Te iert, dar...

TE IERT, DAR…

Te IERT dar.indd 1

19/06/2017 15:20:09

Te IERT dar.indd 2

19/06/2017 15:20:09

Lourdes E. Morales-Gudmundsson, Ph.D.

TE IERT, DAR... Știm că trebuie.

De ce ne este atât de greu?

Pantelimon

Te IERT dar.indd 3

2017

19/06/2017 15:20:09

© 2017 – Editura Viaţă şi Sănătate.

Toate drepturile rezervate.

Titlul în original: I forgive you, but… We know we should. Why is it so hard?

Traducere: Loredana Lupu Redactare: Adela Băncău-Burcea Corectură: Cristina Sava Tehnoredactare: Irina Toncu

Cărţile Editurii Viaţă şi Sănătate pot fi achiziţionate prin reţeaua sa naţională de librării: www.viatasisanatate.ro/librarii Pentru comenzi prin poştă sau agenţi de vânzare: Editura Viaţă şi Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 comenzi@viatasisanatate.ro www.viatasisanatate.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României MORALES-GUDMUNDSSON LOURDES E. Te iert, dar... / Lourdes E. Morales-Gudmundsson ; trad.: Loredana Lupu. - Pantelimon : Viaţă şi Sănătate, 2017 ISBN 978-606-911-192-5 I. Lupu, Loredana Andreea (trad.)

2

Te IERT dar.indd 4

19/06/2017 15:20:10

Cuprins

Prefață . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11 Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17 CUM VINDECĂ IERTAREA Capitolul 1: Anatomia unei răni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23 Capitolul 2: Ce este iertarea?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35 Capitolul 3: De ce ar trebui să ierte creștinii?. . . . . . . . . . . . . . . . . . 55

CE NE ÎNVAȚĂ BIBLIA DESPRE IERTARE Capitolul 4: Douăsprezece principii biblice ale iertării . . . . . . . . . . 69

DRUMUL SPRE IERTARE Capitolul 5: Drumul de la ranchiună la iertare. . . . . . . . . . . . . . . . 107 Capitolul 6: Cum să ne ținem promisiunea iertării . . . . . . . . . . . . 129

IERTAREA ȘI RUGĂCIUNEA Capitolul 7: Rugăciunea, cheia iertării. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 157

Apendice – Rugăciuni de iertare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 167 Note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169

Te IERT dar.indd 5

19/06/2017 15:20:10

Te IERT dar.indd 6

19/06/2017 15:20:10

Ce spun cititorii despre Te iert, dar...

„Iertarea este o idee minunată până când apare ceva foarte greu de iertat. În acel moment, în noi se duce o luptă. De aceea, acest volum foarte practic este cartea de care toți avem nevoie. O carte impresionantă. Mi-a vorbit personal.” __George R. Knight, M.Div., Ed.D., profesor emerit de istorie bisericească, Universitatea Andrews

„Lourdes Morales-Gudmundsson prezintă un studiu cuprinzător despre principiile iertării și ne arată cum acționează acestea, prin poveștile victimelor și ale făptașilor care se luptă cu durerea, furia și vinovăția pentru a obține pacea și reconcilierea. Te iert, dar... ne inspiră și ne ghidează în esența relației de restabilire a păcii – indispensabilă și atât de disperat de necesară la orice nivel al conflictului.” ___ Douglas Morgan, Ph.D., director Adventist Peace Fellowship, profesor de istorie și studii politice, Colegiul Columbia Union

„Dacă suntem sinceri, vom recunoaște că mulți dintre noi avem unele probleme de iertare pe care trebuie să le rezolvăm. Această carte nu este numai un manual despre cum să facem lucrul acesta, ci și un comentariu teologic și practic cu privire la modul creștin de a rezolva greutățile vieții. Ne ajută să înțelegem ce este iertarea cu adevărat și cum putem să o facem să dureze, pentru a avea o pace interioară de durată. Ca administrator, pastor, intelectual, soț și părinte, a fost o binecuvântare pentru mine personal. Nu îmi închipui că nu va fi la fel pentru oricine își face timp să o citească.” ___ Lawrence T. Geraty, Ph.D., președintele Universității Sierra

Te IERT dar.indd 7

19/06/2017 15:20:10

8 • Te iert, dar…

„Un număr din ce în ce mai impresionant de cercetări confirmă ideea că iertarea este atât vindecare fizică, cât și spirituală, dar este esențial să înțelegem ce înseamnă și ce nu înseamnă iertarea. Mai mult, nu poate fi pus la îndoială faptul că noi, creștinii moderni – care ar fi trebuit să o știm de la început – trebuie să învățăm semnificația, arta și practicarea iertării. Această carte este un început ideal.

Dr. Lourdes Morales-Gudmundsson combină un studiu excelent al celei mai recente și importante literaturi cu o experiență personală profundă – și îndrăznește să ne împărtășească din încercările ei cele mai personale cu privire la furie și iertare. Este un studiu accesibil, și totuși pregătit cu meticulozitate, pentru creștinii moderni de orice factură. Înțelepciunea profundă și experiența doctorului Morales-Gudmundsson sunt foarte binevenite în aceste vremuri tulburi.” ___ Dr. Daniel L. Smith-Christopher, Ph.D., profesor de studii teologice și director de studii de pace la Universitatea Loyola Marymount

„Pe baza Scripturilor creștine, a Cuvântului, Lourdes Morales-Gudmundsson le spune cititorilor despre iertare din punctul de vedere al oamenilor care s-au luptat cu ea, al psihologilor care au studiat-o, al teologilor care au săpat în Scriptură după ea și al creștinilor devotați, care s-au rugat pentru ea. Această carte practică este o haină multicoloră – lucrată de o persoană care a înfășurat ea însăși haina iertării în jurul ei și al familiei ei. Îți va încălzi inima și te va păzi în timp ce te îndrepți spre iertare.” ___ Everett L. Worthington Jr., autorul cărților Forgiving and Reconciling [Iertarea și împăcarea] și The Power of Forgiving [Puterea iertării]

„Te iert, dar... este o explicație inteligentă și bine scrisă despre iertare, de la apariția urii la decizia de vindecare. Dr. Morales-Gudmundsson studiază amănunțit și cu pricepere subiectul, iar cartea ei trebuie citită de către orice creștin care nu este sigur de ce sau cum să ierte.” ___ Frederic Luskin, Ph.D., autorul cărții Forgive For Good [Iartă pentru totdeauna], director Proiectul de iertare Stanford

Te IERT dar.indd 8

19/06/2017 15:20:10

Dedicată lui

Rafael Casimo Morales, tatăl meu, care m-a învățat primele și cele mai de durată lecții despre iertare.

Carmen Lopez Morales, minunata mea mamă, dură și totuși blândă, care nu a renunțat niciodată la tatăl meu sau la mine.

Reyinir, Carmen și James, mica mea familie, fără ale cărei dragoste și sprijin nu aș fi putut să îmi țin promisiunea de iertare.

Te IERT dar.indd 9

19/06/2017 15:20:10

Mulțumiri

O

carte a cărei scriere a durat atât de mult este rezultatul muncii multor colaboratori. Aș vrea să mulțumesc tuturor bisericilor, conferințelor și femeilor conducătoare de comunitate care au crezut în lucrarea mea despre iertare și m-au invitat să țin seminare în bisericile lor: Dr. Larita Burrows Alford (Bermuda); Sharon Cress (Conferința Generală); Erna Johnson (Australia/Tahiti); prietena mea din copilărie, Marie Elizabeth Mahikoa (Hawai); Leonard și Rita Westphal (Brazilia) și pastorul Keith Mulligan (Ceres, California), ca să numesc numai câțiva. Sunt profund recunoscătoare tuturor acelor femei și bărbați care au participat de-a lungul anilor la seminarul meu și mi-au împărtășit poveștile lor, ajutându-mă să înțeleg mai bine potențialul de vindecare al iertării.

