cum era cea otomană să se desfăşoare. Mircea cel Bătrân a reuşit la Rovine o victorie răsunătoare pe care însă n-a putut să o fructifice. El a fost nevoit să se retragă păstrând stăpânirea doar unei părți din țară. Subiectul al II-lea • Are în structură o singură sursă istorică. • Conține 6 cerințe. Cerințele 1-5 sunt formulate pe baza sursei, cerința 6 este în afara sursei. • Atenția trebuie să fie concentrată pe verbele din cerințe. La fel ca și la subiectul I, verbele de tipul precizați, menționați, indicați presupun un răspuns scurt, strict pe baza sursei. • Acolo unde cerința presupune două informații, se separă cele două informații fie prin ghilimele, fie prin precizare: o informație este..., a doua informație este..., sau sunt scrise una sub alta. • Cerința 5 presupune formularea unui punct de vedere pe baza sursei și susținerea lui cu două informații din sursă. Se citește cu atenție sursa și se identifică pasajul în care se face referire la cerință. Se formulează punctul de vedere. Apoi, sunt selectate din sursă informațiile necesare susținerii punctului nostru de vedere. Punct de vedere + informație 1: „...” + informație 2: „...”. Sau punct de vedere + informațiile care susțin punctul de vedere sunt: „...”. • Cerința 6 implică construirea unei argumentații. Algoritmul de rezolvare al cerinței 6 este: afirmația (premisa) + faptul istoric relevant + două informații despre faptul istoric + conectori + concluzia (care este afirmația pe care trebuia să o demonstrăm). De exemplu: Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia statul român modern se consolidează în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia.) Afirmația: Statul român modern se consolidează în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Fapt istoric relevant: Adoptarea de reforme în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza; de exemplu, Legea secularizării averilor mănăstirești. Informații despre faptul istoric: Legea secularizării averilor mănăstirești a fost una dintre reformele fundamentale adoptate în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Potrivit acesteia, proprietățile bisericilor și mănăstirilor închinate din țară și neînchinate au fost trecute în proprietatea statului. Astfel, prin legea secularizării averilor mănăstirești, adoptată în anul 1863, intrau în proprietatea statului aproximativ 25% din terenurile arabile care aparținuseră până atunci 123