James White

GERALD WHEELER

JAMES

WHITE INOVATOR ȘI ÎNVINGĂTOR

James White.indd 1

30/01/2018 13:40:51

James White.indd 2

30/01/2018 13:40:51

GERALD WHEELER

JAMES

WHITE INOVATOR ȘI ÎNVINGĂTOR

Traducere din limba engleză de Loredana Sîrbu

Pantelimon

James White.indd 3

2017

30/01/2018 13:40:51

© 2017 – Editura Viață și Sănătate. Toate drepturile de reproducere totală sau parțială rezervate.

Copyright © 2003 by Review and Herald ® Publishing Association.

Toate drepturile rezervate.

Toate fotografiile din această carte sunt publicate cu acceptul și prin amabilitatea Fundației Ellen G. White.

Titlul original: James White. Innovator and Overcomer Responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor sau a punctelor de vedere prezentate în carte revine exclusiv autorului.

Redactare: Cristinel Sava Corectură: Livia Ciobanu-Mihai Tehnoredactare: Irina Toncu Copertă: Irina Toncu Cărțile Editurii Viață și Sănătate pot fi achiziționate prin rețeaua sa națională de librării: www.viatasisanatate.ro/librarii Pentru comenzi prin poștă sau prin agenți de vânzare: Editura Viață și Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României WHEELER, GERALD James White : inovator și învingător / Gerald Wheeler ; trad. din lb. engleză de Loredana Sîrbu. - Pantelimon : Viață și Sănătate, 2017 Index ISBN 978-606-911-356-1 I. Sîrbu, Loredana (trad.)

929

James White.indd 4

30/01/2018 13:40:51

DEDICAȚIE Lui DON ȘI RON, pentru că SUNTEM FRAȚI

James White.indd 5

30/01/2018 13:40:51

James White.indd 6

30/01/2018 13:40:51

CUPRINS Prefață.............................................................................................................IX Cuvânt-înainte...............................................................................................XI Capitolul 1 | Omul contradicțiilor............................................................ 1 Capitolul 2 | Crescut în Maine.................................................................. 5 Capitolul 3 | Legătura Creștină............................................................... 17 Capitolul 4 | Acceptarea unui „vicleșug al Diavolului”....................... 25 Capitolul 5 | Bazele unei noi mișcări...................................................... 35 Capitolul 6 | Editura, în Rochester......................................................... 61 Capitolul 7 | O casă pentru familia White............................................. 77 Capitolul 8 | Rana nevindecată din Paris, Maine.................................. 95 Capitolul 9 | Pretutindeni pentru Domnul.......................................... 105 Capitolul 10 | Organizarea unei biserici................................................. 109 Capitolul 11 | Adventiștii și Războiul Civil american.......................... 143 Capitolul 12 | În apărarea lui James White............................................ 147 Capitolul 13 | Invaliditatea....................................................................... 155 Capitolul 14 | Bătălia din Battle Creek................................................... 177 Capitolul 15 | James White, președinte de colegiu............................... 189 Capitolul 16 | O viziune tot mai amplă.................................................. 197 Capitolul 17 | James White, conducător de caravană.......................... 209 Capitolul 18 | Reconcilierea..................................................................... 219 Capitolul 19 | Ultimul an.......................................................................... 247 Index............................................................................................................. 259

James White.indd 7

30/01/2018 13:40:51

Nota redacției Dacă nu se specifică altfel, citatele din Scriptură sunt preluate din Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, cu trimiteri, traducerea Dumitru Cornilescu, ediție revizuită ortografic, Asociația Biblică Română „Casa Bibliei”, 2012.

Alte traduceri biblice folosite: – NTR Biblia. Noua traducere în limba română, International Bible Society,

2006, tipărită 2007 – KJV King James Version Alte abrevieri EGW Ellen G. White JW James White WCW William C. White

James White.indd 8

30/01/2018 13:40:51

PREFAȚĂ

C

artea aceasta nu este o copie a cărții lui Virgil Robinson cu același titlu, care, deși prezintă viața lui James White eveniment cu eveniment (în paralel cu biografia în șase volume a lui Ellen White realizată de Arthur White), omite totuși numeroase aspecte din viața lui. James White a fost un om extraordinar de complex și, câteodată, surprinzător de contradictoriu, iar spațiul nu-mi permite nici mie să explorez toate fațetele existenței sale. Chiar dacă și-ar lua o viață întreagă să-l studieze, biografii tot n-ar reuși să epuizeze profunzimile personalității sau ale realizărilor sale, din moment ce el a inițiat aproape tot ce există astăzi în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. De la organizarea bisericii până la publicații, educație, sănătate și misiunea mondială a bisericii, el a fost implicat în fazele inițiale ale celor mai multe programe majore, fie în calitate de inițiator, fie în cea de colaborator principal.

De aceea, nu-mi propun să acopăr toate evenimentele din viața lui, ci mai degrabă să urmăresc anumite tipare și să evidențiez ce ne spun ele despre el ca persoană, ca să reușim astfel să înțelegem ce relație a avut cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, aflată la data aceea în curs de apariție, precum și ce impact a avut asupra ei. Deși creionez cadrul istoric al vieții sale, sunt mai preocupat de modul în care anumite trăsături de personalitate și evenimente l-au format ca om și lider. Îndeosebi în ultimii ani de viață, s-a confruntat cu unele probleme persistente, care pot fi înțelese cel mai bine dacă sunt examinate în contextul lor istoric. În unele situații, voi face un salt înainte în timp și voi urmări un subiect în evoluția lui istorică sau, dimpotrivă, mă voi întoarce în timp pentru a urmări o serie de evenimente care abia la momentul respectiv atingeau apogeul.

