Irina Lucia Mihalca Poeme

sau perioade ale zilei diferite - de aceea lumina arunc altfel de umbre, subliniind pentru trec tor aspecte diferite, dependente de volumul pe care-l ai în mân în momentul respectiv.

Târziu sunt

de Florin L iu

Târziu sunt, zdrobitorul ceas îl a tept,

Samson f ochi, urnind a destinului roat .

Cu osia veche a lumii în urubat în piept,

Copil nen scut, uitat pe o mare secat .

Plângând solitar, lâng stâlpul funestului templu

Al tuturor zeilor lumii, m run i i atei.

Îi voi strivi sub bol i pr bu ite pe to i,

Închin tori i dragoni, vai de ei.

Cât despre mine, orice socoteal - ncheiat -i.

Perciunii noi, iat -i!

Nu merit al i ochi, pe-ai mei i-am topit pe-ale lumii

Doar numele T u mi-a r mas, de-al meu pas nu mi-i,

Ci eu sub ruine ad sta-voi primele- i raze. zbun -m , Doamne, cu acest vers kamikaze.

Geam nul

de Florin L iu voiam s pun eu degetul - nu chiar a a, voiam de fapt s merg pân la cap tul promisiunilor i s Te pot s rb tori Rabbí ca pe un rege al libert ii mele imperiu de cucut i de buchii frunzos smochin paragin de stele geam nul meu cu degetul retras cu ochiul ru inat Te recunoa te ca un întors de pe t râmul Áin eu înc am nevoie s mai pip i nu doar c-ai fost c e ti i c vei fi ci s m osp tez furnic beat de umbra Ta în fiecare zi.

(Poeme culese din volumul Testament - 400 de ani de poezie româneasc / 400 Years of Romanian Poetry - Daniel Ioni , Daniel Reynaud, Adriana Paul, Eva Foster - Editura Minerva, 2019)

Irina Lucia MIHALCA

Purpuriu pasionat

Un fir purpuriu, tors, te leag de ea, o cau i, o strigi, este ca un râu cu malurile nedefinite, inima se adreseaz inimii, prin sunet comunic . i place respira ia ei ritmic , de un ro u adânc, cu zâmbetul pe buze vântul iret îi împr tie p rul. Ai vrea s -i prive ti odat poemele din ochii ei cumin i, str lucitori. Le s ru i lumina alb -trandafirie, oaptele delicate de m tase, oglindite ca-ntr-o pic tur de rou , îmbr ezi avântul fiec rui vers cald, dezl uit, sfrânt în mii de ecouri, ca o rev rsare nea teptat a m rii, urci o treapt , desprinzi u or întinderile nem rginite ce înso esc arcuirile inefabile, vibrante, sonore, accentele energice i modula iile nea teptate, contempli contrastul de extensii solare, reflexele fl rii vii ce arde i armoniile compacte, stranii. O lini te profund coboar din ceruri i taci, o t cere de aur, imposibil de în bu it. Ireversibil, înalt, sim i totul spre lumina din tine...

Un cântec eliberat

Sc ldat de privirea ta, dincolo de gânduri, un albastru întins ne-a teapt . Într-o lumin nou , str lucitoare, cu un galben solar, surâsul t u cald m înv luie.

Printre verdele fraged al frunzelor, în stropi de alb pur, diafan, i roz pal, catifelat, prim vara î i scutur exploziv, fascinant, pensula liber , asemeni pânzei lui Sorolla. În noaptea asta senin , pe cer, luna rotund i plin , danseaz solitar într-o rochie argintie, în iriz ri pierdute, printre ramurile întinse de tei i mesteceni. O t cere adânc se oglinde te-n noi. Leg nat de o petal de m lin, un cântec pulseaz , ne te, se deschide, înflore te, curge i ne inund . La i fluturii s zboare, pierdut în haina copacilor. Prim vara a sosit pe falezele inimilor. La cap tul nop ii, o flac ra nestingherit se-nal în toate în focul cel mare, pe p mânt, în cer i în ape.

