38 minute read
pp.30
posibil inclusiv pentru c absurdul nu poate fi asimilat ca regul de via din cauz c e contradictoriu.
Existen ialismul îns i-a dovedit viabilitatea. Absurdul este, în esen , un divor . El nu exist în nici unul din elementele comparate. El se na te din confruntarea lor10, adic este o rela ie - o spune însu i Camus cu aceea i convingere cu care crede c Husserl i fenomenologii restituie lumea în toat diversitatea ei i neag puterea transcendent a ra iunii. Odat cu ei, universul spiritual se îmbo te în chip nem rginit11. Mai mult decât atât, prin Heidegger existen ialismul vine cu o reac ie împotriva ra ionalismului cartezian (gândirea nu poate determina existen a, ci o mistific doar). De aceea Kierkegaard determin gândirea ra ional s ri te chiar absurdul: Credo quia absurdum! Or, dac o filosofie a absurdului este imposibil din ra iunile amintite mai sus, nici o conceptualizare a acestuia nu ar fi posibil , ne las de în eles Albert Camus. Înc un argument vine dinspre estov: Singura ie ire adev rat se afl tocmai acolo unde nu exist ie ire pentru judecata omeneasc . Altminteri, de ce am mai avea nevoie de Dumnezeu? Omul se întoarce c tre Dumnezeu decât pentru a ob ine imposibilul. Cât prive te posibilul, oamenii îi pot face singuri fa . 12 Galileo Galilei refuz s moar pentru argumentul ontologic; mai drag îi este via a. Schopenhauer vorbe te conving tor în fa a unor mese îndestulate despre sinucidere, dar o face numai ca idee. Sinuciga ul se conformeaz absurdului; cel condamnat la moarte doar îl constat . În mitul lui Orfeu, ca i în epopeea lui Ghilgame , renun rii nu i se opune decât triste ea care constat neputin a, imposibilul sub ceea ce este i, mai ales, prin ceea ce r mâne covâr itor.
Advertisement
Singura m sur r mâne, astfel, supunerea, nu revolta. Camus imagineaz lag rul deasupra c ruia flutur steagul libert ii i evoc sub acela i generic masacrele în numele dragostei pentru aproapele. Totu i, el nu împinge lucrurile în absurd, îns atrage aten ia asupra lui ca poten ialitate. Kafka îl ajut cu proza lui: Crima ca fatalitate i crima ca ra ionament.13 Nihilismul absolut legitimeaz sinuciderea i ajunge imediat la crima logic , cele dou fa ete ale inteligen ei nefericite, în condi ii de resentimente i dispre . Dac îi refuz m sinuciderii ra iunile, nu este posibil s i le oferim crimei14, adaug Camus. Absurdul, revolta, sinuciderea existen ialist-camusian încep din percep ie i se încheie în premis , doar în temeiul ra iunii c omul e singura creatur care refuz s fie ceea ce este. 15 De aici, revolta metafizic - protestul omului împotriva condi iei sale, nedrept it prin crea ie, o stare inconfundabil cu ateismul, îns cuprins de acela i spirit contestatar ce nu acuz decât implicit insuficien ele sentimentului religios, fiindc în contextul postmodernismului lui Lyotard nevoia de o nou ordine i de un alt tip de ac iune instituie domnia multiplicit ii i a diferen ei, a ireductibilului heterogen, despre care scria în detaliu Jacques Le Goff.16
Însu i Heidegger contest filosofia modern pentru metafizica prezen ei pe care o afirm uitând de diferen ele ontologice între Fiin i Fiin are. Lyotard conceptualiza postmodernismul în jurul neîncrederii în metapovestiri, când func ia narativ î i pierde functorii concentra i pân atunci în marile primejdii, în marile scopuri i în marile r spunsuri. Astfel absurdul lui Camus î i caut sfera i mai concret; orice rebeliune sfâr te într-o revolu ie metafizic !17 i în acela i spirit ne trimite la Stirner care, nu mai departe de Nietzsche, voise s ucid în om, dup Dumnezeul cel viu, îns i ideea de Dumnezeu cu tot riscul ca, odat privat de voin divin , lumea s fie privat , prin urmare, de finalitate i de unitate. Nietzsche18 tia c într-o astfel de lume debarasat de Dumnezeu, omul e deja solitar i, în consecin , f st pân. O astfel de libertate nu era îns destul de confortabil ; ea duce spre o m re ie f ra iune, o m re ie tragic în fond. O m re ie pe care Johannes Volkelt19 o g sea în grade diferite în tragicul aberant, dar i în tragicul exhaustiv. Camus, cum am v zut, vorbe te îns despre tragicul destinal care rezid în structura de specie a omului, atribut prefigurat i la Volkelt: Lumea pare astfel organizat , încât m re ia omului s duc mult prea or la disperare i pr bu ire20, un motiv aparte pentru care animalele nu se sinucid, cum observa i Camus.
Volkelt nu constat absurdul, de i trece pe lâng el de multe ori: Vina tragic este o vin relativ , o vin care, totodat , poart în sine justificare i d expresie m re iei caracterului vinovat. 21 Camus define te, cum am v zut, absurdul ca cat f Dumnezeu, de aceea el nu poate exista în afara unei min i omene ti. Astfel, absurdul sfâr te, ca orice lucru, o dat cu moartea. Dar absurdul nu poate exista nici în afara acestei lumi22 i, ca atare, el nu are sens decât în sura în care nu consim i la el i nu este posibil decât în condi iile destinalului i ale m re iei tragice. Înc o insuficien esen ial respins de concept.
De cealalt parte a lucidit ii, postmodernismul decreta: fi i comensurabili, altfel disp re i! Numai c reversul a r mas incomensurabil în fic iune i nu a eradicat absurdul; nimic nu e adev rat, totul e permis! Existen a absurdului ca accident al ra iunii este i mai evident la Derrida (Despre gramatolgie), care prefigureaz odat cu sfâr itul ii însu i începutul scrierii, dup pilda lui Socrate, cel care nu a scris niciodat .
