PACHI, E LE FANTU L EVADAT MO CĂ, U R SU L CAR E A FUGIT S A LLY, MAIMU ȚA CAR E A SC ĂPAT
ETHEL MAXINE NEFF
Cu ilustrații de Haro ld Muns on Traducere din lim ba eng le ză de Flo rin Bică
P an tel im o n 2 0 17
© 2017 – Editura Viață și Sănătate Toate drepturile rezervate. English edition copyright © by Pacific Press Publishing Association, Nampa, Idaho, USA. This Romanian-language edition is published under a licensing agreement with the copyright owner. All international rights reserved. Titlul în original: Packy, The Runaway Elephant. Pockey, The Runaway Bear. Sally, The Runaway Monkey.
Redactare: Florin Bică Corectură: Cristina Sava Grafică și tehnoredactare: Dragoș Gârea Cărțile Editurii Viață și Sănătate pot fi achiziționate prin rețeaua sa națională de librării www.viatasisanatate.ro/librarii Pentru comenzi prin poștă sau agenți de vânzare: Editura Viață și Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României NEFF, ETHEL MAXINE Pachi, elefantul evadat ; Mocă, ursul care a fugit ; Sally, maimuţa care a scăpat / Ethel Maxine Neff ; cu il. de Harold Munson ; trad. din lb. engleză de Florin Bică. - Pantelimon : Viaţă şi Sănătate, 2017 ISBN 978-606-911-362-2 I. Munson, Harold (il.) II. Bică, Florin (trad.) 087.5
ET
HE
L M AXINE NEFF
ă numesc Pachi! Eram doar un elefănțel când am ajuns să locuiesc la marea grădină zoologică. O fetiță mi-a dat numele acesta. Ați vrea să aflați cum s-a-ntâmplat? Într-o zi, Eloise și mama ei au venit în vizită la zoo. Fetița împlinea șase ani în ziua aceea și lucrul care îi plăcea cel mai mult era să vină la zoo ca să vadă animale din toate colțurile lumii.
6
Eloise avea o pungă de hârtie. Când fetița a dat cu ochii de mine prima dată, în Casa Elefanților, s-a minunat: — Mamă, privește! Uite un pui de pachi… pachi… — De pachiderm! a întrerupt-o mama, ajutând-o pe Eloise să pronunțe cuvântul greu care denumește familia elefanților. — O să-i spun Pachi! a hotărât Eloise, bătând din palme încântată. Îngrijitorul a auzit-o pe Eloise. El s-a gândit că, într-adevăr, Pachi era un nume care mi se potrivea; așa că de atunci am fost strigat Pachi.
7
Am stat lângă gard și am privit-o pe Eloise băgând mâna în pungă și scoțând o mingiuță de pop-corn. A rupt o bucățică din ea și mi-a aruncat-o zicând: — Te cinstesc, micuțule Pachi! Nu mai mâncasem niciodată până atunci pop-corn dulce. Miam! Miam! Mi-a plăcut mult! Mai voiam pop-corn, așa că, înainte ca Eloise să poată rupe încă o bucățică, mi-am arcuit trompa în jurul bilei de pop-corn și am îndesat-o în gură.
8
Eloise a țopăit râzând: — Oh, mămico, Pachi l-a luat pe tot! — Se vede că lui Pachi îi place mingea ta de pop-corn, i-a răspuns mama zâmbitoare. De-atunci m-am uitat mereu după Eloise. De câte ori o vedeam sosind, deveneam nerăbdător, deoarece știam că îmi aducea un dar special. Uneori, erau prăjiturele cu stafide și nuci sau cu alune ori câte o felie de pâine de banane. Eloise și mama ei erau prietenele mele.
9
Pe când eram doar un pui de elefant, eu și mama mea am fost capturați în junglele sălbatice ale Indiei. Am fost adus la grădina zoologică într-un avion uriaș, care a zburat peste ocean. Grădina zoologică era ciudată și diferită de jungla mea de-acasă. Aici am auzit niște zgomote înfricoșătoare, cum nu mai auzisem înainte. Tuuu! Tuuu! se auzea fluieratul ascuțit al trenulețului care îi plimba pe copii. Ding! Dong! Ding! Dong! răsuna clopotul trenulețului. În scurt timp, sunetele acestea de la zoo au început să-mi placă și a început să-mi placă și noua mea casă. 10
Aici am văzut pentru prima dată copii și i-am și auzit râzând. Le plăcea să se uite la mine deoarece eram un pui de elefant. Să-i fi văzut cum mai sporovăiau și cum țipau ori de câte ori prindeam o alună sau o bomboană în trompa mea micuță. Vocile lor fericite mă făceau fericit și pe mine!
11
La câteva luni după ce am fost adus să trăiesc la zoo, am fost mutat în noua Casă a Elefanților. Pe două dintre laturile curții era pereți înalți cu încăperi spațioase în partea din spate. În față era un canal lat între elefanți și gardul de unde priveau oamenii. Canalul era prea lat și prea adânc pentru a fi trecut chiar și de Bumbo, cel mai mare elefant. — N-o să mai ai nevoie de un lanț fixat de piciorul tău, a spus îngrijitorul nostru, 12
dar, după cum veți vedea, l-am tras pe sfoară mai târziu. Îmi plăcea noua mea casă, cu excepția unui singur lucru: trebuia să stau atât de departe de băiețeii și fetițele care îmi ofereau bunătăți, încât nu-mi puteam întinde trompa suficient de mult ca să le prind. Încercam din răsputeri să mă întind peste canal ori de câte ori Eloise venea în vizită. Câteodată, alunele sau prăjiturile pe care mi le zvârlea cădeau în canal. — Bietul de tine! ofta ea. Ai scăpat prăjiturica aia! Într-o zi, un băiat pe nume Jerry s-a oprit lângă gard, cu buzunarele doldora de alune și pop-corn. Sandy, unul dintre elefanții cei mai bătrâni, și cu mine stăteam pe marginea canalului și ne întindeam trompele, cerșind bunătăți. M-am întins și m-am tot întins cât de mult mi-au permis picioarele. Sandy s-a băgat în fața mea, așa că am împins-o. Asta a supărat-o. Și-a agitat trompa și m-a plesnit, făcându-mi vânt. Na! Mi-am pierdut echilibrul și m-am rostogolit în canal, chiar în apă. Pleosc! Am scâncit și am mugit după ajutor. Băiețeii și fetițele au strigat entuziasmați: 13