nr. 51
2013
PreĹŁ:
8 lei
Nanga Parbat 2013
Lumea reală este cea a copiilor care văd şi vor să vadă bunătatea. Iubirea este sentimentul cel mai important şi ar trebui să fie motorul societăţii, iar copiii iubesc. Am avea noi de învăţat multe de la ei, dar noi facem invers – îi învăţăm noi. (Zsolt Torok, alpinist) Le doresc tuturor copiilor să-şi urmeze visul. Le doresc să îşi atingă Everestul personal în orice domeniu îşi doresc: şcoală, sport, IT, artă şi aşa mai departe. (Marius Gane, alpinist)
19 iulie 2013 în istoria alpinismului românesc
În vara aceasta, în care fiecare copil a avut provocările sale într-o vacanţă de neuitat, cinci alpinişti români au pornit într-o ascensiune dificilă pe vârful Nanga Parbat, supranumit Muntele Destinului şi care, cu o altitudine de 8.126 de metri, este cel de-al nouălea optmiar din lume. Alpiniştii Zsolt Torok, Marius Gane, Teo Vlad, Aurel Sălăşan şi Bruno Adamcsek au pornit într-o expediţie sută la sută românească. 19 iulie 2013 este o dată de referinţă pentru alpinismul românesc, pentru că această echipă a ajuns acolo, sus, fără ajutorul şerpaşilor şi fără măşti de oxigen. Mai mult, alpiniştii români au ales cel mai greu traseu şi se pare că tocmai această alegere le-a adus succesul. Şi-au învins limitele fizice şi, mai ales, psihice. Doar un membru al echipei, Bruno Adamcsek nu era pe vârful muntelui, pentru că, din motive medicale, renunţase la ascensiune la 7.300 de metri. Totodată, expediţia lor a coincis cu un atac, care a avut loc pe alt versant al muntelui şi în care 11 alpinişti au fost ucişi de terorişti. Incidentul nu i-a oprit, chiar dacă în ţară, familiile lor aveau mari emoţii.
Drumul spre victorie — pregătire fizică, cunoaştere de sine
Noi, cei ce nu practicăm alpinismul, credem că important este doar să atingi vârful, să pui acolo steagul ţării şi să priveşti spre cer, însă nu este aşa... Dovadă sunt cuvintelele celor doi români care au scris pentru cititorii cutezători – Zsolt Torok şi Marius Gane. Ei au confirmat că nimic nu se obţine uşor în viaţă şi că drumul spre o victorie este adesea mai important decât victoria în sine. Zsolt Torok spune că a atins vârful Nanga Parbat cu mintea, înainte de a ajunge acolo fizic. Puteţi reflecta la această afirmaţie acum, la început de an şcolar — trebuie să vă fixaţi obiective, să le cunoaşteţi, să le cuceriţi înainte de a vă confrunta direct cu provocările. Astfel, totul va fi uşor. De 25 de ani, Zsolt Torok practică alpinismul. El mărturiseşte că pentru a atinge unul dintre cele mai grele trasee din lume trebuie să te cunoşti bine: Să ştii perfect care sunt limitele şi până unde se pot extinde, care este pragul de suportabilitate faţă de tot ce poate fi deranjant sau
32
chinuitor. Dacă psihic eşti şi te simţi ok, atunci restul se rezolvă. Antrenamentul fizic e important, dar e doar o mică parte, cel mai mult contează mentalul. Eu de mult am atins vârful Nanga Parbat, înainte de a-l atinge fizic. Marius Gane spune că alpinismul este un hobby, nu o meserie. Presupune dedicaţie, antrenament, experienţă, care vin din turele şi escaladele făcute de-a lungul anilor. În ţară ne antrenăm în zonele muntoase mai apropiate de noi. Locuind în Bucureşti, merg mai des în Bucegi, Făgăraş, Piatra Craiului. Surprinzător, în Carpaţi, pe timp de iarnă, poţi prinde condiţii apropiate de cele din Himalaya: frig, vânt puternic, zăpadă mare, pericol de avalanşe.
Spre viaţa tainică a planetei
Ambii alpinişti au escaladat munţi din Europa, Asia, America de Sud sau din Africa. Fiecare experienţă a contribuit la perfecţionarea lor. Marius Gane spune care sunt diferenţele: Expediţiile în diverşi munţi au particularităţile lor. Unele înseamnă pereţi mari de escaladat (Italia-Alpi, Caucaz) cu dificultăţi tehnice de escaladă pe stâncă, altele înseamnă alpinism de mare altitudine (Himalaya), fără dificultăţi tehnice deosebite, dar în condiţii vitrege (altitudine, frig, vânt, etc.), altele înseamnă combinaţia între altitudine şi dificultate (Alaska, Anzi, Africa - Kenya). Zsolt Torok se antrenează oriunde în natură, pe dealurile din jurul oraşului Arad, unde locuieşte. Pentru el alpinismul presupune mult sacrificiu, stăpânire de sine, disciplină sportivă, rezistenţă, dezvoltarea voinţei şi eliminarea fricii, a frustărilor, a dorinţelor de orice fel. E o contopire cu natura, cu forma de viaţă minerală a stâncilor. Se deschid multe porţi şi ajungi să înţelegi viaţa planetei mai bine. Cel mai important muşchi în alpinism este creierul — subliniază Zsolt.
Muncă în echipă/împliniri personale
Spiritul de echipă este important. Singur, nu poţi realiza prea multe, iar reuşita unei meserii constă şi în capacitatea de a te coordona cu alţii. Zsolt Torok spune că echipa face totul într-o expediţie, noi am fost uniţi , fraţi am fost, o familie. Marius Gane crede că fiecare simte diferit acele moment,
Constanţa Comănici
Dincolo de limite
când este pe vârf. Eu am fost foarte fericit să fiu acolo, mai ales în condiţii meteo favorabile, am văzut munţii mari din jurul nostru. Când am urcat pe Everest, era plafon de nori sub noi şi nu am văzut nimic. De data asta am fost mult mai bucuros, mai ales că vremea era superbă şi pentru coborâre. Pentru Zsolt Torok ascensiunea pe un munte reprezintă o altă lume, unde puţini sunt dispuşi să pătrundă, tocmai pentru că riscul să cedeze corpul e enorm. Îţi uzezi foarte mult corpul acolo, sus. Victoria este numai faţă de corpul tău. Omul este făcut să respire oxigen. În momentul în care se ia 70 la sută şi rămâne doar 30 la sută eşti expus la o solicitare incredibilă şi periculoasă. Am avut parte de vânt, viscol, avalanşe, căderi de pietre, vijelie, soare, împlinire, linişte şi bucurie pură. Acolo sus am simţit puterea prieteniei şi bucuria sub solicitare maximă.
„Nu am cucerit Nanga Parbat, doar am fost pe vârf”
Pentru alpiniştii români Nanga Parbat este doar un moment din viaţa lor, iar modestia este cuvântul care îi defineşte cel mai bine. Vor merge mai departe, se vor perfecţiona, dar pentru ei ideea de performanţă înseamnă mai mult decât a cuceri un vârf. Sunt un exemplu pentru copiii lor şi sper ca povestea pe care v-am spus-o să îi transforme şi în eroii voştri, mai ales că EROI sunt prea puţini în prezent. Luaţi exemplul liderului echipei care a ajuns la 8.126 de metri – Zsolt Torok: Nu am cucerit Nanga Parbat, doar am fost pe vârf. Am urcat un munte deosebit în interiorul meu. Am fost pe o potecă care se termină deasupra norilor. Noi, oamenii, nu am cucerit niciodată nimic. Suntem unii şi aceiaşi cu planeta, o mică părticică din ea şi atunci când vom înţelege asta pe deplin viaţa noastră se va schimba în bine. Odată vine momentul când părăseşti tabăra de bază şi laşi în urma ta tot ce poate însemna comoditate. Urci etapă cu etapă tot mai
Întrebare fulger!
Cine a scris Micul Prinţ?
sus şi te rupi tot mai mult de viaţa obişnuită care rămâne jos, în valea cea adâncă. Urci spre cer, spre o altă lume care poate să te înalţe şi să te omoare. Fiecare tabără atinsă, fiecare pas următor înseamnă vârfuri atinse. Ajungi la peste 7500 de metri unde începe zona morţii, orice oră aici contează. Aici spiritul învinge corpul. Vârful nu e capătul drumului şi nu înseamnă reuşită. E doar un punct, jumătatea traseului. Reuşita e când ajungi să îţi iei în braţe soţia şi copilul acasă, să parcurgi un traseu în viaţă. Marius Gane: Le doresc copiilor să îşi urmeze visul. Dacă sunt consecvenţi şi muncesc pentru asta, au mari şanse de reuşită. Exemplul meu: am încercat să ajung pe Nanga Parbat în 1996. Nu am reuşit, deşi am fost foarte aproape. Nu mi-am pierdut speranţa şi, după 17 ani am reuşit să-mi ating acest obiectiv. Imposibil fără speranţă, muncă, determinare. Zsolt Torok vă îndeamnă să închideţi televizorul şi să aveţi grijă de mediul în care trăiţi. Dacă iubeşti ceva, nu îl distrugi, ai grijă de el ca Micul Prinţ care avea grijă de mica lui planetă. Ar putea fi un obiectiv, pentru fiecare cutezător, acum, la început de an şcolar.
Fii primul care răspunde pe office@crepuscul.ro!
33