45 minute read

pp

Nicolae MARE}

Tudor Vianu ]i Blaga III

Advertisement

Prezentam în numerele precedente ale Constela iilor unele aspecte legate de traducerea de c tre poetul i filosoful român Lucian Blaga, a capodoperei literaturii universale Faust de Goethe. Aceasta s-a petrecut, dup cum men ionam, în anii 1952-1954, în plin perioad proletcultist , când Mihai Beniuc et compania se aflau la conducerea Uniunii Scriitorilor i a Fondului Literar, cu alte cuvinte a finan elor breslei. Dup realizarea traducerii (1953), s-a dorit un alt traduc tor. N-au fost suficiente referatele pozitive întocmite de Alexandru Philippide i Aurel Maniu, ceea ce a determinat redac ia s îi solicite i marelui germanolog, esteticianului Tudor Vianu, care tocmai finaliza o alt oper a lui Goethe - Poezie i adev r. Realizând are în mâini soarta lucr rii, marele dasc l n-a precupe it nici un efort i a întocmit cu o acribie nem easc un referat/ raport, care va r mâne în istoria traductologiei române ti. Înmul indu-se num rul gurilor rele care se pronun au împotriva traducerii blagiene, redactorii renumitei edituri au solicitat i un ultim referat din partea scriitorului român de origine german Alfred Margul-Sperber, care a înt rit definitiv hot rârea public rii. Totul a durat mai bine de un an, dar a fost dat peste cap planul lui Beniuc de a nu se publica traducerea realizat de Lucian Blaga.

Era pentru prima dat , în aceast perioad grea a obsedantului deceniu, când scriitorii români de bun credin au dovedit o solidaritate exemplar fa de munca onest , plin de har a colegului lor. Ei poart o munc onest exemplar despre importan a pe care au avut-o referatele întocmite la cererea Editurii de Stat pentru Literatur i Art (ESPLA) unor mari speciali ti în literatura i cultura german : Alexandru Philippide, Adrian Maniu, Tudor Vianu i Alfred Margul Sperber cu privire la realizarea traducerii Faust de Goethe de c tre Lucian Blaga.

Document XVII Prezentarea referatului întocmit de Tudor Vianu la traducerea capodoperei Faust, Partea I-a, efectuat de Ion Iordan, verificat cu o acribie aparte i comparat prin sondaje /vezi anexele la referat/ cu traducerea realizat de Lucian Blaga

Referat asupra traducerii lui Faust de Goethe, Partea I, cut de Ion Iordan

Înc o traducere a lui Faust, dup acelea ale lui I. Gorun, I. U. Soricu, Laura Dragomirescu, Lucian Blaga! M rturisesc c am deschis manuscrisul cu neîncredere. Ion Iordan mi-era un nume necunoscut. Nu l-am întâlnit în nicio publica ie; nu tiu s fi isc lit vreo oper literar . Dup lectura primelor pagini i, mai ales, dup str baterea ms., întreg, impresia a fost aceea a uimirii. Faust este una din operele cele mai complexe i mai adânci ale literaturii universale. Traducerea ei cere o h rnicie de ani de zile, o în elegere a textului sprijinit pe un studiu îndelung, o mult încercat m iestrie poetic în redarea marei lui variet i de forme, de ritmuri, de tonuri. Un încep tor nu se poate încumeta s transpun într-o alt limb o astfel de oper . Noul ei traduc tor a avut curajul s-o fac i a izbutit într-un fel care m face cu greutate s cred c este un încep tor. Cine este Ion Iordan? Nu cumva este un pseudonim sub care se ascunde, cine tie din ce motive, un scriitor mai vârstnic, format în foarte multe lucr ri literare?

Dac aceast presupunere nu se adevere te, atunci ne afl m în fa a unui caz aproape unic în literatur : cazul unui scriitor care se dovede te, de la prima lui oper , st pân pe toate mijloacele lui, posedând o îndemânare artistic , un rafinament formal pu in comun. Ion Iordan mânuie te versul cu o rar dexteritate, îl face s exprime ce dore te; st pâne te o limb bogat , plin de surprize; tie s redea suavitatea, dar mai cu seam vorbirea realist i pe aceia ..., plin de subîn elesuri i de ingeniozitate; traducerea lui este de cele mai multe ori limpede, are poezie i haz, se cite te cu un interes care nu ostene te. Cine o fi omul sta? Este adev rat c noul tradu tor a înv at din exemplul artei poetice a lui Tudor Arghezi. Îl leag de alt scriitor verde a limbii, preferin a acordat termenului drastic, unele întors turi, adic unele moduri ale construc iei sintactice. Dar influen a arghezian asupra limbii literare a fost foarte întins în ultimele dou , trei decenii i, astfel, nu se poate spune decât c Ion Iordan a tradus în limba i cu mijloacele poetice ale timpului s u.

O traducere trebuie îns judecat în raport cu originalul i apreciat , nu numai dup meritele ei poetice intrinsece, dar i dup fidelitatea ei. Se cuvine s spunem deci c Ion Iordan procedeaz uneori cu destul libertate, redând sensurile poetice, dar folosindu-se de no iuni i imagini deosebite. Iat , de pild , iubirea lui Mesfistofeles adresat corului invizibil al spiritelor, v. 1627 urm.: Dies sind die Kleinen Von den Meinen. Höre, wie zu Lust und Taten Altklug sie raten! In die Welt weit, Aus der Einsamkeit, Wo Sinnen und Säfte stocken, Wollen sie dich Locken. Ion Iordan traduce:

tia, dintre puii mei, Cânt re ii prichindei, Spun, cu mintea lor b trân : „Bucur -te în rân !” Vor s pleci în lumea larg , Schivnicia s i-o sparg , Pr fuirii-n veci sihastr , -i deschid o fereastr !

Traduc torul red deci sensul, nu i expresia aidoma. Versul: „Bucur -te în rân ” n-are nici un corespondent în original, i de altfel nici nu este cu totul clar. „Cânt re ii prichindei” dezvolt , de altfel în chip fericit, expresia mai simpl a lui Goethe: „die Kleinen”, etc. Totu i, unghiul divergen ei fa de original nu este totdeauna la fel de deschis. Traduc torul, în general, se ine de text; dar cu o independen în mânuirea limbii noastre, cu o ingeniozitate verbal , care desf teaz pe cititor. Continui s citesc de la punctul în care am întrerupt citatul i g sesc:

În original

Hör auf, mit deinem Gram zu spielen,

Der, wie ein Geier, dir am Leben frisst:

Die schlechteste Gesellschaft lässt dich fühlen,

Dass du ein Mensch mit Menschen bist.

Doch so ist`s nicht gemeint,

Dich unter das Pack zu stossen.

Ich bin keiner von den Grossen;

Doch willst du, mit mir vereint,

Deine Schritte durchs Leben nehmen,

So will ich mich gern bequemen,

Dein zu sein, auf der Stelle.

Ich bin dein Geselle,

Und mach ichdir`s recht,

Bin ichdeinDiener, bindeinKnecht!

În traducerea lui Ion Iordan:

Sfâr te s te joci cu jalea aia, inima i-o sfâ ie, ca gaia. i-arat chiar i proasta tagm calea: ti între oameni, om în toate celea.

