eseu

Într-o zi banii s-au terminat. A telefonat lui Sofian, dar a răspuns o voce străină. –Şi nu ştiţi unde se află Sofian? O adresă, ceva!? a întrebat dezamăgită Ida. Nu, nu ştia nimic. Lalocuinţa lui nu a fost primită de noii proprietari. Speranţa rămăsese teatrul. Devenită corpolentă nu spera la o muncă de coregraf. –Draga mea, ştii, eu te-am apreciat mult, dar acum eşti improprie… Ida s-a revoltat:

–Cum improprie? Fără a observa întreruperea directoarea a continuat: – Pentru tot ce-ai făcut mai înainte pentru teatru te vom angaja ca femeie de serviciu, este singurul post liber… După ce termini munca, poţi ajuta la repetiţii… Aceasta numai dacă renunţi la vise! Sorin Burlacu devenise ţinta lui Sofian fără ca acesta să ştie. Totul s-a petrecut în clipa când a cumpărat pachetul majoritar la „Uzinele Nichelino”, dar, din lipsă de resurse sau din prea mare încredere, a renunţat la achiziţionarea celorlalte acţiuni oferite pe piaţă la un preţ destul de avantajos. Sofian lea cumpărat el, apoi, după două zile, după ce a lansat zvonuri privind insolvenţa sigură a „Uzinelor” a început să vândă la un preţ scăzut cu 30 de procente. Afaceristul a intrat în panică şi a cedat pachetul la jumătate de preţ, încercând să salveze ceva… apoi la un sfert şi Sofian a luat tot. În trei sferturi de oră, cu puţin înainte de comunicatul oficial al „Uzinelor Nichelino” care demonstrau soliditatea firmei, afacerea se lichidase. Cinci zile Sofian n-a vândut nimic, apoi discret a plasat achiziţia unui grup interesat şi bine informat. Câştigul a fost de peste un miliard… dar Burlacu n-a rezistat şi s-a sinucis. Sofian se simţea vinovat şi se întreba cum ar putea corecta nedreptatea ce o făcuse acelui om…Nu avea cum. Acestea erau regulile, toţi ar fi făcut la fel dacă ar fi avut forţa lui, dar ei nu ştiau mecanismele, n-aveau informaţii, bani sau răbdarea necesară de a pregăti lovitura şi de a o executa corect. Pentru prima dată se întâmplase din cauza sa o asemenea nenorocire şi nu putea accepta… Jocul său trebuia să fie elegant, inteligent nu distrugător. Construcţia sa interioară excludea exterminarea jucătorilor… Da, era o întrecere ce arăta valoarea şi calităţile participanţilor, un concurs cavaleresc cu miză mare, cu mulţi bani! Cum ar putea exclude asemenea soluţii extreme? N-a găsit rezolvarea problemei deoarece nu exista. Poate, doar renunţarea totală. Cu siguranţă, doar aşa! Ce va face cu atâţia bani, fără nevastă, iubită sau urmaşi? De ce îi trebuiau, la ce-i erau folositori? Doar pentru un joc sinistru! Lichidându-şi averile Sofian a donat urbei tot ce agonisise până atunci pentru ca Municipialitatea să organizeze un parc dendrologic. – Domnule Primar, am o rugăminte, doresc să lucrez, de acum înainte, până la pensionare, la serele dumneavoastră municipale. Şi a obţinut, din acest motiv, un post de muncitor necalificat la serele oraşului. La sfârşitul săptămânii putea fi văzut umblând singuratic pe trasee turistice împădurite sau prin parcuri. Fericit! 33

