Revista Masini si Utilaje pentru Constructii - August 2022

Page 24

www.masinisiutilaje.ro Anul XVII, Nr. 8 (198) AUGUST 2022 COVER STORY LIVRARE MERCEDES-BENZ TRUCKS & BUSES ROMANIA PREMIERĂ MONDIALĂ EPIROCKLEEMANN PREGĂTIT PENTRU VIITOR LA BAUMA 2022 A LIVRAT CĂTRE ROMCIM

Intrigați de ceea ce am văzut, am intrat în primărie pentru a afla mai multe de la purtătorul de cuvânt, domnul Dan Lungu, care ne aștepta cu brațele deschise să ne spună povestea digitalizării din localitate. Însă restul surprizelor descoperite la Ciugud le veți putea citi în editorialul din ediția viitoare.

Cele bune,

Dar, sa începem cu începutul. Dacă ești șofer, în Ciugud vei fi fericit, ai drumuri asfaltate peste tot, și când spun peste tot, mă refer inclusiv la drumurile agricole. Care este utilitatea, te-ai putea întreba? Păi în primul rând pentru cei care fac agricultură sau dețin ferme, pentru că nu vor mai înota prin noroaie, iar dacă ei nu vor mai ieși cu mizerie pe roți, și localitatea va avea drumuri mai curate, fără praf și pietre. Deoarece drumurile șerpuiesc printre dealuri cu o priveliște deosebită, acestea pot fi folosite pentru superbe trasee de bicicletă, așa cum vezi prin Germania sau Franța. Dacă drumurile și trotuarele nu te mai impresionează, s-ar putea să-ți placă transportul în comun. Acesta este integrat cu cel din Alba Iulia și funcționează după un program riguros, nu are voie să întârzie mai mult de 2-5 minute. În stația de lângă superba școală, despre care vă voi vorbi mai târziu, vei avea chiar un panou electronic unde este afișată în permanență ora la care vine autobuzul. Dar se va putea și mai bine, Primăria Ciugud împreună cu cea din Alba Iulia au depus un proiect, cu șanse mari de aprobare pentru cumpărarea a 22 de autobuze electrice care să deservească cele două localități. Infrastructura de încărcare electrică nu este însă străină de Ciugud, în comună vei găsi trei stații de încărcare pentru mașinile electrice. Stația de încărcare din parcarea primăriei este alimentată preponderent cu energie de la panourile solare care acoperă parcarea. Atunci când nu încarcă mașina electrică a primăriei, pentru că, da, primăria folosește o mașină electrică pentru treburile zilnice, panourile alimentează cu energie primăria, totul, desigur, gestionat dintr-o aplicație, așa cum este normal pentru o primărie din viitor.

EDITOR AUDIENȚĂ GENERALĂ AG Str. Roma, nr. 16, Parter ap. 2, sector 1, cod 011744 București, România Tel.: +40749144944 www.masinisiutilaje.rooffice@masinisiutilaje.ro ISSN 1841-9631 PREŞEDINTE GRUP PRESĂ AUDIENŢĂ GENERALĂ AG SRL V.BUZDUGAN Publisher Cornelia cornelia.rotaru@masinisiutilaje.roROTARU Redactor Șef Ing. Valeriu vali.bezdedeanu@masinisiutilaje.roBEZDEDEANU Redactor Toader ILIE tedi.iliescu@audienta-generala.ro Marketing Manager Maria maria.nae@masinisiutilaje.roNAE PR & Communication Manager Oana PATACHE oana.patache@masinisiutilaje.ro Redactor Dan SCARLAT dan.scarlat@masinisiutilaje.ro Redactor Ing. Teodor JERPELEA Responsabil distribuție/abonamente Eugen TROICIU eugen.troiciu@masinisiutilaje.ro Redactor Olga JUC Redactor de specialitate onorific Prof. Univ. Dr. Ing. Gheorghe Petre ZAFIU Graphic Designer Lucian IORGULESCU DISTRIBUȚIE POȘTA ROMÂNĂ ROMÂNIA & REP. MOLDOVA Reproducerea integrală sau parțială a articolelor sau imaginilor apărute în revistă este permisă numai cu acordul scris al editorului. Editorul nu răspunde pentru textele conținute de articolele publicitare, reclame și interviuri. Editorul a făcut toate eforturile pentru a asigura corectitudinea informațiilor publicate în această revistă și nu poate fi făcut responsabil pentru erorile apărute accidental. www.masinisiutilaje.ro Anul XVII, Nr. 8 (198) AUGUST 2022 COVER STORY LIVRARE MERCEDES-BENZ TRUCKS & BUSES ROMANIA PREMIERĂ MONDIALĂ EPIROCKLEEMANN PREGĂTIT PENTRU VIITOR LA BAUMA 2022 A LIVRAT CĂTRE ROMCIM Anul XVII, Nr. 8 (198) AUGUST 2022 Ciugud to be true sau România dintr-o dimensiune paralelă Tedi PORTOFOLIU: A

masinisiutilaje.ro August 20224 sfalt, trotuare, școală smart, digitalizare, stații de încărcare pentru mașini electrice, energie verde. Sunt toate astea posibile într-o comună din România? Ei bine, da, la Ciugud. Deoarece vom organiza târgul de utilaje, tehnologii în construcții și auto sub denumirea de CoBuild chiar la Ciugud, a trebuit să ne ducem direct la fața locului. Desigur, toți membrii redacției au dorit să participe la road-trip, așa că am luat la test vreo două mașini și am plecat să vedem dacă tot ceea ce se povestește este adevărat. Însă odată ajunși la Primăria Ciugud, aveam să aflăm că lucrurile stau chiar mai bine de atât și asta m-a făcut să vă povestesc experiența, pentru că lucrurile bune trebuie știute pentru a-i inspira și pe alții. Comuna este cunoscută la nivel național pentru Școala Smart și conceptul de Smart Vilage, care au devenit deja un brand.

302012834 AUGUST ZOOM IN 8 Cover Story EPIROC câştigă comenzi pentru instalaţii de foraj de suprafaţă, din întreaga lume MACHINERY 12 Utilaje Mașinile electrice de construcţii de la WACKER NEUSON impresionează într-un test practic desfăşurat în centrul orașului Stuttgart 16 Utilaje Un ciur cu două etaje de sortare poate elimină o strangulare a lanţului de concasare 20 Utilaje La Bauma 2022 KLEEMANN va prezenta o premieră mondială şi soluţii sustenabile pentru exploatările din cariere şi industria reciclării 24 Utilitare GLUTTON ZEN, automăturătoare electrică pentru spaţii urbane 26 Utilaje Soluţii şi echipamente pentru pilonare şi fundaţii 30 Utilaje Amplă prezentare de maşini LIEBHERR de terasare şi manipulare a materialelor la Svenska Maskinmässan 2022 – Part. II FOCUS PLUS 34 Livrare MERCEDES-BENZ TRUCKS & BUSSES România a livrat o autobetonieră Mercedes-Benz Econic, etalon în siguranţa și ergonomie, către ROMCIM 36 Conferinţă Principalele ameninţări cu care se confruntă sectorul de construcţii din perspectiva dinamicii reglementărilor legale și a crizei economico-sociale SUMAR 36AUGUST

Text: Ing. Valeriu BEZDEDEANU

CÂȘTIGĂ COMENZI PENTRU INSTALAŢII DE FORAJ DE SUPRAFAŢĂ, DIN ÎNTREAGA LUME EPIROC

Compania Epiroc, cu sediul central la Stockholm, Suedia, este o parte vitală a unei societăți sustenabile și un partener de încredere global pentru clienții din minerit și infrastructură. Cu o tehnologie de ultimă oră, Epiroc dezvoltă și furnizează echipamente inovatoare și sigure, cum ar fi instalații de foraj, de excavare roci și echipamente de construcții, precum și instrumente pentru aplicații de suprafață și subterane. Compania oferă, de asemenea, asistență service la nivel mondial și alte servicii post-vânzare, precum și soluții pentru automatizare, digitalizare și electrificare. enumele de care se bucură la nivel mondial instalațiile de foraj fabricate de compania Epiroc, mai ales în ceea ce privește productivitate și fiabilitatea acestora, asigură compania de comenzi într-un ritm susținut. Ultimele două comenzi importante de instalații de foraj, pentru exploatări miniere la suprafață, au fost primite de la clienți din Australia și Mauritania.

