BOBIŢĂ, CALUL CARE NU ERA CAL
Heather Grovet
BOBIŢĂ,
CALUL CARE NU ERA CAL
Traducere din limba engleză Florin Bică Cu ilustraţii de Teodora Oprea
P a ntel imon 2 0 1 8
© 2018 – Editura Viaţă şi Sănătate Toate drepturile rezervate. English edition copyright © by Pacific Press Publishing Association, Nampa, Idaho, USA. This Romanian-language edition is published under a licensing agreement with the copyright owner. All international rights reserved. Titlul în original: Beanie. The Horse That Wasn’t a Horse Colecţie coordonată de Florin Bică Redactare: Florin Bică Corectură: Lavinia Goran Tehnoredactare: Dragoş Gârea Cărţile Editurii Viaţă şi Sănătate pot fi achiziţionate prin reţeaua sa naţională de librării www.viatasisanatate.ro/librarii Pentru comenzi prin poştă sau agenţi de vânzare: Editura Viaţă şi Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României GROVET, HEATHER Bobiţă : calul care nu era cal / Heather Grovet ; trad. din lb. engleză de Florin Bică ; cu il. de Teodora Oprea. Pantelimon : Viaţă şi Sănătate, 2018 ISBN 978-606-911-434-6 I. Bică, Florin (trad.) II. Oprea, Teodora (il.) 821.111
Lui Marjorie – mamele sunt pentru totdeauna.
Capitolul
1
UN VIS DEVINE REALITATE Alex Jahns, în vârstă de nouă ani, îşi trase pătura peste faţă, aşa că i se vedea doar părul blond, tuns scurt, şi închise ochii. Dar chiar dacă ochii lui Alex erau închişi, nu dormea. Departe de a fi obosit, Alex era treaz de-a binelea. Cum să fi putut dormi, când a doua zi avea să fie cea mai minunată zi din toată viaţa lui? Este un răspuns la rugăciune, îşi spuse el în gând, fericit. M-am rugat pentru un cal, iar Dumnezeu mi-a răspuns în cele din urmă şi mi-a zis „Da!”. Alex era înnebunit după cai. Tatăl lui era de asemenea înnebunit după cai. Mama lui Alex însă nu era înnebunită după cai.
8
Bobiță, calul care nu era cal
— Caii sunt smintiţi, îi plăcea mamei să spună în glumă, iar cineva ar trebui să fie la fel de smintit ca să îi placă. Alex citise o duzină de cărţi despre cai. Ştia pe de rost fiecare părticică din cărţi ca Armăsarul Negru, Prietena mea, Flicka şi, desigur, Black Beauty. Însă până acum, visul lui Alex de a avea un cal adevărat păruse imposibil. — Cu Dumnezeu, toate lucrurile sunt posibile, spuse Alex cu voce tare. Apoi zâmbi, amintindu-şi de telefonul primit de la bunicul Stevens în seara aceea. — Alex, ţi-ar plăcea să ai un cal care să fie al tău? îl întrebase bunicul. — Sigur că mi-ar plăcea! îi răspunsese Alex. Mama se aflase în apropiere şi clătinase din cap auzind întrebarea bunicului. — N-avem bani suficienţi ca să cumpărăm un cal acum, spusese ea. Doar dacă este un cal de jucărie… Un cal de jucărie ieftin. — Dar dacă ar fi gratis? întrebase bunicul. L-ai vrea? — Un cal gratuit? Inima lui Alex începuse să bată. Îşi dorise un cal toată viaţa, un cal frumos, un cal
10
Bobiță, calul care nu era cal
elegant, un cal minunat. Alex îşi scuturase capul ca să-şi limpezească puţin gândurile şi apăsase receptorul pe ureche, întrebându-se dacă a auzit bine. Bunicul chicotise. — Chiar aşa! spusese el. Ştiu de unde poţi face rost de un cal bun, gratuit. — Un cal gratuit? întrebase Alex din nou. — Orice cal care e gratuit are, probabil, doar trei picioare, bombănise tata care trăsese cu urechea la conversaţie. Sau două capete. — Tată! îl ţistuise Alex. — Sau poate că are trei picioare plus două capete, continuase tata. — Nu vrem un cal cu două capete, spusese şi mama. Gândeşte-te cât fân ar mânca! — Sunt sigur că n-are nici trei picioare, nici două capete, răspunsese Alex imediat. — Alex, ştiu cât de mult îţi doreşti un cal, spusese tata, dar caii buni sunt foarte scumpi. Sigur e ceva în neregulă cu calul acesta, dacă e gratuit. Bunicul îi explicase că prietenul său, Roger Jacobson, căzuse şi îşi fracturase şoldul. Medicii îi recomandaseră lui Roger să nu mai călărească.
Un vis devine realitate
11
— Tot ce doreşte Roger pentru el este o casă bună, le spusese bunicul. Este un animal cu adevărat drăguţ şi are nevoie de cineva ca re să-l iubească şi să-i poarte de grijă. — O să-l iubesc! strigase Alex în receptor. O să am grijă de el! Voi face orice pentru căluţul meu! — Alex, nu e nevoie să strigi, râsese bunicul. Nu sunt surd. Sau cel puţin nu surzisem până acum… — Scuze, bunicule, spusese Alex, domolindu-şi tonul, dar sunt atât de entuziasmat! Un cal gratuit! Pentru mine! — Trebuie să vii să-l vezi, adăugase bunicul. — Cum îl cheamă? întrebase Alex. Îi trecuseră prin minte nume de cai, nume frumoase, rafinate, cu autoritate, ca Flacără sau Focosul sau Tunetul sau Arătosul. — Bobiţă, îi răspunsese bunicul. — Bobiţă? — Roger îl strigă Bobiţă, adăugase bunicul. Îmi închipui totuşi că, dacă vrei, îi poţi schimba numele. Mama lui Alex râsese pe înfundate undeva în spate, sunând aproape ca un cal care forăie.
12
Bobiță, calul care nu era cal
— Bobiţă! exclamase ea. Ce fel de nume mai e şi ăsta? — Mamă, se încruntase Alex, acoperind receptorul pentru ca bunicul să nu-i audă. Fii amabilă! — „Creier cât bobiţa” s-ar potrivi mai bine, continuase mama. — Nu râde de calul meu, îi spusese Alex. Era deja protector faţă de Bobiţă, ca şi cum calul s-ar fi aflat la celălalt receptor, auzind cum este tachinat. — Alex, hai să ne întâlnim mâine la ferma lui Jacobson, spusese bunicul. Trebuie să te uiţi bine la Bobiţă înainte de a lua vreo hotărâre. La urma urmei, este o mare responsabilitate să ai un cal. — Vai, bunicule, n-ai de ce să-ţi faci griji, spusese Alex. Sunt foarte responsabil. Mama îşi dresese vocea: — Şi cum rămâne cu hamsterul tău? — Am grijă de Hammie, insistase Alex. — Nu, eu am grijă de Hammie, spusese mama. Şi-mi imaginez că tot eu va trebui să am grijă şi de calul tău. — E ceva diferit, replicase Alex. Nu poţi călări un hamster. Nu poţi dresa un hamster. De fapt, nu poţi face nimic cu un hamster.
Un vis devine realitate
13
— Eu ţi-am spus că e o aiureală să-ţi placă hamsterii, îi răspunsese mama. Dar tu ai insistat că un hamster ar fi distractiv. Acum avem unul pe cap şi nu face nimic decât să lenevească şi să mănânce toată ziua. — Mamă! — Trebuie să nu fii în toate apele tale ca să-ţi placă şi caii, continuase mama. — Calul este diferit de hamster, adăugase Alex. — Asta aşa e, fusese mama de acord. Calul miroase mai urât şi mănâncă mult mai mult. — Alex, întrebase bunicul, mai eşti la telefon? — Sunt aici, bunicule, îi răspunsese Alex repede. — Ce-ar fi să discutaţi toţi trei despre cal în seara asta, le sugerase bunicul. O să te sun din nou mâine, iar dacă vei fi interesat, putem face o plimbare ca să-l vedem pe Bobiţă după-amiază. E bine aşa? — Îţi mulţumesc, bunicule! îi spusese Alex. Îţi mulţumesc, îţi mulţumesc, îţi mulţumesc! — Nu-mi mulţumi până când nu-l vezi pe Bobiţă. De fapt, e o creatură care arată caraghios, maroniu cu pete albe şi mari, şi s-ar pu-
14
Bobiță, calul care nu era cal
tea să nu-l vrei. Însă este dresat foarte bine. Roger l-a călărit pe Bobiţă pe potecile munţilor ani de zile, iar în urmă cu câteva veri au câştigat şi o grămadă de premii la cursele clubului Stettler Gymkhana. Alex ştia că aceste curse erau o varietate de evenimente la care puteau participa călăreţii şi caii lor. Cursele erau sponsorizate de clubul local de echitaţie din Stettler. După ce aşezase receptorul în furcă, Alex se uitase la părinţii lui. Tatăl lui afişase un zâmbet larg, care aproape că îi separa faţa în două. Mama lui Alex nu păruse însă prea voioasă. — Sigur, un cal este ceva care arată caraghios, spusese mama. N-am văzut niciodată un cal care să nu fie caraghios. — Mamă! — Au copitele alea enorme, care pot să-ţi strivească degetele de la picioare, şi dinţii ăia lungi cu care să te muşte, plus coama scămoşată, care le sare în toate părţile. Sunt sigură că şi calul acesta nu va fi altfel decât ceilalţi. — Nu vrei să am şi eu un cal? întrebase Alex. Chiar dacă-i gratis? — Nu prea, răspunsese mama. Nu uita că eu urăsc caii. În plus, cred că mâine vei fi ocupat. N-o să ai timp să vezi calul.