NYTBR 41 | 02 martie 2009 by Editura Univers

Preţ: 1,5 lei

Ediţia în limba română, nr. 41 – 23 februarie 2009 Se distribuie numai împreună cu ziarul România Liberă.

SAM FALK/THE NEW YORK TIMES (1961)

Pe plajă de Carl Hiaasen

FOOL’S PARADISE Players, Poseurs, and the Culture of Excess in South Beach de Steven Gaines Ediţie ilustrată. 274 pag. Crown Publishers. 25.95 $

Cei care ezită să cumpere această istorie socială modernă a Miami Beach pot răsufla uşuraţi: Madonna este pomenită doar în trecere în Fool’s Paradise (Paradisul măscăricilor), o cronică distractivă scrisă de Steven Gaines despre lipsa de distincţie şi de sofisticare a oraşului din Florida. Nu-i veţi simţi lipsa lui Madge, căci sunt multe alte per-

WALTER KIRN: ATACUL LUI DAVID DENBY ASUPRA SARCASMULUI PAGINA 5

sonaje strigătoare la cer pe care Gaines le pune sub lumina reflectoarelor. Puţine dintre ele sunt complexe sau convingătoare, dar, până la urmă, vorbim despre o carte despre South Beach. Cei mai mulţi oameni nu se duc acolo pentru a se îmbogăţi spiritual, ci pentru sex, droguri şi petreceri. La origine, ideea era alta. Pe vremea când au fost tăiate mangrovele, iar nisipul a fost dragat de pe fundul oceanului – da, până şi plaja este falsă –, dezvoltatorul Carl Fisher îşi imagina locul ca o viitoare Riviera americană, un refugiu respectabil pe Continuare în pagina 4

ALAN GREENSPAN ȘI ERA TURBULENŢELOR PAGINA 21

Editorial

23 februarie 2009

Ficţiune & Poezie 10

THE ROSE VARIATIONS

ROMANE POLIŢISTE

Recenzii de Marilyn Stasio

Nonficţiune 1

A Polemic in Seven Fits de David Denby Recenzie de Walter Kirn 6

THE BLOODY WHITE BARON:

The Extraordinary Story of the Russian Nobleman Who Became the Last Khan of Mongolia de James Palmer Recenzie de Jason Goodwin 7

A HIDDEN LIFE:

A Memoir of August 1969 de Johanna Reiss Recenzie de Leslie Garis 8

MAGIC BUS:

On the Hippie Trail From Istanbul to India de Rory MacLean Recenzie de Jane şi Michael Stern

FOOL’S PARADISE:

SNARK:

THE WAY OF HERODOTUS:

Travels With the Man Who Invented History de Justin Marozzi Recenzie de Tobin Harshaw

Players, Poseurs, and the Culture of Excess in South Beach de Steven Gaines Recenzie de Carl Hiaasen 5

AMERICA ANONYMOUS:

Eight Addicts in Search of a Life de Benoit Denizet-Lewis Recenzie de Polly Morrice

de Marisha Chamberlain Recenzie de James Wilcox 15

NINE LIVES:

Death and Life in New Orleans de Dan Baum Recenzie de Thomas Mallon

TIME AND THE TILTING EARTH: Poems

de Miller Williams Recenzie de Joel Brouwer 12

BEYOND THE REVOLUTION:

A History of American Thought From Paine to Pragmatism de William H Goetzmann Recenzie de Jedediah Purdy

THE GOOD PARENTS

de Joan London Recenzie de Roxana Robinson 12

Eseu 20

Thomas Mallon şi-a început colaborarea cu Book Review acum 25 de ani, imediat după publicarea volumului său, A Book of One’s Own: People and Their Diaries. De atunci a mai scris patru cărţi de nonficţiune şi şapte romane şi a trecut prin lumea academică, prin cea a redactorilor de reviste şi chiar prin birocraţia guvernamentală (ca preşedinte adjunct al National Endowment for the Humanities1). Nu e atunci de mirare că de-abia acum îşi termină volumul companion al jurnalului său, Yours Ever: People and Their Letters, care va apărea în toamna acestui an. Mallon scrie mai ales din turnuleţul care îi încununează casa victoriană din Washington, oraşul în care se desfăşoară trei dintre romanele sale – precum şi unul aflat în lucru, despre epoca scandalului Watergate. Deşi e mulţumit să locuiască la Washington, Mallon a fost multă vreme atras de New Orleans, după cum explică într-un e-mail recent, oraş ale cărui încarnări pre- şi post-Katrina sunt examinate în cartea pe care o recenzează, Nine Lives, a lui Dan Baum. Cea mai recentă vizită în oraş a lui Mallon datează din primăvara lui 2006. „Cartierul Francez“, îşi aminteşte el, „era neatins, dar oribil de nepopulat. Puteai să te dai cu bicicleta pe Bourbon Street la miezul nopţii fără să te temi că ai putea lovi pe cineva“. Editorii 1 Fundaţie guvernamentală al cărui scop este sprijinirea educaţiei, cercetării, conservării şi a programelor publice privind ştiinţele umaniste. (n.tr.).

Online

Nu mă pot opri din scris de Geoff Nicholson

Articole & Bestselleruri 17

Bestselleruri ediţii cartonate

Selecţia editorilor

TBR: Din culise

Bestselleruri ediţii broşate

Raftul cu ediţii broşate

THE DAY WALL STREET EXPLODED:

A Story of America in Its First Age of Terror de Beverly Gage Recenzie de Kevin Baker

Conţine secţiune specială dedicată cărţilor apărute la editurile din România. The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008-2009 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Director editorial: Cristian Teodorescu; Redactor-şef: Virginia Costeschi; Traducători: Cristiana Vişan, Ioana Chira, Ştefan Bodea, Cătălin Pruteanu; Proofreading: Anda Ciurte, Monica Diacu; Advertising sales: virginia@nytbr.ro, tel 0745 773 764; www.nytbr.ro. PR: ARENA Communications, cecilia@arenacommunications.ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: GRASPO CZ. Abonamente: difuzare@romanialibera.ro.

Săptămâna aceasta vor apărea: Steven Gaines, autor al volumului „Fool’s Paradise“, Kevin Baker, pe tema c!r"ii „The Day Wall Street Exploded“, Motoko Rich cu însemnări din teren şi Jennifer Schuessler cu veşti despre bestselleruri. Gazda va fi Sam Tanenhaus, editor la Book Review. Emisiunea este, de asemenea, transmisă şi în New York, vineri la ora 18:05, la postul de radio WQXR, 96,3 FM, sub titlul „Inside the New York Times Book Review“. PAPER CUTS: Blogul Book Review prezintă cărţi şi alte materiale tipărite. FIRST CHAPTERS Fragmente din „A Hidden Life“, de Johanna Reiss, „Snark“, de David Denby, şi din alte cărţi. E-MAIL CU NOILE APARIŢII: Primiţi în fiecare vineri o trecere în revistă a recenziilor noilor cărţi şi apariţii. PODCAST:

nytimes.com/books ILUSTRAŢII DE JOE CIARDIELLO (SUS) ŞI CHRISTOPH NIEMANN

Pe plajă Continuare din pagina 1

timp de iarnă pentru americanii prosperi din nord. După cum s-a dovedit, gangsterii preferă şi ei vremea însorită zăpezii. În 1928, Al Capone şi alţi interlopi descoperiseră Miami Beach, iar crima organizată începuse să pună stăpânire pe oraş. Jocurile de noroc, vânzarea de alcool la negru şi prostituţia deveniseră sectoare dinamice ale economiei, iar corupţia se răspândea ca o epidemie. Astăzi, ecstasy-ul a luat locul romului cubanez în inventarul viciilor nocturne preferate, dar atitudinea nu s-a schimbat. La fel ca în Philistines at the Hedgerow, radiografia sa ironică a zonei Hamptons, Gaines identifică simptome ale disfuncţiilor sociale în arhitectură – de pildă, în ţipătorul şi emblematicul Hotel Fontainebleau de pe Collins Avenue. Acesta este rodul unei colaborări tumultuoase între un dezvoltator încăpăţânat pe nume Ben Novack şi arhitectul Morris Lapidus. Cei doi nu se puteau suferi şi, până la moarte, fiecare şi-a revendicat paternitatea proiectului de arhitectură pentru această structură masivă, curbată într-un mod straniu, a cărei execuţie a durat mai puţin de un an. Detestat de critici, Fontainebleau a devenit imediat locul animat în care îşi făceau veacul cartoforii, gangsterii şi vedetele de cinema. Frank Sinatra a cântat aici timp de 20 de ani – gratis, conform lui Gaines –, primind în schimb dreptul de liberă folosinţă a unui apartament de lux de la mansardă. „Singurul lucru pentru care a plătit Sinatra au fost târfele“, afirmă Gaines. Ei bine, măcar n-a uitat de muritorii de rând. Autorul citează un document intern al Departamentului de Justiţie care sugerează faptul că Sinatra a cântat pe gratis din datorie faţă de prietenii săi din Mafia care conduceau în secret hotelul – o acuzaţie pe care Novack a negat-o întotdeauna, chiar şi după ce a vândut Fontainebleau. În orice caz, locul îşi pierduse deja strălucirea la începutul anilor ’70. La fel şi Miami Beach. Hotelul Row se degradase, în timp ce noul parc tematic Disney World deturna turiştii spre partea nordică a statului Florida. Zona numită South Beach, ce se întinde aproximativ între 21st Street şi Government Cut, era locuită de mii de evrei în vârstă care veniseră din nord-est şi care îşi vedeau acum locuinţele deteriorându-se. Nu era – aşa cum spune Gaines pripit – una dintre cele mai rele mahalale din America. Dar viaţa a devenit mult mai periculoasă după exodul cubanezilor din 1980, când Fidel Castro a condimentat mulţimea de fugari cu mii de deţinuţi eliberaţi, dintre cei mai periculoşi locatari ai închisorilor cubaneze. Mulţi dintre aceştia au ales ca destinaţie Miami Beach, unde victime neajutorate se găseau din abundenţă. Felul în care Gaines descrie valul de fărădelegi ce a urmat nu este exagerat – chiar era haos pe stradă. Aducându-ne aminte de această perioadă nu foarte îndepărtată, renaşterea cartierului South Beach se pare şi mai uimitoare, deşi locuitorii au plătit un

Carl Hiaasen este titularul unei rubrici în Miami Herald şi autor a numeroase cărţi. Noul său roman pentru tineri, „Scat“, a fost publicat în ianuarie. 4

preţ pentru asta. Mulţi bătrâni din zonă au fost alungaţi sau au murit în singurătate. Afluxul de artişti şi o aprigă mişcare de conservare a zonei au dat startul uluitoarei renaşteri, deşi unii fani ai culturii pop consideră că meritul aparţine show-ului de televiziune Miami Vice. Cu siguranţă, datorită camerelor de filmat ale lui Michael Mann, esplanada în stil Art Deco a străzii Ocean Drive a părut mai îmbietoare, chiar şi atunci când Sonny şi Rico trăgeau focuri de armă asupra consumatorilor de cocaină îmbrăcaţi în Armani, pe sub palmieri. Cu o asemenea publicitate nu-i de mirare ce a devenit noul Miami Beach şi ce fel de oameni şi-au făcut apariţia în oraş. Unul dintre aceştia a fost un personaj care trăgea de fiare la sală ca un maniac, originar din Brooklyn. Îşi spunea Chris Paciello. Şomer, în vârstă de 23 de ani, Paciello a reuşit cumva, la doar câteva zile după ce ajunsese în South Beach, să cumpere un club de noapte pe care l-a transformat într-o speluncă. După ce acesta a ars în împrejurări dubioase, Paciello a deschis un club numit Liquid, ce a devenit în scurt timp cel mai mare punct de atracţie pentru modele, actori şi sportivi profesionişti.

Pe numele său adevărat Christian Ludwigsen, Paciello era un infractor violent, bănuit de poliţia federală că ar avea legături cu familiile implicate în crima organizată. Când CV-ul său pătat a fost scos la iveală de The Village Voice, singurul efect a fost că renumele lui Paciello a sporit. Obişnuiţilor clubului li se părea cool să-şi petreacă timpul în compania unui ticălos autentic. Potrivit lui Gaines, Madonna l-a sunat pe Paciello când acesta a împlinit 27 de ani şi i-a cântat la telefon: „La mulţi ani, drag gangster, la mulţi ani!“. În anul următor a fost arestat pentru dare de mită şi jefuirea unei bănci, precum şi pentru omucidere într-un caz de jaf la o locuinţă din Staten Island. Şi-a recunoscut vina pentru a obţine o condamnare mai uşoară, şi-a turnat o duzină de amici cu ceafă groasă şi a ajuns la închisoare, lăsând temporar South Beach fără cineva care să dea tonul distracţiei. Dacă Paciello s-ar întoarce mâine, ar reveni în top cât ai zice peşte. Aşa funcţionează SoBe. După cum i-a spus un promoter lui Gaines, „oamenii îţi iartă orice dacă ştii să-i distrezi“. Ar trebui să pună aceste cuvinte pe stema oraşului.

„Miami Vice“, 1984-89: Don Johnson şi Philip Michael Thomas.

În mod evident, Gaines a petrecut multe nopţi alături de tinerii frumoşi şi dezorientaţi. În mod surprinzător, aceştia se droghează mult, fac mereu sex drogaţi şi apoi se întreabă ce înseamnă tot ce li se întâmplă. Ei sunt clişee în carne şi oase, într-un oraş ce revarsă clişee după clişee, dar asta nu înseamnă că relatarea nu are unele momente ocazionale de profunzime. Iată ce spune un model pe nume Matt despre timpul petrecut în South Beach: „De câteva luni trăiesc într-un loc superficial şi nevrotic. Trăiesc într-o societate lipsită de orice urmă de cultură şi obsedată de bani şi faimă... Mă întreb: «Asta e? Doar atât? Sunt un tip incredibil numai pentru că arăt aşa cum arăt?»“. Nu seamănă cu o meditaţie a lui Jay Gatsby; sunt doar gândurile unui puşti care încearcă să-şi dea seama când să-şi ia tălpăşiţa. Gaines se pricepe să pună întrebări şi face multă muncă de teren pentru a se documenta. Una dintre cele mai bune părţi din carte este vizita pe care i-o face lui Alex Daoud. Ca primar al Miami Beach în anii 1980, stridentul Daoud purta pistol şi îşi petrecea timpul cu un echipaj de poliţişti ticăloşi care opreau suspecţi pe aleile dosnice. Daoud era şi un escroc sociabil, care lua mită şi cerea favoruri de la dealeri de droguri, bancheri şi chiar proprietari de localuri de striptease. Primarul s-a preschimbat şi el în turnător şi a stat ceva vreme după gratii. Acum administrează o clădire modestă de apartamente, se văicăreşte din cauza greutăţii lui şi îi imploră pe toţi cei care-i dau atenţie să citească povestea lui, scrisă şi publicată pe cont propriu. Daoud declară: „Miami Beach este un non-loc populat de dezrădăcinaţi“. Are doar parţial dreptate. Există o identitate a locului şi mulţi oameni, precum Barbara Capitman, o apărătoare a locului, îl îndrăgesc. Totuşi, în toate epocile, de la Capone la Sinatra şi la Madonna, economia zonei South Beach a fost întotdeauna însufleţită de stimulente sibaritice şi de afluenţa de papagali cheflii şi guralivi. Slavă Domnului că South Beach nu s-a dorit niciodată a fi o destinaţie pentru familii. În prezent, cluburile abundă în continuare, dar efervescenţa anilor 1980-1990 a pierit. Gaines consideră că un eveniment hotărâtor a fost uciderea – mai precis, asasinarea – designerului Gianni Versace în 1997, pe treptele casei sale de pe Ocean Drive. Crima a zdruncinat SoBe în acelaşi fel în care omorârea lui John Lennon a zdruncinat Manhattan-ul, însă Gaines expediază în câteva paragrafe această crimă bizară. Adevărul e că în orice bar din South Beach ţi-ar fi greu să găseşti mai mult de cinci clienţi care ştiu ceva despre Versace. Cei mai mulţi petrecăreţi de pe ringul de dans purtau încă aparat dentar când acesta a fost împuşcat. Nu e vina lui Gaines că, de la prostănaci superbi la pungaşi slugarnici, Fool’s Paradise este suprapopulat cu personaje care se încadrează în tiparele clasice. Aşa stau lucrurile în Florida. După cum poate confirma orice jurnalist, un loc nu este şi plictisitor doar că pentru că este superficial, corupt şi devorat de falsitate. De fapt, probabil că nu există alţi 3 km2 în SUA care să fie la fel de amuzanţi ca South Beach, atâta vreme cât e luat în doze mici şi h cu precauţiile de rigoare. FOTOGRAFIE DIN COLECŢIA UNIVERSAL TV/EVERETT

Insultele care rănesc David Denby atacă fenomenul cunoscut sub numele de snark.

DE WALTER KIRN

N Snark (Băşcălie), un eseu amplu de un altruism neovictorian care deplânge „abuzul urât şi conştient“ despre care autorul crede că a contaminat prea mult umorul american în ultima vreme, David Denby, critic de film la The New Yorker, porneşte într-unul dintre cele mai fanteziste proiecte pe care le poate demara un reformator moral. Folosindu-se de erudiţie şi de logică, vrea să corecteze şi să înfrâneze cea mai pasionată, reflexivă, preistorică şi anarhică plăcere umană, în afară de mâncare şi atingerea orgasmului. E vorba despre râs. Sau, în opinia lui Denby, despre râsul ilicit: râsul din motive greşite, stârnit de replicile greşite. Dacă poate exista râsul din motive potrivite, dată fiind istoria subversivă şi corozivă a umorului, e o întrebare filosofică dificilă, dar Denby e de părere că da. Îşi bazează opinia pe convingerea că impulsul de a chicoti, de a rânji şi de a râde pe înfundate (şi diferitele căi de a stimula aceste impulsuri) pot, şi ar trebui, să fie aliniate conştient cu virtuţile civice şi standardele literare, ca nu cumva societatea noastră să râdă din motivul greşit sau la glume care nu sunt destul de spirituale sau care ar putea fi de-a dreptul prosteşti şi maliţioase. Umorul care stârneşte acest râs nepotrivit e „snark“, denumit astfel după o creatură fictivă din poezia The Hunting of the Snark, de Lewis Carroll. Ca specie a umorului contemporan defectuos, Denby oferă mai multe definiţii: atât de multe, de fapt, încât creatura nu trece de materializarea ca umbră pe perete, pe care autorul o ţinteşte neîncetat, dar fără s-o nimerească. În primele pagini ale cărţii, el îi oferă o definiţie negativă: snark e o practică de care sunt învinuiţi adesea anumiţi comedieni faimoşi, însă pe nedrept şi incorect, fiindcă Walter Kirn a scris mai multe romane şi o autobiografie, „Lost in the Meritocracy“, care va apărea în luna mai în SUA. ILUSTRAŢIE DE MEMO PRODUCTIONS

ei de fapt produc „ironie“. În plus, cititorul n-are de ales şi trebuie să înţeleagă ce poate din remarcile lui Denby, fiindcă sunt politic morale în ironia lor, chiar şi atunci când cuvintele par dure şi aspre. Stephen Colbert şi Jon Stewart sunt doi dintre aceşti non-snarkeri denigraţi pe nedrept. Sarah Silverman scapă nevătămată, în vreme ce Penn Jillette, un libertin declarat, care în prezent susţine spectacole mai ales în Las

