nr. 55
2014
PreĹŁ:
8 lei
România a fost dăruită cu patru regine care au făcut-o cunoscută şi respectată peste hotare. Fiecare dintre ele şi-a pus propria amprentă asupra epocii căreia i-a aparţinut într-o manieră demnă de rolul căruia i-a fost menită: prin eleganţă, ţinută, devotament şi statornicie şi nu mai puţin prin valoarea şi necesitatea lucrurilor făcute. Dintre aceste suverane, Regina Maria, soţia Regelui Ferdinand I al României, este cea a cărei personalitate ar putea fi, măcar pentru o clipă, cuprinsă în expresia englezească „larger than life”, adică „mai cuprinzătoare ca viaţa”. Pentru că rolul de regină cât şi temperamentul său şi epoca în care a trăit i-au rezervat experienţe pe care omul obişnuit cu greu le poate cuprinde într-o singură viaţă. Dar cum am putea defini rolul unei regine? Ne-am putea apropia de adevăr, dacă am înţelege că o regină este mai mult decât o prezenţă atrăgătoare, destinată să umple un decor. Ea are menirea de a conferi distincţie şi, în măsura posibilului, eficienţă poziţiei pe care o ocupă. Cu alte cuvinte, activităţile unei regine trebuie, pe de o parte, să câştige şi să păstreze admiraţia oamenilor; pe de altă parte, să ajute ca în cadrul acelor activităţi în care regina alege să se implice, lucrurile să funcţioneze cât mai bine.
Regina Maria a României a fost un mare comunicator, reuşind atât prin vorbă cât şi prin gest să comunice şi cu cei mari şi puternici, dar şi cu cei simpli şi neajutoraţi. Nu de puţine ori ea a fost cea care putea spune lucruri pe care suveranul ţării, Regele Ferdinand, nu le putea rosti din cauza poziţiei sale de şef al statului. Faptul că la declanşarea Primului Război Mondial România alesese neutralitatea, îi impunea regelui a nu face declaraţii publice în legătură cu posibilii viitori aliaţi ai ţării. Se povesteşte, de exemplu, că la recepţia diplomatică în cadrul căreia noul ambasador al Franţei la Bucureşti, Contele de Saint-Aulaire, îşi prezenta scrisorile de acreditare Regelui Ferdinand, Regina Maria ar fi ştiut să sugereze, în mod expresiv, dar prudent, că ţara urma să se alieze Antantei, nu Germaniei. Admirând toaleta elegantă a Mariei, o rochie în culori vii, diplomatul francez i-ar fi adresat un compliment reginei, la care aceasta ar fi răspuns: „Mie, precum vedeţi, nu îmi plac culorile neutre!”.
Talentul de autentic comunicator i-a fost de ajutor reginei şi în planul diplomatic, când aceasta a fost rugată să pledeze cauza României la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, în cadrul căreia se trăgeau noile graniţe pe harta Europei şi unde România urmărea să îşi îndeplinească visul Marii Uniri. Abilitatea de comunicare a reginei a fost recunoscută chiar de către primul ministru francez, Georges Clemenceau, unul dintre cei mai influenţi politicieni ai vremii, care avea un cuvânt greu de spus în privinţa cererilor României. Întrucât Ion I.C. Brătianu, primul ministru român, aflat şi el la Paris, întâmpina rezistenţă din partea lui Clemenceau, neputând stabili cu acesta din urmă o comunicare fructuoasă, liderii politici români au decis că cea mai bună porta-voce a României era chiar Regina Maria. Rolul îndeplinit de regină la Paris a fost unul diplomatic deosebit de dificil şi foarte delicat fiind în joc graniţele ţării.
38
lector univ. dr. Marina Rotaru, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti
Suverana era deja celebră pe malurile Senei, în primul rând datorită curajului său din timpul războiului, când s-a ocupat personal de îngrijirea soldaţilor bolnavi, de organizarea spitalelor din spatele frontului sau a unui sistem de ambulanţe militare cu care răniţii să fie cât mai repede transportaţi la spital. Prezenţa Reginei Maria la Paris a suscitat presei franceze, şi nu numai, un interes covârşitor, suverana fiind urmărită pas cu pas. Deşi vizita era anunţată ca fiind una particulară, regina a fost primită cu toate onorurile demne de un adevărat şef de stat. Cu lecţia geopolitică explicată foarte bine de specialişti şi riguros însuşită, Regina Maria este primită de Georges Clemenceau cu onoruri militare, protocol rezervat, de obicei numai şefilor de stat, dovadă a prestigiului de care se bucura regina României în capitala Franţei. Deşi rezumate ale dialogului dintre regină şi primul ministru francez nu apar decât în jurnalele suveranei, nu este greu să îţi închipui că întrevederea lor nu a fost una uşoară, Clemenceau fiind un politician versat şi abil, căruia nu degeaba i se dăduse porecla de „Tigrul”. Se pare însă că regina a reuşit să îi capteze atenţia şi interesul întrucât acesta ar fi spus: „Am destul timp pentru dumneavoastră; nu vă precipitaţi, vorbiţi răspicat, îmi place aşa!” La o zi după întâlnirea cu Clemenceau, Regina Maria a fost invitată la Palatul Elysée de către preşedintele Franţei, Raymond Poincaré, fiind primită de acesta cu aceleaşi onoruri demne de un şef de stat. La finalul întrevederii, regina a fost rugată de preşedintele Poincaré să treacă în revistă trupele, onoare niciodată acordată până atunci unei regine.
Vizita Reginei Maria în capitala Franţei poate fi considerată un succes politic şi diplomatic întrucât suverana a reuşit să îmbunătăţească în mod vizibil imaginea României şi atitudinea cercurilor politice vest-europene faţă de ţara noastră. La peste şaptezeci de ani de la turneul diplomatic al Reginei Maria la Paris, nepotul acesteia, Regele Mihai se angaja personal într-un demers diplomatic asemănător: turneele din 1997 şi 2002 pentru pledarea cauzei României în vederea aderării ţării la NATO şi Uniunea Europeană. Cred că nu este exagerat să te gândeşti că astăzi putem trece din Muntenia, Oltenia, Banat sau Moldova în Transilvania şi invers fără paşaport atât graţie în primul rând sacrificiului suprem al miilor de soldaţi ai Armatei Române care au luptat pe front în Primul Război Mondial, dar, într-o anumită măsură şi inteligenţei şi devotamentului Reginei Maria care a ştiut să îşi servească ţara şi să îşi înţeleagă menirea.
Bibliografie:
1. Hannah Pakula, Ultima Romantică. Viaţa Reginei Maria a României, Editura Lider (din păcate fără an, dar cred că a apărut undeva în jurul anului 2000). 2. Guy Gauthier, Missy, Regina României, Humanitas, Bucureşti, 2004. 3. Maria, Regina României, Povestea Vieţii Mele, Vol. 1, 2 şi 3, Editura Moldova, Iaşi, 1990. 4. Maria, Regina României, Însemnări Zilnice, Vol. 1-9, Editura Albatros, Bucureşti (anul apariţiei primului volum: 1996 şi continuă şi în prezent). 5. Maria, Regina României (autor), Diana Mandache (editor), Capitole târzii din viaţa mea. Memorii descoperite, Editura Allfa, 2007. 6. Guy des Cars, Inimoasele Regine ale României, Editura Dorana Braşov, 1995 (este o carte uşor romanţată, dar care dezvăluie foarte multe lucruri interesante despre reginele României, lucruri care nu apar în manuale).
39