Livia Ciuperc A terge cu buretele

Livia CIUPERC{

A ]terge cu buretele

În fructul z mislirii noastre o binecunoscut bipolaritate înflore te o dat cu anii. Nu e nevoie de investiga ii sophisticate pentru a în elege dualismul nostru interior. Totul ia propor ii, se amplific , spore ten intensitate. Care dintre cele dou fa ete ale eului va domina fiin a... depinde de mai mul i factori educativi, în primul rând, într-o bifurca ie triadic (familie, coal , societate). Fiecare dintre aceste ramuri are rolul ei decisiv. Iar întru înflorire armonioas , conlucrarea între aceste trei ramuri se cere într-o armonizare perfect . Dac ceva scâr âie, vom asista la ceea ce Dimitrie Cantemir nume te: „R utatea vicle ugul misli i nebunia descoperi”.

Da, da. Vicleanul viclene te necontenit. El nu se odihne te niciodat . El vegheaz , permanent, ca - doar-doar - s ne stâlceasc . i gestul, i vorbirea, i fapta. i s devenim ai lui. El opereaz , mai cu sârg, asupra celor virtuo i - ine s ne aten ioneze Sfântul Paisie Aghioritul. Cu cât îi scrânte te de la cele fire ti pe cei virtuo i, cu atât meritele celui r u sunt mai merituoase... acolo, în Tartar! i-n reu ita lui, R ul va lua, aici, între noi, musafirii i trec torii de pe acest loc, numit Terra, mai multe forme, în vorba sau mâna (condeiul) celor îndritui i (ori ba!) s voroveasc despre oameni i faptele lor. Cu prezentul, nu-i problem . Pe grupuri, grupule e, cu flori i floricele, înrozi i, pomada i, spilcui i etc. Mai r u de cei trecu i la Domnul. i ce dac vegheaz din Înalt? Ce parc , ne pas ? Da de unde?! Lovim în ei i cu barosul.

AlexandruLascarov-Moldovanu (1885-1971) este un „inexistent”. Ca scriitor. Se întâmpla la 1999. i, v rog, re ine i, f a-i fi citit opera. i f a-i fi consultat manuscrisele (o adev rat comoar ) conservate, spre exemplu, în Biblioteca Sfântului Sinod; aprecierile critice formulate pân în prezent; multitudinea de edit ri i reedit ri din crea ia sa epic ; aprecirea cititorilor aviza i. Nu e p cat s arunc m pe hârtie un cuvânt atât de grav, despre un om care nu a gre it cu nimic în toat via a lui terestr . Cu nimic. i când spun nimic, nu gre esc.

A fost un vertical. Un cre tin dev rat, adic , în toat via a lui, nu s-a compromis, nici cât negru sub unghie (cum se zice în popor). Au fost ani grei (din 1945, s zicem, i pân la ultima respira ie) - a t cut, a lucrat, s-a rugat i s-a resemnat. *

Urmeaz Ioan Alexandru Br tescu-Voine ti (1868-1946). i numele lui este aruncat la co . Pur i simplu. A fost un jurist de clas (magistrat i avocat). Academician (pe merit). Pre uit de Maiorescu. De toat genera ia sa. Un om cu suflet de aur. Prietenia cu „fratele” Vlahu este elocvent . În 1928 a fost s rb torit - la nivel national. i nu pentru c ar fi scris... Puiul (cum se mai debiteaz )!