34

Cati Urucu

Ecaterina Mihai - un nume şi un renume

România mea este încă frumoasă. Unii dintre copiii ei au sluţit-o, au furat-o şi au batjocorit-o. A uitat să-i mulţumească, măcar pentru faptul că aici, la sânul ei s-au zămislit, că le-a dăruit izvoare de frumuseţe, munţi de iubire, de cultură şi de eroism. Mi-e frică de astfel de fii trădători, care nu vor avea o altă soartă decât a ticălosului Bastus, cel ce l-a trădat pe Decebal al nostru. Din fericire pentru mine, pentru frumoasa mea Românie,azi, 9 mai 2019, merg, invitată de unul dintre cei mai frumoşi, mai demni şi mai luptători copii ai ţării mele, la o expoziţie de pictură. Sub egida Uninii Artiştilor Plastici - UAP, expoziţia pe care doamna Ecaterina Mihai a numit-o ,,Petale de lumină în florar”, va delecta privirile cunoscătorilor şi ale iubitorilor de artă plastică între 1 şi 31 mai 2019. Pentru asta trebuie să ajung la Palatul Parlamentului, Sala Constantin Brâncuşi. Am mai fost acolo, este o sală uriaşă. Nu mă mir că are o expoziţie pesonală şi nici că are un număr atât de mare de tablouri. Are peste 250 de expoziţii ( personale, colective, saloane naţionale şi saloane internationale de artă). Sunt în faţa clădirii uriaşe, care aminteşte de sacrificiile cu care poporul acesta şi-a construit orice edificiu, orice valoare spirituală. Constat că, asemenea catedralelor uriaşe, apropierea de un astfel de edificiu, îţi aduce aminte deefemera ta trecere prin lumea aceasta. Însă, cei ce fac astfel de lucruri, n-au trăit degeaba.aşa cum spune românul. Au lăsat în urma lor, lucruri despre care se va vorbi mult timp, care vor exista şi vor dăinui multă vreme, după ce , trupurile lor nu vor mai exista. Intru, după ce anunţ unde voi merge. E păzit bine edificiul acesta. Nu ştiu dacă pereţii aceştia merită atâta cheltuială, dar cu siguranţă că tezaurul pe care azi îl găzduieşte, trebuie apărat. Miroase a culoare, a frumuseţe şi a lumină şi parfum de izbândă, încă din prima clipă în care trec pragul. Deja s-au adunat admiratorii atristei Ecaterina Mihai. Găsesc că, aşa cum ne-a obişnuit, doamna Ecaterina Mihai strânge, la expoziţiile sale numai valori umane incontestabile: Dr. Marian Nencescu , cercetător la Academia Română, Dr. Daniel Prallea Blaga, lector la Universitatea Naţională de Muzică, Mihai Costin, Preşedintele Grupării Colecţionarilor de Medalii şi Insigne Mihai Eminescu, care azi are rolul de moderator , precum şi invitaţi de onoare: actriţa Doina Ghiţescu, Polina Gheorghe – interpretă de folclor şi realizatoare de emisiuni la Radio România Antena Satelor, AurelianPopa Stavri -realizator de emisiuni la acelaşi post de radio. De la Asociaţia Culturală ,,Bucuriile Muzicii”, este prezentă doamna Octavia Crăciun, alături de Alexandru Ionescu , asta pentru ca frumosul picturilor să se îngâne cu muzica de calitate. Nu lipseşte nici flautistul Nicolae Maxim, de la Filarmonica George Enescu, un colaborator mai vechi al artistei noastre. Iată-l şi pe domnul Hultoană, artist plastic , de profesie inginer de radiolocaţie, brav colonel al Armatei Române, apoi, domnul Anghel Piroşcă, Mihai Cătrună, Aura Roman Strugar… Mă întâmpină, aşa după cum se cuvine, frumoasa artistă Ecaterina Mihai. Mă îmbrăţişează. Ţin în braţele mele o uluitoare fiică a României mele. Câteva secunde, în mijlocul sălii, doamna mi-a făcut cinstea să stea în braţele mele. În cele câteva secunde simt că am apropiat de sufletul meu Tătaru Prahovei, locul de unde sensibila noastră artistă a primit biecuvântarea venirii pe lume. O lume pe care este hotărâtă să o înfrunuseţeze atâta vreme cât va exista. După

câte văd, cred că şi dacă ar aveasoarta marelui Ştefan Luchian, nu s-ar opri din acest angajament, pe care cred că l-a semnat cu divinitatea . Ţin la pieptul meu acum, în mijlocul sălii Constantin Brâncuşi din Parlamentul României, toate „splendorile scânteietoare”, născute de mâinile binecuvântate ale acestei doamne,expuse aici sau oriunde în lume. Dacă lumea aceasta nu ar avea nişte reguli, după care trebuie să ne ghidăm, aş aluneca uşor, ca un copil, care vrea să se elibereze de braţele părinteşti, către picioarele artistei. I-aş mulţumi, aşa, cu capul plecat, ca la spovedanie,pentru că a fost aleasă de El, să ne dăruiască frumuseţe. Tamara Constantinescu

Sonete, de ziua lui William Shakespeare

„Aprilie este luna Marelui Will. Shakespeare a venit în această lume într-o zi de aprilie și a părăsit-o tot în luna a patra din calendar. Nimic mai potrivit, în aceste zile, pentru a-l onora pe marele dramaturg, decât să ne amintim de două dintre cele mai frumoase sonete ale sale.” William Shakespeare (n. 23 aprilie 1564 – d. 23 aprilie 1616) a fost un dramaturg și poet englez, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. El este adesea numit poet național al Angliei și „Poet din Avon” („Bard of Avon”) sau „Lebăda de pe Avon” („The Swan of Avon”). Lucrările sale au supraviețuit, incluzând și unele realizate în colaborare, opera sa fiind alcătuită din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, două lungi poeme narative, precum și alte multe poezii. Piesele lui de teatru au fost traduse în aproape fiecare limbă vorbită și sunt jucate mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg. Stan Petru Viorel

Tratat despre poezie şi arta poetică

Poezia brută :

Frunză verde lobodă. M-am dat jos din baobab Şi-am pus cuvinte, cu lopta Ca să vă scriu o poezie. Se întâmplă des aşa minune, Iar când mă chinuie talentul Şi din minte îmi sar aşchii, Vai de cei ce stau în cale!...

Vă place?... Nici mie. Dar ce pot să fac dacă s-a umflat talentul în mine, de e gata, gata să dea pe dinafară?... Nu trebuie să mă manifest, întru potolirea efervescenţei creatoare care, pârdalnica, este pe cale de a comite o crimă?... De fapt, nici nu aş fi primul care recurge la o astfel de metodă. E plin Internetul de asemenea creaţii memorabile. Probabil că de la ele mi se trage seva inspiraţiei debordante care mă chinuie. Totuşi, ceea ce mă bucură enorm, este faptul că, deşi am o vastă experienţă poetică, încă nu am ajuns în Analele Literaturii Române. Dacă, Doamne-fereşte, sar fi întâmplat o asemenea dramă, parcă văd armatele de critici şi de analişti literari care ar fi forfecat cu migală fiecare cuvinţel în parte, pentru a crea şi recrea din poezia mea, imagini care, nici mie şi nici altui om normal de pe această planetă nu i-au trecut vreodată prin minte. În treacăt, fie spus, creaţia mea este mult prea aproape de perfecţiune încât să mai existe loc pentru vre-un fel de critică. Dar să nu divaghez... Ce vă spuneam?... Da, vorbeam de spre criticii literari... Parcă văd viitoarea recenzie a poeziei pe care tocmai am prezentat-o: