nr. 56
2014
PreĹŁ:
8 lei
Într-o monarhie constituţională, monarhul îndeplineşte, pe lângă responsabilităţile constituţionale care îi revin, şi responsabilităţi morale şi spirituale. El trebuie să fie persoana în care calităţile neamului său sunt cel mai bine reflectate şi reprezentate, astfel încât orice individ să se regăsească în persoana suveranului şi să se simtă reprezentat în maniera cea mai onorantă cu putinţă. Se poate afirma, fără exagerare, că adevărata legătură dintre un monarh şi ţara sa este una spirituală care, în zi de sărbătoare, capătă o formă publică.
Mihai Regele Copil -1927
Toţi regii României au căutat să păstreze şi să facă cunoscute lumii zestrea spirituală a ţării şi tradiţia ei ortodoxă deşi, dintre cei patru monarhi, numai ultimii doi, Carol al II-lea şi fiul său, Mihai I, au fost botezaţi ortodocşi. De Paşte, Familia Regală lua parte la slujba din Vinerea Mare şi la slujba de Înviere din Sâmbăta Mare. După terminarea serviciului religios, Familia Regală revenea la palat unde, împreună cu oaspeţii, ciocnea ouă şi gusta pască. Se respecta astfel tradiţia spirituală a locului, ceea ce contribuia la sudarea legăturilor dintre dinastie şi ţară.
La curtea Regelui Carol I se întâmpla foarte des ca, de sărbători, Familia Regală să aibă invitaţi din străinătate. Ca iniţiator al unei diplomaţii personale, dacă îi putem spune aşa, Carol I îşi cultiva şi folosea relaţiile de rudenie spre a face ţara sa mai bine cunoscută Europei. Astfel, cu ocazia sărbătorilor de Paşte din aprilie 1879, Principatele Române au fost vizitate de Principele de Coroană al Suediei. Acesta a avut prilejul să participe la slujba de Înviere, moment pentru care oaspetele a arătat un viu interes. Carol I încerca în acest fel, printr-o împletire ingenioasă de diplomaţie şi ceremonial axat pe identitatea spirituală a ţării, să construiască a imagine pozitivă şi distinctă Principatelor. Încoronarea Regelui Ferdinand I (numit şi Întregitorul) şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari, în 1922 la Alba Iulia, reprezintă un nou moment de profundă comuniune între
monarh şi ţară. Deşi Ferdinand era, ca şi predecesorul său, catolic, iar Maria era protestantă, încoronarea lor a avut loc într-o catedrală ortodoxă, special construită pentru eveniment. În plus, conform Constituţiei ţării, apărată atât de Carol I cât şi de Ferdinand, toţi copiii celor doi suverani fuseseră botezaţi ortodocşi. Sărbătoarea Învierii din aprilie 1922 surprinde un alt moment de legătură spirituală între rege şi ţară. În noaptea Învierii, Regele Ferdinand şi-a condus familia la Mitropolie pentru a lua parte la slujba de Înviere alături de membri ai guvernului, parlamentului, ataşaţi militari străini şi oameni simpli. La finalul Canonului Învierii, imn religios care se intonează cu acest prilej, Regele Ferdinand a participat chiar la ceremonialul bisericesc, luând în mâna sa Sfânta Cruce în faţa căreia cei prezenţi s-au închinat. Chiar dacă prin botez, Regele Ferdinand nu aparţinea Bisericii Ortodoxe, gesturile făcute de suveran cu această ocazie scot în evidenţă onoarea de care se bucura monarhul în cadrul Bisericii. Momentul în sine trebuie memorat întrucât este o imagine frumoasă a unei comuniuni speciale între suveran şi popor într-un moment de maximă trăire spirituală: momentul Învierii. Deseori prezentă în mijlocul oamenilor simpli, Regina Maria participa, alături de ei, la slujba Învierii. Purtând costumul popular românesc, suverana îi însoţea şi împreună înconjurau biserica de trei ori, conform tradiţiei ortodoxe. La finalul slujbei regina aprindea lumânări pe care le punea pe morminte, stătea de vorbă cu oamenii, împărţind şi ciocnind ouă roşii cu aceştia, gesturi care deveneau amintiri de neşters pentru cei prezenţi.
Regele Mihai şi Regina Elena la Mitropolie, la slujba de Înviere din 3 aprilie 1942
Tradiţia participării Familiei Regale la Sărbătorile Învierii a continuat şi în timpul domniei ultimilor doi regi, Carol al II-lea şi Mihai I, în ciuda unui context istoric şi politic foarte frământat. Faptul că cei doi monarhi erau născuţi şi botezaţi în credinţa ortodoxă şi unşi de Biserică drept regi legitimi ai României, adăuga o nouă dimensiune persoanei regelui: el devenea un uns al lui Dumnezeu. Astfel, monarhul putea lua parte la ceremonialul bisericesc propriu-zis alături de feţele bisericeşti, având aproape un rol sacerdotal. Suveranul putea, de exemplu, ca în cadrul slujbei de Târnosire (de Sfinţire) a unei biserici nou ridicate sau renovate, să participe la ceremonialul pregătirii Sfintei Mese, adică masa din altar.
Principele Mihai şi bunica sa, Regina Maria (anii 1920)
Regele Mihai la slujba din Vinerea Mare, 23 aprilie 1943
Ceremonialului sărbătoririi Paştelui în tradiţia regală română i se adaugă o nouă dimensiune în aprilie 1992, când Regele Mihai s-a putut reîntoarce în ţară după un lung exil. În acel an, Biserica Ortodoxă Română pregătea canonizarea voievozilor Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu. Potrivit ritualului ortodox, influenţat de tradiţiile bizantine, o canonizare nu poate avea loc dacă la mormântul celui care urmează a fi canonizat nu îngenunchează şi nu se roagă un cap încoronat. Prezenţa Regelui Mihai la slujba de Înviere de la Mânăstirea Putna şi la slujba de a doua zi de la biserica Sfântul Gheorghe din Bucureşti se explică prin faptul că la prima este înmormântat Ştefan cel Mare iar în a doua sunt înmormântate osemintele lui Constantin Brâncoveanu, aduse în secret de la Constantinopol în 1720 de către soţia sa, Doamna Marica. Ca uns al lui Dumnezeu şi rege, Mihai I a îngenuncheat şi s-a rugat la mormintele celor doi voievozi români, contribuind astfel la îndeplinirea ritualului de canonizare cerut de tradiţia ortodoxă şi la perpetuarea unor tradiţii care îmbogăţesc identitatea românească.
Ciubotaru, Ştefania, Viaţa cotidiană la curtea regală a României, 1914-1947, Bucureşti, Editura Cartex, 2011, pp. 406-407, 438, 425. Cristescu, Sorin, (editor), Scrisorile Regelui Carol I din arhiva de la Sigmaringen, 1878-1905, Bucureşti, Editura Paideia, 2010. Mandache, Diana, Regele Mihai. Album Istoric, Bucureşti, Editura Litera, 2013, pp. 162, 164. Neagoe, Stelian (editor), Memoriile Regelui Carol I al României, d eun martor ocular, Vol. IV 1878-1881, Bucureşti, Editura Machiavelli, 1994, pp. 225-227. Regina Maria (autor), Arimia, Vasile (editor), Racoviceanu, Sanda (traducător), Însemnări Zilnice, Vol. II, Bucureşti, Editura Albatros, 2004, pp. 111, 115. Regina Maria (autor), Arimia, Vasile (editor), Racoviceanu, Sanda (traducător), Însemnări Zilnice, Vol. III, Bucureşti, Editura Albatros, 2004, p. 154.
lector univ. dr. Marina Rotaru, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti
Regele Mihai şi Regina Ana, însoţiţi de Principele Nicolae, la Putna, Paşte -1992
31