Într-un timp anume, când era nevoie de sfaturile ( i nu numai) sale „B di a Mihai” l-a dorit în preajm -i. La Ia i, pe Dealul Copoului. În casa sa (fost i a lui Enescu). Era util, atunci. Apoi, când s-a înr cinat, „poetul suferin ei umane” trebuia a ezat la col ul infamiei, arestat la domiciliu, sub strict supraveghere, chiar în interiorul camerei sale, dându- i sufletul (cu zile), acest scriitor superb prin sensibilitatea mesajului pe care-l transmite toat opera sa epic . Dar (dacar fi fost singurul?!), bietul Tic a avut i p reri (sau convingeri?!) strâmbe (a se citi „Huliganism”, „Comunismul”, „Germanofilie” etc.). Deh! Au fost preferin e... i preferin e. Unele repugn . Pe drept. Dar, dragilor! i el, i al ii, i-au primit pedeapsa. Br tescu-Voine ti a suferit pentru convingerile sale. Cu vârf i îndesat. i dup apte decenii -i scoatem ochii?! La nesfâr it?! Oare nu-i suficient c i-a dat sufletul în suferin ?! Îl ucidem din nou?! (Mereu-mereu, ca pe Mântuitorul Iisus Hristos?! Ierta i-mi compara iunea. Asta, pentru c - în fiecare secund - noi lovim... în cele sfinte, cu neru inare!).

E drept s -i arunc m opera literar , cea pur literar , la co ?!

În bun tatea sa, Alexandru-Voine ti îmi opte te... „uitarea pânz neagr ese”. Ba, nu, maestre, nu-iuitarea!... E r utatea noastr cea sc ldat în mâl! *

Cât nechibzuin a terge cu buretele i sacrificiul lui Dimitrie Cantemir - ca domnitor i responsabil al destinului rii Moldovei!

Diletan ii (scuza i duritatea termenului) arunc vorb -n vânt, necunoscând realitatea faptului istoric.

E drept, dac nu ar fi fost protec ia lui Petru cel Mare, negre it, i-ar fi stat capul (s u genial) într-acela i loc cu a acelora, pe care istoria le cunoa te... foarte bine. În schimb, salvându- i capul, s-a d ruit, pân la ultima respira ie a umanului (în termeni p mânteni, adic , ... ani) l sând o Oper , o oper genial .

Oare, acei care arunc vorbe-n vânt, de ce nu citesc înainte de a deschide gura i a arunca vorbe-n vântul pustiimii?! i numai lecturând (dar, cu tocul în mân , a a, ca un col rel silitor), s zicem, Icoana de nezugr vit a tiin ei preasfinte (un studiu publicat sub corola Academiei Române, abia în 2017, traducere din limba latin : Ioana Costa, editor Florentina Nicolae; coordonator acad. Eugen Simion), i orice îndr zneal de subiectivitate va disp rea din toat fiin a ta!

Timpul se rostogole te peste noi, f a cunoa te esen a gândirii Cantemirescului care precizeaz (dup c ut ri profunde): „Prim vara, vara, toamna i iarna nu sunt timp, ba chiar nici m car p i ale lui, ci sunt alternan e ale meteorilor, care se întâmpl în timp”. „Vârsta fraged , copil ria, maturitatea, b trâne ea i celelalte nu sunt timp sau p i ale lui, ci succesiuni ale vârstelor ce se întâmpl în timp, care nu descriu r stimpuri ale timpului, ci ale vie ii particulare i ale vârstelor ei”. „Secolul, intervalul de cinci ani, anul, luna, s pt mâna, ziua, ora, minutul i clipa nu sunt timp, nici nu îl nasc, nici nu îl indic , ci sunt doar observarea sau însemn ri ale unor mi ri, n scocite chiar de nestatornicia omeneasc : fiind enumerate i evaluate prin ele succesiunile întâmpl toare ale mi rilor, omul a socotit potrivit s m soare, s numere, s împart i s distribuie timpul în segmente mai mari sau mai mici, mai lungi sau mai scurte, care în realitate nu sunt nici timp, nici p i ale lui i nici nu pot, în sfâr it, s aib ceva în comun cu timpul” (p. 325).

În fa a lui Dimitrie Cantemir r mânem ni te „înv cei”, oricând ne-am crede noi de „cucuzei”!

În încheiere, iertare autorului acestor rânduri. Da, da. Are dreptate Dimitrie Cantemir, cel care... din înalt, îmi opte te c p rerea mea „cânt re te cât un ghemotoc de lân ”. Asta e. i cât dreptate are!