Nu te-oi b ga, fire te, într-o cu ,

Cu neam de caracud i plevu .

Nu mi-a trecut prin cap a a isprav ,

Nu-s unul dintre cei cu cin de clav ,

Dar, dac vrei, tovar buni ne prindem,

Prin via oblu ni elu s-o-ntindem. ... sunt gata, omul t u, i fiu mereu, în bine,-n r u.

Comparând cele dou texte, ne convingem c traducerea se ine de original, dar în acela i timp c traduc torul a gândit cu adev rat textul în române te. Constatarea se sprijin pe observarea textului, cu: tagm , isprav , oblu, cin, dar mai cu seam pe observarea locu iunilor, cu a trece prin cap, a se prinde tovar i, a fi gata, etc. Pentru das Pack expresia: neam de caracud i plevu este o bun localizare. Traduc torul accentueaz , poate ceva mai mult decât originalul, caracterul realist al vorbirii lui Mefistofeles, prin demonstrativele populare: aia, alea, dar procedeul se potrive te cu caracterul vorbitorului.

Nu m pot împotrivi pl cerii de-a cita mai departe, atât de adev rat i spiritual vorbesc personajele. Iat momentul în care Faust i Mefisto se pun de acord asupra pactului lor:

Mefisto:

Vreau s m bag aici la tine slug ,

S-alerg, la semnul t u, ca o zvârlug Iar dincolo de ne-om vedea, în veac, -mi fii mata, supus, la fel...

Faust:

De cel t râm de dincolo nu-mi pas ,

De-mi sf rmi aceast p mântean cas ,

Faci praf i pulbere din lumea mea,

Cealalt s se-nal e cum o vrea.

În st p mânt i-au bucurii isvoare,

Dureri, alean sub raza stui soare.

În clipa-n care m despart de ele,

Potopul dup mine! Bune, rele

Ce mi-e sortit nu caut a cunoa te,

De-i dragoste ori ur ce m pa te;

Acolo, pe t râmul neguros,

De-o fi, ca pe p mânt, un „sus” i-un „jos”!

Mefisto:

Ei bine, de-i a a, poftim fr ie, facem leg mânt; c -s priceput

Al dracului, i-ar t în drume ie,

Ce ochi de om nicicând n-a mai v zut!

Faust:

Ce-mi po i tu da, cu ubred silin , rmane drac, când semenii ...

Ce-i duh de om i-nalta-i n zuin !

Doar ... f so , argintul viu

De aur ro u, cu iu eala-i treaz ,

Ce-mi fuge printre de te, o sfârleaz .

Un joc, la care paguba-i câ tigul,

Înspre vecin i-asvârl ochi orii

Dai desf ri zeie ti în sl vi i glorii?

Ce, stele c toare, de destram ? v d-nainte de-o culeg, o poam -mi putreze te-n palm , pomii goi,

Ce zi de zi se-mbrac -a muguri noi.

Mefisto:

Nici cu porunci din astea nu m sperii,

Asemenea comori servesc puzderii,

Dar vin i vremi, pofte ti în alte d i, gu ti din ale tihnei bun i.

Faust:

Pl cere de-oi g si cândva-n tânjeal , -mi fie moartea trândavul huzur!

De-i izbuti, dus de minciuni, momeal , zic c -mi sunt pe plac i n-am cusur,

Ori s m -n eli cu vr ji, atunci m curm , i mi-am tr it, din zile, cea din urm !

Ne prindem?

Mefisto:

S-a f cut.

Faust: batem palma! i-n vremi tr ite-n clipele de-a valma

De-oi spune vreodat c tre clip : „R mâi, r mâi, clipit minunat !”

Atunci, în lan uri s m legi în prip , Atunci, sfâr esc cu inima-mp cat , Atunci, îmi cânt clopote prohodul, Atunci, din slujb scapi i leg mânt, Se-opre te ceasul i se taie nodul i mi-am plinit veleatul pe p mânt.

Pasajul este incontestabil viu, prin firescul, dar i prin inventivitatea vorbirii. Dac îl compar m cu originalul, v. 1666 urm., atunci ne putem da seama, în mod concret i exact, în ce fel procedeaz traduc torul. Formulez rezultatul acestei compara ii în urm toarele observa ii:2 1. Compara ia ca o zvârlug din versul 2 n-are corespondent în original. 2. Mata din v. 4 constituie o accentuare familiar-ironic în spiritul, dar nu dup litera originalului. 3. Potopul dup mine din v. 12 adapteaz prin zicerea r spândit de traducerea maximei absolutismului: après moi le déluge, versul original: Dann mag, was will und kann, geschehn. 4. T râmul neguros din v. 15 traduce, dar i precizeaz poetic expresia mai abstract a originalului din v. 1669 jenen Sphären, prin care Goethe în elege lumea de dincolo. 5. V. 1667 al originalului: Von deinesgleichen je gefasst? e un vers mai scurt decât cele precedente (8 silabe în loc de 11 sau 13), care d o anumit c dere debitului, r mas nereprodus în traducere. 6. Ce-mi fuge printre de te din v. 26 con ine varianta popular : de te, întrebuin at de mai multe ori de Arghezi. 7. V. original 1679 con ine expresia ohne Rast pe care traduc torul o red prin compara ia proprie lui: o sfârleaz din v. 26 al pasajului citat. 8. V. original 1681: Ein Spiel, bei dem man nie gewwint e tradus prin Un joc, la care paguba-i câ tigul, deci o formul personal , în care al turarea termenilor contradictorii: pagub i câ tig d versului hazliu accent paradoxal. 9. De-a cârligul din v. românesc 28 n-are corespondent în originalul german. 10. V. original 1665: Die, wieein Meteor, verschwindet? se transform la Blaga în v. interogativ-exclamativ 31: Ce, stele c toare, de destram ?. 11. În v. 35: Nici cu porunci din astea nu m sperii, porunci corespunde germanului Auftrag, ceea ce constituie o u oar abatere de la original, c ci Auftrag mi se pare c e luat aici în sens de îns rcinare, misiune. 12. V. 1693: Sos sei es gleich um mich getan! este un vers mai scurt i d una din acele c deri ale debitului, pe care nici aici traducerea n-o indic . 13. V. 46: i-n vremi tr ite-n clipele de-a valma n-are corespondent în original. 14. V. 54: i mi-am plinit veleatul pe p rmânt e o frumoas adaptare româneasc , cu mai adânc r sunet pentru noi, a v. original 1706: Es sei die Zeit für mich vorbei!.

Dup cum se vede din analizele de mai sus, Ion Iordan traduce inându-se destul de strâns de text, dar uneori împrumut originalului note care acestuia îi lipsesc i, alteori, adapteaz , printr-o folosin destul de întins a unor expresii sau locu iuni proprii limbii noastre.