1 Sartre, J.-P.; Fiin a i neantul, Ed. Paralela 45, Pite ti, 2004, p.93 2 Kierkegaard, Soren; Opere. II Sau-sau, Ed. Humanias, Buc., 2008, p.203 3 Idem, p.208. 4 Idem, p.210. 5 Camus, Albert; Fa a i reversul; Nunta; Mitul lui Sisif; Omul revoltat; Vara, Ed RAO, Bucure ti, 1994, p..199 6 Op. cit., p.222. 7 Ibidem 8 Camus, op. cit., p.199. 9 Idem, p.193. 10 Idem, p.123. 11 Idem, p.120. 12 Apud, p.125. 13 Idem, p.214. 14 Idem, p.215. 15 Idem, p.217. 16 Histoire et memoire, Paris, 1988 17 Camus; op. cit., p.231 18 Op. cit., p. 270 19 Estetica tragicului, Ed. Univers, Buc.,1978. 20 Idem, p.164. 21 Idem, p.227. 22 Camus; op. cit., p.123.
Ion POPESCU-BR{DICENI
O trilogie poetic[ monumental[: Comedia valah[ de Nicolae Grigore M[r[]anu
Nicolae Grigore M anu, Comedia valah (trilogie), Ed. Istros, 2018
1. La o prim privire 2. O paradigm str juit 3. Regim de transmodernitate 4. În manier R.I.F. 5. Inventarea c ilor de inventare 6. Romanul infatigabil 7. Propensiunea spre ritual 8. Scenarii arhetipale 9. Et in Eudaimonia ego
Rezumat
Dintr-o carte realizat în doi de Nicolae Grigore M anu i Viorel Coman („Locuirea în poezie. O estetic a supravie uirii. Convorbiri”; Muzeul Br ilei „Carol I”, Editura Istros, Br ila, 2017, 314 p.), aflat-am c poetul Nicolae Grigore M anu e „scrib vândut poeziei” „plonjat din amnios direct în legend , în metafizic ”. C a avut „revela ia Marelui Isoscel i pe-a Ochiului lui Dumnezeu” în simultaneitate cu triada fluviu- coal -biseric . O alt triad ar fi Casa-Drumul-Podul, ridicat în Citadel . Din poemele lui Nicolae Grigore M anu r zbate un accentuat sentiment al istoriei, reangajant în „periplu ritualic”. Limba-i poetic e paideic , platonician , tensionat , ludic , animat de miracolul Viului, dar i justi iar , transfer de fiin i mântuire prin poezie, extaz de purpur , ancorat într-un timp al evoc rii antileviathanic i al t ierii lan urilor (I.P.B.).
1. La o prim privire
Comedia Valah e o trilogie ambi ioas pre versuri întocmit . Trimiterea la „Divina comedie” a lui Dante Alighieri e transvizibil i destul de la îndemân . Un la fel de curajos proiect fic ional-sociopolitic - de domeniul unei fresce de anvergur satiricopolemic - a scos, recent, pe pia a c ii contemporane, i Laz r Popescu în „E ecul cartofilor cruzi” (I. Falsul paradis; II. Cravata ro ie; III. Renumele trandafirului).
Comedia Valah a ap rut în 2018 i are trei volete dup cum urmeaz : I. Iubiri i Martiraje; II. Baladele din ara Crucii; III. Eudaimonia, memoria pierdut . Mie, trilogia mi-a fost încredin at spre lecturare de Viorel Coman, autorul studiului introductiv i al unei cronologii, cel care va semna i o lucrare mai ampl despre poezia lui Nicolae Grigore M anu, aizecist ca i un alt mare poet român al acestei glorioase genera ii, Coman ova (Popescu-Br diceni, 2020, in integrum).
Gorjul î i are i el baladistul s u optzecist, de o incontestabil notorietate i recunoa tere na ional : Adrian Fr il (vezi „Balade”, Editura M iastra, Târgu-Jiu, 2018, 72 p.).
În cel dintâi volet, este rescris ba mitul lui Panait Istrati dedicat Chirei Chiralina, ba mitul închinat Penei Corcodu a (de la Ion Barbu ori Mateiu I. Caragiale citire). În voletul al doilea, este resuscitat universul lui F nu Neagu i al lui Ion Cepoi ori Eugen Barbu; ca în cel de-al treilea volet al ciclului s fie scoase din uitare capodoperele lui Dimitrie Bolintineanu i Mircea C rt rescu. Aceste considera ii sunt emise la o prim privire. Cum am optat, aprioric, pentru o strategie a cercurilor concentrice, s purced la treab : desigur una asumat numai în nume propriu.
2. O paradigm str juit
În autograful d ruit mie de autorul însu i, sunt avertizat c trilogia e o „carte tragic despre omul sub vremi în Valahia, la Dun rea de Jos”. E o carte monumental „despre iubire i moarte i credin i salvare prin cuvânt”. C ci, dup ce totul ni s-a luat, - m încredin eaz creatorul acestei ample viziuni eschatipice, de asfin it de epoc oriental-balcanist , bizantin , - au r mas cuvintele ca semne ale puterii (sintagma de altfel, conferit nou , poe ilor de prim rang - n.m.) ce ni s-a dat.
Subscriu acestui „clasic” al literaturii române actuale, editat în condi ii filocalice i topofilice de Muzeul Br ilei „Carol I” i Editura Istros, cu prilejul celor 650 de ani de la atestarea documentar a Br ilei i la 100 de ani de la înf ptuirea Marii Uniri (consfin it la Alba Iulia, în 1918).
Trilogia se înscrie într-o paradigm str juit de operele unor George Alboiu, Constantin oiu, Vasile Voiculescu, Gheorghe Istrate, Tudor Arghezi, Ion Gheorghe, Liviu Ioan Stoiciu, Grigore Hagiu, Mihu Dragomir, Nichita St nescu, Mircea S ndulescu, Nicolae Fili-
mon, Zaharia Stancu, Paul Georgescu, Teodor Mazilu, Ioan L cust , Mircea Nedelciu, Anton Pann, Leonid Dimov, erban Foar , Ion Vinea, Ion Pillat, Ion Caraion, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, tefan nulescu, Mircea Dinescu, Marin Sorescu, D.R. Popescu, Mihail Sadoveanu, Adrian P unescu, Petru Popescu, Mircea Ciobanu, Mircea C rt rescu .a. Lista acestor scriitori e preluat de mine din „Geografia literar a Munteniei” a lui Cornel Ungureanu (vezi „Geografia literaturii române, azi Vol. I. Muntenia”; Editura Paralela 45, Pite ti, 2003, 260 p.).
