73 | 12 octombrie 2009 by Editura Univers

Preţ: 2,9 lei

Pachet România liberă + Book Review

Ediţia în limba română, nr. 73 – 12 octombrie 2009 Se distribuie numai împreună cu ziarul România liberă.

G A N PIAN ON G U S ’A INR NE P LEE ROP KI D TA E C STY O I ON SJ U ATM NI L IL CIL EW HE ‘ TD E7 11

Secrete capitale

de Maureen Dowd cotat filmarea lungmetrajului Îngeri şi demoni la Roma – a fost fermecat de cealaltă veche sectă puternică şi secretoasă, masonii. Cartea lui este mai degrabă o încercare disperată de a intra în graţiile acestora decât o tentativă de a interpreta bizarele rituri şi simboluri masonice care iluminează – ca în Illuminati! – felul în care acest club privat de elită pentru bărbaţi a fost implicat în modelarea capitalei americane şi a civilizaţiei occidentale încă de pe vremea când George Washington a pus piatra de temelie a Capitoliului într-un ritual masonic în timpul căruia a purtat toate însemnele Continuare în pagina 8

THE LOST SYMBOL de Dan Brown. Ilustrată. 509 pag. Doubleday. 29.95 $

Noua enigmă a lui Dan Brown este cea mai înspăimântătoare de până acum. Nu-ţi fac pielea de găină numai uneltirile barbare ale personajului negativ – tot un vlăjgan ascetic unidimensional. Şi nici intriga, un MacGuffin bazat pe complexul lui Oedip. Nu. Înfricoşător la romanul The Lost Symbol (Simbolul pierdut) este că Brown – care n-a tresărit când Vaticanul a condamnat Codul lui Da Vinci şi a boi-

DOUG STANTON: „ TH E G OOD S OL D I E RS “ PA GI NA 16

BRUCE HANDY: M ONŞTR II LUI SENDAK PAG INA 24 ILUSRAŢIE DE CHRISTOPH NIEMANN

12 octombrie 2009

Ficţiune 1

MIKE BLOOMBERG:

Money, Power, Politics de Joyce Purnick Recenzie de George Anders

THE LOST SYMBOL

de Dan Brown Recenzie de Maureen Dowd 7

THE SUICIDE RUN:

Five Tales of the Marine Corps de William Styron Recenzie de Elizabeth D. Samet 10

Cărţi pentru copii 4

AND THEN COMES HALLOWEEN

de Tom Brenner Ilustrată de Holly Meade

THE CHILDREN’S BOOK

SPELLS

de A. S. Byatt Recenzie de Jennifer Schuessler

Scrisă şi ilustrată de Emily Gravett ONLY A WITCH CAN FLY

de Alison McGhee Ilustrată de Taeeun Yoo Recenzii de Lawrence Downes

Nonficţiune 6

IN CHEAP WE TRUST:

The Story of a Misunderstood American Virtue de Lauren Weber Recenzie de Megan McArdle

A BOMB IN EVERY ISSUE:

How the Short, Unruly Life of Ramparts Magazine Changed America de Peter Richardson Recenzie de Jack Shafer 11

de Suzanne Collins Recenzie de Gabrielle Zevin RAFTUL CU CĂRŢI

Recenzii de Julie Just

Eseu

ANNE FRANK:

The Book, the Life, the Afterlife de Francine Prose Recenzie de Joshua Hammer

THE GOOD SOLDIERS

Articole & Bestselleruri

de David Finkel Recenzie de Doug Stanton 17

CATCHING FIRE

Tărâmul de pe care lipsesc monştrii de Bruce Handy

Bestselleruri cărţi pentru copii

PAST DUE:

Bestselleruri ediţii cartonate

The End of Easy Money and the Renewal of the American Economy de Peter S. Goodman Recenzie de Paul M. Barrett

Selecţia editorilor

THE GREATEST SHOW ON EARTH:

TBR: Din culise

Bestselleruri ediţii broşate

Raftul cu ediţii broşate

The Evidence for Evolution de Richard Dawkins Recenzie de Nicholas Wade Conţine secţiune specială dedicată ştirilor şi cărţilor apărute la editurile din România. www.nytbr.ro. The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008-2009 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Director editorial: Cristian Teodorescu; Redactor-şef: Virginia Costeschi; Editor: Anda Ciurte; Traducători: Ioana Popa, Ştefan Bodea, Cristiana Vişan, Cătălin Pruteanu, Irina Adrian, Cătălina Sevastre; Advertising sales: virginia@nytbr.ro, 0745 773 764; PR: ARENA Communications, cecilia@arenacommunications.ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: G. CANALE, Bucureşti; Abonamente: difuzare@ romanialibera.ro.

Editorial

În recenzia pe care o face cărţii The Good Soldiers a lui David Finkel, Doug Stanton notează că s-a scris surprinzător de puţin din perspectiva soldaţilor americani în războaiele recente în care a fost implicată America. E mai uşor să găseşti un film pe această temă, spunea el într-o conversaţie telefonică. „«Black Hawk Down» şi «The Hurt Locker» îmi vin în minte. Şi muzica hip-hop a surprins în mod reuşit sunetele războiului – războiul împotriva drogurilor“. Stanton, care a relatat despre o misiune a Trupelor Speciale în Afganistan în cartea sa recentă, Horse Soldiers, îl laudă pe Finkel pentru că a acceptat această provocare. „Adeseori, în dezbaterea despre război, se pierde bătălia interioară a oamenilor care participă activ la acesta. Ştiu cât de greu e să afli cu adevărat ce e în mintea soldaţilor – şi a civililor – care trăiesc într-o zonă de conflict armat. Iar Finkel a reuşit-o la modul excepţional“. Recenzia lui Stanton apare la pagina 16 a numărului de faţă. Editorii

Online

Săptămâna aceasta vor apărea: Peter S. Goodman, autorul cărţii „Past Due“, Pamela Paul cu o discuţie despre „Lost Symbol“ de Dan Brown, Motoko Rich cu însemnări din teren şi Jennifer Schuessler cu veşti despre bestselleruri. Gazda va fi Sam Tanenhaus, redactorul-şef al Book Review. PAPER CUTS: Blogul Book Review prezintă cărţi şi alte materiale tipărite. SELECŢIUNI: Fragmente din „The Suicide Run“ de William Styron, „The Children’s Book“ de A. S. Byatt, şi din alte cărţi. E-MAIL CU NOILE APARIŢII: Primiţi în fiecare vineri o trecere în revistă a recenziilor noilor cărţi şi apariţii. PODCAST:

nytimes.com/books ILUSTRAŢII DE JOE CIARDIELLO (SUS) ŞI CHRISTOPH NIEMANN

Cărţi pentru copii

A fost odată ca niciodată, pe o coadă de mătură DE LAWRENCE DOWNES

tul volumului Only a Witch Can Fly (Numai vrăjitoarele zboară), de Alison McGhee, cu ilustraţii de Taeeun Yoo. În noaptea de Halloween, o fetiţă visează că zboară pe coada ei de mătură:

ĂRĂ îndoială că a existat cândva un celt străvechi care se plângea că Halloweenul s-a dus pe apa sâmbetei, că focurile în aer liber şi ritualurile morţii au fost mult mai bune în copilăria lui. Ei bine, ar trebui să vadă la ce am ajuns noi în ziua de azi. Halloween era odinioară o sărbătoare cât se poate de bună pentru copii, n-avea nimic rău, până acum câţiva ani – oare când, mai exact? – când au călcat-o în picioare adulţii care susţineau că e un ritual sfânt în biserica adolescenţei veşnice. Pe

Noaptea întunecoasă din jur se umple cu Zboară, zboară şi luna galbenă şi strălucitoare luminează pământul. Lângă tine, pisica toarce domol Pa, pa şi Bufniţa se uită lung la o stea, aşa de departe. Inima îţi spune s-o faci acum şi te îndrepţi spre uşă. Pisica îşi arcuieşte spinarea şi fredonează Pe curând.

AND THEN COMES HALLOWEEN

de Tom Brenner Ilustraţii: Holly Meade Pagini nenumerotate. Candlewick. 16.99 $ (Vârsta: 4 – 7 ani) SPELLS

Text şi ilustraţii: Emily Gravett Pagini nenumerotate. Simon & Schuster Books for Young Readers. 16.99 $ (Vârsta: 4 – 8 ani) ONLY A WITCH CAN FLY

de Alison McGhee Ilustraţii: Taeeun Yoo Pagini nenumerotate. Feiwel & Friends. 16.99 $ (Vârsta: 4 – 8 ani)

aceşti adulţi îi vedeţi deghizaţi în cameriste obraznice şi zombi sângeroşi, cu răni la cap, care se distrează şi defilează la ştiri, arătând ca nişte ciudaţi imbecili. E şi asta o manieră de a sărbători. Însă Halloweenul mai are încă un strop de magie liniştită, care e întipărită în acea perioadă a anului, în lumina slabă, în frunzele foşnitoare şi în aerul îngheţat. Iar acest farmec se regăseşte în trei cărţi noi, blânde şi onirice, venite să salveze sărbătoarea de tristeţea mohorâtă a adulţilor. And Then Comes Halloween (Şi apoi vine Halloweenul) de Tom Brenner, cu ilustraţii de Holly Meade, e o îmbinare de cuvinte şi imagini cum nici că puteai să visezi. În această carte, ziua magică soseşte încet, pas cu pas, odată cu toamna care înaintează treptat, iar îndatorirea oricărei familii e să se pregătească. Programul lor nu mai e dictat de achiziţii legate de începerea şcolii şi de reclame şcolare, ci de semne venite din lumea exterioară: „Când noaptea se scurge încet către ora cinei, iar în frunzele verzi se preling roşul şi auriul, când murele se zbârcesc pe lujere... iar apoi atârnă porumbul uscat, încă prins pe ştiuleţi încreţit şi aspru, scoţând nişte sunete de lăcuste“. Textul lui Brenner şi colajele lui Meade sunt nişte invitaţii deschise pentru o

Lawrence Downes este editorialist şi scrie pentru The Times. 4

De sus: o noapte sinistră în „Only a Witch Can Fly“; frunze care vor deveni uscate şi foşnitoare în „And Then Comes Halloween“; un magician verde plin de speranţe în „Spells“. familie, un cartier, o lume întreagă care intră în armonie cu plăcerile simple ale unui Halloween domestic, „când pietrele funerare încolţesc pe peluze ca ciupercile, iar fantomele se năpustesc din copaci“. Tata dă o mână de ajutor cu un robot din carton; o fiică taie şi asamblează o pălărie de vrăjitoare din hârtie şi o perucă; copiii scot seminţele dintr-un dovleac de Halloween. Benchetuirea începe la căderea nopţii, se ridică învolburată prin cartier şi se dezvoltă într-un crescendo de ţipete şi râsete. Totul descreşte apoi pe podeaua din sufragerie, cu bomboanele împrăştiate pe jos, ca să fie numărate şi împărţite. Oboseala îşi spune cuvântul şi vine momentul când copiii merg la culcare, ca să viseze costumaţia de anul viitor. Această casă e un loc fermecat de Halloween şi veţi vrea să vă întoarceţi aici iarăşi şi iarăşi. Vraja, la propriu, constituie subiectul cărţii Spells (Farmece), de Emily Gravett – sau e cumva Gribbitt? –, o carte ilustrată vioaie, ce spune povestea unui broscoi plin de imaginaţie care găseşte o carte de farmece. Ideea fantastică a acestei cărţii e

că broscoiul visător e un magician ambiţios – începe să invoce lucruri doar rupând paginile din carte ca să facă o corabie, o pălărie, un ochean şi un castel, înainte să treacă la o tehnică mai eficientă: să amestece cuvinte ciudate pentru a produce farmece care să-l transforme, poate, într-un prinţ arătos. Dar, din moment ce cartea lui – adică acea carte din interiorul acestei cărţi – e deja ferfeniţă, vom avea parte de încurcături uluitoare. Cuvintele vrăjilor se amestecă şi se înlocuiesc între ele, după cum vor constata şi micuţii cititori când vor descoperi pagini din interior răsfrânte, care se deschid şi se citesc în diferite feluri şi sunt presărate cu cuvinte magice precum „Slimykazoot“, „Alaka mince“ şi „Bim bam Barebum“, ultimul fiind mai puţin lipsit de sens decât aţi crede. Un anunţ din deschiderea cărţii ne dă de ştire că ilustraţiile au fost realizate cu creionul, altele sunt acuarele, iar unele sunt făcute din bucăţele de hârtie şi „o boare de sclipici“ – şi, da, există şi mult sclipici în spiritul zburdalnic al acestei cărţi scânteietoare. Dorinţele şi farmecele constituie şi subiec-

Textul e o sextină, descrisă într-o notă ca fiind „o formă foarte veche de poezie, apărută odată cu trubadurii francezi în secolul al XII-lea“. O formă străveche – şi una chiar riguroasă – unde „aceleaşi cuvinte sau nişte cuvinte înrudite sunt aşezate la sfârşitul fiecărei strofe de şase versuri, dar într-o ordine diferită, de fiecare dată“. Poezia îşi poartă uşor rigiditatea, producând un efect deopotrivă languros şi magic. „Cât de îngrozitor e să nu zbori în văzduh“ (aici, vrăjitoarea-aspirantă aterizează forţat în dovlecii din curte), „Cu luna şi stelele atât de sus / şi fumul înălţându-se ca o pană“. Liniştea firească a cuvintelor lui McGhee se potriveşte de minune cu imaginile lui Yoo – ştanţele pe linoleum sunt realizate în nuanţe fermecătoare de verde şi cafeniu. Când fetiţa încearcă şi dă greş şi apoi încearcă din nou, apelează la ajutorul unei pisici negre, al unei bufniţe şi al fratelui ei mai mic. E limpede că va avea nevoie şi de nişte farmece. Nu voi dezvălui finalul, dar nu greşesc dacă spun că, în aceste pagini, fata descoperă destul de multe vrăji, la fel ca micuţii cititori şi părinţii lor, care altminteri ar putea renunţa să mai caute ceva cu adevărat fermecător la h sărbătoarea Halloween.

Adolescenţi

Foame permanentă DE GABRIELLE ZEVIN

ERIILE se vând bine. Numiţi-o trilogie, trântiţi un număr pe ea, scoateţi cărţile cu o frecvenţă de una pe an. Romancierii de pretutindeni se plâng de perspectivele reduse ale romanului normal, individual, deşi această atitudine e cam prostească. De fapt, ascensiunea seriilor ar trebui luată drept încurajatoare. În acest vers opresiv de tip Twitter, noi – sau cel puţin copiii noş-

CATCHING FIRE

de Suzanne Collins 391 pag. Scholastic Press/Scholastic. 17.99 $ (Vârsta: de la 12 ani)

tri – ne mai bucurăm încă de forma lungă. Problema e însă că majoritatea seriilor nu sunt chiar aşa de bune. Uneori, prima carte e destul de captivantă, dar volumele ulterioare par a fi un soi de Continuarea aventurilor lui Cutare fără nici un alt motiv decât acela de a face bani. Personajele care păreau atât de promiţătoare în Cartea 1 n-au avansat nici măcar un centimetru până la Cartea 13. Dar atunci e deja greu să-ţi aminteşti ce te-a atras iniţial la seria respectivă. The Hunger Games, bestsellerul cu care şi-a deschis Suzanne Collins trilogia planificată, are o tramă pe care aţi crede că aţi mai auzit-o. Doi adolescenţi din state diferite ale unei distopii totalitariste pe nume Panem (America după o apocalipsă a mediului) sunt selectaţi la întâmplare să participe la un reality show care poartă numele Jocurile Foamei. După ce şi-a omorât toţi rivalii de pe teren sau i-a privit murind – inclusiv propriul coechipier –, câştigătorul e sărbătorit ca erou şi primeşte hrană pe viaţă. Romanul spune povestea lui Katniss Everdeen, „ofranda“ din Districtul 12. Şi acum o să vă dezvălui finalul... Katniss câştigă. E prima carte din trilogie, la urma urmei. Apropo, The Hunger Games mi-a plăcut cu adevărat. Dar îmi place la nebunie noua carte, Catching Fire (Luând foc). Catching Fire începe cu Katniss după victoria ei. Fata i-a înfuriat la Jocuri pe liderii din Capitol cu reprezentaţia ei plină de un spirit rebel calculat. Aşa că, în loc să se bucure de o semi-pensionare, de celebritate şi de toată hrana gratuită, Katniss e adusă din nou pe teren. Pe lângă continuarea poveştii fetei din arenă, Catching Fire înfăţişează modul în care un guvern disperat încearcă să înăbuşe un val revoluţionar şi, ca atare, are ceva din impresia epică a distopiilor orwelliene. (Dar în varianta pentru copii.)

Gabrielle Zevin a scris romanul pentru adolescenţi „Elsewhere“. Cel de-al patrulea roman al ei, „The Hole We’re In“, e destinat adulţilor şi va fi publicat în martie 2010.

Collins a făcut ceva excepţional: a scris o continuare care e mai bună decât prima carte. Ca cititor, m-am simţit stârnit şi chiar plin de speranţă: e oare cu putinţă ca această serie şi personajele ei chiar să facă ceva? E cu siguranţă de ajutor că, în inima acestei lumi exotice, se află o fată cât se poate de reală, ba chiar lipsită de orice dar supranatural. (Aceste tipologii „reale“ par să lipsească din cărţile pentru copii publicate în ultima vreme.) Katniss e pricepută la mânuirea arcului cu săgeată, dar nu pentru că s-a născut cu acest talent sau pentru că a lovit-o un trăsnet, ci pentru că era săracă şi vâna ca să supravieţuiască (adică avea exerciţiu). Într-o scenă memorabilă din prima carte, Katniss e silită să-şi demonstreze talentele la tras cu arcul (pe care le-a căpătat cu trudă) în faţa unui juriu distrat, care e mai interesat de carnea de porc care e servită la cină. Sătulă să fie „eclipsată de un porc mort“, fata trage o săgeată direct în mărul din gura porcului. O mişcare îndrăzneaţă, dar nu prea chibzuită. Katniss e, în fond, o fată care face o criză de furie. Când ajunge din nou în faţa acelui juriu în Catching Fire, îşi foloseşte timpul mult mai chibzuit: îşi salvează coechipierul din foc şi reuşeşte să străpungă aparenţa poleită a oamenilor care „inventează modalităţi amuzante de a ne ucide“. Katniss e mai rafinată în această carte, iar comentariile ei sunt mai pătrunzătoare. Constatăm asta atunci când fata observă că e mult mai greu să omori oameni după ce îi cunoşti sau când îi urmăreşte pe cetăţenii decadenţi (şi, pentru cititor, poate incomod de familiari) din Capitol îmbuibându-se şi apoi înghiţind pastile ca să vomite sau când remarcă, treptat, că ea ar putea să aibă un

Collins a reuşit să facă ceva excepţional: a scris o continuare care e mai bună decât prima carte. scop mai important în viaţă. Toate acestea sunt realizate prin tuşele uşoare ale unei scriitoare care înţelege cu adevărat cum se scrie pentru cititori tineri: ritmul e alert, iar mesajul e bine ascuns sub aparenţe. Din întâmplare, faptul că această carte e destinată adolescenţilor nu înseamnă că Suzanne Collins nu e încântător de nemiloasă. Ne aflăm într-o lume în care personajelor bune li se petrec lucruri rele. Chiar înainte să se întoarcă pe teren, Katniss e silită să urmărească o scenă în care un îndrăgit personaj adult e bătut şi târât din ring. În acel moment, Panem pare un loc în care ar putea să intervină orice şi unde cititorul va vrea să se întoarcă pentru a vedea ce se mai h întâmplă în continuare.

Raftul cu cărţi THERE WAS AN OLD LADY WHO SWALLOWED A FLY

Ilustrată de Jeremy Holmes Pagini nenumerotate. Chronicle. 16.99 $ (Vârsta: de la 3 ani)

DIN „THERE WAS AN OLD LADY WHO SWALLOWED A FLY“

THE RUNAWAY MUMMY

A Petrifying Parody de Michael Rex Pagini nenumerotate. Putnam. 15.99 $ (Vârsta: 3 – 5 ani) Pe coperta patru a acestei parodii inteligente după The Runaway Bunny se află un sfinx-iepure care se uită mâhnit la o „mumie“ care aleargă după un copil. Această imagine e reprezentativă pentru perspectiva ironică a lui Rex asupra cărţii clasice a lui Margaret Wise Brown. „Dacă încerci să mă prinzi, o să mă transform într-un şarpe care stă la pândă pe fundul mării“, spune micuţa mumie. Mama-mumie, o caracatiţă ţepoasă cu pălărie de faraon, răspunde furioasă: „O să mă transform într-un monstru marin care se încolăceşte în jurul tău şi nu-ţi mai dă drumul niciodată“. Cunoaşterea originalului nu e esenţială, dar poate fi de ajutor.

Subiect care, în mod misterios, e foarte popular în cărţile ilustrate, The Old Lady Who Swallowed A Fly (Bătrâna care a înghiţit o muscă) n-a părut niciodată mai înfiorător sau mai ademenitor decât în această carte frapantă, în formă de cutie subţire de cravate. Doi ochi desenaţi sus se uită prin nişte ochelari acoperiţi cu plastic, iar în timp ce povestea ajunge la deznodământul inevitabil („A fost odată o bătrână care a înghiţit un cal. / Bineînţeles că a murit“), ochii se închid brusc – un minunat efect comic care le-ar putea smulge micuţilor ţipete de încântare. MAX AND THE DUMB FLOWER PICTURE

de Martha Alexander şi James Rumford Pagini nenumerotate. Charlesbridge. 9.95 $ (Vârsta: 4 – 7 ani) Aici, problema pentru un preşcolar liber cugetător e prezentată chiar pe prima pagină: „Max nu voia să coloreze imaginea stupidă cu acea floare. Domnişoara Tilley îl punea s-o facă“. În loc să coloreze floarea prefabricată pentru Ziua Mamei, Max (care se arată nemaipomenit de ţâfnos) dă fuga să-şi facă propriul desen. E un adevărat triumf când întreaga clasă îi urmează cu veselie exemplul. Martha Alexander (1920-2006) a lăsat însemnări şi schiţe pentru această poveste despre posibilităţile „unei foi albe de hârtie“, iar James Rumford le-a completat cu pricepere.

THE SCARECROW’S DANCE

de Jane Yolen Ilustrată de Bagram Ibatoulline Pagini nenumerotate. Simon & Schuster. 16.99 $ (Vârsta: 4 – 8 ani) În ilustraţiile memorabile ale lui Ibatoulline, un „vânt sălbatic“ ia pe aripile sale o sperietoare uitată de vreme şi o azvârle dansând peste câmpuri. Cu un aspect straniu de uman, sperietoarea zboară peste cocenii de porumb spre văzduhul înstelat. Cititorul se poate trezi contrariat în privinţa mesajului când sperietoarea îşi aminteşte unde îi e locul şi face o plecăciune, aproape rugându-se, în faţa prăjinii sale de lemn, „care – înaltă şi dreaptă – se potrivea de minune sufletului său“. Imaginile sugerează însă o poveste diferită.

DIN „THE SCARECROW’S DANCE“

AGAINST THE ODDS

de Marjolijn Hof Traducerea: Johanna H. Prins şi Johanna W. Prins 124 pag. Groundwood/Anansi. 18.95 $ (Vârsta: 9 – 12 ani)

THE BOG BABY

Acest roman de debut scris de o autoare olandeză arată impactul produs acasă când un tată plecat într-o misiune periculoasă (e doctor specializat în zone de război) e dat dispărut. Kiki îşi imaginează obsesiv că poate cumva să reducă posibilitatea ca tatăl ei să fi murit pe front. Însă, cel mai uluitor e că romanul ne permite să-i vedem pe părinţi aşa cum îi vede fata – ca pe nişte oameni reali şi cu defecte, deşi foarte simpatici. Tatăl ei nu a fost silit să înfrunte primejdia: „Îi place ca alţii să aibă nevoie de el“. Mama ei face faţă situaţiei, dar nu-i mai rămâne multă energie pentru Kiki.

Expresia plină de speranţă de pe Bebe Mlaştină cel de un albastru aprins – o făptură care poate fi găsită atunci când nu te joci acasă la Annie, după cum ni se promite – e principalul atu de vânzări al acestei fabule moderne excelent concepute. Naratoarea îşi aminteşte ziua când s-a strecurat cu sora ei la „iazul fermecat“ ca să pescuiască, dar, când colo, au dat peste un Bebe Mlaştină, pe care au încercat să-l ţină într-o găleată, hrănindu-l cu firimituri de prăjituri. Fireşte, în cele din urmă, au fost nevoite să-i dea drumul „să se întoarcă la locul lui“. JULIE JUST

de Jeanne Willis Ilustraţii: Gwen Millward Pagini nenumerotate. Schwartz & Wade Books 16.99 $ (Vârsta: 3 – 7 ani)

Zgârie-brânză Lauren Weber proslăveşte valoarea zgârceniei. DE MEGAN MCARDLE

Aşa că probabil nu fac parte din publicul normal al noii cărţi a lui Lauren Weber, In Cheap We Trust (Ieftinătatea e deviza noastră). Cartea e o combinaţie de memorii personale, istorie socială şi manifest politic pentru austeritate extremă. Nu mă înţelegeţi greşit: îmi place să economisesc bani. Dar îmi place şi să-i cheltuiesc. Weber, pe de altă parte, este... ei bine, de o zgârcenie înfocată. Cu toate acestea, sunt multe lucruri interesante în carte. Weber prezintă o captivantă, chiar dacă întrucâtva supradimensionată, istorie a relaţiei complicate a Americii cu cheltuirea banilor. Deşi auzim adesea apeluri la

„revenirea către cumpătare“, istoria noastră de consum exuberant ajunge până în perioada colonială, când întemeietorii îşi făceau griji că atracţia coloniştilor pentru articole de lux din import va submina autoguvernarea democratică. Poate că Ben Franklin şi Henry David Thoreau au întruchipat virtuţile americane de economie şi simplitate, dar figuri ca Thomas Jefferson (care a acumulat note de plată uriaşe din cauza stilului de trai generos şi a murit dator) sau Michael Jackson reprezintă la fel de bine tradiţia noastră de nefericit răsfăţ. Cele mai bune părţi din cartea lui Weber sunt poveştile personale despre stilul de trai ieftin. Îşi aminteşte iernile copilăriei petrecute făcându-şi temele lângă cuptorul care se răcea, deoarece tatăl ei insista să păstreze temperatura în casă la 10º C. Îşi notează monologul interior legat de o pereche de pantofi de 99 de dolari, lungile distanţe pe care le făcea în plus pentru a evita mici cheltuieli. Într-un capitol, pleacă la scormonit prin tomberoane împreună cu „freeganii“1, cei care ridică ideea de ieftin pe culmi transcendentale. Weber, evident din aceeaşi familie spirituală, le laudă ingeniozitatea şi „generozitatea radicală“. „Ei creează alternative“, ne spune, „pentru o cultură care prosperă din plăceri cumpărate la magazin şi vise de unică folosinţă, construind lumi bazate pe imaginaţie şi durabilitate“. Dacă a fost vreodată posibilă discutarea cumpătării personale fără a se ajunge la ceartă publică, acele zile au dispărut demult. Weber vede refuzul de a consuma ca fiind punctul culminant al unei agende ecologice progresiste. Aproape pare să nu îşi dea seama că dreapta reclamă de asemenea cumpătarea ca fiind o virtute. Popularul guru evanghelic al finanţelor Dave Ramsey le-a spus de mult adepţilor săi să-şi reducă nivelul stilului de viaţă pentru

Megan McArdle este redactorul de business şi economie pentru The Atlantic.

1 De la „Freeganism“, stil de viaţă anti-consumerist bazat pe participarea limitată la economia convenţională şi consumul minim al resurselor. (n. trad.)

M o mărturisire de făcut: îmi iubesc televizorul uriaş. În urmă cu câţiva ani, mulţumită unui consistent cupon de cadouri pentru Amazon.com şi a unei măsurători foarte prost făcute, am adoptat o plasmă de 50 de inci. Mi-a dominat total sufrageria minusculă până ce în sfârşit m-am mutat, însă chiar şi aşa o adoram. Culorile vii şi enorma imagine limpede ca cristalul erau un substitut onorabil al cinematografului. Jocurile video erau chiar şi mai bune – iar „Blade Runner“ pe Blu-ray era sublim. S-a dovedit a fi o achiziţie foarte costisitoare, din cauza transportului şi a suportului scump necesar pentru a-i susţine greutatea. Dar n-am regretat-o niciodată.

IN CHEAP WE TRUST

The Story of a Misunderstood American Virtue de Lauren Weber 310 pag. Little, Brown & Company. 24.99 $

a scăpa în totalitate de datorii, să doneze 10% din venitul lor în scopuri caritabile şi să economisească părţi însemnate din ce rămâne. Probabil că Weber ar putea culege câteva ponturi de pe forumurile site-ului său, unde oamenii care cheltuiesc peste 100 de dolari lunar pe alimente sunt mustraţi cu indignare. Ideea de cumpătare ca fiind o virtute morală mai degrabă decât una a chibzuinţei are câteva probleme. Unii catolici consideră anorexia o formă de lăcomie, pentru că atât îndoparea cât şi înfometarea conferă mâncării o importanţă nepotrivită în viaţă. Freeganii şi mulţi dintre adepţii lui Ramsey se ghiftuiesc cu parcimonia. Cheltuirea în exces poate fi, desigur, dezastruoasă. Dar cât de sănătos e să te torturezi pentru fiecare mică achiziţie? Să mergi pe jos o jumătate de oră pentru a economisi 1,50 de dolari pe un comision la bancomat înseamnă să acorzi o valoare ridicol de mică propriului timp. Iar dacă ai posibilitatea să-ţi încălzeşti casa, copiii tăi n-ar trebui să fie obligaţi să-şi facă temele cu degete înţepenite de frig. Deşi Weber spune că încă nu şi-a iertat în totalitate tatăl pentru acest lucru, până la sfârşitul cărţii îl laudă pentru că şi-a redus emisiile de dioxid de carbon. Dar aceasta nu e o modalitate mai rezonabilă de a micşora impactul asupra mediului decât e ca metodă de a plăti mai puţin pe gaze. Iar acest refuz obsesiv de a cheltui nu poate fi tradus în vreun fel de sistem social funcţional, aşa cum pare uneori să spere Weber. Freeganii supravieţuiesc doar pentru că sunt puţini, iar societatea americană e atât de voios şi de nechizbuit de bogată. Dacă noi n-am arunca atâta mâncare, ei ar fi nevoiţi să muncească. Weber laudă felul chibzuit în care gospodinele obişnuiau să facă lumânări din grăsimea animalelor şi căptuşeli din hainele vechi. Nu analizează cu adevărat concluzia evidentă: austeritatea extremă înseamnă că implicit cineva, probabil o femeie, stă acasă şi-şi petrece întregul timp făcând acest lucru. În plus, aceste îndemnuri de a reduce voluntar consumul funcţionează rareori în afara perioadelor de război. Adevărat, fără progrese uriaşe în tehnologia energiei, actualul stil de viaţă american e nesustenabil. Dar asta nu înseamnă că ar trebui, prin urmare, să ne transformăm într-o naţiune de scormonitori în gunoaie. Mai degrabă sugerează că preţurile nu sunt bune. Ar trebui să punem taxe pe emisiile de dioxid de carbon, pe folosirea excesivă a pesticidelor şi pe alte excese care îi fac să plătească pe ceilalţi pentru consumul nostru. Dar, odată ce lucrurile sunt evaluate corect, nu e nimic de admirat în mod special în refuzul de a cheltui bani în plus. Dacă deja eşti asigurat financiar şi s-a determinat costul corect al efectelor negative pentru unele activităţi precum mersul cu maşina şi consumul de carne, atunci mersul pe jos la serviciu, reducerea nivelului termostatului şi mâncatul mai puţin în lanţul trofic nu mai reprezintă virtuţi. E doar o alegere privind stilul de viaţă. La urma urmelor, cineva precum Dave Ramsey are probabil un efect mai mare asupra consumului american decât asceţi precum Weber, pentru că el le oferă ascultătorilor mai mult decât o existenţă cumpătată. Când Ramsey îţi cere să-ţi trăieşti viaţa cu fasole şi orez, ideea e să nu-ţi trăieşti restul vieţii numărând fiecare bănuţ. De fapt, adepţii lui îşi fac un buget şi economisesc acum, astfel ca în viitor să nu-şi mai facă griji în privinţa banilor. La asta merită să năzuieşti, chiar şi pentru iubitorii de televizoare performante. Dar acest h lucru nu vine pe gratis. ILUSTRAŢIE DE MELISSA JUN ŞI MARK HALL

Secrete capitale Continuare din pagina 1 ordinului, inclusiv un mic manşon de satin. Dacă masonii sunt mai intimidanţi decât Vaticanul, dacă Brown face acum parte din paravanul lor semiotic, atunci nu pot să spun decât „Doamne ajută“. Sau, cum ar spune Brown – care-i mai dependent de italice decât tiza lui, Helen Gurley Brown, o adevărată Cosmo Girl –, „Ce naiba?“. Desigur, cine l-ar putea învinovăţi? Cum poţi să nu fii înspăimântat de o frăţie din care fac parte, printre alţii, Mel Blanc, vocea lui Bugs Bunny; Buzz Aldrin şi Dave Thomas, fondatorul companiei Wendy’s? A început Brown, în timpul celor cinci ani în care s-a documentat pentru carte, să creadă poveştile senzaţionaliste conform cărora, dacă dezvălui secretele masonilor, îţi vor tăia gâtul? A descoperit că masonii nu sunt doar o gaşcă de tipi în vârstă care se îmbracă în costume distractive pentru a petrece o seară agreabilă departe de neveste? Oare e posibil să fie nişte „conspiratori fără Dumnezeu, legaţi de un jurământ de moarte şi infiltraţi în instituţii pentru a conduce lumea“, aşa cum sugera un recent documentar produs de Discovery Channel despre vechiul ordin? A descifrat Brown documentele criptice aflate într-un seif la C.I.A. – fondată de un alt mason, Harry Truman! – şi şi-a dat seama că sunt adevărate unele dintre poveştile teribile care circulă? Că Jack Spintecătorul a fost un mason a cărui identitate a fost protejată de un poliţist mason? Că Salieri şi alţii l-au omorât pe Mozart după ce tânărul compozitor mason a dezvăluit simboluri secrete ale ordinului în „Flautul fermecat“? Aşteptam cu nerăbdare să citesc incursiunea lui Brown în puterea mistică a Washingtonului, în portaluri vechi, tuneluri secrete şi lumi aflate în umbră. Fiind născută în acest oraş, îmi plac monumentele sale de când eram mică. Am trecut adesea pe lângă templul masonic de rit scoţian cu cei doi sfincşi de pe 16th Street. Iar prima mea amintire din copilărie este cea în care îl luam pe tatăl meu de la muncă, seara, de pe Capitoliul puternic luminat. Prin urmare, de-abia aşteptam să aflu informaţii oculte despre venerabilele noastre monumente de marmură şi să am astfel acces la cunoştinţele pierdute ale vechilor generaţii.

ŞA că m-am tolănit bucuroasă în braţe cu Robert Langdon, alter ego-ul anodin al autorului, şi mi-am înăbuşit nemulţumirea că specialistul în simboluri de la Harvard poartă încă ceasul cu Mickey Mouse, îşi macină tot singur boabele de cafea Sumatra şi refuză să se cupleze cu duduia frumoasă şi inteligentă care i se iveşte în cale pentru a-l ajuta să descifreze vechi secrete. Domnişoara din această carte, Katherine Solomon, are o siluetă mlădioasă, ochi gri şi este expertă în noetică – studiul „potenţialului nevalorificat al minţii umane“. Probabil că Maureen Dowd este editorialistă a ziarului The Times. 8

Brown vrea să exploreze şi potenţialul nevalorificat al corpului uman de vreme ce a decis ca eroina lui să aibă 50 de ani, ceea ce trebuie să-i fi făcut pe şefii de la Hollywood să-şi verse cafelele în poală de uimire. Katherine, cu câţiva ani mai în vârstă decât Langdon, s-ar putea să reprezinte o reverenţă în faţa soţiei şi secretarei lui Brown, Blythe, care are cu 12 ani mai mult decât el şi l-a ajutat să scrie 187 Men to Avoid: A Survival Guide for the Romantically Frustrated Woman. Emoţiile sunt singurul lucru pe care Dan Brown nu reuşeşte să-l descifreze. Scenele lui de sex sunt criptice. Deşi Katherine pare a fi sufletul-pereche al lui Langdon – ştie chiar şi să cântărească suflete –, cele mai toride scene de sex dintre ei sunt cele în care Robert îi face cu ochiul sau îi zâmbeşte strâmb. Romanele lui Brown sunt în mod evident inspirate de „Indiana Jones şi căutătorii arcei pierdute“. Dar el poate imita doar ritmul narativ galopant şi fascinaţia faţă de arhetipuri mitologice, piramide, Sfinte Graaluri,

hărţi cu comori şi coduri secrete, fără a reuşi să recreeze şi acea latură sexy şi ludică a filmelor lui Spielberg şi Lucas. Metaforele lui cad cu o bufnitură pe pagină. Inoue Sato, un angajat al serviciilor secrete care investighează descoperirea unei mâini cu un inel masonic şi tatuaje iconice în Rotonda Capitoliului, „a navigat prin apele adânci ale C.I.A. ca un leviatan care se ridică la suprafaţă doar pentru a-şi devora prada“. Personajele nu au simple revelaţii: „Atunci, i-a picat fisa cu zgomot“ sau „Revelaţia s-a spart deasupra lui Langdon ca un val“. Şi tocmai când eroul nostru crede că se poate întoarce în siguranţă în apă, o altă metaforă neinspirată se abate asupra lui: „Îl durea capul, un torent curgător de gânduri interconectate“. Aproape că poţi auzi muzica stranie de orgă de fiecare dată când îşi face apariţia Mal’akh, personajul negativ stereotipal ai cărui ochi strălucesc „cu o ferocitate brutală“. Iniţial, judecând după vorbele lui, el pare o parodie a unui personaj negativ din filmele cu James Bond („Eşti o rotiţă într-o mare maşinărie“, îi spune lui Langdon), ulterior – o parodie a lui Woody Allen („Corpul tânjeşte după ce tânjeşte corpul“, crede el). Dar Brown se întrece pe sine însuşi cu aceste descrieri: „Purtând doar o bucată

de mătase înfăşurată în jurul fundului şi al organului sexual emasculat, Mal’akh începu pregătirile“ şi „Atârnându-i dintre pulpe, organul sexual masiv purta simbolurile tatuate ale destinului său. Într-o altă viaţă, această bucată grea de carne a fost sursa plăcerilor lui carnale. Nu mai era cazul“. Brown a scris dintotdeauna scenarii deghizate în romane, dar acum el îşi alege şi actorii din distribuţie. Warren Bellamy, arhitectul mason al Capitoliului, este descris ca un afro-american în vârstă, cu păr cărunt şi tuns scurt, care rosteşte cuvintele cu o mare precizie: „Bellamy era zvelt, cu o postură mereu dreaptă şi o privire pătrunzătoare care transmitea încrederea unui bărbat care stăpâneşte tot ce are în jur“. Morgan Freeman, dă-i un telefon lui Ron Howard! Personajul Bellamy îi oferă lui Brown o altă ocazie de a-i linguşi pe masoni. De pildă, când arhitectul îi spune lui Langdon: „Francmasoneria mi-a insuflat un puternic respect pentru ceea ce depăşeşte înţelegerea umană. Am învăţat să nu resping niciodată o idee doar pentru că pare miraculoasă“. Brown a devenit bogat şi celebru fără să dobândească vreo brumă de subtilitate. Personajele lui nu îşi mijesc ochii în întuneric, ci în întuneric beznă. Ele nu sunt uimite, ci mute de uimire. Luaţi aminte la acest monolog interior încărcat al şefului Poliţiei Capitoliului: „Anderson se întreba când avea să se termine această noapte. O mână tăiată în sala mea? Un altar al morţii în subsolul meu? Gravuri ciudate pe o piramidă de piatră? Dintr-odată, meciul Redskins nu mai părea aşa de important“. Tatăl meu obişnuia să spună pe vremuri că masonii nu îi privesc cu ochi buni pe catolici. Biserica Catolică îi considera într-o vreme pe masoni atât de anticatolici, încât catolicii care deveneau membri ai lojelor erau ameninţaţi cu excomunicarea. Acum, liderii bisericii se limitează să dezaprobe. (Le plac riturile secrete, ritualurile sângeroase şi excluderea femeilor doar când le practică ei.) Dar Langdon le sugerează studenţilor săi de la Harvard că masonii sunt „reconfortant de deschişi la minte“ şi nu fac „nici un fel de discriminări“. Unui student care susţine că masoneria pare „un cult ciudat“, Langdon îi ripostează: este „un sistem de moralitate“. „Masonii nu sunt o societate secretă... sunt o societate cu secrete“, conchide el. Langdon respinge zeflemitor şi teoriile conform cărora părinţii naţiunii au desenat o pentagramă satanică şi un compas şi un echer masonice în planul urbanistic al capitalei: „Dacă trasezi suficiente drepte care se intersectează pe o hartă, vei găsi negreşit tot felul de forme“. Masonii sunt reprezentaţi în carte de un personaj surprinzător, Peter Solomon, fratele mai mare al lui Katherine, un istoric chipeş şi bogat şi, totodată, un filantrop care conduce Smithsonian Institution şi i-a stârnit tânărului Langdon interesul faţă de simboluri. În interviuri, Brown a declarat că a fost tentat să se înscrie în masonerie pentru că

filozofia ei este „un model frumos al spiritualităţii umane“. În următoarea operă, Langdon va asorta, probabil, un fes roşu Shiner’s la puloverul său Burberry cu guler răsucit şi la haina Harris de tweed. În această carte, Langdon este unul dintre cei care îl opresc pe personajul negativ să încarce pe YouTube un video pe care l-a filmat clandestin în timpul ritualului său de iniţiere masonică. Ucenicul legat la ochi bea vin roşu ca sângele dintr-un craniu uman, în timp ce un punmal îi apasă pieptul gol; el trebuie să ia parte la o înscenare o propriei sale ucideri brutale – „avea pe cap urme false de lovituri, inclusiv una de ciocan“ – şi să audă o referinţă biblică la sacrificiul uman, „supunerea lui Avram în faţa Fiinţei Supreme prin aducerea ca ofrandă a lui Isaac, primul său fiu“. Toate acestea au, printre altele, rolul unor avertismente pentru cel care s-ar gândi să dezvăluie secretele ordinului – avertismente pe care Dan Brown le-a luat, cu siguranţă, în serios. „Langdon îşi dădu deja seama că materialul video era un instrument incorect de propagandă“, scrie Brown, adăugând că expertul în simboluri se gândi: „adevărul va fi răstălmăcit... aşa cum se întâmplă întotdeauna cu masonii“. Brown se îndepărtează de cartea pe care am fi aşteptat-o de la el, una care să ne dea indicii despre masonii din rândul politicienilor actuali şi despre grozăviile pe care le plănuiesc. Acest lucru a fost făcut însă de Eamon Javers de la Politico, prin publicarea unei liste cu francmasoni din Congres, ce arată ca o vastă conspiraţie de dreapta. Republicanul Joe Wilson, care a strigat „Minţi!“ în timpul discursului lui Obama din Congres pe tema reformei din sănătate, este membru al lojei Sinclair din West Columbia; Eric Cantor din Virginia, un alt republican din Camera Reprezentanţilor care se opune planului preşedintelui privind sistemul medical, este membru al unei loje din Richmond din care au făcut parte şi tatăl şi unchiul său. Senatorul Charles E. Grassley de Iowa, care a intervenit şi el în discuţia împotriva „tribunalelor morţii“, l-a îndemnat pe Javers: „Nu ne judecaţi după pălăriile ciudate pe care le purtăm“. Rău prevestitoare este şi următoarea întâmplare: preşedintele Obama a plecat într-o seară, nu demult, de la Casa Albă, şi s-a dus la Washington Monument, obeliscul ce apare în punctul culminant al cărţii lui Brown, şi a stat înăuntru timp de 20 de minute. Dacă adăugăm cele 13 minute de care a avut, probabil, nevoie pentru a merge până la limuzină, a se urca, a parcurge distanţa până la Casa Albă şi a se întoarce la reşedinţa sa, obţinem 33, numărul masonic magic! La fel ca în cazul Codului lui Da Vinci, nu există nici un climax. Brown ar trebui să nu-şi mai bată capul cu piramidele neterminate şi să-şi facă griji în privinţa romanelor neterminate. Cel puţin Spielberg şi Lucas ne-au dat o Arcă şi nişte aventurieri. De la Brown nu obţinem cunoştinţe care „să schimbe profund lumea aşa cum o ştim“, ci doar o grămadă de baliverne în stil New Age despre cum noi suntem zeii pe care îi aşteptăm (şi o luptă între tată şi fiu pentru dominaţie mondială, de parcă nu ne-am fi săturat de aşa ceva cu familia Bush). h Ce naiba, Dan?! ILUSTRAŢIE DE CHRISTOPH NIEMANN

În exclusivitate O istorie a revistei Ramparts, care a demascat ilegalităţile CIA. DE JACK SHAFER

AMPARTS se numără printre cele câteva reviste americane din secolul XX – Playboy, Esquire din epoca Harold Hayes, Rolling Stone, Spy şi Wired – ale căror zile de glorie continuă să influenţeze redactorii. Fiecare dintre aceste reviste nu numai că a înţeles spiritul acelor vremuri, dar l-a şi modelat. Dacă n-aţi auzit niciodată de Ramparts sau cunoaşteţi doar vag semnificaţia ei, istoria concisă a lui Peter Richardson, A Bomb in Every Issue (O bombă în fiecare ediţie), vă va încredinţa de locul ei în panteonul presei. Revista din San Francisco Bay Area nu a avut o existenţă lungă, începând din 1962 ca publicaţie trimestrială şi încheindu-şi viaţa în 1975. Cele mai bune pagini ale ei au apărut între 1966 şi 1968: în acel scurt interval, a restaurat instituţia apusă a scandalului, a reintrodus în jurnalism spectacolul, a dezvăluit excesele Central Intelligence Agency, a contribuit la opoziţia lui Martin Luther King Jr. faţă de războiul din Vietnam, i-a oferit radicalismului o portavoce comercială şi a impulsionat carierele unor jurnalişti de seamă precum Warren Hinckle (care a fost sufletul revistei), Robert Scheer (care a fost creierul ei), Adam Hochschild, David Horowitz, Peter Collier şi Jann Wenner. Ca şi celelalte reviste importante, Ramparts

A BOMB IN EVERY ISSUE

How the Short, Unruly Life of Ramparts Magazine Changed America de Peter Richardson Ilustrată. 247 pag. The New Press. 25.95 $

a influenţat concurenţii din universul media. Richardson, autor al American Prophet, o carte despre Carey McWilliams de la The Nation, acordă Ramparts meritul pentru inspirarea laturii investigative a emisiunii „60 Minutes“ şi spune că The New York Times, atunci când a publicat Pentagon Papers, „emitea pretenţii la o parte din teritoriul Ramparts“. Era revista pe care Time adora s-o urască, numind-o „suficient de vicleană pentru a ademeni cititorul naiv şi zăpăcit pentru a accepta şmecheria ca pe un fapt“ într-un articol din 1967 intitulat „O bombă în fiecare ediţie“. Educarea presei mainstream nu era pe agendă când fondatorul Edward M. Keating a publicat primul număr. Instituţia pe care o avea în vedere era Biserica Catolică, pe care spera s-o înnoiască iniţiind un dialog între cler şi laici. Ca toate publicaţiile trimestriale catolice literare, era o revistă respectabilă, împărţind premii de poezie şi publicând meditaţiile lui Thomas Merton despre tot mai puternica

Jack Shafer scrie despre media pentru Slate.