Pe lângă faptul că vom analiza marile sale realizări, va fi necesar să luăm în considerare și reacțiile unora din persoanele cu care a avut de-a face de-a lungul vieții, relația cât se poate de umană pe care a avut-o IX

James White.indd 9

30/01/2018 13:40:51

X

JAMES WHITE

cu soția sa și luptele sale constante cu problemele de sănătate și cu cele financiare. Dacă nu clarificăm mai întâi lucrurile care au influențat aceste situații ulterioare, nu vom putea înțelege pe deplin cum a lucrat Dumnezeu prin el.

Aceasta este istoria unui om cu mari calități și cu mari defecte. Eu am încercat să-l prezint așa cum spune Ellen White că îi prezintă Biblia pe marii ei bărbați și pe marile ei femei. „Dacă ar fi fost scrisă de oameni neinspirați, Biblia noastră ar fi arătat destul de diferit și ar fi putut fi un subiect de studiu descurajator pentru muritorii supuși greșelii, care luptă cu slăbiciunile firești și cu ispitele unui vrăjmaș viclean. Dar, așa cum este ea, Biblia ne oferă un raport corect cu privire la experiența religioasă a personajelor remarcabile ale istoriei ei. Uneori, oamenii pe care Dumnezeu i-a favorizat și cărora le-a încredințat responsabilități mari au fost biruiți de ispită și au făcut păcate, așa cum și noi șovăim în luptă și cădem deseori în greșeli. Totuși, pentru inima noastră deznădăjduită, este încurajator să știm că, prin harul lui Dumnezeu, oamenii aceia au putut primi o putere nouă pentru a se ridica iarăși deasupra firii lor rele și, când ne aducem aminte de faptul acesta, suntem gata să reluăm noi înșine lupta.”1 Eu, bineînțeles, nu pretind că sunt inspirat, însă sper că am reușit să evidențiez puterea lui Dumnezeu în viața lui James White. Și mai sper că vei ajunge să-l respecți la fel de mult cum am ajuns să-l respect eu și să recunoști că, dacă facem ceva pentru Dumnezeu, reușim să facem acest lucru numai acceptând puterea Sa. Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat în procesul de cercetare și pregătire a acestei cărți: George Knight și Jerry Moon de la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Șaptea, Universitatea Andrews; Michael Campbell, doctorand al Universității Andrews; Jim Nix și Tim Poirier de la Fundația „Ellen G. White”; Stanley Cottrell și Stanley Hickerson de la Adventist Heritage Ministry și de la Historic Adventist Village din Battle Creek, Michigan; Jean Davis din Battle Creek, Michigan; și Robert H. Allen și Howard P. Krug din Rochester, New York. Mulțumiri speciale lui Jocelyn Fay, care m-a ajutat să mă orientez în hățișul de surse, adesea contradictorii.

Gerald Wheeler 1

Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, ed. a 2-a rev., traducere de Gianina Floricel, Editura Viață și Sănătate, Pantelimon, 2015, vol. 4, p. 13.

James White.indd 10

30/01/2018 13:40:51

CUVÂNT-ÎNAINTE

Î

ncepând cu cartea lui Gerald Wheeler James White: inovator și învingător, Review and Herald Publishing Association inaugurează o foarte necesară serie de biografii ale personalităților care au întemeiat și modelat Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Proiectul acesta este fără precedent în istoria confesiunii noastre. Nu s-a mai făcut până acum un efort concertat de a prezenta sistematic viața și contribuțiile bărbaților și femeilor care s-au aflat în centrul procesului de dezvoltare a adventismului. Seria aceasta ne va ajuta să-i înțelegem mai bine pe acești oameni și, totodată, să cunoaștem mai bine istoria mișcării adventiste.

Plănuim să publicăm câte o biografie pe an. În următorii câțiva ani, vor apărea biografii ale unor personalități precum Joseph Bates, primul teolog al adventismului, Ellen G. White, o femeie într-o lume a bărbaților și vocea profetică a adventismului, John N. Andrews, primul teolog și misionar al adventismului, W. C. White, asistentul mamei sale și un om de acțiune, și Ellet J. Waggoner, liderul redeșteptării neprihănirii prin credință. Fie­care biografie se va concentra pe contribuția majoră a persoanei abordate și va fi scrisă de un bun cunoscător al subiectului.

Este numai adecvat ca primul volum să îi fie dedicat lui James White, din moment ce el a fost motorul din spatele formării adventismului de ziua a șaptea ca biserică. După cum o arată biografia lui Wheeler, James White a pus bazele sistemului de organizare pe conferințe, ale lucrării de publicații, ale lucrării de sănătate și ale lucrării de educație în biserică.

Fără el, adventismul de ziua a șaptea nu ar exista.

Prezentarea lui Wheeler nu doar că abordează contribuțiile aduse de James White în fiecare ramură a activității bisericii noastre, ci îi și ajută pe cititori să-l înțeleagă mai bine ca om. După cum reiese din portretul fascinant conturat de autor, James White a fost un om cu o energie uriașă XI

James White.indd 11

30/01/2018 13:40:51

XII

JAMES WHITE

și cu talente multiple, dar a avut și partea sa de imperfecțiuni umane.

Contemporanii săi l-au descris frecvent ca o personalitate încăpățânată și puternică. Pe de altă parte, dacă nu ar fi avut aceste însușiri, probabil că nu ar fi fost atât de activ în ridicarea unei confesiuni practic de la zero.

După cum o arată clar cartea lui Wheeler, James White n-a fost nici pe departe un om desăvârșit. Asemenea majorității liderilor, putea fi dificil să conviețuiești și să lucrezi cu el. Din nefericire, problema lui s-a agravat în anii 1860 și 1870, în urma mai multor accidente vasculare cerebrale pe care le-a suferit. Dar, în ciuda tuturor greutăților, James White a ieșit învingător.

Biografia James White: inovator și învingător ne ajută să în­țe­legem aceste aspecte, dar și multe altele. Ea ne pune la dis­po­ziție un portret al lui James White mai amplu decât cele precedente, întrucât autorul pornește de la documente rămase până acum incomplet sondate. Ea își ocupă locul binemeritat alături de biografia realizată de Virgil Robinson (James White [1976]) și de autobiografia lui James White (Life Incidents [1868]) ca una dintre puținele cărți despre omul care a contribuit în cea mai mare măsură la formarea adventismului de ziua a șaptea. O recomand cu căldură celor interesați de istoria adventistă, de biografii ale adventiștilor sau de protestantismul american din secolul al XIX-lea.

George R. Knight Editor consultant Universitatea Andrews

James White.indd 12

30/01/2018 13:40:51

James White.indd 13

30/01/2018 13:40:51

James White la vârsta de 75 de ani

James White.indd 14

30/01/2018 13:40:52

CAPITOLUL 1

OMUL CONTRADICȚIILOR

D

ouă mii cinci sute de oameni umpleau biserica Dime Tabernacle din Battle Creek, Michigan. Uriah Smith, editorul publicației Review and Herald, a pășit la amvon și și-a început predica de înmormântare. „În viața aceasta, niciun om nu este nemuritor”, a răsunat vocea sa în biserica amuțită, a cărei liniște era întreruptă doar de vocea lui și de sunetul pe care îl făceau ascultătorii în timp ce își făceau aer pentru a se apăra de dogoarea lunii august. „Cu toate acestea, există oameni a căror moarte este atât de departe în socotelile și așteptările noastre, încât ne liniștim bucuroși cu gândul că, în dreptul lor, nu este necesar să luăm în calcul o astfel de eventualitate, cel puțin până când împlinesc cei șaptezeci de ani care ne sunt lăsați; că nu va avea loc o astfel de oprire în viața fermecată pe care par să o ducă, până când, în curgerea normală a anilor, vremea lor de trudă se sfârșește.

Așa stau lucrurile mai ales cu cei care au fost implicați toată viața în acțiuni publice și care au ajuns să se identifice în mare măsură cu mișcarea căreia i-au dedicat toate energiile. Privim la lucrare și o legăm strâns de lucrători; și câtă vreme prima continuă să existe, ne așteptăm să existe și aceștia din urmă.”1 James White, pe care toți veniseră să-l comemoreze, a fost un asemenea om. Cine își putea imagina Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea fără el? Ca fost președinte al ei și ca unul dintre cei trei fondatori de seamă ai ei, el nu doar că pusese în mare parte bazele sistemului ei de organizare și ale instituțiilor ei, dar tot el le călăuzise prin perioadele de criză, atât financiară, cât și de altă natură. Tot ce exista în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea fusese inițiat de el sau fusese acceptat datorită lui. Și acum, deodată, nu mai era?

1

James White.indd 1

30/01/2018 13:40:52

2

JAMES WHITE

Uriah Smith a prezentat pe scurt contribuțiile uriașe ale lui James White la viața tinerei confesiuni. James îi adunase pe cei câțiva foști milleriți care nu renunțaseră la credința lor după dezamăgirea din 22 octombrie 1844 și îi ajutase să accepte doctrinele sabatului și sanctuarului, adusese la existență publicațiile adventiste de ziua a șaptea, inclusiv Review and Herald, și prima editură a bisericii, inițiase structura organizatorică a bisericii, se implicase activ în dezvoltarea primei ei instituții medicale și a primului ei colegiu, înființase o conferință statală și o a doua editură în California, cu propria ei publicație periodică, The Signs of the Times, și strânsese sume mari pentru evanghelizarea Europei.

După aceea, Smith a trecut la schițarea caracterului lui James White, descriindu-l ca pe un bărbat care rămânea întotdeauna calm și imperturbabil în momentele de derută sau de euforie, care nu căzuse niciodată în fanatism, care avea capacitatea de a lua decizii înțelepte, care nu capitula niciodată în fața descurajării și planifica lucrurile cu mare atenție. James, a declarat el, a fost un bărbat cu prietenii solide și de o mare generozitate.2 În acest punct, predica comemorativă a lui Smith a luat însă o turnură neașteptată: „Cu toate acestea, poziția pe care a ocupat-o a fost de așa natură, încât era aproape inevitabil să nu aibă dușmani.” Nu este declarația pe care ne-am aștepta să o auzim la o înmormântare. Însă afirmația sa următoare a fost și mai surprinzătoare: „Iar unii îl socoteau lipsit de abilități sociale și uneori chiar rigid, aspru și nedrept, chiar și față de prietenii lui cei mai buni.”3 Ce fel de om a fost James White încât să fie elogiat, apărat, dar și criticat la propria înmormântare? Uriah Smith nu era singurul cu aceste convingeri. În zilele următoare, alții aveau să reia ideile acestea. James White a fost, într-adevăr, un om caracterizat de contradicții izbitoare.

Marile sale calități contribuiseră la întemeierea și dez­vol­tarea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Fără el, confesiunea poate că nu s-ar fi născut sau, cel puțin, poate că nu ar fi ajuns să aibă forma și stabilitatea de care se bucura. Însă defectele lui, agravate îndeosebi pe fondul bolii din ultima perioadă a vieții sale, amenințaseră să distrugă această Biserică Adventistă pe care o iubise atât de mult. A fost un om capabil să stârnească în oamenii din jurul lui dragoste și admirație sau, dimpotrivă, frustrare și perplexitate. Uneori, nici chiar soția lui nu l-a putut înțelege. Însă puțini negau că el realizase cu mult mai mult

James White.indd 2

30/01/2018 13:40:52

Omul contradicțiilor

3

decât ar fi reușit oricine altcineva, în ciuda tuturor problemelor lui de caracter.

După cum vom vedea, viața lui ne arată ce poate face puterea lui Dumnezeu prin vasele de lut care sunt ființele umane finite – chiar și atunci când vicisitudinile vieții fac bucăți aceste vase fragile. În definitiv, Dumnezeu lucrează cu vase slabe. El nu are sfinți din ghips. Domnul l-a luat pe acest profesor în devenire înalt și deșirat din Maine și l-a transformat într-un predicator și apostol puternic.

1

Uriah Smith, In Memoriam: A Sketch of the Last Sickness and Death of Elder James White, Who Died at Battle Creek, Michigan, 6 August, 1881, Together With the Discourse Preached at His Funeral, Review and Herald Press, Battle Creek, Michigan, 1881, p. 22.

2 Ibidem, pp. 25–33.

3 Ibidem, p. 34.

James White.indd 3

30/01/2018 13:40:52

James White.indd 4

30/01/2018 13:40:52

CAPITOLUL 2

CRESCUT ÎN MAINE

M

aine este un tărâm al pădurilor și al apelor, care se contopește cu oceanul de-a lungul unei coaste franjurate. Nenumărate golfuri crestează coasta. Râurile întretaie pretutindeni teritoriul. Nesfârșite păduri se întind în nord spre Canada și, chiar și astăzi, acest stat este punctat doar ici și colo de orășele și sate. Este o lume a primăverilor efemere, a verilor plăcute, cu cerul de un albastru clar, a toamnelor splendide, în culori splendide, și a iernilor lungi și întunecate. În această lume de o frumusețe brută s-a născut James Springer1 White, la 4 august 1821, în orășelul Palmyra, comitatul Somerset, Maine – în anul de după aderarea statului Maine la Uniune ca al douăzeci și treilea stat. În cartea Life Incidents („Întâmplări din viață”)2, el declară că descinde din pelerinii aflați la bordul vasului Mayflower, însă cercetările recente pun sub semnul întrebării această afirmație. Documentele genealogice publicate în 1900 merg cu genealogia lui până la John White din Salem, despre care există dovezi că se afla în Noua Anglie în 1638. Mama lui James a fost strănepoata lui Samuel Shepard, un cunoscut pastor baptist. Băiatul a fost al cincilea din cei nouă copii care li s-au născut lui John și Betsey White.3 Strămoșii lui părăsiseră Massachusettsul și imigraseră în Maine, care la data aceea făcea încă parte din Massachusetts. Cultura și mediul din Massachusetts și Maine aveau să-i modeleze viziunea despre viață, iar perspectiva aceasta urma să influențeze biserica al cărei cofondator a fost.

CULTURA PURITANĂ Massachusettsul a devenit centrul așa-numitei „culturi pu­ritane”, o concepție despre lume și viață care se remarca prin atitudini și practici 5

James White.indd 5

30/01/2018 13:40:52

6

JAMES WHITE

distincte în ce privește averea, educația, îmbrăcămintea, alimentația, stilurile arhitectonice, relațiile so­ciale și, desigur, religia.4 Particularitățile culturii puritane care urmau să aibă o înrâurire mai mare sau mai mică asupra lui James White și asupra Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea în formare au fost: o structură a bisericii orientată către con­gre­gație, accentul pe educație, o etică solidă a muncii, ega­litarismul și sensibilitatea față de clasa de jos și tendința de a locui în comunități rurale mici.5 Locuitorii din Noua Anglie se închinau în stilul pe care David Hackett Fischer îl numește „adunare și prelegere”6, spre deosebire de stilul liturgic al Virginiei anglicane, de viața religioasă colectivă a baptiștilor sau de spiritualitatea spontană a quakerilor din valea Delaware din statele Atlanticului Mijlociu. Predica puritană pornea de la un text pe care îl analiza în foarte mare detaliu. Abordarea aceasta punea accentul mai degrabă pe intelect decât pe viața devoțională, deși putea genera un răspuns destul de emoțional când trata despre ce trebuie să facă un credincios pentru a fi mântuit. Un astfel de studiu atent al textului biblic a asigurat o bază intelectuală atât mișcării millerite, cât și Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Tiparul acesta al adunării urmate de o predică sub forma unei prelegeri pe marginea unui text biblic persistă printre bisericile adventiste de ziua a șaptea de origine anglo-saxonă din America de Nord și domină pre­zentările evanghelistice tradiționale în cea mai mare parte a mișcării adventiste.

DISTRICTUL MAINE Deși era caracterizată de un puternic sentiment al co­mu­nității, cultura puritană se axa îndeosebi pe religia, res­pon­sabilitatea și dezvol­ tarea personală. Coloniștii din Noua Anglie care au înaintat spre nord în acea zonă din Massachusetts ce avea să devină Maine au adus unele inovații culturii puritane. Deși statele Maine și Massachusetts erau despărțite de statul New Hampshire, Massachusettsul guverna teritoriul Maine-ului. Districtul Maine, cum se numea la data aceea, a considerat că este tratat ca o colonie și a început să militeze pentru separare. Aceasta a creat o dorință puternică de independență. Războiul și alte dezastre îngreunaseră colonizarea districtului Maine, silindu-i pe locuitori să învețe lecția rezistenței și a perseverenței. Viața lui James White avea să o reflecte pe aceea a mediului aspru în care s-a născut.

James White.indd 6

30/01/2018 13:40:52

Crescut în Maine

7

Locuitorii din Maine au devenit cunoscuți în scurt timp ca refor­ matori sociali. Spre deosebire de statul-mamă, Massachusetts, prima constituție a districtului Maine a respins ideea de biserică oficială sau de cerințe religioase pentru demnitarii aleși. Maine-ul a abolit sclavia în 1788 – cu mult înaintea altor state nord-estice – și mulți din cetățenii săi au devenit aboliționiști fervenți în anii 1830. În special baptiștii și congregaționaliștii s-au opus sclaviei. Prima societate pentru abstinență totală din Statele Unite a fost înființată în Portland, Maine, în 1815, iar în acest stat au fost emise unele din primele legi ale prohibiției din Statele Unite. În 1846, s-a încercat stoparea comercializării alcoolului în alte scopuri decât cele medicale și industriale. Apoi, în 1851, Maine-ul a scos în afara legii producerea și comercializarea de băuturi alcoolice.

Locuitorii din Maine și-au dobândit renumele de yankei ai yan­ kei­lor, deoarece puneau accentul pe trăsăturile lor tradiționale: onesti­ tate, economie, franchețe, autonomie, meticulozitate și aspri­me. Iernile lungi și reci din Maine și mediul aspru al pădu­rilor, râurilor și coastei au avut un impact profund asupra colo­niștilor. Cei din afară au ajuns să-i considere pe „maineri” niște indivizi rezervați, capabili să stea ore în șir singuri și să supra­vie­țuiască cu orice aveau la îndemână, însușiri pe care le-a ma­nifestat și James White (deși nimeni nu-i poate reproșa că a fost „rezervat”). Câteodată însușirile acestea l-au avantajat, alteori nu. În unele ocazii, s-a ridicat deasupra lor. Dar a rămas mereu un fiu al statului Maine, manifestând, de exemplu, căldura și loialitatea care îi caracterizau pe locuitorii acestui stat după ce își învingeau rezerva și legau prietenii strânse.

Dacă s-ar fi născut în altă parte, ar fi fost un alt om. Iar dacă Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea s-ar fi format, de pildă, în cultura Cavalerilor din sudul Statelor Unite sau în cultura quakerilor din statele Atlanticului Mijlociu, ar fi fost probabil o confesiune destul de diferită.

Este semnificativ faptul că, dintre cei trei fondatori ai adventismului de ziua a șaptea (James și Ellen White și Joseph Bates), primii doi s-au născut în Maine, iar ultimul în Massachusetts.

DIACONUL WHITE Când s-a născut James White, tatăl său, John White, un adevărat fiu al Noii Anglii, lucra de 15 ani pământul sărac și pietros al fermei lui.

Cumpărase ferma la scurt timp după mutarea în orășelul Palmyra, la

James White.indd 7

30/01/2018 13:40:52

8

JAMES WHITE

vârsta de 21 de ani, și a trăit acolo 51 de ani. Când a ajuns la fața locului, numai vreo 8 ha de teren forestier fuseseră defrișate. De-a lungul anilor, a despădurit și alte porțiuni de teren acoperite de pădurea deasă, iar cu nenumăratele pietre strânse din calea lamei plugului a ridicat garduri.

De asemenea, i-a învățat pe alții cum să cânte cu vocea. Printre elevii lui s-au numărat și propriii copii. Odată, a călătorit împreună cu două fiice ale sale și cu James până într-un loc unde se ținea o adunare religioasă. În timpul călătoriei, au înnoptat la un han. În seara aceea, cei patru le-au cântat imnuri oaspeților. A doua zi, când a vrut să achite șederea, hangiul a refuzat, spunându-i că imnurile cântate plătiseră cu prisosință cazarea și că, dacă erau de acord să mai cânte și altă dată, puteau să stea la el gratuit.

John i-a transmis pasiunea pentru muzică lui James, care avea să publice primele cărți de imnuri ale adventiștilor de ziua a șaptea.

Fiind un creștin devotat, John a înființat în iunie 1828 ceea ce a fost probabil prima școală duminicală din statul Maine.7 Cincizeci de ani mai târziu, James White avea să povestească despre impactul acestui eveniment asupra vieții sale. De asemenea, tatăl lui conducea momentele de închinare în familie de dimineața și seara. Trei fii ai lui aveau să devină pastori (unul baptist, altul în Biserica Episcopală Metodistă, iar James mai întâi predicator în cadrul mișcării Legătura Creștină8 și apoi în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea).

John White se pare că a fost un căutător spiritual, trăsătură pe care i-a transmis-o și lui James. A fost mai întâi congregaționalist, iar apoi s-a alăturat unui grup de baptiști calviniști, după ce un pastor baptist a venit în zonă și l-a convins că botezul adevărat este prin scufundare.

A slujit ca diacon în comunitatea lui baptistă timp de 10 ani. Apoi a de­ venit interesat de învățăturile Legăturii Creștine, o confesiune influentă în Noua Anglie în secolul al XIX-lea. Comunitatea lui baptistă a convocat o adunare specială pentru a-l exclude din rândul membrilor din cauză că se asociase cu această confesiune mai liberală. John a plecat și s-a alăturat la scurt timp Legăturii Creștine. Acolo a slujit ca diacon timp de aproape 40 de ani și a participat la toate adunările lunare ale conferinței bisericii sale, cu excepția unei singure ocazii.9

PROBLEMELE DIN COPILĂRIE James White a fost un copil bolnăvicios. Pe la vârsta de 2-3 ani, s-a îmbolnăvit de o boală diagnosticată drept febră parazitară. A făcut crize

James White.indd 8

30/01/2018 13:40:52

Crescut în Maine

9

și a zăcut mai multe săptămâni. Și-a revenit, dar a rămas cu strabism. „Mi s-a spus că am fost […] un băiat slab, sensibil și parțial orb”, scria el mai târziu.10 La vârsta de 7 ani, a mers, ca și frații lui, la școala locală, una rudimentară. „Cât de diferite sunt acum posibilitățile de a obține o educație față de cele pe care le-am avut noi în vechea școală din Palmyra în urmă cu o jumătate de veac”, observa mai târziu fratele lui mai mare, John White. „În fiecare iarnă, ajungeam în vechiul [dicționar] Webster până la [cuvântul] booby – apoi mergeam acasă și dădeam uitării totul. Și iarna următoare, repetam figura.”11 Fie din cauza problemelor de vedere, fie din cauza dislexiei sau a altei dificultăți, James White părea incapabil să învețe să citească. Povestea că vedea literele amestecate. Ajungând la concluzia că avea să rămână analfabet, a abandonat școala ca să ajute la fermă. La 15 ani, s-a botezat în cadrul confesiunii Legătura Creștină. Iar la vârsta de 18 ani, avea deja 1,83 m înălțime și era destul de viguros din punct de vedere fizic.

SETEA DE ÎNVĂȚĂTURĂ Însă pe măsură ce s-a dezvoltat fizic, vederea i s-a îmbunătățit și a început să distingă literele unele de altele. Deși avea 19 ani, s-a înscris în primul an la academia locală din St. Albans, Maine. În scurta perioadă de școlarizare, învăța până la 18 ore pe zi. Ilustra năzuința puritană a locuitorilor din Noua Anglie de a învăța carte. Deși mulți prieteni l-au sfătuit să se ocupe mai departe de agricultură, el s-a dedicat trup și suflet învățăturii, dedicare care avea să-l caracterizeze tot restul vieții. Tatăl îi asigura un rând de haine, 3 dolari pentru taxa școlară și pâine pentru o săptămână întreagă. În fiecare luni, James parcurgea pe jos distanța de 8 km până la academie. Sâmbătă seara se întorcea și lua rezerva nouă de pâine. Semestrul a durat doar 12 săptămâni. La final, profesorul C. F. Allen i-a înmânat un certificat care îi permitea să predea la școala elementară.

James a decis să-și continue educația pe banii lui și, imediat după încheierea școlii, și-a căutat un loc de muncă. Când a aflat că se făceau angajări la un joagăr de pe fluviul Penobscot, a mers pe jos cei 65 km până acolo pentru a obține slujba. Producția de cherestea și produse din lemn ocupa încă de pe atunci un loc important în economia statului Maine. Fluviul Penobscot era permanent înfundat cu bușteni care ve­

James White.indd 9

30/01/2018 13:40:52

10

JAMES WHITE

neau plutind din amonte. Joagărele umpleau vasele cu cherestea până la refuz, încât acestea mai aveau puțin și se scufundau. Și produceau atâta rumeguș, încât, din cauza lui, fundul apei se înălța. De-a lungul timpului, a fost necesară dragarea albiei în repetate rânduri pentru ca vasele să mai poată naviga pe el.

Din nefericire, la scurt timp după ce s-a angajat, James White s-a tăiat grav la gleznă și a trebuit să facă pauză mai multe săptămâni. Mulți ani după aceea a rămas cu un șchiopătat și tot restul vieții nu s-a putut lăsa cu toată greutatea pe călcâiul stâng. Cu toate acestea, până la finele verii reușise să strângă 30 de dolari și, după ce și-a luat hainele și cărțile de acasă, de la Palmyra, s-a înscris pentru trei luni la școala episcopală metodistă din Reedfield*, Maine, la aproximativ 80 km sud‑vest de Palmyra.

Fiind sărac, James a trăit doar cu budincă de mălai (pe care și-o pregătea singur) și mere crude. Însă a avut rezultate atât de bune, încât, la finalul sesiunii, profesorul l-a asigurat că, după încă un semestru, putea să se înscrie la colegiu. În iarna aceea, a predat la o școală mare și a strâns bani, plănuind să își continue educația. Însă viața lui avea să ia o turnură bruscă și durata totală a educației sale formale avea să constea doar în cele 12 săptămâni de școală elementară și cele 29 de săptămâni de școală făcute după aceea. Dar își stabilise deja un tipar: învinsese atât problemele de sănătate, cât și pe cele de educație. James White era un învingător și, de-a lungul întregii sale vieți, avea să triumfe în fața unor provocări care pe mulți i-ar fi dat înapoi.

JAMES WHITE ÎI ÎNTÂLNEȘTE PE MILLERIȚI John White a început să citească prelegerile lui William Miller despre a doua venire a lui Hristos, dar James considera că ideile predicatorului laic baptist erau fanatice. O prelegere ținută de un anume James Hall la biserica din Palmyra i-a întărit această opinie. Totuși, în momentul în care și mama lui a susținut millerismul, James White s-a simțit obligat să îl ia în serios. La obiecțiile lui, ea a răspuns cu calm. În scurtă vreme, a devenit tot mai convins că Miller ar putea avea dreptate.

După ce a fost încurajat să participe la adunările religioase ținute de un anume „frate Oakes, din Boston”, a acceptat învățăturile millerite și a ajuns la concluzia că Hristos avea să vină într-ade­văr în curând. A *

Astăzi, scris Readfield. (n.r.)

James White.indd 10

30/01/2018 13:40:52

Crescut în Maine

11

simțit totodată îndemnul de a le vorbi foștilor lui elevi despre a doua venire a Mântuitorului. Dorind însă să-și continue educația, s-a înscris la Academia din Newport. Un pastor local pe nume Bridges l-a însoțit cei câțiva kilometri până la școală și i-a vorbit despre activitatea de predicare, un subiect despre care James nu era dispus să discute. Ajuns la școală, era convins că trebuie să le vorbească foștilor lui elevi. Gândurile despre revenirea lui Hristos l-au împiedicat să fie atent la ore. Nici chiar munca și rugăciunea nu-i puteau scoate ideea din minte. În cele din urmă, disperat, a pornit-o spre școala din Troy, Maine, unde predase mai înainte. Pe drum, liniștea sufletească a luat locul tulburării care îl chinuia.

A simțit îndemnul de a se opri la o casă, unde a întâlnit un bărbat care tocmai își înmormântase fiul decedat și nu era sigur că va reuși să se împace cu durerea pierderii lui. James i-a spus că Hristos îl putea ajuta să depășească acea experiență. A doua zi, s-a oprit la o cabană din lemn aflată la vreo 3 km depărtare și a cerut o cană de apă. Acolo, a dat peste o tânără care învățase la școala unde predase el iarna anterioară.

Ea l-a recunoscut și l-a invitat înăuntru. James i-a cerut permisiunea să se roage cu ea și cu părinții ei. Tânăra nu numai că a fost de acord, ci a insistat să-și cheme și vecinii. În scurt timp, în casa ei s-au adunat 25 de persoane. El a întrebat câți dintre ei erau creștini, numai ca să descopere că niciunul nu era. I-a încurajat atunci să-L accepte pe Hristos. Contrar concepțiilor greșite de astăzi, la data aceea existau destui americani care nu aveau deloc sau aproape deloc tangență cu creștinismul. Erau la fel de nereligioși ca americanii moderni. Existau multe localități mici fără biserici și fără pastori.

După ce s-a rugat cu copiii și vecinii, James a pornit în căutarea altor elevi de-ai lui. S-a rugat chiar și în casa bărbatului nereligios care îl angajase ca profesor în anul școlar precedent. În câteva zile, i-a găsit și pe ceilalți elevi. Între predare și predicare, a reușit să lase o impresie asupra cel puțin unuia dintre ei – o fată de 7 ani pe care o cărase în spate prin nămeți până la școala unde preda. Treizeci de ani mai târziu, aceasta a venit împreună cu mama ei ca să-l asculte cu ocazia unei adunări de tabără a adventiștilor de ziua a șaptea ținute în Waseca, Minnesota. Au participat, deși nu erau păzitoare ale sabatului.12 Socotind că și-a făcut datoria, James White s-a întors la Academia din Newport. Dar nu a putut scăpa de ideea că trebuie să continue să predice. James avea un prieten bun, pe nume Elbridge Smith, un fost

James White.indd 11

30/01/2018 13:40:52

12

JAMES WHITE

coleg de la St. Albans și Reedfield. Stăteau în mod frecvent de vorbă despre visurile și aspirațiile lor. Într-o zi, James i-a vorbit despre convingerea lui că Domnul avea să se întoarcă în jurul anului 1843 și i-a spus că simte imboldul să predice despre asta. Smith, deși nu era creștin (și recunoscând că nu era persoana cea mai potrivită să-i dea un sfat), i-a spus să-și urmeze convingerile inimii.13

TÂNĂR PREDICATOR Luptându-se cu această idee, James și-a dat seama că, dacă accepta să fie predicator, nu-și mai putea continua studiile. Dar oare chiar avea el capacitatea de a predica? S-a decis să-și testeze talentul anunțând o adunare religioasă în locuința lui din Troy. Lumea s-a înghesuit să-l asculte.

Dar după ce a încercat să le vorbească un timp, a renunțat stânjenit. La sfârșit, o femeie a venit la el, l-a numit „frate White” și l-a invitat să ia masa la ea acasă. Faptul că a folosit în dreptul lui titlul „frate”* l-a tulburat foarte mult.

La scurt timp, oamenii l-au rugat să vorbească în prezența altor doi tineri predicatori, însă după 20 de minute s-a așezat brusc pe scaun, tulburat. A ieșit apoi singur la o plimbare în pădure și a încercat să înțeleagă care era cauza eșecului său. În cele din urmă, a tras concluzia că, deși se străduia să lucreze pentru Dumnezeu, nu-și dorea de fapt altceva decât să aibă succes în lumea nereligioasă. Totuși, după mai multe frământări sufletești, s-a hotărât să răspândească învățăturile millerite.

Așa că și-a dat demisia din învățământ. În septembrie 1842, i-a ascultat pe William Miller, Joshua V. Himes și alți vorbitori adventiști la Castine, Maine. L-au impresionat mai cu seamă inteligența, bunătatea și smerenia lui William Miller. Luna următoare, a participat la o adunare adventistă într-un cort spațios ridicat în Exeter, Maine. Convins că Hristos va reveni, a cedat imboldului de nestăpânit de a predica despre acest lucru.

Unul din materialele ajutătoare vizuale create de mișcarea millerită era o planșă profetică tipărită pe material textil. Din micile lui economii, James și-a procurat o astfel de planșă, dar și câteva cărți millerite. Tatăl lui i-a dăruit unul din caii familiei, iar un frate pe nume Moses Polley i-a dat o șa peticită și o parte dintr-un căpăstru, pe care James a reușit să-l *

Engl. elder, care se folosește pentru prezbiterii sau bătrânii bisericii. (n.r.)

James White.indd 12

30/01/2018 13:40:52

Crescut în Maine

13

repare. A pornit-o apoi la drum ca evanghelist itinerant. A început cu o serie de întâlniri ținute în Palmyra, deși rezultatele au fost, în opinia lui, modeste. Apoi, un profesor din Burnham care îi era prieten și-a pierdut un ochi și l-a rugat să-i țină locul o săptămână. A acceptat, cu gând să organizeze adunări religioase seara la școală. Oamenii s-au înghesuit să-l asculte vorbind despre a doua venire a lui Hristos. La ultimele întâlniri, i-a invitat să accepte mântuirea. Au ieșit în față șaizeci de persoane, iar el s-a rugat cu ele. Totuși, un simțământ de insuficiență l-a determinat să-i scrie fratelui său Samuel și să-i ceară ajutor. Acesta avea deja o experiență de cinci ani ca pastor. Samuel a petrecut șase săptămâni cu oamenii, i-a botezat și a organizat o biserică.

Cineva i-a dat lui James ideea de a predica în comunitățile de pe malul fluviului Kennebec până la Brunswick, Maine. Niciun predicator adventist nu pătrunsese încă în acea zonă. Deși hainele sale subțiri îl protejau prea puțin de temperaturile foarte scăzute, într-o dimineață de ianuarie a anului 1843, a pornit într-un tur de predicare. În apropiere de Augusta, Maine, în prezent capitala statului, cineva i-a oferit găzduire. În scurtă vreme, a fost rugat să vorbească la o școală nu departe de fluviul Kennebec. Oamenii au umplut sala până la refuz, stând chiar cocoțați pe la ferestre și îngrămădindu-se în dreptul ușii. Deși mișcarea millerită trezea foarte mult interes, subiectul pe care îl aborda era controversat și stârnea o opoziție la fel de mare, cum avea să descopere în curând și James. Seara următoare, câțiva instigatori au încercat să-l alunge din oraș.

Unul dintre ei a aruncat în el cu un piron și l-a nimerit în cap. Pironul a căzut apoi pe Biblia lui James. Acesta l-a luat și l-a băgat în buzunar.

Un localnic invitase la adunare un renumit editor universalist pentru a combate afirmațiile din predica lui James. Universalismul, care susținea că Dumnezeu îi va mântui în final pe toți oamenii, nu socotea necesară a doua venire a lui Hristos. Când bărbatul acela l-a rugat să le ceară oamenilor să rămână și la prezentarea lui, James i-a răspuns că ascultătorii pot face ce doresc, pentru că el nu este stăpân peste ei. Numai douăzeci și cinci au rămas.

Seara următoare, oamenii au umplut iarăși școala. Însă câteva sute de persoane gălăgioase, care fie se opuneau ideii că Hristos va reveni, fie doar voiau să agite spiritele, și-au propus să pună capăt întâlnirii.

Exact înainte ca James să ia cuvântul, câțiva indivizi l-au avertizat că, întrucât nu voise să coopereze cu editorul universalist cu o seară înainte,

James White.indd 13

30/01/2018 13:40:52

14

JAMES WHITE

gloata respectivă avea să oprească întâlnirea. El le-a răspuns că, dacă asta era voia Domnului, atunci așa să fie. După aceea a început să se roage.

Dându-și însă seama de ostilitatea gloatei, a rămas lângă amvon și s-a rugat cu ochii deschiși. După ce și-a început prelegerea, au început să năvălească de afară, prin ferestrele deschise, bulgări de zăpadă care se striveau de tavan și de pereții din spatele lui. Vocea îi era acoperită de țipetele gloatei. Bulgării lipiți de tavan au început să se topească și să picure, și în scurt timp picăturile i-au udat Biblia și hainele. În cele din urmă, închizând Biblia și vorbind cât putea de tare, a început să descrie ziua judecății: — Pocăiți-vă și întoarceți-vă la Dumnezeu, a spus el, pentru ca păcatele să vă fie șterse!… Întoarceți-vă la Hristos și pregătiți-vă pentru venirea Lui, ca să nu strigați în zadar mai târziu la stânci și la munți!

Acum vă bateți joc, dar atunci vă veți ruga.

Când strigătele s-au mai domolit, a scos din buzunar pironul care fusese aruncat în el seara precedentă. Utilizându-l ca ilustrație, a spus: — Un sărman păcătos a aruncat aseară în mine cu pironul acesta.

Dumnezeu să aibă milă de el! Cel mai rău lucru pe care i-l doresc este ca în clipa asta să fie la fel de fericit ca mine. De ce să-i port pică pentru insulta lui când Domnul meu a fost străpuns cu astfel de piroane pe cruce? Mâinile lui Isus, a continuat el, au fost pironite cu cruzime pe lemn. De ce să se aștepte atunci urmașii Săi la un tratament mai blând?

Apoi, într-un gest dramatic, și-a întins brațele în lateral și s-a lipit de peretele din spatele lui, ca și cum ar fi fost răstignit și el. Gestul acesta a captat atenția ascultătorilor. Profitând de schimbarea lor de atitudine, le-a vorbit despre dragostea lui Hristos și i-a îndemnat să accepte darul divin al mântuirii și să se pregătească pentru apropiata revenire a lui Isus.

Aproape o sută de persoane s-au ridicat în picioare când a întrebat cine dorește să-L urmeze pe Hristos.

După rugăciunea de final, și-a luat cărțile și planșa profetică și a ieșit din școală. Pe măsură ce înainta spre ei, indivizii din gloata de afară i-au făcut loc să treacă printre ei. O persoană l-a prins de braț și l-a condus prin mulțime.14 După alte câteva prezentări ținute în aceeași școală, James s-a mutat în alte școli de-a lungul fluviului Kennebec, rămânând în general doar câteva seri în fiecare loc. Într-o localitate numită Litchfield Plains, a deschis întâlnirea într-un mod care avea să-i intre în obicei. În clădire

James White.indd 14

30/01/2018 13:40:52