3. Regim de transmodernitate
Viorel Coman identific un spa iu deltaic - replic la spa iul mioritic al lui Lucian Blaga -; apoi un „hinterland” al B ii Br ilei, subversivcamusian. În clipa când am r sfoit Trilogia lui M anu m-am speriat: se mai pot scrie balade dup cele compuse de cerchi tii colii de la Sibiu? Adic de tefan Augustin Doina , Radu Stanca, Emil Botta, Ioanichie Olteanu? Ei, da!
În cazul lui Nicolae Grigore M anu, intr în arhitext ( i în intertext - n.m.), în joc i în regim de transmodernitate mai cu seam dar i neo- ori post- modernist (chiar metamodernist, în sensul „manifestului” lansat i în România de Laz r Popescu) mitosemnele, folclorul legendar, teroarea istoriei, implicarea publicului receptor i a gustului s u estetic. „Portretul personajului” memorabil (ca în Cânticele ig ne ti ale lui Miron Radu Paraschivescu) i reconfigurat fantastic (în virtutea triadei R.I.F. lansat teoretic de mine în 2009), toposul eudaimonic, unul de tip T.S. Eliot, Edgar Lee Masters, Danilo Kiss ori Bob Dylan dar i de tip Traian T. Co ovei, Mircea C rt rescu, Adrian Popescu, Cezar Iv nescu, Mihai Ursachi, Emil Brumaru .a.
4. În manier R.I.F.
În practica lui Nicolae Grigore M anu, balada istoric î i extrage sevele din „gura rostitoare” a baladistului popular român ori balcanic, poate chiar i a celui villonesc. Recurge la un picaresc limbaj, împânzit cu arhaisme, regionalisme, neologisme de provenien grecoroman ori oriental .
Fiecare balad e de fapt un somptuos arhitext în care fic iunea i dic iunea se las „împachetate” în manier R.I.F., o triad în care „F” este tetravalent: fic ional-fabulos-fantezist-fantastic (vezi „F” de Dumitru Radu Popescu, Editura Minerva, Bucure ti, 1996).
În „Iubiri i Martiraje”, Nicolae Grigore M anu e o „gur rostitoare” de „descânt în corn de bour” „cu puteri vindec toare” „s culeag din prinos” al unui ludic c ruia s -i „sporeasc visteria/ c e în nevoi Domnia limbajului nu doar poetic ci i lirico-muzical, din nou realimentat arhetipal”.
5. Inventarea c ilor de inven ie
Iar la o a a ritualic „gur rostitoare” se cuvine „o cetate rotitoare” „dup soare” ca „Republica” lui Platon: ceea ce poate fi tradus ca „oper de calitate”, „kosmos” „art ” (în adev ratul sens al cuvântului, Strauss, 2000, p. 92) i, fire te, totodat , Ideea de Cetate consist aici în devenin . Ea e simultan „crea ie a naturii” dar i „f ptur uman ”. E conform cu natura lucrurilor i de fapt o transfigurare (Leo Strauss: Cetatea i Omul, Ed. Polirom, Ia i, 2000, pag. 103). Astfel, Vod , cucerit de farmecul C unei, „îi cere murgului/ s ia chipul vântului,/ s -l treac peste Siret,/ s dea de anahoret,/ s -l întrebe,/ s -i dest inuie/ de-i semn,/ mitosemn/ ori tain ” (M anu, vol. I, 2018, p. 7).
Indiciul fantasticului de tip folcloric adopt haina mitosemiotic , deoarece muta ia semnelor înseamn o schimbare de atitudine care reclam puterea imagina iei. Semnele se orienteaz în sensul celor care au luat ini iativa, care asociaz puterea i imagina ia ca s scoat cumva - în disperare de cauz - c realitatea i imaginarul în formare exoteric sunt de natur politic . Nicolae Grigore M anu î i d seama c a inventa înse i c ile de inven ie reconfirm creativitatea care ordoneaz într-un fel nou informa iile cultuale i culturale existente (Réne Berger: Muta ia semnelor, Editura Meridiane, Bucure ti, 1978, pp. 456-457).
Conceptul meu de R.I.F. se repercuteaz direct în ansamblul câmpului comunic rii de tip poetico-liric, posedând calitatea spontaneit i ritmate, rimate, palinodic. Imaginea ca atare opereaz în clip iar prin contrastul figur -fond comport o imediatitate confortabil lectorial, critic i exegetic.
6. Romanescul infatigabil
N. G. M anu transgreseaz , plecând din barbianismul ludic i abstract-geometric, t râmul postmodernist, anticipându-l pe... Mircea rt rescu cel balcanic din „Levantul” (C rt rescu, 1990). adev r gr iesc mi se arat din primordii, adic de la descântec pân la balad , de la Adrian Maniu cel din „Lâng p mânt” i cel din „Povestea din sat” i pân la George rnea cel din „C limara Goal ” i „Gândacul de Buc rie sau Cartea Suav a Iubirii Definitive”.
Ei, sigur c în „Comedia Valah ”, na ionalismul, mândria patriotic , melodicitatea literaturii populare românobalcanice resurec ionate trubaduresc deranjeaz enorm, provoac „frici bestiale”, „insomnii grozave”, c Marea Poezie cultivat de Nicolae Grigore M anu ar putea schimba actuala ierarhie a aizeci tilor. „H zit de stele”, poetul transmut liricul în incanta ie magic , rimeaz cu o ritmicitate de un dinamism... romboidal i transfinit. Jocularitatea i muzicitatea topesc na ionalul, ard Istoricul ca databilitate ca s -l retoarne în fabulos. Citez: „Va reverbera povestea/ i va lumina s la ul,/ suind-o în neuitare” (Iubiri i Martiraje, p. 32). Basmul, legenda, balada, doina, povestea, imnul, hora, jocul (ca la Tudor Arghezi n.m.) sunt reconotate într-o viziune integrat a vie ii i a mor ii, a jertfei i a eroismului necondi ionat.
De la Panait Istrati încoace trecând prin Miron Radu Paraschivescu i Geo Dumitrescu, poezia de mahala sufer certe înnobil ri literare i poetice, c lcând în pas ferm cu Leonid Dimov, erban Foar , Cezar Iv nescu pe solul unui paradis textual i livresc, l ut resc i à la Dimitrie Bolintineanu i Vasile Alecsandri. Astfel oniricul, ludicul, lubricul, mithosul i logosul, ontosul i ispita fantasticii repertoriale converg kairotice într-un întreg cu aura de Orient i cu substrat originar, între esut din arhetipuri neperisabile în eon într-un soi de trilogie romanesc ... infatigabil , picaresc i pitoreasc , conservatoare i totu i inovatoare.