Robert Scheer în 1966 (stânga) şi coperta Ramparts din februarie 1966 cu Donald Duncan, fost membru al Beretelor Verzi în Vietnam. revoluţie pentru drepturi civile a negrilor. Dar abia când Warren Hinckle, un reporter de la San Francisco Chronicle a reuşit să ajungă, din director de promovare, la conducerea editorială executivă în 1964, Ramparts a devenit cu adevărat Ramparts. Transformarea avea să se dovedească la fel de dramatică ca în ipoteza în care Partisan Review1 s-ar fi trezit peste noapte Guns and Ammo2. Amator de senzaţionalism atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională, lui Hinckle îi plăcea să subscrie la maxima lui George M. Cohan, potrivit căreia orice ai face, ar trebui „întotdeauna să foloseşti un pic de picanterie“. Arăta ca un dandy, bea fără măsură, linguşea un bogat după altul ca să finanţeze revista, le cheltuia banii fără control, avea o maimuţă în birou poreclită Henry Luce, promova senzaţionalist fiecare număr până la extrem şi, de cele mai multe ori, scotea o revistă care îşi merita acea promovare. Era un pirat, după cum observau toţi, având până şi peticul de la ochi. Publicarea de articole de investigaţie era doar o parte a reţetei, potrivit lui Adam Hochschild. Cheia, după cum spune el, era să „găsească o poveste de scandal pe care majoritatea ziarelor se tem să o abordeze, să o publice cu o suficient de mare vâlvă astfel încât acestea să nu-şi permită să o ignore... şi apoi să-i facă publicitate într-un fel în care să asmută ziarele unele împotriva altora“. Hinckle avea un partener pentru asta, un puşti pe nume Robert Scheer, provenind din clasa muncitoare din Bronx, devenit teoretician radical. Perechea semăna mai mult cu Ringo şi George decât cu Lennon şi McCartney. Ticălosul de Hinckle se potrivea atât de bine cu seriosul Scheer încât Jessica Mitford, o colaboratoare, a început să le spună „Hink/Scheer“. Prima anchetă importantă a Ramparts a fost în 1966, când Scheer a dezvăluit parteneriatul CIA cu Michigan State University pentru instruirea ofiţerilor de poliţie din Vietnamul de Sud şi pentru redactarea constituţiei sud-vietnameze. „Înainte de articolul despre universitatea din Michigan, CIA avea parte rareori de critici în presă, cu atât mai puţin de o monitorizare atentă“, scrie 1 2

Revistă americană politico-literară de stânga. (n. trad.) Revistă despre arme şi muniţii. (n. trad.)

FOTOGRAFII DE MICHAEL MILLMAN (STÂNGA); ŞI (DREAPTA) PRIN AMABILITATEA LUI GUY ŞI GREGORY STILSON.

Richardson. Indignată, CIA a ripostat cu o investigaţie secretă despre redacţia şi investitorii Ramparts, sperând să descopere influenţe străine, dar nu a găsit nimic. În 1967, revista a lovit iar, dezvăluind sprijinul clandestin al agenţiei pentru National Student Association, o organizaţie care-i reprezenta pe studenţii americani la întâlnirile internaţionale. Neputând să oprească exclusivitatea, CIA a căutat să-i reducă impactul programând o conferinţă de presă la care liderii asociaţiei aveau să mărturisească implicarea. Când Hinckle a aflat, a contracarat CIA cumpărând pagini întregi de publicitate în The Times şi The Washington Post pentru a face reclamă articolului în curs de apariţie. Agenţia a ripostat amestecându-se şi mai mult – în mod clar ilegal – „investigând 127 de redactori şi reporteri de investigaţie şi alţi 200 de americani având legătură cu revista“, scrie Richardson. Cititorilor le-a plăcut la nebunie: tirajul a crescut de la 149.000 la 229.000. În mod tradiţional, jurnalismul radical venea sub forma echivalentului grafic al combinaţiei blugi-tricou. Dar aspectul sofisticat, glossy şi provocator pe care art directorul Ramparts, Dugald Stermer, l-a oferit publicaţiei i-a dat până şi revistei Esquire un motiv de invidie (a încercat să-l angajeze). Pentru articolul despre universitatea din Michigan, Stermer a făcut ilustraţii ale tuturor protagoniştilor în uniforma sportivă a MSU. Un interviu cu Hugh Hefner era însoţit de o pagină pliantă înfăţişându-l pe Hef. Un articol despre conspiraţiile pentru asasinate folosea o fotografie a lui John F. Kennedy ca un joc de puzzle aproape complet. Succesul revistei l-a făcut Hinckle să viseze cu ochii deschişi la un imperiu media care avea să includă posturi TV şi radio. Chiar iniţiase un ziar Sunday Ramparts în 1966, dar, când a dat faliment în anul următor, a lăsat-o fără slujbă pe tânăra Jann Wenner. Wenner şi-a însuşit repede designul ziarului – cu permisiunea lui Stermer – pentru a-l folosi ca model pentru Rolling Stone. Ramparts era în mare parte o creaţie a climatului rebel al Bay Area. Se identifica cu revoltele de la Berkeley, sprijinea etosul generaţiei Beat de punere la îndoială a

autorităţii (deşi Hinckle dispreţuia hipioţii) şi se inspira din tradiţia radicală a regiunii. Scheer a candidat chiar şi pentru Congres în 1966, confruntându-se cu un democrat liberal ce deţinea mandatul într-un district ce includea Oakland şi Berkeley. (A pierdut.) Revista s-a implantat direct în politica locală şi radicală prin sponsorizarea Partidului Panterelor Negre. „Ramparts le-a făcut celebre pe panterele negre“, scrie Richardson, „iar puterea lor de atracţie a sporit statutul revistei“. Mulţumită sponsorizării partidului de către revistă şi a lui Eldridge Cleaver, care a devenit redactor, caracterul revoluţionar al Panterelor a fost recunoscut în toată lumea.

UBIREA dintre Ramparts şi Pantere, începută în 1967, pare naivă azi. Radarul sceptic al revistei a putut afla minciunile guvernului, dar n-a reuşit să detecteze esenţa acestei organizaţii violente. David Horowitz, care, împreună cu Peter Collier, a condus revista după ce Hinckle a fost îndepărtat în 1969, deplânge legitimarea Panterelor şi le învinovăţeşte pentru uciderea unei foste angajate a Ramparts, Betty Van Patter, care ţinea contabilitatea partidului. Cu toate că Ramparts a continuat să publice anchete importante, pe care presa serioasă le-a ignorat, revista nu a mai strălucit după ce impresarul Hinckle a plecat. Richardson atribuie declinul mai multor cauze. Ca şi alte reviste creatoare de nişe, Ramparts a atras o concurenţă care a sfârşit prin a fura cititori; în acelaşi timp, şi-a abandonat o parte a publicului adoptând doctrinele Noii Stângi, care „respingea tot ce nu însemna revoluţie“. De asemenea, revista a rămas fără sponsorii liberali milionari. Pierderile ei acumulate trebuie să fi ajuns la zeci de milioane, deosebind-o de reviste similare, care produceau bani. Lecţiile pe care Ramparts le-a dat jurnalismului american încă mai sunt studiate oriunde se practică jurnalismul de investigaţie. Revista a arătat că cea mai importantă calitate a jurnalismului e alegerea setului potrivit de întrebări, de obicei cele pe care nimeni altcineva nu are luciditatea să le pună. Această carte satisface din toate punctele de vedere şi stimulează apetitul pentru o antoh logie Ramparts de mari dimensiuni. 9

Capricii periculoase O autoare de basme sumbre devine protagonista celui mai nou roman al lui A.S. Byatt, plasat în Anglia de la începutul secolului al XX-lea. DE JENNIFER SCHUESSLER

N urmă cu şase ani, într-un editorial publicat în The New York Times, A.S. Byatt se lega de Harry Potter şi de adulţii „puerili“ care-l adoră. Recunoştea că e lesne de înţeles ce găsesc copiii în povestea unui băiat-vrăjitor a cărui familie banală ascunde o descendenţă mai exotică, o versiune a unei idile de familie freudiene. Însă ce găseau adulţii în lumea fantastică a lui J. K. Rowling? Byatt susţinea că, prin „magia lor artificială“ şi prin sensibilitatea de satire tv, romanele cu

THE CHILDREN’S BOOK

de A. S. Byatt 675 pag. Alfred A. Knopf. 26.95 $

Harry Potter erau lipsite de „o nuanţă reală de mister, forţe puternice, creaturi periculoase în păduri întunecate“, de acel „fior de groază“ pe care-l simţim în versurile lui Keats despre „rame magice, care se deschid spre spuma / unor mări primejdioase, în ţinuturile uitate ale zânelor“. Byatt ridiculiza faptul că până şi prima întâlnire a lui Harry cu o vrăjitoare e „incredibil de letargică“, lipsită de orice vigoare psihosexuală ca pe vremuri. Olive Wellwood, îndrăgita autoare din The Children’s Book (Cartea pentru copii), e genul de povestitoare a lui Byatt, o expertă în basme tradiţionale englezeşti, livrate în versiuni cu întunecate întorsături germanice. Născută în zona minelor de cărbune din sudul comitatului Yorkshire, Olive şi-a croit drumul către faimă şi respectabilitate în mijlocul efervescenţei culturale a curentului Arts and Crafts de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a ajuns să locuiască într-o căsuţă din Kent, pe o proprietate numită Todefright, împreună cu soţul ei, Humphry, şi cu cei şapte copii ai lor. La micul dejun se discută despre socialismul fabian, în salon există mobilă William Morris şi, în fiecare an în iunie pe peluză se desfăşoară spectacole de teatru bine puse la punct. În ochii unui, editorialist de la o revistă, Olive e o „Mamă Gâscă modernă“, care stă în faţa şemineului, într-o rochie de catifea, în timp ce copiii îi ascultă fascinaţi poveştile despre mame neglijente şi şobolani care fură umbrele pruncilor din leagăne înainte să dispară în lumea subterană. Însă, în ochii lui Byatt, Olive nu reprezintă un model de ursitoare, ci mai degrabă o feministă ambiguu emancipată şi o în-

Jennifer Schuessler is an editor at the Book Review.

ţeleaptă contradictorie pentru o epocă în care întreaga cultură se întorsese spre o formă de infantilism. Byatt scrie că, în 1901, când a murit severa regină Victoria, căreia i-a luat locul iresponsabilul rege Edward „Mângâietorul“, „lumea vorbea şi se gândea, sincer şi frivol, la sex“, în timp ce manifesta o „înclinaţie paradoxală spre retragerea în copilărie, vrând să citească şi să scrie poveşti cu aventuri, basme despre animale blănoase, drame despre copii care n-au ajuns încă la pubertate“. Romanul începe în 1895, în tunelurile de sub Muzeul South Kensington, unde fiul cel mare al lui Olive descoperă un mic fugar din clasa muncitoare, care doarme într-o criptă medievală. Băiatul e dus să locuiască mai întâi cu familia Wellwood şi apoi cu Benedict Fludd, un ceramist vizionar care are crize de nebunie când îşi sparge creaţiile, în timp ce soţia şi fiicele lui umblă prin casă ca nişte prinţese-zombi dintr-un film de groază prerafaelit. Povestea se termină în tranşeele de pe Somme, după douăzeci de ani şi nenumărate întorsături ale tramei. Între timp, Byatt trasează imaginea sorţilor suprapuse ale familiilor Wellwood, Fludd şi alte câteva, care împărtăşesc o credinţă arzătoare în artă şi reformă socială, ca să nu mai vorbim de escapadele cvasi-incestuoase care i-ar face să roşească pe membrii grupului Bloomsbury. „Se spune că nici un copil nu are aceiaşi părinţi cu altul“, scrie Byatt – o digresiune care, cu aceste personaje, e mai degrabă un simplu adevăr genealogic decât un comentariu despre ordinea naşterilor şi dinamica familială. Byatt

Personajele lui Byatt dezbat socialismul fabian la micul dejun şi merg la prelegeri despre emanciparea femeilor. analizează modul în care adulţii încearcă să definească, să păstreze, să celebreze şi să prelungească copilăria, chiar în timp ce nu reuşesc să-şi vadă copiii îndepărtându-se de la drumul narativ inventat pentru ei. Analizând ţinutul magic din Todefright, Olive „nu putea şi nu reuşea să-şi imagineze că vreunul dintre locuitorii acelei grădini împrejmuite de ziduri ar vrea să plece de acolo sau s-o schimbe, deşi, dacă ar fi ţinut seama de propriile ei poveşti, ar fi ajuns la altă concluzie“. Byatt e o scriitoare prodigioasă, ba chiar compulsivă în evocarea lumilor circumscrise în alte lumi, iar The Children’s Book e o carte plină de descrieri de spectacole cu marionete, reprezentaţii de teatru, expoziţii de artă şi tabere de meşteşuguri, dar şi de numeroase pastişe literare inteligente care li se vor părea familiare cititorilor romanului Pasiune şi ai celorlalte

cărţi publicate înainte. Ni se prezintă premiera cu Peter Pan al lui J. M. Barrie („Făcături“, bodogăneşte fiul lui Olive, Tom, care seamănă cu Peter Pan. „El nu ştie nimic despre băieţi sau despre născociri“) şi cea a piesei lui Olive pentru adulţi nepuerili, care e elogiată pentru rezonanţele de Wagner şi Kleist. Avem parte de o călătorie digresivă la Expoziţia Universală de la Paris, din 1900, unde familia Wellwood se minunează în faţa picturii lui Edward Burne-Jones care înfăţişează visul lui Lancelot, dar şi în faţa Sălii Dinamurilor şi a demonstraţiilor de „electricitate feerică“. Personajele primesc tot timpul veşti despre socialiştii germani, dau fuga la conferinţe despre emanciparea feminină sau dezbat bimetalismul, Războiul burilor şi valoarea diferitelor smalţuri de ceramică (mai ales smalţurile de ceramică). Există scurte apariţii ale unor personalităţi, între care Rupert Brooke, Emma Goldman, George Bernard Shaw şi un Oscar Wilde dărâmat (ca să pomenim doar câteva), pe care-l descoperim în pavilionul Rodin de la expoziţie („Puţea îngrozitor“, îi spune Humphry lui Olive. „Gura lui e o Poartă a Iadului“.) Deşi Byatt stabileşte o legătură serioasă şi profundă cu cercurile suprapuse de artişti şi reformatori din acea epocă, The Children’s Book cuprinde atât de multe detalii încât nu se mai prea poate vedea pădurea vrăjită din cauza copacilor istorici, ca să nu mai vorbim despre luminiţa de la capătul tunelului narativ. Acţiunea se întrerupe uneori, în momente bizare, prin intervenţii plictisitoare de tip voice-over pline de informaţii sau predici interminabile despre istorie culturală. Avem parte de revelaţii surprinzătoare, care sunt însă livrate aproape cu nonşalanţă, pentru a nu se mai reveni la ele decât după zeci sau chiar sute de pagini. Pasajul final al lui Byatt despre Primul Război Mondial, care are doar cu câteva pagini mai mult decât Expoziţia Universală, e devastator prin dimensiunea redusă. Cititorii pot avea prea des senzaţia că sunt părăsiţi în galeriile dosite ale unui muzeu, cu un ghid înspăimântător de energic.

YATT are un talent aproape halucinant pentru descrieri fizice şi e uneori înviorător de demodată în insistenţa cu care susţine că întâlnirea cu operele de artă poate avea un efect transformator puternic, comparabil cu forţa cu care producerea lor a deformat viaţa creatorilor. În cele din urmă, imaginaţia etern activă a politicoasei Olive dăunează la fel de mult familiei ei, ca şi nebunia evidentă a lui Fludd în propria familie. Însă artiştii năvalnici ai lui Byatt au, în fond, o influenţă mai mică decât femeile ei obişnuite, care au sarcina de a se modela într-o perioadă ce promite emanciparea modernă, dar nu poate oferi contracepţia modernă care să susţină o asemenea transformare. Dorothy, fiica foarte nobilă a lui Olive, o verişoară spirituală de-a Dorotheei Brooke din Middlemarch (roman pe care Byatt pare să-l imite pe alocuri), se ţine de legământul făcut în copilărie de a deveni doctoriţă, vocaţie care ameninţă să o desexualizeze ca „un corset de fier“. Mai jos pe scara socială, o servitoare tânără şi hotărâtă să-şi depăşească condiţia asistă la o prelegere despre sexualitate şi despre „femeia viitorului“ doar ca ulterior să rămână gravidă cu cel care ţinuse prelegerea – un D.H. Lawrence de mâna a doua care nu înţelege adevărul complet al afirmaţiei sale că sexul e „deopotrivă ridicol de comic şi important la modul pătimaş“. (Byatt, care scrie nemaipomenite scene de sex prost, înţelege fără doar şi poate această afirmaţie.) Byatt descrie în mod înduioşător drama automodelării femeilor, de la deciziile legate de haine (garderoba reformată sau rochiile lungi neo-medievale?) la alegeri mai importante privitoare la ceea ce se petrece sub haine. Însă ambiţia enciclopedică a romanului încetineşte până şi cele mai captivante fire narative, reducându-le la o bolboroseală. Uitându-se la o pictură nesatisfăcătoare, care înfăţişează o frumoasă dezgolită ce se întinde ca un cadavru în atelierul unui păpuşar, Olive remarcă: „Mare păcat că nu există mai multe femei care să picteze alegorii despre imaginaţie“. Mare păcat că această romancieră extrem de inteligentă a simţit nevoia să-şi decoreze cu atâtea alegorii propria h poveste umană impresionantă. FOTOGRAFIE DE EAMONN MCCABE

Anne Frank, aprox. 6 ani, în Amsterdam; umbra din imagine e a lui Otto Frank.

Fata din pod Francine Prose analizează forţa durabilă a Annei Frank. DE JOSHUA HAMMER

N august 1944, la câteva ore după ce Gestapo-ul a arestat-o pe Anne Frank şi pe familia ei, care se ascundeau într-o dependinţă secretă din Amsterdam, principala lor protectoare – Miep Gies – a adunat cele câteva caiete şi pagini desprinse care rămăseseră în urma lor şi le-a ascuns în sertarul de jos al biroului ei. Înmânat, după război, lui Otto Frank – tatăl Annei şi singurul membru al familiei care a supravieţuit lagărelor de exterminare –, manuscrisul a fost acceptat de o editură daneză, care l-a tipărit iniţial într-un tiraj de 1.500 de exemplare, cu titlul Het Achterhuis (Încăperea din spate). Însă editurile americane şi britanice au considerat că lucrarea avea un subiect prea restrâns, prea pesimist. Editurii Alfred A. Knopf Inc. i s-a părut „foarte banal“ şi l-a respins drept „o relatare tristă a unor ciondăneli de familie, supărări neînsemnate şi emoţii adolescentine tipice“. În cele din urmă, manuscrisul a ajuns la reprezentanţa din Paris a editurii Joshua Hammer, fost şef al unei agenţii Newsweek, este corespondent în străinătate şi lucrează independent. Acum scrie o carte despre colonialismul german în sudul Africii.