De curând am citit i am referat despre traducerea lui Blaga din Faust. Aceast traducere este o lucrare literar de mare valoare, dup cum am încercat s dovedesc în referatul meu i dup cum au fost de p rere i ceilal i referen i i consilieri literari ai ESPLEI, întruni i într-o edin de la începutul lunii Mai. Dup ce am citit noua traducere a lui Ion Iordan, am vrut s -mi dau seama care este valoarea acestei traduceri, fa de aceea a lui Blaga, i care este specificul fiec reia din aceste dou lucr ri. În acest scop, am procedat la o opera ie de sondaj, comparând între ele cele dou versiuni române ti, i cu originalul german. Rezultatul acestei opera ii se poate urm ri în Anexele 1-5, pe care le adaug referatului de fa . Generalizând asupra constat rilor de am nunt, consemnate în Anexe, sunt în m sur a spune c versifica ia lui Iordan mi s-a p rut uneori mai bun , dar c traducerea lui Blaga, care con ine i multe frumuse i poetice, este i filozofice te mai exact , c ea urmeaz mai strâns i mai exact textul. Ambele versiuni sunt lucr ri de valoare, dar Iordan a tradus deocamdat numai partea I a tragediei, în timp ce Blaga a tradus ambele p i, opera întreag . vrea s adaug, la sfâr itul acestui referat o idee ce mi s-a impus în timp ce studiam cele dou noi traduceri române ti ale lui Faust de Goethe. Mi s-a p rut o împrejurare cu totul remarcabil faptul c , în aceea i vreme, i f s tie unul de altul, s-au putut si, în ara noastr , doi oameni care au fost în m sur s consacre un timp îndelung unei opere atât de anevoioase ca traducerea lui Faust i c au f cut-o, nu numai cu h rnicie, dar i cu un deosebit talent i tiin . Înseamn c în ara noastr sunt multe energii creatoare necunoscute i c , în orice moment, se poate produce manifestarea surprinz toare a uneia din ele, ca aceea a lui Ion Iordan. Cine tie în ce alt col studios se coace lucrarea vreunui alt scriitor, tân r sau mai b trân, menit s ne uimeasc într-o zi! Sentimentul acestei t cute germina ii, pe care l-am încercat în vremea din urm , parcurgând cele dou opere, m-a f cut s -mi reprezint cu încredere i emo ie viitorul culturii noastre. 23.V.1954 Tudor Vianu

2 Pentru u urarea referin ei am numerotat pasajul reprod us din traducerea româneasc de la 1 înainte.

Anexa 1

Prologul în cer (primele dou strofe, spuse pe rând de cei doi arhangheli)

Text german Traducerea I. Iordan

Raphael: Die Sonne tönt nach alter Weise In Brudersphären Wettgesang, Und ihre vorgeschriebne Reise Vollendet sie mit Donnergang. Ihr Anblick gibt den Engeln Stärke, Wenn keiner sie ergründen mag; Die unbegreiflich hohen Werke Sind herrlich wie am ersten Tag. Gabriel: Und schnell und unbegreiflich schnelle Dreht sich umher der Erde Pracht; Es wechselt Paradieseshelle Mit tiefer, schauervoller Nacht; Es schäumt das Meer in breiten Flüssen Am tiefen Grund der Felsen auf, Und Fels und Meer wird fortgerissen In ewig schnellem Sphärenlauf.

Text german

(Er schlägt das Buch auf und erblickt das Zeichen des Makrokosmos) Ha! Welche Wonne fließt in diesem Bick Auf einmal mir durch alle meine Sinnen! Ich fühle junges, heil'ges Lebensglück Neuglühend mir durch Nerv' und Adern rinnen. War es ein Gott, der diese Zeichen schrieb, Die mir das innre Toben Stillen, Das arme Herz mit Freude füllen Und mit geheimnisvollem Trieb Rafail: Cu-nd tinatu- i sunet, soare, Cântând cu sorii fra i te-ntreci, Cu pa i ce bubuie în zare Pe calea- i h zit -n veci. Puteri, de i i-e taina-ascuns ,

Zidirea-n fala-i nep truns , rea -i ca-nîntâia zi.

Sorb îngerii-n a te privi; Gavril: i-n goan -n nep trunsa-i goan , -nvârt falnicul p mânt, Sclipiri de rai, f r-de prihan , În groaza nop ii str mutând. i marea spumeg -n vârtoape,

Prin stânci adânci, în largi fâ ii, Urgia duce stânci i ape

În goana sferei, din vecii. Tudor Vianu

Traducerea I. Iordan

Semnul Macrocosmosului) Ah! Ce-ncântare la acea privire Str fulger sim irea deodat , Simt sfânt , proasp duire rsat -n vine-n dârdor -n via . Zeu s fi fost, cel ce-a crestat De semne, spre l untrica-mi tihnire, -mi umple biata inim cu mir, face

Traducerea L. Blaga

Rafael: Prin zvon de sfere înfr ite Planete, soare, sun -ntr-una, S-aude ca un mers de tunet Cutreierul de totdeauna. Arhanghelii- i sporesc puterea

Cum stau la toate a privi i toate faptele înalte, re e sunt ca-n prima zi.

Gavril: Splendorile, pe rând, p mântul

i le arat , i le-ascunde, i ne urmeaz , f când schimbul, Lumini de rai i nop i profunde. Zb tându-se-nspumat marea

Pe stânci se-nal cu putere.

Traducerea L. Blaga

(Deschide cartea la întâmplare sului) Ce voluptate din ce v d îmi vine dintr-o dat ! O fericire tân i sfânt simt Suind cu foc prin nervii mei, prin vine. A fost un zeu cel ce a scris astfel de semne, Ce-mi ogoiesc tumultul din untru, Ce-mi umplu inima de bucurie, Ce-mi dezv lesc în tâlcuri i stânci i mare sunt r pite

În ve nice rotiri de sfere.

Constat ri

În primele dou versuri Iordan adopt o form adresat ( ie, tu), care nu exist în original. Blaga d forma constatativ a originalului. În versul 3, Reise e tradus prin slabul preumblare de Iordan. Blaga se te frumosul: Cutreierul. În v.5 i 6 desp irea subiectului Puteri de predicatul sorb, printr-o subordonat , face construc ia mai greoaie la Iordan. De asemeni: Puteri... sorb în a te privi nu e fericit. - În v.7 Werke e redat de Iordan prin Zidirea, adic static, în timp ce Blaga d no iunea activ : faptele. - În v.9 nu este..., la Iordan, întâlnirea consoanelor în: i-n goan -n nep trunsa-i goan . - În v.11, Iordan adaug originalului: r' de prihan . Blaga omite îns în v.12 schauervoll, pe care Iordan îl prin groaz . Iordan împrumut textului, numai pentru rim : largi fâ ii. Blaga traduce exact pe

În aceste dou strofe, Blaga se ine mai strâns de original. Sensurile sunt mai exact redate de Blaga. i estetice te versiunea lui Blaga mi se pare aici superioar .

Anexa 2

Monologul lui Faust (act. I, vs. 430 urm.)

(Deschide cartea i z re te

cel ir -mi deslu easc taina care

i vede Semnul MacrocosmoPrin sim uri, ah, prin toate

fortgerissen prin r pit. tainice i demne

Constat ri

Trebuie spus, mai întâi, c versifica ia lui Iordan e mai bun : toate versurile rimeaz , ca în original; la Blaga nu. Sinnen=sim irea (singular la Iordan) sim uri (plural la Blaga) Lebensglück=t duire (deci inexact la Iordan) fericire (mai exact la Blaga). Nerv’ und Adern (lipse te la Iordan, exist la Blaga: prin nervii mei, prin vine). Das arme Herz (este redat de Iordan: biata inima. Blaga d numai: inima.) geheimnisvollem Trieb (e tradus de Blaga prin tâlcuri tainice i demne (?), deci infidel.