7. Propensiunea spre ritual
Nicolae Grigore M anu practic , totu i, textul de pl cere/ de desf tare, motivat de propria-i amintire circular i nelini tit de „imposibilitatea de a tr i în afara textului infinit” (Barthes, 1994, p. 57).
În canonul unei asemenea op iuni, poetul mitosemnific / versureaz „acvatic” în mediul amniotic colindicial, scurm în str vechi mituri unde numai „Sfântul Ochi p trunde prin unde rotunde” i subcuantice, personând „din demult porunc / în vreme adânc / Unde s-o preface-n/ duh cu carapace.” (adic poemul are fond i form ).
Limba la care (re)curge autorul „zboar veste,/ vorbe-n stoluri”, ca orice incanta ie magic i se a terne sub piele, apoi e „ardere pe rug” i transmuta ie izb vitoare. Doar „s o ard pân'la os,/ s o purifice focul, ca pe-un mir de chiparos” limba vorbit poate fi decantat ca pur poeticitate.
Marea poezie presupune acest sacrificiu al inciner rii cuplat mitului manolic i regimului religios-ortodox: „Te leag -n chimire/ cu de argint fire/ ca pe o Psaltire!// Funia te-ncinge,/ focul se prelinge/ peste oare/ dou meri oare/ i mai jos, spre glezne,/ s le fie
lesne/ focul s -l înfire,/ ca s arzi, jertfit .// Cum arde un mistic/ turn de m stire”.
Propensiunea spre rit i ritual, spre melodie i muzicalizarea discursului schimb „scribul” în melod, iar poetul „focului purificator” intr i el „întru o legend / de triste e vast / despre cum se arde o fecioar cast ” (M anu, 2018, I, p. 87).
Prozodia se ine la nivel ridicat, f cusur, metrii ritmici r scum defectul limbajului, îi (trans)mut / adic deviaz / c rarea, care o ia ca „abur”, „jar”, „scrum”, „hieroglif de ev p gân”, „must dulce” spre alt „teritoriu” în „meandric magie”.
8. Scenarii arhetipale
St pân pe uneltele sale, intertextualizând cu o naturale e dezarmant , Nicolae Grigore M anu se aproprie de „Craii de CurteVeche” ai lui Mateiu Caragiale, atent la contextul balcanico-oriental, precum Panait Istrati (s zic), ori precum Emil Brumaru ori Mircea rt rescu în „Levantul”.
Toposuri recurente îndoaie i ml diaz limba, o deschide autopoetic. Scoate Istoria „în hieratica lumin ”. O „revela ie divin ” se cufund „în adâncul din mirare”. „Mitosemne pe rm citexte”. „Baladele din ara Crucii” conserv ca i cele ale lui Adrian Fr il din „Scrisoare genera iei urm toare” (Fr il , 2013) valorile patriotismului, ale trecutului ancestral, dacic i voievodal. Oricum poetul reacrediteaz plenipoten iar c „limba este locul de ad post al fiin ei” (Heidegger, p. 297 i urm t.). „În ad postul ei locuie te omul”. Iar „cei ce gândesc i f uritorii de vers sunt veghetorii acestui ad post” (vezi „Scrisoare despre umanism”).
Nicolae Grigore M anu se situeaz printre ace ti gânditori, uritori de vers i veghetori asupra limbii române în tot ce are ea mai propriu i mai specific Este „un me ter faur” care r sme tere te amestecarea cuvintelor în athanor ca Gellu Naum, Cezar Iv nescu i tefan Augustin Doina . i tot asemenea lor fluidific limbajul în alambic ca s ob in „Verbul s se întrupeze” iar „Logosul s fie în fire i s rodeasc ”. Dar iat cum explic originea poeziei sale: „Erau voci f -de-trup, f -de-forme,/ Poate erau timpanele memoriei cosmice/ în care ni se p streaz vocile în trup? Emana ii? Energii?/ nu se z reau dincolo de fl ri! Nici se auzeau împrejur, ci doar la mine-n auz” (M anu, 2018, II, p. 61).
Ceea ce întreprinde poetul ine de sec tuirea „sufletelor de pove ti” (exact ca la Nichita St nescu ori Marin Sorescu, Mircea Bârsil ori Marian Dr ghici) i recuplarea lor în scenarii arhetipale trase din aproape toate speciile folclorice, din teatrul popular balcanic i ob tesc-autohton.
9. Et in Eudaimonia ego
În fine, în „Eudaimonia, memoria pierdut ”, Nicolae Grigore anu ne avertizeaz metasemiotic despre „Semn, Mitosemn, Logosemn”. Logomagie, efect logomagic. Pledeaz pentru „eliberarea limbii din strânsoarea gramaticii înspre o configura ie mai originar a existen ei ei”, menire de ipso et de facto a gândirii în poezie ca i Martin Heidegger în „Scrisoare despre umanism”.
Prefa a i Argumentul poetului br ilean se refer explicit la r mânerea limbii neamului ca o fericire perpetu . Ca i T.S. Eliot, are nostalgia „cuvântului dus” i plonjeaz în adâncul p str tor, ca pe un alt t râm, „paradisul cuvintelor” lui Roland Barthes. „Limba se reconstruie te altundeva prin fluxul gr bit al tuturor pl cerilor de limbaj. Avem în acest al treilea volet un adev rat text paradiziac, utopic, o heterologie prin plenitudine: to i semnifican ii, sunt acolo, la locul lor, i fiecare î i atinge inta. Un roi de franciscanism cheam toate cuvintele s se a eze, s se gr beasc , s plece iar înspre desf tarea deplin ” (Barthes, 1994, pp. 14-15).