George PETROVAI

Ciociara, romanul lui Alberto Moravia, despre suferin\ele italienilor @n al doilea r[zboi mondial

Alberto Moravia, Ciociara, Ed. Minerva, 1970, 414 p.

Da, e adev rat c , f s i dea seama, Moravia este „un apostol des vâr it al doctrinei comuniste, religia cea mai laic prin excelen ” (Luigi Russo în La critica lettaria contemporanea, autor citat de George L rescu, prefa atorul i traduc torul romanului Ciociara, ap rut la noi în anul 1970, Editura Minerva) i c „Simpatia lui Moravia pentru mi carea socialist interna ional se face prezent i în impresiile sale de c torie (...)”. Dar tot atât de adev rat este - ne spune acela i G. L rescu - c „în aceea i perioad Moravia se dovedea un reprezentant magistral al realismului critic: în 1954 apar Povestirile din Roma, iar în 1957, romanul Ciociara”. a intra în prea multe am nunte biografice (doar atât: Alberto Moravia se na te pe 18 noiembrie 1907 într-o familie de oameni înst ri i, la nou ani se îmboln ve te de tuberculoz i pân la 16 ani va fi imobilizat în pat, în 1929 debuteaz cu romanul Gli Indiferenti Indiferen ii, în 1935 public romanele Via a cea frumoas i Ambi ii gre ite, în 1937 public romanul Încurc tura, în 1940 îi apare volumul de povestiri i alegorii Visele lene ului, în anul urm tor vede lumina tiparului romanul Mascarada, în 1947 apare romanul La romana, „povestea realist a unei femei de moravuri u oare”, anul 1951 este al romanului Conformistul, în 1955 public piesa cu subiect istoric Beatrice Cenci, în 1958 public jurnalul de c torie O lun în URSS, iar în 1962 O idee despre India), trebuie men ionate acele elemente care ne introduc în substan a Ciociarei, inclusiv în titlul romanului, i pe care autorul ni le face cunoscute înc din prima pagin a scrierii sale: 1) Ciociara este cognomenul/supranumele ncii italiene din Ciociaria, „regiune din sud-vestul Italiei, a c rei denumire vine de la ciocia - înc minte purtat de ranii din partea locului, asem toare cu opincile noastre” (nota traduc torilor Adriana i George L rescu); 2) Narat la persoana întâi de c tre personajul principal Cesira, ciociara cu „fa rotund , ochii negri i mari, cu privirea adânc ”, pe care p rin ii o m rit la Roma cu un negustor atât de b trân i urât încât aproape c -i f cea sil , îndeosebi dup na terea Rosettei i dup sfid toarele destr ri, pe bani, ale acestuia cu alte femei, pentru ca înainte de moarte nu mai g seasc femei care s -l bage în seam „nici pentru bani”, romanul ne în tiin eaz c eroinei cu p r negru, împletit la spate în dou cozi „ca ni te funii”, i capabil s poarte pe oblanicul de pe cap „pân la cincizeci de kilograme”, nici c -i p sa de dragoste („Nu doream decât s stau lini tit i s nu duc lips de nimic”), anii de duvie din perioada 1940-1943, pe care-i închin feti ei, casei i pr liei, fiind „cei mai ferici i ani din via a mea”.

