Anul XI, nr. 12(124)/2020
Constela\ii diamantine
posibil inclusiv pentru c absurdul nu poate fi asimilat ca regul de via din cauz c e contradictoriu. Existen ialismul îns i-a dovedit viabilitatea. Absurdul este, în esen , un divor . El nu exist în nici unul din elementele comparate. El se na te din confruntarea lor10, adic este o rela ie - o spune însu i Camus cu aceea i convingere cu care crede c Husserl i fenomenologii restituie lumea în toat diversitatea ei i neag puterea transcendent a ra iunii. Odat cu ei, universul spiritual se îmbote în chip nem rginit11. Mai mult decât atât, prin Heidegger existen ialismul vine cu o reac ie împotriva ra ionalismului cartezian (gândirea nu poate determina existen a, ci o mistific doar). De aceea Kierkegaard determin gândirea ra ional s ri te chiar absurdul: Credo quia absurdum! Or, dac o filosofie a absurdului este imposibil din ra iunile amintite mai sus, nici o conceptualizare a acestuia nu ar fi posibil , ne las de în eles Albert Camus. Înc un argument vine dinspre estov: Singura ie ire adev rat se afl tocmai acolo unde nu exist ie ire pentru judecata omeneasc . Altminteri, de ce am mai avea nevoie de Dumnezeu? Omul se întoarce c tre Dumnezeu decât pentru a ob ine imposibilul. Cât prive te posibilul, oamenii îi pot face singuri fa .12 Galileo Galilei refuz s moar pentru argumentul ontologic; mai drag îi este via a. Schopenhauer vorbe te conving tor în fa a unor mese îndestulate despre sinucidere, dar o face numai ca idee. Sinuciga ul se conformeaz absurdului; cel condamnat la moarte doar îl constat . În mitul lui Orfeu, ca i în epopeea lui Ghilgame , renun rii nu i se opune decât triste ea care constat neputin a, imposibilul sub ceea ce este i, mai ales, prin ceea ce r mâne covâr itor. Singura m sur r mâne, astfel, supunerea, nu revolta. Camus imagineaz lag rul deasupra c ruia flutur steagul libert ii i evoc sub acela i generic masacrele în numele dragostei pentru aproapele. Totu i, el nu împinge lucrurile în absurd, îns atrage aten ia asupra lui ca poten ialitate. Kafka îl ajut cu proza lui: Crima ca fatalitate i crima ca ra ionament.13 Nihilismul absolut legitimeaz sinuciderea i ajunge imediat la crima logic , cele dou fa ete ale inteligen ei nefericite, în condi ii de resentimente i dispre . Dac îi refuz m sinuciderii ra iunile, nu este posibil s i le oferim crimei14, adaug Camus. Absurdul, revolta, sinuciderea existen ialist-camusian încep din percep ie i se încheie în premis , doar în temeiul ra iunii c omul e singura creatur care refuz s fie ceea ce este.15 De aici, revolta metafizic - protestul omului împotriva condi iei sale, nedrept it prin crea ie, o stare inconfundabil cu ateismul, îns cuprins de acela i spirit contestatar ce nu acuz decât implicit insuficien ele sentimentului religios, fiindc în contextul postmodernismului lui Lyotard nevoia de o nou ordine i de un alt tip de ac iune instituie domnia multiplicit ii i a diferen ei, a ireductibilului heterogen, despre care scria în detaliu Jacques Le Goff.16 Însu i Heidegger contest filosofia modern pentru metafizica prezen ei pe care o afirm uitând de diferen ele ontologice între Fiin i Fiin are. Lyotard conceptualiza postmodernismul în jurul neîncrederii în metapovestiri, când func ia narativ î i pierde functorii concentra i pân atunci în marile primejdii, în marile scopuri i în marile r spunsuri. Astfel absurdul lui Camus î i caut sfera i mai concret; orice rebeliune sfâr te într-o revolu ie metafizic !17 i în acela i spirit ne trimite la Stirner care, nu mai departe de Nietzsche, voise s ucid în om, dup Dumnezeul cel viu, îns i ideea de Dumnezeu cu tot riscul ca, odat privat de voin divin , lumea s fie privat , prin urmare, de finalitate i de unitate. Nietzsche18 tia c într-o astfel de lume debarasat de Dumnezeu, omul e deja solitar i, în consecin , f st pân. O astfel de libertate nu era îns destul de confortabil ; ea duce spre o m re ie f ra iune, o m re ie tragic în fond. O m re ie pe care Johannes Volkelt19 o g sea în gra-
31
de diferite în tragicul aberant, dar i în tragicul exhaustiv. Camus, cum am v zut, vorbe te îns despre tragicul destinal care rezid în structura de specie a omului, atribut prefigurat i la Volkelt: Lumea pare astfel organizat , încât m re ia omului s duc mult prea or la disperare i pr bu ire20, un motiv aparte pentru care animalele nu se sinucid, cum observa i Camus. Volkelt nu constat absurdul, de i trece pe lâng el de multe ori: Vina tragic este o vin relativ , o vin care, totodat , poart în sine justificare i d expresie m re iei caracterului vinovat.21 Camus define te, cum am v zut, absurdul ca cat f Dumnezeu, de aceea el nu poate exista în afara unei min i omene ti. Astfel, absurdul sfâr te, ca orice lucru, o dat cu moartea. Dar absurdul nu poate exista nici în afara acestei lumi22 i, ca atare, el nu are sens decât în sura în care nu consim i la el i nu este posibil decât în condi iile destinalului i ale m re iei tragice. Înc o insuficien esen ial respins de concept. De cealalt parte a lucidit ii, postmodernismul decreta: fi i comensurabili, altfel disp re i! Numai c reversul a r mas incomensurabil în fic iune i nu a eradicat absurdul; nimic nu e adev rat, totul e permis! Existen a absurdului ca accident al ra iunii este i mai evident la Derrida (Despre gramatolgie), care prefigureaz odat cu sfâr itul ii însu i începutul scrierii, dup pilda lui Socrate, cel care nu a scris niciodat . 1
Sartre, J.-P.; Fiin a i neantul, Ed. Paralela 45, Pite ti, 2004, p.93 Kierkegaard, Soren; Opere. II Sau-sau, Ed. Humanias, Buc., 2008, p.203 3 Idem, p.208. 4 Idem, p.210. 5 Camus, Albert; Fa a i reversul; Nunta; Mitul lui Sisif; Omul revoltat; Vara, Ed RAO, Bucure ti, 1994, p..199 6 Op. cit., p.222. 7 Ibidem 8 Camus, op. cit., p.199. 9 Idem, p.193. 10 Idem, p.123. 11 Idem, p.120. 12 Apud, p.125. 13 Idem, p.214. 14 Idem, p.215. 15 Idem, p.217. 16 Histoire et memoire, Paris, 1988 17 Camus; op. cit., p.231 18 Op. cit., p. 270 19 Estetica tragicului, Ed. Univers, Buc.,1978. 20 Idem, p.164. 21 Idem, p.227. 22 Camus; op. cit., p.123. 2
Paul Gustav Fischer - Buchete de lalele