Dar pot a-l cita direct pe autorul „Eudaimoniei...”: „ ine de o nostalgie a logosului s d m cuvintelor sensul de început, înc rc tura semantic primordial , când cuvântul avea chip de nou-n scut, gra ie de fecioar i sunet de arip de heruvim în zbor” (M anu, 2018, p. 8). „Sarcina poetului - continuu s citez -, într-o atare împrejurare, este s recupereze, s revigoreze logosul pierdut, s -i confere virtu ile dintâi, esen ele din care a fost izgonit ca dintr-un Eden primordial”. i mai insist M anu, cu o persintologie „studiat ”: „Este o arheologie a limbii, poetul devine astfel un arheolog al unei memorii pierdute”. Ceea ce i face prin restituirea idiolectului br ilean în trilogia Comedia Valah , pe care-l antreneaz într-o suit de probe agonale, de resuscitare acut a energiilor afective. Astfel - men ionez expres - este creatorul unui limbaj poetic propriu, care absoarbe i însumeaz specificul acestei zone literare, culturale i lingvistice, într-o proeminen . „Într-o astfel de întreprindere - primesc în continuare l murirea de rigoare, iar eu ca un scrib cuminte o transcriu -, logosul dintâi rena te din sine, r bufne te vulcanic la suprafa , sonor, polifonic, magic i înmagiaz cu o splendoare ascuns ”, devenin a.
Ceea ce-mi notez spre folos propriu: este acea plurivocitate care trebuie s se adune într-o univocitate superioar , aceasta fiind condi ia marii poezii.
În Eudaimonia - subliniaz altruist poetul-arheolog - este vorba de un metalimbaj: al semnelor, logosemnelor, mitosemnelor, altminteri tot atâtea pretexte de a retrezi ontologic cântecul de leag n, cântecul de mahala, descântecul, blestemul, argoul, cu ajutorul prelucr rii culte, cumva definitiv .
Nicolae Grigore M anu integreaz aceste logosemne într-un sistem: ale chipului, pastorale, geometrice, sacre, ludice, fantaste.
Logosemnele i mitosemnele (forme de manifestare a viului la vibra ia cosmic ) sunt graiuri încifrate ce nu ni se comunic prin rostire, prin vocal m iastr , ci prin semne i mitosemne, adic prin semnul care vorbe te cu noi i astfel interfereaz cu cuvântul, cu logosul i devine logosemn.
În cazul acestui fabulos poet, ei, da, „înmagierea limbii devine... extaz , fantast ” i „o fericire a sufletului”. O Euidamonia, cu subiect i predicat: Et in Eudaimonia ego!
Locuirea în poezie nu reprezint doar o estetic a supravie uirii ci i una a mântuirii, una în care divina ambiguitate i Imaginealimbaj cunosc starea de beatitudine (M anu, Coman, 2017).
Bibliografie
- Ion Popescu-Br diceni: O introducere în opera poetic a lui Coman ova, Editura Tipo Moldova, Ia i, 2020 - Adrian Fr il : Balade; Editura M iastra, Târgu-Jiu, 2018 - Cornel Ungureanu: Geografia literaturii române azi (vol. 1/ Muntenia); Editura Paralela 45, Pite ti, 2003 - M.R. Paraschivescu: Poezii; Editura Tineretului, Bucure ti, 1961 - Leo Strauss: Cetatea i Omul; traducerea de Radu Pavel Gheo; Editura Polirom, Ia i, 2000 - Réné Berger: Muta ia semnelor; traducere i cuvânt înainte de Marcel Petri or; prefa de Dumitru Matei; Editura Meridiane, Bucure ti, 1978. - Mircea C rt rescu: Levantul; Editura Cartea Româneasc , Bucure ti, 1990, cu un portret pe coperta 4 de Ovid. S. Crohm lniceanu. - Roland Barthes: Pl cerea textului; traducere de Marian Papahagi; postfa de Ion Pop; Editura Echinox, Cluj, 1994 - Adrian Fr il : Scrisoare genera iei urm toare, Ed. M iastra, Tg-Jiu, 2013 - Martin Heidegger: Repere pe drumul gândiri; traducere i note introductive de Thomas Kleininger i Gabriel Liiceanu; Editura Politic , Bucure ti, 1988 - Nicolae Grigore M anu, Viorel Coman: Locuirea în poezie. O estetic a supravie uirii. Convorbiri; Ed. Istros, Muzeul Br ilei „Carol I”, Br ila, 2017 - Nicolae Grigore M anu: Comed ia Valah (I. Iubiri i Martiraje; II. Balade din ara Crucii; III. Eudaimonia, memoria pierdut ); Editura Istros/ Muzeul Br ilei „Carol I”, Br ila, 2018; cu un studiu introductiv „Întoarcerea baladierului” de Viorel Coman i cu o cronologie tot de Viorel Coman.
Ionel POPA
Dincolo de hagiografie
„Iona fuge din fa a Domnului 1 Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, astfel: 2 «Scoal -te du-te la Ninive, cetatea cea mare, i strig împotriva ei, c ci r utatea ei s-a suit la Mine» 3 Dar Iona s-a sculat s fug la Tarsis, departe de fa a Domnului. S-a coborât la Iafa i a g sit o corabie care mergea la Tarsis. A pl tit pre ul i a coborât în corabie, ca s mearg împreun cu ei la Tarsis, departe de fa a Domnului. 4 Dar Domnul a f cut s sufle pe mare un vânt n praznic i a stârnit o furtun puternic pe mare. Corabia era era gata s se scufunde. […] 7 i au zis unul c tre altul: «Veni i s tragem la sor i, ca s tim din cauza cui a venit peste noi nenorocirea aceasta». Au tras la sor i i sor ul a c zut pe Iona. […] 11 i ei i-au zis: «Ce s i facem, ca s se potoleasc marea fa de noi?» 12 El le-a r spuns: «Lua i-m i arunca i-m în mare […]» […] 17 i Domnul, preg tise un pe te mare s înghit pe Iona; i Iona a stat în pântecul pe telui trei zile i trei nop i.”
Pe acest fundal de „arheologie” biblic , cu o documenta ie tiin ific i literar (vezi pagina autoarei cu mul umiri), Ioana Pârvulescu scrie Prevestirea (Ed. Humanitas, 2020), o fermec toare i pilduitoare hagiografie despre Iona, „profetul mincinos”, personaj repede trec tor prin V. T.
Hipotextul mitic-biblic e doar pretextul unui roman realist-istoric i al unei parabole dramatice despre fiin a uman . Acolo unde textul biblic are pete albe, scriitoarea le acoper cu imagina ia sa creatoare, care nu-i lipse te defel. Ea imagineaz întregul drum al lui Iona, de la Gat-Hefer pân la m rea a cetate, unde va „striga” împotriva ei, prevestindu-i pieirea, i înapoi în satul natal. Pove tii i se d o turnur de aventur : mereu apar noi i noi întâmpl ri i oameni, r sturn ri de situ ii, noi i noi peisaje, ca în final prevestirea nu se împlineasc , cetatea fiind cru at de Domnul, oamenii poc indu-se, iar Iona devin „profetul mincinos”.
Pentru fic ionalizarea literar a mitului biblic despre Iona, pe lâng imagina ia sa creatoare, autoarea a avut drept model Iosif i fra ii s i, celebrul roman al lui Thomas Mann,iar pentru es tura narativ-simbolic s-a folosit de ideile lui Mircea Elade despre „istoria sacr ”, „illo tempore”, „eterna întoarcere”, iar pe eherezada pentru vocile-narative (feminine), varianta oral a pove tii. La patru veacuri dup trecerea prin via a lui Iona, varianta scris , prescurtat [textul biblic], apar ine unui b rbat. Vocile-narative vin dintr-un tunel al timpului cu 90 de genera ii, tot atâtea sta ii, dintre care amintim câteva: Galileea, Ninive, El Greco, Marchizul De Sad, Vaporul cu aburi, Turnul Eiffel, Trenul i drumul de fier, Anul 2020.
Totul începe în Gat-Hefer, satul (la sat s-a n scut istoria/mitul/ povestea) în care tr ia Iona cu mama sa, cu fiica Esther i ibovnica Hannah, care are prunc în pântec. Povestea se pune în mi care odat cu apari ia, la casa lui Iona, a unui str in, pe nume Iacob, nimeni altcineva decât v rul lui Amithai, tat l lui Iona, nu de mult mort.
Iacob vine la cumnata sa „cu surâs frumos” pentru a propune lui Iona s -l înso easc la Tarsis, acolo unde î i are rostul i averea, pe care vrea s i-o lase mo tenire. Îns Iacob nu tie c destinul nepotului a fost hot rât dinainte, iar acesta nu poate spune c el a „v zut” vocea Domnului, care îi porunce te s mearg la cetatea Ninive pentru a-i „striga” sfâr itul.
Printr-un flash este amintit episodul din copil rie, când, dup ce tat l l-a mustrat cu „nuiaua”, a fugit de acas trei zile, zile când vocea Domnului nu i-a spus decât: „Iona, Iona, Iona!”, vorbe prin care „la alintat, i l-a certat, i l-a îmb rb tat”, iar el „a în eles foarte bine i alinarea, i mustrarea, i încurajarea”. Este întâmplarea despre care nu poate face m rturisire. Alt întâmplare care îi anticipeaz destinul este coborârea în fântân pentru a salva feti a care a c zut în ea. i, în fine, mai exist momentul care îi preveste te înghi irea: Iona se ascunde în burta corabiei. i vorbele lui Iacob, spuse când popose te la casa lui Iona, sunt prevestitoare: „ [...] am venit pe mare [...] luni în ir [...]. Pe o furtun cum nu v pute i închipui c exist , mun i i pr stii de ape, care erau gata-gata s ne pr deasc , un b rbat a zut peste bord chiar la urm , dup ce valurile i ploaia se potoliser .” Iona î i va înso i unchiul Iacob doar pân la Ioppe, unde se face nev zut. Pân la urm , „informat” de simpaticul derbedeu Eli a i de orbul Abiel, Iacob îl g se te pe Iona pe corabie i va r mâne al turi de el. Iacob ia cu el pe corabie pe Eli a i Abiel. Dup furtuna care se dezl uie, corabia ajunge de unde a plecat, dar f Iona. Aici, în Ioppe, dup o vreme, Iacob î i reg se te nepotul i împreun pornesc spre Ninive. Dup treizeci de zile de stat în m rea a cetate a teptând sfâr itul ei, Iacob moare, iar profe ia lui Iona
nu se împline te. Dup ce îl înmormânteaz pe Iacob, acesta i-a m rturisit c el îi este tat l, Iona se întoarce acas , luând cu el de la Ioppe, pe Eli i Abiel. Iona va povesti aventurile prin care a trecut, fiicei Esther, care „le-a povestit fiicei sale, Dinah, i fiicei acesteia Hulda, Hulda - Rebecc i i fiicei acesteia Ruth, Ruth - Edenei i fiicei ei Dorcas {...}. Safira, temându-se c nu va avea copii c rora s le lase povestea (avea deja 34 de ani), i-a povestit unui b rbat care a scris povestea la patru veacuri dup moartea lui Iona [...], astfel c acum exist dou pove ti,una scurt scris [textul biblic] i una lung . [...]. Inelul de argint cu safir [d ruit de Iacob Estherei] e la mama ta, iar când o s te c tore ti o s i-l treac ie. A a, cu povestea înt rit , spus mereu de câte dou ori, din fiic în fiic , tim sigur c str mo ul nostru n-o s fie uitat. [...].”
Vocile-povestitoare, din genera iile n scute din s mân a lui Iona, au transmis povestea pân azi, în pragul secolului 21, la gemenii Hannah i Natan. Ultima povestitoare este Ioana Pârvulescu, care în 2020 scrie Prevestirea, povestea despre via a lui Iona.
Lumea romanului e una vie, plin de bucuria vie ii, dar i de frici, nelini ti, fr mânt ri i întreb ri de tot soiul. E a a pentru c personajele nu mai sânt figuri osificate în dogma biblic , ci surprinse în manifest rile lor autentice. Ca un demiurg, scriitoarea le d trup, suflet i duh.