Dar iat c 1943 aduce cu sine o cotitur în desf urarea celui de-al doilea r zboi mondial (urmarea înfrângerilor suferite de armatele germane i italiene, în iulie 1943 este r sturnat de c tre patrio ii italieni detestabilul regim fascist al lui Mussolini, iar dou luni mai târziu acceptând capitularea necondi ionat - Italia iese din r zboi i, avându-l prim-ministru în perioada 1943-1944 pe mare alul i omul politic Pietro Badoglio, urmeaz neab tut calea reformelor democratice), în pofida convingerii populare c Roma n-o vor bombarda nici angloamericanii i nici nem ii, asta „pentru c la Roma e papa”, totu i se instaleaz la iu eal panica i, mai ales, binomul foamete-infla ie în întreaga ar . a c , dup ce constat în cele din ur c traiul decent la Roma este realmente cu neputin din pricina alarmelor aeriene, a scumpirilor i a penuriei de alimente, Cesira decide s plece împreun cu fiic -sa la Fondi (mai exact într-o a ezare montan din p ile Vallecorsei), localitatea ei de ba tin , unde era convins c „întotdeauna se mai g se te câte ceva”. Fire te, nu înainte de-a l sa, pe baza unui inventar în dublu exemplar, casa i pr lia în grija negustorului de c rbuni Giovanni („nu pentru c nu a fi avut încredere în Giovanni, dar pentru c e mai bine s nu ai încredere în nimeni”, cu toate acesta deja dobândise statutul de ibovnic dup scurta i neconcludenta lor împerechere pe sacii cu c rbuni) i, evident, nu înainte de-a face trebuincioasele preg tiri: dou geamantane burdu ite cu alimente i o apreciabil sum de bani, dosit în buzunarul secret al fustei. Îns , cum niciodat socoteala de-acas

nu se potrive te cu cea din târg, îndeosebi în vreme de r zboi, Cesira constat cu surprindere c întreg ora ul Fondi „era p sit i pustiu”, de parc s-ar fi nimerit într-un ora „în care to i locuitorii pieriser de pe urma unei pandemii”.

Cum nimeni nu deschidea în urma b ilor ei insistente la câte o , deci nici pomeneal de vreun mijloc de transport spre satul p rin ilor, mama i fiica o iau pe o potec flancat de portocali, i astfel ajung la casa exaltatei Concetta i a familiei ei: so ul Vincenzo, un punga „redus la minte”, i fiii Rosario i Giuseppe, „amândoi bruni, cu fe e p trate i brutale”, care fugiser din armat în momentul armisti iului, se ocupau cu învârteli necu ere i, desigur, „se temeau nu fie aresta i de patrulele fasciste, care colindau peste tot, ridicând oameni pentru a-i trimite la munc în Germania”.

N.B.: Vrând parc s demonstreze juste ea mitului eliadesc al eternei reîntoarceri, Alberto Moravia î i readuce eroinele în murdara i înfrico toarea cas a Concettei, dar asta numai dup eliberare i dup violarea Rosettei într-o biseric de c tre ni te solda i arabi din armata francez , adic atunci când Rosetta deja se transformase/ pervertise atât de mult, încât nu se sfia s i fac mendrele, inclusiv cu Rosario, sub ochii mamei sale, ba chiar s -i arunce acesteia în fa : „(...) vreau s fac dragoste pentru c -i singurul lucru care-mi place i pe care m simt capabil s -l fac. i de acum înainte o s fie mereu a a, de aceea nu-mi mai pune asemenea întreb ri, pentru c nam s i pot r spunde decât mereu acela i lucru”.

Deocamdat , întrucât Rosetta avea o fire blând i o puritate cu adev rat îngereasc („Dumnezeu tie c , dac a existat vreodat un înger pe p mânt, apoi ea era acela”), iar Concetta p rea hot rât s-o sacrifice pentru ca fiii ei s scape de urm rirea fasci tilor, acei fasci ti - ne spune autorul - care „erau ni te fanfaroni de cea mai rea spe , ni te vagabonzi, care aveau interes s îmbrace c ma a neagr , tocmai acuma când lumea cinstit o lep da!”, Cesira izbute te ca, împreun cu fiic -sa, s p seasc bârlogul bandi ilor i apoi s îngroa e nu rul refugia ilor din localitatea montan Sant'Eufemia. Cic , se încuraja Cesira în momentul sosirii, „doar ca o perioad provizorie, de numai dou s pt mâni”. ederea avea s dureze taman nou luni...