M. D. GAFTONEANU

Cercet[ri @n arhive

...Voi prezenta câteva detalii cu valoare de condiment din cei doi ani de cercetare aproape „în orb” a cca. 20.000 de documente (investiga ia mea nu a avut vreun precedent ca tem , deci, am pornit practic de la zero) în arhivele na ionale, muzeu, bibliotec , dar i în teren, pe baza indiciilor dintr-o str veche povestire despre r cinile familiei, legend pe care deseori am auzit-o în copil rie de la b trânii no tri: - cu (foarte multe) acte în regul , pe str bunicul meu patern, Ion Murariu-Gaftoneanu (s tean la Bursuceni i Schitu Agafton), l-am reg sit înc de pe vremea prunciei lui Eminescu locuind la Ipote ti i re ti, comuna Cucor ni. Ambele sate erau înfr ite prin biseric coal comune i prin multiple c torii, iar str bunicul (morar, taf, consilier) era paracliser/clopotar al bisericu ei „Sfin ii Arhangheli Mihail i Gavril” a mamei Poetului, Raluca (1816-1876), n scut , i apoi, decedat când împlinea 60 de ani, tot într-o zi de 13 august, dat care, simpl coinciden , îmi este i mie zi de na tere, apoi mai sunt i în cel de-al 60-lea an de via ! Tot acolo, mai târziu, a fost epitrop timp de o jum tate de veac i cons teanul lui din Bursuceni, Neculai Ghe. Ciornei, nepot lui Ion Ciornei, „ciobanul familiei Eminovici”, spune I. D. Marin. De asemenea, pe str bunicul matern al lui Mihai Eminescu, Alexa Don u, l-am identificat pe catagrafia de la 1772-74 în vechea vatr a satului meu natal, Bursuceni, un c tun cu 28 de case format pe atunci din moldoveni, igani i „ru i”, al turi de un preot, un diacon, un „mazil” de la Orhei, dar i de nelipsitul comerciant evreu. Satul era undeva pe malul Siretului (mai toate a e rile de pe atunci erau în apropierea apelor curg toare), spre Corni/ Sarafine ti, vis-à-vis de Stamate i de B ne tiul boierului Grigore Canan u, nu departe de locul numit i în prezent „La plop”/„Cotul Plopilor”, unde se vars Gârla Morii/Hu anilor). În B ne ti se afl , întro bisericu de lemn, placa funerar (dim. 97x52 cm) a bunicii materne a lui Eminescu, Paraschiva Brehuescu-Don u, plac descoperit de tre I. D. Marin pe 6 decembrie 1958 - un nedrept it al lumii eminescologilor, apreciez dup ce i-am parcurs scrierile. Undeva prin negurile evului mediu, se pare, satele Bursuceni, Brehuie ti, Sarafine ti, Corni i Vl deni (cel de Corni) au avut o vatr comun pe lâng Siret în locul numit „La Sili te”, în apropierea unui Coste ti... - în urma exodului locuitorilor Bursuceniului (sat pomenit în str vechi înscrisuri de cancelarie de pe vremea lui tefan