Fascinatia naturii

Page 1



Curioz i t ăț i d i n lu mea î n c a re t ră i m



RICH AGUILERA

FASCINAȚIA

NATURII C ur i ozi t ăț i d in lu me a în c a re t ră im

Traducere din limba engleză Delia Mirela Buciuman

P ant e l i m o n 2 0 1 8


© 2018 – Editura Viață și Sănătate Toate drepturile rezervate. English edition copyright © by Pacific Press Publishing Association, Nampa, Idaho, USA. This Romanian-language edition is published under a licensing agreement with the copyright owner. All international rights reserved. Titlul în original: Mud. Off-road discoveries with Rich Aguilera Redactare: Florin Bică Corectură: Cristina Sava Grafică și tehnoredactare: Dragoș Gârea Fotografii/ilustrații: Dreamstime (cu excepția imaginilor în dreptul cărora este menționată altă sursă) Cărțile Editurii Viață și Sănătate pot fi achiziționate prin rețeaua sa națională de librării www.viatasisanatate.ro/librarii Pentru comenzi prin poștă sau agenți de vânzare: Editura Viață și Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României AGUILERA, RICH Fascinația naturii : curiozități din lumea în care trăim / Rich Aguilera ; trad. din lb. engleză Delia Mirela Buciuman. Pantelimon : Viață şi Sănătate, 2018 ISBN 978-606-911-430-8 I. Buciuman, Delia Mirela (trad.) 57

Curiozități d i n lu m e a î n c a re tră i m


DEDICAȚIE Această carte este dedicată soției mele, Ivette, și băieților mei, Leo și Alex, care de-a lungul anilor m-au susținut în activitatea mea. Aș vrea să o mai dedic și părinților mei, Ronald și Zenaida Aguilera, care constituie exemplul pământean suprem de părinți și modele cu temere de Dumnezeu.

MULȚUMIRI

Rich Aguilera

Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru că mi-a dat pasiunea și dorința de a lucra cu tinerii de toate vârstele. Aș vrea în mod special să îi mulțumesc lui Randy Fishell pentru că, în anul 2008, mi-a oferit prima ocazie de a scrie despre natura uimitoare a lui Dumnezeu, în revista Guide. Randy era editorul acestei reviste atunci când ne-am întâlnit prima oară, la o coadă la cantină, la o convenție în Tampa. Continuând să discutăm în timpul mesei, am descoperit că avem în comun pasiunea pentru tineri și am legat o prietenie bazată pe încredere și susținere.


Prefață

Una dintre cele mai bune căi de a-L cunoaște pe Creatorul nostru este să Îi studiem și să Îi apreciem lucrarea de artă – natura. Deseori suntem prinși în aglomerația vieții de zi cu zi, dar pretutindeni pe unde mergem suntem înconjurați de dovezi ale planului complex și impresionant al lui Dumnezeu, care poate fi observat peste tot în plantele și în ființele din jurul nostru, precum și în mediul în care trăim. Când aflăm diferite lucruri despre natură, ajungem să înțelegem mai bine cât de mult ne iubește Dumnezeu, datorită modului în care a creat planeta aceasta ca să susțină viața pentru noi. Vedem deseori un copac și îl considerăm frumos, dar uneori uităm că Dumnezeu a creat copacii, în mod intenționat, ca parte a minunatului Său plan suprem de a crea aer, ca noi să respirăm, și hrană, ca noi să mâncăm. Fiecare element din natură are un loc unic în lume. De multe ori mă întreb de ce au fost create ființe precum țânțarii, dar imediat îmi reamintesc faptul că, atunci când diavolul ne-a ispitit să nu Îl ascultăm pe Dumnezeu în Eden, păcatul a intrat în lume și întreaga natură perfectă a lui Dumnezeu a degenerat – inclusiv țânțarii. Vestea bună este că, într-o zi, Isus va veni din nou să ne ia acasă și a promis că va recrea natura, făcând-o să revină la starea originară perfectă în care a conceput-o. Ce mai zi va fi aceea! Până atunci, noi ar trebui să privim la natură cu fascinație, pentru că, într-o zi, vom putea să facem comparație între cum este acum și cum va fi atunci și vom fi și mai uimiți de planurile perfecte de la început ale lui Dumnezeu.


FAS C I N AȚ I A N AT UR II

Insecte comestibile

Probabil că te gândești că termeni precum „comestibil” și „insectă” nici nu ar trebui să facă parte din aceeași propoziție. Știai că gândacii sunt plini de proteine? Mmm, ce bun! Ce-ai zice de un sendviș cu unt de arahide și lăcuste? Dar de niște greieri prăjiți peste tortilla ta plină de legume? Consumarea insectelor este un lucru întâlnit în toată lumea, numai în America de Nord și în Europa nu. Biblia ne spune totuși că unele insecte sunt necurate. Citește în Leviticul 11:20-23 dacă vrei să vezi exact ce-a zis Dumnezeu că e bun de mâncat. Apoi, dacă vreodată ești blocat într-o zonă izolată de restul lumii și n-ai altceva de mâncat decât niște gângănii crocante aprobate de Biblie, simte-te liber să te ospătezi! Îmi dai și mie, te rog, castronul cu lăcuste învelite în ciocolată?!

Cea mai puternică ființă de pe Pământ Gândacul-rinocer este cea mai puternică ființă din lume. Poate duce o greutate de 100 de ori mai mare decât propria greutate. De exemplu, dacă ai avea 35 de kilograme, cum ar fi să poți căra 3 500 de kilograme, adică 3 tone și jumătate? Imaginează-te cărând în spate un hipopotam adult, de vreo 4 tone. Gândacul-rinocer este deci o insectă foarte puternică. Apropo, e complet inofensiv. Nu face niciun rău. „Coarnele” alea care arată atât de înfricoșător le folosește ca să caute mâncare prin junglă.

7


FASC INAȚIA NATU RII

Vrea cineva să mângâie un sconcs?

Ai acasă vreun animăluț de companie? Un cățel, o pisică, poate o pasăre sau niște peștișori? Te-ai gândit vreodată să-ți iei un sconcs? Oricât de nebunesc ar părea, unii oameni țin sconcși în jurul casei. Bineînțeles, sconcșii respectivi au fost „dezarmați”, adică li s-au îndepărtat chirurgical glandele mirositoare. Pare mult efort pentru a avea un sconcs ca animal de companie, dar oamenilor chiar le place felul jucăuș, curios și simpatic în care se comportă acest animal. Există chiar și o organizație a deținătorilor de sconcși, care are ca prescurtare literele OOPS (Owners of Pet Skunks). În multe locuri este ilegal să ai acasă un sconcs, așa că, dacă tu sau prietenii tăi nu aveți un sconcs, ar fi bine să aflați cât mai multe despre ei, dar de la o distanță sigură și departe de mirosul lor neplăcut. (Și, dacă ți-a plăcut ideea și acum îi bați la cap pe părinții tăi să îți ia un sconcs ca animal de companie, iar ei sunt supărați că a apărut așa ceva în cartea aceasta, spune-le să le scrie editorilor, nu mie. Bine?)

Statistici urât mirositoare: * Sconcșii pot ținti foarte precis și pot împroșca substanța urât mirositoare până la o depărtare de 5 metri. * Mirosul de sconcs poate fi purtat de vânt pe o rază de peste un kilometru. * Corpul sconcșilor conține suficientă substanță urât mirositoare pentru a împroșca de 5 sau 6 ori. (Să sperăm că ești cea de-a 7-a victimă la rând.) * Durează cam 10 zile până se refac în corpul sconcsului substanțele chimice responsabile pentru mirosul oribil pe care îl emană.

8


FAS C I N AȚ I A N AT UR II

Animale bizare Sunt sigur că ai fost la zoo de multe ori și ai văzut toate animalele simpatice și cunoscute pe care te așteptai să le găsești la o grădină zoologică. Dacă aș putea să fac eu însumi o grădină zoologică, ia uite ce animale ai găsi acolo! Distrează-te pronunțându-le numele!

PISICA-SFINX – Hei, uite, o pisică cheală! Ei, nici chiar așa. Aceste pisici n-or avea ele blană, dar un puf tot au, asemănător cu cel de pe o piersică. Atunci când e frig, „puful de piersică” nu prea le ține de cald, așa că sunt permanent în căutarea unui loc călduț și plăcut în care să stea. Chiar și fără păr, pielea lor tot are culori și forme distincte, fapt care face ca fiecare pisică-sfinx să fie unică.

AXOLOTL-UL – E un amfibian cum n-ai mai văzut până acum. Atunci când, să zicem, tu te tai la un deget, corpul tău creează celule noi, care repară tăietura. Axolotl-ii au capacități de vindecare și mai mari de atât. Dacă vreunul dintre piciorușele lor este tăiat, le crește la loc un picior nou-nouț, întreg. Datorită acestei abilități unice, oamenii de știință îi studiază atent. Cine mai are nevoie de spital?

TARSIERUL – Este un mamifer mic ce trăiește în Pacificul de Sud. Este micuț de tot și nu crește mai mult de 10 centimetri. Totuși, coada lui este de aproape 3 ori mai mare decât corpul. În raport cu mărimea capului, ochii lui sunt imenși. În plus, își poate roti capul la 180 de grade, ceea ce îl ajută să se uite înapoi și să sară în spate cu mare precizie. Nu are nevoie de oglindă retrovizoare.

GAVIALUL – Este rudă cu crocodilul (după cum sunt sigur că îți poți da seama din imagine). Singura diferență notabilă este botul lung și ascuțit, unde au loc, cu ușurință, în jur de 110 dinți ascuțiți, în preajma cărora n-ai vrea să te afli. Gavialii provin din India, dar, din nefericire, în anul 2007, au fost declarați specie pe cale de dispariție. În prezent se luptă să își revină.

9



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.