Femeie neinstruit , îns din plin înzestrat cu curaj (efectiv pune cu itul la gâtul unui antajist din Roma!), cu energie, iste ime i acel tos bun-sim nesc, Cesira î i formeaz opinii clare i judicioase despre persoanele i comunit ile cu care vine în contact direct ca negustoreas i mam , sau care, prin for a împrejur rilor vitrege, puteau s influen eze via a ei i a Rosettei: despre englezi gândea c au venit doar „ca s distrug casele refugia ilor”; despre solda ii italo-americani c , spre deosebire de adev ra ii americani („înal i, blonzi i slabi”, îns „bine educa i i respectuo i”), erau doar „ni te nenoroci i”, cu care „niciodat nu tiai cum s te împaci”; în raportul rani-refugia i îi prefera pe primii („Aceast preferin venea poate i din faptul c eu, înainte de a fi negustoreas , fusesem ranc ”), cultura ultimilor servindu-le „doar ca s -i fac mai r i”; nu se îndoia de realitatea italian în vreme de r zboi, adic atuncea când „nenorocirile noastre ne f ceau indiferen i la nenorocirile altora” i când „pier cei mai buni, pentru c ei sunt cei mai curajo i, cei mai altrui ti, cei mai cinsti i”, precum i de cea de dup terminarea r zboiului, respectiv atuncea când acesta continu s se fac sim it „ca o fiar nit , în agonie, care mai încearc înc s fac r u i care în orice moment î i mai poate trage o lab ”.

Motive întemeiate ca remarcabila eroin a lui Alberto Moravia (o Vitoria Lipan a italienilor) s nu se simt nicicât atras de negustorul Filippo, cel care constituie expresia refugiatului lacom, meschin i mul umit de sine (toate discu iile acestuia, în general ale tuturor refugia ilor erau despre mâncare, foamete, sosirea englezilor, bombardamente, restric ii i r zboi), ci de Michele, fiul negustorului. Da, pentru c licen iatul Michele era - ne informeaz eroina - „un tip curios”: în stare s -i spun unui ofi er italian c -i ho , în stare s se ru ineze cu un tat care întruna vorbea doar de mâncare i bani, în stare s sus in c ignoran a este cauza tuturor nenorocirilor (nu doar ale italienilor) i c frumuse ea este „o ispit ”, nu în ultimul rând, în stare s afirme cu curaj c nazismul înseamn „combina ia între r u i sim ul datoriei” i s -i numeasc bandi i pe to i fasci tii.

O atare gândire i atitudine sunt întru totul verosimile, totodat explicabile, prin faptul c Michele este purt torul ideilor socialiste ale autorului i c , în aceast calitate, el trebuia s devin martirul interna ionalismului proletar: „(...) vorbea frumos numai despre rani i muncitori”, de i - completeaz Cesira - „nu-i cuno tea nici pe unii, nici pe al ii”, iar pe ultima turnant a conflagra iei este obligat de o patrul nem easc s le serveasc de c uz în retragerea lor prin mun i, expedi ie în care este împu cat.

În ultimul capitol al romanului, adic dup ce Rosario fusese ucis de al i nelegiui i lâng camionul cu care inten iona s le duc pe eroine la Roma, în noul camion care le ia, Cesira vede cum lacrimile curgeau iroaie din ochii Rosettei, dovada c aceasta nu se schimbase atât de mult cât se temuse, totodat convingerea c durerea ei sincer „ne mântuise în ultima clip ”.

Premiul Nobel pentru Literatur 2020 a fost câ tigat de poeta

american Louise Gluck, pentru „vocea ei poetic inconfundabil care, cu o frumuse e auster , face ca existen a individual s fie universal ”. scut pe 22 aprilie 1943, la New York, Louise Gluck a urmat cursurile Sarah Lawrence College i Columbia University.

Louise Gluck este profesoar de englez la Universitatea Yale din New Haven, Connecticut.

Poeta Louise Glück a devenit primul scriitor american care a câ tigat premiul Nobel pentru literatur în 27 de ani.

A publicat 12 colec ii de poezie i mai multe volume de eseuri. „Scriitura sa se caracterizeaz printr-o str duin pentru claritate i se concentreaz pe teme ale copil riei i ale rela iilor de familie”, potrivit lui Anders Olsson, pre edintele Comitetului Nobel.

Considerat unul dintre cei mai talenta i poe i americani contemporani, a debutat în 1968, iar de-a lungul carierei a fost recompensat cu numeroase distinc ii, între care National Book Award, premiul Pulitzer i Premiul Na ional al C ii, abordând teme precum copilaria i via a de familie, utilizând deseori miturile grece ti i romane.

