nr. 60
2014
PreĹŁ:
8 lei
Principesa Ana de Bourbon-Parma, viitoarea regină a României, se naşte la 18 septembrie 1923 la Paris, ca fiică a Principelui René de Bourbon-Parma şi a Principesei Margareta a Danemarcei, ceea ce o înrudeşte cu aproape toate casele regale europene. Întrucât monarhia constituţională din România a fost în mod ilegal înlăturată prin abdicarea forţată a Regelui Mihai la 30 decembrie 1947, statutul Reginei Ana nu a fost niciodată recunoscut în mod oficial de statul român. De aproape şapte decenii, Regina Ana este o regină în aşteptare, o aşteptare trăită cu demnitate, distincţie şi stoicism.
Copilăria Principesei Ana este una obişnuită şi lipsită de griji, petrecută alături de cei trei fraţi: principii Jacques, Michel şi André. Părinţii se ocupă îndeaproape de educaţia fiicei lor, adăugând cursurilor obişnuite şi lecţii de scrimă, călărie şi desen [2; p. 20]. Pasionată de cărţi, le citeşte cu nesaţ. Fire sportivă şi voluntară, se alătură cu plăcere jocurilor cu mingea şi mersului pe bicicletă, preferate de fraţii şi verii ei. Dar în scurt timp, copilăria şi adolescenţa îi sunt direct şi profund influenţate de Marea Depresiune (marea criză economică declanşată în 1929, care a afectat toate statele industrializate ale Europei) şi, un deceniu mai târziu, al Doilea Război Mondial. Ca urmare a crizei economice, părinţii săi pierd cea mai mare parte a averii, de atunci încolo familia ducând un stil de viaţă modest, restrâns. Declanşarea celui de al Doilea Război Mondial a pus la şi mai grea încercare familia. Odată cu capitularea Parisului, Principele René decide ca, împreună cu familia, să părăsească Franţa pentru a evita capturarea lui de nazişti. Traversează Spania şi Portugalia şi se îmbarcă pe vapor pentru New York, unde decid să îşi petreacă refugiul. Viaţa la New York a Anei şi a familiei sale rămâne în continuare modestă. Reuşesc să închirieze un mic apartament şi toţi îşi iau slujbe pentru a se întreţine. Principesa Margareta, mama, se angajează ca vânzătoare în magazinul unui pălărier danez. Principele René, tatăl, îşi găseşte o slujbă la o companie de gaz [1; p. 37]. Jacques, fratele cel mare, devine pilot de vânătoare, cel mijlociu, Michel, lucrează ca vânzător de ziare, iar cel mic, André, confecţionează cutii pentru ambalarea ciocolatei [1; p. 40]. Ana, înscrisă deja la Parson School of Art unde studiază advertising-ul, se angajează ca vânzătoare la celebrul magazin Bloomingdale’s, pentru a-şi putea plăti studiile [1; p. 37]. În 1943 Principele René se înscrie ca voluntar în Forţele Franceze Libere, sub comanda Generalului Charles de Gaulle [1; pp .40-41], exemplu urmat de toţi cei patru copii. Ana se înrolează şi ea ca voluntar într-un corp expediţionar de femei, trimis în misiune în Maroc, unde învaţă să devină infirmieră, mecanic şi şofer de ambulanţă. Principesa Ana îşi continuă misiunile în Algeria, Italia, Franţa, Luxembourg şi Germania, activând în special ca şofer pe ambulanţe, transportând plasmă pentru spitalele militare, şi ca ofiţer de legătură şi traducător pentru comandamentele francez şi american. La sfârşitul războiului, în 1945, Principesa Ana este decorată cu Crucea de Război franceză [1; pp. 41-49], distincţie militară PRINCESS ANNE served in the French Ambulance Corps. She enlisted in acordată combatanţilor care s-au distins prin acte de curaj în timpul luptelor.
U.S. in 1942, drove ambulances in North Africa, Italy, France and Germany.
