Revista Truck Power - Septembrie 2021

Page 18

AUTOCAMIOANE INTERVIU

”INTELIGENŢA ARTIFICIALĂ ÎN SINE NU ESTE INTERESANTĂ, DAR CEEA CE POATE REALIZA ESTE”

HANNA GRÖNQVIST DE LA HIAB

Hanna Grönqvist, doctor în fizică teoretică, lucrează la Hiab, ca dezvoltator de soluții îmbunătățite de inteligență artificială (IA) pentru echipamentele de manipulare a sarcinilor. Într-o astfel de soluție, respectiv întreținerea proactivă, sunt utilizate datele obținute din programele de întreținere preventivă, cât și predictivă, pentru a obține informații și a preveni defecțiunile mașinilor înainte ca acestea să apară. Hanna a fost atrasă de acest domeniu de potențialul științei de a rezolva unele dintre problemele majore ale lumii – colectarea de informații despre echipamentele de manipulare a mărfurilor din întreaga lume. Drumul parcurs de Hanna pentru dezvoltarea unei soluții IA ce urmărește evoluțiile din economie, este prezentat în continuare, în transcrisul unui interviu publicat în revista Technology Finlanda. Text: Ing. Valeriu BEZDEDEANU

A

m ajuns să lucrez cu IA pentru că m-am îndrăgostit de lumea magică a fizicii și științei particulelor în timpul vizitei mele la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară), când încă eram în liceu. După liceu, mi-am început studiile în fizica teoretică și am obținut un loc de stagiar la complexul de accelerare a particulelor CERN. De acolo, drumul meu m-a condus spre studiile Erasmus în Franța, unde am făcut și disertația pentru teza de doctorat și am petrecut primii ani de muncă. După șapte ani în străinătate, am remarcat că Cargotec caută cercetători în domeniul datelor. Valorile Cargotec - durabilitate, etică și incluziune socială - m-au atras. Am aplicat și am obținut slujba. După puțin peste doi ani, m-am transferat la divizia Hiab – Service, din cadrul Cargotec. Una dintre sarcinile mele actuale este să dezvolt soluții de IA pentru întreținerea proactivă a echipamentelor de manipulare și transport.

18

masinisiutilaje.ro Septembrie 2021

Pentru mine, IA reprezintă un set de instrumente pentru rezolvarea problemelor și îmbunătățirea statu-quoului. IA în sine nu este interesantă, dar ceea ce poate realiza este. Când vine vorba de viitorul planetei, deja ne epuizăm timpul, dar cred că prin știință avem cheile pentru a găsi soluții la probleme majore, cum ar fi problemele de mediu și climatice.

„Beneficiile inteligenței artificiale se întrevăd uneori într-o direcție surprinzătoare. Faptul că o companie utilizează în practică date și procese relevante îi conferă deja o valoare adăugată semnificativă.”


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.