În 2020, fiecare premiu Nobel va fi înso it de un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari), în cre tere fa de suma de 9 milioane de coroane suedeze primit de laurea ii din anii recen i.

Premiile în sine - constând într-o medalie i o diplom - urmeaz fie înmânate pe 10 decembrie, data la care se comemoreaz moartea lui Alfred Nobel.

Cristina SAVA

Cu @ngerii la drum

David Boia, Cu îngerii la drum, Ed. Casa C ii de tiin , Cluj-Napoca, 2015

Problema îngerilor r mâne o tematic exigent în filozofia existen ialismului; o simbolistic privilegiat a viziunii „prezen ei în absen ”. Dat fiind cunoa terea suprasensibilului, con tientizat în estetica artelor ori a istoriei religiilor, de la Dionisie Areopagitul la Toma, de la Dante i Milton la Blake i Rilke, reflec ia angelic se înscrie într-un interval al eticului hieratic. i David Boia caut o „evadare”, în poemele din volumul „Cu îngerii la drum”, astfel ca dihotomia „existent-inexistent”, într-o manier a reflec iei „real-ireal”, s corporalizeze, în cuvânt, un interval al propriului imaginar civic i etic. Cunoscut deopotriv ca autor de aforisme i epigrame, poetul g se te o „metod ” de grafie a „ideii”, a „conceptului”, într-o combinatorie imaginativ , fie sub forma poemelor „tanka”, fie a celor versificate; cert, înclina ia poetului spre ceea ce face cel mai bine - aforisme i epigrame, este valorificat în centrul enun urilor lirice. Inten ionalitatea lui David Boia const în a- i apropia versul de gândirea filozofic , printrun exerci iu mai mult sau mai pu in v dit, în planul unor tr iri „limit ” care, probabil, au influen at suportul lirismului s u, pe de o parte; pe de alta încearc exprimarea unei „liber i” ce ine de propriul stil real; i astfel, anume viziuni, în expresii poetice, chiar dac unele abrupte, se constituie în discurs livresc care produce, în configura ia poemelor, o ga de idei i sentimente (destul de sugestive), care s permit evoc ri i reverbera ii cognoscibile. ut m s în elegem modul în care „gândul” dinl untrul („Îmi spune gândul r it/ Cum s fiu la nesfâr it/ Propriul meu infinit” - Gândul insistent) poematic, a a cum apare în volumul „Cu îngerii la drum”, poate concretiza ori m car contura c „a umbla cu îngerii la drum” poate fi un „câ tig” în sensul din „L`Angelo necessario” (1986) ori din „Hildegard von Bingen” (1963). Dac David Boia î i alege „calea” al turi de îngeri, dup cum titlul volumului ne „anun ”, asta înseamn c „numinosul” ca „monad ” a divinului se vrea experimentat într-un univers descartesian „cogito ergo sum”. F îndoial c întreb rile retorice î i g sesc un anume corespondent, dac nu chiar o explica ie, i în versurile poetului („Tr im sub masca întreb rii/ Incognito în mod imperativ/...// Urm rind linia r ritului/ La orizont vor înflori secven e/ Privi i la t râmul de lumini/ Unde plutesc galaxii din obâr ii//...// Pe plaiul celor nou fericiri/ Unde suie vertiginos quasarii/ Pe viitor în straie inopinate/ S fim exponen ii luminii în duh.” - Incognito). Legea vidului, dintotdeauna „existen aprioric ” în terminologia lui Kant, nu poate dezarma atitudinea de bun inten ionalitate a fiin ei, de atingere a unui „dep it atins” (Liiceanu, 2010); cum de altfel i ideile poetului converg tot c tre acela i substrat filozofic („Aprioric rând pe rând/ La distan de un gând/ Sub masca unor entit i/ Trec printre noi eternit i//...Axiomatic a i ghicit/ De undeva din infinit/ Profitând de libert i/ Trec peste noi eternit i.”- Eternit i). Ipostazele divinului constituie lumea de lumin c uzitoare („Zare în delir/ O arie splendid / Cântec de îngeri/ R sun simptomatic/ Reverberând cu cerul” - Tanka), deschiderea c tre un „altceva” al nostru, consubstan ial cu fiin ialitatea prezent în fiin („Proiect personal/ Drum pres rat cu vise/ Traseu uluitor/ Program idealizat/ Dor de emancipare” Tanka). Aspira ia omului c tre „un dincolo” al transcenderii poate fi una dintre „fericirile” supreme („Dac timpul se va sfâr i/ Noi vom deturna clipele/...// Dac spa iul se va termina/ i va deveni punct fix/ Ne vom mobiliza s ie im/ Din ap sarea strâmtorii// Dac lumina con tiin ei/ Va trece bariera gândului/ Vom citi de pe retin / Viitorul omniprezent// Dac legile naturii/ Vor degenera definitiv/ Vom acosta la infinit/ În taina altei ve nicii.” - Dac i numai dac ). Poetul cultiv , într-un fel, o poezie de medita ie, mizând pe o anume viziune dintr-un „illo tempore” („D inuie i azi/ Plete din praf de stele/ În sens multiplu/ Transfigurând aievea/ Taina universului” - Tanka); o stare lockeian se încearc , subtil, în cele din urm („Peisaj celest/ Pe sus norii cumulus/ Lin dup tipic/ Cern premoni ii albe/ Prin sit de adieri” - Tanka). Riscând în imaginativul conceptual („Rev d în noapte/ Salba universului/ Fresc imun / Prin fante de lumin / Alt infinit din stele” - Tanka), David Boia se înfrunt pe sine i încearc o trecere prin „tunelul” timpului pentru a se asigura de un „alt fel” de viitor („Sus în galaxii/ V d zâmbetul luminii/ Peste mii de ani/ Vibrând cu emo ie/ În contul ve niciei” - Tanka); înfrunt , deopotriv , „tainele ascunse”, pentru a ob ine un „mai mult” al „dat”ului existen ial, cu care, probabil, ne se împac („Numai în cursa vie ii/ Timpul nu iart nimic/ Nici o clipit / Divaga ii pe traseu/ Nu pot stopa destinul” - Tanka). Imaginând un univers compensatoriu, într-o poetic meditativ , credem, abstrac iile i epifaniile fac „note” distinctive c rora li se acord , în hierofania cuvântului, dreptul s func ioneze confesiv; poetul încearc o anume „limi ” a afectului, nu devo ional, ci unul ra ional. Exist o întreag metafizic privitoare la existen a fiin elor din lumea nev zut i la implicarea lor în via a omului; psalmistul spune omul a fost f cut „cu pu in mai prejos decât îngerii”; a adar, rolul lor divin („sunt slujitori