Vreau să îi mulțumesc și lui Roger Morton de la Quality Life Seminars, care m-a ajutat să îmi fac seminarul în format video și DVD. Și ce aș fi făcut fără prietenii și colegii mei de la Universitatea Sierra, care mi-au oferit cărți și articole, dintre care multe sunt citate în această carte? Mulțumiri speciale lui Iris Landa pentru toate cărțile și casetele despre iertare pe care mi le-a arătat.

Mulțumirile mele speciale se îndreaptă spre Lawrence Geraty (președintele Universității Sierra), Frederic Luskin (Proiectul de iertare Stanford), Douglas Morgan (Colegiul Columbia Union și Adventist Peace Fellowship), Daniel Smith-Christopher (Universitatea Loyola Marymount), George R. Knight (Universitatea Andrews) și Everett L. Worthington Jr. (Universitatea Virginia) pentru că și-au luat timp să îmi citească manuscrisul și mi-au oferit cuvinte de încurajare. O altă persoană care m-a binecuvântat cu înțelepciunea sa, când mă luptam să pun laolaltă toate părțile acestei cărți, este Pat Habada (TEAM), care m-a ajutat să văd că trebuia să reorientez acest studiu. Mulțumesc, Pat. Și, în sfârșit, sunt recunoscătoare din toată inima lui Russel Holt, Nicole Batten și Bonnie Tyson-Flyn de la Pacific Press, care au lucrat alături de mine pentru a asigura calitatea superioară a produsului final.

Te IERT dar.indd 10

19/06/2017 15:20:10

Prefață

Ț

i s-a întâmplat vreodată să crezi că ai iertat o persoană și că ți-ai scos din minte întreaga situație și apoi să o aduci în discuție din nou când vorbești cu un prieten sau să te gândești la ea într-un moment greu? Te simți rău pentru că tu chiar crezuseși că ai obținut această biruință. Dar iată-te din nou retrăind ce ți-a făcut acea persoană și cum te-a făcut să te simți și cum ți-a afectat viața... Apoi, pentru ca situația să devină și mai rea, îți aduci aminte: Dar... sunt creștin/ă!

Această carte este pentru creștinii care au nevoie să ierte sau care au iertat, dar... Cu alte cuvinte, este pentru creștinii care cred că iertarea este importantă pentru călătoria lor spirituală, dar care s-ar putea să nu înțeleagă ce este iertarea cu adevărat și pur și simplu să creadă că nu pot să treacă peste o rană adâncă: trădarea soțului/soției, un prieten apropiat care nu mai vorbește cu tine, un unchi care te-a abuzat sexual când erai doar un copil, un membru al bisericii care te-a înșelat cu banii pe care ți-i datora.

Pentru a-ți putea ține promisiunea de iertare, ți-ar fi de ajutor dacă ai înțelege ce se întâmplă când ești rănit de cineva, ce este și ce nu este iertarea și cum se leagă de unele lucruri care fie precedă, fie urmează decizia de a ierta. În următoarele pagini, vei găsi răspunsuri la aceste întrebări și la altele legate de ele: Ce este iertarea? De ce ar trebui să iert? Cum ajung în punctul în care să vreau să iert sau să iert din nou? De ce este atât de greu să trec peste anumite ofense? Poate uitarea să mă ajute să iert? Dacă eu caut dreptatea, înseamnă că nu am iertat? Cele din urmă și cele mai importante întrebări pe care această carte le adresează sunt: Cum știu sigur că am iertat? Odată ce sunt sigur că am iertat, cum fac ca această iertare să dureze? Întâlnirile de pe parcursul celor aproape două decenii de prezentare a seminarului meu, „Te iert, dar...”, au fost o revelație pentru mine. Atât în Statele Unite, cât și în străinătate, vorbind în biserici adventiste și la întâlniri spirituale ale femeilor sau ale familiilor, am

Te IERT dar.indd 11

19/06/2017 15:20:10

12 • Te iert, dar…

fost martora puterii acestui subiect de a mișca profund oamenii și de a deschide ușa către reînnoirea eului și împăcare.

Personal, am ajuns să prețuiesc această bijuterie cum este iertarea în urma unui număr de întâlniri dureroase cu tatăl meu, întâlniri care m-au forțat să îmi înfrunt propriile probleme legate de iertare.

Relația cu tatăl meu – un artist talentat, un cap de familie responsabil și un soț foarte iubitor, dar un tată care a fost, în esență, absent din viețile noastre până când a început să îmbătrânească – a devenit treptat o sursă de vinovăție în viața mea. Pe măsură ce creșteam, frații mei și cu mine am aflat că tata provenea dintr-o familie destrămată, că tatăl lui lipsise din viața lui, că nu avea legături cu nicio biserică și că nu credea în religia organizată. Dar tot nu-i puteam înțelege alegerea de a trăi departe de familia lui întreaga săptămână, venind acasă numai în week-end, cu cele mai rele stări. Întotdeauna părea că și-ar fi dorit ca noi, copiii lui, să nu fim acolo.

Eram supărată pentru că nu voia să facă parte din viața noastră, la biserică și la altarele familiale, când noi eram copii. În același timp, eram ușurată că nu era cu noi dacă avea de gând să fie așa de rău. În cele din urmă, tata s-a alăturat bisericii când s-a pensionat, știind că biserica e viața mamei și că, dacă voia să petreacă timp cu ea, trebuia să meargă la biserică! Dacă nu altceva, cel puțin adorația tatei față de mama era una dintre virtuțile lui răscumpărătoare – și, cum se va dovedi, l-a salvat în mai multe moduri.

Totuși, la acel moment, nu eram dispusă să văd decizia lui de a se boteza decât ca pe o convertire de formă, încă unul dintre trucurile de manipulare ale tatei. Avea obiceiul de a se comporta frumos numai când avea nevoie de ceva de la noi – Raúl era favoritul lui când avea nevoie ca cineva să îi cumpere cafea, când mama nu se uita (în apărarea lui, cafeaua era singurul lui viciu); eu eram favorita lui când voia să se laude că unul dintre copiii săi lua note bune la școală.

Realizând că acesta era un mod bun de a obține simpatia tatălui meu, fratele meu, Ralph, s-a întors la școală și, în cele din urmă, a obținut titlul de doctor în managementul alimentelor pentru hoteluri și spitale. Din păcate, aceasta nu l-a ajutat în relația cu tatăl meu care, el însuși un bărbat cu tenul închis la culoare, își disprețuia singurul copil cu tenul închis la culoare. Nu a ajutat nici identitatea de gen ciudată a lui Ralph, pe care noi toți am pus-o pe seama homosexualității – și doar recent, după aproape patruzeci de ani de

Te IERT dar.indd 12

19/06/2017 15:20:10

Prefață • 13

căsnicie fericită cu dragostea vieții lui, Elsa Cruz, Ralph a descoperit că toate simptomele lui se potriveau, de fapt, unei boli rare numite sindromul Klinefelter.1, 2 Să stea departe de noi era modul tatălui meu de a face față acestor probleme. El a devenit și mai distant când Tito, cel mai mare frate al nostru, elev la Sierra College la acel moment, care studia pentru a intra la medicină, a început să manifeste comportamente ciudate și a fost, în cele din urmă, diagnosticat cu schizofrenie.

Curajoasa noastră mamă era ocupată până peste cap cu problemele fizice și sociale ale lui Ralph, cu alergiile mele severe la alimente, care îmi provocau ceea ce părea un șir nesfârșit de crize de bronșită, și cu excursiile săptămânale la Spitalul Patton State pentru tratamentele cu electroșocuri ale lui Tito. Eram foarte iritată de faptul că mama era lăsată să se ocupe singură de creșterea atâtor copii bolnavi.

