nr. 56
2014
PreĹŁ:
8 lei
,,Aici pe aceste sterpe stânci, ce au devenit palate pentru mii de asceţi, au învăţat monahii ortodocşi să fie înţelepţi în gândire şi umili în convingere’’ (Theoharis M. Provatakis) În călătoria mea prin Grecia am avut parte de peisaje de poveste, am întâlnit locuri şi oameni minunaţi. Toate acestea m-au îmbogăţit atât spiritual cât şi cultural. Unul dintre locurile de care am rămas fascinat în penultima zi a circuitul meu prin Grecia a fost şi Meteora... considerată de cei care păşesc pe acest tărâm, unul dintre cele mai frumoase şi spectaculoase locuri ale lumii! Şi aşa şi este!
În drum spre Meteora Drumul şi frumuseţea acestui loc, pe care a trebuit să-l parcurg din Kalambaka, orăşelul unde am rămas peste noapte, a fost pe cât de periculos pe atât de încântător. Traseul până la mânăstirile suspendate ale Meteorei poate fi comparat cu un şarpe imens, care încearcă să-şi facă loc printre râpe, dealuri, stânci prăpăstioase, de un gri-verzui cum numai în acest loc poţi vedea. În dreapta şi în stânga drumului sunt aşezate stânci, în care se mai pot vedea scări vechi de lemn aproape distruse de trecerea timpului. Ele certifică, după spusele ghidului român, existenţa asceţilor monahi, care stăteau luni întregi în peşterile săpate iscusit de mama natură, pentru a-şi pedepsi singuri corpurile pentru vreo nesupunere sau pentru gândurile lăsate să zboare la cele lumeşti.
Complexul monahal Meteora, al doilea mare şi important centru monastic ortodox al Greciei după Muntele Athos. Meteora, este şi a fost un puternic centru monahal încă din secolul al II-lea. Astăzi, constituie nu numai un loc de rugăciune ci şi un punct de atracţie a miilor de vizitatori din lumea întreagă. Poate şi datorită tainelor pe care acest loc le poartă de sute de ani. Şi astăzi meteorele reprezintă un mister până şi din punct de vedere geologic. După spusele ghidului român, nimeni nu a reuşit încă să găsească o explicaţie a modului în care s-au format aceste stânci ascuţite. Meteora este caracterizată de formaţiuni
stâncoase uriaşe, roci gigantice sculptate de timp într-o varietate de forme. Dar de departe, cel mai surprinzător aspect al Meteorei sunt mănăstirile situate în vârful acestor stânci. Cu galeriile lor de lemn şi cu acoperişurile cu cornişă, mănăstirile încoronează aceste roci gigantice. În total astăzi mai există şase mănăstiri locuite. Pe una dintre ele am avut ocazia să o vizitez şi eu. Este vorba despre Mănăstirea Marele Meteor.
Suspendat între cer şi pământ Primul meu gând, ajuns la baza stâncilor, care adăpostesc pe semeţele lor piscuri mănăstiri cu o încărcătură spirituală de neimaginat, a fost: oare de unde vine denumirea acestui loc şi ce semnificaţie are? Răspunsul nu a întârziat să apară şi a fost dat de ghidul care ne însoţea. Denumirea de „Meteora” care înseamnă „stâncă suspendată” sau „suspendat în înaltul cerului”, nu s-a întâlnit în perioada antică, acest termen fiind folosit pentru prima dată, în secolul al XIVlea, de către Cuviosul Atanasie, ctitorul Mănăstirii Marele Meteor, Schimbarea la Faţă a lui Hristos. Aceasta este cea mai faimoasă mănăstire a Complexului monahal de la Meteora. Odată ajuns în faţa ei, mi s-a tăiat pur şi simplu respiraţia: era imensă! Pentru a ajunge de la baza stâncii pe care s-a construit mănăstirea, până sus la ea, am fost nevoit să traversez un tunel săpat în piatră, apoi să urc nu mai puţin
Priveliştea de pe Meteore După ce m-am rugat şi am vizitat întregul complex al Mănăstirii Metora, am găsit de cuviinţă că este nedrept să nu rămân măcar câteva minute şi să admir de sus priveliştea, pe care ştiu că nu o mai pot vedea decât aici la Meteora. Pentru un moment nu am ştiut ce să admir mai întâi. Frumuseţea localităţilor greceşti Kastraki şi Kalambaka alături de câmpul Tassalian, de un verde liniştitor? Sau splendoarea orizontului acoperit de imensul şi albastru cer, în timp ce sentimente diferite îmi umpleau sufletul de fericire?
de 154 de trepte. Cu toate că drumul este destul de anevoios şi solicitant, ca printr-o minune, nu am simţit nici măcar o secundă dificultatea acestui traseu, ci dimpotrivă fiecare treptă urcată îmi dădea un sentiment aparte de înălţare, eram cu adevărat mai aproape de Dumnezeu, eram între cer şi pământ! Ajuns sus am constatat că mănăstirea este împărţită pe 3 nivele. Există chiar şi un muzeu laic ce adăposteşte comori ale ortodoxismului elen. Dar, de departe, cea mai încântătoare este măreaţa clădire a mănăstirii, Biserica centrală denumită Katholikon (naos), ridicată în centrul complexului de clădiri, având 42 de metri lungime şi 24 de metri înălţime. Cu emoţie păşesc şi eu în Biserică. Pentru câteva secunde am rămas fără grai, energia cu totul specială mi-a „inundat” întreg sufletul. Trăiam un sentiment de uimire, pentru că nu îmi puteam explica ce se întâmplă cu mine. Pictura bisericii cu totul specială mă îndemna şi ea la cuget şi rugăciune. Un alt lucru care m-a atras a fost iconostasul naosului cu totul special, sculptat în lemn şi aurit. Acesta a fost realizat în anul 1717 şi cuprinde reprezentări din lumea vegetală şi animală. În afară de biserica centrală, la Marele Meteor există alte trei biserici paraclis, clădite în perioade diferite: Biserica Sfântul Atanasie, în apropierea intrării mănăstirii, Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, construită în 1769. Aceste două biserici nu au picturi murale. A treia este Biserica lui Ioannis Prodromos, construită în anul 1600.
Cert este că această contradicţie a sentimentelor mele nu mi-au oferit decât o încununare a clipelor şi trăirilor de care avusesem parte cu câteva minute în urmă…
Mihai Asofie
33