ai S i care fac voia Lui”) se r sfrânge i asupra umanului; omenirea este „asupra-îngerime”, cum spune Ioana Pârvulescu (1999). Dac „motivul” îngerului este reprezentat i reprezentabil în epifanii, asta-i permite lui David Boia s apeleze la picturalul cuvântului pentru a configura o realitatea existen ial („Din motive de policromie sever / P mântenii s-au aliat cu albastru/ În propor ie riguros competitiv / O cortin st s cad în infraro u// În plan intermitent apar iluzii stridente/ iui pe ecran semnale ultraviolete/ Apar semafoare dep ite pe ro u/ Unele speran e se preteaz in galben/ / Peste barier plute te vag transparen / La cheremul unei atitudini confuze/ Alte culori privesc din dos printre fante/ Într-o armonie de vis f complexe//...// În geam bate o nuan alb anemic / Mult poten ial se disip pe negru/ Prea mult energie se pierde pe maro/ Un curcubeu cu extensii mistuie zarea// Domin clar re eaua craiului de verde/ Culori intr i ies în spectru de-a valma/ Sporadic apar noi interferen e bizare/ Din cauze intrinseci culorile evolueaz //...Ferici i cei care percep nuan e pozitive/ Ferici i cei care disting culori divine.” - Cromatic universal ). S-ar crede tematica îngerilor (în acest volum) va fi tratat teologic, îns poetul prefer s exprime doar „ideea” de „materie spirit”, astfel încât urmeze un „drum” al în elegerii unui „interval” spiritual iacobean, existent între uman i celest („Imnuri de slav / Ceremonie sacr / Pe aripi de duh/ R sar îngeri în extaz/ Din soarele sclipitor.” - Tanka). Dincolo de dualitatea „sacru-profan”, inevitabil, condi ia dualului „a fi” mâne tot în parcursul existen ial al firii („ i