Die Kräfte der Natur rings um mich her enthüllen? Bin ich ein Gott? Mir wird so licht! Ich schau in diesen reinen Zügen Die wirkende Natur vor meiner Seele liegen. Jetzt erst erkenn ich, was der Weise spricht: „Die Geisterwelt ist nicht verschlossen; Dein Sinn ist zu, dein Herz ist tot! Auf, bade, Schüler, unverdrossen Die ird'sche Brust im Morgenrot!”

Text german

Wagner: Verzeiht! ich hör Euch deklamieren; Ihr last gewiß ein griechisch Trauerspiel? In dieser Kunst möcht ich was profitieren, Denn heutzutage wirkt das viel. Ich hab es öfters rühmen hören, Ein Komödiant könnt einen Pfarrer lehren. Faust: Wenn ihr ’s nicht fühlt, ihr werdet’s nicht erjagen, Wenn es nicht aus der Seele dringt Und mit urkräftigem Behagen firea-n jurul meu mereu se coace? Sunt eu un zeu? M -nseninezi f ptur , Privind neîntinata tr tur , Mi-apari, în fream t z mislind, în fa ; i aflu-acum a magului pova : „Nu-i lumea duhurilor ferecat , i-e Firul stins i mintea încuiat ! Hai, scald , ucenice de elept, Cu sârg în noi zori mântescu- i piept!”

Traducerea I. Iordan

Iertare! Aud c declama i oleac , Pe semne dintr-o tragedie Trag de pe urma teatrului foloase, Azi sunt la cinste artele frumoase. Caci deseori m-a lamurit poporul: Decât un pop -i mai iste actorul.

Traducerea I. Iordan

Când nu o sim i, nicicum nu e de prins, De n-o ni din suflet, întradins, biruie, cu sacru-i foc, prin vraj Jur împrejur puterile naturii?

Sunt eu un zeu? Lumin mi se face mie. În tr turile acestea pure Natura îns i în puterea ei se pe fa . Acu de-abia pricep a în eleptului pova : „A duhurilor lume nu-i ascuns , Doar mintea ta i inima-s închise. Ridic -te, discipole, f mâhnire i scald i pieptul în aurorele deschise!”

Traducerea L. Blaga

Scuza i! V-am auzit cu sârguin declamând, tragedie greac ? În arta-aceasta sunt un ignorant, ci este foarte pre uit ast zi, Am auzit spunându-se adese:

Traducerea L. Blaga

ramân seci. -nduplece pe-ascultatori Îndestulându-i cu putere. Un ghiveci Iordan prin mir, care nu corespunde deloc originalului) enthüllen (e tradus impropiu de Iordan: se coace; mai exact la Blaga: lumin mi se face) Versurile între ghilimele sunt mai sprintene la Iordan; ultimul vers,

Versifica ia mi se pare mai bun la Iordan; exactitatea e mai mare la Blaga. Tudor Vianu

Anexa 3

Faust (Act. I, intrarea lui Wagner, v. 522 urm.)

greac ?

Citea i, de nu m -n el, vreo În arta-aceasta-a vrea pove e, Nu tii de unde un profit mai iese, în special, e prea lung la Blaga.

Comediantul poate i pe-un pop s -l înve e.

Constat ri

Cele 6 versuri ale originalului sunt traduse în acela i num r de versuri de Iordan; cu dou versuri mai mult de Blaga. Fidelitatea este la fel de nemul umitoare la ambii traduc tori. Ultimul vers este tradus de Iordan printr-un vers de 11 silabe, ca în original. Blaga lunge te versul la 15 silabe. La Blaga nu sunt toate versurile rimate.

Compara ia acestui scurt fragment, în cele dou variante române ti, marcheaz o anumit superioritate a lui Iordan.

Anexa 4

Faust (Actul I, v. 534 urm. în continuarea pasajului examinat în Anexa 3) =: Faust protesteaz aici împotriva oratoriei frumoase, dar goale

Faust (original)

Cuvintele de nu-s sim ite, Din suflet vorbele s creasc , Tudor Vianu

Constat ri

Versul 1 e mai clar la Blaga. Construc ia condi ional debutând cu Wenn e mai bine dat de Iordan. Blaga adopt o alt forma de construc ie.

Die Herzen aller Hörer zwingt.

Sitzt ihr nur immer! Leimt zusammen, Braut ein Ragout von andrer Schmaus, Und blast die kümmerlichen Flammen Aus eurem Aschenhäufchen raus! Bewundrung von Kindern und Affen, Wenn euch darnach der Gaumen steht; Doch werdet ihr nie Herz zu Herzen schaffen, Wenn es euch nicht von Herzen geht. Schwindet, ihr dunkeln Wölbungen droben! Reizender schaue Freundlich der blaue Äther herein! Wären die dunkeln Wolken zerronnen! Sternelein funkeln, Mildere Sonnen Scheinen darein. Himmlischer Söhne Geistige Schöne, Schwankende Beugung Schwebet vorüber. Sehnende Neigung Folget hinüber; Und der Gewänder Flatternde Bänder Decken die Länder, Decken die Laube, Wo sich fürs Leben, Tief in Gedanken, Liebende geben. Laube bei Laube! Sprossende Ranken! Lastende Traube -nha e, totu i, inimile-n mreaj . Stai locului, lipe te-o cârpoceal , i- i fierbi tocana, din ce pic -n poal ! Suflând în gr joara- i de cen u e ias -o pr dit fl ru e! Maimu e i copii i-o dau întreag , De-o jindue ti, cinstindu-tencântarea. Dar sufletul de suflet nu se leag , Din suflet dac nu- i porni chemarea!

Traducerea I. Iordan

Piar -nnoptate Blânde t rii i sinilii Sl vi s surâd ! Negura hâd Când se topi-va, Ard stelele-n nori, i milostiva Raz de sori. Fii ai v zduhului Cu mirul duhului, de perinde. Doruri se pleac le petreac . Straiele flutur Brâie se scutur , i peste ri, i peste z ri. Unde-n h uri, Fac leg mânt, Tainic jurând, Cei ce se leag Pentru o mas E lesne s combini din ceea ce î i cade De la banchetele str ine. Desigur, po i s sco i firave fl ri, jubilând, În gr joara ta de scrum suflând. Cu-atâta îns tu vei cuceri

Doar admira ia unor maimu e i copii, Nu vei r zbate pân-la inimi, Tudor Vianu Negrele bol i dispar . Prin ceasul de sear Arate-se cerul. Privesc de sus Albastru eterul. Destrame-se norii, Stelele, sorii Luceasc nespus Fiii t riei, Frumuse e bogat Pluteasc deasupra În sfera curat . Pe urmele lor Str bate un dor. Panglici fluturând Pe ri s-au l sat i peste-un pridvor, Unde sub vi a, inându-se-n gând, inându-se-n bra e Un cuvânt pe via . Lujerii-mbrac

Dac din inim nu- i vine. Versul 2 i 3 e redat mai exact de Blaga. Versul scurt: Pentru o mas la Blaga, n-are corespondent în original. Schmaus=banchet, e cel mai exact redat de Blaga; Iordan se achit cu: tocana. Bewundrung=admira ie, e redat exact de Blaga; Iordan pune:

Cele 12 versuri ale originalului sunt traduse prin 12 v. de Iordan; prin 13 de Blaga. Versurile lui Iordan sunt mai corecte, rimeaza toate. Versurile lui Blaga sunt mai pu in sprintene; dar sensurile sunt mai exact redate de Blaga.