Ca orice personaj de mit i legend , i Iona, la prima apari ie, e prins într-o imagine esen ializat : un b rbat în puterea vârstei, vânjos, puternic, t cut („strâns în sine ca un pumn”), cu p r i barb negre, La ie irea din monstru a r mas acela i b rbat „tân r i vânjos”, dar rul i barba i s-au albit ca la b trâni. Iona se afl într-o permanent fr mântare interioar . E fiin a în care trupul, sufletul i duhul se g sesc mereu în confruntare. Trupul îi e fierbinte i ochii spre cer. Iona e o fire dilematic . E t cut, fiindu-i fric de cuvânt, îi e team ca rostit nu devin fapt , realitate. Altfel spus, are responsabilitatea gândului i a faptei: „Vorbele m apas ”, „Cine-s eu s am dreptul s schimb lumea prin cuvinte, când mi se pare strâmb ? i dac schimb chiar eu lumea, crezând c o îndrept? Dac distrug, crezând c repar?” Atribuind aceste gânduri personajului ei, romanciera nu face doar o specula ie filosofic , ci o aten ionare-prevestire asupra responsabilit ii în mânuirea cuvântului/gândului în ceea ce se nume te ideologie i discurs politic. Rostul cuvântului nu este impunere despotic , unilateral , ci dialog, schimb de idei i gânduri. Iresponsabilitatea este malefic . Secolul 20, spune chiar vocea-naratoare, a demonstrat unde poate duce iresponsabilitatea în folosirea cuvântului/gândului în ideologie i discursul politic.
Sunt în roman trei momente când, pe de o parte, cuvântul î i arat puterea benefic , iar pe de alt parte, Iona devine pe de-a întregul fiin uman vie, care d iluzia c vie uie te al turi de cititor. Primul e acela, când aflat în burta monstrului, se roag de trei ori: „de dragul vocii”; „pentru iertare” i „pentru el i via a lui”. Al doilea moment e cel al tânguirii dup iubirea Sarginei. Al treilea, când ,vrând -l scot din cetate pe Iacob, îl g se te mort, asemeni lui Iov, se r zvr te te i din gâtul lui a ie it un muget: „De ce Doamne, de ce mi-ai cut asta?”
Exegeza cre tin a impus dogma c V.T. preveste te pe Iisus. În biografia lui Iona, imaginat de scriitoare exist câteva momente ce pot fi în elese în acest sens, dar ea are sim ul m surii i nu apas pe pedal ; nu i-a propus s scrie un roman religios, în siajul Vechiului Testament, ci unul despre OM.
Scheletul narativ al romanului este c toria lui Iona spre Ninive. Într-o astfel de c torie, c torul are nevoie de vorbele i sfaturile unuia care o fi f cut i el, cândva, undeva, o c torie, devenind în elept. În eleptul care îl înso te pe Iona în c torie este Iacob.
Personajul, la fel ca i Esther, fiica lui Iona, nu sunt cele din V.T. cu acest nume, ele sunt, pe de-a întregul crea ii ale scriitoarei, prin care aceasta sintetizeaz lumea i atmosfera din V.T.
Iacob e un bonom, un maestru al vorbelor cu tâlc. „Sup rarea nu se leag de el”, „ajut pe oricine cu bucurie i se face iubit într-o clip ”. De la prima apari ie vorbe te în pilde. E un om înv at. Înva singur s citeasc t bli ele de lut de la Ninive, tie s vindece bolile trupului i ale sufletului. i, surpriz , e un ra ionalist, respinge supersti iile i bigotismul, fiind în lumea sa un modern. Iacob, creat de scriitoare, î i dep te statutul de personaj biblic, devenind un personaj realist, de roman. Iacob e un personaj mai complex decât Iona.
Corabia lui Don Amando este o metafor (sinectoc ) a lumii lui Iona i Iacob. Oamenii de pe corabie sunt de toate neamurile i credin ele. Cor bierii, vâsla ii i c torii se în eleg între ei. Comportamentul lor pe corabie dezv luie psihologia i gândirea omului, mai ales în momentele dificile, primejdioase ale vie ii. În plan simbolicmitic, Don Amando i corabia sa prins în furtun repet episodul potopului. Sc pat din furtun , corabia ajunge tocmai în portul de unde a plecat.
Din figura ia uman a romanului se deta eaz dou personaje, care prin înf are i comportament coloreaz i detaileaz , la modul simbolic-metaforic, pânza vremii evocate: Elia /Eli un adolescent iste , vagabond,cer etor în Ioppe. El are un handicap fizic, chiop teaz de piciorul drept. Îl va vindeca Iacob. Tot Iacob îl „primene te” la înf are i îl înva alfabetul i numerele. Cel lalt este orbul Abiel, prietenul mai mare al lui Eli. Pentru boala lui, Iacob nu are leac de vindecare. Eli i Abiel formeaz un cuplu simbolic: chiopul se lupt cu greut ile vie ii, orbul vede dincolo de aparen e. Eli i Abiel vor înso i pe Iona i pe Iacob pe corabie i apoi în Ioppe, unde ajunge corabia sc pat din furtun . R mân aici dup plecarea lui Iona i Iacob la Ninive. La întoarcerea de la Ninive, Iona îi reg se te la Ioppe i îi ia cu el la Gat-Hefer. Eli i Abiel r mân în memoria cititorului ca exemplu de prietenie, i la bine, i la r u, iar prin atitudinea lor fa de binef torii lor, Iacob i Iona, ei ilustreaz respectul, loialitatea. Gestul lui Iacob de a-i lua pe lâng el, ca „servitori”, este un semn al bun ii i în elegerii. Cei doi tineri sunt purt torii unui mesaj moral.
Dintre celelalte personaje ale romanului, bine conturate, sunt regele tiranic al cet ii Ninive i Belus, mâna dreapt a regelui. Amândoi sunt embleme ale tiraniei. Sarginia, so ia temutului Belus, este i
ea o emblem a tiraniei, dar a tiraniei erosului.
În aceast lume are loc un eveniment cu mare înc rc tur prevestitoare: na terea a doi copii, în acela i timp, dar în locuri diferite. La Ninive se na te o feti , fiica regelui, iar la Gat-Hefer se na te b iatul lui Hannah, care a r mas cu plod în pântece la plecarea lui Iona. Na terea celor doi prunci tocmai în momentul când to i a teptau pieirea cet ii, preveste te un nou început. „Ninive era pentru cei de-atunci centrul lumii.” S-a adunat acolo „mult tiin de carte”, „multe mituri adunate pe t bli e”, care „lumina via a spiritual în cetatea asirian ”. „Pe str zi era o lume pestri , cu limbi amestecate”, venit din toate p ile imperiului. Dar era i mult mizerie i desfrâu. Paginile în care e descris cetatea, fac din ea un personaj-simbol. Despre marea, vestita i temuta cetate, voceanarativ care relateaz momentul sosirii lui Iona i Iacob în cetate, zice: „Ninive era pentru cei de-atunci centrul lumii, cum avea s fie mai târziu Roma, iar acum în veacul nostru aproape încheiat, e Parisul.” În vorbele vocii-narative e încrustat nitul eternei reîntoarceri.
Ioana Pârvulescu renun la naratorul unic i elaboreaz o construc ie ingenioas , transferând sarcina naratorului unor voci-narative, urma e ale lui Iona, care ni se adreseaz din tunelul timpului, începând cu Esther, fiica lui Iona. Nu doar omul este personaj în fic iunea romanesc , ci i TIMPUL. Ultima fil a romanului este tocmai despre timp: „Pe vremea aia, dragii mei, timpul se retr ia pe sine de la un an la altul. Nu f cea zgomot,nu tic ia, nu suna, n-avea clopote i clopo ei, i gonguri care s -l bat , ro i care s se îmbuc în el i fiare care-l in prizonier. Luneca doar ca o umbr rotitoare l sat de un b înfipt în p mânt, se prelingea, se prelungea i, un lucru pe care oamenii încep s nu-l mai priceap , mergea în cerc, se întorcea i se ref cea ca i cum n-ar fi trecut i n-avea s treac niciodat , ca i cum înainte i înapoi ar fi totuna cu el.” Avem aici o explicarea ce înseamn eterna reîntoarcere.
Organizarea pe c i i capitole, cu titluri incitante, d textului structur de foileton i între ine suspansul. Strict evenimen ial, nara iunea are turnura unui roman de aventuri.
Din Prologul autoarei sunt de re inut câteva lucruri care indic starea sufleteasc a scriitoarei care scrie romanul despre Iona: metamorfozarea numelui Ioana în Iona, înf ptuit de coresponden ii electronici ai scriitoarei, în limba englez ; cum a ajuns Ioana s îndr geasc povestea despre Iona, „atât de frumoas i omeneasc ”; i propozi iile care arunc lumin c uzitoare asupra subiectului, pentru cititor i asupra rostului pove tii pe care o scrie.
În Epilog, purtându-ne prin diferite spa ii geografice, culturale i spirituale, dup scrierea romanului, autoarea face referiri la prezen a pove tii despre Iona în literatur i artele plastice. În mod special se refer la tabloul lui Brueghel cel B trân: „Bucure ti
Mi-am deschis de pe desktop fi ierul I. Aveam în el zeci de reproduceri cu Iona i pe tele cel mare, din epoci diferite [...]. Am m rit-o pe tot ecranul pe cea a lui Jan Brueghel cel B trân. i, pentru c nu puteam altfel, cu mare dragoste, l-am mângâiat încet de tot cu s geata de la mouse pe Iona cel orbit de lumin i monstrul lui blând, mama care-i d duse iar i drumul în lume, f s aib cum s -l despart de soarta lui. 02.02.2020”
Aten ie la dat ! Acela i num r/timp, citit de la cap t la coad i de la sfâr it la început.
Nara iunea are dou planuri: 1.Planul vocilor-narative care transmit din genera ie în genera ie povestea, i planul scriitorului-narator care asambleaz într-o partitur polifonic vocile-naratoare. Ultima „voce” este a aceleia care scrie romanul; 2. Planurile semnificante ale textului: cel realist-istoric, cel mitic-biblic i cel simbolic-parabolic. Toate se întrep trund, se cheam i se condi ioneaz reciproc.
Exegeza cre tin a impus, ca dogm , ideea c V.T. preveste te pe Iisus. În biografia lui Iona din scenariul romanului exist episoade în acest sens, dar, scriitor subtil i creativ, Ioana Pârvulescu nu merge în aceast direc ie. Subliniem din nou, scriitoarea nu scrie un roman religios în siajul biblic, ci un roman cu substrat filosofic-moral despre condi ia omului. Prevestirea este un roman despre coordonatele acestei condi ii: Timpul i Istoria, Binele i R ul, Nelini tea i Speran a, Trupul i Spiritul, Iubirea i Credin a. Astfel, în rama biblic , autoarea modeleaz , precum modeleaz olarul vasul pe roata ce o învârte, o parabol . Bog ia vorbelor cu tâlc i a pildelor dau romanului un caracter sapien ial. Evit m abuzul de citate i indic m doar câteva pagini în care sunt prezente ziceri memorabile: p. 22, 27, 28, 29, 31, 42, 45, 95, 103.
În elesurile romanului sunt sus inute de simboluri polisemantice, majoritatea de origine mitic : ciorchinele de strugure i vinul, cupa, fântâna, pe tera, barcagiul, monstrul. Fiecare povestitoare, odat cu povestea, transmite i inelul de argint cu safir primit de Esther de la Iacob. Inelul e simbol al puterii, al puterii de a merge mai departe pe drumul vie ii i simbol al puterii/harului de a zice pove ti.
Fructificând acest ultim în eles al simbolului, scriitoarea face în textul romanului inser ii de metaliteratur : reflec ii despre menirea scriitorului i a operei, despre actul creator, despre rostul pove tii, care este de a face pe om s nu uite i s în eleag lumea, via a; o oper ca s fie OPER trebuie s i dep easc autorul i s circule liber în lume.
Autoarea, permanent, men ine un echilibru, putem spune, perfect între epic, descriere i lirism. Nararea are capacitatea de a ilustra sensurile de adâncime ale textului i de a men ine mereu treaz curiozitatea i ner bdarea cititorului. Paginile în care Iona se roag au lirismul dramatic al Psalmilor lui David, dar i pe cel din poezia religioas a lui Voiculescu i Arghezi. Nu lipse te poezia iubirii. Sunt pagini care trimit spre Cântarea cânt rilor i marea poezie a iubirii din literatura universal . Iubirea e al doilea monstru din roman.
Nu sunt de ignorat paginile descriptive, în primul rând tablourile cu marea, când în imagini luminoase, aproape impresioniste, când apocaliptice, în stil aproape expresionist. Descrierea cet ii Ninive (peisaj, topografie, locuitori, via a zilnic , s cia i opulen a) rivalizeaz cu oricare alt pagin de acest fel din literatura universal .
Romanul Prevestirea are virtu i cinematografice. Oare când se va realiza un film!?
Cu acest roman, Ioana Pârvulescu a atins împlinirea scriitoriceasc sub care n-are voie s coboare.
