nr. 60
2014
PreĹŁ:
8 lei
Cu o priveliște minunată către munții Piatra Craiului, am pornit dis-de-dimineață către binecuvântatul loc numit Colțul Chiliilor. Am început ușor din Zărnești, cu un drum lin și lipsit de surprize, însă, curând, am dat de un urcuș istovitor, care i-a cam descurajat pe unii, dar i-a ambiționat pe alții. Plecasem în pelerinaj, iar traseul ne-a învățat și el ceva: cum, prin smerenie, putem găsi calea către un timp sacru, în care nu contează victoria sportivă ci umorul, veselia, grija față de ceilalți, atmosfera de tabără. Încă de la pornire, cei mai viteji dintre noi s-au detașat rapid de grup, crezând că toți cei din spatele le vor urma exemplul, însă li s-a demonstrat curând contrariul. Unii dintre cei care se grăbeau inițial să țină pasul cu colegii lor - alergători de mare viteză - au cedat din cauza oboselii. Fruntașii îi uitaseră undeva pe traseu nepăsători. Conducătorul de grup a decis să pună capăt traseului. Adio Colțul Chiliilor! Un întreg grup era întors din drum pentru o demonstrație de bravură a unora. Atunci s-a întâmplat ceva interesant. Cei doi-trei alergători, care tulburaseră liniștea grupului, s-au oferit să
6
se întoarcă după colegii lor, dând astfel dovadă de spirit de echipă, uitând, pentru câteva clipe, de ambiţiile lor sportive și restabilind atmosfera de bună dispoziție din grup care își putea continua de-acum drumeția. După ce ne-am făcut un nou prieten, un dulău blând care ne-a călăuzit pașii spre destinație, și după multe pauze, căzături, plânsete și râsete, am ajuns la poarta vestitei mănăstiri. Aceasta, o minunată sculptură făurită de meșteri pricepuți, era intrarea într-un colț de Rai. În acea grădină fermecată se aflau clopotnița, clădirea cu camerele călugarilor și altarul de vară, dar mai important schitul Colțul Chiliilor. Acesta a fost atestat documentar încă din secolul XV și a reușit să reziste în fața multor vitregii de-a lungul timpului. Din păcate, la sfârsitul secolului XVIII, a fost distrus datorită magistratului Brașovului. În timpul vizitei nu am aflat foarte multe despre istoricul locului sfânt, însă, ni s-a sugerat să fim atenți la cum ne comportăm,dar mai ales, să avem grijă de lumea în care trăim, fiindcă e în suferință, iar singurul remediu este credința adevărată. După ce am cules învățături, am dorit să ne îndreptam către grota săpată cu secole în urmă pentru ca oamenii să se poată feri de cotropitori, păstrându-și credința ortodoxă, însă, înainte de asta, câțiva cutezători au descoperit o lume total diferită de cea care ne întâmpinase inițial. Această lume era reprezentantă de spațiul unde erau odată chiliile călugărilor, unde acum, aceștia desfășurau activități gospodărești, din afara slujbelor religioase. Tot aici, am găsit și o familie de pisoiași care stăteau pe o canapea veche și ruptă alături de mama lor și de o icoană de demult, frumos pictată - Maica Domnului, care îi veghea. Am lăsat micuța familie și ne-am urmat poteca, prin pădurea care părea de basm, către grota unde ne-a trecut un fior rece atribuit credinței milenare care se simțea mai puternic în acel loc sfânt. Deși am fi petrecut întreaga zi în peștera sfântă, am pornit din nou la drum, de data aceasta către Plaiul Foii, unde am fost întâmpinați „călduros” de o ploaie de vară care s-a pornit din ce în ce mai tare, iar noi, cutezătorii, am fost nevoiți să așteptăm autocarul pentru a ne întoarce la hotel la o pensiune. Chiar dacă eram uzi, niciunul nu s-a plâns. Imediat ce am revenit la hotel și ne-am schimbat, am început să râdem la amintirea evenimentelor de peste zi, uitând de toate șicanele drumului. Ioana Răuță
7