Punctul de cotitură în relația cu tatăl meu a apărut când locuiam în Puerto Rico. Soțul meu Reyinir și cu mine am acceptat să lucrăm ca profesori la Colegiul Antillian (acum Universitatea Adventistă din Antillas). Tata și mama au fost de acord să locuiască cu noi pentru a ne ajuta cu îngrijirea micuței noastre, Carmen, astfel încât eu să îmi pot termina teza de doctorat. Niciodată nu mi-am văzut tatăl atât de fericit ca în acei ani pe care i-a petrecut cu noi la acea vilă construită în stil spaniol vechi, pe care o închiriaserăm (pentru numai 350 de dolari/lună) de la o familie portoricană bogată. Mama se ocupa de gătit, iar tata tundea peluza de aproape 2 000 de metri pătrați care înconjura casa și lucra în curtea cu optsprezece pomi de mango, guava, mandarini și roșcove și o mică plantație de bananieri. Când nu era în curte, tata era la etaj, în studioul său de artă, pe care îl deschisese pe un balcon care înconjura fațada casei și care era sprijinit pe coloane ionice elegante. Într-un fel, simțeam că i-am oferit tatălui meu artist ceva ce nu avusese niciodată înainte – darul frumuseții și al păcii. Și el îmi oferea nu doar darul de a mă ajuta să îmi ating unul dintre obiectivele din viața mea, ci și mulțumirea de a-l vedea în sfârșit cu adevărat fericit.

Totuși, încă simțeam că îmi datora o explicație pentru toți acei ani de abandon. Sigur, a avut o copilărie dificilă, ajutându-și mama să își câștige traiul în patria lui, Venezuela. Mă simțeam vinovată că aduceam la suprafață trecutul, când el era atât de fericit, poate pentru prima dată în viața lui. Dar m-am gândit că, dacă nu voi reuși să

Te IERT dar.indd 13

19/06/2017 15:20:10

14 • Te iert, dar…

obțin o scuză de la el acum, voi simți că mi-am ratat șansa pentru totdeauna. Într-o după-amiază liniștită, după ce m-am rugat pentru această discuție, am mers sus, în dormitorul lor, unde se aflau amândoi, și am început să vorbesc despre una și despre alta, ajungând în cele din urmă să spun cât de mult m-a durut că tata nu a fost niciodată lângă noi când eram copii. Mama nu a mai scos un cuvânt și amândouă așteptam reacția tatălui meu. Un timp nu a spus nimic, dar puteam să văd cum trăsăturile lui faciale începeau să se încordeze. Apoi mi-a spus foarte dur: „Nu am muncit suficient de mult pentru copiii mei și nu ai avut o educație creștină datorită faptului că m-am spetit pentru voi? Cât de nerecunoscătoare ești acum, când încerc să te ajut să îți termini doctoratul!” Fără să spun un cuvânt, m-am ridicat, am părăsit camera și am coborât pe scări. În mod ciudat, era ca o terapie pentru mine să mi-l închipui pe tata analizându-și propriile suferințe cu privire la familia lui. Nu și-a permis niciodată să fie atât de sincer, dar asta nu a micșorat durerea din interiorul meu. Am ajuns în biroul meu și mi-am lăsat lacrimile să curgă. Nu-mi amintesc de cât timp eram acolo când am auzit o bătaie ușoară în ușă. Era tata, întrebând dacă poate intra. Când a intrat în birou, am văzut că avea ochii roșii – și el plânsese. Nu cred că tata a realizat vreodată cât de profund a afectat furia acumulată față de tatăl său relația cu propriii copii. Până astăzi, sunt convinsă că mama, stând lângă el în acel dormitor spațios, scăldat în lumina tropicală a soarelui, l-a ajutat să vadă ce a făcut de-a lungul anilor și că nu numai eu, ci și frații mei, aveam motive să fim dezamăgiți de el. M-am ridicat și ne-am îmbrățișat pentru mult timp, lăsând ca lacrimile înăbușite atâția ani să se rostogolească în voie pe obrajii noștri. Tata nu mai putea să spună decât: „Îmi pare atât de rău!”, iar eu îi răspundeam doar: „O, tati, și mie îmi pare rău!”

Acesta a fost începutul unei lungi călătorii către iertarea adevărată, care m-a ajutat să îmi văd tatăl ca pe fiul rănit și abandonat al tatălui său afemeiat, un copil și un bărbat care a stat lângă mama lui și lângă soția lui, având grijă de ele cu loialitate, un artist extrem de talentat, ale cărui temeri și stimă de sine scăzută l-au împiedicat să-și folosească întregul potențial. Ani mai târziu, când am avut privilegiul de a avea grijă de mama și tata în ultimii lor ani de viață, am făcut-o cu o adâncă și continuă recunoștință pentru faptul că m-am

Te IERT dar.indd 14

19/06/2017 15:20:10

Prefață • 15

împăcat cu tatăl meu cu mult înainte și acum mă puteam bucura de toate beneficiile iertării.

De unde să știu că această întâlnire cu tatăl meu, dureroasă și totuși eliberatoare, urma să fie începutul unei lungi și rodnice călătorii de descoperire a unuia dintre cei mai fundamentali stâlpi ai credinței creștine? Oare nu iertarea lui Dumnezeu a făcut posibilă împăcarea mea cu El? Nu a avut El inițiativa de mă ierta când eu priveam în altă direcție? Și nu prin darul sfânt al iertării Sale am fost pe deplin curățită? Descoperirea iertării m-a eliberat de tumultul emoțional care m-ar fi epuizat și mi-a permis să îmi prețuiesc tatăl așa cum era el, încăpățânat, dar cinstit, loial și grijuliu.

Puțini sunt cei care nu au o problemă cu iertarea. Această carte te va ajuta să îți asumi acel angajament pe termen lung, pe care iertarea îl presupune. Promisiunea iertării implică înțelegerea câtorva lucruri: • Ce este și ce nu este iertarea • Importanța pe care Biblia o acordă iertării și de ce • De ce merită să ții angajamentul iertării – pentru tine și pentru persoana care te-a rănit • Cum deschide cunoașterea „adevărului” calea către empatie și iertare • Cum să te confrunți în mod înțelept, când este nevoie, cu persoana care te-a rănit, pentru a-ți ține partea din înțelegerea cu iertarea și a-ți ajuta partenerul/a/ii să și-o țină pe a lui/a ei/a lor • În ce fel contribuie pocăința și mărturisirea la sănătatea ta mintală, precum și la cea fizică • Care este relația dintre dreptate și iertare • Cum contribuie memoria la hrănirea furiei sau a iertării • Iertarea e o alegere zilnică, care poate fi cel mai bine permanentizată dacă, prin rugăciune, rămâi cu mintea în prezent.

Cel mai important aspect discutat în această carte este legat de cum să faci ca decizia de a ierta să aibă continuitate. Chiar dacă ai reușit să iei decizia intelectuală și emoțională de a ierta, mai trebuie să iei în considerare și durabilitatea. Dar dacă cel care ți-a provocat durerea continuă să te rănească? Sunt condiții pe care ar trebui să le stabilești pentru a te asigura că poți să îți ții promisiunea de a ierta?

Când ai iertat destul? Există limite pentru iertare?

Te IERT dar.indd 15

19/06/2017 15:20:10

16 • Te iert, dar…

Această carte este și un mini-manual de pace interioară. În istorie, fanaticii religioși au căutat pacea interioară prin meditație și experiențe mistice, departe de vuietul lumii, cu toate conflictele ei. Prin iertare, poți avea pace lăuntrică chiar și în mijlocul vacarmului sau al războiului. Când Isus a făgăduit pacea Sa, El a separat-o de pacea de scurtă durată pe care o oferă lumea: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte”. (Ioan 14:27) Pacea vine când credem cu adevărat că Dumnezeu, prin Hristos, ne-a iertat și este dispus în continuare să ne ierte când ne mărturisim Lui și unii altora greșelile și slăbiciunile.

Speranța mea este că răspunsurile oferite aici, luate din Scriptură și din viața reală, vor contribui la experimentarea acelei păci interioare în viața ta.

Lourdes E. Morales-Gudmundsson, Ph.D. Riverside, California

Te IERT dar.indd 16

19/06/2017 15:20:10

Introducere Iertarea este parfumul pe care trandafirul îl lasă pe călcâiul care îl zdrobește.