Paul Gustav Fischer Citind pe teras

depresiv i de bonton/ Rebel cu firea din eon/ Este i înger i demon.” - Dorul). Un „locus sacer” este „muntele” într-o hierofanie eliadeian a miticului „axis mundi” („Privesc mun ii cu nesa iu/ Ancora i în timp i spa iu/ Pentru mine mun ii-s sfin i/ Îmi sunt fra i dar i rin i” - Mun ii). Paradigma elementului sacru se situeaz în dinamica pe care condi ia existen ialului se vrea un „început” de norme în evolu ia lui „homo vagans” („S pot s fiu copil acum/ Cu inima i cu starea/ A inventa avid un drum/ M-a înfr i cu zarea/ S pot s fiu copil în gând/ i-n veacuri peste ere/ A scotoci mun ii la rând/ Ca s îmi dea putere/ pot s fiu copil curat/ Cu gânduri intrinseci/ c uta neîncetat/ Copil ca s r mân în veci” - Copil s fiu). Oportunitatea de a merge cu îngerul e o „variabil ” de reverbera ie a identit ii sacrului (Dup prima zi/ De vibrare vital / În armonie/ Intru în rezonan / Cu glasul ecoului” - Tanka). De la în elegerea „misiunii” îngerului la aceea a „duhului” e doar un „pas” i ine tot de „ceea ce este ascuns în vedere”, dar „exist ”; perceput ca un „canal” prin care în elepciunea Lui Dumnezeu se revars în „cele ce se v d” i înnobileaz existen a lui „homo religios” („Darul suprem pe p mânt/ Dincolo de orice cuvânt/ E darul Duhului Sfânt.” - Darul suprem). Manifestarea „purimpur” trebuie s fie o reflec ie în „oglind ” a energiei transcenden ei („Dintr-un reflex primordial/ Purta i de energii rebele/ Aicea în spa iu sideral/ Ne raport m ades la stele//...// Se na te atunci dorin a vie/ De-a dezlega misterul:/ Ce taine ne ascunde cerul/ i cum se na te o poezie.” - Reflexii). Poezia î i asum menirea i „nu las s treac decât imaterial lumin a spiritului” (Nicolae Manolescu, 1987). „Transformarea” ce are loc în/prin Yahve ridic inten ionalitatea liricului la gradul de relevan a manifest rii „sacrului” în „eul” creator („Clipe fertile/ Când silabe adie/ În forme varii/ Versuri plutesc inocent/ Pl smuind sacre poeme” - Tanka). Sentimentul „iubirii” ca virtute transformatoare d sens „con tiin ei de sine” („Pulsul iubirii/ În imnuri i în ode/ Poart spre azur/ Amorul unui poet/ O muz sacr cu nimb” - Tanka). Pathosul meditativ aduce o împ care cu sine, prin menirea poetului i a poeziei, într-un univers al discursului metaforizat („Clipe fertile/ Când silabe adie/ În forme varii/ Versuri plutesc inocent/ Pl smuind sacre - poeme” - Tanka). Limbajul este cel care asigur privilegiul ca emo ia estetic s se „înal e” dincolo de efemeritate.

Interpretarea cognitiv a transcenderii realului îl determin pe David Boia s exerseze, printr-o poetic de „nota ii”, cuget ri filozofice, iar prezen a „îngerului” s însumeze în elegeri pentru un „loc locuit”, cunoa tere i existen a dualului „a fi”, privilegiat sau nu „cu îngerii la drum”.

C[r\i primite la redac\ie