Fetitele indiene

Fetițele indiene

Sylvia Hardwick

Fetițele indiene Traducere din limba engleză de Angela Vizante Cu ilustrații de Oana Ispir

P a ntel imo n 2 0 21

© 2021 – Editura Viaţă şi Sănătate Toate drepturile rezervate.

English edition copyright © by Pacific Press Publishing Association, Nampa, Idaho, USA. This Romanian-language edition is published under a licensing agreement with the copyright owner.

All international rights reserved.

Titlul în original: Singing Tree and Laughing Water Redactare: Geanina Constantin Corectură: Lavinia Goran Grafică și tehnoredactare: Dragoş Gârea Cărţile Editurii Viaţă şi Sănătate pot fi achiziţionate prin reţeaua sa naţională de librării www.viatasisanatate.ro/librarii Pentru comenzi prin poştă sau agenţi de vânzare: Editura Viaţă şi Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României HARDWICK, SYLVIA Fetiţele indiene / Sylvia Hardwick ; trad. din lb. engleză de Angela Vizante ; cu il. de Oana Ispir. - Pantelimon : Viaţă şi Sănătate, 2021 ISBN 978-606-911-974-7 I. Vizante, Angela (trad.)

II. Ispir, Oana (il.)

821.111

Ca p i t o lu l 1

„Doamnă Grant, o să aveți nevoie de niște ghete zdravene!”

M

așina acceleră, urmând drumul care șerpuia printre prăpăstii, apoi ieși dintre stânci și părăsi Munții Cascadelor din sudul statului Oregon.

Era un automobil lung, gri-verzui, iar pe părțile laterale avea câte o siglă aurie pe care erau înscrise cuvintele „Statul Oregon”. În față stăteau trei doamne, iar pe locurile din spate, două fetițe cu pielea arămie care priveau încremenite umbrele uriașe ale brazilor.

Drumul era înțesat de pini galbeni și pini de Oregon, care păreau că trec pe lângă mașină și rămân în urmă.

Părul negru și încâlcit al fetelor le atârna pe umeri, iar ochii lor negri luceau în spatele unei bălți de lacrimi, care, în cele din urmă, dădu pe dinafară, șiroindu-le pe obraji.

5

Sylvia Hardwick

Cea mică, o fetiță de cinci ani pe nume Singing Tree1, se întoarse spre sora ei, cu doi ani mai mare.

— Laughing Water, crezi că o să ne bată mama cea nouă?

Laughing Water nu scoase niciun cuvânt. Nici măcar nu-și întoarse capul, dar un nod păru că i se oprise în gât și un nou val de lacrimi îi țâșni din ochi, rostogolindu-i-se pe față. Picurând de pe bărbie, lacrimile se opriră pe rochița frumoasă, colorată în albastru și roșu.

— Haideți, fetelor, spuse doamna care stătea în față, pe locul din mijloc, răsucindu-se într-o parte ca să le vadă mai bine, de ce vă gândiți la lucruri atât de triste? Doamna Grant va fi o mamă foarte bună, iar domnul Grant, care este profesor la gimnaziu, adoră să fie înconjurat de copii.

— În plus, gândiți-vă cât de bine va fi să aveți o soră mai mare și încă doi frați, interveni și doamna care se afla la volan.

— Eu nu vreau altă mamă! se repezi Singing Tree.

Nu vreau nici surori, nici frați! O vreau pe doamna Mahoney! Ea era o mamă bună.

Micuța începu să plângă în hohote, amintindu-și cum, cu doar câteva ore în urmă, doamna Mahoney – mama lor adoptivă – îngenunche lângă mașină, plângând, în timp ce le dădu o ultimă îmbrățișare. Încă îi răsunau în urechi glasurile celor patru surori vitrege: 1 Așa cum cititorul va putea constata înaintând în lectura cărții, numele celor două fete sunt oarecum descriptive, având legătură cu personalitatea lor; astfel, Singing Tree ar putea fi tradus cu Copacul care cântă, iar Laughing Water cu Apa care râde. Din mai multe motive, dintre care unele sunt legate de estetica și cursivitatea textului, am ales ca ele să rămână în limba engleză. (n.t.)