SNARK

A Polemic in Seven Fits de David Denby 128 pag. Simon & Schuster. 15.95 $

Vegas, şi Sarah Palin, amatoare declarată de vânătoare care s-a aşezat bine-mersi pe undeva prin nord, sunt înfăţişaţi ca nişte snarkeri prin excelenţă. Din întâmplare, aşa e şi John McCain şi mai toţi cei care s-au legat, dintr-un motiv sau altul, de Barack Obama, mai ales dacă au făcut-o pe internet şi s-au lăsat influenţaţi de prejudecăţi. Însă nici discursul rasist nu e snark, scrie Denby, fiindcă urmăreşte să „incite“, şi nu să stârnească chicote, şi fiindcă e „destinat grupurilor“, nu indivizilor. Lui Denby acest discurs i se pare dezgustător, dar clarifică de la început că nu face obiectul cărţii sale, mai întâi pentru că e un drept constituţional şi apoi pentru că-i pare rău pentru cei care-l folosesc: „puzderiile de oameni tulburaţi şi pierduţi de pe websiteuri şi de pe reţeaua socială Facebook“, care „caută un mod de a-şi defula teama“. Cu alte cuvinte, cretinii răzbunători nu sunt demni de snark, ci doar se implică uneori în violenţe bigote, care, oricât de îngrozitoare şi tragice ar fi, nu sunt enervante. Nu, ceea ce-l deranjează pe Denby în latura sa elitistă e o formă de exprimare mult mai subtilă: umorul care glorifică „puterea de a ridiculiza“ şi care e practicat de semidocţii doritori să pară deştepţi şi interesanţi ca

să-şi aline sentimentele de „deposedare“ şi să-şi ridice orgoliul rănit bătându-şi joc de oameni precum – pregătiţi-vă să vă indignaţi – Ivan Boesky, brokerul condamnat pentru trafic de informaţii confidenţiale, a cărui faimoasă preferinţă pentru bijuteriile ieftine a fost satirizată o dată în deja defuncta revistă Spy. Asta înseamnă, domnule, snark, principalul duşman al societăţii: să-ţi baţi joc de baronii tâlhari şi vulgari care fură mai mult într-o lună decât Capone în zece ani. Acest „snark“ şi motivele pe care i le impută autorul sunt tratate ca fiind mai ameninţătoare pentru perspectivele noastre de viitor, ca oameni, decât insultele marilor maeştri ai Ku Klux Klanului. Denby nu poate suporta aceste răbufniri ale unei invidii neconştientizate faţă de oamenii extrem de bogaţi şi de importanţi din partea celor mai săraci şi simpli (care se dau drept oameni cu gust când, de fapt, sunt doar nişte arivişti). Complici la această gravă insultă (gravă în opinia lui Denby, dar firească pentru oamenii de rând; a se vedea The National Enquirer şi obişnuitele poze cu staruri surprinse fără machiaj) sunt cititorii care râd de această îngâmfare arivistă. Ar trebui să se comporte mai cuviincios, cumva. Cu mai puţină meschinărie. O parte din diatriba lui Denby împotriva impulsului echilibrat care stârneşte o bună parte din umorul actual (moment în care cei mari şi puternici nu sunt destul de echilibraţi, ci se plimbă bine-mersi prin Manhattan purtând în loc de bijuterii banii de pensie ai văduvelor) constă într-o serie de capitole despre trecut, ale căror titluri dickensiene arhaice arată cu limpezime ce-i e frică lui Denby să audă de la glumeţii spontani din era Facebook. Proba A: „O istorie scurtă şi foarte intermitentă a snark-ului, Partea a doua, în care autorul ajunge cu căutările aproape de epoca actuală, lăudând şi deplângând anumite publicaţii şi demascând tendinţele de snark ale unui autor faimos“. Când

ajunge, în cele din urmă, la epoca actuală, Denby îi declară pe Tom Wolfe şi pe Maureen Dowd maeştri ai „mimesisului de tip snark“ şi se opreşte asupra a două epicentre ale snark-ului, aflate pe cele două maluri ale Atlanticului: Private Eye, o publicaţie britanică pe care autorul o consideră un avanpost al înverşurării britanice postcoloniale, şi Spy, revista americană menţionată anterior a cărei epocă de aur s-a consumat în anii ’80 şi ai cărei editori, Graydon Carter şi Kurt Andersen, sunt socotiţi nişte provinciali de-abia sosiţi la New York şi plini de visuri despre strălucirea metropolei şi de dezgust faţă de oraşul „răutăcios“ în care au ajuns. Pentru că am lucrat la Spy şi ştiu câte ceva despre ce s-a întâmplat acolo în lipsa lui Denby, descrierea revistei mi se pare inexactă, iar acuzaţiile ce i se aduc, şubrede şi obscure. „Editorii au vrut să descopere unde se afla puterea, deşi fascinaţia lor era foarte limitată. Finanţele şi presa... îi obsedau“. Să te legi de industriile newyorkeze cele mai remarcabile, intimidante şi aparent invincibile, nu a fost deloc o dovadă de fascinaţie limitată, chiar dacă e ceva cam previzibil şi evident. Apoi Denby formulează o acuzaţie care e şi mai cretină şi mai lipsită de sens. „Spy... nu voia să-şi vadă victimele dispărând. Voia să le vadă în jur ca să le poată ataca iarăşi şi iarăşi. Revista şi subiectele ei se aflau într-o relaţie de dependenţă reciprocă“. Foarte adevărat. Aşa cum The New Republic depinde de guvern şi Motor Trend de General Motors, şi Spy depindea realmente de subiectele sale. Ca să aibă subiect, ca orice revistă. Principalul era, probabil, Donald Trump, care a depăşit până şi eforturile criticilor săi cei mai înflăcăraţi de a-l satiriza, atunci când a realizat seria „The Apprentice“, al cărui protagonist exploziv, nemanierat şi grotesc a plusat şi dublat toate acuzaţiile tăioase aduse în Spy şi a părut chiar mândru s-o facă. Oare Denby ar prefera ca revista să-şi aleagă subiecţi mai puţin vanitoşi şi omniprezenţi? Dacă ceea ce a publicat Spy despre Trump se califică drept snark, atunci acest snark e obligatoriu în anumite cazuri. În altele, e dureros de absent sau subapreciat, ceea ce poate duce la dezastru. Bernard Madoff, unde erai în 1987? Dacă Spy şi-ar fi pus labele pătate de cerneală pe el, poate că acum am avea mai multe acţiuni de binefacere evreieşti. E util să râzi de putere, orice şi-ar închipui Denby că-i stimulează pe chicotitori şi oricât le-ar dispreţui proza acidă. Însă atitudinea politicoasă are un preţ şi mai ridicat: unul pe care Denby pare uimitor de dispus să-l plătească de dragul... cui? Greu de spus. Dată fiind obtuzitatea lui în privinţa nevoii de a râde fără pic de respect, chiar dacă e nepoliticos, nedrept sau stupid să dezvălui sau să contribui la suportarea aroganţei şi a înşelătoriei, aproape că te întrebi dacă el chiar deplânge aşa-zisa „vânătoare de snark“ pentru că, invariabil, într-o zi acea creatură numită snark ar veni h după cărţi precum a lui. 5

Mongolia şi nebunul La începutul secolului XX, un comandant sadic din Armata Albă a elaborat o revendicare sângeroasă a stepei. DE JASON GOODWIN

LOODY White Baron (Baronul alb sângeros) de James Palmer descrie viaţa baronului Roman Nikolai Maximilian von Ungern-Sternberg şi e povestea „unui ratat cu sânge albastru“, care a devenit un psihopat vizionar în extremul orient rusesc. O lectură incomodă, dar fascinantă, această carte împleteşte alianţele bizare, visele criminale şi carierele improbabile, conturate după Primul Război Mondial şi după căderea Rusiei ţariste. În centrul atenţiei se află Mongolia, într-o vreme când se eliberase oficial de

THE BLOODY WHITE BARON

The Extraordinary Story of the Russian Nobleman Who Became the Last Khan of Mongolia de James Palmer. 274 pp. Basic Books. 26.95$.

dominaţia chineză, după revoluţia din 1911 care a răsturnat de la putere dinastia Qing şi a pus bazele unei republici defectuoase. Exaltaţi de victoria împotriva ruşilor în 1905, japonezii se aflau în căutarea visului expansionist panasiatic căruia i-au dat frâu liber câţiva ani mai târziu, în vreme ce ruşii erau prinşi în vârtejul revoluţiei bolşevice. În această îngrozitoare lume a alianţelor şi trădărilor îşi face apariţia baronul Ungern, un budist ţarist şi antisemit cu ţeluri mesianice. Născut în 1885 şi crescut la celălalt capăt al imperiului rus, în Estonia, Ungern aparţinea micii nobilimi germane care a furnizat ofiţeri oştilor ţariste. Cariera lui militară nu a fost mai deloc încununată de glorie, deşi postul său de cavalerie pe frontul de vest i-a dovedit curajul prostesc. La prăbuşirea Rusiei, în 1917, el se afla în orientul îndepărtat rusesc, unde s-a asociat la fapte nebuneşti cu un alt comandant al Armatei Albe, căpitanul Grigori Mihailovici Semenov, care i-a adus notorietate şi câţiva recruţi. Climatul era apocaliptic, până în cele mai mizere aspecte ale vieţii umane. Pe frontul de vest muriseră milioane de oameni. Nobilii ruşi fugeau cu tot cu bijuterii în China. Liderii budişti locali erau imorali şi corupţi. Protocoalele înţelepţilor Sionului erau citite de toată lumea, începând cu ţarina întemniţată. Locomotivele placate cu oţel şi echipate cu arme smulse din canonierele de pe lacurile siberiene circulau neîncetat pe linia transsiberiană, trăgând după ele oraşe mobile de ţarişti, cu vagoane-restaurant opulente, vagoane-teatru, tipografii, bordeluri şi camere de tortură. Prizonierii erau înghesuiţi în vagoane lipsite de apă Cea mai recentă carte a lui Jason Goodwin e „The Snake Stone“, un roman poliţist plasat în Imperiul Otoman (n.tr. apărut în România la editura Rao). 6

şi lăsaţi să moară pe şine. Armata Albă o luase razna pur şi simplu. Piraţi care conduceau aceste canoniere ale stepei, incapabili de a cuceri inimi şi minţi, aceştia îşi petreceau la fel de mult timp vânând spioni bolşevici – şi torturându-i şi omorându-i pe localnici – precum şi luptânduse cu comuniştii. Ungern însuşi a dus la culme această paranoia sadică. Totuşi, specialitatea sa era Mongolia. Vorbea limba, era un budist idiosincratic şi îi plăceau buriaţii – nomazi în care avusese mereu mai multă încredere decât în ţăranii ruşi obişnuiţi. De aici şi natura tot mai mongolă a escapadelor lui. Ungern a reuşit să cucerească de la chinezi oraşul

Într-o lume îngrozitoare a alianţelor şi trădărilor apare un budist ţarist antisemit cu ţeluri mesianice. Urga (Ulan Bator) cu o armată de 6.000 de oameni şi să-l reinstaleze pe conducătorul Bogd Khan. Cu această panoplie de despoţi stranii, de ghicitori, călăreţi tribali şi visuri nebuneşti contrapuse unei sorţi absurde, întreaga poveste ar fi putut avea calităţile unei derivaţii a rivalităţii ruso-chineze din Asia Centrală, dacă Ungern n-ar fi fost decât un asasin sadic. Principalul său biograf contemporan, autorul polonez Ferdinand Ossendowski, l-a prezentat pe vizionarul

mesianic care i s-a opus cu dârzenie ţarului şi dreptului regilor. Poate că Ossendowski a văzut dincolo de torturi, de plutoanele de execuţie şi de execuţiile sumare, poate că nu l-a deconcertat pe nedrept ordinul lui Ungern de a-i extermina pe toţi evreii, până la ultimul prunc. Ca mulţi nebuni, Ungern avea spiritul de observaţie şi talentul pentru profeţii aiuritoare care puteau trece, la nevoie, drept inspiraţie. Iar pentru o vreme s-ar fi zis că demonii îi apără viaţa. Însă ar fi mai corect să spunem că vremurile au scos în evidenţă omul, iar acele vremuri erau îngrozitoare. Membrii Armatei Albe au degenerat în despoţi războinici, care nu aveau nici o şansă reală de a răsturna tăvălugul bolşevic. Ungern a fost cel mai ciudat dintre aceşti războinici, declarându-se urmaşul lui Gingis Han şi preluând, pentru câteva luni, frâiele puterii în Mongolia. Regimul său a fost unul al terorii: oamenii săi încercau tot timpul să fugă în deşert, dar el îi urmărea ca o furie mitologică, supunându-i la acţiuni disciplinare nebuneşti. A fel de nebuneşti au fost şi deciziile lui militare. A hotărât să pornească marşul spre Rusia când singurul curs firesc ar fi fost retragerea. La sfârşit, a încercat să fugă spre Tibet, dar nu s-a străduit cu adevărat să scape. Palmer, un scriitor itinerant care trăieşte la Beijing, ne oferă un tablou genial al unui război oribil, purtat de oameni îngrozitori într-un mediu ostil. După cum indică autorul, capturarea şi execuţia lui Ungern în 1921 a fost un spectacol minor, iar haosul din extremul orient rusesc n-a fost depăşit prin înfrângerea Armatei Albe. Comuniştii de-abia ajunseseră la putere şi aveau să-şi masacreze propriul popor, producând milioane de victime în următorii ani. Atrocităţile japoneze din China s-au produs după numai zece ani. Dispreţul lui Ungern faţă de viaţa oamenilor, ura lui pentru evrei, interesul pentru misticismul monstruos şi deformat prevesteau apariţia celui de-Al Treilea Reich. The Bloody White Baron este însă excepţional prin erudiţia lucidă a lui Palmer, prin abilitate sa de a da sens poveştii învolburate a unui război uitat. Aceasta e o carte extraordinară şi deja aştept cu nerăbdare s-o citesc h pe următoarea.

Într-o progresie sacadată, devine clar că în paralel se desfăşoară o tramă ascunsă, necunoscută soţului şi soţiei. Teama de nestăpânit a lui Reiss e mai uşor de înţeles decât misteriosul comportament al lui Jim. Obiceiurile lui de somnambul nu erau în mod obligatoriu alarmante, aşa cum nu era nici dorinţa sa enunţată ocazional de a evada în Tahiti. În excursia din Olanda, totuşi, a pierdut contactul cu realitatea; într-un hotel, agitând o lampă ca pe o armă, a acuzat-o pe Johanna, fără nici o noimă, că l-a încuiat în cameră. Când Jim era copil, mama lui i-a spus că „s-a născut pentru a-i salva pe alţii“. Deşi

Ca atâţia alţi supravieţuitori ai Holocaustului, Reiss a fost schilodită emoţional. Apoi o altă nenorocire şi-a aruncat umbra asupra ei.

Johanna Reiss (stînga) în copilărie.

De două ori suferindă O femeie învăţată cu suferinţa decodifică sinuciderea soţului său. DE LESLIE GARIS

N 1969, o femeie născută în Olanda şi soţul ei american călătoresc prin Olanda rurală, singuri într-un compartiment de tren. Bărbatul moţăie cu romanul utopic Islandia în braţe. Atmosfera e închisă, aşa că femeia deschide fereastra şi se apleacă înafară. El se trezeşte şi vine în tăcere în spatele ei, punându-i mâinile pe umeri. Panicată subit, ea e convinsă că cineva „sinistru“ încearcă să o arunce din tren. Când îşi dă seama despre cine e vorba, rămâne încă terorizată. El se apropie de ea cu afecţiune. Ea i se opune şi se aşează, respirând greu, încercând să nu-l lase să vadă reacţie ei extrem de deplasată. 27 de ani mai devreme, în acelaşi peisaj, femeia, Johanna Reiss, era o fată evreică de 10 ani care se ascundea de nazişti. Relatarea acestui supliciu, The Upstairs Room (1972), a fost un tur de forţă al adolescenţei, care i-a adus menţiunea Newbery Honor1, precum şi alte premii. Comparat cu jurnalul Annei Frank, este mai concis şi mai dur: Frank, neconştientizându-şi tragica soartă, radia o intensitate vioaie, optimistă şi copilărească, în timp ce Reiss a scris The Upstairs Room după ce mare parte a speranţei şi a poftei ei de viaţă dispăruseră deja. Te-ai aştepta ca supravieţuitorul să fie cel care scrie mai expansiv, dar, la fel ca nenumărate alte victime ale Holocaustului, Reiss a fost schilodită emoţional, a rămas cu teama de a nu fi ucisă în mod violent şi mereu gata să se ascundă.

Leslie Garis este autoarea volumului „House of Happy Endings: A Memoir“. Medalie acordată finaliştilor la prestigiosul John Newbery Medal, un premiu al Asociaţiei Bibliotecarilor pentru Copii din statele Unite. (n.tr.). 1

FOTOGRAFIE: ARHIVA PERSONALĂ JOHANNA REISS

Incredibil, dar asupra ei îşi proiectează umbrele şi altă nenorocire, dar de data asta una ţinută în secret: în 1969, după ce a convins-o să scrie cartea şi să meargă până în Olanda, soţul ei, Jim Reiss – bărbatul care se lipea de ea în tren – s-a întors la New York şi s-a sinucis. Soţia sa şi cele două tinere fiice ale lor trebuiau să se întoarcă acasă în câteva zile. Nu a lăsat nici un bilet de adio. Cum a putut face asta?, se întreabă orice persoană raţională. Cum a putut abandona cele două fetiţe şi părăsi femeia tulburată alături de care a jurat că va sta? Cum s-a

A HIDDEN LIFE

A Memoir of August 1969 de Johanna Reiss 217 pag. Melville House. 24.95 $ putut ca soţia sa să nu bănuie că el era în ultimul stadiu al disperării? Nu au existat nici un fel de avertismente? La 76 de ani, Reiss şi-a publicat acum memoriile, A Hidden Life (O viaţă ascunsă), în care încearcă să răspundă la aceste întrebări. Reiss abordează acest dificil material căutând indicii în memoria sa, punând laolaltă fapte şi presupuneri într-o proză febrilă, pendulând înainte şi înapoi în timp („Ai uitat ce pot face sunetele? Atrag atenţia oamenilor care vin şi te omoară. Şşşt, fetiţele voastre sunt la numai câţiva pereţi distanţă“), călăuzită de sentimente atât de intense încât uneori pare că e drogată cu conţinutul propriei minţi. Această călătorie traumatizantă arată ca ultima şansă a autoarei, la limita speranţei, de a descoperi sinele secret al lui Jim.

erau evrei, ea l-a botezat după numele scriitorului irlandez James Stephens, al cărui volum, Crock of Gold (1912), era o sagă idealistă populată de spiriduşi şi filosofi. Aventura eroului avea să fie destinul lui Jim. Incapabil să împiedice divorţul părinţilor săi ori nebunia mamei sale, a rămas obsedat de ficţiunea mistică. În fiecare an, recitea cele o mie de pagini ale cărţii Islandia, despre o societate agrară guvernată de reguli umaniste stricte. Ca mulţi alţi devotaţi ai fanteziilor sociale (Hobbitul lui J. R. R. Tolkien era o altă pasiune de-a lui), Jim a fost atras de o existenţă ordonată, în care magia putea fi explicată logic, fiecare acţiune avea un motiv inteligibil, iar binele triumfa în general asupra răului. Aceste cărţi sunt de-a dreptul enciclopedice în ceea ce priveşte detalierea sistemelor pe care le descriu, iar cititorii lor adulţi sunt de obicei profesionişti în domenii ale detaliului precis, precum contabilitatea sau programarea de calculatoare. Jim procesa date pentru o companie de asigurări, dar îşi dispreţuia meseria. Nu era interesat de bani, dorea să ajute lumea. Soţia sa, disperată după siguranţă, era recunoscătoare pentru creşterile sale regulate de salariu, dar el continua să viseze. După serviciu, alături de un prieten, au inventat propriul lor univers, de o raţionalitate minuţioasă, în care fiecare lună dura exact patru săptămâni, iar ce-a de-a treisprezecea lună reziduală rezultată era botezată Luna Furtunilor. „Timpul e aproape de sfârşit“, a anunţat el într-o seară, în toiul acestui „joc“. Când Jim a vizitat ferma primitivă în care Johanna şi sora ei au fost ascunse de familia Oosterveld, care nu avea copii, conţinuturile emoţionale ale vieţii sale şi a Johannei s-au intersectat într-un mod catastrofal. Pe drum era vizibil tulburat. „Să-ţi aminteşti întotdeauna că te iubesc“, a spus el. Ajunşi la casă, a ascultat cu atenţie cum bine-intenţionatul Johan Oosterveld se lăuda cum o salvase el pe Johanna. Au urcat pe scara îngustă care ducea la camera de tristă amintire, apoi Johan i-a arătat lui Jim minusculul compartiment secret din spatele dulapului, unde se strecurau fetele de fiecare dată când nemţii percheziţionau casa. Jim şi-a închis ochii, „dărâmat“. În 12 zile urma să moară. Reiss nu are un răspuns categoric la misterul sinuciderii lui Jim, dar, tot aşa, nu există o explicaţie raţională a distrugerii reprezentate de cel de-al Doilea Război Mondial. Oricât de indirect, se pare că Jim a fost o h altă victimă a sălbăticiei naziştilor. 7

Sânge pe stradă Această poveste evocă un act de terorism petrecut mai demult în New York şi-i analizează locul într-o luptă industrială mai amplă. particulari şi de jurişti de elită, care s-au apucat să dea vina întâi pe anarhişti, apoi pe agenţi plătiţi de guvernul lui Lenin, recent instalat la Moscova. Însă, după ani întregi de anchete, nu s-a ajuns la nimic: nici la puneri sub acuzare, nici la procese, nici la vinovaţi. Nimeni n-a ieşit în faţă să-şi asume responsabilitatea pentru măcel şi nici să explice care a fost scopul atacului, iar în scurtă vreme subiectul şi-a pierdut importanţa în vâlva stârnită de cursul ameţitor al anilor ’20. Beverly Gage, scriitoare şi profesoară de istorie la Yale, a readus în atenţie explozia în extraordinarul său volum de debut. The Day Wall

THE DAY WALL STREET EXPLODED

A Story of America in Its First Age of Terror de Beverly Gage Ilustrată. 400 pag. Oxford University Press. 27.95 $

Efectele exploziei de pe Wall Street de pe 16 septembrie 1920. DE KEVIN BAKER E 16 septembrie 1920, la orele prânzului, o bombă a explodat pe Wall Street, omorând 38 de oameni şi schilodind alte câteva sute. Acesta a fost cel mai grav act terorist din Statele Unite, până la cel din Oklahoma, din 1995, şi cel mai grav din New York până la atacurile de la 11 septembrie de la World Trade Center. Bomba a fost un dispozitiv de o extremă cruzime, cel mai probabil dinamită legată de contragreutăţi din fier care au funcţionat ca nişte şrapnele, sfâşiind de vii oamenii în timp ce se plimbau într-o zi răcoroasă şi tomnatică, sfârtecându-le braţele şi picioarele, mâinile şi capetele. Alţii au fost decapitaţi sau evisceraţi ori s-au trezit înghiţiţi de flăcări. Încă şi mai multe răni au fost provocate de avalanşa de geamuri sparte şi de panica îngrozitoare care a făcut oamenii să se calce în picioare. Ţinta atacului a fost probabil clădirea House of Morgan, care se ridica precum o cazemată vizavi de locul unde fusese plasat explozibilul, într-un vagon tras de cai. După Primul Război

Cel mai recent roman al lui Kevin Baker este „Strivers Row“. 8

Mondial, Banca Morgan a devenit cea mai puternică instituţie financiară din lume şi atât compania, cât şi directorii ei fuseseră ţintele unor atacuri intensificate, retorice şi de altă natură, încă de când oferiseră un împrumut uriaş, cu câţiva ani înainte, ca să-i ajute pe aliaţi şi să întreţină desfăşurarea războiului. Însă singura victimă înregistrată în interiorul băncii a fost un funcţionar de 24 de ani. Aproape toţi angajaţii se aflau deja la birou a doua zi după atentat, unii dintre ei cu bandaje şi vânătăi. Explozia de-abia a ciupit pereţii impenetrabili de marmură ai băncii, iar semnele au fost lăsate neatinse până în zilele noastre, ca o sfidare pentru atacatori: „stigmatul capitalismului“. La fel ca în toate atacurile teroriste, majoritatea victimelor au fost trecători nevinovaţi, „curieri, stenografi, funcţionari, comisionari, şoferi“, oameni pentru care „Wall Street nu reprezenta un mare simbol al capitalismului american“, ci „un loc unde puteau să-şi câştige o existenţă modestă, vânzând lapte, conducând o maşină, dactilografiind rapoarte, făcând vânzări“. Doar şapte dintre decedaţi aveau peste 40 de ani. Cinci dintre ei erau femei, iar patru, adolescenţi. Cine ar fi făcut aşa ceva? Pe Wall Street s-a pogorât de îndată un alai de detectivi

Street Exploded (Ziua în care a explodat Wall Street) descrie în detaliu atât explozia cât şi căutarea făptaşilor, însă autoarea ne face totodată marea favoare de a plasa tragedia în contextul istoriei mai ample a războiului industrial care a proliferat odinioară în America. Aşa cum s-a întâmplat adesea în istoria americană, aceste lupte au fost uitate fiindcă nimeni nu voia să le analizeze îndeaproape. După cum indică Gage, politicienii de dreapta nu erau dispuşi să discute despre deceniile de trudă şi de represiune politică dinaintea exploziei de pe Wall Street, iar cei de stânga nu voiau să recunoască deloc că extremiştii chiar erau dispuşi să recurgă la violenţă pentru a răsturna orânduirea capitalistă. Doar în perioada 1881-1905, în Statele Unite au avut loc peste 37.000 de greve sindicale, multe dintre ele luând forma unor lupte sângeroase şi înverşunate. Eforturile de sindicalizare erau întâmpinate adesea cu bastoane, focuri de armă, arestări, treceri pe lista neagră şi execuţii, înfăptuite nu doar de batalioane bine înarmate de bătăuşi corporatişti, ci şi de poliţişti, militari din Garda Naţională şi chiar de soldaţi obişnuiţi. Zeci de muncitori au murit în aceste conflicte – la Ludlow în 1914, în grevele din Homestead şi Pullman din 1892 şi 1894, la Telluride, Cripple Creek şi Colorado Springs. Văzând că statul se alia cu angajatorii, unii sindicalişti au replicat cu dinamită, inventată în 1866 şi deja disponibilă în şantierele americane. În 1905, în Idaho, o bombă i-a sfârtecat picioarele guvernatorului Frank Steunenberg chiar în curtea casei sale, după ce trimisese în detenţie temporară de luni de zile, fără proces, o mie de mineri participanţi la greva din Coeur d’Alene. În 1910, 21 de oameni au murit când sindicaliştii radicali au aruncat în aer clădirea vehementei publicaţii antisindicaliste Los Angeles Times. Destul de puţini muncitori erau implicaţi în asemenea atrocităţi, însă milioane de oameni s-au îndreptat spre Partidul Socialist şi spre organizaţia de extremă stânga Industrial Workers of the World (cunoscuţi şi sub numele de Wobblies). Aceste organizaţii promiteau să radă de

pe faţa pământului întregul sistem capitalist. „Departe de a fi o epocă de reforme paşnice, sfârşitul secolului a reprezentat o perioadă în care întreaga structură a instituţiilor americane, de la guvern la economie, părea să fie o pradă uşoară pentru oricine, pregătită să fie remodelată de noi curente şi idei“. Astfel s-a conturat o lume interlopă lugubră, în care unii radicali, mai ales celule mici, dar implacabile, de anarhişti, chiar s-au dedicat plănuirii de asasinate şi atentate cu bombe, în vreme ce companiile încercau să le facă înscenări greviştilor şi liderilor lor, prin false comploturi cu bombe şi alte acuzaţii. Lucrurile au atins un punct critic atunci când America a intrat în Primul Război Mondial, iar administraţia aparent progresistă a preşedintelui Wilson a lăsat deoparte Constituţia, întemniţând mii de disidenţi şi înăbuşindu-i pe socialişti şi pe wobblies, care se opuneau războiului. Pe 2 iunie 1919, a apărut un nou val de bombe, aparent ca formă de răzbunare, între care un atac ce a devastat casa procurorului general al lui Woodrow Wilson, A. Mitchell Palmer. Acesta s-a folosit cu neruşinare de incident pentru a demara prima campanie anticomunistă din SUA, care avea să devină una dintre cele mai ruşinoase campanii din istoria ţării, cu sute de oameni deportaţi doar pe baza bănuielii că aveau înclinaţii radicale. În episodul care a fost, probabil, cel mai urât dintre toate, un anarhist pe nume Andrea Salsedo a fost găsit mort, îmbrăcat doar în lenjerie de corp, pe trotuarul Parcului Row din New York, în faţa camerei unde Biroul de Investigaţii (predecesorul FBI-ului) îl ţinuse în secret săptămâni întregi. Agenţii federali au susţinut că fusese sinucidere, însă familia şi prietenii lui Salsedo au considerat că era vorba de o crimă. După patru luni s-a produs atacul cu bombă de pe Wall Street. Puţinele indicii existente îi vizau pe tovarăşii lui Salsedo, membri ai unui grup anarhist deosebit de necruţător, numit Galleanisti după fondatorul Luigi Galleani. Însă vânătorii de comunişti îşi făcuseră prea bine treaba, fiindcă îl deportaseră deja pe Galleani şi pe mulţi alţi potenţiali martori. EŞI cazul n-a fost soluţionat niciodată, a avut alte repercusiuni. Ancheta făcută de mântuială şi încălcarea masivă a drepturilor civile, după cum arată Gage, au condus la o remaniere masivă în cadrul Biroului, lucru care, în mod paradoxal, a favorizat ascensiunea celui mai mare profanator al drepturilor civile din istoria SUA, J. Edgar Hoover. Iar atacul cu bombă a contribuit la formarea unui climat în care alţi doi anarhişti, Sacco şi Vanzetti, au fost condamnaţi pentru crimă într-un caz care avea să devină marea cauză stângistă a deceniului. Cu timpul, atacurile cu bombă au încetat, deşi violenţa organizată şi alte dispute au continuat în mediul sindical. După cum scrie Gage, chiar şi acum „mai există tendinţa de a concepe violenţa drept o anomalie, ceva străin de istoria americană şi nu una dintre nenumăratele moduri prin care americanii şi-au purtat, în timp, disputele politice“. h

FOTOGRAFIE DE LA BROWN BROTHERS

Ţărmul Utopiei O laudă a deschiderii şi echităţii societăţii americane. DE JEDEDIAH PURDY ILLIAM H. Goetzmann crede că America, în cele mai bune momente ale sale, este încorporarea a ceea ce el numeşte „idealuri cosmotopice“: Statele Unite sunt o civilizaţie globală unde toate experienţele şi ideile umane se armonizează. Cosmotopia este steaua polară a ciudatei şi valoroasei sale cărţi. Beyond the Revolution (Dincolo de revoluţie) îi tratează cu dispreţ pe regionalişti, tradiţionalişti şi pe toţi ceilalţi

BEYOND THE REVOLUTION

A History of American Thought From Paine to Pragmatism de William H. Goetzmann 456 pag. Basic Books. 35 $ care ar restrânge orizontul identităţii americane. Cartea e populată din belşug de radicali şi utopişti care, cu un ochi aţintit asupra profunzimilor sufletului, iar cu celălalt asupra istoriei mondiale, au creat a tradiţie a experimentului deschis oricărui rezultat. Ca numeroase alte cărţi despre ce este această ţară şi ce ar trebui să fie, Beyond the Revolution debutează cu un capitol dedicat anului 1776. Tom Paine şi tovarăşii săi pamfletari sunt axele pivotale ale lui Goetzmann. Pentru Paine şi alţi radicali, rebeliunea colonială de-a lungul coastelor Atlanticului a fost scânteia care a aprins o luptă globală de a înlocui tirania şi superstiţia cu libertatea clarvizionară. Goetzmann, profesor emerit de istorie americană la Universitatea din Texas, identifică aceeaşi viziune cosmopolită într-o multitudine de polemici coloniale care se adresau autorilor clasici, istoriei Angliei şi dreptului comun, precum şi unor filosofi ca Locke şi Montesquieu, toate intenţionate a condamna regimul britanic. Goetzmann acordă o importanţă mai mică originilor locale ale revoluţiei americane, căci valul de naţionalism protestant antimonarhic englez îşi are rădăcinile în sângerosul război dintre rege şi Parlament din anii 1640. Retorica americană provine din acea tradiţie. La fel şi anti-catolicismul millitant şi obsesia privitoare la drepturile englezilor. Coloniştii rebeli au luptat pentru a-şi păstra statutul special în Imperiul Britanic, unul superior celui al catolicilor din Quebec, care obţinuseră în 1774 dreptul de a fi guvernaţi de legile lor derivate din sistemul francez, şi superior, de asemenea, statutului indienilor pe ale căror teritorii regele le interzisese să se stabilească, începând din 1763 şi, bineînţeles, statutului sclavilor, pe care curtea regală britanică începuse să-i elibereze

Cea mai recentă carte a lui Jedediah Purdy, care predă dreptul la Duke şi la Yale, este „A Tolerable Anarchy“. ILUSTRAŢIE DE STEPHEN SAVAGE

din 1772. Era o viziune îngustă şi exclusivistă a libertăţii. Coloniştii s-au întors, de asemenea, şi împotriva vizionarului Paine, care a murit nebun, beţiv, sărac şi dispreţuit. Dar şi versiunea poveştii pe care o prezintă Goetzmann este reală şi el ne arată cum a înflorit aceasta în secolul al XIX-lea. Mare parte din carte constă dintr-o colecţie de povestiri despre mişcări culturale şi indivizi inovatori. Goetzmann ne arată în cât de mare măsură cultura americană din primele decenii de independenţă este tributară filosofiei scoţiene a „bunului simţ“, care susţinea că lumea e uşor de înţeles, atât din punct de vedere practic, cât şi moral, dacă o priveşti cu un ochi limpede. Bunul-simţ reconcilia agitaţia cacofonică a vieţii americane cu nevoia omenească de a face lumea inteligibilă, în principiu declarând că între cele două nu exista nici o tensiune. Dar bineînţeles că aceasta exista. America era o societate de frontieră cu o mobilitate socială extraordinară, cu interminabile schisme şi revirimente religioase, cu un nivel al democraţiei politice care era complet nou în istorie şi cu un ameţitor mariaj, guvernat de carabină, dintre ideile radicale de libertate şi practica brutală a sclaviei. Pentru indivizi, această situaţie ridica fără ocolişuri întrebarea modernă: cine să fii. Pentru ţară, făcea acelaşi lucru. Goetzmann expune o serie de răspunsuri care, în opinia sa, erau condamnate eşecului. Să luăm ca exemplu cazul transcendentaliştilor precum Emerson, Thoreau şi extraordinara Margaret Fuller, care era expertă în filosofie germană, a editat revista transcendentalistă The Dial, a luptat umăr la umăr

cu revoluţionarii italieni şi s-a înecat ţinânduse de mână cu soţul ei, după ce barca lor s-a scufundat, în timpul unei furtuni, lângă Long Island. Transcendentaliştii argumentau în favoarea individualismului radical, dar susţineau că, fiind onest cu tine, te apropii şi de adevărurile universale care animează universul. Ei credeau nu doar că lumea e inteligibilă, ci că ea are nevoie să fie înţeleasă pentru a fi completă, iar prin înţelegerea omenească mintea şi lumea intrau într-un ansamblu armonios. Calea indicată de ei pentru atingerea acestei armonii era epifania, darul cristalin al unui moment de claritate emoţională sau atenţia perfectă acordată unui obiect sau loc, precum lacul Walden Pond, unde universul se revela dintr-o dată. LŢII, printre care se remarcă Edgar Allan Poe şi Herman Melville, au negat existenţa unei armonii care trebuie atinsă, în propriul eu sau în lume. Au evocat obsesia, nebunia şi haosul incipient, toate conducând la autodistrugere. Goetzmann crede că, în comparaţie cu transcendentaliştii, aceşti susţinători ai laturii întunecate au avut dreptate. O călătorie în tunelul negru al eului nu va conduce către lumina intensă a empatiei universale. Autorul e mai dur cu alte abordări ale identităţii americane, în special cu un cult sudist al onoarei cavalereşti, care a capturat deopotrivă elitele şi masele sărace de albi într-o caricatură a bărbăţiei: violentă, pasională şi de o indiferenţă plină de dispreţ pentru preocupări efeminate precum propria supravieţuire sau prudenţa. Destinul Manifest, credin-

ţa triumfală rasistă care a împins coloniştii până la coasta de vest a continentului, este de asemeni tratată dur, deşi Goetzmann subliniază că, până şi în această privinţă, americanii s-au văzut ca purtători de stindard ai libertăţii universale. El admiră figuri mai puţin importante, care au transmis mai departe moştenirea lui Paine. Experimentele utopice au punctat America secolului al XIX-lea. Unele locale, unele importate din Europa, ele au pus sub presiune limitele egalităţii, ale libertăţii sexuale şi ale exprimării individualităţii, trasând drumul pentru super-autostrăzile culturale ale secolului al XX-lea. Cei mai carismatici dintre eroii lui Goetzmann sunt intelectualii de culoare precum Frederick Douglass, care nu se simţeau întrutotul la ei acasă în Statele Unite şi s-au aliat cu reţele internaţionale de aboliţionişti, feminişti şi purtători de cuvânt ai sindicatelor. Ei erau profund americani dintr-un punct de vedere – Douglass a fost un interpret de mare forţă al Constituţiei –, dar şi radicali cosmopoliţi, care credeau că proiectul american putea reuşi numai prin perfectarea principiilor universale ale libertăţii. Ei, asemeni lui Goetzmann, îşi întemeiau cosmopolitismul democratic pe sămânţa americană a radicalismului Declaraţiei de Independenţă şi al generaţiei fondatoare. Într-un rezumat scurt şi scris în forţă, Goetzmann se preocupă de Lincoln şi pragmatişti – William James, Oliver Wendell Holmes Jr., Charles Peirce şi, în cele din urmă, John Dewey. Lincoln a extras din războiul civil ideea unei Americi ca naţiune a principiilor universale: drepturile personale şi democraţia politică. Pragmatiştii negau ideea că ar putea exista un răspuns definitiv la identitatea individuală sau naţională, concentrându-se în schimb asupra unui proces de descoperiri, invenţii şi revizuiri deschis oricărui final. Cosmopolitismul şi un anume spirit al experimentului au revenit în atenţie, îmbogăţite de un secol de străduinţe. Goetzmann propune unificarea acestei cărţi printr-o teorie a civilizaţiei ca sistem dispersat de prelucrare a informaţiei, în care fiecare minte joacă un rol, iar intelectualii sunt circuitele integratoare. El nu dezvoltă ideea, poate din prudenţă. Mai degrabă, această idee este un indiciu metaforic al dispoziţiei intelectuale a lui Goetzmann. El este în principiu un hegelian, care crede că istoria naţională (şi universală) are o logică intelectuală distribuită prin părţile sale disparate, a căror unitate poate fi văzută ulterior. Deşi nu e o perspectivă la modă, are meritele sale, printre care acela că satisface apetitul omenesc pentru poveşti inteligibile. Cartea sa, bogată în detalii ciudate şi speculaţii însufleţite, aspiră la istoria universală. Este ca o vulpe care visează să prindă arici. Aşa este şi America pe care o descrie. Într-adevăr, este o carte potrivită pentru perioada de început a administraţiei Obama. Declaraţia de Independenţă este piatra de temelie a lui Obama, aşa cum a fost şi pentru Lincoln, căci ea ancorează naţiunea la o viziune cosmopolită a deschiderii şi egalităţii. Nu a fost niciodată mai evident că cea mai bună încarnare a naţiunii este o moştenire globală, iar cea mai rea o siguranţă de sine parohială. O carte a ideilor secolului al XIX-lea care portretizează America parţial ca un Google, parţial ca un creuzet cultural şi parţial ca vis utopic se poate să-şi fi găsit momentul ideal la inaugurarea, cu h opt ani întârziere, a secolului al XXI-lea. 9

Femei întreţinute În acest roman, o tânără din Australia, care are o relaţie cu şeful său, dispare în ajunul vizitei părinţilor ei. DE ROXANA ROBINSON ARE este natura sclaviei erotice? Ce fel de pacte secrete implică? Ce putere o guvernează şi ce poate provoca încetarea aceastei puteri? Cum afectează pe părinţi sau pe copii un astfel de pact intim? Noul şi sclipitorul roman al lui Joan London, The Good Parents (Părinţii cei buni), explorează cu subtilitate şi inteli-

THE GOOD PARENTS

de Joan London 349 pag. Black Cat/Grove/Atlantic Ediţie broşată, 14.95 $ genţă problema acordurilor de schimburi sexuale, a şabloanelor legate de conflictele dintre generaţii şi alte probleme. „Cel mai bun moment era întotdeauna cel de după, singură, în Toaleta Doamnelor de la primul etaj“. Aşa începe romanul, acaparându-te în tăcere, plin de eleganţă şi mister. Avem aici promisiunea „celui mai bun moment“, avertismentele subtile din „după aceea, singură“, semi-comicul „Toaleta Doamnelor“. Şi romanul continuă tot aşa, oferind străfulgerări luminoase de profunzime şi observaţie, într-o excelentă proză plină de reverberaţii. London, care este australiancă, aminteşte de celebri stilişti literari britanici – Elizabeth Bowen, William Trevor – şi de o altă scriitoare născută în Australia, Shirley Hazzard. Limbajul lui London, la fel ca al acestora, este atât de plăcut, iar tonul e atât de blând, încât tristeţea adevărurilor enunţate este întrucâtva şocantă. Povestea e spusă din perspective diferite, în principal din cea a unei fete de 18 ani, Maya de Jong, a părinţilor ei, Toni şi Jacob, şi a fratelui ei, Magnus. Maya a plecat din Warton, orăşelul ei natal din vestul Australiei, pentru a-şi începe viaţa de adult la Melbourne. Dinamica emoţională a cărţii este oarecum axată pe această mutare, care evocă o temă importantă din creaţia lui London. Migraţia şi dezrădăcinarea au jucat un rol central în romanul ei de debut, Gilgamesh, iar aici, în cel de-al doilea roman al său, ea continuă să examineze ce înseamnă să fii un străin, unul venit din altă parte. Maya e timidă, inteligentă şi cu o fire amabilă. Este secretară a unei firme micuţe de import (de fapt, singura angajată). E un aranjament ciudat: şeful ei, Maynard Flynn, are o soţie invalidă şi, din cauza programului ei, Maynard ajunge la serviciu la ora 7 şi munceşte până la prânz. Maya vine devreme, de asemenea, şi timp de câteva ore, în cursul dimineţii, sunt singuri. Maynard face dragoste cu ea pe un divan vechi din colţul biroului. „Avea 50 de ani, cu câţiva ani mai bătrân decât părinţii ei, deşi nu părea să facă parte din aceeaşi generaţie, a celor născuţi în anii ´60 sau cam pe-acolo.... Dacă ar fi adus

Cea mai recentă carte a Roxanei Robinson este romanul „Cost“. 10

măcar puţin cu tatăl ei, masiv, transpirat şi păros, nimic nu s-ar fi putut întâmpla între ei.... Dar el avea oasele subţiri şi pielea netedă şi era suplu.... Vârsta nu a contat deloc. Ea şi-a simţit reacţia instantanee când l-a văzut, o înmuiere a întregului ei corp atunci când i-a văzut mâna şi ceasul de la încheietură, pielea ivorie, cămăşile în culori pale, cureaua subţire cu o cataramă aurie“. Odată cu „înmuierea întregului ei corp“ începe vraja. Maya este subjugată, partener care consimte la pactul lor tăcut. Maynard devine centrul vieţii ei, în ciuda anumitor detalii deranjante – nu îi arată nici un fel de tandreţe, nu o ascultă niciodată, iar ea îl prinde cu minciuni minore. Nimic nu contează însă. Maya e prinsă într-o plasă superbă şi sclipitoare a dorului şi satisfacţiei. Îi aşteaptă mereu atingerea. Părinţii Mayei sunt pe punctul de a o vizita, deşi ea nu şi-i poate imagina în noua ei viaţă. Se simte ca un străin în Melbourne, un impostor, dar totodată o femeie, un adult. Are propriul ei loc aici, are o slujbă şi un iubit. Nu pare posibil ca în această lume nouă să fie loc şi pentru părinţii săi. Şi de fapt nici nu e. Soţia lui Maynard moare subit, iar Maynard o presează pe Maya să plece cu el, alături de noul său partener de afaceri. E o mare greşeală, Maya o ştie. „I-a luat haina din cuier şi a ajutat-o să o îmbrace. Se comporta ca un prieten, dar nu îi era prieten“. Se întreabă, cu oroare, dacă a angajat-o pentru sesiunile de pe divan. Noul lui partener este odios, iar părinţii ei trebuie să pice dintr-o clipă în alta. Dar aceste gânduri sunt inutile împotriva tiraniei care o guvernează. „Nu se putea concentra, ideile i se dădeau peste cap şi îi alunecau departe de ceva ce trebuia să-şi amintească. Ceva important. Îi deschise uşa şi ieşi în urma ei. Picioarele îl urmau unul pe celălalt ca şi cum nu i-ar mai fi aparţinut“. Toni şi Jacob sosesc şi nu o mai găsesc pe fiica lor plecată, care le-a lăsat vorbă că o să păstreze legătura. Colega de apartament a Mayei le oferă camera acesteia, pentru a o aştepta acolo. Este coşmarul oricărui părinte: străini în Melbourne, se simt inutili, neajutoraţi, prinşi în capcană. Şederea lor devine o meditaţie forţată, o auto-interogare plină de spaime. „«Ea nu ar face aşa ceva», spuse Jacob. «Eşti sigur? Ştii cât de mult o enervăm.» «Asta e din cauză că încă suntem importanţi pentru ea. E foarte loială, serios. Nu ne-a lăsat niciodată baltă până acum.» «Îţi mai aminteşti cum m-am purtat eu cu părinţii mei?» «Nu suntem nişte părinţi la fel ca părinţii tăi.» Încă de la început, acesta fusese un legământ între ei“. Toţi părinţii încearcă să fie mai buni decât cei de dinaintea lor, dar cum ar trebui de fapt să fie părinţii? Ce ar trebui să-i oferi copilului tău şi de ce oferta noastră e mereu deficientă? Pe parcursul acestor zile goale şi confuze, Jacob şi Toni îşi reamintesc propriile trecuturi. În tinereţe, Jacob s-a înrolat într-o mişcare ecologică în care i s-a părut a vedea tendinţa viitorului. Acum se întreabă dacă asta nu a fost cumva prostie şi nu curaj.

„Toată acea energie primară... s-a consumat într-o mişcare idealistă care, în cele din urmă, pur şi simplu s-a dizolvat de la sine.... Marele val al timpurilor noastre l-a măturat şi l-a aruncat într-un orăşel de provincie, l-a lăsat părăsit, epuizat, un dinozaur“. Şi-a dezamăgit el copiii făcând acea alegere din trecut?

E un mod de a evada din puternica atracţie gravitaţională a căminului: abandonându-te unei existenţe mai seducătoare decât dragostea familială. Dar Toni e cea al cărei trecut aruncă umbra cea mai densă asupra vieţii Mayei. Îşi aminteşte fuga ei disperată din cuibul familial, cruzimea cu care şi-a tratat mama, propria sa înrobire sexuală. Adolescenta Toni, frumoasă, sigură pe sine şi plină de vitalitate erotică, se întoarce de la şcoală într-o zi. În aer pluteşte ameninţarea unei furtuni, iar ea acceptă ca un străin să o ia cu maşina, episod descris întrun paragraf care ar face să îngheţe inima oricărui părinte. „Maşina neagră şi scundă a încetinit în dreptul ei şi uşa s-a deschis, exact când începuseră să cadă primii stropi de ploaie.... Şi-a luat geanta şi a păşit în noua existenţă care o aştepta“. Chipul şoferului, Cy Fisher, era „alb şi cărnos, iar ochii îi erau prea întunecaţi. Părul îl avea lung şi dat pe spate.... Avea un miros bătrânicios, umed şi afumat. Favoriţii negri care îi acopereau obrajii îi dădeau un aer matur şi intempestiv.“ Cy o ia în grija lui. Toni merge în continuare la şcoală, dar este deja altcineva. „De

trei ori pe săptămână mergea cu maşina ca să asiste la prelegeri şi cursuri, dar stătea separat, îngrijită, şic şi luată“. Cy este un gangster, iar Toni (în perioada libertinilor ani ‘60) devine o femeie întreţinută. E o idee curioasă: de ce ar abandona o femeie ideea de a se întreţine singură? Care este atractivitatea servilităţii? Unde e simetria în acest târg? Cy şi Maynard sunt interesaţi în principal de sex, dar şi de a poseda. Toni şi Maya sunt interesate în principal de afecţiune, dar şi de a poseda. Fiecare parte crede că celălalt dispune de mai multă putere; această certitudine secretă declanşează o agitaţie a dorinţei ilicite. Pentru ambele părţi, capitularea are ceva voluptuos şi excitant, o plăcere întunecată pe care o provoacă. U e masochism pur şi simplu, e ceva mai subtil şi mai trist. London sugerează că e vorba de natura umană, de aspiraţia feminină pentru supunere. Poate că acest fel de vrajă are ceva irezistibil şi implacabil. Cy o întreţine pe Toni, care îi sfâşie inima mamei ei. Maynard o întreţine pe Maya, care îşi abandonează părinţii. E un mod de a evada din puternica atracţie a căminului familial, abandonându-te unei existenţe mai periculoase, mai seducătoare decât dragostea familială. Cartea întunecată şi captivantă a lui London este deopotrivă un roman al ideilor şi al emoţiilor. Găsim aici curenţi periculoşi care pulsează fără nici un control, precum şi marile mişcări intelectuale care ne conturează vieţile. În cele din urmă, viziunea lui London e una plină de compasiune. Părinţii nu pot fi responsabili la nesfârşit; toleranţa şi înţelepciunea iluminează peisajul; generaţiile învaţă una de la alta. Dar misterul înrobirii nu face altceva decât să se accentueze, sub h razele splendidei proze a lui London.

ILUSTRAŢIE DE SOPHIA MARTINECK

Storyville O explorare atentă a inimii oraşului pe care Katrina a încercat să-l înece. DE THOMAS MALLON

N 1927, omul de litere din Louisiana Lyle Saxon i s-a plâns lui Sherwood Anderson că niciunul dintre autorii care se grăbeau să scrie despre urmările marii inundaţii a fluviului Mississippi nu părea în stare să facă scena „destul de udă sau de noroioasă“. La aproape 80 de ani de atunci, după uraganul Katrina, situaţia a stat exact invers. Mulţi jurnalişti, animaţi mai degrabă de un ataşament romantic faţă de New Orleans decât de o bună cunoaştere a ora-

NINE LIVES

Death and Life in New Orleans de Dan Baum 335 pag. Spiegel & Grau. 26 $ şului, n-au părut în stare să sece locul şi să reconstruiască ceea ce-l făcuse atât de special de la bun început. Dan Baum, autorul cărţilor despre Joseph Coors şi despre „războiul împotriva drogurilor“ purtat în America (un efort federal cam la fel de reuşit ca şi reacţia guvernului faţă de uraganul Katrina), s-a dus la New Orleans să scrie pentru The New Yorker pe 31 august 2005, „la două zile după ruperea digului“. A stat trei săptămâni, s-a întors acasă şi apoi a revenit în repetate rânduri, iar la începutul lui 2007 s-a mutat acolo. (Acum locuieşte în Colorado). Conştient de eşecul jurnalismului de a re-

Cele mai recente cărţi ale lui Thomas Mallon sunt romanele „Bandbox“ şi „Fellow Travelers“. FOTO: MARIO TAMA/GETTY IMAGES

crea chipul New Orleansului aşa cum fusese înainte de uragan, Baum a scris o carte superbă care e prolog în proporţie de două treimi. Vânturile şi apele aduse de Katrina nu apucă să consume cele nouă vieţi înfăţişate de autor decât după pagina 200, moment în care personajele şi oraşul lor au fost deja prezentate în toată generozitatea şi nebunia lor. Nine Lives (Nouă vieţi) începe în 1965, cu un uragan anterior, Betsy, şi avansează prin scene plauzibil reconstruite şi derivate, în mare parte, din conversaţii lungi purtate de Baum cu personajele sale principale. „Îmi fac interviurile cu laptopul în braţe şi pot să scriu la fel de repede precum vorbesc oamenii“, explică autorul. Baum s-ar fi putut mulţimi să scrie despre un cor de jazz, dar el caută vieţi, nu simple voci, şi pentru asta realizează interviuri adiţionale cu „prieteni, colegi şi chiar foste neveste“ ale celor nouă. A ales cu înţelepciune să redea aproape tot materialul în aşa-zisa „persoană a treia“, specifică romancierilor şi autorilor de nonficţiune, aproximând dicţia şi conştiinţa personajelor sale, dar păstrându-şi libertatea de a păstra imaginea de ansamblu. Această imagine era destul de sumbră chiar dinainte de Katrina. New Orleans era un oraş „bolnav şi suferind“, sufocat de delincvenţă şi brutalizat de poliţie, cu o economie la fel de fragilă ca un car alegoric. Baum înţelege că „în contextul imaginii de sine a Statelor Unite, atât de centrată pe tehnologie, înnebunită după profit şi extrem de eficientă, New Orleans e un act de nesupunere civilă amplificat la dimensiuni municipale“, dar ştie şi că poate fi un haos al corupţiei şi al autoamăgirii. Nine Lives e

încercarea autorului „de a transmite ceea ce e unic şi merită salvat“ în oraş: mai întâi cetăţenii, care păreau înfiorător de neesenţiali în 2005. În recensământul selectiv şi bine aspectat al lui Baum se regăsesc „un rege de carnaval milionar din Garden District şi un mecanic de şine de tramvai pensionat din Lower Ninth Ward, un proprietar de bar transsexual de pe St. Claude Avenue şi un jazzman legist, un poliţist alb din Lakeview şi un puşcăriaş negru înveterat, din Goose“. Legătura dintre ei este implicarea în sărbătoarea Mardi Gras, deşi nu se poate spune că participă la acelaşi carnaval, din moment ce „tradiţiile paralele“ ale zonelor bogate şi ale celor sărace n-au reuşit să conveargă nici măcar după ce festivităţile au fost desegregate oficial în 1991. Bărbaţii de culoare s-au deghizat întotdeauna în indieni imaginari şi, în fiecare an, mai bine de jumătate de secol, Tootie Montana a conceput şi a purtat cel mai uluitor „costum“ dintre toate. Indienii se încăierau înainte ca Tootie să le transforme energiile combative în zorzoane în loc de cotonogeli. Însă, la multă vreme după ce au încetat să se mai bată, poliţia municipală tot îi mai vâna. Văduva lui Tootie, Joyce Montana, e una dintre cele nouă vieţi ale lui Baum. „Regele carnavalului“ e Billy Grace, care a făcut avere şi s-a căsătorit cu o fată dintr-o familie bună, alegându-se cu un conac „uriaş şi istoric“. În 2004, în calitate de căpitan al celei mai progresiste organizaţii care pregăteşte serbările de Mardi Gras, Billy a avut o abordare şovăielnică, încercând să-l cunoască mai bine pe Tootie Montana. Însă Tootie a murit cu două luni înainte de ura-

gan, iar după Katrina, până şi cercul privilegiat al lui Billy s-a redus din cauza deceselor cauzate de stres şi de sinucideri. Ronald Lewis, mecanicul de şine al lui Baum, a apucat uraganul Betsy în adolescenţă, iar în deceniile care au urmat şi-a privit cartierul din zona Lower Ninth Ward strivit de infracţionalitate şi apoi ameninţat cu distrugerea, după apariţia unui plan de extindere a ecluzei în Canalul Industrial al oraşului. Ca tânăr radical, Lewis a distribuit materialele Panterelor Negre, însă respectul de sine şi-l datora mamei, care îi spunea: „eşti nevoit să munceşti pentru ei, dar nu trebuie să le şi dai pe tavă un cântec şi un dans“. La începutul anilor ’90, Lewis contribuia la fondarea unui club de muzicieni de alămuri în zona Lower Ninth, mai asediată ca niciodată, deşi „alămurile ţineau de mediul citadin, iar cei de aici, de peste canal, au rămas, în adâncul sufletului, oameni de la ţară“. În cele din urmă, Lewis a creat un muzeu pentru costumele grupului şi a început să-l reconstruiască după urgan. Titlul lui Baum are o dublă semnificaţie, „nouă vieţi“ fiind şi o trimitere la cei care trăiesc în zona Lowert Ninth Ward. În anii ’60, Frank Minyard era un ginecolog afemeiat, cheltuitor şi petrecăreţ, până când o criză depresivă l-a determinat să treacă la acţiuni de caritate şi la o slujbă de legist, care-i permitea să promoveze un program de furnizare de metadonă deţinuţilor din oraş. La sfârşitul verii anului 2005, după ce autopsiase zeci de ani violenţa produsă de şi asupra poliţiei municipale, Minyard s-a trezit înotând în aval pe Canal Street, printre gunoaie şi excremente, către biroul său, unde s-a opus cu curaj folosirii termenului „înec“ pe certificatele de deces emise pentru oameni care de fapt „muriseră de epuizare, deshidratare, stres şi din cauza lipsei medicamentelor, adică din neglijenţa autorităţilor“. Uneori, sentimentalismul îl înfrânge pe Baum. Cititorul şi-ar putea pierde răbdarea cu jargonul scris cu litere cursive al lui Anthony Wells (singurul personaj prezentat la persoana întâi), un puşcăriaş înrăit înainte şi după mutarea din oraş, şi al lui Tim Bruneau, un poliţist vlăguit şi rasist care vede oraşul ca pe „o uriaşă carceră pentru delincvenţi“. După Katrina, când Bruneau adăposteşte în maşina sa nemarcată cadavrul unei tinere negrese respinse de un medic de la morga Spitalului Universitar, care o etichetase „gunoi“, poliţistul trăieşte probabil unul dintre cele mai importante momente din viaţa sa. Însă dialogurile meditative cu cadavrul îl pot face pe cititor să se înfioare. Pe de altă parte, aceste excese nu sunt mai rele decât o ultimă băutură la care teai fi putut abţine la sfârşitul unei seri pline de personaje memorabile. Baum ne serveşte încontinuu detalii şi expresii minunate: în timpul uraganului, „aroma miilor de stejari doborâţi făcea aerul să miroasă a rumeguş“, iar după aceea centrul oraşului s-a umplut de „forţe de ordine în cămăşi de golf cu armele la vedere ca genitalele maidanezilor cu păr scurt“. Oamenii din Nine Lives folosesc uneori expresia „Mă simţi?“ în loc de „Mă înţelegi?“. Dacă Baum ar fi folosit aceste cuvinte în ultimul rând din carte, drept întrebare legată de tot ceea ce ne-a povestit, răspunsul ar fi fost un „da“ h ferm şi înţelegător. 11

Universul într-o ceaşcă de cafea Ultimele daruri din partea unui artizan care şi-a dedicat îndelungata viaţă slujirii poeziei. DE JOEL BROUWER ILLER WILLIAMS a predat poezie zeci de ani, în mare parte în natalul Arkansas, pe care îl cunoaşte şi-l iubeşte şi unde e cunoscut şi iubit. Consistenta sa antologie de poezie Some Jazz a While a fost publicată în 1999 şi i-a confirmat reputaţia de poet cu talent şi influenţă formidabile. A fost prieten cu mulţi scriitori şi muzicieni de renume: Dave Brubeck, James Dickey,

TIME AND THE TILTING EARTH

Poems de Miller Williams 51 pag. Louisiana State University Press Ediţie cu coperţile îmbrăcate în pânză, 45 $. Ediţie broşată, 16.95 $ George Jones şi Flannery O’Connor, printre alţii. La cererea lui Bill Clinton, născut şi el în Arkansas, a scris şi recitat o poezie la discursul de inaugurare a celui de-al doilea mandat prezidenţial al acestuia. Cu prima soţie, Lucille Day, o fostă pianistă concerCărţile de poezie ale lui Joel Brouwer sunt „Exactly What Happened“, „Centuries“ şi, cea mai recentă, „And So“. Autorul predă la Universitatea din Alabama.

tistă, Williams a adus-o pe această lume pe cea care avea să devină cantautoarea câştigătoare a unui Grammy, Lucinda Williams, care a declarat că „am moştenit muzica de la mama şi cuvintele de la tata“. Date fiind toate acestea, apare tentaţia să credem că întreaga carieră a lui Williams e deja aranjată, că urmează să i se pună pe frunte cununa de lauri şi să fie aşezat în rândul poeţilor pe povârnişurile Parnasului. Însă Williams încă mai scrie poezie, lucru pentru care ar trebui să-i fim recunoscători. Cea mai recentă antologie a sa, Time and the Tilting Earth (Timpul şi înclinarea Pământului) oferă multe delicii. La loc de cinste se află felul lui Williams de a împleti oralitatea pură a limbajului cu o precizie metrică riguroasă şi, în mod analog, ataşamentul său de cotidian, insistând asupra confruntării cu problemele existenţiale fără răspuns, dar inevitabile. Poezie după poezie, autorul amestecă aspectele mundane şi elevate ale formei şi conţinutului, producând o impresie de simţ practic în perspectiva asupra marilor dileme ale vieţii şi îmbrăcând cadenţele limbajului oral din Arkansas într-o tehnică poetică bine şlefuită. Williams a predat biologie înainte să obţină o slujbă de profesor de poezie, iar multe dintre poemele din acest volum pun în opo-

ziţie ştiinţa riguroasă şi credinţa religioasă. E un material periculos pentru poezie, din moment ce, după cum Williams însuşi scria într-un eseu, „un text poate da greş ca poem fiindcă încearcă să facă ceea ce un poem nu poate face: încearcă să devină un eseu despre adevărul universal.... Când e vorba de cele universale (Dumnezeu şi adevărul,

frumuseţea, veşnicia şi dragostea), trebuie să fim precişi, însă fără să vorbim explicit despre aceste lucruri“. Williams nu-şi urmează propriul sfat în aceste noi poezii, care, în mare parte, sunt totuşi foarte reuşite. Deşi autorul vorbeşte explicit despre „lucrurile universale“, aproape de fiecare dată ne lasă întrebări şi nu răspunsuri, ca în întunecatul şi înăbuşitul monolog dramatic „Her Mind Made Up Again to Kill Herself She Explains It to Herself“, unde nefericitul interlocutor întreabă: „Unde s-a întâmplat totul dacă nu în mintea mea?“ Uneori, Williams se apropie prea mult de sentimente simpliste sau previzibile, însă aceste scăpări sunt repede date uitării în contextul mai amplu al modestiei şi mirării cu care îşi abordează opera. „A Poem Wants Me“ descrie procesul creativ nu ca pe o invenţie eroică, ci ca pe un serviciu umil, în care poetul trebuie să-şi slujească poezia cât mai mult cu putinţă, deşi ştie prea bine că opera sa nu va fi niciodată perfectă. Poezia „se freacă de geam ca o idee nouă/ încercând să prindă formă, să rămână. / Tot nu ştiu de unde a venit, cum a ajuns aici, / sau ce vrea ea să spună prin contururile mele de cerneală“, scrie Williams, oferind răspunsul la problema obscură a poemului aşa cum numai el poah te: punând o întrebare perfectă.

Exerciţii de coarde O tânără compozitoare şi violoncelistă are parte de o carieră şi o viaţă amoroasă complicată în anii ’70. DE JAMES WILCOX UBIECTUL abordat în The Rose Variations (Variaţiunile Rose) e lupta profesională a unei tinere pe nume Rose, o compozitoare începătoare care îşi demarează cariera cu o doză bună de umor. Piesa camerală „The Loser1“, „cu un bâzâit constant de violoncel“, câştigă la un concurs şi nu doar că are un efect amuzant asupra publicului lui Rose, dar îi şi aduce o slujbă de profesoară la un colegiu din St. Paul. Şi totuşi, în ciuda titlului, compoziţia ei pare mai degrabă „descoperire, acaparare şi victorie în loc de ratare“. Această discrepanţă dintre sunet şi cuvinte dă textura unică a acestui captivant roman de debut al poetei-dramaturg Marisha Chamberlain. Din ţesutul simplu al idilelor şi al tendinţelor carieriste, autoarea concepe o poveste care ne surprinde prin multe

Printre cele nouă romane ale lui James Wilcox se numără „Modern Baptists“ şi „Hunk City“. Autorul este director al programului de creative writing de la Universitatea de Stat din Louisiana. 1

„Ratatul”, în engleză. (n.tr.).

perspective noi. Rose MacGregor nu se mulţumeşte cu o soluţie uşoară atunci când posibilul colac de salvare aruncat de un bărbat afectuos intră în competiţie cu dorinţa ei individualistă de a avea succes artistic. Chiar şi atunci când aude cântecul de sirenă

THE ROSE VARIATIONS

de Marisha Chamberlain 341 pag. Soho. 24 $. al dragostei, care ameninţă să o abată din drum, Rose nu ascultă cu adevărat cuvintele bărbatului. Ceea ce o atrage e muzicalitatea „mobilă“ a vocii lui, „care nu doar că-i spune lucruri dar, în timp ce vorbeşte, s-ar spune că, într-un fel, cântă“. Rose are 25 de ani când, într-un cinema din Minneapolis, îl cunoaşte pe Guy Robbin, un zidar înalt şi bine făcut. Asta se întâmplă în 1975, iar Rose tocmai a sosit la colegiu, unde ştie că i s-a dat porecla dispreţuitoare „micuţa compozitoare“. Problema politicii sexuale conduce în mod firesc la problema celibatului lui Rose. Presiunea culturală în

favoarea căsătoriei e foarte puternică, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei: o cerinţă care îl face pe Alan, prietenul gay al lui Rose, să se însoare cu Frances, secretara catedrei de muzică, după ce-o aude din întâmplare spunând că nu-l crede potrivit pentru definitivat din cauza „lipsei unei vieţi de familie“. Însă Chamberlain nu se foloseşte de aceste idei pentru a smulge câteva râsete facile. Din contră, Alan şi Frances sunt trataţi cu demnitate şi complexitate, într-un fel mai apropiat de Variaţiunile Enigma ale lui Elgar decât de necazurile lui Mary Richards din studioul de ştiri al sitcom-ului ei din Minneapolis. Unul dintre momentele de cotitură ale romanului nu se produce în St. Paul şi Minneapolis, ci în Seattle, unde renumitul Stephen Orrick urmează să dirijeze premiera celei dintâi simfonii compuse de Rose. Reuşind cumva să îmbine succesul artistic cu o viaţă de familie perfectă, Stephen pare mentorul ideal. Totuşi, această variaţiune foarte armonioasă din viaţa lui Rose alunecă pe nesimţite într-o disonanţă chinuitoare, culminând cu o scenă memorabilă, plină de ironie amară. Bărbosul Orrick, dirijor de succes, e pus în echilibru cu o altă personalitate bărboasă

şi de succes, violoncelista Lila Goldensohn. Da, femeia are o barbă sănătoasă, ba chiar şi mustaţă. Însă nu e o artistă de mâna a doua. Atunci când cântă, „sunetul îi eclipsează înfăţişarea, de parcă urechea s-ar impune, măcar o dată, atotputernicului ochi“. Pentru Rose, cu Lila începe contrapunctul altei traiectorii, care ar putea s-o facă să renunţe la „puterile imorale“ ale lumii pentru a se „dedica trup şi suflet iubirii“.

Idilele ciudate şi tendinţele carieriste animă trama romanului de debut al lui Chamberlain. Deşi Rose e şi compozitoare, şi violoncelistă, vocabularul ei de termeni muzicali pare cam limitat şi nu e mereu la obiect. Pregătindu-şi simfonia, seamănă mai degrabă cu o scriitoare decât cu cineva deprins cu cadenţele înşelătoare. Totuşi, în afară de asta, auzul lui Chamberlain surprinde de minune fiecare nuanţă din The Rose Variations, un roman îmbogăţit de respectul adânc pentru h aspectele modeste ale vieţii.

Naţiunea dependenţei Un jurnalist stă lângă opt dependenţi care luptă pentru vindecare. DE POLLY MORRICE A începutul primei sale cărţi, o analiză atentă a celor opt dependenţi care încearcă să se vindece, Benoit DenizetLewis notează că, în vreme ce trei pătrimi dintre adulţii care au un dependent în familie consideră dependenţa ca fiind o boală, mulţi dintre aceştia „cred, în mod eronat, că lipsa voinţei este principala problemă a celui drag“. Pentru Denizet-Lewis, care se autoidentifică ca dependent de sex, acest conflict semnalează atât o jenă inoportună cât şi „confuzie culturală şi apatie“. Totuşi, unor cititori ai America Anonymous: Eight Addicts in Search of a Life (America anonimă: Opt dependenţi în căutarea vieţii), li s-ar putea părea cunoscute aceste sentimente ambivalente ale familiilor. Comportamentul dependenţilor din carte variază de la ilegal la „nebunesc“ şi pare extrem de greu de suportat, cu atât mai puţin de acceptat, drept o afecţiune fără vină. Cu siguranţă, problema care se pune în America Anonymous nu este estimarea pagubelor colaterale. Denizet-Lewis, colaborator la The New York Times Magazine, a realizat un traseu al dependenţilor, arătând cum au ajuns aici subiecţii săi şi urmărindu-le încercările, în

Polly Morrice este colaboratoare frecventă a Book Review.

principal prin programe în 12 etape, de a-şi birui demonii. Acestea diferă, conform convingerii autorului potrivit căreia „dependenţa“ ar trebui să cuprindă nu numai droguri, ci şi acele activităţi precum sexul, jocurile de noroc sau munca. Pe parcursul unei perioade de la doi până la trei ani, Denizet-Lewis scrie despre un alcoolic în etate, o nevrotică hoaţă din magazine, un

AMERICA ANONYMOUS

Eight Addicts in Search of a Life de Benoit Denizet-Lewis 342 pag. Simon & Schuster. 26 $ fost boxer dependent de heroină, o bunică din Harlem care e dependentă de cocaină de zeci de ani, un DJ dependent de mâncare, un bodyguard musculos (metadrină, steroizi, efedrină), un dependent de sex ca şi el şi un consilier pentru dependenţi obsedat de „heroină, cocaină, droguri luate pe reţetă, jocuri de noroc şi nicotină“. Pentru a-şi organiza naraţiunea, DenizetLewis îşi îndreaptă atenţia, în capitole alternative, asupra subiecţilor săi, cei mai mulţi sub pseudonim. Această tehnică romanescă injectează suspans (va înceta Kate să mai fure de la Target?) şi scoate în relief tristeţea vieţilor celor dependenţi, dar nu ne sensibilizează faţă de toţi cei prezentaţi. De departe, cel

mai interesant subiect este depravatul Jody, mereu dispus să-şi asume riscuri, care „a fost un nume mare în industria de tratament al dependenţei din sudul Floridei“ înainte de a începe să şterpelească analgezice de la pacienţi. Dezintoxicat şi lucid acum, Jody anunţă că scopul său e să nu mai petreacă niciodată o noapte în centrul de tratament: „Ăsta e motto-ul meu. Gata cu paturile unite!“ Alţi subiecţi sunt mai puţini simpatici, chiar şi din perspectiva generoasă, dar realistă, a lui Denizet-Lewis. Acesta recunoaşte că se simte „incomod“ atunci când bodyguardul bisexual, injectat de steroizi, şi soţia sa, un şoarece de sală ce se filmează online în timp ce „se încordează sugestiv îmbrăcată în bikini subţiri şi centură pe fund“, discută despre naşterea unui copil. Autorul găseşte o cauză comună cu Sean, un student de facultate dependent de pornografie şi prostituate; totuşi, acest tânăr pare uneori unidimensional, poate din cauza tendinţei sale de a arunca cuvântul „deci“ în mijlocul fiecărei propoziţii. Varietatea obsesiilor pe care le explorează Denizet-Lewis îi susţine convingerea că dependenţele diverse sunt, de fapt, simptome ale aceleiaşi tulburări, dar limitează de asemenea spaţiul alocat pentru investigarea profundă a numeroaselor probleme ridicate. De exemplu, pornografia de pe internet sporeşte dependenţa de sex? Şi ce-i determină pe copiii din sudul

Bostonului să abuzeze de droguri? O consilieră locală arată cutezătoare cu degetul la „cultura aşteptărilor scăzute“ din sudul Bostonului, dar refuză să abandoneze victimele acesteia, inclusiv pe un fin al ei dependent de heroină, pe care l-a trimis „la toate centrele de dezintoxicare şi tratament din zonă“. Această problemă ne duce înapoi la familie,

iar Marozzi a contactat entuziasmul său. Ridică nivelul puterii descriptive şi amestecă în discuţie numeroşi localnici, de la ghizi turistici şi intelectuali din Cairo, la un savant excentric care testează pe iepuri instrucţiunile lui Herodot despre mumificare. Invariabil, discuţia orbitează în jurul celebrei afirmaţii a lui Herodot potrivit căreia „Egiptul e darul Nilului“ şi a posibilităţii ca acest lucru să poată fi luat ca o insultă adusă egiptenilor care, e de înţeles, simt că n-au jucat un rol tocmai minor la crearea primei civilizaţii mari a lumii. De asemenea, o digresiune astrală: Marozzi porneşte în deşert căutând oraşuloază Siwa, astăzi o destinaţie secretă de călătorie gay, dar în urmă cu 2.300 de ani locul pe care Alexandru cel Mare l-a vizitat pentru a întreba oracolul local dacă era într-adevăr fiul unui zeu. Alexandru a primit răspunsul pe care-l voia, dar cercetarea sceptică a lui Marozzi în privinţa ciudăţeniilor arhitecturale ale templului lui Ammon indică faptul că acest lucru a avut mai puţin de-a face cu o opinie divină decât cu şarlatania omenească. Apoi spre Grecia, unde, în loc să protesteze împotriva atacului turiştilor asupra

câmpurilor de bătălie de la Termopile şi Maraton, Marozzi se consumă într-o conferinţă de trei zile a unor academicieni snobi (Ah, cum ar fi chicotit Herodot – „în parte cărturar şcolit, în parte scriitor de tabloid, dar mereu deschis la minte, hazos şi cu inima largă“, potrivit lui Marozzi –la vanităţile postmodernismului). Iar apoi – digresiunea tuturor digresiunilor – reuşeşte să ia cina la vila peloponesiacă a legendarului scriitor de călătorie şi erou al Celui De-al Doilea Război Mondial, Sir Patrick Leigh Fermor, aflat în cel de-al zecelea deceniu de viaţă, dar încă plin de sare şi piper. Marozzi îşi termină călătoria în locul în care s-au sfârşit şi aspiraţiile celui mai mare antierou al lui Herodot, regele persan Xerxes: la umbra Muntelui Mycale din Turcia. Introducându-ne în scena ultimei mari bătălii din războaiele greco-persane din apropiata insulă Samos, autorul vorbeşte despre Est şi Vest cu un preot ortodox şi cu un hotelier dubios pe nume Alexis, care, inspirat poate de abundentele cantităţi de „vin samian“ făcut celebru de Lord Byron, oferă încheierea perfectă pentru cartea lui Marozzi: „Toate h miturile au un miez de adevăr“.

Printre subiecţii lui Denizet-Lewis se numără un fost boxer dependent de heroină, o hoaţă din magazine şi un dependent de sex. care, susţine Denizet-Lewis, cauzează adesea dependenţe, o concluzie pe care o susţine cu ajutorul subiecţilor săi, ale căror traume din copilărie variază de la violul săvârşit de o rudă, la situaţia de a avea, ca în cazul autorului, „o mamă autoritară şi retrasă din punct de vedere emoţional“. Totuşi, unele familii furnizează ancore de salvare. Un unchi plăteşte pentru costisitorul tratament la domiciliu al lui Sean; soţul hoaţei din magazine insistă ca aceasta să primească consiliere. Faptul că aceste ajutoare nu sunt ovaţionate nu subminează ideea importantă a cărţii, aceea că înfrângerea dependenţei este un proces lung şi greu. Şi, pentru majoritatea, nu e o chestiune de voinţă. h

Spectacol antic în turneu Un scriitor britanic merge pe urmele lui Herodot prin lumea antică. DE TOBIN HARSHAW NEORI, călătoria care începe cu stângul se poate dovedi cea mai plină de satisfacţii. Ştiţi despre ce e vorba: când îţi arăţi curajul în a birui piedicile iniţiale (o legătură pierdută! un bagaj pierdut!) şi dezamăgirile (cabina minusculă! peştele stricat!) poţi transforma o vacanţă într-o călătorie, timpul de odih-

THE WAY OF HERODOTUS

Travels With the Man Who Invented History de Justin Marozzi Ilustrat. 348 pag. Da Capo Press. 27.50 $ nă într-o împlinire. Asta se întâmplă când îl însoţeşti pe scriitorul de călătorie Justin Marozzi în The Way of Herodotus (Calea lui Herodot), care păşeşte pe urmele unuia dintre cei mai mari scriitori de călătorie şi, da, „părintele istoriei“.

Tobin Harshaw este editor al paginii de opinie în The New York Times şi autor al blogului Weekend Opinionator.

Marozzi începe cu un plan bine pus la punct: să cutreiere hotarele a ceea ce era lumea lui Herodot şi să privească popoarele şi oamenii acesteia din perspectivă clasică. Astfel, cartea devine o lungă digresiune – exact ceea ce consideră Marozzi a fi înseşi Istoriile lui Herodot. Mai întâi, paşii greşiţi. Marozzi îşi începe călătoria cu atracţia turistică numită Bodrum, Turcia, care se numea Halicarnas când Herodot s-a născut acolo în jurul anului 480 î.d.Hr. Este o digresiune prea îndepărtată: Herodot era prea puţin interesat de oraşul său natal, poate pentru că şi-a încălţat sandalele şi a plecat de acolo cu decenii înainte de terminarea unei dintre minunile lumii, mormântul lui Mausol. Marozzi se îndepărtează şi mai mult prin două capitole cu greutate pentru America, care se petrec în Bagdad, un oraş ridicat la peste un mileniu după moartea lui Herodot. Apoi la Babilon, pe care Herodot l-a descris detaliat, dar pe care s-ar putea să nu-l fi vizitat; iar dacă l-a vizitat, nu a reuşit să observe, în mod inexplicabil, Grădinile Suspendate. Direcţia Egipt, slavă zeilor. Herodot s-a distrat de minune pe valea Nilului,

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

LISTEN TO THE WIND: THE STORY OF DR. GREG AND THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi Susan L. Roth. (Dial, 16.99 $) O şcoală se ridică în Pakistan. (Vârsta: 4 – 8 ani)

GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder 65 (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

THE HOUSE IN THE NIGHT de Susan Marie Swanson, 2 ilustrată de Beth Krommes (Houghton Mifflin, 17 $) O cheie, un pat, o carte, un bec, luna. (Vârsta: 4 – 8 ani)

BARACK OBAMA: SON OF PROMISE, CHILD OF HOPE de Nikki Grimes, ilustrată de Bryan Collier (Simon & Schuster, 16.99 $) Da, se poate; biografia pentru copii a preşedintelui. (Vârsta: 5 – 10 ani)

SWING! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Copiii atletici par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

WABI SABI de Mark Reibstein, ilustrată de Ed Young (Little, Brown Young Readers, 16.99$) Pisica Wabi Sabi caută semnificaţia numelui său. (Vârsta: 4 – 8 ani)

CHANGE HAS COME cu citate din Barack Obama, ilustrată de Kadir Nelson (Simon & Schuster, 12.99 $) Desene inspirate de cel de-al 44-lea preşedinte. (Toate vârstele)

NAKED MOLE RAT GETS DRESSED scrisă şi ilus5 trată de Mo Willems (Hyperion, 16.99 $) Acest rozător ca individualist şi promotor de curente. (Vârsta: de la 3 ani)

THE I LOVE YOU BOOK scrisă şi ilustrată de Todd Parr (Little, Brown Young Readers, 9.99 $) Abundenţă de inimioare şi iubire necondiţionată de împărtăşit. (Vârsta: 4 – 8 ani)

BIG WORDS FOR LITTLE PEOPLE de Jamie Lee 22 Curtis, ilustrată de Laura Cornell (Joanna Cotler/ HarperCollins, 16.99 $) O familie necioplită îşi îmbunătăţeşte vocabularul şi relaţiile. (Vârsta: 4 – 8 ani)

Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

23 februarie 2009

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

THE GRAVEYARD BOOK de Neil Gaiman, ilustrată de 19 Dave McKean (HarperCollins, 17.99 $) Pentru a evita un asasin, un băiat locuieşte în cimitir. (Vârsta: de la 10 ani)

SCAT de Carl Hiaasen (Random House, 16.99 $) Un eco-mister, cu o mlaştină scârboasă şi personaje care nu sunt întotdeauna ceea ce par. (Vârsta: 9 – 12 ani)

THE HUNGER GAMES de Suzanne Collins (Scholastic, 22 17.99 $) Într-un viitor distopic, o fată luptă pentru supravieţuire în direct la TV. (Vârsta: de la 12 ani)

HOW TO TALK TO GIRLS de Alec Greven, ilustrată de Kei Acedera (HarperCollins, 9.99 $) „Îndrăgosteala e o boală de iubire“ şi alte panseuri. (Vârsta: 9 – 12 ani)

THE 39 CLUES: THE MAZE OF BONES de Rick 22 Riordan (Scholastic, 12.99 $) Un frate şi o soră caută sursa puterii familiei lor. (Vârsta: 8 – 12 ani)

3 WILLOWS de Ann Brashares (Delacorte, 18.99 $) O nouă frăţie le primeşte pe Polly, Jo şi Ama, 3 fete care trec prin schimbări majore în vara dinaintea începerii liceului. (Vârsta: de la 12 ani)

THIRTEEN REASONS WHY de Jay Asher (Razorbill, 16 16.99 $) Înainte de a se sinucide, o fată trimite mesaje audio explicative către 13 persoane. (Vârsta: de la 14 ani)

THE 39 CLUES: ONE FALSE NOTE de Gordon 9 Korman (Scholastic, 12.99 $) Continuarea la The Maze of Bones. (Vârsta: 8 – 12 ani)

THE UNDERNEATH de Kathi Appelt, ilustrată de David Small (Atheneum, 16.99 $) Un câine şi o pisică singuratică gestantă devin o familie într-un cartier periculos. (Vârsta: 9 – 12 ani)

DEEPER de Roderick Gordon şi Brian Williams (Chicken House/Scholastic, 18.99 $) Junele arheolog Will Burrows se întoarce, săpând şi mai adânc. (Vârsta: de la 12 ani) – În România, Tunele. În adâncuri ed. Corint Junior

CĂRŢI BROŞATE

SERII

THREE CUPS OF TEA: YOUNG READERS EDITION de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Puffin, 8.99 $) Un fost alpinist ridică şcoli în satele din Pakistan şi Afganistan. (Vârsta: 9 – 12 ani)

CORALINE de Neil Gaiman şi Dave McKean (HarperFestival, 6.99 $) Legat de film. (Vârsta: 9 – 12 ani)

EVERMORE de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.95 $) Nemuritori la şcoală. (Vârsta: de la 12 ani)

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan 79 Tingley/Little Brown, ed. cart. şi broş.) Vampiri şi vârcolaci în liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff 4 Kinney (Amulet/Abrams, doar ed. broşată) Un băiat povesteşte pericolele vieţii de adolescent. (Vârsta: 9 – 12 ani)

THE TALE OF DESPEREAUX de Kate DiCamillo, 54 ilustrată de Timothy Basil Ering (Candlewick, 7.99 $) Un şoarece, un şobolan şi o fată într-o călătorie magică. (Vârsta: de la 10 ani)

HOUSE OF NIGHT de P. C. şi Kristin Cast (St. Martin’s 24 Press, ed. broş.) Vampiri la şcoală. (Vârsta: de la 14 ani)

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf, 11.99 $) 74 O fată salvează nişte cărţi de la o incendiere nazistă şi le împarte cu un bărbat evreu. (Vârsta: de la 14 ani)

HARRY POTTER de J. K. Rowling (Arthur A. 210 Levine/Scholastic, ed. cart. şi broş.) Un tânăr vrăjitor îşi creşte puterile luptând cu răul. (Vârsta: de la 10 ani)

THE BOY IN THE STRIPED PAJAMAS de John 14 Boyne (David Fickling/ Random House, 8.99 $) Un băiat îşi pierde inocenţa în vremuri grele. (Vârsta: de la 12 ani)

INKHEART de Cornelia Funke (Chicken House/ 20 Scholastic, ed. cart. şi broş.) Personajele unei cărţi prind viaţă şi înrobesc cititorii. (Vârsta: de la 10 ani)

MAXIMUM RIDE de James Patterson (Little Brown, ed. cart. şi broş.) Copii înaripaţi încearcă să salveze lumea. (Vârsta: de la 10 ani)

BARACK OBAMA: UNITED STATES PRESIDENT de Roberta Edwards, ilustrată de Ken Call (Grosset & Dunlap, 4.99 $) Călătoria politică a „copilului slăbănog“ continuă. (Vârsta: 6 – 8 ani)

NIGHT WORLD de L. J. Smith (Simon Pulse, ed. broş.) 10 Rase supranaturale formează societăţi secrete. (Vârsta: de la 14 ani)

WICKED: WITCH AND CURSE de Nancy Holder şi Debbie Viguié (Simon Pulse, 7.99 $) O orfană intră într-o familie supranaturală. (Vârsta: de la 12 ani)

INHERITANCE de Christopher Paolini (Knopf, ed. cart. 21 şi broş.) Un adolescent şi dragonul lui învaţă secretele unei lumi fantastice. (Vârsta: de la 12 ani)

THE MYSTERIOUS BENEDICT SOCIETY de Trenton Lee Stewart, ilustrată de Carson Ellis (Megan Tingley/Little, Brown, 6.99 $) Copii cu har într-o misiune. (Vârsta: 9 – 12 ani)

BLUE BLOODS de Melissa de la Cruz (Hyperion, ed. cart. şi broş.) O ceartă sângeroasă între vampiri. (Vârsta: de la 14 ani)

SLAM de Nick Hornby (Riverhead, 14 $) Un skateboar- 17 der îşi lasă iubita gravidă. (Vârsta: de la 12 ani)

THE LUXE de Anna Godbersen (HarperCollins) Intrigă 2 în cercurile mondene tinere din Manhattan pe la 1900. (Vârsta: de la 14 ani)

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat pe 7 februarie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes. com/books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

Nirvana Express

Romane poliţiste

Marilyn Stasio

O călătorie pe drumul asiatic al iluminării din anii 1960. DE JANE ŞI MICHAEL STERN

„H

IPPIOŢII au fost focul de artificii al libertăţii“, declară un jurnalist din Istanbul la începutul cărţii Magic Bus (Autobuzul magic), un volum prin care Rory MacLean retrasează calea spre est pe care au călătorit pelerinii însetaţi după iluminare în anii ‘60 şi ‘70. Înzestraţi cu o dorinţă spirituală inflamată de un panteon de guru idiosincrasici precum Jack Kerouac, Allen Ginsberg, Timothy Leary, Bob Dylan şi Maharishi Mahesh Yogi, aceşti aşa-numiţi Temerari nu aveau prea mulţi bani, dar dispuneau de tot timpul din lume – mai fiind şi foarte dispuşi să soarbă ceai şi să fumeze marijuana împreună cu localnicii. Scopul lor nu era să observe alte culturi, ci să le absoarbă şi să fie astfel transformaţi. Jurnalistul din Istanbul le atribuie hippioţilor nimic mai puţin decât renaşterea umanităţii, dar jurnalul de călătorie al lui MacLean transmite şi o doză de cinism în privinţa consecinţelor invaziei lor. În multe

MAGIC BUS

On the Hippie Trail From Istanbul to India de Rory MacLean 280 pag. Ig Publishing Ediţie broşată, 14.95 $ locuri, sosirea hippioţilor anti-materialişti a stimulat comerţul turistic vulgar şi nelipsita profanare a culturii locului. O altă persoană întâlnită în Turcia se referă la voiajul lor ca la „drumul haşişului şi al hepatitei“, iar MacLean sugerează chiar că viaţa lor hedonistă a contribuit parţial la ascensiunea militantismului islamist, fortificând hotărârea antioccidentală a tradiţionaliştilor. Buni sau răi, au fost ei oare atât de semnificativi? MacLean crede că da. El ţine o predică unui grup de tineri călători, cum că hippioţii şi reprezentanţii curentului beat „au adus în atenţia publică drepturile minorităţilor, ecologia şi medicina alternativă“ şi că „pentru o scurtă perioadă de timp, au adus întreaga lume laolaltă“. Indiferent dacă aceste pretenţii grandioase sunt adevărate sau reprezintă doar expresia infatuării generaţiei baby-boomers, nu se poate nega că aceşti hoinari drogaţi au fost de faţă la debutul unei perioade cataclismice a istoriei, a cărei moştenire Magic Bus o

Jane şi Michael Stern sunt autorii volumului „Roadfood“.

descrie în detalii excepţionale, majoritatea încărcate de amărăciune. Pe parcursul călătoriei sale de la Bosfor la celebra plajă a dansului şamanic de la Goa, MacLean trece prin zone profanate de comercial, state cu o poliţie brutală şi prin înfiorătoare zone de conflict. Decimarea din Kabul îi aminteşte de Dresda sau Hiroshima de după al doilea război mondial. Teheran, „o boală urbană, hrănită cu furie, disperare şi poluare“, este „un cimitir al toleranţei, aflat în plină expansiune“. O luptă între armata nepaleză şi rebelii maoişti lasă în urmă 15 morţi şi câţiva elevi de gimnaziu împuşcaţi. „Gloanţele nu le-au fost scoase din corp“, scrie Katmandu Times, „din cauza lipsei de fonduri“. Călătorind pe acest drum oribil şi privind cu ironie fosta sa accepţiune de drum către Shangri-La, MacLean compensează pustietatea apocaliptică cu instantanee pasionante ale unor indivizi care reuşesc să persevereze. Carla Grissmann, „Bunica temerară“ a cărei poftă de aventură „este anterioară perioadei Beatles şi a beatnicilor“, este întâlnită la ruina plină de nisip care este azi muzeul odinioară grandios din Kabul. Ea încearcă să reconstituie preţioase piese de ceramică, transformate cu voioşie în cioburi de o delegaţie condusă de ministrul de cultură taliban, care a decretat că cea mai importantă colecţie de artefacte din Asia Centrală este neconformă învăţăturii islamice. „Plâng pentru Kabul-ul pe care îl ştiam şi îl iubeam“, spune ea. Ahmed, un comic englez, ai cărui părinţi au emigrat din Pakistan în zona centrală a Marii Britanii, în anii 1960, furnizează o colecţie de bancuri resentimentare despre terorişti, atunci când MacLean îl întâlneşte pe peronul gării din Rawalpindi. „Hei“, spune el, ţinându-şi mâinile pe burtă, mimând o curea plină de explozibili, „bomba mea arată grasă în hainele astea?“. MacLean întâlneşte şi un flower child original, pe nume Penny, o femeie care a călătorit cu autobuzul magic alături de Ken Kesey, a trăit epoca Woodstock, a parcurs drumul Asiei în tinereţe şi s-a întors acum pentru o ultimă baie în lacul himalaian unde şi-a găsit liniştea în urmă cu 40 de ani. Cel mai memorabil personaj, omul despre care MacLean glumeşte că l-ar adopta drept guru, este Rama Tiwari, un librar şi editor extrem de fermecător „care a atins – şi a iluminat – mai mulţi Temerari decât orice alt indian“. Rama rezumă succint marea greşeală a hippioţilor: „Nu şi-au dat seama că putem trăi fericiţi doar dacă dominăm gândul omniprezent că paradisul e în altă lume decât cea în care ne aflăm“. h

Moartea unui cadet Nu-i aşa că abundenţa de romane poliţiste istorice seamănă câteodată cu o cursă de cai? („Înainte de a intra pe linia de finiş, victorienii conduc, dar medievaliştii recuperează şi iată că sosesc şi iluminiştii!“). Poate că acesta este motivul pentru care Frank Tallis a ţâşnit în prima linie, călare pe calul său negru, Viena ultimelor zile ale Imperiului Austro-Ungar. Desfăşurându-se în capitala habsburgă, în punctul culminant al perioadei de frământări sociale, FATAL LIES (RANDOM HOUSE, BROŞAT, 15$) ne poartă de îndată în lumea sofisticată pe care Tallis a surprins-o în A Death in Vienna şi Vienna Blood. Dr. Max Liebermann (ale cărui metode de psihanaliză conferă acestei serii o putere aparte de fascinaţie) şi prietenul său, detectivul inspector Oskar Rheinhardt, se află la Balul Detectivilor, când Rheinhardt este chemat să investigheze moartea unui cadet de la academia militară St. Florian. În ciuda respectului său pentru ştiinţă – inclusiv noile teorii ale sexualităţii psihopatice studiate de Liebermann împreună cu Prof. Sigmund Freud – Rheinhardt nu e imun la impulsurile culturale ale moştenirii sale germanice, iar bizara sa călătorie cu trăsura prin pădurile Vienei seamănă cu o scenă din Fraţii Grimm. „Pentru imaginaţia-i teutonică, o pădure mare şi întunecoasă îi provoca o spaimă de nedescris“, ne spune Tallis. Acelaşi impuls îl va cuprinde şi mai târziu pe Liebermann, când o suspectează pe seducătoarea femeie cu care are o legătură că ar putea fi vrăjitoare. Chiar acest lucru ar putea explica magnetismul mai profund pe care îl exercită seria – sugestia că în timpul acestei epoci de tranziţie, echilibrul stărilor şi cel al psihicului va oscila continuu între raţiune limpede şi dragoste întortocheată. În acest context, St. Florian poate fi privit ca un microcosmos, o instituţie a Lumii Vechi aflată sub asaltul ideilor noi, unele foarte periculoase din cauza înţelegerii imperfecte. Cu toate că victima pare să fi sucombat din cauze naturale, corpul cadetului prezintă semne de abuz evidente, făcându-l pe Rheinhardt să fie mai atent la felul în care studenţii bursieri străini – şi într-adevăr, toţi străinii – sunt persecutaţi de clasele privilegiate de la St. Florian, dar şi în afara porţilor sale. Aşa că, deşi e mereu o încântare să vizitezi sălile de bal unde este interpretat Strauss

şi opera în care repetă Mahler, şi cafenelele în care sunt devorate mit Schlag noile idei, această serie oferă mult mai mult decât şarm decorativ. Cititorii cărora le plac romanele poliţiste cu ceva mai multă substanţă se vor gândi probabil mai întâi la Sara Paretsky şi la Denise Mina, care descoperă semnificaţii sociologice în orice crimă de cartier. Val McDermid foloseşte aceeaşi consistenţă în A DARKER DOMAIN (HARPER/ HARPERCOLLINS, 24.99$), folosind

Academia militară din cel mai recent roman poliţist vienez al lui Frank Tallis este o instituţie a Lumii Vechi aflată sub asaltul ideilor noi. cazul unei persoane dispărute pentru a invoca nefasta grevă a minerilor din 1984 care a atras oprobiul asupra unei comunităţi scoţiene din clasa de mijloc. Fiica unui miner bănuit de ceva vreme că ar fi abandonat cauza sindicatului şi că ar fi plecat de-acum în Anglia, simte o nevoie presantă de a-şi găsi tatăl. Sarcina aproape imposibilă îi revine detectivului inspector Karen Pirie, care a crescut în aceste locuri şi care priveşte existenţele familiilor minerilor cu un amestec de compasiune şi groază. McDermid scrie cu elocvenţă riguroasă despre locuitorii vlăguiţi ai unei regiuni în care „bărbaţii nu sunt atraşi prea uşor de femei educate“ şi în care ele găsesc o diversitate de modalităţi de a evada din propria lor amărăciune. Dacă McDermid şi-ar fi păstrat concizia, povestea şi-ar fi menţinut impactul dur. Dar, introducând o intrigă paralelă, desfăşurată în acelaşi timp şi având, de asemenea, de-a face cu o persoană dispărută,

ILUSTRAŢIE DE THE NEW YORK TIMES; FOTOGRAFIE DE NICOLA FOX

autoarea încarcă naraţiunea cu atâta greutate, încât aceasta cade în groapa pe care a săpat-o. Mai devreme sau mai târziu, fiecare aventură a inspectorului Salvo Montalbano abandonează pretenţia de a fi un roman de investigaţie poliţistă şi eşuează într-o operă bufă. În traducerea de Stephen Sartarelli a lui AUGUST HEAT (PENGUIN, BROŞAT, 14 $), adorabilul detectiv sicilian al lui Andrea Camilleri are de rezolvat o enigmă perfect legitimă. Trupul unei adolescente a fost găsit în apartamentul amenajat ilegal în subsolul unui imobil închiriat de pe malul mării, iar Montalbano deja se ocupă de caz, pentru că el e cel care a închiriat casa şi a găsit cadavrul. Dar pentru că tot ce se întâmplă în Sicilia pare a fi legat de afaceri necinstite, în care Mafia e adesea implicată, curând investigaţia ajunge la un punct mort. În acest moment, agitatul Montalbano rezolvă cazul prin forţa brută a temperamentului său încântător. Oamenii cărora le plac fraţii Marx nu sunt interesaţi de obicei de Cei Trei Bufoni. De vreme ce aceeaşi prezumţie se aplică şi romanelor poliţiste de comedie, iată unul pentru fiecare extremă a preferinţelor. NUCLEAR JELLYFISH (MORROW/ HARPERCOLLINS, 24.99 $) de Tim

Dorsey, cea mai recentă apariţie din saga lui Serge Storms, este de un umor nebun în stare pură. Serge fiind Serge (adică garantat), sexul, violenţa şi ilaritatea rezultă atunci când se învârte pe austostrăzile din Florida, căutând să-şi îndeplinească visul de a stabili veridicitatea tuturor elementelor de istorie anecdotică a statului. Dorsey îi ticluieşte lui Serge multe pozne în stilul Bufonilor, dar parodiază de asemenea inteligent turişti, camionagii şi participanţi la convenţii ce se nimeresc în calea maniacului său protagonist. THE LOVE POTION MURDERS IN THE MUSEUM OF MAN (ZOLAND/ STEERFORTH, BROŞAT, 14.95 $) nu e mai puţin comică, dar în-

tr-un stil mai sec, mai maliţios. Universitatea de fiţe Wainscott e luată în colimatorul lui Alfred Alcorn atunci când doi savanţi adversari sunt găsiţi pe podeaua laboratorului de genetică, victime ale unui afrodiziac extrem de puternic şi ucişi de excesul sexual. Fraţii Marx ar fi foarte potriviţi în h această instituţie deocheată. 15

BIBLIOTECA DE SÃNÃTATE

Aflã secretele medicinei naturiste ºi vei trãi mai mult ºi mai bine. Nu trebuie sã ratezi reþeta internaþionalã de succes Viaþa sãnãtoasã.

Poþi trãi mai bine. Poþi "i mai #ãnãto#.

"u#$ãrã %iaru& ºi vei desco"eri #n fiecare volum ceva nou$ secretul "lantelor% diete% te&nici de rela'are% masa(% medicina alternativã% )o*a% la un "reþ s"ecial de

$%& 'ei( împreunã cu ziarul

* sãptãmânal, miercurea, începând cu 21 ianuarie 2009

TBR: Din culise AGITATUL JOE: Bietul Joe Torre. Mai

întâi cei de la Yankees se descotoresesc de el. Apoi îşi proiectează noua sa carte The Yankee Years, scrisă cu Tom Verducci, drept peste capul lui Malcolm Gladwell, la nr. 1 pe lista de cărţi cartonate de nonficţiune, când Alex Rodriguez s-a găsit să-i ia lumina reflectoarelor recunoscând că a folosit droguri pentru creşterea performanţei pe vremea în care era cu Texas Rangers (apropo de creşterea performanţelor, încă îl mai aştept pe Gladwell, al cărui Outliers pică la nr. 2 după 11 săptămâni pe locul fruntaş, să explice cum de încă mai are trei cărţi pe listele de ediţii cartonate şi broşate în ciuda faptului că nu e preşedintele Statelor Unite, James Patterson sau vreun vampir). Aşadar, ce mai rămâne de spus despre cartea lui Torre după ce a fost atent dezbătută de jurnaliştii sportivi? Ok, uite ceva: E şocant de puţin atins subiectul jucătorului de rezervă Luis Sojo, fermecător de neîndemânatic, un fost erou Subway Series din 2000 şi probabil singurul jucător din istoria baseball-ului căruia i s-a reînnoit contractul după ce a jucat într-un meci Old Timers. Încă ceva: Torres arată prea puţin respect pentru abordarea statistico-analitică lăudată în Moneyball de Michael Lewis şi adoptată fără rezerve de Boston Red Sox. Şi iată-i pe Torre şi Terry Francona de la Sox la NFL, în Războiul Peloponesian din „fiecare meci, fiecare repriză, fiecare aruncare“ dintre echipele lor: Torre: „Nu te-ai săturat de asta?“ Francona: „Mă bucur că s-a terminat“ Torre: „Amândoi ne bucurăm, prietene. Ne vedem cam peste şase săptămâni“.

SFAT ŞI RECLAMAŢIE: Amy Dickinson, autoarea rubricii „Întreab-o pe Amy“ din Chicago Tribune, intră pe lista cărţilor cartonate de nonficţiune la nr. 16 cu The Mighty Queens of Freeville, memoriile sale despre fata îndrăzneaţă dintr-un oraş din nordul statului New York care, biruind moştenirea de familie legată de divorţ şi „stupiditate“, a devenit înlocuitoarea lui Ann Landers. Dar nu toţi cititorii par să fie fermecaţi de povestea semipreparată a lui Dickinson. Într-o scrisoare deschisă postată pe creators.com, fiica lui Landers, editorialista pe probleme personale Margo Howard, i-a spus lui Dickinson să nu mai spună că este „noua Ann Landers“. „Înainte de a-i concedia pe aproape toţi de la The Tribune“, scria Howard, „câţiva editori din conducere au fost informaţi că a te prezenta pe tine drept noua Ann Landers putea atrage acuzaţia încălcării drepturilor de autor. Au renunţat – pentru o vreme. Dar apoi (pentru că activitatea ziarului are probleme şi tu promovezi o carte?) au început iar să te anunţe drept noua, ei bine... ştii tu“. În Slate, Jack Shafer a arătat că mama lui Howard, cunoscută în viaţa reală drept Eppie Lederer, a recunoscut mereu faptul că a preluat numele Landers de la un înaintaş. După cum spunea Shafer, „Lederer era mai puţin obsedată de identitatea Ann Landers decât este fiica ei“. NOTĂ: Run for Your Life de James Patterson şi Michael Ledwidge intră pe lista de ediţii cartonate de ficţiune la nr. 2. E cel de-al şaselea roman al lui Patterson (aţi citit bine) care intră pe lista de cărţi cartonate în ultimul an. JENNIFER SCHUESSLER

Ediţii cartonate

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

Săpt. aceasta

23 februarie 2009

NONFICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

THE ASSOCIATE de John Grisham (Doubleday, 27.95 $) Un absolvent de drept idealist e nevoit să se angajeze la o prestigioasă dar traumatizantă firmă de avocatură.

THE YANKEE YEARS de Joe Torre şi Tom Verducci (Doubleday, 26.95 $) Fostul manager al echipei Yankee (19962007) despre anii petrecuţi la club.

RUN FOR YOUR LIFE de James Patterson şi Michael Ledwidge (Little, Brown, 27.99 $) O femeie detectiv care creşte singură 10 copii trebuie să oprească un asasin care are ca ţintă magnaţii din New York.

OUTLIERS de Malcolm Gladwell (Little, Brown, 27.99 $) De ce unii oameni au succes.

BONE CROSSED de Patricia Briggs (Ace, 24.95 $) Un shapeshifter care lucrează ca mecanic auto în statul Washington State e ameninţat de un vampir.

DEWEY de Vicki Myron şi Bret Witter (Grand Central, 19.99 $) Despre pisoiul lăsat să îngheţe între cărţile returnate ale bibliotecii publice din Iowa şi despre cum acesta devine faimos.

THE HOST de Stephenie Meyer (Little, Brown, 25.99 $) Extratereştrii au preluat controlul asupra minţilor şi trupurilor celor mai mulţi dintre pământeni, dar o femeie nu va capitula.

A SLOBBERING LOVE AFFAIR de Bernard Goldberg (Regnery, 25.95 $) Susţinerea mediatică de masă pentru Obama, de la analistul media Fox News. (†)

MULTIPLE BLESSINGS de Jon Gosselin, Kate Gosselin şi Beth Carson (Zondervan, 19 $) Un cuplu are sextupleţi.

GUILTY de Ann Coulter (Crown Forum, 27.95 $) Editorialistul susţine că liberalii victimizează pretinzând că sunt ei înşişi victime. (†)

THE NEXT 100 YEARS de George Friedman (Doubleday, 25.95 $) O prognoză a viitoarelor războaie şi schimbări ale puterii politice şi economice între naţiuni. (†)

A BOLD FRESH PIECE OF HUMANITY de Bill O’Reilly (Broadway, 26 $) Comentatorul de la Fox News despre educaţia şi cariera sa.

AMERICAN LION de Jon Meacham (Random House, 30 $) Andrew Jackson, cel de-al şaptelea preşedinte, portretizat la Casa Albă de editorul de la Newsweek.

THE BIG RICH de Bryan Burrough (Penguin Press, 29.95 $) Cele mai bogate patru familii de petrolişti din Texas de-a lungul câtorva generaţii.

WHY WE SUCK de Denis Leary (Viking, 26.95 $) Eseuri sarcastice ale actorului şi comediantului.

THE RETURN OF DEPRESSION ECONOMICS AND THE CRISIS OF 2008 de Paul Krugman (Norton, 24.95 $) Originile actualei crize financiare şi cum poate fi contracarată, în viziunea economistului laureat cu Nobel.

ARE YOU THERE, VODKA? IT’S ME, CHELSEA de Chelsea Handler (Simon Spotlight Entertainment, 24.95 $) Eseuri umoristice personale ale actriţei de stand-up comedy.

14*

TOO FAT TO FISH de Artie Lange cu Anthony Bozza (Spiegel 14 & Grau, 24.95 $) Amintiri amuzante ale comediantului, unul dintre membrii distribuţiei din The Howard Stern Show.

THE INAUGURAL ADDRESS 2009 de Barack Obama (Penguin, 12 $) Discursul de învestire al lui Obama, două discursuri ale lui Lincoln, Declaraţia de la Gettysburg şi un eseu de Emerson.

MIGHTY QUEENS OF FREEVILLE de Amy Dickinson 16* THE (Hyperion, 22.99 $) Viaţa de mamă singură.

TRUE COLORS de Kristin Hannah (St. Martin’s, 25.95 $) Rivalităţi, trădare şi iertare între trei surori.

THE STORY OF EDGAR SAWTELLE de David Wroblewski (Ecco, 25.95 $) Un tânăr mut se refugiază, alături de 3 câini, în pădurile din Wisconsin după moartea tatălui său.

PLUM SPOOKY de Janet Evanovich (St. Martin’s, 27.95 $) Vânătoarea de recompense Stephanie Plum urmăreşte un geniu rău şi pe asistentul său, care se ascund în Pine Barrens din New Jersey.

THE GUERNSEY LITERARY AND POTATO PEEL PIE SOCIETY de Mary Ann Shaffer şi Annie Barrows (Dial, 22 $) Un jurnalist întâlneşte vechii membri ai rezistenţei naziste din insulă.

VERY VALENTINE de Adriana Trigiani (Harper, 25.99 $) O cizmăriţă italo-americană şi bunica ei se întorc în Italia ca să înveţe metode prin care să îşi salveze firma din Greenwich Village; prima carte dintr-o trilogie.

AGINCOURT de Bernard Cornwell (Harper, 27.99 $) Un arcaş englez cu un trecut complicat se alătură lui Henric al V-lea în faimoasa bătălie din 1415 contra francezilor.

WHAT I DID FOR LOVE de Susan Elizabeth Phillips (Morrow, 25.99 $) Un fost star de comedie, abandonată de soţul ei, fuge cu fostul ei partener de platou, care se poartă rău cu ea.

BLACK OPS de W. E.B. Griffin (Putnam, 26.95 $) Un ofiţer de armată, agent special pentru preşedinte, este ţinta unei crime – dar cine e autorul?

A DARKER PLACE de Jack Higgins (Putnam, 26.95 $) Un trădător rus intră în contraspionaj.

SCARPETTA de Patricia Cornwell (Putnam, 27.95 $) Patologul criminalist Kay Scarpetta preia un nou caz în New York.

15*

BASKETBALL JONES de E. Lynn Harris (Doubleday, 22.95 $) Un star N.B.A. îşi ascunde iubitul.

12*

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 7 februarie în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Selecţia editorilor Cărţi recente care ne-au stârnit interesul LORDS OF FINANCE: The Bankers Who Broke the World de Liaquat Ahamed (Penguin Press, 32.95 $) Într-o naraţiune grandioasă, cuprinzătoare, construită în jurul a patru puternici bancheri, Ahamed descrie cascada de evenimente care a dus la Marea Criză.

UP FROM HISTORY: The Life of Booker T. Washington de Robert J. Norrell (Belknap/Harvard University, 35 $) Readucând în discuţie Washingtonul ca promotor al repunerii în drepturi a populaţiei de culoare, această biografie face eforturi deosebite pentru a exonera capitala de stigmatul capitulării rasiale.

THE WILDERNESS de Samantha Harvey (Nan A. Talese/Doubleday, 24.95 $) Romanul lui Harvey reconstituie curajos ororile Alzheimerului din interiorul parametrilor tot mai înguşti ai minţii unui arhitect.

THE SPARE ROOM de Helen Garner (Holt, 22 $) În primul roman al lui Garner din ultimii 16 ani, o femeie care-i permite unei prietene bolnav, dar introvertit, să o viziteze înţelege prea târziu ce povară dureroasă şi-a asumat.

THE ART AND POLITICS OF SCIENCE de Harold Varmus (Norton, 24.95 $) Fostul director al Institutului Naţional de Sănătate scrie cu sensibilitate despre ştiinţă şi valoarea ei civică, pe un ton modest.

MILK, SULPHATE, AND ALBY STARVATION de Martin Millar (Soft Skull, broşat, 13.95 $) Naratorul traficant de droguri al acestui roman porneşte un curent de opinie împotriva laptelui, iar industria acestuia trimite o asasină din Brazilia să-l ucidă.

THE GRAVEYARD BOOK de Neil Gaiman. Ilustrată de Dave McKean (HarperCollins, 17.99 $; pentru copii peste 10 ani). Câştigătoarea din acest an a medaliei Newbery este o carte despre un băiat crescut de fantome într-un cimitir. OUR LIFE IN GARDENS de Joe Eck şi Wayne Winterrowd (Farrar, Straus & Giroux, 30 $) Proiectarea, plantarea şi îngrijirea uneia dintre cele mai spectaculoase grădini din America. SCAT de Carl Hiaasen (Knopf, 16.99 $; pentru copii peste 10 ani) În ultimul eco-roman poliţist al lui Hiaasen, studenţii investighează dispariţia unui profesor de biologie ultragiat. Recenziile complete ale acestor cărţi şi ale altor cărţi recente sunt pe web: nytimes.com/books.

Raftul cu ediţii broşate A FREE LIFE de Ha Jin (Vintage International, 15.95 $) Toate romanele anterioare

ale lui Jin, printre care se numără Waiting, cu care a câştigat un National Book Award în 1999, s-au desfăşurat în străinătate. Acesta este despre imigranţi chinezi în Statele Unite, care, efort după efort, depozit bancar după depozit bancar, devin în sfârşit americani. Jin le descrie progresul dificil în propoziţii simple, pline de detalii domestice. „Viaţa, de la o zi la alta, pare neschimbată, şi totuşi, de-a lungul anilor, devine de nerecunoscut“, scria cronicarul nostru Walter Kirn. „Acest lucru îl fascinează pe Jin“.

PICTURES AT A REVOLUTION: Five Movies and the Birth of the New Hollywood de Mark Harris (Penguin, 17 $). Această carte analizează, de la con-

cept şi până la realizare, cele cinci filme nominalizate la Oscarul pentru cel mai bun film din 1967 – „Bonnie şi Clyde“, „Absolventul“, „Ghici cine vine la cină“, „În arşiţa nopţii“ şi „Doctor Dolittle“. Această strategie fericită face lumină într-o industrie aflată în pragul schimbării şi furnizează, aşa cum spune Harris, „un colaj al psihicului american“. Autorul dezvăluie de asemenea picanterii precum primele alegeri pentru interpretarea domnului şi doamnei Robinson – Doris Day şi Ronald Reagan. Ce-ar spune Harris despre filmele premiate unei prietene aceasta? (P.S: Oscarul a fost câştigat de „În arşiţa nopţii“).

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

RESISTANCE de Owen Sheers (Anchor, 14.95 $). În peisa-

jul unei văi galeze izolate, în toamna lui 1944, după eşecul invaziei Normandiei şi ocupaţia germană din jumătatea sudică a Marii Britanii, un distins ofiţer german se împrieteneşte cu o femeie de la o fermă, al cărei soţ a plecat pentru a se alătura rezistenţei. Într-un roman care seamănă cu Plot Against America de Philip Roth, Sheers evocă oboseala „ritualurilor zilnice ale vieţii cotidiene“ în zona rurală galeză, în opoziţie cu „abstracţiunea unităţii naţionale“, scria Jess Row în Book Review. Războiul se află şi în centrul cărţii WHERE HAVE ALL THE SOLDIERS GONE? The Transformation of Modern Europe, de James J. Sheehan (Mariner/Houghton Mifflin Harcourt, 15.95 $). Subiectul lui Sheehan este demilitarizarea Europei începând cu 1945, dar două treimi din naraţiune vorbeşte despre „magnitudinea şi varietatea suferinţei“ din anii de război.

COMEBACK: Conservatism That Can Win Again de David Frum (Broadway,

14.95 $). „Alegătorii vor soluţii la problemele prezentului“, avertizează Frum, fost autor al discursurilor lui Bush. „Acestea sunt soluţiile pe care conservatorii de azi trebuie să le inventeze“. Pentru început, Frum propune administrarea bună a guvernului, mergând dincolo de reducerea taxelor ca soluţie universală, impunerea unei taxe pe emisiile de carbon, acceptarea deciziei în cazul Roe vs. Wade privind avorturile şi căsătoria între persoane de acelaşi sex. „În nostalgia noastră pentru ţara care a fost“, scrie Frum într-o postfaţă, „încetăm să mai fim competitivi în ţara care va fi“.

THE FOLDED WORLD de Amity Gaige (Random House, 14 $). Mariajul unui tânăr cuplu este ameninţat atunci când soţul, asistent social, se implică prea mult în situaţia unui pacient instabil emoţional, în acest roman bine scris, cel de-al doilea al lui Gaige. REVOLUTION IN MIND: The Creation of Psychoanalysis de George Makari

(Harper Perennial, 18.99 $). Această „istorie lucidă a dezvoltării psihanalizei“, după cum o descria George Prochnik în Book Review, susţine dimensiunea culturală a psihanalizei şi respinge vechile dispute referitoare la Freud. „Makari trasează arborele genealogic al lui Freud cu toate ramurile sale pline de spini, discipolii şi contestatarii“, scria Prochnik, şi „proiectează o acurateţe agreabilă asupra unei poveşti complexe“.

THE SUM OF OUR DAYS de Isabel Allende. Traducere de Margaret Sayers Peden (Harper Perennial, 14.99 $). Memoriile lui Allende iau forma unei scrisori pentru fiica ei, Paula, decedată în 1992, la vârsta de 29 de ani. Allende îşi aminteşte ce s-a întâmplat după moartea Paulei – călătoriile, relaţia cu fiul ei şi cu cel de-al doilea soţ, reîntoarcerea în cele din urmă la scris. ELSA DIXLER

Săpt. aceasta

23 februarie 2009

FICŢIUNE FORMAT DE BUZUNAR

Săpt. în top

THE READER de Bernhard Schlink (Vintage, 13.95 $) 10 Un licean german se îndrăgosteşte de o fostă angajată la Auschwitz.

DREAM WARRIOR de Sherrilyn Kenyon (St. Martin’s, 7.99 $) Pentru a salva omenirea, Luptătorii pentru Vise trebuie să atragă un războinic din exilul autoimpus ca să-i înveţe să se lupte cu duşmanii.

SUNDAYS AT TIFFANY’S de James Patterson şi Gabrielle Charbonnet (Grand Central, 13.99 $) O femeie descoperă o neaşteptată iubire.

FIRESIDE de Susan Wiggs (Mira, 7.99 $) Într-o cabană, 2 un aspirant la liga profesionistă de baseball se îndrăgosteşte de femeia angajată să îi aranjeze imaginea.

REVOLUTIONARY ROAD de Richard Yates (Vintage, 10 14.95 $) Frank şi April Wheeler, un cuplu tânăr şi frumos din America anilor 1950, îşi văd presupusa viaţă idilică destrămată.

COYOTE’S MATE de Lora Leigh (Berkley Sensation, 1 7.99 $) O femeie coiot luptă să-şi înfrâneze pasiunea pentru rebelul care i-a împuşcat tatăl; un roman Breeds.

FIREFLY LANE de Kristin Hannah (St. Martin’s 5 Griffin, 14.95 $) O prietenie între 2 femei în nord-vestul Pacificului se întinde pe mai mult de trei decenii şi peste multe alegeri de viaţă.

MONTANA CREEDS: LOGAN de Linda Lael Miller (HQN, 7.99 $) În acest prim volum al unei trilogii, un avocat-cowboy se întoarce acasă în Montana pentru a reclădi ferma familiei şi a găsi iubirea.

HONOR THYSELF de Danielle Steel (Dell, 7.99 $) O actriţă de 50 de ani, rănită într-un atac terorist în Paris, trebuie să îşi reclădească viaţa.

A THOUSAND SPLENDID SUNS de Khaled Hosseini (Riverhead, 16 $) O prietenie între 2 femei afgane pe fundalul a 30 de ani de război.

THE APPEAL de John Grisham (Dell, 7.99 $) Uneltiri politice 12 şi legale apar în urma deciziei unui juriu din Mississippi împotriva unei companii acuzate că deversează deşeuri toxice.

STILL ALICE de Lisa Genova (Pocket, 15 $) Un profesor de 50 de ani de la Harvard este diagnosticat în faza incipientă a bolii Alzheimer.

CONFESSIONS OF A SHOPAHOLIC de Sophie Kinsella (Dell, 7.99 $) O ziaristă londoneză pe economic se luptă cu datoriile şi amorul.

PEOPLE OF THE BOOK de Geraldine Brooks (Penguin, 15 $) Un expert descifrează secretele unui manuscris rar.

THE APPEAL de John Grisham (Delta, 14 $) Uneltiri poli- 12 tice şi legale după decizia unui juriu din Mississippi contra unei companii acuzate că deversează deşeuri toxice.

WICKED GAME de Lisa Jackson şi Nancy Bush (Zebra, 7.99 $) La 20 de ani după dispariţia unei liceene, un cadavru este găsit, iar prietenele ei încep să moară, misterios şi cumplit.

10*

THE BRIEF WONDROUS LIFE OF OSCAR WAO 23 de Junot Díaz (Riverhead, 14 $) Un tocilar dominicanoamerican se luptă să scape de un blestem de familie.

THE GHOST WAR de Alex Berenson (Jove, 9.99 $) 2 Un agent C.I.A. în Afganistan încearcă să afle cine e în spatele luptătorilor talibani şi descoperă o luptă internaţională pentru putere.

REVOLUTIONARY ROAD de Richard Yates (Vintage, 7.99 $) 6 Frank şi April Wheeler, un cuplu tânăr şi frumos din America anilor 1950, îşi văd presupusa viaţă idilică destrămată.

11*

CHARMED AND ENCHANTED de Nora Roberts (Silhouette, 7.99 $) Reeditare a două romane despre familia Donovan, Charmed (1992) şi Enchanted (1999).

SIZZLE AND BURN de Jayne Ann Krentz (Jove, 9.99 $) 2 Un membru al Arcane Society, dedicat cercetării paranormale, ajută o femeie care aude voci.

THE FIRST PATIENT de Michael Palmer (St. 5 Martin’s, 9.99 $) Când devine medicul prietenului său, preşedintele, un doctor descoperă o conspiraţie mortală.

THE SHACK de William P. Young (Windblown Media, 38 14.99 $) Un bărbat a cărui fiică a fost răpită este invitat, în aparenţă de către Dumnezeu, într-o cabană izolată. (†)

11 12 13

THE SOUL THIEF de Charles Baxter (Vintage Contemporaries, 13.95 $).

Identitatea e tema romanului lui Baxter, iar protagonistul său, un absolvent din partea de nord a statului New York, devine obsesia unui coleg student, care-i fură hainele şi-şi însuşeşte povestea vieţii acestuia.

Săpt. în top

FREE LUNCH: How the Wealthiest Americans Enrich Themselves at Government Expense (and Stick You With the Bill) de David Cay Johnston

(Portfolio, 16 $). „Am luat-o razna“, scrie Johnston, fost reporter la The New York Times şi laureat al Premiului Pulitzer. El denunţă subvenţiile din taxe guvernamentale şi „regulile care fac mai uşoară manipularea pieţelor, spargerea sindicatelor şi înşelarea muncitorilor“, ajutându-i pe bogaţi să devină mai bogaţi pe seama tuturor celorlalţi. „Dacă există o parte bună“ a crizei economice, spune Steven Greenhouse, corespondent pe probleme de muncă la The Times, e aceea că naţiunea a început în sfârşit „să observe cât de rău stau lucrurile pentru milioane de muncitori“. Chiar şi în anii de avânt dintre 2000 şi 2007, spune Greenhouse în THE BIG SQUEEZE: Tough Times for the American Worker (Anchor, 14.95 $), venitul mediu pentru familia americană din clasa muncitoare a scăzut cu aproape 4 procente, muncitorii fiind confruntaţi cu salarii tot mai mici, pierderea locurilor de muncă în producţie şi asigurări medicale insuficiente.

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Ediţii broşate

THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 73 13.95 $) Un cioban spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori. WATER FOR ELEPHANTS de Sara Gruen (Algonquin, 13.95 $) Un tânăr şi un elefant salvează un circ în perioada Marii Crize.

THE WHITE TIGER de Aravind Adiga (Free Press, 14 $) Un şofer indian relatează transformarea sa din servitor în afacerist şi apoi în asasin; câştigătorul Premiului Man Booker 2008.

THE FRIDAY NIGHT KNITTING CLUB de Kate 51 Jacobs (Berkley, 14 $) Un grup de femei se adună săptămânal într-o mercerie din New York.

15*

CONFESSIONS OF A SHOPAHOLIC de Sophie 6 Kinsella (Dial, 14 $) O ziaristă londoneză pe economic se luptă cu datoriile şi amorul.

DEVIL OF THE HIGHLANDS de Lynsay Sands 2 (Avon/HarperCollins, 7.99 $) O femeie, scăpată de mama ei vitregă rea, se mărită cu un moşier scoţian celebru.

LOVING FRANK de Nancy Horan (Ballantine, 14 $) Povestea de dragoste dintre Frank Lloyd Wright şi Mamah Borthwick Cheney.

MY MAN, MICHAEL de Lori Foster (Berkley, 7.99 $) 2 O femeie fascinantă provoacă un campion la lupte grele, rănit într-un accident auto, să se vindece.

16*

FIREPROOF de Eric Wilson, Alex Kendrick şi Stephen Kendrick (Thomas Nelson, 14.99 $) Încercarea unui pompier şi a soţiei sale de a-şi salva căsnicia acceptând „provocarea dragostei“.

ANGELS AND DEMONS de Dan Brown (Pocket, 9.99 $) Un profesor încearcă să salveze Vaticanul de uneltirile unei societăţi oculte.

18*

THE ELEGANCE OF THE HEDGEHOG de Muriel Barbery (Europa, 15 $) O fată şi o portăreasă văduvă, cu afinităţi intelectuale, devin prietene.

WHERE THE HEART LEADS de Stephanie Laurens (Avon/HarperCollins, 7.99 $) O femeie din Regency London investighează dispariţia câtorva orfani; al 16lea roman Cynster.

18*

THE KITE RUNNER de Khaled Hosseini (Riverhead, 73 15.95 $ şi 14 $) Un afgan-american se întoarce la Kabul ca să afle cum s-a descurcat un amic din copilărie sub regimul taliban.

STRANGER IN PARADISE de Robert B. Parker (Berkley, 9.99 $) Jesse Stone, şeful poliţiei din Paradise, Massachusetts, trebuie să protejeze ţinta unui asasin profesionist.

SHATTERED de JoAnn Ross (Signet, 7.99 $) Un pilot militar 1 şi o doctoriţă a armatei, care au avut o aventură în Bagdad, se reunesc pentru o misiune de salvare în America Centrală.

OUT STEALING HORSES de Per Petterson (Picador, 24 14 $) Într-o cabană izolată, un norvegian se înconjoară de amintiri.

SECOND CHANCE PASS de Robyn Carr (Mira, 6.99 $) O văduvă tânjeşte la iubirea celui mai bun prieten al soţului ei.

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 7 februarie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe nytimes.com/books.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

1 2

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

DREAMS FROM MY FATHER de Barack Obama 134 (Three Rivers, 13.95 $) Obama povesteşte despre viaţa sa ca fiu al unui bărbat african şi al unei americance albe. THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David 106 Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist clădeşte şcoli în Pakistan şi Afganistan.

Ediţii broşate

23 februarie 2009 Săpt. în top

Săpt. aceasta

MY HORIZONTAL LIFE de Chelsea Handler 17 (Bloomsbury, 14.95 $) Amintirile aventurilor de-o noapte.

12*

90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper cu Cecil 120 Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

SAME KIND OF DIFFERENT AS ME de Ron Hall şi 17 Denver Moore cu Lynn Vincent (Nelson, 14.99 $) Prietenia neobişnuită dintre un vagabond şi un dealer de artă de succes, care s-au cunoscut într-un adăpost din Texas.

THE OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan (Penguin, 73 16 $) Urmărind mâncarea din pământ până în farfurie.

THE AUDACITY OF HOPE de Barack Obama (Three 59 Rivers, 14.95 $) Noul preşedinte ales propune ca americanii să depăşească divizarea politică.

TEAM OF RIVALS de Doris Kearns Goodwin (Simon 28 & Schuster, 21$) Geniul politic al lui Abraham Lincoln.

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker Max (Citadel/Kensington, 15.95 $) Viaţa unui afemeiat alcoolic şi egoist.

QUIET STRENGTH de Tony Dungy cu Nathan Whitaker (Tyndale, 14.99 $) Amintirile primului antrenor negru care a câştigat Super Bowl.

MARLEY & ME de John Grogan (Harper, 13.95 $) Lecţii de la un câine nevrotic.

16*

THE FORGOTTEN MAN de Amity Shlaes (Harper Perennial, 15.95 $) O reinterpretare a Noii Ordini şi a Marii Crize mondiale.

THE MIDDLE PLACE de Kelly Corrigan (Voice, 14.95 $) Lupta unei femei cu cancerul – al ei şi al tatălui ei – o ajută să dobândească o nouă înţelepciune.

THE ZOOKEEPER’S WIFE de Diane Ackerman 18 (Norton, 14.95 $) Cum a găzduit un cuplu din Varşovia evrei şi membri ai Rezistenţei în timpul celui de-al doilea război mondial.

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back 227 Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu despre epidemiile sociale, cunoscute ca mode.

STUFF WHITE PEOPLE LIKE de Christian Lander (Random House, 14 $) O listă de 150 de lucruri, de la creatorul site-ului cu acelaşi nume.

EAT, PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert (Penguin, 15 $) Călătoria de un an a unei scriitoare în căutarea propriei identităţi.

107

DEFIANCE de Nechama Tec (Oxford University, 14.95 $) Cum 3 fraţi luptă să apere evreii de nemţi în Bielorusia celui de-al Doilea Război Mondial.

BLINK de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, 69 Brown, 15.99) Importanţa instinctului în funcţionarea gândirii.

GANG LEADER FOR A DAY de Sudhir Venkatesh (Penguin, 16 $) Sociologul Venkatesh despre deceniul petrecut în proiectele imobiliare din Chicago.

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

Săpt. în top

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

ACT LIKE A LADY, THINK LIKE A MAN de Steve 2 Harvey (Amistad/HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi pentru relaţii de la comediantul gazdă al emisiunii The Steve Harvey Morning Show.

THE LOVE DARE de Stephen şi Alex Kendrick cu 20 Lawrence Kimbrough (B&H, 14.99 $) O provocare pentru soţi ca 40 de zile să se iubească necondiţionat. (†)

UNCOMMON de Tony Dungy cu Nathan Whitaker (Tyndale, 24.99 $) Discursurile fostului antrenor de la Indianapolis Colts despre a trăi „viaţa cu însemnătate“.

SUZE ORMAN’S 2009 ACTION PLAN de Suze Orman (Spiegel & Grau, 9.99 $) Cum să-ţi administrezi banii în vremuri grele.

THE LAST LECTURE de Randy Pausch cu Jeffrey Zaslow 44 (Hyperion, 21.95 $) Gânduri despre importanţa „profitării de fiecare clipă“ ale lui Pausch, profesor la Carnegie Mellon, care a murit de cancer pancreatic la 47 de ani.

HE’S JUST NOT THAT INTO YOU de Greg Behrendt 5 şi Liz Tuccillo (Simon Spotlight Entertainment, 15 $) Cum poate şti o femeie că o relaţie nu are viitor.

FLAT BELLY DIET! de Liz Vaccariello cu Cynthia Sass 12 (Rodale, 25.95 $) Sfaturi de nutriţie şi de exerciţii fizice de la editorii revistei Prevention.

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE EXPECTING 397 de Heidi Murkoff şi Sharon Mazel (Workman, 14.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond 109 Words, 23.95 $) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

HIGH VOLTAGE TATTOO de Kat Von D. (Collins Design/HarperCollins, 29.95 $) Cronică a culturii tatuajului, de la starul LA Ink de pe Learning Channel.

THE BIGGEST LOSER FAMILY COOKBOOK de Devin Alexander cu Melissa Roberson (Rodale, 21.95 $) Să mănânci sănătos după buget, cu 125 de reţete şi sfaturi de la concurenţii The Biggest Loser.

THE ELEMENT de Ken Robinson cu Lou Aronica (Viking, 25.95 $) Cum să ai succes găsind „punctul în care talentul nativ întâlneşte pasiunea personală“.

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin 83 (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegan.

BREAKTHROUGH de Suzanne Somers (Crown, 25.95 $) Opt paşi spre starea de bine, cu sfaturi despre terapia hormonală de la Somers şi un grup de doctori.

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman 80 (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici dragostea astfel ca partenerul să înţeleagă.

THE SURVIVORS CLUB de Ben Sherwood (Grand Central, 25.99 $) Poveşti adevărate despre cum credinţa, norocul, genele şi alţi factori au intervenit în capacitatea oamenilor de a face faţă problemelor.

TWILIGHT de Mark Cotta Vaz (Little, Brown, 16.99 $) 17 O privire în culisele filmului bazat pe cartea romance cu vampiri pentru adolescenţi, a lui Stephenie Meyer.

10*

THE GREAT DEPRESSION AHEAD de Harry S. Dent Jr. (Free Press, 27 $) Un analist financiar anticipează prăbuşiri de pieţe şi criză, dar vede o cale pentru ca investitorii isteţi să prospere.

BROKEN OPEN de Elizabeth Lesser (Villard, 14.95 $) Cum să transformi experienţe dificile – boală, divorţ, şomaj, pierderea cuiva drag – în oportunităţi de dezvoltare.

10*

THE PURPOSE-DRIVEN LIFE de Rick Warren 42 (Zondervan, 14.99 $) Găsirea scopului fiecăruia în viaţă cu ajutorul lui Dumnezeu.

Greenspan a dat din umeri DE MICHAEL KINSLEY -A încheiat suspansul: Alan Greenspan poate să se exprime normal în proză. Acesta nu e chiar un compliment. După ce a fost preşedinte al comitetului director al Rezervei Federale vreme de 18 ani, Greenspan a devenit celebru prin inexplicabila sa depoziţie din Congres. Din Era turbulenţelor, înţelegem că Greenspan s-a bucurat de jocul confuziei: antipopulist asumat, el credea şi încă mai crede că e bine pentru Rezervă să-şi menţină aerul misterios. Farmecul cărţii lui Greenspan constă în autoportret: un saxofonist tocilar la matematică ce a devenit nu doar puternic, ci şi stilat, fără a înceta să fie un tocilar. N-ai cum să nu adori un om care crede că o lecţie importantă de viaţă este următoarea: „Am susţinut mereu că un set actualizat cu cele mai detaliate estimări pentru ultimul trimestru e mult mai util pentru prognoze exacte decât o structură mai complicată“. Cuvinte după care merită să te ghidezi în viaţă. La începutul anilor ’50, Greenspan a intrat în cercul intim al lui Ayn Rand, a cărei filosofie, cunoscută sub numele de obiectivism, era o formă extremă de libertarianism care susţinea, de fapt, egoismul şi lăcomia. Înainte s-o cunoască pe Rand, Greenspan era un pozitivist logic. Refuza să accepte orice realitate dacă aceasta nu putea fi verificată prin „dovezi empirice semnificative“. Propria

ERA TURBULENŢELOR – AVENTURI ÎNTR-O LUME NOUĂ

Cu un capitol nou pe tema crizei economice actuale de Alan Greenspan 576 pag. Editura Publica. 95 lei

sa existenţă, de pildă. Ran a început să-l facă „gropar“ şi-şi întreba prietenii: „Groparul s-a hotărât cumva să existe?“. E greu să ne imaginăm un alt personaj puternic de la Washington – ne-am putea gândi la Henry Kissinger – care să-şi pună problema dacă există în propria autobiografie. (Penguin Press, editura despre care se spune că i-a plătit lui Greenspan 8.5 milioane de dolari pentru această carte, probabil că şi-a zis că autorul ar face bine să existe la o asemenea sumă). Cercul intim al lui Rand era un cazan de politică şi sex, însă Greenspan susţine că n-a participat decât la primul capitol. A fost căsătorit mai puţin de un an cu Joan Mitchell: soţul celei mai bune prietene a ei era iubitul lui Rand. Discret ca întotdeauna, Greenspan nu spune decât: „făcusem o alegere intelectuală, nu una emoţională“. El şi Joan au rămas „prieteni până în ziua de azi“. A rămas bun prieten şi cu Barbara Walters, care l-a preluat după ce Greenspan a devenit preşedinte ale CEA. Sau cel puţin erau prieteni până la apariţia acestei cărţi. Walters l-a dus pe la petreceri şi l-a prezentat oamenilor Michael Kinsley este editorialist la revista Time.

frumoşi. Cu o lipsă rară de tact, Greenspan comentează: „De obicei mâncarea mi se părea bună, iar conversaţia, plictisitoare“. În curând el însuşi a devenit unul dintre oamenii frumoşi. La ani buni după relaţia cu Walters, a fost văzut cu Andrea Mitchell de la NBC News. Intenţia sa de a se căsători era la fel de greu de înţeles şi la fel de uşor de comentat precum noţiunile sale despre rata dobânzii. Cei doi s-au căsătorit, în cele din urmă, în 1997. Azi, Greenspan şi Mitchell se învârt în crema societăţii din Washington şi New York, fiind invitaţi peste tot şi onorând invitaţii mai des decât s-ar deranja cei mai mulţi oameni aflaţi în poziţia lor. Chiar şi după 80 de ani, Greenspan socializează cu plăcere şi tragere de inimă. Însă încă mai lasă senzaţia că se bucură mai mult de mâncare decât de companie. Funcţia de preşedinte al Rezervei Federale a fost dintotdeauna importantă. Printre predecesorii lui Greenspan se numără William McChesney Martin, al cărui nume sonor a dat o aură de demnitate bancnotelor. A mai fost şi Arthur Burns, care a dat aceeaşi imagine potrivită cu nelipsita-i pipă, dar care şi-a vândut sufletul lui Richard Nixon, punând la cale o creştere economică falsă pentru alegerile din 1972. Şi a mai fost şi Paul Volcker, predecesorul imediat al lui Greenspan, dotat şi el cu o pipă. În mare parte, publicitatea negativă de care a avut parte Greenspan de la apariţia acestei cărţi se datorează primilor ani din cel de-al doilea mandat al lui Bush. Atunci Greenspan a dat impresia că sprijină planul iresponsabil al preşedintelui de a reduce impozitele. La un moment dat, a spus că era îngrijorat din cauza riscului acumulării de excedente. În această carte, susţine că nu e vina lui dacă oamenii n-au înţeles că se vor reduce impozitele dacă nu se materializează excedentul. Deşi Greenspan a fost excelent în acest rol, cel mai bun preşedinte al Rezervei din epoca noastră a fost Volcker. Cred că şi Greenspan ar fi de acord, din moment ce scrie despre predecesorul său: „El a conceput... cea mai importantă reformă de politică economică din ultimii 50 de ani“. Rezerva a decis „că nu va mai încerca să ajusteze economia concentrându-se asupra ratei dobânzii pe termen scurt, ci stabilind limite pentru cantitatea de bani disponibilă pe piaţă“. Un aspect minunat al politicii monetare e modul în care face ca deciziile politice şi chiar morale să pară teoretice sau tehnice. Am putea descrie poziţia lui Volcker drept o acceptare oficială a teoriei monetarismului sau o contractare a masei monetare. Mă rog. Însă la drept vorbind, el a aranjat intenţionat cel mai profund declin de după criza din 1929, ca să reducă inflaţia şi prognoza de inflaţie din economie. Iar asta a pregătit terenul pentru generaţia prosperă pe care a prezidat-o Greenspan. Însă lui Greenspan trebuie să-i recunoaştem meritul de a fi păstrat acest curs. Totuşi, după cum el însuşi ne spune în carte, în 1980 l-a ajutat pe Ronald Reagan să demagogizeze politica economică pentru a-l ataca pe Jimmy Carter. I-a scris lui Reagan un discurs în care dădea vina pe Carter pentru „una dintre cele mai mari contracţii economice din ultimii 50 de ani“. Reagan a modificat ideea, ajungând la „o nouă criză – criza Carter“. Într-o săptămâ-

nă, asta s-a transformat în: „Recesiunea e atunci când vecinul tău îşi pierde slujba. Criza e atunci când ţi-o pierzi tu. Iar redresarea e atunci când îşi pierde Jimmy Carter slujba!“. Greenspan spune: „Ce m-a atras la Reagan a fost limpezimea conservatorismului său“. La începutul administraţiei Reagan, pe când era membru al comisiei de consilieri economici ai preşedintelui, Greenspan a sprijinit reducerile de impozite „dacă se restrângeau cheltuielile“ şi dacă Rezerva Federală păstra un control serios pe piaţa monetară. Însă datele arată că bugetele propuse de Reagan erau doar puţin mai mici decât cele aprobate în final de Congres. Datele mai arată şi că George W. Bush a făcut o treabă mai bună decât Reagan în ceea ce priveşte controlul cheltuielilor publice. Acestea au atins un nivel mediu de 19.7% din PIB în primii şase ai ai lui Bush (cu războiul din Irak etc.), în vreme ce în cei 8 ani ai preşedinţiei lui Reagan s-au cifrat la 22.4% din PIB. (Dacă acordăm şi intervalul de un an între reformă şi rezultat, ajungem la 22.3%). Jumătate din această carte – jumătatea care n-are parte de atenţie – nu e autobiografică: e formată din ceea ce Greenspan numeşte „poveşti detectivistice“, în care el o ia pe urmele datelor oriunde îl duc. Se distrează de minune, încercând să rezolve toate enigmele economice ale lumii, precum: de ce a durat atât de mult până când computerele au început să influenţeze productivitatea, de ce creşte inegalitatea salariilor şi ce se poate face, ce e cu criza energetică, imigraţia, finanţările publice etc. Nu toate acestea sunt extrem de originale, însă autorul ne serveşte excelente comentarii edificatoare. Plus că totul h e scris într-un limbaj inteligibil.

Snobii: clasa nemuncitoare DE JONATHAN AMES ATĂ la ce a ajuns lumea: acum până şi englezii sunt anglofili. Nimic nu mai e veritabil. Totul se reduce la nostalgie. Toată lumea vrea să trăiască în trecut. Prezentul n-are pic de stil. Prezentul e urât. Prezentul e vulgar. Însă, din câte îmi dau eu seama, nimănui nu i-a plăcut vreodată prezentul. În actualul deceniu zero, ne aducem aminte cu drag de anii ’90 şi ’80; în anii ’90, lumea îşi amintea de ’70 şi ’60. Fir-ar să fie, în anii ’20 toţi suspinau după epoca dinainte de 1914. E în firea oamenilor să se raporteze la trecut, căci dacă privim spre viitor, trebuie să ne gândim la propria moarte. Curgerea timpului e întotdeauna rutinară, iar ceasul ticăie neîncetat. E implacabil. Şi te poate scoate din minţi. Aşa că vrem cu toţii să trăim în trecut şi n-ar trebui să ne simţim prost din cauza asta. Mulţi gânditori renumiţi sunt de aceeaşi părere: Proust, de pildă. SNOBII Mai puteţi arunca de Julian Fellowes un ochi şi la ulti512 pag. Editura Nemira. 36.90 lei mele rânduri din Marele Gatsby: „Mergeţi mai departe, bărci împotriva curentului, purtate înapoi neîncetat către trecut“. Din moment ce aceasta e o recenzie de carte şi nu un eseu frivol despre timp, asta mă aduce la romanul Snobii, de Julian Fellowes, care e despre o castă muribundă, aristocraţia engleză, şi despre arivişti, burghezii, care vor să fie ca primii: eleganţi şi bogaţi, dar nu şi muribunzi. Întorsătura bizară e că aristocraţia vrea să fie ca aristocraţia. S-au uitat cu toţii la marile emisiuni tv britanice Upstairs, Downstairs şi Brideshead şi la nenumărate filme, poate chiar şi la Gosford Park, scris de acelaşi Julian Fellowes, aşa că aristocraţia se trezeşte imitându-i pe imitatori. Cam asta îmi închipui că s-a întâmplat şi cu mafioţii după apariţia seriei Naşul şi apoi a serialului Clanul Soprano. Mai mult chiar, după cum aflăm din Snobii, clasele dominante engleze ştiu că sunt pe cale de dispariţie, ceea ce le face să se agaţe şi mai mult de tradiţii: cel puţin, aceia care-şi permit asta. Căci această clasă socială moare din cauză că duce o viaţă atât de costisitoare. Nimeni nu-şi mai permite să fie atât de bogat. Mă rog, mai sunt şi aristocraţi care pot, însă din ce în ce mai puţin, lucru lesne de înţeles: e nevoie de mulţi bani ca să încălzeşti un castel din Anglia umedă şi friguroasă. Snobii spune povestea unei fete din clasa de mijloc – Edith Lavery – şi a unui conte pe nume Charles Broughton. Familia Broughton încă mai are bani şi moşii, e una dintre puţinele care-şi permit să ducă o viaţă de aristocraţi.

Cea mai nouă carte a lui Jonathan Ames este romanul „Wake Up, Sir!“ 22

Edith tânjeşte la acel stil de viaţă şi la un titlu nobiliar, ceea ce înseamnă că ar vrea să se mărite cu Charles. De fapt, e aceeaşi poveste dintotdeauna: fata care se mărită pentru bani, nu din dragoste. Însă de ce tot fac fetele aşa ceva? Aceste aranjamente nu par să funcţioneze niciodată. Şi de ce nu poate să aibă fata şi bani şi dragoste? De ce e întotdeauna una sau cealaltă? Iar biata Edith, dacă e să lăsăm iubirea deoparte, nici măcar la sex n-are prea mult noroc. Promovând un zvon nefericit despre englezi, Charles e absolut îngrozitor în pat. Snobii e primul roman al lui Fellowes şi, dacă e să fim snobi o clipă, e o carte bună, însă nu una excelentă, deşi are multe pasaje splendide. E genul de ghid practic al comportamentului aristocraţiei engleze, la care Fellowes a avut acces, din câte s-ar părea: autorul e fiul unui diplomat şi a mers numai la şcoli bune. Ani la rând, a fost actor de compoziţie în Anglia, atât în filme cât şi la televiziune, şi e totodată regizor şi scenarist (a câştigat un Oscar cu scenariul de la Gosford). În mod corespunzător, naratorul anonim din Snobii e un actor de compoziţie dintr-o familie bună. Cel mai mult îi admir vocea: erudiţia şi pronunţia natural afectată. Americanii tind să creadă că toţi oamenii care vorbesc cu accent englez sunt inteligenţi; ei bine, e la fel cu prozatorii lor – par atât de deştepţi şi de versaţi! Iar asta-mi place la nebunie! Eu însumi am fost acuzat că aş fi anglofil, pentru că-mi place modul în care scriu englezii, iar Fellowes e cu siguranţă unul dintre cei mai buni. Încercarea lui Edith de a se mărita cu un aristocrat conferă cadrul pentru observaţiile lui Fellowes despre clasa dominantă, precum şi despre burghezie, cu câteva digresiuni despre lumea actorilor, care, bănuiesc eu, reprezintă o abordare a clasei de jos. Cartea e plină cu aceste vorbe de duh, care, în fond, sunt mai interesante decât povestea lui Edith şi Charles. Iată un comentariu despre burghezie şi despre participarea sa la faimoasa cursă de cai Royal Ascot: „O zi sau două pe an, aceşti oameni muncitori îşi permit luxul de a se preface că fac parte dintr-o categorie dispărută şi lipsită de griji,

de a crede că lumea pe care o deplâng, o admiră şi căreia pretind că i-ar fi aparţinut dacă ar mai exista încă (deşi, în general, n-ar fi aşa) o duce bine-mersi şi trăieşte lângă Windsor“. Şi despre aristocraţie: „M-a stingherit mereu falsul caracter neprotocolar searbăd pe care-l are aristocraţia când vine vorba de porecle. Toţi sunt «Toffee», «Bobo» sau «Snook». Ei cred că numele implică un soi de spirit ludic, o copilărie eternă... dar de fapt numele sunt o simplă reafirmare a îngustimii lor, amintindu-ţi de o istorie comună care exclude adăugirile recente“. Şefa familiei Broughton e Lady Uckfield. De ce o cheamă aşa, nu-mi dau seama; britanicii sunt la fel ca ruşii când vine vorba de nume. Totuşi, ea e cel mai interesant personaj din carte şi are şi ea un nume de alint, fireşte: Googie. „Pentru ea schimbările din secolul XX n-aveau nici o valoare“, scrie Fellowes. „Timpul îi înceţoşase memoria... Nu-i venea în minte nimic rău sau supărător când

se gândea la Anglia tinereţii sale... Avea acea încredere absolută în judecata propriei caste, lucru rar întâlnit după 1914“. Deci iată-ne revenind la idealizarea epocii de dinainte de 1914. Chiar s-ar zice că lumea a luat-o pe o pantă devastatoare de atunci, dar oare situaţia nu era dezastruoasă şi înainte de 1914? Asta mă face să-mi dau seama că n-avem încotro s-o luăm: prezentul e oribil, viitorul e morbid, iar trecutul e o farsă. Însă pentru asta există cărţile. Când citeşti, te pierzi în timp. Un motiv în plus ca să citeşti Snobii. E o lectură amuzantă şi plăcută. E ca o vizită pe un domeniu englezesc: răcoroasă, frumoasă şi încântătoare. Această recenzie a apărut iniţial în numărul din 13 martie 2005 al New York Times Book Review.

Opinie

Virginia Costeschi

Cartea, un lux îndepărtat În România se vinde mai puţin de o carte pe locuitor pe an. De ce? O analiză subiectivă.

CINEVA acolo? Acolo, adică pe piaţa de carte din România. Acolo, adică în librăria unde intru ca să cumpăr o carte pe care nu o găsesc la raft şi încerc să aflu de la vânzătoare dacă totuşi titlul se află pe undeva.... şi vânzătoarea mă priveşte blanc şi de obicei răspunde „Păi dacă n-aţi găsit-o, înseamnă că nu e“. Şi dacă insist şi ea caută şi găseşte, în mod miraculos, cartea care îmi trebuie, răspunde cu o ridicare din umeri la întrebarea mea: „Nu aţi fi putut proceda aşa de la început?“ Nu, pentru că nu-i stă în fire să fie săritoare şi amabilă. E greu să zâmbească atunci când îi intri în librărie şi în general e agasată de timpul pe care îl petreci printre rafturi, studiind titlurile şi numele autorilor. Părerea mea este că buchiniştii de la Universitate sunt mai pasionaţi de carte decât oricare librar din orice reţea. În Marea Britanie sau Franţa, o carte este cumpărată cel mai adesea la recomandarea librarului. El este magicianul care ştie ce îţi place din clipa în care i-ai trecut pragul. În Statele Unite contează recomandarea cuiva apropiat sau o recenzie citită într-o publicaţie cu credibilitate maximă. În România existenţa unei cărţi este direct proporţională cu plictisul persoanei care o vinde. Sau cu inerţia şi lipsa de respect pentru produsul carte al lanţurilor mari de librării. Nu sunt multe, şi tocmai asta face ca destinul unei cărţi să fie tragic. Editura o scoate pe piaţă la un anumit preţ, Diverta – să zicem – adaugă nişte zeci de procente care îl urcă până la cota pe care doar puţini dintre cei care îşi doresc respectiva carte şi-l permit. Deci vânzarea de carte scade. Şi nu suferă librăria Diverta, unde spaţiul destinat cărţilor este din ce în ce mai restrâns. Suferă cititorii şi editurile. Cititorii pentru că îşi permit din ce în ce mai puţin cartea, iar editurile pentru că publicul lor ţintă este din ce în ce mai departe. Dar destinul unei cărţi depinde şi de modul în care editura o promovează. Şi din păcate, sunt

infim de puţine editurile româneşti care au un departament de marketing. Sunt puţine cele care au un om de PR care trimite aceleaşi comunicate – se schimbă titlul, autorul şi fraza de sinopsis doar. Lansarea de carte este rareori un eveniment despre care se vorbeşte şi a doua zi. Este o adunare anostă la care vorbesc aceiaşi oameni, în aceleaşi clişee, ori sunt invitate aceleaşi vedete supraexpuse ca să discute despre ceva cu care au prea puţină legătură. Şi mi se pare trist că un produs al imaginaţiei şi al creativităţii este promovat cu atâta lipsă de imaginaţie şi creativitate. Citez dintr-o ştire Mediafax: „În România se vinde mai puţin de o carte pe locuitor pe an. «În ţările din Vest, se vând între 6 şi 10 cărţi pe locuitor pe an. Este o industrie de 6-10 ori mai puternică numai în număr de exemplare», a spus Mihai Penescu, directorul editurii All“. Senzaţia mea este că şi cartea a devenit un produs de lux, pe care puţini şi-l permit şi chiar mai puţini ajung să îl deţină. Culmea! Un produs gândit şi creat ca să ajungă la cât mai mulţi, a ajuns să fie inclus pe lista-de-cumpărături-în-caz-căne-mai-rămân-bani-după-ce-plătim-ratele-facturile-şi-ne-luămde-mâncare. Nu cred că în România sunt 20 de milioane de cititori, mă aştept să fie cam o treime, dar informa-

ţia conform căreia la noi se vinde mai puţin de o carte pe locuitor pe an mă îngrozeşte. Teoretic, fiecare român are dreptul constituţional la educaţie gratuită, practic se întâmplă ca unii dintre noi să fie forţaţi să amâne educaţia pentru a avea grijă de familie, de exemplu. Dar acestea sunt cazuri izolate, de care se ocupă, sper, alte publicaţii. Dragostea de lectură vine din educaţie, din modul în care cineva – părinte sau profesor – te ajută în copilărie să treci în lumi imaginate de alţii. Apoi depinde de tine dacă vei deveni un gurmand sau un ignorant. Însă trăim în epoca în care singura lectură a majorităţii tinerilor este mesajul de pe telefon sau chat. Când le va trece febra comunicării superficiale vor descoperi că au petrecut ani buni amăgindu-şi creierul cu nimicuri. Şi le doresc ca atunci să aibă ambiţia să recupereze timpul irosit. Cât despre părinţii acestor tineri, lor le este mai comod să îşi alimenteze creierul cu informaţii prelucrate deja, din presă şi de la televiziune. Ritmul cotidian le permite rareori să se refugieze în lectura unei cărţi. Iar lectura, ca ritual dedicat sinelui, a devenit un lux îndepărtat. Cartea a intrat în colaps în România. Din cauza tuturor – editori, librari, cititori. Trebuie să ne decidem dacă o salvăm sau o lăsăm să dispară.