Crina coco popescu

nr. 37

2011

7.5 PreĹŁ:

lei

Ã

AT VI D

E

L STI

Se vorbeşte despre fascinaţia muntelui, despre dorinţa oricărui om de a atinge cele mai înalte culmi. Este şi o expresie în acest sens, care se referă la faptul că ai ajuns cel mai sus, intelectual sau fizic. Dar, atât din ochii unui copil, cât şi din cei ai unui adult, vârful este un punct situat departe, sus, iar drumul până acolo ne deosebeşte unii de alţii.

La drum

Aţi lăsat în cui rucsacul în care aţi strâns amintirile vacanţei de vară şi l-aţi înlocuit cu ghiozdanul, care vă va umple şi el mintea de cunoştinţe în acest an şcolar. Sper ca fiecare dintre voi să fi avut vara aceasta măcar o aventură pe munte. Dacă nu s-a întâmplat asta, vă iau într-o expediţie… aproape de cer.

Crina Coco Popescu este o adolescentă de 16 ani, care lansează invitaţia — Trăieşte la altitudine! De mică, ea a aflat cât de frumos este muntele iar, aşa cum singură spune, „Clubul Montan ALTITUDINE, de aici începe totul.” Coco a cucerit munţii.

Are în palmares vârfuri de peste 6 mii de metri, cea mai recentă ascensiune realizată în august fiind vârful Kazbeg din Caucaz, dar la fel de temerară poate fi numită şi prima sa ascensiune pe un vârf montan — la doar şase ani, pe Vârful Omu, la 2505 metri. Vă imaginaţi cum poate vedea lumea un omuleţ de un metru şi aproximativ 10 cm de pe unul dintre cele mai înalte piscuri din România.

Vârful montan sau piscul reprezintă punctul cel mai înalt al unui munte. Determinarea altitudinii ar putea porni de la numeroase criterii. Nivelul mării este un punct de referinţă, iar geografii au conchis că vârful Everest, din Munţii Himalaya, este cel mai înalt vârf al planetei, la 8.848 de metri, deasupra nivelului mării. Evident, Everestul, cunoscut şi sub denumirea de Acoperişul Lumii, şi piscurile din Munţii Himalaya au devenit, de-a lungul vremii, visul oricărui alpinist. Muntele Chomolungma sau Qomolangma — Mama Sfântă este denumirea tibetană a vârfului. Însă, abia în 1865 englezii l-au botezat Everest, de la numele lui George Everest, geodez general al Indiei, care era colonie britanică, pe la 1850.

Temerarii munţilor

18

29 mai 1953 — este ziua când neozeelandezul Edmund Hillary şi şerpaşul nepalez Tenzing Norgay au ajuns pe Everest. Ei făceau parte din a noua expediţie britanică şi au precizat că reuşita lor se datorează muncii în echipă. Ei s-au oprit pe vârf să facă fotografii şi au îngropat în zăpadă câteva dulciuri şi o cruce mică înainte de a coborî.

Vestea succesului expediţiei a ajuns la Londra în dimineaţa încoronării reginei Elisabeta a II-a.

Aproape 1500 de oameni au urcat pe Muntele Sfânt, iar peste 150 au rămas acolo, între gheţurile înălţimilor. Recordul celor mai multe ascensiuni îl deţine Apa Sherpa, care a urcat în mai 2010, pentru a douăzecea oară.

Primul român care a cucerit Everestul a fost Constantin Lăcătuşu, pe 17 mai 1995. Cel mai în vârstă alpinist care a ajuns acolo este Min Bahadur Sherchan. El a escaladat muntele la vârsta de 76 de ani, în mai 2008. Însă, anul trecut, Everestul avea să primească şi pe cel mai tânăr pământean — americanul Jordan Romero, la doar 13 ani.

Din acest tablou al alpiniştilor curajoşi o să facă parte cu siguranţă şi Crina Coco Popescu. Este viitorul său proiect: „Everest, pentru încheierea circuitului Seven Summits al celor mai înalte vârfuri de pe fiecare continent.” Coco locuieşte la Râşnov cu părinţii şi sora sa, dar familia ei înseamnă şi Clubul Altitudine, care din 2008 a organizat 14 expediţii pe munţii înalţi de pe Terra. Este vegetariană şi se antrenează cu tatăl său, Ovidiu Popescu. A devenit şi ea un fel de dascăl pentru surioara ei, cu care face escaladă. „Pentru mine, alpinismul face parte din modul meu de viaţă şi tot ceea ce fac, antrenamente sau expediţii, nu consider că e muncă, ci modul meu de a trăi, de fapt dragostea mea pentru munte şi natură.”

O poveste la înălţime

Coco a reuşit, participând la expediţiile cu colegii ei mai mari de la Clubul Montan Altitudine, 6 recorduri mondiale de vârstă şi două europene. Anul acesta, pe 24 ianuarie, Coco a încheiat ascensiunea pe Mount Sidley şi expediţia sa în Antarctica, devenind prima alpinistă din lume care a atins vârful şi, în acelaşi timp, a terminat circuitul „Seven Volcanoes”. Acest circuit este o provocare pentru orice alpinist, pentru că expediţiile vizează cucerirea a şapte vârfuri vulcanice de pe cele şapte continente. Coco ne povesteşte cum a ales acest circuit: „Prin ianuarie-februarie 2007 aflasem deja de Circuitul Seven Volcanoes al celor mai înalţi vulcani de pe fiecare continent şi le vorbeam colegilor de la Clubul Montan Altitudine care, indulgenţi că eram fata antrenorului, totuşi, mă ascultau vreo două minute, pe urmă ziceau: «Bine, bine când vei fi mare, poate vei ajunge odată şi pe-acolo ! Acum lasă prostiile şi caţără la panou, că aici înveţi tehnica de bază!» Au urmat două luni în care am stat mai mult pe munte. Era iarnă şi dormeam în refugii în Piatra Craiului sau în cort în Bucegi. Nu înţelegeam nimic, era o diferenţă foarte mare între antrenamentul la panoul de căţărat şi ieşitul la schi sau snowboard de până atunci şi turele din ultima perioadă. Dar îmi plăcea, deşi nu înţelegeam schimbarea.

La sfârşitul acestei perioade neam adunat la Club şi tata a zis că ne apucăm de Seven Volcanoes. Simplu : pe muntele Giluwe — Papua Noua Guinee şi Pico de Orizaba — Mexic nu fusese nicio echipă din România până în acel moment, iar muntele Sidley din Antarctica nu fusese escaladat niciodată, deci Circuitul Seven Volcanoes nu fusese încheiat de niciun alpinist din lume. În următorii doi ani am făcut câte trei expediţii pe an, fiecare însemnând escaladarea celui mai înalt vulcan, dar şi a celui mai înalt vârf de pe câte un continent.”

Un pisc pentru fiecare

Micuţa alpinistă română demonstrează, însă, că studiile sunt la fel de importante. Pe mine m-a convins prin modul în care a vorbit despre experienţele ei, care, este adevărat, dau naştere unor poveşti impresionante. „Eu cred că important este să înveţi — de la şcoală, de la munte, de la natură, de la oricine şi de la orice. Sunt interesată de şcoală într-o la fel de mare măsură ca şi de oricare din persoanele sau locurile de unde pot învăţa ceva. Cu colegii mă cunosc de când eram mici, suntem prieteni şi nu contează ce a realizat unul sau altul. Profesorii îmi înţeleg statutul de component al Lotului Naţional de Alpinism şi încearcă să mă ajute să recuperez materia din perioadele de expediţii”.

Evident, întrebarea firească ce a urmat discuţiei cu mica alpinistă a fost la cine se gândeşte atunci când este sus: „La finalul unei ascensiuni, când atingi vârful, după ore de concentrare şi efort, există momente de bucurie şi împlinire pe care vreau să le împărtăşesc cu cei apropiaţi — familia, prietenii, colegii de club şi de pasiune, oamenii de munte pe care-i ştiu. Şi, ca să-i cuprind pe toţi într-un gând şi un gest, scot steagul României, pe care, într-un colţ este sigla Clubului Montan Altitudine. Acest steag a fost cu mine pe toate vârfurile importante pe care am fost”.

Fiecare dintre noi, adulţi sau copii, trebuie să ajungem la un moment dat sus. Doar aşa putem trăi ceea ce a simţit Coco, cucerind atâtea vârfuri, la o vârstă atât de fragedă. Pentru ea, muntele înseamnă piscul său, iar pentru fiecare dintre voi ar trebui să existe un pisc. Dacă nu l-aţi găsit până acum, încercaţi să porniţi în căutarea lui şi porniţi de la dorinţa de a învăţa şi a munci, pentru că sunt singurele elemente care vă pot duce sus. Şi tot Coco vă dă o reţetă: „De fapt, eu sunt într-o relaţie de prietenie cu muntele, categoric în armonie cu tot ce se întâmplă într-o expediţie. Cred că cel mai important lucru în viaţă este să ştii ce îţi doreşti şi să ştii cum să obţii ceea ce vrei, ce trebuie să faci ca să poţi obţine acel lucru. Apoi, să ştii să te bucuri de ceea ce ai obţinut. Mersul pe munte este ceea ce îmi place să fac, aşa că, tot ce îmi doresc este legat de munte — să reuşesc să termin Seven Summits după recordurile din Circuitul Seven Volcanoes.”

Constanţa Comănici

19