6

Fetițele indiene

— N-o să le mai vedem niciodată pe Singing Tree și Laughing Water!

— Unde pleacă?

— Ce-o să ne facem fără ele?

— Nu pleca, Singing Tree!

Doamnele din față încercară să găsească ceva care să le înveselească pe cele două copile, dar, cu cât vorbeau mai mult despre noua lor familie, cu atât mai mult își amintea Singing Tree de doamna Mahoney și de surorile ei. Și cu cât își amintea mai mult de ele, cu atât plângea mai tare. Laughing Water părea la fel de hotărâtă ca și sora ei să rămână nefericită. Își aținti privirea pe geam și, în tăcere, buzele i se strânseră în încercarea de a-și stăpâni emoțiile.

Motorul torcea în timp ce mașina viră, alunecând pe coama dealului și coborând într-o vale splendidă, unde pășunile verzi și livezile de peri și piersici, pline de flori albe și roz, contrastau puternic în soarele strălucitor al primăverii. Mașina viră încă o dată, ieșind de pe șosea într-un drum lateral, și trecu pe sub un pod negru de cale ferată. În momentul acela, un tren Southern Pacific trecu pe deasupra lor, răsunând ca un tunet. Îngrozite de scârțâitul huruitor al șinelor, cele două fetițe se luară în brațe, rămânând agățate una de cealaltă. Era prima dată când treceau pe sub un tren aflat în mișcare.

Femeia de la volan aruncă o privire în spate.

— Nu vă speriați, scumpelor! le liniști ea zâmbind.

Nu se va întâmpla nimic. Haideți, imediat o să ajungem.

Nu găsiți o fețișoară mai veselă pentru noua voastră mămică? Ea și ceilalți membri ai familiei își doresc de 7

Sylvia Hardwick

multă vreme să aibă în casa lor niște copilași care au nevoie de un cămin, iar acum sunt foarte încântați să primească în mijlocul lor două fetițe indiene.

O licărire de interes păru că sclipește în ochii lui Singing Tree, în timp ce se desprinse din brațele surorii și se întoarse la locul ei.

— Cum? Chiar două fetițe indiene?

— Domnul și doamna Grant au venit dintr-o țară îndepărtată, cu mulți ani în urmă, răspunse femeia.

După ce s-au stabilit aici, au fost curioși să afle tot ce se poate despre țara noastră minunată. Unul dintre primele lucruri pe care le-au studiat a fost istoria amerindienilor1, lucru care i-a făcut să îi îndrăgească în mod special pe indieni.

— Deci or să ne iubească și pe noi?

— Sunt sigură că vă vor iubi.

Ajunseră pe un drum de țară, care urmărea cursul unui râu mărginit de arini, arțari și plopi. Mașina se umplu de parfumul delicat al frunzelor fragede și dantelate, colorate într-un verde-crud de primăvară.

— E un loc perfect pentru copii! exclamă doamna din mijloc. E destul de departe de oraș, departe de influența și de mirosurile lui oribile. O să îndrăgiți repede noul cămin, spuse ea, întorcându-se din nou către fetițe. O să vă jucați cu vițeii și o să alergați prin iarba înaltă de pe câmpiile acestea întinse. În spatele casei se află o pădure, unde vă puteți juca. Râul acesta, de pildă, trece chiar pe lângă casă. Cred că sunteți norocoase, fetelor!

1

Populații băștinașe din America, numite „piei roșii”, sau „indieni”. (DEX) 8

Fetițele indiene

Singing Tree încetase să mai ofteze. Privea lung pe fereastră la râul jucăuș. Între timp, pe obrazul lui Laughing Water o lacrimă răzleață începea să se usuce.

— Priviți! Deja se văd cutiile poștale, spuse femeia de la volan. Aici o luăm la dreapta, urcăm dealul și trecem pe lângă patru case. Familia Grant locuiește la capătul drumului.

