Puterea speranței

Page 1


Puterea sperantei.indd 1

22/01/2018 10:02:48


Puterea sperantei.indd 2

22/01/2018 10:02:48


JULIÁN MELGOSA și MICHELSON BORGES

Cum să învingi depresia, anxietatea, sentimentul de vinovăție și stresul

Pantelimon

Puterea sperantei.indd 3

2018

22/01/2018 10:02:49


© 2018 – Editura Viață și Sănătate Toate drepturile rezervate.

Copyright © 2018 Pacific Press Publishing Association Titlul cărții în original: The Power of Hope Traducere: Gianina Floricel Redactare: Gianina Floricel Corectură: Lavinia Goran Tehnoredactare: Irina Toncu Cărțile Editurii Viață și Sănătate pot fi achiziționate prin rețeaua sa națională de librării www.viatasisanatate.ro/librarii Pentru comenzi prin poștă sau agenți de vânzare: Editura Viață și Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României MELGOSA, JULIÁN Puterea speranţei: cum să învingi depresia, anxietatea, sentimentul de vinovăţie şi stresul / Julián Melgosa şi Michelson Borges. - Pantelimon: Viaţă şi Sănătate, 2018 ISBN 978-606-911-303-5 I. Borges, Michelson 159.9 28

Puterea sperantei.indd 4

22/01/2018 10:02:49


CUPRINS

PREFAȚĂ .................................................................................... 7

Capitolul 1

SĂNĂTATEA ESTE ÎN TOTALITATE ÎN CAPUL TĂU......... 9

Capitolul 2

ANXIETATEA – VIITORUL ÎN EXCES............................ 18

Capitolul 3

DEPRESIA – TRECUTUL ÎN EXCES.............................. 29

Capitolul 4

STRESUL – PREZENTUL ÎN EXCES............................. 45

Capitolul 5

TRAUME PSIHICE....................................................... 56

Capitolul 6

ÎNROBIT DE DEPENDENȚE......................................... 67

Capitolul 7

SENTIMENTUL DE VINOVĂȚIE.................................... 79

Capitolul 8

MONSTRUL DIN NOI................................................... 84

Capitolul 9

SFATURI DE LA CREATOR.......................................... 90

Capitolul 10

PUTEREA SPERANȚEI.............................................. 103

Puterea sperantei.indd 5

22/01/2018 10:02:49


Puterea sperantei.indd 6

22/01/2018 10:02:49


PREFAȚĂ

E

xercițiul fizic consecvent și o dietă echilibrată sunt obiceiuri care conduc la binele general și la o sănătate mai bună – și probabil cei mai mulți oameni știu acest lucru. Dar ce ar trebui să facem atunci când boala nu este localizată într-o anumită parte a corpului? Ce se întâmplă atunci când suferința și anxietatea sunt înăuntrul nostru, dar într-un loc neidentificat? Cine nu s-a simțit strivit sub numeroase angajamente și incapabil să facă față atât de multor lucruri deodată? Cine nu s-a simțit vinovat și nu a avut de luptat împotriva vreunei dependențe? Cine nu a avut un moment când să vrea să arunce prosopul în ring și să fugă pe o insulă pustie? În prezent, milioane de oameni suferă de efectele anxietății, stresului și depresiei. Aceste probleme au devenit tot mai frecvente în această lume agitată, revendicativă și confuză. Și mulți sunt lipsiți de succes atunci când caută o soluție. Dacă tu sau cineva cunoscut se confruntă cu una dintre aceste probleme, cartea de față este primul pas pe calea care conduce la o viață de pace, de restaurare și de vindecare. Ne rugăm să descoperi pe fiecare pagină puterea speranței!