R

masinisiutilaje.ro August 20228 COVER STORY

9August 2022 masinisiutilaje.ro

Acestea vor fi utilizate în regiunea Pilbara din Australia de Vest, unde Rio Tinto operează o rețea integrată foarte avansată de mine de minereu de fier.

COMANDA DIN AUSTRALIA Rio Tinto, una dintre cele mai mari companii miniere din lume, a comandat mai multe instalații de foraj Epiroc Pit Viper 271 cu capacități autonome, care vor fi modernizate de Rio Tinto, precum și instalații de foraj SmartROC D65 care sunt, de asemenea, încărcate cu mai multe funcții inteligente.

Comanda depășește valoarea de 14,7 milioane USD și a fost rezervată pentru al doilea trimestru din 2022. Urmează după o comandă importantă de la Rio Tinto, înregistrată în primul trimestru din 2022 pentru platformele de foraj Pit Viper 271. De asemenea, trebuie să ne reamintit că, în cursul anului 2021 Rio Tinto a plasat o comandă mare tot pentru platformele de foraj Pit Viper 271 și SmartROC D65 și tot pentru minele de minereu de fier din Pilbara.

„Epiroc și Rio Tinto au un parteneriat de lungă durată axat pe optimizarea siguranței și a productivității prin inovație de ultimă oră” , declara Helena Hedblom, Președinte și CEO InstalațiileEpiroc.de foraj Pit Viper 271 și SmartROC D65, cu productivitate dovedită, sunt fabricate în Texas, Statele Unite, și, respectiv, în Örebro, Suedia. Fiind construite pentru a face față celor mai grele condiții, ele vor avea instalat sistemul Epiroc – RCS (Rig Control System), de control al platformei de foraj, fiind astfel pregătite pentru automatizare și control de la distanță. PV-271 este instalația de foraj pentru execuția găurilor de pușcare care a consacrat gama Pit Viper în întreaga lume. Ea funcționează în aproape toate aplicațiile de minerit la suprafață. Poate fora cu o singură trecere până la 16,8 m, iar adâncimea maximă a găurii este de 32 m. Găurile au un diametru de până la 270 mm, iar capacitatea de încărcare a sapelor de foraj este de 34 de tone. Pit Viper 271 dispune de un sistem patentat de alimentare, cu cablu cu tensionare automată, ce asigură o durată de viață îmbunătățită a componentelor și un cost total scăzut de operare. Opțiunile atât pentru motorină, cât și pentru motorul electric, fac din PV-271 o opțiune flexibilă pentru orice tip de aplicație.

Numele Pit Viper a devenit sinonim cu productivitatea în industria minieră, iar cu instalația de foraj Pit Viper 351 a început totul. Când vine vorba de găuri mari în roci dure, nu poți face compromisuri nicăieri. Capul rotativ puternic al instalației de foraj PV-351, capacitate de încărcare a biților de peste 56 de tone și structura robustă aduc o putere echilibrată pentru cea mai tare rocă. Poate fora găuri de până la 470 mm, cu o singură trecere până la 19,8 m, iar din mai multe treceri adâncimea maximă a găurii este de 41 m. Pit Viper 351 poate adăuga o productivitate de neegalat operațiunilor miniere.

masinisiutilaje.ro August 202210 COVER STORY EPIROC PIT VIPER 351 COMANDA DIN MAURITANIA Sociaté Naționale Industrielle et Minière din Mauritania, cunoscută sub numele de SNIM, este unul dintre cei mai mari producători de minereu de fier din Africa. Compania minieră a comandat un pachet de instalații de foraj Epiroc Pit Viper 351 cu soluții avansate de automatizare care vor fi utilizate la noua mină de suprafață F'Derick. În plus, Epiroc va asigura supravegherea service-ului și piese de Comandaschimb.de echipamente este evaluată în jur de 14,7 milioane de dolari USD și a fost rezervată pentru al doilea trimestru din 2022. „Epiroc are o relație de lungă durată cu SNIM și așteptăm cu nerăbdare să continuăm să sprijinim clientul în optimizarea productivității și siguranței activităților la noua exploatare minieră”, declara Helena Hedblom, Președinte și CEO Epiroc. Instalațiile Pit Viper 351 sunt fabricate în Texas, Statele Unite. Acestea vor fi instalate cu funcții de automatizare, inclusiv funcția AutoDrill, care permite ca până la 100% din ciclul de forare a găurilor de pușcare să se execute în mod automat, cu coerența și fiabilitate ridicată a operațiunilor, și cu funcția AutoLevel, care minimizează timpul necesar pentru a ajusta mașina pe orizontală și, prin urmare, oferă mai mult timp de foraj. De asemenea, vor fi echipate cu sistemul telematic Epiroc, care permite monitorizarea inteligentă a performanței și productivității mașinii în timp real.

masinisiutilaje.ro August 202212 UTILAJE MAȘINILE ELECTRICE DE CONSTRUCŢII DE LA WACKER NEUSON

DESFĂȘURAT ÎN CENTRUL ORAȘULUI STUTTGART

O renovare a pieței din mijlocul unui mare oraș s-ar putea desfășura cu zgomot mai puțin și fără degajarea de emisii de gaze? Inimaginabil înainte, posibil astăzi. Mașinile și echipamentele electrice de construcții din seria «Zero Emisii» de la Wacker Neuson dovedesc într-un test practic că, datorită performanțelor, manevrării ușoare și funcționării cu zgomot redus, sunt o alternativă practică în activitatea zilnică de pe un șantier. O vizită la un șantier de construcții prietenos cu orașul, fără emisii de eșapament, demonstrează aceste lucruri.

n inima centrului orașului Stuttgart, între Primărie și Biserica Evanghelică Colegială, există un șantier. Piața este în curs de renovare, iar până la sfârșitul acestei veri, ar trebui să fie mai luminoasă, mai prietenoasă și mai modernă. Întreg șantierul s-a dovedit a fi o provocare, pentru că renovarea pieței trebuia să aibă loc cu cât mai puțin zgomot posibil și fără emisii de gaze. Din acest motiv, compania de construcții responsabilă cu lucrările, Leonhard Weiss GmbH & Co. KG, partener al grupului Wacker Neuson de mulți ani, a hotărât să testeze toate mașinile electrice de construcții din seria «Zero Emisii» de la Wacker Neuson. Î

IMPRESIONEAZĂ ÎNTR-UN TEST PRACTIC

13August 2022 masinisiutilaje.ro Am apreciat foarte mult că aceste mașini și echipamente electrice oferă aceeași putere ca și cele convenționale. În plus, la începutul zilei de lucru există mai puține puncte de întreținere de verificat decât la echipamentele cu motoare cu ardere internă, iar operatorii se adaptează mult mai ușor cu mașina. SIMON SCHALL DIRECTORUL DEPARTAMENTULUI DE INGINERIE MECANICĂ DE LA LEONHARD WEISS Mașinile de construcții cu acționare 100% electrică pot fi utilizate în mod flexibil chiar și pe spațiile înguste ale șantierelorPutere maximă chiar și în lucrările de demolare – cu mini-excavatorul electric EZ17e acest lucru e posibil MAȘINILE ȘI ECHIPAMENTE ELECTRICE PENTRU CONSTRUCȚII: PENTRU EXCAVARECOMPACTARE,ȘITRANSPORT ÎN VRAC, TOATE CU ZERO EMISII Pentru lucrările de compactare a solului pe acest șantier din Stuttgart, s-au folosit maiuri cu baterii, care au fost testate pe scară largă și sunt disponibile pe piață încă din 2015, precum și plăci de compactare cu baterii, în special din noua gamă APS. Dumperul cu șenile DT10e, dumperul cu roți DW15e și încărcătorul pe pneuri WL20e au făcut posibil transportul materialelor în mod eficient, fără evacuarea de emisii de noxe și cu emisii de zgomot foarte scăzute. Excavatorul Zero Tail EZ17e a fost implicat în lucrări de excavare și demolare. Prin utilizarea bateriilor litiuion fabricate cu tehnologia de ultimă oră, mașinile sunt capabile să îndeplinească cerințele ridicate privind performanțele, durabilitatea și robustețea.

Cooperarea de lungă durată și colaborarea cu compania germană de construcții Leonhard Weiss este extrem de revelatoare și importantă. Wacker Neuson oferă mașini și echipamente pentru construcții cu emisii zero din 2015 - în prezent distribuind pe piață 15 modele diferite. Toate au aceleași performanțe ca și utilajele similare convenționale. În domeniul echipamentelor de construcții, trei maiuri cu baterii, șase plăci compactoare și un sistem vibrator intern pentru consolidarea betonului, portabil, pot fi acum operate cu aceeași baterie litiu-ion puternică și robustă. Bateria poate fi înlocuită în cel mai scurt timp sau poate folosită la un alt model, lucru care se dovedește ideal pentru o zi flexibilă de lucru. În ceea ce privește mașinile pentru construcții 100% electrice, dumperele pe roți ori pe șenile, mini-excavatorul electric și mini-încărcătorul frontal, există numeroase avantaje economice. Motoarele electrice au o întreținere redusă. Mașinile de construcții Wacker Neuson din seria «Zero Emisii» asigură costuri reduse de operare și energie și oferă un spectru larg de aplicații, inclusiv în medii slab ventilate. Totodată ele permit desfășurarea activităților în locații sensibile la zgomot, de exemplu lângă spitale, în zone rezidențiale sau pe șantiere de noapte. Și toate acestea fără a sacrifica performanța. Șantierul complet fără emisii este deja o realitate la Wacker Neuson.

Simbioză perfectă între două mașini de construcție electrice: dumperul pe roți DW15e și mini-excavatorul pe șenile EZ17e

masinisiutilaje.ro August 202214 UTILAJE

„Feedback-ul utilizatorilor de pe șantier este de o importanță enormă pentru noi” – declară Kai Hieber, director de vânzări pentru regiunea de sud-vest la Wacker Neuson.

Dumperul electric laDW15elucru MAȘINILE ELECTRICE DE CONSTRUCȚII FĂRĂ EMISII SUNT VIITORUL Cu mașinile și echipamentele electrice de construcții, este mai ușor să se respecte limitele din ce în ce mai stricte ale emisiilor de gaze de evacuare și a emisiilor de zgomot pe șantiere, deoarece acestea nu emit gaze de eșapament la nivel local. În plus, mașinile de construcții alimentate 100% electric produc cu până la 20 de decibeli mai puțin zgomot decât mașinile funcționând cu benzină. O diferență impresionantă, când știi că o reducere de zece decibeli echivalează cu reducerea la jumătate a volumului sunetului perceput.

Sunt -25 °C în zona stâncoasă Oksala de lângă Jyväskylä, Finlanda, dar la societatea RKJ Rahikainen Ky roca este sfărâmată ca de obicei. De fapt, roca este sfărâmată mai bine decât înainte, acum că vechiul echipament de sortare nu mai constituie o strangulare în procesul de producție.

Având în vedere situația actuală, se poate spune că într-adevăr și-au extins operațiunile destul de mult. Compania are deja două linii de concasare, unul în Palokka și celălalt în Leustu, Korpilahti. Scopul este de a produce un milion de tone metrice pe an cu cele două linii de concasare. În prezent, acestea produc până la 700 000 de tone metrice pe an. Noul ciur cu două etaje de sortare, Nordtrack™ S2.11, recent achiziționat pentru cariera Palokka, contribuie la atingerea acestui obiectiv.

NOUL ECRAN AJUTĂ LA CREȘTEREA CAPACITĂȚII DE PRODUCȚIE Noul ecran este folosit deja de șase luni. Puntea superioară de sortare este prevăzută cu o sită cu ochiuri de 10 mm, iar puntea inferioară cu o sită cu ochiuri de 2,5 mm. Vechiul utilaj avea o capacitate de sortare de 200 de tone metrice pe oră de pietriș folosit la presărarea drumului. Acum, cu noul ciur de sortare este ușor se produc ușor 250 de tone metrice de material finit curat, dacă materia primă este uscată. Înghețul și vremea uscată fac ca concasarea și cernerea să producă mult praf. Ciurul cu două etaje de sortare Nordtrack™ S2.11 a fost proiectat în consecință

LANŢULUI DE CONCASARE

C

JUKKA RAHIKAINEN PROPRIETARUL COMPANIEI RKJ RAIHIKAINEN KY ompania RKJ Raihikainen Ky este un pionier în concasarea pietrei și livrarea agregatelor în Finlanda! Societatea RKJ Raihikainen Ky, cu sediul central în localitatea Petäjävesi, operează în industria construcțiilor, lucrări de terasare, de 50 de ani și de 10 ani oferă rocă concasată, cu certificat de conformitate CE, companiilor și consumatorilor finlandezi.

„Am căutat un echipament de sortare care să aibă suficientă capacitate pentru a cerne materialul, astfel încât să nu fie nevoie să încetinim procesul de concasare. Metso ne-a contactat și ne-a întrebat dacă suntem interesați să încercăm acest tip de echipament”, își amintește Jukka.

masinisiutilaje.ro August 202216 UTILAJE UN CIUR CU DOUĂ ETAJE DE SORTARE POATE ELIMINA O STRANGULARE A

Text: Ing. Valeriu BEZDEDEANU Am deschis o carieră într-o zonă stâncoasă de lângă casa noastră din Petäjävesi și ne-am gândit că am putea începe să prelucrăm și roca în continuare. Operațiunile noastre s-au extins puțin de atunci.

DE LA PETÄJÄVESI PÂNĂ ÎN TOATĂ FINLANDA CENTRALĂ Bunele practici ale societății RKJ Raihikainen Ky din ultimul deceniu se datorează și unei bune colaborări cu compania Metso Outotec. Povestea succesului afacerii de producere a agregatelor l-am aflat chiar de la Jukka Rahikainen, unul dintre proprietarii companiei. L-am așteptat ca să coboare din cabina excavatorului și să vină să vorbească cu noi. „Aceasta este o afacere de familie. Din 2007, împreună cu fratele și tatăl meu, am fost implicat în activități de concasare a rocilor.” Înainte de asta, tatăl, Reijo Rahikainen, se ocupase de amenajarea teritoriului, efectuând lucrări de terasare (de exemplu, construcții de pământ, săpat șanțuri în păduri etc.).

mogroup.com Puține vibrații, emisii de praf și zgomot foarte reduse - mai multă putere. Schimbă locația oricând dorești. Puteti obține mai multeaccesândinformații Răzvan Pop +40 720 963 963 razvan.pop@mogrouppartners.com Gheorghiță Ciuciudău +40737 069 103 gheorghita.ciuciudau@mogroup.com Cristian Grigore +40724 221 695 cristian.grigore@mogroup.com Nordwheeler Series™

„Când sunt rabătute benzile transportoare, echipamentul de sortare devine atât de compact încât nu avem nevoie de o mașină de însoțire în față atunci când îl transportăm”, spune Jukka. Serviciul de întreținere Metso Outotec este de asemenea foarte apreciat.

JUKKA RAHIKAINEN PROPRIETARUL COMPANIEI RKJ RAIHIKAINEN KY

Întregul pachet de service este cu adevărat cuprinzător, rapid și de înaltă calitate. Am avut întotdeauna parte de ajutor atunci când am avut nevoie, deși nu i-am sunat întotdeauna în timpul programului de lucru.

Produsele finite sunt stocate în dreptul conveierelor, pe diferite părți ale echipamentului mobil de sortare, în grămezi separate de agregate cu diferite dimensionaleclase „Forma este importantă atunci când se produc agregate din clasa 8–16 mm pentru industria de construcții. Pietrele ar trebui să arate ca un cub Rubik: dacă sunt prea multe margini lungi, piatra se sfărâmă ușor în bucăți”, explică Jukka.

În cariera Perälä se produc agregate de toate tipurile și calitățile: pietriș de presărare, pietriș pentru ruperea capilarității și agregate de la 0–16 mm până la 0–90 mm. Potrivit lui Jukka, pe linia de producție este posibil să se producă 300 – 400 de tone metrice de agregate de 0–31 mm pe oră. Când se realizează agregate mai mari, numai buncărul de alimentare și alimentatorul pot încetini procesul de producție.

Jukka Rahikainen este pe deplin mulțumit de creșterea capacității de producție posibilă cu noul ciur cu două etaje de sortare, Nordtrack™ S2.11 de la Metso Outotec

Pe șantierul de la Palokka, Rahikainen folosește un linie de producție formată dintrun concasor cu fălci Lokotrack ® LT130E™ de la Metso Outotec și un concasor terțiar, format dintr-un concasor cu con Metso MX4 instalat pe un șasiu LT300 cu cale de rulare pe șenile, care este o creație proprie. Un ciur mobil cu două etaje de sortare Nordtrack™ S2.11 a fost adăugat la lanțul de producție în același timp cu concasorul electric cu falcă. Menținerea concasorului cu con MX4 cât mai plin posibil, asigură sfărâmarea rocilor la cea mai bună formă posibilă.

masinisiutilaje.ro August 202218 UTILAJE

PUTEREA PURĂ ȘI UȘURINȚA DE ÎNTREȚINERE ASIGURĂ UN PROFIT BUN „Funcționează bine. Nu știu dacă chiar am avut un blocaj al liniei înaintea lui, dar cu siguranță noul echipament de sortare de la Metso ne-a îmbunătățit substanțial activitatea noastră. Am reușit să creștem considerabil capacitatea de producție. Simplitate și putere pură. Ele sunt cheia unei producții ridicate”, spune Jukka. Jukka ne-a lăudat, de asemenea, ușurința de întreținere a ecranului. Punctele de ungere sunt centralizate și există mai mult spațiu în jurul punctului de control al uleiului, așa că lucrurile s-au dezvoltat foarte mult. Este ușor să se schimbe sitele și să se pregătească echipamentul pentru transport.

UTILAJE masinisiutilaje.ro August 202220 LA BAUMA 2022 Text: Ing. Valeriu BEZDEDEANU KLEEMANN În acestă toamnă, la expoziția Bauma 2022, Kleemann va prezenta noile inovații din cuprinzătorul său portofoliu de produse, în total nouă stații mobile de concasare și sortare și conceptul său de operare SPECTIVE. De asemenea, în premieră mondială va fi expus noul concasor cu impact MOBIREX MR 130(i) PRO. VA PREZENTA O PREMIERĂ MONDIALĂ ȘI SOLUŢII SUSTENABILE PENTRU EXPLOATĂRILE DIN CARIERE ȘI INDUSTRIA RECICLĂRII PREMIERĂ MONDIALĂ PENTRU NOUL SISTEM PRO-LINE u concasorul cu impact MOBIREX MR 130(i) PRO, Kleemann prezintă un nou membru al familiei din linia PRO. Instalația, folosită ca concasor primar și secundar, combină productivitatea, precizia și durabilitatea. C

Concasorul cu impact MOBIREX MR 130(i) PRO este cel mai nou membru al familiei Kleemann PRO Instalația de sortare Kleemann MSS 802(i) EVO impresionează cu un nou ciur pentru produse supradimensionate, pentru aplicații de rocă naturală și reciclare

21August 2022 masinisiutilaje.ro

Datorită conceptului său de acționare complet electric, cu opțiunea utilizării unei surse de alimentare externe și, prin urmare, a funcționării cu emisii zero, instalația garantează un consum redus de energie per tonă de produs final. Un ciur mare integrat, cu două etaje de sortare, disponibil ca opțiune, permite producerea a două dimensiuni clasificate de agregate finale. MR 130(i) PRO acoperă o gamă foarte largă de aplicații pentru roci naturale și reciclare. Cu rotorul său greu și acționarea electrică puternică de 250 kW, unitatea de concasare garantează o capacitate de prelucrare foarte ridicată și stabilă. Sistemul de alimentare continuă (CFS – Continuous Feed System) asigură o alimentare continuă a concasorului. Performanțe ridicate, atât individual, cât și în echipă: concasorul cu con MOBICONE MCO 90(i) EVO2 și concasorul cu fălci MOBICAT MC 110(i) EVO2 de la Kleemann

Gama mare de site de cernere și reglajul simplu a parametrilor de lucru ai ciurului fac posibilă adaptarea cu ușurință a MSS 802(i) EVO la noi condiții de utilizare. Dacă un produs final fin urmează să fie cernut dintr-un material de alimentare deosebit de grosier, instalația poate fi trecută rapid de la trei la două fracții finale. Alte avantaje ale instalației includ operabilitatea sa simplă datorită sistemului de control intuitiv, accesibilitatea bună la toate componentele importante ale mașinii, precum și conceptul său de antrenare cu posibilitatea de alimentare de la o sursă electrică externă pentru operarea cu emisii zero, în respect față de mediul înconjurător.

GAMA EVO2, SE ADAPTEAZĂ UȘOR LA DIFERITE POSIBILITĂȚI DE UTILIZARE Instalațiile din generația EVO2 demonstrează că producția, eficiența și flexibilitatea merg mână în mână. Ultimii membri ai acestei linii de produse –concasorul cu fălci MOBICAT MC 110(i) EVO2 și concasorul cu con MOBICONE MCO 90(i) EVO2 – vor fi prezentați publicului la Bauma într-o variantă de lucru interconectată. Ambele instalații au un concept de antrenare eficient, precum și sisteme inteligente de suprasarcină. Operarea este simplă datorită conceptelor SPECTIVE și SPECTIVE CONNECT.

Gama EVO2 include, de asemenea, concasoare mobile cu impact MOBIREX MR EVO2. Aceste instalații excelează atât în aplicațiile de sfărâmare a rocilor naturale, cât și în aplicațiile de reciclare. Conceptul de operare SPECTIVE garantează o operare simplă și intuitivă. O nouă caracteristică, aplicația digitală SPECTIVE CONNECT, este acum disponibilă și pentru aceste concasoare.

KLEEMANN ÎȘI EXTINDE GAMA DE CIURURI Noua instalație MOBISCREEN MSS 802(i) EVO a fost proiectată ca un ciur mobil puternic pentru sortarea produselor supradimensionate și pentru a răspunde cerințelor în schimbare în diferite domenii de aplicare. Datorită designului bine gândit al instalației și opțiunilor de conversie flexibile, aceasta garantează un flux optim de material în aplicațiile pentru roci naturale și cele de reciclare.

UTILAJE masinisiutilaje.ro August 202222 CONCEPTUL DE OPERARE SPECTIV ARE FUNCȚII NOI Conceptul inovator de operare SPECTIVE include diverse componente care sunt perfect optimizate între ele și însoțesc operatorul mașinii pe parcursul întregii zile de lucru. Pe lângă ecranul tactil intuitiv și diferite telecomenzi radio, aplicația digitală SPECTIVE CONNECT, mai presus de toate, ajută la digitalizarea șantierelor. Toate informațiile despre proces și rapoartele relevante sunt acum afișate pe smartphoneul operatorului fără a fi nevoie ca acesta să părăsească utilajul de alimentare. SPECTIVE CONNECT oferă noi funcții, care vor fi prezentate la Bauma și care fac munca operatorului și mai ușoară. De exemplu, un nou instrument de configurare ajută operatorul în selectarea setărilor potrivite ale mașinii.

