III.3. Aplicarea principiilor teoretice în cazul centrului Madridului

La nivelul spațiilor publice „tradiționale” (Teoria lui Jan Gehl), în ceea ce privește trama stradală, traseele pietonale și punctele de oprire, se pot identifica direcții de acțiune însă, este nevoie de distingerea a două zone destinate utilizatorilor diferiți.

Zona adiacentă marilor artere de circulație (Gran Via, Calle Mayor, Calle de Atocha, Calle de los Embajadores, Calle de Toledo etc.) aferentă de asemenea, și traseelor turistice, nu prezintă probleme semnificative în ceea ce privește protecția și sentimentul de siguranță.

Zone traversate intens de turiști Zona stigmatizată (imigranți neintegrați) Amplasamentul propus Fig. 13 – Plan trasee turistice și zone stigmatizate Madrid

De asemenea, plăcerea (scara, clima și aspectul) sunt adecvate și conforme. Însă, referitor la confort, spațiul urban poate părea ostil, prin lipsa locurilor de stat la intervale regulate pe traseu, mare parte din opțiuni fiind reprezentate de spațiile destinate clienților dotărilor alimentare. Spațiile destinate activității fizice implică traseul pietonal în sine, care din cauza aglomerării poate ajunge anost și obositor. Înteracțiunea indirectă – a vedea, a auzi, a vorbi, a asculta este de asemenea, periclitată de numărul mare de persoane, acesta caracteristică fiind însă dependentă de dinamica populației. Astfel, direcția de acțiune potrivită ar presupune crearea unor trasee separate de cele frecventate de turiști (ce nu prezintă obiective importante de vizitat) și care să fie, destinate comunităților locale, cu spații publice adecvate nevoilor lor. Pentru aceasta, este nevoie de asigurarea protecției împotriva crimei, multe dintre străzile lăturalnice nefiind bine luminate, un factor care contribuie la sentimentul de nesiguranță în rândul localnicilor, fiind și procentului mare de imigranți neintegrați în zonă. Străzile ar trebui dotate cu locuri de stat (la fiecare 100 m liniari) și realizată o rețea de spații publice, piețe (re)configurate pentru „a vedea, a vorbi, a asculta”, prin mobilier primar și secundar, prin potențarea activităților diverse ce au ca rol și integrarea imigranților în comunitate (locuri de joacă, amfiteatre, sculpturi urbane, mese de șah etc.) De asemenea, aspectul trebuie sa fie agreabil pe întreg parcursul pentru a crea sentimentul de plăcere utilizatorului.136

Referitor la modul de configurare al acestor piețe amintite anterior, din teoria lui William Whyte, putem extrage o serie de elemente ce ar putea potența succesul spațiului public respectiv. Pentru o mai bună exemplificare a acestor principii se va folosi exemplul pieței de Tirso de Molina, cosiderată a fi exemplară prin prisma modului său de configurare. Aceasta este una dintre piețele vechi ale Madridului datând din 1840, fiind reconfigurată și adaptată noilor cerințe în 2006.137

136 Conform teoriei lui Ian Gehl 137 Shibo Sun, Franco Gueraldi et ali, Life Outside the Walls: The Spanish Liveability of its Public Spaces, Proceedings of the II International and IV Nat ional Congress on Sustainable Const ruction and EcoEf ficient Solutions, Sevilia, 2015, p.5.

Fig.14 - Plan Plaza de Tirso de Molina

1. Locurile de stat

Piața beneficiază de diferite tipuri de locuri de stat, printre care obiecte de mobilier precum grupările de bănci, marginile jardinierelor, soclul fântânii, ziduri joase ce împart spațiul, toate acestea fiind gândite pentru a permite realizarea cât mai multor activități, pentru a permite interacțiunea cu alte grupuri, locurile de stat fiind dispersate uniform în întreg spațiul pieței.

2. Elemente de cadru natural

Piața beneficiază de zone umbrite prin prezența vegetației înalte și a structurilor de tip pergolă, precum și de zone însorite, clima Spaniei fiind una călduroasă aproape întreg anul, umbra fiind cea căutată. De asemenea, vegetația este prezentă în compoziția pieței, la fel și apa, prin oglinzi de apă și fântâni. Aceste elemente atrag oamenii către ele, făcându-i să interacționeze cu acestea.

3. Spațiile pentru alimentație

Latura de sud a pieței este bordată cu restaurante și cafenele, ce ocupă spațiul public în proporție de aproximativ 30%, proporția fiind una bună, potențând posibilele contacte ce pot apărea între cei ce frecventează localurile respective și restul comunității.

4. Relația cu strada

Relația cu strada este una determinantă pentru această piață, fiind bordată pe două laturi de străzi cu circulație mixtă (auto și pietonală), față de care se detașează, absorbind fluxurile în mod natural. Însă, în partea sudică, există trei artere secundare de circulație ce „înțeapă” piața, acestea continuându-și direcțiile, traversând spațiul public, și ajungând în puncte „cheie” la capătul acestuia (stația de metrou, trecerile de pietoni). Colțul străzii este și el pus în valoare întotdeauna, puncte de întâlnire și de atracție fiind amplasate la fiecare dintre cele trei colțuri (florărie, stand de ziare și intrarea în stația de metrou, bordată de o banchetă din piatră).

5. Relația cu spațiile interioare

După cum am menționat anterior, pe latura sudică a pieței există o relație directă cu spațiile destinate alimentației, pe latura de nord și cea de vest existând o serie de spații comericile și magazine locale ce se deschid către trotuarul aferent străzilor ce mărginesc piața.

6. Triangulațiile

Evenimentele de tipul spectacolelor spontane realizate de către muzicieni locali sunt specifice zonei, atrăgând frecvent oameni în jurul lor. De asemenea, fântâna a cărei oglindă de apă te invită a interacționa cu ea, precum și locul de joacă pentru copii pot reprezenta triangulații ale spațiului public ce au ca scop interacțiunea spontană între utilizatorii săi.

7. Scara spațiului

Deși piața are o dimensiune mare, împărțirea dată de continuarea străzilor, umplerea ei cu locuri de stat, vegetație, spații destinate copiilor și spații pentru alimentație publică fac ca dimensiunile pieței să fie plăcute. De asemenea, ținând seama de procentul său de ocupare (mare), pare a avea o dimensiune potrivită pentru fluxul de oameni aferent.

8. Supravegherea

În ceea ce privește supravegherea, iluminarea pe timp de noapte nu este pe măsura așteptărilor, anumite zone, la umbra copacilor insuflând un sentiment de nesiguranță în cursul nopții. Totuși,

ținând seama de gradul său de umplere, supravegherea se realizează natural, prin prezența celorlalți oameni.

Acestea fiind spuse, putem conchide, că există chiar la nivelul orașului piețe ce pot fi date drept exemplu, piețe în care activitățile comerciale există împreună cu celelalte componente ale unui spațiu public, componente care îl fac viu și apropiat de comunitatea locală.

Fig.15 - Plaza de Tirso de Molina