Doubleday, de unde l-a salvat un tânăr asistent. În 1952, când Anne Frank ar fi trebuit să împlinească 23 de ani, a fost publicat în Statele Unite The Diary of a Young Girl. În jumătatea de veac care s-a scurs de atunci, relatarea lui Frank despre cei doi ani şi o lună petrecuţi în ascunzătoarea din pod, în umbra terorii naziste şi a neîncetatului risc de a fi descoperiţi, a devenit cea mai citită povestire la persoana întâi a Holocaustului. Cartea s-a vândut în zeci de

ANNE FRANK

The Book, the Life, the Afterlife de Francine Prose 322 pag. Harper/HarperCollins Publishers. 24.99 $

milioane de exemplare, a intrat în programele şcolare din toată lumea, de la Buenos Aires până la Tokio, a renăscut sub forma unei piese pe Broadway şi a unui film la Hollywood şi a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru anime-uri, spectacole cu marionete şi filme hip-hop; ba chiar a fost folosită şi ca instrument de propagandă în Coreea de Nord (potrivit emisiunii „60 minutes“ de

FOTOGRAFIE OFERITĂ DE CASA MEMORIALĂ ANNE FRANK DIN AMSTERDAM, VIA REUTERS

pe CBS, şcolarilor li s-a cerut să citească jurnalul şi să facă comparaţii între Adolf Hitler şi George W. Bush). Totuşi, după cum scrie Francine Prose în Anne Frank: The Book, the Life, the Afterlife (Anne Frank: cartea, viaţa, nemurirea), jurnalul rămâne un subiect de controversă, precum şi de admiraţie. Criticii i-au negat meritul literar şi valoarea de document istoric. Unii dintre marii susţinători ai cărţii acuză că povestea suferinţelor evreilor din cauza criminalilor hitlerişti a fost denaturată de profesori, producători şi editori, devenind o poveste luminoasă despre iertare şi izbăvire. Prose susţine, în această reevaluare sinceră şi emoţionată a textului şi a impactului său global, că „puţini alţi scriitori au stârnit o asemenea emoţie intensă, o asemenea aviditate pătimaşă şi atâtea discuţii despre cine are dreptul să vorbească în numele autoarei“. E greu să mai găseşti ceva nou de spus despre o carte care a fost analizată atât de mult precum s-a întâmplat cu jurnalul Annei Frank. Prose încearcă, cu curaj, să rezolve problema făcând o legătură între o exegeză a textului şi o perspectivă a ecourilor sale în mass media şi în mediul academic şi cu evenimentele anterioare, adesea relatate, ale vieţii lui Frank înainte de a se ascunde de nazişti. Evrei prosperi care au fugit din Frankfurt la jumătatea anilor ’30, familia Frank s-a stabilit în Olanda, unul dintre cele mai proaste locuri cu putinţă pentru evrei, după cum avea să se vadă ulterior, într-o Europă ocupată de nazişti. După cum subliniază Prose, trei sferturi din populaţia evreiască a ţării a murit; 107.000 evrei au fost deportaţi între iulie 1942 şi septembrie 1944, cei mai mulţi fiind arestaţi de supusa poliţie olandeză. (Adolf Eichmann a afirmat că transporturile olandeze, gestionate eficient, erau „o încântare pentru ochi“.) În iulie 1942, a doua zi după ce Margot Frank, sora mai mare a Annei, a primit citaţie de la Gestapo să se prezinte într-un lagăr de concentrare – pasul final înainte de deportare –, familia s-a retras într-o ascunzătoare pe care le-o pregătiseră câţiva prieteni şi colegi înduioşaţi. Acolo, confruntându-se cu o lipsă aproape totală de intimitate, adolescenta Anne a început să se adreseze unei tovarăşe imaginare pe care o numea Kitty, documentând dramele zilnice şi privaţiunile vieţii sale, presărându-şi jurnalul cu relatări ale raziilor naziste şi ale înaintării aliaţilor, care se strecurau din lumea de dincolo de zidurile ascunzătorii. Prose respinge ideea că jurnalul lui Frank a fost un „obiect găsit“ – notiţele lipsite de importanţă ale unei adolescente pe care moartea sa le-a ridicat la un nivel mult peste valoarea lor de operă literară. De fapt, Frank intenţiona ca notiţele sale să ajungă la un public cât mai larg, fiind inspirată de un discurs radiofonic susţinut de ministrul Educaţiei olandez, care se afla în exil şi care se hotărâse ca, după încheierea războiului, să creeze o arhivă cu relatări ale vieţii în timpul ocupaţiei naziste. În primăvara anului 1944, Frank (care avea 15 ani pe atunci) a rescris şi revizuit însemnările anterioare, dând mai multă intensitate scenelor, nuanţându-şi personajele, mutând accentul pe nesimţite, după cum scrie Prose, „de la meditaţie la acţiune, de la naraţiune şi reflecţie la dialog şi scene dramatizate“. Rezumatele lui Prose şi explicaţiile despre dialoguri şi tramă seamănă uneori, în mod inevitabil, cu nişte comentarii de manual şcolar, dar autoarea susţine o ple-

doarie convingătoare pentru geniul literar al lui Anne Frank. Cea mai bună parte a cărţii lui Prose este atenţia sa pentru moştenirea discordantă a lui Frank. Autoarea se întâlneşte cu pedagogi de la Fundaţia Anne Frank din Amsterdam, care au folosit jurnalul pentru a promova reconcilierea în Argentina şi Ucraina – cu rezultate împărţite. Prose ne mai respune şi povestea fascinantă a adaptării de pe Broadway, o poveste de „o mare nobleţe şi caracter evaziv,... acuzaţii şi contraacuzaţii“ care a cristalizat dezbaterea despre semnificaţia jurnalului. În centrul dramei se afla Meyer Levin, romancier şi jurnalist din Chicago care a asistat la eliberarea lagărului de la Bergen-Belsen şi a

Jurnalul Annei Frank a fost sursă de inspiraţie pentru anime-uri, filme hip-hop, ba chiar şi propagandă nord-coreeană. devenit unul dintre primii susţinători ai jurnalului. După ce a scris o recenzie înflăcărată în The New York Times Book Review (supărându-i pe editori pentru că şi-a ascuns strânsa prietenie cu Otto Frank), Levin s-a apucat de proiectul autodistructiv al adaptării cărţii pentru scenă. Viziunea sa sumbră l-a pus pe Levin în conflict cu establishment-ul de pe Broadway, inclusiv cu dramaturgul Lillian Hellman şi cu scenaristul Garson Kanin, care voiau să dea jurnalului lui Frank o formă de poveste optimistă, desprinzând-o de identitatea sa evreiască. Piesa – care se încheie cu tânăra Anne proslăvind bunătatea omenirii – a câştigat Premiul Pulitzer, dar a fost şi criticată pentru înfrumuseţarea adevărului. Într-un eseu publicat în 1997 în The New Yorker, Cynthia Ozick ataca deopotrivă piesa de teatru şi filmul realizat ulterior, susţinând că opera lui Frank a fost „expurgată, denaturată, alterată, tradusă, redusă... infantilizată“. Prose ne aduce aminte că finalul de pe Broadway era dezminţit de soarta lui Anne Frank. Autoarea ne înfăţişează ultimele zile ale surorilor Frank la Bergen-Belsen: înghesuite în barăci, căzând pradă malnutriţiei, oboselii, frigului şi bolilor în aspra iarnă germană. „Le auzeai strigând tot timpul: «Închide uşa, închide uşa!», îşi amintea o supravieţuitoare din barăcile acelea, adăugând că „în fiecare zi, glasurile lor erau tot mai slabe“. Surorile Frank au murit de tifos la câteva zile distanţă una de cealaltă şi trupurile le-au fost atuncate într-o groapă comună. Karl Josef Silberbauer, agentul Gestapo austriac care a arestat-o pe Frank şi pe familia ei, a murit după o viaţă tihnită. Descoperit de Simon Wiesenthal, după 20 de ani, la Viena, unde se stabilise în anonimatul postbelic şi devenise poliţist, Silberbauer a fost achitat de acuzaţiile de crimă, în parte şi datorită mărturiei ciudate a lui Otto Frank, care a spus că omul de la Gestapo „şi-a făcut datoria şi s-a purtat corect“. Fără să regrete nimic şi întrucâtva mulţumit de notorietatea sa, Silberbauer a remarcat că i-a scăpat şansa de a fi primul cititor al jurnalului Annei Frank: „Poate că ar fi trebuit să-l iau de pe podea“, i-a spus el unui reporter. Din fericire, acel rol i-a revenit lui Miep Gies, care a păstrat pentru întreaga lume o operă de artă profund emoţionantă şi care mai e, încă, un h subiect de discuţii aprinse. 11

LECTURI DE OCTOMBRIE DE VIRGINIA COSTESCHI

Iată ultimele cărţi din campania Herald „Te aşteptăm în librărie“, precum şi cele mai noi apariţii ale celorlalte edituri. TU ŞI MEDICUL DIN TINE

Terapia craniosacrală şi eliberarea somatoemoţională de John E. Upledger 240 pag. Editura Herald Preţ catalog: 26 lei Preţ librărie: 20.8 lei Prin anii ’70, dr. John E. Upledger, de la Universitatea de Stat din Michigan întâlneşte un pacient care suferea de o distrofie ce-i afecta ţesutul de pe tălpile picioarelor, o infecţie parazitară rară şi periculoasă. În urma analizei de mielogramă cervicală, diagnosticul se confirmă, iar dr. Upledger recomandă intervenţia chirurgicală pentru îndepărtarea formaţiunii calcifiate. Nu mică a fost surpriza medicului când, încercând să oprească mişcarea ritmică a membranei dura mater, aceasta a refuzat să se supună. Era, practic, vorba despre alt sistem al trupului, independent, ca şi cel cardiovascular

sau digestiv, care pulsa într-un ritm de 10 cicluri pe minut. Upledger a numit acest sistem craniosacral. Studiind osteopatia craniană, el a descoperit că oasele craniului subiectului adult nu sunt sudate integral, că ele se mişcă şi că această mişcare este identică cu cea a membranei dura mater. Despre toate acestea este vorba în cartea Tu şi medicul din tine. Terapia craniosacrală şi eliberarea somatoemoţională. NAŞTERE FĂRĂ VIOLENŢĂ

de Frederick Leboyer 144 pag. Editura Herald Preţ catalog: 16 lei Preţ librărie: 12.8 lei Uneori în viaţă povestea schimbării la faţă pe drumul Damascului este 100 adevărată. Fenomenul

chiar se petrece în cazul unora, puţini la număr. Dintre aceştia face parte şi medicul francez Frederick Leboyer, chirurg obstretician, şef al Clinicii de profil din cadrul Facultăţii de Medicină din Paris. Potrivit dreptului natural, naşterea „aparţine femeilor“, în ciuda faptului că ginecologiiobstetricieni au tendinţa să „fure femeii naşterea“ sub pretextul că este „ceva periculos“. Se petrece astfel o riscantă substituire, căci un medic nu poate fi capabil să dea naştere în locul femeii, el având îndatorirea de a rămâne un asistent efectiv al mamei, nu un înlocuitor metaforic al acesteia. După această revelaţie, Leboyer se iniţiază în Hatha-Yoga, în artele marţiale, ajunge să practice meditaţia şi zazen-ul, învaţă recitarea sacră şi cântul liturgic de la maeştrii din sudul Indiei. Metoda sa, descrisă amplu în cartea din 1975, Naştere fără violenţă, pledează pentru respectul absolut arătat noului-născut, considerat o persoană integrală, cu sensibilitate, dorinţe şi nevoi peste care nu se poate trece. DOGMATICA BISERICII

de Karl Barth 368 pag. Editura Herald Preţ catalog: 29.5 lei Preţ librărie: 23.6 lei Barth rămâne ca un impozant gânditor al Bisericii protestante, al creştinismului în general. Autorul Dogmaticii Bisericii a întemeiat curentul „neoortodox“ din protestantism, mişcare ce redescoperea şi accentua câteva dintre temele tradiţionale ale creştinismului: păcatul omului, transcendenţa lui Dumnezeu, revelaţia particulară ca fundament al teologiei. Gândirea sa teologică este, fără doar şi poate, o reacţie la teologia liberală, excesiv de permisivă dogmatic, a epocii în care a trăit. Karl Barth atenţionează că 12

Iisus Hristos nu este un principiu moral, nu este un exemplar personaj istoric, nu este simbolul a două milenii de civilizaţie europeană, nu este vehiculul unui adevăr etern, nu este cheia pentru o altă realitate, mai substanţială ontologic. Sau este toate acestea, plus ceva esenţial şi decisiv: faptul de a aduce fiecărei fiinţe pregătite să-l primească în suflet pacea şi mântuirea. Karl Barth construieşte o gândire teologică aspră, sobră şi articulată, care pledează în favoarea transcendenţei radicale a lui Dumnezeu-Tatăl, dar şi pentru caracterul salutar al păcatului primordial, statut ce-i conferă omului şansa mânturii individuale. DE LA RELIGIE LA FILOSOFIE

de Francis M. Cornford 304 pag. Editura Herald Preţ catalog: 28 lei Preţ librărie: 22.4 lei Cum apare gândirea? Cum se desprinde ea de datul natural, cum se eliberează de sub presiunea instinctelor de conservare? Cum devine fapt abstract, liber în raport de condiţionarea materiei? Iată întrebări care pregătesc pentru înţelegerea condiţiilor care au generat, acum mai multe mii de ani, apariţia religiei, filosofiei şi ştiinţei. Pentru britanicul Francis M. Cornford, prima formă de reflecţie specializată este cea dată de neputinţa de a explica fenomenele naturale, mişcările istorice şi frământările sufleteşti. De aici, din această slăbiciune a gândirii de a nu putea înţelege şi analiza satisfăcător lumea, pe cea exterioară, ca şi pe cea lăuntrică, se naşte credinţa în forţe superioare, cu substrat transcendent. Fireşte, pentru profesorul britanic, panteonul divin al elinilor este scena predilectă pentru demonstraţie. Gândirea critică, de tip conceptual, îşi face apariţia, în condiţiile bine determinate şi excepţionale ale polis-eiei antice. Aşa apare filosofia, mai întâi nu foarte individualizată faţă de sensibilitatea religioasă, apoi, odată cu milesienii, cu Parmenide şi Heraclit, mai decis cu sofiştii şi Socrate, asistăm la maturizarea noului gen de

reflecţie. Platon şi Aristotel duc la perfecţiune metafizica grecească. Dar rafinarea instrumentului cognitiv reclama şi o particularizare, o specializare mai radicală a gândirii, o ancorare în concret, în empiric, prin inducţie şi experiment. De la generalizarea categoriei filosofice până la concreteţea conceptului ştiinţific nu mai era decât un pas. Platon era doar filosof, Aristotel este însă şi metafizician, şi savant – primul din istorie şi înaintemergător al unor ştiinţe ca matematica, astronomia, fizica, biologia, antropologia, politologia etc. Acesta este tabloul extrem de analitic şi de documentat al procesului de trecere a gândirii greceşti antice de la credinţa religioasă, prin filosofie, la raţionalitatea de tip ştiinţific, în viziunea lui Francis M. Cornford din studiul De la religie la filosofie. MELCHISEDEC SAU TRADIŢIA PRIMORDIALĂ

de Jean Tourniac 333 pag. Editura Herald Preţ catalog: 35 lei Preţ librărie: 28 lei Pentru Jean Tourniac, Melchisedec nu este doar un legendar rege şi preot al străvechimii ebraice, dar şi centrul sau originea tuturor celor trei monoteisme înrudite, situat geografic în arealul Ierusalimului şi plasat teologico-metafizic la intersecţia viitoarelor dezvoltări religioase. Acesta, întrupând funcţia Patriarhului în condiţie absolută, l-ar fi legitimat simbolic pe Avraam, părintele monoteismelor istorice, ar fi pus în registrul excelenţei rolul sacerdoţiului regal atribuit de Sf. Pavel lui Iisus Hristos şi ar fi trasat p eri me tru l viitoarei geografii sacre peste care se va înălţa Templul, ca metaforă a trupului şi eternităţii, a iubirii şi transcendenţei. Potrivit cercetătorului francez, Melchisedec poate constitui soluţia unei împăcări peste timp a contradicţiilor insurmontabile ce despart tradiţional marile monoteisme, cu condiţia ca tipul de cronologie pe care el îl propune să fie unul coerent şi documentabil. Provocatoare perspectivă, nu-i aşa?

SENZAŢIA DE DÉJÀ VU

de Remo Bodei Editura Art Fiecare dintre noi a avut, brusc, senzaţia că a mai văzut un loc în care nu fusese niciodată, că a recunoscut un om pe care nu-l întâlnise niciodată. Sfântul Augustin este probabil primul care a luat în serios acest fenomen. Treptat, senzaţia de déjà vu îi fascinează pe medici, psi holo g i, filozofi şi scriitori. Toţi îşi pun întrebări despre această experienţă a prezentului care, preţ de o secundă, se identifică cu trecutul – o „piramidă a timpului“. Ce ştim noi azi despre acest scurtcircuit între percepţie şi amintire? Să punem oare această senzaţie pe seama unor mecanisme ale inconştientului? Îi găsim cumva o explicaţie în reţeaua neuronală, în lobii frontali, în canalul vizual? Remo Bodei nu exclude nici o pistă, arătând cum mărturiile şi povestirile despre déjà vu dau naştere unei „metafizici populare“ sau atrag psihologia, poezia, psihiatria, romanul şi psihanaliza. În calitate de filozof, Bodei revizitează conceptul de déjà vu cu şarmul inerent acestui fenomen cotidian. O COARDĂ PREA ÎNTINSĂ

de Henry James Editura Art Volumul O coardă prea întinsă aduce în prim-plan cinci dintre cele mai valoroase nuvele ale lui Henry James: Daisy Miller, Elevul, Autorul lui Beltraffio, O coardă prea întinsă şi Fiara din junglă. Împreună creează o lume aparte populată de caractere complexe: tinere americance capricioase, burlaci cu prejudecăţi, europeni fermecători, copii precoce, bărbaţi

împovăraţi de ideea destinului implacabil, scriitori inadaptaţi, familii morbide. De la relaţia imposibilă de iubire din Daisy Miller şi până la tribulaţiile bărbatului doborât de ideea destinului potrivnic din Fiara din junglă, James explorează minuţios ciocnirea dintre diferite culturi şi personalităţi. Misterioasele şi fascinantele manifestări ale comportamentului uman sunt redate cu fineţe şi pricepere, demonstrând că Henry James este un maestru al observării psihologice, dar şi unul dintre cei mai valoroşi prozatori ai literaturii engleze moderne. DESPRE VIN ŞI HAŞIŞ

creându-şi o lume plină de strălucire şi fast. Moştenitoarele acestei lumi, May, Christine, Heed, Junior, Vida şi L îşi construiesc şi de-construiesc imaginea prin obsesia pe care o manifestă pentru Bill. Obsesia tatălui. Obsesia soţului. Obsesia amantului. Obsesia prietenului. Obsesia protectorului. Acestea sunt faţetele iubirii. Toni Morrison (n. 1931) este prima femeie de culoare câştigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură.

de Charles Baudelaire Editura Art NOILE MITOLOGII

Baudelaire ne propune un traseu pe firul vaporilor ameţitori ai substanţelor interzise şi ai licorii bahice, în care cerul se contemplează doar prin fundul sticlei, în care atenţia se concentrează pe norii ce ies din fundul pipei, în care picioarele merg alene, iar spiritul e pe cale să se evapore. Halucinaţii uneori extraordinare, alteori neplăcute şi mirajul grandorii care le-au acompaniat adesea constituie Paradisurile Artificiale. Senzaţii, sentimente, gânduri, revelaţii, efecte, stări şi viziuni...toate sunt captate de Baudelaire într-o carte ce reface, la scară umană, traseul ascensiunii şi căderii din Paradis şi în care omul devine, în momentul său de glorie, sinonim cu Divinitatea. IUBIRE

de Toni Morrison Editura Art Iubire (2003), al optulea roman al lui Toni Morrison, este povestea lui Bill Cosey, un carismatic patron de hotel decedat de ceva vreme. Sau, mai degrabă, este povestea femeilor din viaţa sa. La 25 de ani de la moartea sa, Bill Cosey este încă o prezenţă reală pentru femeile cu care şi-a împărţit viaţa. În anii ’40 a devenit milionar ca patron de hotel,

Coordonator Jérôme Garcin Editura Art După cincizeci de ani de la publicarea Mitologiilor lui Roland Barthes – un portret splendid şi acid al societăţii franceze de consum de la acea vreme –, e momentul să deschidem şi noi bazarul anilor 2000. De la Michel Houellebecq la Zidane, de la Smart la 4 x 4, de la Kate Moss la trupul dezgolit al lui Emmanuelle Béart, de la Google la blog, de la Botox la 9/11, de la geanta XXL la taiorul lui Ségolène etc. – texte scurte, incisive şi nonşalante care dau măsura Franţei, în special, şi a întregii lumi, în general. Romancieri, sociologi, filozofi, istorici, economişti, psihanalişti francezi (printre care Jean-Paul Dubois, David Le Breton, Philippe Delerm, Catherine Millet, Daniel Sibony, Charles Dantzig, Philippe Sollers, Gilles Lipovetsky, Frédéric Vitoux, Jacques Drillon, Patrick Rambaud, Boris Cyrulnik, Pascal Bruckner, Georges Vigarello) continuă proiectul mitologic al lui Barthes. Un demers binevenit. Pentru că merităm... CLIENT O DATĂ, CLIENT MEREU

Cum să oferi servicii care îţi fidelizează clienţii de Chris Daffy 336 pag. Editura Publica. 49 lei Client o dată, client mereu este bestsellerul unui specialist în do-

meniul serviciilor pentru clienţi. Cartea oferă idei şi sfaturi uşor de înţeles şi de aplicat, bazate pe experienţa de 30 de ani în marketing, vânzări şi management a autorului. Chris Daffy scrie într-un mod antrenant şi creativ, organizânduşi materialul în funcţie de câteva concepte-cheie pe care le grupează sub numele glumeţ „Legile lui Daffy“. El renunţă la orice jargon şi vorbeşte pe limba tuturor, fiindcă serviciile pentru clienţi nu înseamnă pentru el doar o strategie în afaceri, ci şi un raport interactiv şi reciproc profitabil. Prima carte a lui Daffy, Client o dată, client mereu a devenit bestseller imediat după lansare, ca şi conferinţele video Customers for Life (1996) şi Famous for Service (1999). La începutul anului 2009 a publicat o a doua carte, How to WOW your customers. LOTERIE

de Patricia Wood 320 pag. Editura RAO. 39.99 lei Loterie este un roman remarcabil despre şansă şi noroc. Coeficientul de inteligenţă al lui Perry nu este prea mare, dar el nu e idiot. Bunica l-a învăţat tot ce trebuia să ştie ca să supravieţuiască: l-a învăţat săşi noteze informaţiile pentru a nu le uita. L-a învăţat să joace la loto în fiecare săptămână. Şi, mai presus de orice, l-a învăţat în cine să aibă încredere. Când buni moare, Perry r ă m â n e singur la 31 de ani. Apoi, câştigă 12 milioane de dolari la Loteria Statului Washington, descoperind că, dintr-odată, are multe rude şi că norocul lui s-a schimbat foarte mult. Subtil şi amuzant, romanul Loterie îi va ţine pe cititori în suspans până la ultima pagină, făcându-i să se întrebe dacă no-

rocul care a dat peste Perry poate să ţină piept acestei lumi periculoase. Dar, să nu-l subestimăm niciodată pe Perry L. Crandall! Prezentând de-a lungul paginilor atât personaje josnice, cât şi personaje grandioase, Loterie este un roman despre încredere, loialitate şi diferenţe, care vă va împlini toate aşteptările. UN EXPERT ÎN CRIMĂ

de Nicola Upson 288 pag. Editura RAO. 39.99 lei Un expert în crimă este prima carte dintr-o excelentă serie care are ca personaj principal pe autoarea de romane poliţiste Josephine Tey. Suntem în martie 1934, iar Josephine Tey călătoreşte din Scoţia spre Londra pentru ultima săptămână de spectacole a aclamatei ei piese Richard de Bordeaux. Bucuria i se transformă în groază, căci sosirea ei coincide cu o crimă. Inspectorul Archie Penrose este convins că omorul are legătură cu piesa de teatru. Richard de Bordeaux a fost surprinzătorul succes al sezonului, având un subiect pacifist ce a emoţionat oamenii încă marcaţi de război. Acum se pare însă că Josephine va deveni victima propriului succes, căci sunt în joc atât viaţa, cât şi reputaţia ei. O a doua crimă confirmă suspiciunile inspectorului Penrose că printre cei care lucrează la teatru se află un ucigaş cu sânge rece. Investigaţiile sale îl poartă din romanţata viaţă a West Endului londonez în tranşee, iar el şi Josephine trebuie să se confrunte şi cu propriile stafii, dar şi cu cineva care nu se va da în lături de la nimic pentru a îndrepta răul făcut de o generaţie mai veche. Cu un amestec ingenios de frânturi din viaţa reală a lui Josephine Tey, pseudonimul scriitoarei scoţiene de romane poliţiste Elizabeth Macintosh, şi ficţiune, Un expert în crimă reprezintă nu doar un tribut adus unei cunoscute scriitoare, ci şi un roman poliţist de atmosferă, cu o acţiune ce vă va captiva. 13