Componentele conceptului de control Kleemann SPECTIVE se potrivesc perfect între ele Concasorul cu con MOBICONE MCO 90(i) EVO2

UTILITARE masinisiutilaje.ro August 202224 AUTOMĂTURĂTOARE ELECTRICĂ PENTRU SPAŢII URBANE GLUTTON ZEN

ERGONOMICĂ

ECONOMICĂ Durată de viață prelungită a bateriei (Lithium Fe PO4); Putere mare de absorbție pentru eficiență maximă; Costuri foarte reduse de încărcare (conform estimarilor producătorului 5 EUR/încărcare);

Glutton ® Zen ® este o automăturătoare compactă, puternică și silențioasă ideală pentru curățarea centrelor istorice ale orașelor, aleilor, zonelor pietonale, piețelor sau a tuturor zonelor înguste și greu accesibile. eneficile utilizării Glutton ® Zen ® sunt multiple, printre cele mai importante fiind curățenia sporită, protecția mediului și costurile reduse de utilizare. Glutton ® Zen ® este un concept complex, concentrate în întregime asupra preocupărilor fundamentale ale administratorilor spațiilor publice – fie municipalități sau companii de curătenie și întreținere stradală: eficiență, siguranță, ușurință în utilizare, durată extinsă de viață și raportul Compactcalitate/preț.șifacildeoperat, Glutton Zen se constituie în alegerea optimă pentru curățenia zonelor ce au nevoie de o prezență impecabilă, putând elimina deșeuri începând de la mucuri de țigări, doze, deșeuri de animale, frunze sau hârtii. Sistemul de filtrare al Glutton Zen este unul dintre cele mai performante din piață la momentul actual, acoperind o suprafață de 32 m² și eliminând 99.9% din cantitatea totală de praf, până la particule de 0.5 microni.

Sistemele Glutton ® sunt utilizate zilnic la curățarea și întreținerea a peste 6,000 de orașe de diferite dimensiuni de pe 5 continente. În România, partener autorizat pentru Glutton este compania Grădinariu – cu expertiza de peste 25 de ani în echipamente pentru curățenia și îngrijirea străzilor. Echipa de specialiști vă poate consilia pentru selecția pachetului complet adecvat nevoilor dvs. atunci când doriți să fiți siguri că alegeți cea mai modernă soluție pentru orașul Dvs.

• Costuri de mentenanță de 5 ori mai reduse față de modele cu alimentare convențională.

PRIETENOASĂ CU MEDIUL 100% electrică (alimentare cu baterii litiu extrem de performante cu autonomie de 10 ore); • Emisii poluante 0; • Extrem de silențioasă; Încărcare rapidă pentru utilizare cu costuri extrem de reduse față de soluțiile cu combustibil convențional; Filtru de praf cu capacitate de absorbție a particulelor de peste 0.5 microni. • Cabină spațioasă; Confort superior în operare; Podea transparenta pentru vizibilitate optimă; • Utilizare prietenoasă.

B

Varietăţile de utilizări sunt multiple şi rezultă din combinarea diferitelor condiţii de sol, tipuri de şantiere, condiţii climatice - de la zone îngheţate la zone toride, precum şi o varietate largă de aplicaţii de la drumuri, căi ferate şi civile la căi navigabile şi cheiuri, utilităţi, mediu şi energie.

AVANTAJELE PALPLANŞELOR:

• Poate fi folosit pentru structuri temporare și permanente; • Poate fi instalat folosind metode silenţioase şi fără vibraţii.

oluţiile de batere piloni şi palplanşe sunt folosite în aplicaţii speciale de tipul apărări şi consolidări de maluri, fundaţ ii speciale și alte lucrări hidrotehnice speciale.

• Reciclabile și reutilizabile;

masinisiutilaje.ro August 202226 UTILAJE SOLUŢII ŞI ECHIPAMENTE PENTRU PILONARE ŞI FUNDAŢII

Palplanşele sunt secţiuni din materiale de tablă cu margini interconectabile, care sunt introduse în pământ, pentru a asigura o mai bună stabilitate a solului şi suport pentru excavare. Cel mai adesea, palplanşele sunt fabricate din oţel, dar pot fi găsite şi în compoziţie din lemn sau din oţel beton.

Palplanşele se instalează în succesiune pentru a proiecta adâncimea de-a lungul perimetrului de excavare planificat sau aliniamentului digului.

SOLUŢII DE BATERE PILONI ŞI PALPLANŞE

A AtaşamentePALPLANŞELORdeprindere şi ghidare prin vibrare , de înaltă frecven ţ ă, montate pe excavator, care oferă solu ţ ia optimă pentru o gamă largă de cerin ţe, mai ales atunci când este necesar un grad ridicat de precizie, în medii sensibile și atunci când spaţ iul limitat.

S

METODE DE MANIPULARE

Palplanșele interconectate formează un perete pentru sus ţ inerea laterală permanentă sau temporară a pământului.

CE SUNT PALPLANŞELE?

• Greutate redusă, facilitând ridicarea și manipularea; • Disponibile într-o varietate largă de lungimi, dimensiuni și opţiuni de oţel;

Pentru dezvoltarea palplanșelor, există două tehnici principale: laminate la cald și formate la rece.

masinisiutilaje.ro August 202228 UTILAJE Sediul central: Șos. București nr.34, 077005 Ciorogârla, Ilfov, România Telefon: +40 372 150 844 +40 318 157 357 Mobil: +40 727 227 393 E-mail: office@ctesolution.ro Web: www.ctesolution.ro

Aceeași de palplanşe și este capabilă să realizeze întregul proces de pilonare fără a fi nevoie de manipulare manuală sau de asistare a utilajelor.

unitate poate manipula, înclina și conduce – și extrage – diferite tipuri

Bătătoare de palplanşe sunt de fapt ciocane hidraulice, de tip șoc cu dublă acțiune, utilizate pentru ghidarea şi baterea palplanșelor, chiar și în cele mai dificile condiții de Bătătoarelesol.de palplanşe pot fi utilizate pentru a finaliza o instalare de piloni sau palplanşe după ce se ajunge la refuzul variantei prin vibrare sau când este necesară testarea sarcinii. Acestea pot fi utilizate şi independent pentru o gamă largă de palplanşe de tablă, grinzi în H, piloni tubulari de oțel, palplanşe de lemn sau prefabricate din beton.

UTILAJE PORTANTE PENTRU BĂTĂTOARE DE PALPLANŞE Excavatorul trebuie să fie adecvat și să se potrivească cu bătătorul de palplanşe specific, în ceea ce privește puterea hidraulică (debit ulei şi presiune) și trebuie să aibă, de asemenea, o capacitate de manipulare suficientă pentru o funcționare stabilă. CTE Solution este reprezentant Hyundai în România, oferind prin noua gamă de excavatoare Seria A unul dintre cele mai fiabile şi robuste excavatoare, pentru un interval larg de capacităț i de până la 50 tone. În completare, pentru solu ț iile care reclamă excavatoare de până la 15 tone, CTE Solution oferă ca alternativă şi gama de excavatoare multifunc ț ionale Mecalac, pe ro ț i sau şenile, precum şi cu echipare specială pentru rulare pe calea ferată.

U Part. II TERASARE ȘI MANIPULARE

masinisiutilaje.ro August 202230 UTILAJE

BULDOZERELE DE GENERAȚIA A 8-A OFERĂ CLIENȚILOR NOI PERSPECTIVE n buldozer Liebherr PR 736 G8 a fost expus la târg. Buldozerele din noua generație a 8–a sunt echipate cu puternicele motoare diesel CommonRail produse de Liebherr. Respectarea nivelului de emisii UE Stage V este asigurată în întreaga flotă de filtrul SCR, un element combinat care cuprinde filtrul de particule diesel și convertorul catalitic SCR. Operarea electronică face ca răspunsul și viteza echipamentelor din față și din spate să poată fi adaptată în mod flexibil la condițiile de funcționare și la nevoile operatorului.

A MATERIALELOR LA SVENSKA MASKINMÄSSAN 2022

AMPLĂ PREZENTARE DE MAȘINI LIEBHERR DE

Text: Ing. Valeriu BEZDEDEANU Svenska Maskinmässan, este un renumit târg de mașini și utilaje pentru construcții, ce a avut loc la Stockholm, Suedia, în perioada 2 - 4 iunie 2022. Târgul suedez a reprezentat și anul acesta o oportunitate pentru Liebherr, care și-a putut prezenta, într-o zonă expozițională de 2000 m², un portofoliu extins de mașini de terasament și de manipulare a materialelor, dezvoltate pentru o gamă largă de aplicații. Pe lângă o expunere statică a mașinilor, vizitatorii târgului au putut vedea unele dintre mașini în acțiune, într-o zonă demonstrativă. Cu buldozerele de generația a 8-a, clienții Liebherr lucrează relaxați, în siguranță și productiv

pentrutransportulesteoff-road.pentrudevehiculAceastaMaskinmässan.suedezcomercialșiprezentatăa230articulatăbasculantaTALitronicfostacumpubliculuilaSvenskaesteundincategoria30detonedestinatăcelemaigreleoperațiuniRobustabasculantăarticulatăconceputăînprimulrândpentrumaterialelorexcavateșiindustriaminieră.Deasemenea,

Noul design din zona frontală garantează garda la sol maximă și, prin urmare, performanțe excelente în teren accidentat. Transmisia Powershift este situată sub cabină, iar sistemul de tratare a gazelor de eșapament este poziționat în mod compact și sigur în spatele cabinei operatorului, permițând un unghi larg de înclinare. Articulația rotativă solidă oferă, de asemenea, o capacitate optimă de deplasare off-road. Ea permite mișcări independente față și spate pentru a asigura o manevrabilitate maximă. Articulația pivotantă puternică și cu blocare pozitivă cu rulment cu role conice este perfectă pentru sarcinile de forfecare care apar în timpul utilizării, rezistă la sarcini maxime și oferă o distribuție optimă a forței. În TA 230 Litronic este instalat un motor puternic pentru cilindri,non-rutiere,vehiculecu6ocilindreede 12 l și puterea de 265 kW / 360 CP, care respectă cerințele standardului UE Stage V privind emisiile de gaze de evacuare. O transmisie automată Powershift cu opt trepte, robustă și eficientă, asigură o distribuție optimă a forței. Controlul automat al tracțiunii este disponibil și sub forma diferențialelor blocabile longitudinale, cu control activ. De îndată ce alunecarea are loc la o osie, cuplul este transferat inteligent asupra axei sau axelor cu tracțiune.

31August 2022 masinisiutilaje.ro De asemenea, sistemul hidraulic de lucru inteligent permite integrarea comenzilor mașinii 2D și 3D și, în plus, dispune de funcții de asistență, cum ar fi golirea lamei cu funcție de vibrație, poziție de parcare pentru scarificatorul din spate și ridicarea automată a lamei la mers înapoi. Noile sisteme de asistență ale buldozerelor din generația a 8-a fac disponibile mai multe niveluri de asistență pentru operator: Sistemul „Free Grade” pentru stabilizarea activă a lamei în timpul nivelării fine și sistemul „Definition Grade” pentru poziționarea automată a lamei atunci când se lucrează suprafețe în 2D. Două circuite independente cu senzori integrați permanent (senzori giroscopici și de inerție), sunt utilizate pentru a stabiliza poziția lamelor după cele trei axe – x, y și z.. Împreună cu propulsia hidrostatică și centrul de greutate optimizat, această caracteristică de lucru permite viteze deosebit de mari de nivelare și rezultate extrem de precise. În plus, opțiunea 3D Grade oferă un control al mașinii GPS, montat din fabrică de la Topcon – complet integrat și calibrat din fabrică. Pe lângă aceasta, kiturile Ready permit montarea simplă a celor mai recente sisteme de control 2D și 3D de la Trimble și Leica.

DEZVOLTATĂ PENTRU CELE MAI DIFICILE OPERAȚIUNI OFF-ROAD: BASCULANTA ARTICULATĂ TA 230 LITRONIC După lansarea online de succes a produsului la sfârșitul anului 2020, se dovedește un ajutor util în proiecte majore de infrastructură. Datorită profilului optim de degajare, această basculantă poate fi utilizată și pentru aplicații speciale, cum ar fi construcția de tuneluri.

Întregul portofoliu include trei modele de manipulatoare telescopice pentru manipularea industrială a materialelor – aici modelul T 60-9s pe un șantier de construcții

MANIPULATOARELE TELESCOPICE PENTRU OPERAȚIUNI INDUSTRIALE GRELE VIZITATORIIIMPRESIONEAZĂ

La Svenska Maskinmässan 2022, Liebherr a expus și manipulatorul telescopic T 609s. Pe lângă transmisia hidrostatică ce asigură continuitate în deplasare și sistemul hidraulic de lucru de înaltă performanță, manipulatoarele telescopice Liebherr obțin rezultate excepționale datorită sistemelor de asistență integrate, precum „Auto Power”, „Load Moment Plus” și întoarcerea cupei programabilă, care sporesc productivitatea, precum și a sistemelor inteligente de siguranță, cum ar fi „Auto Hill Assist” și sistem de avertizare la suprasarcină. Transmisia hidrostatică deosebit de eficientă asigură o viteză maximă efectivă de 40 km/h. Sunt disponibile și variante cu viteza maximă de 20 km/h și 30 km/h. Viteza de deplasare poate fi reglată liber și cu funcția opțională „Auto Power”, indiferent de puterea necesară în sistemul hidraulic de lucru. La acționarea joystick-ului turația motorului crește automat, indiferent de viteza de deplasare. Sistemul standard „Hill Assist”, care activează automat frâna de parcare, asigură confort maxim la volan și siguranță atunci când deplasarea se face pe terenuri în pantă. Sistemul hidraulic de lucru de înaltă performanță instalat este gestionat electronic, iar distribuția debitului independentă de sarcină asigură mișcări puternice de lucru, simultane, dar și rezerve de putere suficiente.

În plus față de simpla adaptare la toate rețelele electrice comune din întreaga lume, convertizorul de frecvență se caracterizează și printr-o reducere substanțială a costurilor de exploatare. Acest lucru se realizează prin prevenirea vârfurilor de curent de pornire cu o ușoară intensificare la pornire și conservarea corespunzătoare a componentelor de transmisiei hidraulice. Alimentarea prin cablu funcționează cu un sistem de înfășurare a cablurilor care permite mașinii să se deplaseze în siguranță pe o rază de lucru de 40 m sau mai mult, la cerere. Exemple de posibile aplicații în domeniul reciclării sunt manipularea, descărcarea și sortarea deșeurilor de hârtie, deșeurilor de lemn și materialelor reziduale. În aceste aplicații accentul se pune pe nivelul ridicat de disponibilitate a mașinilor de manipulare a materialelor. Ambele mașini sunt echipate cu un ventilator reversibil, rabatabil și o grilă de protecție cu ochiuri apropiate, pentru o curățare rapidă și simplă. Sensul de rotație al ventilatorului poate fi inversat pentru a facilita curățarea radiatorului și grilei de protecție, mărind astfel timpul de lucru productiv. În plus, LH 26 M Industry E dispune de un compresor extern de aer condiționat. Acest lucru maximizează fluxul de aer din radiator și unitatea ventilatorului pentru a garanta un nivel ridicat de fiabilitate chiar și în condiții de praf intens.

LH 18 M Industry Litronic este cel mai compact reprezentant al gamei de mașini Liebherr pentru manipularea materialelor și este predestinat pentru operațiuni eficiente în domeniul reciclării și gestionării deșeurilor

Varianta electrică Liebherr LH 26 M Industry E impresionează prin concepția bine gândită până la cel mai mic detaliu. Conceptul inovator de antrenare include motorul electric Liebherr de 90 kW, care asigură cicluri puternice și dinamice de lucru, menținând în același timp costurile de întreținere și emisiile de zgomot scăzute. În plus, conceptul de acționare include un motor electric suplimentar pentru consumatorii auxiliari, asigurând o distribuție țintită a puterii și o eficiență energetică maximă. Tehnologia sofisticată a convertizorului de frecvență permite ca turația motorului să fie ajustată individual pentru utilizarea corespunzătoare a mașinii.

UTILAJE masinisiutilaje.ro August 202232 Bena adâncă și robustă este proiectată pentru transportul eficient al unei încărcături utile cu o masă de până la 28 de tone. Au fost aduse numeroase îmbunătățiri pentru a asigura o încărcare și o descărcare rapidă și eficientă, precum și pentru transportul în siguranță al materialului. Partea din față a benei este dreaptă, iar pragurile sunt joase, astfel încât încărcarea cu un încărcător pe roți, de exemplu, este ușor posibilă pe toată lungimea. În timpul procesului de încărcare, un sistem inovator de cântărire, instalat standard, arată sarcina utilă curentă pe afișajul din cabina operatorului. O lumină semnalizând gradul de încărcare, opțională, situată pe ambele părți, în partea din spate a cabinei operatorului, arată nivelul de încărcare în exterior. Cabina operatorului nou proiectată, este spațioasă și oferă condiții ideale pentru o muncă confortabilă și sigură. Geamurile panoramice excelente, fără stâlpi care să deranjeze vizibilitatea și capota scurtă și înclinată, oferă șoferului o vedere optimă asupra zonei de conducere, de lucru și de articulare a mașinii. În cabina izolată fonic, elementele de control ergonomice facilitează operarea intuitivă a mașinii. Diversele zone și spații de depozitare extind foarte mult oferta de spațiu util. Un nou concept de iluminare cu faruri cu LED asigură, de asemenea, o mai bună vizibilitate și siguranță, atât pentru operatorul mașinii, cât și pentru toată lumea din zona exterioară.

SPECIAL CONCEPUTE PENTRU OPERAȚIUNI DE RECICLARE: LH 18 M INDUSTRY LITRONIC ȘI LH 26 M INDUSTRY E Pe lângă mașinile pentru lucrări de terasare, producătorul german Liebherr a prezentat la Svenska Maskinmässan 2022 și două mașini pentru manipularea materialelor, excavatoarele industriale LH 18 M Industry și LH 26 M Industry E, ideale pentru operațiuni diverse din domeniul reciclării și gestionării deșeurilor. LH 18 M Industry este cel mai compact reprezentant al gamei de mașini de manipulare a materialelor fabricate de Liebherr. LH 26 M Industry E, varianta electrică pentru manipularea materialelor, a putut fi văzut la lucru în zona demo. Excavatorul industrial LH 18 M Industry are o masă operațională cuprinsă între 17 000 și 18 000 kg, puterea motorului de 105 kW / 143 CP și îndeplinește cerințele nivelului de emisii UE Stage V. Mașina este disponibilă și cu omologare pentru utilizare pe drumurile publice, permițând schimbări flexibile de locație.

Cabina operatorului, cu un design ergonomic, este dimensionată generos oferind operatorului un nivel ridicat de calitate a muncii și un confort maxim. În plus, elementele de comandă și control aranjate ergonomic și afișajele cu ecran tactil facilitează operarea mașinii. Modelul LH 18 M Industry impresionează prin gradul ridicat de finețe cu care se poate lucra cu el, aceasta datorându-se reglajului optim între motor, supapele de control și comenzile proporționale. În plus, comenzile proporționale standard asigură acționarea convenabilă și sigură, cu ajutorul joystickurilor, a direcției, ridicării cabinei și stabilizatoarelor. Totodată, designul mașinii orientat spre service facilitează timpi scurți de întreținere și reduce timpii neproductivi.

Toate punctele de service de zi cu zi sunt accesate rapid, în siguranță și ușor de la sol.

Mercedes-Benz Econic este un etalon în siguranța rutieră: designul cabinei „DirectVision” cu parbriz panoramic, podea coborâtă, precum și poziția joasă la volan, comparativ cu alte camioane convenționale pentru construcții, îi permit șoferului să fie la același nivel cu pietonii și bicicliștii și, prin urmare, să aibă contact vizual cu aceștia în orice moment – o caracteristică decisivă de Vedereasiguranță.panoramică asupra participanților vulnerabili la trafic este susținută, de asemenea, de ușa pliantă, vitrată până la nivelul podelei, de pe partea pasagerului, ce îi conferă șoferului un nivel înalt de încredere și siguranță.

masinisiutilaje.ro August 202234 LIVRARE A LIVRAT O CĂTREETALONMERCEDES-BENZAUTOBETONIERĂECONIC,ÎNSIGURANŢĂȘIERGONOMIE,ROMCIM MERCEDES-BENZ TRUCKS & BUSES ROMANIA

Mercedes-Benz Econic către Romcim, companie aparținând Grupului CRH, unul din cei mai mari furnizori de ciment, agregate și betoane pentru sectorul de construcții din România.

Mercedes-Benz Trucks & Buses Romania a livrat, la sfârșitul lunii iulie, o autobetonieră

u conceptul său unic de șasiu cu podea coborâtă, motor modern Euro VI E, de 7,7 l și 354 CP și calitatea premium Mercedes-Benz, Econic este un autocamion ce îndeplinește toate cerințele impuse de densitatea mare a traficului urban: eficiență, siguranță, sustenabilitate și confort.

C

Datorită conceptului și a opționalelor de siguranță, Econic autobetonieră pune accentul pe protejarea participanților vulnerabili din trafic, în special pietoni și bicicliști. Parbrizul panoramic generos, ce asigură vizibilitate asupra benzii de rulare și a trotuarelor, reprezintă un avantaj față de camioanele convenționale, în special în centrele aglomerate ale orașelor și în situații cu vizibilitate redusă. În Europa, Mercedes-Benz Econic face parte din peisajul stradal al municipalităților de peste 20 de ani, timp în care și-a dovedit fiabilitatea în numeroase aplicații. Ca reprezentant al producătorului, suntem mândri că și clienți din România mizează pe această soluție.

Nu în ultimul rând, Econic este prevăzut cu un tempomat ce permite reglarea și menținerea distanței față de vehiculul din față. Sistemul adaptează automat viteza camionului, reducând astfel riscul accidentelor cu impact din spate și usurând deplasarea în coloană. Econic a fost proiectat astfel încât să sprijine perfect șoferul în activitatea sa zilnică, de exemplu prin urcarea facilă în camion, înălțimea confortabilă în picioare în interiorul cabinei și prin dotarea cu o ușă pliantă cu deschidere spre interior, ce permite urcarea și coborârea pe partea opusă traficului. Accesul coborât este deosebit de practic în contextul lucrărilor cu opriri intermediare frecvente. De asemenea, podeaua coborâtă contribuie la reducerea riscului de accidente, de exemplu prin alunecarea la coborârea din vehicul. Modelul comandat de Romcim este un șasiu Econic cu 4 axe în configurație 8x4 și masa maximă autorizată de 32 tone. Însă confortul și manevrabilitatea acestuia, atât de utile în mediul urban, sunt duse la un nivel ridicat prin suspensia pneumatică reglabilă cu până la 160 mm și posibilitatea creșterii unghiului de atac la nevoie, dar mai ales datorită ultimei axe, cu funcție viratoare, descărcabilă, ce permite raze de bracaj reduse și uzură minimă la virare. Autoșasiul este prevăzut cu o autobetonieră Liebherr HTM 905F L, cu un volum de 9m3. Aceasta se remarcă datorită funcționalităților menite să sporească siguranța, precum lampa de lucru posterioară, platforma de lucru cu sistem de protecție cf. EN12609, protecția completă între mixer și șasiu, protecții ale rolelor de sprijin malaxor.