– Anonim

R

ecent, într-o trecere superficială în revistă a cărților care tratează iertarea, am găsit mai mult de nouă sute de intrări numai pe amazon.com. Iertarea a devenit un subiect de cercetare științifică în zeci de mii de cărți și articole din numeroase ziare și reviste, cunoscute sau mai puțin cunoscute.

De ce acest interes legat de iertare? Se pare că numărul aparițiilor editoriale despre acest subiect crește proporțional cu numărul conflictelor din societatea și din lumea noastră. Există o convingere tot mai mare că răspunsurile tradiționale violente în fața atacurilor, fie personale, fie colective, nu reprezintă răspunsul. Concepte precum justiția restaurativă, de exemplu, sugerează că nu suntem mulțumiți de rezultatele oferite de justiția retributivă. Adeseori prizonierii se întorc după încheierea pedepsei mai furioși și mai răzbunători decât atunci când au intrat în închisoare. Și există suficiente dovezi că iertarea nu este numai un lucru bun din punct de vedere religios, ci este bună și pentru sănătatea mintală și chiar fizică a cuiva.

Mai exact, de ce ar trebui creștinii adventiști să devină mai interesați de acest subiect? Ceea ce Mark Galli, editorul-șef al Christianity Today, are de spus evanghelicilor în general poate fi aplicat cu ușurință și adventiștilor de ziua a șaptea: „Evanghelicii ar trebui să se gândească mai mult la moralitate, pentru că este esențială în Scriptură și relativ neglijată printre noi, în comparație, de exemplu, cu interesul nostru față de creșterea bisericii, față de evanghelizare, față de misiune și față de doctrine”3.

Te IERT dar.indd 17

19/06/2017 15:20:10

18 • Te iert, dar…

În editorialul său, Galli mai spune că „superficialitatea morală” care caracterizează biserica de astăzi face ca membrii ei să se diferențieze foarte puțin de lume în atitudini și comportamente. Pentru Galli, cea mai mare provocare morală pentru biserica de astăzi este să „dezvolte o moralitate mult mai atentă și mai riguroasă, care să se potrivească lucrărilor noastre doctrinare și exegetice atente și riguroase.”

Deși Galli se referă la problema torturii, putem să facem această aplicație la iertare. Poate pentru că aceasta apelează la punerea în practică a acelor valori personale care sunt văzute ca nepractice în lumea reală, așa cum am auzit odată un membru spunând. Iertarea, ca o prioritate adventistă, nu a primit toată atenția pe care creșterea bisericii și evanghelizarea sau chiar înfățișarea personală le-au avut de-a lungul anilor.

De ce? Mai întâi, pentru că sunt implicate riscuri publice în acest tip de vulnerabilitate pe care iertarea îl presupune. Pocăința, mărturisirea, empatia – toate fiind părți ale procesului de iertare – pornesc de la premiza că cineva a acționat greșit împotriva altcuiva.

Puțini oameni, mai ales creștini, se sinchisesc să vorbească în public despre aceste deficiențe morale.

Apoi, sunt riscurile personale care însoțesc iertarea. Dacă îți ierți partenerul de viață infidel și situația se repetă? Dacă îl ierți pe acel bărbat de la locul de muncă ale cărui împunsături subtile cu privire la competența ta încep să se audă mai sus și îți amenință locul de muncă? Majoritatea oamenilor preferă să măture asemenea chestiuni inconfortabile sub covorul proverbului „Iartă și uită!” Și totuși problema nu poate fi ocolită: Pentru creștini, iertarea este mai degrabă o obligație morală, nu doar un subiect de doctrină deschis spre dezbatere. Felul în care ținem Sabatul sau dacă optăm pentru a fi vegani sau ovo-lacto-vegetarieni sunt chestiuni deschise cel puțin pentru unele dezbateri. Chiar și problemele teologice, precum judecata de cercetare sau importanța pe care ar trebui să o acordăm credinței în comparație cu faptele, pot încorda o după-amiază de Sabat, altminteri liniștită. Dar iertarea este o obligație morală de care nu poți scăpa și care nu poate fi pusă în discuție. Cum dezbatem faptul că Dumnezeul creștin a creat religia creștină și ceea ce noi numim „mântuire” printr-un act de iertare, primul act de iertare creștină? Acel prim act de har stă chiar la baza creștinismului. Dacă

Te IERT dar.indd 18

19/06/2017 15:20:10

Introducere

• 19

nu ar fi fost actul lui Dumnezeu de dragoste benevolă în fața respingerii de către făpturile Lui – bărbatul și femeia – nu ar fi nicio religie creștină, niciun Isus Hristos îndeplinind sacrificiul necesar pentru a completa iertarea pentru noi, nu ar fi nevoie de mântuire sau de ucenicie sau de Sabat sau de orice altceva am ajuns să prețuim în calitate de creștini adventiști. Noi existăm pentru că Dumnezeu ne-a dat viață prin Creație, și când ar fi trebuit să murim, ne-a dat viață nouă prin iertarea oferită pe cruce de Salvatorul și Domnul nostru, Isus Hristos. Dispoziția de a ierta este atât de centrală credinței noastre, încât a o ignora înseamnă a ignora însăși mântuirea noastră. Iertăm pentru că El ne-a iertat întâi. Iertăm pentru că, în calitate de oameni iertați, iertarea noastră este numai un act de recunoștință pentru ceea ce avem și continuă să ne fie dat cu atâta har!

Iertarea, așa cum am descoperit-o eu, este vehiculul care îmi poartă religia practicată în lumea în care mă mișc și în care mărturisesc autenticitatea religiei mele. Iertarea ajunge în cele mai ascunse cotloane ale umanității mele, având capacitatea de a scoate la iveală acea „lumină” cu care Dumnezeu a luminat fiecare ființă umană care se naște pe această planetă (vezi Ioan 1:4). Este o lumină întunecată de egoism și de mândrie, dar reaprinsă de iertarea lui Dumnezeu, care, exercitată de creștini, poate lumina întunericul celor mai grav afectate relații.

Noi, adventiștii, credem că trăim în ultimele zile ale istoriei acestui pământ. Pasiunea noastră pentru evanghelizare izvorăște din această convingere. Și totuși, nu putem vedea că suntem chemați și la abordarea conflictelor din casele și națiunile din jurul nostru prin intermediul principiilor salvatoare ale iertării, care pot ajuta la deschiderea drumului pentru ca Evanghelia să fie auzită? Uneori chiar propriii copii nu sunt interesați să audă Evanghelia din cauza inimilor noastre împietrite, care ne fac atât de neiertători. Pot creștinii să ignore aceste principii în vremuri ca acestea? Atunci când predicăm Evanghelia, putem să ignorăm poziția centrală a acestei doctrine creștine fundamentale, de vreme ce se aplică nu numai împăcării între păcătoși și Dumnezeul lor, ci și împăcării între păcătoși?

Așa cum fără îndoială știm deja din experiența personală, iertarea nu este ușoară. Mai întâi, pentru că ne cere să ne uităm adânc înăuntrul nostru, ca să ne descoperim slăbiciunea de a face răul. În al doilea rând, pentru că, spre deosebire de un frigider pe care l-am

Te IERT dar.indd 19

19/06/2017 15:20:10

20 • Te iert, dar…

cumpărat, iertarea nu vine cu nicio garanție că lucrurile nu se vor strica. Atunci când iertăm, nu avem siguranța că nu vom fi iarăși victime ale egoismului altcuiva.

Așadar, de ce să iertăm? Așa cum vom descoperi, am fost sfătuiți de un Dumnezeu iubitor să iertăm. Nu suntem niciodată mai nefericiți decât atunci când punem stavilă iertării și niciodată mai fericiți ca atunci când o oferim. Așa cum ura este înrădăcinată în structura noastră interioară, la fel sau chiar mai mult dragostea este adânc fixată în inima noastră. Când o nedreptate oprește fluxul de dragoste, căutăm drumul înapoi spre aceasta, peste podul iertării.

Chiar și toate protestele noastre pentru dreptate sunt încercări de a deschide zăgazurile dragostei încă o dată, căci fără dragoste murim din atâtea puncte de vedere. În ciuda poziției ei centrale în credința și existența noastră, iertarea este una dintre cel mai puțin înțelese virtuți creștine. Din acest motiv, încep această carte încercând să explic ce este rănirea, cum acționează aceasta asupra psihicului uman și cum lucrează iertarea adevărată pentru a vindeca sufletul rănit al omului. A doua parte a cărții este un studiu biblic despre care am descoperit că ajută creștinii să înțeleagă că iertarea a fost un aspect neglijat, deși este atât de importantă încât ocupă un loc de frunte în viețile noastre individuale și colective. Ultima parte a cărții se ocupă de pașii pe care trebuie să îi facem pentru a porni și a continua pe drumul iertării. Cartea se încheie cu un capitol despre rugăciune, mijlocul prin care putem rămâne credincioși angajamentului nostru de a ierta.

S-ar putea să nu primim un trofeu pentru că am iertat un părinte neglijent sau un soț infidel, dar, pe termen lung, această decizie tăcută, intimă de a nu le oferi celor care ne-au greșit ceea ce ar merita cu adevărat, ne va identifica drept adevărați copii ai lui Dumnezeu și va produce mai multă bucurie în ceruri decât botezul a o mie de suflete.

Te IERT dar.indd 20

19/06/2017 15:20:10

CUM VINDECĂ IERTAREA Cum pot fi rănit?

Ce este mai exact iertarea și cum funcționează?

De ce ar trebui să iert?

Te IERT dar.indd 21

19/06/2017 15:20:10

Te IERT dar.indd 22

19/06/2017 15:20:10

CAPITOLUL 1

Anatomia unei răni A greși e omenește, a ierta este divin.

– Alexander Pope

T

răim într-o lume caracterizată de creșterea violenței la fiecare nivel al existenței umane – violența domestică, infracțiuni legate de droguri, genocide și războaie religioase. În cartea sa A Terrible Love of War [O dragoste cumplită pentru război], James Hillman4, precum Immanuel Kant cu multă vreme în urmă, explică faptul că războiul este o stare normală a umanității. Pacea este liniștea anormală între războaiele reci și cele fierbinți. Hollywood-ul face mulți bani de pe urma acestui adevăr fundamental al umanității: deghizați în eroi, terminatori sau pirați plini de cruzime, din spațiul cosmic și din largul mării, personajele rezolvă situațiile dificile prin violență.

Când atât de multă violență intră în cămin prin televiziune, nu-i de mirare că violența a devenit soluția preferată pentru rezolvarea conflictelor din cămin.

Dar chemarea la iertare nu este limitată la violența fizică. În cartea lor despre iertare, Dr. Sidney și Suzanne Simon fac o listă a primelor opt lovituri ale „paradei durerii”: dezamăgirea, respingerea, abandonul, batjocura, umilirea, trădarea, înșelăciunea și abuzul5. Fie că suntem supraviețuitori ai genocidului sau ai abandonului, am fost victime ale „violenței” și simțim durerea acelei răni.

Te IERT dar.indd 23

19/06/2017 15:20:10

24 • Te iert, dar…

S-ar putea ca oamenii să nu țină cont de rănile altora, considerându-le minore în comparație cu ale lor, dar adevărul este că ceea ce i s-a întâmplat altcuiva nu te-a rănit pe tine, l-a rănit pe el. Și dacă ceea ce i s-a întâmplat l-a durut, atunci crede că a durut! De aceea, mintea umană nu distinge, de fapt – așa cum fac unele teologii creștine – între păcate veniale și păcate mortale. Dacă a durut, a durut.

Rănile vin sub toate formele și mărimile, întocmai ca ființele umane. Acest fapt explică de ce răspunsurile noastre la un rău de orice dimensiune variază. Cel mai interesant este că un rău aparent minor poate declanșa aceeași succesiune de emoții negative precum ar face-o unul profund, despre care aproape toată lumea ar spune că este groaznic, precum o crimă sau un viol. Totul depinde de cine este cel rănit. Pentru că toți suntem răniți într-un fel sau altul, iertarea este problema tuturor, dar mai ales a creștinilor.

Pentru a înțelege pe deplin ce este iertarea și cum acționează, trebuie să înțelegem cum acționează o faptă rea. Ce se întâmplă în mintea noastră atunci când devenim victime ale unei răutăți reale sau închipuite?

Sarah și Rachel sunt surori. Sarah este mai mare și îi place să o umilească pe Rachel în fața tuturor – a familiei, a prietenilor comuni, a prietenilor lui Rachel. Rachel a început să se întâlnească cu Larry și, după ce au ieșit împreună vreme de câteva luni, a decis să îl aducă acasă să îi cunoască familia, pregătindu-l dinainte pentru tachinările previzibile ale lui Sarah.

Imediat ce se așază să mănânce, Sarah începe să facă glume pe seama lui Rachel. După cincisprezece minute, Rachel își ridică ochii din farfurie și îi spune calm lui Sarah: „Putem merge în bucătărie un minut?” Sarah, nefiind conștientă de ceea ce face, este de acord. În bucătărie, Rachel, din nou foarte calmă, îi spune surorii ei: „Vreau să știi că te iubesc, Sarah, dar dacă nu poți spune nimic drăguț despre mine în fața lui Larry, noi ne vom ridica de la masă și vom merge în sufragerie până când îți vei cere scuze.” Sarah este șocată, furioasă și rănită, dar nu are un răspuns. Pusă în încurcătură și bombănind pe sub nas ceva despre „nedrept” și „rău”, ea pleacă din bucătărie în camera ei, cu lacrimile curgându-i pe obraji. Rachel se alătură celorlalți la masă.

Te IERT dar.indd 24

19/06/2017 15:20:10

Anatomia unei răni • 25

Rușinea și vinovăția Deși Rachel a devenit în mod clar victima batjocurii surorii ei mai mari, Sarah este cea care simte acum rușine și vină. Șocul inițial de a fi fost prinsă în propriul ei „joc” o pune pe Sarah în defensivă, astfel încât ea caută dincolo de sine pentru a pune responsabilitatea sentimentelor ei rănite pe seama altcuiva (vina/lacrimile), în vreme ce se protejează de alte supărări ascunzându-se (rușinea/plecarea în cameră). David Augsburger6 sugerează că durerea inițială a nedreptății poate fi pusă pe seama dorinței victimei de a micșora sentimentul de indignare provenit din nevinovăție. În acest moment, Sarah nu este dispusă să își asume responsabilitatea pentru contribuția ei la această situație. Mulți dintre cei care au studiat iertarea sunt de acord că, atunci când apare un conflict între adulți, chiar dacă unul poartă o mai mare măsură din vină, și celălalt adult a contribuit, într-o anumită măsură, la conflict. Pentru Augsburger, obținerea dreptății și dobândirea iertării se fac cel mai bine „prin procesul mai matur al stabilirii vinii și al definirii responsabilității decât prin procesul anterior de rușinare și învinovățire”.

De ce este învinovățirea atât de atractivă? Am ajuns să credem, spune Augsburger, că învinovățirea celuilalt ne va reduce durerea, că un „Îmi cer scuze” rostit superficial ne va scuti de a ne ocupa de conflictul de bază, că evitarea va face cumva ca împăcarea să fie mai ușoară sau, mai rău, că a bârfi cu altcineva ne va readuce împreună.

Cu toate acestea, nicio strategie de negare sau de evitare nu va aduce împăcarea, numai confruntarea în căutarea înfruntării răului făcut va face lucrul acesta.

Este important să facem distincția între rușine și vinovăție. Rușinea, așa cum o definește Augsburger, „este sentimentul de respingere completă, de totală confuzie, de expunere totală în fața dezaprobării celorlalți”, sentimentul de a fi fost descoperit, care determină pe cineva să se ascundă. Este sentimentul că ești învinovățit și nevoia de a da vina pe altcineva. Vinovăția, pe de altă parte, este un sentiment care apare în urma unui comportament nepotrivit sau a unei valori încălcate. Ne face să acceptăm că am greșit și să ne cerem scuze. Accentul în cazul vinovăției este pus pe responsabilitate, nu pe învinovățire. Pentru ca Sarah să primească iertarea lui Rachel, atât ea, cât și Rachel trebuie să

Te IERT dar.indd 25

19/06/2017 15:20:11

26 • Te iert, dar…

treacă de la învinovățire la o poziție de participare reciprocă la răul făcut. În cele din urmă, Larry îi mulțumește familiei pentru cină și pleacă. Rachel bate la ușa lui Sarah, întrebând dacă poate să intre.

Până în acest moment, Sarah a avut timp să se gândească și întâmpină cu plăcere inițiativa lui Rachel de a începe conversația. Rachel începe spunând că îi pare rău că a trebuit „să abordeze astfel situația”, dar că speră ca Sarah să înțeleagă de ce a înfruntat-o. Sarah, nefiind încă dispusă să își asume responsabilitatea pentru acțiunile ei, o acuză pe Rachel că este insensibilă: „Cum ai putut face asta în fața lui Larry?” În loc să sape în căutarea multelor ocazii când Sarah a umilit-o în fața altora, Rachel o întreabă pe Sarah când crede ea că ar fi trebuit să o înfrunte. Sarah nu găsește un răspuns și, în cele din urmă, își aruncă brațele în jurul gâtului lui Rachel și, cu lacrimi în ochi, îi cere iertare. Recunoaște că este geloasă pe Rachel pentru că este mai frumoasă decât ea și pentru că se întâlnește numai cu tipi drăguți. Rachel, pe de altă parte, tot cu lacrimi în ochi, își îmbrățișează și ea sora, mărturisindu-i că ar fi trebuit să o înfrunte cu mult înainte și că nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă ea ar fi fost mai hotărâtă și ar fi stabilit limite mai clare. În cazul în care o persoană este atacată de un străin în timp ce aceasta își vede de treaba ei, este clar că vina trebuie să cadă numai asupra atacatorului, chiar dacă sunt implicați doi adulți. Totuși, atunci când există o relație, așa cum am văzut în povestea lui Sarah și Rachel, este benefic pentru ambii adulți să înțeleagă cu ce a contribuit fiecare la conflict.

Negarea O consecință a rușinii/sentimentului de vinovăție este negarea, care acționează diferit în cazul victimei și al ofensatorului. Pentru victimă, șocul de după ofensă poate fi atât de mare încât reacția inițială să fie negarea: „Nu mi se poate întâmpla asta.” sau „În realitate, nu s-a întâmplat nimic grav aici.” Este important pentru victimă să treacă peste stadiul de negare, pentru că este nevoie să admită răul care i-a fost făcut pentru a se îndrepta spre rezolvarea lui.

Când Rachel vine în camera lui Sarah, Sarah este ușurată că sora ei sparge gheața, dar încă își neagă gelozia față de Rachel. Când

Te IERT dar.indd 26

19/06/2017 15:20:11

Anatomia unei răni • 27

Rachel îi cere un „termen-limită” pentru a-și rezolva problemele cu gelozia față de ea, Sarah realizează că nu există un moment mai bun decât cel prezent și, în cele din urmă, părându-i rău de comportamentul ei, mărturisește lucrul acesta.

Dar Sarah încă putea să nege față de ea însăși și față de sora ei faptul că nu s-a comportat responsabil. Negarea este perdeaua de fum care îi permite celui care a greșit să își ascundă rușinea. Această ascundere permite sentimentului de vinovăție, rușinii și furiei să supureze zi după zi, an după an, cu toate rănile colaterale pe care acestea le pot aduce minții și trupului.

Furia De ce este furia o consecință atât de naturală a unei răni reale sau închipuite? Furia este o formă de autoconservare în fața unui pericol real sau închipuit, prin urmare, nu este întotdeauna un lucru rău. În fața unui atac, furia îi poate mobiliza pe oameni să se apere sau să scape. Se spune despre o femeie de vârstă mijlocie care locuia în New York că a auzit pași care o urmăreau pe când părăsea teatrul. La început a fost foarte speriată, dar apoi a devenit furioasă la gândul că cineva ar putea încerca să îi facă rău. A încetinit, apoi s-a întors dintr-odată și a țipat din toți rărunchii: „Pleacă de lângă mine că te omor!” Presupusul atacator a fugit!7 De asemenea, furia îi poate proteja pe oameni de cei care îi abuzează persistând în a trece limitele. Acest tip de furie pozitivă poate lua pur și simplu forma unei decizii de a stabili clar cât de mult poate trece un șef sau un soț peste limitele cuiva. Aceasta a fost strategia folosită de Rachel pentru a o convinge pe Sarah. Încălcarea limitelor în cazul abuzării copiilor de către adulți, totuși, este mai complicată și mai distrugătoare, pentru că raportul de putere este atât de inegal, iar capacitatea copiilor de a „răspunde cu luptă”, cu furia potrivită, este oprită de imaturitatea morală (adică inocența) pe care o au copiii în comparație cu adultul. Pentru recuperare va fi nevoie ca în cele din urmă victimele să își accepte furia legitimă în locul durerii și al umilirii.

Shelley a crescut într-un cămin unde alcoolismul a distrus viețile a trei generații. Când era copil, a fost violată de doi unchi și, în consecință, a făcut două avorturi. Ca adolescentă, a fost violată de două ori de același bărbat. Și-a petrecut anii adolescenței încercând

Te IERT dar.indd 27

19/06/2017 15:20:11

28 • Te iert, dar…

să își înece confuzia și durerea în alcool și droguri. Pentru Shelley, furia luase forma autodistrugerii. În noaptea dinaintea absolvirii, a luat două tipuri de droguri: unul care accelerează bătăile inimii și unul care le încetinește, iar, ca urmare, inima ei s-a oprit dintr-odată. Doctorii au așteptat să moară în urma unui atac de cord fatal. Cu toții aveau același prognostic lipsit de speranță, cu excepția unui doctor care trecea pe la ea din jumătate în jumătate de oră să o asigure că totul va fi bine. În cele din urmă, a supraviețuit, dar când s-a întors la spital să îi mulțumească amabilului doctor, ei i-au spus că nu era un asemenea doctor în spital. Până astăzi, Shelley crede că un înger care a luat forma unui doctor a sprijinit-o prin valea umbrei morții. Shelley a ajuns să Îl cunoască pe Hristos și viața ei a fost schimbată. Astăzi, este o femeie căsătorită, cu o căsnicie fericită.

Deși, prin harul lui Dumnezeu, Shelley a redescoperit viața, întrebarea rămâne: De ce un copil abuzat vrea să se autodistrugă?

Acest fenomen este ușor de înțeles atunci când realizăm că noi toți vrem să iubim. Acea dragoste dată de Dumnezeu, care îl face pe copil să își îmbrățișeze mama cu atâta pasiune, este același impuls pe care fiecare dintre noi îl poartă în sine pentru a trăi în comuniune cu ceilalți. Noi, oamenii, suntem prin definiție animale sociale, care au mare nevoie de contact sănătos cu ceilalți. Când iubirea și comuniunea ne sunt refuzate, devenim bolnavi. Când Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur” (Geneza 2:18), El declara un adevăr spiritual, fizic și psihologic despre noi.

Este oare greșit să fii furios din cauza unei nedreptăți? Biblia ne asigură că putem deveni furioși. Totuși, ni se spune să nu dormim așa: „«Mâniați-vă, și nu păcătuiți.» Să n-apună soarele peste mânia voastră”. (Efeseni 4:26; cf. Psalmii 4:4) Psalmii 30:5 ne amintește că până și Dumnezeu Se mânie, dar este vrednic de lauda noastră: „Căci mânia Lui ține numai o clipă, dar îndurarea Lui ține toată viața.”

Furia, chiar și cea justificată, cultivată și păstrată pe termen lung, are capacitatea de a face cel mai mare rău minților și trupurilor noastre. Cum ar fi fost dacă Rachel nu i-ar fi ținut piept surorii ei și ar fi ales pur și simplu să trăiască toată viața purtându-i ranchiună? Oare asta ar fi pus capăt tachinărilor? Ar fi făcut-o pe Sarah o soră mai bună? De fapt, cel mai probabil Sarah ar fi uitat toate tachinările, în

Te IERT dar.indd 28

19/06/2017 15:20:11

Anatomia unei răni • 29

vreme ce Rachel ar fi continuat să țină cont de fiecare jignire, adăugând-o la „fișierul ranchiunei” și simțindu-se tot mai groaznic. Iertarea vine în întâmpinarea nevoii victimei de a depăși efectele posibil distrugătoare pe termen lung ale furiei sub forma ranchiunei și a resentimentelor.

Povestea ranchiunei Odată ce victimele au trecut de etapa negării, încep să recreeze scena a ceea ce s-a întâmplat prin ochelarii furiei. Povestea ranchiunei este esențială pentru a păstra vie furia. Debbie Cuevas Morris și prietenul ei, Mark Brewster, au fost atacați brutal de către trei bărbați tineri, dintre care unul și-a câștigat celebritatea prin filmul Dead Man Walking. Debbie ne spune cum a început să își creeze povestea ranchiunei dintr-o serie de de ce-uri. A început să Îl întrebe pe Dumnezeu nu numai despre experiența ei oribilă, ci despre viață în general: alcoolismul tatălui ei, cele două divorțuri, iresponsabilitatea mamei ei. „Cu cât apăreau mai multe întrebări care începeau cu de ce, cu atât mă simțeam tot mai mult o victimă, din ce în ce mai abandonată de Dumnezeu și tot mai furioasă”8. Când a aflat că o călugăriță, sora Helen Prejean, era sfătuitorul spiritual al unuia dintre atacatorii ei, s-a simțit din nou abandonată, de această dată de sistemul judiciar. Într-un fel, modul în care povestesc ceea ce s-a întâmplat este esențial pentru victime, dacă vor să treacă peste stricăciunile provocate de rană. Povestea este despre ceea ce s-a întâmplat și include sentimentele provocate de acele evenimente în interiorul victimei.

Dar povestirea și ranchiuna sunt două lucruri diferite. Ranchiuna este o poveste fixă. Este spusă în același fel de fiecare dată, iar povestitorul este întotdeauna victima. Nu apar informații noi despre evenimente sau despre atacator, nici o empatie – doar aceleași argumente, aceiași participanți și aceleași justificări pentru menținerea ranchiunei. Cineva a spus odată că neacordarea iertării, cu alte cuvinte, păstrarea ranchiunei, este ca și când ai bea otravă și te-ai aștepta ca cel care te-a rănit să moară. Mânia este o otravă care s-a dovedit că distruge în mod literal vieți.

Te IERT dar.indd 29

19/06/2017 15:20:11

30 • Te iert, dar…

Confruntarea Pentru a trece peste ranchiună, următoarea decizie pe care trebuie să o iei este dacă vei confrunta sau nu persoana care te-a atacat.

Pentru aceasta este nevoie ca victima să își amintească cu atenție evenimentele, astfel încât faptele să fie pe cât posibil clare și corecte.

Amintirea faptelor și a emoțiilor, deși nu garantează lucrul acesta, îl vor face pe atacator să recunoască mai ușor.

Acest stadiu necesită multă introspecție și rugăciune, de vreme ce nu poate fi realizat din motive greșite sau într-un mod greșit. Așa cum vom vedea mai târziu, înfruntarea trebuie făcută cu intenția de răscumpărare, nu numai pentru a-ți lua o piatră de pe inimă. Trebuie, de asemenea, făcută calm și cu emoții controlate – altfel persoana care te-a rănit nu se va simți „în siguranță” să admită că a greșit.

Rachel a ales cu grijă momentul și locul pentru a-și confrunta sora calm, dar ferm. Această confruntare semnificativă i-a oferit persoanei care a rănit oportunitatea de a-și păstra respectul de sine. Ușa iertării a fost lăsată deschisă în timp de răul era arătat. Nu așa ne-a tratat Dumnezeu?

Cathy Brammer a învățat că înfruntarea poate veni în multe forme9. Gene, care a fost soțul ei timp de 29 de ani, a părăsit-o pentru o altă femeie, iar Cathy nu putea accepta că, după atâția ani dăruiți acestui bărbat, el ar trăda-o în felul acesta. Se tortura singură, gândindu-se la vacanțele cu prietenii pe care urma să le rateze și la planurile pe care le aveau de a îmbătrâni împreună în casa visurilor lor.

Acum era doar ea singură. Într-un an de Ziua Îndrăgostiților, când era foarte nefericită, s-a întâmplat să treacă pe lângă unul dintre corpurile ei de bibliotecă și a observat cartea In His Steps [Pe urmele Lui], de Charles M. Sheldon, în care pastorul și-a provocat biserica să se întrebe ce ar face Isus.

Văzuse WWJD (acronimul de la „Ce ar face Isus?” în engleză, What would Jesus do?) pe brățări și tricouri și dintr-odată i-a devenit clar că răspunsul la această întrebare, în situația ei particulară, era „ar iubi”.

Dar cum putea ea să iubească un bărbat care îi întorsese spatele cu atâta cruzime? Era pe cale să afle. La câteva luni după ce a citit această carte și a făcut din WWJD motto-ul ei, a primit un telefon.

Era Gene – fusese internat în spital cu o problemă de inimă. Prima reacție a lui Cathy a fost de răzbunare: să aibă „ea” grijă de el! Dar de

Te IERT dar.indd 30

19/06/2017 15:20:11

Anatomia unei răni • 31

îndată Cathy s-a gândit ce ar face Isus, așa că s-a hotărât să îl viziteze pe Gene la spital.

Până să intre ea în camera lui, lui Gene i se spusese că situația nu era atât de gravă precum se crezuse inițial, iar el a părut surprins să o vadă pe Cathy acolo. Dar îi era recunoscător că a venit și i-a mărturisit că s-a speriat destul de tare. I-a spus lucrul acesta ca și când ar fi fost singura care ar fi putut să înțeleagă complet. Deși ei nu aveau să mai locuiască împreună vreodată, Cathy era recunoscătoare că a fost capabilă să-l „confrunte” pe cel care a rănit-o și să îi arate bunătate. Dacă ar fi murit fără ca ea să-l fi vizitat, ar fi purtat povara vinii pentru tot restul vieții ei.

Chiar dacă o confruntare fizică ar putea să nu fie posibilă din cauza morții celui care a rănit sau a posibilelor pericole pentru victimă, aceasta din urmă poate să confrunte prin anumite mijloace, inclusiv prin a învăța mai multe despre persoana respectivă și a permite empatiei să o conducă spre iertare. De exemplu, când atacatorul ei era pe cale să fie executat și ziarele erau pline de povești despre rolul surorii Prejean ca sfătuitor al lui spiritual, Debbie Morris a ajuns în punctul în care era mângâiată să știe că atacatorul ei – care jurase că o va omorî dacă va ieși din închisoare – ar putea avea o șansă să facă pace cu Dumnezeu. În noaptea execuției sale, prin empatie, Debbie l-a „confruntat” mental pe Robert Willie și, în mod conștient, l-a iertat.

Pocăința și mărturisirea Nici Sarah și nici Rachel nu erau pe deplin conștiente de nevoia lor de pocăință până la confruntare. Pocăința are de-a face cu recunoașterea răului făcut. Mărturisirea este o verbalizare a acelei recunoașteri în fața persoanei față de care ai greșit. Ordinea în care ele se întâmplă este mai puțin importantă decât faptul că acestea ar trebui să se întâmple.

Ce anume a trezit dorința lui Sarah de a se pocăi? A fost siguranța bucătăriei și a dormitorului ei, departe de ochiul „public”?

A fost abordarea calmă și rațională a lui Rachel? Suferea probabil de „oboseală din cauza ranchiunei” – era obosită de a fi furioasă pe sora ei mai tânără și mai drăguță? Din fericire, pentru aceia care vor să ierte, există în interiorul majorității ființelor umane o „limită de

Te IERT dar.indd 31

19/06/2017 15:20:11

32 • Te iert, dar…

tolerare a păcatului”, o limită care, în cele din urmă, ne va pune față în față cu sentimentul nostru de vinovăție și cu mărturisirea. Limita aceea este dragostea, acea dragoste care este la fel de puternică în mintea omului precum ura. Nu contează cât de îngrozitor este păcatul făcut împotriva noastră, tot mai suntem capabili să iertăm, pentru că mai suntem capabili să iubim.

Definind iertarea, vom descoperi că, în orice formă, confruntarea poate sau nu să determine o mărturisire sau pocăință. Totuși, tot putem ierta, pentru că noi, cei răniți, vom fi binecuvântați în cea mai mare măsură dacă vom face astfel.

Întrebări pentru studiu 1. Gândește-te la modurile în care o rană se aseamănă cu acel moment când ai alunecat și ai căzut în fața (sau ai făcut ceva ce a fost dezaprobat de el) bătăușului din curtea școlii sau a cuiva a cărui părere conta mult pentru tine.

A. De ce te-ai simțit rușinat?

B. Pe cine ai dat vina și de ce?

C. De ce te-ai simțit furios? Spre cine era îndreptată furia ta?

D. Cu cine te-ai confruntat (pe cine ai vrut să confrunți) cu privire la această problemă? Cui i-ai povestit (dacă ai făcut-o) și de ce?

E. Pocăința și/sau mărturisirea fac parte din acest peisaj? De ce da sau de ce nu?

2. Gândește-te la o persoană care te-a rănit recent într-un mod semnificativ.

A. Cum te-a făcut să te simți insulta/trădarea/deprecierea ei?

B. La început, ce ai vrut să faci ca să „te ocupi” de această rană?

Fii sincer!

C. Dacă ai intrat în starea de negare, îți poți aminti de ce? Ce ai crezut că va face negarea pentru tine?

D. Cum ai acționat cu privire la rușinea legată de această ofensă? Învinuire? Furie?

E. Dacă ai putea să o faci din nou, ce mijloace ai folosi pentru a-l „confrunta” pe cel care te-a rănit?

Te IERT dar.indd 32

19/06/2017 15:20:11

Anatomia unei răni • 33

F. Dacă încă te mai simți rănit sau ai resentimente față de această persoană, ce strategii ai vrea să folosești pentru a începe procesul vindecător de iertare? Rugăciune? Confruntarea de unul singur sau cu martori favorabili? Iertarea „pură”?

Explică. (S-ar putea să ai nevoie să continui să citești înainte de a răspunde la această întrebare.)

3. Gândește-te la ranchiuna pe care ai purtat-o cuiva și încearcă să îți amintești întrebările specifice care începeau cu „De ce...”, pe care le-ai pus pentru a justifica faptul că porți ranchiună. Scrie-le. Te-au ajutat acești pași să te eliberezi de resentimente sau mai degrabă au amânat ori au îngropat aceste sentimente pe care încă le mai ai?

4. Ai confruntat vreodată persoanele care te-au rănit spunându-le ce au făcut în loc să le spui cum te-a făcut să te simți ceea ce ei au făcut? Ai obținut rezultatele dorite (o scuză)?

De ce da sau de ce nu?

Te IERT dar.indd 33

19/06/2017 15:20:11

Te IERT dar.indd 34

19/06/2017 15:20:11

CAPITOLUL 2

Ce este iertarea?

Dacă ar fi să punem în practică îndemnul «ochi pentru ochi și dinte pentru dinte», curând întreaga lume ar fi plină de orbi și de știrbi.

– Mahatma Gandhi

P

aul și fratele său mai tânăr, Peter, și-au pierdut tatăl când aveau doisprezece și, respectiv, zece ani. Din acel moment, Paul a devenit „tatăl” lui Peter. Dacă Peter avea nevoie de bani pentru masa de prânz, Paul îi dădea; dacă Peter își dorea o excursie cu școala, Paul găsea un mod să îl ajute să strângă banii. Nu existau doi frați mai apropiați decât Peter și Paul.

Așa a fost până când s-au dus la colegiu și Paul a întâlnit-o pe Sylvia. Acum, Paul era student la teologie, iar dragostea pentru Sylvia creștea în fiecare zi. Majoritatea timpului pe care Paul îl petrecea înainte cu Peter era acum petrecut cu Sylvia. În cele din urmă, Paul și Sylvia s-au căsătorit și au acceptat provocările lucrării pastorale. Era o perioadă captivantă pentru tânărul cuplu, dar curând au descoperit că, oriunde mergeau, Peter împrăștiase deja zvonuri răutăcioase despre Sylvia. Devenea din ce în ce mai greu pentru Sylvia să facă orice altceva în afară de a asista neputincioasă la spectacolul cauzat de prejudecățile pe care Peter le plantase în mijlocul membrilor bisericii.

Te IERT dar.indd 35

19/06/2017 15:20:11

36 • Te iert, dar…

Situația a ajuns în punctul în care Sylvia i-a cerut în cele din urmă soțului ei să aducă problema în discuție în fața comitetului bisericii. Simțea că a suportat destul ceea ce ea simțea că este o calomnie nerușinată. Aflându-se la mijloc între fratele și soția sa, o poziție deloc de invidiat, pastorul Paul a fost de acord.

Totuși, în noaptea dinaintea întâlnirii de comitet, Sylvia a avut un vis tulburător. În visul ei, a auzit o voce spunând: „Iartă-l! Iartă-l!”

Acele cuvinte au făcut-o să se ridice din pat și să se întrebe dacă mesajul era de la Dumnezeu sau de la Satana. Să îl ierte pe Peter, cel cu un suflet atât de rău, care și-a petrecut viața distrugând-o pe nedrept pe a ei? Niciodată! Dar nu era nicio greșeală, auzise acele cuvinte.

Nemaiputând să doarmă, a petrecut restul nopții în rugăciune.

Seara următoare, la întâlnirea de comitet, când i s-a cerut să explice care era plângerea ei, Sylvia s-a ridicat și a spus: „Nu am nimic împotriva lui Peter. Îl iubesc ca pe un frate și îl iert.” În timp ce se așeza, o liniște apăsătoare s-a lăsat peste încăpere. Cu colțul ochiului, Sylvia l-a văzut pe Peter cu capul în jos, ștergându-și lacrimile.

Când a redevenit calm, s-a ridicat și și-a mărturisit gelozia față de Sylvia, pentru că i-a „furat” fratele. Și-a cerut scuze față de Sylvia și a promis să nu îi mai facă rău niciodată. Nu era niciun ochi uscat în încăpere când cei doi s-au îmbrățișat.

Potrivit Sylviei, dacă acum vei avea curajul să o rănești în vreun fel, vei avea de-a face cu Peter, care a devenit cel mai fervent apărător al ei.

„Iertare pură” versus „iertare tranzacțională” Așa cum poți vedea în experiența lui Peter, a lui Paul și a Sylviei, iertarea este o tranzacție care seamănă foarte mult cu cea dintre păcătosul pocăit și Dumnezeul lui. Păcătosul este confruntat cu iertarea cerească a victimei și dintr-odată realizează răul pe care l-a făcut.

Această realizare îi îndeamnă conștiința la pocăință și la mărturisirea păcatelor. Este posibil ca Peter să-și uite promisiunea de a nu-i mai face rău vreodată Sylviei și s-ar putea ca Sylvia să fie nevoită să îl ierte din nou. Totuși, pentru că iertarea nu este numai un eveniment singular, ci un proces continuu, ei sunt la fel de liberi să negocieze pacea între ei, prin mărturisire și iertare, la fel cum un credincios creștin face cu Dumnezeu.

Te IERT dar.indd 36

19/06/2017 15:20:11