupere fa de axul lumii/ Un unghi îndreptat în sus - impresie de elan”. i se comport la fel de firesc, glisând din Centrul sacru (zenitul) în nadirul verticalei intemplatorii/ contemplatorii.

În concluzie - c ci m-am, deja, lungit cu ale mele succinte/ în uite/ considera ii/ -, Doina Dr gu are un profil omogen, distinct, care- i pl smuie te o dublur care „lunec subtil spre adev r”. Dar care-i acest adev r? „Labirint c tre credin ”. „Împrejurul concentrat/ doar într-un singur punct”. „Totul devenise mi tor”. „Într-un întreg nem rginit” „locul geometric al fiin ei”. „Pierdut în diferen e” „Întro ascensiune nesfâr it ” „notele cântecului/ str pung lumina solar / iar trupul se modeleaz / pân la forma zborului” „dincoace închisoare de cristal”.

Adic „În imensele adâncimi se poate g si/ adev rul e de ajuns/ p trunzi/ numai cu gândul/ spre centrul ce sistematic/ se mut / a fi nevoie s fie atins”.

Florentin SMARANDACHE (SUA)

Via a, s raca, trage de timp

Nourii atârn ca ni te lustre imunde, Plou lung de cresc mu chi i licheni de-a dreptul pe inim . Via a, s raca, uite cum trage de timp. Acvilonul prin insolente unduiri îmi d palme u oare peste fa . Plou lung de cresc muchi i licheni de-a dreptul pe inim , i via a, s raca, uite cum trage de timp!

Interiorul mobilat al unei poezii

Poeme galante cu cravat la gât etalate pe scen . Dansatorii trec la bra cu câte-o melodie. Un fluture pe fiecare vorb . Si-n interiorul mobilat al unei poezii Ultimul cuvânt poetul îl mai ine între din i.

Treceau ranii

Treceau ranii mânji i de funinginea nop ii în carul scâr âind fioros i greu, al Timpului, boii-njugându-i la osia lumii. Chipuri cioplite-n triste e de piatr cu somnul întins între gene iar visele sparte în cap, treceau ca lungi cataracte ce tot cad i nu mai întâlnesc p mântul. Treceau în opincile murdare ale s ciei, pe drumuri cariate de noroi, la umbra plopilor care b user cerul, sub ar a care semnase negru pe buzele lor s tule de foame. Treceau cu i arii p ta i de jale i iia plâns de sudoare sând ogoare-n r scoal de plug. Printre r ni sacre, vânturi adunate la taifas stârneau fluiere umplute cu doine. Treceau ranii în carul scâr âind fioros i greu, al Istoriei, tr gând dup ei osia lumii.

Se-arat ar a-n pielea goal

Vârstele apei puse în cercuri spre infinit... respir extenuat acordeonul m rii. Pe-o pern de aer un albatros. Se-arat ar a în pielea goal . Prin parcuri întru a teptare b nci. Torid sub bolt soarele a înghe at i prive te fix. Se-arat ar a - goal .

Sub aripi pajura strânge v zduh

Prin aerul ludic o nunt evanescent de bâtlani. Ne ia u or zefirul pe ascu ite coarne Un cerb - murind de tinere e - î i scutur copil ria prin iarba oar . Sub aripi pajura strânge v zduh - cu pene desf urate.