Anexa 5

Faust I (Corul spiritelor care-l adoarme pe Faust, dup convorbirea cu Mefistofeles Pasaj de mare frumuse e liric , v. 1447 urm.)

Original

Bol i spânzurate! ri ov inde Peste tufi uri, Pe via a-ntreag .

Traducerea L. Blaga

Ve mintele lor Iubi ii î i spun încântarea, deci ni el al turi.

Chio c, lâng chio c. Äther redat prin sl vi la Iordan; prin eter la Blaga.

Wolken zerronnen e redat cam obscur i infidel de Iordan: Negura hâda/ Când se topi-va; exact i mai concis de Blaga: Destrame-se norii.

Sternelein funkeln e redat de Iordan prin Ard stelele-n nori, adic aproximativ exact; Blaga traduce printr-o metafor absent din original, dar frumoas : Luceasc nespus/ Fiii t riei.

Frumuse e bogat , la Blaga, nu corespunde cu nimic în original. ri ov inde la Iordan traduce cam inexact pe Schwankende Beugung, care este omis de Blaga.

Decken die Laube este inexact redat de Iordan: i peste z ri [se scutur ]. Blaga d echivalentul: i peste-un pridvor.

Stürzt ins Behälter Drängender Kelter, Stürzen in Bächen Schäumende Weine, Rieseln durch reine, Edle Gesteine, Tufe, tufi uri Dese h uri i sub irei erpi de cârcei, c ra i i-n teasc pica i, De boabe plini, Voi grei ciorchini; Curg în iroaie În iu i pâraie Vinuri spumoase Prin pre ioase Vii pietricele Susur ele. etc. etc. Strugurii cad -n Teascuri i-n cad . Râuri spumoase Vinuri revars , Trec printre pietre i prin curate Vechi nestemate etc. etc. Sprossende Ranken e frumos redat de Iordan erpi de cârcei; la Blaga lujerii.

Concluzie: Ambele versiuni au valoare poetic ; totu i superioar la Blaga printr-un sentiment care mi s-a p rut mai adânc. Blaga se ine, în mai multe puncte, mai aproape de text. Pasajul concret are 32 versuri în original; 33 la Blaga i 40 la Iordan. De data aceasta Iordan este mai lung. Tudor Vianu

Rezolu ia directorului adjunct Al. I. tef nescu Tov. Zaicic rog a-l chema pe tov. I. Iordan (Weissglas) 3.69.27. A se încheia un contract pentru BT: Faust, în întregime Rog a se reverifica traducerea lui L. Blaga. S fie întrebuin at i tov Weissglas la verificare. (Ion Costin, Cizek, Sperber) 29/VI/54 Pe fil sunt notate numele de mai jos, probabil în aten ia editurii Silvian Veronica Nina Maria Banu Crohm lniceanu Blaga – Bresla u s-a oferit s vad Faust. Discu i cu el.

Constantin MIU

Raportul arhaic modern @n proza lui V. Voiculescu

Miraculosul de factur p gân sau cre tin , detectabil în basme, în povestirile lui V. Voiculescu devine miraculos magic. Magia - form a p gânismului ce nu s-a constituit înc în mituri - reprezint stratul str vechi propice inspira iei voiculesciene.

Lumea povestirilor scriitorului este una atât a pescarilor i vân torilor, cât i a solomonarilor, o lume care conserv o matrice originar , având o curgere a timpului proprie. În proza lui V. Voiculescu remarc m prezen a aproape constant a dou orizonturi spa iale, definitorii pentru lumea arhaic ce le populeaz : muntele i apa, în ipostaza lac sau iezer.

Bun oar , în povestirea În mijlocul lupilor, râpile imense, s pate de ape în roca vân , i gurile negre ce se deschideau în pere ii malurilor, asemenea gurilor unor str vechi pe teri, toate acestea dau „o impresie de arhaism i primitivitate tulbur toare”. În acest spa iu luie te Luparul, omul-lup, f ptur bizar i singuratic . Vân tor, magician i artist (pe pere ii pe terii lui se v d, zugr vite cu c rbune sau hum ro ie, felurite chipuri de animale, iar pe vatr se z resc „alte chipuri de fiare pl smuite din lut”), Luparul e, în felul s u, un paria evitat de oameni, r spunzând urii lor tot cu ur . De i tr iesc în acela i orizont spa ial, între oamenii comuni i omul-lup exist un raport de non-comunicare, deoarece între aceia i acesta se întrerupe orizontul temporal: ei sunt oamenii prezentului, el este omul preistoriei.

Ceea ce-l apropie pe c lug rul Sofonie din Schimnicul de Lupar este tocmai dorin a lui de a deveni schimnic într-o pe ter din vârful unui munte, dorin venit din aspira ia acestuia spre autoizolare, dar mai ales pornit dintr-un abia ascuns sentiment de protest fa de societatea p toas , m rginit , care nu-i oferea o perspectiv de elevare spiritual . Ca i Luparul, misteriosul c lug r cunoa te limbajul lupilor. i unul i cel lalt sunt singurii în m sur s opreasc invazia animalului pr dalnic, care pune în primejdie oameni i animale: „... era de ajuns ca el (Sofonie - n.n.) s se ridice i s fac un semn, pentru ca acolo departe, dih niile s se dea numaidecât înapoi i s fug “.

Dar nu numai ace ti doi lycantropi „vorbesc” cu animalele, ci i Bujor din povestirea Misiune de încredere, care este, i el, un izolat, un sihastru al codrilor, c ruia îi place s tr iasc slobod, f s -i pese de legile i rânduielile ob tii. La rug mintea celui care primise „misiunea de încredere” de a-i prinde i lui ni te coco i de munte, Bujor „s-a târât ca un arpe pân la trunchiul copacului, de care s-a inut f cându-se una cu el (...) i, deodat , din inima t cerilor crunte, a început s r sune cântecul magic al coco ului de - munte”.

Aceea i repulsie fa de oameni manifest i Charles, din Sezon mort. Ca orice vân tor (numai c el e unul modern, c ci nu a pierdut total contactul cu ceilal i oameni), i el este adeptul singur ii, tr ind într-o castitate de pustnic, al turându-i-se câinele Azor, câine „cu caracter i foarte educat”, care împrumut ceva din comportamentul st pânului. În inima p durii, Charles i-a amenajat o cresc torie de fazani, dar aceast modalitate de refulare preferat de el este hibrid : ea „tr deaz o form de ignorare a naturii în chiar mijlocul ei” (I. Apetroaie). Hârjoana câinelui cu o „ro cat “ determin o modificare în comportamentul st pânului: pornirile erotice ale acestuia supus pân atunci orbe te abstinen ei - sunt focalizate asupra so iei omului u de încredere, Simion, femeia fiind, pân atunci, repudiat de tre Charles. Adev ratul vân tor este Simion, deoarece el cunoa te valoarea simbolurilor, aidoma Luparului. Prin urmare, el va împu ca vulpea - simbolul femeii viclene. Simion manifest în elegere fa de so ia sa, care „l-a tradus” cu st pânul; el reac ioneaz potrivit în elepciunii lumii lui patriarhale: în asemenea circumstan e, vinovata trebuie suporte func ia coercitiv a b rbatului: „Avea doar câteva vân i pe obraz i o pleoap mai umflat “.

Muntele, ca orizont spa ial, apare i în povestirea Sakuntala. De re inut faptul c aici se întâlnesc trei spa ii distincte: mo ia de pe plaiurile Buz ului, unde „treburile mergeau anapoda” de la plecarea, proprietarului, Dionis; piscul muntelui - noua re edin a acestuia i tab ra iganilor. Dac primul spa iu e supus degrad rii, cel de-al doilea este unul hibrid: întocmindu- i un program de instruc ie spartan , Dionis încearc s copieze ceva din modul original de via a iganilor. Apare astfel evident tentativa de conciliere dintre cele dou spa ii. Excentricul Dionis î i converte te anglomania la existen a patriarhal a iganilor, de dragul oache ei Rada. În fa a spectacolului de „via slobod ” oferit de liota l ie ilor, naratorul con tientizeaz intruziunea sa în aceast lume: „Am sim it cu umilin c nu eram f cut pentru existen a m rea , dar aspr i auster a piscurilor”.

Impactul arhaic-modern este mult mai pregnant în Ultimul Berevoi. Aici, lumea muntelui se-ntoarce la „era lemnului i vârsta pietrei”, vârste impuse de b trânul solomonar, al c rui nume s-a topit în negura anilor pe care-i duce-n spate. El este singurul la care caut izb vire colectivitatea, amenin at de invazia fiarelor. Recuzita din arsenalul magic al vraciului aminte te de cea a Luparului, cu care acesta îndep rta animalul feroce. Vestitul solomonar nu reu te s

supun monstrul prin intermediul ritualului magic. Revela ia o are în urma invoc rii totemului muntelui, care-i solicit autosacrificiul: „Acum tia. Taurul magic vrea b rb ie adev rat , potrivnic viu, nu o sperietoare.” Moartea unchia ului are valoare de simbol: extinc ia unei civiliza ii bazate pe magia de tip arhaic. Tragismul eroului provine din faptul c are o biografie zbuciumat : str mo ii s i fuseser prigoni i de autorit i; el însu i, prigonit de colectivitate, fusese nevoit s se sih streasc , s tr iasc departe de oameni.

Dincolo de inten ia moralizatoare, din povestirea Ciob nil transpare o atenuare a acestui impact: universului infantil (surprins în câteva aspecte ale vie ii de coal ) îi este asociat un mesager din lumea p storeasc - un câine.

Dar impactul de care vorbeam poate fi dedus i din celalalt orizont spa ial prezent în proza lui V. Voiculescu, i anume apa. Pescarul Amin, din povestirea cu acela i nume e un „as” în materie de pescuit, a cum Luparul i to i ceilal i vân tori se disting prin competen a des vâr it în ale vân torii. Aici se confrunt dou mentalit i expresie a dou moduri de a în elege tehnica pescuitului: cea a brigadierului sosit la Pocioveli tea, care e adeptul pescuitului cu dinamita, mijloc modern i comod - ce-i drept -, dar decimator, i cea a lui Amin, cunosc tor al pravilelor nescrise ale pescarilor de pe acele meleaguri, care va respinge propunerea: El nu poate accepta „înc lcarea legilor sacre ale lumii lui i are senza ia de a fi fost lezat într-o fibr sufleteasc intim “ (Elena Zaharia Filipa ).

Revolta neputincioas a lui Amin fa de „venetic” este asem toare cu cea a personajelor sadoveniene din Împ ia apelor. Eroul voiculescian tr ie te o stare de extaz, încercând s dea r spuns problemei ce ine de propria-i sorginte: este sau nu uria ul morun, care- i f cuse apari ia în balta Nazârului, totemul spiritual al neamului u de pescari? Ca i în celelalte povestiri, i din aceasta transpare leg tura om-animal. Dac ultimul Berevoi, Luparul sau chiar Sofonie recurgeau la magie pentru a supune animalul, Amin, având în întreaga sa f ptur ceva de mare amfibie, aidoma unor personaje de basm (înzestrate cu puteri miraculoase), se d de trei ori peste cap i se metamorfozeaz - la modul imaginar - într-un gând. Spre a- i satisface setea de revelare a absolutului, el se elibereaz de limitele prezentului (care-l încorseteaz ), prin puterea gândului care-l poart în trecut (ca Dan Dionis).

În timp ce Amin aspir la identificarea cu totemul s u, Gheorghie , din Lacul r u, se îndep rteaz de acesta; ba mai mult chiar, îi nesocote te legile nescrise. Divor ul de duhul lacului e urmarea faptului c , ajuns în armat , fl ul ia contact cu o lume dec zut moral, care-i întineaz sufletul: „Dar de la armat fl ul se întorsese schimbat, îngâmfat, n ios, n vit la b utur i neru inat cu fetele. Nu mai inea datinile, c lca opreli tile”.

Tehnica modern , folosit de jandarmi pentru recuperarea lui Gheorghie , care fusese înghi it de apele iezerului - dinamita - tulbur echilibrul acestei lumi primare, încât nu e de mirare c duhul apei, în loc de trupul înecatului, arunc din adâncuri o sumedenie de pe ti.

De observat faptul c dac în lumea montan vân torul era de obicei i solomonar recurgând la magie pentru supunerea animalului (În mijlocul lupilor, Schimnicul, Ultimul Berevoi) în lumea acvatic aceste dou îndeletniciri nu se întâlnesc la unul i acela i individ. Deoarece tehnica modern se dovede te a fi ineficace în tentativa de recuperare a lui Gheorghie , intervine Savila, str moa a satului de pescari. Conservând intacte legile str vechi ale neamului de pescari, b trâna reu te, prin practici magice, a îndupleca duhul lacului elibereze trupul neînsufle it.

Inedit , în seria povestirilor din lumea acvatic , este Lostri a. Aici, V. Voiculescu al tur tema vân torii celei erotice. Nota de arhaic conferit de autor rezid în chiar în înf area lostri ei, aceea de „pe te str vechi, aproape fabulos”. Atâta timp cât se afl sub obl duirea duhului apelor sau a lostri ei, Gheorghie , respectiv Aliman au parte de pe te abundent. Dar, când protectorii sunt tr da i (primul încalc legile, cel de-al doilea o p se te pe frumoasa buc lat , uie, cu trup lung”), cei doi sfâr esc tragic.

În proza voiculescian , impactul dintre arhaic i modern apare nu numai în spa iul montan sau acvatic, ci i în cel uman, mai exact în lumea monahal . Personajele sunt grote ti, iar gestica lor e de-a dreptul hilar , amintind de celebrele pamflete argheziene din volumul Icoane de lemn.

În lumea prela ilor, impactul se manifest prin incompatibilitatea dintre canoanele biserice ti i liberul arbitru. Metamorfozarea c lu rului Sofonie în lup î i are r cinile în absurditatea vie ii monahale, silit s se supun canoanelor m stire ti. Fizionomia schimnicului nu aduce cu cea a unui ascet, ci mai degrab cu cea a unui om viguros: „Treaz, puternic, neab tut tot timpul, el sta în fruntea soborului, pe care-l târa dup sine, atlet prin marile osteneli evlavioase...”

Prin intermediul serviciilor unei tinere v duve (grecoaic frumoas , dar agresiv ), excentricul p rinte Evtichie inten ioneaz s i pun -n valoare rezisten a sa fa de ispitele femeii. Exorcismul acestui c lug r este mai aproape de comportamentul unui clovn decât al unui om al c rui suflet e chinuit de diavol: „El în ca de toart ligheanul de aram unde- i sp la trupul înaintea împ rt aniei (...), prindea cioc nelul de fier (...) tot timpul la îndemân (...) i pornea bat cumplit darabana, într-un fel de arj , c reia nimeni i nimic nu i se putea împotrivi” (Ispitele p rintelui Evtichie).

În Chef la m stire, osp ul pantagruelic i discu iile cuvio ilor despre posibilitatea de a-i g si un culcu peste noapte Lizei, iapa preotului Bolindache, dup ce convivii o a ezaser în capul mesei, dezv luie senin tatea cu care sunt înc lcate interdic iile impuse prin canoanele biserice ti.

Dac în crea ia eminescian i sadovenian se poate vorbi de rela ia osmotic erou liric-natur , între cei doi termeni existând o perfect similitudine, transferul de sim minte realizându-se ca în dou vase comunicante, în proza lui V. Voiculescu omul modern apare în postura de intrus. Exist totu i unele figuri singulare (Luparul, Sofonie, Amin, S il , Doard „geam nul celui dintâi cu dou chioape mai înalt i mai trunche ”, i Carloman, „mai p dure ”- cei mai apropia i tovar i ai lui Dionis) care împrumut , în modul lor de manifestare, ceva din s lb ticia naturii. Apari ia tehnicii moderne în aceast lume arhaic duce la degradarea ei.

Mihai CABA

Dosoftei, @naintemerg[torul

Este unanim recunoscut faptul c în definirea unei na ii, a specificului ei na ional, dup cum amintea i str lucitul istoric literar George linescu, un rol primordial îl de ine „tr tura diferen ial a unui popor”, care poate fi întrev zut ca form de manifestare într-o complexitate de valori caracteristice, dobândite de-a lungul timpului s u istoric tr itor i care, între esându-se expresiv, dau un fond comun, diferen iat fa de alte popoare. Între aceste valori, ca elemente de specificitate definitorii, stau: limba, tradi ia popular i credin a; fiecare în parte i toate împreun pot „da sama” de un popor.

Vorbind despre limba român , despre închegarea ei i, de aici, despre literatura român , este o cale lung ce acoper mai multe secole, începând de la „scrisoarea boierului câmpulungean Neac u tre judele Han Bengner al Bra ovului, la 1521, r mas deocamdat ca primul r va românesc cunoscut” i pân în zilele noastre. Numai c în aceast privin , cea a apari iei i evolu iei crea iei literare române ti, pe c ile b torite de istoricii i criticii literari ai vremurilor se constat dou opinii diferite, diametral opuse, vorbindu-se în contradictoriu de chiar „dou începuturi”, fiecare dintre ele fiind sus inute, de o parte i de cealalt , cu ardoare i cu temeinicia punctelor de vedere exprimate. Astfel, potrivit acestor „divergen e”, primul „început” literar acoper perioada secolelor XVI-XVIII, prelungit pu in i la începutul secolului al XIX-lea, fiind decis de c tre cronicarii moldoveni, Dosoftei, Cantemir i de cronicarii munteni, având punctul „terminus” la iganiada” lui Ioan Budai-Deleanu (1812). Cel de al doilea „început” a fost „localizat” în timp „în preajma secolului al XIX-lea, când literatura a luat-o de la cap t”, dup cum conchide i Nicolae Manolescu în „Istoria critic a literaturii române”, ed. Minerva, 1990. Potrivit acestuia: urm torii poe i de „oh” i „ah”, cum au fost V re tii i Conachi, au inventat, de fapt, literatura român modern de ast zi, statornicindu-i speciile i genurile pîn azi. i, totu i, dac dorim s încheiem aceast „gâlceav , cu în elepciune” (vorba lui Dimitrie Cantemir), atunci putem s conchidem, a fi supu i unui nou „diferendum”, c literatura român „a pornit viteje te doar odat cu criticismul junimist” (1863) lansat de Titu Maiorescu, a a cum apreciaz „cu împ care” i criticul literar Al. Cistelecan.

Revenind la George C linescu, cel care consider c „spiritualitatea unui popor se aranjeaz în jurul unei - note de baz - înn scute”, în cazul punctual al literaturii române acesta v zând - nota ei de baz - în „EPOCA VECHE a începuturilor de ev mediu întârziat”, dup cum î i intituleaz primul capitol al monumentalei sale Istorii, în care str dania minu ioasei sale cercet ri estetice este îndreptat cu luare aminte peste operele înaintemerg torilor limbii române literare, sco ându-le la iveal , cu judecat stabil i nep rtinitoare, contribu ia lor însemnat de a face trecerea de la literatura religioas , aflat în plin expansiune, la limba literar a începutului literaturii.

Între înaintemerg torii literaturii române ale acelei epoci „de ev mediu întârziat”, George C linescu îl pune la loc de cinste i pe Mitropolitul Dosoftei, c ruia îi consacr nu mai pu in de trei pagini, 5356, în Istoria..., copiat de Ed. Nagard, în 1980.

Mai întâi, pedantul istoric i critic literar, trecând laconic peste biografia lui Dosoftei, se opre te în final la portretul acestuia zugr vit „cronic re te” de Ion Neculce: „acest Dosofteiu mitropolitul nu era un om prost de felul lui; era neam de mazîl, prea înv at; multe limbi tia, elene te, latine te, slavone te i alte. Adânc din c i tia, i deplin c lug r i cucernic i blând ca un miel; în ara noastr pe aceste vremi nu se mai afl un om ca acela”.

Întruchiparea portretistic a acestor puternice tr turi de caracter atribuite Mitropolitului Dosoftei ne îndeamn , dar , s z bovim mai

pe îndelete asupra vie ii i operei sale, în contextul istoric al devenirii de mai târziu, a a cum au f cut-o de-a lungul vremurilor i numero ii i exege i.

Astfel, desprindem, dup Nicolae Iorga - citire, faptul c s-a n scut la 26 octombrie 1624, la Suceava, pe numele lui de mirean Dimitrie, în familia negu torului Leontari - tat l - i a Misirei - mama -, Baril , de origine exterioar grani elor rii (probabil macedonean ), dar cu multe rude i leg turi române ti.