FOILETON | CARTE PENTRU COPII

Ielele (IV)

Roman distins cu Premiul Asociaţiei „Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărâm“ de Sînziana Popescu continuă... În episodul precedent, Vlad Ionescu - un băieţel din Capitală trimis la Scriitorilor din Bucureşti, bunici într-un sătuc din inima Transilvaniei ca să aştepte iminenta naştere a unui frăţior - se întoarce târziu de la o şezătoare şi îi povesteşte secţiunea de literatură bunicii lui despre întâlnirea cu un individ ciudat. Bunica tresare când aude cum îl chema pe „individ“: Iona. Să fi fost chiar strigoiul satului? pentru copii şi tineret, pe anul 2009 oamnele ori Şoimanele, cum le mai alintă oamenii când vor măcar e frumos la chip? îl întrebă ea după aceea, ceva mai potocu orice preţ să le caute în coarne ori, pur şi simplu, să le îmbuneze, se numără printre spiritele întunecate ale Celuilalt Tărâm. Dar sunt, aşa după cum spun cei care le-au văzut (şi n-au rămas tocmai întregi la minte), de o frumuseţe rară. Foarte înalte, cu picioare lungi şi subţiri ca fusurile. Cu părul drept până-n călcâie, de te miri că nu se împiedică la fiecare pas din cauza lui şi nu cad late, cât sunt ele de lungane. Şi sunt!... Îmi veţi spune acum că, în loc să le descriu cu atenţia şi respectul cuvenit unor zâne, fie ele şi rele, eu încerc să le discreditez. Ei bine, m-aţi prins! Asta fac, fiindcă mie nu-mi plac deloc. Dar, în ciuda antipatiei ce le-o port, n-am încotro şi trebuie să recunosc că sunt nemaipomenit de frumoase. Altfel n-aţi înţelege nici voi de ce rămăsese Iona să privească vrăjit spre luminişul unde acestea îşi dansau hora. Pentru că, aşa după cum îl văzuse şi Vlad de la fereastră, Strigoiul asta făcea: le privea pe Doamne cum dansează, zicându-şi în sinea lui că „sunt atât de frumoase, că la Soare te-ai putea uita, dar la Dânsele ba!“. Ţinând cont că asemenea vorbe veneau din partea lui, care nu mai văzuse Soarele de vreo douăzeci de ani bătuţi pe muchie, nu se putea spune că era puţin lucru. Iona auzise, pe vremea când era încă viu, tot felul de grozăvii despre Iele, de la oamenii de la moşie. Toţi ziceau că ar fi rele şi nebune. Că le place să danseze noaptea în pădure. Că zboară, aşa, fără aripi, când le vine lor şi trec prin copaci, case, oameni ori fiare ca prin brânză. Că răpesc feciorii, dacă-i pune şarpele să se zgâiască la hora lor, în toiul nopţii. După care le sucesc minţile şi-i lasă cu ele aşa, să râdă ceilalţi de ei. Ori că îi duc într-un loc tainic, de nu-i mai vede nimeni, niciodată. „Prostii! Bazaconii! Scorneli!“ se gândise atunci Iona şi-şi râsese în mustaţa ce de abia-i mijea de toate babele care încercau să-l sperie. Şi iată-l acum, trecut bine de prima tinereţe, ba chiar mort de-a binelea, s-ar putea spune, cum sprijinea copacii privindu-le vrăjit şi numai a râde nu-i mai venea. — Ruja! se trezi c-o cheamă pe una dintre Doamne. Era, aşa, un murmur, că doar atâta minte îi mai rămăsese şi lui să ştie că pe Doamne n-ai voie să le strigi pe nume. Viu, mort, de pe Tărâmul Ăsta sau Celălalt, n-ai voie. De ce? Pentru simplul motiv că lor nu le place să fie strigate pe nume şi, dacă îndrăzneşti să te ridici împotriva Doamnelor, s-a zis cu tine. — Îţi trece viaţa prin faţa ochilor, Iona? Odată chemată, Ruja răsări de îndată lângă el, ţinându-şi părul lung şi roşu ca para la subsuoară. — N-am vrut să... — Să te uiţi? — Da. — Ei, aş! Parcă poţi să te ţii! În timp ce vorbea, Doamna îi dădea ocol şi privea atentă în jur, de parcă ar fi căutat ceva ori pe cineva anume. — Am văzut că ai găsit puiul de om, Cărăuşul, mai adăugă ea după, văzând că Iona tace. — Mai degrabă m-a găsit el pe mine. — Atunci, de ce nu l-ai adus? — Pentru că nu era pregătit, se scuză Strigoiul şi parcă i se şi înroşiră puţin urechile. Aşa cum se întâmplă cu cei prinşi cu degetul în borcanul cu dulceaţă. Nu putea să-i spună Doamnei că ajunsese chiar de râsul copiilor. Ar fi fost prea mult... — Cum să nu fie? Nu te vedea?! — Ba da... , dar nu mă recunoştea. — Cum aşa? îl întrebă uimită Doamna. Doar e pui de om... şi e încercat... — Nefiind de prin partea locului, nu crede. Pentru el, poveştile despre noi sunt doar nişte simple scorneli. — Atunci fă-l să creadă! Şi repede! Trebuie să vorbeşti cu el înainte să ajungă la Ursitoare, altfel iar pierdem pasărea. Spune-mi,

lită. Că aşa, de departe, nu l-am văzut prea bine. — Da... Zici că-i... icoană, se căzni Iona să spună ultima vorbă. — Şi care e tulburarea lui? Mândria? — Nu. Ar fi fost mai sigur aşa, dar nu-i asta... — Atunci? îl mai iscodi Doamna. Inutil însă. Era limpede că Iona nu era dispus să-şi vândă secretele meseriei. Strigoiul se gândea desigur la gelozia ce părea să răsară în sufletul neprihănit al puiului de om. Gelozia faţă de fratele ori Iona se uit dup Ruja cum se de sora nenăscută încă. Dar nu voia să-i spună Rujei dep rteaz , ca o n luc , trecând secretul. Dacă ar fi făcut-o, la ce-ar mai fi avut ea trebuprin copacii ieși i în cale de parc inţă de munca lui? aceștia nici n-ar fi fost acolo. — Mai ai o zi, Iona! Dacă nu-l convingi nici pe Apoi o pierdu din priviri, la fel ca ăsta să te urmeze, ştii ce te aşteaptă! îl informă Doamși pe celelalte, ce disp rur din na, înainte să dispară luminișul unde-și jucaser pân împreună cu miile de Licurici ce i se aciuiseră în păr, nu demult hora. Putea s r sufle dornici să i-l pună şi mai ușurat. De data asta sc pase ieftin. mult în valoare. Iona se uită după Ruja cum se depărtează, ca o nălucă, trecând prin copacii ieşiţi în cale de parcă aceştia nici n-ar fi fost acolo. Apoi o pierdu din priviri, la fel ca şi pe celelalte, ce dispărură din luminişul unde-şi jucaseră până nu demult hora. Putea să răsufle uşurat. De data asta scăpase ieftin. Se pare însă că intrase într-o încurcătură şi mai mare. Pentru că, să-l convingă pe Vlad să-l urmeze de bunăvoie în pădure, aşa cum apucase să-i promită Rujei, nu avea să fie tocmai uşor. Va urma

IONA ŞI RUJA | ILUSTRAŢIE DE CIREŞICA LITINSCHI-CUCIUC

Roman apărut în 2008 la Editura Mediamorphosis

şi i-a mulţumit în timp ce la subsuori îi apăreau pete de transpiraţie“. Kauzlarich, venit pentru a afla cine pusese o bombă capcană (denumirea oficială: dispozitiv explozibil artizanal, prescurtat D.E.A.) pe un drum din zonă, ştia că fiecare minut pe care îl petrecea în acea casă multiplica pericolele pe care avea să le înfrunte gazda sa. Aştepta sfârşitul întrevederii la fel de nerăbdător ca şi acesta.

„«Î

În districtul Al Amin din Bagdad.

Petecul lor de război Un reporter trăieşte asaltul asupra Bagdadului alături de un batalion de infanterie. DE DOUG STANTON

„S

OLDATUL din prima linie pe care îl cunoşteam a trăit mai multe luni de-a rândul ca un animal şi era un veteran în lumea crudă şi fioroasă a morţii.... Soldatul din prima linie trebuie săşi călească sufletul, la fel ca şi trupul, altfel nu rezistă stresului la care e supus“. Am citat din corespondentul de război Ernie Pyle relatând despre soldaţii alături de care a trăit în cel de-al Doilea Război Mondial şi despre care a scris în reportajele sale. Dăm pe repede înainte 64 de ani, până în 2007, anul pe care reporterul David Finkel

THE GOOD SOLDIERS

de David Finkel Ilustrată. 287 pag. Sarah Crichton Books/ Farrar, Straus & Giroux. 26 $

de la Washington Post, laureat cu premiul Pulitzer, îl aduce la o viaţă fascinantă în cronica sa a luptelor moderne, The Good Soldiers (Soldaţii cei buni). Ca şi Pyle, Finkel imortalizează cu măiestrie teroarea

Doug Stanton este autorul volumului „Horse Soldiers: The Extraordinary Story of a Band of Soldiers Who Rode to Victory in Afghanistan“. 16

oamenilor obişnuiţi care trăiesc în circumstanţe extraordinare. Între ianuarie 2007 şi iunie 2008, Finkel a petrecut opt luni alături de un batalion de 800 de soldaţi ai armatei Statelor Unite, din Fort Riley, Kansas, cunoscuţi sub denumirea prescurtată „2-16“ (al doilea batalion al regimentului 16 de infanterie al echipei de luptă a Brigadei a IV-a de Infanterie, Divizia I de Infanterie). Dintr-un birou jalnic şi înghesuit – în care de-abia încăpeau trei scaune pliante şi un birou – tinerii au fost conduşi de un extrem de entuziast şi totuşi foarte simpatic locotenent-colonel de 40 de ani, pe nume Ralph Kauzlarich. Aflăm că acesta, când şi-a întâlnit pentru prima dată viitoarea soţie, i-a spus: „Poţi să-mi spui The Kauz“ (spre lauda ei, niciodată nu i-a îndeplinit această dorinţă). Pe un afiş de pe zidurile comandamentului scria: „Misiunea: să creăm un climat echilibrat, sigur şi sustenabil pentru poporul irakian“. Până la încheierea misiunii lor, 15 luni mai târziu, 14 soldaţi din batalionul 2-16 aveau să moară, iar alţi 75 aveau să primească medalia Purple Heart, destinată răniţilor. Aceşti băieţi (cu vârsta medie de 19 ani) nu s-au stabilit pe străzile relativ sigure ale cartierului cunoscut sub numele de Zona Verde a Bagdadului, ci în Rustamiya, la marginea estică a oraşului, un loc violent în care 350.000 de irakieni supravieţuiau cu războiul bătându-le la poartă. Rustamiya, explică

Finkel, e un loc unde puţini diplomaţi sau politicieni cutează să se aventureze. Batalionul 2-16 fusese detaşat ca parte a campaniei cunoscute publicului sub numele „asaltul“, anunţată de preşedintele George W. Bush în 10 ianuarie 2007, în cadrul căreia s-au trimis 21.000 de soldaţi suplimentari în Irak pentru a suprima violenţa sectară, în speranţa obţinerii unei reconcilieri. Luăm contact cu acţiunile din Irak după ce aproximativ 3.000 de soldaţi au fost ucişi şi aproximativ 25.000 răniţi. Numărul lor este doar un fundal pentru adevărata dramă a lui Finkel, care ajunge la apogeu spre finalul cărţii. Oamenii din batalionul 2-16 încep să se întrebe dacă acţiunile lor au avut vreun rezultat. Oare mai erau ei „soldaţii cei buni“? Răspunsul la această întrebare constituie esenţa fascinantă a acestei cărţi acaparatoare, relatată cu un realism feroce şi umor negru. După cum descrie Finkel povestea, oamenii din batalionul 2-16 făceau eforturi să rămână normali într-un mediu terifiant. Într-o scenă de la începutul cărţii, un interpret irakian „l-a condus pe Kauzlarich către un scaun din sufrageria sa imaculată, trecând de camera în care era familia sa surprinsă. În sufragerie era o masă cu o vază plină de flori artificiale şi un bufet încărcat de farfurii şi ceşti fragile. «Aveţi o casă frumoasă», a spus Kauzlarich aşezându-se, cu casca pe cap, îmbrăcat în uniforma de luptă şi cu pistolul la îndemână, iar omul a zâmbit

MI place America. Atunci când America a venit, mi-am pus flori la intrare», spune omul. Dar, în momentul la care se ajunsese, «Dacă îmi scot acum florile, o să mă omoare». Petele sale de transpiraţie erau deja imense. Douăzeci de minute. Percheziţiile nu durau 20 de minute. Oricine ştia asta. Kauzlarich s-a ridicat în picioare. «Shukran1», spuse el, scuturându-i mâna. «Îmi pare rău că nu vă pot ajuta», spuse omul. «Mă tem pentru viaţa mea»“. Ideea centrală care îl călăuzeşte pe Finkel este aceasta: războiul e iadul, oamenii de treabă sunt adesea chemaţi să îl poarte, iar povestea lor merită prin ea însăşi să fie spusă. În această privinţă, este înrudit cu scriitori ca John Hersey sau Tim O’Brien, care abordează subiectul brut al violenţei în război. E ciudat că această provocare nu a fost acceptată de mai mulţi autori de ficţiune, căci a scrie despre lupte înseamnă în realitate a scrie despre schimbare socială, indiferent că e făcută prin forţa armelor sau în numele unui ideal. Iar adeseori, în dezbaterea despre război, se pierde bătălia interioară a oamenilor care participă activ la acesta. Finkel a transformat un moment definitoriu al istoriei în artă. Veţi putea scoate din bibliotecă această carte peste mulţi ani şi să spuneţi: Asta e ceea ce s-a întâmplat. Aşa s-au simţit oamenii aceia. El e capabil să insufle o viaţă bizară unei întâlniri cu un D.E.A.: „Au trecut pe lângă clădiri întunecate. Au trecut pe lângă silueta unei moschei. Au condus cu farurile stinse şi ochelarii cu vedere de noapte, care la ora 00:35 au explodat într-o orbire bruscă. Atunci s-a petrecut explozia. A izbucnit prin uşi.... I-a sfârtecat pe soldaţii cei buni. Fusese perfect ţintită şi cronometrată, iar acum unul din soldaţii cei buni era în flăcări“. Înarmaţi cu dispozitive electronice de bruiaj destinate a împiedica detonarea prin telecomandă a bombelor capcană, unul din Humvee-uri avea totuşi şi o potcoavă – un talisman – ataşată pe grilajul frontal. Oamenii îşi pierd picioare sau braţe şi sunt expediaţi la spitale, dispăruţi pentru totdeauna. Oamenii lui Kauzlarich sunt solicitaţi până la limita rezistenţei. Finkel surprinde cu precizie spaimele, degringolada şi curajul soldaţilor. Discursul lor e împănat de înjurături, ritmul lor sacadat strecurând în experienţa incipientă a războiului o cadenţă repetitivă, aproape muzicală. Ei mor cu o regularitate alarmantă, rememoraţi de familiile de acasă şi văzuţi la televizor şi în ziare de o naţiune obosită. După şapte luni de misiune, în care se produseseră „42 de incidente cu D.E.A., focuri de armă uşoară şi atacuri cu rachete“, capelanul batalionului avea serios de lucru cu soldaţii care veneau să-şi împărtăşească suferinţa, disperarea şi frica. „Ăia de la ştiri spun că soldaţii vor să fie 1

„Mulţumesc”, în arabă în original. (n.trad.) FOTOGRAFIE DE DAVID FINKEL

aici?“, spune un soldat. „Nu pot vorbi pentru toţi soldaţii, dar cred că dacă cineva s-ar apuca să facă o listă cu cine... vrea să fie aici, cred că nimeni nu vrea să fie aici“.

IECARE din capitolele cărţii are ca motto un citat din preşedintele Bush care subliniază discrepanţa cognitivă dintre ce se petrecea pe teren şi în minţile politicienilor de la Washington. Ajungem să aflăm atât doleanţele irakienilor, cât şi ale soldaţilor. Într-o scenă, unul din soldaţi, asumându-şi riscul unei pedepse din partea comandanţilor, încalcă regulamentul pentru a salva o familie irakiană de la moartea iminentă. Paginile în care este detaliată relaţia lui Kauzlarich cu translatorul său, Izzy, sunt emoţionante. În cele din urmă, toate angoasele se transformă într-una singură, căci relaţia locotenentului cu Izzy este exemplară pentru toată situaţia: irakienii, pe de o parte, doritori de pace, libertate şi independenţă, iar pe de altă parte Statele Unite, bogate, puternice, cu scopuri multiple şi aparent incapabile de a materializa dorinţele irakienilor.

Cartea face echilibristică pe firul subţire care desparte realitatea situaţiei din Irak – dezvăluindu-ne în detaliu gândurile soldaţilor – şi cea de acasă, cu interludii din şedinţele Congresului despre aparenta lipsă de progres din teatrul de operaţiuni. Finkel pare a sugera că, dacă politicienii ar fi ştiut cât de improbabile şi solicitante sunt circumstanţele de la faţa locului, ar fi înţeles de ce nu s-a făcut mai mult. Într-un pasaj impresionant, suprarealist, Finkel descrie cum soldaţii urmăresc la televizor un protest împotriva războiului, desfăşurat la Washington. Protestul pare a avea loc într-un univers paralel, în mod ciudat despărţit de senzaţia realităţii din Irak şi bazat pe presupunerea că a face pace nu implică nimic altceva decât a pleca din ţară. Evenimentul este încununat cu simularea decesului participanţilor, având ca scop exact rememorarea unora din soldaţii din batalionul lui Kazlaurich care au fost ucişi. Devastarea mentală a soldaţilor este uimitoare. Sergentul Adam Schumann şi-a petrecut mai mult de 1.000 de zile în Irak şi, în cele din urmă, suferind de stres post-tra-

umatic, nu mai poate scăpa de imagini precum cea a unui om care moare scufundându-se în nămol, după ce el l-a împuşcat. Se poate vedea că omul a ajuns la limită, spune Finkel: „Îţi puteai da seama după mâinile sale tremurânde. Îţi puteai da seama după medicamentele prescrise, pe care le avea în

„Nu pot vorbi pentru toţi soldaţii, dar cred că dacă cineva... ar face o listă..., cred că nimeni nu vrea să fie aici“. cameră: unul pentru a-i domoli palpitaţiile inimii, altul pentru a-i diminua anxietatea, al treilea pentru a-l scăpa de coşmaruri“. Scrie despre un alt soldat, reflectând despre carnagiul prin care au trecut camarazii lui, care „şi-a scos uniforma de luptă şi s-a întins jos pe ea, apoi s-a trezit câteva ore mai târziu cu senzaţia demoralizantă pe care o are cineva care îşi dă seama că nimic nu s-a schimbat în timp ce dormea, că

toate cele ce-l înconjoară sunt în continuare adevărate“. Pătrunzând atât de detaliat în experienţele soldaţilor, asigurându-se că el însuşi nu e doar un „personaj“ în povestea lor, Finkel îi redă dramei războiului arta povestirii. El nu se întreabă prea insistent de ce s-a ajuns la războiul din Irak (deşi întrebarea e în totalitate prezentă, însăilată în însăşi ţesătura tramei), ci în primul rând cum au supravieţuit soldaţii. „Strategia obţinerii unei păci durabile a eşuat“, scrie el. „Strategia înfrângerii terorismului a eşuat. Strategia răspândirii democraţiei în întreg Orientul Mijlociu a eşuat“. Pentru mulţi scriitori, acesta ar fi putut fi un punct de pornire: o geografie a unui eşec militar aparent total. Dar, după cum tot Finkel scrie, el le-a explicat soldaţilor că intenţia sa „a fost de a înregistra propriul lor petec de război, fără vreun plan prestabilit“. Făcând asta, el le conferă o voce de neuitat oamenilor care au luptat şi au murit – şi acelora care nu au făcut-o –, ale căror voci h poate că altfel nu le-am fi auzit.

Anii gândirii magice Peter S. Goodman ne arată cum economiştii şi plutocraţii s-au îndrăgostit periculos de tare de pieţele libere. DE PAUL M. BARRETT

AITMOTIVUL încântător care înviorează noua carte a lui Peter S. Goodman, altfel sobră, despre mirajul economic, ne dă de înţeles că până acum am trăit în Neverland. Praful de zâne al banilor uşor câştigaţi – împrumuturi necugetate ale proprietarilor de case şi ale bancherilor investitori deopotrivă – şi-a pierdut puterile magice, iar acum ne-am întors la cruda realitate. Goodman, corespondent naţional pe pro-

PAST DUE

The End of Easy Money and the Renewal of the American Economy de Peter S. Goodman 336 pag. Times Books/ Henry Holt & Company. 25 $

bleme economice pentru The New York Times, nu merge până acolo încât să facă o paralelă între personajele literare şi personalităţi din viaţa reală, dar în mod clar fostul preşedinte al Rezervei Federale, Alan Greenspan, ar fi fost Peter Pan: fantasticul băiat zburător care nu vroia să crească şi să se confrunte cu lumea adulţilor, unde teoriile lui despre pieţele ordonate şi auto-corectoare pur şi simplu nu funcţionează aşa cum şi-ar dori el. Dacă Greenspan e Peter, atunci gaşca de Băieţi Pierduţi, care trăieşte împreună cu el la Neverland, l-ar include pe actua-

Paul M. Barrett este redactor coordonator junior la Business Week. FOTOGRAFIE DE NICOLE BENGIVENO/THE NEW YORK TIMES

lul preşedinte al Rezervei, Ben Bernanke, şi pe consilierul-şef în probleme economice de la Casa Albă, Lawrence Summers. Dacă băieţii noştri pierduţi nu îi imită pe omologii lor literari şi nu se întorc la lumea lor guvernată de gravitaţie, ne-am putea confrunta cu noi runde de dezastru economic. Goodman, un reporter obiectiv şi un scriitor elocvent, demonstrează cum atât Bernanke cât şi Summers, la fel ca majoritatea principalilor economişti şi a plutocraţilor de pe Wall Street din ultimele două decenii, au ajuns să fie vrăjiţi de teoria Şcolii GreespanChicago, potrivit căreia instituţiile financiare pot fi lăsate sa se regularizeze una pe alta în absenţa unei supravegheri guvernamentale stricte. Summers s-a opus reglementării derivativelor de credite în anii petrecuţi în administraţia Clinton, ajutând la deschiderea unei uşi către comerţul şi împrumuturile nechibzuite care au îngenunchiat Wall Street. Bernanke nu a reuşit să îşi dea seama decât mult prea târziu de faptul că balonul creditelor subprimelor pentru casă nu e obligatoriu să se dezumfle singur. Greenspan, într-unul din cele mai impresionante mărturisiri din istorie, a recunoscut în octombrie anul trecut că gândirea lui magică s-a dovedit a fi falsă. Din fericire, el a dispărut de pe scena publică. Bernnake şi Summers au rămas în poziţii de o influenţă covârşitoare şi până acum nu au reuşit să spună exact cât de tare se înşelase Greenspan şi nici cum intenţionează ei să schimbe universul reglementărilor bancare şi financiare. Iniţiativa administraţiei Obama de a îndrepta reputaţia Security and Exchange Commission şi de a stăvili speculaţiile cu derivative pare să-şi piardă avântul. Cartea lui Goodman ne

O evacuare în Atlanta, 2007. aminteşte că această situaţie conţine sâmburii unor viitoare eşecuri. Profitând de experienţa lui în aria industriei tehnologice precum şi a tendinţelor economice vaste, Goodman ne face un serviciu extraordinar arătându-ne cum contextul maniilor de piaţă se schimbă, dar conţinutul esenţial rămâne acelaşi. Explozia tehnologică de la sfârşitul anilor ‘90 a căpătat un avânt periculos când profeţii financiari i-au asigurat pe investitori că regulile tradiţionale – companiile trebuia să facă profit derivat din cererea reală de bunuri şi servicii – nu se mai aplicau. Bum! Cea mai recentă aberaţie a fost cea potrivit căreia preţurile caselor vor creşte fără oprire, sfidând relaţia convenţională între cerere şi ofertă. De aceea băncile au dat tuturor ipoteci, iar Wall Street a cumpărat aceste ipoteci şi le-a transformat într-un şir nesfârşit de datorii. Dar când imobiliarele s-au prăbuşit

inevitabil, ipotecile s-au deteriorat, datoriile au devenit nocive, şi, ei bine, iată-ne aici. Unii indicatori economici arată către direcţii optimiste zilele acestea. Dar încă mai putem vedea o răsturnare dureroasă, mai ales când toate acele ipoteci ademenitoare îi pedepsesc pe debitori cu creşteri ale ratei dobânzilor în anul următor. Până la această dată, creditorii au rezistat cu stoicism presiunii Washingtonului de a revizui mormanul de împrumuturi imobiliare periculoase, crescând riscul apropierii unei crize şi mai rele, care ar putea târî companiile mari înapoi în recesiune înainte ca măcar să ne punem pe picioare. Wall Streetul, pe de altă parte, insistă sfidător că schimbul de derivative ar trebui să rămână ferit de accesul poliţiei financiare. Avem nevoie disperată ca Băieţii Pierduţi să se trezească şi să se h confrunte cu adevărul. 17

Evoluţie, evoluţie Richard Dawkins apelează la o multitudine de surse ştiinţifice pentru a explica evoluţia şi a-i condamna pe cei care o pun sub semnul întrebării.

Lemurul dansator sifaka din Madagascar, „probabil specia favorită“ a lui Richard Dawkins. DE NICHOLAS WADE

EORIA evoluţiei explică totul în biologie. Fenomenele pe care Darwin le-a înţeles în mare pot fi explicate acum prin limbajul precis al ADN. Şi deşi sistemele biologice au atins niveluri extraordinare de complexitate odată cu trecerea timpului, nici un biolog serios nu pune la îndoială faptul că explicaţiile evoluţioniste există sau că vor fi găsite până în cel mai mic detaliu în marele scenariu.

THE GREATEST SHOW ON EARTH

The Evidence for Evolution de Richard Dawkins 470 pag. Free Press. 30 $

Pentru biologi şi nu numai, repudierea de către mulţi americani a teoriei lui Darwin şi faptul că unii dintre ei susţin contrateorii precum creaţionismul sau designul inteligent reprezintă o sursă de uimire şi jenă deopotrivă. Cum poate să prospere o asemenea ignoranţă voită în oceanele de cunoaştere ale lumii de azi? În speranţa de a diminua acest obscurantism, prolificul scriitor şi biolog englez Richard Dawkins şi-a propus să demonstreze în cea mai recentă carte a sa puterea explicativă a ideilor evoluţioniste şi, în acelaşi timp, să-i atace pe creaţionişti cu orice ocazie. Dawkins îşi invită cititorii să împărtăşească frustrarea unui profesor imaginar de istorie care predă unor elevi printre care se află şi unii ce refuză să accepte existenţa Imperiului Roman sau faptul că din latină s-au născut toate limbile romanice. În loc să se concentreze pe apariţia şi dezvoltarea culturii occidentale din instituţiile statului roman, profesorul e nevoit să-şi petreacă timpul combătând un Nicholas Wade este jurnalist de ştiinţă la The Times. Cartea sa, „The Faith Instinct: How Religion Evolved and Why It Endures“, va apărea luna viitoare în Statele Unite. 18

comitet şcolar care susţine că el trebuie să asculte şi concepţiile alternative, conform cărora franceza este vorbită din timpuri imemoriale, iar Cezar n-a venit, n-a văzut şi n-a cucerit nimic. În exact aceeaşi situaţie se află profesorul de biologie care încearcă să-şi familiarizeze elevii cu bogăţia biologiei moderne în state în care oponenţii fundamentalişti ai evoluţiei deţin puterea. Dawkins are un simţ frumos al ironiei, pe care şi-l exercită fără milă asupra opozanţilor evoluţionismului. Un exemplu: având în vedere că ei cred că pământul nu are mai mult de 10.000 de ani, în loc de 4,6 miliarde, creaţioniştii n-ar trebui să creadă, de asemenea, că America de Nord are o lăţime mai mică de zece metri? Cartea devine o lectură şi mai plăcută când Dawkins uită de creaţionişti şi se lansează în explicaţii evoluţioniste, fie că sunt despre balene, cândva verişoare ale hipopotamului, sau despre fluturii de noapte cu proboscidă lungă pe care Darwin şi i-a imaginat că există pentru a putea poleniza o orhidee din Madagascar cu nectarii de peste 27 de centimetri lungime. El dă exemple izbitoare de „design neinteligent“, care se regăseşte în evoluţie pentru că întotdeauna legea este cea a dezvoltării de noi structuri din unele vechi. Dawkins descrie un experiment bine gândit pentru a demonstra înrudirea dintre un iepure şi un leopard. Imaginaţi-vă un lanţ de generaţii de iepuri, fiică-mamă-bunică, până la origini. Pe măsură ce ne întoarcem în timp, creaturile devin din ce în ce mai puţin asemănătoare cu un iepure, până când una ajunge în stadiul unei specii timpurii de mamifer din care au evoluat atât iepurii, cât şi leoparzii. Acum faceţi o mişcare inversă şi urmăriţi generaţiile din vechime până în prezent, pe linia care duce spre leoparzi. Trunchiul şi crengile au dispărut de mult, dar toate speciile de vieţuitoare sunt rămurici ale aceluiaşi mare copac. Într-o singură privinţă cred că Dawkins cade pradă propriului său zel. Pentru a-i

respinge pe creaţionişti, cărora le place să califice nepăsător evoluţionismul ca „o simplă teorie“, el insistă că acesta este un fapt irecuzabil. O scurtă reflecţie dezvăluie problema: nu vorbim despre faptul evoluţiei al lui Darwin. Deci este evoluţionismul un fapt sau o teorie? În această privinţă, Dawkins are o problemă. Teoria evoluţiei este un conac la care s-a lucrat intens în ultimii 150 de ani, dar care este în continuare departe de a fi gata. O controversă mare cât o sală de bal este următoarea: poate selecţia naturală opera atât la nivelul grupurilor, cât şi al indivizilor? Teoria îmbătrânirii, care presupune

Dawkins îşi invită cititorii să împărtăşească frustrarea unui profesor de istorie care predă unor elevi ce refuză să accepte existenţa Imperiului Roman. că multe gene trebuie să fie implicate în determinarea duratei de viaţă, s-a prăbuşit recent, când cercetătorii au descoperit că ciclul de viaţă al unor organisme dezvoltate în laborator poate fi prelungit de cel puţin trei ori prin schimbarea unei singure gene. Dacă teoria evoluţiei este ea însăşi în continuă evoluţie – după cum îi şade bine oricărei teorii ştiinţifice aflate în avangarda cercetării –, cum se poate spune despre evoluţionism că este un fapt? Dawkins este conştient că evoluţionismul este considerat în mod curent o teorie, dar, într-un mod ineficient, desconsideră termenul de „teorie“ pentru că face trimitere şi la ideea de ipoteză. În viziunea sa, evoluţia este un concept la fel de temeinic ca o teoremă matematică, deşi nu suportă o demonstraţie logică riguroasă. Dawkins nu pare să aprecieze prea tare structura cognitivă

a ştiinţei. Filosofii ştiinţei, care sunt arbitrii acestor chestiuni, spun că ştiinţa constă în mare măsură din fapte, legi şi teorii. Faptele sunt fapte, legile sintetizează aspectele repetitive ale faptelor, iar teoriile explică legile. Evoluţionismul poate aparţine unei singure categorii, iar aceasta este cea a teoriilor. Alte sisteme de gândire, precum religia, sunt bazate pe o dogmă imuabilă, în timp ce ştiinţa suferă modificări în acord cu noile cunoştinţe dobândite de omenire. Aşadar, ce parte a ştiinţei se schimbă în timpul revoluţiilor intelectuale? Nu faptele, sperăm. Şi nici legile. Teoriile – adică elementele aflate în cel mai înalt nivel al structurii cognitive – sunt cele sacrificate când e nevoie de schimbări fundamentale. Teoria ptolemeică a cedat când astronomii au descoperit că cea a lui Copernic explică mai bine observaţiile lor; teoria gravitaţiei, a lui Newton, s-a dovedit a fi un caz special al teoriei lui Einstein. Dacă prin natura sa o teorie este supusă schimbării, ea nu poate fi considerată absolut adevărată. Indiferent cât de tare crezi în ea, o teorie conţine în ea însăşi un semn mic de întrebare. În momentul în care înlături semnul de întrebare, te alegi cu o dogmă. De vreme ce teoria evoluţiei explică şi, în acelaşi timp, este susţinută de toate faptele cunoscute ale biologiei, ea poate fi declarată ca extrem de solidă. În prezent nu avem nici un motiv să credem că ar conţine vreo eroare. Dar când vom afla cum s-a dezvoltat viaţa pe alte planete, s-ar putea ca evoluţionismul să se dovedească a fi un caz special al unei teorii mai generale. Când afirmă că evoluţia este „un fapt în acelaşi sens în care este un fapt că Parisul se află în emisfera nordică“, Dawkins lasă impresia că nu ştie înţelesul cuvântului „teorie“. Totuşi, e binevenit entuziasmul lui de a demonstra cât de frumos explică teoria evoluţiei lumea biologică. Cum poate fi rezolvată, aşadar, problema lui? Cea mai bună soluţie, după părerea mea, este să faci o distincţie între evoluţie ca istorie şi evoluţie ca ştiinţă. Evoluţia este, întradevăr, un fapt istoric. Orice vieţuitoare şi orice piatră purtătoare de fosile constituie o dovadă a faptului că s-a petrecut o evoluţie. Dar evoluţia nu este şi un fapt ştiinţific aşa cum este înţeleasă de filosofii ştiinţei. În ştiinţă ea joacă un rol mult mai mare: este teoria fără de care nimic nu are sens în biologie. Condiţia acestui statut înalt este că nu poate fi adevărul ultim şi absolut, aşa cum îşi închipuie Dawkins; este vulnerabilă la modificări ca orice teorie ştiinţifică. Şi astfel ajung la minusul intelectual – sau poate doar o inadecvare de ton – din expunerea altminteri elocventă a lui Dawkins: el a căzut în capcana de a fi la fel de dogmatic ca oponenţii săi. A devenit un Savonarola al ştiinţei, acuzându-i pe cei care pun la îndoială evoluţia că „neagă istoria“, sunt „mai răi decât ignoranţii“ şi „au pierdut contactul cu realitatea până în pragul perversităţii“. Acesta nu-i un limbaj ştiinţific şi nici măcar civilizat. Creaţioniştii susţin că evoluţionismul este doar o teorie, Dawkins că este un h fapt. Nici o parte nu are dreptate. FOTOGRAFII DIN „THE GREATEST SHOW ON EARTH“

Faceţi cunoştinţă cu primarul Joyce Purnick despre Michael Bloomberg. DE GEORGE ANDERS

IAŢA lui Michael Bloomberg e plină de elemente fascinante şi diverse care tânjesc după atenţia unui biograf. El nu este doar deţinătorul a două mandate de primar al New Yorkului, aparent de neoprit de a-l obţine luna viitoare şi pe al treilea. El este un fost partener la Salomon Brothers, concediat

MIKE BLOOMBERG

Money, Power, Politics. de Joyce Purnick Ilustrată. 252 pag. PublicAffairs. 26.95 $

de acea firmă de pe Wall Street în 1981, care s-a răzbunat construind o companie de date financiare care l-a făcut multimiliardar. A fost un reformator al educaţiei, o prezenţă neastâmpărată pe scena socială, un filantrop de seamă şi, din câte spune el, un petrecăreţ incorigibil. Bloomberg e „direct, om de lume, irascibil şi încăpăţânat“, ne spune Joyce Purnick la începutul biografiei sale. Cu toate acestea, ea îl numeşte totodată „unul dintre cei mai implicaţi primari din istoria oraşului“. Cea mai mare provocare pentru Purnick – fost editorialist şi redactor local pentru The New York Times, care a scris despre primăria oraşului timp de peste 30 de ani – e să împace multele faţete ale acestui om. Punctul forte al cărţii Michael Bloomberg este relatarea lui Purnick, amănunţită şi încântătoare. Aflăm lucruri de la prieteni din copilărie, care ne arată ce însemna să fii un tânăr şi neliniştit aspirant în Medford, Massachussets, la sfârşitul anilor ‘50. Ne ţinem după ea pentru prima campanie remarcabil de norocoasă a lui Bloomberg, din 2001. Candidatura lui republicană la primărie părea lipsită de speranţă, dar a reuşit cumva să convingă mulţumită bugetului său de 74 de milioane de dolari, erorilor oponenţilor săi şi atmosferei turbulente din oraş de după atacurile teroriste de la 11 Septembrie. Avem, de asemenea, şi o disecţie amănunţită a perioadei din 2007 în care Bloomberg a cochetat cu candidatura la preşedinţie, părând să aştepte uralele publicului pentru a candida. Ele nu au venit niciodată. Purnick spune că a intervievat peste patru sute de oameni pentru

George Anders e autorul a trei cărţi, printre care „Merchants of Debt: KKR and the Mortgaging of American Business“.

carte (printre care de şapte ori şi pe Bloomberg), iar asta se vede. Dar să legi totul cap la cap e înnebunitor de dificil. Purnick spune despre Bloomberg că e „un încăpăţânat inefabil“ şi „alergic la introspecţii“. Trăsături care par să îl definească la un punct în viaţa lui aproape că dispar în altul. Nu rămânem decât cu ceea ce ea descrie ca fiind „abilitatea lui Bloomberg de a se integra, de a fi parte dintrun nou univers, la fel ca Zelig“. Un exemplu grăitor: Purnick susţine că cel mai mare avânt al ambiţiei lui Bloomberg a venit în facultate, când tatăl său a murit, la 57 de ani, fără să-şi îndeplinească visurile de-o viaţă. Cu toate acestea, când rudele îndoliate şi-au exprimat grija faţă de rămăşiţele celor dragi, care nu ar mai fi putut fi salvate din dărâmăturile de la World Trade Center, Purnick scrie că „el le-a spus rece că nu a vizitat decât o dată mormântul tatălui său“. Şi i-a sfătuit pe supravieţuitorii de la 11 septembrie „să-şi vadă mai departe de viaţă“. În politică, o viaţă de adaptabilitate şi schimbări bruşte e cunoscută sub numele de pragmatism. Iar Purnick

Reformator educaţional, filantrop de seamă, petrecăreţ incorigibil. îi dă note mari lui Bloomberg pentru pragmatismul lui ca primar. În timpul mandatului său, şcolile publice s-au îmbunătăţit, rata infracţiunilor a continuat să scadă, tensiunile rasiale s-au retras, iar avântul dezvoltărilor imobiliare a ajutat finanţele oraşului. Poate că averea lui face să-i fie uşor să ia decizia corectă fără să îşi facă griji că ar putea jigni interesele unor persoane influente. Criticii lui Bloomberg apucă să-şi spună părerea aici, dar în general nu lasă decât mici crăpături în reputaţia sa. Campaniile lui opulente şi autofinanţate îi enervează pe oamenii care nu dispun de astfel de resurse. Manevrele lui de a forţa legislaţia pentru a mai candida pentru un al treilea mandat nu par tocmai nobile. Iar rezultatele bune la testele şcolare ar putea exagera un pic progresele. Va mai fi Bloomberg relevant peste 50 de ani? „Nu e nici cald, nici iubit şi nici volubil într-o profesie care le cere pe toate trei“, scrie Purnick. Un al treilea mandat plin de obstacole ar putea desfiinţa multe din realizările lui de până acum.. Şi totuşi, Purnick îl vede în mare măsură ca pe un câştigător care va dăinui, capabil să aducă competenţă tehnică şi o conducere nepartizană în lumea haotică a politih cii locale. 19

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

12 octombrie 2009

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

SKIPPYJON JONES, LOST IN SPICE de Judy Schachner (Dutton, 16.99 $) Planeta roşie şi iute captează imaginaţia unei pisici. (Vârsta: 4 – 8 ani)

CATCHING FIRE de Suzanne Collins (Scholastic, 4 17.99 $) Protagonista din The Hunger Games se întoarce. (Vârsta: de la 12 ani)

WADDLE! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Animale în mişcare, colorate. (Vârsta: 4 – 8 ani)

THE HUNGER GAMES de Suzanne Collins (Scholastic, 55 17.99 $) Într-un viitor distopic, o fată luptă pentru supravieţuire în direct la TV. (Vârsta: de la 12 ani)

LISTEN TO THE WIND: THE STORY OF DR. GREG AND „THREE CUPS OF TEA“ de Greg Mortenson şi Susan L. Roth (Dial, 16.99 $) O şcoală se dezvoltă în Pakistan. (Vârsta: 4 – 8 ani)

THE MAGICIAN’S ELEPHANT de Kate DiCamillo şi Yoko Tanaka (Candlewick, 16.99 $) Un orfan care îşi caută sora urmează instrucţiunile misterioase ale unui prezicător. (Vârsta: de la 7 ani)

DEWEY (THERE’S A CAT IN THE LIBRARY!) de 4 Vicki Myron şi Bret Witter, ilustrată de Steve James (Little, Brown, 16.99 $) Povestea mascotei unei biblioteci publice. (Vârsta: 4 – 8 ani)

TRICKS de Ellen Hopkins (McElderry/Simon & Schuster, 18.99 $) Un roman în versuri despre cinci adolescente care devin prostituate. (Vârsta: de la 14 ani)

ODD AND THE FROST GIANTS de Neil Gaiman, ilustrată de Brett Helquist (Harper/HarperCollins, 14.99 $) Un băiat norvegian merge să salveze Asgardul, oraşul zeilor. (Vârsta: de la 8 ani)

ROBOT ZOT! de Jon Scieszka, ilustrată de David Shannon (Simon & Schuster Books for Young Readers, 17.99 $) Aventurile unei jucării curajoase. (Vârsta: 3 – 7 ani)

GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder 98 (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

THE SECRET TO TEEN POWER de Paul Harrington (Simon Pulse, 17.99 $) Sfaturi pentru adolescenţi. (Vârsta: de la 14 ani)

MARLEY GOES TO SCHOOL de John Grogan, 9 ilustrată de Richard Cowdrey (HarperCollins, 17.99 $) Un căţeluş loial aduce haos într-o sală de clasă. (Vârsta: 3 – 8 ani)

SHIVER de Maggie Stiefvater (Scholastic Press/ Scholastic, 17.99 $) Despre dragostea pentru un lup. (Vârsta: de la 12 ani)

OTIS scrisă şi ilustrată de Loren Long (Philomel, 17.99 $) Un tractor de fermă plin de viaţă se împrieteneşte cu un viţeluş. (Vârsta: 4 – 8 ani)

THE GRAVEYARD BOOK de Neil Gaiman, ilustrată 52 de Dave McKean (HarperCollins, 17.99 $) Ca să evite un asasin, un băiat locuieşte în cimitir. (Vârsta: de la 10 ani)

SENT de Margaret Peterson Haddix (Simon & Schuster, 15.99 $) Mai mulţi copii sunt transportaţi în secolul al XV-lea, ca membri ai familiei regale britanice. (Vârsta 8 – 12 ani)

STREGA NONA’S HARVEST scrisă şi ilustrată de Tomie dePaola (Putnam, 16.99 $) O grădină produce o recoltă neaşteptat de bogată atunci când un grădinar novice nesocoteşte orice sfat. (Vârsta: 4 – 8 ani)

GOING BOVINE de Libba Bray (Delacorte, 17.99 $) Un adolescent care suferă de boala vacii nebune şi nişte prieteni neobişnuiţi pleacă în căutarea unui leac. (Vârsta: de la 14 ani)

MISS SMITH AND THE HAUNTED LIBRARY de Michael Garland (Dutton, 16.99 $) O sesiune de citit aduce la viaţă personaje înfricoşătoare. (Vârsta: 4 – 8 ani)

CĂRŢI BROŞATE

SERII

DARK VISIONS de L. J. Smith (Simon & Schuster, 3 9.99 $) O şcoală pentru adolescenţi cu puteri paranormale (plus câţiva vampiri). (Vârsta: de la 14 ani)

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan 112 Tingley/Little, Brown, ed. cart. şi broş.) Vampiri şi vârcolaci la liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf, 11.99 $) 107 O fată salvează cărţi de la o incendiere nazistă. (Vârsta: de la 14 ani)

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff Kinney (Abrams, doar ed. cart.) Despre pericolele adolescenţei, în benzi desenate. (Vârsta: 9 – 12 ani)

BLUE MOON de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.99 $) 12 Un nemuritor găseşte secretul timpului. (Vârsta: de la 12 ani)

VAMPIRE DIARIES de L. J. Smith (HarperTeen, ed. 22 cart. şi broş.) Vampiri la şcoală, implicaţi într-un triunghi amoros. (Vârsta: de la 12 ani)

EVERMORE de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.95 $) Nemuritori la şcoală. (Vârsta: de la 12 ani)

THREE CUPS OF TEA: YOUNG READERS EDITION de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Puffin, 8.99 $) Un fost alpinist ridică şcoli în satele din Pakistan şi Afganistan. (Vârsta: 9 – 12 ani)

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick 116 Riordan (Disney-Hyperion, ed. cart. şi broş.) Luptând cu monştri mitologici. (Vârsta: 9 – 12 ani)

HOUSE OF NIGHT de P. C. Cast şi Kristin Cast (St. 57 Martin’s, ed. cart. şi broş.) Vampiri la şcoală. (Vârsta: de la 14 ani)

THIRST NO. 1 de Christopher Pike (Simon Pulse, 8 9.99 $) O reeditare a trei romane: The Last Vampire (1994), Black Blood (1994) şi Red Dice (1995). (Vârsta: de la 14 ani)

VAMPIRE ACADEMY de Richelle Mead (Razorbill, doar ed. cart.) O şcoală cu internat pentru nemuritori. (Vârsta: de la 12 ani)

ALPHAS de Lisi Harrison (Poppy/Little, Brown, 9.99 $) 5 Despre competiţia dintre fete la o şcoală exclusivistă cu internat. (Vârsta: de la 12 ani)

THE MORTAL INSTRUMENTS de Cassandra Clare 27 (McElderry/Simon & Schuster, ed. cart. şi broş.) O lume a demonilor şi a războinicilor. (Vârsta: de la 14 ani)

THE ABSOLUTELY TRUE DIARY OF A PART26 TIME INDIAN de Sherman Alexie, ilustrată de Ellen Forney (Little, Brown, 8.99 $) Un băiat pleacă din rezervaţia de indieni la o şcoală de copii albi. (Vârsta: de la 12 ani)

THE 39 CLUES de mai mulţi autori (Scholastic, doar 21 ed. cart.) Un frate şi o soră călătoresc prin lume în căutarea sursei de putere a familiei lor. (Vârsta: 9 – 12 ani)

THE MYSTERIOUS BENEDICT SOCIETY de Trenton 57 Lee Stewart, ilustrată de Carson Ellis (Megan Tingley/Little, Brown, 6.99 $) Copii cu har într-o misiune. (Vârsta: 9 – 12 ani)

NIGHT WORLD de L. J. Smith (Simon Pulse, doar ed. 35 broş.) Rase supranaturale formează societăţi secrete. (Vârsta: de la 14 ani)

CLOUDY WITH A CHANCE OF MEATBALLS: JUNIOR 2 NOVELIZATION de Stacia Deutsch şi Rhody Cohon (Simon Spotlight, 5.99 $) O carte care porneşte de la film, despre un adevărat ghiveci meteorologic. (Vârsta: 9 – 12 ani)

MAGIC TREE HOUSE de Mary Pope Osborne, ilustra- 213 tă de Sal Murdocca (Stepping Stone/Random House, ed. cart. şi broş.) Copii înaripaţi încearcă să salveze lumea. (Vârsta: 6 – 9 ani)

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat pe 26 septembrie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes. com/books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

TBR: Din culise OMUL ÎL MUŞCĂ PE DUMNEZEU:

Greatest Show on Earth: The Evidence for Evolution a lui Richard Dawkins (recenzată la pagina 18 în această săptămână) intră pe locul 5 în topul de nonficţiune, ediţii cartonate, în timp ce cartea lui Karen Armstrong, The Case for God, aterizează pe locul 10. Nici Dawkins (în imagine) şi nici Armstrong nu au prea multă răbdare pentru religioşi extremişti, dar asta nu înseamnă că ateul certăreţ şi fosta călugăriţă se grăbesc să-şi promoveze unul altuia cărţile. Luna trecută, The Wall Street Journal le-a cerut amândurora să răspundă separat la întrebarea „Cum rămâne cu Dumnezeu în contextul evoluţiei?“. Armstrong susţine că Darwin le-a făcut o favoare religiilor occidentale. Gânditorii creştini, musulmani şi iudaici timpurii, spre deosebire de succesorii lor ignoranţi şi înguşti la minte, spune ea, înţelegeau „că ceea ce noi numim Dumnezeu nu e decât un simbol care indică, dincolo de propria lui semnificaţie, o transcendenţă de nedescris, a cărei existenţă nu poate fi dovedită, ci doar intuită prin exerciţii spirituale şi un stil de viaţă plin de compasiune“. O apreciere justă a lui Darwin ne-ar putea ajuta să ne „întoarcem cu faţa de la idolii pe care îi ştim, înapoi la «Dumnezeul de dincolo de Dumnezeu»“. Dawkins, scriind în stilul tăios caracteristic, nici nu a vrut să audă aşa ceva. „Dacă asta îţi face barca să plutească, o să vâsleşti pe un pârâu tare singuratic... Spune-i congregaţiei unei biserici sau unei moschei că existenţa e un atribut mult prea vulgar ca să-l lipească de Dumnezeul lor şi ei te vor eticheta drept ateu. Vor avea dreptate“. Cât despre însuşi Creatorul, Dawkins a scris: „Dumnezeu nu este mort. El nu a fost niciodată viu“. PULOVER DIN PĂR DE CÂINE: Dacă nu

ar fi fost scrisă de un prezentator popular de televiziune, Arguing With Idiots a lui Glenn Becks – nou intrată pe locul 1 în topul de nonficţiune, ediţii cartonate – ar putea fi o bună candidată pentru Diagram Prize pentru titluri ciudate de cărţi. Cei de la revista britanică The Bookseller, care au creat premiul la târgul de carte de la Frankfurt în 1978, au strâns copertele a peste 50 de cărţi în Do-ItYourself Brain Surgery and Other Implausibly Titled Books. O mostră: Beyond Leaf Raking, Nuclear War: What’s in It for You?, Greek Rural Postmen and Their Cancellation Numbers, Reusing Old Graves şi What to Say When You Talk to Your Self (poate că acesta va fi titlul următoarei cărţi a lui Glenn Beck). Cel puţin unul din aceste titluri, Knitting With Dog Hair, din 1994, s-a ales cu câteva însemnări în Book Review. Iată ce a avut de spus criticul nostru, Tom Ferrell: „Autorii nu te învaţă să croşetezi; cei care aspiră să devină împletitori din păr de câine vor trebui să înveţe această deprindere de unii singuri. Dar ei ne oferă un extins catalog asortat cu numeroase rase, spunându-ne care dintre aceste animale lasă cea mai preţioasă blană, precum şi fotografii cu eventualele produse, ca să ne inspire. Părul de câine, spun autorii, e mai călduros decât lâna şi în mod sigur mai trainic decât Fido însuşi, care cu siguranţă ar fi de acord să fie comemorat astfel după ce se va stinge din viaţă, printr-un pulover frumos sau o pereche de botoşei pufoşi pentru bebeluşi“. MENŢIUNI: Dan Brown este tot în fruntea topului de ficţiune, ediţii cartonate. Diana Gabaldon, care intră pe locul 2 cu An Echo in the Bone, promite să se străduiască mai mult data viitoare. JENNIFER SCHUESSLER

Ediţii cartonate

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

THE LOST SYMBOL de Dan Brown (Doubleday, 29.95 $) Robert Langdon printre masoni.

AN ECHO IN THE BONE de Diana Gabaldon (Delacorte, 30 $) Jamie Fraser şi soţia sa, Claire, călătoare în timp, întâlnesc piraţii în largul oceanelor; al şaptelea roman din seria Outlander.

THE LAST SONG de Nicholas Sparks (Grand Central, 24.99 $) O fată de 17 ani îşi petrece vara în Carolina de Nord alături de tatăl ei divorţat şi descoperă mai multe feluri de iubire.

THE HELP de Kathryn Stockett (Amy Einhorn/Putnam, 24.95 $) O tânără albă şi două servitoare de culoare în Mississippi anilor 1960.

HOTHOUSE ORCHID de Stuart Woods (Putnam, 25.95 $) O agentă specială a C.I.A. află că s-au schimbat multe, şi nu în bine, când se întoarce în oraşul său natal din Florida.

SOUTH OF BROAD de Pat Conroy (Nan A. Talese/Doubleday, 29.95 $) Despre prietenia improbabilă a unui grup, din anii ’60 până în anii ’80, volum de autorul The Prince of Tides.

ALEX CROSS’S „TRIAL“ de James Patterson şi Richard DiLallo (Little, Brown, 27.99 $) Detectivul Alex Cross scrie o carte despre unchiul său, care a luptat împotriva Ku Klux Klan.

THE YEAR OF THE FLOOD de Margaret Atwood (Nan A. Talese/Doubleday, 26.95 $) Într-o societate violentă din viitor, supravieţuitorii unei pandemii catastrofale încearcă să se descurce.

HARDBALL de Sara Paretsky (Putnam, 26.95 $) Aflat în căutarea fiului dispărut al unei bătrâne doamne, V. I. Warshawski, detectivul particular din Chicago, este aruncat în lumea politică a anilor 1960.

GOLD de Clive Cussler cu Grant Blackwood 10* SPARTAN (Putnam, 26.96 $) Un cuplu soţ şi soţie, vânători de comori, se află

DEAD AND GONE de Charlaine Harris (Ace, 25.95 $) Sookie Stackhouse îl caută pe ucigaşul unui vârcolac-panteră.

THE LOST ART OF GRATITUDE de Alexander McCall Smith (Pantheon, 23.95 $) Isabel Dalhousie din Edinburgh este protagonista celui de-al şaselea roman din seria Sunday Philosophy Club.

Săpt. în top

TRUE COMPASS de Edward M. Kennedy (Twelve, 35 $) Autobiografia defunctului senator.

HIGH ON ARRIVAL de Mackenzie Phillips cu Hilary Liftin (Simon Spotlight Entertainment, 25.99 $) Actriţa, fiica lui Papa John Phillips, rememorează o viaţă marcată de petreceri, droguri şi relaţia complicată cu tatăl său.

AMERICAN ON PURPOSE de Craig Ferguson (Harper/ HarperCollins, 25.99 $) Comedianul născut în Scoţia descrie aventura sa în emisiunile nocturne de televiziune şi ca cetăţean american.

THE GREATEST SHOW ON EARTH de Richard Dawkins (Free Press, 30 $) Dovezi ale evoluţiei; un contraatac îndreptat către avocaţii teoriei religioase.

WHERE MEN WIN GLORY de Jon Krakauer (Doubleday, 27.95 $) Povestea lui Pat Tillman, jucătorul de fobal din N.F.L. care s-a înrolat după evenimentele din 11 septembrie, şi a modului în care armata i-a muşamalizat moartea în Afganistan, împuşcat de un camarad.

OFFICIAL BOOK CLUB SELECTION de Kathy Griffin (Ballantine, 25 $) O biografie plină de umor scrisă de starul emisiunii My Life on the D-List.

OUTLIERS de Malcolm Gladwell (Little, Brown, 27.99 $) De ce unii oameni au succes, de la autorul volumului Blink.

CULTURE OF CORRUPTION de Michelle Malkin (Regnery, 27.95 $) Despre preşedintele Obama şi echipa sa, prezentaţi ca evazionişti, mici pungaşi, traficanţi de influenţă şi acoliţi de pe Wall Street.

THE CASE FOR GOD de Karen Armstrong (Knopf, 27.95 $) Armstrong, o fostă călugăriţă, încearcă să salveze ideea existenţei lui Dumnezeu de ateism dar şi de cei care interpretează învăţăturile Sale ad litteram.

LIBERTY AND TYRANNY de Mark R. Levin (Threshold Editions, 25 $) Un manifest conservator scris de gazda unui talkshow, preşedinte al Landmark Legal Foundation.

THE PRESIDENT’S SECRET SERVICE de Ronald 12* IN Kessler (Crown, 26 $) Despre agenţi de securitate şi despre

A BOLD FRESH PIECE OF HUMANITY de Bill O’Reilly 10 (Broadway, 26 $) Comentatorul de la Fox News despre educaţia primită în copilărie şi despre cariera sa.

Săpt. trecută

ARGUING WITH IDIOTS scrisă şi editată de Glenn Beck, Kevin Balfe şi alţii (Mercury Radio Arts/Threshold Editions, 29.99 $) O pledoarie împotriva celor cu funcţii importante din guvern. (†)

A CHANGE IN ALTITUDE de Anita Shreve (Little, Brown, 26.99 $) Viaţa unei tinere femei este schimbată de un accident petrecut în timpul unei ascensiuni montane în Kenya.

NONFICŢIUNE

în căutarea unei sticle de vin din „pivniţa pierdută“ a lui Napoleon.

Săpt. aceasta

12 octombrie 2009

preşedinţii pe care îi păzesc.

14*

THE GIRL WHO PLAYED WITH FIRE de Stieg Larsson (Knopf, 25.95 $) O hackeriţă suedeză devine suspecta unei crime.

MAMA DEAREST de E. Lynn Harris (Pocket Books/Karen Hunter, 25.99 $) O femeie încearcă să pună capăt carierei fiicei sale în showbiz.

BORN TO RUN de Christopher McDougall (Knopf, 24.95 $) 12 Secretele alergării pe distanţe mari dezvăluite de un trib indian din Mexic.

16*

BLOOD’S A ROVER de James Ellroy (Knopf, 28.95 $) Plin de violenţă, acesta este ultimul volum din trilogia Underworld U.S.A.

END THE FED de Ron Paul (Grand Central, 21.99 $) Despre desfiinţarea Rezervei Federale, o carte scrisă de cel care a fost congresman de Texas şi candidat prezidenţial.

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 26 septembrie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Selecţia editorilor Cărţi recente care ne-au stârnit interesul A FIERY PEACE IN A COLD WAR: Bernard Schriever and the Ultimate Weapon de Neil Sheehan (Random House, 32 $) Sheehan îl situează corect pe Schriever, o figură crucială din spatele creării ICMB, o forţă a Americii, în contextul primilor ani ai războiului rece.

CONNECTED: The Surprising Power of Our Social Networks and How They Shape Our Lives de Nicholas A. Christakis şi James H. Fowler (Little, Brown, 25.99 $) Doi profesori explorează întrebări precum de ce obezitatea prietenului prietenului tău e pe cale să te facă şi pe tine gras.

GENEROSITY: An Enhancement de Richard Powers (Frances Coady/Farrar, Straus & Giroux, 25 $) Figura centrală a acestui roman este o femeie vizibil afectată de hipertimie – un exces de fericire.

THE ESSAYS OF LEONARD MICHAELS (Farrar, Straus & Giroux, 26 $) Michaels era cunoscut în special pentru povestirile sale, dar eseurile culturale şi personale de aici îi demonstrează sincronizarea, inteligenţa şi scriitura reuşită în mod firesc.

CITY BOY: My Life in New York During the 1960s and ’70s de Edmund White (Bloomsbury, 26 $) Prietenii şi perseverenţa adevărată l-au ajutat pe romancier să treacă peste anii de dorinţe, sărăcie şi ambiţii contradictorii.

THE CASE FOR GOD de Karen Armstrong (Knopf, 27.95 $) Armstrong, o fostă călugăriţă, vrea să salveze ideea Zeităţii Supreme de dispreţuitorii cultivaţi, dar şi de adepţii ei încuiaţi.

AMERICAN ON PURPOSE: The Improbable Adventures of an Unlikely Patriot de Craig Ferguson (Harper/ HarperCollins, 25.99 $) Comedianul de origine scoţiană îşi spune povestea fără ca glumele să-i stea în cale. NOCTURNES: Five Stories of Music and Nightfall de Kazuo Ishiguro (Knopf, 25 $) Povestiri la persoana întâi despre emoţia umană în orele în care lumina păleşte. LOVE IN INFANT MONKEYS: Stories de Lydia Millet (Soft Skull, paper, 13.95 $) Colecţia lui Millet are în prim plan interacţiunea dintre celebrităţi şi animale. Recenziile acestor cărţi şi ale altora recent apărute pot fi găsite pe internet la adresa: nytimes.com/books.

Raftul cu ediţii broşate THE GIVEN DAY de Dennis Lehane (Harper Perennial, 15.99 $) „Cu nouă cărţi

la activ, Lehane… vrea să reuşească imposibilul“, scrie John Freeman în Book Review despre acest roman „teribil de captivant“. Trecând dincolo de genul poliţist şi operând la scară istorică largă, Lehane, autorul lui Mystic River, îşi alege ca subiect greva sindicală a poliţiei din Boston din 1919 şi felul în care convingerile politice pot destrăma o familie. Babe Ruth şi J. Edgar Hoover tânăr au scurte apariţii. AMERICA AND THE WORLD: Conversations on the Future of American Foreign Policy de Zbigniew Brzezinski şi Brent Scowcroft (Basic Books, 16.95 $)

În primăvara lui 2008, Brzezinski şi Scowcroft, amândoi realişti ai politicii externe, au ţinut o serie de dialoguri moderate de David Igantius de la The Washington Post. Au discutat despre efectele negative ale războiului din Irak, evoluţia Chinei şi provocările care pun la încercare America (proliferarea nucleară, încălzirea globală) într-un mediu internaţional aflat în schimbare. LESSONS IN DISASTER: McGeorge Bundy and the Path to War in Vietnam de Gordon M. Goldstein (Holt/Times, 16 $) Bundy, asistentul special al

lui John F. Kennedy în probleme de securitate naţională, a fost unul dintre principalii arhitecţi şi susţinători ai războiului din Vietnam. În 1995, el a început să scrie despre război, uneori mâzgălind notiţe pe marginile vechilor lui memo-uri („porumbeii aveau dreptate“). Goldstein, care l-a intervievat pentru o biografie care nu a fost niciodată scrisă, a organizat această carte în jurul „lecţiilor“ pe care Bundy le-a învăţat de-a lungul carierei sale. THE DUEL: Pakistan on the Flight Path of American Power de Tariq Ali (Scribner, 16 $) Duelul la care se referă titlul lui Ali este între elita pakistaneză susţinută de americani şi majoritatea cetăţenilor ţării. El spune că Statele Unite sunt „direct responsabile“ pentru statutul de „stat disfuncţional“ al Pakistanului, avertizează că războiul din Afghanistan a ajuns o „operaţiune a unui dezastru de durată“ şi cere „o ruptură definitivă de catastrofă“. GARDENS: AN ESSAY ON THE HUMAN CONDITION de

Robert Pogue Harrison (University of Chicago, 15 $) Să-ţi faci o grădină, spune Harrison, „împlineşte o nevoie umană distinctă, spre deosebire de adăpost, care este o nevoie animală distinctă“. Această meditaţie originală şi incitantă despre motivul pentru care grădinărim include scriitori diverşi precum Shirley Hazzard, Malcolm Lowry şi Albert Camus. THE STORY OF EDGAR SAWTELLE de David Wroblewski

(Ecco/HarperCollins, 16.99 $) Protagonistul acestui roman de debut amplu şi idiosincrasic este un băiat mut, cu o legătură aproape supranaturală cu câinii pe care familia sa îi creşte în pădurile din nordul statului Wisconsin. THE CHINA LOVER de Ian Buruma (Penguin, 16 $) Trei bărbaţi obsedaţi de celebrităţi narează romanul ambiţios al lui Buruma, bazat pe viaţa unei actriţe care a făcut filme japoneze de propagandă în Manciuria aflată sub ocupaţie în anii ‘30 şi filme pro-americane în Japonia postbelică, reinventându-se ca soţie de diplomat şi politician. Buruma atinge teme ca relaţia dintre Orient şi Occident şi rolul străinilor în Japonia. LOOT: THE BATTLE OVER THE STOLEN TREASURES OF THE ANCIENT WORLD de Sharon Waxman (Times/Holt, 17 $) Waxman, fost reporter cultural

pentru The Washington Post şi The New York Times, îşi propune să viziteze două muzee americane şi două europene, plus câteva din ţările mediteraneene ale căror monumente şi morminte le-au furnizat colecţiile. Autoarea îşi propune să elucideze conflictul dintre „naţiunile colonizate în trecut“ şi „măreţele altare culturale ale Vestului“, legat de antichităţile care au fost furate. SELECTED POEMS de Frank O’Hara, editată de Mark Ford

(Knopf, 17.95 $) Această nouă selecţie, atent editată şi „de mult aşteptată“ (aşa cum o descrie criticul nostru, William Logan) se concentrează pe poezii scrise între 1954 şi 1960. Ele „descriu o pastorală urbană“, spune Logan, „unde nimeni nu are o slujbă adevărată, unde martiniul curge precum nectarul“, dar care totuşi „ne redau viaţa aşa cum o poate face o poezie“.

Săpt. aceasta

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Săpt. în top

Săpt. aceasta

SAY YOU’RE ONE OF THEM de Uwem Akpan (Back Bay/Little, Brown, 14.99 $) Poveşti care se desfăşoară în Africa, spuse din punctul de vedere al unor copii inteligenţi şi flexibili.

THE TIME TRAVELER’S WIFE de Audrey Niffenegger 15 (Harvest/Harcourt, 14.95 $) Viaţa alături de un bibliotecar curajos care călătoreşte înainte şi înapoi în timp.

THE SHACK de William P. Young (Windblown Media, 71 14.99 $) Un bărbat a cărui fiică a fost răpită este invitat, aparent de către Dumnezeu, într-o cabană izolată. (†)

THE GUERNSEY LITERARY AND POTATO 21 PEEL PIE SOCIETY de Mary Ann Shaffer şi Annie Barrows (Dial, 14 $) O jurnalistă îi întâlneşte pe bătrânii membri ai rezistenţei antinaziste de pe insulă.

THE GIRL WITH THE DRAGON TATTOO de Stieg 14 Larsson (Vintage, 14.95 $) O hackeriţă şi un ziarist investighează dispariţia unei moştenitoare suedeze.

OLIVE KITTERIDGE de Elizabeth Strout (Random House, 23 14 $) O profesoară de matematică de a VII-a leagă cele 13 povestiri plasate pe coasta statului Maine; câştigătorul Pulitzer 2009.

PUSH de Sapphire (Vintage, 12.95 $) O fată de 16 ani din 5 Harlem, care este analfabetă şi a suferit abuzuri sexuale, întâlneşte un profesor care o ajută să îşi schimbe viaţa.

HANDLE WITH CARE de Jodi Picoult (Washington 2 Square, 16 $) O femeie a cărei fiică are o afecţiune periculoasă, căpătată la naştere, trebuie să decidă dacă să îl dea în judecată pe obstetrician, un vechi prieten.

THE STORY OF EDGAR SAWTELLE de David Wroblewski (Ecco, 16.99 $) Un băiat mut se refugiază cu nişte câini în pădurile din Wisconsin, după moartea tatălui său.

THE ART OF RACING IN THE RAIN de Garth 16 Stein (Harper Paperbacks, 14.99 $) Un câine inteligent, corcitură de labrador cu terrier, îl ajută pe stăpânul său, un pilot de curse cu probleme.

PRIDE AND PREJUDICE AND ZOMBIES de Jane 26 Austen şi Seth Grahame-Smith (Quirk, 12.95 $) Clasica poveste, rescrisă într-un „haos ultraviolent cu zombie“.

THE ELEGANCE OF THE HEDGEHOG de Muriel Barbery (Europa, 15 $) O tânără şi o portăreasă văduvă, ambele în secret intelectuale, se împrietenesc.

HOME de Marilynne Robinson (Picador, 14 $) Evenimentele din Gilead, văzute dintr-o altă perspectivă.

THE LUCKY ONE de Nicholas Sparks (Grand Central, 7 13.99 $) Un soldat din marina americană se întoarce acasă şi se hotărăşte să o caute pe femeia a cărei poză o găsise în Irak.

KEY de Tatiana de Rosnay (St. Martin’s 15* SARAH’S Griffin, 13.95 $) O jurnalistă americană contemporană

investighează ce s-a întâmplat cu o fetiţă şi familia ei în timpul arestării evreilor din Paris, în 1942. THE WEIGHT OF SILENCE de Heather Gudenkauf (Mira, 9 13.95 $) Când o fată care suferă de muţenie selectivă şi cea mai bună prietenă a sa dispar, secrete de familie ies la iveală.

THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 106 13.95 $) Un ciobănaş spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori.

dent NPR cu experienţă, prezintă o consemnare exhaustiv de documentată despre ridicarea companiei Bacardi şi rolul proeminent jucat de proprietarii ei atât în lupta împotriva stăpânirii spaniole, cât şi în opoziţia americanilor împotriva lui Castro.

THE LOVELY BONES de Alice Sebold (Back Bay/Little, Brown, 14.99 $) O fată relatează din Rai urmările uciderii sale.

WOMAN OF ROME: A LIFE OF ELSA MORANTE de Lily Tuck (Harper

SENSE AND SENSIBILITY AND SEA MONSTERS 2 de Jane Austen şi Ben H. Winters (Quirk, 12.95 $) Surorile Dashwood se confruntă cu homari gigantici, caracatiţe nimicitoare, şerpi de mare şi bărbaţi viguroşi.

Perennial, 13.99 $) Romanele şi poeziile lui Morante încă se mai citesc în Italia, dar în restul Europei şi în Statele Unite ea abia dacă este cunoscută, iar atunci doar ca soţia lui Alberto Moravia. Tuck, care a câştigat un National Book Award pentru romanul ei, The News From Paraguay, descrie viaţa zbuciumată trăită de Morante (copilăria necăjită, suferinţele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial) şi susţine că ea este demnă de a fi ţinută minte. MS. HEMPEL CHRONICLES de Sarah Shun-Lien Bynum (Mariner/Houghton

Mifflin Harcourt, 13.95 v) Domnişoara Hempel, în cel de-al doilea an de predat limba engleză la clasa a VII-a într-o şcoală particulară din Manhattan, îşi adoră elevii, chiar şi când întâlneşte dificultăţi în viaţa ei extraşcolară. În poveştile din acest roman, Bynum ne încântă cu „răsuflarea fierbinte şi zgomotoasă a fotocopiatorului“ şi „noaptea interminabilă a unei şedinţe cu părinţii“. ELSA DIXLER

12 octombrie 2009

FICŢIUNE FORMAT DE BUZUNAR

Săpt. în top

THE ASSOCIATE de John Grisham (Dell, 9.99 $) Un absolvent idealist al Facultăţii de Drept este forţat să accepte un post la o firmă de avocatură mare şi agresivă.

TEMPT ME AT TWILIGHT de Lisa Kleypas (St. Martin’s, 7.99 $) În treia carte din seria Hathaways, Poppy Hathaway acceptă propunerea unui enigmatic hotelier.

SCARPETTA de Patricia Cornwell (Berkley, 9.99 $) Specialistul în patologie criminalistică Kay Scarpetta primeşte un nou caz în New York.

WICKED ALL DAY de Liz Carlyle (Pocket, 7.99 $) Obsesia se transformă în pasiune tumultoasă între cinicul Marchiz de Mercer şi o frumoasă plină de viaţă.

DIVINE JUSTICE de David Baldacci (Vision, 9.99 $) 5 Membrii clubului Washington’s Camel îşi unesc forţele pentru a-şi salva conducătorul, care se ascunde în Divine, Virginia.

JUST AFTER SUNSET de Stephen King (Pocket, 9.99 $) Poveşti scurte în care se amestecă fantezia şi realismul psihologic.

EXTREME MEASURES de Vince Flynn (Pocket, 9.99 $) 5 Mitch Rapp şi un coleg de la C.I.A. luptă împotriva unei celule teroriste şi a politicienilor care ar încerca să îi oprească.

FROM DEAD TO WORSE de Charlaine Harris (Ace, 25 7.99 $) După o explozie mortală la un summit al vampirilor, Sookie Stackhouse se confruntă cu un pericol.

THE BRASS VERDICT de Michael Connelly (Grand 6 Central, 9.99 $) Harry Bosch şi Mickey Haller (personajul din The Lincoln Lawyer) formează o echipă în încercarea de a găsi un criminal.

DEAD UNTIL DARK de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) 44 Sookie Stackhouse se îndrăgosteşte de un golan vampir.

A GOOD WOMAN de Danielle Steel (Dell, 7.99 $) O fată din înalta societate din America, care îşi construise o nouă viaţă ca doctor în Franţa Primului Război Mondial, se întoarce la New York.

92 PACIFIC BOULEVARD de Debbie Macomber (Mira, 7.99 $) Un şerif din Cedar Cove se confruntă cu nişte rămăşiţe misterioase, un prieten care suferă de cancer şi o inimă frântă.

13*

A WICKED LORD AT THE WEDDING de Jillian Hunter 1 (Ballantine, 6.99 $) Atrăgătorul Sebastien Boscastle se întoarce din misterioasele sale misiuni pentru a descoperi că soţia sa, frustrată erotic, se joacă de-a spionul.

DEAD TO THE WORLD de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) 24 Iubitul vampir al lui Sookie Stackhouse a plecat în Peru, lăsând-o pe aceasta să se descurce cu şeful lui amnezic.

CLUB DEAD de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) Când iubitul 30 lui Sookie Stackhouse este răpit, ea călătoreşte în Mississippi pentru a-l găsi, fiind ajutată de un Elvis întors din morţi.

DEAD AS A DOORNAIL de Charlaine Harris (Ace, 15 7.99 $) Sookie Stackhouse este atrasă în lumea intrigilor politice ale vârcolacilor

THE QUICKIE de James Patterson şi Michael Ledwidge (Vision, 7.99 $) Încercarea unei poliţiste de a se răzbuna pe soţul ei ia o turnură periculos de greşită.

SHUTTER ISLAND de Dennis Lehane (Harper, 7.99 $) Un ajutor de şerif din Statele Unite urmăreşte o frumoasă pacientă care evadase dintr-un spital de boli mentale cu pacienţi consideraţi extrem de periculoşi, aflat pe o insulă din portul Bostonului.

GROUND de Patricia Briggs (Ace, 7.99 $) Un cu19* HUNTING plu de vârcolaci dezbate dacă vârcolacii ar trebui să îşi dezvă-

BACARDI AND THE LONG FIGHT FOR CUBA: THE BIOGRAPHY OF A CAUSE de Tom Gjelten (Penguin, 17 $) Gjelten, un corespon-

Ediţii broşate

Bestselleruri The New York Times Book Review

luie identitatea în faţa oamenilor; un roman Alpha and Omega. THE MISSING de Beverly Lewis (Bethany House, 3 19.99 $) Grace, o femeie din secta Amish, şi Heather, o persoană ce nu face parte din sectă, se împrietenesc şi pornesc în căutarea mamei dispărute a lui Grace.

ROUGH WEATHER de Robert B. Parker (Berkley, 9.99 $) 4 Spenser, un detectiv particular din Boston, se implică în cazul unei mirese răpite de la nunta sa de pe o insulă privată.

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 26 septembrie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi representative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Ediţii broşate

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

GLENN BECK’S „COMMON SENSE“ de Glenn Beck 16 (Mercury Radio Arts/Threshold Editions, 11.99 $) Cugetări despre guvernare inspirate de Thomas Paine. (†)

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David 139 Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist clădeşte şcoli în sate din Pakistan şi Afganistan.

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker 104 Max (Citadel/Kensington, 15.95 $) Viaţa unui afemeiat beţiv şi egocentric.

MY LIFE IN FRANCE de Julia Child cu Alex 13 Prud’homme (Anchor, 15 $ şi 7.99 $) Cum a ajuns Julia Child să stăpânească arta bucătăriei franceze: memorii.

THE GLASS CASTLE de Jeannette Walls (Scribner, 145 15 $) Autoarea rememorează o copilărie bizară în timpul căreia ea şi fraţii ei se mutau în mod constant. (†)

FREAKONOMICS de Steven D. Levitt şi Stephen J. Dubner (Harper Perennial, 15.99 $) Un savant şi un jurnalist aplică teorii economice în toate domeniile.

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back 260 Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu despre epidemiile sociale, cunoscute drept tendinţe pasagere.

JULIE & JULIA de Julie Powell (Back Bay/Little, Brown, 13 14.99 $; Little, Brown, 7.99 $) O relatare a cursei de a găti fiecare reţetă din cartea Mastering the Art of French Cooking.

9* 10

12 octombrie 2009

Săpt. aceasta

Săpt. în top

MY HORIZONTAL LIFE de Chelsea Handler 48 (Bloomsbury, 14.95 $) Un jurnal al aventurilor de-o noapte.

EAT, PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert (Penguin, 139 15 $) Călătoria de un an a unei scriitoare în căutare sinelui o duce în Italia, India şi Indonezia.

LONE SURVIVOR de Marcus Luttrell cu Patrick 45 Robinson (Back Bay/Little, Brown, 15 $; Little, Brown, 8.99 $) Povestea îngrozitoare a unei operaţiuni purtate de o echipă a Marinei Americane.

WISHFUL DRINKING de Carrie Fisher (Simon & 2 Schuster, 13.99 $) Biografia bazată pe spectacolul lui Fisher.

IN DEFENSE OF FOOD de Michael Pollan (Penguin, 22 15 $) Un manifest care ne îndeamnă: „Mâncaţi! Nu prea mult. În special vegetale“.

REASON FOR GOD de Timothy Keller 16* THE (Riverhead, 16 $) Un preot abordează teme legate de în-

doielile de zi cu zi şi apără credinţa în Dumnezeul creştin.

90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper cu Cecil 153 Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

SAME KIND OF DIFFERENT AS ME de Ron Hall şi 50 Denver Moore cu Lynn Vincent (Nelson, 14.99 $) Prietenia neobişnuită dintre un vagabond şi un dealer de artă de succes, care s-au cunoscut într-un adăpost din Texas.

BLINK de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 102 15.99 $) Importanţa instinctului în funcţionarea gândirii.

THE OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan 106 (Penguin, 16 $) Calea mâncării din pământ până în farfurie.

WHEN YOU ARE ENGULFED IN FLAMES de 17 David Sedaris (Back Bay/Little, Brown, 15.99 $) Eseuri umoristice despre vârsta a doua, mortalitate şi renunţarea la fumat.

THE FAMILY de Jeff Sharlet (Harper Perennial, 15.99 $) Istoria Frăţiei, un grup secret evanghelic activ în politica americană.

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

Săpt. în top

MASTERING THE ART OF FRENCH COOKING, VOL. 1 de Julia Child, Simone Beck şi Louisette Bertholle (Knopf, 40 $) O reeditare a cărţii care a consemnat începutul carierei Juliei Child.

GUINNESS WORLD RECORDS 2010 editată de Craig Glenday (Guinness, 28.95 $) Cel mai înalt, cel mai rapid, cel mai tânar, cel mai mult.

ACT LIKE A LADY, THINK LIKE A MAN de Steve 35 Harvey cu Denene Millner (Amistad/HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi pentru relaţii de la gazda emisiunii The Steve Harvey Morning Show.

MASTER YOUR METABOLISM de Jillian Michaels cu 24 Mariska van Aalst (Crown, 26 $) Un plan de slăbit elaborat de unul dintre antrenorii emisiunii de la NBC, The Biggest Loser.

THE LAST LECTURE de Randy Pausch cu Jeffrey 77 Zaslow (Hyperion, 21.95 $) Gânduri despre importanţa „profitării de fiecare clipă“ de la un profesor care a murit de cancer la 47 de ani.

MORNING SUNSHINE! de Robin Meade (Center Street, 22.99 $) Ponturi şi sfaturi care impulsionează încrederea, pentru îmbunătăţirea propiei imagini, scrise de prezentatorul emisiunii de pe HLN, Morning Express.

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman 113 (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici dragostea astfel ca partenerul să înţeleagă.

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE 430 EXPECTING de Heidi Murkoff şi Sharon Mazel (Workman, 14.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

THE LOVE DARE de Stephen şi Alex Kendrick cu 53 Lawrence Kimbrough (B&H, 14.99 $) O provocare pentru soţi ca 40 de zile să se iubească necondiţionat. (†)

HOW TO TAKE OVER TEH WURLD de Professor 4 Happycat şi icanhascheezburger.com (Gotham, 12 $) Poze amuzante cu pisici în ipostaze haioase, de pe situl I Can Has Cheez Burger.

HUNGRY GIRL 200 UNDER 200 de Lisa Lillien 24 (St. Martin’s Griffin, 19.95 $) 200 de reţete cu mai puţin de 200 de calorii, pentru micul dejun, prânz, cină şi gustare.

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin 115 (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegetariană.

JULIA’S KITCHEN WISDOM de Julia Child (Knopf, 14.95 $) Un ghid de referinţă ce conţine reţete şi tehnici de a găti esenţiale, bazat pe însemnările lui Child.

RICH DAD’S CONSPIRACY OF THE RICH de Robert T. Kiyosaki (Business Plus, 12.99 $) Lecţii despre administrarea banilor, învăţate în timpul crizei financiare.

THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond 142 Words, 23.95 $) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

THE CONVERSATION de Hill Harper (Gotham, 3 22.50 $) Cum îşi pot îmbunătăţi relaţiile femeile şi bărbaţii de culoare.

THE 50TH LAW de 50 Cent şi Robert Greene 3 (HarperStudio/HarperCollins, 19.99 $) Despre cum poţi domina frica pentru a câştiga putere: o filozofie de viaţă.

THE PURPOSE-DRIVEN LIFE de Rick Warren (Zondervan, 14.99 $) Despre modul în care poţi găsi un sens în viaţă cu ajutorul lui Dumnezeu.

FEARLESS de Max Lucado (Thomas Nelson, 24.99 $) 3 Pornind de la pildele lui Isus despre curaj, cartea prezintă învăţături despre modul în care poţi combate frica.

THE VORTEX de Esther şi Jerry Hicks (Hay House, 16.95 $) Despre modul în care „legea atracţiei“ funcţionează în toate relaţiile. (†)

Eseu

Bruce Handy

Tărâmul de pe care lipsesc monştrii

ram la film cu fiul meu Isaac, în vârstă de zece ani, când printre trailerele următoarelor premiere am văzut unul pentru o adaptare a lui Spike Jonze după cartea Where the Wild Things Are de Maurice Sendak. Pe ecran, un băiat într-un costum de lup alb alerga printr-o pădure împreună cu monştri jucaţi de actori îmbrăcaţi în costume de cauciuc de modă veche, în stil Godzilla, dar cu figuri create pe calculator şi, într-un caz, cu vocea lui Tony Soprano; coloana sonoră părea opera dulce-amară a unei trupe de indie rock, de parcă am fi fost în faţa unui film cu Zooey Deschanel pentru şcolari. „Ce zici? Venim şi la ăsta?“, l-am întrebat pe Isaac. „Mnu... arată ciudat. Plus că nu mi-a plăcut cartea“. Mie mi se părea că arată destul de bine sau măcar de bun-simţ: trailerul te făcea să crezi că-i vorba de un film ceva mai liniştit şi profund decât „Cloudy With a Chance of Meatballs“, de exemplu. Şi îmi plăcea felul în care Jonze conservase acele trăsături ale ilustraţiilor lui Sendak care te duc cu gândul la o îmbinare de Dürer şi revista Mad. Cât priveşte cea de-a doua parte a observaţiei lui Isaac, mărturisesc – cu o oarecare îngrijorare că spun asta public – că nici mie nu mi-a plăcut cartea. Să explic. Cartea mi se pare, de fapt, genială. Inteligenţa şi densitatea desenelor lui Sendak, concizia poetică a poveştii, forţa ei empatică şi onirică mă pot emoţiona până la lacrimi. În cazul în care nu ştiţi sau nu vă amintiţi cartea: Max, un băieţel costumat în lup, face nişte mici prostii, este numit „sălbăticiune“ de mama lui şi este trimis la culcare fără să mănânce de seară. Agitat, băiatul asistă la transformarea camerei lui într-o junglă. Găseşte o barcă şi porneşte într-o călătorie pe mare în urma căreia descoperă un tărâm plin de sălbăticiuni adevărate – monştri mari care au „dinţi înfricoşători“ şi scot „sunete înfricoşătoare“. Max îi îmblânzeşte, se joacă cu ei, îi trimite la culcare fără să fi mâncat de seară şi apoi se întoarce acasă, unde-l aşteaptă o masă caldă. „Şi era încă fierbinte mâncarea“ – astfel se încheie cartea, într-o notă reconfortantă şi plăcută. O parabolă cu observaţii psihologice fine, ce îţi insuflă energie, având în centru un copil care învaţă că furia, uneori copleşitoare şi înspăimântătoare, poate fi exprimată şi învinsă – asta am gândit despre carte când am avut ocazia s-o recitesc la 30 şi ceva de ani. În copilărie însă, în lipsa cunoştinţelor dobândite ulterior prin mai bine de zece ani de terapie prin cuvinte, Where the Wild Things Are m-a lăsat rece. Nu-mi amintesc exact motivele. Poate tindeam să iau lucrurile prea ad litteram ca să fiu mişcat de universul oniric al lui Sendak. Nu că nu mi-ar fi plăcut plăsmuirile. Dar în acelaşi timp îmi plăceau regulile. Basmele clasice, cu forţe ale răului bine definite şi cu răzbunări sângeroase şi binemeritate, erau preferatele mele. Pe vremea copilăriei mele însă, cu Where the Wild Things Are trebuia să dai o luptă, aşa cum luptai cu rujeola. Aveam patru ani când a apărut cartea, în 1963. Eram conştient că profesorii şi bibliotecarii credeau că este o carte „bună“, dovadă fiind strălucitoarea medalie Caldecott de pe copertă

Bruce Handy, un colaborator frecvent al Book Review, este scriitor şi redactor-şef adjunct la Vanity Fair. 24

(critic literar în stadiu incipient, mă preocupa în mod prematur şi mai degrabă nesănătos consensul). Nu cred că părinţii meu aveau vreun exemplar, dar îmi amintesc că am văzut cartea în ceea ce acum mi se par cele mai cosmopolite case din colţul de ţară în care locuiam, undeva în nordul Californiei. În amintirile mele, probabil exagerate, cartea este un soi de totem progresist al începutului anilor ’60, alături de mobila daneză modernă, arta africană şi miro-

Cartea clasică a lui Sendak este, probabil, una dintre acele cărţi pentru copii care sunt mai apreciate de adulţi decât de copii. sul lipicios, stătut şi dulce, de tutun de pipă. Cu siguranţă, Where the Wild Things Are era în mintea mea o carte care ar trebui să-mi placă; aveam acelaşi sentiment pe care îl am acum în privinţa lui Tom Waits şi a serialului „30 Rock“. Dar odată ce i-am înţeles sensul – am fost convertit! –, abia aşteptam să le-o citesc copiilor mei. Dar nici Isaac, nici sora lui mai mare, Zoe, nu s-au dat în vânt după ea. Le-am citit-o o dată sau de două ori; au ridicat nepăsători din umeri; volumul a rămas uitat undeva pe un raft, în timp ce entuziasmul le-a fost stârnit de Go, Dog. Go! şi The Rainbow Fish. M-am întrebat dacă unul dintre motivele pentru care nu am îndrăgit în copilărie Where the Wild Things Are este faptul că furia n-a fost niciodată exprimată liber în familia mea; poate parabola lui Sendak nu mi s-a părut eliberatoare, ci mai degrabă deconcertantă sau chiar înfricoşătoare (această ultimă trăsătură a fost pentru mulţi un subiect de îngrijorare la momentul apariţiei primei ediţii). În propria mea casă însă, a striga unul la celălalt este aproape un hobby, ceea ce ar putea explica faptul că cei doi copii ai mei au descris cartea ca fiind „plictisitoare“

– altceva n-am reuşit să scot de la ei; or fi şi ei de acord cu Publishers Weekly, care demult, în 1963, a calificat povestea lui Sendak drept „fără sens şi derutantă“. Fireşte, milioane de copii au îndrăgit Where the Wild Things Are – peste 19 milioane de exemplare au fost publicate în lume –, dar, când am făcut un sondaj extrem de informal printre vreo 20 de prieteni şi alţi câţiva experţi în literatură pentru copii, am fost surprins să văd cât de mulţi au spus că scrierea lui Sendak a scăpat înţelegerii lor în copilărie sau, acum, propriilor lor copii. Eram curios ce alte cărţi pentru copii sunt mai apreciate în teorie sau de adulţi decât de copii? N-am auzit niciodată o critică la adresa lui Beverly Cleary şi doar una în ceea ce-l priveşte pe Dr. Seuss. Însă circa jumătate din respondenţii mei s-au încruntat la Where the Wild Things Are. „Impenetrabilă“, a spus un critic cu experienţă de educator. În opinia ei, deşi cartea este scrisă din perspectiva unui copil, lasă impresia unor concluzii la care autorul „a ajuns mult mai târziu, a unui construct prin care acesta şi-a înţeles propria furie“. Mie tocmai asta îmi place acum la carte: sentimentul unei lupte de înţelegere a sinelui, cu o adiere de psihanaliză. Sendak a făcut trimitere la acest lucru într-un interviu din 1966 acordat publicaţiei The New Yorker: „Doar după ce am scris cartea, mi-am dat seama ce s-a întâmplat, reuşind să vorbesc despre rolul cathartic al ficţiunii, despre Max care îşi exteriorizează furia pe măsură ce creşte... Pentru mine, cartea a jucat rolul unei exorcizări. M-am întors mai mult în copilărie decât oricând până atunci“. Max n-ar trebui să-şi facă griji din pricina criticilor – lipsa de unanimitate e un lucru bun. În plus, se află într-o companie selectă. Alte opere venerate pe care unii dintre cei cu care am discutat le-au vorbit de rău sunt Alice în Ţara Minunilor (prea multe jocuri încurcate de cuvinte, Alice este o pacoste), Winnie-the-Pooh (greţos de drăguţ) şi Eloise (fetelor le place ideea cărţii, dar a reuşit vreuna să termine lunga şi minunata operă a lui Kay Thompson?). La ele se adaugă Vântul prin sălcii, o pastorală încântătoare asezonată cu dorinţe adulte (nu mă refer la sex), recent republicată în două ediţii adnotate (e suficient să te gândeşti la forfota de dementori erudiţi şi înţelegi de ce copiii sunt reticenţi). Acum că am arătat cu degetul o serie de opere clasice, mă simt mai bine. Rămâne de văzut dacă ecranizarea cărţii de 338 de cuvinte şi 37 de pagini cu ilustraţii a fost o idee bună – acţiunea lui Max are nevoie de motivaţii? au sălbăticiunile nevoie de ajutor prin poveşti? –, dar sper ca filmul lui Jonze să atragă cititorii, tineri şi bătrâni, spre opera originală şi ca aceasta să nu pară malnutrită prin comparaţie cu vărul ei umflat de la Hollywood (ca să nu mai vorbim de The Wild Things, romanul scris de Dave Eggers, co-scenarist alături de Jonze, plecând de la carte). Mai precis, sper ca cititorii să audă muzica pe care eu, Isaac şi Zoe n-am reuşit s-o auzim. Ce-ar fi dacă, folosind o altă poveste, împăratul chiar ar purta nişte haine noi uluitoare, pe care h doar copilul de pe trotuar nu reuşeşte să le vadă? ILUSTRAŢIE DE CHRISTIAN NORTHEAST