Întâlnirea cu Regele Mihai are loc la Londra, în noiembrie 1947, cu ocazia nunţii verişoarei Regelui, Prinţesa Elisabeta a Marii Britanii, viitoarea suverană Elisabeta a II-a, la care ambii fuseseră invitaţi. Şi Regele Mihai şi Principesa Ana se plăceau reciproc cu mult înainte de a se întâlni propriu-zis, lucru care probabil a sporit emoţiile Anei când, prezentată suveranului român, în loc să facă ceremoniala reverenţă, a luat poziţia de drepţi şi a pocnit milităreşte din călcâie! [1; p. 58] Căsătoria lor are loc la Atena, pe 10 iunie 1948. Din motive diplomatice şi politice (relaţiile Europei de Vest cu Uniunea Sovietică), mirii nu pot găsi cu uşurinţă o ţară care să le permită organizarea nunţii, aşa că răspund invitaţiei Regelui Paul al Greciei, unchiul Regelui. Principesa Ana, catolică, nu primeşte binecuvântarea Papei Pius al XII-lea pentru căsătoria cu un suveran ortodox, motivele fiind dogmatice. I se interzice şi împărtăşania. Dar optsprezece ani mai târziu, cu ajutorul Principesei Grace de Monaco, o bună prietenă, are loc, într-un cadru restrâns, şi căsătoria catolică a suveranilor români, Regina fiind din nou primită în sânul Bisericii Catolice [1; pp. 126- 127].
42
De-a lungul îndelungatului exil, Regina Ana este principalul şi cel mai solid reazim al Regelui Mihai. Restrânşi în resursele lor materiale, regele şi regina duc un trai simplu, locuind cu chirie şi neezitând să îşi câştige existenţa prin propria muncă. Îngrijesc de o fermă ale cărei produse le vând în piaţa locală, împreună cu alte produse de tâmplărie pe care le lucrează împreună într-un mic atelier. În timp ce Regele are diverse slujbe, care să îl ajute să îşi întreţină familia (pilot de încercare, broker sau co-proprietar al unei mici întreprinderi de echipamente electronice), Regina Ana ţine casa şi se ocupă de cele cinci fiice: le duce şi le aduce de la şcoală, face piaţa. În timpul liber, nu ezită să îşi ajute soţul în atelierul mecanic al casei, unde regele lucrează la colecţia de jeep-uri. În ciuda eforturilor Regelui Mihai de a arăta vest-europenilor adevărata faţă a comunismului, nimeni nu vrea să îl asculte. Regina remarcă, cu luciditate, că „toţi păreau încurcaţi de existenţa lui” [1; p. 117]. Mulţi chiar îl evită. Îşi trăiesc amara singurătate şi izolare cu demnitate, neclintiţi în loialitatea lor faţă de România. An de an, înregistrează împreună, pe bandă magnetică, discursurile Regelui transmise ţării prin intermediul Europei Libere, post de radio străin interzis de regimul comunist de la Bucureşti, dar pe care foarte mulţi români îl ascultă în secret. În aprilie 1992, cu ocazia Paştelui, Regele şi Regina fac o primă vizită reuşită în ţară, când aproximativ un milion de bucureşteni le ies în întâmpinare. Dar după acest succes, autorităţile române îi interzic Regelui intrarea în ţară. Interdicţia însă nu se aplică Reginei, care porneşte neîntârziat la drum, dornică să îşi descopere ţara care îi fusese interzisă decenii. Vizitează zeci de oraşe şi sute de sate din toate provinciile istorice româneşti, fabrici, şcoli şi grădiniţe, spitale, catedrale, biserici, mânăstiri şi alte locaşe de cult, luând contact cu oameni de toate categoriile sociale, credinţele şi profesiile, tineri şi bătrâni. Oriunde i se îndreaptă paşii, aduce cu ea mesajul de speranţă al Regelui Mihai.
Regină în aşteptare, Regina Ana rămâne un exemplu de atitudine regală în faţa nenumăratelor şi uneori greu de imaginat obstacole şi umilinţe pe care exilul i le-a scos în cale. Comportamentul Reginei Ana în toţi aceşti lungi ani este caracterizat de cei trei „d” regali: datorie, demnitate, discreţie.
1. Majestatea Sa Regina Ana a României, Alteţa Sa Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, Ana a României. Un Război, un exil, o viaţă, Bucureşti: Humanitas, 2000. 2. Principele Radu al României, Ana. Portretul Reginei, Bucureşti: Curtea Veche, 2013 (ediţie bilingvă română-engleză). 3. Christian Cannuyer, Casele Regale şi Suverane din Europa, Bucureşti: Editura Gavrilă, 1996. 4. Emisiunea Profesioniştii, moderată de Eugenia Vodă, şi având ca invitată pe Majestatea Sa, Regina Ana a României. Emisiunea poate fi accesată pe site-ul emisiunii Profesioniştii, la adresa: http://www.eugeniavoda. ro/ro/emisiuni/diverse/regina-ana (accesată la data de 16 noiembrie 2014).
lector univ. dr. Marina Rotaru, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti
43