cel Mare, Iancu Sasu i Vod L pu neanu) pe mo ia de la Dumbr veni a familiei boierilor Bal (mo ia avea 12 sate apar in toare), pe terasa actual a dealurilor, noul sat s-a format în zonele denumite „La izvoar ” i „La hele teu”. Foarte probabil, dup inunda iile de la 1820, din perimetrul satului a plecat spre Schitu Agafton/Vl deni/ C re ti/ Ipote ti un grup de etnici slavi ai c ror urma i se reg sesc pân în zilele noastre, acest am nunt este cheia de bolt a povestirii familiei mele, al turi de abrevierea pe care o tiam de mic copil, „(M)AI-DAI”, ini ialele înainta ilor paterni. Dup cump rarea mo iei de la Ipote ti în 1847, boierna ul Gheorghe Eminovici i-a adus câ iva meseria i morar, cioban, pris car, vizitiu - intuiesc, chiar dintre rudele so iei sau dintre cunoscu ii socrului s u, Vasile Iura cu, la rândul lui, ginere al r riteanului venit „cu bani mul i din Rusia” (de aici i zestrea Raluc i?), cazacul/muscalul Alexa Potloff-Don u, a a cum afirm Matei Eminescu. Am g sit indicii sumare c acest cazac, care se tia cu polcovnicul Gheorghe Carp, ar fi participat la m celul i jaful de la cetatea Balta din vara lui 1768. Merit amintit, iar i un lucru cunoscut de ai no tri din sat, transferul în anul 1863 de la Ipote ti la Bursuceni a preotului Neculai Kanano-Hackman, ca urmare a neîn elegerilor cu Gheorghe Eminovici i cu ranii. El era succesorul preotului Vasile Hudi teanu [„popa Vasile”,decedat în 1858, sub stare de arest, ca i Gheorghe Eminovici - autorul moral, pentru cununia unui ortodox cu un catolic, cazul Valeria Cara(i)eni/Ioan Frank].Biserica satului e o construc ie ctitorit pe la 1825/1829 de c tre boierul de la Dumbr veni, Costache Bal , i de c tre so ia lui, Ana (fost Schaeme), actri la Teatrul Imperial din Viena; - (str bunicu)lui Ion Murariu-Gaftoneanu (18261917) i se spunea „Conachi Brânz ” i era fiu al lui Dumitru „murar” i al (H)are(f)tei/Aretei din Schitu Agafton. Fusese nepot de fiu al unui „asiatic” pe care cei din familie îl tiam ca Alexa(ndru) lui Ivan, lipoveanul (acela i nume cu personajul „Ivan Turbinc ” a lui Creang !), i credem c el era acel „Alexa Don u” al lui Matei Eminescu. Alexa(ndru) i cei din anturajul u - Ivan (Ioan), Neculai, Mihai, aveau numele primilor copii de parte b rb teasc ai bunicului meu, din a doua lui c torie, nume date dup ce acesta a aflat povestea de la str bunicul meu. Porecla/numele de Conachi pare s aib leg tur cu mo tenirea familiei (boieru)lui Alecu Callimachi r mas pe mâna (vornicu)lui Costache Conachi la Stânce ti/C re ti, iar

str bunicul, care avea moar la Balta Mur re tilor pe Pârâul Luncii, pare s fi fost morarul din Cucor ni neidentificat de c tre A.Z.N. Pop i I. D. Marin în povestioara presupusului copil natural, Ilie/Mihail, al lui Mihai Eminescu i al frumoasei s tence blonde Ileana I. L reanu. Aceasta, fiica v rului (?) lui Ion Murariu, Vasile Merticariu (merticar - cel care lua alt dat uiumul cu merticul, DEX) i a Mariei, era, se pare, slujnic în casa familiei Eminovici, acolo unde îngrijea de infirma Hareta (cea care i-a botezat mai to i copiii), de mama Raluca, i fusese o copil crescut /adoptat de c tre str bunicul meu.

Ion Murariu-Gaftoneanu, separat (?) de prin 1865 (?) de familie, a avut (cel pu in) 9 copii cu Ruxandra Simion alg u (str bunica mea), cu Catrina i cu Maria, la Schitu Agafton/Bursuceni, C re ti/ Ipote ti i Boto ani (pe aproape de 1900, toate trei, decedate în decurs de un an). Când i s-au întocmit acte de identitate dup reforma lui Cuza, porecla de „Gaftoneanu”, fiind crescut de c tre o m tu , Paraschiva (Don u?), de maicile „Fivea” (Fevronia Iura cu?) i „Lefteria” (Elefteria Curt?) la M-rea Agafton, i-a devenit nume de familie. A a cum ni s-a povestit, mi s-a adeverit c în martie 1876, anul mor ii Raluc i, a avut dou gemene, fiice care au primit numele celor dou bunici, materne i paterne, Maria i Paraschiva. Ulterior, le-am g sit c torite la Bursuceni i Coroc ie ti. La Agafton, printre alte nume cu rezonan , l-am reg sit pe „preotul duhovnic R zmeri ”, fostul locotenent de mitropolit Chesarie Sinadon R zmeri , cel care vorbea despre un „blestem al aurului” din mo i-str mo i, unul care ap sa din greu asupra întregii familii. Odinioar , ai no tri nu tiau de numele „Eminescu” i ne spuneau doar despre „neamul Rari ei de la Cucor ni”, neam de pe urma c ruia str bunicul meu avusese numai de câ tigat la reforma funciar a lui Cuza, i apoi, i mai târziu. Numele ini ial de Eminovici/„Iminovici”/„Iminuvici”, schimbat/românizat ceva mai târziu în „Eminescu”, recunoa terea treptat în timp a Poetului ca mare personalitate cultural , contextul istoric cu mari fr mânt ri sociale, tot felul de tragedii, de la flagelul zboiului pân la cutremure, molime i foamete, lipsa de carte a majorit ii popula iei, distan a mare de la Bursuceni la Ipote ti, separarea str bunicului meu de restul familiei, fiecare în parte i toate la un loc au contribuit la pierderea firului i i elor povestirii deoarece multe dintre informa ii, fie au fost uitate, fie, probabil, nu au fost niciodat cunoscute. La rândul lui, bunicul meu patern, Anania (n. 1862 - d. 1942), a avut (identic ca la familia Eminovici!) 11 copii în vreo 18 ani i tot 6 dintre copii, mor i în timpul vie ii mamei lor - ultimul era tat l meu, Mihai, în ambele cazuri supravie uind 2 fete i 3 b ie i) cu bunica mea, M rioara D-tru Linguraru, femeie cu 30 de ani mai tân (ca la Don u cu Catrina lui Ion Brehuiescu!), la care se ad ugau 2 copii ai ei din alt c torie i cei 6 ai lui cu prima nevast , Ecaterina Ena(ca)che Luca. Subiect de ironii fine, prin gra ia Celui de Sus, ultimul copil l-ar fi avut bunicul meu la etatea de 75 de ani! De fapt, în neamul nostru vechi, mul i erau cu ani buni mai în vârst decât partenerele lor de via („fete în cas ”), astfel c , în ultimii circa 200 de ani, a(ve)m doar patru genera ii. Reg sesc de-a lungul timpului puzderie de prunci uci i la vârste fragede de necru toarele boli ale copil riei, dar i pe doi ascenden i antediluvieni, Simion Ilie Sandu i Manolache Cojocariu, de 119 i 120 de ani, ceva rude ( i) cu familiile din vechime tirbu i Morcov. Am g sit un Ilie sân Sandu la 1820, la Brehuie ti, lâng Bursuceni, la fel, i un Alexa Rusu, apoi doi de Ivan, rusul, pe Mihai, rusul, Alexa, rusul i Neculai Don(eje) la Bursuceni în 1772-74.

Am cercetat i ipoteticele leg turi dintre „Ioan Donciul” (Cervice ti, 1726) i Alexa Don u, rusul (1737? - 1835?), „Alexandru Donciul” (?) i chiria ul lui neam , „Alexander Kupfer” (Boto ani, 1832), apoi cele dintre Costache I. Gaftoneanu i ginerele neam Hartfeld de la Boto ani i Corni, teme pe care le voi relua. La fel, i cele asupra familiei Iacovache. Nu îmi pot explica sub nicio form ciud enia faptului c , întâmpl tor, pe strad în Boto ani, recent l-am recunoscut (doar) dup poza sa bust de pe net, pe Dorel Munteanu-„Gaftoneanu”, din Sarafine ti, rud îndep rtat (str bunicul meu era str str -str bunicul lui), stabilit în Germania. La fel, nici faptul c , în cercet rile mele, mari necazuri am avut cu o familie Albot - acela i nume cu vecinul conflictual al lui Gheorghe Eminovici, pitarul Nicolae Albot . Titlul prezentei c i, „Na terea,

rena terea i stingerea unei le-gen-

de” (biografii sentimentale - document i controvers ) vine de la povestirea de familie - o legend pentru genera iile anterioare, confirmat , stins , de documentele g site în arhive. O carte, un minifilm documentar i un modest monument cu pl ci din marmur inscrip ionate...

Cu numeroase poze de familie i fotocopii dup acte de stare civil i de parohie, cartea (cercetare în arhive/ teren, crea ie, memorialistic , antologie, jurnal) trateaz trei subiecte: monografia satului natal Bursuceni (Bursutscheni/Burzocsen, 1775) în contextul istoriei Moldovei, arborele genealogic al modestei noastre familii i cercet ri legate de familia Eminescu. Volumul are o ans major de a merge pe linia scrierilor în domeniu ale lui I. D. Marin i, nota bene, de a fi revela ia descoperirilor provocate indirect de tre cele 12 edi ii ale Festivalului Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbr veni, Suceava.

Iulian CHIVU

Despre insuficien\ele absurdului

Neîndoielnic c o lectur activ a lui Albert Camus (Caligula; Starea de asediu; Str inul) dintru început poate s pun orice cititor în fa a unor teste de rezisten a propriilor concepte, opinii sau atitudini în impactul cu absurdul care solicit vie ii s i confrunte propria ra iune în prilejuri de contradic ie ireductibil . Cu atât mai mult dac cititorul î i prilejuie te contactul i cu dramaturgia lui Eugen Ionescu (Rinocerii, Cânt rea a cheal , Regele moare), a lui Samuel Beckett ( teptându-l pe Godot), a lui Jean-Paul Sartre (Mu tele, Diavolul i bunul Dumnezeu), cu proza lui Franz Kafka (Procesul, Colonia penitenciar , Castelul) etc. Astfel contextualizând, acela i cititor încearc s i prefigureze conceptualizarea absurdului, odat cu Mitul lui Sisif i Omul revoltat. Într-o prim analiz , absurdul, fiind o rela ie, nu reu te s urce mai sus de no iune (informa ie minimal opera ional ).

Numai prin creativitate, artele, cu excep ia arhitecturii i a muzicii, reu esc s opereze cu absurdul i, prin aplicabilitatea extensibil a con inutului (propriet i definitorii), acesta tinde s se înscrie în ordinul conceptelor. Sub o interpretare ra ional , absurdul se define te în opozi ie cu gândirea logic , cu eviden ele, cu bunul sim , în seama lui re inându-se tot ceea ce este fals doar fiindc se opune adev rului. Ad ugându- i aceast cauz , deci nu numai fiindc r mâne în abstract, el nu are o imagine mental nici când se opune evidentului material. Absurdul neavând o existen ontic , nu are propriul discurs i nu desemneaz prin sine, ci semnific doar în opozi ie i se manifest doar în reprezent rile omului.

Absurdul e o traum antropologic , dar nu are existen categorial . Generalizarea pe care o avanseaz este autosuficient fiindc nu explic , ci neag explica ia; nu afirm existen a, ci inexisten a i a sit spa iu favorabil de afirmare cu predilec ie în existen ialism, unde a fost luat ca ipotez de lucru. Albert Camus tie toate astea i contureaz omul absurd care începe s gândeasc fiindc este ros pe din untru i m rturise te c via a îl dep te doar pentru c o în elege. Constatarea absurdului duce pân la moarte doar dac exist o logic ce ajunge pân acolo unde îns i gândirea se clatin ; absurdul sfâr te odat cu moartea îns i, fiindc este o reprezentare colateral a ei. El face îns precizarea c sentimentul absurdului nu e totuna cu no iunea absurdului (Sinuciderea filosofic ).

Fiin a uman , cum ar fi spus Sartre, poate lua atitudini negative fa de sine, fiindc con tiin a este o fiin pentru care exist în fiin a sa con tiin a neantului fiin ei sale.1 Judecata filosofului francez ajunge la rela ia cu cel lalt în care realistul gre te adjudecându i-l, adic lipsindu-l de considera ia cuvenit , o eroare despre care vorbe te i Husserl odat cu lumea relevat intermonadic con tiin ei (m soar fiin a prin cunoa tere), spre deosebire de Hegel (care identific cunoa terea prin fiin ).

Premisele antropologice ale unei atari existen e sunt îndelung utate de Camus în literatur ; în special în tragedia greac , dar i în literatura modernist i postmodernist pe care nu a mai cunoscuto efectiv, dar a cunoscut cât se poate de bine literatura primei jum i a secolului al XX-lea. Resursele sunt conturate în acelea i linii ca i la Soren Kierkegaard. Filosoful danez reconsider i el tragedia greac similar: derea eroului nu e, a adar, o simpl consecin a ac iunii acestuia; ea e în acela i timp o suferin , în timp ce în tragedia mai nou c derea eroului nu e o suferin , ci o fapt . 2

Trimiterile se fac spre diversele tipuri de vin tragic i posibilele ei deschideri etice; eroul devine r u, iar r ul este însu i subiectul tragediei f a face din asta un scop estetic. Implicitul estetic subliniaz în tragedia antic o triste e mai profund decât durerea, fiindc triste ea are totdeauna mai mult luciditate decât aceasta.3 În cazul lui Iisus Hristos se face o diferen esen ial : Pentru c unitatea dintre nevinov ia absolut i vina absolut nu e o determinare estetic , ci o determinare metafizic . De fapt, tocmai din acest motiv lumea s-a ferit mereu s numeasc via a lui Cristos o tragedie, sim ind c subiectul acesta nu poate fi epuizat prin determin ri estetice.4 Referin a general ar fi c eroul se face vinovat în func ie de pietatea de sim comun. Pentru Camus, în cazul lui Oedip, de pil , destinul lui e stabilit dinainte. Zeii au hot rât c va s vâr i omorul i incestul5; judecând la fel, Kierkegaard constat c el nu e vinovat, ci destinul lui purta în el vina tragic . 6 Aceast vin tragic este împ rt it , în consecin , i de Antigona care, în ciuda unui cod etic imobil, între virtutea iubirii fire ti pentru tat l s u i judecata catului acestuia, alege virtutea iubirii: i iube te tat l din toat inima, iar aceast iubire o scoate din sine, implicând-o în vina tat lui; fiind rodul unei astfel de iubiri, se simte înstr inat de oameni i cu atât mai vinovat , cu cât î i iube te mai mult tat l; doar lâng el î i poate g si lini tea; fiind la fel de vinova i, i-ar putea împ i triste ea. 7

Suntem a adar într-o confruntare a valorilor pentru o axiologie care mai are de r spuns înc multor întreb ri. Eroul absurd persevereaz în a da sens existen ei sale; revolta acestuia (fiindc firescul este greu de în eles în perspectiv existen ialist ) ajunge s se consacre în simbol, ca în cazul lui Sisif: Un simbol, într-adev r, presupune dou planuri, dou lumi de idei i de senza ii i un dic ionar de coresponden e între una i cealalt . 8

Cu presta ia lui, Camus vine dinspre existen ialism neîndoielnic cu înrâuriri evidente în Jean-Paul Sartre, în Kierkegaard, îns urmeaz ca scriitor lui Malraux, lui Gide sau lui Lawrence. Eroul lui, Sisif, e absurd fiindc este con tient: Toat bucuria t cut a lui e aici. Destinul s u îi apar ine. Stânca lui este lucrul lui. Tot astfel, omul absurd, când î i contempl chinul, face s amu easc to i idolii. 9 Eroul absurd nu mai poate fi susceptibil de aventur , ca la Gide, ci se apropie de eroul lui Kafka (Procesul). Sisif î i împarte speran a între urcu i reluarea lui; simbolizarea lui const în eternizarea speran ei prin care el însu i este etern. Ce ar fi f cut Sisif dac ar fi tiut c nu va reu i niciodat ? Absurdul, care nu poate fi decât în interiorul fiin ei, îl face s urce muntele ca expiere i s coboare în peniten pentru un alt început. În consecin , o filosofie a absurdului nu este