7

Puterea sperantei.indd 7

22/01/2018 10:02:49


Puterea sperantei.indd 8

22/01/2018 10:02:49


Capitolul 1

SĂNĂTATEA ESTE ÎN TOTALITATE ÎN CAPUL TĂU

D

upă o zi agitată la serviciu, plină cu multe probleme de rezolvat, numeroase e-mailuri și apeluri telefonice la care trebuie să răspundă, Paul voia să meargă acasă, să mănânce ceva, să se relaxeze pe canapea și să se uite la televizor, indiferent ce program ar fi fost. Cu toate acestea, traficul aglomerat a făcut ca minutele petrecute de obicei în mașină să devină ore. Era întuneric atunci când a ajuns acasă. Intrând în casă, și-a scos imediat pantofii, și-a aruncat servieta într-un colț, și-a salutat în fugă soția și i-a zărit în grabă pe copii, care se jucau pe covor. După un duș cald, s-a îmbrăcat comod și s-a așezat la masă. – Este ceva de mâncare? a întrebat el pe un ton sec. – Mama ta a sunat acum ceva vreme. Se plângea că sunt câteva luni de când nu ai mai vizitat-o. – Știe că nu am timp de așa ceva. Am multe alte lucruri de făcut decât să merg să o văd. Facturi de plătit. Probleme de rezolvat. Și o șefă nouă care nu mă lasă în pace. Ce femeie imposibilă! Am impresia că se teme să nu dea faliment compania. Este foarte greu să lucrezi cu ea. Mă scoate din sărite! – Doar despre așa ceva vorbești în ultimul timp: probleme, facturi și șefa ta. Ai observat măcar că cei mici, copiii tăi, se află în living? Toată după-amiaza Mark m-a întrebat când vii. 9

Puterea sperantei.indd 9

22/01/2018 10:02:49


PUTEREA SPERANȚEI

– Este și astăzi la fel, exact ca în fiecare zi? Alte reproșuri și nemulțumiri! Nu sunt hărțuit destul la serviciu, mă mai hărțuiești și tu acasă! Crezi că e ușor să întrețin o familie doar din salariul meu? Aceste ultime cuvinte au lovit-o pe Silvia acolo unde o durea. Nu era corect. Ea își lăsase serviciul din motive de sănătate și el știa asta. Deși era o binecuvântare să petreacă mai mult timp cu copiii, ajunsese de nesuportat să audă zi după zi ironiile soțului care îi aduceau mereu aminte de lucrul acesta. – Copiii noștri cresc și aproape că nu își cunosc tatăl. Ca să nu mai vorbesc de starea în care se află căsnicia noastră! – Chiar nu poți să mă lași liniștit? Sunt obosit, mă doare capul și nu am chef de conversația asta acum. Chiar în acel moment, fetița de numai șase ani a lui Paul i-a înmânat tatălui ei un plic. – Nu acum, dragă! Nu vezi că eu și mama ta vorbim? a respins-o Paul. A îndesat neglijent hârtia în buzunar fără să o bage deloc în seamă pe micuță, care s-a îndepărtat tăcută și cu ochii în lacrimi. – Chiar ești atât de nechibzuit? Nu vezi ce îi faci familiei tale? – Mi-ajunge! Mă duc în dormitor. Mi-a pierit pofta de mâncare. Paul simțea că pierde controlul asupra lumii lui. Omul care altădată era sigur pe el și echilibrat acum nu mai era în stare să-și administreze propria viață. Gândurile negative au preluat controlul asupra minții lui. Creierul îi era agitat și amintiri nefericite făceau ca totul să pară și mai rău. Corpul îi era într-o stare de oboseală excesivă din cauza lipsei de exercițiu fizic. Stresanta lui șefă îi cerea mereu rapoarte. Tot ce voia acum era să se odihnească și să doarmă – și poate să nu se mai trezească niciodată. Când s-a întors pe o parte, a simțit ceva în buzunar. A găsit acolo un bilețel mâzgălit cu un creion colorat și a simțit o durere puternică în stomac citind pe el cuvintele: „Tati, te iubesc!”

Gaura neagră Te-ai simțit vreodată ca Paul, împotmolit în angajamente și incapabil să faci față atât de multor lucruri în același timp? Ai simțit vreodată 10

Puterea sperantei.indd 10

22/01/2018 10:02:49


Sănătatea este în totalitate în capul tău

nevoia să arunci prosopul în ring și să fugi într-un loc pustiu? Poate tu ești norocos și zilele tale trec liniștite, fără probleme și eșecuri. Chiar în acest moment, milioane de oameni suferă efectele anxietății, stresului și depresiei. Aceste probleme au devenit tot mai obișnuite în lumea noastră. Cu ceva timp în urmă, Stephen Hawking, renumitul fizician britanic, a făcut o declarație care a devenit virală în media. Subiectul său nu a fost vreo teorie fantastică despre universuri diferite. Hawking, care de câteva decenii trăiește într-un scaun cu rotile din cauza unei boli neurologice degenerative, le-a dat sfaturi celor care suferă de depresie. El a spus: „Mesajul acestui discurs este acela că găurile negre nu sunt atât de negre precum sunt zugrăvite. Ele nu sunt niște închisori eterne, cum se credea cândva. Lucrurile pot să scape dintr-o gaură neagră și să iasă afară, posibil într-un alt univers. Așadar, dacă simțiți că vă aflați într-o gaură neagră, nu renunțați – există o cale de scăpare.” Poate că aceste cuvinte de încurajare ale lui Hawking nu pot să-i ofere siguranță cuiva ca Paul, care trăiește într-o „gaură neagră” a depresiei, a anxietății și a gândurilor suicidale. Oare există cu adevărat vreo cale de a scăpa din aceste probleme? Există speranță? Poate cineva să se târască afară din găurile negre ale acestei vieți?

Puterea gândului Zicala populară: „Dacă vrei, găsești o cale (poți)” conține mult adevăr. Orice atlet știe că depășirea unui record nu este pur și simplu rezultatul pregătirii fizice, ci vine și din cultivarea unor gânduri pozitive. În același fel, lucrurile pe care le facem, emoțiile pe care le simțim și chiar bolile de care suferim își au originea în gândurile noastre. Mediul (oameni, locuri și circumstanțe), personalitatea (optimist sau pesimist, suspicios sau încrezător, vorbăreț sau tăcut), amintirile și experiențele noastre sunt trambuline care ne direcționează gândurile. Orice persoană își poate controla gândurile și își poate orienta voința. Cu excepția reacțiilor instinctuale sau a acțiunilor repetate care țin de obiceiurile noastre, ceea ce facem își are originea în gândurile noastre. Să aruncăm o privire asupra acestor trei cazuri: 11

Puterea sperantei.indd 11

22/01/2018 10:02:49


PUTEREA SPERANȚEI

• Înainte de a se fi întâlnit cu un agent imobiliar, Morris nu se gândise niciodată să-și cumpere o proprietate. Cu toate acestea, atmosfera amabilă, fotografiile frumoase ale unor case disponibile și posibilitatea lejeră de plată l-au încurajat să ia în considerare perspectiva de a cumpăra. S-a dus acasă și s-a gândit la lucrul acesta. Și-a imaginat cum aveau să se mute într-o locuință mai mare și mai sigură, cu o școală pentru copii în apropiere și acces ușor la transportul public. În două zile, a semnat contractul. • Eloise a ieșit în oraș să mănânce cu două vechi prietene din colegiu. Au petrecut un timp minunat discutând despre amintiri amuzante și despre situația actuală a fiecăreia. Întoarsă acasă, ea și-a comparat viața cu cea a prietenelor ei. A analizat toate detaliile, a rememorat trecutul și a ajuns la concluzia că prietenele ei erau mai fericite decât ea. Gândindu-se la propria viață, imediat a cuprins-o depresia. Starea aceasta de nefericire s-a menținut câteva zile. • Victoria avea relații bune aproape cu toți cei din preajma ei. Cu câteva luni în urmă avusese o ceartă neplăcută cu fratele ei și nu-și mai vorbeau unul altuia. Ea nu voia să se împace cu el pentru că suferise mult din cauza insultelor pe care acesta i le adresase. Când și-a adus aminte că erau certați, s-a supărat și s-a simțit dezgustată. În toate cele trei cazuri, există o relație clară între gânduri, comportament și starea de spirit. Ce s-ar fi întâmplat dacă Morris, Eloise și Victoria și-ar fi schimbat procesul gândirii? Probabil, reacția fiecăruia ar fi fost mult diferită. În orice situație, noi avem controlul deplin asupra propriilor gânduri și, prin urmare, cu mai multă sau mai puțină dificultate, noi le putem cultiva, orienta, extinde, reduce sau respinge. Mulți oameni știu ce să facă atunci când simt vreun semn de boală – o răceală, o durere de cap sau crampe la stomac. Cu toate acestea, foarte puțini știu ce să facă atunci când se simt tensionați, îngrijorați, nervoși, supărați sau neliniștiți. Acestea sunt stări mintale toxice care trebuie să fie tratate. 12

Puterea sperantei.indd 12

22/01/2018 10:02:49


Sănătatea este în totalitate în capul tău

Cum poți identifica gândurile negative? Cum poți să știi dacă ele te vor conduce la un comportament nedorit sau la o stare sufletească negativă? Pentru a evita gândurile nepotrivite, trebuie să adopți un stil de viață care este călăuzit de principii și de valori morale precum cinstea, simțul răspunderii și cel al dreptății, respectul față de ceilalți, integritatea și sinceritatea. Ideea centrală este aceea de a cultiva valori bune și de a dezvolta un stil de viață principial, care să crească treptat. Cei care sunt călăuziți de aceste valori ajung, în mod natural și spontan, să cultive gânduri optimiste și constructive, obținând rezultatele benefice corespunzătoare. În cartea Mind and Body Health Handbook, cercetătorii David Sobel și Robert Ornstein demonstrează realitatea beneficiilor unei gândiri optimiste și a sentimentului de control asupra unor domenii ale sănătății: Sistemul imunitar. Saliva umană conține substanțe chimice care ne protejează de infecții. Protecția realizată prin aceste substanțe atinge un nivel mai eficient în zilele când ne simțim fericiți și mulțumiți decât în zilele când suntem triști. Cancerul. Un grup de pacienți cu cancer a fost învățat să gândească într-o manieră pozitivă și constructivă și să folosească tehnici de relaxare. Studiul a arătat că anticorpii acestor pacienți au devenit mult mai activi decât ai pacienților care nu primiseră aceste instrucțiuni. Longevitatea. Unui grup de persoane în vârstă care trăiau în centre de îngrijire i s-a dat libertatea de a lua mici decizii (meniul la cină, filmul vizionat săptămânal etc.). Asumându-și aceste acțiuni, ei s-au dovedit mai fericiți și mai mulțumiți. După un an și jumătate, indexul de mortalitate al acestui grup era cu 50 de procente mai mic decât al celor care nu avuseseră nicio posibilitate de a lua decizii. Postoperator. Pe baza datelor personale, pacienți care suferiseră intervenții pe cord au fost împărțiți în două categorii: optimiști și pesimiști. Optimiștii s-au recuperat mai repede, au suferit mai puține complicații și au revenit la activitățile normale într-un timp mai scurt decât pesimiștii. Starea generală de sănătate. Participanților la studiu li s-a cerut să alcătuiască o listă cu evenimente pozitive și negative cu care s-ar 13

Puterea sperantei.indd 13

22/01/2018 10:02:49


PUTEREA SPERANȚEI

putea confrunta în următorii câțiva ani. După doi ani, a fost examinată starea de sănătate a tuturor participanților. În comparație cu aceia care avuseseră o perspectivă negativă, cei care fuseseră optimiști cu privire la viitor aveau mai puține simptome de boală. O metodă de a avea un mod de gândire optimist este de a respinge gândurile negative și de a le înlocui cu opțiuni pozitive. Adeseori, chiar înainte să-și dea seama, prietenul nostru Paul se gândea la problemele de serviciu, la șefa lui enervantă, la plângerile soției și așa mai departe. Gândurile pesimiste vin de obicei automat, surprind individul și nu au nicio logică. În consecință, este important să le identificăm și să schimbăm acest tipar de activitate mintală. Gândirea optimistă trebuie să fie un obicei constant. Ea trebuie să acopere fiecare aspect al vieții. Acestea sunt domeniile care trebuie avute în vedere: O gândire pozitivă cu privire la propria persoană. Nu-ți forma conceptul de sine comparându-te cu vedete de televiziune sau de film sau cu personalități din viața publică. Acestea prezintă o imagine nerealistă. Recunoaște-ți limitele și fă ceva pentru a te dezvolta și îmbunătăți. În special, nu uita să-ți scoți în evidență valorile și capacitățile. Respinge gândurile autodistructive. Amintește-ți cuvintele rostite de Isus în Luca 21:15: „Căci vă voi da o gură și o înțelepciune căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toți potrivnicii voștri.” Gânduri pozitive cu privire la trecut. Trecutul nu poate fi schimbat. Noi trebuie să acceptăm chiar și evenimentele neplăcute care au loc. Nu acuza trecutul pentru situațiile dificile din prezent. Este complet inutil. Nu te îngrijora niciodată cu privire la lucrurile neplăcute care au avut loc în trecut. Gândește-te la fericirea și la succesele de ieri, amintește-ți-le și bucură-te de ele, iar atitudinea ta va deveni mai pozitivă. Citește sfatul lui Pavel din Filipeni 3:13,14: „Dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” Gânduri pozitive cu privire la viitor. Viitorul poate fi modelat, construit; prin urmare, atitudinea ta de astăzi afectează succesul tău 14

Puterea sperantei.indd 14

22/01/2018 10:02:49


Sănătatea este în totalitate în capul tău

de mâine. Gândurile pline de încredere și de speranță îți vor spori șansele de a avea un viitor mai fericit. Iar dacă poți prevedea că s-ar putea întâmpla ceva negativ, fă-ți un plan dinainte, astfel încât tristețea sau supărarea să nu te copleșească, în cazul în care acel lucru ar avea loc. În Ieremia 29:11, Dumnezeu a promis: „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.” Gânduri pozitive în legătură cu mediul și cu oamenii. Pune-ți „ochelarii toleranței” și observă mediul în care trăiești. Chiar dacă nimic nu este perfect, vei descoperi lucruri frumoase și experiențe plăcute. Nu-i judeca pe oameni, ci, mai degrabă, respectă-i și apreciază lucrurile bune pe care le fac. Străduiește-te să le înțelegi problemele și să-i ajuți. În felul acesta, atitudinea ta îți va aduce satisfacție. Citește Filipeni 2:3: „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă, ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși.” Și, de asemenea, 1 Tesaloniceni 5:11: „De aceea, mângâiați-vă și întăriți-vă unii pe alții.” Uneori, oamenii permit ca gânduri lipsite de logică să preia controlul asupra lor. Acestea provoacă nefericire și ridică piedici. Iată câteva exemple: • Suntem tot timpul înconjurați de pericole și de riscuri și este natural să fim îngrijorați și să ne temem. • Oamenii săraci și nefericiți nu pot face nimic pentru a-și îmbunătăți situația. • Ca să fiu fericit și să trăiesc în pace cu mine însumi trebuie să primesc aprobare și dragoste din partea tuturor celor care mă cunosc. • Există întotdeauna o soluție perfectă pentru fiecare problemă și, dacă nu este găsită această soluție, consecințele vor fi devastatoare. Afirmațiile de mai sus sunt înșelătoare. A fi de acord cu ele poate provoca suferință psihică și nefericire. Trebuie să faci un efort ca să-ți identifici și să-ți analizezi gândurile greșite. Fii atent, astfel încât să le poți respinge și să accepți alternative mai bune. 15

Puterea sperantei.indd 15

22/01/2018 10:02:49


PUTEREA SPERANȚEI

Controlează-ți tendințele mintale Din cauza calității inferioare a vieții lui, gândurile și sentimentele lui Paul au devenit din ce în ce mai negative. Deși problemele lui psihice și emoționale erau rezultatul unei întregi serii de factori, o mare parte din atmosfera neplăcută care îl înconjura era strâns legată de dialogul lui interior. Dacă relațiile exterioare nu mergeau deloc bine, relația cu sine însuși era chiar mai rea de atât. Adesea, oamenii au o tendința generală fie spre gânduri pozitive, fie spre gânduri negative. În cea mai mare parte, această tendință depinde de stilul dialogului interior care este continuu și automat. Recunoașterea tipului de dialog pe care îl purtăm cu noi înșine devine indispensabilă pentru ca obiceiurile de gândire rele să poată fi abandonate și să fie căutate alternative pozitive care să ajute la rezolvarea acestor situații. Să urmărim gândurile lui Paul și să evaluăm alternativele posibile: Dialogul negativ cu sine însuși: „Toată situația prin care trec este îngrozitoare.” „Nu pot rezolva nimic.” „Viața mea nu are niciun rost.” „Îmi pierd familia.” Alternativa: „Lucrurile sunt rele, dar ar putea fi și mai rele.” „Poate că, prin efort și cu răbdare, voi putea să rezolv lucrurile pe rând.” „Nimic nu este perfect, dar sunt și lucruri bune în viața mea.” „Dacă voi dedica puțin mai mult timp de calitate familiei mele, voi putea îmbunătăți relația noastră.” Există oameni care cred că bucuria și fericirea apar din întâmplare și că ele sunt influențate de împrejurări sau țin de noroc. Cu toate acestea, cel mai adesea, bucuria și fericirea sunt alegeri personale. A fi fericit este o opțiune. Unii oameni preferă să fie nefericiți, dar oricine poate alege să fie optimist și să se bucure de o viață rezonabil de fericită. Alegerile simple, dacă sunt făcute cu determinare, pot să aducă mult entuziasm și să prevină descurajarea. Iată câteva exemple de lucruri pe care le poți spune: „Am hotărât să fiu fericit.” „Astăzi voi fi mulțumit și nu mă voi lăsa copleșit de descurajare.” „Am de gând să privesc la partea luminoasă a lucrurilor.” „Chiar dacă șefa mea încearcă să-mi ruineze ziua, nu îmi voi da voie să mă supăr.” 16

Puterea sperantei.indd 16

22/01/2018 10:02:49


Sănătatea este în totalitate în capul tău

A fi fericit, a te bucura de o viață frumoasă și plină de optimism constituie un obiectiv de dorit, pe care îl poți atinge prin inițiativă personală. Gândirea optimistă este o opțiune excelentă pentru a ne păstra sănătatea mintală și pentru a ne atinge scopurile. Cu toate acestea, nu putem crede că totul se rezolvă doar prin gândire. Optimismul, deși folositor, își are limitele lui, în anumite circumstanțe: moartea cuiva drag, un dezastru natural sau un diagnostic medical grav. În practică, este imposibil să avem gânduri optimiste atunci când suntem plini de amărăciune sau când ne aflăm într-o situație critică. Gândirea pozitivă poate chiar să devină înșelătoare și în unele cazuri ne face să pierdem din atenție realitățile triste.

17

Puterea sperantei.indd 17

22/01/2018 10:02:49



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.