Cea de-a treia femeie, care nu zisese nimic până atunci, se întoarse către fetițe.

— Ștergeți-vă lacrimile! Ia o batistă, spuse ea, apropiindu-se de Singing Tree pentru a-i șterge urmele lacrimilor.

Laughing Water se trase înapoi și se descurcă singură, folosindu-și dosul palmei.

Mașina se opri lângă o casă mare, construită din bârne noduroase de pin. În fața casei, câțiva vițeluși se jucau pe pășunea înverzită, bucurându-se de soare, iar în spate se înălța un deal împădurit.

Cum coborâră din mașină, micuțele indience zăriră ivindu-se din spatele casei un dulău uriaș, alb și lățos, care alergă spre ele în salturi și le întâmpină cu un lătrat prietenos. În același timp, o femeie cu părul negru și obraji rumeni coborî lungul șir de trepte care ducea spre prispa din fața casei.

— Doamna Grant? întrebă una dintre femei, îndreptându-se spre ea cu mâna întinsă. Mă numesc Mason și sunt noul asistent social al fetelor. Cred că le cunoașteți deja pe doamna Moly, cea care s-a ocupat înainte de fete, și pe doamna Bligh, care a venit cu 9

Sylvia Hardwick

noi ca să ne ajute. Femeile și-au dat mâna, iar doamna Grant s-a întors spre fetițe, zâmbind.

— Dar voi, cum vă simțiți astăzi, într-o zi atât de frumoasă? le întrebă femeia, întinzând mâna spre ele.

Cum a fost excursia prin munți?

Laughing Water stătea țeapănă, cu spatele drept și cu buzele strâns lipite una de alta, în timp ce trăsăturile feței i se crispară, dând la iveală frica și neliniștea care puseseră stăpânire pe ea. Fiind mai vorbăreață din fire, Singing Tree reuși să întrebe: — Dumneavoastră sunteți noua noastră mamă, nu-i așa? Ne-au spus că o să primim o mamă bună.

— Da, eu sunt noua voastră mamă, răspunse doamna Grant. Am așteptat de foarte multă vreme să avem o fetiță, iar acum vom avea două. Știi ce? Sunt convinsă că totul va fi bine. Haideți să intrăm și să vă arăt ce e pe-aici!

Singing Tree găsi atât de amuzant cățăratul pe scările de la intrare, încât pur și simplu uită de tristețea de dinainte. La capătul acestora descoperi ceva de-a dreptul fascinant: soneria de la ușă. Când apăsă pe buton, aceasta scoase cel mai dulce sunet de clopoțel pe care îl auzise vreodată. Preț de câteva minute, Singing Tree rămase acolo și își înfipse degețelul de nenumărate ori în butonul soneriei, pentru a auzi iar și iar melodia mult îndrăgită. În tot acest timp, Laughing Water, care rămăsese jos, nu făcuse altceva decât să privească, nemișcată. Doamnele intrară în casă, prefăcându-se că le ignoră pe fete.

10

Fetițele indiene

Când se plictisi de sonerie, Singing Tree se repezi pe scări în jos, apoi din nou în sus și iarăși în jos. Alergă așa de cel puțin douăzeci de ori, iar apoi, chicotind și cu ochii scăpărând, se adresă surorii ei, gâfâind din greu.

— Haide, Sissy! E atât de distractiv! Sus-jos! Susjos! Vino! O să-ți placă! încercă ea să o convingă.

Laughing Water se lăsă înduplecată și urcă încet câteva trepte, apoi mai repede, și mai repede, până când se pomeni alergând în sus și-n jos alături de sora ei. Lady, câinele cel mare și alb, se prinse în jocul copilelor, țopăind printre ele. Puțin lipsi să nu le azvârle la pământ, în învălmășeala care se crease pe scări.

Cu răsuflarea întretăiată, fetele se prăbușiră în fața treptelor. Temându-se să intre în casă, rămaseră acolo, pufăind și gâfâind o vreme. În cele din urmă, Singing Tree observă o alee din beton care trecea prin fața casei și cobora într-o parte a acesteia.