35August 2022 masinisiutilaje.ro Suntem încântați de decizia Romcim de a achiziționa modelul Econic pentru transportul betonului în zonele urbane și lăudăm angajamentul companiei de a fi promotorul siguranței rutiere în segmentul său de activitate.

VALERIU ZAHARIA CEO MERCEDES-BENZ TRUCKS & BUSES ROMANIA În completarea suprafețelor vitrate generoase, modelul Econic este prevăzut cu un sistem sofisticat combinat de oglinzi clasice și 4 camere video, ce permit anularea unghiurilor moarte, cu ajutorul unui monitor smart de 7 inch amplasat pe bord. Un pachet extins de asistenți de siguranță ajută șoferul să aibă sub control situațiile critice. Nu lipsește asistentul la menținerea benzii de rulare, avertizarea acustică la mersul înapoi, dar și limitarea deplasării cu spatele la maxim 9 km/h. Senzorii de lumină și de ploaie ajută suplimentar șoferul să se concentreze pe condus. Modelul Econic este dotat cu frană de motor de înaltă performață, ESP, dar și cu Active Brake Assist 5, cel mai avansat sistem de frânare de urgență, ce poate reacționa prin frânare totală în eventualitatea în care există riscul unei coliziuni cu obstacole fixe sau mobile, inclusiv pietoni care traversează, vin spre autovehicul sau aleargă pe aceeași bandă a carosabilului. La acest capitol este de menționat și frâna de parcare electronică cu funcție HOLD integrată. Aceasta contribuie la reducerea accidentelor prin activare si dezactivare automată, oferind un înalt nivel de siguranță și confort crescut în manevrare. Econic este dotat, de asemenea, cu Sideguard Assist (Asistent la virare), ce contribuie la evitarea accidentelor în traficul urban aglomerat, prin detectarea persoanelor de pe partea pasagerului (pietoni, bicicliști etc) și avertizarea șoferului prin semnale acustice și optice.

9. Existența unei confuzii între dreptul la ajustarea prețurilor (la contractele cu perioada de execuție >365 zile) și prima lună de la care ajustarea este aplicabilă;

U

4. Limitarea ajustării prețurilor la data de referință ianuarie 2019 și neacceptarea de către Guvern a solicitării noastre de a excepta lucrările de consolidare, refacere și restaurare la construcții reprezentând monumente de patrimoniu național (de exemplu Cazinoul din Constanța);

16. Probleme majore în structura proiectului de Cod al Urbanismului, Amenajării Teritoriului și Construcțiilor;

6. Organizarea de licitații pe documentații cu valori neactualizate;

13. Nu există o definire clară a proiectelor de infrastructură de transport de interes național sau european;

1. Probleme semnificative în implementarea prevederilor OUG 47/22 și OUG 64/2022 ceea ce conduce la imposibilitatea decontării valorilor ajustate cu respectarea prevederilor legale în vigoare;

11. Refuzul anumitor autorități contractante în a accepta scrisorile de garanție emise de IFN;

masinisiutilaje.ro August 202236 CONFERINŢĂ PRINCIPALELE AMENINŢĂRI CU CARE SE CONFRUNTĂ SECTORUL DE CONSTRUCŢII DIN PERSPECTIVA DINAMICII REGLEMENTĂRILOR LEGALE ȘI A CRIZEI ECONOMICO-SOCIALE

14. Riscuri de abuzuri în materie de documente constatatoare “negative” intermediare la proiectele de infrastructură;

3. Termene foarte lungi de verificare a certificatelor de plată nerespectate de autoritățile contractante;

15. Problemele generate de modificarea intempestivă a Codului Fiscal cu impact direct asupra societăților de construcții;

5. Limitarea ajustării prețurilor la maxim 50%;

17. Absența unor programe asumate de mentenanță a infrastructurii rutiere (în special pentru poduri) dar și pentru alte categorii de infrastructură (de exemplu 18.stadioane).Lipsaforței de muncă de nivel calificat și dificultăți în recrutarea și angajarea forței de muncă din state non UE.

7. Colaborarea deficitară în multe cazuri dintre antreprenori și diriginții de șantier;

12. Probleme semnificative în asigurarea riscurilor pe contracte;

A. CONTEXT ltimii ani au demonstrat reziliența sectorului de construcții în perioada pandemică dar și impactul acut negativ competitivitățiiasupraactorilor din sectorul de construcții în condițiile impredictibile în materie de evoluție a prețurilor la materialele de construcții, dificultăților majore pe lanțurile de aprovizionare, creșterii greu asimilabile a prețurilor la resursele energetice, impactului conflictului militar de la granița țării, ceea ce a generat probleme complexe în derularea contractelor, a licitațiilor, multiple insolvențe în contextul întârzierii actualizării prețurilor pe contracte și a amplificării impredictibilității în materie economică, socială și legislativă!

10. Existența a două instrumente de garantare (GBE) care se suprapun, antreprenorii fiind dublu penalizați și văduviți de un cash flow consistent în derularea proiectelor;

B. PROBLEME MAJORE CU CARE CONSTRUCTORII SE CONFRUNTĂ:

2. Tergiversarea semnării de către autoritățile contractante a actelor adiționale privind ajustarea prețurilor pe contracte;

8. Întârzieri majore în recepția lucrărilor generate de neasigurarea utilităților (aceasta nefiind în sarcina antreprenorilor);

CONFERINŢĂ masinisiutilaje.ro August 202238 C. PRINCIPALELE MĂSURI PROPUSE DE ARACO

5. Reglementarea unui timp minim de lucru pe zi/șantier a dirigintelui de șantier pentru a asigura verificarea execuției corecte pe fiecare șantier și pentru a evita prelungirea nejustificată a aprobării situațiilor de lucrări;

1. Organizarea în cadrul Guvernului a unei structuri cu competențe directe în asigurarea coerenței legislației specifice și în verificarea implementării prevederilor legale;

4. Actualizarea și îmbunătățirea OUG 64/2022 (încadrarea proiectelor, aplicarea noilor formule de ajustare, eliminarea limitării ajustării etc.);

8. Verificarea în regim de urgență a proiectelor de construcții care nu pot fi recepționate din cauza lipsei asigurării utilităților și deblocarea acestor situații îmbunătățind astfel rata de absorbție a fondurilor comunitare disponibile; 9. Corectarea modificărilor la legislația achizițiilor publice în materie de documente constatatoare “negative“; 10. Consultări reale și integrate pe proiectul de Cod al Urbanismului, Amenajării Teritoriului și Construcțiilor; 11. Promovarea cu celeritate a unor programe specifice de mentenanță a infrastructurii critice (poduri, stadioane etc.); 12. Corectarea modificărilor recente la Codul fiscal care afectează negativ interesele societăților de construcții făcute cu încălcarea principiilor fiscalității!

7. Actualizarea dinamică a documentărilor de licitație;

3. Actualizarea și imbunătățirea HG 1/2018 prin redimensionarea GBE, clarificarea modului de ajustare a prețurilor, mecanismele de asigurare a riscurilor etc.);

6. Tratarea în mod excepțional în completarea OUG 64/2022 a lucrărilor pentru monumentele de patrimoniu național;

13. Îmbunătățirea și flexibilizarea legislației și a procedurilor de aducere de forță de muncă din statele non UE; Președinte ARACO Laurențiu Plosceanu

2. Analiza lunară la nivel guvernamental a implementării OUG care reglementează ajustarea prețurilor și a modului de plată a creanțelor actualizate;

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.