A pornit pe drumul înv turii la coala Domneasc de pe lâng Biserica „Trei Ierarhi” de la Ia i, abia deschis de domnitorul Vasile Lupu, la 1640. De aici continu studiile la coala Fr iei Ortodoxe din Liov (Polonia), însu indu- i limbile: greac , latin , slavon i polon . Urmând calea credin ei ortodoxe, în 1648, îl afl m la M-rea Pobrata (Probota), prima ctitorie a domnitorului Petru Rare , unde sa c lug rit i ca monah a primit numele de Dosoftei. Aici depune mare sârguin pentru traducerea în române te a Istoriei lui Herodot, a unui Pateric grecesc i a altor texte, între care i fragmente din Via a i minunile Sf. Vasile cel Nou. Pe aceast baz , ascensiunea sa ecle-ziastic este fulminant , fiind ales i func ionând ca episcop de Hu i timp de doi ani (1658-1660), ca mai apoi, timp de peste un deceniu (1660-1671), s fie episcop de Roman, perioad fast în care începe lucrul la „Psaltirea în versuri”, culminând cu alegerea sa ca Mitropolit al Moldovei în care a slujit pe acest scaun arhieresc în dou perioade, prima (1671- 1674), întrerupt de pribegia sa în Polonia, „ca urmare a schimb rii de domn, dar i a convingerilor sale antiotomane” i a doua (1675-1686), odat ce este readus în demnitatea sa chiriarhal anterioar i pân la luarea sa ca ostatec, în 1686, de tre regele polon Jan Sobieski, care, în retragerea oastei sale din fa a otomanilor, a luat din Moldova, Mitropolitul, Tezaurul Mitropoliei i Moa tele Sf. Ioan cel Nou.

În prima sa perioad , Mitropolitul Dosoftei, drept urmare a rela iilor sale cu patriarhul Moscovei i cu Nicolae Milescu Sp tarul, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie i, astfel, are meritul înfiin rii la Ia i a primei tiparni e.

Dovedindu-se a fi un cucernic iubitor al sfin eniei credin ei ortodoxe i purt tor de griji fa de enoria ii s i p stori i, Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, înzestrat cu darurile dumnezeie ti ale misiunii sale, a lucrat cu îmbel ugare la traducerea i tip rirea de carte sfânt în limba român , ca s apropie tot mai mult de sufletul poporului comoara de lumin i har a lui Dumnezeu, d ruind Bisericii i neamului românesc lucr ri de mare valoare pentru rânduiala slujbelor biserice ti.

Primele sale c i tip rite au fost: Psaltirea în versuri i Acatistul sc toarei de Dumnezeu. Din pricina „stric rii” tiparni ei de la Ia i, acestea sunt tip rite în cele din urm , în 1673, la Uniev, în Polonia. A lucrat la Psaltire cinci ani, dup cum m rturise te pe foaia de titlu: „A fost lucrat cu lung osteneal , în mul i ani, socotit i cercat prin sfintele c i i di aciia pre versuri tocmit , în cinci ani foarte cu osârdie mare.” Cuprinzând versificarea celor 150 de Psalmi ai Dosoftei - Psaltirea în versuri Psalm 11 lui David i având peste 500 de file, cu cele 8634 versuri ale sale, Psaltirea în versuri a Mitropolitului Dosoftei, dup cum conchide i istoria literar , este considerat prima oper poetic de mari dimensiuni din literatura român ! Practic, Dosoftei poate fi socotit, f t gad , înaintemerg torul Poeziei române ti; el fiind i primul versificator al Psaltirii în tot R ritul ortodox. Însu i G. C linescu, pornind de la primul Psalm, îi apreciaz lui Dosoftei acea „proasp und psaltmodic ”: Ferice omul ce n-a merge/ În sfatul celor f de lege/ i cu r ii nu va sta-n c rare/ Nici va edea în scaun de pierzare./ Cu voia lui va fi tot cu Domnul/ i-n legea lui va petrece somnul.

Adaptabilitatea t lm cirii la specificul limbajului poetic autohton îi confer lui Dosoftei prilejul primilor pa i f cu i pentru introducerea limbii române în oficierea cultului ortodox, iar pl smuirea versurilor sale are darul de a oferi credincio ilor o stare emo ional a recept rii acestora. În acest sens al sensibilit ii poetice, G. C linescu noteaz : „Dar mai ales Dosofteiu are acea curgere mieroas a limbii, densitatea de lichid greu a frazei, materialitatea vorbei care d mireasm mâhnirilor abstracte”: Ascult -mi ruga, Dumnezeu sânte,/ i nu m trece, ce-mi ia aminte!/ C -mi feci rea voe, pentru grea ur / De sânt cu spaim ´n cuget tur .

Reflectând asupra versifica iei prozodice a Psaltirii, ilustrul istoric i critic literar delibereaz : „Oricât de stângace ar fi uneori stihurile mitropolitului, nu trebuie s uit m c întâiul (s.n.) a încercat tot felul de registre, f când versuri de 6,7,8,10,12,13 i 16 silabe. Este în stihuirea lui chinuirea, hilaritatea sfânt a misticilor italieni.”

Dup reinstalarea în scaunul Mitropoliei i repararea „tiparni ei de la Ia i”, Mitropolitul Dosoftei a continuat trudnica i vrednica sa misie de a tip ri noi „c i de slujb ”, între care: „Dumnez iasca Liturghie” (1679 i 1683), „Psaltirea d-n les”(1680), cu text paralel în române te i slavone te, „Molitv nic d-n les” (1681) i „Via a i petrecerea sfin ilor”, în 4 volume (1682-1686), lucrare r mas neterminat ca urmare a lu rii sale for ate în Polonia. Aici i-a petrecut ultimii ani ai vie ii sale. Cât a mai tr it în „nevoi i scârb ”, sfântul ierarh Dosoftei i-a continuat lucrarea sa c rtur reasc i a p strat vechile leg turi cu ierarhii ortodoc i ai Moscovei i Kievului, traducând pentru ace tia, din greac în slavon -rus , c ile Sfin ilor rin i Ioan Gur de Aur, Efrem Stirul, Gherman al Constantinopolului i Simeon al Tesalonicului, sprijinind astfel dreapta Credin a Bisericii. În ciuda presiunilor f cute în exil asupra lui, sfântul ierarh Dosoftei a r mas un stâlp al Ortodoxiei pân la sfâr itul vie ii sale, din 13 decembrie 1693, când a fost chemat la Domnul. A fost înmormântat la Biserica „Na terea Domnului” din Jolkiew, aflat ast zi în Ucraina.

Au trecut, iat , 327 ani de ve nicie, iar anul viitor, la 26 octombrie 2021, se vor împlini i 397 de ani de la na terea sfântului ierarh i rturar Dosoftei!

Dac în cultura i literatura român posteritatea îi ofer prin veacuri c rturarului Dosoftei un loc binemeritat în rândul înaintemerg torilor, ce au deschis drumul spre o limb român literar , cinstindu-i însemnata oper prin numeroasele reedit ri postume ale scrierilor sale de har, nici Biserica ortodox nu r mâne mai prejos când este vorba despre pomenirea ierarhului mitropolit Dosoftei, stor dreptcredincios i jertfelnic pentru salva credin ei i aducerea limbii române în Altar i, astfel, în anul 2005, în 14 octombrie, de rb toarea Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, Sinodul BOR, întrunit la Ia i, a proclamat la Sfânta Liturghie canonizarea Mitro-

This article is from: