Nicolae Iorga cutezatorii 44

nr. 44

2012

8 lei : ţ e Pr

Într-una din zilele petrecute în Tabara Cutezătorii am vizitat Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”. Spre mirarea mea, Nicolae Iorga a fost o mare personalitate a României, un fel de uriaş în ţara piticilor, presupun, pentru că auzisem prea puţin despre el. Pe parcursul explicaţiilor ghidului, am lăsat imaginaţia să pună în scenă o poveste captivantă.

N

lui

icolae Iorga, împreună cu numeroasa sa familie, a locuit timp de peste trei decenii în Vălenii de Munte. u Aici savantul a găsit liniştea ric sto i necesară pentru înfăptuirea a am ,m a activităţii sale ştiinţifice. Zărim g r Io Zulnia locuinţa sa, devenită muzeu, în centrul oraşului prahovean, pe partea dreaptă a drumului care duce spre Cheia şi Braşov, într-un complex muzeal. Casa în care a locuit din 1910 până în 1940 a fost construită în 1833, în stil brâncovenesc de către un boier local, iar în prezent este monument istoric.

La intrarea în locuinţă, pe o placă de marmură, stă scris: „Această casă în care au muncit, s-au bucurat şi au suferit Nicolae şi Ecaterina Iorga”.

I

ntrarea se face pe o poartă străjuită de doi stâlpi zugrăviţi în alb. Păşim cu grijă pe caldarâmul din pietre de râu, străbatem un spaţiu verde şi ajungem la o uşă masivă din lemn negru. Urcăm în pridvorul casei încadrat de stâlpi din lemn, cu capiteluri ornate.

avocatul Nicu Iorga

46

ist ori cul Nico

88 n1 î , a lae Iorg

9

În interior, muzeul adăposteşte: biroul, dormitorul, salonul de primire al doamnei Ecaterina Iorga, soţia istoricului, şi salonul mare al oaspeţilor.

După 1910, savantul a construit alte două corpuri de clădire ce aveau ca destinaţie dormitoarele copiilor, bucătăria şi sufrageria, armonios încadrate în arhitectura casei.

B

iroul de lucru rămâne centrul de interes, cu impresionanta bibliotecă, ticsită de cărţi, în număr de 2.000. Am aflat că acestea reprezintă doar o mică parte din fabuloasa bibliotecă personală a lui Nicolae Iorga: 80.000 de volume. Pe birou, mapa pentru documente, din piele de Córdoba, călimara de cerneală şi pana de gâscă cu care scria, par încă să aştepte venirea profesorului.

Sub cristal se afla gata pregătită o pagină de manuscris cu titlul „Încredere” şi un articol în limba franceză.

S

alonul mare îi primea odată pe conducătorii statului şi pe profesorii universitari din toată Europa. Păstrează aceeaşi notă populară marcată de mobilier şi tapiţerie cu elemente de artă populară românească.

Pe pereţii zugrăviţi în alb sunt etalate tablouri de Nicolae Grigorescu, „Pe Valea Câmpiniţei” şi „Flori de măr”. La loc de cinste se află şi un tablou foarte drag profesorului.

Acesta ni-l înfăţişează pe străbunicul său din partea mamei, vornicul Iordache Drăghici.

Această încăpere păstrează şi astăzi ceva din sobrietatea vremurilor apuse, când aici au poposit mari personalităţi ale istoriei.

C

el care avea să devină omul de ştiinţă cunoscut şi apreciat în toată lumea, vedea lumina zilei pe 5 iunie 1871 în Botoşani. Se spune că oameni ca el au şansa să se nască o dată la 500 de ani. De la tatăl său moşteneşte statura fizică înaltă şi impunătoare şi posibil tot ceea „ce era mai lumesc în el”.

Din nefericire, nu-l cunoaşte prea bine pentru că avocatul Nicu Iorga moare pe când eroul nostru avea doar 5 ani.

La 6 ani ştia deja să citească fără să dispună de îndrumare. Citea neobosit în română şi franceză, limbă străină pe care o

învăţase ajutat de mama sa. Greutăţile materiale prin care trecea mama sa, Zulnia Iorga, rămasă văduvă cu doi copii, nu-l copleşesc pe micuţul preocupat de cunoaştere. Trăia în lumea lecturilor sale.

S

tudiază clasele primare la Şcoala „Marchian Folescu” din Botoşani.

Apoi continuă studiile la Liceul „A. Tr. Laurian”, tot din în oraşul natal, şi la Liceul Naţional din Iaşi.

Autodidact, asimilează rapid informaţiile din şcoală şi le completează prin studiu personal. La 11 ani dădea meditaţii, iar la 15 ani cunoştea: franceza, greaca, latina, italiana şi germana. La absolvirea liceului citea în greacă şi latină şi era capabil să realizeze comentarii literare în aceste limbi clasice.

A fost un nonconformist al canoanelor şcolare, impresionându-şi profesorii, în mare parte, la rândul lor savanţi, dar atrăgând şi altercaţii memorabile.

Nu vedea utilitatea căilor bătătorite.

Trecerea prin studiile universitare a fost fulgerătoare. A dorit să termine Facultatea de Litere, secţia istorico-literară, din Iaşi într-un an şi a reuşit. Practic după 8 luni de cursuri era proclamat licenţiat „magna cum laude”, la vârsta de 18 ani şi 6 luni.

D

upă un an, obţine bursa „Iosif Nicolescu” acordată pentru a studia filologia clasică şi pleacă la Paris.

Acolo se decide să schimbe specialitatea, cu istoria. Se înscrie la Şcoala de Înalte Studii, secţia de istorie şi filologie şi dă după doi ani lucrarea de diplomă. A folosit o bibliografie de peste 400 de opere în nenumărate volume, articole din reviste şi lucrări cunoscute în epocă.

S-a documentat în mai multe arhive din Europa.

Obţine doctoratul în Germania, la Universitatea din Leipzig. În cei 69 de ani de viaţă, Nicolae Iorga s-a dedicat studiului. Vorbea şaisprezece limbi străine şi scria în şapte. A scris enorm, specializându-se în cercetarea istoriei, dar nu a neglijat nici dragostea

sa dintâi, literatura. Opera sa însumează 1359 de cărţi şi broşuri şi 25 000 de articole. A fost aproape 50 de ani profesor al Universităţii din Bucureşti, profesor agregat al Universităţii din Sorbona şi doctor honoris causa al mai multor centre universitare europene între care şi Oxford, fondatorul Şcolii române de la Paris.

Dacă am avea durata sa de viaţă, capacitatea sa de muncă şi asimilare, am scrie în medie 25 de cărţi pe an, am citi cam tot atâtea. Am avea timp să călătorim şi să frecventăm o mulţime de arhive şi anticariate din toată lumea, să publicăm articole, să ţinem cursuri universitare, să ne întâlnim cu oameni dornici de învăţătură pentru a le împărtăşi din ştiinţa noastră, să avem şi viaţă de familie. Ar fi grozav!

Dorinţa sa de a lăsa o asemenea moştenire culturală se baza pe încrederea în puterea învăţăturii. În 1908, prin grija sa pentru viitor, a deschis la Vălenii de Munte cursurile Universităţii Populare de Vară.

Apropiaţii profesorului, specialişti din ţără şi străinătate aduceau tinerilor participanţi cele mai recente noutăţi din domeniile lor.

Activitatea sa este continuată şi în prezent.

L

ucrări importante: istorie – Istoria românilor (10 volume), Istoria Imperiului Otoman (în germană – 5 volume), Istoria armatei româneşti, Istoria lui Ştefan cel Mare, Istoria lui Mihai Viteazul; literatură (poezie, drame istorice, memorialistică) – Tudor Vladimirescu, O viaţă de om, aşa cum a fost.

N. Iorga a fost şi istoric literar, publicist în ţară şi străinătate, fondatorul revistei Neamul Românesc, însemnat om politic şi demnitar.

Surse: Barbu Theodorescu, Nicolae Iorga, Editura Tineretului, 1968 şi Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică/Editura Militară, 1976; N. Iorga, Istoria lui Ştefan cel Mare, Tabel cronologic de Victor Iova, Editura Minerva, 1978 Teodora Mocanu, cls. a VII-a, Salcea - Suceava şi Anca Spiridon. Mulţumiri dnei. Carmen Ionescu, gestionar custode.

47