— Haide, Sissy, vino să vedem unde duce aleea!

Străbătură cărarea din fața casei, apoi dădură colțul. Din loc în loc, aleea era întreruptă, în funcție de cum era terenul, mai ridicat sau mai căzut. După o altă cotitură, o luară la fugă și se pomeniră în spate. Alți câțiva pași, și erau în cealaltă parte a casei. Apoi, brusc, înainte să-și dea seama unde se află, aproape că se izbiră de prispa din față.

— Ia te uită unde am ajuns! strigă Singing Tree surprinsă. Am ajuns din nou la muntele de scări!

Acum, fetele erau atât de obosite, încât, incapabile să mai alerge, începură să urce scările agale, fără să mai scoată vreun cuvânt. Ajungând sus, se strecurară 11

Sylvia Hardwick

pe ușa de la intrare. Doamnele stăteau așezate comod pe fotoliile moi din camera de zi. Fetele se așezară în fața șemineului alb, care se întindea de-a lungul unui perete al camerei.

— Ei, ați alergat destul? le întrebă doamna Mason, fără să primească niciun răspuns. Noi tocmai ne pregăteam de plecare, continuă femeia. Am ajutat-o pe doamna Grant să aducă înăuntru hainele și jucăriile voastre. Mai apoi, se întoarse către doamna Grant.

— Sunt sigură că fetele se vor simți foarte bine aici, după ce se vor acomoda. Va fi nevoie de răbdare, dar, cu timpul, lucrurile se vor așeza. Am sentimentul, doamnă Grant, că veți avea nevoie de o pereche zdravănă de ghete, ca să vă puteți ține după cele două, dar mai ales după cea mică. O să vedeți!

Micuțele indience priviră îndelung pe fereastră la mașina care se îndepărta, dispărând într-un nor de praf. Fetele rămaseră singure cu noua lor mamă. În ochii lor se citea teama, iar bărbia lui Laughing Water tremura de parcă era pe cale să izbucnească în plâns în orice moment.

— Cred că vă e tare foame, zise doamna Grant. Haideți să găsim hainele voastre de joacă și, până când vă schimbați, o să vă pregătesc niște supă și niște pâine prăjită. Ce ziceți?

— Bine, răspunse Singing Tree, în timp ce Laughing Water nu reuși să scoată niciun cuvânt.

După ce sorbiră câteva linguri de supă, rămaseră la masă fără să mai zică nimic.

12

Fetițele indiene

— Dacă nu vreți să mai mâncați, puteți să vă ridicați de la masă! le spuse doamna Grant. Poate că o să vi se facă foame până diseară, când Jamey și Celia se vor întoarce de la școală împreună cu tata. Ce-ar fi să mă ajutați să despachetăm hainele voastre? Cred că o să vă amuzați făcându-le baie micuțelor voastre papoose.

— Papoose? întrebă Singing Tree, în timp ce Laughing Water se arătă și ea extrem de încurcată.

Doamna Grant le privi surprinsă.

— Vreți să spuneți că nu știți ce sunt niște papoose?

Se poate așa ceva la niște fetițe indiene?

Copilele clătinară din cap, semn că nu știau despre ce e vorba.

— Cu puțin timp în urmă, și voi ați fost două pa­ poose, le explică femeia. Așa se numesc bebelușii indienilor. Cândva, știam și un cântecel despre papoose. Să văd dacă mi-l amintesc. Sunt sigură că v-ar plăcea.

Așezându-se la pianul din camera de zi, doamna Grant începu să cânte, în timp ce fetele o priveau și o ascultau.

Wawatisi, dragul meu papoose, Închide ochișorii negri ca două mărgele; Manitou veghează, veghează din ceruri; Dormi, iar vântul de la apus Îți leagănă legănelul din piele de căprioară; Wawatisi, dragul meu papoose, Odihnește-ți micul tău căpșor!

Două perechi de ochișori negri, ca ai lui Wawatisi, o priveau pe doamna Grant cu mirare. Pentru o clipă, 13